Sunteți pe pagina 1din 99

UNIVERSITATEA "DANUBIUS" GALATI CENTRUL DE STUDII PENTRU NVATAMNT LA DISTANTA

CONSTANTIN CLOSCA

EDITURA FUNDATIEI UNIVERSITARE "DANUBIUS" GALATI - 2003-

Toate drepturile pentru aceasta lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei integrala sau fragmentara este interzisa.

editura & tipografie Str. Libertatii, Nr. 66 - Galati, 6200 Tel.: 0236/468269

ISBN 973 8409 12 - 8

ISTORIA DREPTULUI ROMNESC

- CURS SINTEZA -

SUMAR INTRODUCERE: NECESITATEA..STUDIERII..ISTORIEI..DREPTULUI.. 5 Tema I DREPTUL N SOCIETATEA GETO-DACA PREMERGATOR STATULUI CENTRALIZAT............................................................................................7 1.Identitatea..geto-dacilor...................................................................................7. 2.Norme..de..drept..la..geto-daci..(premergator..statului..centralizat)................. 8 Tema II Dreptul n vremea lui Burebista si a urmasilor acestuia pna la cucerirea romana n Dacia......................................................................................................................13 a) formarea statului dac centralizat; b) administratia si esenta politica a statului dac centralizat; c) viata economica; d) institutii de drept. Legislatia statului dac centralizat; e)institutia proprietatii n Dacia burebistana; f) familia ca institutie de drept; g) religia; h) dreptul penal; i) armata; j) manifestari de drept international; Tema III DREPTUL..N..DACIA..ROMANA19 a)Institutii..de..drept; b)regimul persoanelor; c)familia ca institutie de drept; d) regimul bunurilor; e) obligatii si contracte; f) dreptul penal si procesual; Tema IV DREPTUL N SPATIUL DACIC DUPA RETRAGEREA ROMANA PNA .....LA.CONSTITUIREA.STATELOR.FEUDALE.CENTRALIZATE .....ROMNESTI...................................................25 1.Retragerea..romana.Urmarile..politico-sociale..si..juridice.Generalitati..despre obste....................................................................................................25 2. Organizarea si conducerea obstii..............................26 3. Viata economica a obstii..........................27 4. Institutii si norme de drept n cadrul obstii..............................28 a) proprietatea; b) stapnirea personala; c) regimul persoanelor; d) familia; 5. Norme de drept civil.............................29 6. Raspunderea penala si procedura de judecata..................................30 Tema V LEGEA ROMNEASCA 1. Generalitati..........................31

2. Cutuma.........................31 3. Legea Tarii. Jus Valachicum...........................32 4.Jus..Vala..Jus..Valachicum....n..Tarile..Romne.........33 5. Jus Valachicum n afara teritoriilor romnesti................................35 6. Jus Valachicum. Practici juridice............................36

Tema VI NCEPUTURILE DREPTULUI FEUDAL ROMNESC.....................37 1. Generalitati privind societatea feudala.................................37 2.Organizarea..politico-statala..a..romnilor..la..nceputul..evului..mediu38 3.ntemeierea..Tarilor..Romnesti..ca..state..centralizate..de..sine..statatoare..39 a) voievodatul Transilvaniei;b)Tara Romneasca (Muntenia);c) ntemeierea Moldovei. Tema VII INSTITUTII POLITICO-ADMINISTRATIVE N FEUDALISMUL ROMNESC.....................42 1.Domnia..si..originalitatea............42 - legitimitatea domniei a) alegerea; b) ereditatea; c) asocierea; d) recomandarea - prerogativele domnesti n evul mediu 2. Sfatul Tarii................................44 3. Dregatoriile...............................45 4. Institutii feudale n Transilvania, secolele XIII-XVII..................................46 Tema VIII ASEZAMINTE SI PRACTICI JURIDICE FEUDALE ROMNESTI .....................49 1. Dreptul penal................................49 2. Dreptul civil..............................49 3. Dreptul de succesiune...................................51 4. Proprietatea si dreptul de proprietate........................................53 a) proprietatea domneasca; b) proprietatea feudalilor; c) proprietatea bisericeasca; d) proprietatea taranimii libere; Tema IX DREPTUL FEUDAL SCRIS LA ROMNI....................54 1. Semnificatii si particularitati..................................54 2. Scrierea slavona si literatura juridica bizantina......................................54 3. Dreptul scris n limba romna.....................................56 4. Pravilele mparatesti...................................57 Tema X NCEPUTURILE MODERNIZARII DREPTULUI

ROMNESC. ......................58 1. Privire generala. Iluminismul.....................................58 2. Organizarea de stat n Moldova si Tara Romneasca n a doua jumatate a..sec..XVIII..prima..jumatate..a..sec.XIX...................60 a) Domnia; b) Sfatul de Obste; c) Marea Adunare a Tarii; d) Sfatul Domnesc (Divanul); e) dregatoriile;

Tema XI ORGANIZAREA JUDECATOREASCA N A DOUA JUMATATE A SEC. .....AL..XVIII-LEA-PRIMA..JUMATATE..A..SEC...AL..XIX-LEA.....................62 1...Initiative..reformatoare-Constantin..Mavrocordat..si..Alexandru Ipsilante..........................................................................................................62 2. Organisme judecatoresti...................................63 a) judecatorii de judete; b) departamentele civile si departamentul penal; c) Divanul domnesc; d) Instantele speciale. nceputurile justitiei militare. 3. Institutii de drept..........................................65 a).Dreptul..civil;b)dreptul..comercial;c)dreptul..penal;d)procedura...de judecata; Tema XII Regulamentul Organicmoment decisiv n modernizarea dreptului romnesc........................................................................................................69 Tema XIII DREPTUL..N..STATUL..ROMN..MODERN..(1859-1919)................................72 1.nfaptuirea..Unirii..de..la..1859-1862.................72 2. Institutii centrale legitime..........................................73 a) Domnia; b) Parlamentul; c) guvernul; d) Consiliul de stat; 3. Reformele din timpul domniei lui Al. I Cuza.............................................74 4. Organizarea judecatoreasca................................................75 a) preambul; b) instantele de judecata. Organizarea si competenta. 5. Opera legislativa a lui Al. I. Cuza...............................................76 a) codul civil; b) codul comercial; c) dreptul penal; d) dreptul procesual civil; e) dreptul procesual penal; f) legislatia muncii; Tema XIV DREPTUL ROMANESC 1945.................................................80 IN PERIOADA 1919-

1.Generalitati...................................................................................................................8 0 2.Organizarea de stat a Romaniei interbelice..................................................................80 3.Organizarea judecatoreasca..........................................................................................82 4.Structura organismelor judecatoresti............................................................................82 5.Legislatia....................................................................................................................... 84

Introducere NECESITATEA STUDIERII ISTORIEI DREPTULUI


Nevoia imperioasa de studiere a istoriei dreptului rezulta din faptul ca domeniul n discutie are o ndelungata existenta si o mare importanta culturala si de civilizatie. O profunda si nteleapta judecata asupra dreptului a facut-o marele jurist romn Andrei Radulescu (1880 -1959), afirmnd ca puterea judecatoreasca este un element de continuitate n viata unui popor. Se schimba guvernele, se schimba alcatuirea puterii legislative, se modifica ori dispar partidele politice, puterea judecatoreasca ramne la datorie. Dreptul, ca element de constiinta si morala, ocupa un loc esential n viata unui popor. De-a lungul istoriei, acesta (dreptul) s-a manifestat pregnant, contribuind substantial la directionarea faptelor sociale. Raporturile dintre oameni nu pot exista dect pe baza unor reglementari juridice. Numarndu-se printre principalele componente ale stiintelor umaniste, dreptul influenteaza societatea si suporta la rndu-i impulsurile acesteia. Dreptul reprezinta o metoda, un mijloc de coordonare a relatiilor sociale, promovnd valori receptate de catre societate ca: proprietatea, siguranta juridica, securitatea libertatilor individuale, societatea civila etc. Construindu-si un mecanism adecvat societatii umane, dreptul

opereaza n raport cu evolutia acesteia. Ca si alte stiinte sociale dreptul reprezinta generalizarea experientei umane si influenteaza n mod pozitiv comportamentul membrilor societatii. Creatia juridica a popoarelor se circumscrie nemijlocit marelui proces cultural al omenirii, contribuind si depinznd de gradul de civilizatie a fiecarui popor n parte. Totodata, ideile juridice se transmit de la o etapa istorica la alta si se propaga pe arii geografice ntinse, determinnd adesea, n mod firesc, contaminarea juridica ntre state. Este un fapt ndeobste cunoscut ca exista arii/zone ntinse de cultura si civilizatie juridica, precum exista epoci, stadii, trepte n evolutia culturii si civilizatiei juridice. La aparitia statului ca fenomen social-politic un rol determinant l-a avut dreptul. Generalizarea nevoii de guvernare a normelor de drept, deja n functiune, a impus masuri de implementare si respectare a acestora, chiar n conditiile n care comunitatea respecta de buna voie anume norme de drept. Istoricul A. D. Xenopol arata ca mpartirea dreptatii este elementul cel dinti care uneste pe oameni n societate si deci puterea zamislitoare a vietii de stat. Numarndu-se ntre principalele componente ale stiintelor juridice, istoria dreptului studiaza legile existentei si dezvoltarii statului, institutiilor juridice si politice, formele lor concrete de manifestare, corelatia cu alte componente ale sistemului social. Dintre toate disciplinele socio-umane, relatia drept-istorie este cea mai directa si mai strnsa. Istoria dreptului si istoria generala se regasesc adesea n aceleasi momente ale trecutului. Pentru cunoasterea sistemelor de drept, juristului i sunt foarte utile concluziile istoricului, asa cum si istoricul studiaza cu grija si interes documentele juridice. Marele nvatat A. D. Xenopol, care s-a preocupat si de teoria dreptului, arata ntre altele: mi fusera una din cele mai bune pregatiri pentru tratarea istoriei. ntrebndu-se retoric despre framntarile popoarelor, istoricul romn raspundea ca acestea erau nazuinta lor de a realiza ideea dreptului si de a apara aceasta idee. Xenopol exclude factorul politic, pe care nsa l adaugam noi, si anume acela ca n timp ce unele popoare au nadajduit si mai nadajduiesc n forta dreptului, altele dimpotriva au uzat si mai uzeaza de dreptul fortei, att n relatiile dintre state, ct si n cele dintre clasele sociale sau interumane . n dimensiunea sa istorica dreptul sintetizeaza cerinte reale ale vietii umane si oglindeste starea moravurilor sociale, pe etape si zone geografice. Cunoasterea reglementarilor si a formelor de drept, ntr-o etapa data, constituie un document valoros pentru istorie. n acelasi timp, pentru juristi, cunoasterea sensului evenimentelor trecute este deosebit de importanta, ntruct dreptul ca institutie si disciplina a aparut n anumite conditii istorice, creatoare de norme legiuitoare. Ca orice alta disciplina importanta care se preda n nvatamntul superior, Istoria dreptului romnesc constituie un mijloc important prin care viitorii juristi iau act de semnificatia majora a profesiei spre care se ndreapta. Ei trebuie sa stie ca omenirea, de cnd s-a trezit la civilizatie, a cautat si a inventat dreptul ca mijloc de convietuire. Odata descoperit, elementul drept nu a mai putut fi abandonat, dimpotriva, a fost cultivat pna la forma de exprimare stiintifica. Dreptul a nsotit si va nsoti societatea omeneasca att timp ct aceasta va exista. Studiind n mod obiectiv si pe baze stiintifice Istoria dreptului romnesc, o prima rezultanta ar fi aceea ca generatiile actuale si viitoare vor putea evalua gradul de dezvoltare a suprastructurii societatii romnesti n momentele ei importante, precum si

modul cum a evoluat dreptul la romni; de asemenea, se urmareste cunoasterea contributiei romnilor la cultura juridica universala. Astfel, ei vor putea aprecia felul n care poporul romn a valorificat normele de drept mprumutate de la alte popoare cu care a venit n contact, asa precum au stiut sa pastreze cu sfintenie traditiile autohtone. Totodata, stiinta dreptului, printr-o exprimare istorica, initiaza pe studenti cu notiunile de baza ale domeniului juridic, i familiarizeaza cu problematica altor discipline de drept pe care le ntlnesc n anii superiori; le structureaza gndirea pe probleme adecvate de drept, punndu-se astfel bazele unei culturi juridice, pe care ei au datoria sa o ridice la rangul de profesie si virtute. Suntem nevoiti sa observam ca din liceu se vine cu o slaba cultura juridica, daca nu cumva absenta n totalitate . Manualele de istorie nu acorda ctusi de putin spatiu problemelor de istoria dreptului ca facnd parte din istoria culturii si civilizatiei romnilor. Ca urmare, nici cadrele didactice nu manifesta preocupare n a raspndi cultura juridica prin istoria ei att de interesanta si utila pentru instructie . Rezumnd asupra importantei studierii istoriei dreptului romnesc, se impune retinerea ctorva trasaturi: dreptul constituie o componenta a culturii si civilizatiei poporului romn; elementele de drept au definit pe stramosii romnilor, geto-dacii fata de alte etnii din antichitate, ca si mai trziu. Aceleasi elemente de drept au sprijinit procesul de romanizare a dacilor si de etnogeneza a poporului romn; romnii au contribuit cu valori ale creatiei proprii la patrimoniul universal al dreptului; scoala romneasca de drept constituita n a doua jumatate a sec. XIX-lea, se va impune, n continuare, pna n zilele noastre cu valori apreciabile pe plan international. Asemenea acumulari valoroase vor trebui sa constituie un ndemn pentru viitorii lucratori n domeniul dreptului, precum si pentru toti cei care concura la temeinicia justitiei n spatiul romnesc; dreptul constituie o valoroasa institutie de educatie cetateneasca si morala. Mai precizam ca, n demersul nostru, s-a avut n vedere o lucrare alcatuita pe principiul alternativ. n volumul de fata, prin caracterul lui sintetic s-a urmarit o problematizare care sa asigure necesarul pregatirii studentilor de la facultatile de drept. Multe alte probleme interesante din Istoria dreptului romnesc au fost omise cu buna stiinta, din lipsa de spatiu, dar si din cauza capitolului de timp restrns al studentilor. Nu n ultimul rnd s-a tinut cont si de faptul ca aceasta disciplina se preda ntr-un singur semestru. Largirea orizontului de cunostinte n domeniul istoriei dreptului romnesc se poate face pe baza recomandarilor bibliografice de la sfrsitul manualului, n cadrul studiului individual. TEMA I DREPTUL N SOCIETATEA GETO-DAC PREMERGATOARE STATULUI CENTRALIZAT

1. Identitatea geto-dacilor Desprinsi din marele neam al tracilor, geto-dacii s-au afirmat ca popor de sine statator n prima jumatate a mileniului I .e.n.. Despre vechimea romnilor, Nicolae Iorga afirma ca au o istorie de patru ori milenara. Savantul romn avea n vedere

obrsia romnilor din etnicul dacic romanizat, precum si faptul ca geto-dacii erau la rndul lor descendenti si contemporani cu tracii. Este bine stiut ca marele neam al tracilor a constituit o realitate etno-culturala n mileniul al III-lea .e.n.. Aceasta civilizatie, corespunzatoare n plan material cu faimoasa cultura a bronzului, cuprindea spatiul dintre Carpatii Padurosi si Podisul Boemiei (n nord-vest), pna la varsarea Bugului n Marea Neagra n est, si de la Marea Egee n sud pna la izvoarele Nistrului - n nord. Despre traci, istoricul Herodot a lasat marturia potrivit careia, neamul tracilor era cel mai numeros dupa inzi. Tracii alcatuiau, n mileniul II .e.n., un popor cu o cultura si civilizatie distincte: limba proprie si teritoriu stabil, ocupnd n istoria antica un loc de necontestat. Din acest mare neam al tracilor s-a desprins, ncepnd cu anul 1000 .e.n., ramura de nord a acestora, intrnd n istorie cu numele de geti la nceput (cum i numeau grecii), apoi si de daci (cum le-au zis romanii). Istoria i consemneaza pe getodaci, ncepnd cu secolele VIII-VII .e.n., avnd ca granita de sud povrnisul nordic al muntilor Haemus (Balcani), restul granitelor din vest, nord si est ramnnd aceleasi, mentionate mai sus, la traci. Viata economica si politica a geto-dacilor era temeinic conturata n prima jumatate a mileniului I .e.n., cnd n spatiul dacic au aparut colonistii greci. Stabilirea comerciantilor greci, ncepnd cu sfrsitul secolului al VIIIlea nceputul celui de-al VII-lea .e.n., n teritoriul dacic s-a facut cu consimtamntul localnicilor n scopul de a-si extinde sfera lor comerciala. Noii veniti au gasit aici o buna piata de desfacere a produselor lor scumpe (ceramica, ulei de masline, arme, pnzeturi etc), ceea ce pune n evidenta potentialul economic si rafinamentul clasei nobiliare dacice si al armatei. Totodata, si dacii ofereau spre schimb (cumparare) produse la fel de importante (gru, animale, miere de albine, ceara, sare etc). Activitatea economica intensa era nsotita de una politica si de stat pe masura. O prima mentiune scrisa si cunoscuta de posteritate este nsemnarea lui Herodot din anul 514 .e.n. Istoricul grec constata existenta unei armate getice care s-a opus cu armele invadatorului persan. Popoarele de la sud de Haemus s-au supus fara lupta scrie Herodot-, numai getii s-au opus cu armele, acestia din urma fiind nfrnti chiar daca erau ei cei mai viteji si mai drepti dintre traci. Remarcam n acest caz organizarea politica si militara a getilor, dar si modul lor de a fi: drepti (judecau cu dreptate) si viteji. Istoriografia romneasca sustine ca n perioada ce ncepe n secolul al VI-lea .e.n. ultima etapa din procesul de destramare a comunitatilor gentilice, geto-dacii traiau organizati n triburi ntre care existau legaturi strnse ce mergeau uneori pna 14. Pna la anul 335 .e.n. stirile scrise despre geto-daci sunt mai sarace, nu nsa si cele arheologice care ofera date foarte bogate. Scriitorii antici Arrian si Strabon, descriu expeditia lui Alexandru Macedon la nord de Dunare, n anul 335 .e.n., unde au constatat existenta unei formatiuni politice dacice, care dispunea de armata (circa 10 000 de soldati-pedestri si 4000 de calareti). Ostasii regelui macedonean au pradat asezarea ntarita din care se retrasesera dacii. De retinut deci, existenta unei organizatii statale de dimensiuni apreciabile, al carei teritoriu era sigur la nord de Dunare, nsa nelocalizat cu exactitate. Istoricii Diodor din Sicilia, Polyainos, precum si geograful Pausanis au scris pe larg despre agresiunea regelui macedonean Lysimachos asupra regatului dacic condus

de Dromichaites. Conflictul militar, derulat cu aproximatie ntre anii 300-292 .e.n. s-a soldat cu victoria categorica a getilor, asupra armatei traco-macedonene. Deci, retinem existenta unei alte formatiuni politice getice condusa de o capetenie fata de care nu trebuie sa avem retinere n a-l considera rege pe acel victorios Dromichaites. n jurul anului 200 .e.n. o alta capetenie dacica apare n conflictul cu bastarnii n zona Moldovei, conflict descris de istoricul Iustinus. Pompeius Trogus scrie despre cresterea puterii politice a dacilor n vremea lui Rubobostes (premergator statului dac centralizat), ce domnea ntr-o regiune din Transilvania. Exemplele sunt numeroase, mai ales cele arheologice, la fel de doveditoare ca si cele scrise, privind organizarea politica a geto-dacilor n secolele de dinaintea constituirii statului dac centralizat condus de Burebista. n secolele IV-II .e.n. geto-dacii erau o etnie sedentara (care nu a cunoscut migratia) numeroasa, raspndita, dupa cum dovedesc marturiile arheologice, proportional pe ntreg teritoriul dacic. Ei au cunoscut o dezvoltare economica remarcabila, practicnd agricultura, cunoscnd arta constructiilor si a prelucrarii fierului. Geto-dacii erau temeinic organizati din punct de vedere militar, erau uniti printr-o religie puternica si nazuiau spre suprematie politica n regiune. n secolul al IV-lea .e.n. existau deja puternice formatiuni militare, precum si numeroase cetati de aparare sub conducerea unor regi zonali. Corespunzator dezvoltarii economice si social-religioase geto-dacii se aflau spre sfrsitul mileniului I .e.n., n stadiul uniunilor de triburi bazate pe democratia militara. n secolele III-II .e.n., autoritatea regilor a crescut necontenit dar si ideea de unificare a luat amploare, fapt care se va concretiza la nceputul secolului I din ultimul mileniu dinainte de Era Crestina (era noastra). 2. Norme de drept la geto-daci (premergator statului centralizat). Paralel cu nchegarea unor formatiuni politice timpurii, cnd rolul comunitatii era nca puternic, relatiile sociale la geto-daci erau reglementate prin norme de conduita, respectate de buna voie de catre ntreaga comunitate. Dreptatea o facea comunitatea, nu instanta. Treptat, pe masura maturizarii societatii dacice, au aparut norme noi, impuse, care se mpleteau cu cele vechi. Odata cu destramarea spiritului de obste gentilica si aparitia proprietatii private, societatea s-a structurat pe clase: clasa avuta, clasa mai putin avuta si saracimea. Acest fapt va impune cautarea/gasirea de noi modalitati pentru rezolvarea unor conflicte aparute odata cu clasele sociale. Pericolul frecvent provocat de populatiile migratoare-razboinice, pe de o parte, conflictele inter-triburi, pe de alta, a directionat societatea dacica catre o organizare bazata pe norme mai temeinice de convietuire, cum ar fi: organizarea prestatala, constituirea de detasamente militare, impunerea unor reguli de conduita sociala obligatorii pentru toti. Aparitia proprietatii private si consolidarea acesteia a scos n evidenta nevoia unor masuri de combatere a faptelor antisociale, n primul rnd furtul (resimtit mai puternic n noua situatie a existentei proprietatii private) care constituia o ncalcare deosebit de grava a normelor de convietuire la geto-daci. nca din aceasta perioada a democratiei militare s-au conturat viitoarele institutii de drept, cum sunt: familia, proprietatea, normele de comert etc. n aceasta privinta

pot fi date ca exemple urmatoarele situatii: a) Familia: era constituita pe principiul monogamiei, spre deosebire de vechii traci, care practicau poligamia. Se afirma faptul ca geto-dacii aparau cu strasnicie familia monogama (pereche). n conditiile afirmarii familiei patriarhale, femeile aveau o situatie sociala inferioara celei a barbatilor, fara nsa a se ajunge la umilinta. Exista un ceremonial al casatoriei, potrivit caruia mirele cumpara mireasa de la parintii acesteia pe un pret simbolic. Mireasa trebuia sa aiba dota (zestre) din partea parintilor. n mod obligatoriu, femeia lua numele barbatului pe care trebuia sa-l poarte cu cinste. Din relatarile lui Horatiu (poet latin) rezulta faptul ca familia geto-daca era patriliniara si patrilocala, adica: descendenta se stabilea dupa tata, respectiv sotia trebuia sa locuiasca la barbat, sa urmeze barbatul. n privinta copiilor, acestia ramneau la tata n caz ca mama deceda. Un fapt real, legat de familie dar si de normele de drept existente la geto-daci, este acela petrecut pe la anul 200 .e.n. Oroles, conducatorul unei formatiuni politice gete de prin partile Moldovei (la est de Carpati), n urma unei nfrngeri suferita de armata sa n fata bastarnilor, si-a pedepsit luptatorii ntr-un mod foarte original si anume: ostenii geti nfrnti au fost pedepsiti sa devina slugi sotiilor lor pna la rascumparare, printr-o victorie asupra bastarnilor. Pedeapsa era destul de umilitoare pentru geti, dovada a unor puternice nradacinari a normelor de drept. Getii lui Oroles si-au rascumparat greseala prin victoria obtinuta ntr-o noua lupta cu bastarnii, recapatndu-si astfel demnitatea de barbati. Existenta numelor personale pentru identificarea membrilor comunitatii confirma faptul ca societatea dacica prestatala era bine definita. Nume ca Dromichaites, Zalmodegikos, Oroles, Rubobostes, Dapix, s.a. dau substanta la ceea ce se va numi patronime. Un alt aspect al normelor de drept familiale este acela al mostenirii. Herodot furnizeaza stirea potrivit careia fiii aveau dreptul la mostenirea parintilor. Ei puteau cere de la acestia partea ce li se cuvenea din proprietatea parinteasca. Faptul pune n evidenta temeinicia pe care era cladita familia geto-daca. Stirea are importanta si prin aceea ca Herodot a trait n perioada de sfrsit a secolului VI nceputul secolului V .e.n., iar informatiile oferite de el certifica vechimea unor institutii de drept la poporul romn, prin stramosii sai directi, geto-dacii. Privitor tot la dreptul de mostenire la geto-daci, lucrari de specialitate observa faptul ca existenta proprietatii private si a familiei monogame presupunea un sistem succesoral riguros menit sa asigure continuitatea patrimoniului familiei de catre urmasii acesteia. Averea ramnea n cadrul aceleiasi familii, cu posibilitatea de a o mari prin casatorii, prin adaugirea bunurilor dotale ale miresei. De remarcat este si faptul ca puterea juridica a persoanelor, ca si a familiilor lor era diferita n raport de pozitia lor sociala. Nobilimea se bucura de toate privilegiile civile si politice, n timp ce marea masa a producatorilor de bunuri avea rezervata o capacitate juridica restrnsa, cum de altfel se ntmpla si la alte popoare. Strabon confirma faptul ca de pe vremea lui Zamolxis (sec VI-V .e.n.) societatea geto-daca cunostea deosebirea dintre capetenii si poporul de rnd. b) Proprietatea rezulta si din datele mentionate mai sus la dreptul familiei, dar si din alte marturii. Proprietatea s-a constituit n procesul consolidarii formatiunilor politice prestatale. Scriitorii antici Dio Crisostomos, Dio Cassius, si mai trziu

Iordanes, descriu n operele lor existenta claselor la geto-daci, numindu-i pe cei bogati tarabostes sau pileati si pe oamenii de rnd comati sau capilati. Lucru firesc si doveditor, oamenii de conducere si preotimea erau selectati din rndul celor avuti. Mentiunea lui Strabon, potrivit careia pe vremea lui Zamolxis societatea geto-daca cunostea deosebirea dintre capetenii si poporul de rnd, constituie o confirmare n plus a vechimii existentei claselor, implicit a proprietatii private. Dupa stabilirea colonistilor greci pe tarmul nordic si vestic al Pontului Euxin, n lumea dacica s-a conturat o categorie economico-sociala noua, aceea a negustorilor, consolidnd spiritul de proprietate privata. O alta forma de proprietate la geto-daci a fost obstea (stapnirea n comun a pamntului) care functiona n paralel cu latifundiile private. Este vorba despre obstile teritoriale, constituite din tarani liberi care stapneau n comun pamntul pe care-l lucrau si de pe care culegeau roadele potrivit cu lotul ce l aveau n stapnire sau pentru folosinta. Din datele istorice existente rezulta ca geto-dacii aveau respect fata de proprietate, fie ea privata sau obsteasca. Dupa cum se va vedea n continuare, proprietatea era ocrotita prin norme de drept. c) Comertul la geto-daci s-a manifestat de timpuriu, constituind o componenta esentiala a economicului. Totodata, activitatea comerciala a cunoscut reglementari si forme juridice dintre cele mai interesante. n sustinerea unor teorii privind practica si evolutia comertului la geto-daci, marturiile istoriei sunt mai putin generoase. Totusi, se poate estima ca una dintre formele de comert a fost trocul, schimbul direct, marfa contra marfa. O astfel de piata cunoscuta n plan universal, nu se putea sa nu fie practicata si de geto-daci. Mai sigur se stie spre exemplu, potrivit marturiei lui Pompeius Mela, ca nvoielile dintre parti la acesti naintasi ai romnilor, mbracau forma juramntului nsotit de un anume ceremonial: partile turnau vin ntr-o cupa n care amestecau cteva picaturi din sngele lor iar dupa ce nmuiau n acel amestec sagetile, sabia si celelalte arme, consumau continutul cupei. Astfel ntelegerea era ncheiata. De asemenea, exista consemnari ce sustin ca oamenii liberi care aveau datorii si nu le puteau onora, deveneau sclavi, n virtutea unui obicei pe care, se banuie ca getodacii l-au mprumutat (preluat) de la greci. Desi societatea dacica nu a cunoscut sclavajul institutionalizat, existau anumite manifestari sporadice, ntr-un cadru cu totul particular. Se regaseste si n aceasta situatie o norma de drept. Stabilirea colonistilor greci pe tarmul dacic al Pontului Euxin, precum si aparitia monedei la geto-daci, ncepnd cu secolul al IV-lea .e.n., presupune existenta unor norme (reguli) comerciale mai exacte si mai cuprinzatoare, cum sunt contractele (ntelegerile) de vnzare-cumparare, siguranta cailor comerciale, depozitare de marfuri, etc. Asa spre exemplu, se stie despre paza depozitelor cu marfuri din porturile Tomis, Callatis, Apollonia, Olbia s.a., paza ce era asigurata de geto-daci, fiindca acestea se aflau pe teritoriul lor. Cu siguranta, ntre parti erau ncheiate anumite contracte cu caracter juridic. Nerespectarea acestora putea atrage urmari penale sau civile. Tot n cadrul acestor obligatii contractuale intra si tributul platit de cetatile pontice unor capetenii geto-dacice ca Zalmodegikos, apoi marelui rege Burebista. Din acest aspect se desprinde si faptul ca autoritatile geto-dacice aveau anumite drepturi, o

anume autoritate asupra colonistilor greci, cei dinti fiind suverani n statele lor. Catre sfrsitul mileniului I .e.n. s-a nregistrat o intensificare a raporturilor comerciale, interne si externe, constatndu-se existenta unor manifestari adecvate si integrate normelor juridice ale timpului. d) Armata a constituit si ea o proba a vietii organizate, potrivit unor norme riguroase ce functionau n societatea dacica, norme generale ce trebuiau respectate de buna voie sau ca rezultat al unor masuri de constrngere. Datoria de a merge la razboi si de a lupta cu abnegatie pentru apararea tarii constituia fara dubii una din normele juridice cele mai rspndite si mai autoritare. Exemplul oferit de Oroles de a pedepsi pe luptatorii sai pentru ca au fost nfrnti constituie o dovada revelatoare a disciplinei militare ce trebuia respectata, nu batjocorita. Deducem de aici ca regulile militare erau stricte nu numai n caz de razboi, dar si n alte cazuri cum era paza cetatilor. Existenta razboaielor, consemnate de marturiile antichitatii, presupunea, fara tagada, si exercitarea unor norme cu caracter judiciar (s-a vorbit mai sus despre ndatorirea membrilor comunitatilor de a merge la razboi atunci cnd tara era n pericol si despre sanctionarea tradarii). Functionau norme de drept privind captivii, mpartirea prazii de razboi, si altele. Toate acestea presupun existenta unor reguli sau norme juridice constante, nu ocazionale. Cnd plecau la razboi, geto-dacii jurau sa nu se ntoarca la familii dect dupa ce vor nvinge pe dusman. e) Norme n relatiile cu alte populatii (state). Geto-dacii s-au evidentiat si n cazul raporturilor cu alte state sau populatii. Toate ntelegerile pe care dacii le-au ncheiat cu vecinii releva existenta unor norme pe baza carora se convenea asupra aliantei, pacii sau razboiului. Avem n vedere ntelegerile (tratativele) cu tracomacedonenii lui Lysimachos, cu grecii colonisti, cu romanii mai trziu; aliantele razboinice sau comerciale etc. Edificatoare ramne ntelepciunea politico-diplomatica dovedita de Dromichaites, n raporturile cu Lysimachos, regele macedonean, cnd dupa mai multe victorii militare ale dacilor asupra acestuia din urma, Dromichaites a organizat ospete dedicate nvinsilor pentru a le dovedi omenia si civilizatia superioara a geto-dacilor. Dromichaites pornea de la ideea ca o alianta pasnica este de preferat confruntarilor militare. n acelasi spirit de ntelepciune Dromichaites a initiat si aliante patrimoniale: casatorii ntre cele doua case princiare. Istoricii Diodor din Sicilia si Polyainos, ca si geograful Pausanios au scris despre conflictul dintre Lysimachos si Dromichaites (300-292 .e.n.). Acest conflict s-a soldat cu nfrngerea armatei macedonene invadatoare n spatiul dacic. Armata tracomacedoneana a devenit prizoniera, urmnd sa aiba o soarta tragica. Potrivit traditiei getice, cei ce si-au expus viata n lupta erau n drept sa decida n toate privintele, cu att mai mult n acele conditii de victorie. Ei cereau ca prizonierii, n frunte cu regele si capeteniile lor sa fie ucisi. Dromichaites i-a convins nsa pe ai sai ca e mai bine sa le crute viata si sa fie eliberati, ntruct agresorii macedoneni vor ntelege sa nu mai vina cu razboi asupra getilor. Fata de forta argumentelor lui Dromichaites, getii constituiti n adunarea poporului narmat, au renuntat la dreptul de a-l pedepsi pe Lysimachos si ai lui, acestia fiind eliberati. ntmplarea nu are precedent si este socotita ca o contributie dacica la crearea si fundamentarea unei noi norme de drept. Bunele raporturi cu colonistii greci vreme de mai multe secole, constituie un exemplu de gndire juridica la geto-daci n raport cu alte state sau populatii. Aceiasi

geto-daci, animati de sentimente pasnice si de conlucrare cu populatiile (popoarele) vecine, au actionat cu asprime atunci cnd populatii migratoare sau state vecine au atentat la libertatea si demnitatea lor. Se poate conchide asadar ca n perioada democratiei militare existau norme de drept proprii (cutume) ale geto-dacilor privitoare la raporturile externe. Cu privire la asemenea obiceiuri ale geto-dacilor unii istorici ai antichitatii (Iordanes, Athenaios, s.a.) pomenesc de practici ale getilor n domeniul reglementarii relatiilor externe. Reglementarea unor astfel de relatii aparute n epoca democratiei militare sub forma obiceiurilor nejuridice si deci nesanctionate de cineva anume, de un for superior, au capatat cu timpul sanctiune juridica, n conditiile constituirii statului dac centralizat. f) Religia era cel mai direct legata de manifestarile a diferite forme legislative la geto-daci. Practicile religioase foarte vechi si ele s-au mpletit cu cele juridice, adesea confundndu-se. Multa vreme n istoria antica, mai marele religios (marele preot) era si judecator suprem, omul dreptatii. Totodata, multe norme religioase au constituit n acelasi timp si norme de drept. n perioada democratiei militare la geto-daci (secolele VII-I) factorul religios a jucat un rol deosebit de important n viata sociala si politica. Reformatorul Zamolxis, carturar si mare preot get1, zeificat de geti, a luat parte la conducerea treburilor obstesti (Platon, Charmides, 156). n acelasi mod se pronunta si Eustatiu care afirma ca Zamolxis lua parte mpreuna cu regele la conducerea tarii. Un alt scriitor al antichitatii, Diodor din Sicilia, oferind aceleasi date, adauga faptul ca: reformatorul Zamolxis a dat getilor legi care i-au fost inspirate de zei. Nu rezulta despre ce legi este vorba, dar se poate deduce ca referirea are n vedere norme religioase, nu lipsite de nuante ale dreptului laic. Referindu-se la religia geto-dacilor, autorul lucrarii Istoria Religiilor2, prof. dr. Emilian Vasilescu scrie urmatoarele: Pe lnga mplinirea cultului, preotii getodaci aveau nsusirea de judecatori ai poporului. Ei erau, de asemenea, medici, erau folositi ca soli pentru ncheierea tratatelor sau pentru mijlocirea pacii. n astfel de mprejurari ei obisnuiau sa cnte mai nti din chitare. Se istoriseste cum preotii getodaci au intervenit n lupta geto-dacilor cu Filip, regele Macedoniei, ntmpinndu-l (339 .e.n.) mbracati n vesminte albe, cu harpele n mini si cntnd imnuri n cinstea divinitatilor protectoare ale poporului. Macedonenii, tulburati, au facut pace si s-au napoiat acasa. Cultul lui Zamolxis a avut o contributie determinanta n procesul de nchegare a uniunilor de triburi geto-dace, asa cum mai trziu, aceeasi religie, prin Marele preot Deceneu si preotimea din subordine a contribuit n mod direct la faurirea statului dac centralizat, condus de Burebista. Prin nlaturarea divinitatilor gentilice si introducerea unui cult comun, cel al lui Zamolxis, s-a ajuns la consolidarea autoritatii regale, ca expresie a vointei divine si a normelor de drept, a legilor. Din cele enuntate pna aici, se pot desprinde cteva consideratiuni certe privind existenta si functionarea de norme legiuitoare la geto-daci n perioada de dinaintea

Herodot (484-426), spune despre Zamolxis ca era un pamntean de-al getilor, devenit carturar dupa peregrinarile lui

prin Egipt si Grecia. Rentors ntre ai sai, i-a nvatat morala religioasa, medicina si norme de comportament social.
2

Emilian Vasilescu, Istoria Religiilor, Editura Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1982, p. 324

constituirii statului dac centralizat, de sub conducerea lui Burebista, spre exemplu: existenta formatiunilor politico-statale amintite, a conducatorilor acestora; functionarea unor organisme de decizie, cum erau adunarea luptatorilor sau institutia oameni buni si batrni, existenta armatei, religiei si diplomatiei, toate avnd la baza norme de drept cutumiar care le asigura buna functionare.

