Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 3

Cursul 3

Principii fundamentale utilizate în conversia electromecanică a energiei

4. Transformarea energiei electrice şi conversia electromecanică a energiei

În principiu sunt posibile mai multe căi pentru transformarea energiei electrice,
respectiv pentru conversia electromecanică a energiei. Astfel se pot construi sisteme – de
transformare sau de conversie – care să funcţioneze fie pe baza inducţiei electrostatice, fie pe
baza inducţiei electromagnetice.
Densităţile de volum ale energiilor magnetice şi electrice sunt maxime în aer sau în
vid, la anumite valori ale inducţiei magnetice, respectiv ale intensităţii câmpului electric.
Raportul dintre densitatea de volum maximă a energiei localizate în aer – în câmpul
magnetic – şi densitatea de volum a energiei localizate în aer – în câmpul electric – este:
1 B2
w 2 1 B2
m
 1 0  2 .
we 0 E 2  00 E
2
Valoarea acestui raport se poate determina considerând valorile maxime ale inducţiei
magnetice B care pot fi obţinute prin mijloacele tehnice actuale şi valorile maxime ale
intensităţii câmpului electric E . Valoarea maximă a inducţiei magnetice în aer este limitată
de saturaţia magnetică a miezului feromagnetic între polii căruia se produce câmpul, la
valoarea B  1[T ] . Valoarea maximă a intensităţii câmpului electric este limitată de

străpungerea aerului la solicitarea câmpului, la valoarea E  30[kV / cm]  3106[V / m].

Raportul densităţilor de energie are în mod uzual valoarea:
wm  4  9 109 1
   104 .
we 4 10 7
3 10 
6 2

Concluzii: Densitatea de volum a energiei localizate în câmp magnetic este de 104

ori mai mare decât valoarea densităţii de energie localizate în câmp electric.
Din acest motiv, deocamdată, sunt mai economice sistemele electromagnetice în care
procesele de transformare şi de conversie electromecanică a energiei au loc, îndeosebi, prin
înmagazinarea energiei în câmp, sub formă de energie magnetică.

1
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 3

Sistemele electrice - bazate pe forţele electrice care se exercită între armăturile

condensatoarelor încărcate cu sarcini electrice, asupra materialelor dielectrice situate în
câmpurile electrice neomogene sau pe forţele de electrostricţiune care se exercită asupra
cristalelor situate în câmp electric sau de magnetostricţiune care se exercită asupra cristalelor
în câmp magnetic – nu au cunoscut o dezvoltare în tehnică până la nivelul aplicaţiilor din
energetică (curenţi intenşi); utilizarea sistemelor bazate pe aceste forţe este întâlnită,
îndeosebi, la traductoare (curenţi slabi).
Deoarece densităţile de suprafaţă ale forţelor dezvoltate în câmp magnetic, respectiv,
electric sunt numeric egale cu densităţile de volum ale energiilor magnetică respectiv,
electrică, rezultă că:

1 B  
2

fm 2 0 w 4
  m  10 ,
fe 1
 0 E12 we
2
unde:
B - este inducţia magnetică din întrefierul format de miezul inductor şi armătura mobilă a
indusului;
E1 - este intensitatea câmpului electric în spaţiul dintre armătura unui condensator şi
dielectricul plasat între armăturile condensatorului.
Deci, forţele specifice – pe unitatea de suprafaţă – în câmp electric ( f e ) sunt mult mai
mici decât forţele specifice în sistemele electromagnetice ( f m ). Iată motivul pentru care
tehnica a dezvoltat sisteme electromecanice bazate pe forţele electromagnetice.
Sistemele electromecanice de conversie a energiei electrice bazate pe forţele în
câmpurile electrice mai sunt caracterizate şi de tensiuni electrice ridicate (de ordinul kV) şi
pun probleme constructive dificile; materialele izolante necesare construcţiei acestora
reclamă costuri ridicate. Sistemele electrice au, însă, o construcţie simplă, fiind lipsite de
înfăşurări şi miezuri feromagnetice; randamentul acestora este ridicat deoarece prezintă
pierderi relativ reduse în părţile active. Cu toate avantajele lor, sistemele electrice nu au
cunoscut, până în prezent, o aplicaţie în energetică – datorită volumului lor mare şi a
dificultăţilor de realizare.

