Tema 4

Tema 4 – Excepţia de neconstituţionalitate (II)
4. 1. Cauzele de inadmisibilitate
4. 2. Cauze de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate legate de obiectul

acesteia
4. 2. 1. Acte normative de reglementare primară - art.29 alin.(1) Legea

nr.47/1992
a. Legi şi ordonanţe ale Guvernului
b. Nu acte de reglementare secundară
c. Nu acte ale puterii judecătoreşti
d. Nu interpretarea sau aplicarea legilor ori ordonanţelor Guvernului
e. Nu omisiuni ale legiuitorului - art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992
f. Nu corelări ale actelor normative între ele
4. 2. 2. Acte normative în vigoare

a. Actele normative deduse controlului de constituţionalitate din partea
Curţii trebuie să fie în vigoare la data pronunţării deciziei de către aceasta
b. Actele normative modificate după sesizarea Curţii Constituţionale
menţin soluţia legislativă consacrată în actul modificat criticat
4. 2. 3. Acte normative relevante - dispoziţia legală trebuie să aibă legătură

cu cauza pendinte
4. 3. Cauze de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate legate de efectele

deciziilor Curţii Constituţionale
a. Decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate – art.29 alin.(3) din
Legea nr.47/1992
b. Decizii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate – nu reiterarea
excepţiei în acelaşi dosar, de către aceeaşi parte
c. Tratatul sau acordul internaţional a cărui constituţionalitate a fost constatată
potrivit art.146 lit.b) nu poate face obiectul unei excepţii de
neconstituţionalitate - art.147 alin.(3) din Constituţie
4. 4. Anexe
1
4. 1. Cauzele de inadmisibilitate1
Potrivit dispoziţiilor art.29 alin.(4) din Legea nr.47/1992, republicată, „sesizarea

Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de
neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor,
opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă
excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile
părţilor, precum şi dovezile necesare”. Instanţa constituie un prim filtru legal, întrucât
sesizarea Curţii Constituţionale se va face numai atunci când excepţia de
neconstituţionalitate îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege. Astfel, în cadrul etapei
judecătoreşti a procedurii soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate se ridică
problema verificării de către instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial a legalităţii
excepţiei. Dispoziţiile art.29 din Legea nr.47/1992 instituie o obligaţie în sarcina instanţei
de “a filtra” excepţiile sub aspectul admisibilităţii lor.
Cauzele de inadmisibilitate2 determină limitele legale ale controlului pe cale de
excepţie, fiind legate de competenţa Curţii Constituţionale în exercitarea acestuia, în
temeiul art.146 lit.d) din Constituţie. Ele au caracter imperativ şi sunt de ordine publică 3.
O consecinţă a acestor trăsături rezidă în faptul că, în situaţia în care instanţa în faţa
căreia fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate nu a constatat existenţa vreunei cauze
de inadmisibilitate, Curtea Constituţională este pe deplin competentă să declare excepţia
ca fiind inadmisibilă.
Odată cu modificările operate prin Legea nr.177/2010 asupra Legii nr.47/1992, se
observă că legiuitorul a creat noi cazuri de revizuire a hotărârilor judecătoreşti, fără ca
noile cauzele de revizuire prevăzute să influenţeze în vreun fel analiza instanţei de
judecată cu privire la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art.29 alin.(1)-(3) din
Legea nr.47/19924.
Sub aspectul clasificării cauzelor de inadmisibilitate, s-au conturat două categorii:
legalitatea sesizării5, specifică etapei procedurale desfăşurate în faţa instanţei, şi
1
În aceste note de curs vom trata doar cauzele de inadmisibilitate legate de procedura de soluţionare a
excepţiilor de neconstituţionalitate, invocate în temeiul art.146 lit.d) din Constituţie.
2
Denumite în doctrină “motive legale ce împiedică declanşarea sau extinderea procedurii de control al
constituţionalităţii legii” – I. Muraru, M. Constantinescu, Cauzele de inadmisibilitate în jurisdicţia
constituţională, Dreptul nr.2/1998, p.3
3
De altfel, excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publică, autorul ei neputându-şi
exercita dreptul de a renunţa la ea. În acest sens a decis Curtea Constituţională, arătând că excepţia de
neconstituţionalitate nu rămâne la dispoziţia părţii care a invocat-o şi nu este susceptibilă de acoperire, nici
pe calea renunţării exprese la soluţionarea ei de către instanţă (Decizia nr.73/1996, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.255 din 22 octombrie 1996). O dată sesizată, Curtea trebuie să procedeze la
examinarea constituţionalităţii textului criticat, nefiind aplicabile dispoziţiile referitoare la suspendarea,
întreruperea sau stingerea procesului (Decizia nr.126/1995, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.51 din 13 martie 1996).
4
Desigur, instanţa de judecată poate observa că şi în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate,
decizia Curţii valorificată prin cererea de revizuire nu va avea o înrâurire decisivă asupra soluţiei ce va fi
fost pronunţată, însă, acest aspect deja excedează cadrului verificării îndeplinirii condiţiilor de
admisibilitate a excepţiei. Este competenţa exclusivă a instanţei de revizuire de a decide dacă
încuviinţează sau nu cererea de revizuire.
5
Din acest punct de vedere, cauzele de inadmisibilitate pot privi obiectul sesizării, subiectul sesizării sau
temeiul constituţional al acesteia.
2
întinderea controlului6, specifică procedurii de soluţionare a excepţiei în faţa Curţii
Constituţionale.
4. 2. Cauzele de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate legate de

obiectul acesteia
4. 2. 1. Acte normative de reglementare primară - art.29 alin.(1) Legea nr.47/1992
a. Legi şi ordonanţe ale Guvernului
Obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională pot fi

numai legile şi ordonanţele Guvernului, sau dispoziţii din legi sau ordonanţe (art.146 lit. d)
din Constituţie şi art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992), adică numai actele de reglementare
primară. Astfel, legiuitorul constituant a avut în vedere legea în sens formal, fie ordinară, fie
organică, precum şi ordonanţele, fie cele de urgenţă, fie cele adoptate în baza unei legi de
abilitare7. Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile toate excepţiile de
neconstituţionalitate referitoare la alte acte normative sau alte tipuri de acte juridice decât cele
expres date de legiuitorul constituant în competenţa sa8.
În ceea ce priveşte noţiunea de "lege" utilizată în Constituţie, în cuprinsul art. 124,
potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii sunt independenţi şi
se supun numai legii, Curtea9 a reţinut că aceasta are în vedere un sens larg ce acoperă
ansamblul dispoziţiilor normative cuprinse în Legea fundamentală şi actele normative ce
formează dreptul intern.
Astfel, conceputul de "lege" are mai multe înţelesuri în funcţie de distincţia ce
operează între criteriul formal sau organic şi cel material.
Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorităţii
legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat să o adopte şi prin procedura ce
trebuie respectată în acest scop. Această concluzie rezultă din coroborarea dispoziţiilor
6
Limitele întinderii controlului pot determina existenţa inadmisibilităţii, de exemplu, în situaţia abrogării
sau modificării legii ulterior ridicării excepţiei sau atunci când critica vizează aspecte de interpretare şi
aplicare a legii criticate, omisiuni sau corelări ale acesteia cu alte acte normative.
7
Obiect al controlului a posteriori de constituţionalitate îl pot constitui şi tratatele şi acordurile
internaţionale ratificate prin lege de România. De vreme ce art.147 alin.(3) teza întâi din Constituţie,
prevede că „în cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată
potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate”, printr-
o interpretare per a contrario, în cazul în care Curtea Constituţională nu a fost sesizată cu privire la
constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional, în temeiul art.146 lit.b) din Constituţie, acestea
pot face obiectul controlului concret de constituţionalitate pe cale de excepţie, prin intermediul legii de
ratificare.
8
În urma modificării Legii nr.47/1992 prin Legea nr.232/2004, Curtea Constituţională a dobândit
competenţa de a se pronunţa, din oficiu, asupra constituţionalităţii legilor de revizuire a Constituţiei, în
termen de 5 zile de la adoptarea lor de către Parlament (art.23 alin.(1)). Înainte de revizuirea Constituţiei
prin Legea nr.429/2003, Curtea Constituţională a constatat că nu intră în atribuţiile ei soluţionarea sesizării
privind neconstituţionalitatea Legii de revizuire a Constituţiei României, întrucât “nici Legea fundamentală,
nici alte legi nu prevăd atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii Legii de
revizuire a Constituţiei României, adoptată de Parlament în condiţiile prevăzute de art. 147 alin. (1) şi (2)
din Constituţie.”(Decizia nr. 356/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.686 din 30
septembrie şi Decizia nr.385/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.728 din 17
octombrie 2003)
9
Decizia nr.120 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.296 din 5 aprilie
2004
3
art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, conform cărora "Parlamentul
este[ ... ] unica autoritate legiuitoare a ţării" cu prevederile art. 76, 77 şi 78, potrivit
cărora legea adoptată de Parlament este supusă promulgării de către Preşedintele
României şi intră în vigoare la trei zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al
României, dacă în conţinutul său nu este prevăzută o altă dată ulterioară. Criteriul
material are în vedere conţinutul reglementării, definindu-se în considerarea obiectului
normei, respectiv a naturii relaţiilor sociale reglementate.
În ceea ce priveşte ordonanţele Guvernului, Curtea a reţinut că, elaborând astfel
de acte normative, organul administrativ exercită o competenţă prin atribuire care, prin
natura ei, intră în sfera de competenţă legislativă a Parlamentului. Prin urmare, ordonanţa
nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat
acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material.
În consecinţă, întrucât un act juridic normativ, în general, se defineşte atât prin
formă, cât şi prin conţinut, legea, în sens larg, deci cuprinzând şi actele asimilate, este
rezultatul combinării criteriului formal cu cel material.
Pe de altă parte, delegarea legislativă a Guvernului de a emite ordonanţe poate
opera în temeiul Constituţiei, republicată, potrivit art. 115 alin. (4), în cazul ordonanţelor
de urgenţă, sau în temeiul legii de abilitare adoptate cu respectarea alin. (1) al aceluiaşi
articol, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că interdicţia reglementării de
către Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele Guvernului adoptate
în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicţie decurgând direct din textul
constituţional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de alin. (4) al art. 115 din
Constituţie, republicată, referitor la ordonanţele de urgenţă, care nu reprezintă o varietate
a ordonanţei emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ,
adoptat de Guvern, în temeiul unei prevederi constituţionale, care permite Guvernului,
sub controlul strict al Parlamentului, să facă faţă unor situaţii extraordinare a căror
reglementare nu poate fi amânată.
b. Nu acte de reglementare secundară
Actele de reglementare secundară nu intră sub incidenţa controlului de