TEMA II DREPTUL IN VREMEA LUI BUREBISTA SI A URMASILOR ACESTUIA PANA LA CUCERIREA ROMANA IN DACIA a) Formarea statului dac centralizat sub conducerea lui Burebista Rezultat al maturizarii societatii dacice, unirea tuturor formatiunilor politice existente ntr-un singur stat centralizat a constituit apogeul evolutiei dacilor din mai multe puncte de vedere: economic, militar, religios, al constiintei politice si al dreptului. De altfel, la nceputul secolului I .e.n. societatea dacica era unita prin taria etnicului ce o ntruchipa, prin religie, cultura, lingvistica, viata economica. Statul dac centralizat s-a constituit n jurul anului 80 .e.n. sub conducerea regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, prin unificarea tuturor formatiunilor (regatelor) locale, fara exceptie. Importanta acestui moment a fost deosebita prin aceea ca si politicul se alinia spiritului unitar ce functiona deja n celelalte domenii. Legitatea centralizarii politice a dacilor a fost confirmata de ascensiunea rapida a acestora n directia dezvoltarii tuturor domeniilor enuntate. n noile conditii, att economicul, ct si politicul, religia, armata, politica externa, justitia, ntr-un cuvnt societatea dacica a cunoscut noi trepte de afirmare sub ocrotirea puternicului stat centralizat. Statul creat sub conducerea lui Burebista a avut un larg ecou n lumea antica. Evenimentul a fost remarcat cu respect si ngrijorare de cronicarii contemporani si de catre oamenii politici. Strabon (58 .e.n.25 e.n.), istoric si geograf contemporan cu acel eveniment, scria: Burebista, getul, lund conducerea poporului sau, a ridicat pe oamenii acestia...si i-a ndreptat prin abstinenta, sobrietate si ascultare de porunci, asa nct, n ctiva ani a ntemeiat o mare stapnire. De asemenea, potrivit inscriptiei de pe monumentul ridicat de autoritatile orasului Dyonisopolis concitadinului lor Acornion, fost ambasador pe lnga Burebista, rezulta ca acesta din urma (Burebista) era cel dinti si cel mai mare rege din Tracia. Un important element n definirea unui stat, atunci, precum si n zilele noastre, l constituie teritoriul. n procesul de realizare a statului, teritoriul pe care se formeaza acesta (statul) leaga pe individ de noua structura politico-statala, i insufla siguranta si

demnitate; individul devine o componenta organica a comunitatii statale. Dacia lui Burebista s-a circumscris acestui proces. Iata care era ntindirea acelui stat: spre apus atingea Cadrilaterul BoemDunarea de mijloc si Moravia; spre nord se marginea cu Carpatii Padurosi si izvoarele Nistrului; spre rasarit cu Bugul si tarmul nordic al Marii Negre, iar spre miazazi granita statului condus de Burebista atingea lantul muntilor Haemus (Balcani).

b) Administratia si esenta politica a statului dac centralizat Unificarea a impus noi forme de organizare structurala. ntinderea mare a noului stat a determinat si o organizare temeinica n plan central. Astfel, n fruntea statului se afla regele acceptat de nobilime, ntre care conducatorii locali au avut un rol decisiv n recunoasterea lui Burebista ca unicul conducator al statului. Izvoarele istorice pastrate nu mentioneaza cum arata Curtea regala a dacilor, dar se poate deduce, fara teama de a gresi, ca o seama de conducatori locali au capatat atributii centrale. Domenii ca agricultura, finantele statului (impozitele), administratia, armata, biserica, justitia aveau conducator la nivel central. Exista certitudinea n ceea ce priveste functia de vicerege, detinuta de marele preot Deceneu, care era si conducatorul bisericii. De asemenea, nu exista date n ceea ce priveste administratia locala. Si n acest caz trebuie sa recurgem la ipoteze. Este de presupus ca fostele regate sau formatiuni politico-statale, destul de numeroase de altfel, au devenit unitati administrative locale, subordonate centrului, si care se conformau unor norme impuse de acesta. Dupa moartea lui Burebista, n anul 44 .e.n., conducerea statului dac a ramas n seama lui Deceneu, viceregele de pna atunci. Nu se stie ct a domnit acesta, cum a facut-o si n ce an a murit. Se constata doar faptul ca dupa disparitia si a lui Deceneu statul dac centralizat s-a dezmembrat din punct de vedere politic n patru, apoi n cinci mari formatiuni politico-statale.S-a pastrat nsa intact etnicul si spiritul dacic, s-a mentinut religia ca element de unitate, viata economica, normele de drept, traditiile etc. Unitatea statal-politica a dacilor se va reface n a doua jumatate a secolului I .e.n. sub conducerea lui Decebal, a carui domnie ncepe cu anul 87 e.n.. Este posibil ca la venirea n fruntea statului dac Decebal sa fi gasit unitatea refacuta de catre naintasii sai, deoarece marturiile vremii mentioneaza cteva personalitati bine conturate si anume: regii Comosicus, Scorilo, Durpaneus. Domnia lui Decebal a nceput sub auspicii nu prea bune pentru Dacia, deoarece ascensiunea militara romana n Balcani si centrul Europei a afectat teritorial statul dac. Decebal nu va mai stapni Dacia din vremea lui Burebista, ci o Dacie mult restrnsa si cu armatele romane la granita, pe o ntindere din Maramures pna la varsarea Dunarii n Marea Neagra. Romanii, profitnd de dezmembrarea dacilor, au ocupat teritoriile acestora de pe malul drept al Dunarii si Panonia. n aceste conditii de puternica presiune romana, dacii vor fi nevoiti sa poarte aprige razboaie de aparare, razboaie care s-au sfrsit cu prabusirea statului dac si cu sinuciderea regelui Decebal. Urmarea a fost cucerirea romana n Dacia si schimbarea destinului istoric al dacilor, care au acceptat romanizarea, nu nsa si cucerirea sau stapnirea romana.

c) Viata economica n epoca lui Burebista poporul dac a cunoscut cele mai mari realizari economice; s-a dezvoltat considerabil agricultura, capatnd forme de organizare si productie superioare; mineritul si metalurgia au o luat amploare fara precedent. Calitatea si diversitatea uneltelor din metale, realizate de catre mesterii daci, atesta existenta unor profesii si a mestesugurilor care erau foarte raspndite. Toate acestea pun n evidenta o multime de activitati economice. Asa se explica existenta unor functii centrale privind agricultura, circulatia monedei unice, intensele schimburi comerciale cu grecii si romanii, precum si cu populatii din preajma dacilor. Cea mai ilustrativa si importanta activitate a fost aceea din domeniul constructiilor. ncepnd cu perioada domniei lui Burebista, dar si dupa aceea, cu deosebire n vremea lui Decebal (87-106 e.n.) s-au realizat numeroase si importante constructii (edificii) din piatra. Majoritatea lor aveau caracter militar de aparare. Tot n acea perioada au fost naltate si edificii de cult, unde aveau loc ceremoniile religioase ale dacilor. Asemenea realizari releva existenta unei economii puternice si temeinic organizata normativ. n economie se regaseste si dreptul comercial, care exprima mai clar existenta unor reguli legislative.Intensificarea schimburilor de produse att n plan intern, ct si cu alte state, a impus folosirea monedei unice, nu tribale.n Dacia lui Burebista, ca moneda unica, era folosit denarul roman, care avea o circulatie aproape universala. n astfel de situatii s-au impus si norme juridice adecvate, care sa asigure buna functionare a acestui domeniu.Spre exemplu,dacii foloseau juramntul ca mijloc principal de garantie. Potrivit aceleiasi norme juridice, statul dac trebuia sa dea garantii comerciantilor, sa le asigure locuri de depozitare a marfurilor etc. d) Institutii de drept. Legislatia statului dac centralizat. n aceasta perioada ncepe sa se impuna legea ca forma superioara obiceiului (cutumei). Legea este socotita cel de-al doilea izvor al dreptului3. La nceput, legea a aparut ca o simpla nregistrare oficiala a obiceiurilor juridice, cu timpul nsa, aceasta sa transformat n depozitarul unor reguli noi si a unor norme mai complete, impuse de evolutia societatii. Iordanes mentioneaza caracterul religios al legilor la daci. Fapt explicabil, ntruct la vechile popoare aceeasi persoana avea puteri religioase cumulate cu cele statal-juridice. Institutia juridica se regaseste asadar, n biserica, religia fiind acea institutie care patrona, cu puterea ei de convingere, dreptul dacic. Lucrari de specialitate apreciaza faptul ca dreptul cutumiar geto-dac a avut o sfera larga de aplicare n perioada premergatoare statului dac centralizat. Numarul mare de formatiuni politice din secolele IV-II .e.n. confirma aceasta extindere prestatala pe ntreg spatiul dacic. Multe din aceste norme de drept, create sau existente n perioada prestatala s-au pastrat si n vremea lui Burebista, ceea ce dovedeste trainicia lor. nsasi constituirea de formatiuni statale, din ce n ce mai mari, fac dovada maturizarii societatii dacice, implicit existenta de asezaminte cutumiare. O organizare politica nu poate fi conceputa fara existenta unor norme de drept. Acest fapt aduce n discutie un alt aspect, asupra caruia nu vom insista aici, si anume acela ca normele juridice au premers ntotdeauna momentului de constituire statala. Se
Primul fiind obiceiul sau cutuma.

poate sustine asadar, ca procesul de realizare a formatiunilor politico-statale au beneficiat de existenta normelor de drept. Altfel spus, dreptul si-a adus o contributie hotartoare la nchegarea statului dacic, n aceeasi masura ca si religia, economia etc. Dreptul si religia i-au constientizat pe geto-daci, ca si pe alte popoare, de importanta majora a realizarii organizatiei de stat. Unele afirmatii merg pna la a atribui geto-dacilor legi scrise, ceea ce este greu de demonstrat, stiut fiind faptul ca acestia (geto-dacii) nu foloseau scrisul. Istoricul Iordanes, referindu-se la geti mentiona ca ei aveau legi scrise. ndoiala noastra vine si de acolo ca Iordanes a trait n secolul VI e.n., deci cu cteva secole mai trziu dupa perioada pe care o analizam. Este posibil ca n cunoscuta lui eroare de a confunda pe geti cu gotii, Iordanes sa fi atribuit geto-dacilor scrieri gotice. V. Prvan, citndu-l pe Aristotel, arata ca dacii din munti (Transilvania) versificau legile lor si le cntau spre a le tine bine minte pe de rost. Deci nu erau scrise! Pe de alta parte, N. Iorga, facnd referire la aceiasi daci, sustine ca aveau legile scrise n versuri. O informatie apartinnd lui Strabon referitoare la existenta unor porunci ale regelui Burebista si ecoul lor explica puternica autoritate a institutiei regale. Burebista scrie Straboni-a ndreptat pe daci prin abstinenta, sobrietate, si ascultare de porunci. Este nendoielnic faptul ca statul lui Burebista si Decebal, se conducea dupa o seama de reglementari stricte scrise sau nescrise, mai curnd nescrise, care cuprindeau elemente concludente ale dreptului. La baza acestora se aflau acele Legi Bellagines cum spunea Iordanes ca se numesc legile lor proprii (ale getilor), pe care le au scrise pna n zilele noastre. La acest argument mentionam si colectionarea cea veche de legi a Daciei, care n diferite epoci figureaza ca legi ale Atlantilor sau Hyperboreilor, ale Scitilor, Agatrsilor si Getilor, cum se exprima Nicolae Densusianu n monumentala sa opera, Dacia preistorica. Eruditul nostru savant mentiona ca legile cele mai vechi care au guvernat societatea omeneasca au fost de origine pelasga, iar n ceea ce ne priveste primele nceputuri ale istoriei dreptului si legislatiei se reduc la regiunea de nord a Dunarii de Jos. Scrise sau nescrise, normele de drept la geto-daci au existat de timpuriu, evolutia lor conturndu-se tot mai clar dupa realizarea unitatii tuturor formatiunilor politice dacice ntr-un singur stat, condus de regele Burebista mpreuna cu marele preot Deceneu. e) Institutia proprietatii n Dacia burebistana n privinta proprietatii, aceasta a devenit mai puternica, marile latifundii private delimitndu-se clar de taranimea libera, care stapnea pamntul n comun, formnd obstea teritoriala. Statul centralizat, ntre alte atributii, o avea si pe aceea a apararii marii proprietati private. Nobilimea era clasa care asigura conducerea politica a statului, a religiei si a principalelor institutii. n consecinta, aceasta (nobilimea) urmarea sa-si asigure o baza economica puternica si stabila. Despre modul cum erau exploatate marile proprietati la geto-daci nu se stiu prea multe lucruri. n schimb, despre proprietatea comuna (obstea teritoriala) s-au pastrat din textele lui Horatiu cteva referiri, ntre care si aceea ca getii se ocupau cu agricultura: strng recolte obstesti cu srg, de pe glia cea fara de hat. Pe de alta parte, se stie ca pamntul obstii era mpartit n loturi, atribuite spre folosinta

individuala fiecarei familii anual. Loturile se redistribuiau prin tragere la sorti. Pasunile, padurile, apele, erau n proprietate fie a statului, fie a comunitatilor. Aceste proprietati erau exploatate n comun fara mpartirea n loturi. Noua modalitate se deosebea de practica din comunitatile mai vechi, n care munca era n comun, mpartindu-se doar produsele. Se poate conchide, asadar, ca n conditiile statului centralizat, comunitatea sateasca unea principiul proprietatii private cu acela al proprietatii obstesti, lasnd loc de dezvoltare celui dinti, prin ngradirea treptata a celui din urma. f) Familia ca institutie de drept n conditiile constituirii statului dac centralizat, familia a capatat o importanta si mai mare nsusindu-si statutul de celula de baza a societatii. Rolul familiei pereche (monogama) sau familia mica, cum se numeste n sociologie, a capatat atributii sporite n economie, ca sursa demografica, ca element de conservare a etnicului, rol educativ etc. Atributiile familiei n societatea dacica erau multiple: biologica, economica, educativa, religioasa etc. n ceea ce priveste regimul persoanelor si al familiei se constata o accentuare a diferentierii de clasa si corespunzator, consolidarea drepturilor personale si familiale ale celor avuti, oameni de arme (comati, capillati) aflati n slujba celor dinti, si poporul de rnd. S-a accentuat, de asemenea, diferentierea capacitatii juridice a persoanelor n raport cu pozitia sociala, clasa avuta bucurndu-se de o mai puternica ocrotire si privilegii sporite, pe cnd marea masa de tarani posedau o capacitate juridica restrnsa. Pe masura consolidarii institutiei proprietatii s-a ntarit si pozitia economica a barbatului, femeia ramnnd pe mai departe dependenta si subordonata acestuia. n aceasta privinta sunt edificatoare nsemnarile poetului latin Ovidiu, exilat la Tomis, care descrie starea de subordonare a sotiei fata de barbat. Acesteia i reveneau toate sarcinile gospodariei: macinarea grnelor, caratul apei, gatitul si ngrijirea copiilor etc. Horatiu proslaveste fidelitatea sotiei la daci, relatnd despre suportul legal al acestei fidelitati, si anume: infidelitatea era pedepsita foarte sever. Alte aspecte privitoare la familia dacica au fost relatate mai sus, principalele trasaturi ramnnd aceleasi si n conditiile statului centralizat: descendenta dupa tata, sotia locuia la barbat, casatoria se facea prin rascumparare, lundu-se n calcul cinstea si frumusetea fetelor, existenta institutiei dotei4, confirmata si de cuvntul zestre la romni, termen din limba daca. Avutiile acumulate de familie daca erau transmise copiilor n parti egale, statundu-se institutia succesorala. Cele de mai sus constituie si o dovada de integrare a cutumei traditionale n normele legislative ale statului dac centralizat. n ceea ce priveste pozitia sclavilor n societatea dacica, dupa constituirea statului centralizat, trebuie stiut ca acestia au fost putini, sclavia avnd un caracter sporadic, neinstitutionalizat n forme clasice. Acest fenomen a aparut la geto-daci ca urmare a influentelor greaca si romana, si a pastrat doar trasaturi patriarhale. g) Religia
4

Dot = zestre = bunuri materiale ce se dau unei fete cnd se casatoreste.

O institutie cu puteri deosebite, a carei scopuri si activitate se interferau cu alte domenii, ca politicul, justitia, cultura etc. Unele dintre acestea au si fost enuntate deja, ramnnd sa vedem structura si modul de manifestare a sarcedotiului. Tagma preotilor se presupune a fi fost foarte numeroasa. Existenta marelui preot, ceea ce echivala cu o zeitate, releva puterea de care dispunea preotimea n statul dac centralizat. Asa cum s-a mai aratat, puterea religioasa provenea din imensul cult al lui Zamolxis pe care dacii l-au respectat cu strasnicie, nsusindu-si cu piosenie nvataturile acestuia. ntr-o alta ordine de idei, puterea preotilor daci venea si de la contributia lor la nfaptuirea statului centralizat.Nu n ultimul rnd acest prestigiu se datora si personalitatii puternice a lui Deceneu, mare preot n timpul lui Burebista. Asocierea la domnie ca vice-rege a lui Deceneu nu a fost o ntmplare, ci o recunoastere a meritelor acestuia de catre clasa politica dacica, si n primul rnd de catre Burebista. Si n continuare preotimea va juca un rol determinant n societatea si statul dac, functiei de conducator al statului, regele, atribuindu-i-se si aceea de mare preot. Avem exemplul lui Comosicus si Deceneu, care au cumulat aceste functii. Decebal nu a facut-o, el l-a avut ca mare preot pe Vezina. Rolul deosebit ce revenea puterii religioase se explica si prin aceea ca regii daci, ca si aristocratia, erau interesati n a acredita ideea ca legile sunt de sorginte divina. De altfel, preotii erau, potrivit conceptului de atunci, singurii n masura sa interpreteze vointa zeilor, si tot lor le reveneau principalele atributii judecatoresti. Normele morale impuse de religie erau si norme juridice. n multe privinte elementele de drept au fost zamislite sau propagate n amvonul sanctuarelor religioase. nsasi religia la daci era temeinic organizata pe baza unor norme ce trebuiau respectate cu sfintenie. Asa nct, prin religie, s-au impus multe dintre normele de conduita sociala, ce au intrat apoi n patrimoniul stiintei dreptului. h) Dreptul penal n privinta dreptului penal, principalele reguli vizau apararea statului si a proprietatii private. Se constata existenta unor preocupari centrale, a conducerii statului dac, n privinta organizarii activitatii juridice. Asa se explica de ce Burebista a emis legi, iar mai trziu unul din urmasii sai (probabil si altii), Comosicus se ocupa de organizarea si judecarea proceselor. Potrivit exegetilor, n timpul lui Burebista, ca si dupa aceea, exista o anumita organizare a instantelor judecatoresti, care foloseau anumite proceduri de judecata. Masura distrugerii vitei de vie, despre care mentioneaza Strabon e o indicatie pretioasa n ceea ce priveste nivelul pna la care s-a mers cu reglementarea normelor de comportament n societatea dacica din timpul lui Burebista. Iordanes scria despre regele Burebista ca nvatndu-i pe daci stiintele naturii omenesti, i-a facut pe acestia sa traiasca potrivit legilor naturii, adica ponderat. Lucrari fundamentale de istorie a romnilor evidentiaza faptul ca dacii cunoscnd organizarea puterii centrale, dupa modelul monarhiilor elenistice, este posibil ca la curtea regala (a lui Burebista) sa fi existat si nelipsita tagma a nvatatilor. Lucru plauzibil, pornind chiar de la Deceneu, care era nvatat, si categoric mai existau si altii ca el. Mentionarea stiintelor medicale, astronomice, apicole etc. ca fiind cunoscute si practicate de catre daci, indica si prezenta celor juridice.

Asa cum s-a mai aratat, religia a avut rolul ei determinant n sustinerea si exercitarea dreptului (vz. supra). Puterea judecatoreasca era ncredintata preotilor. n aceasta privinta Iordanes aminteste despre marele preot Deceneu, ca fiind cel mai mare judecator. Asadar, Deceneu apare n mai multe rnduri fie ca legislator, fie ca judecator. Desigur, nu n toate cazurile legea facea sau asigura ordinea. Mai actiona, izolat si sporadic, spiritul razbunarilor personale. Ovidiu, poet latin, a transmis marturia cum ca n dispretul legilor, autohtonii (unii dintre ei) si fac singuri dreptate, folosind razbunarea sngelui, cum se practica n ornduirea gentilica. Ceea ce trebuie desprins din aceasta informatie este faptul ca exista legea si ca ea trebuia respectata. i) Armata Armata era una dintre institutiile cel mai bine organizate n timpul lui Burebista, si cea mai puternica. Se stie prea bine ca Burebista putea aduna (mobiliza) o armata de pna la 200.000 de oameni, ceea ce-l facea de temut si pentru romani. O astfel de armata, posibila n conditiile ntinderii si popularii statului condus de marele rege dac, presupunea o organizare temeinica, reguli de comportament, o structura de comanda si existenta unei ordini si discipline puternice. Cu certitudine, n cadrul acelei armate au functionat legi specifice bazate pe norme de drept. Religia a avut de asemenea un rol important n educarea armatei, prin ntretinerea spiritului militar de aparare. A cultivat dispretul fata de moarte si vitejia (eroismul) n lupta pentru apararea tarii de pericolul din afara. Cu siguranta n cadrul acestui program educativ, se practica si acel juramnt de dinaintea luptei prin care soldatii daci jurau sa nu se ntoarca la parintii lor dect nvingatori. j) Manifestari de drept international n locul vechilor relatii intertribale sau tribal alte state (legaturile cu colonistii greci precum si relatiile dintre formatiunea condusa de Dromichaites si statul macedonean condus de Lysimachos) s-au impus legaturi externe ce se stabileau prin mputerniciti, desemnati special si alesi dintre dregatorii cei mai de seama sau apropiati ai regelui: de la ceremonialurile cu cntareti, folosite la vechile formatiuni, sa ajuns la folosirea unor diplomati experimentati, cum a fost cazul lui Acornion din orasul Dionysopolis, utilizat de Burebista n tratativele cu Pompeius. n anul 48 .e.n., Burebista a purtat tratative cu Pompeius n vederea unui ajutor militar solicitat de generalul roman din partea lui Burebista. Aceste tratative au fost purtate din partea regelui dac de catre grecul Acornion. Tratativele au fost ncununate de succes, dupa cum sta scris pe celebra inscriptie din orasul antic Dionysopolis (astazi Balcic Bulgaria): Nu numai ca (Acornion) si-a ndeplinit cu bine nsarcinarile ce le avea de la rege (Burebista), cstignd pentru asta bunavointa romanilor, dar a dus si cele mai rodnice negocieri n folosul patriei sale (a lui Acornion). Soliile schimbate ntre Decebal si Domitian, soldate cu un tratat favorabil regelui dac, apoi tratatul de pace ncheiat cu Traian dupa primul razboi dintre daci si romani (101-102 e.n.) scot n evidenta implicarea dacilor n marile probleme ale vremii, precum si modul de a purta tratative n conditiile n care Roma era citadela dreptului scris la acea vreme, a legislatiei. Alianta cu sarmatii din timpul razboaielor de aparare mpotriva armatelor lui Traian, ce invadasera tara, este si aceasta

concludenta n ceea ce priveste practica dreptului international la daci. Dacii obisnuiau sa impuna plata unui tribut celor nvinsi sau aflati n contract de concesiune, asa cum au procedat cu colonistii greci de pe litoralul Marii Negre, sau cu romanii n conditiile n care Domitian nu a reusit sa obtina victoria n razboaiele cu dacii lui Decebal. Se stie ca Domitian a platit sume nsemnate lui Decebal. Regii daci au folosit n relatiile politice externe si legaturile matrimoniale (de familie). Sa ne amintim de nrudirea lui Dromichaites cu Lysimachos (rege macedonean), prin casatoria fiicei ultimului cu regele dac, nrudire care a dus la stabilirea, dupa ndelungi razboaie, a unor bune relatii ntre cele doua parti. Un alt exemplu, Augustus, mparat roman, fagaduise pe fiica sa lui Cotiso, rege get (getarum regi), n conditiile n care mparatul roman ceruse n casatorie pe fiica regelui dac. Conducatorii dacilor se foloseau adesea de exemple foarte ntelepte atunci cnd voiau sa convinga sau sa impuna o regula n plan diplomatico-militar. Spre exemplu, Scorylo, regele dacilor (tatal lui Decebal), ndemnat de cei din jurul sau sa-i atace pe romani, ntruct acestia traversau o perioada de framntari interne, nu a considerat oportun sa ncerce un atac, ntruct el stia ca un razboi mpotriva romanilor ar fi dus la unitatea acestora. Pentru a-i convinge pe ai sai, Scorylo, a organizat o competitie cu cini. A pus doi cini sa se ncaiere si cnd acestia erau n toiul luptei, a introdus n arena un lup. De ndata ce l-au vazut, cinii, lasnd furia dintre ei, s-au aruncat asupra lupului. Cu aceasta pilda regele dac a impiedicat o invazie asupra romanilor, ca fiind imprudenta, cu rezultat imprevizibil. n concluzie, pna aici, se poate spune ca poporul dac n pofida multor vicisitudini ale vremii s-a afirmat puternic n toate domeniile: economic, militar, religios, politic si juridic. S-a impus n lumea antica cu o cultura si civilizatie viguroase, contribuind la patrimoniul istoric al umanitatii. Ascensiunea romana n Dacia si cucerirea unei mari parti din aceasta, a ntrerupt dezvoltarea fireasca a civilizatiei si a statului dac centralizat, a institutiilor politico-juridice ale acestuia. Cucerirea si stapnirea romana, vreme de 165 de ani n vestul Daciei, cu toate partile ei dramatice (dar si cu urmari pozitive) a condus la transformari de substanta n evolutia istorica a acestui popor. Cu toata mpotrivirea eroica a autohtonilor, ocupatia romana fie ea si partiala, a dat un nou curs istoric poporului dac, prin romanizarea lui si prin introducerea de noi norme juridice.

TEMA III DREPTUL IN DACIA ROMANA

a) Institutii de drept nvatatul francez Marcel Reinhart, caracterizeaza calitatile romanilor astfel: romanii au fost mari cuceritori, mai mari organizatori dect cuceritori, si mai mari legiuitori dect organizatori. Dupa cucerirea romana n Dacia, dreptul autohton geto-dac a ramas n vigoare, pentru a reglementa acele raporturi pe care romanii le mai ngaduiau sa fie guvernate

de dreptul local. Aceste norme erau cuprinse n obiceiurile sau cutumele (consuetudo, mos maiorum) geto-dace, tolerate de noii stapnitori. Altfel spus, alaturi de dreptul local nescris s-a introdus si dreptul roman scris. Cutuma locala putea fi aplicata n masura n care nu venea n contradictie cu principiile generale ale dreptului roman. La nceput, cele doua rnduieli juridice se aplicau n paralel, apoi, n cadrul unui proces de ntrepatrundere si de influentare reciproca, a luat nastere un sistem de drept nou, daco-roman, n cadrul caruia conceptele si institutiile juridice au dobndit noi functii si noi finalitati. b) Regimul persoanelor Conceputa destul de profesionist pentru acele vremuri, legislatia romana s-a dovedit a fi greoaie n formulari si nu lipsita de ambiguitati. Complexitatea realitatilor imperiului justifica ntructva continutul prea ncarcat al acesteia. n mare masura, legile romane au fost transpuse si n Provincia Dacia. n privinta persoanelor, se stie ca locuitorii liberi (adica mai putin sclavii) din Dacia romana erau mpartiti n trei categorii principale si anume: cetateni, latini, peregrini. n temeiul acelei mpartiri, regimul juridic al persoanelor era reglementat n mod diferit, respectiv n functie de ncadrarea acestora ntr-una din cele trei categorii, dupa cum urmeaza: Cetateni erau socotite persoanele ce se bucurau de aceleasi drepturi ca si cetatenii rezidenti din Roma sau Italia (adica de toate drepturile). Locuiau n majoritate la orase, care capatasera dreptul de ius italicum (calitatea de sol roman). Acesti cetateni aveau dreptul de proprietate romana. n Dacia au existat cteva orase care se bucurau de ius italicum si anume: Sarmizegetusa, Apulum, Potaissa, Napoca si Dierna. Latinii reprezentau majoritatea populatiei colonizate n Dacia, stabiliti de regula n orase. Era cea de a doua categorie de locuitori ai Daciei cucerite de romani si ocupau o pozitie intermediara ntre cetateni si peregrini (vezi mai jos). Acestia beneficiau de dreptul latin, aveau aceleasi drepturi patrimoniale ca si romanii (ius comerci). n schimb nu se bucurau de ius connubii dreptul de a se casatori n conformitate cu dispozitiile legii romane si nu aveau drepturi politice. n cadrul acestei categorii, ca si cetatenii de altfel, existau unele deosebiri. Spre exemplu, nu toti latinii coloniari aveau acelasi statut juridic, deci nici aceleasi drepturi, mai ales politice. Peregrinii constituiau marea masa a populatiei libere din provincie (toti locuitorii liberi ai Daciei Romane, adica autohtoni si straini stabiliti n spatiul dacic, dar care nu erau cetateni sau latini. Situatia lor era reglementata prin legea de organizare a provinciei (lex provinciae) si prin edictele guvernantilor. Existau doua categorii de peregrini: peregrinii obisnuiti si peregrinii dediticii. Cei dinti erau strainii ale caror cetati n-au fost desfiintate din punct de vedere politic, ei se bucurau de ius gentium. Peregrinii dediticii erau acei ale caror cetati au fost, dupa cucerire, desfiintate din punct de vedere juridic si administrativ. Aceasta mai ales n cazurile unei rezistente nversunate fata de cuceritorii romani, capitulnd n cele din urma fara conditii. n anul 212 e.n. mparatul roman Caracalla a dat edictul imperial cu privire la naturalizarea peregrinilor.

Reglementari de drept au introdus romanii si n ceea ce privea alte doua categorii de cetateni si anume: sclavii si colonii. Desi n societatea daca nu a fost institutionalizata sclavia, ea s-a practicat totusi, dar n mod sporadic. n documentele vremii si n lucrari de specialitate privitoare la Dacia Romana se fac referiri la cei ce aveau dreptul sa aiba sclavi sau la eliberarea acestora din urma, precum si la drepturile sau interdictiile ce rezultau din casatoria dintre oamenii liberi si sclavi, precizari privitoare la urmasii acestora etc. Despre cealalta categorie, colonii se stie ca ntre oamenii liberi si sclavi se gaseau n provincii, ca si la Roma o categorie de locuitori care, desi liberi n drept, se aflau de fapt ntr-o situatie asemanatoare cu sclavia. Colonatul, constatat documentar n diverse parti ale Imperiului Roman, nu putea lipsi n Dacia, unde, datorita nceputului de declin al sistemului sclavagist, proprietatile mai mari urmau a fi lucrate pentru cresterea rentabilitatii lor de catre acestia care nu erau altceva dect taranii saraci din mprejurimile oraselor. Rezumnd, trebuie retinut faptul ca, cetatenii, latinii, peregrinii, sclavii sau altii, reprezentau tot attea categorii juridice n tabloul societatii provinciale din Dacia. c) Familia, ca institutie de drept n conditiile create de cucerirea romana, familia dacica si va pastra caracterul ei monogam si de element determinant n viata economico-sociala. Totodata au aparut elemente noi impuse de regulile romane. Institutia familiei la cetatenii romani stabiliti n Dacia urma regulile dreptului roman. n acest caz nu puteau lipsi dispozitiile specifice pentru cetatenii respectivi. Gaius, jurist roman, aminteste de o controversa cu privire la faptul daca legea romana, Julia de fundo dotali se aplica sau nu si romanilor din provincie. Iata, spre exemplu, unele prevederi legale cu privire la ntemeierea familiei n Dacia Romana. n privinta peregrinilor prevederile erau acelea ca acestia neavnd ius cannubi, nu puteau contracta ntre ei o casatorie legala conform dreptului roman, ci numai potrivit legii lor nationale (secundum leges moresque peregrinorum) (Gaius, I, 92), iar daca sotii erau peregrini deditici, uniunea lor era reglementata de dreptul popoarelor (ius gentium). Daca un cetatean roman se casatorea cu o peregrina care primise ius cannubii, casatoria lor era o casatorie romana, iar copiii ce rezultau din aceasta intrau n puterea sefului de familie (pater familias) (Gaius, I, 76). Ostasii necetateni romani, odata cu eliberarea din armata, primeau cetatenia romana si n acelasi timp dreptul de a contracta o casatorie romana legitima (ius cannubii) cu peregrinele sau cu latinele. n cazul n care un cetatean roman voia sa se casatoreasca cu o peregrina, care nu avea ius cannubii, unirea lor nu avea valoarea unei casatorii si copilul urma soarta mamei, adica ramnea peregrin si el, desi tatal era cetatean roman. Deci, numai ius cannubi justifica o casatorie legala, caz n care copiii urmau situatia juridica a tatalui. n privinta sclavilor din Dacia, asemanator lumii romane, ei nu puteau ncheia o casatorie, desi existau aceste casatorii, ele aveau valoarea unui fapt oarecare, nu aceea a unei casatorii (matrimonium). Cea mai mare parte a sclavilor din Dacia, attia cti erau, traiau n astfel de uniuni tolerate de justitia romana. n ceea ce priveste institutiile dreptului familial (tutela, curatela, adoptie, etc) cetatenilor romani li se aplicau legile romane. Si totusi, existau unele particularitati,

caracteristice dreptului roman provincial. Deci, exista un drept roman provincial, emanatie a autoritatilor provinciale, care n elaborarea normelor legislative locale trebuiau sa aiba n vedere specificul si cutuma din provincia avuta sub guvernare. Spre exemplu, n cazul tutelei la peregrini se aplica dreptul local geto-dac (Gaius, I, 193). n ceea ce priveste curatela, exista doar supozitia ca ar fi existat n Dacia Romana. Adoptiunea si ndeosebi adrogatiunea erau, de asemenea, institutii caracteristice romane. Rolul pretorului la Roma era ndeplinit n provincii de catre guvernatori care reprezentau autoritatea statului roman, n plan local. Adoptiunea ca si adrogatiunea se ncheiau n fata acestora (Gaius, I, 99-102 si 105). d) Regimul bunurilor Legile romane ce actionau n Provincia Dacia priveau si proprietatea (mai ales proprietatea), ca institutie de baza n Imperiu. Aceste legi vizau n principal pe romanii rezidenti din Dacia. Exista si o exceptie, anume aceea ca ei (rezidentii) nu puteau avea n materie imobiliara o adevarata proprietate romana (dominium ex iure Quiritium), afara numai daca pamntul coloniei respective nu primise, printr-o fictiune calitatea de sol roman (ius italicum), ca si cum ar fi fost situat n Italia. De precizat ca asupra fondurilor provinciale, cetatenii romani nu aveau dect o posesiune sau uzufruct. Adevaratul proprietar al acestor fonduri era fie statul roman, daca era vorba de provincii senatoriale (provinciae senatus populi), fie mparatul, daca provincia era imperiala (provinciae Caesaris, principis), cum era cazul Daciei. Proprietarii si puteau mentine/apara proprietatea ca urmare a edictelor obtinute de la guvernatorul provinciei. n baza acestui drept de posesie, proprietarul putea dispune de fondul respectiv pna la a-l nstraina. Succesiunile la cetatenii romani din Dacia erau reglementate de legea romana. n cazul ca rolul n domeniul mostenirilor revenea pretorilor sau consulilor, atunci acest rol l aveau guvernatorii de provincii. n cazul provinciilor se puteau face exproprieri mai usor dect cele italice, n situatia de interes public. Legislatia mai prevedea ca pamnturile nelucrate puteau fi ocupate de alte persoane, ca de altfel si terenurile parasite de catre proprietari. Am retinut ca dreptul la proprietati (funciare) imobiliare l aveau cetatenii romani, cei ce se bucurau de cetatenie romana. S-a aratat mai sus ca bunurile imobiliare n provincii apartineau fie mparatului, fie senatului/statului. Cum pamntul trebuia muncit ca sa dea roade, era lasat proprietarului initial sau (din disponibil) erau mproprietariti veteranii, ori era concesionat celor interesati. Peregrinii nu puteau avea o astfel de proprietate dect daca se bucurau de ius comercii. Cu toate acestea, guvernatorii de provincii ocroteau proprietatea peregrinilor, pe care o considerau un domenium ce tinea de dreptul gintilor. Ca mijloc de dobndire a proprietatii peregrinii foloseau ocupatiunea (Gaius, D, 4i,1,3pv) si mai ales traditiunea (traditia). Aceasta din urma institutie de drept a gintilor, putea fi utilizata ntre peregrinii, ca si n raporturile dintre acestia si cetatenii romani, fie pentru mobile, fie pentru imobile. Potrivit legislatiei romane se foloseau: prescriptia, servitutiile, succesiunea, etc. Important este, nsa, faptul ca peregrinii din Dacia aveau si o proprietate reglementata de vechiul lor drept, adica de dreptul getodac. Acest fapt se ntmpla numai n masura n care dispozitiile acestui drept fusesera recunoscute de Roma, fapt ce s-a petrecut n realitate.

e) Obligatii si contracte n privinta obligatiilor ntre parti, problema aplicarii dreptului roman n Dacia este bine ilustrata de marturii documentare, deosebit de convingatoare pentru istoria dreptului. Avem n vedere n primul rnd tablitele cerate, descoperite la Rosia Montana si care provin din anul 167 e.n.. Data fiind importanta acestora, precum si raritatea lor vom da cteva detalii. Tablitele la care ne referim sunt alcatuite fiecare din cte trei mici scndurele din lemn de brad, legate ntre ele. Fata primei tablite si dosul celei de a treia nu sunt scrise. Celelalte trei fete sunt acoperite cu un strat de ceara pe care este scris prin incizie. Au fost descoperite 25 de asemenea tablite, dintre care la 14 s-a pastrat textul inteligibil. Ce contin aceste tablite de sunt att de importante?! referiri la un cortegiu funerar registru privind veniturile unei societati si cheltuielile acesteia, facute cu ocazia unui banchet contracte de vnzare-cumparare; redam continutul unora dintre acestea: un copil sclav (fetita de 6 ani) era cumparat pentru 205 denari. Drept garantie se prevedea faptul ca n cazul unei eventuale evictiuni5 si vicii ascunse, vnzatorul se obliga, printr-o stipulatie, fata de cumparator, ca-i va restitui pretul dublu. ntr-un alt caz, un tnar sclav era cumparat pentru suma de 600 de denari. Vnzatorul declara sclavul lipsit de vicii ascunse. Pentru aceasta si pentru o eventuala evictiune, el promitea, printr-o stipulatie (fide promissio) o suma ndoita (dubla) fata de paguba ce putea fi pricinuita. Drept chezasie privind respectarea obligatiilor vnzatorului (id fide sua esse iussit), intervenea (drept garant) Vibius Longus. n cazul vnzarii unei jumatati de casa, se folosea mancipatiunea6. Vnzarea se facea pentru 300 de denari. Drept garantie pentru cazul de evictiune, vnzatorul se obliga sa plateasca despagubiri cumparatorului o suma echivalenta cu paguba pricinuita (tantam pecuniam). Deci, pe de o parte se folosea despagubirea n cazurile unor eventuale neconcordante n privinta stipularilor din contract, iar n alte cazuri acesta (contractul) era ntarit de prezenta unei persoane garante. Contractele erau ncheiate fie ntre romani, fie ntre peregrini, iar vnzarile erau nsotite de mancipatiune, folosindu-se adesea cel putin cinci martori. Desi astfel de acte, de transferare a proprietatii, nu erau valabile dect pentru cetatenii romani, peregrinii, din nevoia de imitare, foloseau si ei asemenea acte si formulari. Din punct de vedere juridic tripticile la care ne-am referit serveau ca acte probatorii ale contractelor intervenite ntre parti (instrumenta), avnd valoarea unor probationes. n tablitele respective mai apar contracte de locatiune, persoane care-si nchiriaza munca lor pentru o suma oarecare (ceea ce se poate numi astazi contract de munca). Se prevede faptul ca daca cel ce se angaja nu ar fi putut sa si ndeplineasca lucrul, se angaja sa plateasca despagubiri. La fel si angajatorul se obliga sa plateasca lucratorului 5 serteti pentru fiecare zi ntrziere a retributiei19. Din continutul contractelor rezulta, n cazul de mai sus, ca lucratorul trebuie sa presteze o munca sanatoasa si sa fie priceput n meserie. (Gaius, D, 9, 2, 8,1)

5 6

Pierdere a posesiunii unui bun ca urmare a exercitarii de catre o alta persoana a dreptului sau asupra aceluiasi bun Contract de vnzare-cumparare, ntocmit n prezenta unor martori.