2
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 3

5. Noua paradigmă în conversia electromecanică a energiei

Dacă la sfârşitul secolului al XIX – lea şi începutul secolului XX tendinţa în economia

mondială era de realizare a unor sisteme de conversie electromecanică cu o extindere spaţială
relativ mare, capabile a dezvolta forţe ridicate – deosebit de valoroase pentru cerinţele unor
sisteme de producţie rigide necesare pentru obţinerea unor serii mari de produse – la sfârşitul
secolului XX această concepţie a suferit o schimbare profundă: s-a trecut, practic, la
implementarea în producţie a unor noi principii fundamentale – flexibilitate şi, respectiv,
modularizare – prin intermediul cărora şi sistemele de conversie electromecanică a energiei
au trebuit să fie remodelate. Noua paradigmă – din domeniul sistemelor de producţie -
reclamă reducerea drastică a dimensiunilor spaţiale ale convertoarelor electromecanice,
utilizarea unor noi materiale şi noi tehnologii în realizarea acestor convertoare şi, mai mult,
utilizarea unor noi principii funcţionale – în detrimentul celui al inducţiei electromagnetice,
cu o folosire deosebit de largă în cadrul convertoarelor electromecanice clasice. Iată, deci, că
schimbarea produsă în cadrul proceselor de producţie a dus la apariţia unor noi paradigme şi
la nivelul convertoarelor electromecanice. Noile paradigme – spre deosebire de vechile
modele – permit introducerea, pe scară largă, a sistemelor electrice de conversie a energiei
alături, deocamdată, de sistemele magnetice (electromagnetice).
Mai mult, pentru satisfacerea dinamicii deosebite din sistemele moderne de fabricaţie,
se impune utilizarea mai multor principii funcţionale în cadrul aceluiaşi convertor
electromecanic, fără o creştere prea mare a extensiei spaţiale; în modul acesta, noile
convertoare se bucură de mai multă stabilitate – în cadrul regimurilor dinamice, practic,
continue în care funcţionează – de eficienţă ridicată, de o fiabilitate sporită şi, implicit, de o
durată de viaţă mai mare.
Schimbarea petrecută, în acest mod, în aspectele constructiv-funcţionale ale
sistemelor de conversie electromecanică, schimbare reclamată de implementarea unor noi
principii în sistemele moderne de producţie, reclamă adoptarea unor noi principii
fundamentale în realizarea noilor convertoare electromecanice.
Merită menţionată – în acest context – utilizarea principiului fundamental al
integrării, singurul principiu care permite creşterea performanţelor noilor convertoare
electromecanice (stabilitate funcţională, randament etc.). Integrarea permite obţinerea, pentru
sistemul globalizator, a unor calităţi noi, emergente, pe care niciunul din subsistemele
componente nu le avea într-o funcţionare de sine stătătoare a acestuia.

3
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 3

6. Procedeele de conversie electromecanică a energiei în câmp magnetic

Se cunosc mai multe procedee de producere a cuplului în sistemele electromecanice

de conversie a energiei mecanice în energie electromagnetică şi invers a energiei
electromagnetice în energie mecanică prin intermediul câmpului electromagnetic.
Procedeele care stau la baza aplicaţiilor industriale sunt: procedeul electromagnetic;
procedeul anizotropiei de formă; procedeul histerezisului; procedeul inducţiei unipolare.
Procedeele magnetrostrictiv şi giromagnetic nu prezintă importanţă în conversia
electromecanică a energiei în scopuri industriale (de mare forţă), dar, conform noilor
paradigme ele pot fi utilizate în cadrul proceselor de producţie ce reclamă forţe mai mici.

1. Procedeul electromagnetic
Cel mai simplu convertor electromecanic – bazat pe procedeul electromagnetic – este
format dintr-o spiră plană rotitoare, parcursă de curentul i , aşezată în câmpul magnetic
uniform de inducţie B , având axa de rotaţie normală pe direcţia câmpului (fig. 2.1).

a)

b)
Fig. 2.1. Convertorul electromecanic bazat pe procedeul electromagnetic:
a) schema de principiu; b) cuplul electromagnetic creat de spiră

4
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 3

Momentul magnetic al bobinei este:

m  i  As (2.1)
în care As este vectorul ariei asociat spirei.
Cuplul electromagnetic dezvoltat de sistem are momentul:



M  m  B  iAs B k sin (2.2)

