JOCURI DIDACTICE UTILIZATE

PENTRU SOCIALIZAREA
ȘCOLARULUI MIC

Culegere de jocuri pentru ciclul primar

Autor: Maria Capră

Codul ISBN 978-973-0-32247-7.

Urziceni, 2020

1

 CUPRINS

I. UTILIZAREA JOCURILOR DIDACTICE PENTRU

SOCIALIZAREA ŞCOLARULUI MIC……………………………… 3
I.1 Conceptul de joc………………………………………………………… 3
I.2 Caracteristicile și clasificarea jocurilor în concepţia gânditorilor
…………………………………………………………………………… 5
I.3 Natura și funcțiile jocului didactic……………………………………… 8
I.4. Utilizarea jocului didactic în procesul de socializare la vârsta
școlară……………………………………………………………................ 13

II. METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII JOCURILOR

DIDACTICE…………………………………………………………………15
II.1. Structura jocului didactic………………………………………………15
II.2. Etapele organizarii și desfășurării jocului didactic………………16
III. CULEGERE DE JOCURI DIDACTICE UTILIZATE PENTRU
SOCIALIZAREA ȘCOLARULUI MIC…………………………………… 19
III.1.Jocuri pentru dezvoltarea competenţelor socio –emoţionale la
şcolarii mici (clasa pregătitoare)………………………………………… 20
III.2. Jocuri pentru activitățile de socializare…………………………… 25
III.3.Jocuri moral-civice………………………………………………… 29
III.4.Jocuri care au ca scop evitarea conflictelor……………………… 38

2

 I. UTILIZAREA JOCURILOR DIDACTICE PENTRU
SOCIALIZAREA ȘCOLARULUI MIC

I.1.CONCEPTUL DE JOC

Jocul este activitatea care îl reprezintă pe copil în deplinătatea dezvoltării

lui. Importanța jocului în dezvoltarea copilului este subliniată și de F.Martens și
R.Kramerman, care consideră că ,, a priva un copil de joacă înseamnă a-l priva
de plăcerea de a trăi”.Așadar, jocul satisface în cel mai înalt grad trebuințele
copilului.
Jocul este un mijloc de cunoaștere și autocunoaștere, de exersare a unor
capacități, de socializare primară, de antrenare și dezvoltare a capacităților
cognitive, de exteriorizare a emoțiilor și a sentimentelor.
Noţiunea de ,, joc’’ prezintă anumite particularităţi la diferite
popoare:
- la vechii greci, desemna activităţi proprii copiilor „a face copilării”;
- la evrei semnificația este de „glumă,haz”;
- la romani , vechiul cuvânt ,,ludo” semnifica ,,bucurie, veselie”
Dicţionarul de psihologie explică jocul ca o formă de activitate specifică
pentru copil, hotărâtoare pentru dezvoltarea lui.
E.Erikson definește jocul ca un instrument prin care copiii acționează și
scot la lumină sentimentele și ideile interioare.
D. B. Elkonin defineşte jocul ca fiind forma de activitate cea mai
accesibilă copilului, iar ca structură corespunde în cea mai mare măsură
posibilităţilor sale fizice şi psihice (Elkonin, D. B., 1980,p.130)
A. N. Leontiev apreciază jocul ca fiind principala formă de activitate bio-
psiho-socială, o activitate conştientă, la baza căreia se află cunoaşterea,
trebuinţa de asimilare ocupând primul loc.
H. Wallon „psihologul copilăriei prin excelenţă” (R. Zazzo), este de
părere că jocul copilului este asemănător unei investigaţii agreabile şi animate,
în care funcţiile psihice se dezvoltă în toată bogăţia lor.

3

 F.Froebel ( fondatorul grădiniței de copii) susține ideea că jocul este
expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie pentru că este expresia
liberă a ceea ce se află în sufletul copilului.
În prezent, semnificațiile cuvântului ,,joc” se extind asupra unei largi
sfere de acţiuni umane care nu presupun o muncă grea și oferă satisfacţii şi
veselie.
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, o activitate
de tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluţia copilului, constând în
reflectarea şi reproducerea vieţii reale într-o modalitate proprie copilului, ca
rezultat al interacţiunii dintre factorii bio-psiho-sociali. Esenţa jocului constă
în reflectarea şi transformarea pe plan imaginar a realităţii înconjurătoare.
Copilul reuşeşte să imite, într-un mod specific, viaţa şi activitatea adulţilor.
S-a constatat că:
-jocul nu apare spontan şi autonom, nu se dezvoltă de la sine, ci trebuie să
fie învăţat în ambianţă socială;
-jocul are un caracter universal cu rol de propulsare în procesul obiectiv
al dezvoltării;
-jocul are un caracter polivalent, fiind pentru copil muncă, artă, realitate,
fantezie;
-jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor;
-caracterul colectiv al jocului reprezintă o expresie a trebuinţei de
comunicare.
Prin joc i se oferă copilului cele mai importante ocazii de învățare, mai
ales jocul liber creativ, ales de copil conform motivației interne.Important este
procesul în care este implicat copilul, și nu produsele sau conținuturile, având în
vedere efortul depus, concentrarea atenției, a voinței, motivația pentru
desăvârșirea acțiunii, mobilizarea tuturor capacităților.

I.2.CARACTERISTICILE ȘI CLASIFICAREA JOCURILOR

ÎN CONCEPŢIA GÂNDITORILOR

4

 J. PIAGET - consideră jocul „ca un pol al exerciţiilor funcţionale în
sensul dezvoltării individului” (Piaget, J., 1970,p.50,), un exerciţiu de explorare a
mediului înconjurător.
În evoluţia jocului, Piaget stabileşte existenţa a trei categorii principale de
jocuri:
1.Jocuri exerciţii-caracteristice perioadei senzorio-motorii (0-2 ani):
- jocuri senzorio-motorii sau de mânuire;
- jocuri de exersare a gândirii
2.Jocuri simbolice -caracteristice perioadei 2-5 ani, înseamnă „apogeul
jocului infantil”. Ficţiunea la copil depăşeşte instinctele, ajungându-se la o
extensie a Eu-lui.
Acest tip de jocuri corespund funcţiei esenţiale pe care o îndeplineşte
jocul în viaţa copilului.Ele transformă realul printr-o asimilare mai mult sau mai
puţin pură la trebuinţele Eu-lui, în timp ce imitaţia este o acomodare la modelele
exterioare, iar inteligenţa este un echilibru între asimilare şi acomodare.
3.Jocuri cu reguli-apar în stadiul preoperaţional (2-7 ani). Au rolul
de socializare a copilului şi include jocurile de construcţie ce cuprind elemente
de muncă.
În concepţia lui J. Piaget, funcţiile jocului sunt următoarele :
1.-de adaptare -cea mai importantă funcţie ce se realizează pe două
coordonate: asimilarea realului la Eu(încorporarea cunoştinţelor noi prin
folosirea schemelor preexistente) şi acomodarea prin imitaţie a Eu-lui la
real(modificarea schemelor existente pentru a încorpora cunoştinţe noi ce nu se
mai potrivesc acestora)
Adaptarea realizată prin joc este un proces reactiv şi creativ al cărui
echilibru se realizează prin inteligenţă.

2.-formativ -informativă , ce presupune angajarea plenară a copilului

Jocul constituie un mecanism specific de asimilare a influenţelor
mediului socio-uman, făcând posibilă dezvoltarea copilului. Jocul este cel ce
angajează resursele cognitive, afective, volitive de mare importanţă în formarea
individului.