Asemenea contracte se ncheiau nu numai n cazurile cnd partile erau persoane, ci si n acelea n care era vorba de societati. Spre exemplu, un astfel de contract era ncheiat n cazul unei societati (societas danistraia) menita sa ofere celor interesati mprumuturi cu dobnda. Doi camatari care au pus n comun un capital pe care apoi l-au exploatat lund dobnda. Interesant de relevat este faptul ca susmentionatul contract, ca orice contract consensual, obliga prin nsusi consimtamntul partilor la ndeplinirea clauzelor prevazute si n consecinta nu mai era nevoie de o stipulatie speciala. Una din tablite continea un contract de depozit. Peregrinul Lupus al lui Careus, declara ca a primit n depozit de la Iulius al lui Alexander, de asemenea peregrin, suma de 50 de denari. Aici este vorba de un fel de depozit de banca deoarece camatarul depozitar, jucnd rolul unui bancher, putea folosi banii n alte scopuri, fiind nsa obligat sa-i restituie la cererea deponentului. Prezinta interes si faptul ca tablitele cerate sunt scrise n alfabetul latin cu litere cursive si redactate n latina vulgara. ntocmirea lor este facuta potrivit practicilor ncetatenite n lumea romana. n privinta continutului juridic al acestora, se dovedeste faptul ca dreptul roman clasic nu se aplica n Dacia, asa cum nu se aplica nici n alte provincii, n toata puritatea lui, ci ntr-o forma uneori simplificata, nsa spiritul de promovare a romanitatii era nelipsit n provincii. Ct priveste alte institutii din domeniul obligatiilor, cteva texte amintesc de reguli de drept al gintilor, aplicabile n egala masura romanilor si peregrinilor daci. Dintre acestea sunt amintite n lucrari de specialitate, cele referitoare la mbogatirea fara cauza (Marcian, D, 25, 2, 25), stingerea obligatiilor prin acceptilatio (Ulpian, D, 46, 48, 4), conventia de precar si aceea de mprumut (Gaius, III, 132) 7. Dar nu numai tripticele constituie dovezi juridice n Dacia Romana, ci si unele inscriptii funerare, cum este epitaful de la Sucidava, socotite de specialisti adevarate documente de drept testamentar8. f). Dreptul penal si procesual Si n acest domeniu regulile generale privind folosirea legislatiei romane erau aceleasi; dreptul roman avea prioritate n aplicarea lui, nu nsa n toate cazurile. Au existat si situatii particulare, n raport de specificul provinciei. n cazurile de delicte, se ntlnesc n Provincia Dacia, ca si n alte provincii, reguli comune, aplicabile romanilor si peregrinilor n aceeasi masura. Legea romana Aquila, emisa nca n secolul al III-lea .e.n., cuprindea stipulatiuni despre furt si despre damnum inuria datum (Gaius, IV, 37). Adica n procesele dintre romani si peregrini era pusa n aplicare fictiunea calitatii de cetatean roman, acordata ad-hoc peregrinilor. Procedura de judecata era aceeasi n toate provinciile romane, deci si n Dacia. Cetatenii romani se adresau instantelor potrivit procedurii formulate. Guvernatorul sau reprezentantul sau (legatus) trimitea partile, dupa ce le dadea formula, la un judecator, care statua in indicio. Guvernatorul putea judeca si personal pricinile, fara a le mai
Ibidem, p.115. M. Barbulescu si colab. Istoria Romniei, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1998, p. 8-21.

7 8

trimite la judecator (procedura extra ordinem). n caz de pedeapsa capitala cetatenii puteau face apel la Roma. Peregrinii erau judecati tot de guvernatorul provinciei sau de reprezentantul sau. Acesta putea rezolva pricina singur sau dadea numai formule de judecata, trimitnd pricina spre solutionare unui judecator unic (iudex unus) sau unor judecatori multiplii (recuperatores). n litigiile dintre un cetatean roman si un peregrin, acesta din urma era socotit, pentru durata procesului, ca si cum ar fost cetatean roman.

TEMA a IV-a

DREPTUL N SPATIUL DACIC DUP RETRAGEREA ROMAN PN LA CONSTITUIREA STATELOR FEUDALE CENTRALIZATE ROMNESTI

1. Retragerea romana. Urmarile politico-sociale si juridice. Generalitati despre obste Parasirea Daciei de catre romani n anii 271-275 e.n. a constituit si mai constituie o preocupare constanta pentru istorici, momentul dovedindu-se de un interes aparte pentru istoriografia romneasca si cea generala. Retragerea romana s-a petrecut destul de repede si ntr-un moment cnd raporturile dominator dominati treceau printr-o perioada linistita, iar aproprierea dintre cele doua parti capatase o directie noua n procesul de romanizare.

Grav a fost nsa faptul ca aceasta retragere a avut loc n conditiile unei puternice amenintari din partea populatiilor migratoare-barbare, care s-au napustit asupra Daciei, lipsita de apararea romana. De aici si o puternica descumpanire n societatea dacica, careia i vor trebui multe veacuri pna la refacerea unor noi forme statale. Acestea pe de o parte. Pe de alta parte, retragerii administratiei si a armatelor romane i-a urmat o refacere imediata a unitatii dacilor, aflati ntr-un puternic proces de romanizare. Odata cu parasirea Daciei de catre romani s-a spulberat diviziunea impusa de catre cucerirea imperiala. Dacia s-a refacut asadar teritorial, demografic si spiritual, economic etc., asa cum fusese la nceputul domniei lui Decebal. Razboiul cu romanii nu a secatuit teritoriul dacic de populatia autohtona, cum sustin, cu rea intentie, unii pseudoistorici, ncercnd astfel sa acrediteze ideea vidului demografic, privind continuitatea romnilor n acest spatiu. Adevarul, confirmat de numeroase marturii scrise si arheologice, sustinut de logica, este acela ca n pofida pierderilor mari de oameni, n Dacia cucerita de romani a continuat sa vietuiasca si sa munceasca o populatie daca numeroasa, acceptnd procesul de romanizare si de schimbare a destinului istoric. Dupa retragerea autoritatilor romane din teritoriul fostei Provincii Dacia, s-a nregistrat un fenomen de ruralizare a vietii sociale, ca efect al ncetarii existentei puterii administrative centrale si locale, precum si ca urmare decaderii oraselor. Astfel, n fosta Dacie a lui Decebal au aparut o multitudine de obsti teritoriale, lipsite nsa de clasa dominanta conducatoare si fara structuri administrative centralizate sau locale. Vreme de cteva secole obstea sateasca va constitui fundamentul existentei populatiei daco-romane n spatiul fostei Dacii. Ea (obstea) va face si va promova legea n acest rastimp n spatiul amintit. Chiar daca migratiile au afectat (mai puternic la nceput) procesul de organizare sociala a autohtonilor, ele nu au putut opri acest proces. Comunitatile locale, cu timpul, s-au consolidat, astfel nct obstea teritoriala (sateasca) a capatat adevarate competente economico-sociale si administrative. Cercetarea istorica si sociologica a reusit sa patrunda tainele obstii romnesti si sa dea un raspuns coerent. Obstile au avut o existenta ndelungata. Mai nti a fost obstea gentilica, structurata pe rudenie de snge. Apoi a urmat obstea teritoriala bazata pe stapnirea n comun a pamntului. Obstea teritoriala a existat si n societatea dacica sub forma asezarilor rurale cu denumirea de dava. Acestea au devenit fossattum n timpul stapnirii romane n Dacia, termen pastrat n limba romna cu denumirea binecunoscuta de sat. Obstea, ca forma de organizare teritoriala nu trebuie nteleasa ca fiind oponenta organizatiei de stat, dimpotriva ea a dovedit disponibilitati de ncadrare n forme statale, asa cum a fost n cazul Daciei centralizate sau n situatia provinciei Dacia Romana, iar mai trziu n statul feudal. Comparnd obstea teritoriala cu statul, se constata ca exista o trasatura comuna, si anume aceea ca ambele sunt constituite pe temeiul unor grupari teritoriale, nu de rudenie. Totodata obstile se deosebesc esential de stat prin aceea ca numai statul dispune de o forta publica institutionalizata (cu organisme de constrngere etc), ce se situeaza deasupra societatii, n timp ce obstea este lipsita de astfel de institutii. Ea pastreaza forme arhaice de conducere, realizate prin participarea tuturor membrilor sai. Obstea teritoriala constituie, prin aceasta prisma, primul pas spre organizarea de stat, prin

prezenta criteriului teritorial, ca temelie de constituire, fapt pentru care obstea devine prima grupare sociala a oamenilor liberi, nelegati prin legaturi de snge. Saltul calitativ realizat nca din ultima perioada a statului dac definitivat de stapnirea romana, si anume generalizarea organizarii teritoriale a comunitatilor vicinale nu a putut fi lichidat de noii cuceritori. Asadar, nfruntnd vitregiile provocate de migratiile barbare, obstea stramoseasca s-a pastrat si s-a dezvoltat, evolund catre nchegarea unor noi forme de convietuire sociala, economica si politica. Existenta satelor obste este atestata arheologic si prin scrieri contemporane, n ntreg spatiul vechii Dacii. Cresterea demografica, oglindita n extinderea teritoriala a obstilor existente, precum si aparitia de obsti noi s-a reflectat n apropierea dintre acestea, dnd nastere la formatiuni mai mari, mai cuprinzatoare. n cadrul acestui proces, unele obsti si-au pierdut identitatea n noile comunitati, numite uniuni de obste, cu o capacitate economica mai mare si cu o eficienta sporita n apararea fiintei lor fata de pustiitoarele migratii care nu conteneau. Uniunile de obsti, unele mai puternice, altele mai firave, vor constitui temelia a ceea ce s-au numit tari, apoi cnezate si voievodate, formatiuni mult mai cuprinzatoare si mai clar exprimate n plan politic, administrativ si militar. ncadrarea obstilor satesti n formatiuni politice mai largi nu a modificat structura interna traditionala a fiecareia dintre ele. Obstea teritoriala a ramas celula de baza a organizarii administrative rurale, adica satul cu particularitatile si meritele lui n sustinerea formatiunilor mai mari din care vor face parte. 2. Organizarea si conducerea obstilor Obstea sateasca a fost singura forma de organizare social-economica a populatiei daco-romane n acest rastimp, de la parasirea Daciei de catre romani, pna la integrarea n structurile statale feudale. Obstea nu si-a ncetat existenta nici n timpul stapnirii romane si nu a putut fi distrusa nici de marile migratii. Forma traditionala dacica, apoi daco-romana de organizare social-economica, obstea sateasca a supravietuit si s-a dezvoltat corespunzator, n secolele ce au urmat, pe tot teritoriul fostei Dacii, constituind una din liniile de forta ale unitatii romnilor, un adevarat bastion etnic, social-economic, juridic si religios al populatiei autohtone n lupta pentru dainuire pe pamntul stramosesc. Desi lipsita de conducere administrativ-politica centrala sau zonala, obstea stramoseasca a cunoscut totusi organizarea, o organizare sui generis ce particularizeaza n comparatie cu perioada dacica sau cea feudala de mai trziu, precum si fata de alte obsti. Locul primordial l-a avut criteriul teritorial sustinut de cel economic. La temelia trainiciei obstii a stat ntotdeauna solidaritatea de interese, nevoia de aparare si supravietuire. n virtutea celor de mai sus, membri ai obstii erau numai cei ce stapneau prin vointa ntregii comunitati o parte din teritoriul comun. n obstea teritoriala, vicinala sau sateasca, teritoriul avea att functie economica, precum si semnificatie sociala de determinare a apartenentei la obste. Din punct de vedere politic, obstea teritoriala reprezenta o democratie care folosea principiul colectiv si se autoadministra. Obstea si alegea singura organele de

conducere prin consimtamnt general si pe care membrii comunitatii le respectau, supunndu-se de buna voie dispozitiilor acestora. Asemenea organisme de conducere erau: a) Adunarea Megiesilor, membrii stapnitori de-a valma; b) Oamenii Buni si Batrni, alesi dintre megiesi, si care aveau mputerniciri judiciare; Ceata de batrni - arata Romulus Vulcanescu - era datatoare si pastratoare de datini, cutume si traditii juridice. Ea constituia organul suprem de reglementare obisnuielnica a obstei si totodata de judecata fara apel... c) Juzii, sefi militari ai satului (obstii); un fel de straja permanenta. Si acestia aveau mputerniciri judiciare. 3. Viata economica a obstii n cadrul procesului de teritorializare a obstilor, un rol important l-a avut economicul, evolutia tehnicilor agricole si pastorale cum se demonstreaza n lucrari de specialitate (H.H. Stahl si P.P. Panaitescu). Obstea a fost n primul rnd o comunitate de munca, ntr-un teritoriu dat, constituita ntr-un prim stadiu pe baza legaturilor de rudenie. Destramarea relatiilor gentilice (familiale) a dus la slabirea legaturilor de rudenie, locul acestora lundu-l criteriile teritorial si economic. n acest fel, n cadrul obstii teritoriale, vicinala sau sateasca principiul teritorial va capata si o functie economica. Principalele ndeletniciri ale obstilor au ramas aceleasi, ca si n vremea getodacilor: agricultura, pastoritul, cresterea animalelor, mestesugurile etc. n privinta muncii agricole se poate afirma ca era bine organizata, pe baza de normative speciale cum erau: repartitia cmpurilor de cultura pentru membrii obstii; folosirea asolamentului pe culturi si cmpuri; stabilirea momentelor privind declansarea campaniilor de arat-semanat si recoltat; fixarea rezervelor agricole pentru samnta, schimburi comerciale, dari etc. n paralel cu agricultura se desfasura o substantiala activitate n domeniul cresterii vitelor (bovine, cabaline, porcine), precum si a pastoritului. Existau si aici norme, bine delimitate si respectate ca atare, legate mai ales de pastorit: pornirea turmelor, mpartirea produselor n cazul turmelor comune; stabilirea locurilor si perioada de pasunat etc. Alte activitati, comune sau individuale, la fel de importante, care intrau, de asemenea, n raspunderea si atributiile obstii erau: mineritul, vnatoarea, pescuitul, executarea cailor de acces (drumuri), defrisari de paduri, amenajari hidrotehnice sau constructia de asezaminte publice (de rugaciune).

4. Institutii si norme de drept n cadrul obstii a. Proprietatea Principala avutie a obstii era pamntul pe care locuia si l lucra, pasunile,

padurile, apele, tot ce intra sub incidenta teritoriala a obstii. Proprietatea era comuna; o stapnire n devalmasie care nu era suma proprietatilor individuale ci un ntreg asupra caruia aveau drepturi egale toti membrii colectivitatii, cu exceptia bunurilor personale. De precizat faptul ca doar pamntul era n proprietate comuna, roadele acestuia reveneau fiecarei familii potrivit lotului ce i se atribuia la nceputul fiecarui an agricol. n cadrul proprietatii devalmase, membrii obstii, individual sau n grup, nu aveau voie sa nstraineze parti din mosie. Proprietatea obsteasca era sacra, intangibila. Turmele de oi, vite, cai etc., erau socotite, de asemenea, bunuri comune (devalmase). n aceasta categorie intrau bunurile din subsol (diferite minereuri), morile, precum si alte instalatii. n aceste conditii se pare ca a luat nastere dreptul la preemtiune, cunoscut prin durabilitatea lui. nstrainarea de bunuri imobile privea pe cei ce nu faceau parte din clanul respectiv. Daca cineva renunta la drepturile lui asupra lotului de pamnt se impunea consultarea mai nti a rudelor doritoare de a cumpara, iar n cazul ca nu se gasea cineva dintre rude, urmau vecinii, obstea. Ideea era aceea de a nu nstraina parti ale comunitatii.

b. Stapnirea personala Daca pamntul era n devalmasie, existau si bunuri ale familiei, cum erau casa si curtea, unelte si alte bunuri personale, care vor sta la temelia viitoarelor proprietati feudale. Casa a fost prima desprindere de obste. Fara ndoiala ca si uneltele personale aveau acelasi statut, legiferat de catre comunitatea de obste. Semnul trecerii gospodariei n stapnire personala l-a constituit gardul (I.I. Rusu) cu care a fost izolata de proprietatea comuna a obstii. Modul de ngradire a casei si a curtii este constatat ncepnd cu secolul al IV-lea e.n. Un proces asemanator s-a petrecut cu cmpul, ajungndu-se la delimitari de loturi numite sort. Probabil pentru ncurajarea unei mai bune organizari a muncii si pentru randament mai mare, conducerile obstilor au stimulat loturile familiale sau personale. Se ivea astfel o valoare noua n domeniul proprietatii si o norma legislativa proprie viitoarelor forme de proprietate feudala. Largindu-se treptat, proprietatea va deveni una dintre institutiile fundamentale ale dreptului feudal si burghez de mai trziu. c.Regimul persoanelor Fapt enuntat deja la alte capitole, regimul fundamental al obstii era egalitatea dintre membrii acesteia. Egalitatea era determinata de caracterul de devalmasie asupra pamntului si de participarea tuturor la munca de producere a bunurilor, n conditiile absentei elementului economic dominant, care sa nu munceasca dar sa aiba mai mult dect cei ce lucrau. Prin disparitia stapnirii romane de tip sclavagist, si cnd nca nu aparusera deosebirile de avere, oamenii erau toti egali. Calitatile personale de inteligenta, vitejie, buna comportare asa cum erau de exemplu, oamenii buni si batrni, puteau sa evidentieze pe unii membrii din cadrul comunitatii satesti, dar nu sai suprapuna celorlalti. Prin sarcinile obstesti pe care le ndeplineau, acestia aduceau foloase ntregii obsti.

d.Familia n perioada la care ne referim (sec. IV-IX) familia mica devine celula de baza a societatii. Familia avea atributii economice, paternale, biologice, educative, sociale etc. Exista o solidaritate familiala rezultata din aceste atributii si raspunderi. Exista ndatorirea de ntretinere reciproca ntre soti si ntre parinti si copii. Asemenea principii traditionale la daci vor fi ntarite de religia crestina, raspndita n lumea dacoromana nca din secolul al III-lea e.n.. Casatoria se ncheia prin liber consimtamnt al sotilor, iar dupa raspndirea crestinismului si prin binecuvntarea religioasa. Divortul era admis la cererea oricaruia dintre soti pe baza acelorasi principii de egalitate, n ceea ce privea motivele invocate. De asemenea, succesiunea: descendentii aveau drepturi egale la mostenirea parintilor. Dreptul de mostenire era recunoscut si sotului supravietuitor. 5. Norme de drept civil De necrezut ca ntr-o lume att de zbuciumata, expusa la permanente retrageri din calea navalitorilor si revenirea la vetrele initiale, o lume n care orice lucru se realiza anevoios, s-a gasit forta necesara mentinerii si promovarii vietii specifice, a normelor morale si de drept, conditie fara de care nu se poate vorbi de societate organizata sau civilizatie. Stiinta istoriei evidentiaza faptul ca obstea sateasca straromneasca, n tainica ei evolutie a raspuns multor cerinte ale momentului, reusind sa se ncadreze n normele firesti de ascensiune ale unui popor. A creat si acumulat valori noi, reusind chiar sa asimileze numeroase grupuri de populatie straine, risipite n acest spatiu de tavalugul migratiilor, populatii cu care autohtonii adesea au conlucrat sau pe care le-au nfruntat. Asimilarea de populatii migratoare explica diferenta istorica dintre autohtoni (mai evoluati) si navalitori, aflati ntr-un stadiu mult napoiat. n astfel de conditii, foarte succint prezentate, daco-romanii, mai exact straromnii, au mentinut legea pamntului, adica norme si institutii de drept. Obiceiul pamntului nu este o creatie a unui moment oarecare din trecut, ci este produsul unui ndelungat proces istoric care, n linii mari, coincide cu nsusi drumul urmat de poporul ce l-a aplicat. ntr-o forma initiala, acest sistem normativ a corespuns societatii fara clase, iar dupa nglobarea comunitatilor satesti n organisme politice de tip statal mai nti de tip sclavagist, apoi feudal ele au capatat caracter de formatiune juridica, n cadrul unui proces dialectic specific, prin care dreptul clasei dominante, impus maselor populare ca drept pozitiv, a continuat sa fie aplicat de acestea si dupa disparitia acestor clase, a modului de productie si a sistemului de drept respectiv, transformndu-se din drept pozitiv n obicei juridic. Dreptul civil s-a manifestat sub diferite forme de exprimare juridica. n primul rnd, ca persoane libere si egale, membrii obstii puteau ncheia diverse tranzactii sub forma de contracte. Vnzarea era contractul cel mai raspndit, cu efect translativ de proprietate prin simplul consimtamnt al partilor. Numeroase tezaure monetare scoase la iveala de arheologi pentru epoca respectiva, precum si exemplarele de balante pentru cntarirea obiectelor de vnzare, fac dovada unui comert intens si implicarea persoanei n afaceri, care atragea dupa sine responsabilitati si respectarea de norme comerciale, juridice de piata. Contractele verbale erau precumpanitoare, iar cuvntul dat lega partile, ca si

datul minii, ambele procedee avnd sensuri magice. Juramntul era folosit si n ntelegerile particulare si n cele cu alte popoare (de stat). 6. Raspunderea penala si procedura de judecata n conditiile din acele vremuri este aproape surprinzator faptul ca au existat norme de drept care au functionat cu eficienta. Cu certitudine, la mentinerea si impunerea normelor juridice n societate a contribuit biserica, precum si spiritul foarte puternic de comuniune. Exista o supunere totala (cel putin la nceput) fata de vointa colectivitatii. Asadar au existat institutii (nu n sensul celor de astazi) si activitati legislative pe care trebuie sa le descifram din multitudinea stirilor despre alte domenii. Adesea, actul juridic putea fi confundat cu faptul economic, religios, militar sau politic. Totusi, cu toata perfectiunea pe care, din sentimentalism ncercam sa o atribuim naintasilor nostri, trebuie relevat faptul ca existau si abateri de la normele de conduita sociala stabilite prin traditie sau impuse de colectivitate (direct ori prin conducatorii ei). Complexitatea fiintei umane, imprevizibilul social au cauzat si anomalii care la rndu-le au determinat masuri pentru stoparea si eradicarea lor. Spre deosebire de perioada anterioara retragerii aureliene formalismul caracteristic dreptului roman a disparut, impunndu-se formele mai vechi, simple si directe. Se poate sustine ca traditia dacica a fost destul de puternica, daca avem n vedere urmatoarele: dupa retragerea romana, statul cu organismele lui a lipsit; clasele dominante nu existau; lumea daco-romana s-a refacut n mediul rural; populatiile migratoare au frnat evolutia societatii daco-romane. Mentinerea si revigorarea cutumei dacice s-a datorat faptului ca dreptul roman nu a fost aplicat marii majoritati a populatiei din Dacia Romana. Aceasta populatie avea statutul de peregrin, iar cetatenii romani colonizati n provincie au pastrat n buna masura propriul lor drept provincial, pe care apoi l-au luat cu ei odata cu retragerea din Dacia. Dreptul actiona atunci cnd normele de conduita sociala stabilite prin obiceiul pamntului sau ad-hoc, erau ncalcate. Conflictele dintre membrii obstii se rezolvau n cadrul acesteia. n alte cazuri nefericite se recurgea la Legea talionului. n cazul n care o persoana sau mai multe dintr-o obste provocau daune altei obsti, raspunderea o prelua obstea vinovatului (vinovatilor). Asadar raspunderea era solidara din partea comunitatii, care si aroga dreptul de a pedepsi pe vinovat potrivit regulilor din obstea respectiva, raspunzatoare de educatia lui. n cazul ca existau daune, de asemenea, obstea careia i apartinea vinovatul platea despagubiri. n vechiul sistem punitiv popular romnesc pedeapsa maxima era nu moartea, ci izgonirea vinovatului din colectivitate (sat, obste). Opinia publica exercita astfel un control si o nrurire puternica si permanenta asupra celor ce nu respectau regulile de convietuire. S-au pastrat pna trziu n evul mediu si epoca moderna, si alte pedepse cum erau strigarea peste sat, sau cu ocazia unor ntruniri atribuirea de porecle faptasilor vinovati. n general, n lumea obstilor predominau infractiuni contra persoanelor, si nu cele contra bunurilor, furtul fiind considerat un lucru lipsit de sens. nsusirea roadelor pentru consumul pe loc nu era socotita furt, ci numai culegerea lor pentru alte scopuri (nstrainare). Sanctiunea pentru hot era purtarea lui prin sat cu lucrul furat, ceea ce

echivala cu moartea civila a celui vinovat. Se aplica si vendeta (razbunarea) dar n zonele ramase n urma, unde relatiile gentilice au durat mai multa vreme. n zonele n care obstile teritoriale s-au dezvoltat mai de timpuriu, ncepuse sa se admita compozitia. Normele de convietuire aplicate n vechime, n relatiile materiale dintre membrii comunitatilor vecine de pe teritoriul tarii noastre au mbracat forme multiple: organizare, administratie, regimul persoanelor, bunuri, obligatii, pedepse, relatii intercomunitare publice si private etc. avnd caracter de sistem normativ ce corespundea, n continut si forma, nevoilor concrete ale acestor comunitati, stadiului lor de dezvoltare (L. P. Marcu). Toate relatarile subliniaza vechimea acestor practici, ce au avut o aplicare ndelungata, pe baza convingerii ca ele reprezentau o ordine juridica si ca aveau deci o ratiune de a exista. Nerespectarea obiceiului juridic, nzestrat cu sanctiune materiala, nsemna, n acelasi timp, nesocotirea vointei ntregii comunitati, fapt pentru care cel vinovat se excludea automat si fara drept de apel din mijlocul ei, fiind desconsiderat si povestit peste tot satul, ramnea toata viata batjocura satului, nu mai scapa de gura satului formulari de expresie juridica venite din vechime si care s-au pastrat pna n contemporaneitate. Obstea sateasca a cunoscut, n perioada de care ne ocupam, si relatii interetnice publice. Aceste elemente de drept intercomunitar privat se regasesc n modul de tratare a strainilor, care n sistemul popular traditional nu erau neaparat neromni ci om din alt sat. Relatiile intercomunitare publice se stabileau pentru nevoi de aparare.

TEMA a V-a JUS VALACHICUM LEGEA TRII LEGEA ROMNEASC

1. Generalitti Odata cu afisarea primelor manifestari ale societatii feudale romnesti, a iesit la iveala taria legii, care avea ca suport ceea ce obstea sateasca a initiat, a mentinut si a cultivat cu mare ndrjire. Jus Valachicum sau Legea tarii constituie dovada unui larg areal cultural-juridic romnesc, expresie a vechimii, continuitatii nentrerupte a civilizatiei geto-dace, daco-romane si romnesti n acelasi spatiu. Totodata, acest fapt constituie si dovada puterii de creatie a acestui popor. Pentru ntelegerea ct mai bine a sentimentului lui Jus Valachicum, trebuie sa vedem mai nti ce este cutuma (obiceiul pamntului) ca element care a generat, a stat la baza acestuia (a lui Jus Valachicum) si ca element ce a asigurat mentinerea, dezvoltarea si adncirea sistemului de drept romnesc original.

2. Cutuma Pentru ca un obicei sa devina cutuma, deci izvor de drept n cadrul unei comunitati, aceasta trebuie sa ndeplineasca cteva conditii, si anume: - sa existe la nivel social, obiectiv; sa se practice n mod repetat n viata de zi cu zi, si totodata n mod constant, adica toate precedentele sa mearga n acelasi sens, sa nu apara cazuri care infirma regula; - sa existe la nivel individual convingerea ca acel comportament, acea regula de conduita este obligatorie. n acest caz se are n vedere elementul psihologic, subiectiv. - trebuie sa existe un consens cvasi-general la nivelul colectivitatii cu privire la obligativitatea (opinia iuris) si necesitatea regulii respective (opinia necesitatis); - regula trebuie sa treaca proba timpului, sa fi fost aplicata ntr-un interval de timp suficient de ndelungat pentru a se impune ca obligatorie la nivelul comunitatii respective; - obiceiul, pentru a deveni cutuma, trebuie sa se respecte ntr-un sens clar, susceptibil de o singura interpretare; - de regula cutuma a constituit un drept nescris.A jucat un rol important n Europa pna n secolul al XIX-lea, cnd a nceput sa-si piarda din importanta, locul sau fiind luat treptat de legile scrise, moderne, dar care au ncorporat partile pozitive durabile ale cutumei. Cu toate acestea, obiceiul juridic continua sa fie izvor important de drept n sistemul anglo-saxon. De asemenea, cutuma detine un rol deosebit n cadrul anumitor ramuri de drept, precum dreptul maritim, dreptul international, sau dreptul constitutional, mai ales ca multe tari au constitutii preponderent cutumiare. n alte ramuri de drept cutuma nu poate fi admisa ca izvor de drept, precum e n cadrul dreptului penal, care este guvernat de principiul legalitatii, ncriminari si de principiul legalitatii pedepselor. Dreptul romnesc vechi, nescris, a carui origine trebuie cautata n practicile populare de la nivelul obstii satesti, agrare si pastorale, este o creatie originala a poporului nostru, o sinteza de norme juridice formata treptat n secolele de trecere la feudalism. Acest drept oglindeste un sistem juridic de sat (rural) bazat pe stapnire, folosinta si responsabilitate colectiva. Primele norme ale cutumei priveau, desigur, organizarea si ordinea sociala, proprietatea, folosirea pamntului, relatiile de familie etc. S-au constituit si institutii de judecata specifice, alese dupa anumite rnduieli; s-au instituit dari si pedepse concepute dupa o datina proprie. Factorul juridic reprezentat prin dreptul nescris, obiceiul, legea cea vie care traieste n constiinta tuturor aprecia istoricul Ioan Lupas a constituit o creatie originala a romnilor, care a evoluat n directia spiritului de unitate, ntretinut de limba si religia romna. Pe calea dreptului romnesc (Jus Valachicus), a dreptului consuetudinar sau obisnuielnic, s-au transmis multe traditii si institutii ancestrale romnesti, socotite cu temei, contributii la patrimoniul stiintific universal. 3. Legea tarii. Jus Valachicum. Despre Legea tarii trebuie spus ca aceasta nsemna o multiseculara practica a vietii sociale, bazata pe ndeletnicirile fundamentale, ce acopereau ntreg spatiul locuit de romni. Asemenea legi nescrise, de sorginte straveche, cu numeroase elemente de

drept cutumiar, agrar si pastoral, cuprind si organismele de aplicare a normelor juridice. Referindu-se la aceasta traditie juridica, istorici ai dreptului romnesc sustin ca Jus Valachicum constituie apogeul unei ndelungate evolutii, n cadrul obstilor satesti. Ascensiunea organizarii teritoriale si politice catre ceea ce s-a numit tara, la un moment dat, urmata apoi de cnezat si voievodat, s-a facut pe temeiul consolidarii si perfectarii normelor de drept proprii. Jus Valachicum constituie dovada faptului ca institutia dreptului la romni era puternica prin vechimea, logica si raspndirea ei. Nu numai ca a supravietuit vicisitudinilor istoriei, ci mai mult dect att, s-a perfectat ntr-un sistem, ceea ce nu a putut fi dislocat de migratori sau de catre influente din afara. Un lucru, ndeobste cunoscut, anume acela ca procesul cristalizarii societatii feudale romnesti a capatat trasaturi proprii mult diferite fata de feudalismul popoarelor vecine, care de la stadiul de barbarie au trecut direct la feudalism. Datorita acestui fapt autohtonii au exercitat o puternica influenta asupra vietii populatiilor migratoare, grabindu-le procesul de trecere spre feudalism si chiar sedentarizarea geopolitica. Comunitatile gentilice ale populatiilor migratoare, din prima faza a patrunderii lor pe teritoriul fostei Dacii, nu au putut influenta, cum eronat le-a fost atribuit, organizarea social-economica a autohtonilor, cu att mai putin n plan juridic, dimpotriva, modul de organizare n unitati teritoriale a populatiei localnice a grabit sedentarizarea noilor veniti. Ca atare conchid Vl. Hanga si L. P. Marcu terminologia social organizatorica a populatiilor migratoare, ce au trecut vremelnic pe teritoriu dacic n-au reprezentat dect un paralelism cu ceea ce exista deja Potrivit dictionarelor, Jus Valachicum sau Jus Valachorum, se traduce prin dreptul romnesc. Acesta a fost sistemul de reglementare n cadrul obstilor satesti ale romnilor, pe cnd nu se numea asa (Jus Valachicum) si care, pe masura cristalizarii societatii feudale n Europa de est, state din preajma romnilor au receptat Jus Valachicum, recunoscndu-i aplicabilitatea. Jus Valachicum este de fapt Legea Romneasca, lege pastrata si aplicata n toate teritoriile locuite de romni. Adica, statele feudale din vecinatatea tarilor Romne, pe teritoriul carora existau colectivitati romnesti, au recunoscut acestora dreptul de a se folosi de normele juridice proprii, numindu-le Jus Valachicum, ca un drept personal si colectiv. Dupa cum se va vedea n continuare, Legea tarii va fi tot mai ngradita de catre normele de drept medievale, norme elaborate de clasa feudala, si servind n principal aceasta clasa. Jus Valachicum face n plan legislativ trecerea de la societatea de obste, la cea feudala. Elemente ale lui Jus Valachicum sunt prezente n lumea obstilor, care nca nu erau vlahe (ci mai mult daco-romane). Aceste elemente au pregatit si au facut trecerea la urmatoarea societate structurata pe clase si organisme administrativ politice de stat. Se poate conchide astfel ca au existat doua stari diferite, si anume: obstea si societatea feudala, care au avut ca numitor comun Legea tarii, Legea Romneasca sau Jus Valachicum. 4. Jus Valachicum n Tarile Romne. O continuare si functionare fireasca a avut Jus Valachicum n cele doua tari romnesti, asa cum era firesc, de altfel, pentru ca aici era leaganul de aparitie si dezvoltare a acestuia. Obiceiul juridic nescris, cel care si are originea n dreptul de sat

liber, este atestat documentar sub numiri diverse precum legea romneasca, legea tarii, obiceiul pamntului, obiceiul tarii, legea batrna, dreptul tarii etc. n substratul acestor formulari simple ca exprimare, stau reguli de drept ce oglindesc ntreaga realitate sociala, adica: boierimea, taranimea dependenta, mosnenii, razesii si orasenii, comunitatea obsteasca satul. n Moldova, legea romneasca este amintita ntr-un document (cel mai vechi cunoscut) din septembrie 1445, n care domnitorul Stefan al II-lea, daruind un tatar (rob) preciza ca n eventualitatea eliberarii lui (a tatarului-rob), acesta sa traiasca slobod dupa legea romneasca. ntr-un alt document din 1452 Alexandru al II-lea voievod promitea sa ntareasca cu privilegiul cel mare, dupa dreptate si dupa obiceiul tarii lui Mihail logofat, ocinile cumparate. Stefan cel Mare a dat numeroase acte dupa legea tarii, asa cum stau si traiesc n tara noastra toti romnii, dupa legea lor romneasca (), asa cum cere dreptul tarii. Alexandru Ilias, invoca si el obiceiul pamntului la 1632 etc. n documentele Tarii Romnesti (Muntenia), legea romneasca este mentionata la 28 iulie 1470 (prima cunoscuta) prin care domnitorul Radu cel Frumos ntarea o danie dupa legea romneasca. La 1619 Gavril Movila confirma manastirii Sfnta Troita din Bucuresti un sat, poruncindu-le satenilor sa dea datul (darea) cum iaste legea romnilor. Matei Basarab invoca, la 1633, obiceiul romnilor, ca fiind lege veche; Radu Serban nu voia sa iasa din rnduiala tarii Romnesti, din lege, ci Domnia Sa le-a dat lege sa jure cu 12 megiasi. Legea veche si obiceiul tarii (dupa care urmau sa fie cercetate si judecate, n fata judecatorilor ndrituiti, toate pricinile) sunt mentionate n art. 10 al Tratatului din 20 mai 1595, ncheiat la Alba Iulia ntre delegatia de boieri munteni si Sigismund Bathory, principele Ardealului. n Transilvania, cea de-a treia tara romneasca, dar nu ultima, Jus Valachicum a actionat n conditii diferite fata de Moldova si Tara Romneasca. Aici dominatia temporara si partiala a regatului maghiar a constituit un impediment n calea deplinei functionari a legii romnesti, fara ca dominatorii maghiari sa poata stavili evolutia si afirmarea acesteia. ncercnd sa minimalizeze prezenta si forta lui Jus Valachicum, unii istorici si politicieni maghiari au promovat falsul si diversiunea stiintifica n ceea ce priveste adevarul despre evolutia societatii romnesti n Transilvania. De la venirea lor n Cmpia Panoniei si cucerirea unor teritorii n Transilvania, maghiarii, au ncercat sa-si impuna legea lor ca stapni. Cu toate acestea Jus Valachicum a rezistat fiindca au rezistat si romnii, opunndu-se cu ndrjire cotropitorilor si masurilor acestora de a nlocui legea romneasca. Astfel, Jus Valachicum s-a pastrat, constatndu-se o exercitare sustinuta a acestuia de catre romni. Notiuni ca Villa Valakalis (sat romnesc), Oppidum Valahicale (oras romnesc ntarit), possessiones Olacales (posesiuni romnesti), districtus Valachicales (districte romnesti), iobagionem Valachilam (iobagul romn), Woyvoda Walachorum (voievodatul romn), sedes Valacicales (scaunele de judecata romnesti) etc. sunt dovezi incontestabile ale romnismului autohton si a existentei legii pamntului, legea romnilor n acest spatiu. n documente ale cronicii regale maghiare sunt consemnate momente din care romnii nu puteau absenta. Astfel, Andrei al III-lea, rege al Ungariei tinea n anul 1291 un sfat ardelean, un fel de adunare constitutionala, cu toti nobilii sasi, secui si romni

n partile Ardealului. La 1457, n diploma data de regele Ladislau Postumul se recunoaste tuturor romnilor din cele opt districte ale Banatului de Severin privilegiile mai vechi. Adica dupa legea romneasca, ntruct aceasta era mai veche. ntr-un alt caz, la fel de edificator, douasprezece persoane trebuiau sa depuna juramnt la scaunul de judecata din Caransebes, n conformitate cu legea veche a districtelor romnesti. Un alt exemplu este acela n care adunarea Consiliului orasului Cluj a admis satului romnesc Feleac, dependent de acest oras, folosirea vechilor obiceiuri juridice. Recunoasterea s-a facut la 23 aprilie 1569, dupa o ndelungata dominatie straina. Asa cum s-a mai aratat, asemenea acte au mai fost emise si nainte de 1569, altcumva nu s-ar fi pastrat traditia. Tripartitul (cod de legi maghiare) pomeneste despre existenta normelor de drept ale dalmatilor, croatilor, slovenilor si transilvanenilor care se folosesc de alte si alte obiceiuri mult deosebite de ale noastre. Celalalt cod de legi maghiare purtnd denumirea de Codul lui Werbczy, dovedeste, de asemenea, faptul ca Jus Valachicum facea parte din constitutia statului. Obiceiul juridic romnesc (iuxta ritum Valachie) a stat la baza aplanarii multor diferende dintre nobilii romni (banateni si transilvaneni) privind delimitarile de mosii. n acest caz se poate conchide ca att romnii din Transilvania ct si populatia romneasca aflata n spatiul altor state, traiau la nceputul mileniului al II-lea dupa vechile lor obiceiuri, nca nainte de consfintirea formala a regimului Jus Valachicum. Acest fapt se petrecea si cu vlahii din nordul peninsulei balcanice. Expresia tehnica de Jus Valachicum a aparut dupa ce documentele au nceput sa mentioneze despre aplicarea acestui regim.