în care:  este unghiul dintre vectorii m şi B , iar k este versorul în direcţia vectorului

m  B . Dacă axa de rotaţie a spirei este normală pe direcţia câmpului -   - atunci k
2
este versorul celei de-a treia axe din sistemul triortogonal (axa Oz).
În spira mobilă în câmpul magnetic se induce o tensiune electromotoare în sensul
opus sensului curentului, dacă spira se roteşte în sensul cuplului electromagnetic M ;
sistemul considerat funcţionează în regim de motor electric şi realizează o conversie a
energiei electrice primită pe la borne de la reţea în energie mecanică pe care o furnizează la
ax.
În spira mobilă în câmpul magnetic se induce o tensiune electromotoare de acelaşi
sens cu sensul curentului dacă spira este antrenată din exterior şi se învârteşte în sensul opus
cuplului electromagnetic M ; sistemul considerat funcţionează în regim de generator electric
şi realizează o conversie a energiei mecanice primită pe la ax în energie electrică pe care o
debitează pe la bornele spirei în circuitul exterior.
wi
În cazul înfăşurării cu w spire, pătura de curent fiind A  - unde D este
D
diametrul armăturii rotorice pe care este plasată înfăşurarea – iar As  2Rl ( R - raza
rotorului; l - lungimea porţiunii de spiră aflată în câmp magnetic), rezultă:
D2
M  wiAs B sin  4 lAB sin  ,
4
iar cuplul specific – din unitatea de volum a indusului – este:
D2
mM : l  4AB sin .
4
Majoritatea maşinilor electrice clasice funcţionează în baza procedeului
electromagnetic.

5
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 3

Exemplu: Cuplul electromagnetic la o maşină electrică clasică. Se consideră o maşină

electrică cu pătura de curent A  250[ Acm] şi inducţia magnetică în întrefier B  1[T ] ;


cuplul electromagnetic specific maxim (  ) din unitatea de volum este:
2

m  4AB  4  2,5 10 4  105 Nm
m

3
.

2. Procedeul anizotropiei de formă

Un exemplu de convertor electromecanic bazat pe procedeul anizotropiei de formă îl
constituie sistemul format dintr-o bară cilindrică feromagnetică, având secţiunea de forma
unei elipse cu semiaxele a şi b , mobilă în jurul axei sale într-un câmp magnetic omogen,
axa de rotaţie a barei fiind normală pe direcţia câmpului magnetic (fig. 2.2).

Fig. 2.2. Sistemul elementar de conversie a energiei prin procedeul anizotropiei de formă

Când axa mare a elipsei formează un unghi  cu direcţia câmpului magnetic B 0 ,

magnetizaţia M a barei formează un unghi  , fiind înclinată către axa mare a elipsei.

Magnetizaţia M are componentele după axele elipsei date de relaţiile următoare:

H H
Ma  1 0 a Mb  1 0b (2.3)

A B
m m
în care:
H 0a , H 0b - sunt componentele intensităţii câmpului magnetic după cele două axe ale elipsei;

6
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 3

 m - susceptibilitatea magnetică;
A şi B – sunt factorii de demagnetizare ai elipsoidului.
Prin urmare vectorul intensităţii câmpului magnetic are expresia:

H 0  iH0a  jH0b  iH0 cos  jH0 sin ;

factorii de demagnetizare la cilindrul magnetizat după o direcţie perpendiculară pe axă şi
având secţiunea de forma unei elipse sunt daţi de relaţiile:
1 
d b
A ab 
2 0 a 2
 
3
2
b 2
 
1
2 ab

(2.4)
1 
d a
B ab  .
a   b   ab
1 3
2 0
2 2 2 2

Cu aceste expresii pentru intensitatea câmpului magnetic şi pentru factorii de

demagnetizare, în cazul cilindrului magnetic de susceptibilitate magnetică foarte mare,
magnetizaţia M are expresia:
ab ab
M  i M a  j Mb  i H 0 cos  j H 0 sin . (2.5)
b a
Momentul magnetic al barei de volum V  abl , l fiind lungimea barei, este:


m  iV M a  jV M b .


(2.6)
Cuplul electromagnetic datorat anizotropiei de formă are expresia:

i j k
M  m  B 0  V Ma Mb 0  kV M a B0b  Mb B0a ; (2.7)
B0a B0b 0

înlocuind componentele magnetizaţiei şi inducţiei magnetice după axele elipsei rezultă pentru
cuplul de anizotropie de formă, expresia:
ab ab 
M kV  H B sin cos  H 0
B sin  cos  0 
0 0
 b l a 2 
a 2  b2   2  2  B0  (2.8)
k 2 a b  sin 2


kV 2ab H 0 B0 sin 2
0

În baza acestui procedeu funcţionează micromotoarele sincrone. Maşinile sincrone

mari cu poli aparenţi au circuitul magnetic anizotrop, iar cuplul datorat anizotropiei de formă
apare ca o componentă secundară în raport cu cel dezvoltat prin procedeul electromagnetic.

