Dinamica Si Structura Comertului Exterior Al Romaniei

(1859-1939)

COMÉRŢ, (rar) comerţuri, s.n. Schimb de produse prin cumpărarea şi

vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfăşoară circulaţia mărfurilor. –
Din fr. commerce, lat. commercium.

Istoria comerțului începe în antichitate, când oamenii făceau schimburi

de produse sau animale.Acest schimb se numea troc.Mai târziu, pentru a ușura
comerțul, oamenii au inventat banii, care aveau rolul unui intermediar.Atunci bunurile
erau comercializate in schimbul unei sume de bani la care bunurile respective erau
evaluate.Acest obicei s-a păstrat pâna în zilele noastre.
Odată cu trecerea anilor, comerțul se desfășoară pe arii tot mai largi.Intâi între
locuitorii aceluiaș oraș, apoi între locuitorii a două sau mai multe orașe diferite.Mai
târziu a apărut și comerțul internațional care a dus la diversificarea ofertei mărfurilor,
dând cumpărătorilor dreptul de a alege dintr-o varietate de produse.

Comerţul exterior al României a evoluat şi s-a modificat de-a lungul

perioadei 1859-1939 ca urmare a unor evenimente politice,economice şi sociale
petrecute pe plan naţional şi internaţional.
Dar întâi sã vedem ce este comerţul exterior si când a apãrut el în ţara
noastrã,pentru cã rădãcinile sale sunt mai adânci de anul 1859.Comerţul exterior este “o
formã de participare a ţãrilor la circuitul economic mondial,care cuprinde exportul si
importul de produse între douã sau mai multe state.Posibilitãţile largi de dezvoltare a
producţiei agricole,îndeosebi a cerealelor,bogãţia în animale ca şi resursele naturale ale
ţãrii,au atras devreme economia româneascã în schimbul internaţional.Ĩncã din
feudalism,ţãrile române aveau relaţii comerciale cu ţãrile vecine cum erau
Polonia,Ungaria,Rusia sau Imperiul Otoman, care dupã secolulul al XVI-lea a devenit
principalul partener comercial1.”
Evenimentul care a marcat relaţiile comerciale ale ţãrii noastre cu celelalte
state este Unirea Principatelor Moldovei şi Ţãrii Româneşti la 24 ianuarie 1859,
eveniment ce a însemnat începutul unei perioade în care “au fost adoptate o serie de
mãsuri care au determinat un nou cadru legislativ al desfãşurãrii comerţului
exterior2.”Una din aceste mãsuri, ne spune N. Suta în aceastã carte, este renunţarea la
sistemul de arendare a vãmilor, luarea acestora de la particulari pentru a fi exploatate de
stat în regie. Deasemenea, se adoptã un nou regulament vamal în1860 iar ”taxa vamalã
este stabilitã la 5% ad valorem.Se menţine scutirea de taxe a oierilor transilvãneni şi
sunt scutite de taxe la export cãrţile tipãrite în Principate, hârtia,stearina, alimentele
necesare cãlãtorilor, utilajele si cãrbunele necesare industriei si navigaţiei pe Dunãre 3.”
Alte lucruri realizate de noul regulament vamal au fost interzicerea
importului de vin şi bãuturi spirtoase ce aveau sub 40 grade si sarea (mai puţin cea de
1
Ilie Puia, Mic dicţionar pentru tineret de istorie a economiei româneşti,Editura Politicã,1988,pg 80
2
Nicolae Suta, Gabriela Drãgan, Maria Mureşan,Istoria comerţului exterior românesc,Editura
Eficient,Bucuresti,1996,pg 78
3
idem
mare), impunerea unor condiţii pentru realizarea comerţului de tranzit, precum şi
recunoaşterea oraşelor Brãila şi Galaţi ca porturi franco (“reglementare care permite
intrarea si ieşirea de mãrfuri, indiferent de originea sau provenienţa lor, fãrã a fi supuse
impunerii vamale şi regimului vamal pentru mãrfurile care intrã sau ies din teritoriul
vamal al ţãrii respective”)4. Aceste oraşe fuseserã declarate zone libere sau antrepo în
1836, respectiv 1837. Antrepo este “o zonã, de obicei port, consideratã cã nu face parte
din teritoriul vamal al ţãrii respective, mãrfurile nu suportã la intrare impozite sau taxe
vamale, pentru acestea se fac depozite de mãrfuri, unde se efectueazã apoi vânzãri
parţiale sau integrale. Ĩnsã atunci când marfa e vândutã se plãteşte ţãrii importatoare
taxa vamalã legalã iar pentru operaţia de depozitare a mãrfurilor se plãteşte o anumitã
chirie5 ”. Alte mãsuri luate prin noul regulament vamal sunt : reglementarea cursurlor
monedelor strãine, introducerea unor reguli pentru taxarea corectã a produselor
importate şi exportate, precum şi stabilirea mãrfurilor care sunt scutite de taxe vamale
sau cele care sunt interzise.
Un eveniment important care a ajutat la dezvoltarea comerţului exterior a
fost şi adoptarea legii monetare în1867, dar şi legea referitoare la accizele comunale din
1871 şi legea veterinarã din 1874.