5. Jus Valachicum n afara teritoriilor romnesti Fie n spatiul romnesc, fie n afara acestuia, pe teritoriile altor state din preajma, Jus Valachicum a constituit trunchiul care a alimentat normele de drept romnesc, norme mpamntenite din veac. n jurul acestui trunchi au gravitat toate formele de manifestare a legii romnesti. Jus Valachicum este n acest caz expresia recunoasterii legii romnilor de catre alte popoare, si prin aceasta, recunoasterea nsasi a romnilor, a culturii si civilizatiei lor. La acea vreme, o astfel de recunoastere era fireasca, deoarece lumea nu se emancipasera ntr-att, nct sa nege dreptul la existenta a altora, sau sa se considere superioare si sa denigreze istoria altora. Raspndirea lui Jus Valachicum a fost destul de mare. n sudul Poloniei, spre exemplu, asezarile cu regim de drept valah au fost, dupa unii cercetatori, de 243, iar dupa altii de 400-500. n Moravia, numarul valahilor era apreciat, n 1864, la cca. 50.000-60.000 de suflete. Cifre elocvente pentru a demonstra cuprinderea legii romnesti n afara. Pe de alta parte, frecventa expresiei de Jus Valachicum era destul de mare, aceasta aparnd integrata n documente straine mbracnd referiri diferite. Referiri care nu dezgolesc de continut termenul de valah, adica romnesc. n Polonia, satul supus dreptului romnesc era o Villa Valachica, adica terenuri agricole dintr-o asezare

romneasca. Tot n Polonia terenurile erau delimitate dupa un sistem agromensual romnesc, mensuna Valachica, iar cneazul din asezarile romnesti, convocat de regele Poloniei la razboi, se prezenta armatus cum uno equo, arcu et telis ac cum reliqua Valachica apparatu; ceea ce se traduce prin existenta unei armate romnesti, echipata, potrivit traditiei romnesti, cai, arcuri, sageti, sulite, si ghioage. n Silezia existau asezari de drept valah. n Croatia, de asemenea, marturiile amintesc de Universitas Valachorum, de comites Valachorum (1468), precum si de cnezi valahi, ceea ce pune n evidenta existenta unor trairi romnesti recunoscute de catre autoritatile statului n interiorul caror granite se aflau. Indicarea expresa a lui Jus Valachicum ca norma aplicabila a unor litigii civile sau penale este de o importanta deosebita pentru istoria dreptului romnesc. Jus Valachicum era un sistem de drept pozitiv cu aplicare oficiala n statul polon, fie de catre organele asezarii romnesti, fie de catre cneaz (care putea sa nu fie romn), fie de catre organele judiciare ale statului, cu o anumita participare a asezarii careia i apartineau partile n litigiu. Notiunea de drept romnesc pentru asezarile Vlahe, actiona si n Serbia, n regiunea Prizren, regasindu-se si n secolul al XIV-lea. Marturii credibile contin precizari asupra faptului ca asezarile cu organizare judiciara erau mai vechi, respectiv din secolul al XII-lea. Alte dovezi: n actele lui Stefan Dusan al III-lea, al Serbiei din anii 1336-1346 si din 1348-1353, sunt reglementate normele cu privire la vlahi, purtnd numirea de legea vlahilor. Asemenea legi sunt prezentate ca legi din batrni, legi vechi. Tot asa va fi nfatisata si legea vlahilor din Croatia (1436). Alte legi Valahe (Vlahe), aplicabile, fara o consemnare formala de legea Vlahilor, continuau sa se aplice prin efectul receptari si reglementarii de obste valaha ca obicei local. n dreptul fundamental al statului srb se admitea valabilitatea obiceiurilor locale n limita intereselor generale ale societatii srbesti. Procesul se poate interpreta n acelasi fel si n Croatia, Ungaria sau Polonia, unde, de asemenea marturiile documentare atesta functionarea unui sistem de drept valah. Astfel, nu se poate nega caracterul de supravietuire a unui stravechi drept consuetudinar romnesc. Tot att de adevarat este si faptul ca dupa o lunga rezistenta n ncercuirea impusa de tarile respective (Polonia, Serbia, Moravia, Slovacia, Croatia, Bulgaria si Grecia) Jus Valachicum s-a pierdut treptat (nu de tot) prin ndepartarea lui de catre legislatia autohtona. Au ramas doar n mod exceptional unele dispozitii, ca obicei romnesc. Acesta din urma nu a putut fi dezradacinat ca forma de autonomie locala si fara caracter de privilegiu. Deci o valorificare restrnsa care sa nu afecteze legile statului respectiv. 6. Jus Valachicum. Practici juridice n perspectiva istorica, normele si practicile juridice mostenite de la geto-daci si daco-romani s-au decantat ntr-un sistem de drept romnesc stravechi. n efortul de supravietuire, n lupta cu vicisitudinile istoriei, practicile juridice au capatat consistenta, generalizndu-se n teritoriile locuite de romni. Asa cum cu temei remarca etnologul Romulus Vulcanescu, aceste practici prezentau un fond stravechi de cutume etico-juridice, ce deriva din datini magice si mitologice. Rezumndu-ne doar la cteva aspecte vom spune ca normele si practicile juridice erau cele folosite si mai nainte, n conditiile obstii teritoriale si pastorale, cu deosebirea ca n perioada de care ne ocupam apar manifestari noi cum ar fi acelea

legate de transhumanta, cele ale enclavelor romnesti din interiorul altor state feudale, precum si normele legislative rezultate din noile structuri sociale si politice feudale. Retine atentia jurisdictia lui Jus Valachicum privitoare la pastoritul sedentar si de transhumare, precum si n cazurile asezarilor romnesti extrastatale tarilor feudale romnesti. Juramntul prestat de pastor pentru apararea materiala si spirituala, pentru restabilirea dreptatii era diferentiat aparent n pastoritul sedentar de cel transhumant. Astfel, pastorul sedentar si apara dreptatea jurnd n fata completului de judecata la hotare sau n scaunul de judecata, pe stna lui familiala sau personala, pe pamntul lui agro-pastoral, pe soarele care-i mbelsuga pasunea. n timp ce pastorul transhumant si apara dreptatea jurnd, n fata cneazului, pe capul unui berbec de prasila, adus n fata completului de judecata. Acest animal simboliza puterea economica (a mosiei lui miscatoare) sau a turmei lui si a productivitatii ei. Un alt exemplu de practica juridica n sistemul Jus Valachicum este acela n care unele procese de pe teritorii extrastatale romnesti erau judecate de romni. Instanta de judecata era alcatuita din cnezi si asesori romni. n aceasta situatie instanta era condusa de un judecator judal sau de reprezentantul acestuia mpreuna cu un judecator profesionist. Judecata se facea dupa norme materiale si procedurale ale dreptului romnesc (iudicium Valachicum). Asemenea practici erau folosite att n Polonia ct si n Ungaria. De retinut este si faptul ca romnii care alcatuiau instanta se numeau iudices Valachici, si luau parte activa la judecata. Ei puneau partilor ntrebari spre rezolvarea litigiului. Sedintele acestor judecati luau numele de termini Valachorum. Alte exemple privitoare la aplicabilitatea normelor de drept feudal la romni vor fi expuse n continuare, dupa ce vom analiza structura societatii feudale, organizarea ei politica si raporturile dintre oamenii acestei societati. Receptat de statele straine din jur, Jus Valachicum s-a dovedit expresia unor norme de drept trainice, verificate de o ndelungata istorie si structurat pe adevar si dreptate. Pe lnga multe alte calitati, romnii, ncepnd cu stramosii lor geto-dacii, au contribuit la patrimoniul universal de civilizatie, si prin promovarea unei conduite umane cu puternice trasaturi morale si de drept care au slujit adevarului si dreptatii, mpotrivindu-se raului, agresiunii si urii. Marturiile istorice au retinut faptul ca Legea romneasca era dreapta. Marea majoritate a acestor marturii contin formulari ca: a se judeca cu dreptate, a se judeca n adevar si dreptate. Pe la anul 1436 exista un mic cod de legi bune si drepte al vlahilor, aplicate din batrni.

TEMA a VI-a NCEPUTURILE DREPTULUI FEUDAL ROMNESC

1. Generalitati privind societatea feudala Feudalismul sau evul mediu reprezinta ornduirea care face legatura dintre clasicismul antic si epoca moderna. nceputurile evului mediu n Europa sau conturat pe fundalul destramarii (prabusirii) Imperiului Roman, ncepnd cu

secolul al IV-lea era noastra si n conditiile navalirilor barbare ce vor dura aproape o mie de ani. Aceasta epoca istorica - feudalismul - care a durat peste 12 secole (sec. V-XVIII) prezinta unele caracteristici care o deosebesc de antichitate, dar si de epoca moderna care a succedat-o. Feudalismul si-a definit structura sa proprie, originala n multe privinte, dupa care a falimentat n favoarea capitalismului, caruia i-a trimis si unele elemente de structura social-istorica. Epoca medievala a nsemnat un progres n multe privinte, dar si regres n altele, fata de societatea de dinainte. n privinta progresului se poate spune ca s-a dezvoltat si diversificat mult agricultura. Noua clasa stapnitoare (feudalii) a avut o alta organizare si o alta filozofie politica. Economia a devenit mai strns legata de interesele feudalilor, dar si de cele ale taranimii libere sau dependente. n pofida faptului ca economia feudala era autarhica, schimbul de produse (comertul) a capatat dimensiuni apreciabile. Au aparut mestesugurile de tip feudal si orasele cu impresionantele lor edificii religioase, administrative, palate si curti regale etc. Stiinta medievala, descoperind-o pe cea antica face progrese timide dar nsemnate n diferite domenii. S-a edificat o cultura umanista, si nu n ultimul rnd religia va capata valente deosebite, impunndu-se pe un vast areal crestinismul. Continentul european a capatat o noua configuratie geopolitica, lund fiinta state noi, ca urmare a asezarii n acest spatiu a populatiilor migratoare, venite din Asia si Peninsula Arabica. S-a conturat clar statalitatea de tip feudal. n ceea ce priveste aspectele negative ar fi de precizat ca societatea la care ne referim, cunoscuta pe nedrept si sub denumirea de evul ntunecat, a ntretinut numeroase razboaie si incertitudini n privinta directiei spre care se ndrepta omenirea. S-a practicat, din punct de vedere politic, dominatia si asuprirea de catre marile puteri asupra unor state mai mici. Prin dorinta sa de suprematie absoluta asupra laicului, biserica (cea catolica n special) a frnat progresul stiintei. Inchizitia a facut ravagii n rndul celor care au ncercat sa cultive adevarul stiintific. A fost mentinuta robia de clasa, aspect ce a frnat evolutia economica si sociala. Schitnd foarte pe scurt structura societatii feudale trebuie spus si faptul ca din punct de vedere juridic n aceasta epoca s-au pus bazele gndirii si practicii juridice premoderne, acest domeniu nregistrnd succese notabile. Cel mai semnificativ lucru a fost raspndirea dreptului scris, structurat pe domenii de activitate. Dreptul a capatat o forma de exprimare tipic feudala, mbinnd elemente ale trecutului cu cele noi, care si faceau loc n rndul institutiilor de anvergura. Se constata pentru nceputul perioadei o puternica exprimare religioasa a dreptului, pentru ca n cele din urma justitia, fara sa paraseasca total spiritul canonic si va realiza un drum propriu, pe principii si baze laice. Privitor la Tarile Romne se poate spune/sustine ca dreptul a jucat un rol important n cultura si civilizatia medievala romneasca. Legea Tarii a contribuit esentialmente la mentinerea si promovarea ideii de unitate a romnilor din cele trei state romnesti, prin modul unitar de practicare a normelor de drept. Gndirea juridica, n pofida pluralismului statal, s-a manifestat ca unitara n cele

trei tari romnesti. Pe de alta parte, spre deosebire de cristalizarea civilizatiei medievale romnesti, care s-a realizat ntr-o ndelungata evolutie, cultura si practica juridica s-au conturat cu mult mai repede, dnd expresie clara unitatii etno-culturale si de civilizatie a romnilor. Raportat la organizarea politico-administrativa si de stat, dreptul a capatat valente nebanuite ca stiinta, arta si rol etic n societate. Evul mediu european este caracterizat ntre altele si prin pluralismul organizarii de stat: republici, regate, imperii, tarate, voievodate etc. pe fundalul carora s-a definit dreptul medieval ca institutie de prima marime. 2. Organizarea politico-statala a romnilor la nceputul evului mediu n arcul carpatic existau n secolul al X-lea formatiuni politicoadministrative ce proveneau din vechea obste. Ele se numeau cnezate sau voievodate. Astfel, sunt atestate documentar, Tara Crisanei condusa de voievodul Menumorut (dux Vlachorum); Tara voievodului Glad (ducele Banatului); Tara Ultransilvaniei (a voievodului Gelu); Tara Brsei, Fagarasului, Zarandului, Maramuresului (cu cnezatul Cmpulung pe Tisa) etc. Asemenea formatiuni nglobau teritorii vaste si parcurgeau n secolele IX-XI un proces de dezvoltare si afirmare n toate planurile, dupa cum dovedesc marturiile istorice. Asezarea maghiarilor n cmpia Panonei, la sfrsitul secolului al X-lea s nceputul secolului al XI-lea, si infiltrarea lor ulterioara n Transilvania a stnjenit dezvoltarea libera a voievodatelor si cnezatelor din spatiul fostei Dacii traiane, nsa nu au reusit sa anihileze evolutia si autohtonia acestora. Voievozii romni, ntre care Menumorut, Glad, Ahtum si Gelu s-au mpotrivit expansiunii maghiare n Transilvania, cautnd sa apere independenta si autenticitatea acestor teritorii romnesti. O astfel de rezistenta a ntrziat si limitat dominatia regatului maghiar n Transilvania, dar nu a putut sa o ndeparteze. Teritoriile romnesti de la sud de Carpati au cunoscut organizarea politica nainte de 1247, anul emiterii Diplomei Ioanitilor. La vest de Olt era voievodatul lui Litovoi, care cuprindea Valea Jiului pna dincolo de Muntii Hategului, apoi cnezatele lui Farcas (aproximativ jud. Vlcea) si Ioan (teritoriul dinspre Dunare n jud. Olt). Diploma Ioanitilor i mentioneaza pe majores terrae (mai marii pamnturilor). Mentiunea confirma existenta clasei feudale. La rasarit de Olt, pe valea Argesului se afla Tara lui Seneslau, voievodul romnilor. Istoricul Dinu Giurescu apreciaza ca, dat fiind densitatea populatiei si unele indicii din documente ulterioare, au existat la sud de Carpati si alte formatiuni politice, n partile Ilfovului, pe Ialomita inferioara, Trgul de Floci (pe Dunare), n partile Buzaului si Rmnicului Sarat etc. Pornind de la elemente similare, se poate afirma ca si n Moldova, estul Carpatilor Rasariteni, au existat formatiuni politice romnesti, atestate cel mai trziu n sec. al XIII-lea. n partile Vrancei, spre exemplu, exista un cnezat caruia Dimitrie Cantemir i spunea republica. Alte formatiuni statal-politice, dupa cte se cunoaste pna n prezent, au fost la Cmpulung Moldovenesc si la Tigheciu. De asemenea, cnezate si voievodate vor fi mai existat pe valea Trotusului, cu centru la Ocna de Sare de aici; n jurul Brladului (Tara

Berlandicilor), trg amintit de cronicile rusesti din secolul al XII-lea, n partile Orheiului si ale Iasilor, n jurul Tighinei; n Tara Sepenitului, care cuprindea cetatile Hotin, Tetina si Hmielov; n zonele Baia, Suceava si Siret. Totodata, romnii din Moldova sunt explicit mentionati de misionarul franciscan Giovani da Piani del Carpini care, la 1247, aminteste de voievodatul lui Olaha; Thomas Tuscus, n a sa cronica la 1277 scrie despre un conflict ntre bruteni (probabil ruteni) si blaci (romni). Aceiasi romni, de la est de Carpati, erau aliatii regelui polon Wladislau Lokietek, n razboiul dus mpotriva mangrafului de Branderburg, la 1326. Multe alte marturii, scrise si arheologice, dovedesc cu prisosinta existenta n spatiul fostei Dacii, la nceputul mileniului al II-lea a unei populatii romnesti stabila si numeroasa parcurgnd procesul de nchegare a societatii feudale cu organismele ei politice si administrative. Evolutia lor este confirmata de ntemeierea n secolele XII-XIV a statelor centralizate romnesti, formatiuni politice puternice, cu statut european si cu contributii la desavrsirea Europei medievale. 3. ntemeierea Tarilor Romnesti ca state centralizate de sine statatoare Moment remarcabil n istoria romnilor, constituirea celor trei state centralizate (Transilvania, Tara Romneasca si Moldova) a marcat nceputul unei noi etape istorice, deosebit de importanta n procesul de afirmare si consolidare a romnismului. Formarea statelor feudale centralizate a constituit momentul de ncheiere a procesului de reunire a vechilor formatiuni de dimensiuni mai mici (cum erau tarile, cnezatele, voievodatele). Daca alte popoare s-au regasit de la nceputul evului mediu n state unice, romnii, ca si alte etnii, au cunoscut vreme de mai multe secole pluralismul statal. Din cauza presiunilor si amenintarilor externe, venite din mai multe directii deodata, romnii au fost nevoiti sa se constituie mai nti n cunoscutele formatiuni centralizate (Transilvania, Moldova si Tara Romneasca). Romnii, prin traditia lor dacica, prin evolutia lor unitara n perioada migratiilor, aveau dreptul la o organizare feudala centralizata ntr-un singur stat pe toata ntinderea fostei Dacii. nsa, vicisitudinile istoriei nu au permis acest lucru, realizndu-se astfel cele trei state romnesti cu puternice si permanente legaturi ntre ele. n pofida unor atari realitati politice pluraliste, romnii vor evolua unitar prin spirit, limba si constiinta originii comune. Unirea politica deplina se va nfaptui, dupa ncercarea lui Mihai Viteazul la 1600, mai trziu, n epocile moderna si contemporana. a. Voievodatul Transilvaniei Cum anume s-a produs actul de unificare a cnezatelor si voievodatelor din Transilvania, dnd nastere la o puternica formatiune politica centralizata, nu se stie prea bine. Ceea ce se cunoaste cu exactitate este faptul ca n secolele XI-XIII teritoriul romnesc a cunoscut ultimele valuri ale populatiilor migratoare: pecenegi, uzi, cumani, mongoli si tatari. Acestea au cauzat enorme distrugeri materiale si pierderi de vieti omenesti, au frnat dezvoltarea societatii romnesti, aflata n acea vreme ntr-o perioada de avnt economic si de consolidare a vietii

politice si de stat. Notarul anonim al regelui maghiar Bela aminteste n cronica sa Gesta Hungarorum de existenta, la sfrsitul secolului al IX-lea, a trei formatiuni politice - ducate (voievodate) sau tari n Banat, Crisana si Podisul Transilvaniei, conduse de: Glad, Menumorut, Gelu, urmate la sfrsitul secolului al X-lea si nceputul secolului al XI-lea de alte doua ducate sau voievodate: unul cu centru la Alba-Iulia, iar al doilea n Banat, avnd cetatea de scaun la Morisena (Cenad, jud. Timis). Aceste doua voievodate cuprindeau teritoriile unor tari ale romnilor, fiind mai ntinse dect cele precedente, mai bine organizate si mai bogate. Totodata, sapaturile arheologice au scos la iveala cetati ca Moigrad si Moresti, resedinte ale unor capetenii politice. Un alt izvor convingator este epopea intitulata Viata sfntului Gerard de Cenad, scrisa n prima jumatate a secolului al XII-lea, n care se dau informatii despre organizarea voievodatului banatean, precum si despre legaturile lui politice si religioase cu Bizantul. n aceasta etapa, voievodatele romnesti au evoluat de la formatiuni de mica ntindere spre forme statale mai cuprinzatoare, mai bine organizate, adica spre realizarea centralizarii ntr-un singur voievodat. Lucru, de asemenea stiut, este faptul ca n anul 1176, Leustachius aparea ca voievod al ntregii Transilvanii, ceea ce atrage atentia asupra unificarii care avusese loc n acest spatiu romnesc. Au urmat alti voievozi ca Roland Borsa (1284-1293) sau Ladislau Kan (1294-1315), care au asigurat unitatea nfaptuita, precum si un cuprinzator statut de autonomie romneasca. b. Tara Romneasca (Muntenia) A fost constituita ca stat feudal centralizat de sine statator n prima parte a secolului al XIV-lea, rezultat firesc al unui proces complex si ndelungat de unificare a tuturor formatiunilor politice romnesti prestatale existente de secole ntre Carpati si Dunare. Pe parcursul veacului al XIII-lea s-a realizat pe ntreg teritoriu amintit o omogenizare etnica n conditiile asimilarii de catre autohtoni a ultimilor migratori (slavi, pecenegi, cumani, tatari). Se constata o maturizare politica a formatiunilor existente din spatiul de la sud de Carpati. Dezvoltarea acestor cnezate si voievodate a fost stnjenita, de asemenea, de tendintele expansioniste ale regatului maghiar, care rvnea cu insistenta la supunere fata de Coroana Maghiara a acestei tari romnesti. Periodic, aceste formatiuni au avut statut de vasalitate fata de regii unguri. Acestia din urma, fara sa aiba vreun drept, cu att mai putin acceptiunea romnilor, se considerau suzerani ai cnezatelor si voievodatelor de la sud de Carpati. Nu putine si nu usoare au fost confruntarile voievozilor romni cu regatul maghiar, n tendinta si dorinta lor fireasca de a-si mentine independenta deplina. Exemplul cel mai atragator l ofera voievodul Litovoi, care n anii 1272-1277 a refuzat sa recunoasca suzeranitatea regelui maghiar Ladislau Cumanul. Interventia militara a ungurilor a fost ntmpinata de romni cu rezistenta armata. Litovoi a cazut n lupta (1277) iar fratele sau Barbat, succesor la domnie, a fost nevoit sa recunoasca pentru un timp suzeranitatea regelui maghiar.

Cel care a conferit romnilor de la sud de Carpati independenta si un larg prestigiu a fost Basarab (fiul lui Tihomir) care a domnit ntre anii 1310-1352, recunoscut ca mare voievod, apoi ca domnitor (unificator) de toti ceilalti cnezi si voievozi dintre Dunare si Carpatii sudici. Victoria armatelor sale la Posada (9-12 noiembrie 1330) asupra regelui maghiar Carol Robert a reprezentat actul de nastere a Tarii Romnesti ca stat independent, unitar, centralizat si de sine statator. Acest fapt a asigurat pentru o perioada de circa o suta de ani, organizarea si dezvoltarea libera a acestei tari. Totodata, noul stat european se va bucura de un real prestigiu n rndul tarilor vecine si n Europa. c. ntemeierea Moldovei ncepnd cu secolul al XI-lea sunt atestate, la est de Carpati, mai multe formatiuni politice romnesti, care au iesit n evidenta, fiind consemnate n cronicele vremii. Izvoarele poloneze ce stau la baza Cronicii lui Jan Dlugosz dovedesc faptul ca n anul 1070 valahii au luptat alaturi de Viaceslav de Polotk mpotriva lui Boleslav al II-lea, cel ndraznet, regele Poloniei. Formatiunile politice romnesti de la est de muntii Carpati au urmat aceeasi cale ca si Tara Romneasca, n efortul lor de constituire a statului feudal centralizat de sine statator, existnd n acest caz multe asemanari. Realitatile social-economice si politice, existenta mai multor formatiuni politice n regiunea la care ne referim confirma gradul evoluat la care ajunsese aceasta zona. La fel ca n Tara Romneasca si n Moldova, slabirea dominatiei Hoardei de Aur (tatarii) crease conditii mai bune procesului de unificare a romnilor. n primii ani ai secolului al XIV-lea este pomenita n zona o tara a romnilor (Vlachenlant), dar si aici patrunsese regalitatea maghiara, care a organizat n partile nord-estice ale Moldovei ncepnd din anul 1352 o Marca (administrativ-politica) cu capitala la Baia. Conducerea ei a fost ncredintata lui Dragos (boier romn din Maramures) care a capatat titlu de voievod supus coroanei maghiare. Lichidarea vasalitatii ce o impusesera maghiarii aici s-a nfaptuit prin lupta armata a romnilor localnici, n alianta cu ostenii maramureseni condusi de catre capetenia lor Bogdan de Cuhea. Acesta era un aprig luptator romn mpotriva tendintelor si practicilor expansioniste ale feudalitatii maghiare. Profitnd de faptul ca ungurii se gaseau n conflict cu Tara Romneasca si cu bulgarii, Bogdan din Maramures a trecut muntii cu o mica armata, si n conlucrare cu ostile boierilor moldoveni l-a alungat pe voievodul Balk (1359), urmasul lui Dragos la tronul Moldovei, aflat si el sub suzeranitate maghiara. Drept urmare a ndepartarii mputernicitului maghiar, boierii moldoveni l-au ales pe Bogdan domn al tarii Moldovei. Astfel se alcatuia o noua tara romneasca ca stat independent de sine statator centralizat. Concluzionnd asupra organizarii statelor feudale centralizate romnesti, se poate aprecia ca, romnii, prin traditia dacica a statului lui Burebista si Decebal, precum si prin evolutia unitara, dupa retragerea romana, aveau dreptul la realizarea unui stat centralizat pe ntreg spatiul fostei Dacii. Nu s-a putut realiza acest lucru din doua motive si anume:

1. Amenintarile externe venite din mai multe directii deodata i-a obligat pe romni sa se apere spate-n-spate; 2. n al doilea rnd i-a mpiedicat si mentalitatea feudala de pluralism statal, care se regaseste si la alte popoare europene. Cu toate acestea, n contextul dat, realitatile politice romnesti au iesit din anonimatul stapnirilor straine temporare, observndu-se cresterea efortului formatiunilor statale din spatiul Carpato-Danubiano-Pontic de a se organiza si de a se stabiliza. Faptul nu convenea nsa intereselor statelor vecine care urmareau sa se foloseasca de pluralitatea statala creata, precum si de urmarile dezastruoase lasate de ultimele navaliri barbare. Statele centralizate romnesti create n secolele XII-XIV, avnd n fruntea lor domnitori destoinici, vor reusi sa se consolideze si sa promoveze institutii tipice, precum domnia, care s-a afirmat puternic n secolele urmatoare.

TEMA a VII-a INSTITUTII POLITICO ADMINISTRATIVE N FEUDALISMUL ROMNESC

1. Domnia si originalitatea ei Ca institutie centrala, reprezentativa pentru societatea feudala romneasca, domnia la romni a constituit elementul de referinta n evaluarea unor norme juridice. Aceasta institutie, asemanatoare altora de acest fel din alte tari, are unele trasaturi specifice, originale prin reprezentativitatea si functionalitatea ei. Domnia constituie o creatie institutionala romneasca, originala. Ea a aparut ca treapta superioara n evolutia organizarii de stat la romni, sintetiznd forma tarilor, cnezatelor si voievodatelor. O asemenea institutie, cum era domnia, nu a avut corespondent la statele vecine. Denumirea nsasi este romneasca, pusa de carturari n legatura cu latinescul dominus, mare conducator militar. Asocierea, n cazul romnilor, a titlului de voievod si domn, n succesiunea lor, subliniaza traditia dar si inovatia. n consolidarea autoritatii lor, domnitorii romni s-au folosit de sprijinul bisericii ortodoxe, ceea ce nsemna asentimentul (vointa) ntregii tari, a crestinilor ortodocsi. Si nu n ultimul rnd, domnii celor doua tari romnesti (Moldova si Muntenia) s-au sprijinit n activitatea si afirmarea institutiei domniei pe normele de drept romnesti, bine nradacinate si cunoscute la acea vreme. Asa cum s-a mai aratat n paginile acestei carti, normele de drept (legea) a constituit ntotdeauna un element important n afirmarea unor momente si institutii romnesti. Normele de drept au fost

acelea care au stimulat constientizarea factorului politic de prezenta momentului oportun pentru a actiona ntr-o directie sau alta.

Legitimitatea domniei. Principiile care au stat la baza legitimitatii domniei aveau o puternica traditie la romni. Astfel de principii rezultau din doua trasaturi fundamentale si anume: alegerea domnitorului, cu respectarea ereditatii. a. Alegerea era un principiu ntemeiat de vechea obste, nca din vremea dacilor, respectat n timpul cuceririi romane si consolidat dupa retragerea romanilor din Dacia (275 e.n.). Ca atare, pe fundalul unei ndelungate traditii, noua institutie, domnia a putut fi acceptata cu usurinta. Aceasta cu att mai mult cu ct ea (domnia) nu a fost impusa din afara, ci dimpotriva, s-a afirmat n lupta cu agresorii straini, pentru apararea valorilor romnesti. Reprezentarea principiului legitimitatii a facut ca multi domnitori romni sa domneasca perioade ndelungate. Astfel, Basarab I a domnit 42 de ani n Tara Romneasca; de asemenea, Mircea cel Batrn a domnit 32 de ani, Alexandru cel Bun a condus Tara Moldovei 32 de ani iar Stefan cel Mare 47 de ani. Legitimitatea trebuia sa rezulte din acceptarea domnitorului de catre marea majoritate a boierilor (boierimii) de la curte si din teritoriu, principiu care, n cele mai multe cazuri, s-a respectat la romni. b. Ereditatea, unul din cele doua principii fundamentale amintite mai sus, constituia un element nou n practica institutionala feudala romneasca. Fara sa se renunte la principiul eligibilitatii s-a introdus, odata cu domnia, si acela al ereditatii, ajungndu-se la mpletirea celor doua modalitati, deopotriva de utile si trainice. Functiile de cneaz si voievod au devenit cu timpul ereditare, modalitate transmisa si la institutia domniei. Deci institutia voievodala, foarte puternica la romni, s-a transformat treptat n una domneasca, titlul de voievod mentinndu-se alaturi de acela de domnitor, n cele mai multe cazuri. Principiul domniei ereditar elective, bazat pe legitimitate, a cunoscut si unele variante cum erau asocierea la domnie sau recomandarea. Urmarindu-se prin acestea transmiterea pasnica a puterii dar si o mai sigura modalitate de a se pastra domnia n cadrul aceleasi familii domnitoare. c. Asocierea era atunci cnd domnitorul proclama din timpul vietii una din rudele sale (fiu, nepot, frate) ca asociat la domnie, alaturi de el, urmnd ca asociatul sa domneasca n continuare dupa decesul sau ndepartarea domnitorului. d. Recomandarea a fost o alta modalitate de asigurare pasnica a succesiunii, exemplul cel mai elocvent si mai cunoscut este acela cnd Stefan cel Mare, la o vrsta naintata si suferind, a adunat Sfatul Tarii, recomandndu-i sa aleaga ca succesor pe tronul Moldovei pe fiul sau Bogdan al III-lea. Mai trziu, peste ani, Stefanita Voda a recomandat ca succesor pe Petru Rares. Prin recomandare, ca si prin asociere nu se ncalcau normele sistemului electiv ereditar. Ambele modalitati aveau un caracter pasnic, sprijinindu-se pe consimtamntul Sfatului Tarii. Era totodata, si o recunoastere din partea domnitorului

a prerogativelor adunarii starilor, o dovada de respect fata de normele impuse de Legea Tarii cu privire la domnie, ceea ce ntarea acesteia caracterul ei de legitimitate. Intensificarea luptelor interne pentru tron, lupte ntretinute abil de puterea Otomana, devenita din secolul al XV-lea suzerana Tarilor Romne, a dus la slabirea sistemului electiv ereditar. n acelasi timp un nou neajuns l-a constituit larga vocatie succesorala (prea multi aveau dreptul la domnie) fapt ce a provocat numeroase frictiuni, patimi, violente, cheltuieli inutile si paguboase. Toate acestea au subrezit sistemul traditional, adica legea. Pe masura ce puterea Otomana se consolida si se extindea (sec. XV-XVIII) iar lupta pentru putere n Tarile Romne capata forme acute, s-a deschis posibilitatea ca domnitorii romni sa fie mai nti confirmati de Poarta, dupa care Sfatul Tarii se pronunta pentru. Si mai grava a devenit situatia cnd domnitorii romni erau numiti direct de catre Constantinopol. Faptul a constituit o atingere grava a demnitatii romnesti, erodata ntre timp cu concursul marii boierimi.

Prerogativele domnesti n evul mediu. Marturiile vremii pun n evidenta faptul ca prerogativele domnesti erau numeroase, ceea ce facea ca unele dintre ele sa fie ndeplinite cu ajutorul Sfatului Tarii sau a dregatorilor. Actele de mare importanta pentru tara erau semnate de domnitor cu consimtamntul si a altor autoritati. Mircea cel Batrn, cu ocazia acordarii privilegiilor comerciale brasovenilor (1413), dupa ce enumera ca fiind de fata boierii Divanului adauga et alii nostri barones et milites terrae nostre multi. Actul de nchinare al lui Bogdan Voda la 1450 catre Ioan Corvin este facut cu capitanii nostri, boierii nostri, ostile noastre, Sfatul nostru si ntreaga tara noastra. Un ceremonial asemanator a avut loc si cu prilejul tratatului de nchinare a lui Stefan cel Mare la Colomeea (1485) catre regele Poloniei. Oprindu-ne doar la unele dintre prerogativele mai importante si de mai mare interes pentru lucrarea de fata amintim: -prerogativa executiva, n care intrau mai multe atributii de ordin administrativ-politic. Domnitorul era principalul detinator al puterii n stat; el era seful puterii executive - prerogativa militara, care desi se regaseste n executiv, avea o importanta aparte, deoarece domnitorul era conducatorul suprem al ostirii - prerogativa diplomatiei, de asemenea, revenea expres domnitorului, deoarece acesta reprezenta tara n raport cu celelalte state - prerogativa judecatoreasca. Domnitorul era instanta suprema de judecata, precum avea si prerogativa legiuitoare (emiterea de acte normative). Asemenea prerogative, emannd dintr-un singur loc, de la o singura persoana/institutie (domnia), asigura un sistem juridic unitar tarii. (Asupra acestei probleme vom reveni mai jos). Domnitorul putea da ordine permanente si obligatorii ca niste legi. Era supremul judecator si legislator. Asa se explica faptul ca pentru romni, ca si pentru alte popoare, domnitorul era socotit, n primul rnd Judecatorul Suprem.