constituţionalitate realizat de Curtea Constituţională, însă ele pot fi verificate, inclusiv în ceea
ce priveşte constituţionalitatea lor, în mod indirect, pe calea contenciosului administrativ10.
Potrivit prevederilor art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie, instanţa de
contencios constituţional "hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind
legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial",
iar potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional "decide asupra excepţiilor
ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind
neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe oria unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o
ordonanţă [ ... ]". În consecinţă, Curtea 11 a constatat că hotărârile Guvernului nu pot
constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională,
acestea putând fi atacate numai pe calea contenciosului administrativ.
10
Principiul supremaţiei Constituţiei, precum şi principiul potrivit căruia judecătorii sunt obligaţi să se
supună legii le impun acestora dreptul şi obligaţia de a aplica Constituţia în privinţa tuturor actelor
normative pe care sunt chemaţi să le aplice.
11
Decizia nr.410 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.691 din 1 august 2005
4
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, controlul de
constituţionalitate pe cale de excepţie se exercită numai asupra legilor şi ordonanţelor.
Curtea a statuat că termenul "lege" prevăzut la lit. d) a art. 146 din Constituţie,
republicată (care enumera atribuţiile Curţii), nu este folosit în sens larg, cuprinzând toate
actele normative, ci doar în sensul său strict, de lege, prin care se înţelege actul legislativ
adoptat de Parlament şi promulgat de preşedintele României, şi de ordonanţă, care
reprezintă actul adoptat de Guvern pe baza unei delegări legislative. Conceptul de lege
rezultă din îmbinarea criteriului formal cu cel material, întrucât conţinutul legii este
determinat de importanţa acordată de legiuitor aspectelor reglementate. Astfel, este
evident că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate privind alte acte normative nu
este de competenţa Curţii Constituţionale, aceste acte fiind controlate, sub aspectul
legalităţii, de instanţele de contencios administrativ.
Prin urmare, Curtea a constatat că excepţia privind neconstituţionalitatea
dispoziţiilor cuprinse în normele metodologice care reglementează modul de aplicare a
legilor12 sau în acte administrative de reglementare secundară emise de o autoritate publică
centrală de specialitate (ordin al unui ministru) 13 este inadmisibilă.
Pentru motivele expuse, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr.
47/1992, instanţa judecătorească ar trebui să respingă excepţia de neconstituţionalitate
ridicată, printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională. Dacă
instanţa de judecată nu se conformează acestor dispoziţii legale, Curtea, în temeiul
dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, respinge excepţia de
neconstituţionalitate ridicată ca fiind inadmisibilă.
c. Nu acte ale puterii judecătoreşti
De vreme ce nici actele de reglementare secundară nu pot fi obiect al controlului de

constituţionalitate realizat de Curtea Constituţională, cu atât mai mult hotărârile instanţelor
judecătoreşti nu pot fi supuse unui astfel de control, ele rămânând exclusiv supuse căilor de
atac ordinare şi extraordinare în cadrul cărora se verifică toate aspectele care ar putea
determina reformarea lor, inclusiv constituţionalitatea. Curtea Constituţională a respins ca
inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate care i-au fost deferite cu privire la decizii
pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în secţii unite 14 sau la alte hotărâri ale
instanţelor judecătoreşti.
Dispoziţiile art.146 din Constituţie şi ale Legii nr.47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale stabilesc competenţa materială a Curţii
Constituţionale, ca garant al supremaţiei Legii fundamentale, enumerând în mod restrictiv
atribuţiile jurisdicţiei constituţionale.
Sesizată fiind cu soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între
autoritatea judecătorească, pe de o parte, şi Parlamentul României şi Guvernul
12
Decizia nr.58 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.222 din 15 martie
2004
13
Decizia nr.435 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.924 din 17
octombrie 2005
14
Decizia nr.409 din 4 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.848 din 27
noiembrie 2003 - referitoare la un act emis de autoritatea judecătorească fără valoare normativă dar cu autoritate
de interpretare obligatorie a legii pentru instanţele judecătoreşti (decizie a Secţiilor unite ale Curţii supreme de
justiţie)
5
României, pe de altă parte15, Curtea a reţinut că analiza conduitei părţilor, sub aspectul
îndeplinirii competenţelor conform prevederilor constituţionale, şi decizia prin care se
stabileşte existenţa unui conflict şi modul de soluţionare al acestuia nu pot constitui
elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor
hotărâri judecătoreşti. Astfel, asimilarea atribuţiei prevăzute de art.146 lit.e) din
Constituţie cu efectuarea de către Curtea Constituţională a unui control de
legalitate/constituţionalitate asupra hotărârilor judecătoreşti, transformând Curtea într-o
instanţă de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispoziţiilor constituţionale
privind soluţionarea conflictelor juridice şi o încălcare flagrantă a competenţei Curţii
Constituţionale.
Aşa fiind, apare ca evident că decizia pronunţată de Curtea Constituţională în
soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională nu poate produce niciun efect cu
privire la valabilitatea deciziilor deja pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în
exercitarea atribuţiei consacrate de art.329 din Codul de procedură civilă.
De altfel, Curtea a statuat şi cu alte ocazii că, potrivit competenţelor sale, care
sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 146 din Constituţie şi de Legea nr.47/1992,
aceasta asigură, pe calea controlului de constituţionalitate, supremaţia Constituţiei în
sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri
judecătoreşti sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice 16.
d. Nu interpretarea sau aplicarea legilor ori ordonanţelor Guvernului
Deşi nu mai există un text expres în Legea de organizare şi funcţionare a Curţii

Constituţionale17, orice excepţie de neconstituţionalitate care vizează nu o lege sau o
ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau o ordonanţă, ci exclusiv interpretarea sau
aplicarea lor va fi respinsă ca fiind inadmisibilă, întrucât, potrivit art.126 din
Constituţie, această atribuţiune intră în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti. 18
În ceea ce priveşte sesizările ce au ca obiect constatarea neconstituţionalităţii unei
anumite interpretări date de instanţele judecătoreşti prevederilor legale, Curtea a constată
că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de
constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a
regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei.
Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte
aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată
15
Decizia nr.838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.461 din 3 iulie
2009
16
Decizia nr.988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.784 din 24
noiembrie 2008
17
Menţionăm că, anterior modificării Legii nr.47/1992 prin Legea nr.232/2004, art.2 alin.(3) teza finală din
lege prevedea, în mod expres, “Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare
şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei”.
18
De exemplu, Decizia nr.584 din 19 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.903 din 7 noiembrie 2006 sau Decizia nr.192 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.233 din 26 martie 2008 sau Decizia nr.474 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr.425 din 6 iunie 2008
6
care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel
cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. 19
Pe de altă parte, în cazul în care excepţia vizează aplicarea sau interpretarea
legii, acesta nu este un motiv de inadmisibilitate care ar putea fi reţinut de către instanţa
de judecată. Numai Curtea se poate pronunţa în sensul inadmisibilităţii unei astfel de
excepţii. Curtea a reţinut că „interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de
orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea
înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti
interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost
învestite. În acest sens, interpretarea este faza indispensabilă procesului de aplicare a
legii. "Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se arată într-o hotărâre a Curţii
Europene a Drepturilor Omului (cauza "C.R. contra Regatului Unit", 1995) - în orice
sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [...]".
Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica
instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor
situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor
de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. Decizia de
interpretare pronunţată în asemenea cazuri nu este extra lege şi, cu atât mai mult, nu
poate fi contra legem”. 20
Cu toate că soluţia de respingere ca inadmisibile a excepţiilor de
neconstituţionalitate ce vizează aspecte de interpretare şi aplicare a legii este susţinută de
o bogată jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, trebuie remarcat că instanţa
constituţională a sancţionat, uneori, texte de lege susceptibile de interpretări cu efecte
neconstituţionale. Un exemplu recent îl constituie Decizia nr.818/2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.537 din 16 iulie 2008, prin care a fost admisă
excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi
art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea
tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din
acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să
refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt
discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
e. Nu omisiuni ale legiuitorului - art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992
Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu

privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse
controlului. Circumscrisă rolului său de „legiuitor negativ” Curtea Constituţională nu
poate emite noi norme juridice, fie ele şi numai cu rol complinitor, şi nici să le modifice
pe cele existente într-un sistem normativ; ea poate doar să constate incompatibilitatea ce,
eventual, ar exista între o normă de reglementare primară şi legea fundamentală,
sancţionând-o pe prima prin declararea ei ca inaplicabilă. Aşa-numitele „omisiuni ale
legiuitorului” sunt aspecte ce vizează în exclusivitate oportunitatea şi nu legalitatea
actului normativ, Curtea Constituţională fiind investită doar cu efectuarea unui control de
19
Decizia nr.494 din 29 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1018 din 16
noiembrie 2005
20
Decizia nr.93/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.444 din 8 septembrie 2000
7
legalitate în sens larg (conformitate a legilor cu Constituţia) şi nu cu unul de oportunitate.
Un comportament diferit din partea Curţii Constituţionale ar avea semnificaţia unei
depăşiri a competenţei sale şi ar însemna o intruziune nepermisă în sfera de activitate a
puterii legislative.21
Pe de altă parte, soluţia pronunţată de Curtea Constituţională nu a fost întotdeauna

de respingere ca inadmisibile a excepţiilor care au avut ca obiect omisiuni ale
dispoziţiilor legale criticate pentru neconstituţionalitate. Astfel, în situaţiile în care
respectivele omisiuni legislative au constituit premisele unor vădite încălcări ale normelor
constituţionale, Curtea le-a sancţionat prin admiterea excepţiilor de neconstituţionalitate
cu un atare obiect.22
f. Nu corelări ale actelor normative între ele
În exercitarea controlului de constituţionalitate Curtea Constituţională are

competenţa de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor criticate
prin raportare la dispoziţiile sau principiile consacrate de Legea fundamentală, iar nu de a
corobora sau corela diversele acte normative ce fac parte din dreptul intern. 23
Coordonarea legislativă ţine de competenţa puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice
fac parte din atribuţiile Consiliului Legislativ. De asemenea, Curtea nu este competentă a
se pronunţa în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin
raportare la o situaţie dată, aceasta ţinând de competenţa instanţei de judecată
(interpretarea şi aplicarea legii).
Cu privire la raportarea de către autorul excepţiei a dispoziţiilor criticate la
prevederile cuprinse în aceeaşi lege sau într-o altă lege, Curtea a constatat că examinarea
constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu
dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor
legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori
principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi
fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în
discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situaţie nu se
pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci o simplă contrarietate între
norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa
autorităţii legiuitoare.24
21
noiembrie 2005, Decizia nr.227 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.326
din 24 aprilie 2008 sau Decizia nr.310 din 13 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.303 din 17 aprilie 2008
22
Decizia nr.66 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.142 din 25
februarie 2008 sau Decizia nr.503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.353 din 28 mai 2010.
23
Decizia nr.76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.350 din 27 iulie
2000
24
Decizia nr.81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.325 din 8 iulie
1999 sau Decizia nr.6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.79 din 7
februarie 2003
8
4. 2. 2. Acte normative în vigoare
a. Actele normative deduse controlului de constituţionalitate din partea Curţii trebuie

să fie în vigoare la data pronunţării deciziei de către aceasta
Principala funcţie a Curţii Constituţionale fiind aceea de a asigura supremaţia

Constituţiei, competenţa sa este limitată doar la verificarea stării de constituţionalitate a
sistemului normativ în vigoare; prin urmare, legile şi ordonanţele care nu mai sunt în vigoare
la data pronunţării deciziei Curţii Constituţionale nu mai pot fi verificate sub aspectul
constituţionalităţii de această autoritate, dar efectele lor pot fi cenzurate de instanţele
judecătoreşti. În baza dispoziţiilor legii şi a efectului ex nunc al deciziilor Curţii, în
jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a respins constant ca fiind inadmisibile excepţiile de
neconstituţionalitate care, în realitate, nu aveau obiect, întrucât legile sau ordonanţele
criticate erau abrogate la data invocării excepţiilor. 25 Astfel, prin Decizia nr.48/1997,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.370/1997, Curtea a stabilit că nu se
poate referi la dispoziţii legale abrogate sau în forma anterioară unei modificări, deoarece
astfel decizia sa ar avea efecte retroactive, încălcând dispoziţiile constituţionale ale art.147
alin.(4), potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale au efecte numai pentru viitor.
Această situaţie are ca principală cauză, în unele situaţii, evoluţia rapidă a
reglementărilor legale (îndeosebi ordonanţe guvernamentale) care se adaptează noilor
condiţii economice legate de necesitatea accelerării privatizării şi favorizarea acţiunii legilor
economiei de piaţă, precum şi de cerinţa armonizării legislaţiei interne cu acquis-ul
comunitar. Nu poate, totuşi, fi trecută cu vederea tendinţa din ce în ce mai accentuată
manifestată de executiv de a uzurpa, pe calea ordonanţelor şi a ordonanţelor de urgenţă,
funcţia de legiferare a Parlamentului, invocându-se, deseori, lentoarea procesului de adoptare
a legilor. Această adevărată inflaţie legislativă, ca şi intervenţia unor modificări succesive şi
rapide aduse legislaţiei în vigoare, în special în materia ordonanţelor, pune probleme reale în
cunoaşterea legilor, nu numai părţilor din proces, dar, de multe ori, şi magistraţilor. În aceste
condiţii, este explicabil de ce un număr tot mai mare de ordonanţe au fost supuse controlului
concret de constituţionalitate, mai ales în ultimii ani.
O distincţie importantă în această materie o reprezintă aceea dintre abrogarea expresă
a unei legi şi abrogarea implicită. Această distincţie este relevantă mai ales în cazul legilor
anterioare Constituţiei, principiul neretroactivităţii impunând condiţia ca doar legile adoptate
după intrarea în vigoare a Legii fundamentale să poată face obiectul controlului de
constituţionalitate.26 Aşa fiind, Curtea Constituţională se poate pronunţa exclusiv asupra
25
A se vedea, de exemplu, Decizia nr.135/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.51/1999; Decizia nr.174/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.65/1999;
Decizia nr.86/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.336/1999; Decizia
nr.108/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.444/2000.
26
“Legile si celelalte acte normative emise înainte de data de 8 decembrie 1991, într-o ordine
constituţională anterioară, puteau fi discutate sub aspectul constituţionalităţii numai în raport cu acea ordine
constituţională şi de organismele pe care Constituţia atunci în vigoare le prevede. Acestor acte normative le
sunt aplicabile normele constituţionale actuale numai în măsura în care supravieţuiesc şi după 8 decembrie
1991” (Decizia nr.15/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.96 din 18 mai 1993).
„Potrivit practicii constante a Curţii Constituţionale, aşa cum rezultă din Deciziile nr. 4/1992, nr. 3/1993,
nr. 5/1993, nr. 14/1993 si nr. 27/1993, supremaţia Constituţiei se aplică exclusiv legilor şi altor
reglementări adoptate sub imperiul acesteia, deoarece, pe de o parte, legiuitorul anterior nu putea fi ţinut de
obligaţia de a respecta dispoziţiile Constituţiei actuale şi, pe de altă parte, aplicarea dispoziţiilor acestei
Constituţii la o lege preconstituţională ar avea semnificaţia încălcării principiului neretroactivităţii legii
prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, ce se aplică şi Legii fundamentale (Decizia nr.3/1995, publicată
9
excepţiilor de neconstituţionalitate având ca obiect texte de lege apărute sau receptate
expres27 în regimul constituţional actual.
În cazul ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate a unei legi preconstituţionale şi
în situaţia în care aceasta conţine dispoziţii contrare Constituţiei, instanţa în faţa căreia s-a
invocat excepţia o poate respinge ca inadmisibilă, în temeiul art.154 alin.(1) din Constituţie şi
a art.29 alin.(1) coroborat cu alin.(6) din Legea nr.47/1992. În cazul în care instanţa sesizează
totuşi Curtea Constituţională, soluţia pronunţată de aceasta va fi de admitere28 a excepţiei
şi de constatare a abrogării obiectului ei, în temeiul art.154 alin.(1) din Constituţie29.
Un caz particular, mai puţin dorit, este acela în care actul normativ supus controlului
de constituţionalitate este suspendat la data pronunţării deciziei Curţii. Legea sau ordonanţa
care s-ar afla într-o astfel de situaţie fiind în vigoare, deşi nu pot produce efecte juridice,
Curtea este competentă să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea lor.30
În situaţia în care abrogarea legii sau a ordonanţei criticate pentru
neconstituţionalitate a intervenit după ce Curtea Constituţională a fost sesizată, soluţia
adoptată de Curte este respingerea excepţiei ca devenită inadmisibilă, tocmai pentru a
sublinia că o astfel de cauză de inadmisibilitate nu este imputabilă nici părţii care a
invocat excepţia de neconstituţionalitate, nici instanţei de judecată care a sesizat Curtea
Constituţională.31
Un alt caz întâlnit în practica Curţii Constituţionale îl reprezintă excepţia care are
ca obiect un act normativ ieşit din vigoare la data efectuării controlului de
constituţionalitate, şi anume o ordonanţă de urgenţă a Guvernului cu aplicare temporară32.
Reţinând că, potrivit prevederilor ordonanţei, actul normativ este cu termen, Curtea a
constatat că, deşi la data la care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate
ordonanţa era în vigoare, aceasta şi-a încetat aplicarea la data prevăzută în chiar
dispoziţiile sale, astfel încât excepţia a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, textul
criticat nemaifiind în vigoare la momentul pronunţării deciziei Curţii. La soluţia
pronunţată de Curte a fost formulată o opinie separată, care reflectă „o concepţie diferită
cu privire la fundamentul şi finalitatea controlului constituţionalităţii exercitat,
conform art. 144 lit. c) din Constituţie [în prezent, art.146 lit.d) din Constituţie], pe
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.245 din 26 octombrie 1995).
27
“Receptarea” în noul regim constituţional se realizează prin modificarea legii, deci prin manifestarea de
voinţă neechivocă a legiuitorului care consideră dispoziţiile rămase în vigoare după modificare ca fiind
conforme cu Constituţia (Decizia nr.39/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.151
din 17 iulie 1995).
28
Opţiunea pentru această soluţie rezidă în efectele mai energice ale unei decizii de admitere a excepţiei de
neconstituţionalitate. Astfel, prin efectul obligatoriu erga omnes al deciziei, constatarea abrogării legii de
către Curtea Constituţională se va impune faţă de instanţa judecătorească, cât şi faţă de orice altă autoritate
publică.
29
Deciziile nr.33/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.278 din 30 noiembrie 1993,
nr.91/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.350 din 27 decembrie 1996,
nr.408/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1054 din 15 noiembrie 2004
30
Decizia nr.238 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 13 aprilie
2006: „Având în vedere că această suspendare este limitată şi priveşte aplicarea ordonanţei criticate care a
produs efecte, până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 167/2005, Curtea
urmează să se pronunţe pe fond asupra constituţionalităţii ei.”
31
Decizia nr.239 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.838 din 27
decembrie 2001 sau, Decizia nr.80 din 25 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.213 din 1 aprilie 2003
32
Decizia nr.102 din 10 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.655 din 18
octombrie 2001
10
calea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţei
judecătoreşti.”33
Pentru a înţelege mai bine problema ridicată de condiţia admisibilităţii unei

