IFM.

Întrebări orientative
1. Ce este teoria zonelor monetare optime?
Teoria zonelor monetare optime este o teorie economică care sugerează că o regiune sau un grup de
țări ar beneficia cel mai mult dacă ar adopta o monedă comună sau ar forma o uniune monetară. Această
teorie a fost dezvoltată de economistul Robert Mundell în anii 1960. Ideea de bază este că țările care au
legături economice strânse, cum ar fi comerțul și mobilitatea factorilor de producție, ar avea avantaje
semnificative dacă ar împărtăși o monedă comună. Prin crearea unei zone monetare optime, aceste țări ar
putea beneficia de o politică monetară comună, care să se potrivească mai bine nevoilor lor economice
colective. Totuși, pentru ca o uniune monetară să fie optimă, trebuie să existe convergență în structurile
economice, inflație și ratele dobânzilor ale țărilor membre. În practică, zona euro din Uniunea Europeană
este un exemplu de implementare a acestei teorii, unde o serie de țări au adoptat moneda euro,
împărtășind astfel o zonă monetară comună.
2. Ce este teoria zonelor valutare optime?

3. Care sunt factorii care au contribuit la atractactivitatea si fezabiltatea monedei euro?

Atractivitatea și fezabilitatea monedei euro au fost influențate de mai mulți factori:
1. Stabilitatea economică:** Zona euro a avut o istorie de stabilitate economică relativă, ceea ce a
contribuit la încrederea investitorilor și a consumatorilor în moneda euro.
2. **Inflație redusă:** Politica monetară comună a BCE (Banca Centrală Europeană) a avut ca obiectiv
menținerea unei inflații reduse, ceea ce a ajutat la consolidarea încrederii în moneda euro.
3. **Comerțul intern și integrarea economică:** Statele membre ale zonei euro au avut legături
comerciale strânse între ele, ceea ce a creat un mediu propice pentru o monedă comună, facilitând
tranzacțiile și investițiile transfrontaliere.
4. **Eliminarea riscului valutar:** Adoptarea euro a eliminat riscul valutar pentru țările din zona euro,
facilitând comerțul și investițiile în interiorul acestei zone.
5. Coordonarea politicilor fiscale: Uniunea Economică și Monetară (UEM) a impus un cadru pentru
coordonarea politicilor fiscale, reducând riscul de dezechilibre macroeconomice semnificative între
statele membre.
6. Rezerva monetară mare: Euro a devenit una dintre cele mai importante monede de rezervă la nivel
mondial, ceea ce a consolidat poziția sa și a adus beneficii în ceea ce privește stabilitatea și lichiditatea.
7. Dimensiunea pieței unice: Avantajele unei piețe unice au contribuit la atragerea investițiilor și la
creșterea economică în zona euro, consolidând astfel atractivitatea monedei euro.
Acești factori au contribuit împreună la crearea unui mediu favorabil pentru adoptarea și utilizarea
monedei euro în cadrul zonei euro și au consolidat poziția acesteia pe piața internațională.
4. Descrieți pe scurt la ce se refera teoria zonelor monetare optime formulată de Moonden și
Mcinon.
Teoria zonelor monetare optime, inițial dezvoltată de Mundell, sugerează că o regiune sau un grup de
țări ar beneficia cel mai mult dacă ar adopta o monedă comună sau ar forma o uniune monetară. Aceasta
presupune că țările implicate au legături economice strânse și o convergență a unor factori precum inflația
și ratele dobânzilor.Mundell a subliniat importanța mobilității reduse a factorilor de producție între
regiuni pentru ca o uniune monetară să fie eficientă. Pe de altă parte, McKinnon a abordat ideea unei zone
monetare optime prin prisma unui sistem de rate de schimb fixe pentru a stimula investițiile și a promova
stabilitatea economică.Ambele teorii pun accentul pe coordonarea politicilor monetare și fiscale pentru a
atinge obiectivele economice comune în cadrul unei zone monetare.
 5. Care sunt beneficiile derivate dintr-o noua teorie a zonelor monetare optime?
6. Ce este globarizarea economiei? Definitii și caracteristici.
Globalizarea economică este un fenomen complex caracterizat prin intensificarea interconectivității și
interdependenței economiilor la nivel mondial. Principalele caracteristici includ: 1. *Schimburile
comerciale extinse:* Creșterea volumului și varietății schimburilor comerciale între țări. 2. *Investiții
internaționale:* Fluxurile mari de capital și investiții directe străine între state. 3. *Liberalizarea piețelor:*
Eliminarea sau reducerea barierelor comerciale și adoptarea politicilor economice orientate către piață. 4.
*Tehnologie și comunicații:* Progresele tehnologice care facilitează comunicarea și mobilitatea la nivel
global. 5. *Standardizarea și integrarea piețelor financiare:* Creșterea interconectivității piețelor
financiare internaționale. 6. *Culturalizarea:* Răspândirea culturii și influența globală asupra
preferințelor și stilurilor de viață. 7. *Migrația internațională:* Creșterea mobilității forței de muncă la
nivel global. Aceste caracteristici contribuie la transformarea lumii într-un sistem economic global
interdependent, cu implicații atât pozitive, precum creșterea economică și accesul la tehnologii, cât și
negative, cum ar fi inegalitățile și riscurile economice globale.