Comertul exterior în perioada 1859-1900

Ĩn aceastã perioadã, în care capitalismul a invadat din ce în ce mai mult ţara

noastrã, comerţul exterior a înregistrat o creştere continuã, cu unele excepţii şi a fost
caracterizat prin “existenţa celor douã tipuri de politicã economicã adoptate de statul
roman : regimul liberului schimb(1859-1886) şi regimul protecţionist(1886-1916)6.”
”Din 1863 pânã în 1896 comerţul exterior a sporit cu 242,9%. De asemenea,
în perioada 1863-1876, balanţa comercialã a Principatelor Unite s-a menţinut activã,
exportul prezentând regulat un excedent asupra importului. Din totalul exporurilor însã
75-80% îl constituiau cerealele iar 13-19% animalele şi produsele animale7. ” Aceeaşi
sursã ne oferã informaţia cã importul era constituit mai ales din produse textile
semifabricate sau finite(35-40%), urmau produsele din fier,otel şi alte metale,
cãrbunele, maşini industriale şi agricole(mai puţin) iar în ultimul rând articole coloniale
(cafea, condimente, orez, fructe exotice) zahãr, ulei de mãsline etc.
Realizarea constructiilor de cãi ferate, prima fiind fãcutã în 1869, a dus la
desfãşurarea
comerului exterior în condiţii mai bune.
Ĩn ceea ce priveste evoluţia comerţului exterior al Principatelor în perioada
1860-1875, acesta a crescut fizic şi valoric, în anul 1875 acesta fiind cu circa 37% mai
mare decât în anul 1860. Referindu-ne la aceeaşi perioadã, spunem cã importurile au
crescut cu 67% iar exporturile cu 25%. Ĩn intervalul 1871-1875 au avut loc cele mai
mari creşteri, în comparaţie cu perioada 1861-1865; astfel valoarea medie a comerţului
exterior a crescut cu aproximativ 37%, cea a importului cu circa 47% iar cea a
exportului cu 34%. Deasemenea, şi volumul comerţului exterior pe locuitor a crescut de
la 42,7 lei în 1865 la 51,8 lei în 1875 iar populaţia a crescut de la 4,4 milioane la 5

