Stilurile funcţionale

În limba română contemporană există cinci stiluri funcţionale:

 STILUL ŞTIINŢIFIC;
 STILUL BELETRISTIC;
 STILUL PUBLICISTIC;
 STILUL OFICIAL (ADMINISTRATIV);
 STILUL COLOCVIAL.

STILUL ŞTIINŢIFIC = se utilizează în lucrările care conţin informaţii asupra

unor obiecte, fenomene, fapte, investigaţii, cercetări, caractere tehnice etc.
Comunicarea este lipsită de încărcătură afectivă; accentul cade pe comunicarea de
noţiuni, cunoştinte, idei etc., astfel că funcţia limbajului este cognitivă.
Cuprinde: articole ştiinţifice, lucrări, cercetări de specialitate scrise de cercetători,
savanţi, persoane creditabile în domeniul ştiinţific.
Caracteristici:
 transmite informaţii ştiinţifice, tehnice utilitare pe baza unor raţionamente
logice, deductive, argumentate, aşadar are funcţie referenţială (cu accent pe
conţinutul comunicat) şi metalingvistică (din cauza explicaţiilor
terminologice);
 respectă proprietatea termenilor;
 foloseşte cuvinte monosemantice; cuvinte cu sens denotativ;
 foloseşte terminologia consacrată specialităţii;
 se folosesc multe neologisme;
 compoziţia este bine articulată, compactă, riguroasă, austeră;
 prin refuzul subiectivismului, nu permite dezvoltarea în interiorul lui a unor
stiluri individuale;
 discurs de tip non-ficţional; obiectiv, neutru, inexpresiv, raţional, univoc,
concis, clar şi precis;
 conform relaţiei E –R (beneficiar)
Emiţătorul poate fi specializat (chimist, sociolog, psiholog, medic, critic literar)
Receptorul este de obicei specializat, dar poate fi şi nespecializat.
 conform efectului mesajului
Acordul, fiindcă autorii sunt persoane creditabile în domeniul ştiinţific.
 conform funcţiei mesajului (scop):
Informare, educare, divertisment, publicitar.
 conform încărcăturii emoţionale a mesajului: critic, polemic, neutru.

 Particularităţi lingvistice:
a. Lexicale: terminologie de specialitate; monosemantism; neologisme;
prefixoide;
 b. Morfologice: substantive abstracte, preferinţa pentru pers. a III-a;
pluralul autorului;
c. Sintactice: coordonarea şi subordonarea;
d. Stilistice: fără figuri de stil şi digresiuni.

Aplicaţie:
„Sub raportul limbii, cercetările întreprinse [...] au putut stabili un
număr de 160 (o sută şaizeci) de termeni româneşti care sunt de origine geto-
dacă. Aceşti termeni privesc o arie foarte largă, începând cu corpul omenesc
(buză, ceafă, grumaz, guşă), cu familia (băiat, copil, prunc, zestre), cu locuinţa
(vatră, cătun), cu îndeletnicirile agricole, păstoreşti, viticole şi piscicole (mazăre,
ţarină; baci, mânz, strungă, ţarc, urdă, zară; butuc, curpen, strugure; baltă, gard),
cu mediul fizic (măgură, mal), cu flora (brad, bunget, butuc, codru, copac, curpen,
mugure, strugure), cu fauna (balaur, barză, mistreţ, rânză, şopârlă, viezure), cu
diferite acţiuni (a răbda, a speria, a zburda) etc.
Desigur, numărul acestor termeni va spori prin cercetări ulterioare; ele
ne vor arăta de asemenea şi alte aspecte ale moştenirii lingvistice; de pe acum se
consideră însă că aparţin acestei moşteniri sufixele atât de frecvente şi de
caracteristic româneşti: - esc, - eşte (omenesc, crăiesc, bărbăteşte, trupeşte). Ni
s-au păstrat de la daco-geţi şi câteva nume de ape: în primul rând Dunărea, care
derivă dintr-un Dunaris dacic; apoi Argeşul din Argessos (la Herodot diformat:
Ordessos); Bârzava, al cărei nume se regăseşte în oraşul dacic Berzobis;
Someşul: o inscripţie latină din ţinuturile udate de acest râu vorbeşte de Samus;
este sigur că romanii au păstrat vechiul nume, autohton. Acelaşi lucru cu Oltul,
Aluta în izvoarele latine, şi cu Tisa.”
(Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor pentru
tineret îndeosebi)
Etape:
1. Autor, titlu şi temă (despre ce este vorba în text)
Fragmentul este luat din Scurtă istorie a românilor pentru tineret îndeosebi
scrisă de Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu. După cum se poate observa,
acesta se adresează tinerilor în general şi doreşte să transmită faptul că o parte din
termenii româneşti sunt de origine geto-dacă. Titlul - Scurtă istorie a românilor
pentru tineret îndeosebi indică domeniul în care este realizat textul citat
(domeniul istorie limbii).
2. Tipul de discurs
Discursul este de tip nonficţional, deoarece autorii folosesc cuvinte de
specialitate din domeniul istoriei limbii române, monosemantice, cu sens denotativ
din sfera umanului.
3. Sfera de utilizare
 Discursul este relevant pentru stilul ştiinţific, domeniul lingvistic, fapt indicat
de structurarea enunţurilor. Discurs ştiinţific structurat din: ipoteza de la care
pleacă autorii este că numărul termenilor de origine geto-dacă va creşte. Opinia
este introdusă prin conectorul „desigur”. Argumentul adus este acela că s-au
păstrat o serie de sufixe de origine geto-dacă ce vor duce la descoperiri ulterioare,
precum şi numele unor râuri atestate de inscripţii. Se observă prezenţa unor
elemente de ordonare logică a discursului precum: “însă”, “de asemenea”.
Tehnicile argumentative folosite sunt: exemplul, argumentul autorităţii (dovezile
istorice, inscripţiile), enumeraţia.