2. Sfatul Tarii n cele doua tari romnesti, Muntenia si Moldova, functiona ca organism reprezentativ Adunarea celor mai de seama boieri, organism caruia i s-a spus Sfatul Tarii. Aceasta adunare, constituita nca de la ntemeierea statelor centralizate romnesti, era menita sa asigure conducerea treburilor tarii alaturi de domnitor. Din operele cronicarilor moldoveni rezulta faptul logic, potrivit caruia domnitorul nu conducea singur tara, ci el trebuia sa consulte Sfatul n problemele principale. Importanta deosebita a Sfatului Tarii rezulta din atributiile sale n conducerea treburilor statului. Acest organism avea ndatoriri asemanatoare cu cele ale domnitorului. Ca exponent al clasei feudale, Sfatul Tarii consilia pe domnitor n probleme juridice, financiare, religioase, militare, de politica externa etc. Ca organism de conducere superioara, Sfatul Tarii, era rezultatul, nu a unei inventii sau creatii de moment, ci a unei evolutii ndelungate, marcnd odata cu institutionalizarea domniei, o treapta noua, superioara n afirmarea politica si juridica a romnilor. Sfatul Tarii semnifica ntr-un plan superior ceea ce alta data, n lipsa clasei feudale era Sfatul oamenilor buni si batrni, iar mai trziu adunarile voievodale. Pna n secolul al XVI-lea adunarile boieresti (Sfatul Tarii) au actionat n concordanta cu vointa voievodului (domnitorului), perioada n care puterea domneasca reusea cu usurinta sa o domine pe cea a boierilor. De altfel, ntre cele doua puteri centrale erau legaturi firesti, originare de solidaritate ntre domn si marii boieri. Faptul se explica prin mentinerea, un timp, nealterata a vechilor traditii care constau n interdependenta dintre cele doua institutii. Adunarea boierilor alegea pe domnitor, iar acesta la rndu-i ocrotea interesele clasei feudale, din mijlocul careia provenea si el. Institutia Sfatul Tarii a nregistrat cu timpul transformari si modificari de atributii, n sensul cresterii acestora, la un moment dat, dar si pierderea lor mai trziu, cnd situatia politica a celor doua state (Moldova si Tara Romneasca) se va deteriora ca urmare a amestecului turcesc n viata lor interna. ncepnd din a doua jumatate a sec. al XVI-lea se va impune termenul de divan, de origine turceasca (nsemnnd consiliul sultanului, domnitorului n cazul romnilor). S-a mentinut nsa si termenul de sfat, care era folosit alternativ. Ca institutia cea mai prestigioasa, dupa domnie, Sfatul Tarii si asigurase atributii dintre cele mai importante. Mai mult dect att, ca prerogativa politica Sfatul avea n primul rnd pe aceea a alegerii domnitorului, participnd apoi deopotriva la actul de conducere si gospodarire a tarii. Avea atributii n politica externa, contribuind mpreuna cu domnitorul la ncheierea tratatelor cu alte tari, si chiar semnndu-le alaturi de seful statului. n cele mai multe situatii domnitorul se consulta cu membrii Sfatului n privinta directiilor de orientare a politicii externe. n domeniul juridic Sfatul era implicat ca element de consiliere a domnitorului, dar si de solutionare a unor procese importante. Membrii Sfatului erau aceia care cunosteau normele dreptului consuetudinar sau al pravilelor, asigurnd, prin interventia lor, acuratetea si obiectivitatea actului de drept. Sfatul domnesc nu era o instanta de judecata. Membrii sai ajutau pe domnitor n cercetarea si judecarea cazurilor pe rol. Ei nu votau, nu hotarau, ci si dadeau doar cu parerea (vot consultativ).

Una dintre atributiile relevante ale Sfatului Domnesc a fost acea judiciara, atributie despre care s-a amintit doar tangential. Este locul sa detaliem aceste atributii deoarece intereseaza n mod deosebit lucrarea de fata. Exista opinia, sprijinita de marturii documentare, potrivit careia n Moldova n secolele XIV-XVIII Sfatul Domnesc conlucra cu domnitorul n dezbaterile judiciare. Alte opinii mai recente, converg catre ideea ca Sfatul Domnesc si domnitorul constituiau instanta suprema de judecata. Acest fapt nu nseamna ca orice sedinta de judecata se derula neaparat n aceasta componenta. Existau situatii cnd domnitorul judeca si dadea sentintele singur, probabil asistat doar de unii membrii ai Sfatului. n principiu nsa, consultarea de catre domnitor a Sfatului Tarii la judecati constituia o necesitate politica, dar si o cerinta profesionala, ntruct ntre membrii Sfatului existau buni cunoscatori ai legilor. Se explica, astfel, principiul ca unde judeca mai multi nu poate fi ncalcata (stirbita) dreptatea. Sfatul Domnesc avea n secolul XVII atributii judiciare mai clar exprimate. Daca pna n secolul al XVII-lea judecata se desfasura n prezenta domnitorului, ncepnd cu acest veac, Sfatul Domnesc judeca n absenta acestuia (seful statului). Se crede ca domnitorul nu mai participa la toate instantele, acordnd n mod tacit gir sfatului sau reprezentantilor acestuia. De altfel, se constata ca hotarri judiciare ale instantei boierilor, formata din membrii Sfatului Domnesc erau ntarite de catre domnitor prin semnatura si sigiliul sau. n secolul al XVIII-lea participarea Divanului la judecata domneasca a capatat noi forme de organizare si manifestare juridica. Un colectiv restrns, de data aceasta, format din membri ai Divanului, din dregatori sau fosti dregatori primea misiune de la domnitor de a cerceta pricina si de a propune solutii. Actul emis se va numi anafora, si dobndea putere executorie numai dupa ce era ntarita, semnata (confirmata) de catre domnitor. Acesta putea modifica hotarrea propusa. Secolul al XVIII-lea a fost secolul luminilor si era de asteptat ca si n practica juridica sa se faca simtit acest lucru. Faptul a coincis cu instituirea n Tarile Romne a domniilor turco-fanariote. Noii domnitori veniti din Constantinopol au adus cu ei si practici noi n domeniul juridic. S-a impus dreptul scris, raspndirea lui fiind mai larga si mai expresiva. 3.Dregatoriile O alta institutie centrala cu puteri destul de mari a fost dregatoria. Aceste dregatorii erau numeroase, fiind conduse de catre un dregator sau doi; dregatorii erau naltii demnitari ai Tarii, numiti de catre domnitor din rndul marilor boieri, multi dintre ei avnd un exercitiu ndelungat n Sfatul Domnesc. Acesti dregatori exercitau diverse atributii n cadrul Curtii Domnesti, dar unii dintre ei functionau cu raspunderi pe plan administrativ n teritoriu. Adesea, competentele dregatorilor se ncrucisau dnd nastere la confuzii si suprapuneri de atributii. Sistemul dregatoriilor este mai bine cunoscut din vremea lui Mircea cel Batrn (1386-1418) n Tara Romneasca, si Alexandru cel Bun (1400-1432) n Moldova. Dregatoriile au fost, n mare, aceleasi att n Moldova ct si n Tara Romneasca. Acest fapt se datora traditiilor comune si a limbii romne, precum si a ideii de apartenenta la acelasi trecut de cultura si civilizatie.

Nefiind alesi, ci numiti de catre domnitor, dupa preferintele si interesele sale, dregatorii trebuiau sa fie atasati Domniei. Aceasta cu att mai mult cu ct ei depuneau juramnt de fidelitate. Nu erau retribuiti n aceste functii, n schimb beneficiau de danii domnesti, care constau din mosii, paduri, iazuri etc. Totodata, dregatorii primeau daruri consistente de la cei pe care-i pastoreau. Existau doua categorii de dregatori: marii dregatori, care si participau la Sfatul Domnesc (Divan) si micii dregatori, cu functii mai mici, nu lipsite nsa de importanta. Amintim cteva dintre dregatoriile mai importante si mai cunoscute: logofatulseful cancelariei, avnd si atributii de ordin judiciar; marele vornicconducatorul slujitorilor curtii, judeca anumite procese penale9; postelniculcare coordona politica externa; vistierniculavea raspundere n domeniul strngerii venitului la stat, ntre altele judeca procese cu privire la stabilirea si perceperea darilor. ncepnd cu secolul al XVIII-lea, visteria statului s-a separat de camara domneasca, veniturile domnitorului fiind administrate de camarasi; spatarulcu atributii militare; banul (specific Olteniei) coordona dregatoria Baniei, dar era subordonat domnitorului Tarii Romnesti, avea roluri administrative, militare si judecatoresti n Oltenia. Au mai functionat si alte dregatorii nsa de mai mica importanta, mai ales n ceea ce priveste atributiile judecatoresti. 4. Institutii feudale n Transilvania, secolele XIII-XVII Daca n cele doua tari romnesti (Moldova si Muntenia) institutiile de drept si exprimarea juridica au evoluat identic, n cea de-a treia Tara Romneasca (Transilvania) au existat particularitati cauzate de imixtiunea mai ndelungata a maghiarilor n arcul Carpatic. n Transilvania Voievodul (voievodatul) a fost prima institutie centrala romneasca pe care cucerirea maghiara a gasit-o functionnd, din vechime. Voievodatul s-a mentinut si n timpul dominatiei Regatului Maghiar, pna n anul 1526. Cucerirea maghiara a nsemnat impunerea unor limite n prerogativele voievodului, care va fi numit de catre rege, n noua conjunctura, spre deosebire de faptul ca pna atunci voievozii erau alesi. Cu toata dominatia lor, regii maghiari nu vor reusi totdeauna sa-si impuna autoritatea. Au fost momente n care Voievodul Transilvaniei si-a manifestat tendinta si chiar independenta totala fata de regele maghiar. La finele secolului al XII-lea si pe parcursul secolelor XIV si XV voievozii Transilvaniei au ncercat sa nlocuiasca numirea cu ereditatea (romneasca), constientiznd faptul ca voievodatul pe care l conduceau constituia altceva dect Ungaria: o alta entitate politica. Un asemenea statut de independenta, ncercat de catre voievozii Roland Borsa, Ladislau Kan, Iancu de Hunedoara, nu a putut dura din motive lesne de nteles. Autoritatea politica si jurisdictionala a voievodului a fost treptat redusa, ca urmare a interventiei puterii regale. Un alt organism central n Transilvania, dupa rege si voievod era congregatia nobililor, adunare reprezentativa pe stari corespunzatoare adunarilor extraordinare din Tara Romneasca si Moldova. La lucrarile acesteia participau reprezentanti ai
n Moldova existau la un moment dat doi mari vornici; unul n Tara de Sus, cu capitala la Dorohoi, si altul n Tara de

Jos cu capitala la Brlad.

categoriilor locale privilegiate, adica neromnii. Un fapt demn de retinut, privitor la raporturile dintre Regatul Maghiar si Transilvania, l constituie actele legislative adoptate de Dieta Ungariei, care nu puteau fi aplicate n Voievodatul Transilvaniei fara nsusirea acestora de catre congregatia nobililor. Era un semn de autonomie si personalitate juridica. Congregatia transilvana adopta hotarri n domeniul administrativ, fiscal si judiciar. Pentru nceput, la lucrarile Congregatiei participau si nobili romni. Dupa 1438 cnd s-a constituit Unio Trium Nationum a fost interzisa n mod expres participarea romnilor la viata politica. Dupa prabusirea Regatului Maghiar, ce a urmat nfrngerii suferite n razboiul cu turcii la Mohacs (1526) Transilvania a iesit de sub dominatia acestuia, intrnd n schimb sub suzeranitatea otomana, ca Principat autonom, condus de catre un principe (1541). Important este faptul ca principele, noua denumire luata de conducatorii Transilvaniei, era ales de Dieta, spre deosebire de voievod care era numit de catre rege. Dieta ntrunita la Cluj n anul 1543 declara ca i s-a recunoscut dreptul de a alege orice principe ar voi. Dupa alegere, principele trebuia confirmat de nalta Poarta. n fapt nsa, Puterea Otomana se va amesteca din ce n ce mai mult n problemele Principatului Transilvaniei, ajungndu-se pna la numirea principelui, contrar cerintelor initiale si mpotriva vointei Dietei, pe care o nesocoteau. Un nou moment n istoria Transilvaniei cu consecinte asemanatoare l-a constituit trecerea acesteia de sub suzeranitatea otomana n componenta Imperiului Austriac. Schimbarea a fost consemnata n Diploma Leopoldina din anul 1691, prin care se stipula ca mparatul Leopold al II-lea devenea si principe al Transilvaniei. n aceasta situatie conducerea efectiva a Principatului o exercita un loctiitor al sau care se numea guvernator, acesta fiind ales dintre nobilii tarii si apartinnd uneia dintre cele trei natiuni10 autodeclarate nca de la 1438 ca dominante. Este vorba despre nobilimea maghiara, sasa si secuie care s-a constituit n Unio Trium Nationum (uniunea celor trei natiuni). Aceasta uniune si-a asumat cu de la sine dreptul condamnabil de a conduce Transilvania fara nobilimea romna, care era socotita, dimpreuna cu ntreaga populatie romneasca (majoritara) ca tolerata pe propriul pamnt. De altfel, nobilimea romna fusese supusa de mai nainte de 1438 unui proces sistematic de decimare printr-o draconica politica de maghiarizare si marginalizare a acesteia. Nobilii romni care nau acceptat maghiarizarea sau trecerea la biserica catolica au ajuns oameni de rnd, denobilizati. Stapnirea habsburgica a mentinut si cultivat regimul Unio Trium Nationum, cu toate consecintele lui nefaste, antiromnesti. Guvernatorul si avea resedinta n provincia pe care o conducea si de care era legat printr-un juramnt solemn fata de legile patriei att n probleme bisericesti ct si laice. El era ajutat de un sfat intim. n cazul Transilvaniei, puterea legislativa era mpartita ntre mparat si adunarile dietale, iar cea executiva i revenea numai mparatului, care o exercita potrivit Constitutiei Imperiale. Activitatea judecatoreasca era independenta, pastrndu-se vechea organizare si legiuirile introduse ntre timp de maghiari, cum erau Aprobatele, Compilatele, Decretele regale, Tripartitul lui Werbczi etc. nsa au fost pastrate si folosite
Prin natiune n evul mediu se ntelege nobilimea

10

elementele de drept romnesc traditionale, ndeosebi pe plan local; altele se regasesc n codurile enuntate. Romnii din Transilvania si-au pastrat si n conditiile stapnirii straine instantele judecatoresti proprii. Acestea erau scaunele de judecata a caror competenta avea sa fie restrnsa prin impunerea sistemului juridic al Regatului maghiar, si apoi al celui austriac. De remarcat faptul ca n timpul dominatiei otomane n Transilvania (1541-1691) nu au fost implementate norme de drept turcesc, pastrndu-se cele existente. Scaunul de judecata era compus dintr-un presedinte si mai multi membri (de obicei 12), alesi n mod obisnuit dintre cnezi, boieri (mai rar dintre preoti sau tarani) n calitate de jurati si asesori. Referitor la scaunele de judecata romnesti, n Sara Chioarului (Cetatea de Piatra) existau trei foruri de judecata: Scaunul satesc, Scaunul voievodal, si Scaunul cetatii (Capitaniei). Cele opt districte romnesti privilegiate din Banat aveau fiecare cte un Scaun de judecata propriu. Rezistenta scaunelor satesti de sorginte romneasca se explica prin aceea ca satul romnesc a fost puternic si a conservat multe din formele de viata autohtone. Scaunul satesc de judecata avea n frunte pe judele satului, asistat de vicejude (acolo unde exista) si de oamenii buni si batrni ca reprezentanti ai comunitatii. n tara Fagarasului sau n tara Oltului existau doua categorii de institutii judiciare: Scaunul superior sau Scaunul capitaniei, constituit din doisprezece asesori, un notar, doi juzi ai nobililor si capitanul ca presedinte. La acest nivel erau judecati boierii, reprezentantii clerului, negustorii si militarii, pentru pricini civile si penale grave; Scaunul inferior, constituit din doisprezece boieri asesori si un notar. Aici judecata se facea dupa statute proprii. De competenta acestui tribunal erau pricinile dintre taranii iobagi, si acele ce priveau persoanele libere si pe supusii lor. Conscriptia urbariala a satului Ileni, din anul 1788 precizeaza ca judecata pricinilor se facea dupa legile si obiceiurile satului, de catre forul inferior al localitatii [...] compus din sase membrii: cinci jurati, alesi de catre batrnii comunitatii, si judele satului. Scaunele de judecata satesti se pastrau si la sfrsitul secolului al XVIII-lea si nceputul celui urmator, pe domeniul Gurghiului. ntre anii 1652-1715 existau acolo trei foruri de judecata si anume: a. Scaunul de judecata satesc, care judeca pricini marunte, si n fruntea caruia se afla judele; b. Scaunul de judecata al crainicului, crainicia fiind o institutie traditionala romneasca; c. Exista si o instanta intermediara, ntre scaunul de judecata satesc, al judelui si cel al provizoriului domenial; d. Scaunele de judecata ecleziastice protopopesti, episcopale ori vicariale. Acestea din urma functionau n cadrul bisericii romnesti unite. n atributiile tuturor scaunelor de judecata ecleziastice intrau cauzele ce tineau de domeniile confesiunii respective. ***

Privitor la mentinerea si functionarea normelor de drept romnesti n Transilvania istoria a retinut faptul ca si pe aceasta cale romnii din arcul carpatic au dovedit o rezistenta deosebita fata de elementul alogen dezintegrator.

TEMA a VIII-a ASEZMINTE SI PRACTICI JURIDICE FEUDALE ROMNESTI 1. Dreptul penal n cele ce urmeaza ne vom referi, mai nti la dreptul penal, ca fiind una dintre cele mai vechi exprimari a legii, a reglementarii raporturilor dintre oameni, viznd buna convietuire sociala. Pedepsirea crimelor n trecutul ndepartat (ca si n evul mediu) nu era privita ca n zilele noastre o problema ce intereseaza opinia publica, dimpotriva era socotita o chestiune de drept privat, ca si problemele de drept civil; adica, privea doar pe cel afectat. Pentru cei ce comiteau un jaf sau o crima si erau prinsi de autoritati, judecata se rezuma la a fi pedepsiti, potrivit vointei celui pagubit sau familiei celui omort. Spre pilda, n vremea lui Alexandru cel Bun, oameni nraiti, certati cu normele morale ale timpului lor, au tlharit si schingiuit pe ambasadorul francez, Guillebert. Prinsi si adusi cu streangul de gt n fata domnitorului instanta de judecata acesta (domnitorul) a acordat dreptul de a-i pedepsi (chiar si cu condamnarea la moarte) celui pagubit. Hotii, caindu-se si restituind suma furata l-au nduplecat pe ambasadorul francez, care i-a iertat, ceea ce a facut si instanta, respectnd vointa reclamantului. n cazul cnd un om era ucis n hotarul unui sat si nu era cunoscut faptasul, pedeapsa amenzii cadea asupra acelei localitati. Cel mai adesea se ntmpla ca satenii sa nu aiba cu ce plati, atunci se aplica gloaba de animale, 50 de boi, spre exemplu. n cazul n care satul pedepsit nu avea cum, sau cu ce sa achite contraventia, acesta si pierdea libertatea, devenind domnesc sau proprietatea celui ce se angaja sa plateasca pedeapsa. n felul acesta si-au pierdut libertatea multe sate romnesti, devenind dependente de unul dintre domeniile feudale: domnesc sau bisericesc. Fapt destul de frecvent n aplicarea pedepselor, era acela ca nu se avea n vedere nici o gradare n raport cu gravitatea lor. Spre exemplu, pedeapsa cu moartea se aplica foarte usor (fara discernamnt) celui care comitea un furt marunt la fel cu cel care comitea o crima. La acest aspect se adauga usurinta rascumpararii pedepsei, despre care s-a amintit mai sus. n evul mediu, ca si n antichitate de altfel, lichidarea unei vieti era privita cu resemnare. De mentionat ar fi si faptul ca rascumpararea cu mare usurinta a pedepsei nu era caracteristica romnilor. Acest fapt era rezultatul unor influente de origine germanoslavona.

La romni, spre pilda, nu se regaseste nici razbunarea (moarte pentru moarte, ochi pentru ochi) ca sistem institutionalizat, asa cum se identifica la alte popoare, la slavi, n special. Aceasta nu nseamna ca acest sistem a fost absent, la romni, el se regaseste sporadic, ca un atavism social, venind din societatea primitiva. O alta procedura juridica aplicata (prin extinderea a ceea ce s-a aratat mai sus) era aceea a confiscarii averii n loc de pedeapsa personala, atunci cnd se comitea o crima de tradare fata de domnitor, chiar si n cazul pedepsei cu pierderea capului. 2. Dreptul civil (nstrainarea de bunuri) Din vechime s-a pastrat si cultivat la romni procedeul ca nstrainarea unei mosii sa nu se faca la ntmplare. Cel ce voia sa vnda un teren proprietate era dator (obligat) sa se adreseze pentru cumparare mai nti rudelor, spre a vedea daca acestea sunt interesate n cumpararea acelui teren; numai daca nu erau amatori n rndul rudelor se putea adresa (n al doilea rnd) celor ce se nvecinau cu proprietatea n discutie. n cazul cnd nici acestia nu erau interesati, caz foarte rar ntlnit, atunci proprietatea respectiva putea fi vnduta la oricine vroia sa o cumpere. n situatia cnd vnzatorul nu proceda la consultarea mai nti a rudelor si a vecinilor si facea vnzarea altcuiva, cei dinti puteau actiona n judecata pe vnzator pentru dreptul de preemtiune. Cel ce actiona, cu temei, n judecata obtinea cstig de cauza cu obligatia de a rasplati cumparatorului valoarea achitata. Chiar si proprietatea mare (domeniul feudal) era supusa n privinta nstrainarii acelorasi norme de drept. Mai multe documente adeveresc faptul ca nici proprietarii de case sau de mosii nu puteau vinde proprietatile lor fara a ntreba mai nti rudele sau vecinii( n sensul daca nu vroiau ei sa le cumpere cu pretul oferit de straini). O alta forma a comunitatii si unitatii de proprietate era nfratirea; doi sau trei posesori de pamnt, care nu aveau urmasi, se angajau sa fie frati testamentari. Adica, averea celui ce deceda mai nti trecea la urmatorul (urmatorii) n viata. Asemenea ntelegeri se faceau tot n ideea de a nu fi nstrainat pamntul mostenit de la strabuni. Aceste nfratiri aveau probabil un caracter perpetuu n timp; ultimul ramas n viata, daca nu avea nici el copii, realiza o alta nfratire, ncheindu-se n cele din urma cu donatii la manastiri din tara. nfratirile aveau putere doar atunci cnd lipseau copii, adica n cazurile cnd nu existau mostenitori; altcumva nu se ncheiau astfel de ntelegeri. Acest aspect ermetic privind nenstrainarea pamntului capata conotatii mai largi. Asa se explica miracolul supravietuirii romnilor n perioada migratiilor si a evului mediu, perioada n care romnii au fost napastuiti de agresiuni, unele mai puternice dect altele. Romnii au facut acea distinctie necesara ntre pamntenii bastinasi care aveau o tara mostenita de la naintasii lor, si acele populatii sau popoare instabile, aflate n permanenta miscare, n cautarea unui loc stabil. Romnii au vazut n acestia din urma un pericol, constatnd ca noii veniti sa se aseze printre ei urmareau pe diverse cai sa-i alunge de pe pamntul si din drepturile lor. Asa, si numai asa se explica grija la stramosii nostri de a nu nstraina principalul lor bun economic, pamntul cu bogatiile lui. Cu timpul, acest simtamnt a slabit la romni, mai ales n perioadele moderna si contemporana. Lucru stiut, romnii n-au dus lipsa de intrusi, de diverse etnii, care au ncercat sa devina ei stapni pe pamntul si bogatiile romnilor. Mai mult dect att, n zilele noastre, ncalcndu-se n mod dureros aceasta norma de lege straveche, se

constata ca fiind preferentiala nstrainarea, atunci cnd este vorba de valorile statului, respectiv ale poporului romn. Acest concept de a nu nstraina, nu contravenea reputatiei romnilor de ospitalitate. Dimpotriva, ei tratau pe straini cu multa grija si cinste, creznd ca acestia (strainii) erau la fel de bine intentionati. ntre normele de drept civil ce merita a fi retinute este si aceea referitoare la hotarul dintre mosii sau sate. n cazul n care se schimba matca unui ru ce slujea de hotar ntre sate sau mosii, se impunea o reglementare, pe care o ntlnim functionnd n vremea domniei lui Vasile Lupu. Un hrisov al acestui domnitor, expresie a unor practici mai vechi, hotaraste cum ca o atare schimbare nu poate sa atinga drepturile proprietarilor afectati, dispunndu-se ca hotarul dintre mosii (sate) sa fie, cu toata schimbarea, tot matca veche (de mai nainte) idee venita din dreptul roman. Obligatiile angajamentele ntre parti constituie de asemenea un alt aspect al dreptului medieval romnesc. Marea majoritate a afacerilor n acea perioada se raporta la drepturi de proprietate, restul fiind de neluat n seama. Ceea ce s-a pastrat din vechiul drept de pe teritoriul Tarilor Romne se refera la schimbarile contractate (vnzare cumparare) de terenuri, zalogire (amanetare) etc. Vnzarile, desi erau numeroase, nu au dat nastere la procese, deoarece se faceau mai ntotdeauna pe bani si printr-o nvoiala prealabila. Practica amanetarii si a sechestrului rezulta dintr-un document din anul 1619. Aceasta practica venea si ea din vechimea dreptului romnesc. Mosia unui boier a fost pusa zalog (garantie) unui creditor. ntruct cel ce s-a nvoit a mprumuta nu a putut restitui la timp banii, a pierdut mosia prin judecata, fapt ce pune n evidenta functionarea sistemului ca atare. 3. Dreptul de succesiune (mostenirea) n vechiul drept romnesc mostenirea legala (ab intestato) revenea mai multor ndreptatiti la aceasta, pe care putem sa-i nuantam astfel: Descendentii erau cei cobortori n linie directa din aceiasi parinti, dar erau luati n calcul si colateralii defunctului n ordinea apropierii ca grad de rudenie cu cel decedat. Ascendentii sunt parintii, bunicii, strabunicii defunctului. Acestia erau chemati la succesiune numai n cazul ca nu existau descendenti. Parintii mosteneau pe copiii nfiati ca si pe cei legitimi n caz de deces. Colateralii, erau o alta categorie de succesori la mostenire. Se aveau n vedere rudele cobortoare dintr-un autor comun, chemate la mostenire, n cazul absentei descendentilor si ascendentilor. Existau doua clase de colaterali si anume: Privilegiatii, adica fratii si surorile, precum si descendentii acestora; Ordinarii, nsemnnd celelalte rude alaturate pna la un anume grad. Aici intrau copiii din afara casatoriei, copiii nfiati, sotul supravietuitor, autoritatea publica (domnia, fiscul, cutia milei) Nu e lipsit de interes sa amintim si de acea parte a sufletului, obicei ce se practica n Tarile Romne. O portiune din averea defunctului se pastra pentru

mplinirea grijilor sufletesti, dupa datina, adica necesarele cheltuieli de nmormntare si pomenire pna la ceremonialul de dezgropaciune de la sapte ani. Privitor la succesiune (mostenire) existau si alte aspecte, din care consemnam: - Daca defunctul lasa copii din mai multe casatorii, succesiunea se mpartea ntre ei astfel: copiii de la tata mosteneau averea acestuia, iar copiii de la mama averea mamei. Copii nelegitimi erau chemati doar la averea mamei. Exista si alte opinii bazate pe documente, ca si acestia se bucurau de averea ambilor parinti n cazul ca tatal era cunoscut. Altcumva copilul din flori, nelegitim, era nfiat de tatal vitreg si intra n drepturi ca si ceilalti copii. - n privinta sotului supravietuitor existau mai multe judecati contradictorii, dintre care ne vom rezuma la aspectele cele mai cunoscute si mai raspndite. n Tara Romneasca, daca deceda sotia si nu existau urmasi, averea acesteia trecea jumatate n posesia sotului si jumatate n posesia mamei ei. n cazul altei judecati, participa la mostenire sotul, mama si verisoara (verisoarele) defunctei, primind fiecare cte o treime din succesiune. Potrivit acelorasi reglementari, cuprinse si n ndreptarea legii (vezi mai jos) daca defunctul sot nu avea rude de snge pna la gradul al saselea, ci numai sotie, aceasta mostenea jumatate din averea succesorala, iar jumatate devenea domneasca. Domnia era ultima (n ordine) parte succesorala. Din lipsa de rude ale defunctului si de testament, averea celui decedat revenea legal domniei (domnitorului). O succesiune nerevendicata de nimeni era Desherenta. Aceasta revenea, din oficiu, autoritatii publice, ca o consecinta a ideii fundamentale potrivit careia bunurile fara stapn i apartin. Acea autoritate publica nu putea fi dect domnia, care la rndul ei putea nzestra cu acea succesiune o manastire. n aceeasi perioada a evului mediu romnesc functiona dreptul de optiune ca una dintre normele nescrise la nceput, apoi scrise, capatnd caracter de lege. Acest fapt, dreptul de optiune, nsemna ca succesorul putea sa accepte sau sa refuze mostenirea. Dezmostenirea. O consecinta opusa mostenirii era dezmostenirea mostenitorului, aspect destul de frecvent n evul mediu romnesc. Dezmostenirea nseamna modificarea ordinii succesorale de catre de cuius. Urmarea acestui fapt, mostenirea revenea celorlalti chemati de lege, n absenta exclusilor. n cazul ca erau nlaturati toti virtualii mostenitori fara a fi indicati altii, succesiunea revenea, de asemenea, domniei. Atunci cnd bunurile ereditare erau amanetate sau decedatul avea datorii se proceda la lichidarea succesiunii. O asemenea actiune comporta doua operatiuni si anume: lichidarea activului si lichidarea pasivului succesoral. n primul caz se facea raportul darilor si a dotei, adica masa succesorala si restabilirea egalitatii ntre descendenti; n al doilea caz, mostenitorii trebuiau sa onoreze obligatiile contractate de catre de cuius. Ei nu puteau pretinde sa primeasca bunuri succesorale nainte de a fi achitat datoriile si obligatiile succesorale (mostenitorul nu dobndea bunurile ereditare dect dupa lichidarea pasivului succesoral). Se plateau creditorii, achitau legaliatrii etc. Mostenirea testamentara Transmiterea averii pe cale testamentara este atestata documentar nainte chiar de aparitia termenului de diata (testament), ca urmare a consolidarii proprietatii private

si a individualizarii stapnirii sefului de familie cu sprijinul bisericii. Pna la consolidarea proprietatii individuale, nu se putea vorbi despre dreptul de a dispune de avere prin testament. n secolul al XIV-lea ntlnim o asemenea transmitere n Tara Romneasca, una dintre primele atestari documentare cunoscute n aceasta privinta. n secolele urmatoare testamentele s-au nmultit. nainte de consacrarea prin pravile a testamentului se obisnuia ca acest act sa se faca n fata notarilor, ceea ce dadea un caracter solemn momentului. ntre martori figurau adesea preoti sau carturari, dar si prelati cu functii mai nalte, sau chiar n fata domnitorului si a Divanului. Daca exista testament scris si semnat, nu mai erau necesari martorii. De asemenea, se avea n vedere ca testatarul sa fie n toate facultatile sale mintale pentru ca vointa lui sa nu poata fi viciata. ndreptarea legii prevedea ca testatarul trebuie sa fie cu mintea ntreaga si sanatoasa si declaratia sa de ultima vointa sa fie facuta n fata a sapte martori, care n anumite cazuri puteau fi redusi pna la trei. Numeroase testamente contineau si blesteme, n dorinta dispunatorilor de a le face astfel respectabile. Un testament putea fi revocat prin altul ulterior. ndreptarea legii mai stipula faptul ca femeia nu putea lasa testament dect n mod exceptional. Se mai prevedea ca n cazul vointei mentionate, bunurile primite sa fie pastrate si transmise altui urmas, si asa mai departe. Si aici se observa preocuparea ca averea sa nu fie nstrainata (sa nu devina pradalnica), ci sa ramna n familie.Ideea pastrarii n familie (si n tara) a averii a jucat un rol important n ornduirea feudala n general. Preluata de la romani, aceasta conceptie si practica a dat familiilor cele mai ilustre din Franta si de aiurea mjlocul de a-si mentine stralucirea prin impunerea pastrarii averii n familie. 3.Proprietatea si dreptul de proprietate. n feudalism proprietatea prezinta unele caracteristici fata de perioada premergatoare acestei ornduiri, precum se deosebeste de ceea ce va urma n capitalism. nchegarea, ntr-un proces ndelungat, a proprietatii feudale a dat acesteia un caracter complex marcat de suprapuneri de norme si discriminari juridice. Se ntlneste n aceasta epoca o forma de diversificare a proprietatii dupa titular, dupa categorii sociale, dupa modalitati de constituire etc. a. Proprietatea domneasca, apare ca institutionalizata n Tara Romneasca si Moldova. n Transilvania, acelasi tip de proprietate se numea regala, deoarece regele maghiar se autointitula stapnul proprietatilor voievodale. Era doar o fictiune deoarece stapnirea efectiva o exercita voievodul Transilvaniei. Proprietatea domneasca era formata din: terenuri ale nimanui, din pamnturi confiscate ca pedeapsa pentru cazurile de tradare, terenuri ale cetatilor (ocoale), minele de sare etc. La nceputul perioadei (sec.XIV) nu se facea distinctie ntre bunurile (proprietatea) domnitorului si domeniile statului. ncepnd cu sec. al XV-lea s-a conturat separarea a ceea ce se numea Camara domneasca de visteria statului. Totusi, o delimitare clara ntre domeniile statului si cele personale ale domnitorului nu a existat pna n secolul al XVIII-lea, persistnd o confuzie, adesea voita, ntre cele doua mase de bunuri.

b. O alta forma de proprietate puternica era aceea a feudalilor. Aceasta consta din bunurile imobile si bunurile mobile, dobndite pe mai multe cai: nsusirea de terenuri ale nimanui (fara stapnvezi mai sus); prin defrisari; pe calea mostenirii; donatiei domnesti; prin cumparare. Proprietatea marilor feudali era garantata prin natura acelei ornduiri (institutionalizarea cunoscutei imunitati feudale). Totodata, Domnia constituia principalul garant al proprietatii feudale, precum si normele de drept create de acea ornduire. c. Proprietatea bisericeasca, constituia si ea o componenta a marii si privilegiatei proprietati feudale. S-a constituit ndeosebi din daniile domnesti, dar si din donatii particulare, formndu-se adevarate latifundii episcopale si mnastiresti. Si proprietatea bisericeasca beneficia de un regim juridic protector, asemanator mosiilor boieresti. n Tara Romneasca si Moldova mari proprietati rurale dar si urbane, orase ntregi se aflau n stapnirea Mitropoliei sau a unor episcopii. Asemenea proprietati erau lucrate de taranii stabiliti pe domeniile respective, fiind dependenti de acestea. n Transilvania terenurile bisericii catolice (partile canonice) erau formate din pamnturi atribuite n folosinta preotilor, servind la sustinerea materiala a acestora. nzestrarea cu pamnt a parohiilor catolice sau greco-romane din Transilvania a preocupat ndeaproape regalitatea maghiara, apoi forurile conducatoare ale Imperiului Habsburgic. O asemenea preocupare s-a accentuat, conducnd la generalizarea formarii unor sesii parohiale. d. O alta forma de proprietate, cu caracteristici proprii, a fost aceea a taranimii libere. n evul mediu romnesc taranimea era mpartita n doua mari categorii si anume: 1. taranimea dependenta de marea proprietate (domneasca, boiereasca, bisericeasca) pe terenul careia locuia si muncea pentru stapn; 2. taranimea libera, care era n afara proprietatii feudale, organizndu-se singura dupa legi din vechime. Aceasta avea nsa obligatii fata de statul feudal, reprezentat n acest caz de catre domnitor. Taranimea libera a fost nevoita sa reziste presiunilor marii proprietati, care pe diferite cai abuzive urmarea sa supuna satele libere. Caracteristica proprietatii taranesti era aceea ca ea nu reprezenta o forma de exploatare, ca n cazul proprietarilor feudali. Taranimea libera si lucra singura, cu forte proprii mosia. n Tara Romneasca si Moldova se bucurau de dreptul de proprietate taranii liberi ct si producatorii dependenti de ei. Taranul dependent era, de asemenea, stapn (avea drept de proprietate) pe inventarul de munca si vite. n categoria taranilor mai existau iobagii, care aveau doar proprietate mobiliara si proprietatea unor imobile dobndite prin acte juridice. Pamntul pe care-l lucrau apartinea feudalului, iobagii fiind rasplatiti cu produse si loturi de pamnt (sesii) asupra carora nu aveau drept de proprietate, ci numai de lucru (posesie).