4
***Dicţionarull complet al economiei de piaţã,Editura BussinessBooks,volumul1,pg 260
5
Idem.
6
Mihai Irimiea,Istoria economiei naţionale Editura Universitãţii din Ploieşti,Ploieşti,2005,pg 64.
7
N. N. Constatinescu(coordonator),Istoria economicã a României,Vol I,ediţia a doua,Editura
Economicã,1998,pg 325
miloane. Balanţa comercialã a fost caracterizatã prin excedent, acesta variind între 11,9
mil în 1874 şi 107, mil în 18688.
Ĩn continuare, urmeazã prezentarea comerţului exterior ca structurã pe
categorii de mãrfuri.
“Structura exportului, pe categorii de mãrfuri, în anii 1871-1875 este
urmãtoarea : grâu-36,7%, porumb-28,6%, orz şi ovãz-10,3%, secarã-2,6%, vite cornute-
3,9%, porci-3,9%, oi şi capre-0,63%, lânã-3,8%, petrol-1,3%, fãinã-0,51% şi restul alte
poduse iar structura importului pe categorii de produse în aceeaşi perioadã este : materii
prime şi fabricate (bumbac, fabricate din bumbac, lânã, hârtie ,sticlãrie ,metale) -
53,7% , fabricate din metale comune ,fierãrie-18%, articole de consum (fructe
meridionale, cafea, ceai, cacao, tutun, medicamente)-8,9%, produse animale (cai,
cornute, peşte, conserve, grãsimi) -7,9%, produse vegetale (seminţe, fãinã, legume,
fabricate din vegetale) -6,4%, produse minerale (cuarţ, sare, cãrãmizi)-1,2% şi restul
alte produse9.”
Relaţiile comerciale externe ale ţãrii noastre erau mai ales cu Turcia în
perioada 1861-
1865, iar din 1871 locul acesteia este luat de Austro-Ungaria cu aceasta
încheindu-se o convenţie vamalã, fapt ce va determina ca în 1877 importul din acest
imperiu sã fie peste 50% din totalul importurilor iar comerţul cu Turcia scade continuu.
Si Anglia era un partener comercial important, în aceastã ţarã exportându-se între 1871-
1880 în jur de 18% din exporturi (se exportau mai ales grâne) iar importul din Anglia
reprezenta 17,8% din totalul produselor importate (se aduceau din Anglia textile,
produse metalurgice, cãrbune, articole coloniale).10
Odatã cu dobândirea independenţei în 1877, Convenţia cu Austro-Ungaria a
devenit nefavorabilã şi a fost denunţatã în 1886, când a fost introdus şi regimul
protecţionist.
”Protecţia vamalã se realiza prin : taxe ridicate la mãrfurile importate, acestea
mergând pânã la 50% din valoarea mãrfurilor, faţã de 7,5% în 1866”, adãugarea unei
suprataxe de 30% asupra valorii mãrfurilor şi produselor importate din statele care ar fi
supus produsele româneşti la taxe suplimentare şi stabilirea unor taxe mici la export
pentru produse agricole, forestiere, petroliere care sã stimuleze creşterea exportului. 11
Deşi Austro-Ungaria nu mai deţinea ponderea cea mai mare în comerţul nostru exterior,
aceasta împreunã cu Germania (cu care va încheia o convenţie în 1893) dominau încã
schimburile comerciale ale ţãrii noastre în ceea ce priveşte importurile, exporturile în
Germania fiind foarte scãzute (2,3% în 1882 şi circa 11% în 1892). Locul cel mai
important în exportul ţãrii noastre îl avea în intervalul 1886-1902 Anglia, acesta
deţinând urmãtoarele ponderi în totalul exporturilor României : circa 40%în 1882 şi
42,2% în 1892. La începutul secolului al XX-lea Belgia devine principala ţarã unde se
exportã, dar şi Anglia rãmâne o piaţã bunã de desfacere pentru produsele noastre.
Dupã 1875, deşi cerealele şi produsele agricole în general rãmâneau
produsele exportate în cea mai mare cantitate, cresc într-o oarecare mãsurã şi
exporturile de lemn şi petrol. Ĩn 1891 structura exportului se prezenta astfel : materii
fãinoase şi derivate-82,54%, fructe, legume şi alte vegetale-6,06%, animale vii-1,2%,
materii textile şi industrii derivate-1,65%, lemn-1,23%, combustibili, minerale,

