Orhidee

Familia orhideelor cuprinde circa 20000 de specii si sute de hibrizi ale acestora. In natura ele cresc pe sol (terestre) si pe coaja copacilor sau pe stanci (epifite). Cele mai importante specii de orhidee: Phalaenopsis (asa-numitele orhidee-fluture infloresc o data sau de doua ori pe an), Cattleya (toamna sau primavara, aceasta orhidee produce flori parfumate), Cymbidium (numeroasele lor flori reunite in ciochini densi infloresc o data pe an, in perioada maioctombrie), Paphiopedilum ("sabotii lui Venus", vanati de botanisti, sunt flori puse sub inalta protectie, fiind autorizata doar cultura hibrizilor) si Vanda (una dintre speciile cel mai greu de cultivat) Orhideele sunt plante care nu trebuie judecate dupa aparente. Exista multe specii care par insignifiante si pentru care parca numele de orhidee inseamna cam mult, dar cand infloresc de multe ori surpriza este neasteptat de mare. Unele dintre ele, pe langa frumusetea florilor si coloritul deseori excentric, au si un parfum deosebit, cum este cazul orhideei-vanilie. Iata cateva dintre necesitatile orhideelor, de care ar trebui sa tineti cont pentru a avea plante frumoase, sanatoase si cu inflorescente bogate, timp de multi ani: Temperatura: in ce priveste temperatura, orhideele prefera in general caldura, exceptie facand doar cele care, in mediul natural, cresc la altitudini mari si care prefera noptile reci si temperaturile usor mai scazute ziua. Lumina: orhideele sunt plante ce prefera soarele partial si niciodata lumina directa a acestuia. Orhideele iubesc locurile luminate, dar se tem de razele de soare directe si curentii de aer. Iarna adora temperaturile de 14-16 grade C, iar vara pe cele de 22-24 grade C. Trebuie ferite de soarele
1

direct, mai ales vara, pentru ca frunzele lor carnoase se ard, florile se decoloreaza, se ofilesc mai repede, deoarece temperatura la care sunt expuse astfel, depaseste cu mult limita pe care o pot suporta. sezati-le in spatele unei perdele, intr-o baie luminoasa, mai ales ca stfel le puteti satisface si necesitatile in ce priveste umiditatea. Pe de alta parte, daca lumina este insuficienta, orhideele nu infloresc, De aceea, e bine sa stiti ca sunt plante care tolereaza foarte bine lumina artificiala la care este indicat sa apelati zilnic, sau macar ocazional pentru a obtine o inflorire spectaculoasa. Udarea: in habitatul natural, unele orhidee se dezvolta chiar 2-3 luni in absenta apei, cand intervin secetele prelungite, de aceea uneori, in captivitate, ele primesc mult mai multa apa decat necesita. In functie de tipul lor si de mediul de provenienta, orhideele au necesitati diferite in ceea ce priveste udarea. Epifitele prefera uscaciunea iar cele terestre umezeala. Orhideele cu pseudobulb isi fac rezerve de apa si de regula au nevoie de mai putine udari decat cele fara pseudobulb. Cantitatea de apa depinde de marimea ghiveciului, de materialul din care este confectionat acesta, de substratul utilizat, de temperatura mediului ambiant, etc. Pentru stropiri, foloseste apa la temperatura medie (pentru ca planta sa nu intre in soc termic si sa ii cada bobocii) si fara calcar (foloseste apa de ploaie sau apa de izvor slab mineralizata) sau ceai rece. Atunci cand uzi orhideea, nu uda frunzele si evita sa lasi apa sa stagneze in farfurioara. Iarna, cand incalzirea functioneaza, iar atmosfera este uscata si calda, atunci este permis sa pulverizezi apa pe frunze; o alta optiune este sa pui ghiveciul pe un strat de pietris de rau mentinut mereu umed. In cazul pulverizarilor, nu uda florile pentru ca se pateaza. Administreaza-i ingrasamant pentru orhidee in apa pulverizata pe frunze sau diluat in apa de stropit, la fiecare doua stropiri. Dupa inflorire, muta planta la fiecare 2-3 ani intr-un substrat compus din scoarta de copac maruntita, muschi, polistiren si turba grosiera. Ca regula generala, se spune ca trebuie sa oferim orhideelor atata apa incat ele sa fie usor uscate pe timpul noptii. Recipientele de plantare: orhideele se pot dezvolta in majoritatea ghivecelor comerciale (de lut, plastic, lemn, sticla, etc.) sau in nimic, adica cele epifite se dezvolta foarte bine doar pe coaja unui palmier de interior. Cele mai adecvate recipiente pentru cultura orhidelor raman insa cosuletele captusite cu muschi (Sfagnum) sau miniserele. Fertilizarea: cele mai multe orhidee reactioneaza negativ la excesul de fertilizatori, de aceea procesul de fertilizare al lor trebuie realizat cu foarte mare atentie. Nu trebuie sa uitam ca in natura, superbele orhidee salbatice se dezvolta si infloresc asa de frumos si bogat doar pe baza ingrasamintelor aduse de vant si de ploaie. De aceea, de multe ori ce le oferim noi este prea mult, excesiv si le poate ucide. Pe parcursul perioadei de vegetatie activa, orhideele trebuie fertilizate de doua ori pe luna pentru a le asigura o crestere optima. Ingrasamintele se aplica la orhidee numai daca este asigurata lumina corespunzatoare, caldura si apa la nivelul solicitat de specie. In timpul sezonului rece, fertilizarea se intrerupe total la speciile de orhidee care sunt in repaus sau se rareste (o data pe luna) in concordanta cu diminuarea proceselor de crestere si evident a udarilor.