Elementele situaţiei de comunicare E-R - M

Conform relaţiei E –R (beneficiar)
Emiţătorul este specializat, respectiv o persoană abilitată în domeniul
istoriei şi criticii literare. Receptorul nu este prezent explicit, dar se poate
presupune că este puternic specializat, respectiv tot o persoană abilitată în
domeniul istoriei şi criticii literare, sau nespecializat, categorie din care fac parte
cititorii care sunt interesaţi de această temă.
Relaţia emiţător-receptor este determinată de emiţător prin numirea
publicului-ţintă (se adresează în special tinerilor, după cum reiese din titlul
fragmentului).
Conform efectului mesajului
Mesajul vizează ca efect acordul cu informaţia în măsura în care este
corectă ştiinţific şi în măsura în care sunt aduse argumente credibile.
Corectitudinea ştiinţifică porneşte de la ipoteza: existenţa a 160 de cuvinte de
origine geto-dacă şi de la demonstraţie: diversitatea cuvintelor moştenite. Acordul
trebuie să vină din partea receptorului specializat.
Conform funcţiei mesajului (scop):
Funcţia mesajului este de informare, concentrată pe un subiect precis: diversitatea
cuvintelor moştenite.
Mesajul are şi funcţie educativă: în măsura în care textul este folosit în procesul de
învăţare în orele de limba română.
Conform încărcăturii emoţionale a mesajului
Mesajul este neutru din punctul de vedere al implicării afective a autorilor.
Caracteristici ale stilului
1. Corectitudine: din punct de vedere gramatical şi lexical textul este corect
alcătuit.
2. Obiectivitate: conţinutul textului se referă la o problemă reală,
identificabilă în lexicologie demonstrabilă ştiinţific, care nu se modifică în
conformitate cu opiniile receptorului, şi anume cuvintele moştenite din
geto-dacă.
 3. Accesibilitate: limbajul este accesibil specialiştilor, dar şi elevilor
familiarizaţi cu terminologia.
4. Proprietatea termenilor: termenii sunt folosiţi cu sensul propriu: ex:
origine, limbă, cercetări etc.
5. Sens unic (operă închisă): receceptarea textului dat se face numai în
sensul indicat de autori: diversitatea cuvintelor moştenite din geto-dacă.

STILUL BELETRISTIC (ARTISTIC)

CUPRINDE: operele literare în proză, versuri şi operele dramatice; tot aici pot fi
incluse eseurile, jurnalele, memoriile, amintirile.
CARACTERISTICI:
 Libertatea pe care autorul şi-o poate lua de la normele limbii literare;
 Contrastul între sensul denotativ şi sensul conotativ al cuvintelor (în special în
poezie prin modul neobişnuit în care poetul foloseşte cuvintele);
 Caracterul individualizat al stilului;
 Unicitatea şi inovarea expresiei;
 Bogăţie lexicală – din punct de vedere stilistic;
 Sensuri multiple ale aceluiaşi cuvânt;
 Comunicarea literară este unidirecţională, dinspre creator înspre receptor. De
aici caracterul ei puternic subiectiv;
 Enunţul lingvistic este în permanenţă subminat de către ficţiune, prin imaginea
artistică;
 Înglobează elemente din toate stilurile funcţionale dar şi din afara limbii
literare (arhaisme, regionalisme, elemente de argou, elemente de jargon);
 Utilizează imagini artistice care prin forţă sugestivă conturează imagini
plastice în conştiinţa cititorului;
 Utilizează cuvinte expresive, figuri de stil, topica şi punctaţia pentru a releva
anumite stări afective;
 Se adresează sensibilităţii şi imaginaţiei cititorului;
 Mesajul are funcţie poetică şi expresivă.