TEMA a IX-a

DREPTUL FEUDAL SCRIS LA ROMNI

1. Semnificatii si particularitti Dreptul scris n feudalismul romnesc se defineste ntr-un capitol separat, deoarece scrierea n slavona veche a ocupat un loc nsemnat n cultura medievala europeana si romneasca, ncepnd din secolul al X-lea pna catre mijlocul secolului al XVII-lea, cu anumite particularitati de la o tara la alta. n aceasta perioada a fost creata o bogata literatura slavo-romna religioasa si laica, n ambele gasindu-se si notiuni de drept. Pentru ntelegerea mai n profunzime a procesului de coabitare a scrisului slavon cu latinitatea romnilor, vom reda succint modul de aparitie si a evolutiei acestui proces. Alfabetul si scrisul n limba slava veche a fost inventat de carturarii de origine slava din Salonic, Chiril si Metodiu, n deceniile 7-8 ale secolului IX, utiliznd alfabetul grecesc. Ei au tradus mai multe carti bisericesti crestine din limba greaca n cea slavona, punnd astfel bazele limbii literare slave si a literaturii slavone. Raspndirea acestor doua componente ale culturii slavone (scrisul si literatura) n spatiul statelor slave n formare ca Moravia Mare, Serbia si Bulgaria a condus la ntemeierea unor importante centre de cultura scrisa slavoneasca. Astfel, s-au pus bazele unor literaturi nationale ale popoarelor slave din jurul Tarilor Romne. Catre sfrsitul secolului al X-lea scrisul chirilic-slavon a prins radacini si n Rusia Kieveana, una dintre cele mai mari tari din acea vreme; vecina de nord-est a romnilor. Asadar, treptat si pe neobservate, romnii au devenit o insula latina nconjurata de tari si popoare care vorbeau si scriau limba slavona veche, scrierea fiind cu caractere chirilice. Aceasta situatie geopolitica si cultural-religioasa a dus la raspndirea scrisului chirilic-slavon n mediul romnesc. Un rol substantial n aceasta privinta l-a avut biserica crestin-bizantina, care si consolidase pozitia n aceasta parte a Europei. 2. Scrierea slavona si literatura juridica bizantina nceputurile scrisului slavon n Tarile Romne dateaza din secolul al X-lea. nsa, cele mai vechi manuscrise bisericesti din spatiul romnesc, n slavona, care s-au pastrat pna n zilele noastre, dateaza din secolele XIII-XV. Importante centre ale culturii scrise n Tarile Romne au devenit manastirile ortodoxe, ntre care amintim Tismana, Vodita, Neamt, Bistrita, Moldovita, Putna, precum si o serie de manastiri din Transilvania. Pe lnga unele dintre acestea au fost ntemeiate scriptorii, n care era copiat un larg spectru de literatura bisericeasca, istorica, juridica, scrieri populare de ntelepciune etc. Constituirea statelor feudale centralizate romnesti si consolidarea bisericii au accelerat impunerea scrisului ca expresie a identitatii statal-religioase. Din pacate pentru romni, vreme de cteva secole, n Moldova si Tara Romneasca scrisul nu a fost conform cu limba vorbita, romna, ci s-a impus cel slavon, implementat n cancelariile domnesti si cartile religioase. Vorbirea romnilor, nsa, de la domnitor pna la satean a fost cea romneasca. A. D. Xenopol sustine existenta n acea perioada si a scrierii romnesti alaturi de cea slavona. Romnii vor fi mentinut n toate timpurile si carti pe nteles, adica n limba vorbita de poporul romn, care nsa nu

vor fi fost ntrebuintate dect prin exceptiune n slujba bisericeasca si vor fi fost citite de acei doritori de a cunoaste prin ei nsisi obiectul credintei lor. Asemenea trebuinte fiind totdeauna simtite de poporul romn, ntlnim la el carti de religie scrise n limba lui din vremuri ndestul de vechi, alaturi de cele slavone. n aceiasi perioada, n care s-au nfaptuit statele centralizate feudale romnesti s-a nregistrat si o amplificare a fenomenului juridic. Pe lnga mentinerea si folosirea cutumei, n Tarile Romne a nceput sa se raspndeasca si literatura juridica bizantina. Din aceasta perioada (secolul al XIV-lea) dateaza cele mai vechi copii slavone ale traducerilor unor coduri de legislatie bizantina bisericeasca, numite nomocanoane. Totodata, au fost raspndite traduceri ale codului bizantin, cunoscut sub denumirea de Sintagma lui Matei Vlastares. Acel cod continea norme de drept bisericesc, dar si norme ale dreptului civil si penal. Substanta codului n discutie o constituia codificarile lui Iustinian si ale descendentilor sai. n ceea ce priveste Transilvania subscriem la ideea sustinuta de Andrei Esanu, potrivit careia n aceasta provincie romneasca, desi s-a simtit puternic cultura si scrierea latina, n secolele XIV-XVI, cultura scrisa slavona a avut o larga raspndire. Cercetarile din ultima vreme, valorificarea depozitelor de manuscrise slavone transilvanene de la Cluj, Brasov, Sibiu, Arad si Nasaud, confirma acest lucru. Faptul constituie o dovada a unitatii etno-culturale si teritoriale romnesti. Fiind n contact cu Bizantul multa vreme, Tarile Romne ar fi putut ca prin intermediul Bisericii Ortodoxe sa fi preluat elemente de drept scris bizantin, mai de timpuriu dect se cunoaste, asa cum s-a mai aratat n aceasta lucrare. Initial, astfel de scrieri erau n manuscris, fiindca nu aparuse tiparul. Ele erau multiplicate de catre gramatici-calugari de pe la manastiri. Dupa introducerea tiparului n Tarile Romne (1508) si aici au nceput sa se raspndeasca si pravile tiparite, n paralel cu scrierile de mna. Cele mai vechi izvoare de drept se regasesc n lucrarile canonice (dreptul canonic) scrise n limba slavona, limba oficiala n Tarile Romne. Privitor la asemenea manuscrise slave n spatiul romnesc, Mircea Pacurariu dovedeste, cu date noi, faptul ca n secolele X-XI au fost scrise pe teritoriul romnesc lucrari ca Sovina Kniga si Codex Suprasliensis. Pentru secolul al XIII-lea exista, de asemenea, suficiente dovezi privitoare la scrieri pe teritoriul romnesc, n aceiasi limba slavona, cum erau: Tetraevanghelul de la Putna; un alt Tetraevanghel (fara sa se cunoasca autorul sau locul realizarii lui); o lucrare intitulata Apostol (Ibidem); Octoihul de la Caransebes; Tetraevangheliar, descoperit la Rsnov -Brasov etc. Numarul manuscriselor slave a crescut apoi n secolul al XIV-lea. Asemenea scrieri n slavona sustine M. Pacurariu infirma vechea parerea a istoriografiei romnesti, potrivit careia cultura romneasca n limba slava, desi aparuta mai trziu (secolele XV-XVI) ar fi o simpla continuare a culturii bulgare de limba slava, prin carturarii bulgari refugiati la nord de Dunare, dupa caderea tarii lor sub turci (sec. XIV). Mai bine cunoscute sunt lucrarile din secolul al XV-lea si urmatorul. Astfel amintim cteva dintre acestea: - Tetraevanghelul lui Alexandru cel Bun, 1429 (vezi mai sus); - Pravila de la Trgoviste, scrisa de gramaticul Dragomir, n anii 1451-1452, din porunca domnitorului Tarii Romnesti, Vladislav al II-lea;

Tetraevanghelul de la Humor, scris si decorat de catre miniaturistul Nicodim; Pravila de la Manastirea Neamt -1474, copie a lucrarii bizantine de drept, Syntagma; - Liturghier slavon, copiat n anul 1481 la Manastirea Feleacului din Transilvania; - Evangheliarul, copiat si ornamentat de monahul Filip, n Moldova, la anul 1502; - 1518-1521 Neagoe Basarab, domn al Tarii Romnesti, a redactat nvataturile catre fiul sau Teodosie, n care l sfatuia pe acesta din urma cum sa judece (sa nu pedepseasca la betie, ci sa judece la trezie, dimineata cu boierii n divan); - Pravila de la Manastirea Bistrita (Moldova) redactata aproximativ n anul 1618 si altele; Este greu de precizat numarul manuscriselor slavo-romne, pastrate pna n zilele noastre, dat fiind multitudinea lor. Ce se poate preciza, este faptul ca n Moldova s-au emis cele mai multe lucrari de acest gen. Un numar mai redus s-a nregistrat n Tara Romneasca. n Transilvania si Banat se estimeaza la 150 manuscrisele slavone din secolele al XIII-lea pna n secolul al XVII-lea. Daca n prima parte a mileniului II scrierile aveau n principal un caracter religios, treptat n cea de doua jumatate a aceluiasi mileniu se vor contura scrieri a caror continut era evident juridic. Complexul de practici si norme care alcatuiau obiceiul juridic feudal, legea tarii, dreptul nescris a devenit la un moment dat insuficient n raport cu realitatile unei societati n proces de maturizare feudala. n acest context s-a impus legea scrisa de sorginte bizantina, bisericeasca si laica, care era mai completa si mai bine structurata, putnd fi usor generalizata. Dreptul dispunea astfel de noi posibilitati de informare si cunoastere necesare att reconstituirii drumului parcurs de la cutuma la dreptul tiparit, ct mai ales pentru evaluarea relatiei dintre dreptul laic si cel ecleziastic, dintre dreptul consuetudinar si pravila etc. 3. Dreptul scris n limba romna Prin anii 1580-1581 a fost realizata de catre un copist o culegere de manuscrise din literatura apocrifa si hagiografica, tradusa n romneste. Aceasta culegerea a fost continuata, pna n anul 1620 de catre preotul Grigore din Mahaci, rezultnd un Codex (sturdzanus) n care se presupune ca erau consemnate si norme de drept romnesc, intercalate cu lucrari din dreptul bizantin. Secolul al XVII-lea cu marile lui realizari culturale, a nscris procese remarcabile n domeniul dreptului scris, conceput corespunzator cu stadiul de dezvoltare a societatii romnesti. La jumatatea acestui veac au fost tiparite primele coduri n limba romna. Eustratie Logofatul, cronicar moldovean, contemporan cu Vasile Lupu, domnitorul Moldovei, a realizat, n 1632, o colectie de legi intitulata Pravila aleasa, compilatie din operele mai multor scriitori greci; o alta lucrare de drept a lui Eustatie a fost Sapte taine ale bisericii, tiparita la Iasi n anul 1644. Se presupune a fi tot o traducere din limba greaca, nsa avea o prefata semnata de mitropolitul Moldovei, Varlaam. Lucrarea este un Codice penal si civil clerical, continnd sfaturi si pedepse care priveau botezul, mirul, liturghia, preotia, pocainta, cununia si maslele. n

anul 1640 aparea Codul juridic n limba romna, cunoscut sub denumirea de Pravila de la Govora. Acest cod a fost ntocmit la porunca domnitorului Munteniei, Matei Basarab. n Predoslovie se spune ntre altele: Socotita-am ca mai toate limbile popoarelor au carte pre limba lor din care motiv s-a editat aceasta carte, anume Pravila pre limba romneasca. Cunoscuta si sub numele de Pravila cea mica sau Pravilioara, aceasta legiuire a aparut n doua editii: una pentru Tara Romneasca alta pentru Transilvania. Pe o lista de carti, cunoscute si folosite n tara Hategului, ntocmita pe la 1857 este nregistrat si un exemplu din Pravilioara Direptoru de lege, Govora 1640. 4. Pravilele mparatesti n anul 1646 aparea n Iasi Pravilele mparatesti, numite si Pravila lui Vasile Lupu, o adevarata opera juridica, care este cunoscuta n istorie, potrivit subtitlului acesteia, de Carte romneasca de nvatatura. Dat fiind importanta deosebita a acestei lucrari vom insista putin asupra ei. A fost elaborata din dispozitia domnitorului Vasile Lupu si tiparita cu cheltuiala acestuia. n prefata se arata ca s-a tiparit din urmatoarele motive: sa se cultive poporul, pentru ca astfel sa-si corigeze rautatile, pentru ca poporul sa-si dea seama de ceea ce este rau si de ceea ce e bine; pentru ca cei ce judeca, sa judece drept. La acest cod au lucrat Eustatie Logofatul, care a tradus unele date si norme de drept din greceste, si diversi dascali si filozofi tocmiti de Vasile Lupu. Pentru a dimensiona ct mai exact valoarea juridica a Pravilei lui Vasile Lupu subliniem faptul ca aceasta avea la baza trei izvoare si anume: 1. Pravilele mparatesti ale lui Iustinian si jurisprudentele lui Prosper Farinaccius, nvatat italian din secolul al XVI-lea. 2. Obiceiurile obstesti si localnice. 3. nsasi judecata personala a judecatorului (experienta). Izvoarele de la punctul 1 au fost apoi adecvate cerintelor de atunci ale Tarilor Romne, iar ntre izvoarele de la punctul doi intra si Pravila netiparita, si pierduta a lui Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei (1400-1432). Pravila lui Vasile Lupu a influentat multa vreme dreptul romnesc, rezultnd a fi fost folosita ca unicul codice penal bun. Matei Basarab, domnitor al Tarii Romnesti, contemporan cu Vasile Lupu, a copiat ntr-un codice al Tarii Romnesti, intitulat ndreptarea legii si tiparit la Trgoviste n anul 1652. Astfel, lucrari de specialitate observa pe buna dreptate ca Pravila din Moldova a fost aplicata n Tara Romneasca si Transilvania, prin extinderea legislatiei moldovenesti n Muntenia, ca si n Transilvania s-a realizat o opera romneasca remarcabila menita sa afirme si sa serveasca unitatea juridica a romnilor- sustine Val. Al. Georgescu. Concluzionnd asupra acestui ultim aspect se poate sustine ca importanta Codicelui Vasilian rezulta si din raspndirea lui n cele trei tari romnesti, precum si din aceea ca a rezistat multa vreme. Spre exemplu, Nicolae Mavrocordat cerea n 1724 sa i se faca o copie dupa Pravila lui Vasile Lupu. O alta copie era utilizata la Iasi n 1817. Dimitrie Cantemir a consemnat faptul ca Vasile Lupu a poruncit ctorva barbati , cunoscatori de legi, sa adune ntr-o colectiune toate legile scrise si nescrise, si a facut din toate un singur Codice, care este norma de astazi pentru judecatori, pentru a judeca drept..

A urmat Codul muntenesc, ndreptarea legii tiparit la Trgoviste n 1652. Si n acest caz apare ca realizator Eustratie Logofatul, precum si Daniil Panonianul. Caracteristica acelor legiuiri era aceea ca prin continutul si aplicarea lor serveau interesele celor avuti, ale boierimii, statund inegalitatea n fata legii. n noile norme de drept scrise, societatea feudala era ierarhizata. De o parte se situau boierii, cei de ruda buna, stapnii, domnii bogati, oamenii domnesti, iar de cealalta parte se aflau saracii, plugarii, oamenii de gios si prosti. Pe de alta parte, marturia unui privilegiat si a unuia supus nu aveau aceiasi valoare, iar pedepsirea vinovatiei se facea n raport cu pozitia sociala a celui n cauza: boierul platea o suma de bani, omul de rnd avea parte de pedepse corporale. n acelasi spirit era stabilita si situatia juridica a persoanelor dupa religie: deosebim pe cei de dreapta credinta, de cei eretici ori cei de alta lege. De asemenea inegalitatea era prezenta si n cazul sexelor si a profesiunilor. TEMA a X-a NCEPUTURILE MODERNIZRII DREPTULUI ROMNESC 1.Privire generala. Iluminismul. Societatea europeana cunostea nca din secolul al XVII-lea transformari substantiale n toate domeniile de activitate. Fenomenul geopolitic sud-est european era marcat de reculul Imperiului Otoman, pe de o parte si ascensiunea Rusiei si Austriei, pe de alta parte. Confruntarile dintre cele trei mari puteri pentru suprematie n zona au afectat puternic soarta si evolutia romnilor prin amestecul n treburile interne ale acestora, si ca urmare a numeroaselor razboaie purtate pe teritoriul lor de Rusia, Austria si Turcia. Cu toate acestea, iluminismul european a patruns si n sfera de dominatie a Imperiului Otoman, adica n Tarile Romne. n procesul general de transformare a societatii romnesti, afirmarea dreptului si a institutiilor juridice avea sa joace un rol semnificativ. Modernizarea dreptului la romni a nceput practic prin Constitutia si reformele domnitorului Constantin Mavrocordat, care a domnit n mai multe rnduri n Moldova si Tara Romneasca ntre anii 1730 - 1769. Apreciata de specialisti ca reformista, nnoitoare, egalizatoare, ca tehnica a dreptului; relativ unificatoare pentru cele doua tari romnesti (Moldova si Muntenia), Constitutia amintita facea o legatura dintre romni si valorile europene, prin nsasi denumirea ei de Constitution si prin publicarea n limba franceza de catre revista Mercur de France, n anul 1742. nca din prima faza a perioadei n discutie problema dominanta a fost aceea a codificarii dreptului. Astfel, au fost substantial modernizate traditionalele texte de lege bizantine prin Codul Callimachi. Acesta din urma nu mai constituia doar o imitatie servila, ca n alte cazuri, ci facea dovada celui mai occidental cod de pna la 1821. n aceeasi masura, elemente ale obiceiului pamntului ramneau valabile prin adaptarea lor la noile conditii, dnd consistenta practicii dreptului romnesc. n legatura cu aceasta este relevant faptul ca a fost tradusa lucrarea intitulata Cutumiar, ntocmita de Mihail Fotino.

Acest Cutumiar avea de altfel o larga circulatie n mediul juridic romnesc si n mentalitatea tuturor claselor sociale, ceea ce punea n evidenta puternica traditie a cutumei sau legii pamntului, n conditiile afirmarii de noi principii si tehnici de judecata. Totodata, trebuie stiut faptul ca valabilitatea obiceiului sau cutumei trebuia confirmata prin pravila (lege scrisa) care avea autoritate dovedita. nnoirea a constat si n suprimarea (nu n ntregime) pluralismului si paralelismului n sistemul de drept feudal. n aceasta privinta continuau sa existe contradictii ntre sistemele juridice cu vechi traditii de autonomie locala sau functionala. Pe de alta parte, la nceputul secolului al XIX-lea, dreptul era receptat si nfatisat ca drept al statului, pe cale de a deveni national, ceea ce se va nfaptui pe deplin mai trziu. Modernizarea s-a oglindit si n institutionalizarea codurilor specializate pe ramura moderna de drept, cu un rol hotartor n organizarea economiei capitaliste si a societatii burgheze. Legiuirea Caragea a fost ultimul Cod general feudal cuprinznd trei-patru ramuri de drept. Tot atunci codurile specializate, aflate n faza de proiect, cu multe reminiscente bizantine, si gasisera locul n Manualul lui Mihail Fotino din anul 1777. Din exemplele enumerate se desprinde concluzia ca modernizarea dreptului romnesc a constat ntr-un proces complex si de durata, un proces organic cu adaptari succesive si nu totdeauna doveditoare. Din practica legislativa a acestei faze de nceput si din programele elaborate, privitoare la reasezarea pravilelor tarii, adica a noilor coduri, rezulta caracterul de sinteza (drept bizantin receptat, obiceiul pamntului, drept romnesc) al codurilor si proiectelor de cod ale anilor 1765 - 1826. Fiecare cod a fost un pas nainte fata de precedentul. n centrul preocuparilor de modernizare a dreptului romnesc a stat si procesul de formare a unui limbaj al dreptului si a unei terminologii juridice cuprinzatoare. n vocabularul juridic romnesc au patruns termeni moderni de factura occidentala, sufixele si derivatiile autohtone de pna atunci fiind nlaturate. nvatamntul academic juridic a fost primit cu interes n Tarile Romne. Domnitorii Alexandru Ipsilanti, n Tara Romneasca, imitat de Alex Moruzi, de Grigore Ghica si mitropolitul Iacob II Stamate n Moldova, s-au implicat n sprijinirea si promovarea cursurilor de nalte Legi, precum si a unor profesori romni, ca: Stefan Nestor Craioveanu, Gh. Lazar la Bucuresti, iar la Iasi, reputatul dascal de legi, C. Crysokefalos. Totodata, contactele juridice cu Vestul Europei se nmultesc; tineri romni capata consacrarea ca juristi n centre academice apusene. O prima faza a modernizarii, s-a ncheiat n 1821; procesul va continua nsa si n anii urmatori pna n anii 1831, dupa care se va impune o alta faza, de asemenea importanta, fixata de exegeti ntre anii 1831 - 1848, ca fiind una calitativa, de exceptie n demersul catre o adevarata modernizare ce va domina sec. al XIX-lea. Cu ajutorul influentelor straine, dar cu puternice resorturi interne, dreptul romnesc a facut pasi decisivi, n aceasta etapa, spre circumscrierea lui n modernismul european. Puterea de selectie, valorificarea traditiei romnesti, puterea de creativitate, vointa si pregatirea de cadre sau de institutii nationale etc. caracterizeaza dreptul romnesc din prima jumatate a sec. al XIX-lea. Domnitorul Mihail Sturdza a creat la Iasi, n 1834, o scoala de nalte studii, devenita Academia Mihaileana (dupa numele ntemeietorului), n cadrul careia a

introdus discipline de drept. A existat si planul crearii unei nalte scoli juridice n limba franceza, nsa acesta a esuat, dar ideea a ramas. n acelasi timp, colegiul academic Sf. Sava de la Bucuresti, a ocupat pentru Muntenia o pozitie similara cu aceea a Academiei Mihailene din Iasi. Si aici se regasesc preocupari pentru stiinta dreptului, sustinute de absolventi ai institutelor superioare de drept din alte tari. n anul 1837, la Iasi, a fost tiparit Jurnalul judecatoresc, fara sa aiba o viata prea lunga. Asemenea ncercari nu erau esecuri, ci cautari de cai sigure ntre multiplele si framntatele probleme ale epocii, cu att mai mult n Tarile Romne. Este edificator faptul ca anul revolutionar 1848 (n Tarile Romne) a scos n prim-plan un numar apreciabil de juristi consacrati, multi dintre ei situndu-se n fruntea miscarilor de atunci si de mai trziu. N. Balcescu, Eftimie Murgu, Simion Barnutiu, Al. Papiu Ilarian, Avram Iancu, Mihail Kogalniceanu, Al. Russo, Golestii, sunt doar ctiva ce aveau o reputata formatie juridica, venind din etapele anterioare. n aceeasi perioada, premergatoare anului 1848, n Tarile Romne au fost elaborate numeroase acte ca: memorii, Constitutia carbunarilor din 1822, anaforale sobornicesti, condica de legi etc., toate acestea punnd n evidenta aceleasi preocupari si contributii la emanciparea dreptului romnesc. Deceniul 1849-1859 va cunoaste noi pasi nainte spre perfectionarea (modernizarea) sistemului de drept n Tarile Romne. n preajma unirii politice de la 1859, procesul de modernizare a dreptului, ca sinteza tehnica, institutionala si culturala a contribuit la desfasurarea tuturor marilor probleme nationale ale vremii. 2. Organizarea de stat n Moldova si Tara Romneasca n a doua jumatate a sec. XVIIIprima jumatate a sec. XIX a. Domnia Si n a doua parte a domniilor turco-fanariote s-a mentinut practica numirii domnitorilor de catre Puterea Otomana, practica abuziva si criticata n permanenta de catre romni. Urmare a rezistentei romnesti, Poarta a consimtit la unele modificari, n 1802, cnd a admis prelungirea domniei de la 4 la 7 ani, si n 1822 (cea mai importanta), cnd s-a revenit la domniile pamntene. Prin Regulamentul Organic s-a convenit asupra alegerii domnitorului si confirmarea lui de catre Poarta pe viata. Prin Conventia de la Balta Liman, din aprilie 1849, s-a revenit la numirea domnitorului pe sapte ani. O alta modificare petrecuta n perimetrul de timp de care ne ocupam a fost aceea stabilita de Conventia de la Paris din 1858, potrivit careia domnii urmau sa fie alesi pe viata. Principala institutie n stat ramnea domnia. Domnitorul la romni era situat n rndul despotilor luminati. Desi pluralismul sistemelor juridice va continua (drept receptat, drept consuetudinar, drept domnesc), acesta din urma nca mai predomina prin aceea ca domnitorul, n calitatea sa de sef al statului, coordona pravilele si acorda gir obiceiurilor. De asemenea, cenzura toate legile. Totusi, domnitorul a pastrat regula consultarii cu Sfatul Obstesc. Domnul avea n continuare initiativa legislativa, adunarea putnd interveni cu amendamente, n timp ce hotarrile acesteia nu dobndeau putere de lege dect daca primea ntarirea domnitorului. Treptat, domnitorul va pierde si din prerogativele judecatoresti ca instanta suprema si absoluta. El mai judeca doar dupa ce pricina era cercetata si judecata de

boierii din departamente. Instanta care judeca apelurile era compusa din domnitor si membrii divanului. n acest timp, autonomia judiciara a Tarilor Romne a fost aparata de catre domnitori fata de turci, hotarrile acestora neputnd fi atacate n fata unei instante straine (turcesti) orict de nalte ar fi fost. Boierii nsisi si-au unit eforturile cu ale domniei ca sa apere aceasta autonomie. n planul relatiilor externe atributiile domnului vor continua sa fie limitate fata de puterea suzerana si de protectoratul Rusiei (dupa 1774 tratatul de la KuciukKainargi). Domnitorii romni din cele doua principate - supuse Portii nu aveau dreptul de a face o politica externa proprie (sa ncheie tratate cu alte state, sa declare razboi sau sa ncheie pace, sa trimita sau sa primeasca soli). Totusi cu abilitate si curaj acestia au reusit adesea sa ocoleasca oprelistile puterii suzerane. Prerogative militare, domnul avea n aceasta perioada prea putine, dat fiind rolul redus al armatei autohtone n timpul regimului turco-fanariot. Formal, n perioada cnd tara nu era ocupata de trupe rusesti sau otomane, domnul si exercita prerogativa de comandant suprem al armatei, numind si revocnd comandantii superiori. Regulamentul Organic a consacrat refacerea armatei nationale cu rol de militie nationala organizata numai pentru paza marginilor tarii si pentru slujba dinauntru, avnd pe domnitor ca sef suprem. n raporturile cu biserica drepturile domnitorului au ramas n general aceleasi ca n perioada anterioara: dreptul de a legifera organizarea bisericii, nfiintarea de mitropolii, episcopii, manastiri; de a numi si revoca ierarhii bisericii; de a fixa competenta de judecata a organelor bisericesti n legatura cu mirenii etc. b. Sfatul de obste era o forma fanariota a adunarii de stari, o adunare restrnsa n comparatie cu Marea Adunare a tarii de mai nainte. Acesta s-a substituit treptat Marii Adunari care si-a pierdut cu timpul importanta. Convocarea Sfatului de Obste se facea prin porunca domneasca n vederea unor deliberari importante pentru tara. Acest organism avea o structura elastica. Din punct de vedere numeric se adunau ntre 12 si 14 persoane, uneori n jur de 36. La adunare participau boieri de obste, deosebiti de cei de divan. Membrii Divanului participau n mod obligatoriu la adunare (probabil cu drept de vot deliberativ), de unde se deduce ca boierii de obste nu aveau o asemenea obligatie, si probabil erau convocati numai cnd se impunea aceasta. Sfatul de Obste avea ndeosebi atributii administrative nejudiciare. Existau si exceptii. Sfatul de Obste din Moldova putea judeca unele procese mai importante. Despre functionarea si procedura acestuia se cunosc prea putine lucruri ntruct nu aveau secretariat sau arhiva proprie. nscrisurile erau anaforale care aduceau la cunostinta domnitorului rezultatul deliberarii. Raporturile dintre Sfatul de Obste si domnie erau complexe, fiind greu de facut consideratii pe marginea acestora. c. Marea Adunare a Tarii a supravietuit prin unele vestigii, avnd caracter simbolic, oficios. A fost denaturata de regimul fanariot prin desconsiderarea ei. n primul rnd fusese ndepartata atributia ei cea mai importanta, anume acea de a alege pe domnitor. Domnitorii erau numiti direct de catre Puterea Otomana. d. Sfatul Domnesc (Divanul), a fost o alta institutie de stat centrala din Tarile Romne, n perioada la care ne referim. Acesta a cunoscut o serie de schimbari de structura, determinate de transformarile economico-sociale, institutionalizndu-se pe

masura destramarii feudalismului si afirmarii societatii burgheze. Pna la Regulamentul Organic a continuat sa fie format exclusiv din dregatori, ca mai nainte. Membrii Divanului erau n general boieri de rangul I, numiti si divaniti, nsa participau la Divan si unii mari dregatori ramasi fara atributii si care si-au pastrat rangul si titlul. Lucrurile fiind ntr-un proces de tranzitie, se observa faptul ca domnitorul si cauta sfetnicii dintre oamenii priceputi care intrau apoi n Divan. Pna la Regulamentul Organic, Divanul Domnesc a continuat sa cumuleze atributii judecatoresti, executive si legislative. Introducndu-se principiul separatiei puterilor, Divanul nu va mai pastra dect atributii judecatoresti, devenind instanta suprema de judecata. Celelalte atributii ale Divanului Domnesc au fost preluate de alte organisme ca: Adunarea Obsteasca si Sfatul Administrativ n activitatea de conducere si administrarea tarii. Sfatul Domnesc avea alte numeroase atributii, ntre care: financiare, militare, religioase etc. Sedintele Divanului erau publice, cnd judeca pricini si cnd dezbatea probleme privind interese de stat. e. Dregatoriile au capatat trasaturi noi n aceasta perioada. Dregatorii erau numiti si revocati de catre domnitor. n linii mari acestea (dregatoriile) si-au pastrat conformatia din perioada precedenta, instituindu-se nsa si aspecte noi, ca urmare a evolutiei conditiilor economice, sociale si politice, n legatura cu numirea dregatorilor, criterii de selectionare, atributii, modul de remunerare, ierarhia, clasificarea etc. n aceasta perioada s-au impus noi categorii de dregatori n detrimentul celor vechi. n noile mprejurari s-a modificat nsasi clasificarea boierilor, deoarece numirea ntr-o dregatorie se va face acum dupa calitatea celui numit n ierarhia boiereasca. Nu ne propunem sa insistam asupra acestui aspect deoarece prin complexitatea si dimensiunile lui depaseste problematica lucrarii de fata. Ne vom rezuma doar la enuntul institutiilor dregatoresti pentru a se putea evalua schimbarile survenite n sistemul organizarii de stat n acea perioada. Dregatori de clasa I ntre care: marele vornic, marele logofat, marele spatar, marele hatman, marele vistier, marele postelnic, marele aga, marele camaras; Dregatori (dregatoriile) de clasa a II-a ntre care amintim cteva din cele 17 cunoscute: marele ban, marele clucer, marele stolnic, marele sluger, marele armas etc.; Si dregatori de clasa a III-a. Fara a fi subestimati, acestia aveau atributii destul de importante: erau dregatori ce tineau de Curtea Domneasca, subalterni ai marilor dregatori, zapcii, s.a. n cadrul acestei vaste retele de dregatorii trebuie avut n vedere ca majoritatea lor se regaseau, sincronic sau nu, n ambele tari romnesti; unele cu denumiri identice, altele dimpotriva purtau denumiri diferite, dar aveau aceleasi atributii. Multe din dregatoriile enuntate se divizau n raport de volumul de lucru si de importanta lor politico-administrativa. nsa, prin organizarea si reorganizarea lor se atesta faptul ca exista o intensa preocupare n directia emanciparii societatii romnesti pe multiple planuri. TEMA a XI-a ORGANIZAREA JUDECTOREASC N A DOUA JUMTATE A

SECOLULUI AL XVIII-LEAPRIMA JUMATATE A SECOLULUI AL XIX-LEA Desi unele aspecte au mai fost discutate n capitolele de mai nainte, n subiectul de fata ne vom ocupa de redarea n mod mai sistematizat a evolutiei si organizarii judecatoresti n conditiile unei perioade (epoci) de mari si consistente transformari din societatea romneasca. Deficientele justitiei feudale s-au mentinut un timp si n conditiile declansarii procesului de tranzitie spre capitalism, intre care mentionam: - domnitorul era judecator suprem, iar mpartirea dreptatii era un instrument de guvernare n minile clase dominante; - justitia penala nu era nca bine diferentiata de cea civila; - puterea judecatoreasca nu era separata de celelalte puteri (administrativa si politica); - justitia era o institutie producatoare de venituri pentru domnitor si pentru sine; - judecatorul judeca n numele domnului, nu n numele legii, si alte asemenea neajunsuri care au dus la nemultumiri si la criza regimului feudal. Ideile iluministe ale unor domnitori si nevoia de rezolvare a acestei crize au facut ca n toata perioada, de la mijlocul secolului XVIII-lea si pna la Unirea principatelor, sa se faca eforturi sustinute pentru remedierea proastei organizari a justitiei, nregistrndu-se unele rezultate notabile, n conditiile rezistentei opuse de vechea clasa feudala.

1. Initiative reformatoare Constantin Mavrocordat si Alexandru Ipsilanti Primul domnitor care a ncercat o reforma radicala n materie de justitie a fost Constantin Mavrocordat, care a domnit succesiv n Tara Romneasca si Moldova. Reformele concepute de el au fost puse n aplicare mai nti n Muntenia, apoi si n Moldova, ceea ce a dat unitate si consistenta nceputului nnoitor. n cadrul reformelor sale au fost create posturi de ispravnici ai judetelor n Tara Romneasca, si ai tinuturilor n Moldova. n aceste posturi au fost numiti boieri (de rangul I sau II) cu deplina competenta administrativa si judecatoreasca, chiar daca mpricinatii erau de rang similar sau mai mare. Erau luate atributiile administrative si judecatoresti de la capitanii de judet (Tara Romneasca), si de la prcalabi (conducatorii tinuturilor) n Moldova, realizndu-se astfel despartirea acestor atributii de cele militare, care ramneau vechilor conducatori. Au fost stabilite norme de organizare, competenta si procedura pentru jurisdictia ispravnicilor, acestia avnd obligatia de a judeca nentrziat si cu usile deschise etc. Totodata, se interzicea ispravnicilor sa fie judecatori si globnici. Constantin Mavrocordat a ncercat sa creeze institutia moderna a judecatorilor de profesie, salarizati de stat, nu de catre ispravnici, instituind pe lnga fiecare ispravnicie cte un judecator sau doi, care puteau judeca si n absenta ispravnicului. n acest caz se facea un pas real n directia separatiei puterii judecatoresti de cea executiva. A fost un nceput care se va adnci prin reforma lui Alexandru Ipsilanti (vezi mai jos). Separarea completa a puterii judecatoresti de cea executiva a constituit un proces anevoios, pe care nici Regulamentul Organic nu-l va clarifica n ntregime.

Abia legislatia Unirii va sterge aceste ultime vestigii feudale. V.A.Ureche observa ca rezultatele obtinute de Constantin Mavrocordat au fost mai curnd modeste deoarece nu reusise sa ndrepte nici pe deplin, nici imediat mersul justitiei n cele doua tari. Pentru institutionalizarea justitiei, domnitorul Constantin Mavrocordat a mai prevazut si alte masuri, ntre care introducerea procedurii scrise, nfiintarea condicilor n care erau copiate hotarrile n ordine cronologica, cu trimiterea n fiecare luna a unui exemplar domnitorului spre dovedire. Asemenea masuri (reforme) au fost acceptate cu greu de catre ispravnici, care, sa nu se uite, erau boieri de rangul I sau II. Remarcabil este faptul ca domnitorii care au urmat lui Mavrocordat au continuat masurile acestuia. Alexandru Ipsilanti (1786-1788) a creat, la cererea boierilor moldoveni, n cadrul Divanului Domnesc, pentru nceput, departamente judecatoresti. n Moldova a fost confirmata, n aprilie 1771, existenta divanului de giudecati, devenit ulterior Departamentul giudecatii. n cealalta tara romneasca, Muntenia, cuprinsa si ea de febra nnoirilor, a fost creat (mai 1772), Departamentul judecatii, existnd si un departament II (civil). Domnitorul Alexandru Ipsilanti a perseverat de asemenea, n directia modernizarii dreptului. Opera sa este cuprinsa n Pravilniceasca condica, adoptata n anul 1775 n care este reglementata organizarea instantelor judecatoresti. Acestea erau structurate ntr-un sistem ierarhic, cu competente delimitate pe diferite trepte de jurisdictie. Astfel: 1) divanul gospodaresc (domnesc); 2) judecatoria velitilor boieri; 3) al doilea departament (doua departamente civile de acelasi grad); 4) al treilea departament al vinovatilor (departament penal); 5) judecatori; Pentru judecatoria ot vel aga; 6) judecatorii dupa judete. Alexandru Ipsilanti a creat Departamentul criminalicesc si Departamentul strainelor pricini, punnd n aplicare departamentul II (civil). De asemenea, rezulta functionarea departamentului al II-lea (judecata divanului domnesc). Au fost facute totodata si unele ajustari ale legislatiei existente. 2. Organisme judecatoresti a) Judecatorii de judete. Pentru ca mpricinatii sa nu parcurga distante mari, cheltuind si pierznd vreme, Al. Ipsilanti a ornduit si cte un judecator la fiecare judet sau tinut pentru a judeca pricinile locuitorilor, adica vinovatii mai mici. n acelasi context se prevedea ca vinovatii grave: ucideri (omucideri), preacurvie, rapiri de fecioare, furtul de lucruri sfinte, urmau sa fie judecate la nivel superior, la domnie de catre ispravnici mpreuna cu eczameniile lor. Judecatorul de judet, asadar, judeca numai vinovatiile usoare, trebuind sa dea hotarre scrisa privitoare la pedeapsa pronuntata. S-a mentinut practica discriminatorie ca boierii cei mari sa fie judecati de Divan, chiar daca fapta incriminatorie se petrecea pe teritoriul de competenta a judetului; deci n aceste cazuri, att ispravnicul ct si judecatorul de judet, erau dati deoparte. b) Departamentele civile si departamentul penal Cele doua departamente despre care s-a mai amintit, erau compuse din judecatori cu stiinta si cu praxis, iar acestia judecau dupa pravila si obiceiul

pamntului11. Privitor la Departamentul al III-lea (al vinovatilor) Pravilniceasca condica face referiri la modul de judecata (legile ce se aplicau), la atributiile departamentului, la cercetarea nvinuitilor (care nu se putea face dect de judecatori), la modificarea de hotarri ce revenea numai domnitorului etc. Judecata veli]ilor boieri facea obiectul capitolului al III-lea din aceeasi condica. Completul de judecata era compus din boieri cu functii nalte si trei mazili veliti; judecata se facea la curtea domneasca. n acest cadru erau judecate apelurile declarate mpotriva hotarrilor departamentelor inferioare. Instituirea apelului este considerata cu temei un mare progres. c) Divanul domnesc era instanta suprema. Acest organism, ca si domnitorul avea o competenta de judecata generala. Judeca numai n apel pricini deosebit de grave care puteau fi pedepsite cu mutilare sau moartea faptuitorilor (vinovatilor). n asemenea cazuri Instanta suprema de judecata (Divanul domnesc) era compusa din domnitor, marii boieri, mitropolit si episcopi. Cnd domnitorul nu participa la judecata, divanul ntocmea anaforale ce erau supuse aprobarii domnitorului, iar acesta confirma sau infirma hotarrea luata. n acest din urma caz se proceda la o noua judecata, de data aceasta n prezenta domnitorului care conducea Divanul. d) Instantele speciale. nceputurile justi]iei militare n capitolul al XIII-lea din Pravilniceasca Condica sunt trecute prevederi referitoare la cazurile de abateri din armata, iar n capitolul al XIV-lea erau norme pentru marele aga (seful politiei). Ambele instante aveau o anume competenta penala, iar hotarrile pronuntate de acestea erau supuse apelului Divanului velitilor boieri. Legislatia militara constituie dovada faptului ca reforma judecatoreasca era cuprinzatoare, ncorpornd aproape toate domeniile de activitate mai importante. Primele elemente de justitie militara au aparut n legislatia fanariota. Dovada o face Manualul de legi al lui M. Fotino, din 1777. La rubrica pravile ostasesti sunt incluse trei paragrafe din Bazilicale, referitoare la dezertari si capacitatea de a fi ostas, precum si patru paragrafe din legiuirile militare publicate de Leunclavius n 1596 (Val. Al. Georgescu). Pravilniceasca condica cuprindea dispozitii de justitie militara n capitolele intitulate Judecatorie ot vel spatar si Judecatorie ot vel aga, preconizndu-se doua instante cu caracter militar. Pe lnga militari, instantele amintite judecau si civili pentru anumite infractiuni ce aveau tangenta cu armata. Regulamentul Organic al Tarii Romnesti n capitolul al IX-lea, intitulat Asezamntul ostasenesc pentru straja pamnteasca a Valahiei avea o parte, a IV-a, privitoare la Asezamntul judecatoresc si distiplinesc, cu 141 articole grupate n doua sectiuni. n Moldova, capitolul al VII-lea al Regulamentului Organic se intitula Regulamentul jandarmeriei, avnd si un titlu ce se numea Condica militara pentru judecata si distiplina, compusa, de asemenea, din doua sectiuni, prima privitoare la infractiuni, si o a doua referitoare la pedepse. n anul 1852, din initiativa domnitorului Barbu Stirbei s-a alcatuit o Condica