excepţii care are ca obiect texte de lege care nu mai sunt în vigoare, vom apela la unele
exemple de drept comparat cu privire la controlul constituţionalităţii acestor norme.
În cazul controlului concret exercitat pe calea excepţiei sau plângerii de
neconstituţionalitate, în state precum Ungaria, Republica Cehă, Germania sau Polonia,
norma juridică ce nu mai este în vigoare poate fi controlată pe fond din punct de vedere al
constituţionalităţii sale. Astfel, în cazul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională a Ungariei va controla constituţionalitatea normei juridice dedusă
analizei sale în forma în care aceasta era înainte de modificarea, abrogarea sau revocarea
sa în cazul în care aceasta mai poate avea aplicabilitate în litigiul din faţa instanţei a
quo34. Raţiunea care stă la baza acestei orientări regulamentare şi jurisprudenţiale este
următoarea: norma juridică criticată urmează să se aplice în litigiul care se află pe rolul
instanţei judecătoreşti, iar modificarea sau abrogarea acesteia are prea puţină importanţă
cu privire la decizia care urmează să fie pronunţată de instanţă. Astfel, Curtea a
considerat mai importantă punerea la îndemâna cetăţeanului a unui remediu procesual de
natură a-l pune la adăpost de aplicarea în litigiul în care este parte a unei norme juridice
neconstituţionale decât impunerea unui criteriu procedural formal în analiza excepţiei de
neconstituţionalitate. Mai mult, forma modificată a legii ar putea să nu aibă incidenţă în
cauza sa atât timp cât judecarea acesteia se face în baza normei juridice modificate, astfel
încât controlul constituţionalităţii actului juridic modificat ar putea să fie nerelevant în
respectiva speţă, chiar dacă ar avea importantul rol de asigura coerenţa internă şi
validitatea sistemului normativ (dreptul obiectiv) în vigoare la acea dată. Totodată, forma
modificată a normei juridice ar putea să fie constituţională, pe când cea iniţială ar putea
conţine vicii de constituţionalitate.
O situaţie similară regăsim în Republica Cehă, unde, potrivit art.66 alin.(1) din
Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, este inadmisibilă o sesizare a
acesteia dacă norma juridică supusă controlului şi-a încetat efectele înainte de sesizarea
Curţii sau în situaţia în care aceasta nu a fost încă promulgată. Dacă textul criticat îşi
încetează efectele după sesizarea Curţii, instanţa constituţională va constata încetarea
procesului [art.67 alin.(1) din lege]. Totuşi, ca şi în Ungaria, Curtea Constituţională a
Republicii Cehe a stabilit, prin hotărârea sa din 10 ianuarie 2001 35, cu privire la excepţia
de neconstituţionalitate care vizează un text care nu mai este în vigoare, că nu va fi
respinsă ca inadmisibilă, ci analizată pe fond, întrucât:
33
A se vedea opinia separată ce aparţine d-lui prof. univ. dr. Lucian Mihai - preşedinte al Curţii
Constituţionale în perioada 1998 – 2001, publicată împreună cu Decizia nr.102/2001
34
A se vedea în acest sens art.44 alin.(1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii
Constituţionale, adoptat la 3 decembrie 2001, potrivit căruia „Potrivit procedurii prevăzute de art.38 din
Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, hotărârea acesteia poate constata
neconstituţionalitatea unei norme care nu mai este în vigoare dacă în cazul concret aceasta încă se poate
aplica”(trad.ns.). Observăm că textul foloseşte noţiunea de „caz concret” şi trimiterea la art.38 alin.(1) din
Legea nr.XXXII din 1989, fiind, deci, evident, vorba de controlul concret de constituţionalitate iniţiat pe
cale de excepţie de către instanţele judecătoreşti.
35
Curtea a fost sesizată la data de 29 iunie 2000 cu excepţia de neconstituţionalitate a unei legi care a fost
modificată la 13 iunie 2000, modificare ce urma să intre în vigoare la 1 iulie 2000.
11
- instanţele ordinare au obligaţia de a aplica legea;
- instanţele ordinare nu au competenţa de a considera o lege ca fiind
neconstituţională şi, în consecinţă, să nu o aplice;
- instanţa ordinară, atunci când consideră că legea ce urmează să fie aplicată este
neconstituţională, are obligaţia de a sesiza instanţa constituţională;
- prin aplicarea unei legi neconstituţionale instanţa ordinară ar încălca prevederile
Constituţiei.
În schimb, în cazul în care actul normativ şi-a încetat efectele înainte ca
Tribunalul Constituţional polonez să fi pronunţat o decizie, se va dispune încetarea
procesului constituţional [art.39 alin.(1) pct.3 al Legii din 1 august 1997]. Cu toate
acestea, procedura în faţa Tribunalului va putea continua, cu consecinţa pronunţării unei
decizii pe fond, numai dacă se constată că aceasta este necesară pentru protecţia
drepturilor şi libertăţilor constituţionale [art.39 alin.(3) al legii]. Totodată, ca regulă
generală Tribunalul constituţional polonez a stabilit că, în măsura în care un text legal
poate fi folosit ca temei pentru adoptarea unor decizii individuale, nu înseamnă că acesta
şi-a încetat efectele, chiar dacă în mod formal a fost abrogat 36; prin urmare, în această
situaţie, art.39 alin.(3) din lege nu este aplicabil.
În Germania, Tribunalul Constituţional a stabilit că în cazul în care o lege de
modificare a celei supuse examinării sale nu se aplică la situaţia de speţă, aceasta din
urmă rămâne obiect al controlului de constituţionalitate, urmând ca instanţa să pronunţe o
hotărâre pe fond (Decizia 96, 315 din 14 octombrie 1997). O asemenea soluţie se impune
şi atunci când legea modificatoare determină anumite consecinţe asupra interpretării legii
modificate (Decizia 98, 70 din 29 aprilie 1998). Dacă, în schimb, legea de modificare se
aplică şi cu privire la situaţia de speţă din dosarul instanţei a quo şi prin această aplicare
soluţionarea excepţiei devine nerelevantă pentru judecarea cauzei din faţa instanţei a quo,
Tribunalul Constituţional va respinge sesizarea ca fiind inadmisibilă (Decizia nr.29, 325
din 8 decembrie 1970). Prin urmare, se observă că Tribunalul Constituţional, în cadrul
controlului concret, ţine seama în mare măsură de situaţia existentă în dosarul instanţei de
fond. Astfel, principiul tempus regit actum nu poate avea ca efect sustragerea de la
controlul de constituţionalitate a normelor care nu mai sunt în vigoare, dar care îşi găsesc
aplicabilitate în speţa respectivă.
În Italia, în situaţia în care o modificare legislativă a textului supus controlului
intervine în timpul verificării constituţionalităţii respectivului act, Curtea Constituţională
restituie dosarul instanţei a quo pentru a reexamina relevanţa excepţiei de
neconstituţionalitate. În cazul în care prin modificarea legislativă atrage o lipsă evidentă a
relevanţei excepţiei ridicate, Curtea o declară inadmisibilă. Dacă dimpotrivă, modificarea
legislativă nu influenţează cu nimic relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va
decide pe fondul37. Din nou, în prim plan este caracterul concret al excepţiei de
neconstituţionalitate. Însă, în cazul controlului abstract de constituţionalitate sesizările de
36
A se vedea Decizia Tribunalului Constituţional din 28 noiembrie 2001, SK 5/01, decizie ce poate fi
accesată de pe adresa de Internet: http://www.trybunal.gov.pl/eng/summaries/SK_5_01_GB.pdf. În cauza
respectivă se punea problema neconstituţionalităţii unui decret de naţionalizare din 1944 a proprietăţilor
mai mari de 50-100 ha, însă, Tribunalul Constituţional a arătat că respectivul decret şi-a epuizat efectele,
nemaifiind în vigoare, iar aplicarea art.39 alin.(3) din Legea de organizare şi funcţionare a Tribunalului
Constituţional nu poate fi dispusă, având în vedere contextul istoric în care a fost adoptat decretul şi
necesitatea de a menţine securitatea raporturilor juridice civile. Astfel, plângerea de neconstituţionalitate a
fost respinsă ca inadmisibilă, în baza art.39 alin.(1) pct.3 din lege.
12
neconstituţionalitate ce privesc texte legale care nu mai sunt în vigoare sunt respinse ca
fiind inadmisibile.
b. Actele normative modificate după sesizarea Curţii Constituţionale menţin soluţia