CALITĂŢI GENERALE ALE STILULUI:

 Claritate: exprimarea clară a gândurilor şi sentimentelor
 Propritetatea: utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru
exprimarea gândurilor şi sentimentelor;
 Corectitudine: respectarea normelor limbii în organizarea comunicării;
 Precizia: utilizarea riguroasă a termenilor în organizarea enunţurilor;
 Puritatea: utilizarea mijloacelor lingvistice admise de limba literară.

Aplicaţie:
ACTUL I, Scena 3
Chiriţa, Guliţă, Şarl, Safta, Ion. (Ion vine alergând dintre culisele din dreapta.
Ceilalţi ies din casă şi se cobor în cerdac.)
GULIŢĂ: Cine mă cheamă?... Nineaca!
SAFTA: Ce este?... Ce este?
ŞARL: Qui diable?... Ah, madame!...*
ION: Aud, cucoană… Iaca ia…
CHIRIŢA: Da’ veniţi azi de ma coborâţi de pe cal… Ce, Doamne iartă-mă!... aţi
adormit cu toţii?
(Ion se pune dinaintea calului şi-l apucă de zăbale ca să-l ţie. Ceilalţi se adună
împrejurul Chiriţei.)
GULIŢĂ: Ba nu, nineacă… dar învăţam Telemac* cu monsiu dascalu.[…]
CHIRIŢA: Quel bonheur! Gugulea nineacăi!... Auzi ce spune monsiu Şarla?...
Zâce că ai să vorbeşti franţuzăşte ca apa… N’est-ce pas, monsieur Charles, qu’il
parlera comme l’eau?
ŞARL: Comme?... Ah, oui, oui… vous dites comme ça en moldave… Oui… oui.
CHIRIŢA: Da’ ian să-i fac eu un examen… Guliţă, spune nineacăi, cum să
cheamă franţuzăşte furculiţă?
GULIŢĂ: Furculision.
CHIRIŢA: Frumos… Dar friptură?
GULIŢĂ: Fripturision.
CHIRIŢA: Prea frumos… Dar învârtita?
GULIŢĂ: Invartision.
CHIRIŢA: Bravo… Guliţă!... Bravo, Guguliţă!... (Îl sărută.)
ŞARL (în parte, furios): Gogomanition, va!...
(Vasile Alecsandri, Chiriţa în provinţie)
* Qui diable?... Ah madame! (fr.) – Cine dracu?... Ah, doamnă!
* Întâmplările lui Telemac, fiul lui Ulise – poem epic în proză al scriitorului
francez Fénelon

Cerinţă: Argumentează apartenenţa textului la stilul beletristic.

Fragmentul de mai sus este extras dintr-o comedie scrisă de Vasile Alecsandri,
Chiriţa în provinţie, comedia fiind o specie ce aparţine genului dramatic, unul
dintre genurile stilului beletristic. Perspectiva pe care o are Vasile Alecsandri
asupra unor comportamente şi a moravurilor din Moldova, aşa cum sunt ele
reflectate în comedie este una subiectivă, deoarece autorul îşi exprimă propriul
punct de vedere despre comportamentul personajelor, intenţia autorului fiind aceea
de a ridiculiza personajele, de a le ironiza. Exprimarea propriului punct de vedere
angajează autorul prin folosirea exclamaţiilor (Ah, madame!...), interjecţiilor (ah,
iaca, ia), registrelor: colocvial (nineaca), regional (zăbale) şi popular (expresii
populare: a vorbi ca apa). Acestea din urmă sunt folosite şi cu scopul de a
caracteriza personajele.
Din dorinţa de a arăta gradul de incultură al personajelor şi parvenitismul
cultural al Chiriţei, Vasile Alecsandri a apelat la jargonul francomoldav de tot
hazul: il parlera comme l’eau.
De asemenea, fiind un fragment de text dramatic, topica şi punctuaţia au
un rol important pentru a releva anumite stări afective: Folosirea semnului
întrebării pentru a marca o serie de sentimente ale personajelor (nedumerirea,
surpriza), dar şi faptul că asistăm la o lecţie a lui Guliţă care este interogat de
către mama sa în legătură cu progresul pe care l-a făcut în demersul său de a
învăţa limba franceză.
Folosirea semnului exclamării (marchează sfârşitul propoziţiilor şi al
frazelor exclamative; marchează punctuaţia vocativului, a interjecţiilor) exprimă o
varietate de sentimente: admiraţia pe care o are Chiriţa faţă de fiul ei Guliţă, dar şi
furia profesorului de franceză faţă de incapacitatea acestor personaje de a învăţa
limba franceză.
În concluzie, prin încărcătura emoţională a mesajului, prin libertatea pe
care autorul şi luat-o de la normele limbii literare, prin caracterul subiectiv,
fragmentul dat aparţine stilului beletristic.