8
Datele numerice au fost preluata din Nicolae Suta,Istoria comerţului exterior românesc,Editura
Eficient,Bucureşti,1996,pg80
9
C.I. Bãicoianu, Istoria politicii noastre vamale şi comerciale ,vol I,partea1,Bucureşti 1904,apud Nicolae
Suta,Istoria comerţului exterior românesc,Editura Eficient,Bucureşti,1996,pg80-81.
10
N. N. Constantinescu, op. cit.,pg 326
11
Mihai Irimiea ,op. cit.,pg 64-65
bitumuri-0,65%, piei, blãnuri, încãlţãminte-0,57% şi restul alte articole. Importul era
constituit în ultimele douã decenii ale secolului al XIX-lea mai ales din produse
industriale care formau 75% din valoarea totalului importurilor (creşte mai ales
importul de metal, produse metalurgice şi maşini necesare tehnologizãrii ţãrii), 15%
reprezenta importul de diverse articole alimentare (articole coloniale în principal), 4%
materii prime destinate industriei şi 6% forma importul de alte produse. Importurile au
fost mai mari decât exporturile în perioada 1876-1900 iar acest lucru au determinat o
balanţã comercialã deficitarã. Evouţia exporturilor a fost oscilantã, variind de la valori
ca 141 mil lei (în 1877), 149 mil lei(1899), 184 mil(1884) la valori de peste 260mil lei
în unii ani (1887, 1889-1890, 1896-1897 precum şi perioada 1891-1895). Deficitul
balanţei comerciale a crescut de 4 ori din 1876 pânã în 1899 iar cele mai mari deficite
se înregistrau în balanţele comerciale cu Germania şi Austro-Ungaria12. Importurile au
fost mai mari din punct de vedere valoric dar au avut cam aceeaşi evoluţie în timp.
Deficitele mari ale balanţei comerciale se datoreazã urmãtoarelor lucruri :
efectelor convenţiei vamale încheiate cu Austro-Ungaria şi rãzboiului vamal pe care
aceastã ţarã ni-l declarã dupã denunţarea convenţiei în 1886, evoluţiei importurilor mult
mai mari faţã de exporturile cãtre Germania datoritã avantajelor oferite acesteia prin
convenţia semnatã în 1893, izbucnirii crizei agrare din Europa ca urmare a extinderii
producţiei agricole americane datorate preţurilor mult mai scãzute, şi nu în ultimul rând
diferenţelor dintre preţurile mãrfurilor exportate şi a celor importate (plata unei tone de
produse importate era de 4-5 ori mai ridicatã decât încasarea unei tone exportate). La
acest deficit au contribuit şi factorii naturali şi anume condiţiile climatice nefavorabile
(seceta sau inundaţii) care au determinat obţinerea unor recolte scãzute şi implicit
reducerea exportului de cereale care, aşa cum am mai spus, deţineau cea mai mare
pondere în totalul produselor exportate.
Ĩn figura urmãtoare este prezentatã evoluţia valoricã a comerţului exterior al
României din 1861 pânã în 1900 pe subperioade ce reprezintã medii ale anilor pe care îi
cuprind.

evolutia valorica a exportului si importului importuri

exporturi
valoarea in mil lei

400
300
200
100
0
1861-1865 1871-1875 1876-1880 1881-1885 1886-1890 1891-1895 1896-1900

perioada

Sursa:N. Suta: Istoria comerţului exterior românesc, Editura Eficient,

Bucureşti,1996,pg 81-94

12
Datele cifrice au fost luate şi prelucrate din: Nicolae Suta, op. cit.,pg 93-96 şi N.Constantinescu, op.
cit.,pg 327-329
 Se observã din grafic cã importurile şi exporturile au crescut simţitor şi cã,
din perioada 1876-1880, importurile încep sã fie mai mari decât exporturile, deci
balanţa comercialã devine deficitarã din motivele enunţate anterior.

