ENZIME IMOBILIZATE Biocatalizatori cu aplicatii in procese industriale Justificarea utilizarii catalizatorilor enzimatici Utilizarea sistemelor biologice drept catalizatori

i eficienti si specifici pentru transformarea unor compusi organici n substante biologic active = una din cele mai importante directii ale dezvoltarii nregistrate n ultimii ani n biotehnologie O mare varietate de reactii organice poate fi catalizata de sisteme biologice (enzime, organite celulare, celule) Problema cheie rezida in alegerea catalizatorului adecvat pentru efectuarea reactiei dorite. Transformarea compusilor organici cu ajutorul unor biocatalizatori specifici poate constitui o alternativa care, fata de sinteza chimica clasica si catalizatori traditionali, prezinta ca avantaje esentiale: 1. simplificarea procedeelor ca urmare a specificitatii de actiune a biocatalizatorilor 2.cresterea remarcabila a vitezelor de reactie ca urmare a activitatii catalitice foarte ridicate a enzimelor. 3. conditii blnde de reactie (temperatura, presiune ambianta, pH apropiat de cel fiziologic) , fara a necesita prezenta unor substante cu toxicitate deosebita n mediul de reactie Acestea avantaje se traduc la nivel economic n mbunatatirea randamentelor de transformare, precum si a calitatii produselor. Totusi, aceste avantaje sunt mult diminuate de costurile suplimentare necesare proceselor de izolare a enzimelor, ca si de stabilitatea relativ scazuta a preparatelor enzimatice solubile. Avantaje ale utilizarii enzimelor imobilizate Obtinerea enzimelor imobilizate = una din realizarile remarcabile ale biotehnologiei moderne, cu aplicatii multiple si deosebit de importante att pentru cercetarea fundamentala ct si mai ales n domeniul industrial, Prin imobilizare, enzimele dobndesc o serie de proprietati noi, avantajoase n comparatie cu cele ale enzimelor native, neimobilizate: enzimele devin mai stabile n solutii apoase si mai putin sensibile la temperaturi crescute si la variatii de pH ale mediului de reactie. ele dobndesc, de regula, o rezistenta sporita la actiunea inhibitoare a metalelor grele si a inhibitorilor lor naturali si de sinteza. principalul avantaj al enzimelor imobilizate consta n posibilitatea utilizrii lor repetate. Implicatii tehnologice ale utilizarii enzimelor imobilizate In finalul reactiei catalitice, enzimele imobilizate pot fi usor si complet separate din mediul de reactie prin simpla filtrare sau centrifugare si folosite din nou, dupa o prealabila spalare. n plus, prin utilizarea drept catalizator a enzimelor imobilizate se evita impurificarea produsului de reactie cu proteina enzimatica inactivata, ceea ce permite n ultima instanta izolarea produsului de reactie cu randamente superioare.

 Importanta practica a enzimelor imobilizate mai rezida si n faptul ca ele pot fi adaugate si ndepartate n orice moment din amestecul de reactie, ceea ce permite dirijarea si automatizarea completa a reactiei biocatalitice. n ultima perioada s-au dezvoltat procese biocatalitice eficiente bazate pe utilizarea celulelor microbiene imobilizate. Acest tip de biocatalizator afecteaza nesemnificativ costurile procesului biocatalitic n care este implicat, ntruct sunt eliminate cheltuielile legate de izolarea enzimei. Asemenea procedee se aplica la ora actuala cu succes n industria alimentara, farmaceutica si chimica. Concluzii privind utilizarea catalizatorilor enzimatici Folosirea enzimelor ca biocatalizatori in sinteza chimica, a constituit un succes al ultimelor decenii. Avantajele sintezei chimice n cataliz enzimatic sunt: gradul ridicat de conversie al substratului, randamentele mari Aceste avantaje sunt estompate de dezavantajele provenite din costurile suplimentare datorate izolarii enzimei, ca si din stabilitatea redusa a enzimei native purificat. Perfecionarea procedeelor de izolare a enzimelor a permis reducerea parial a costurilor implicate de aceast etap a obinerii catalizatorilor enzimatici. In acelasi timp, dezvoltarea tehnicilor de imobilizare a enzimelor a creat premizele obinerii unor biocatalizatori cu performane superioare, rezultate din stabilitatea lor crescuta si din posibilitatea de a fi reutilizate. METODE DE IMOBILIZARE A ENZIMELOR In solutie, enzimele solubile se comporta ca orice substanta, adica se disperseaza in solvent, avand libertate completa de miscare. Imobilizarea enzimelor poate fi considerata ca o tehnica speciala avand ca scop restrangerea libertatii de miscare a enzimelor. Putem defini enzimele imobilizate ca fiind enzime localizate intr-o anumita regiune din spatiu, bine delimitata, care isi mentin activitatea catalitica si care se pot folosi in mod repetat sau continuu Se cunosc trei metode generale de imobilizare a enzimelor legarea de suport reticularea entraparea Legare de suport Adsorbtie fizica Legare ionica Legare covalenta Reticulare Entrapare Tip retea Tip microcapsula

