Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ultima Noapte de Dragoste Intaia Noapte de Razboi ..Eseu
Ultima Noapte de Dragoste Intaia Noapte de Razboi ..Eseu
Camil Petrescu este unul dintre principalii reprezentanți ai perioadei interbelice, alături de
Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu sau George Călinescu. Se impune în literatura română ca
prozator, prin romanele „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și „Patul lui
Procust”, iar ca dramaturg, prin dramele „Suflete tari” sau „Jocul ielelor”. Formarea sa ca scriitor
se produce în jurul cercului literar „Sburătorul”; sub îndrumarea lui Eugen Lovinescu. Totodată,
Camil Petrescu este unul dintre teoreticienii romanului românesc modern. În volumul „Teze și
antiteze” formulează teoria autenticității, care pentru acesta înseamnă sete de adevăr despre sine
și despre ceilalți. La baza autenticității, scriitorul situează introspecția, pariciparea la o experiență
limită, accesul la documente intime, anticalofilismul sau sinceritatea celui care se autoanalizează.
Concepția sa asupra romanului este formulată în articolul „Noua structură și opera lui Marcel
Proust”, acolo unde autorul militează pentru adoptarea formulei romanului psihologic.
Ultima noapte este un roman modern, de analiză psihologică, care tematizează drama
intelectualului aflat în permanent conflict cu lumea exterioară și cu sinele său profund. Ca
formulă epică, este un roman subiectiv datorită prezenței perspectivei narative subiective,
focalizării asupra conștiinței/ lumii interioare a unui personaj-narator, renunțării la timpul
obiectiv în favoarea celui subiectiv. Totodată, Ultima noapte este un roman al experienței care
pune în centru un personaj afalat în căutarea unor experiențe tari care îi pot oferi posibilitatea
autocunoașterii. Experiența revelatoare în jurul căreia se clădește romanul este războiul. Întrucât
iubirea devine o experiență eșuată, suferința cauzată de gelozie provocând o înstrăinare de sine,
Gheorghidiu descoperă în război oportunitatea de a-și verifica sinele său profund. Mai mult,
războiul îl vindeca de obsesia iubirii.
Din punct de vedere estetic, romanul lui Camil Petrescu aparține esteticii modernismului.
Modernismul este un curent literar caracterizat de tendința de inovare a discursului narativ. Prin
aducerea în proză a unui nou tip de personaj, intelectualul sau omul psihologic, prin deschiderea
către un nou spațiu literar- sațiul citadin, prin interesul pentru analiza psihologică și prin
cultivarea autenticității, autorul contribuie la modernizarea romanului românesc.
Imaginea intelectualului este redată în roman de Ștefan Gheorghidiu, individ orgolios, lucid
și hipersensibil, a cărui morală ce izvorăște din credința în valorile individului, se opune celei
comune. Trăirile acestuia sunt investigate cu ajutorul unor tehnici specifice romanului modern:
analiza psihologică, introspecția, memoria involuntară sau oglinzile paralele. Obsedat de ideea
autocunoașterii, acesta scrie un jurnal de campanie, încercând să recompună etapele iubirii
pentru Ela, prilej cu care se vindecă de o relație căzută în derizoriu.
a. Prezentarea tematicii
Cele doua teme fundamentale ale romanului devenite adevărate experiențe- limită pentru
protagonist, sunt IUBIREA și RĂZBOIUL. Esența sa se ordonează în funcție de aceste două
repere prin care Ștefan Ghiorghidiu încearcă să își verifice existența. Ele se subordonează temei
cunoașterii care este SUPRATEMA romanului de tip subiectiv. La începutul romanului, Ștefan
crede în ideea de iubire absolută, lucru redat de concepția sa radicală asupra iubirii împărtășită la
popota ofițerilor: “ Cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt”. Se
căsătorește cu Ela din dragoste, deși la baza relației lor se află orgoliul și narcisismul lui Ștefan,
care este iubit de una dintre cele mai frumoase studente. Moștenirea schimbă radical stilul de
viață al celor doi. Adaptarea rapidă a Elei la lumea modernă în care pătrund și aventura acesteia
cu domnul G. transformă rapid certitudinea iubirii în lungi momente de neliniște.
O secvență care ilustrează felul în care se reflectă în text tema iubirii este excursia la
Odobești. Adept al credinței în valorile individului, Gheorghidiu se opune lumii noi în care
pătrunde dupa primirea moștenirii de la unchiul Tache. Mai mult, protagonistul constată
alunecarea soției sale către valorile sociale întruchipate de lumea modernă pe care domnul G. și
Anișoara o reprezintă. De altfel, episodul acesta evidențiază ruptura dintre două lumi, momentul
care marchează începutul destrămării relației dintre Ștefan și Ela – a iluziei legaturii unice dintre
soț și soție, transformarea iubirii în gelozie și eșecul unei posibilități de verificare a sinelui
profund. Iubirea nu îi mai oferă protagonistului posibilitatea autocunoașterii, ci devine cauza
majoră a înstrăinării de sine. Pentru Gheorghidiu, șocul intervine în momentul în care decoperă
că soția sa fusese în două rânduri cauza rearanjării tuturor participanților la excursie în mașini
întrucât și-l dorea alături pe domnul G. Apoi, ușurința cu care cei doi își impuneau dorințele în
fața celorlalți, faptul că dispăreau singuri și se lăsau așteptați, împărțirea mâncării și a băuturii cu
un necunoscut practic îl fac pe Gheorghidiu să descopere vulgaritatea Elei, înstrăinarea de o
femeie pe care nu o mai recunoaște: “ Printr-o ironie dureroasă, eu descopeream acum, treptat,
sub o madonă crezută autentică, originalul: un peisaj și un cap străin și vulgar.” Treptat, asistăm
la instalarea unei stări de criză interioară, întrucât Ștefan pune la îndoială însăși onestitatea Elei.
În fața ridicolului momentului, Gheorghidiu trăiește stări complexe: gelozie, suferință,
deprimare, dezamăgire, revoltă. Fire analitică și hipersensibilă, protagonistul se radiografiază
atent reușind să-și surprindă, prin autocaracterizare, trăirile. Sfâșierea interioară a personajului
este redată prin metafore sugestive, care surprind destrămarea treptată a echilibrului său intrerior:
“ Era un fel de oficializare a situației, care îmi înnegrea sufletul.”
b. VIZIUNEA ASUPRA EXISTENȚEI
Titlul “ Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” marchează cele două părți ale
romanului și evidențiază temele: iubirea și războiul. Termenii “ ultima” și “ întâia” semnalează
începutul și sfârșitul iubirii, iar dublarea cuvântului “noapte” accentuează elementele de
introspecție ale romanului.
Apoi, printr-un gest care semnifică despărțirea definitivă de trecut, îi lasă Elei totul.
CARACTERIZAREA PERSONAJULUI