legislativă consacrată în actul modificat criticat
O situaţie diferită este aceea în care legea sau ordonanţa deferite Curţii au fost
modificate după sesizarea acesteia cu excepţia de neconstituţionalitate. Ferindu-se de
un formalism excesiv, Curtea Constituţională a stabilit printr-o Decizie a Plenului 38 că
dacă în noua sa redactare prevederea legală menţine soluţia legislativă de principiu
anterioară modificării, motivele de neconstituţionalitate fiind aceleaşi, excepţia este
admisibilă, nefiind necesară o nouă sesizare. Cu acel prilej, s-a reţinut că excepţia de
neconstituţionalitate are ca obiect o dispoziţie legală nu atât în sens formal, ci, mai ales,
în sens material, întrucât, sub acest aspect, cel care o invocă susţine că textul legal este
contrar unei prevederi constituţionale. De aceea, cât timp soluţia legislativă de principiu
din textul de lege modificat a fost preluată din textul anterior modificării, excepţia de
neconstituţionalitate persistă. Dacă însă această soluţie este diferită de aceea a prevederii
legale anterioare modificării, chiar dacă interesul urmărit de cel care a invocat excepţia
este acelaşi, Curtea nu se mai poate pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiei legale
în noua sa redactare, deoarece ar depăşi limitele sesizării.
Această soluţie a fost ulterior confirmată printr-o jurisprudenţă constantă. 39
Deşi printr-o decizie40, Curtea Constituţională a reţinut că “această soluţie nu se
poate aplica şi în cazurile în care dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate au fost
abrogate expres”, ulterior, Curtea a revenit41 considerând că şi în cazul în care
dispoziţiile legale criticate pentru neconstituţionalitate au fost abrogate expres, dar noua
reglementare preia, în esenţă, conţinutul dispoziţiilor criticate, excepţia este
admisibilă.
4. 2. 3. Acte normative relevante - dispoziţia legală trebuie să aibă legătură cu cauza

pendinte
Relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate, exprimată în condiţia ca textul de lege

sau de ordonanţă criticat pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea
37
Raportul Curţii Constituţionale a Italiei, p.8, raport prezentat la cel de-al XII-lea Congres al Conferinţei
Curţilor Constituţionale din Europa, disponibil pe site-ul de Internet: www.confcoconsteu.org.
38
Decizia Plenului nr.III din 31 octombrie 1995 privind judecarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale
modificate ulterior invocării excepţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.259 din 9
noiembrie 1995
39
A se vedea, de exemplu: Decizia nr.379/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.62/1998; Decizia nr.609/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.69/1998.
40
Decizia nr.108 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României nr.444 din 8 septembrie
2000
41
noiembrie 2006
13
cauzei, aşa cum prevede art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 42, pune în evidenţă raportul
dintre activitatea judecătorului a quo şi cea a judecătorului a quem.43 În lipsa acestei legături,
excepţia de neconstituţionalitate este irelevantă şi va fi respinsă ca inadmisibilă. Soluţia se
impune pentru că, în lipsa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate, s-ar eluda dispoziţia
constituţională care impune ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate privind legile şi
ordonanţele în faţa instanţelor judecătoreşti, în cadrul unui proces pendinte. Or, raţiunea
instituirii acestui tip de control al constituţionalităţii nu se justifică decât în situaţia în care
problema incidentă de constituţionalitate are un caracter “serios” 44, este realmente utilă
pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Practic, decizia Curţii
Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării
procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o
are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi.45 ( A se vedea Încheierea nr.5)
Formularea acum în vigoare a dispoziţiilor art.29 alin.(1) din Legea organică a Curţii
este mai generoasă (cel puţin din perspectiva părţilor în proces), întrucât permite ridicarea
unor excepţii de neconstituţionalitate care nu au neapărat incidenţă asupra dezlegării pe fond
a cauzei, ci pot viza o paletă mai largă de situaţii care apar în timpul soluţionării cauzei.
Acest lucru nu înseamnă, însă, că pot fi ridicate excepţii de neconstituţionalitate cu
privire la orice dispoziţii legale ar putea fi incidente în cadrul unui proces, fie şi numai cu
titlu de eventualitate, ori pe cale conexă, sau ca rezultat al unei interpretări sistematice 46.
42
Trebuie precizat că anterior modificării Legii nr.47/1992, prin Legea nr.232/2004, pertinenţa excepţiei
era exprimată prin sintagma „de care depinde soluţionarea cauzei”.
43
A se vedea Louis Favoreu, Les cours constitutionnelles, Presses Universitaires de France, 1 ère édition, 1986,
p.79.
44
A se vedea: L’exception d’inconstitutionnalité, expériences étrangères, situation française, sous la direction de
Gérard Conac et Didier Maus, Rapport de Jean Claude Escaras, p.25, Éditions STH, collection “Les grands
colloques”, 1990, în care se face referire la termenul “sérieux”, atribuit fostului preşedinte al Consiliului
Constituţional, Robert Badinter.
45
A se vedea Decizia nr.144 din 14 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.523
din 24 octombrie 2000
46
O problemă controversată referitoare la această cauză de inadmisibilitate este legată de posibilele
răspunsuri la următoarea întrebare : în ce măsură poate constata Curtea Constituţională aplicabilitatea
acestei cauze de inadmisibilitate şi, pe cale de consecinţă, poate respinge excepţia de neconstituţionalitate
ca inadmisibilă, după ce în prealabil instanţa de judecată, exercitându-şi rolul de filtru, a reţinut relevanţa
textului de lege criticat pentru neconstituţionalitate asupra soluţionării litigiului pendinte şi a sesizat ca
atare Curtea?
Recent, Curtea Constituţională a rezolvat şi această problemă prin Decizia nr.1158 din 28 septembrie 2010,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.747 din 9 noiembrie 2010. Curtea, în decizia
menţionată, a constatat următoarele:
- instanţa de fond a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.143 1 alin.(4)
din Legea nr.31/1990 („Directorii pot fi revocati oricând de catre consiliul de administratie. În cazul în
care revocarea survine fara justa cauza, directorul în cauza este îndreptatit la plata unor daune-interese”),
apreciind că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât acţiunea introductivă, prin care se
solicitau, printre altele, daune-interese, nu a fost timbrată pe acest capăt, astfel încât instanţa a anulat ca
netimbrată solicitarea reclamantului de a i se acorda daune-interese;
- fiind sesizată în temeiul art.29 alin.(6) din Legea nr.47/1992, instanţa de recurs a admis recursul şi a
modificat încheierea instanţei de fond, arătând că reclamantul a mai solicitat, pe lângă daune-interese, şi
plata de către pârâtă a remuneraţiei sale pe o perioada de şase luni, plata premiului anual şi a primei de
vacanţă. Or, arată instanţa de recurs, acest petit al cererii a fost timbrat, ceea ce înseamnă că, în privinţa
acestuia, textul legal criticat are incidenţă.
În Decizia menţionată, Curtea Constituţională a statuat că textul legal criticat nu are legătură cu
soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, în cauza de faţă se observă că
reclamantul, directorul revocat, a solicitat atât daune-interese şi daune morale, cât şi plata veniturilor
14
Însă, excepţia trebuie invocată într-un moment al procesului în care relevanţa sa să poată fi
apreciată pe baza stării de fapt şi a probelor administrate. O excepţie de neconstituţionalitate
invocată prematur sau tardiv va fi declarată irelevantă. În acest sens, cu titlu de exemplu,
menţionăm că ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faza procesuală a judecăţii în
prima instanţă cu privire la o dispoziţie legală aplicabilă abia în faza recursului sau apelului
nu este relevantă, deoarece nu are legătură cu soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de
fond, fiind astfel inadmisibilă47.( A se vedea Încheierea nr.6)
Aşa cum s-a arătat mai sus, relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate, exprimată
în condiţia ca textul de lege sau de ordonanţă criticat pentru neconstituţionalitate să aibă
legătură cu soluţionarea cauzei, pune în evidenţă raportul dintre activitatea judecătorului a
quo şi cea a judecătorului a quem. Prin urmare, dacă instanţa a quo în faţa căreia a fost
ridicată o excepţie de neconstituţionalitate consideră că de textul de lege criticat depinde
judecarea cauzei şi sesizează instanţa a quem, este obligată ca prin încheierea de sesizare
să dispună suspendarea judecării cauzei. Este un caz special de suspendare obligatorie a
judecăţii stabilit prin legea organică a Curţii Constituţionale, în art.29 alin.(5) 48. Această
dispoziţie legală, introdusă prin Legea nr.138/1997, exprimă, prin ea însăşi, faptul că
rezolvarea problemei de constituţionalitate este esenţială pentru destinul procesului pe
care instanţa îl are de judecat.49
În practică, s-a constatat că uneori instanţele nu respectă obligaţia legală de a
dispune suspendarea judecării cauzei în care s-a pus problema constituţionalităţii normei
legale de care depinde soluţionarea procesului, continuând judecata. Astfel, cu prilejul
judecării unei excepţii de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art.148 alin.1 lit.e) şi h)
din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a constatat că Tribunalul
Constanţa – secţia penală – nu numai că nu a suspendat judecata, dar a unit excepţia de
nerealizate în urma revocării sale din funcţie. Or, potrivit art. 1.084 din Codul civil, daunele-interese sunt
constituite atât din damnun emergens (pierderea suferită), cât şi lucrum cessans (beneficiul de care a fost
lipsit).
C:\Users\Spasm\AppData\Local\Sintact 2.0\cache\Legislatie\temp\
00135683.HTM - #În cauza de faţă, astfel cum rezultă din încheierea din data de 17 februarie 2010 a
Tribunalului Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ, încheiere care, ulterior, a fost
modificată de instanţa de recurs, a fost anulat ca netimbrat petitul acţiunii referitor la plata de daune-
interese. În aceste condiţii, atât timp cât daunele-interese se compun din cele două elemente sus-enunţate,
înseamnă că instanţa de fond a anulat ca netimbrată chiar cererea de acordare a daunelor-interese. Astfel,
Curtea nu poate reţine susţinerea Curţii de Apel Craiova - Secţia comercială în sensul că, pe lângă daune-
interese, s-au cerut şi alte compensaţii băneşti (plata remuneraţiei lunare, a premiului anual şi a
indemnizaţiei de concediu). De altfel, chiar reclamantul arată că aceste compensaţii băneşti rezultă din
"contractul de mandat încheiat în data de 17.07.2009", adică reprezintă tocmai damnum emergens”. În fine,
Curtea a mai apreciat că „indiferent de modul în care a fost formulată acţiunea introductivă, instanţa de
fond trebuia să califice acţiunea reclamantului. Această acţiune, nefiind una de dreptul muncii, ci o cerere
evaluabilă în bani, nu este scutită de taxa judiciară de timbru, din contră, se aplică prevederile art. 2 alin.
(1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, şi anume taxarea la valoare a pretenţiei
deduse judecăţii instanţei”.
47
Decizia nr.425 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.882 din
30 septembrie 2005, Decizia nr.375 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.879 din 10 decembrie 2003, Decizia nr.463 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr.1084 din 22 noiembrie 2004 sau Decizia nr.53 din 21 martie 2000, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.336 din 7 august 2000
48
În cadrul procedurii falimentului, suspendarea judecăţii este facultativă, în condiţiile art.8 alin.(7) din
Legea nr.85/2006.
49
Anterior modificării Legii nr.47/1992 prin Legea nr.138din 14 iulie 1997, suspendarea judecării cauzei
era lăsată la latitudinea tribunalului, ceea ce putea să sugereze minimalizarea importanţei soluţiei date
de Curtea Constituţională pentru rezolvarea procesului principal.
15
neconstituţionalitate cu fondul şi a pronunţat Decizia penală nr.389 din 3 decembrie
1998. Prin această decizie, recursul a fost respins ca nefondat şi, în acelaşi timp,
tribunalul a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate. În
această cauză, Curtea Constituţională, prin Decizia nr.104 din 1 iulie 1999, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.537/1999, a respins excepţia de
neconstituţionalitate, constatând că sesizarea Curţii a fost ilegală. Tribunalul a încălcat
prevederile art.29 alin.(3) şi (4) din Legea nr.47/1992, întrucât sesizarea s-a făcut prin
decizia prin care a fost soluţionat recursul, iar nu prin încheiere, prin care să se
dispună şi suspendarea judecăţii recursului, ceea ce a făcut inutilă şi inadmisibilă
sesizarea Curţii.50 Constatând grava greşeală a tribunalului, Curtea Constituţională a
reţinut, în considerentele deciziei, oarecum consolator, că autorul excepţiei ridicase în
mod legal incidentul de constituţionalitate şi, în consecinţă, a consemnat că acesta îşi
păstrează dreptul la soluţionarea lui, eventual, “într-o altă fază procesuală”. 51
4. 3. Cauze de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate legate de

