1883

Relația
Zoe Trahanache - Ștefan Tipătescu

Introducere
Reprezentată pe scena Teatrului Național din București în 1884 și publicată în revista ,, Convorbiri
literare” în 1885, comedia ,, O scrisoare pierdută” scrisă de Ion Luca Caragiale este o capodoperă
a dramaturgiei românești ce stă sub semnul afirmației scriitorului ,, simt enorm și văd monstruos”.
Aceasta este o comedie de moravuri în care este satirizată lumea politică contemporană autorului,
având ca sursă de inspirație alegerile din anul 1883.

Tipologie

Zoe Trahanache este unul dintre personajele principale ale operei, ea fiind singurul peronaj
feminin al lui Caragiale, ce reprezintă doamna distinsă din societatea burgheză, nefăcând parte ca
celelalte eroine din lumea mahalalelor. Un alt personaj al operei este Ștefan Tipătescu, acesta fiind
și amantul Zoei. Pierzându-și uneori aura mitică de „ ființe de hârtie”, personajele trec pragul ficțiunii
și poposesc în realitatea noastră profană, ilustrând tipuri umane. Caragiale construiește personaje
dominate de o singură trăsătură de caracter, ce par a fi doar marionete lipsite de valori și interioritate.

În acest sens Zoe Trahanache reprezintă tipul cochetei, al adulterinei căci își înșeală soțul. Ea
este un personaj plat, neschimbându-și caracterul pe parcursul operei. Ștefan Tipătescu este tipul
junelui prim, al amorezului. Excepție de la tipologia demagogului prost și incult, nefiind sancționat
prin comicul de limbaj, el este privit cu mai multă îngăduință de narator. Tipătescu este ironizat totuși
pentru legătura extraconjugală prin intermediul numelui de alint oferit de Zoe „ Fănică”, care este
opus imaginii de stâlp al puterii județului.

Statutul social, moral, psihologic

Social
- Zoe soția lui Zaharia Trahanache, liderul politic al partidului de guvernământ, o parvenită prin
căsăstoria cu el
- Ștefan Tipătescu – prefectul judeșului, prietenul cel mai bun al lui Zaharia Trahanache.

Moral
- Zoe vicleană, lipsită de scrupule având o relație extraconjugală cu prefectul Ștefan Tipătescu
de opt ani; teatrală și prefăcută, preocupată mereu de a-și păstra imaginea de femeie onorabilă.
- Ștefan Tipătescu – orgolios, face abuz de putere, încalcă legea . Face caz de imoraliatea
lui Cațavencu, când el însuși este corupt și imoral, înșelând încrederea lui Zaharia Trahanache.

Psihologic
– Zoe- inteligentă, ambițioasă, autoritară, se impune în fața oricui, trece de la o stare la
alta, agitată.
- Ștefan Tipătescu – este singurul intelectual din comedie, ceea ce se evidențiază prin faptul
că nu deține ticuri verbale și nu face greșeli de exprimare, impulsiv.
Caracterizarea
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct cât și indirect.

Zoe
Direct
1. Se autocaracterizează, considerâdu-se o femeie bună „sunt o femeie bună, am să ți-
o dovedesc ” . Din această replică reiese faptul că ea nu își conștientizează defectele
și are o părere foarte bună despre propria persoană.

2. Este caracterizată în mod direct de celelate personaje. Trahanache o descrie drept „

simțitoare ” , pentru Cațavencu ea fiind un „ înger ” , în timp ce Tipătescu o consideră
„ glumeață ” .

3. Didascaliile sunt, la Caragiale, adevărate fișe de caracterizare directă.Astfel, atunci

când Zoe îl întâlnește pe Trahanache, după aflarea despre existența scrisorii,
dramaturgul notează : „ ( începând să se jelească și căzându-i ca leșinată în brațe) ”
sugerând șiretenia femeii ce încearcă să pară distrusă de supărare, pentru a-și manipula
soțul.În plus din notația „ ( toți o îngrijesc)” reiese faptul că Zoe se bucură de simpatia
bărbaților, asupra cărora are o putere de seducție deosebită.

Personajul este caracterizat în mod indirect prin comportamentul și limbajul său.

1. O replică ce scoate în evidență falsitatea și abilitatea de manipulare este cea adresată lui
Tipătescu, prin care îl șantajează emoțional :„ Am jertfit tot pentru tine” .Există mai
multe secvențe în care comportamentul și limbajul său îi dezvăluie indirect trăsăturile de
caracter : teatralitatea și prefăcătoria.