STILUL PUBLICISTIC = este propriu mass-mediei; este stilul prin care

publicul este informat, influenţat şi mobilizat într-o anumită direcţie în legătură cu
evenimentele sociale şi politice, economice, artistice etc. Modalităţile de
comunicare sunt: monologul scris (în presă şi publicaţii), monologul oral (la radio
şi televiziune), dialogul oral (dezbaterile publice), dialogul scris (interviuri
consemnate scris) etc.
CARACTERISTICILE STILULUI:
 are funcţie de mediatizare a evenimentelor;
 conţine informaţii economice, politice, sociale;
 foloseşte un lexic accesibil unor categorii de cititori de nivel intelectual mediu;
 influenţează opinia publică (discurs persuasiv);
 în conformitate cu strategiile persuasive discursul se poate adresa raţiunii sau
afectivităţii;
 strategia persuasivă se bazează pe argumente:
o Persuasiunea adresată raţiunii aduce argumente de specialitate, de tip
cauză / efect;
o Persuasiunea adresată afectivităţii aduce argumente de popularitate,
superioritatea unor produse argumente de popularitate, superioritatea
unor produse în raport cu altele similare, mărturia unor beneficiari ai
produsului, tradiţie, grija faţă de destinatar;
 dimensiunea persuasivă ţine de publicitar;
 exprimă o atitudine;
 orientat spre maximă accesibilitate, transparenţă, actualitate;
 Limbajul denotativ cu nuanţă conotativă;
 Mesajul are două dimensiuni, afectivă şi informativă;
 Pentru a-şi îndeplini funcţia mediatizantă, stilul publicistic întrebuinţează toate
mijloacele de contactare emoţională a publicului: expresii poetice, revelatoare,
formule familiare, lexic bogat sau chiar figuri de stil (comparaţii sugestive,
epitete inedite, expresii şi locuţiuni colocviale, perifraza, intonaţia exclamativă
şi interogaţii, digresiuni, inversiuni, enumeraţia şi repetiţia, paralelismul şi
antiteza);
 Este foarte deschis celorlalte stiluri: aproape de stilul ştiinţific (prin articole de
popularizare a ştiinţei), se apropie de asemenea, de stilul beletristic (prin
foileton, reportaj, editorial, evocări) sau de stilul administrativ (comunicat de
presă, mica publicitate, ştiri). Se mai apropie şi de exprimarea colocvială (prin
interviuri, comentarii, unele articole de scandal).
 Este foarte sensibil la schimbările de expresie ale diferitelor categorii sociale,
la inovaţia lingvistică, deoarece textele publicistice au rolul de a reflecta
realitatea imediată.

 conform relaţiei E –R (beneficiar)

Emiţătorul - este nominalizat (redactorul articolului, prezentatorul Tv sau radio,
lansatorul de produse etc.)
Receptorul este segmentul de public-ţintă căruia i se adresează E.
 conform efectului mesajului
Acord, identificare, persuasiv
 conform funcţiei mesajului (scop):
 Informare, educare, funcţie publicitară.
 conform încărcăturii emoţionale a mesajului: neutru sau emoţional.

PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE:
 Stilul cel mai sensibil la inovaţie;
 Respectă normele limbii literare;
 Recurge la multe figuri de stil;
 Foloseşte citatul din surse directe şi verificabile;
 Utilizează titluri şocante;
 Formulări eliptice ca să impresioneze şi să atenţioneze;
 Este prezentă în varii proporţii tonalitatea politică.

FORME ALE DISCURSULUI PUBLICISTIC: ARTICOLUL,

CRONICA, REPORTAJUL, FOILETONUL, INTERVIUL, MASA
ROTUNDĂ, ŞTIREA, ANUNŢUL PUBLICITAR, RECLAMA etc.
 NOTĂ:
1. unele forme se apropie de stilul colocvial, artistic, sau ştiinţific.
2. conţinutul reflectă realitatea imediată şi este completat cu mijloace
extralingvistice de tipul: caricatură, fotografie, hartă, schemă, statistică, tabel.

