Codependenţa în adicţii

Articole dependențe

Dependentul – sclavul obiceiului, codependentul – sclavul

dependentului
Dependenţa sau adicţia conduce la pierderea totală a libertăţii deoarece persoana va fi
„controlată” sau cu alte cuvinte, va deveni sclavul obiectului dependenţei, indiferent că
vorbim despre consum de substanţe, joc de noroc patologic sau altele (OMS, APA).
Această boală interferă cu realizarea responsabilităţilor zilnice, personale sau
profesionale, ducând la probleme cauzate atât persoanei în cauză, cât şi celor din jur.
Ea se caracterizează, pe lângă consumul de substanţe sau jocul de noroc patologic,
prin prezenţa mai multor elemente care generează un pattern de comportament şi de
reactivitate. Acest pattern se menţine chiar şi când pacientul dobândeşte abstinenţa (nu
mai consumă substanţa sau nu mai joacă):

 este în continuă căutare de a genera conflicte care să submineze „autoritatea” şi

controlul, din partea familiei cel mai frecvent;
 schimbarea „obiectului” dependenţei (nu mai consumă heroină, dar ia mai multă
metadonă decât îi este prescris de medic, bea mai mult sau joacă jocuri de noroc,
etc.);
 incapacitatea de a se organiza: amână efectuarea activitaţilor (“Nu am timp azi să
fac… pentru că….O să fac maine.” Dar mâine, evident, apare un alt motiv de
amânare…), nu poate menţine un program regulat, are probleme cu punctualitatea;
 persistenţa unor simptome ca minciuna sau manipularea (“Nu i-am mai spus că m-
am întâlnit cu un fost cunoscut de când făceam prostii, ca să nu se îngrijoreze”, “Nu
pot să îi spun că joc iar, pentru că iar va începe să mă controleze tot timpul”), ş.a.

Ca o reacţie la acest tip de pattern comportamental, se întâmplă

frecvent ca membrii familiei unui astfel de pacient să dezvolte un
comportament adaptativ la boala prezentă în sistemul familial:
 dependentul nu se poate trezi dimineaţa – părintele/partenerul de viaţă organizează
trezitul zilnic;
 dependentul „uită” că are programată o întâlnire importantă – părintele/partenerul
de viaţă ţin minte şi îi reamintesc de întâlnire;
 dependentul intră în sevraj la heroina, dar nu se poate interna în spital pentru că “îşi
pierde serviciul”, „nu sunt condiţii bune”, „nu se uită nimeni la tine”, „nu îţi dau
tratament nu ştiu câte zile”, „va cunoaşte alţi „drogaţi””) etc. – părintele/partenerul
de viaţă acceptă să îi dea bani să cumpere droguri sau merg chiar ei să cumpere
metadonă de la diverse persoane „de pe piaţa neagră”, punându-şi la risc propria
libertate.
După o perioadă de exersare a acestui tip de comportament compensator, pacientul
dependent şi familia sa ajung să accepte că „aşa este el/ea, nu e în stare să…” astfel
încât pacientul nu mai face eforturi să îşi schimbe comportamentul şi se complace în a-i
lăsa pe alţii să îi organizeze viaţa, iar familia persistă în comportamentul compensator ,
se dezvoltă, spun specialiştii, o relaţie de codependenţă.

Un codependent este o persoană preocupată excesiv de nevoile celuilalt şi mai puţin de

propriile nevoi. În timp, codependentul poate ajunge să considere că este mai capabil
decât ceilalţi, ba, mai mult, TREBUIE să acţioneze în numele şi spre binele
dependentului. Un codependent este, de fapt, dependent de a ajuta pe altcineva.

În anumite cazuri, codependenţa poate deveni atât de severă, încât codependentul

poate determina persoana dependentă să rămână neajutorată; încearcă să facă tot
posibilul să rezolve lucrurile care nu funcţionează în locul pacientului, împiedicându-i
astfel, să îşi recapete controlul asupra propriei vieţi. Şi persoana codependentă
dezvoltă un pattern de comportament de tip adictiv – pur şi simplu nu se poate opri din
“a face” în locul dependentului.

Chiar dacă persoana cu dependenţă ajunge să facă schimbări în comportament, semnele şi

simptomele codependentului îl pot împiedica să îşi valorizeze reuşitele:

 perfecţionismul: “nu e bine cum ai făcut, dacă nu faci cum am eu nevoie, mai bine
nu mă mai încurca”;
 dependenţa de muncă: „nu am timp de distracţii ca tine, cineva în casa asta trebuie
să muncească să îţi plătească tratamentul/datoriile”;
 probleme de comunicare: nu are răbdare să asculte („lasă-mă cu sensibilitatea ta,
eu muncesc toată ziua şi nu mă mai plâng atâta”), vine imediat cu o directivă
(“trebuie să ai şi tu un pic de voinţă”) sau cu o problemă mai mare (“termină cu
prostiile astea cu şeful tău, trebuie să te duci la serviciu”); evită sau nu ştie să
vorbescă despre propriile probleme dar pune asta pe seama incapacităţii
dependentului (“ce să îţi mai spun şi ţie, că tu nu eşti în stare să ai grijă de tine”);
 dorinţa de control compulsiv: “i-am dat ieri 400 sms-uri că nu răspundea şi m-am
temut că…”;
 incapacitate de a pune limite: stabilesc limite fără a încerca să afle cum este pentru
celălalt sau care este sensul, pun fie limite prea rigide, fie nu pun limite deloc;
 obsesie: codependenţii pot deveni obsedaţi să nu greşească faţă de ceilalţi
(secundar dependenţei lor, anxietăţii şi perfecţionismului);
 relaţii dependente: „nu o să îi iert niciodată ce ne-a făcut, dar rămân cu el/ea pentru
copil”;
 somatizări (emoţiile reprimate ce duc la afecţiuni fizice): dureri de cap persistente,
tulburări ale tractului gastro-intestinal (senzaţie de greaţă, balonare, dureri sau
 disconfort abdominal), hipertensiune arterială, insomnie şi alte afecţiuni corelate cu
stresul.

Modalitatea de abordare a acestei problematici este foarte asemănătoare cu cea de la

dependenţe. Primul pas în rezolvarea codependenţei este conştientizarea faptului că
există o problemă. Este bine de avut în vedere că acest tip de comportament este unul
învăţat, aşa că identificarea semnelor şi simptomelor indică şi paşii care se pot face
pentru soluţionarea codependenţei.