efectele deciziilor Curţii Constituţionale
a. Decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate – art.29 alin.(3) din

Legea nr.47/1992
Sunt inadmisibile excepţiile care au ca obiect dispoziţii legale a căror

neconstituţionalitate a fost deja stabilită printr-o decizie anterioară a Curţii
Constituţionale (conform art.29 alin.(3) din Legea nr.47/1992, republicată, astfel cum a
fost modificată şi completată prin Legea nr.232/2004). Această soluţie are în vedere
efectele pe care le produce o asemenea decizie, conform dispoziţiilor art.147 alin.(1) din
Constituţia revizuită şi republicată.52
Deşi prevăzut expres şi cu o redactare clară în lege, acest caz de inadmisibilitate a
excepţiei de neconstituţionalitate se regăseşte, din păcate, cu o anumită frecvenţă în
jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Curtea este obligată să respingă excepţiile de
neconstituţionalitate care au ca obiect legi sau ordonanţe ori dispoziţii cuprinse în legi sau
ordonanţe cu care a mai fost sesizată şi pe care le-a declarat deja, prin decizii anterioare,
incompatibile cu prevederile Constituţiei.
50
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.537/1999.
51
A se vedea şi Decizia nr.32 din 6 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.274 din 28 mai 2001 – decizia instanţei a quo de a continua procesul echivalează cu aprecierea acesteia
că textul de lege criticat nu era esenţial pentru judecarea cauzei, ceea ce face inutilă sesizarea Curţii
Constituţionale, precum şi Decizia nr.64 din 11 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.332 din 17 iulie 2000 - sesizarea s-a realizat printr-o sentinţă. A se vedea şi Decizia Judecătoriei
Galaţi, denumită eronat Încheiere – Anexa nr.8
52
Art.147 alin.(1) din Constituţie prevede, în prezent, fără echivoc, încetarea efectelor juridice a
dispoziţiilor din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale: « Dispoziţiile din
legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest
interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile
Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de
drept.>>
16
Ar fi însă greşit să se considere că în toate cazurile aceste situaţii sunt rodul unor
erori comise de părţile în proces sau de instanţele judecătoreşti. Statistic este demonstrat că,
în majoritatea cazurilor, respingerea ca inadmisibile a unor excepţii de neconstituţionalitate
pentru motivul prevăzut de art.29 alin.(3) din Legea nr.47/1992 este rezultatul constatării
faptului că, ulterior ridicării excepţiei în faţa Curţii, dar înainte ca ea să se pronunţe în acel
dosar, ea a avut ocazia de a se pronunţa asupra aceleiaşi probleme de drept într-un alt dosar.
În aceste cazuri, fie în dispozitivul deciziei, fie în motivarea acesteia, atunci când respinge
excepţia Curtea subliniază faptul că aceasta a devenit inadmisibilă, tocmai pentru a marca
absenţa culpei autorului excepţiei, care nu putea să prevadă o astfel de situaţie.53
Aceasta nu exclude însă situaţia opusă, în care, foarte probabil, reaua credinţă a
autorului excepţiei stă la baza inadmisibilităţii. Relativ deseori se observă că invocarea
excepţiei de neconstituţionalitate are exclusiv rolul de a tergiversa soluţionarea procesului
pendinte, din acest punct de vedere nemaiavând importanţă faptul că excepţia este
inadmisibilă pentru că dispoziţia din lege sau din ordonanţă a fost anterior declarată
neconstituţională de către Curtea Constituţională sau că ea este neîntemeiată, deşi excepţii
similare au mai fost respinse de Curte de nenumărate ori. Desigur, nu pot fi excluse nici
ipotezele în care excepţii inadmisibile sunt invocate fie cu ignorarea existenţei cauzei de
inadmisibilitate, fie a jurisprudenţei anterioare a Curţii Constituţionale.54
În legătură cu problema caracterului efectelor deciziilor Curţii Constituţionale