Imobilizarea prin legare de suport si prin entrapare a,b: legare de suport; c,d entrapare.

Imobilizarea prin reticulare Sisteme de operare a reactoarelor cu enzime

Sistem omogen: enzima solubila

Sistem eterogen (bifazic): enzima imobilizata

I. IMOBILIZAREA ENZIMELOR PE SUPORTURI INSOLUBILE 1. Adsorbtia si legarea ionica Este cea mai simpla metoda de imobilizare. Enzima se ataseaza de suport prin legaturi necovalente, fara nici o etapa de preactivare. Legatura sau legaturile formate in cazul adsorbtiei, implic in mod obisnuit interactiuni ionice, hidrofobe sau legaturi de hidrogen care se formeaz ntre suprafaa proteinei enzimatice i suprafaa de contact a materialului adsorbant. Suportul adsorbant sau schimbator de ioni trebuie s prezinte o serie de proprieti adecvate pentru ncrcarea suprafeei de contact cu macromolecule proteice: densitatea situsurilor de legare accesibile enzimei din punct de vedere steric; distribuia sarcinilor electrostatice ; polaritatea suprafeei (echilibrul hidrofob-hidrofil); densitatea, porozitatea, distribuia porilor, 3

 stabilitatea i distribuia macromoleculeor pe suport sunt importante i pentru c influeneaz configuraia reactoarelor folosite pentru procesele enzimatice. Suporturi utilizate pentru imobilizarea enzimelor prin adsorbtie sau legare ionica Suportul ideal este: - ieftin, - inert din punct de vedere chimic, - rezistent mecanic Printre suporturile utilizate pentru adsorbia sau legarea ionic a enzimelor se numr: alumina, carbunele activ, kaolinul, bentonita, sticla poroasa, rasini sintetice, adsorbante, schimbatori de ioni naturali sau sintetici (anionii ca DEAE- Sephadex) sau cationii (ca CM-Celuloza). Particularitati ale proceselor catalitice cu enzime imobilizate Utilizarea unui catalizator enzimatic n form imobilizat presupune realizarea procesului catalitic ntr-un sistem bifazic heterogen i permite separarea biocatalizatorului din mediul de reactie. Astfel, produsul final al reaciei enzimatice nu va fi impurificat cu enzima, iar biocatalizatorul recuperat poate fi refolosit. Folosirea unui preparat enzimatic imobilizat face posibila asigurarea unui control mai riguros al vitezei de reactie, n funcie de cantitatea de biocatalizator din mediul de reacie n concluzie, prin imobilizare se imbunatateste stabilitatea enzimelor in comparatie cu formele libere, marindu-se astfel aplicabilitatea lor ca biocatalizatori ai unor procese cu aplicaii practice. Tehnica de imobilizare prin adsorbtie sau legare ionica Procedeul implica un control strict al pH-ului si tariei ionice, acestia fiind parametrii care pot modifica incarcarea suportului cu enzim si astfel pot afecta nivelul adsorbtiei. O simpla modificare de pH poate anula interactiunile ionice ducand la eliberarea enzimei de pe suport. Prin urmare, se alege un pH de lucru si o tarie ionica adecvate particularitatilor fizicochimice si biochimice ale enzimei si ale suportului Fazele de realizare a imobilizarii sunt: 1. amestecare soluie de enzim in tampon de pH si molaritate adecvbate cu materialul adsorbant, 2. incubare 3. ndeprtarea prin splare, a enzimei nelegate sau slab legate. Principalele avantaje ale acestei metode de imobilizare sunt urmtoarele : 1. este un procedeu simplu din punct de vedere tehnologic, accesibil din punct de vedere al costurilor 2. permite regenerarea activitatii catalitice dayorita eventualei inactivari a enzimei pe parcurs, prin adaugarea de enzima libera. Principalul dezavantaj al acestei metode se datoreaz faptului c, legaturile create intre enzima si suport fiind slabe, exista riscul desprinderii permanente a unei cantitati de enzima din preparatul imobilizat. 2. Legarea covalenta