7. Beneficii/riscuri ale globalizarii financiare.
Beneficii ale globalizării financiare:* 1. *Creșterea economică:* Accesul la capital internațional poate
stimula investițiile și creșterea economică în țările în curs de dezvoltare. 2. *Diversificarea portofoliilor:*
Investitorii pot diversifica riscurile prin expunerea la piețe financiare internaționale, ceea ce poate
îmbunătăți performanța globală a portofoliilor. 3. *Eficiența pieței:* Globalizarea financiară poate duce la
o mai mare eficiență în alocarea resurselor financiare la nivel mondial. 4. *Transfer de tehnologie și
know-how:* Investițiile internaționale pot aduce cu ele tehnologii, practici de afaceri și cunoștințe care
contribuie la dezvoltarea economică.
Riscuri ale globalizării financiare:* 1. *Vulnerabilitatea la crize financiare:* Interconectarea piețelor
financiare poate duce la răspândirea rapidă a crizelor financiare în întreaga lume. 2. *Creșterea
inegalității:* Anumite grupuri sau țări pot să nu beneficieze la fel de mult de pe urma globalizării,
conducând la creșterea inegalităților economice. 3. *Speculații și volatilitate:* Globalizarea poate
intensifica speculațiile pe piețele financiare și poate crește volatilitatea, generând riscuri pentru
stabilitatea economică. 4. *Dependența excesivă:* O dependență excesivă de capital străin poate face o
țară mai vulnerabilă la schimbările în condițiile pieței globale. 5. *Distrugerea mediului:* Globalizarea
financiară poate contribui la practici economice care au impact negativ asupra mediului, în încercarea de
a maximiza profitul.
8. SME. Definitii și caracteristici.
Sistemul Monetar European reprezintă o parte a Uniunii Economice și Monetare Europene (UEM) și
este o etapă intermediară înainte de adoptarea monedei euro. SME a fost introdus în 1979 și funcționează
ca un sistem de cooperare între statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește politica lor
monetară și schimburile valutare.
Caracteristici ale Sistemului Monetar European:
1. *Rate de schimb fixe:* Statele membre fixează ratele de schimb între monedele lor naționale,
creând astfel o stabilitate relativă în schimburile valutare.
2. *Unitate de cont:* ECU (European Currency Unit) a fost utilizată ca unitate de cont comună
pentru calculul ratei de schimb între monedele naționale.
3. *Cooperare în politica monetară:* Statele membre cooperează pentru a armoniza politica lor
monetară, însă fiecare țară păstrează controlul asupra politicii sale monetare interne.
4. *Mecanismul Ratei de Schimb (ERM):* Este o componentă a SME care vizează menținerea
stabilității ratelor de schimb între monedele naționale și promovarea convergenței economice.
 5. *Tehnici de intervenție:* Statele membre pot interveni pentru a susține sau a reduce valorile
valutelor lor în cadrul ERM, utilizând diverse instrumente.
6. *Tranziție către Euro:* SME a reprezentat un pas către introducerea monedei euro, care a avut
loc în 1999 pentru plățile electronice și în 2002 pentru numerar.
SME a fost un pas important în procesul de integrare economică a Europei și a facilitat trecerea la
moneda euro, consolidând astfel Uniunea Economică și Monetară Europeană (UEM)
9. Care sunt criteriile de convergență ce decurg din tratatul de la Matrsict?
Criteriile de convergență din Tratatul de la Maastricht au fost stabilite pentru ca statele membre ale
Uniunii Europene să poată adera la Uniunea Economică și Monetară (UEM) și să adopte moneda euro.
Aceste criterii sunt cunoscute sub denumirea de "Criterii de la Maastricht" și includ:
1. *Stabilitatea Prețurilor:* Rata inflației trebuie să fie la cel mult 1,5% peste media celor trei state
membre cu cea mai mică inflație.
2. *Situația Financiară a Bugetului:* Deficitul bugetar anual al unui stat membru nu trebuie să
depășească 3% din produsul intern brut (PIB).
3. *Datoria Publică:* Datoria publică totală a unui stat membru nu trebuie să depășească 60% din
PIB sau să se apropie semnificativ de această valoare.
4. *Rata Dobânzii pe Termen Lung:* Rata dobânzii pe termen lung nu trebuie să depășească 2% peste
media ratei dobânzii în cele trei state membre cu cele mai mici rate ale inflației.
5. *Stabilitatea Ratei de Schimb:* Moneda națională a unui stat membru trebuie să fie stabilă în
cadrul Mecanismului Ratei de Schimb (ERM) timp de cel puțin doi ani fără devalorizare semnificativă.