5

 3.-cathartică -jocul simbolic are funcţia de descărcare energetică şi de
rezolvare a conflictelor afective, de compensare şi trăire intensă - detensionarea
copilului.
4.-de socializare şi sociabilizarea copilului - se explică prin tendinţa
copilului de a se acomoda la ceilalţi, dar şi de a asimila relaţiile cu cei din jur la
EUL său. În jocul cu reguli copilul acceptă normele exterioare lui, le asimilează.
Ed. Claparede consideră jocul drept un exerciţiu pregătitor pentru viaţa de
adult : „prima şcoală a vieţii sociale ce pregăteşte viitorul, potolind nevoile
prezentului”( Claparede, Edouard, 1975,p.165).
Edouard Claparede explică finalitatea jocului, arătând rolul acestuia
în pregătirea pentru viaţă şi introduce paradigma educaţiei funcţionale a
copilului, conform căreia educaţia formează calităţi psihice luate în perspectiva
funcţiunii.
Lucrările lui Jean Chateau au arătat că jocul la copil este în primul rând o
plăcere internă, dar în acelaşi timp şi o activitate serioasă: „a te juca înseamnă
a-ţi propune o sarcină de îndeplinit”( Chateau, Jean 1970).
Regula în joc are rol reglator în organizarea, dinamizarea conduitei
copilului, dar şi în inhibarea reacţiilor nepotrivite. Plăcerea pe care o capătă
copilul jucându-se este o plăcere morală legată de respectarea regulilor.
A. N. Leontiev apreciază că jocul devine activitatea principală a
copilului în perioada preşcolară, prin locul şi ponderea pe care le ocupă.
El susține că jocul stimulează şi întreţine cele mai importante modificări ale
psihicului individului , dezvoltă procesele psihice ce pregătesc trecerea
copilului pe o treaptă superioară de dezvoltare, perioada şcolară.
Psihologii sovietici Vîgoţski şi Elkonin, consideră că activitatea de joc în
perioada 3-7 ani este o activitate dominantă sau directoare. Copilul se
angajează în funcţii simbolice lăsându-şi imaginaţia să intervină în joc,
dobândind o anumită înţelegere a coordonării sociale şi a grupului.
U. Şchiopu, consideră că jocul „stimulează naşterea capacităţii de
a trăi din plin, fiecare moment cu pasiune, organizând tensiunea proprie
acţiunilor cu finalitate realizată, având funcţia de o mare şcoală a vieţii ”
( Şchiopu, U., 1967,p.145).
Pentru şcolaritatea mică recomandă jocul cu reguli. „Regula în joc devine
fenomen central, un fel de certitudine ce-1 ajută în adaptare, un reper ca
atare”( Şchiopu, U., Verza, E., 1997, p.166). Disputele din joc devin lecţii de
civică despre drepturi şi îndatoriri. În jocurile de echipă devine activă

6

competiţia colectivă, iar învăţătorul abil poate crea emulaţii, consideră
autorii U. Şchiopu şi E. Verza.
Jocul didactic este considerat „una din principalele metode active,
atractive, eficace în munca instructiv-educativă cu preşcolarii şi şcolarii mici”(
Cerghit, I., 1980,p.216).
Majoritatea pedagogilor au considerat jocul ca un mijloc de instruire
şi educare a copiilor, mai ales la vârsta şcolară mică. Jocul constituie o
îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv - motivaţionale. Prin
joc copilul îşi angajează întreg potenţialul psihic, îşi ascute observaţia, îşi
dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă. Jocul este un mijloc de dobândire şi
precizare a cunoştinţelor prin acţiune, este o activitate de gândire orientată spre
rezolvarea unor probleme, spre găsirea căilor în vederea depăşirii unor
obstacole.
Din punct de vedere pedagogic, jocul este un element de sprijin în
educaţie, mai ales atunci când este investit cu finalitaţi programate de
dezvoltare a potenţialului psiho-motric şi socio-afectiv al personalităţii.În cadrul
jocului copilul îmbină în mod specific planul imaginar cu cel real, însă el îşi dă
seama mereu de existenţa celor două planuri şi în mintea lui nu se produce sub
acest aspect nicio confuzie.
Jocul copiilor poate constitui un instrument important de descifrare a
capacităţilor psihologice, inclusiv a celor intelectuale şi a trăsăturilor de
personalitate, a aspectelor mai importante ale sociabilităţii copilului.
La vârsta micii şcolarităţi, copilul are o serie de aşa–zise ,, nevoi”- nevoia
de mişcare, de a şti, de a imita, de a se bucura de relaţii. Jocul răspunde acestor
trebuinţe fireşti de activitate, de dobândire a experienţei, de afirmare prin
performanţe ale conduitei. Jocul, indiferent de felul lui de organizare, este
subordonat realizării obiectivelor educaţiei. Fiecare moment din jocurile alese
de copii sau obligatorii este valorificat în mod direct de educator pentru a forma
copiilor trăsături pozitive de caracter, însuşiri morale superioare, sentimente şi
deprinderi de comportare.

I.3. NATURA ȘI FUNCȚIILE JOCULUI DIDACTIC

Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin

care omul îşi satisface imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe,
acţionând conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-o creează singur. Având

7

în vedere această definire a jocului, putem desprinde cu uşurinţă câteva note
caracteristice şi definitorii(Enache M. , Munteanu M.,1998,pag. 32):
 jocul este o activitate specific umană; numai oamenii îl practică în
adevăratul sens al cuvântului;
 jocul este una din variantele activităţii oamenilor; învăţarea, munca şi
creaţia nu s-ar realiza în afara jocului, după cum acesta nu poate să nu
fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esenţă neludică ale
oricărei ocupaţii specifice umane;
 jocul este o activitate conştientă;
 jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare
pe care şi-o creează jucătorul respectiv;
 scopul jocului este acţiunea însăşi, capabilă să-i satisfacă jucătorului
imediat dorinţele şi aspiraţiile proprii;
 prin atingerea unui asemenea scop, se restabileşte echilibrul vieţii
psihice şi se stimulează funcţionalitatea de ansamblu a acesteia.
Jocul este o realitate permanent. El nu lipseşte indiferent de vârsta
omului, doar că se remarcă o evoluţie a acestuia în raport cu dezvoltarea
personalităţii umane.
Sub influenţa jocului se formează, se dezvoltă şi se restructurează
întreaga activitate psihică a copilului. Prin joc se dezvoltă personalitatea
copilului prin crearea şi rezolvarea progresivă a diverse feluri de contradicţii:
a)-între libertatea de acţiune şi conformarea la schema de joc;
b)-între invitaţie şi iniţiativă;
c)-între repetiţie şi variabilitate;
d)-între dorinţa de joc şi pregătirea prealabilă necesară;
e)-între ceea ce este parţial cunoscut şi ceea ce se cunoaşte bine;
f)-între absenţa vreunui rezultat material util şi bucuria jocului;
g)-între operarea cu obiecte reale şi efectuarea de acţiuni simbolice;
h)-între emoţiile dictate de rolul îndeplinit şi emoţia pozitivă provocată de
participarea la joc.
Se poate afirma că, la vârsta şcolarităţii mici, jocul oferă cadrul pentru
efort şi depăşire de obstacole, iar ,,moralitatea ludică” contribuie la geneza
comportamentului socio-moral, la asimilarea unor elemente de disciplină în
ansamblul expresiilor comportamentale ale copiilor.

