DREPTUL DE SERVITUTE

Dreptul de servitute este un drept care conferă titularului său anumite prerogative strict
limitate asupra lucrului altuia. El reprezintă o sarcina impusă asupra unui fond (teren) pentru
utilitatea unui alt fond învecinat, care aparține unui alt proprietar. De exemplu, dreptul
proprietarului unui teren înfundat (fondul dominant) de a trece peste terenurile învecinate
(fonduri aservite) pentru a ajunge la o cale publică reprezintă o servitute.
În practica judiciară s-a decis că pentru constituirea unui drept de servitute de trecere
este necesar ca cele două fonduri să aparțină unor proprietari diferiți.
Clasificarea servituților
a) după modul de exercitare servituțile se împart în continue și necontinue
Servitute continuă: servitutea de scurgere a apelor de ploaie sau servitutea de vedere
Servitute necontinua: aceea pentru a cărei existență și exercitare este absolut
necesară fapta actuală a omului, de exemplu servitutea de trecere, de a utiliza un izvor de apă
Esențial pentru determinarea caracterului continuu sau necontinuu al unei servituți nu
este continuitatea sau necontinuitatea exercitării sale ci împrejurarea că pentru a fi exercitată,
servitutea are sau nu are nevoie de “faptul actual al omului”.

b) după felul în care se manifestă, servituțile se împart în aparente și neaparente.

Servituțile aparente sunt acele servituți care se cunosc datorită unor semne
exterioare. Sunt considerate de lege ca semne aparente: o ușă, o fereastră, o cărare, o
plantație.
Servituțile neaparente nu au nici o manifestare exterioară, nici un semn exterior
despre existența lor. C.civil (622, al.3) exemplifică servitutea neaparentă servitutea de nu zidi
pe un fond, sau de a zidi numai până la o anumită înălțime, de a nu planta la o distanță mai
mică.
Caracterul aparent sau neaparent depinde nu atât de natura servituții, cât de felul cum
se exercită, adică de circumstanțele de fapt. Aceeași servitute poate fi aparentă sau
neaparentă, după împrejurări. Depildă o conductă de combustibil, dacă este la suprafața
pământului servitutea este aparentă, dacă este îngropată în pământ, servitutea este neaparentă.

DREPTUL DE SUPERFICIE
Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcție pe terenul altuia,
deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul (proprietarul construcției)
dobândește un drept de folosință.
Cum se dobândește dreptul de superficie?

Printr-un act juridic – de exemplu o convenție încheiată în formă autentică (fie

proprietarul terenului își exprimă acordul ca o altă persoană să construiască pe terenul său;
fie proprietarul terenului renunță la dreptul de a invoca accesiunea atunci când o altă
persoană, fără acordul său, a construit pe terenul său. Convenția se înscrie în cartea funciară a
terenului.