 Aceasta metoda de imobilizare implica formarea unei legaturi covalente ntre enzima si matricea suportului. In mod normal, legatura este formata intre o grupare functionala aflata pe suprafata matricei si o grup functionala terminal sau apartinand catenei laterale a unui aminoacid din lanul polipeptidic de la suprafata macromoleculei de enzim. Legtura covalent fiind puternic, este puin probabil desprinderea enzimei de suport. n realizarea legaturii covalente enzim-suport sunt implicate grupele amino (-NH2) ale lizinei sau argininei, grupele carboxil (-COOH ) ale acidului aspartic sau glutamic, grupele hidroxil (-OH) ale serinei sau treoninei, grupa fenol a tirozinei, grupa imidazol a histidinei si grupa tiol (-SH) a cisteinei. Utilitatea acestor grupe active ale enzimei pentru formarea legturilor covalente depinde de accesibilitatea i reactivitatea lor, care influeneaz stabilitatea legturii covalente odat format (tabelul 1). Reactivitatea proteinei coninnd catene laterale nucleofile este determinat de gradul lor de protonare: -S->-SH->-O->-NH2>-COO->-OH>>-NH3+ i poate fi estimat prin cunoaterea pKa, a grupelor ionizabile i a pH-ului soluiei. Resturile de lizin sunt cele mai utile pentru legarea covalent a enzimei de suporturi insolubile, datorit suprafeei mari i a reactivitii lor crescute, n special n soluii slab bazice. De asemenea, se pare c acestea sunt foarte rar implicate n situsurile active ale enzimei. Etapele procedeului de imobilizare prin legare covalenta de support Pentru a putea reaciona cu macromoleculele enzimatice, suporturile trebuie activate, n sensul grefrii unor grupe reactive care pot fi implicate n reacii cu grupele funcionale de pe suprafaa proteinei enzimatice. Prin urmare, imobilizarea enzimelor prin legare covalent se realizeaz practic printr-o succesiune de dou etape: in prima etapa, grupe functionale ale suportului sunt activate de catre un reactiv specific; n a doua etap are loc cuplarea proprizis. Medoda legarii covalente are avantajul ca enzima imobilizat este stabil n timp, att pe durata stocrii, ct i pe parcursul utilizrilor repetate sau n mod continuu. In schimb conditiile de reactie sunt complicate si nu intotdeauna blande iar legatura covalenta poate afecta conformatia structurala si centrul activ al enzimei, ducand la pierderi de activitate si/sau schimbari ale specifitatii de substrat a enzimei. Particularitati ale suporturilor utilizate pentru legarea covalenta a enzimelor n general suporturile folosite pentru cuplarea covalent a enzimelor sunt activate sub form de: - derivai de diazoniu, - azide, - halogenuri, - izocianai sau - imidocarbamai. n principiu nu exist un support ideal pentru imobilizarea oricrei enzime. Alegerea suportului este influenat de numeroi factori: Pretul si accesibilitatea matricii pot constitui factori limitativi, in special pentru aplicaile industriale care necesit cantitati mari de material. 5