8

 Este suficient să priveşti copiii în timpul jocului pentru a-ţi face o
impresie referitoare la conduita acestora şi la particularităţile lor psihologice.
Unii copii se exprimă deschis, clar, dezinvolt, în timp ce alţii sunt mai reţinuţi,
mai puţin activi. Primii sunt mai uşor de cunoscut deoarece manifestările lor
sunt spontane, iar ceilalţi exprimă mai mascat trăsăturile lor interne.
Valorificând disponibilităţile interne, jocul propulsează copilul pe
traiectoria progresului în dezvoltarea sa. Cu cât un preşcolar este mai dezvoltat
din punct de vedere psihologic, cu atât se joacă mai mult, mai bine şi mai
frumos, se remarcă a fi un veritabil creator şi iniţiator de acţiuni, cu semnificaţii
multiple pentru evoluţia ulterioară.
Jocul contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, la formarea
percepţiilor de formă, mărime, spaţiu, timp, la educarea spiritului de observaţie,
a imaginaţiei creatoare, a gândirii şi nu în ultimul rând la dezvoltarea limbajului.
Tot jocul este un mijloc eficient pentru realizarea sarcinilor
educaţiei morale a copilului, contribuind la dezvoltarea stăpânirii de sine,
autocontrolului, spiritului de independenţă, disciplinei conştiente, perseverenţei,
precum şi a multor altor calităţi de voinţă şi trăsături de caracter. Valoarea
jocului se observă şi în dezvoltarea sociabilităţii, a spiritului de colectivitate, a
relaţiilor reciproce între copii.
Jocul îşi are importanţa sa în formarea colectivului de copii, în formarea
spiritului de independenţă, în formarea atitudinii pozitive faţă de muncă, în
corectarea unor abateri sesizate în comportamentul unor copii. Jocul răspunde
trebuinţei de creaţie a personalităţii, dar şi a sinelui în raport cu viaţa şi
ipostazele ei fericite.
Analiza jocului oglindeşte statutul mintal, cel afectiv, cel de sănătate
al copilului, dar şi structura experienţei şi a mediului de cultură.
În concluzie, se poate spune că prin joc are loc o largă expansiune a
personalităţii copilului, realizându-se o absorbţie uriaşă de experienţă şi trăire
de viaţă, de interiorizare şi de creaţie, conturarea de aspiraţii, de dorinţe care se
manifestă direct în conduită şi reprezintă latura proiectivă a personalităţii. Jocul
îi permite individului să-şi realizeze „Eul”, să-şi manifeste personalitatea, să
urmeze, pentru un moment, linia interesului său major, atunci când nu o face
prin alte activităţi.
Diferite studii şi observaţii efectuate asupra jocului au evidenţiat
faptul că acesta îndeplineşte multiple funcţii.

9

 După I. Cerghit , principalele funcţii ale jocului sunt următoarele
(Cerghit Ioan, 2006,p.222):
1.-funcţia de adaptare realizată pe cele două coordonate: asimilarea
realului la „eu” şi acomodarea, transformarea „eu-lui” în funcţie de modelele
exterioare;
2.-funcţia catarctică, de descărcare energetică şi rezolvare a conflictelor;
3.- funcţia de socializare, constând în acomodarea copilului la ceilalţi,
asimilarea relaţiilor cu cei din jur la propriul „eu”;
4.- funcţia de extindere a „eu-lui”, de satisfacere a multiplelor trebuinţe
ale copilului, de la trebuinţele cognitive de explorare a mediului la cele de
valorificare a potenţialului de care dispune, de la trebuinţele perceptive şi
motorii la cele de autoexprimare în plan comportamental.
În lucrarea „Probleme psihologice ale jocului şi distracţiilor”( 1970),
psihologul Ursula Şchiopu stabileşte funcţiile jocului precizând că acestea se
pot grupa în funcţii esenţiale, secundare şi marginale .
Funcţiile esenţiale ale jocului sunt următoarele:
-funcţia de cunoaştere care se exprimă în asimilarea practică şi
mentală a caracteristicilor lumii şi vieţii;
-funcţia formativ-educativă exprimată în faptul că jocul constituie o
şcoală a energiei, a educaţiei, a conduitei, a gesturilor, a imaginaţiei. Jocul
educă atenţia, abilităţile şi capacităţile fizice, trăsăturile de caracter (
perseverenţa, promptitudinea, spiritul de ordine), trăsături legate de atitudinea
faţă de colectiv (corectitudinea, spiritul de competiţie, de dreptate, sociabilizare
ş.a.), modelează dimensiunile etice ale conduitei.
-funcţia de exercitare complexă, stimulativă a mişcărilor concretizată în
contribuţia activă pe care jocul o are la creşterea şi dezvoltarea complexă.
Aceasta apare ca funcţie principală în jocurile de mişcare, jocurile sportive, de
competiţie şi ca funcţie secundară în jocurile simple de mânuire, proprii
copiilor mici. În perioada copilăriei şi tinereţii este o funcţie principală,
devenind ulterior marginală.
Printre funcţiile secundare ale jocului se înscriu următoarele:
-funcţia de echilibru şi tonificare prin caracterul activ şi compensator pe
care-l întreţine jocul faţă de activităţile cu caracter tensional;
-funcţia catarctică şi proiectivă;

10

 -funcţia distractivă.
Din perspectiva influenţelor exercitate, se desprind anumite funcţii
ale jocului didactic, şi anume:
 funcţia formativă;
 funcţia cognitivă;
 funcţia motivaţională;
 funcţia organizatorică.
a)Funcţia formativă
Jocurile didactice îndeplinesc importante sarcini formative ale procesului
de învăţământ cum ar fi:
-antrenează operaţiile gândirii: analiza, sinteza, comparaţia,
clasificarea, abstractizarea, generalizarea;
-dezvoltă spiritul imaginativ-creator şi de observaţie;
-dezvoltă atenţia, disciplina şi spiritul de ordine în desfăşurarea unei
activităţi;
-dezvoltă spiritul de iniţiativă şi independenţa în muncă, precum şi
spiritul de echipă;
-formează deprinderi de lucru corect şi rapid;
-asigură însuşirea mai rapidă, mai accentuată şi mai plăcută a unor
cunoştinţe relativ aride pentru această vârstă.
De asemenea, jocul didactic reprezintă un mijloc de educare morală
şi socială. Cunoaşterea prealabilă a regulilor jocului contribuie în mare măsură
la subordonarea conduitei proprii unor cerinţe exterioare asimilate de copil fără
condiţie. Însuşirea şi respectarea regulilor are o influenţă puternică în
formarea judecăţii morale a elevilor, în evoluţia lor de la morala bazată
pe constrângere la cea bazată pe cooperare.
b)Funcţia cognitivă
În învăţământul primar, jocul didactic utilizat în activitatea de
predare -învăţare reprezintă o formă de asimilare a cunoştinţelor, cu scopuri
şi sarcini instructive şi educative bine determinate, cu un conţinut adecvat care
se realizează într-o formă plăcută.Integrat în diferite situaţii de învăţare, jocul
didactic face ca elevul să fie solicitat la un efort mintal similar celui
depus într-o activitate didactică obişnuită: să observe, să identifice, să

