Sunteți pe pagina 1din 2

Joc si joaca

Din punct de vedere istoric, radacinile jocului se pierd n negura timpurilor. n opinia lui Johan Huizinga, "jocul este mai vechi dect cultura, pentru ca notiunea de cultura, orict de incomplet ar fi ea definita, presupune n orice caz o societate omeneasca, iar animalele nu l-au asteptat pe om ca sa le nvete sa se joace. Omul inceputurilor a numit joc toate ritualurile care il puteau pune in legatura cu sacrul. Asa au aparut, la greci si la romani, marile jocuri publice consacrate zeilor tutelari ai cetatilor .Chiar si jocul de fotbal se pare ca ilustreaza sugestiv un mit: disputarea globului soarelui de catre doua fratii rivale. Inca din Antichitate s-a descoperit faptul ca arta seamana cu jocul, orice creatie imita imaginea lumii. Arta nu doar modifica, ci construieste o alta lume prin intermediul jocului. In spatiul pur al ideilor, jocul acapareaza si instapaneste fiinta . Jocul nu este doar o tema culturala si literara, ci si, in buna masura, un mod de existenta. Intr-un anume fel, copilaria se confunda cu jocul. La aceasta varsta jocul este o forma de participare voluntara la cadrul si conventiile jocului. Jocul insemana nu doar placere, ci si indrazneala si risc, inteligenta, vocatie si experienta, acesta fiind o activitate umana complexa, greu de cuprins intr-o definitie multumitoare, data fiind marea diversitate a formelor sale de manifestare. Principalele trasaturi ale jocului sunt evidentiate n studiul "Homo Ludens": jocul "poate fi numit o actiune libera o actiune care totusi l poate absorbi cu totul pe jucator, o actiune de care nu este legat nici un interes material direct si care nu urmareste nici un folos, o actiune care se desfasoara n limitele unui timp determinat anume si ale unui spatiu determinat anume, o actiune care se petrece n ordine, dupa anumite reguli. Jocul nu tine cont de varsta sau de statut social, dupa cum afirma Florin Iaru. Jocul permite tutror sa evadeze din cotidian, sa isi descarce energia, sa se relaxeze. O opera in care este prezenta tema jocului este poezia De-a v-ati ascuns... de Tudor Arghezi. Tema poeziei o constituie moartea perceputa ludic sub forma unei calatorii. Titulul induce ideea ca nu totul este ceea ce pare a fi. Poezia este construita pe motivul destinului inevitabil al omului. Tatal poarta o masca, pentru a nu-i speria pe copii si pentru a face moartea sa para un lucru peste care se poate trece relativ usor. Fiind definitiva, il va impiedica pe tata sa ii mai viziteze pe cei dragi: Apoi o sa fie o intarziere/ Si alta si pe urma alta/ Tata nu o sa mai aiba putere/ Sa vie pe jos in timpul cat se cere. In finalul poeziei, eul liric condamna deznodamantul crud al jocului : Asa este jocul/ Il joci in doi, trei,/ Il joci in cate cati vrei/ Arde-l-ar focul. O alta poezie a aceluiasi autor in care este prezentata in mod ludic o tema serioasa, geneza oamenilor, este Adam si Eva. Tema acestei opere o constituie geneza prezentata intr-o maniera proprie lui Arghezi. Motivul crearii omului este lipsit de profunzime, Arghezi imaginandu-si scopul acestei lucrari divine ca o eliberare de monotonia apasatoare: Urandu-i-se singur in stihii,/ A vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii. Desi omul ar fi putut fi creat din borangic, argint sau promoroaca Dumnezeu a ales sa il creeze cu praf si nitelus scuipat, acesta fiind motivul pentru care Adam a iesit trandav si naravas. Acesti termeni sugereaza atmosfera ludica a poeziei si face trimitere la audienta vizata, copii. Primii oameni sunt inchipuiti de Arghezi ca niste copii, neastamparati si dornici sa exploreze: S-au luat de maini si-au cutreierat/ Gradina toata-n lung si-n lat. Consecintele incalcarii cuvantului divin sunt expuse de acelasi Tudor Arghezi in opera numita Pedeapsa. Tema acestei poezi este tot una de natura religioasa, valorificand izgonirea primilor oameni

din paradis. Incalcarea poruncii divine duce bineinteles la pedeaspa: Nici nu-nghitisera o-mbucatura/ C-au si fost prinsi cu ea in gura. Aceste versuri prezinta cadera lor in pacatul neascultarii. Omul isi dovedeste lacomia, chiar daca Dumnezeu le-a pus la dizpozitie toata frumusetea descris in poezia Adam si Eva. Adam o invinovateste pe Eva, iar Eva pe sarpe. Aceasta pasare a responsabilitatii, caracteristica copiilor, il supara pe Dumnezeu care decide ca drept pedeaspa alungarea lor din paradis, caci:Dumnezeu lovestentotdeauna/ Mai tare decat faptele minciuna. In Amintiri din copilarie Ion Creanga prezinta o varsta a inocentei si a formarii, a modelarii umane. Principala grija a autorului este evocarea varstei de aur, pentru ca, daca prin amanunte Nica este propria sa ipostaza, asa cum i-o pastreaza amintirea, tipologic vorbind, eroul sau este copilul universal : asa eram si eu la varsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copii de cand lumea asta si pamantul. Prin Nica, scriitorul prezinta istora unei copilarii din Moldova sfarsitului de secol XIX, de la primii ani de scoala si pana la despartirea de satul natal. Creanga insista asupra starii de inocenta si nevinovatie a lui Nica, stare care o invoca de la inceputul pana la sfarsitul cartii: hai mai bine despre copilarie sa vorbim, caci ea singura este vesela si nevinovata.... Copilul nu constientizeaza raul, el doar se joaca, glumeste, este pus pe nazbatii si pozne. El traieste intr-o liberate ludica, iar nazbatiile se tin lant. Totul este joc in existenta lui. El si fratii lui se joaca cu tatal lor cand acesta vine ostenit de la munca, se joaca luandu-se la harjoneala pana ce era nevoita biata mama sa ne dea cateva tapangele pe spincare. Tot o joca este pentru copii taierea porcului si colindatul de Anul Nou, sa nu mai vorbim despre smantanitul oalelor, furatul cireselor si al pupezei sau scaldatul pe furis. In finalul cartii, Nica isi da seama cu tristete ca a crescut, ca nu mai este copil. Parasindu-si satul, copii isi parasesc in acelasi timp copilaria, isi iau adio pentru totdeauna de la libertatea ludic si traiul fara griji si probleme. Acest episod simbolizeaza pierderea paradisului copilariei, la care nimeni nu se va mai putea intoarce vreodata. Copilaria este cea mai frumoasa perioada din viata fiecaruia, reprezentnd vrsta inocentei. Jocul si joaca sunt elemente caracteristice copilariei, ele i dau farmec, reprezentnd o modalitate prin care copii pot descoperi lumea inconjuratoare si totodata minunatele lucruri pe care copilaria le poate oferi. Aceste elemente se afla intr-o legatura foarte stnsa: prin joc, copii descopera lumea, iar adultii se ntorc la perioada copilariei, redescoperind acea vrsta a inocentei. Datorita acestui lucru jocul a devenit apropiat unei alte teme si anume copilaria. Alexandru Vlahuta afirma: "Noi, cei mari, uitam adesea c-am fost copii. Si lucrul acesta ar trebui sa ni-l aducem aminte, mai ales cand ne gasim in fata copiilor".