7
 Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 3

Exemplu. Cuplul de anizotropie de formă la o maşină electrică. Se consideră o maşină


electrică cu inducţia în întrefier B0  0,2T  ; cuplul specific maxim (obţinut pentru   şi
4
B0
b  0 , respectiv M a  , M b  H0b  0 ) din unitatea de volum (a volumului a 2l ) în care
0

se roteşte armătura mobilă (la b  0 ) pentru: 


a 2l B02 este
M  
2 0


M B2
m
a 2l  20 ,
0

respectiv,

m
1
 0,2
2 4 10
2

7

 0,159 10 5 Nm 3 .
m

În concluzie cuplul specific datorat anizotropiei de formă are o valoare mai redusă
decât cuplul electromagnetic specific.

3. Procedeul histerezisului
Un convertor electromecanic al cărui principiu de funcţionare este bazat pe procedeul
histerezisului este format dintr-o bară cilindrică circulară de diametru D şi lungime l
realizată din material magnetic dur (cu arie largă a ciclului de histerezis), de volum
D 2 l
V , mobilă în jurul axei sale într-un câmp magnetic omogen a cărui direcţie este
4
normală pe axa de rotaţie a cilindrului (fig. 2.3).

Fig. 2.3. Sistemul elementar de conversie a energiei prin procedeul histerezisului

8
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 2

Între magnetizaţia M a barei şi intensitatea câmpului magnetic H există o

dependenţă neliniară (de tipul ciclului de histerezis – fig. 2.4) care se poate aproxima printr-o
elipsă echivalentă descrisă de ecuaţiile:
H M
 sin   ;  sin  (2.9)
H
Hm Mm
în care:
Mm şi H m sunt valorile maxime ale magnetizaţiei şi intensităţii câmpului magnetic;
 - parametru;
H - unghiul de avans histerezis caracteristic materialului barei.

Fig. 2.4. Echivalarea ciclului de histerezis printr-o elipsă

Valoarea maximă a magnetizaţiei Mm poate fi exprimată în funcţie de magnetizaţia

remanentă M r , de intensitatea câmpului magnetic coercitiv H c şi de valoarea maximă a

intensităţii câmpului magnetic H m , în modul următor:

Mr  M H 0 M  H  Mm sin H ;

(2.10)
Hc  H    H m sinH ;

prin urmare
Mr
M  H .
m m
Hc

Raportate la un sistem de referinţă fix în raport cu bara, inducţia magnetică B 0 şi

magnetizaţia M , pot fi scrise sub forma:

9
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 2

B0  iB0 x  jB0 y  iB0 cos  jB0 sin (2.11)

M  iMx  jMy  iMm cos  H   jMm sin  H . (2.12)

Cuplul care se exercită asupra sistemului este:

i j k
M  V M  B0  V M x My 0 
B0 x B0 y 0

 kV M x B0 y  M y B0 x   kVM m B 0 sin cos  H  sin  H cos  

M (2.13)
 kV r Hm B0 sin H  kVM B
r 0
Hc
În baza acestui procedeu funcţionează motoarele electrice cu histerezis.

Exemplu. Cuplul de histerezis la o maşină electrică. Se consideră o maşină electrică care are
inducţia magnetică în întrefier B0  0,3T  şi inducţia remanentă B r  0,2T ; cuplul specific
maxim obţinut are valoarea:

m
M
V
 M r B0 
Br B0 0,2  0,3
0

4 10 7  0,5 10
5 Nm

m
3 . 
4. Procedeul inducţiei unipolare
Un convertor electromecanic al cărui principiu de funcţionare este bazat pe procedeul
inducţiei unipolare este format dintr-o bară cilindrică circulară feromagnetică (sau un disc),
mobilă în jurul axei sale într-un câmp magnetic unipolar radial (fig. 2.5).

Fig. 2.5. Mașina unipolară

Bara este parcursă de curentul I . Cuplul convertorului este:
M  IlRB , (2.14)

10
Sisteme integrate de conversie electromecanică Cursul 2

în care B este inducţia magnetică, l - lungimea conductorului în câmpul magnetic, iar R

este raza rotorului.
În baza acestui principiu funcţionează unele pompe de metal lichid precum şi
generatoarele electrice magnetohidrodinamice.

Exemplu. Cuplul de inducţie unipolară. Se consideră o maşină de curent continuu având

 
B  1T  şi A  500 A cm ; cuplul specific, pe unitatea de volum, are valoarea:


m  2AB  2  5 10 4 1  105 Nm
m

3
.

Concluzie. Cuplul specific de inducţie unipolară este egal cu cuplul specific

electromagnetic maxim.

11