11

denumească, să explice, să clasifice, să analizeze, să transforme, să compună, să
interpreteze.
În acelaşi timp, jocul didactic îi permite cadrului didactic să studieze
copilul sub aspect temperamental sau caracterial. Orice copil se angajează total
în jocul său, fiindcă jocul îi serveşte pentru a-şi afirma întreaga sa
personalitate.. Copilul îşi arată în timpul jocului inteligenţa, voinţa, caracterul
dominant - într-un cuvânt- personalitatea.
c)Funcţia motivaţională
În procesul de învăţământ , jocul îl solicită pe elev să dispună de mijloace
care să-i asigure un loc, o poziţie acceptabilă în raporturile interpersonale create
de contextul şi atmosfera jocului.Toate acestea îi provoacă elevului tensiuni
psihice în vederea însuşirii şi perfecţionării cât mai bune a acestor
mijloace care îi sunt inerente jocului respectiv.
Astfel, folosirea jocului didactic în procesul instructiv educativ face ca
elevul să înveţe cu plăcere, să devină interesat faţă de activitatea ce se
desfăşoară. Face ca cei timizi să devină mai activi, mai curajoşi, să capete mai
multă încredere în capacităţile lor.
d)Funcţia organizatorică este esenţială prin faptul că jocurile permit
o bună planificare a timpului elevului şi al cadrului didactic.
În timpul jocului toţi copiii activează. Acţiunile lor nu sunt aleatorii, ci
jalonate, controlate prin reguli de joc.De asemenea, jocurile didactice permit
desfăşurarea unor activităţi diferenţiate, în care elevii se întreţin cu ei înşişi şi
colaborează în cadrul grupului, concurând în paralel cu un alt grup, fapt care
conduce la cunoaşterea de sine şi la asumarea unor responsabilităţi privind
propriile acte.
De la o vârstă la alta funcţiile jocului se schimbă. Aşa de pildă, funcţia
de reflectare şi funcţia distractivă prezintă grade diferite la copil şi adult.
Funcţia motrică se schimbă o dată cu înaintarea în vârstă, iar funcţia formativă
scade în pondere o dată cu depăşirea copilăriei. Jocul devine activitatea care
implică activitatea celuilalt şi favorizează apariţia unor variate raporturi între
copii. Relaţiile ce apar între ei depind de: subiectul jocului, rolurile jocului,
poziţia copilului în joc (conducător sau subordonat).

12

I.4. UTILIZAREA JOCULUI DIDACTIC ÎN PROCESUL DE SOCIALIZARE
LA VÂRSTA ȘCOLARĂ

Evoluţia sociabilităţii obiective, concretizată prin interesul copilului

pentru alţii, cu care să poată acţiona împreună, se datorează principalei forme de
activitate ce caracterizează şcolaritatea mică: jocul. Aceasta este forma specifică
a copilăriei de cunoaştere şi reproducere a realităţii imediate sau îndepărtate, a
relaţiilor sociale etc.
Jocul stimulează comunicarea, contribuie la socializarea individului.
Relaţiile de grup intervin ca un factor organizatoric care exercită o influenţă
coercitivă, disciplinatoare asupra activităţii fiecărui copil. În joc, copilul învaţă
să se supună cerinţelor, regulilor impuse de colectiv.
Mânuit cu tact pedagogic de către cadrele didactice, jocul este cel mai
eficient mijloc de modelare practică a socio-afectivităţii şcolarului mic.
Educarea sociabilităţii se face prin încredinţarea unor sarcini şi
responsabilităţi sociale, prin antrenarea copiilor în jocuri şi activităţi
colective care au ca obiective generale facilitarea schimburilor şi
comunicării cu alţii, „jocul împărtăşit fiind prima etapă a socializării”.
(Vincent, R., 1972, pag. 264)
În contextul jocului încep să se formeze primele trăsături
caracteriale care se vor condensa în conduita copilului. Cerinţele exprimate de
educatoare trebuie să fie conforme cu maniera în care copilul poate satisface
aceste cerinţe. Contradicţia dintre dorinţele şi aspiraţiile extinse ale copilului şi
posibilităţile limitate de satisfacere ale acestora ar putea conduce fie la
instalarea unor trăsături caracteriale pozitive şi la o conduită civilizată, fie
la o conduită dezordonată şi la trăsături caracteriale negative.
Jocurile didactice echilibrate, cu cerinţe gradate, care ţin cont de
particularităţile individuale ale copiilor pot preveni criza negativismului
infantil, asociată cu egoism, lipsa de sensibilitate faţă de alţii, ca şi
disfuncţionalităţile din relaţiile acestora cu cei din jur, încurajând
dezvoltarea iniţiativei, implicarea personală în activitate şi echilibrul.
Socializarea conduitei şcolarului şi evoluţia sociabilităţii se
finalizează cu adaptarea socială a acestuia, care se referă la posibilităţile
generale ale copilului de a face faţă dificultăţilor şi cerinţelor din
ambianţa socială, dar şi cu dobândirea capacităţii sociale, concretizată în
autonomie, iniţiativă, conduite corespunzătoare normelor şi valorilor societăţii.

13

 Pe tot parcursul şcolarităţii, socializarea copilului se înfăţişează ca un
proces continuu de structurări, restructurări şi interiorizări ale conduitelor şi
relaţiilor socio-afective adult-copil şi copil-copil. Numai participarea efectivă
la activitatea colectivă de joc, acceptarea normelor, controlul reciproc al
respectării lor de către fiecare şi de toţi, întâi pe plan practic, de acţiune, apoi
transformându-se în cerinţe interioare, vor conduce la eliminarea
egocentrismului, la înţelegerea şi acceptarea punctelor de vedere ale celorlalţi,
la aprecierea situaţiilor în mod din ce în ce mai obiectiv. Astfel, preşcolarul va
căpăta baza psihologică autentică a subordonării interesului individual celui
colectiv.
Aşadar, copilul şcolar trăieşte noi experienţe în relaţiile cu cei din jur,
experienţe la care trebuie să se adapteze şi să acţioneze nu numai în funcţie de
dorinţele sale, ci să ţină seama şi de cerinţele celorlalţi.
La nivelul școlii, prin jocurile didactice, copilul va învăţa să coopereze, să
se conformeze regulilor de grup, să-şi armonizeze cerinţele sale cu cele ale
grupului şi să acţioneze în conformitate cu acestea.

II. METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII

JOCURILOR DIDACTICE
Reuşita unui joc didactic este condiţionată de proiectarea, organizarea şi
desfăşurarea lui metodică, de modul în care se asigură o concordanţă
deplină între toate elementele ce-l definesc. Realizarea jocului didactic
presupune mai multe etape: pregătirea jocului, a materialului necesar,
desfăşurarea jocului.
Organizarea jocului didactic constă în împărţirea corespunzătoare a
elevilor clasei în funcţie de acţiunea jocului şi chiar o reorganizare a
mobilierului sălii de clasă pentru buna desfăşurare a jocului.
Distribuirea materialului necesar este o problemă de care trebuie să se
ţină seama. În general, materialul se distribuie la începutul activităţii de joc
pentru ca elevii intuind în prealabil materialele didactice necesare vor înţelege
mult mai uşor explicaţia legată de desfăşurarea jocului.
II.1. STRUCTURA JOCULUI DIDACTIC
Componentele jocului didactic sunt următoarele :

14

 a) Sarcina didactică -poate să apară sub forma unei probleme de
gândire, de recunoaştere,de reconstituire, de comparaţie, de ghicire.
Jocurile didactice pot avea acelaşi conţinut, acestea dobândind un alt
caracter, datorită sarcinilor didactice pe care le au de rezolvat, de fiecare
dată altele.
Sarcina didactică este legată de conţinutul jocului, de structura lui,
conţinând referiri la ceea ce trebuie să facă elevii în mod concret pe
parcursul jocului. Este în fapt esenţa întregului joc, antrenând operaţiile
gândirii: analiza, sinteza, comparaţia, dar şi imaginaţia copilului.
Jocul didactic cuprinde în mod obişnuit o singură sarcină didactică.
b) Elementele de joc sunt cele de ghicire, mișcare , întrecere, surpriză –
aspecte preconizate de joc.
c) Conţinutul jocului didactic - constituit din cunoştinţele anterioare ale
copiilor însuşite în cadrul activităţilor comune cu întrega clasă,
cunoştinţe ce se referă la plante, animale, anotimpuri, reprezentări
matematice, istorice, etc.
Acesta trebuie să fie accesibil, recreativ şi atractiv, prin forma în care se
desfăşoară, prin mijloacele de învăţământ utilizate, prin volumul de cunoştinţe
la care apelează.
c)Regulile jocului didactic indică modul de acțiune, de rezolvare a
sarcinii jocului .Regulile sunt menite să arate copiilor cum să se joace, cum să
rezolve problema respectivă.Totodată, regulile îndeplinesc o funcţie reglatoare
asupra relaţiilor dintre copii.
Regulile jocului trebuie să fie formulate clar, corect, concis, astfel încât
să fie înţelese de către toţi participanţii la joc şi, în funcţie de etapele jocului, se
stabilesc şi punctajele corespunzătoare.
d) Materialul didactic trebuie să fie sufficient, divers, adaptat vârstei
jucătorilor.
e) Acţiunea de joc –se stabileşte în raport cu cerinţele şi sarcinile didactice
ale jocului.Aceasta cuprinde momentele jocului prin care se realizează
sarcina :
o întreceri individuale sau pe grupe;
o cooperare, spirit de colectivitate, de echipă;
o recompensare, fie de ordin moral, fie de ordin material;
o penalizare, pentru a determina respectarea regulilor jocului.
Alte elemente ale acţiunii de joc pot fi aplauzele, cuvintele stimulative,
încurajările.