Comerţul exterior din anul 1900 şi pânã la terminarea primului rãzboi

mondial

Perioada 1900-1913 se caracterizeazã prin creşterea comerţului exterior de

circa douã ori de la aproape 646000mii lei aur în 1901 la 1260000mii lei aur în 1913; au
existat şi unele scãderi determinate de evenimente cum ar fi: criza mondiala de
supraproducţie de la sfârşitul secolului al XIX-lea, rãscoalele ţãranilor din 1907,
pregatirile pentru rãzboi şi alte evenimente. Cele mai mici valori ale comerţului exterior
au fost înregistrate în anii 1904 (circa573000mii lei aur) şi 1908 din cauza secetei din
anii 1903-1904 care a însemnat o scãdere consistentã a producţiei agricole, şi din cauza
rãscoalelor ţãrãneşti din 1907 care au afectat deasemenea producţia de cereale şi alte
produse agricole. Doar în aceşti ani (1904 şi 1907) balanţa comercialã a înregistrat
deficit, în toţi ceilalţi ani fiind excedentarã, cel mai mare sold fiind în anii 1907 şi 1911
datoritã exporturilor mai ridicate (în 1911 se obţine cea mai mare valoare a exportului şi
anume 691720mii lei aur. Importul atinge nivelul maxim în anul 1912 şi cel minim în
190313.
Sporirea valorii importurilor şi exporturilor în aceastã perioadã denotã
intrarea tot mai puternicã a ţãrii noastre în sfera pieţei mondiale şi creşterea importanţei
comerţului exterior pentru economia ţãrii. Comerţul exterior s-a dezvoltat şi datoritã
unei modernizãri a formelor sale cum ar fi: dezvoltarea mijloacelor de transport şi
telecomunicaţii, apariţia comerţului pe bazã de mostre, construirea unor magazii
moderne în porturile mari care sã simplifice comerţul mare de import-export. Au fost
înfinţate şi burse de mãrfuri în Galaţi, Brãila şi Constanţa; la acesta burse se vindeau
mai ales cerelele şi fãina. ”Ĩn raport cu numarul populaţiei,România ocupa în anul 1913
locul 8 în comerţul mondial, dupã Argentina, Olanda, Belgia, Anglia, Franţa, Germania
şi Statele Unite ale Americii14.”
Structura comerţului exterior nu se modificã mult de perioada prezentatã
anterior, se importã şi exportã cam aceleaşi produse dar în cantitãti şi valori diferite.
Structura exportului se prezenta, în 1912 astfel: 75,8% cereale, 3,8% lemn,
10,3% petrol şi 10,1% alte produse (legume, produse animaliere şi altele)15. Cerealele
deţineau în continuare supremaţia, atât din punct de vedere valoric cât şi fizic dar, faţã
de perioada anterioarã, exportul acestora scade şi al lemnului la fel, mai ales datoritã
creşterii ponderii exportului petrolului; în preajma primului rãzboi mondial se exporta
mai bine de jumãtate din producţia de petrol.
Nici structura importului nu evolueazã mult faţã de perioada de pânã la 1900:
ponderea cea mai mare din totalul impoturilor o deţineau tot produsele manufacturate
(circa 70% în 1911) iar produsele neprelucrate aveau o pondere mai mica (circa 30% în
1911). Prin urmare, România continua şã fie o ţarã agricolã ce exporta cerele în
principal şi importa produse industriale pe care industria noastrã nu era încã aptã sã le
producã. Ca şi în perioada precedentã, valoarea unei tone exportate era mai mica decât
valoarea unei tone importate dar acest lucru nu mai determina o balanţã comercialã
deficitarã.
13
Datele au fost preluate din Enciclopedia României,vol IV(Economia naţionalã),apud N. Suta,op.
cit.,pg134.
14
N. N. Constantinescu,op. cit.,pg 329.
15
Conform Enciclopedia României,vol IV(Economia naţionalã),pg 467.
 Conform Enciclopediei României, în ceea ce priveşte partenerii comerciali ai
ţãrii, la export pe primul loc se afla tot Belgia, care împreunã cu Italia şi Austro-
Ungaria deţineau în 1912 peste 57% din totalul exporturilor româneşti iar o pondere de