Din momentul initierii florilor pentru orhidee este bine sa se scada cantitatea de azot in raport cu fosforul si potasiul, deoarece in exces inhiba procesul de formare a florilor. La inflorire orhidea trebuie sa dispuna de cantitati mai mari de potasiu. In general, ele necesita o doza de fertilizant diluata intotdeauna, la jumatate fata de indicatia de pe ambalaj si care se aplica numai in perioada de crestere activa. Cum faci orhideea sa reinfloreasca? Dupa inflorire, instaleaza planta intr-o camera mai rece sau in gradina, la umbra unor arbori mari. Redu stropitul, dar mentine pulverizarea apei pe frunze. Pentru o mai buna ingrijire a orhideelor, de preferat ar fi sa instalezi ghiveciul cu orhidee intr-un alt ghiveci, putin mai mare, al carui fund este tapetat cu bile de argila. Acest strat va fi mentinut permanent umed si asigura-te ca fundul ghiveciului nu sta in apa. Cand o tulpina a terminat de inflorit, nu trebuie taiata niciodata de la baza. Asteapta inmugurirea noilor tije florale pe tulpina si apoi taie crenguta, chiar deasupra mugurilor. Uda bine in jurul plantei si lasa apa sa se scurga prin substrat. Daca atmosfera este foarte uscata, pulverizeaza suprafata substratului intre doua stropiri. Pulverizeaza, de asemenea, pe spatele frunzelor, evitand ca apa sa curga in picaturi pe frunze sau pe pseudo-bulbi. Transplantarea, care se face la interval de 2-4 ani, este determinata de degradarea substratului ca urmare a udarilor la care este supus ce antreneaza tasarea lui; in aceasta situatie radacinile nu au aer si nu pot respira. Daca nici drenajul nu mai functioneaza, umiditatea remanenta care se creaza antreneaza moartea radacinilor prin putrezire si asfixiere. Transplantarea nu trebuie aplicata niciodata, cu exceptia cazurilor de urgenta, in timpul cresterii vegetative si a infloririi, deoarece va compromite serios viitorul plantei; pentru fiecare specie exista un moment optim care poate fi toamna sau primavara, la majoritatea din ele. Pentru transplantare vor fi alese ghivece obisnuite din lut sau din plastic; vasul nu trebuie sa fie prea mare. Cu cat ghiveciul este prea mare cu atat perioada de explorare si implicit de crestere a radacinilor este mai mare in detrimentul partilor aeriene. Scoaterea plantei din vas in vederea transplantarii trebuie sa fie cat mai putin dureroasa pentru planta; daca radacinile au aderat de peretii vasului se prefera spargerea lui pentru a se evita ruperea sau ranirea lor. Planta se curata de radacinile moarte, de frunze si tulpini uscate, eventual de partile bolnave, dupa care toate taieturile facute se flambeaza sau se pudreaza cu carbune vegetal. Dupa transplantare, in decurs de 2-3 saptamani, nu se uda; apa este asigurata prin flolosirea unui substrat umezit in prealabil si totodata printr-o umiditate atmosferica ridicata (se realizeaza prin pulverizarea plantei si a substratului de pamant de la suprafata in fiecare dimineata). Boli si daunatori La o serie de orhidee poate sa apara fenomenul de innegrire a varfurilor de crestere si a frunzelor tinere care avanseaza catre tulpina si in cazuri grave catre pseudobulbii tineri; in acest caz este vorba de o carenta in calciu care se manifesta in special in perioada calduroasa cand planta creste, acest lucru se poate remedia prin aplicarea de calciu. Ingalbenirea, necrozarea si caderea butonilor florali pot fi consecinta unui exces de caldura sau a intoxicatiei cu etilena emanata de florile fanate din preajma (care si-au pierdut prospetimea, care s-au ofilit). Ridarea pseudobulbilor se poate datora insuficientei apei sau a necrozelor pe radacini. Virozele se manifesta pe frunze sub forma de pete neregulate sau dungi, la inceput galbene, care apoi evolueaza spre necrozare; pentru prevenirea virozelor se recomanda distrugerea insectelor

care sunt vectorii bolii si sterilizarea uneltelor cu care se lucreaza, cu o solutie naturala de fosfat trisodic sau apa de var cu un pH foarte ridicat. Putregaiurile negre sunt larg raspandite; simptomele apara la baza plantei si pe radacini, partile atacate innegrindu-se, prezentand adesea o margine galbena; taierea partilor atacate si tratarea cu fungicide sunt absolut necesare. Putregaiurile bacteriene se manifesta prin aparitia de pustule mari pe frunze, urmate de un putregai moale pe toata suprafata lor; trebuie taiate imediat partile atinse de boala pentru a se evita contaminarea plantelor vecine, iar pe taieturi se aplica o pudra de hidroxid de cupru. Se scade usor temperatura si umiditatea relativa pentru a se diminua extinderea bolii.