pronunţate, conform art. 144 lit. d) din Constituţie, pentru soluţionarea excepţiilor de
neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, în jurisprudenţa Curţii 55, s-a
arătat că, sub aspectul examinat, textul fundamental este cel al art. 147 alin. (4), teza a
doua din Constituţie, conform căruia "Deciziile sunt general obligatorii [...]." Totodată s-
a precizat că acest text constituţional trebuie coroborat şi cu alte dispoziţii şi principii
constituţionale, care, împreună, conturează conţinutul prevederilor art.29 alin.(3) şi alin.
(6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
republicată. Conform alin. (3) al art. 29 "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile
constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale",
iar alin. (6) al art. 29 dispune: "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară
prevederilor alin. [...] (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de
sesizare a Curţii Constituţionale[...]" Rezultă de aici că instanţa judecătorească în faţa
53
A se vedea, de exemplu: Decizia nr.100/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.357/1999, în motivarea căreia, între altele, Curtea Constituţională a reţinut că “… excepţia a devenit
inadmisibilă, aflându-se pe rolul Curţii Constituţionale, întrucât decizia menţionată anterior nu era
publicată la 15 martie 1999, data pronunţării încheierii de sesizare de către instanţa de judecată”; în
acelaşi sens, sunt şi Decizia nr.169/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.65/1999,
Decizia nr.122/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.537/1999, Decizia
nr.349/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.143 din 5 martie 2003, precum şi
Decizia nr.761/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.593 din 7 august 2008. În
sens contrar, a se vedea Deciziile nr.819/2008, 820/2008 şi 821/2008 prin care au fost admise excepţii ale
unor texte de lege declarate, în prealabil, ca neconstituţionale, prin Decizia nr.818/2008, toate cele patru
decizii fiind publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.537 din 16 iulie 2008, precum şi
Decizia nr.884/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.558 din 23 iulie 2008, prin
care, de asemenea, a fost reiterată soluţia de admitere pronunţată în Decizia nr.823/2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.551 din 22 iulie 2008.
54
noiembrie 1999
55
Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 12
aprilie 2000
17
căreia se ridică o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la o lege sau ordonanţă (ori
la una sau mai multe dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă), a cărei neconstituţionalitate
fusese constatată de Curtea Constituţională printr-o decizie publicată anterior ridicării
excepţiei de neconstituţionalitate, are obligaţia de a face aplicarea acelei decizii
anterioare a Curţii Constituţionale. În consecinţă, deciziile pronunţate în cadrul
soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate nu produc doar efecte relative (inter
partes), în cadrul procesului în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, ci
produc efecte absolute (erga omnes).
Dispoziţiile art. 29 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, îşi au fundamentul constituţional şi în
art. 16 alin. (1), potrivit căruia "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice,
fără privilegii şi fără discriminări" şi în art. 1 alin.(5), care prevede că, "În România,
respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". În lumina
acestor două texte constituţionale trebuie observat că, în măsura în care deciziile Curţii
Constituţionale nu ar produce efecte erga omnes, s-ar putea ajunge la situaţia ca una şi
aceeaşi dispoziţie legală - a cărei neconstituţionalitate, prin ipoteză, a fost declarată
printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale - să nu se aplice în procesul în cadrul
căruia excepţia a fost ridicată, dar, pe de altă parte, să se aplice nestingherit în orice alt
proces sau în orice altă împrejurare în care nu se pune problema unui proces în faţa unei
instanţe judecătoreşti. Este însă evident că asemenea consecinţe ar fi contrare:
- egalităţii cetăţenilor "în faţa legii şi a autorităţilor publice" [art. 16 alin. (1) din
Constituţie], fiindcă ar însemna: sub cel dintâi aspect, ca o lege declarată
neconstituţională prin decizia Curţii Constituţionale să nu se aplice faţă de unele subiecte
de drept (cele implicate în procesul care a prilejuit pronunţarea acelei decizii a Curţii
Constituţionale), dar să se aplice faţă de alte subiecte de drept; iar sub cel de-al doilea
aspect, ca autorităţile publice să aplice legea diferit faţă de unele sau altele dintre
subiectele de drept, după cum acestea au fost ori nu au fost părţi în procesul în cadrul
căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
- asigurării "respectării Constituţiei " şi a "supremaţiei" acesteia (art. 51 din
Legea fundamentală).
Indiferent de orice argumente care, într-un fel sau altul, ar tinde la concluzia că
deciziile Curţii Constituţionale pronunţate în cadrul soluţionării excepţiilor de
neconstituţionalitate nu ar produce efecte erga omnes, o asemenea concluzie face
abstracţie de imposibilitatea ca o prevedere legală a cărei neconstituţionalitate a fost
stabilită - în mod definitiv, pe căile şi de către autoritatea prevăzute de Constituţie - să se
mai aplice încă.
Ca o consecinţă a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curţii
Constituţionale, pronunţate în baza art. 144 lit. c) din Constituţie, prin care se constată
neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe, prevederea normativă a cărei
neconstituţionalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept
(cu atât mai puţin de autorităţile şi instituţiile publice), încetându-şi de drept efectele
pentru viitor, şi anume de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul
Oficial al României, potrivit tezei a doua din fraza întâi a art. 145 alin. (2) din Constituţie.
Fără îndoială că, în urma pronunţării unei decizii prin care Curtea Constituţională
constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, Parlamentul sau, după caz,
Guvernul are obligaţia de a interveni în sensul modificării sau al abrogării actului
normativ declarat ca fiind neconstituţional. Dar - astfel cum s-a precizat prin Decizia nr.
169/1999 - aceasta nu înseamnă că, în situaţia în care o asemenea intervenţie nu s-ar
produce ori ar întârzia, decizia Curţii Constituţionale şi-ar înceta efectele. Dimpotrivă,
18
aceste efecte se produc în continuare, fiind opozabile erga omnes, în vederea asigurării
supremaţiei Constituţiei.
În sfârşit, caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale,
prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe, implică
existenţa răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii. Sub acest aspect există
echivalenţă cu situaţia în care nu este respectată o lege adoptată de Parlament ori o
ordonanţă emisă de Guvern. Sau, în termeni mai generali, este vorba despre problema
identificării răspunderii juridice atunci când una dintre autorităţile statului nu dă curs
măsurilor stabilite, în limitele competenţelor atribuite prin Constituţie, de către o altă
autoritate a statului. Într-o asemenea situaţie identificarea răspunderii juridice decurge din
caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora
"România este stat de drept [...]". Altfel, s-ar ajunge la înlăturarea de către una dintre
puterile statului a acestui principiu constituţional fundamental, ceea ce este inadmisibil.
De asemenea, în lumina dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, răspunderea juridică
pentru nerespectarea unei decizii a Curţii Constituţionale poate consta, în măsura în care
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, în pronunţarea unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor
Omului împotriva statului.
În legătură cu problema privind modul în care trebuie să procedeze instanţele
judecătoreşti atunci când, referitor la prevederile legale de care depinde soluţionarea
cauzei, Curtea Constituţională a pronunţat anterior o decizie de constatare a
neconstituţionalităţii, în practica instanţei constituţionale 56 s-a statuat că este inadmisibil
ca instanţa însăşi să ridice, din oficiu, o asemenea excepţie. În al doilea rând, aceasta mai
înseamnă că, dacă o asemenea excepţie este ridicată de părţi sau de procuror, instanţa
judecătorească are obligaţia să respingă, ca fiind inadmisibilă, cererea prin care excepţia a
fost ridicată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională şi fără a suspenda judecarea cauzei
[astfel cum prevede art. 29 alin. (5), pentru ipoteza ridicării unei excepţii de
neconstituţionalitate printr-o cerere admisibilă]. În sfârşit, în al treilea rând, aceasta mai
înseamnă că, respingând cererea prin care este ridicată excepţia de neconstituţionalitate,
instanţa, continuând soluţionarea cauzei, are obligaţia de a respecta decizia Curţii
Constituţionale, aşadar are obligaţia ca, după caz:
- să nu aplice în acea cauză dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost
constatată prin decizia Curţii Constituţionale;
- să aplice dispoziţiile legale de care depinde soluţionarea cauzei şi la care se
referă decizia Curţii Constituţionale, dar niciodată în acel înţeles care, astfel cum s-a
constatat prin acea decizie, este contrar Constituţiei.
În oricare dintre cele două situaţii de mai sus şi în măsura în care este cazul, este
necesar ca instanţa judecătorească să aplice direct dispoziţiile Constituţiei, de care
depinde soluţionarea procesului, în absenţa unor reglementări legale care să fi înlocuit ori
completat prevederile cu privire la care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale.
În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a evidenţiat şi două cazuri particulare57