 Capacitatea de legare a suportului se exprim prin cantitatea de enzima legata pe unitatea de greutate a materialului, iar legarea covalenta se asociaza in mod normal cu o capacitate scazuta de legare; Caracterul hidrofil confer materialului suport uurina de a incorpora apa si este un factor important, deoarece enzima are nevoie de un invelis apos pentru a-si manifesta maximum de activitate si/sau stabilitate n condiiile n care ea este fixat pe suport. Complexitatea procedeului de imobilizare poate fi semnificativa, avand in vedere faptul ca unele metode implica activri preliminare cu reactivi si/sau conditii care pot fi scumpe sau periculoase. Stabilitatea suportului poate fi adesea un factor cheie: - n unele cazuri, stabilitatea chimica este esentiala pentru rezistenta suportului la actiunea distructiva a reactiilor sau la degradarea provocata de microorganisme, - alteori este necesara o anumit rigiditate structurala a suportului care s-i asigure durabilitatea i s nu permit dezintegrarea mecanic a acestuia in cursul operatiunilor tehnologice. Tipuri de suporturi utilizate pentru legarea covalenta a enzimelor Organice sintetice Polistiren Acrilati Nylon Poliacrilamida Organice naturale Celuloza + derivati Dextran + derivati Agaroza + derivati Amidon + derivati Alginat Suporturi polizaharidice Structurile polimerice de tipul polizaharidelor, care sunt foarte hidrofile, sunt suporturi frecvent utilizate pentru imobilizarea enzimelor. Celuloza, dextranul (cu denumirea comerciala de Sephadex ), amidonul si agaroza (cu denumirea comerciala de Sepharose ) sunt des folosite. Resturile de molecule de glucide din acesti polimeri contin grupe hidroxil, care sunt ideale pentru activare n vederea cuplrii cu proteinele enzimatice. Grupa hidroxil formeaza de asemenea legaturi de hidrogen cu moleculele de apa, creand astfel un invelis apos in jurul suportului. In solutie, lanturile lungi de polizaharide formeaza o structura tridimensionala tip retea, care poate retine cantitati importante de apa. Suporturile polizaharidice, sunt sensibile la degradarea microbiana sau fungica, iar solventii organici pot provoca micorarea gelurilor. Aceste suporturi se folosesc de obicei in forma de granule. Imobilizarea prin legare covalenta de Sepharoza Cea mai utilizat metod de imobilizare a enzimelor prin legare covalent implic folosirea sefarozei, activat cu bromcian 6

 Sefaroza este un polimer accesibil din punct de vedere comercial, puternic hidrofil i n general rezistent la atacul microorganismelor. Din punct de vedere chimic este un gel de agaroz (poli-{-1,3-D-galactoz--1,4(3,6-anhidro)-L-galactoz}). Gruprile hidroxil ale polizaharidului se combin cu bromcianul pentru a forma un imidocarbonat ciclic activat. Imidocarbonatul ciclic activat reacioneaz n condiii bazice (pH 9-11,5) cu grupele amino primare ale enzimei (n principal din resturile de lizin; La activarea sefarozei cu bromcian trebuie evitate condiiile de formare a carbamatului inert.

O CNBr + bromcian OH OH sefaroza O OH ester cianat foarte reactiv C N O OH carbamat inert C NH2

NH O OH derivat de izouree C H N Enz H2N Enz. O O C NH

H2N Enz.

O O OH carbamat N-substituit C H N Enz

imido-carbamat ciclic activat

Schema imobilizarii prin legare covalenta de Sepharoza Alte tipuri de activari ale suporturilor polizaharidice Toxicitatea mare a bromcianului a condus la comercializarea sefarozei activate i la cercetarea unor metode alternative pentru obinerea unor intermediari similari Un astfel de exemplu consta in folosirea cloroformiailor pentru obinerea unor intermediari similari celor obinui cu bromcian, dar lipsii de toxicitate
O C OH OH celuloza O O
H2N Enz.

ClCO2C2H5 + cloroformiat de etil

O OH

H N

Enz

intermediar carbamat ciclic

Activarea cu carbodiimide a suporturilor carboxilice Carbodiimidele sunt reactivi bifuncionali foarte utili, ce permit legarea aminelor de acizi carboxilici. Controlul atent al condiiilor de reacie i alegerea carbodiimidei confer un grad nalt de selectivitate acestei reacii. 7

Condiiile de reacie trebuie alese astfel nct s se evite formarea compuilor nedorii (ureea).
R1 O R1 N C N R2 + c a rb o d iim id a C OH O C NH C N O R2 O -a c il iz o u re e C O C H N Enz

H2N E n z .

m a tric e

R1 O N C H N R2

c o m p u s in e rt

Imobilizarea prin legare covalenta de suporturi anorganice activate Folosirea trialcoxisilanilor permite chiar i materialelor inerte, ca sticla, s lege covalent enzime.
O Si O Si sticla OH OH C2H5 O Si (CH 2)3 NH 2 O O O Si O Si O O O Si O Si (CH 2)3
CCl 2

(CH 2)3

NH 2

C2H5

O C2H5 3-aminopropiltrioxisilan

NH 2

tiofosgen

O O O O Si O O Si O O O Si O Si (CH 2)3 H N (CH 2)3 H N S C S C H N Enz H N

H2N Enz.