Aceste criterii au fost stabilite pentru a asigura o convergență economică între statele membre și
pentru a crea condițiile necesare adoptării monedei euro. Statele care îndeplinesc aceste criterii au avut
posibilitatea să adopte euro în cadrul Uniunii Economice și Monetare.
10. Avantaje/ dezavantaje ale adoptării monedei unice euro.
Avantaje ale adoptării monedei euro:*
1. *Eliminarea riscului valutar:* Pentru companii și consumatori, eliminarea fluctuațiilor valutare
reduce riscul și facilitează comerțul și călătoriile între țări.
2. *Creșterea stabilității financiare:* Moneda euro promovează stabilitatea prin politici monetare și
coordonare mai strânse între statele membre ale zonei euro.
3. *Costuri de tranzacție reduse:* Fără necesitatea schimbului de valută, costurile de tranzacție pentru
afaceri și consumatori sunt reduse.
4. *Creșterea transparenței:* O monedă unică facilitează compararea prețurilor și a costurilor în
întreaga zonă euro, sporind transparența economică.
5. *Credibilitatea și atractivitatea piețelor financiare:* Zona euro beneficiază de o imagine
consolidată pe piețele financiare internaționale, atrăgând investiții străine.
*Dezavantaje ale adoptării monedei euro:*
1. *Pierderea suveranității monetare:* Statele membre își pierd capacitatea de a-și gestiona individual
politica monetară prin propriile rate dobânzi și politici de emisie a monedei.
2. *Divergențe economice:* Diferențele economice dintre statele membre pot crea provocări în
gestionarea unei politici monetare unice.
3. *Rigiditatea politicilor economice:* O politică monetară unică poate fi mai puțin flexibilă pentru a
răspunde la nevoile specifice ale anumitor state membre.
4. *Probleme de convergență:* Statele membre trebuie să îndeplinească criterii stricte de convergență
pentru a adopta euro, ceea ce poate fi dificil în cazul unor economii mai fragile.
5. *Diferențe culturale și politice:* Integrarea economică poate întâmpina rezistență din partea unor
state care își doresc păstrarea identității și controlului asupra propriilor politici monetare.
 Adoptarea monedei euro aduce atât avantaje, cât și dezavantaje, iar impactul poate varia în funcție de
situația specifică a fiecărui stat membru.
11. Fazele adoptării monedei unice euro.
Adoptarea monedei euro implica mai multe faze care sunt stabilite de Tratatul de la Maastricht și
urmate de către țările care doresc să devină membre ale zonei euro. Iată fazele adoptării monedei euro:
1. *Participarea la Mecanismul Ratei de Schimb (ERM):* Înainte de a adopta euro, o țară trebuie să
participe la Mecanismul Ratei de Schimb (ERM II) pentru o perioadă de cel puțin doi ani. Acesta este un
sistem care vizează stabilizarea ratei de schimb a monedei naționale față de euro.
2. *Convergența Economică:* Statele membre trebuie să îndeplinească criterii specifice de
convergență, cum ar fi inflația, deficitul bugetar, datoria publică și ratele dobânzii, în conformitate cu
prevederile Tratatului de la Maastricht.
3. *Stabilizarea Ratei de Schimb:* În timpul participării la ERM II, țara trebuie să arate că moneda sa
națională se poate menține stabilă în raport cu euro.
4. *Adoptarea euro:* După îndeplinirea criteriilor de convergență și trecerea cu succes prin ERM II,
țara poate să adopte euro ca monedă oficială.
5. *Introducerea bancnotelor și monedelor euro:* După adoptare, țara poate începe să folosească
bancnotele și monedele euro în tranzacțiile zilnice. Acest pas implică o schimbare fizică a valutei
utilizate. 6. *Coordonarea Politicilor Economice:* După introducerea euro, statele membre continuă să
coordoneze politicile lor economice și monetare prin intermediul Eurogrupului și al instituțiilor europene
relevante.
11. Obiectivele UEM.
Uniunea Economică și Monetară (UEM) are ca obiective principale:
1. *Stabilitatea Prețurilor:* Asigurarea stabilității prețurilor prin politici monetare și de supraveghere
care vizează menținerea inflației la un nivel scăzut și controlat.
2. *Creșterea Economică și Crearea de Locuri de Muncă:* Stimularea creșterii economice durabile și
a ocupării forței de muncă, contribuind la reducerea șomajului în zona euro.
3. *Cooperarea în Politica Monetară:* Coordonarea politicilor monetare ale statelor membre pentru a
evita divergențele și dezechilibrele care pot afecta funcționarea zonei euro.
4. *Convergența Economică:* Promovarea convergenței economice între statele membre pentru a
reduce disparitățile în ceea ce privește nivelurile de dezvoltare și performanța economică.
5. *Promovarea Stabilității Financiare:* Asigurarea stabilității sistemului financiar prin monitorizarea
și gestionarea riscurilor la nivel macroeconomic și financiar.
6. *Introducerea Monedei Euro:* Realizarea adoptării monedei euro ca monedă unică în țările
participante, facilitând tranzacțiile și eliminând riscul valutar în cadrul zonei euro.
