Eram precum în situaţia unui orb din naştere care tocmai şi-

a dobândit vederea în urma unei operaţii chirugicale. Totul în

jur era ca şi nou. Aveam o perspectivă globală asupra
lucrurilor. Mintea devenise în întregime, prin tăcere, o
imensă oglindă în care lumea exterioară se reflecta. Fiinţele
apropiate, prieteni sau străini erau priviţi fără deosebire, cu
un sentiment de iubire pe care nu îl mai simţisem vreodată.
Dacă vreo reacţie a minţii ieşea la suprafaţă, ea dispărea
imediat în contact cu lumina ATENŢIEI impersonale. O stare
de linişte şi bucurie atotcuprinzătoare mă caracteriza în orice
împrejurare, fie ea plăcută sau dureroasă. Mă comportam
precum un simplu martor, perfect conştient de ce se
întâmpla, fără a-mi afecta starea de pace care îmbrăţişa
totul. După ce am experimentat ILUMINAREA, au început
să-mi dispară: interesul pentru călătoriile astrale, credinţele
mele religioase, egoismul, dorinţele, frica, invidia, mândria…

ATENŢIA totală fără scop este însuşi Sacrul în acţiune. Mai

există, de fapt, un alt tip de atenţie direcţionată de voinţă,
care se limitează la un singur obiect, fiind subiectivă.
Aceasta se defineşte ca lipsă de atenţie.

Viaţa nu poate fi înţeleasă obiectiv decât dacă suntem

într-o stare de completă libertate şi seninătate a minţii.
Viaţa e mereu nouă, de la un moment la altul şi ne cere,
chiar ne forţează să o întâlnim cu o minte nouă, FĂRĂ
BAGAJUL MEMORIEI.

În pacea sufletului, în pasivitatea minţii, în golul sau liniştea

psihologică – cine mai există? Când mintea obişnuită tace,
iar liniştea preia comanda, ai observat că o minte nouă
apare, care se extinde în Infinit şi se defineşte ca Pură
Conştiinţă? Astfel descoperim că suntem o simplă “fiinţă”,
“aici şi acum”, fără limite – una cu infinitatea. În această
simplitate nu există aşteptări sau scopuri, pentru că ego-ul a
dispărut complet. Acesta este Adevărul Absolut ce există în
interiorul nostru şi oriunde în jur, care ni se revelează în
tăcerea smerită a minţii. Astfel de realizări operează
transformări radicale, care în cele din urmă vor zgudui
fortăreaţa ego-ului, ai cărui prizonieri suntem atâta timp cât
mintea ne domină şi îi oferim importanţă psihologică. Când
această ficţiune dispare, topindu-ne în Sublim,
experimentăm Inteligenţă creativă, Iubirea, Frumuseţea şi
Fericirea, care ne dirijează prin impulsuri intuitive.

DESPRE NEVOIA DE ILUMINARE

Cum ar putea această micuţă cochilie, care e mintea

omenească, să îmbrăţişeze şi să înţeleagă imensitatea
oceanului de Energie Cosmică?! Totuşi, acest ego obraznic
afirmă mereu că el ştie ce este Dumnezeu, ce este Iubirea
creatoare, nemurirea etc. Mai mult, el oferă soluţii pentru
marile probleme cu care se confruntă omenirea. Dar acest
ego nu este conştient de un lucru, acela că însăşi prezenţa
sa crează întreaga tragedie şi suferinţă de pe suprafaţa
Pământului. El este duşmanul principal al fiinţei umane.
Activitatea sa închipuită, haotică, înşelătoare generează şi
întreţine nefericirea şi suferinţele umane. Dar, când o rază
de lumină emanată de Pura Conştiinţă străpunge micuţa
carapace a minţii şi îi dezvăluie ficţiunea în care trăieşte,
mintea devine smerită şi tăcută.

Iluminarea este un fenomen surprinzător, care deschide

calea spre măreţia divină pentru omul obişnuit. Fenomenul
este însoţit de două schimbări profunde, şi anume:
spulberarea ego-ului şi trecerea fiinţei din lumea finită în cea
infinită. Acest eveniment norocos nu e produsul intelectului,
nici al imaginaţiei, nici al efortului sau voinţei utilizate pentru
a îndeplini un scop sau ideal. Nimeni nu ne poate oferi
iluminarea. Nici un sfânt, maestru sau profesor nu ne-o
poate dărui în vreun fel. Iluminarea este preţul muncii
asupra ta insuţi. Odată ce ai descoperit viaţa adevărată,
aceasta te transformă şi, prin tine, transformă întreaga
umanitate. În Marele Întreg, transformarea unei părţi
influenţează în mod natural întregul. Dacă omul ar descoperi
realitatea propriei sale fiinţe, orice problemă s-ar rezolva în
cel mai fericit mod posibil. Iar relaţiile umane ar crea un
adevărat paradis pe această planetă.

Perfect conştient, văd lipsa de consistenţă a acestei lumi, iar

mintea tace. În această linişte, misterul se revelează de la
sine. Fiinţa se extinde în infinit. O lumină necunoscută
înainte ne cuprinde şi ne vindecă. În afara timpului şi
spaţiului, suntem pură conştiinţă – în perfectă uniune cu
Fiinţa Supremă. Toate acestea demonstrează că viaţa din
noi, în esenţa sa, este nemuritoare. Nu are început, nici
sfârşit, nu doarme niciodată, fiind mereu trează. Acesta este
rezultatul final al practicii corecte a “Cunoaşterii de Sine”.

Prin acest contact minunat dintre noi şi curgerea vieţii, direct

şi spontan, mintea cunoscătoare – ca trecut şi viitor – este
complet exclusă. Gândirea devine complet mută. Întreaga
minte este într-o stare de totală pasivitate, când nu aşteptăm
nimic. Definim această întâlnire: stare de meditaţie. Ea poate
fi realizată în orice împrejurare – când suntem singuri sau
când ne aflăm în mijlocul unei mulţimi gălăgioase. Punctul
de început al meditaţiei este liniştea. Ea transferă fiinţa într-o
stare atemporală.”