15

 II.2. ETAPELE ORGANIZARII ȘI DESFĂȘURĂRII
JOCULUI DIDACTIC
Desfăşurarea jocului didactic presupune mai multe sarcini:
introducerea în joc, prezentarea materialului, anunţarea titlului jocului şi a
scopului acestuia, explicarea şi demonstrarea regulilor jocului, fixarea
regulilor, executarea jocului, complicarea lui prin introducerea de noi
variante (dacă este cazul), încheierea cu aprecierile necesare( Creţu
E.,1999,p.43,44).
a)Introducerea în joc, ca etapă, îmbracă forme variate în funcţie de tema
jocului.Uneori este necesar să familiarizăm elevii cu conţinutul jocului, alteori
introducerea în joc se face printr-o scurtă expunere sau descriere care să
stârnească interesul şi atenţia elevilor.
În alte jocuri, introducerea se poate face prin prezentarea
materialului, mai ales atunci când de logica materialului este legată întreaga
acţiune a elevilor. Jocul se poate începe şi dacă se anunţă direct titlul,
introducerea nefiind direct obligatorie.
b)Anunţarea titlului jocului trebuie făcută sintetic, în termeni precişi.
De exemplu: „Astăzi vrem să vedem care ştie să calculeze fără să
greşească, de aceea vom organiza împreună jocul „Hai să socotim!”. De
asemenea, se poate folosi formula clasică: „Copii, astăzi vom organiza un joc
nou. Jocul se numeşte „Vreau în căsuţa mea!”.
Se poate începe anunţarea şi printr-o frază interogativă: „Ştiţi ce o să
jucăm astăzi? Vreţi să vă spun?” sau alte formule variate, astfel ca anunţarea
jocului, de la o lecţie la alta, să fie cât mai adecvată conţinutului acestuia.
c)Prezentarea materialului didactic trebuie făcută explicit axându-
se pe obiectivele urmărite. Explicaţiile trebuie date atât pentru materialul
model cât şi pentru cel individual.
d)Explicarea și demonstrarea jocului / executarea jocului de probă
este un moment hotărâtor pentru succesul jocului . Învăţătorul trebuie să-i
facă pe elevi să înţeleagă sarcinile ce le revin, să precizeze regulile jocului,
asigurând însuşirea lor rapidă şi corectă. Conţinutul jocului şi principalele lui
etape trebuie prezentate , astfel încât să fie evidențiate cerinţele pentru a deveni
câştigători.

16

 e)Executarea jocului de către copii
Jocul începe la semnalul conducătorului jocului. La început, acesta
intervine mai des reamintind regulile jocului, dând unele indicaţii
organizatorice . Pe măsură ce copiii capătă experienţa jocului, propunătorul le
acordă independenţă, lăsându-i să acționeze liber.Se cunosc două moduri de a
conduce jocul elevilor:conducerea directă - propunătorul având rol de
conducător; conducerea indirect - propunătorul ia parte activă la joc,fără să
interpreteze rolul de conducător.
În ambele cazuri, învăţătorului îi revin următoarele sarcini:
o să imprime un anumit ritm jocului (timpul este limitat);
o să menţină atmosfera de joc;
o să urmărească evoluţia jocului, evitând momentele de monotonie,
de stagnare;
o să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică,
respectându-se regulile stabilite;
o să creeze condiţiile necesare pentru ca fiecare elev să rezolve
sarcina în mod independent sau în cooperare;
o să urmărească comportarea elevilor, relaţiile dintre ei;
o să activeze toţi elevii la joc, găsind mijloacele potrivite pentru a-i
antrena și pe cei timizi.

f) Complicarea jocului
Sunt situaţii când pe parcursul jocului pot apărea elemente noi:
-complicarea sarcinii jocului;
- introducerea unor elemente noi;
- introducerea unor materiale noi.
g) Încheierea jocului
În final, învățătorul formulează concluzii şi aprecieri asupra modului în
care s-a desfăşurat jocul, asupra felului în care s-au respectat sarcinile
primite, asupra comportamentului elevilor, făcând unele recomandări şi
evaluări cu caracter individual şi general.

17

 Ca să se poată realiza scopul jocului didactic, învăţătorul trebuie să aibă
în vedere următoarele aspecte :
1.-să aleagă jocurile didactice potrivit obiectivelor urmărite,
particularităţilor clasei , ale disciplinei;
2.-să imprime un ritm al jocului ;
3.-să menţină atmosfera de joc;
4.-să evite momentele de monotonie;
5.-să stimuleze iniţiativa elevilor;
6.-să urmărească comportamentul elevilor;
7.-să formuleze concluzii, aprecieri asupra felului în care s–a
desfăşurat jocul, asupra comportamentului elevilor ;
8.-să facă recomandări, evaluare individuală sau generală, dacă jocul
didactic se desfăşoară sub formă de concurs;
9.-elevii să fie întotdeauna răsplătiţi (puncte roşii,desene,calificative etc. )
În concluzie, din punct de vedere educativ, trebuie să fie asigurată o justă
proporţionare a jocului cu munca, elementul distractiv cu efortul fizic şi
intelectual. Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de învăţare
constituie un mijloc important de educare a elevului în şcoală.

III. CULEGERE DE JOCURI DIDACTICE UTILIZATE PENTRU

SOCIALIZAREA ȘCOLARULUI MIC

Procesul formării conşțiinţei şi conduitei morale a elevilor e un

proces deosebit de complex.
În formarea conşțiinţei şi conduitei tineretului se creează frecvent ideea
falsă că, în condiţiile în care elevii cunosc norme și alte categorii morale ,
întreaga problematică a educaţiei moral-civice este și ea rezolvată.Acest
fenomen se explică prin faptul că e mai simplu de comunicat anumite
cunoştinţe, decât de organizat întreaga experienţă morală a elevilor. Este
mult mai simplu de asigurat dezvoltarea lor intelectuală decât cea morală.

18

 Punctul de pornire în procesul formării conduitei morale îl
constituie informaţiile, cunoştinţele morale. În procesul formării conduitei
morale a elevilor trebuie spus că problema cea mai spinoasă o constituie
transformarea informaţiei morale în acte de comportament. Pentru a-şi
exercita funcţionalitatea lor operaţional -practică în plan psihologic,
informaţiile morale trebuie să fie trăite afectiv, să devină convingeri.
La vârsta şcolară mică încep să apară primele elemente ale conşțiinţei
morale sub formă de reprezentări, impresii, însoţite de trăiri afective elementare.
Prin contactul direct cu realitatea, prin intervenţiile organizate şi sistematice ale
învățătorului , se construieşte experienţa morală a copilului, se formează
deprinderi elementare de comportare care, cu timpul, vor deveni trăsături ale
personalităţii sale morale.
Pornind de la aceste considerente, în activitatea mea didactică am pus un
accent deosebit pe educaţia socio-morală a şcolarilor, considerând-o prioritară.
Am planificat şi desfăşurat diverse activităţi prin care am familiarizat copiii cu
valori morale ca: adevăr, cinste, dreptate, corectitudine, bunătate etc. I-am
învăţat să discearnă între ce este „bine" şi ce este „rău", ce este „permis" sau
„interzis", atât în comportarea lor, cât şi a celor din jur. Acestea au stat la baza
formării unor atitudini şi comportamente în conformitate cu normele şi
principiile vieţii sociale.