şi anume:
- pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate, a fost atacată o decizie a Curţii
prin care a fost declarat neconstituţional un text de lege. Astfel, instanţa a sesizat Curtea
56
Decizia nr.186 din 18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.213 din 16
mai 2000
57
decembrie 1995
19
cu controlul constituţionalităţii dispoziţiilor a căror neconstituţionalitate fusese constată
în prealabil, susţinând că aceste prevederi sunt constituţionale. Însă sesizarea care nu are
ca obiect contestarea legitimităţii constituţionale a unui text de lege nu poate fi calificată
drept excepţie de neconstituţionalitate, soluţia fiind de respingere a criticii ca
inadmisibilă. Excepţia este inadmisibilă şi pentru că instanţa, prin invocarea acesteia,
urmăreşte exclusiv infirmarea unei decizii a Curţii Constituţionale ceea ce echivalează cu
exercitarea unei căi de atac, neprevăzute de lege şi contrare prevederilor art. 147 alin. (4)
din Constituţie. Totodată, o asemenea excepţie este contrară şi prevederilor art. 31 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi
obligatorii.
- se observă că art.29 alin.(3) din Legea nr.47/1992 îşi găseşte aplicabilitatea şi cu
privire la deciziile de constatare a neconstituţionalităţii pe calea controlului a priori a legilor
de aprobare a ordonanţelor. Astfel cum s-a arătat în suportul de dezbateri nr.2, în cazul în
care Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea unei prevederi dintr-o ordonanţă,
prin intermediul controlului a priori realizat asupra legii de aprobare a acesteia, acea
prevedere a ordonanţei nu mai poate fi contestată pe calea excepţiei de
neconstituţionalitate. Curtea, prin Decizia nr. 1640 din 10 decembrie 2009 58, a stabilit că
decizia pronunţată într-un control a priori prin care se stabileşte neconstituţionalitatea unei
prevederi a ordonanţei prin intermediul controlului exercitat asupra legii de aprobare,
„consacră o interferenţă între controlul a priori şi cel a posteriori de constituţionalitate, în
sensul că, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, s-a declarat ca fiind
neconstituţională o soluţie legislativă cuprinsă într-un act normativ în vigoare. O atare
soluţie este justificată de imperativul ca în dreptul pozitiv să nu existe sau să nu rămână
în vigoare acte juridice vădit neconstituţionale, Curtea neputând rămâne în pasivitate
până când Parlamentul în mod ipotetic ar fi respins ordonanţa de urgenţă în cauză. În
această situaţie, în temeiul şi în condiţiile art. 1 alin. (5), art. 147 alin. (1) şi (4) din
Constituţie, respectiv art. 3 alin. (2) şi art.29 alin.(3) din Legea nr. 47/1992, Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 şi-a încetat efectele, soluţia legislativă criticată fiind
cea care, de altfel, a atras această soluţie din partea Curţii Constituţionale”.
Instanţele judecătoreşti nu pot abandona rolul de filtru pe care trebuie să îl joace în
virtutea dispoziţiilor legii organice a Curţii; dimpotrivă, ele trebuie să distingă între
excepţiile a căror inadmisibilitate se datorează constatării anterioare a neconstituţionalităţii
obiectului lor, pe care nu trebuie să le mai înainteze Curţii Constituţionale, şi cele asupra
cărora aceasta s-a mai pronunţat, dar numai în sensul respingerii lor pe fond, ca
neîntemeiate. În toate aceste cazuri, instanţa de judecată care ignoră inadmisibilitatea unei
excepţii de neconstituţionalitate săvârşeşte o gravă greşeală, sesizând Curtea
Constituţională în mod nelegal, ceea ce are drept consecinţă întârzierea în mod nejustificat
a soluţionării procesului pendinte în faţa sa.59
b. Decizii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate – nu reiterarea excepţiei

în acelaşi dosar, de către aceeaşi parte
58
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.48 din 21 ianuarie 2010
59
În acest sens, a se vedea, de exemplu: Decizia nr.57/1999, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.216/1999; Decizia nr.138/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.554/1999; Decizia nr.174/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.639/1999;
Decizia nr.109/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.444/2000.
20
Acest caz de inadmisibilitate a fost creat pe cale jurisprudenţială de către Curtea
Constituţională60, care a apreciat că, atâta timp cât obiectul excepţiei, cauza şi autorul sunt
aceleaşi în cazul unor excepţii succesive, operează autoritatea de lucru judecat a deciziei
prin care s-a soluţionat prima excepţie. Partea care a invocat excepţia nu o mai poate
reitera, întrucât, fiind contrară puterii lucrului judecat, ea este inadmisibilă. Dacă excepţia
respinsă este din nou invocată, dar de către altă parte, nu există putere de lucru judecat 61.
Decizia anterioară de respingere este, însă, obligatorie potrivit art. 147 alin. (4) din
Constituţie, astfel că atât timp cât motivele care au justificat-o subzistă în continuare,
fiind aceleaşi, rezolvarea excepţiilor ulterioare de aceeaşi natură nu poate fi alta.
c. Tratatul sau acordul internaţional a cărui constituţionalitate a fost constatată

potrivit art.146 lit.b) nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate -
art.147 alin.(3) din Constituţie
Un alt caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate este prevăzut de

însăşi Constituţia revizuită. Astfel, potrivit art.147 alin.(3) din Constituţie, „în cazul în
care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit
art.146 lit.b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate”.
Până acum Curtea Constituţională nu a fost sesizată cu privire la eventuala
neconstituţionalitate a unui tratat internaţional, astfel încât această ipoteză de
inadmisibilitate nu a fost aplicată în practică.62
60
Decizia nr.57 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.214 din 11
martie 2004 sau Decizia nr.472 din 9 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.38 din 16 ianuarie 2004
61
Ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate având obiect identic de către alte părţi şi pentru alte motive
decât cele care au determinat respingerea ei în prealabil nu este inadmisibilă, această posibilitate fiind
justificată de evoluţia “stării de constituţionalitate”, de evoluţia condiţiilor social-economice şi politice ale
societăţii ( I. Muraru, M. Constantinescu, S. Tănăsescu, M. Enache, Gh. Iancu, Interpretarea Constituţiei,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002)
62
Chiar dacă numai cu titlu informativ, trebuie precizat că, anterior revizuirii constituţionale din 2003,
art.145 din Legea fundamentală avea o redactare diferită, după cum urmează: „În cazurile de
neconstituţionalitate constatate potrivit articolului 144 literele a) şi b) legea sau regulamentul se trimite
spre reexaminare. Dacă legea este adoptată în aceeaşi formă, cu o majoritate de cel puţin două treimi din
numărul membrilor fiecărei Camere, obiecţia de neconstituţionalitate este înlăturată, iar promulgarea
devine obligatorie.” În baza legitimităţii aparte pe care ar fi dobândit-o legile astfel adoptate, art.23 alin.3
teza iniţială din legea organică a Curţii (în redactarea în vigoare între 1997 şi 2004) prevedea cauza de
inadmisibilitate a excepţiilor de neconstituţionalitate care ar fi avut ca obiect „prevederile legale a căror
constituţionalitate a fost stabilită potrivit art.145 alin.1 din Constituţie”.
De la data intrării în vigoare a Constituţiei României şi până la abrogarea normei conţinute de fostul
articol 145 ipoteza sa de lucru nu a fost niciodată pusă în aplicare, fapt care a determinat şi neaplicarea
acestei cauze de inadmisibilitate a excepţiilor.
21

Tema 4

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema 4

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema 4 – Excepţia de neconstituţionalitate (II)

4. 2. Cauze de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate legate de obiectul

4. 2. 1. Acte normative de reglementare primară - art.29 alin.(1) Legea

4. 2. 2. Acte normative în vigoare

4. 2. 3. Acte normative relevante - dispoziţia legală trebuie să aibă legătură

4. 3. Cauze de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate legate de efectele

Potrivit dispoziţiilor art.29 alin.(4) din Legea nr.47/1992, republicată, „sesizarea

4. 2. Cauzele de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate legate de

4. 2. 1. Acte normative de reglementare primară - art.29 alin.(1) Legea nr.47/1992

a. Legi şi ordonanţe ale Guvernului

Obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională pot fi

b. Nu acte de reglementare secundară

Actele de reglementare secundară nu intră sub incidenţa controlului de

c. Nu acte ale puterii judecătoreşti

De vreme ce nici actele de reglementare secundară nu pot fi obiect al controlului de

d. Nu interpretarea sau aplicarea legilor ori ordonanţelor Guvernului

Deşi nu mai există un text expres în Legea de organizare şi funcţionare a Curţii

e. Nu omisiuni ale legiuitorului - art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992

Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu

Pe de altă parte, soluţia pronunţată de Curtea Constituţională nu a fost întotdeauna

f. Nu corelări ale actelor normative între ele

În exercitarea controlului de constituţionalitate Curtea Constituţională are

a. Actele normative deduse controlului de constituţionalitate din partea Curţii trebuie

Principala funcţie a Curţii Constituţionale fiind aceea de a asigura supremaţia

Pentru a înţelege mai bine problema ridicată de condiţia admisibilităţii unei

b. Actele normative modificate după sesizarea Curţii Constituţionale menţin soluţia

4. 2. 3. Acte normative relevante - dispoziţia legală trebuie să aibă legătură cu cauza

Relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate, exprimată în condiţia ca textul de lege

4. 3. Cauze de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate legate de

a. Decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate – art.29 alin.(3) din

Sunt inadmisibile excepţiile care au ca obiect dispoziţii legale a căror

În legătură cu problema caracterului efectelor deciziilor Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a evidenţiat şi două cazuri particulare57

b. Decizii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate – nu reiterarea excepţiei

c. Tratatul sau acordul internaţional a cărui constituţionalitate a fost constatată

Un alt caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate este prevăzut de

S-ar putea să vă placă și