Ștefan Tipătescu

1. Caracterizarea directă a lui Tipătescu este realizată prin intermediul didascaliilor: :„

nervos” , ,, fierbând”, ce relevă caracterul coleric al acestuia.

2. Tot direct este caracterizat și de celelalte personaje. În discuția pe care o poartă cu Nae
Cațavencu, tensiune crește treptat, iar Tipătescu își pierde cumpătul și începe să-l amenințe.
Cațavencu se consideră o victimă și țipă ,, prefectul asasin! Ajutor!”.

3. Orgoliul și impulsivitatea personajului sunt evidențiate și de Trahanache în mod direct: ,, E

iute! N-are cumpăt.Altminteri, bun băiat.”

Indirect

1. Prin comicul de nume- Tipătescu – este un derivat de la substantivul comun ,, tip” iar sufixul ,,
escu” sugerează banalitatea personajului, fiind un tip comun.

2. De asemenea el stăpânește perfect arta disimulării, fapt ce reiese în mod indirect prin
intermediul acțiunilor sale: față de Trahanache se preface că nu știe nimic de scrisoare, față
de Farfuridi și Brânovenescu pozează în victimă, iar în relație cu Cațavencu devine violent
sau îi promite diferite avantaje în schimbul scrisorii.

3. El are o fire slabă, care se dorește puternică, trăsătură specifică personajelor lui Caragiale,
care vor să pară ceea ce nu sunt. Aspectul acesta este evidențiat prin intermediul relației sale
cu Zoe, fiind manevrat de o femeie ,, căreia nu poate să reziste ”
 Scene

I. O primă scenă relevantă pentru evoluția relației dintre cele două personaje, cât și pentru
conturarea trăsăturilor de caracter ale acestora, este cea în care Zoe încearcă să-l convingă pe amantul
său, Ștefan Tipătescu, să-l voteze pe Nae Cațavencu, adversarul său politic. Aceasta începe să plângă
și să facă pe victima pentru a-l impresiona. Tipătescu afectat îi propune să fugă împreună în lume,
însă Zoe se impune: „ Ești nebun? ” Astfel în această secvență se evidențiază teatralitatea și
prefăcătoria lui Zoe cât și influența sa asupra lui Tipătescu. Se evidențiază astfel că în care trăiesc,
fiecare personaj e o verigă a unui întreg, plecarea lui Zoe ar duce la distrugerea acelei societăți bazate
pe minciuni și santaj, fapt ce nu s-ar întâmpla din cauza complacerii ei în acel mediu.

II. O altă scenă reprezentativă este cea în care Zoe reintră în posesia scrisorii compromițătoare.
Aceasta devine triumfătoare, se comportă ca o adevărată doamnă, își recapătă superioritatea, în timp
ce Tipătescu se retrage, ca și înainte, în umbra ei. Din această scenă reiese faptul că Zoe este cea care
controlează totul, în ciuda faptului că femeile nu aveau drept de vot în perioada aceea. De asemenea,
este evidențiat faptul că Tipătescu se mulțumește cu situația față de soții Trahanache, deoarece preferă
confortul.

Conflicte

Conflictele se construiesc prin tehnica ,,bulgărelui de zăpadă”, a acumulării progresive deoarece la

conflictul inițial, cel al pierderii scrisorii, se mai adaugă și altele.

1) Conflictul între ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele (dintre esență și aparență)

2) De asemenea, există un conflict pentru puterea politică dintre reprezentanții partidului de la

putere (Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache, Zoe Trahanache) și gruparea independentă
condusă de Nae Cațavencu.

Titlul
Element de șantaj politic, o scrisoare de amor pierdută de Zoe, care ajunge în mâinile adversarului
său politic, Nae Cațavencu. Funcționează ca un metapersonaj, îi controlează destinul Zoei și al
celorlalți. Articolul nehotărât „ o” sugerează faptul că în lumea lui Caragiale se pierd multe scrisori,
aceasta fiind doar una dintre ele.

Concluzie
În lumina celor arătate, relația dintre Zoe Trahanache și Ștefan Tipătescu este reprezentativă pentru
societatea secolului al XIX-lea, aceasta fiind la fel de actuală și pentru contemporaneitate. Astfel,
lumea eroilor lui Caragiale acționează după principiul „ Scopul scuză mijloacele.”