7. *Coerența Politicilor Economice:* Promovarea coerenței între politicile economice ale statelor
membre pentru a evita divergențele care ar putea afecta stabilitatea economică a zonei euro.
8. *Protecția Consumatorilor și a Investitorilor:* Asigurarea protecției consumatorilor și a
investitorilor prin standarde și reglementări comune care să promoveze încrederea în piață.
9. *Creșterea Competitivității:* Sprijinirea măsurilor care să îmbunătățească competitivitatea
întreprinderilor și a economiilor naționale pe plan internațional.
Aceste obiective reflectă eforturile UEM pentru a crea o uniune economică mai integrată și mai
stabilă în zona euro, având în vedere interdependența crescută dintre statele membre și necesitatea
coordonării eficiente a politicilor economice și monetare.
12. Rolul pieței monetare.
Piaţa monetară este principalul participant la comunicarea economică prin bani pe plan internaţional
(implicit şi european). Ea furnizează:
1. produsele monetare implicate în cunoaşterea şi comunicarea privind valoarea;
2. structurile necesare vehiculării semnelor băneşti în condiţii de siguranţă;
3. mecanismele corectării operative a distorsiunilor din procesul de comunicare economică internaţională.
13. Definiti și explicați ce este convertibilitatea monedei.
Convertibilitatea este o însuşire a unei monede, constând în calitatea acesteia de a putea fi
preschimbată cu o altă monedă, în mod liber, prin vânzare-cumpărare pe piaţă.
• Convertibilitatea presupune:
1. lipsa oricărei restricţii privind: preschimbarea, în legătură cu mărimea sumei, scopul preschimbării sau
calitatea posesorului valutei;
2. existenţa unui angajament al ţării emitente a unei monede, de a converti moneda respectivă, la cererea
oricărui deţinător, în orice altă monedă, la cursul valutar al pieţei.
14. Cambia. Definiție, caracteristici și mod de funcționare.
Cambia reprezintă un înscris prin care o persoană, denumită trăgător, dă ordin unei alte persoane,
denumită tras, de a plăti, la vedere sau la termen, o sumă de bani unei a treia persoane, denumită
beneficiar sau, la
ordinul acestuia, unei alte persoane indicate de beneficiar. Pentru ca cei angajaţi în obligaţia cambială să
poată beneficia de toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din emiterea, circulaţia sau dobândirea ei este
absolut necesar ca înscrisul să cuprindă următoarele elemente
esenţiale:
(1) Denumirea de cambie, obligatoriu să se regăsească în textul înscrisului în scopul de a avertiza pe toţi
semnatarii asupra obligaţiilor, drepturilor şi consecinţelor ce decurg prin angajarea lor în relaţia cambială.
Denumirea de cambie se exprimă în limba în care a fost redactat titlul şi nu în limba ţării în care a fost
emisă cambia (lettre de change - lb. franceză, bill of exchange - lb. engleză, Wechsel - lb. germană).
(2) Ordinul pur şi simplu, necondiţionat de plată a unei sume de bani. Ordinul de plată trebuie să fie clar,
precis, exprimând voinţa celui ce emite cambia, care dă un ordin celui ce urmează să plătească, respectiv
trasului: "veţi plăti", "vă rog să plătiţi", "plătiţi". Acest ordin nu poate fi condiţionat de îndeplinirea
vreunei contraprestaţii, serviciu sau ca plata să se facă într-un anumit mod ("numai prin virament", "în
cont" etc.). Orice condiţie inserată în text atrage nulitatea cambiei. Ordinul de plată vizează exclusiv o
sumă de bani determinată, care trebuie scrisă în cifre şi litere şi trebuie specificată moneda în care
urmează să se plătească.
(3) Numele trasului trebuie indicat pe cambie deoarece el este cel ce urmează să plătească şi va deveni
debitor cambial principal din momentul acceptării cambiei.Poate fi indicat un tras sau mai mulţi. În cazul
indicării mai multor traşi, indicarea nu este alternativă, respectiv nu poate fi tras să plătească oricare
dintre cei indicaţi, ci toţi în mod cumulativ. Trăgătorul se poate indica pe el însuşi ca tras.
(4) Scadenţa este data la care cambia devine exigibilă, respectiv trebuie plătită. Ea trebuie să fie certă, în
sensul că momentul plăţii nu poate fi legat de un alt eveniment a cărui dată nu este cunoscută ferm
(descărcarea mărfii în port etc.), unică, neadmiţându-se cambii cu scadenţe succesive şi posibilă, respectiv
data să existe în calendar.
(5) Locul unde trebuie făcută plata, menţionat pe cambie de regulă sub numele trasului, este localitatea în
care trebuie să se efectueze plata. Menţionarea acestui loc este necesară pentru a se şti: unde se obţine
plata din partea trasului, unde să se iniţieze acţiunea cambială în caz de refuz de plată etc. Dacă sunt
indicate mai multe locuri de plată, posesorul cambiei se poate prezenta la oricare dintre ele.