III.1. JOCURI PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR

SOCIO –EMOŢIONALE LA ŞCOLARII MICI (CLASA PREGĂTITOARE)

În primele săptămâni din clasa pregătitoare sunt recomandate diverse

jocuri cu scopul de a cunoaște competențele socio-emoționale ale școlarului
mic.

Jocul de cunoaștere ,,Cercul prenumelor” – poate fi folosit la început

de an școlar, pentru a-i ajuta pe copii să se familiarizeze cu prenumele colegilor
Scopul:-iniţierea şi menţinerea unei relaţii, a interacţiunii cu alţii;
Descrierea activităţii:
Fiecare își spune prenumele și rostește toate prenumele care s-au spus
până ce s-a ajuns la el.
Exemplu: Ioana ….

19

 Marius, Ioana …
George,Marius, Ioana …

Jocul ,,Cântă-ți numele !”

Scopul:-iniţierea şi menţinerea unei relaţii, a interacţiunii cu alţii
Descrierea activităţii:
Pe cartonașe se scriu prenumele copiilor, cu litere de tipar.Fiecare își ține
cartonașul/ecusonul ,astfel încât numele lui să poată fi vizualizat de către
colegi.Pe o melodie ușoară, cunoscută de copii, învățătoarea întreabă : ,,Unde
este Ana ?” Fetița care și-a auzit prenumele ridică cartonașul și răspunde
cântând : ,,Aici sunt!”
Jocul se poate complica.Copiii se așază în cerc , pe covor. Învățătorul are
la dispoziție cartonașele cu prenumele elevilor și o minge.Ridică un cartonaș la
întâmplare și întreabă al cui este prenumele.Copilul care își recunoaște
prenumele primește mingea.Învățătoarea continuă să arate cartonașe cu
prenume. Mingea se rostogolește de la un copil la altul, pe măsură ce fiecare își
recunoaște prenumele.

Jocul ,,Să ne cunoaștem !”

Scopul:-iniţierea şi menţinerea unei relaţii, a interacţiunii cu alţii
Descrierea activităţii:
Copiii stau în cerc.Fiecare își spune prenumele și apoi mimează jocul/
activitatea /hobby-ul preferat, iar colegii trebuie să ghicească.Învățătorul începe,
mimând hobby-ul său.
Jocul ,,Ghicește schimbarea!”
Descrierea activităţii:
Jocul poate fi folosit în cadrul ,,Întâlnirii de dimineață”, înainte de
intrarea în activitatea propriu-zisă.Colectivul de elevi se împarte în două
echipe,prin numărare până la doi.Elevii se așază față în față, având fiecare o
pereche.Timp de 3 minute fiecare pereche se observă cu atenție.După cele 3
minute, una dintre echipe părăsește pentru puțin timp sala de clasă, timp în care

20

membrii celeilalte echipe schimbă măcar un lucru din înfățișare( se dau jos
veste, se pun eșarfe, șepci, bentițe etc).Coechipierii se întorc și încearcă să
recunoască schimbările. Se inversează rolurile.Câștigă echipa care a ghicit cele
mai multe diferențe.

Jocul ,,Atinge ceva albastru!”

Descrierea activităţii:
Copiii stau în picioare.La startul dat de învățător, fiecare trebuie să caute
un obiect de culoare albastră( un stilou, un caiet, un pantof etc) și să îl
atingă.Odată ce toți copiii au atins un obiect albastru, se poate schimba culoarea
sau se pot alege alte adjective.

Jocul ,,Semaforul”
Descrierea activităţii:
Jocul se desfășoară în cerc sau în coloane. Copiii se deplasează păstrând
distanța între ei.La comanda ,, roșu’’, se opresc; la comanda ,,galben’’, merg pe
loc; la comanda ,,verde’’, continuă mersul.

Jocul: "Surpriza"
Scopul:-iniţierea şi menţinerea unei relaţii, a interacţiunii cu alţii;
Obiective:
-să stabilească relaţii de prietenie cu un copil;
-să denumească cum îşi alege prietenii;
-să exerseze abilităţile de împărţire a jucăriilor,să ofere o jucărie;
Resurse didactice:câte trei jucări (maşini, păpuşi);
Descrierea activităţii:
Cadrul didactic ia pe rând câte un copil şi îi propune ca împreună să facă
o surpriză unor copii.I se dau trei jucării şi i se cere să le pună în ghiozdanele
unui număr de trei elevi. Apoi, se cere să spună de ce a dorit să facă surpriză
primului elev (se notează răspunsul,reacţia).Pentru a se stabili modul de
percepere reciprocă şi simpatiile, i se pun şi anumite întrebări:,,Care dintre

21

elevi crezi că îţi va face şi ţie o surpriză?’’.De asemenea, i se cere să motiveze
de ce crede că acel elev va face acest gest? Sau,,Cine ai dori să-ţi facă surpriză
şi de ce?”.
Pentru a determina gradul de stabilitate a simpatiilor se poate utiliza
o variantă de joc.

Jocul ,,Cea mai frumoasă jucărie’’

Descrierea activităţii:
Cadrul didactic oferă fiecărui copil-separat-câte trei jucării noi şi întreabă
care este ordinea în care-i plac,apoi se notează acest aspect.Copilul este solicitat
cu tact şi delicateţe să le ofere tot sub formă de surpriză copiilor cu care ar dori
cel mai mult să se joace.
Recomandări:
o discuţii cu copiii pe următoarele aspecte:
-de ce i-au plăcut aceste jucării?
-de ce a dat-o pe cea mai frumoasă lui Ionel,pe alta lui Mihai,pe alta
Mariei?
-cine crede că de data aceasta îi va face şi lui o surpriză şi de ce sau de la
cine ar dori să primească un dar şi de ce?
o învățătoarea va analiza cum a reacţionat fiecare copil la propunerea de a
oferi jucării preferate,iar pentru a spori gradul de precizie al preferinţelor,
peste câteva zile copiii sunt întrebaţi cui au făcut surprize,când s-au jucat
ultima oara cu ,,surprizele’’ şi de ce?
o pentru cei ce nu li s-a făcut nicio ,, surpriză’’, se oferă câteva
jucării,pentru a nu fi dezamăgiţi.
Acest joc, urmăreşte raporturile selective şi preferinţele,care
presupun opţiuni într-o situaţie conflictuală şi trăirea unor stări
emoţionale pozitive prin faptul că cineva îţi face o surpriză declanşând
emoţii de bucurie.

Jocul: "Cursa cu obstacole’'

Scopul: formarea de competenţe sociale,iniţierea şi menţinerea
unei relaţii cu cei din jur;

22

 Obiective:
o să manifeste comportamente adecvate în joc cu alţi copii;
o să respecte regulile aferente unei situaţii de joc;
o să înveţe copiii să ofere ajutor;
Resurse didactice:-scăunele, cutii de carton,jucării mari,măsuţe,
fular;
Descrierea activităţii:
Obiectele ce vor fi folosite în joc (scăunele,cutii,jucării) vor fi
aşezate astfel încât ele să devină obstacole pe care copiii trebuie să le
evite. Un copil va fi legat la ochi cu un fular,în timp ce altul îl va lua de
mână şi îl va ghida printre obstacole până la punctul de sosire. Acest
joc,se repetă până când fiecare elev din clasă a participat la joc.
Recomandări:prin acest joc de mişcare, elevii învaţă să ofere
ajutorul.