Aplicaţie:
„Reporter: Indicaţi-ne câteva aspecte legate de începuturile dumneavoastră
literare. Ce amintiri deosebite păstraţi din acei ani?
Marin Preda: Eram corector la ziarul Timpul. Scrisesem o schiţă intitulată
Salcâmul. Într-o dimineaţă de iunie, tatăl meu s-a apucat să taie cel mai falnic
salcâm din grădina noastră. Acoperea cerul. Acest salcâm era chiar copilăria mea.
Tata era crunt şi întunecat. Nu numai eu, dar nici restul familiei şi nici vecinii n-au
înţeles ce l-a împins să facă acest lucru. Şi nici n-a răspuns la întrebările noastre
nedumerite. Această enigmă a copilăriei am exprimat-o, fără s-o dezvălui, în schiţa
mea, care a apărut în pagina a doua a ziarului. Astfel am devenit scriitor. Era în
anul 1942, era război, dar eu aveam douăzeci de ani şi trăiam bucuria de lumină şi
speranţă a debutului”.
(Interviu cu Marin Preda, de Petru Cârdu, inclus în vol. Marin Preda – Creaţie şi
morală)

Etape:
1. Autor, titlu (se află în partea dreaptă jos) şi temă (despre ce e vorba în text)
Textul are în subsol autorul, Petru Cârdu, şi titlul Interviu cu Marin
Preda.Titlul sugerează că textul aparţine stilului publicistic, fiind vorba de un
interviu. Interviul este un text realizat cu scopul de a obţine un set de
informaţii de la o persoană avizată în domeniu. Tema o reprezintă:
începuturile literare ale lui Marin Preda.

2. Tipul de discurs (text nonficţional) Din informaţia din subsolul textului

rezultă tipul de text: interviul (formă a stilului publicistic) este un mijloc de
culegere al informaţiilor, o modalitate de realizare a documentării. În acest caz,
întrevederea nu este făcută decât în vederea obţinerii de la o persoană chestionată
informaţii, relaţii despre problematica studiată. Funcţia discursului este conativă.
Textul este nonficţional (poate fi identificat conform predominanţei cuvintelor cu
sens denotativ şi în conformitate cu sfera de referinţă a cuvintelor). Conţinutul
discursului este structurat pe modelul întrebare-răspuns. Întrebarea este închisă,
ţintită şi se referă la debutul literar al lui Preda. Răspunsul dat de Marin Preda are
caracter confesiv prin prezenţa persoanei I: copilăria mea, am exprimat.
3. Sfera de utilizare Textul aparţine stilului publicistic, utilizat în mass-media şi
publicitate cu scop de informare. Înterviul de mai sus poate constitui un text suport
pentru o analiză a profilului lui Marin Preda.

4. Elementele situaţiei de comunicare E-R-M (emiţător-receptor-mesaj)

Conform relaţiei E-R (beneficiar) (emiţător-receptor) În text, relaţia emiţător-
receptor este biunivocă: reporterul este emiţător şi intervievatul este receptor. De
asemenea, putem vorbi în cazul comunicării orale că relaţia emiţător-receptor este
traductibilă în termenii autor-cititor. Aici emiţătorul este specializat, problema
comunicării fiind o problemă constantă a sa. Receptorul nu trebuie să fie neapărat
specializat, dimpotrivă, prin modul de construire a discursului reflexiv se poate
presupune că autorul vizează un public-ţintă nespecializat în domeniu, dar interesat
de începuturile creaţiei lui Marin Preda.
Conform efectului mesajului. Efectul mesajului trebuie văzut dintr-o dublă
perspectivă: la nivelul elaborării textului (realizarea propriu-zisă a interviului) şi la
nivelul lecturii textului. Efectul, în primul caz poate fi de acord sau dezacord. La al
doilea nivel mesajul vizează ca efect principal persuasiunea receptorului. Prin
răspunsul pe care Marin Preda îl dă, vrea să convingă cititorul că acela reprezintă
momentul debutului său literar.
Conform funcţiei mesajului (scop) Textul are funcţie conativă.
Conform încărcăturii emoţionale a mesajului Mesajul este emoţional în măsura
în care textul este o împletire între evocare şi argumentare. Textul face apel la
afectivitate, dar şi la raţiune.

STILUL OFICIAL (ADMINISTRATIV)

A. STILUL JURIDIC
CUPRINDE: domeniul legislativ (articole de lege, Constituţia, Codul penal, Codul
muncii), texte elaborate de organul judiciar.
Caracteristici:
 are funcţie exclusiv cognitivă;
 enunţuri cu formă impersonală;
 conţinut normativ;
 enunţuri clare lipsite de ambiguitate;
 folosirea unui inventar lexical cu termeni clar definiţi;
 folosirea clişeelor formale;
 respectă proprietatea termenilor;
 foloseşte terminologia consacrată specialităţii;
 se folosesc multe neologisme;
 în raport cu realitatea mesajul este preponderent denotativ;
 conform relaţiei E –R (beneficiar)
 o Emiţătorul - specializat ( organul legislativ)
o Receptorul este de obicei specializat – cel care trebuie să aplice
legea.
 conform efectului mesajului
Acordul, fiindcă autorii sunt persoane creditabile în domeniul juridic.
 conform funcţiei mesajului (scop):
Informare, educare.
 conform încărcăturii emoţionale a mesajului: neutru, prohibitiv.