(6) Beneficiarul este persoana căreia sau la ordinul căreia urmează să se plătească suma de bani. Spre
deosebire de dreptul anglo-saxon care permite existenţa cambiilor "la purtător", Convenţia de la Geneva
exclude această posibilitate. Beneficiar este cel în favoarea căruia este emisă cambia, cel care urmează să
încaseze banii şi în acelaşi timp primul posesor al cambiei. Ca atare, numele lui trebuie trecut corect spre
a putea fi identificat. În textul cambiei pot fi desemnaţi mai mulţi beneficiari cumulativ (lui A şi B), în
care caz, toţi beneficiarii împreună trebuie să execute cambia, sau alternativ (lui A sau B), respectiv
oricare dintre beneficiarii menţionaţi poate executa cambia. Beneficiarul cambiei poate fi însuşi trăgătorul
("plătiţi la ordinul meu"). În cazul în care în textul cambiei este menţionată clauza "nu la ordin",
beneficiarul nu o poate transmite prin gir, ci doar prin cesiune.
(7) Data şi locul emiterii trebuie să cuprindă întotdeauna ziua, luna şi anul emiterii. Data trebuie să fie
unică şi certă. Datele imposibile sau în contradicţie cu scadenţa (data emiterii să fie după data scadenţei)
atrag nulitatea cambiei. În cazul în care nu este trecut, locul emiterii este considerat domiciliul
trăgătorului iar dacă lângă semnătura trăgătorului nu este trecut nici un domiciliu, titlul estre considerat
nul.
(8) Semnătura emitentului (trăgătorului) trebuie să fie autografă şi să cuprindă numele şi prenumele sau
denumirea firmei celui care emite cambia. Semnătura emitentului figurează de regulă la sfârşitul textului
cambial.
Circuitul cambiei:
1. În baza unui contract comercial încheiat între Firma X şi Firma Y, aceasta din urmă devine debitor faţă
de Firma X.
2. În acelaşi timp, pe baza unui contract comercial încheiat între Firma X şi Firma Z, aceasta din urmă
devine creditor al Firmei X.
3. Pentru a-şi achita datoria faţă de Firma Z (beneficiarul cambiei), Firma X (emitentul, trăgătorul) emite
o cambie, prin care dă ordin Firmei Y (trasul) să plătească beneficiarului o sumă de bani determinată.
4. Beneficiarul remite cambia spre încasare băncii sale.
5. Banca beneficiarului prezintă cambia la plată la o casă de compensaţii, băncii plătitorului.
6. Banca trasului debitează contul trasului cu suma înscrisă pe cambie.
7. Banca trasului introduce cambia în compensare.
8. Banca beneficiarului creditează contul beneficiarului cu suma înscrisă pe cambie.
9. Stingerea creanţelor asumate de participanţii la circuitul cambial.
15. Biletul la ordin. Definiție, caracteristici și mod de funcționare.
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană, denumită emitent, se angajează să plătească unei alte
persoane, denumită beneficiar - sau la ordinul acestuia - o sumă de bani, la un anumit termen sau la
prezentare. Ca şi cambia, biletul la ordin este un act scris şi trebuie să cuprindă anumite elemente
esenţiale stipulate în lege, a căror absenţă sau completare necorespunzătoare atrage nulitatea titlului.
(1) Denumirea de bilet la ordin înscrisă în text şi exprimată în limba în care a fost redactat.
(2) Promisiunea de plată, pură, simplă, necondiţionată, a unei sume de bani bine determinată, cu trecerea
sumei de bani în litere şi cifre şi indicarea monedei în care se va face plata. Promisiunea de plată trebuie
să fie clară, precisă, exprimând voinţa emitentului de a plăti el însuşi - "voi plăti...".
(3) Scadenţa sau momentul plăţii trebuie să fie certă, unică şi posibilă. Ca şi în cazul cambiei, scadenţa
poate fi de patru feluri: la vedere, la un anumit termen de la vedere, la un anumit termen de la data
emiterii, la o dată fixă. În cazul în care scadenţa nu este menţionată, biletul la ordin se socoteşte plătibil la
vedere.
(4) Locul unde urmează să se facă plata. Atunci când nu este indicat expres în text, se consideră a fi locul
emiterii.
(5) Numele beneficiarului, deci a celui în favoarea căruia sau la ordinul căruia urmează să se facă plata.
(6) Data şi locul emiterii. Data trebuie să cuprindă ziua, luna şi anul, fiind absolut obligatorie pentru
stabilirea momentului plăţii. Locul emiterii dacă nu este trecut expres se consideră a fi adresa, locul
indicat lângă numele emitentului.
(7) Semnătura emitentului care trebuie să fie autografă.
Circuitul biletului la ordin:
1. În baza unui contract comercial încheiat între Firma X şi Firma Y, aceasta din urmă devine creditor al
Firmei X.
2. Pentru a-şi achita datoria faţă de Firma Y (beneficiarul biletului la ordin), Firma X (emitentul) emite un
bilet la ordin pe care îl transmite beneficiarului.
