TREPTELE CLERULUI INFERIOR ÎN BISERICA VECHE

Datorită creșterii numărului de credincioși și a diversificării sarcinilor ce

reveneau membrilor clerului superior, încă din primele veacuri va lua naștere o
nouă categorie de slujitori ai cultului sau de persoane ajutătoare ale clerului.
Aceștia erau confirmați de episcopi prin hirotesie, fiind înscriși în canon, adică în
lista personalului bisericesc ce a primit numele de cler inferior.
Unele dintre aceste trepte au luat naștere în sec. II-III în perioada marilor
persecuții îndreptate împotriva creștinilor în timp ce altele s-au format în timpuri
de pace, sec. IV-VI.
În ordinea vechimii cel dintâi serviciu al clerului inferior ce apare menționat în
Noul Testament este acela al diaconițelor amintit la Romani XVI,1.
1.) Diaconițele primeau consacrare prin hirotesie ( Canonul 44 al Sf. Vasile cel
Mare și Constituțiile Apostolice III, 11,16). Rolul diaconițelor era unul
caritabil și liturgic: slujeau la agape, păzeau ușile Bisericii, asigurau liniștea
și ordinea în timpul slujbelor din Biserică, ajutau la catehizarea femeilor ce
se pregăteau să devină creștine, ajutau pe episcop la botezul și mirungerea
femeilor, săvârșeau toaleta funebră a femeilor decedate. În timpul Sf.
Liturghii purtau orar și se împărtășeau între membrii clerului inferior.
2.) Ipodiaconul , această treaptă a clerului inferior este amintită în sec. III în
scrierile Sf. Ciprian al Cartaginei. Rolul lor era acela de a păzi ușile
Bisericii, asigurau ordinea și disciplina în timpul slujbelor, aveau grijă de
vasele liturgice din Sf. Altar, ajutau pe diaconi și episcopi în timpul
slujbelor, aveau grijă de mormintele martirilor.
3.) Anagnostul sau lectorul sau citețul sunt pomeniți chiar din sec II. Sarcina lor
era aceea de a citi părți din Sf. Scriptură rânduite în serviciul liturgic, păstrau
cărțile de cult în siguranță.
4.) Psaltul sau cântărețul este o dedublare a funcției citețului. Rolul acestui
membru al clerului inferior va crește în importanță în sec. VII-VIII când
apare notația psaltică și diversificarea muzicii prin alcătuirea de către Sf.
Ioan Damaschin a celor opt glasuri. Se va trece astfel de la cântarea comună
– omofonă la cea antifonică-responsorială.
5.) Exorcistul era preotul slujitor ce avea o harismă aparte și anume puterea de
a izgoni demonii, motiv pentru care el se îngrijea de energumeni, de cei
bântuiți de duhuri necurate.
6.) Acolutul sau acolytul , o funcție întâlnită în Biserica de Apus, persoana
îndeplinea funcțiile ipodiaconului din Biserica de Răsărit.
7.) Ostiarii, portarii sau ușierii, erau acele persoane cărora li se adresau diaconii
cu strigarea: ,, Ușile, ușile cu înțelepciune…”.
 8.) Groparii sau înmormântătorii au fost considerați pentru multă vreme printre
membrii clerului inferior. În timpul persecuțiilor ei erau aceia care săpau
galeriile în catacombe, repartizau locurile de veci și se îngrijeau de
mormintele martirilor, asigurau iluminatul mormintelor. În timpul Sf.
Împărat Justinian în sec. VI în Bizanț se organizează dricarii sau purtătorii
de năsălii care însă nu făceau parte din cler.

Rolul credincișilor laici în cult

Credincioșii laici sunt membri activi în viața Bisericii nu doar simpli

participanți sau beneficiari ai unor servicii liturgice. În viața liturgică și
administrativă a unei comunități există cele două organisme cu funcție
deliberativă : Consiliul Parohial și Epitropul care exprimă voința poporului. Ei sunt
veriga între preot și popor implicându-se activ și afectiv în toate activitățile cu
caracter administrativ, edilitar-gospodăresc, liturgic. De la curățenia în Sf. Altar,
Biserică sau curtea Bisericii și Cimitirul parohial sau demararea unor noi lucrări de
construcție sau reparație, credincioșii unei parohii, bărbați sau femei, tineri și
bătrâni sau chiar copilași , cu toții se implică participând activ alături de păstorul
lor în sprijinirea tuturor acestor activități și proiecte, menite să sporească și să
înfrumusețeze viața spirituală a parohiei.