Jocul concurs: ,,Campionii’’

Scopul: conştientizarea și exprimarea emoţiilor, etichetarea
corectă a emoţiilor
Obiective:
o să -şi coordoneze şi să-şi regleze atenţia;
o să accepte ajutor din partea adultului,să se detensioneze;
o să manifeste emoţii pozitive;
o să identifice emoţiile în funcţie de indici nonverbali;
Resurse didactice: -un coşuleţ cu corzi de sărit,coşuleţ cu
mingi,coşuleţ cu obiecte pentru aruncare la ţintă
Descrierea activităţii:
Învățătorul le spune că au în faţă trei coşuleţe cu corzi de sărit,mingi,şi
obiecte pentru aruncare la ţintă. Se vor juca jocul,,Campionii’’, iar copiii care
vor reuşi să facă câte cinci acţiuni din fiecare va primi buline în funcţie de
câte ori reuşeşte acţiunea. Cei mai buni vor fi campioni.
De câte ori vor reuşi să sară cu coarda, să arunce mingea în sus, s-o
prindă,vor fi aplaudaţi, apreciaţi etc. Se vor nota atent răspunsurile şi

23

reacţiile la succesul sau insuccesul neprevăzut , dar şi la bucuria de a participa
la întrecere între ei, de a câştiga.

Jocul ,,Poveste cu numere” – joc de atenție

Descrierea activităţii:
Copiii stau pe scaune.Fiecărui copil îi este atribuit un anumit număr( mai
mulți copii pot primi același număr).Învățătorul începe să spună o poveste care
implică multe numere.De fiecare dată când își aude numărul, fiecare trebuie să
se ridice în picioare(apoi să se așeze la loc).

III.4. JOCURI CARE AU CA SCOP EVITAREA CONFLICTELOR

Jocul ”Roata emoţiilor exprimate”

- Dintr-un carton se realizează o roată împărţită în 5 părţi egale pe care sunt

desenate cele 5 emoţii de baza (imagini cu feţe): mânia, tristeţea, bucuria teama,
surpriza.
- Cineva va învârti roata și când se opreşte ,elevul va identifica şi va explica
emoţia , va descrie un moment din viaţa lui, în care s-a simţit în acel fel.
- În cazul în care roata se va opri tot la aceeaşi emoţie, se va roti din nou, pentru
a se putea discuta toate emoţiile.
- Se distribuie apoi câte o pungă mică de hârtie şi 5 fâşii de hârtie fiecărui elev.
Se explică elevilor că uneori avem sentimente,în anumite situaţii pe care nu le
spunem nimănui, le ascundem într-o pungă de hârtie și nu lăsăm pe nimeni să
vadă ce e în ea.
- Elevii se vor gândi la o situaţie în care au procedat aşa , apoi vor aşterne pe
hârtie întâmplarea şi o vor introduce în pungă.
- Elevii vor extrage apoi câte un bilețel din ,,punga cu secrete” și vor citi tuturor
conținutul ce va fi dezbătut în grup.
- Astfel vor învăţa să înţeleagă şi să respecte emoţiile celorlalţi.

Jocul ”Pânza de păianjen”

24

- Elevii sunt aşezaţi în cerc .
- Un elev primeşte un ghem de aţă pe care îl prinde la un capăt.
- În timp ce ţine capătul aţei dă ghemul la alt elev şi-l roagă să ţină aţa din
punctul care a ajuns la el,dând apoi ghemul mai departe,pană când toţi elevii vor
ţine aţa,în aşa fel încât să se formeze o reţea,ca o pânză de păianjen.
-Elevii vor lăsa aţa din mână rând pe rând,până când toată aţa ajunge să fie
ţinută de un singur elev.
- Elevii sunt întrebaţi în ce fel simbolizează acest joc relaţiile care există între
oameni.
- Discuţia este condusă spre a convinge că pentru a avea relaţii bune cu un grup
de persoane,fiecare dintre persoanele implicate trebuie să depună efort pentru a
menţine relaţia.
- Dacă nu, se întâmplă ca atunci când unul câte unul,elevii renunţă să mai
susţină pânza de păianjen,aţa devine încâlcită şi nu mai are frumuseţea pânzei
de păianjen.

Jocul ,,Maşina de spălat”

Acest joc poate fi utilizat în zilele posomorâte, zile care îi fac pe unii
copii să fie trişti fără un motiv anume, sau în zilele în care copiii sunt tensionaţi
din diverse motive (iminenţa unui test, de exemplu).
Vom utiliza trei cartonaşe rotunde pe care am desenat o faţă zâmbitoare,
o faţă tristă şi o faţă care plânge cu lacrimi. Lipim cartonaşele pe perete şi îi
rugăm pe copii să se încoloneze în dreptul cartonaşului care exprimă cel mai
bine starea lor emoţională din acel moment.
Copiii care se aşază în dreptul feţei zâmbitoare sunt cei care vor alcătui
„maşina de spălat”, iar mâinile lor vor fi paletele care învârt „hainele” în maşina
de spălat. „Hainele” sunt copiii din dreptul cartonaşului cu faţa care plânge. În
funcţie de situaţie, copiii aşezaţi în dreptul feţei triste pot fi ori „maşina de
spalat” ori „haine”, învăţătorul fiind cel care poate decide cel mai bine acest
lucru
Copiii care formează maşina de spălat se aşază pe două rânduri, faţă în
faţă. „Hainele” vor trece una câte una printre ei şi vor fi atinse de „paletele”
maşinii de spălat, primind câte un sfat, o apreciere sau o vorbă bună de la
colegii veseli în ziua respectivă. Dacă acestea au avut efect, vom vedea la o

25

nouă încolonare a copiilor în dreptul celor trei cartonaşe cu feţe. În funcţie de
rezultat, putem repeta jocul sau putem apela la alte metode.

Jocul ,,Mergi cum îţi spune cântecul !”

Putem folosi acest joc atunci cand copiii par somnoroși, la prima oră din
zi. Avem nevoie de mai multe stiluri de muzică mixate pentru mai multe feluri
de deplasare: mers normal, alergare uşoară, sărituri ca mingea, mers pe vârfuri
şi în tăcere, galop, „patinaj” etc.
Pe parcursul derulării melodiei , învăţătorul le cere copiilor să execute
diferite feluri de mers (în concordanţă cu muzica), rugându-i să reţină fiecare
stil de mers corespunzător unui stil de muzică. Exerciţiul se reia pe acelaşi
mixaj de muzică, însă fără indicaţiile învăţătorului, copiii executând din
memorie diferitele feluri de mers.

Jocul ,,Spune-mi, ce ai mai făcut?/ Noutăţi...”

Fiecare elev va prezenta clasei ceva nou sau interesant ce i s-a întâmplat
din ziua precedentă până în momentul sosirii la şcoală (a mai citit câteva pagini
dintr-o carte, a avut un musafir drag, a pregătit ceva de mancare el singur, a
vizitat un muzeu, a cumpărat ceva deosebit etc.).
Pentru a înveseli atmosfera, se poate folosi o minge micuţă. Cel care are
mingea în mână vorbeşte primul, apoi o dă unui alt copil care va vorbi ş.a.m.d.
Acest exerciţiu poate fi folosit şi în cadrul orei de educaţie civică, solicitând
copiii să spună colegilor câte un lucru pe care aceştia nu îl ştiu despre ei.