30%o formau ţãri ca Olanda,
Franţa, Anglia şi Germania; la import s-a menţinut ca principal partener
comerial Germania, urmatã deAustro-Ungaria şi Anglia a cãrei pondere a mai scãzut,
aceste trei ţãri cumulând circa 73% din totalul importurilor şi urmate fiind de Franţa,
Italia şi Belgia.
Izbucnirea primului rãzboi mondial schimbã evoluţia şi structura comerţului
exterior radical şi a economiei ţãrii în general, care nu era pregãtitã de rãzboi. România
a parcurs douã faze în timpul rãzboiului: faza neutralitãţii (august 1914-august1916) şi
faza rãzboiului (august 1916-1918). Comerţul exterior a fost afectat încã din perioada
neutralitãţii atât ca structurã, evoluţie cât şi orientare geograficã. Evenimentul cel mai
important care a marcat schimburile comerciale a fost închiderea strâmtorilor Bostfor şi
Dardanele ceea ce a însemnat pentru noi pierderea contactului cu Europa Occidentalã-
Anglia, Franţa, Belgia- care deţinea o pondere mare în comerţul exterior al României.
În aceste condiţii Germania şi Austro-Ungaria au profitat de aceastã loviturã datã
comerţului nostru şi au reuşit sã îşi mãrescã foarte mult ponderea în comerţul exterior al
României. Cu toate acestea, au fost încheiate afaceri foarte bune cu petrol, mai ales cu
Germania, cu aceasta existând o convenţie potrivit cãreia pentru fiecare vagon cu
muniţii sau medicamente livrat României, guvernul exporta în Germania un vagon de
benzinã. Închiderea strâmtorilor a determinat şi reducerea considerabilã a volumului
comerţului. ”Astfel , ca tonaj, exportul a scãzut de la 4.569.000 tone în 1913 la
1.420.000 tone în 1915 iar valoric de la 670 mil lei la 570 mil lei. La rândul sãu,
importul s-a redus de la 1.374.000 tone în 1913 la 290.000 tone în 1915 sau, valoric de
la 590 mil lei la 333 mil lei16.
Alţi factori care au determinat scãderea volumului comerţului exterior au
fost: începerea pregãtirilor militare şi impunerea unor restricţii pentru exportul de
produse alimentare (de exemplu, singura cereala rãmasã liberã la export era porumbul)
şi materii prime pentru a constitui reserve de aceste produse pentru intrarea în rãzboi.
Aceste restricţii nu au durat mult iar în august 1915 s-a revenit la liberalizarea
exportului de cereale pentru cã stocurile erau prea mari, recoltele fiind consistente în
anul 1915, dar Germania şi Austro-Ungaria au format un consorţiu care avea drept scop
impunerea unor preţuri cât mai mici pentru cerealele româneşti. Pentru a împiedica
acest lucru, guvernul roman a înfinţat în octombrie 1915 o organizaţie denumitã
”Comisia Centralã pentru vânzarea şi exportul cerealelor şi al derivatelor” care avea
dreptul de a fixa cantitãţile de cereale necesare pentru consumul intern, de a stabili
preţuri maximale la vânzare în interior şi preţuri minimale la export şi de a vinde
exclusiv produse agricole; aceastã comisie se ocupa şi de transporturile şi magaziile
statului din staţiile de cale feratã şi porturi. Alte organizaţii care au luat naştere în
aceastã periodã au fost : ”Comisia pentru exportul vinului” şi “Comisia pentru export”.
Structura comerţului exterior nu a suferit mari schimbãri, la export
predominau tot cerealele, urmate de petrol iar la import predominau produsele
manufacturate de uz individual şi industrial dar a apãrut şi importul de produse militare
care au ocupat un loc destul de important.
Odatã cu intrarea în rãzboi a României de partea Antantei, comerţul sãu
exterior s-a diminuat aproape complet, singurele schimburi comerciale fiind cele cu
Rusia care cuprindeau produse necesare rãzboiului. Ocuparea unei mari pãrţi din