11

Pravila este alcatuita si ea din cutuma, dar cuprindea si multe elemente de mprumut. Obiceiul pamntului indica

puternica si directa nrurire a traditiilor dreptului romnesc. Neincluderea multor elemente valoroase n pravile se datoreaza faptului ca de regula cei care au redactat acele carti erau straini.

penala ostaseasca cu procedura ei, care cuprindea 475 articole grupate n doua carti si anume, prima privea infractiunile si pedepsele, iar a doua procedura penala. 2. Institutiile de drept a) Dreptul civil Ca si n multe alte domenii, modificari nnoitoare au avut loc n aceasta perioada si n ceea ce privea conditia persoanelor. Elementul om-cetatean apare acum ca substanta a transformarilor caracteristice perioadei de tranzitie. Desi se mai pastrau multe trasaturi din epoca anterioara, se remarca si atitudini noi. Constantin Callimachi, lund act de modificarile ce se impuneau, preciza ca: persoana se zice, n legi, omul ce are ntr-un stat stare politiceasca, adica politicesti drituri si ndatoriri. Astfel, rezulta din aceasta conceptul modern de cetatean, ce avea drepturi si ndatoriri n cadrul societatii. A urmat apoi Legea Caragea care stabilea unele criterii n clasificarea persoanelor si anume: dupa noroc adica, oameni liberi, robi si dezrobiti; apoi dupa fire barbati si femei; dupa etate; dupa capacitate (cei cu discernamnt pe de o parte si risipitori si fara minte, pe de alta parte). Pe linia introducerii de terminologii noi, nu lipsite de continut juridic, Regulamentul Organic a nlocuit termenul de stapn de mosie prin acela de proprietar, boierilor recunoscndu-li-se dreptul de proprietate asupra pamntului. Legislatia reformatoare stabilea norme si n ceea ce privea vrsta, sexul si unele incapacitati (L. Caragea). Vrsta era primul element de care se tinea seama n exercitarea capacitatii. - Pna la sapte ani copiii erau prunci; - Pna la 14 anibaietii, si pna la 12 ani fetele erau, erau considerati nevrstnici, si, deci nu puteau ncheia acte juridice, acestea putnd fi efectuate numai de parintii lor sau de tutori; - ntre 14 si 25 de ani tnarul era considerat sprevrstnic sau afilix, cu o capacitate juridica limitata, aflndu-se n continuare sub tutela curatorilor; - Sexuldeosebirea de sex era considerata de lege ca fiind dupa fire; capacitatea juridica a femeilor continua sa fie mult redusa, iar participarea lor la viata publica era exclusa. Legea Caragea preciza expres ca numai boierii barbati se fac boieri, judecatori si ocrmuitori obstesti, si tot ei erau cei ce puteau ndeplini functii bisericesti. Un loc aparte n legislatia vremii l-a ocupat starea civila, ntocmirea si pastrarea actelor. n secolul al XVIII-lea, privitor la elementele de stare civila existau unele reguli, si anume, preotii tineau condici pentru evidenta nasterilor, casatoriilor si deceselor. Unele registre de aceasta natura s-au pastrat la mitropolii si episcopii. n 1785 au fost publicate n Moldova dispozitii prin care se interzicea preotilor din sate si din orase sa cunune pamnteni cu robie sau robi cu pamntence, precizndu-se ca n cazul oficierii nuntii nepermise, preotii sa fie caterisiti, iar casatoriile sa se anuleze. Primele masuri generale referitoare la reglementarea actelor de stare civila n Principatele Romne au fost introduse de Regulamentul Organic. ntocmirea si pastrarea acestor acte ramneau n seama membrilor clerului, dar fiecare act trebuia sa fie redactat n doua exemplare, unul din ele fiind depus la autoritatile civile (Tribunal,

Ispravnicie). Abia n 1865, n cadrul reformelor lui Alexandru Ioan Cuza, actele de stare civila vor trece de la parohiile urbane si rurale la primariile orasenesti si satesti. Caracterul laic al actelor de stare civila a fost apoi consacrat prin Constitutia din 1866. Strns legata de familie, rudenia, nu a suferit schimbari substantiale n sistemul normativ cutumiar. Continua a se face distinctie ntre rudenia naturala, izvorta din filiatie, (cea creata de raporturi matrimoniale) si familia spirituala. La acestea se adauga nfratirea cu diferitele ei forme. Legiuirile din aceasta perioada cuprind reglementari de rudenie care nu difera esential de cele precedente, deoarece aveau la baza principiile de drept canonic care guverna nca institutia familie. Au fost reglementate probleme ca filiatiunea (copiii legitimi, nelegitimi, legitimati sau adoptati) rudenia naturala (casatoriile) adoptiunea etc. S-au conturat idei legislative privind functiile familiei: economica, demografica, etnica, religioasa, pedagogica, psihologica. De asemenea, probleme referitoare la divort, adulter. La temelia familiei se afla casatoria pe baza de vointa reciproca, de legiuita nsotire: Nunta iaste tocmeala unirii barbatului cu femeia spre a face copii (L.Caragea II 16 f 1). Totodata, prevederi valoroase privitoare la raporturile dintre soti, precum si a celor dintre parinti si copii au fost introduse n legislatia vremii. Codul Callimachi statornicea, spre exemplu, obligatia pentru parinti, privind cresterea si educarea copiilor. Dominanta desprinsa din legiuirile timpului era aceea a pozitiei superioare a barbatului (tatalui), pastrndu-se trasaturi traditionale cum erau: statornicirea principiului responsabilitatii personale n domeniul civil si penal. n privinta desfacerii casatoriei, att Codul Callimachi, ct si Legea Caragea stabileau motivele de divort att n sarcina sotiei ct si a sotului. b) Dreptul comercial Acest domeniu a nregistrat un interes aparte pentru legislatia timpului, cu att mai mult cu ct societatea se ndrepta spre un regim capitalist burghez, ce presupunea intensificarea si diversificarea activitatilor comerciale. Principalele legi scrise au abordat relatiile comerciale, mai trziu, potrivit evolutiei regimului economico-politic din aceasta parte a Europei. n Pravilniceasca Condica, n Codul Callimachi si n Legea Caragea sunt reglementate relatiile comerciale. Regulamentul Organic proclama libertatea comertului n interiorul celor doua Principate si ntre ele. n Tara Romneasca pe la 1830 a fost redactat Codul Comercial Romn, avnd la baza elemente anterioare, ntre care si dispozitii cuprinse n Regulamentul Organic. Era un cod de tip burghez destul de evoluat pentru acel timp, continnd 595 de articole n masura sa raspunda nevoilor reale ale societatii romnesti. Alcatuitorii Codului au folosit si elemente din Codul Comercial Francez, adaptate specificului si stadiului comertului romnesc12. n Moldova sunt de asemenea de semnalat dispozitii si norme privind dreptul comercial precum si jurisdictia comerciala, rezultnd din ofisuri domnesti, anaforale,
Ibidem, p. 302.

12

adrese, circulare etc. Spre deosebire de Muntenia, n Moldova Codul Comercial francez era recomandat spre folosire prin dispozitii ale naltelor autoritati. Totodata se remarca tendinta, tot mai puternica, de diferentiere ntre elemente de drept civil si cele de drept comercial, existnd instante comerciale deosebite de cele civile. n Transilvania, evolutia spiritului burghez a fost mai rapida, evolutie determinata de ascensiunea accentuata a capitalismului. n acest cadru s-a afirmat si burghezia comerciala romneasca. n timpul mparatesei Maria Teresa (1740-1780) s-a introdus legislatia comerciala si cambiala. Au fost puse n aplicare legi austriece privind falimentul si bancruta frauduloasa. ncepe sa se manifeste o autonomie a dreptului comercial. Reglementari cu profil de drept comercial erau cuprinse n Codul Civil austriac, intrat n vigoare pe teritoriul Transilvaniei ncepnd din 1853. Jurisdictia comerciala se referea la instante comerciale specializate n procese de acest gen. Regulamentul Organic a introdus un regim de exceptie pentru comercianti. n temeiul prevederilor acestuia au fost organizate, n orasele comerciale, instante cu compunere mixta formate din magistrati numiti de Domn, si din comercianti, alesi dintre dnsii. Astfel, n Tara Romneasca au fost nfiintate, la Bucuresti si Craiova, cte o Judecatorie de comerciu, judecnd instante de apel. n anul 1848 au fost modificate si completate dispozitiile privitoare la organizarea judecatoreasca si procedura de judecata comerciala. n locul celor doua judecatorii comerciale au fost nfiintate trei tribunale de Comert, si anume: n Bucuresti, Craiova si Braila. n celelalte orase pricinile comerciale ramneau n competenta judecatoriilor civile. Exista apoi o curte comerciala apelativa la Bucuresti. n Moldova, a fost nfiintat un Tribunal de comerciu la Galati, iar la Focsani si Botosani, orase de negot, au fost numiti cte doi negustori pe care presedintele tribunalului i chema sa judece n afaceri comerciale. Hotarrile comerciale pronuntate de tribunalele tinutale erau judecate n apel de catre Divanul de Apel si, dupa caz, de Divanul Domnesc. n Moldova nu au avut loc modificari legislative de substanta. n 1846 a fost emisa legea pentru reformarea Tribunalului de comerciu din Galati, dar aceasta se referea la cresterea numarului de persoane si probleme de procedura. n Transilvania, se remarca faptul ca elementul romnesc se regaseste n instantele de judecata, ceea ce releva importanta acestuia n derularea operatiunilor comerciale. c) Dreptul penal n cele doua tari romnesti (Muntenia si Moldova), dreptul penal a cunoscut unele transformari de substanta, circumscrise evolutiei spre capitalism a societatii romnesti. Schimbarile au constat ntr-un proces de coabitare (n timp) a normelor vechi cu cele noi. S-au mentinut aspecte ale pluralismului juridic de tip feudal dar a crescut rolul dreptului scris fata de cel cutumiar. S-au concretizat, n perioada la care ne referim, unele principii specifice dreptului penal si anume: - individualizarea raspunderii penale, cu personalitatea pedepsei si excluderea raspunderii familiale; - legalitatea incriminarii si a pedepsei; - respectul libertatii individuale prin arestarea cu forme legale, cercetarea fara

tortura si interzicerea detentiunii preventive prelungite; - aplicarea pedepsei dupa judecata, printr-o hotarre motivata; - umanizarea pedepselor, cu excluderea pedepsei cu moartea si a mutilarii; - executarea pedepsei n conditii care sa aiba n vedere corectarea vinovatului. Noul Cod penal al Moldovei, cunoscut si sub denumirea de Codul SutuSturdza, era un cod complet al ramurii dreptului penal. Avea o structura avansata, fiind influentat de Codul penal austriac (1802), traducere romneasca (Cernauti 1807). Si n acest caz, precum si n toate celelalte, noua reglementare penala pastra unele trasaturi esentiale din vechiul drept penal, generat de Legea tarii. ntre altele, infractiunea de ridicare asupra stapnirii, ceea ce alta data se numea hiclenie, era reglementata n Codul amintit, potrivit sistemului medieval, de judecare n divan si sanctionata cu pedeapsa capitala. Pedepsele erau destinate ca sa pazeasca linistita petrecere si politiceasca siguranta a obstei, si, ca atare, se recomandau acele pedepse care vor face cea mai puternica lucrare (impresie) n sufletele oamenilor si a se da pilda altora. Spre exemplu, pedeapsa de defaimare n fata obstei era una din stravechile pedepse, de aceea se folosea bataia repetata pe ulite. ntre aspectele noi, cuprinse de Codul penal din care citam, amintim: tentativa, (infractiunea savrsita dar neizbutita) recidiva, complicitatea, circumstantele atenuante si agravante, prescriptia. De data aceasta actiunea penala apartinea statului, nct chiar daca intervenea o mpacare ntre parti, judecata si urma cursul. Cel ce si facea singur dreptate era, totusi, pedepsit, deoarece stapnirea era datoare a purta de grija pentru siguranta supusilor ei. Multe din cele enuntate ca si altele si-au pastrat valabilitatea pna n zilele noastre. Amintitul cod este cuprinzator, el prevaznd solutii pna la detaliu: Infractiunile cu diversitatea lor, pedepsele cu precizari de amanunt etc. d) Procedura de judecata Este domeniul n care s-a resimtit pe larg schimbarile si reforma dreptului romnesc pentru acea perioada, procedura nsemnnd derularea practica a unui proces, adica instrumentarea acestuia pna la finalizarea lui, hotarrea definitiva si executarea pedepselor (Procedura penala). Constantin Mavrocordat a adus dreptului procedural din Tara Romneasca si Moldova schimbari importante, care se vor accentua n deceniul al IV-lea al sec. al XIX-lea. Dispar unele institutii din perioada anterioara (raspunderea colectiva), facnd loc altora noi, burgheze. Alaturi de numeroase trasaturi ce se mentineau au aparut precizari si inovatii, introduse prin hrisoavele domnesti, legi sau proiecte de legi. n aceasta privinta sunt de mentionat cteva mari hrisoave din a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, si anume: Proiectele de cod ale lui M. Fotino; Pravilniceasca Condica; Legea Caragea n Tara Romneasca si n Moldova: Manualul lui Donici si Codul Callimachi. Toate acestea dau dreptului procesual din cele doua principate o nfatisare noua de tranzitie, pregatind alte mbunatatiri. Legislatia din perioada la care ne referim cuprindea elemente de procedura moderna n ceea ce privea desfasurarea procesului civil (parti n proces), chemarea n judecata etc. Legea Caragea aduce n prim plan institutia avocaturii, vor fi primiti de

avocati cei ce au oarecare stiinta de pravila si care sunt cunoscuti de oameni cinstiti. Organiznd n spirit modern instantele de judecata, Regulamentul Organic a contribuit la afirmarea magistratilor de cariera, precum si la crearea conditiilor, mai tehnic reglementate, a cailor de atac. Acestea s-au soldat cu rezultate satisfacatoare. Spre exemplu, Regulamentul Organic prevedea ca toate cazurile de chemare n judecata sa se faca n scris si sa se nainteze presedintelui judecatoriei de prima instanta. n Regulamentul Organic al Moldovei, spre deosebire de cel muntean, se admitea faptul n care cererea de chemare n judecata putea fi facuta verbal n anumite cazuri minore. Preocuparile de capetenie n materie de judecata n aceasta perioada erau: sporirea eficientei mpartitorilor dreptatii si a auxiliarilor lor, accelerarea procedurilor de judecata si combaterea procesivitatii justitiabililor; obiectivitatea judecatii etc. Probele au capatat o importanta deosebita si ele, urmarindu-se sistematizarea si reglementarea continutului lor, precum si folosirea unor modalitati adecvate n obtinerea acestora (a probelor). ndeosebi Legea Caragea, prelund practici mai vechi, a consacrat reguli ca: dovedirea afirmatiei; clasificarea dovezilor; sporirea importantei probelor n proces. Toate acestea n scopul luarii unor decizii ct mai corecte. Hotarrea judecatoreasca, de asemenea, constituie o preocupare de mbunatatire si de perfectare a procedurii de judecata. Constantin Mavrocordat poruncea ispravnicilor sai ca trebuie facut n asa fel nct cartea de judecata sa se potriveasca cu rnduiala, adica motivarea sa corespunda cu solutia. Grija pentru acest aspect a ajuns pna acolo nct de la Domnie s-au trimis norme de judecata ispravnicilor, precum si formulare pentru carti de judecata, constatndu-se ca asemenea acte juridice nu erau redactate bine. Caile de atac si executarea hotarrii constituie o componenta la fel de importanta n arealul procedurii, nregistrndu-se si n aceasta latura preocupari pentru o mai buna derulare a actiunii judiciare, n conformitate cu progresul social-economic din Tara Romneasca, si corespunzator cu mersul normelor de drept european. Se au n vedere, opozitia, apelul, apelul la apel, executarea hotarrii etc. Se observa gama larga a posibilitatilor si practicilor pe linie judiciara n privinta instituirii unei judecati ct mai apropiate de spiritul legii, asa cum era ea.

TEMA a XII-a REGULAMENTUL ORGANIC-MOMENT DECISIV IN MODERNIZAREA DREPTULUI ROMNESC n procesul de modernizare a dreptului romnesc un rol important l-a avut Regulamentul Organic. Prin acesta s-a instituit o noua si temeinica Organizare Judecatoreasca. Au fost nfiintate instante judecatoresti care functionau pe temeiul despartirii puterii ocrmuitoare de cea judecatoreasca. S-au stabilit norme privitoare la numirea n functie a judecatorilor. S-a introdus principiul recunoasterii autoritatii lucrului judecat. S-au stabilit norme referitoare la numirea n functie a judecatorilor. S-a

reglementat procedura de judecata. A fost consolidata autoritatea logofetiei dreptatii ca institutie ce facea legatura dintre domnie si instantele judecatoresti; logofatul dreptatii veghea asupra integritatii judecatorilor si a legalitatii procedurilor. A fost creata si statuata functia de procuror pe lnga tribunale; acestia (procurorii) erau considerati aparatori ai pravilei (legii). De asemenea, a fost nfiintat corpul de avocati etc. Urmare a Revolutiei condusa de Tudor Vladimirescu n Tara Romneasca si a modificarii opticii puterilor dominatoare n zona, Turcia si Rusia au ajuns la concluzia ca trebuiau sprijinite Tarile Romne n privinta mbunatatirii starii Principatelor. nca n anul 1826 (Tratatul de la Akkerman dintre cele doua mari puteri) s-a pus problema unui regulament obstesc pentru fiecare Tara Romneasca n parte (Moldova si Muntenia). Cei doi domnitori romni au fost sfatuiti de puterea suzerana, Turcia ca mpreuna cu Divanurile sa alcatuiasca acele legi constitutive pentru ambele tari. n acest scop au fost alcatuite cte o comisie n fiecare tara pentru elaborarea de norme legislative noi, ce vor sta la temelia Regulamentului Organic. Razboiul ruso-turc din 1828-1829 a ntrerupt activitatea acestor comisii. Principatele Moldova si Tara Romneasca au fost ocupate (1828) de trupele tariste. Urmarind sa-si nsuseasca initiativa n totalitate, guvernul imperial rus a luat n considerare ntocmirea virtualului Regulament Organic. Au fost refacute comisiile de boieri din principate, care au reluat activitatea de redactare a Regulamentului Organic. n urma unor dezbateri pozitive Regulamentele (cte unul pentru fiecare tara romneasca) au fost adoptate, intrnd n vigoare mai nti n Tara Romneasca (iulie 1831) si apoi n Moldova (ianuarie 1832). Istoricul A.D. Xenopol aprecia faptul ca Regulamentul Organic a constituit un progres simtitor asupra starii haotice de pna la acea data. El a introdus reguli fixe si statornice n locul chibzuintei momentane si a bunului plac; a restrns arbitrariul, nlocuindu-l cu norme diriguitoare; a introdus raspunderea legala n locul neresponsabilitati. Regulamentul Organic a dat posibilitatea alcatuirii unei noi organizari judecatoresti, institutionaliznd regimul inamovibilitatii. Au fost incluse norme privind nfiintarea tribunalelor tinutale (judete n Tara Romneasca), care judecau n prima instanta, apoi Divanul Apelativ (de apel), iar pentru unele pricini mai speciale (grave) exista o ultima instanta si anume Divanul Domnesc, care judeca n recurs att probleme de contencios administrativ, ct si penale. Desi au fost elaborate doua exemplare ale aceluiasi Regulament, unul pentru Moldova si unul pentru Tara Romneasca, prin structura, obiectivele si continutul lor aceste doua Regulamente constituie de fapt un singur act normativ (cu mici deosebiri de la o tara la alta) pentru ambele principate. Deci, au un caracter unitar, de unde si folosirea cel mai adesea a termenului de Regulament Organic, la singular. Conceput sub auspicii straine, dar ca urmare a unor insistente cerinte interne, Regulamentul Organic constituie o realitate romneasca. Apreciat sau criticat potrivit momentului istoric dat, Regulamentul Organic se nregistreaza ca un adevar incontestabil n ceea ce priveste ascensiunea dreptului romnesc. n nici un caz Regulamentul Organic nu constituie un pas napoi sau o stagnare a societatii romnesti n ansamblul ei, cu att mai putin n domeniul juridic. El contine elemente naintate din tot ceea ce se realizase n rastimpul de la Constantin Mavrocordat pna la 1831. Regulamentul Organic a ncununat eforturile boierimii din cele doua tari,

reprezentata de comisiile amintite, care au redactat acele Regulamente precum si numeroasele memorii, proiecte, concepute de moldoveni si munteni n 1822, pna atunci, si dupa aceea. Considerat de unii cercetatori drept constitutie, iar de catre altii dimpotriva, Regulamentul Organic a avut rol pregatitor n elaborarea Constitutiei si a Statutului dezvoltator, din timpul domniei lui Al.I. Cuza (1859-1866), precum si pentru Constitutia din 1866, de la nceputul domniei lui Carol I. n Regulamentul Organic au fost introduse primele principii de drept constitutional n istoria legislatiei romnesti. Totodata, este mentionat principiul separatiei puterilor n stat (Regulamentul Organic al Moldovei, art. 1279 si Regulamentul Organic al Tarii Romnesti, art. 212). Astfel: erau limitate prerogativele domnitorului; prevederea referitoare la nfiintarea unor adunari care sa reprezinte puncte comune cu regimul parlamentar; apoi, separarea veniturilor statului de cele ale Casei domnitoare etc. Se realiza prin asemenea prevederi o distinctie clara ntre notiunea de stat si persoana domnitorului, ntre dreptul public si cel privat. Desi Regulamentul Organic stabilea ca judecatorii sa judece n numele domnitorului, hotarrile fiind ntarite de El, domnul nu mai avea dreptul sa se amestece n treburile justitiei, nici sa prejudece hotarrea instantei. Regulamentul stipula expres independenta tribunalelor. Practica judecarii n numele domnitorului s-a mentinut si dupa Conventia de la Paris din 1858, care, pe baza unui astfel de vestigiu, prevedea ca puterea judecatoreasca se va exercita n numele domnului. Totodata, Regulamentul Organic a redus considerabil atributiile financiare ale domnitorului; a fost suprimata Camara domneasca (confundata adesea cu visteria tarii), facndu-se o lista civila pentru domnitor, platibila din visteria tarii. Regulamentul Organic prevedea, de asemenea, libera circulatie ntre cele doua tari precum si dreptul dobndirii de imobile de catre cetatenii romni n Moldova si Tara Romneasca. Prin aceste prevederi romnii erau de fapt socotiti cetateni ai aceluiasi stat. n ceea ce privea Dreptul civil, Regulamentul Organic prevedea ca pricinile civile urmau sa fie judecate dupa Codul Callimachi si Codul Caragea, ntruct aceste legiuiri corespundeau realitatilor patrimoniale din acea vreme, fiind ntocmite n preajma anului 1821. Regulamentul Organic cuprindea si norme de drept civil, comune pentru ambele principate. Regulamentul Organic a consacrat principiul drepturile sfinte ale proprietatii, prin care se consolida dreptul de proprietate absoluta asupra mosiilor si altor bunuri. O alta directie noua care se resimte n materia dreptului civil este aceea a sporirii importantei actelor scrise n viata juridica, prin introducerea sistemului de nregistrare a contractelor de ipoteca si de dota, ca si a actelor de stare civila. Raspunderea civila capata un caracter de raspundere personala mai accentuat, desfiintndu-se formele de raspundere colectiva, consacrate de obiceiul pamntului. n privinta Dreptului penal, Regulamentul Organic a pastrat nsa un pronuntat caracter feudal cu deosebire n ceea ce privea aplicarea pedepselor: bataia, nchiderea la groapa ocnei. De asemenea se pastrau si unele urme ale legii talionului, precum si caracterul discriminatoriu al pedepselor, facndu-se diferentieri radicale, n functie de situatia sociala a infractorului: spre exemplu, boierii nu erau pedepsiti la fel cu oamenii de rnd. De regula le era rezervat surghiunul la manastire.

Dreptul procesual se regaseste n Regulamentul Organic prin mbunatatirea organizarii judecatoresti. S-au introdus noi prevederi privitoare la departajarea instantelor, la organizarea procedurii scrise, a avocaturii, precum si la procedura apelului, si a revizuirii hotarrilor. S-a realizat o delimitare mai clara ntre competenta instantelor civile si aceea a instantelor ecleziastice. Prin dispozitiile Regulamentului Organic s-au adus o serie de inovatii n domeniul procedurii civile. S-a dat o reglementare moderna regimului probelor scrise, actelor de zestre si zalog, contractelor comerciale, depozitului judiciar, estimatiunii judiciare, actelor de notariat si actelor de stare civila.Totodata Regulamentele Organice au introdus pentru prima oara n legislatia romneasca, principiul autoritatii lucrului judecat, principiu care se va aplica hotarrilor pronuntate de catre Divanul Domnesc si confirmate de domnitor. Fiind considerate definitive, asemenea hotarri nu putea fi modificate nici de acelasi domnitor nici de urmatorii. Au fost introduse norme proprii sistemului procesual burghez cu privire la inamovibilitatea judecatorilor si a egalitatii tuturor n fata legilor.

TEMA a XIII-a DREPTUL N STATUL ROMN MODERN (1859-1919) 1. nfptuirea Unirii de la 1859/1862 Dupa cum se stie Unirea din 1859 s-a realizat sub auspicii internationale. Conferinta de Pace de la Paris (1856), ce a urmat Razboiului Crimeii a pus n discutie cererile repetate si insistente ale romnilor pentru unirea Moldovei si Tarii Romnesti, urmarindu-se prin aceasta realizarea unitatii depline a romnilor, din cele doua tari ntr-un stat de sine-statator, independent si suveran. Razboiul, ncheiat cu victoria turcilor, sprijiniti direct de catre Franta si Anglia, afectase Tarile Romne prin ocuparea lor de catre Rusia, care se autodeclarase protectoarea acestora. Lucrarile Congresului/Conferintei de Pace de la Paris (1856) au hotart unele probleme pozitive n privinta romnilor si anume: se recunostea dreptul de a se uni cele doua tari Moldova si Valahia; restituirea catre Moldova a trei judete (Cahul, Bolgrad si Ismail) din sudul Basarabiei, rapite de Rusia n 1812; organizarea moderna a viitorului stat, ce urma sa se nfaptuiasca sub protectia celor sapte state garante, care nlocuiau uniprotectoratul Rusiei; se mentinea, n schimb, suzeranitatea Portii asupra celor doua tari ca si pna atunci, nsa limitata de protectoratul colectiv. Important si inedit n Pacea ncheiata la Paris 1856, a fost participarea la tratative a unor state europene ca Anglia, Franta, Austria, Sardinia si Prusia. Aceste tari plus Rusia si Turcia s-au constituit n cele din urma ntr-un organism international ca puteri garante pentru romni. Soarta celor doua principate a fost hotarta mai clar dupa consultarea romnilor din Moldova si Tara Romneasca n privinta formei de stat pe care o doreau. Divanurile ad-hoc, constituite n acest scop s-au exprimat clar pentru statul unitar sub

conducerea unui domnitor. Dupa aceasta hotarre, reprezentantii celor sapte state, ntruniti la Paris n Conventie (1858) au stabilit modul de organizare a viitorului stat romn. Dezicndu-se n multe privinte de la hotarrile initiale, puterile garante nu au mai sustinut unirea deplina a celor doua tari, ci de data aceasta au recomandat constituirea unei uniri formale n care sa se pastreze vechea organizare, cu domnitori separati, guverne, adunari elective, capitale separate etc. Unirea urma sa constea doar n denumirea de Principatele unite ale Moldovei si Tarii Romnesti, precum si n crearea Uniunii vamale, si a Comisiei juridice unite de la Focsani, Comisie ce urma sa pregateasca legi comune. Procedndu-se la alegerea domnitorului de catre adunarile elective ale Moldovei si Tarii Romnesti acestea l-au ales pe Al. I. Cuza mai nti la Iasi (5 ianuarie 1859) si apoi la Bucuresti (24 ianuarie 1859). Fara sa astepte ndemnuri din afara, Al. I. Cuza a ntreprins o seama de masuri (reforme) menite sa consolideze actul nfaptuit, n ianuarie 1859. Au fost votate proiecte de legi unitare de catre cele doua adunari elective; s-au organizat ministerele pe principiul unitatii; au fost modificate institutii ca posta, telegraful, vamile, serviciul sanitar; s-au creat organisme institutionale comune cu sediul la Bucuresti, viitoarea capitala a Romniei. Recunoasterea dublei alegeri a dat un impuls si mai puternic actiunilor pentru desavrsirea actului din 1859. Al. I. Cuza a emis acte de valoarea constitutionala. Reamintim ca n decembrie 1861 cnd cele sapte state au recunoscut dubla alegere, prima masura a domnitorului romn a fost aceea de a da o Proclamatie catre tara si de a convoca cele doua Adunari n sesiune comuna pentru data de 24 ianuarie 1862, data nu ntmplator aleasa pentru un asemenea moment. Caracterul solemn al Adunarii a constat n consacrarea unirii depline si proclamarea statului Romnia. Tot n aceste mprejurari si cu scopul consolidarii actului unirii, orasul Bucuresti a fost declarat capitala tarii, devenind sediul institutiilor centrale si resedinta domneasca. Un moment nsemnat la constituit elaborarea Statutului dezvoltator al Conventiei de la Paris din 1858. Transformarile suferite n viata statului romn, mplinirile numeroase datorate curajului si operativitatii cu care au actionat Al. I. Cuza, Mihail Kogalniceanu si altii au facut necorespunzatoare legea de baza, care era Conventia de la Paris, n conducerea si organizarea statului. Era nevoie de o lege autohtona care sa raspunda noilor realitati. Astfel, n luna mai 1864 a fost elaborat Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris, socotit de unii specialisti ca prima constitutie moderna a romnilor. A intrat n vigoare dupa acceptul puterilor garante. Domnia lui Al. I. Cuza s-a ncheiat ntr-un mod neasteptat, prin determinarea abdicarii lui, la 11 februarie 1866, de catre Coalitia liberalo-conservatoare. Masurile reformatoare ale lui Cuza au strnit nemultumiri att n rndul marilor proprietari, multi dintre ei parlamentari, precum si a puterilor garante. Pentru acestea din urma Cuza actionase prea independent, ceea ce a facut sa nu mai fie sustinut si sa se subscrie la abdicarea lui n ideea destramarii Statului Romn nfaptuit la 1859/1862, care si dovedea viabilitatea.

2. Institutii centrale legitime.

a. Domnia n conditiile realizarii statului modern romn se impunea reglementarea unui sistem administrativ-politic unitar si a unei administratii modernizate, obligata sa respecte dispozitiile organelor centrale. Aceasta centralizare s-a impus pentru nceput din necesitatea aplicarii uniforme a reglementarilor administrativ-juridice, dupa care avea sa-si faca loc descentralizarea. Pe plan central, activitatea executiva era ncredintata domnitorului, iar dupa 1881, regelui, care o exercita prin guvernul sau si prin ministri, care erau numiti si revocati de el. n timpul domniei lui Al. I. Cuza (1859-1866) cu deosebire dupa aprobarea Statutului dezvoltator domnitorul a capatat puteri depline, ne fiind o domnie constitutionala. Abia din 1866, ncepnd cu domnitorul Carol I, se va institui domnia constitutionala. Potrivit Statutului dezvoltator domnitorul (Cuza) cumula atributiile executive si legislative, putnd emite decrete fara consultarea parlamentului. Mai concret, Statutul prevedea ca puterea publica este ncredintata domnitorului si parlamentului. n consecinta, puterea legislativa putea sa se exercite de catre domnitor mpreuna cu parlamentul. Initiativa legislativa o avea nsa numai domnitorul, care pregatea proiectele de legi cu concursul Consiliului de Stat. Proiectele de legi erau sustinute n Adunarea electiva (parlament) de catre ministrii sau membrii Consiliului de Stat. Domnitorul avea o seama de prerogative importante n conducerea statului. Desi pe plan extern acestea erau limitate, din cauza suzeranitatii otomane, Cuza s-a exprimat si n plan extern, ca si Carol I de altfel. b. Parlamentul n noua sa exprimare si are radacinile n adunarile elective din Moldova si Tara Romneasca, care unindu-se, n ianuarie 1862, au constituit Parlamentul Romniei, unicameral. Dizolvarea acestuia de catre Al. I. Cuza n 1864 a dus la constituirea noului parlament, de data aceasta bicameral, format din Adunarea deputatilor si Adunarea ponderatrice (Senat). c. Guvernul, sau Consiliul de Ministri a cunoscut o organizare pe baze moderne n timpul domniei lui Al. I. Cuza. Acesta exercita puterea executiva n numele domnitorului. Consiliul de Ministri era format din opt ministri si anume: interne, finante, justitie, culte si instruirea publica, afaceri straine, lucrari publice, razboi si control. Pna n ianuarie 1862 Al. I. Cuza a domnit cu doua guverne, unul la Iasi si unul la Bucuresti, potrivit prevederilor Conventiei de la Paris din 1858. ncepnd din ianuarie 1862 a fost constituit guvernul unic pentru ambele principate, asa cum unice au devenit Adunarea electiva si Capitala etc. Guvernul exercita puterea executiva n numele domnitorului, apoi a regelui, dupa ce Romnia a devenit regat (1881). Ministrii erau numiti si revocati de catre rege. Ei raspundeau pentru actele proprii, precum si pentru actele venite de la rege si pe care, n functie de competenta lor, le contrasemnau. d. Consiliul de Stat, organism central menit sa consolideze guvernul. Presedintele acestui organism era nsusi domnitorul. Consiliul de Stat a fost nfiintat prin Legea din 8/20 ianuarie 1864, si desfiintat n anul 1866. Acest consiliu avea menirea sa pregateasca proiectele de legi si de regulamente, precum si problemele ce i se trimiteau de catre domnitor sau de ministri. Desi a avut o existenta efemera, Consiliul de Stat s-a dovedit un instrument util n conducerea statului n acele vremuri

de la nceput al unei epoci noi n istoria romnilor. 3. Reformele din timpul domniei lui Al. I. Cuza Referindu-ne la perioada domniei lui Al. I. Cuza, privitoare la reglementarile juridice, la legislatie si institutiile de drept se poate spune ca n acest rastimp foarte scurt (1859-1866), ct a durat domnia lui Al. I. Cuza, s-au nregistrat mpliniri deosebite. Pe buna dreptate se apreciaza ca opera sa a fost cuprinzatoare n acest domeniu. Este vorba, pe de o alta parte de o legislatie cu caracter reformator, iar pe de alta parte despre opera legislativa a acestuia. Prompt si n concordanta cu cerintele societatii romnesti, expuse nca n timpul revolutiei de la 1848, Al. I. Cuza a procedat la emiterea de legi n domeniile electoral, agrar, constitutional, scolar etc. Reforma electorala s-a impus, de asemenea, ca o necesitate, ntruct noua clasa burgheza reclama drepturi politice mai largi de care sa beneficieze si ea, pe masura contributiei la nnoirile din societatea romneasca si a rolului ce avea sa-l aiba n mersul istoriei romnilor. Un alt act normativ cu caracter reformator l-a constituit si legea pentru Consiliile judetene, precum si legea comunala, ambele elaborate n 1864. S-a reglementat clar, pentru prima oara, modul de constituire, organizare si functionare a comunelor si judetelor. Prin legea de organizare administrativa judeteana si comunala modificata n 1874, 1882, 1884, precum si prin Legea organizarii si functionarii organismelor centrale ale administratiei de stat, s-a creat un aparat administrativ centralizat, birocratic cu ierarhii administrative stricte, compus n principal din ministrii, prefecti, subprefecti, primari etc si ale caror meniri si responsabilitati au fost cu siguranta statornicite de legiuitor. Legea de organizare locala, din aprilie 1864, pentru nfiintarea Consiliilor judetene si de organizare comunala, precum si cele ulterioare au pus bazele unei organizari administrative moderne, superioara n raport cu reglementarile date de Regulamentele Organice. Legea pentru organizarea armatei, apoi legile cu privire la organizarea judecatoreasca, legea pensiilor, a contabilitatii, nvatamntului etc, pun n evidenta preocuparea pentru instituirea ordinii de drept n Romnia. Se poate conchide ca opera cu caracter reformator conceputa si aplicata de guvernele domnitorului Al. I. Cuza a fost vasta si benefica romnilor. Ea se nscrie pe linia modernizarii societatii romnesti n spiritul cerintelor elementelor burgheze si reformatoare si a mersului european. Tendintele din perioada premergatoare si-au gasit aplicare concreta n perioada de dupa unirea din 1859. n ceea ce priveste, opera legislativa a lui Cuza, acesta a marcat saltul de la premodern la modern n legislatie, n organizarea justitiei si elaborarea de coduri de legi imperios necesare societatii romnesti n ascensiunea spre modernitate. 4.Organizarea judectoreasc. a. Preambul La scurta vreme dupa Unirea din 1859 au avut loc modificari de substanta n

ceea ce privea cresterea rolului justitiei si nscrierea acesteia pe traiectoria unor norme europene superioare. Spre exemplu, n Codul civil Romn elaborat n 1865, se subliniaza faptul ca numai puterea judecatoreasca este aceea care va judeca, n virtutea legii, si nu a domnitorului nici a lui Dumnezeu. Astfel, Legea urma a fi mai presus de orice si de oricine. Iata asadar un pas semnificativ facut de dreptul romnesc n directia prefacerii sale. Acelasi Cod Civil a consacrat separatia autoritatii judecatoresti de cea legiuitoare. Nu mai avea dreptul sa judece n instanta nici domnitorul, nici Divanul, ci judecatorul; instanta judecatoreasca constituia singura institutie abilitata sa faca dreptate. b. Instantele de judecata. Organizarea si competenta Prin noua organizare s-au pus bazele unui sistem juridic trainic si n concordanta cu realitatile romnesti. Sintetiznd structura cestor institutii de drept rezulta urmatoarea ierarhie: 1.Judecatoriile de plase sau ocoale; 2.Tribunalele judetene, ce judecau si dadeau sentinte n procese civile si comerciale; 3.Curti de jurati n materie criminala; 4.Curti de apel; 5.Curti de casatie. Aceste instante erau grupate n doua categorii si anume: A. Instante ordinare, n care erau cuprinse Tribunalele din judet si Curtile de apel B. Instantele exceptionale sau speciale ce cuprindeau tribunalele comerciale, curtile cu juri, judecatoriile de plasa, plaiuri sau ocoale; Curtea de Casatie si Justitie. Judecatoriile functionau n plase, plaiuri sau ocoale, reprezentate de un judecator si un ajutor. Orasele principale erau mpartite n mai multe ocoale, fiecare ocol avnd cte o judecatorie. Judecator de plasa putea fi numita o persoana (masculina), care se va distinge prin bunele purtari, va avea oarecare cunostinte de lege si etatea cel putin de 25 de ani. Dat fiind faptul ca judecatoriile rurale (de plasa) erau prea ndepartate ntre ele, prin legea din 1879 au fost nfiintate judecatorii comunale, dar care nu peste tot au dat rezultate. Tribunalele de judet, create tot prin Legea organizarii judecatoresti, se compuneau dintr-un presedinte, doi membri, un supleant, un procuror si un substitut, unul dintre membri era numit judecator de instructie. Circumscriptia teritoriala a tribunalului de judet era aceiasi cu a prefecturii judetului, cu exceptia Tribunalului Bucuresti care era alcatuit din cinci sectii (trei civile, una corectionala si una comerciala). Numarul sectiilor va fi marit n 1909 la sapte. Tribunalele din Iasi, Craiova, Galati, Ploiesti, se compuneau din patru, respectiv trei sau doua sectii. S-a avut n vedere si personal auxiliar: grefier, arhivar, registrator etc. Curtea cu jurati a fost organizata initial prin Codul de procedura criminala din