3. Beneficiarul remite biletul la ordin spre încasare băncii sale.
4. Banca beneficiarului prezintă biletul la ordin la o casă de compensaţii băncii plătitorului (emitentului).
5. Banca emitentului debitează contul acestuia cu suma înscrisă pe biletul la ordin.
6. Banca emitentului introduce în compensare biletul la ordin.
7. Banca beneficiarului creditează contul beneficiarului cu suma înscrisă pe biletul la ordin.
8. Stingerea creanţelor asumate de către participanţii la circuitul biletului la ordin.
16. Cecul. Definiție, caracteristici și mod de funcționare.
Cecul este un înscris prin care o persoană (trăgător, emitent) dă ordin unei bănci (tras) să plătească în
favoarea unui terţ (beneficiar) o sumă de bani, de care trăgătorul dispune. Ca şi celelalte instrumente de
plată şi credit, cecul este un înscris care cuprinde anumite elemente esenţiale.
(1) denumirea de cec înscrisă în text şi exprimată în limba în care a fost redactat înscrisul;
(2) ordinul pur şi simplu, necondiţionat de a plăti o sumă de bani determinată, scrisă în cifre şi în litere,
specificându-se şi moneda;
(3) numele trasului, respectiv al băncii care trebuie să efectueze plata;
(4) locul plăţii, deci banca, localitatea unde trebuie să se facă plata;
(5) locul şi data emiterii cecului (ziua, luna, anul), cecul fără dată considerându-se emis anterior
termenului de prezentare;
(6) semnătura celui ce emite cecul (autografă), deci a trăgătorului.
Circuitul cecului:
1. În baza unui disponibil constituit la tras, trăgătorul primeşte de la banca sa (trasul) un carnet de cecuri.
2. În baza unui contract comercial încheiat între trăgător şi beneficiar, acesta din urmă devine creditor al
primului.
3. Trăgătorul emite un cec prin care dă ordin băncii sale să plătească la prezentare posesorului său suma
înscrisă pe cec.
4. Beneficiarul cecului îl remite spre încasare băncii sale.
5. Banca beneficiarului prezintă cecul la plată, printr-o casă de compensaţii, băncii plătitorului (trasului).
6. Trasul debitează contul trăgătorului cu suma înscrisă pe cec.
7. Trasul introduce în compensare cecul.
8. Banca beneficiarului creditează contul beneficiarului cu suma înscrisă pe cec.
9. Stingerea creanţelor beneficiarului.
17. Instituțiile Uniunii Economice și Monetare. Enumerare și descriere
Institutul Monetar European a fost creat la începutul celei de-a 2-a etape a Uniunii Economice și
Monetare conform articolului 117 al Tratatului Consiliului European. Instituțiile Uniunii Economice și
Monetare sunt:
1. Comitetul Monetar se compunea din membri desemnaţi în număr egal de Comisie şi de Statele
Membre. Comitetul a fost instituit pentru a promova coordonarea politicilor statelor membre
necesară funcţionării pieţei interne, având doar un caracter consultativ.
2. Comitetul Economic şi Financiar. Acest comitet este compus dintr-un număr maxim de şase
membri, desemnaţi astfel: o treime dintre Statele Membre, o treime din Comisie şi o treime din
Banca Centrală Europeană. Funcţiile acestui Comitet sunt identice cu cele ale Comitetului
Monetar, de la care a preluat sarcinile la 1 ianuarie 1999, însă cu o diferenţă importantă şi anume:
informaţiile Comisiei şi ale Consiliului asupra evoluţiei situaţiei monetare sunt de acum raportate
către Banca Centrală Europeană.
3. EUROGRUP-ul. Denumit iniţial euro-11, reuniunea miniştrilor de economie şi finanţe din Zona
Euro a schimbat denumirea în EUROGRUP în 1997. Acest organ consultativ şi informal se
 reuneşte periodic pentru a discuta toate chestiunile cu privire la funcţionarea normală a Zonei
Euro şi a Uniunii Economice și Monetare.
4. Consiliul de Economie şi Finanţe – ECOFIN. ECOFIN reuneşte miniştri de finanţe din toate
Statele Membre ale Uniunii Europene şi reprezintă organul decizional la nivel european.
Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale constă în menţinerea stabilităţii
preţurilor; prin acest obiectiv Sistemului Europe al Băncilor Centrale susţine politicile economice
generale în Comunitatea Europeană, cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor
Comunităţii.
5. Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). Sistemul European al Băncilor Centrale este
compus din Băncile Centrale Naţionale a tuturor statelor membre din Uniunea Europeană; este
ales de organele decizionale ale BCE.
6. Banca Centrală Europeană este administrată de două organisme independente, de instituţiile
comunitare şi de autorităţile naţionale (şi anume Consiliul Director şi Comitetul Executiv al
Băncii Centrale Europene), iar pentru anumite sarcini şi de Consiliul General, care însă nu este un
organ decizional al SEBC.