16
N. N. Constantinescu,op. cit.,pg 371
teritoriul ţãrii noastre de cãtre Puterile Centrale a afectat foarte mult economia, inclusiv
comerţul exterior, prin jafurile care au avut loc, emiterea leului de ocupaţie şi
transportul de bunuri în aceste ţãri.

Comerţul exterior al României în perioada interbelicã

Comerţul exterior a evoluat în perioada interbelicã în funcţie de necesitãţile

financiare ale economiei naţionale.In intervalul 1919-1925 statul a urmărit paralel cu
frânarea urcării prețurilor interne, împiedicarea deprecierii monetare externe din această
cauză regimul comerțului exterior a fost supus fluctuațiilor situației economice și ajustat
in permanență după necesitățile curente:
-controlul exporturilor prin autorizații speciale
-instituirea de taxe la export
-condiționarea unor categorii de exporturi de gradul satisfacerii cererii de pe
piața internă (noiembrie 1920)

Comerțul exterior al României în perioada 1919-1938

Export Import
Mi Milioan Mi Milioan Sold
Anii i tone e lei i tone e lei milioan
e lei
1919 109 949 414 34.313 -33.364
1920 1.467 10.516 304 21.289 -10.773
1921 2.713 15.534 615 22.833 -7.299
1922 4.070 15.878 584 13.940 +1.939
1923 4.901 19.761 699 15.681 +4.080
1924 4.833 23.344 826 21.619 +1.725
1925 4.664 23.367 900 23.998 -631
1926 6.118 29.068 924 28.255 +813
1927 7.337 38.111 1.008 33.852 +4.259
1928 5.886 27.599 953 32.307 -4.708
1929 7.65 28.960 1.102 29.628 -668
1930 9.215 28.522 805 23.044 +5.478
1931 10.047 22.197 560 15.755 +6.442
1932 9.57 16.722 450 12.011 +4.711
1933 8.778 14.171 467 11.742 +2.429
1934 8.854 13.656 636 13.208 +448
1935 9.276 16.756 533 10.848 +5.908
1936 10.549 20.411 630 11.886 +8.525
1937 9.637 22.875 709 14.699 +8.176
1938 7.409 15.604 821 13.600 +2.004

Pe baza acestor date putem desprinde o serie de concluzii,astfel:

-Exportul a înregistrat o creștere cantitativă semnificativă,de la 1.4 milioane tone
in 1920,la 10.5 milioane tone in 1936;
-Importul in expresie cantitativă a avut o tendință generală contrară de
descreștere
 -Din punct de vedere valoric exportul s-a redus substanțial in anii crizei si a
rămas pană în anul 1938 la dimensiuni sub nivelul anului 1929
-Perioada 1919-1929 s-a caracterizat printr-un import ridicat,specific unei
economii in refacere apoi printr-o tendința de sporire a exporturilor
-In faza depresiunii economice (1930-1934),comețul exterior a evoluat îngradit
de regimul restricțiilor comerciale și controlul schimburilor,marcat puternic de
consecințele decalajului dintre prețurile produselor de export și a celor de import.
Balanța comercială s-a menținut excedentară numai prin mărirea exportului și
reducerea (forțată) a importului.excedentul micșorandu-se continuu.Acest efort
excepțional echivalând cu o“pierdere de substanța națională ”nu a reușit sa mențină
intactă paritatea moonedei naționale”17
-In perioada anterioară crizei soldul balanței comerciale a fost in majoritatea
anilor deficitar.Dupa 1930 balanța comercială a avut sold excedentar,ca urmare a
masurilor de forțare a exporturilor și de limitare a importurilor.
Structura comerțului exterior la sfârșitul perioadei interbelice reflecta puternic
transformările petrecute în sistemul economiei naționale în cele două decenii.
Ea nu a avut modificări spectaculoase,cu excepția vânzării petrolului care după
1926 a devenit centrul de greutate al comerțului exterior românesc.In afară de petrol și
cherestea,pricipalele produse de export ale României erau in marea lor majoritate
produse directe,netransformate:cereal și leguminoase,animale vii,legume și
semințe,produse animale și alimentare.
In anii 1933-1935,valoarea produselor petroliere exploatate a reprezentat mai
mult de jumatate din întregul export. Odata cu scăderea producției interne,exportul din
ultimii ani interbelici a avut un declin semnificativ.17
Ulterior,pentru a putea compara datele din anul 1938,este necesar să aratăm care
era structura exportului in anul181920: 19,1% produse petroliere, 71,0% cereale si
leguminoase, 3,6% lemn, 0,2% animale vii, 2,9% semințe și legume, 0,6% produse
animale și alimentare, 2,6% altele.

In anul 1937 ponderea țării noastre in comerțul exterior al Europei era 1,37%în
totalul importurilor,respectiv 2,78% în totalul exporturilor continental.Fața de țarile
dezvoltate din Occident “schimburile marfare externe ale României erau de circa patru
ori mai reduse”18

Putem spune, în concluzie, cã importurile şi exporturile ţãrii noastre au

înregistrat multe oscilaţii şi modificãri de-a lungul perioadei 1859-1939 în ceea ce
priveşte structura, orientarea geograficã, evoluţia volumului fizic şi valoric. Toate
aceste modificãri şi oscilaţii au fost datorate : politicii comerciale pe care statul roman a
adoptat-o la diferite momente, situaţiei economice, politice şi militare internaţionale,
stadiului de dezvoltare al economiei naţionale, si chiar factorilor naturali. 19

17
Virgil N.Madgearu,Evoluția ecomoniei românești dupa razboiul mondial, pag 199.

18
Victor Axenciuc,Introducere în istoria economică a României,pag 347

19
Irimiea,M.,Istoria economiei naționale,pag 142,143
 BIBLIOGRAFIE

1.*** Dicţionarul complet al economiei de piaţã,Editura Business

Books,volumul I.
2.*** Enciclopedia României,volumul IV.
3.Bãicoianu, C. I. , Istoria politicii noastre vamale şi comerciale,Vol I ,partea
întâi, Bucureşti,1904.
4.Constantinescu, N.,Istoria economicã a României,Vol. I,Ediţia a doua,Editura
Economicã,1998.
5.Irimiea, M., Istoria economiei naţionale,Editura Universitãţii din
Ploieşti,Ploieşti,2005.
6.Lupu, M. A.(coordonator),Istoria economiei naţionale a României,Editura
Didacticã şi Pedagogicã,Bucureşti,1974.
7.Madgearu, V., Evoluţia economiei româneşti dupã rãzboiul mondial,Editura
Ştinţificã,1995
8.Marcu, N.(coordonator),Istorie economicã,Editura Didacticã şi
Pedagogicã,Bucureşti,1979.
9.Puia, I., Mic dicţionar pentru tineret de istorie a economiei ramâneşti,Editura
Politicã,Bucureşti,1988.
10.Suta, N. ,Drãgan, G. ,Mureşan, M.,Istoria comerţului exterior
românesc,Editura Eficient,Bucureşti,1996.
11.Victor,A.,Introducere in istoria economic a României,Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2001.
12. Virgil N.Madgearu,Evoluția economiei românești dupa Războiul
Mondial,Editura Ştinţifi