O O Si O O Si (CH 2)3 NCS (CH 2)3 NCS

Si O

Enz

Si

Imobilizarea enzimelor pe sticla activata Protejarea enzimei in timpul imobilizarii prin legare covalenta de suport Obiectivul cel mai important al acestor tehnici de imobilizare este ca enzimele imobilizate s-i menin o ct mai mare parte din activitate catalitic i dup terminarea reaciei de cuplare cu suportul. Acest obiectiv poate fi realizat n cazul n care cantitatea de enzim legat n conformaii inactive este ct mai mic. 8

 Aceast condiie se poate realiza prin imobilizarea enzimelor n condiii de saturare cu substrat, produs sau inhibitor competitiv, n care caz situsul activ nu este implicat n legarea covalent de suport. Activitatea enzimelor imobilizate poate fi apoi uor restabilit prin splare, pentru ndeprtarea acestor molecule. Obinerea formelor inactive poate fi prevenit i prin folosirea unor cantiti mari de molecule legate reversibil la situsul activ sau n imediata vecintate a acestuia. Protejarea situsului activ se poate realiza i prin legarea unor molecule care rmn ataate de acesta n timpul procesului de imobilizare sau prin folosirea unei metode de cuplare uor reversibil, prin care este favorizat legarea celor mai stabile forme din punct de vedere energetic ale enzimei. Situaiile (c) i (d) pot fi mpiedicate folosind grupri ce distaneaz enzima de suport (spacer), protejnd-o astfel de influenele sterice ale suprafeei suportului.

Efectul legrii covalente asupra exprimrii activitii catalitice a enzimelor imobilizate a) Enzima imobilizat are situsul activ c) Enzima este legat ntr-o form inactiv nemodificat pregtit pentru reacie. datorit inaccesibilitii situsului activ. b) Cuplarea moleculei de substrat la situsul d) Distorsionarea situsului activ conduce la catalitic al enzimei. obinerea unui preparat imobilizat inactiv. II. IMOBILIZAREA PRIN RETICULARE Metoda reticularii se bazeaza pe formarea de legaturi chimice, dar fara a se folosi suporturi insolubile in apa. Imobilizarea enzimelor se realizeaza prin formarea de legaturi incrucisate intermoleculare intre moleculele de enzima prin intermediul unor reactivi bi sau multifunctionali (ageni de reticulare). Ca agenti de reticulare literatura citeaza: glutaraldehida, prin intermediul careia se realizeaza compusi de tipul bazelor Schiff; derivatii de izocianat, prin intermediul crora se realizeaza legaturi peptidice; bisdiazobenzidina, prin care se realizeaza cuplari diazo; N, N polimetilen bisiodoacetamida, care favorizeaza formarea de compusi alchilati. 9

 Reticularea cu agenti bifunctionali se realizeaza prin implicarea urmatoarelor grupe ale proteinei enzimatice: - amino si amino terminala, - amino (din lizina), hidroxil (din tirozina). Reactia de reticulare are loc in conditii relativ severe, asemanatoare cu cele necesare formarii legaturi covalente, putand afecta conformatia centrului activ al enzimei si nivelului activitatii enzimatice. Cel mai utilizat agent de reticulare este glutaraldehida.

Imobilizarea enzimelor prin legare covalenta de glutaraldehida Glutaraldehida este utilizat pentru legarea enzimelor prin reticulare sau pentru legarea acestora de suporturi. De obicei glutaraldehida se folosete sub forma unui amestec echilibrat de monomeri i oligomeri. Disocierea produsului de condensare dintre enzim i glutaraldehid poate fi mpiedicat prin reducere cu borohidrur de sodiu. Aceast metod este utilizat n special pentru obinerea membranelor cu enzime imobilizate folosite la fabricarea biosenzorilor i implic legarea unor molecule de enzime reticulate n prealabil cu moleculele unor proteine inactive diluante, de anumite tipuri de memebrane celulozice sau din nylon.
HC CH2 CH2 CH2 HC O HC H C HN C Enz O H2 C H C O HC C O H2 C HC H2 C H C C O H2 C HC H2 C H C C O H2 C

H2 C

oligoglutaraldehida
H2N Enz.

glutaraldehida HC H2 C H C C

H N Enz HC H2 H2 H C C C C

O H2 C

H2 C

Chimismul procesului de imobilizare a enzimelor prin reticulare cu glutaraldehida III. IMOBILIZAREA PRIN ENTRAPARE Imobilizarea prin entrapare de tip reea sau microcapsule difera de celelalte metode de imobilizare prin faptul ca moleculele de enzima sunt libere in solutie, dar miscarea acestora este limitat ntr-un spaiu bine definit, reprezentat de ochiurile unei reele sau de pictura de ap din interiorul unei microcapsule care este separat de mediul exterior printr-o membran semipermeabil. 1. Entraparea tip reea 10