18. Principalele categorii de operatori pe piața valutară
La funcţionarea unei pieţe monetare dintr-o ţară cu economie de piaţă participă, în general, două mari
categorii de agenţi (operatori ai pieţei):
1. agenţii economici, sau „neprofesioniştii”; sunt incluşi agenţii privaţi nebancari (particularii
independenţi), precum şi Băncile Centrale.
2. agenţii care asigură funcţionarea concretă, de zi cu zi, a pieţei, adică „profesioniştii”:include operatorii
specializaţi, cunoscuţi sub diferite denumiri, în funcţie de ţara în care aceştia operează. De exemplu, în
Franţa putem întâlni cambişti şi curtieri de schimb, în Marea Britanie jobberi şi brokeri, iar în S.U.A.
dealeri şi brokeri valutari.
19. Organisme financiar monetare internaționale și regionale. BIRD. BERD, FMI-caracteristici,
Banca Africană, Fond monetar arab. Definiție și scurtă descriere.
Agenţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite
A. Fondul Monetar Internaţional
Potrivit Articolului 1 din Statutul său, FMI are următoarele obiective:
- să promoveze cooperarea monetară;
- să faciliteze expansiunea comerţului internaţional;
- să înlăture restricţiile valutare din calea comerţului internaţional şi a fluxurilor financiare internaţionale;
- să acorde ţărilor membre credite pe termen scurt şi mijlociu, în vederea reducerii dezechilibrelor
temporare de balanţă de plăţi;
- să promoveze stabilitatea cursurilor valutare şi evitarea devalorizărilor monetare ca mijloc de concurenţă
internaţională.
FMI are două categorii de membri: membri originari sunt considerate acele ţări care au ratificat acordul
de creare a FMI până la intrarea lui în vigoare; alţi membri sunt socotite toate celelalte ţări care au aderat
la FMI după intrarea în vigoare a acordului.
B. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Grupul Băncii Mondiale)
Accesul unei ţări la BIRD presupune:
- să fie în prealabil membră a FMI;
- să subscrie cota parte la capitalul băncii;
- să furnizeze date şi informaţii privind dezvoltarea economică şi financiară pentru fundamentarea
necesităţii apelului la împrumuturile BIRD;
- să aibă un PNB/locuitor relativ redus (5185 USD/locuitor). Dacă plafonul este depăşit de ţara membră,
treptat, sumele pe care le poate împrumuta vor fi reduse anual, până la încetarea alocării de noi
împrumuturi, ţara respectivă fiind "reclasată„.
Potrivit statutului său, obiectivele BIRD sunt:
• să contribuie la reconstrucţia şi dezvoltarea ţărilor membre şi la dezvoltarea producţiei şi valorificarea
superioară a resurselor acestora;
• să contribuie prin garanţiile şi participarea sa la împrumuturile pe care le acordă, la încurajarea
investiţiilor din ţările membre;
• să încurajeze dezvoltarea echilibrată, pe lungă durată, a comerţului şi menţinerea unor balanţe de plăţi
echilibrate;
• să coordoneze împrumuturile acordate sau garantate;
• să asigure folosirea eficientă a fondurilor sale şi să acorde asistenţă tehnică de specialitate.
• Instituţii financiar-valutare (monetare) regionale
A. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) este o instituție financiară internațională
care a fost înființată în 1991. Misiunea principală a BERD este de a sprijini tranziția țărilor către
economiile de piață și de a promova dezvoltarea durabilă. *Obiectivul Principal:* BERD a fost creată
pentru a sprijini tranziția țărilor din Europa Centrală și de Est, din fosta Uniune Sovietică și din regiunea
Mediteranei către economii de piață funcționale.
B. Banca Europeană de Investiţii
Obiectivul BEI este acela de a asigura ca toate regiunile Europei să beneficieze de posibilităţile oferite de
piaţa comună.
• finanţează proiecte de investiţii de importanţă deosebită pentru dezvoltarea UE;
• este o instituţie autonomă
C. Banca Reglementelor Internaţionale
• Este o instituţie financiară internaţională creată în scopul reglementării datoriilor din primul război
mondial ale Germaniei faţă de alte ţări europene, având rolul de mandatar al ţărilor beneficiare dar şi
pentru
intensificarea cooperării între băncile centrale din lume şi alte instituţii financiare internaţionale pentru o
mai mare stabilitate a sistemului financiar şi monetar internaţional.
• A fost creată în anul 1930 în urma planului „Young” care prevedea plata de compensaţii de război din
partea Germaniei.
• Concepută iniţial pentru a facilita recuperarea acestor datorii de război, foarte rapid însă banca şi-a
concentrat activitatea asupra cooperării între băncile centrale.
D. Banca Africană pentru Dezvoltare
Banca Africană pentru Dezvoltare (AfDB) este o instituție financiară internațională fondată în 1964 și
dedicată sprijinirii dezvoltării economice și sociale în țările africane. *Obiectivele Principale:* AfDB are
ca obiectiv principal reducerea sărăciei și promovarea dezvoltării durabile în Africa. Aceasta sprijină
proiecte care vizează sectoare precum infrastructura, educația, sănătatea, agricultura și sectorul privat.
