Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A fost ca niciodată,
Luceafărul așteaptă.
Răsare și străluce,
Pe mișcătoarele cărări
Și sufletu-i se împle.
În orișicare sară,
Alunecă-n odaie,
O mreajă de văpaie.
Copila să se culce,
Pe trupu-i se revarsă,
Pe fața ei întoarsă.
Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
De suflet să se prindă.
Și viața-mi luminează!”
El asculta tremurător,
Se cufunda în mare;
În cercuri se rotește,
Pe marginea ferestei
Încununat cu trestii.
Pe umerele goale.
E albă ca de ceară -
Ce scânteie-n afară.
– „Din sfera mea venii cu greu
Și mumă-mea e marea.
Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Și lumea ta o lasă;
De tine o s-asculte.”
Un înger se arată,
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.
Ea trebui de el în somn
De inim-o apucă
Și viața-mi luminează!”
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
Se-ntind pe lumea-ntreagă,
Marmoreele brațe,
Și palid e la față;
Și pline de-ntuneric.
Ca să te-ascult ș-acuma,
Și soarele e tatăl meu,
Și lumea ta o lasă;
Un demon se arată,
Privirea ta mă arde.”
Au nu-nțelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor,
Și tu ești muritoare?”
Eu nu te pot pricepe;
Să te-ndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ,
Ci voi să mă dezlege.”
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Mesenilor la masă,
A-mpărătesii rochii,
Se furișează pânditor
Privind la Cătălina.
Pe gânduri totdeuna,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binișorul.
La păsărele lațul,
Să mă cuprinzi cu brațul;
Și ochii tăi nemișcători
De te înalț de subțiori
Să ne privim nesățios
Iubirea cunoscută,
Tu iarăși mă sărută.”
Uimită și distrasă,
Și rușinos și drăgălaș,
Te cunoșteam pe tine,
Și guraliv și de nimic,
Dă orizon nemărginit
Singurătății mării;
Va rămânea departe...
Și visul de luceferi.”
Și vremea-ncearcă în zadar
Nu e nimic și totuși e
E un adânc asemene
Părinte, mă dezleagă
O oră de iubire...
Tu vrei un om să te socoți,
Cu ei să te asameni?
Deșerte idealuri -
Și prigoniri de soarte,
Și nu cunoaștem moarte.
Oriunde ai apune...
Ca dup-a ei cântare
Să se ia munții cu păduri
Și insulele-n mare?
Dreptate și tărie?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Și vezi ce te așteaptă.”
Hyperion se-ntoarse
Și noaptea o să-nceapă;
Iubito, să se culce
Și negrăit de dulce;
Gândirile străbate-mi,
Miroase florile-argintii
Luceafărul. Și-ncetișor
Dorințele-i încrede
Norocu-mi luminează!”
El tremură ca alte dăți
În codri și pe dealuri,
Călăuzind singurătăți
De mișcătoare valuri;
Norocul vă petrece,
Nemuritor și rece.”