 Particularităţi lingvistice:
 Lexicale: terminologie de specialitate; monosemantism; neologisme;
 Morfologice: substantive abstracte, reflexivul impersonal;
 Sintactice: coordonarea şi subordonarea;
 Stilistice: fără figuri de stil şi digresiuni.
Aplicaţie:
“ Art. 1. Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţie de interes
public, definit astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile
fundamentale ale relaţiilor dintre personae şi autorităţile publice, în conformitate
cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul
României.
Art. 2.(b) Prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte
activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice, indiferent de suportul
ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.
Art. 7. (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să raspundă în scris la
solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel
mult 30 de zile de la inregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea,
complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării.”
( Legea 544, privind accesul la informaţiile de interes public)

Etape:
1. Autor, titlu şi temă (despre ce este vorba în text)
Informaţiile apar în subsolul textului. În cazul textelor juridice autorul este
instituţia de resort care elaborează legea. Titlul din subsolul textului specifică
numărul legii şi domeniul de aplicare. Titlul sugerează că textul aparţine stilului
juridic –administrativ. Tema este accesul la informaţiile de interes public.
2. Tipul de discurs
Discursul este nonficţional sau ficţional (poate fi identificat conform
predominanţei cuvintelor cu sens conotativ / denotativ şi în conformitate cu sfera
de referinţă a cuvintelor). În text sunt prezente cuvinte cu sens denotativ:
Autorităţile şi instituţiile, informaţiile, Constituţia României.
 3. Sfera de utilizare
Textul aparţine stilului juridico–administrativ, utilizat în relaţii administrative,
oficiale, de natură juridică.
4. Elementele situaţiei de comunicare E –R-M
Conform relaţiei E –R (beneficiar)
Emiţătorul este specializat: instituţia care dă legile. Ideea specializării este
susţinută de titlul Legea 544, privind accesul la informaţiile de interes public şi de
termenii de specialitate: instituţii publice, articol, Constituţie, Parlament,
autorităţi. Receptorul este şi el specializat, respectiv cel care aplică legea, dar şi
nespecializat, adică cetăţeanul beneficiar care citeşte legea.
Conform efectului mesajului
Acordul cu informaţia este prezent în măsura în care legea este justificată de un
anumit context social.
Conform funcţiei mesajului (scop):
Textul are funcţia de informare: are dimensiune pragmatică şi aplicabilitate în sfera
vieţii publice. Structural textul răspunde la întrebările specifice textului informativ:
Ce? (informaţiile de interes public – definirea noţiunii: orice infirmaţie care
priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii
publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a
informaţiei), De ce? (sunt importante: fiindcă orice cetăţean poate avea acces liber
şi neîngrădit la informaţiile de interes public), Când? ( se oferă informaţia: la
solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz în cel
mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea,
complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării).
Textul are şi funcţie publicitară, prin promovarea legii în rândul cetăţenilor.
Funcţia educativă constă în a sugera un anumit comportament într-o situaţie dată,
respectiv cunoaşterea anumitor imformaţii de interes public.
Conform încărcăturii emoţionale a mesajului
Textul defineşte o sintagmă, informaţiile de interes public, şi impune
comportamentul cetăţenilor în raport cu aceasta. Mesajul este preponderent
denotativ, se adresează raţiunii şi este lipsit de componentă afectivă.

Caracteristici ale stilului:

1. Are formule fixe: fiecare paragraf începe cu numărul articolului; primul articol
motivează legea, al doilea defineşte termenii, iar al treilea impune
comportamentul.
2. Obiectiv şi impersonal: în text nu există mărcile autorului.
3. Accesibil, clar şi precis: accesibil prin termenii utilizaţi, clar prin structura
frazei şi precis pentru că numeşte situaţia şi comportamentul.
4. Vocabular pronunţat specializat: lege, articol, Constituţie, Parlament,
autorităţi, instituţii.
5. Specific domeniul public şi relaţiilor oficiale în instituţii: îndeplinirea
sarcinilor cade în sarcina autorităţilor şi instituţiilor publice desemnate special
pentru asigurarea accesului la informaţiile de interes public.
6. Folosirea şabloanelor: în acest context, şablonul se materializează în structura
formală a textului, respectiv: motivaţie, defenire şi impunerea
comportamentului.

 PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE
a) Lexicale: Terminologie de specialitate: lege, Parlament, constituţie,
autorităţi, instituţii; Monosemantism: Parlament, constituţie; Neologisme:
acces, public, complexitae, solicitare.
b) Morfologice: Substantive abstracte: acces, public, complexitate, solicitare;
c) Sintactice: Enunţurile sunt de tip clişeu. Primele două sunt enunţiative iar
al treilea conţine un imperativ semantic (au obligaţia…) Preponderenţa
coordonării şi prop. principale indepedente dau textului o dimensiune
informativă.
d) Stilistice: Clişee: art. 1,2,7.

B. STILUL ADMINISTRATIV
CUPRINDE: domeniul legislativ, administrativ, elaborate de organul judiciar
Caracteristici:
 are funcţie exclusiv cognitivă;
 enunţuri cu formă impersonală;
 conţinut normativ;
 enunţuri clare lipsite de ambiguitate;
 folosirea unui inventar lexical cu termeni clar definiţi;
 folosirea clişeelor formale;
 respectă proprietatea termenilor;
 foloseşte terminologia consacrată specialităţii;
 are un număr mai mare de formule fixe decât stilul juridic;
 obiectiv şi impersonal;
 accesibil, clar şi precis;
 modul de exprimare este formal.
 conform relaţiei E –R (beneficiar)
Emiţătorul - specializat ( organul legislativ)
Receptorul este de obicei specializat – cel care trebuie să aplice legea.
 conform efectului mesajului
Acordul, fiindcă autorii sunt persoane creditabile în domeniul administrativ.
 conform funcţiei mesajului (scop):
Informare, educare.
 conform încărcăturii emoţionale a mesajului: neutru, prohibitiv.
 Particularităţi lingvistice:
Lexicale: terminologie de specialitate; monosemantism;
Morfologice: substantive provenite din infinitive lungi; folosirea infinitivului cu
valoare de imperativ; verbe la diateza reflexiv-pasivă: preferinţa pentru anumite
verbe locuţiuni şi expresii; forme impersonale; expresii verbale impersonale
Sintactice: verbul “a trebui”, verbul “a putea”; construcţii infinitivale; fraze
coordonatecoordonarea şi subordonarea;
Stilistice: Clişee (de ex. Formule introductive şi de închidere, formule de
adresare); elipsa (verbelor copulative).

STILUL COLOCVIAL = se utilizează în sfera relaţiilor de familie, în viaţa de zi

cu zi.
CARACTERISTICI:
 Conform specificului discursului: discurs ficţional / artistic, discurs
nonficţional / stil ştiinţific;
 comunicarea verbală este însoţită şi completată de elemente ale
comunicării nonverbale (gesturi, semne, mimică, pantomimă, imitaţii
sonore); ea este relaxată, degajată, naturală, improvizată, presărată de
umor şi satiră;
 Are o mare încărcătură afectivă;
 Regulile gramaticale pot fi încălcate;
 Pot fi folosite elemente de argou sau jargon;
 Sunt folosite particularităţi regionale sau socio-profesionale;
 Conform relaţiei E –R (beneficiar)
Emiţătorul poate fi specializat sau nespecializat. Receptorul poate fi şi el
specializat sau nespecializat. În cadrul acestui stil relaţia emiţător / receptor
poate fi şi de rudenie.
 Conform efectului mesajului
Acord
Identificare
Internalizare
 Conform funcţiei mesajului (scop): informare, educare, divertisment,
publicitar.
 Conform încărcăturii emoţionale a mesajului:
Emoţional, persuasiv, manipulant, prohibitiv, critic, polemic.
CALITĂŢI GENERALE ALE STILULUI:
1. CLARITATE
2. PROPRIETATE
3. CORECTITUDINE
 4. PRECIZIA
5. PURITATEA
PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE:
 Lexicale: Argou; Jargon; Neologisme la moda; Cuvinte tipice unor
graiuri;
 se preferă diminutivele, hipocoristicele, augmentativele, familiarismele,
termenii de argou, peiorativi, regionali, expresiile idiomatice;
 sunt frecvente ticurile verbale, calambururile, imprecaţiile, onomatopeele,
elipsele etc.