Jocul ,,Un gând bun”

La fiecare început de săptămână (sau chiar şi în fiecare zi), copiii pot

propune un slogan, un gând bun, un citat pentru săptămâna în curs. Acesta
poate avea legătură cu un anumit eveniment, cu o unitate de învăţare sau poate
fi ales aleator.
Se poate face o programare a copiilor, astfel încât fiecare să ajungă să
facă o propunere măcar o dată, sau se poate face sub formă de concurs cu voturi
din partea colegilor.
Jocul ,,Observă şi ţine minte!”

26

 Sunt aleşi doi (sau trei) copii care vor veni în faţa clasei pentru a fi
observaţi de către colegii lor. Apoi vor ieşi din clasă pentru câteva momente,
timp în care restul elevilor vor fi aşezaţi pe două (sau trei) şiruri cu spatele la cei
doi (sau trei) colegi pe care i-au observat cu puţin timp înainte şi care vor intra
în clasă pentru a asculta ce se întâmplă în continuare.
Învăţătorul va solicita pe rând copiii să spună ce culoare are părul unuia
dintre colegii observaţi, cu ce este încălţat un altul, ce culoare au pantalonii
colegului, cum are aşezat părul etc. Se poate întocmi chiar şi un clasament pe
grupe pentru a stimula copiii să fie cât mai exacţi în descrieri.
Deoarece ne începem în acest mod dimineţile, elevii sunt mai bine
dispuşi, mai receptivi şi mai cooperanţi în cadrul orelor de curs, ajung să se
cunoască mai bine şi aşteaptă fiecare dimineaţă cu nerăbdare pentru a veni la
şcoală... să se joace.
Prin caracterul lui practic, jocul mijloceşte cunoaşterea directă a lumii şi,
mai ales, cultivă deprinderi, trăsături complexe de caracter, convingeri şi
puternice trăiri emoţionale.
Jocul ,, A vorbi de bine pe la spate”
Nivel de dificultate: Puţin solicitant;
Rezultate aşteptate:
o să reacţioneze pozitiv;
o să- i respecte pe ceilalţi;
o să se gândească la consecinţele vorbăriei dăunătoare

Desfăurarea jocului:

Elevii sunt împărţiţi în grupuri (3 – 4 persoane).

Li se cere să spună lucruri pozitive despre persoanele din alt grup, în aşa fel
încât aceştia să nu audă.
După 5- 8 minute, li se cere elevilor să discute în aceleaşi grupuri mici despre
cum a fost exerciţiul.
În grupul lărgit se discută despre exerciţiu: este uşor să obţii un feedback
pozitiv, dar e mai uşor să obţii un feedback negativ dacă spui chestiuni negative.
Ar trebui discutat şi despre cum să faci apecieri negative în moduri constructive.
După aceasta se poate exersa pe perechi cum să faci aprecieri negative la
moduri constructive. Spre exemplu, dacă cineva te- a rănit, cum să exprimi
aceasta.
La final, profesorul poate spune că acesta a fost un exerciţiu de a învăţa să se
răspundă pozitiv.

27

Jocul ,, Tehnica scaunului ”
Nivel de dificultate: Uşor
Rezultate aşteptate: Profesorii ştiu ce simt cei din grup

Desfășurarea jocului:

-Profesorul pune un scaun în mijlocul elevilor şi spune că acesta reprezintă

starea pozitivă din interiorul grupului. Apoi le cere tuturor să meargă atât de
aproape de scaun pe cât de bine se simt în grup.
-Acesta este modul în care testul sociometric ar trebui făcut, pentru a măsura
starea grupului. Întrebările pot fi, desigur, diferite, în funcţie de subiectul pe
care profesorul vrea să- l descopere.Scaunul reprezintă încrederea, prietenia,
distracţia în interiorul grupului.

Jocul ,, Şirul sentimentelor”

Nivel de dificultate: Uşor
Rezultate aşteptate: să încheie o sesiune într- un mod sensibil, iar oamenilor să
le fie uşor să se cunoască reciproc, să evalueze sesiunea

Desfășurarea jocului:

-Toată lumea face un cerc mare ,stând în picioare. Profesorul se plimbă în

interiorul cercului şi face o linie imaginară pe podea. Se anunţă că la un capăt
este sentimentul de bine cu privire la reuşita sesiunii, iar la celălalt capăt
sentimentul de dezamăgire. Apoi, profesorul le cere tuturor să păşească pe linie,
în funcţie de ceea ce simt. Fiecare explică de ce a ales acel loc.
-Sunt multe lucruri pe care profesorul le poate cere: Cum a fost seara trecută sau
weekend- ul? Ar putea fi distractiv la început şi s- ar putea pune întrebări
ciudate.

Jocul ,, Mersul în perechi ”

Nivel de dificultate: Solicitant

Desfășurarea jocului:

Oamenilor li se cere să- şi găsească perechea care este la fel de înaltă ca ei. Unul
este orb, celălalt este mut. Li se cere să meargă prin încăpere astfel încât mutul

28

să aibă grijă de siguranţa orbului, să nu i se întâmple nimic rău sau care să îl
rănească. Rolurile se schimbă după un timp.

Jocul ,, Mersul simţind căldura”

Nivel de dificultate: Solicitant
Rezultate aşteptate: sentimentul de siguranţă , iar oamenilor să le fie uşor să se
cunoască reciproc

Desfășurarea jocului:
-Persoanelor li se cere să- şi aleagă perechea ale cărei linii din palma stângă sunt
asemănătoare cu ale ei. Cu acea persoană vor merge simţindu-şi căldura. Unul
este orb, celălalt este mut. Îşi apropie mâinile unii de alţii fără să se atingă.
Când simt căldura, mutul începe să- l conducă pe orb prin încăpere. Dacă nu
simt căldura, îşi pot atinge mâinile uşor pentru o clipă şi să continue după aceea.
-Rolurile se schimbă după un timp.

Jocul ,,Mersul orbului”

Nivel de dificultate: Solicitant
Rezultate aşteptate: sentimentul de siguranţă , iar oamenilor să le fie uşor să se
cunoască reciproc
Desfășurarea jocului:
-Se cere oamenilor să- şi aleagă perechea care are aceeaşi înălţime cu ei. Ca şi
în primul exerciţiu de siguranţă, unul este orb, celălalt este surd. Perechile fac
un şir în faţa conducătorului grupului şi pleacă într- o plimbare lungă şi
solicitantă. Înainte de a începe, perechile pot vorbi, stabilind calea de
comunicare, de vreme ce ei nu pot vorbi.
-Ei merg pe coridoare, coboară scări, merg pe sub mese, pe câmp, prin grădini
etc. La locul final ei pot vorbi, auzi sau vedea. Înainte de schimbarea rolurilor ei
vor dicuta despre cum este să fii orb, să ai încredere etc.
-La sfârşit, grupul va avea o dicuţie conclusivă.

29

 BIBLIOGRAFIE

 Claparede, Edouard - ,,Psihologia copilului", Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1973
 Creţu, E. - ,,Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar”, Editura
Aramis, Bucureşti,1999
 Cerghit, I. - „Metode de învăţământ”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti,1980
 Chateau, Jean – ,,Copilul şi jocul’’,Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1970.
 Elkonin, D. B. - „Psihologia jocului", Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti,1980

 Enache , M. , Munteanu, M. – ,, Jocuri didactice”, Editura Porto –

Franco, Galaţi, 1998
 Piaget, J. - „Psihologia copilului”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1970
 Şchiopu, U. - „Psihologia copilului", Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti,1967
 Şchiopu, U., Verza, E. - „Psihologia vârstelor ciclurile vieţii”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1997
 Vincent, R. - ,,Cunoașterea copilului”, Editura Didactică și Pedagogică,
București,1972
 Zamfir, C. şi Vlăsceanu L. (coordonatori) - ,,Dicţionar de sociologie”,
Editura Babel , Bucureşti,1993


30