 Entraparea enzimelor n geluri formate din polimeri reticulai transversal se practic n cadrul proceselor ce implic folosirea de substraturi sau produi cu mase moleculare mici. Se poate imobiliza prin aceast metod 1 g enzim/g gel. Datorit dificultii cu care moleculele mari pot ajunge la situsul catalitic al enzimei imobilizate, se recomand ca entraparea s se aplice numai n cazul enzimelor ce au substraturi cu mase moleculare mici. Acest tip de entrapare este utilizat i n cazul imobilizrii celulelor microbiene, animale i vegetale.[ Entraparea tip reea se poate realiza prin amestecarea enzimei cu un polimer pentru a forma o structura tip retea care prinde enzima in interior. O alta modalitate este aceea de a amesteca enzima cu monomeri care polimerizeaza in situ pentru a forma un polimer reticulat care cuprinde enzima in spatiile interstitiale ale retelei. Intre polimerii naturali utilizati, cele mai bune rezultate s-au obtinut in ultimii ani cu K-carrageenan [i cu alginatul de calciu, polizaharide extrase din algele rosii. Polimerii sintetici utilizati in mod curent pentru entraparea enzimelor sunt poliacrilamida, polivinilalcoolul, acidul poliacrilic, polietilenglicol dimetacrilatul. Intre acestia insa, gelul de poliacrilamida are cele mai multe aplicatii. Entraparea in gel de poliacrilamida Entraparea n gel de poliacrilamid se realizeaza prin copolimerizarea monomerului aflat n soluie apoas cu N,Nmetilenbisacrilamida ca agent de reticulare, n prezenta enzimei. Reactia de polimerizare este initiata de persulfatul de potasiu (K2S2O8) si accelerata de N, N, N tetrametilendiamina (TEMED) sau de - dimetilaminopropionitril (DMAPN). Dimensiunile porilor gelului si proprietatile sale mecanice sunt determinate de cantitatile relative ale monomerului si agentului de reticulare. Astfel este posibila influenarea structurii retelei prin modificarea acestor concentratii

Schema entraparii in gel de poliacrilamida 2. Microncapsularea nglobarea enzimelor n microcapsule delimitate de membrane se poate realiza printr-o serie de tehnici care depind de natura polimerului care formeaz membrana. 11

 Membrana polimeric trebuie s fie semipermeabil, n sensul c trebuie s menin enzima nchis n interior, dar s permit n acelai timp trecerea substratului i a produsului de reacie. Exemple de imobilizari prin microincapsulare Un exemplu practic de imobilizare prin microncapsulare este urmtorul: Enzima se dizolv ntr-o soluie apoas de 1,6-diaminohexan. Aceast soluie este apoi dispersat ntr-o soluie cloroformic de acid hexandioic, nemiscibil cu apa. Pe parcursul emusionrii, la interfaa celor dou faze, se produce copolimerizarea 1,6diaminohexanului cu acidul hexandioic, cu formarea unui strat polimeric subire (nylon-6,6) care nglobeaz picturile apoase ce conin enzima. Lipozomii sunt exemple de microcapsule constnd n sfere concentrice alcatuite din membrane lipidice ce pot nconjura enzima. Acetia se pot obine prin adugarea de fosfolipide n soluia apoas de enzim. Microcapsulele i lipozomii sunt separate prin filtrare din mediul n care au fost obinute, apoi sunt splate pentru ndeprtarea enzimelor nenglobate i sunt pstrate n mediu apos, pn la utilizare n general, preparatele enzimatice obtinute prin microncapsulare au activitate mare deoarece enzima nu este denaturat, nefiind legat de support, iar membrana microcapsulei este semipermeabil att pentru substrat, ct i pentru produsul de reacie, dac acestea au molecule de dimensiuni mici. Caracterizarea comparativ a diferitelor metode de imobilizare a enzimelor Caracteristici Adsorbtie si Legare covalenta Entrapare tip retea Microincapsulare legare ionica Realizare practica simpla dificila dificila simpla Pret scazut mare moderat mare Grad de fixare a enz. variabil ridicat slab ridicat Risc de desprindere da nu da nu Aplicabilitate larga selectiva larga f. larga Dificult. la utiliz. mari mici mari mari Efecte asupra matricii da da da nu Bariere de difuzie mici mici mari mari Protectie microbiana nu nu da da

12

13