Stilurile funcţionale. Limbaj

1. @Indicaţi stilul funcţional căruia îi sunt proprii următoarele caracteristici:

1. exprimarea unei tendiţe, recurgerea la citat, accesibilitatea lexicală;

…………………………………………………………………….
2. eufonie, simetrie, naturaleţe;
…………………………………………………………………………
3. naturaleţe în exprimare, încarcatură emoţională, lipsa de precizie;
…………………………………………………………………………..
4. accesibilitate lexicală, terminologie specifică, clişee lingvistice;
…………………………………………………………………………..
5. spontaneitate în expimare, înclinaţie spre satiră şi umor, intonaţie
exclamativă;
…………………………………………………………………………
6. expresivitate, varietatea limbajului, convenţionalitate;
…………………………………………………………………………
7. informarea, alternarea vorbirii directe cu cea indirectă, formulări eliptice;
…………………………………………………………………………
8. digresiuni, pluralul autorului, expresivitatea zero;
…………………………………………………………………………
9. preferinţa pentru cuvinte monosemantice, folosirea unor semene
convenţionale, specializarea lexicală după domeniu;
…………………………………………………………………………
10. varietate de forme, formulări eliptice, contopirea elementelor intelectuale
cu cele afective;
…………………………………………………………………………
1. @Notaţi, după caz două sau trei stiluri funcţionale cărora le sunt proprii
următoarele trăsături:

a. obiectivitatea comunicării;
b. intonaţia neutră;
c. respectă normele limbii literare;
d. foloseşte citatul ca argumentare ;
e. clişee lingvistice;
f. comunicare insoţită de hărţi, tabele statistici;
g. foloseşte infinitivul cu valoare de imperativ;
h. accesibilitate;
i. afectivitate (în grade diferite).

2. @Notaţi cu A sau F valoarea de adevăr a următoarelor afirmaţii:

1. Un text în care se întâlnesc neologisme nu se caracterizează prin puritate.
2. Este prolixă o comunicare dezordonată, plină de cuvinte inutile.
3. Precizia rezidă în folosirea riguroasă a mijloacelor lingvistice cu ajutorul
cărora sunt exprimate ideile şi sentimentele.
4. Puritatea constă în folosirea mijloacelor lingvistice consacrate prin uz şi
admise de limba literară.
5. Claritatea stilului înseamnă expunerea limpede a ideilor.
6. Abaterile de la claritatea stilului sunt următoarele: obscuritatea,
nonsensul, echivocul, pleonasmul, tautologia şi paradoxul;
7. Echivocul constă în repetarea aceleeaşi idei prin cuvinte diferite, aflate în
relaţie de subordonare.

3. @Precizaţi ce calităţi generale ale stilului sunt încălcate în fragmentele de mai

jos:
a) „Precum am avut onoarea a vă comunica în precedenta mea epistolă, de
când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară mi-am pierdut uzul
raţiunii; da! Sunt nebun...”
b) „Nu dau voie să-şi permită”.
c) „După lupte seculare ce au durat 30 de ani”. (I.L. Caragiale)

d) „Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,

Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste
În grupurile apei, un joc secund, mai pur”. (Ion Barbu – Joc secund)

e) „Tu eşti aurora, care deschide bolta înstelată într-o adoraţie poetică
infinită de suspine misterioase, pline de reverie şi inspiraţiune, care m-a
 făcut pentru ca să-ţi fac aci anexata poezie” (I.L. Caragiale)
f) „Atunci împăratul, văzând aşa mare obrăznicie, pe de-o parte i-a venit a
râde, iar pe de alta se tulbură grozav.” (I. Creangă, Harap-Alb).
g) „Împăratul a dat de ştire prin crainicii săi în toată lumea că oricine s-a afla
să-i facă, de la casa aceluia şi până la curţile împărăteşti, un pod de aur
pardosit cu pietre scumpe şi fel de fel de copaci, pe de o parte şi pe de
alta, şi în copaci să cânte tot felul de păsări, care nu se mai află pe lumea
asta, aceluia îi dă fata.” (I. Creangă, Povestea porcului)
h) Frate, frate dar brânza-i pe bani.

4. @Demonstraţi apartenenţa la stilul beletristic al următorului fragment:

„Era-ntr-o dimineaţă de vară. Marea şi-ntindea nesfârşita-i albăstrime, soarele se
ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după
somnul lung al nopţii, stâncile negre de rouă abureau şi se făceau sure, numai p-ici
pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăţi de nisip şi piatră. Din nişte
colţi de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri,
asemenea unei cetăţui, şi de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de
plop ori de castan. Acoperămintele ţuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a
bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite şi năpustite în risipa lor de plante grase,
de furnici ce-şi fondau state, de procesii lungi de gâze roşii care se soreau cu
nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite şi
mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o
ruină oprită curiozităţii decât locuinţă.” (Mihai Eminescu- Cezara)

5. @Lucraţi în grupe de patru-şase elevi. Realizaţi un poster în care să prezentaţi

o lansare de carte. (Titlul, formatul cărţii, tema şi autorul le propui tu).

6. @Joc de cuvinte. Compuneţi o poezie de cinci rânduri pe tema iubirii şi a

misterului, după următoarea structură: Primul vers: un substantiv; al doilea
vers: două adjective; al treilea vers: trei verbe; al patrulea vers: o comparaţie;
al cincilea vers: o metaforă.