1864. n 1868 s-a promulgat legea asupra constituirii acestei institutii, cu unele modificari fata de conceptul initial. Astfel au fost nfiintate Curti cu jurati n fiecare judet, dupa ce initial fusesera doar patru pe lnga Curtile de apel (Bucuresti, Iasi, Craiova, Focsani). Curtile de apel, organisme judiciare superioare tribunalelor, functionau n Bucuresti (4), Iasi, Craiova si Focsani, cu circumscriptii teritoriale clar delimitate. Fiecare curte se compunea din mai multe sectii (2-4), formate fiecare din cte cinci membrii, dintre care unul era presedinte. Fiecare curte avea un procuror general si attia procurori cte sectii erau n componenta unei Curti de apel. Hotarrile curtii se luau de asemenea cu majoritate de voturi. n competenta Curtii si corpul inspectorilor judecatoresti, cei ce inspectau judecatoriile, tribunalele si serviciile auxiliare, de buna functionare a acestora, n spiritul legii. Curtea de casatie, ca suprema instanta, se compunea dintr-un prim presedinte, trei presedinti de sectie si doi consilieri. Legea organica pentru organizarea acesteia a fost elaborata n anul 1861, constituind una dintre masurile reformatoare imediate ale lui Al. I. Cuza. Era compusa din trei sectii: a reclamantilor; sectia civila (se pronunta definitiv asupra recursurilor primite de la Sectia I a reclamantilor); sectia criminala, se pronunta asupra cererilor de casare n materie penala. Curte de casatie, care sanctiona cauze de drept privat, si de drept penal, devenea nalta curte de justitie n cauze politice si altele cu caracter special. Ca nalta Curte de Justitie, Curtea de Casatie judeca direct pe ministrii si naltii functionari de stat (daca erau n culpa), care pna atunci erau de jurisdictia naltei Curti si a Divanului Domnesc. Ea judeca si pe membrii partii judecatoresti si a ministerului public. n asemenea cazuri hotara n fond. De asemenea a fost pusa pe baze moderne institutia Corpul de avocati, prin legea din 6/18 decembrie 1864. Si n cazul profesiei de avocat se cereau studii superioare si origine sau naturalizare romna, precum erau reglementate numirile si promovarile n aceasta functie. Ca parte a mecanismului de stat, organizarea judecatoreasca din perioada ce a urmat crearii statului modern romn, s-a concretizat prin masuri de reforma continua. 5.Opera legislativ a lui Al. I. Cuza sale, care au constat ntr-o seama de legi adoptate n diferite domenii, opera legislativa a constituit apogeul acestei activitati. Prin elaborarea codurilor de legi n a doua parte a domniei s-a asigurat osatura dreptului romnesc modern, care va sta la baza ntregului sistem juridic din perioada urmatoare, sistem consolidat apoi cu Constitutia din 1866 si alte norme legislative. Legislatia din timpul domniei lui Cuza ca si institutiile de drept create n cei sapte ani de domnie, constituie o sinteza a evolutiei dreptului de dinaintea sa. Si totodata s-au pus bazele institutiilor de drept modern, care vor dainui multa vreme si vor impulsiona legislatia romneasca. n perioada 1859-1918 s-au nregistrat multe realizari n domeniul dreptului, cu observatia ca cele mai multe si mai temeinice au fost n timpul domniei lui Al. I. Cuza.

a. Codul civil Dat fiind ramnerea n urma, comparativ cu Europa centrala si occidentala, normele de drept civil prezentau o importanta deosebita prin necesitatea si complexitatea lor. Normele de drept civil existente n acea epoca erau n multe privinte depasite sub aspectul continutului, iar sub aspectul formei (sistematizarii) erau dispersate.La cererea domnitorului Al. I. Cuza, Comisia Centrala de la Focsani a alcatuit noul Cod civil la care ne vom referi n continuare. Codul Civil a fost adoptat n anul 1864 si a intrat n vigoare la 1 decembrie 1865. n momentul publicarii acestuia sa numit Codul civil Al. I. Cuza, iar dupa abdicare a fost republicat sub titlul de Codul civil romn. Consultnd si alte coduri (Frantei, Italiei, Belgiei) comisia alcatuitoare a preluat unele elemente adaptabile situatiei din Romnia. n acelasi timp, si n primul rnd, s-au pastrat o serie de dispozitii din legiuirile civile mai vechi romnesti. b. Codul comercial Vechi de cnd lumea, normele comerciale au evoluat n raport cu acea latura economica numita schimbul de produse sau comert. Formele de manifestare de-a lungul timpului au fost foarte diverse, ajungndu-se datorita amplorii ce a luat-o viata economica, la nevoia unor norme drastice, acoperite de legi scrise, cuprinzatoare si amanuntite. n perioada de nceput, n sistemul dreptului burghez, dreptul comercial era subsumat dreptului privat, desi se detasase chiar prin problematica lui. Eroarea venea de la faptul ca schimburile de bunuri se faceau ntre persoane particulare, prin exceptie cu statul. Aparitia unor institutii tipice dreptului comercial si necunoscute celui civil, cum sunt bursele de pe lnga trguri, transporturi feroviare, vnzari de la o piata la alta, asigurarile, ntreprinderile industriale si bancare etc. au facut ca dreptul comercial sa predomine asupra celui civil si sa se detaseze ntr-un domeniu juridic aparte, necesitnd un cod al sau. Prin codul la care ne referim sunt supravegheate actele si formele de comert; se defineste profesia de comerciant, ca fiind o categorie deosebita, ntruct opereaza cu valori si bunuri; de asemenea da un cadru juridic societatilor comerciale, obligatiilor si contractelor sociale; reglementeaza creditul, titlurile de credit, precum si operatiile bancare sau de bursa, faliment etc. Un alt loc aparte prin noutatile oferite l-a ocupat si l ocupa sistemul bancar, ajungndu-se la asa numitul drept bancar, care consacra comertul de bani (plati, ncasari, operatiuni de schimb, depozite etc). c. Dreptul penal n momentul Unirii din 1859 n Tarile Romne erau n vigoare doua coduri penale si anume: Condica criminaliceasca n Moldova, elaborata n 1826, n timpul domniei lui Ionita Sandu Sturza, si Condica criminala si de procedura pusa n aplicare n 1850 pe vremea domniei lui Barbu Stirbei Voda, n Tara Romneasca. Unirea din 1859 a urgentat unificarea legislativa, aceasta fiind atunci imperios necesara. Astfel a fost ntocmit noul si unicul Cod penal romnesc intrat n vigoare n 1865. Deci tot n timpul domniei lui Al. I. Cuza, care a si cerut elaborarea acestui cod. Prin modul de atribuire a pedepselor, Codul penal romnesc a fost apreciat ca

fiind ntocmit potrivit principiilor umanismului. n genere erau reflectate ideile beccariene de moderatie n aplicarea acestora. Spre deosebire de codul penal francez, legislatia penala din 1864 nu mai prevedea pedeapsa cu moartea, nu prevedea confiscarea averii si nici pedepse corporale. Din Codul penal romn rezulta o atenuare a sanctiunilor, fapt remarcat de istorici si juristi ca reprezentnd cea mai blnda lege penala din Europa13. Este relevanta n acest sens prevederea din Codul penal romn ca, ori de cte ori o lege, fie veche, fie noua este favorabila infractorului, acea dispozitie se va aplica14. Deci, instanta nu trebuia sa caute legea (sau articolul din lege) cea mai aspra, ci omeneste pe cea mai blnda, vizndu-se scopul ei educativ-corectional. Este locul sa subliniem faptul ca n ndelungata lor istorie romnii au dovedit si cultivat un nalt simtamnt umanist. n decursul aplicarii acestui cod au intervenit fireste modificari (1874, 1882, 1893) menite sa-l mentina mereu n actualitate. Prin adoptarea acestui Cod penal s-a concretizat o mare si importanta cerinta n legislatia romneasca, si prin aceasta Romnia nscriindu-se n rndul tarilocu un sistem juridic avansat. d. Dreptul procesual civil A fost reglementat n perioada la care ne referim (1859-1918) de Codul de procedura civila, pus n aplicare la 1 decembrie 1865. A fost completat si modificat prin legi ulterioare (1879, 1894, 1896, 1907). Codul la care ne referim a stabilit o ordine a institutiilor de procedura, care ncepe cu judecatoria. A reglementat procedura de judecata n tribunale. Nu se va mai judeca la ntmplare, ci pe baza unor reguli bine stabilite. Astfel, n cazul judecarii n instanta procedura era urmatoarea: a) cererea de chemare n judecata, b) citarea persoanelor fizice si juridice, c) Ministerul public parte principala n proces (n cele penale, dar si n alte cazuri), d) sedintele de judecata, e) judecarea pricinilor, f) exceptiile preliminare, g) chemarea n garantie, h) sentinta, i) despagubirile si cheltuielile, j) hotarrile date n lipsa, si opozitia. Totodata, Codul de procedura civila cuprindea norme privitoare la procedurile pregatitoare si probatorii (nscrisurile, proba cu martori, expertiza, cercetarea la fata locului, prezumtiile, marturisirea, juramntul, juramntul judiciar etc.); sunt, de asemenea, prevazute procedurile n cazurile de recurgere la apel sau la recurs, precum si procedurile speciale, taxe etc. Toate aceste norme obligatorii cu detalierile lor pun n
Istoria dreptului romnesc, II/2,183. C. P. 1964, art. 2, al. 2.

13 14

evidenta rigurozitatea cu care s-a procedat la modernizarea dreptului romnesc n a doua jumatate a secolului XIX nceputul secolului XX. e. Dreptul procesual penal A fost reglementat de Codul de procedura generala, adoptat si aplicat concomitent cu Codul penal din 1865. Acest cod realiza un compromis ntre vechea procedura si judecata penala moderna. Conceptiile moderne preconizau o judecata publica, deschisa, orala si contradictorie, pe cnd vechea procedura era secreta, scrisa si nu presupunea dezbaterea contradictorie a problemelor. Potrivit noii viziuni, procesul penal cuprindea doua faze si anume: a. Faza premergatoare judecatii, adica descoperirea, urmarirea si instructia. b. Faza judecatii Codul prevedea urmatoarele instante de judecata: 1. Judecatoriile de plasa. 2. Tribunalele de judet. 3. Curtile de juri. 4. nalta Curte de Casatie si Justitie. Ca si n cazul dreptului de procedura civila judecatoriile de plasa nu au functionat din lipsa de personal cu pregatire corespunzatoare. Atributiile acestora au fost ncredintate autoritatilor administrative (subprefecti). Codul la care ne referim abordeaza pe larg o diversitate de aspecte (reguli) de procedura ntre care: 1. actiunea cu cele doua subcomponente simultane, actiunea publica si actiunea privata; 2. competenta; 3. subiectele procesului penal (judecatorul, cel cazut sub actiunea penala, Ministerul Public, partea civila, partea civilmente responsabila); 4. fazele procesului penal (instructia penala si judecata propriu-zisa). Din toate acestea se desprind o multitudine de aspecte pe care Codul de procedura penala le explica n ideea aplicarii lor ct mai corecte. Acest cod a stat la baza procedurala n perioada 1865-1918, fiind supus doar la doua modificari (1902 si 1913). Un alt cod va fi elaborat n perioada interbelica. f. Legislatia muncii n sistemul de drept romnesc de pna la a doua jumatate a secolului XIX nu a existat o legislatie sau norme juridice care sa raspunda domeniului muncii fiindca n evul mediu o astfel de problema nu s-a pus. Raporturile dintre proprietarul de pamnt si taranul dependent erau de alta natura. Aparitia libertatii juridice a persoanei, dupa reforma lui Constantin Mavrocordat, a adus n prim-planul relatiilor sociale problema raporturilor dintre angajator si angajat. Problema muncitoreasca se va pune n a doua jumatate a secolului XIX, cnd viata economico-industriala va prinde contur si n Romnia. Complexitatea si oportunitatea acestui domeniu industrial-muncitoresc i-a determinat pe juristi sa elaboreze norme de drept pentru reglementarea raporturilor patron-salariat; luarea n calcul a unor drepturi pentru salariat (drepturi ce trebuiau statuate si ocrotite) etc.

TEMA a XIV-a DREPTUL ROMNESC N PERIOADA 1919 - 1945 1. Generalitati n cursul anului 1918, pe fundalul victoriei Antantei asupra Puterilor Centrale, provinciile romnesti, aflate sub ocupatie straina, s-au unit cu patria mama Romnia. Astfel, la 27 martie 1918, Basarabia, teritoriul romnesc dintre Prut si Nistru (rapit de Rusia n anul 1812) s-a unit cu Romnia; la 15 noiembrie 1918 a procedat la fel Bucovina (nordul Moldovei) care se afla n componenta Imperiului Austriac din anul 1775; iar la 1 decembrie 1918, ca o ncununare a procesului de desavrsire a statului national unitar, Transilvania, ncorpornd Maramuresul, Crisana si Banatul, s-a unit cu Romnia ntr-un entuziasm impresionant. Se constituia, astfel, Statul National Unitar Romn, a carei recunoastere internationala s-a facut prin Tratatul de Pace de la Paris, din anii 1919-1920. Pentru poporul romn ncepea o etapa istorica noua, n care ntreaga avere nationala devenea proprietatea romneasca, dupa cum erau adunate la un loc toate potentele stiintifice creatoare. Romnia, un stat cu suprafata de 295.000 Km2, si cu o populatie de peste 15,5 milioane de locuitori devenea o putere de marime mijlocie care prin faptele ei economice sociale si de politica generala a constituit o pilda pentru alte state, n perioada interbelica. 2. Organizarea de stat a Romniei interbelice A stat sub semnul Constitutiei din 1923, care a consfintit regimul politic burghez cu institutiile sale tipice: monarhie constitutionala, parlament bicameral, administratia centrala a statului si administratia teritoriala etc. a. Seful statului era monarhul, cu acelasi statut ca mai nainte. El conducea n spiritul Constitutiei, conlucrnd cu Parlamentul si sprijinindu-se pe executiv, care era guvernul. Monarhia n aceasta perioada a fost reprezentata de trei regi si anume: Regele Ferdinand I care s-a aflat n fruntea statului romn din anul 1914 (anul mortii lui Carol I) pna n anul 1927, anul decesului; a urmat la tron minorul Mihai I (6 ani)

nsotit de o regenta. n vara anului 1930 are loc Restauratia. Carol, fiul cel mare a lui Ferdinand, s-a rentors n Romnia si s-a proclamat rege sub numele de Carol al II-lea. El va domni pna n data de 6 septembrie 1940, cnd, n conditii de compromitere a politicii sale, va fi nevoit sa abdice n favoarea fiului sau Mihai I. Potrivit Constitutiei din 1923, regele avea puterea executiva, cu precizarea ca el o exercita in mod regulat (precizat) de Constitutie cu prerogative ca: numirea sau confirmarea n functii publice; ntocmirea de regulamente; era comandantul suprem al armatei si conferea grade militare superioare; acorda decoratii; avea dreptul sa bata moneda. Actele prin care regele exercita prerogativele sale n domeniul administratie erau Decretele regale. Acestea trebuiau contrasemnate de ministrii de resort, care si raspundeau juridic pentru ceea ce semna regele. Alte prerogative ale regelui, dar nu cele din urma, erau: dreptul de a convoca Parlamentul n sesiuni extraordinare, de a dizolva una s-au amndoua Camerele, de a numi si revoca pe seful guvernului. n februarie 1938 a fost instituita dictatura regala, regim politic nedemocratic determinat de evolutia situatiei internationale, dar si de ambitiile regelui Carol al II-lea de a conduce n mod autoritar. Urmarea instituirii noului regim (de dictatura) a fost desfiintarea partidelor politice (sistemul pluripartidist) si nlocuirea acestora cu un singur partidFrontul Renasterii Nationalecondus de catre rege; Parlamentul a fost mentinut formal, viata parlamentara caznd n derizoriu. Astfel a fost creat un regim politic si de stat de vointa personala. Regele si-a nsusit o parte din prerogativele parlamentare, le concentrase pe cele politice n formula unipartidismului, a impus o noua constitutie si a modificat o seama de legi fundamentale. O noua schimbare n sistemul politic la vrf a avut loc la nceputul lunii septembrie 1940. Ca urmare a compromiterii politice a regelui Carol al II-lea si a situatiei generale degradante cauzata de declansarea celui de-al doilea razboi mondial, regimul politic carlist a fost ndepartat prin determinarea lui Carol II sa abdice (45 septembrie 1940). n fruntea statului a fost adus generalul Ion Antonescu, care va pastra institutia monarhica, rege devenind, prin succesiune, Mihai, fiul lui Carol al IIlea. Ion Antonescu, desi era seful guvernului, si-a arogat puteri exceptionale, devenind n fapt Conducatorul statului. Regele tnar (19 ani), lipsit de experienta, mai ales n vremuri de razboi, a fost marginalizat, pastrnd doar cteva prerogative protocolare. Al doilea razboi mondial prin finalitatea lui, a adus pentru Romnia nu numai nfrngerea militara, ci mai ales schimbari radicale n viata politica si organizarea de stat; b. Parlamentul, institutie centrala si reprezentativa mai veche, a fost mentinut n aceiasi structura bicamerala, cu mentiunea largirii lui ca urmare a ntregirii statului romn. Cele doua camere componente ale Parlamentului erau Senatul si Camera Deputatilor. Senatul era format din senatori alesi si senatori de drept, nominalizati dupa statutul lor institutional. Ca urmare a abolirii votului cenzitar si introducerii votului universal direct, secret si obligatoriu, Adunarea Deputatilor era aleasa de catre toti cetatenii romni apti de vot. n atributiile Parlamentului intrau: initiativa legislativa, dezbaterea si elaborarea de legi, care erau sanctionate de rege. c. Guvernul sau Consiliul de Ministri

Potrivit Constitutiei din 1923, guvernul exercita putere executiva n numele regelui ca sef al statului. Ministrii, ntruniti, alcatuiau Consiliul de Ministri care era prezidat de primul ministru, la fel ca si n Constitutia din anul 1866. Legile erau duse la ndeplinire de ministri si alti functionari ai statului. Faza ndeplinirii corecte a legilor o avea puterea judecatoreasca n totalitatea ei. Ca organ administrativ, Consiliul de Ministri dadea hotarri numite Jurnale ale Consiliului de Ministri. d. Ministerele erau grupari de servicii administrative puse sub conducerea unui ministru si desfasurau activitati de interes general pe ntreg teritoriul tarii. Potrivit articolului 93, aliniatul 2 din Constitutie, ministerele se nfiintau si se desfiintau prin lege. Realizarea Statului National Unitar Romn a impus o dezvoltare corespunzatoare a aparatului administrativ, n masura sa satisfaca complexitatea noilor probleme aparute. Fata de ministerele existente nainte de razboi, n anul 1920 au aparut altele noi si anume: Ministerul muncii si ocrotirilor sociale; Ministerul cultelor si artelor; (nlocuind vechiul Minister al cultelor si instructiuni publice); n 1921 a fost creat Ministerul agriculturii si domeniilor (prin reorganizarea aceluiasi minister) etc. n baza noii constitutii din 1938 regele si substituie pozitia de sef al executivului, activitatea de administrare a tarii realizndu-se prin intermediul guvernului/ministerelor ca si pna atunci, cu deosebirea ca regele se substituia primului ministru. Dupa 1938 au fost create ministere si organisme centrale noi, altele au capatat nfatisari schimbate ca urmare a reorganizarii lor. 3. Organizarea judecatoreasc Procesul de modernizare a justitiei romne va continua si dupa Unirea din 1918, ca o fireasca mplinire a institutiilor de drept. Referindu-se la rolul avut de legislatia moderna n evolutia societatii romnesti n perioada interbelica, istoricul Dan Berindei arata de curnd ca redresarea nregistrata n plan economic a fost ,,ntemeiata firesc pe o opera legislativa, care ncununata prin Constitutia din 1923 si Legea administrativa, a dat Romniei caracterul institutional unitar, dar si capacitatea acestei revigorari neaparat necesare. Contemporan cu evenimentele ce au urmat Marii Uniri si contribuind direct la procesul desavrsirii unitatii jurisdictiei romnesti, marele jurist Andrei Radulescu a abordat mai pe larg problema unirii organizatorice si de actiune a domeniului juridic. Instantele de drept ce se vor crea sustinea el trebuie sa fie aceleasi pe tot cuprinsul Romniei. Aceasta este ceruta n primul rnd de interesul practic al vietii zilnice [] n al doilea rnd este ceruta sustine autorul citat de interesul unitatii nationale, care impune o organizare uniforma . Nu exista nici o ratiune sa se alcatuiasca ori sa se pastreze organizatii separate pe regiuni. Justificat observa A. Radulescu ca realitatile, gasite n noile teritorii nu sunt produsul gndirii romnesti, ori izvorte din trecutul neamului nostru, ci sunt organizatii instituite si impuse de altii. Desigur arata autorul reflectiilor de fata se va lua din ele ce este mai bun, potrivit nevoilor generale ale tarii, si se va utiliza pentru njghebarea unei organizatii ct mai bune. Organizarea justitiei sublinia insistent si ndreptatit Andrei Radulescu trebuie sa fie aceeasi pentru toti supusii statului romn, pentru alcatuirea si nfaptuirea ct mai

buna a ei. Opiniile fondate stiintific ale lui Andrei Radulescu s-au circumscris spiritului vremii si vointei generale, Constitutia din martie 1923 prevedea printre altele: ,,Se vor revizui toate codicele si legile existente n diferite parti ale statului romn si asigura unitatea legislativa (art. 137) Privitor la unificarea legislativa trebuie stiut ca aceasta s-a realizat prin doua modalitati si anume: Prima a constat n extinderea aplicarii unor legi din vechea Romniei pe ntreg cuprinsul tarii; cea de a doua s-a nfaptuit prin elaborarea unor noi acte normative, unice, prin care au fost nlaturate reglementarile paralele. Prin mbinarea celor doua metode s-a creat, n final, sistemul de drept al Romniei interbelice. 4. Structura organismelor judecatoresti n anul 1924 a fost elaborata Legea organizarii judecatoresti. Era aducere la zi a legii din anul 1909. Astfel, organele puterii judecatoresti erau: Judecatoriile, Tribunalele, Curtile de Apel, Curtile cu Jurati, nalta Curte de Casatie si Justitie, si Jurisdictia Militara, care era organizata separat. a) Judecatoriile nu se vor mai numi ,,Judecatorii de ocoale, ci simplu judecatorii. Asa precizase Legea din 25 iunie 1924 privitoare la organizarea judecatoreasca. Au fost nfiintate, n schimb, circumscriptii ale acestora. Personalul Judecatoriei era compus dintr-un judecator si unul sau mai multi ajutori de judecatori. S-a desfiintat postul de magistrat stagiar. O dispozitie noua ce privea buna functionare a justitiei era aceea ca Judecata se va face la resedinta judecatoriei nu ca pna atunci cnd judecatorul se deplasa n localitatile cu pricina. b) Tribunalele. Legea prevedea ca n fiecare capitala de judet va functiona un tribunal, care, la rndu-i, cuprindea circumscriptiile judecatoresti. Tribunalele erau alcatuite din una sau mai multe sectii. Fiecare sectie avea un presedinte, cel putin doi judecatori de sedinta, unul sau doi supleanti, grefieri, impegati etc. Aceasta structura era stabilita prin bugetul Ministerului de Justitie. Ca inovatie juridica a fost creat postul de Judecator titular si a unei sectii de tutela. Compunerea completului de judecata a cunoscut, pentru scurt timp, o inovatie si anume aceea a introducerii judecatorului unic la tribunale, n prima instanta. Se mentinea si completul de doi n materie penala si, contecios sau ca instanta de apel n recurs. c) Curtile de apel au crescut ca numar de la 4 la 12, nominalizndu-se n Legea tribunalelor care faceau parte din circumscriptia fiecarei Curti. Aceasta se compunea din una sau mai multe sectii, fiecare dintre ele avnd un presedinte si cinci consilieri, plus alti trei (cel putin) pentru inspectiile judecatoresti. Curtea de Apel judeca n complet de trei consilieri, lund decizii cu majoritatea de doi, n cazurile apelurilor la procesele judecate de judecator si n apelurile penale. n cazuri mai complicate, Curtea de Apel era obligata sa judece cu cinci consilieri. d) Curtile cu jurati. Legea din 1924 stabilea ca n fiecare judet sa functioneze

cte o Curte cu jurati, cu competenta de a judeca ,,n toate materiile criminale si delicte de presa. Judecau n sesiuni ordinare, stabilite prin regulament special pentru functionarea lor, cu deosebire fata de trecut cnd sedinta nu mai era prezidata de un consilier de la Curte, ci de prim-presedintele tribunalului sau presedintele tribunalului nedivizat. e) Curtea de Casatie. Pentru Romnia exista o singura Curte de Casatie si Justitie, fapt stabilit prin Constitutia din 1923. n 1925 va fi elaborata legea pentru Curtea de Casatie si Justitie, avnd ca baza elemente din vechea lege a lui Al. I. Cuza (1864). Suprema instanta se nfatisa ca un puternic element al Unirii. Legea Curtii de Casatie, elaborata n decembrie 1925, preciza, ca si Constitutia, unicitatea celei mai nalte instante judecatoresti (art. 1), lucru nu usor de realizat, data fiind pluritatea sistemelor juridice aplicate pe teritoriul tarii dupa Unire. Curtea de Casatie ramnea formata tot din trei sectii, ca n trecut, si se compunea dintr-un prim-presedinte si trei presedinti de sectie, nsa numarul consilierilor s-a ridicat la 42, iar dupa anul 1932 la 50 etc. Numeroase alte modificari cuprinse n lege si reglementarile ulterioare au stat sub semnul evolutiei problematicii ce intra n competenta acestui organism juridic. Alte institutii si organisme completau masurile de ntregire si extindere a legislatiei romnesti n perioada interbelica, cum erau: Inspectorii judecatoresti, Consiliul superior al magistraturii, Ministerul public, Corpul portareilor, Grefa curtilor si tribunalelor, magistrati si auxiliar ai justitiei (magistrati, functionari judecatoresti, avocati si alte categorii). Toate acestea dovedesc complexitatea pe care au dobndit-o institutiile de drept, reflectnd prin aceasta si multitudinea de atributii. n general, organizarea judecatoreasca de dupa Unirea din 1918 a ramas aceiasi pna dupa cel deal doilea razboi mondial, cnd din cauza ocupatiei sovietice si instituirea unui nou regim politic n Romnia, justitia va fi supusa si ea unor restructurari profunde, care au deturnat adevarata menire a acesteia de a fi autoritara, impartiala si inamovibila. Institutiile de drept au devenit anexe ale politicului, coparticipnd la toate actele de justitie ce s-au petrecut n acea perioada. Unele modificari s-au nregistrat si n timpul dictaturii Carliste, cnd s-a generalizat si permanentizat starea de asediu si a crescut competenta instantelor militare. Toate acestea din cauza pregatirilor de razboi din Europa si a amenintarilor din afara la integritatea teritoriala a Romniei. Legea organizarii judecatoresti din august 1938 nu a mai inclus ntre instantele de judecata Curtile cu Jurati, si a creat doua feluri de judecatorii: Urbane (existente) si Comunale. n timpul razboiului, n Romnia nu s-au adus schimbari structurale organizarii judecatoresti. Se remarca aceeasi importanta ridicata a instantelor militare, determinata de starea de razboi. n anul 1941 au fost create instantele militare speciale, formate din generali, numiti de Ministerul Apararii Nationale, n numar de trei.

5. Legislatia

a. Dreptul civil Dupa realizarea Romniei ntregite, n anul 1918, Dreptul civil a fost supus unor transformari importante att pentru unificarea legislatiei, precum si pentru punerea de acord a legislatiei existente cu ideile sociale, economice si politice ce s-au ivit dupa primul razboi mondial. n problema persoanelor, legislatia a fost adusa la acelasi numitor, ncepnd cu numele, ce individualiza persoana si continund cu actele starii civile, nationalitatea, naturalizarea etc. Aceste aspecte au facut obiectul unor atente elaborari si nscrisuri n noua legislatie. A fost adoptata legea unificatoare privind actele de stare civila (25 februarie 1928). Titlul II din Codul civil al lui Cuza din 1864 a fost modificat n sensul extinderii acestuia. S-a schimbat ordinea materiei si s-au introdus norme noi. S-au perfectat si completat textele existente si s-a procedat la clasificari mai sistematice. Lucru lesne de nteles, elemente de procedura din vechiul cod nu mai corespundeau noii epoci, de aceea printr-un sir de legi Codul civil din 1864 a capatat o nfatisare noua. Noua legislatie proclama deplina egalitate ntre soti, n ceea ce privea drepturile civile. Era o chestiune de substanta juridica. Pe de alta parte s-au introdus ngradiri n exercitarea dreptului de casatorie pentru anumite categorii de functionari, fiind vizati ofiterii si membrii corpului diplomatic, carora li se impunea dovada unei averi (dote) pentru a contracta casatoria. Problema bunurilor a fost si ea luata n dezbatere aducndu-i-se corijari si mbunatatiri: Constitutia din 1866 prevedea o gama larga de drepturi n ceea ce privea proprietatea imobiliara. n conditiile de dupa primul razboi, din considerente morale fata de cei ce luptasera pentru cauza unitatii nationale, s-a admis masura echitabila de mproprietarire a unui numar nsemnat de sateni n detrimentul marii proprietati private. Constitutia din anul 1923 nscria principiul (corespondent n vechea constitutie) ca proprietatea de orice natura precum si creantele asupra statului sunt garantate adaugnd ca ,,nimeni nu poate fi expropriat dect pentru cauza de utilitate publica, dupa dreapta despagubire stabilita de justitie. Rolul creativ romnesc s-a manifestat n interpretarea unor texte greu de conciliat; prin aplicarea n domeniile cele mai variate a unor teorii generale sau a unor maxime juridice; n lipsa unor texte de lege care sa rezolve problemele aduse n judecata instantelor; n interpretarea ingenioasa a unor redactari legale sumare pentru adaptarea lor la dezvoltarea tehnicii de interpretare folosita de instantele judecatoresti. Solutiile jurisprudentiale si opiniile de doctrina au dus n cteva cazuri importante la modificari legislative n materie succesorala, responsabilitate civica, substitutie fideocomisara si dublul legat constitutional, abuzul de drept, validitatea actelor etc. b. Dreptul procesual civil Institutiile procedurale erau procesul si executia silita, care au fost supuse modificarilor cerute de transformarile politico-statale. Au fost unificate legile din vechea Romnie cu cele din provinciile unite cu tara. Totodata, au fost introduse

norme procedurale corespunzatoare acelei perioade prin modificari aduse Codului de procedura civila din anul 1865. Ca elemente noi se nregistreaza accelerarea judecatilor naintea tribunalelor si curtilor de apel, s-a procedat la unificarea competentei instantelor. Vechiul deziderat de accelerare a judecatilor si-a gasit nfaptuirea prin Legea din anul 1925, privind accelerarea judecatilor, pentru a scurta durata. Aceeasi lege a mpartit procedura de judecata n doua faze: a) preliminara; b) de fond; Un principiu inovator a fost acela care consacra rolul activ al judecatorului n conducerea procesului, ceea ce a nsemnat un nou pas nainte fata de trecut, cnd judecatorul nu putea avea nici o initiativa. De asemenea, o importanta mai mare a capatat procedura scrisa. Reglementarile noi au fost rodul nu a unui cod procedural civil, ci a unor legi si norme care cumulate au asigurat un continut bogat n acest domeniu. c. Dreptul penal. Codul penal din anul 1936 Odata cu realizarea statului national unitar romn a aparut si o pluritate de reglementari penale. Situatia deosebita creata consta n faptul ca existau mai multe legislatii rezultate din existenta unor coduri diferite n regiunile unite cu tara. Astfel, se poate nominaliza Codul penal romn din anul 1864; Codul penal ungar din anul 1878, prezent n Transilvania; Legea austriaca, respectiv Codul penal austriac din anul 1852, iar n Basarabia, Codul penal rus din 1903. Din considerente de politica legislativa, s-a ales situatia mentinerii, un timp, n vigoare a acestora pna la intrarea pe rol a noului Cod penal romn n anul 1937. ntre timp au fost adoptate succesiv o serie de legi noi care se vor regasi n spiritul Codului de mai trziu. nca n anul 1920 au nceput lucrarile n vederea ntocmirii noilor coduri unice, ntre care cel penal si de procedura penala. n anul 1925 a fost creat Consiliul legislativ, care a preluat lucrarile de ntocmire a Codului penal romn. Votat si promulgat la 16 martie 1936, acesta va intra n vigoare la 1 ianuarie 1937. Constitutia din februarie 1938 consacra regimul naspririi pedepselor. Au aparut probleme legislative noi cum erau crima de sabotaj comercial sau industrial. n conditiile starii de razboi s-a impus necesitatea unor acte normative noi care reglementau infractiunile denumite crima de sabotaj comercial, industrial etc. Ca atare a fost introdusa, dupa 1938, pedeapsa capitala.

d. Dreptul procesual penal Era reglementat de Codul de procedura penala, elaborat n anul 1936 si pus n aplicare, ncepnd cu 1 ianuarie 1937. La baza ntocmirii acestuia a stat vechiul Cod din anul 1864 care a oferit nca multe elemente valabile. Altele, depasite, au fost corectate din mers prin dispozitii, att nainte ct si dupa anul 1918.
Ca prima preocupare n domeniu a fost extinderea aplicarii elementelor de procedura penala din Vechiul Regat, n Basarabia (1919), n Transilvania si Bucovina (ceva mai trziu), culminnd cu punerea n aplicare a noului cod care va capata autoritate institutionala n ntreaga Romnie. e. Dreptul comercial A capatat n noua perioada o consistenta mai puternica, prin profunzimea si multitudinea aspectelor legiferate. Reforma acestui domeniu legislativ a constat ntr-o seama de reglementari prin legi sau norme regulamentare, ntruct Codul Comertului a fost terminat abia n anul 1938, sub forma de proiect, si nu a mai putut apare legea de punere n aplicare. Totusi, literatura de specialitate a valorificat datele cuprinse n el, ceea ce i-a dat valoare istorica, dar si practica, pentru ca de fapt codul era o sinteza a legislatiei n domeniu. Problematica dreptului comercial este vasta, motiv pentru care ne vom limita la a enunta cteva aspecte mai relevante: reglementarea problemei cooperatiei, elaborndu-se n anul 1928 un Cod al cooperatiei; Camerele de comert si industrie, unificarea si extinderea lor; problema societatilor de asigurare, reorganizarea acestora; regiile comerciale au fost supuse si ele modernizarii si unei supravegheri legislative riguroase. Un cadru legislativ aparte l-a constituit sistemul bancar si institutiile de credit, pornind de la unificari si urmarindu-se largirea, consolidarea si perfectarea lor. f. Legislatia muncitoreasca n perioada interbelica s-a amplificat problematica legislatiei muncitoresti cu reguli de nominalizare a raporturilor muncitorilor cu patronii (conditii de munca, securitatea muncii, salarii, asigurari etc.) dar si n directia obstructionarii manifestarilor acestora. Cteva momente semnificative au fost nregistrate n ceea ce priveste dreptul de asociere si organizare a muncitorilor din fabrici si a altor categorii de salariati. Spre exemplu, Legea sindicatelor profesionale din anul 1921, a instituit legiferarea organizarii muncitorilor. nsa, n legea pentru persoanele juridice erau incluse si dispozitii menite a limita formele de manifestare si organizare muncitoreasca. n aceasta problema, legiuitorii si organismele menite a elabora legile si de a supraveghea eficacitatea acestora s-au constatat progrese nsemnate. S-a legiferat, n aceasta perioada, ocrotirea muncii minorilor si a femeilor, s-a introdus repaosul duminical legiferat, durata zilei de munca (1929) de 8 ore etc. n anul 1933 a fost elaborata legea pentru unificarea asigurarilor sociale. Legea asupra conditiilor de munca (1929) a facut dovada implicarii dreptului n problematica sociala. Pe buna dreptate a fost consacrat din punct de vedere juridic termenul de

Jurisdictia muncii, ca o activitate ce s-a impus puternic n acea perioada. Din pacate nsa, evolutia evenimentelor internationale catre noua conflagratie mondiala a cauzat masuri represive asupra maselor muncitoare si n Romnia. Libertatea de asociere va fi restrnsa treptat pna la lichidare; au fost elaborate norme n materie de rechizitii, n pregatirile militare. Mobilizarile agricole, munca fortata, militarizarea ntreprinderilor si altele au constituit tot attea norme legislative ce nu mai corespundeau cu realizarile anterioare. Vremurile de razboi au impus alte modalitati de manifestare a justitiei precum si o intransigenta tipica unor asemenea vremuri de comanda unica n care justitia nu se mai putea manifesta independenta. Multe drepturi dobndite au fost anulate prin natura mprejurarilor impuse de razboiul la care a participat si Romnia n perioada 19411945. Aproape orice fapta interpretabila putea fi incriminata ca sabotaj mpotriva statului, ceea ce n timp de razboi se pedepseste foarte aspru. Instantele militare au capatat o larga competenta, chiar si n mediul rural.