E. Banca Americii Centrale pentru Integrare Economică
F. Banca Arabă pentru Dezvoltare Economică în Africa
G. Banca Interamericană de Dezvoltare
Banca Interamericană de Dezvoltare (BID) este o organizație internațională care oferă asistență financiară
și tehnică pentru proiecte de dezvoltare în regiunea Americii Latine și Caraibe. *Obiectivul Principal:*
Scopul principal al BID este să sprijine dezvoltarea economică și socială durabilă în țările membre din
regiunea Americii Latine și Caraibe.
H. Fondul Monetar Arab
I. Sistemul Monetar European
Sistemul Monetar European (SME) a fost o etapă importantă în procesul de integrare economică a statelor
membre ale Uniunii Europene (UE) și a fost introdus în 1979 ca parte a inițiativei de a crea o uniune
monetară în regiune. Iată câteva aspecte cheie ale Sistemului Monetar European: 1. *Rate de Schimb
Fixe, 2. Unitate de cont, 3. Cooperare in politica monetară, 4. Mecanismul ratei de schimb, 5.
Control monetar intern, 6. Tranziția catre euro.
20. FMI. Definiție și descriere.
FMI, sau Fondul Monetar Internațional, este o organizație financiară internațională cu scopul de a
facilita cooperarea monetară globală, a asigura stabilitatea schimburilor valutare, a facilita extinderea
comerțului internațional, a contribui la echilibrarea balanțelor de plăți ale țărilor și a furniza resurse
pentru a ajuta țările să facă față dezechilibrelor financiare. Iată câteva aspecte cheie despre FMI:
1. *Misiune:* FMI își propune să promoveze stabilitatea economică și financiară la nivel mondial, să
faciliteze comerțul internațional, să promoveze ocuparea forței de muncă și să contribuie la reducerea
sărăciei în întreaga lume.
2. *Membri:* FMI are 190 de țări membre la data ultimei mele actualizări în ianuarie 2022,
reprezentând aproape întreaga comunitate internațională.
3. *Instrumente Financiare:* FMI furnizează asistență financiară sub formă de împrumuturi și
acorduri cu țările membre care se confruntă cu probleme financiare sau dezechilibre externe.
4. *Surveillance:* FMI oferă supraveghere economică și financiară, evaluând situația economică
globală și oferind recomandări pentru a preveni crizele și pentru a promova stabilitatea financiară.
5. *Program de Reformă:* Țările care solicită asistență financiară de la FMI trebuie să
implementeze programe de reformă convenite cu organizația pentru a aborda problemele lor economice.
6. *Cota de Participare:* Fiecare țară membră contribuie cu o anumită sumă de capital la FMI,
cunoscută sub denumirea de cota de participare, care determină drepturile de vot ale țării în cadrul
organizației.
7. *Reformele FMI:* FMI a trecut prin diferite runde de reforme pentru a se adapta la schimbările
economice globale și pentru a asigura o reprezentare echitabilă a tuturor membrilor.
FMI joacă un rol crucial în gestionarea și prevenirea crizelor financiare la nivel mondial și în oferirea
de sprijin țărilor membre în situații dificile.
21. Argumente pro și contra pentru o uniune economică și monetară în cadrul UE.
Argumentele în favoarea unei uniuni economice şi monetare în spaţiul Uniunii Europene au fost:
 completarea pieţei unice (o piaţă unică are nevoie de o monedă unică);
 creşterea vitezei de transfer a fluxurilor monetare şi eliminarea costurilor de conversie;
 reducerea riscurilor legate de schimburi comerciale şi investiţii prin eliminarea fluctuaţiilor ratei de
schimb;
 transparenţa preţurilor;
 disciplina monetară, în sensul că guvernele nu vor mai putea utiliza valutele ca instrumente de politică
economică;
 scăderea inflaţiei, datorită disciplinei impuse economiilor care formază zona Euro;
 fuziunea pieţelor financiare, care poate conduce la economii la scară;
 creşterea eficienţei şi obţinerea unor ritmuri de creştere economică înalte;
 întărirea poziţiei Uniunii Europene în cadrul sistemului monetar internaţional;
 facilitează atingerea ţelului creării uniunii politice.
Argumente împotriva formării unei uniuni monetare în spaţiul Uniunii Europene au fost:
 pierderea controlului şi a puterii de decizie cu privire la problemele monetare
 pierderea de flexibilitate, în sensul că guvernele naţionale nu vor putea să ia decizii de politică monetară
care să permită protejarea economiilor lor de şocurile externe, în detrimentul altor ţări.
 diferenţe relativ mari în ciclurile de afaceri şi standarde de viaţă între statele membre
 pericolul de a diviza Uniunea Europeană în state din interiorul şi din afara Uniunii monetare
 costurile materiale pe care le incumbă înlocuirea monedelor naţionale cu moneda unică, crearea
instituţională şi modificările de natură legislativă cerute de acest demers.