PLAN GENERAL DE CARACTERIZARE A UNUI PERSONAJ

1.Date generale despre autor şi operă:

1.1. Cele mai importante creaţii ale autorului şi tematica operei sale;
1.2. Tema operei analizate.
2. Locul personajului în operă (personaj principal / secundar / episodic).
3. Raportul între realitate şi ficţiune în prezentarea personajului:
3.1. Personaj creat după un model real;
3.2. Personaj imaginar.
4. Prezentarea trăsăturilor fizice şi morale ale personajului, cu argumente.
5. Mijloace de caracterizare folosite de autor:
5.1. Mijloace directe:
5.1.1. descrierea făcută de autor;
5.1.2. prezentarea făcută de alt personaj;
5.1.3. autocaracterizarea.
5.2. Mijloace indirecte:
5.2.1. întâmplările în centrul cărora se află personajul;
5.2.2. limbajul şi gesturile personajului;
5.2.3. atitudinea acestuia faţă de alte personaje;
5.2.4. comportarea altor personaje în relaţiile cu personajul caracterizat;
5.2.5. atitudinea autorului faţă de personaj;
5.2.6. antiteza cu alt personaj al operei;
5.2.7. alte modalităţi de expresivitate artistică (hiperbolă, personificare etc.);
5.2.8. cadrul în care este surprins personajul (cadrul natural / imaginea unui
interior / scene de luptă etc.);
5.2.9. modurile de expunere semnificative: dialogul / monologul / monologul
interior.
6. Raportul între trăsăturilor individuale şi trăsăturile general-umane.

PERSONAJELE (ACTANŢII)
Acestea sunt personajele sau colectivitatea care participă la acţiune.
- prezintă o mare diversitate ce poate fi clasificată în funcţie de numeroase criterii;
- diferă ca număr în funcţie de amploarea şi complexitatea operei literare.
Statutul acestora în cadrul operei narative variază în funcţie de:
- apariţia lor în prim-plan (principale, secundare)
- trăsăturile lor (simple, plate, complexe, individualizate, tipologice, rotunde)
- relaţia stabilită cu naratorul (personaj narator, personaj martor, personaj implicat în acţiune)
ORICE PERSONAJ ESTE FICŢIONAL!
 Personaje principale
- Se află în prim plan şi sunt conturate pregnant;
- Construcţia lor este uneori scheletul romanului (Bildungsroman);
- Poate să apară doar în dialogul celorlalte personaje fără a fi efectiv un agent în text
Personaje secundare
- Cele din fundal;
- Adjuvante ale celor principale;
- Apariţia poate fi episodică;
- Pot avea implicaţii în destinul personajelor principale, dar pot fi şi simple figuri ce dau verosimilitate unei scene.
 Personaje simple
Distincţia se face în funcţie de ponderea trăsăturilor în caracterul personajului, precum şi în modul de organizare a acestora.
Conform distincţiei PERSONAJE PLATE / PERSONAJE ROTUNDE (M. Forester), personajul simplu se subsumează unei singure trăsături a
personajului considerată dominantă sau mai izbitoare din punct de vedere social. Personajele simple sunt statice deoarece caracterul lor nu cunoaşte
fluctuaţii imprevizibile, ci este linear, direcţionat către o imagine clară.
personaje bune, frumoase, inteligente (eroi pozitivi)
Sunt diferenţiate ETIC
personaje rele, malefice (eroi negativi)
 Personaje complexe
Acea categorie de protagonişti care au în caracterul lor un amalgam de trăsături pozitive şi negative.
-Sunt mai aproape de complexitatea caracterului uman. Unicitatea este legată de convingerea că experienţa exterioară este dublată de una interioară
(trăiri, vise, frământări, instincte, senzualitate, gânduri, obsesii). Personajele complexe au un destin rotund deoarece pot să ne surprindă în mod
convingător, au nevoie de spaţiu (sunt principale).
-IMPREVIZIBILUL, SPONTANEITATEA REACŢIILOR în funcţie de experienţa interioară şi exterioară, fac ca această categorie de protagonişti
să fie dinamic conturaţi (evoluţie specifică romanelor lungi).
-Se referă la punctul de vedere din care se relatează conţinutul operei narative şi la persoana la care se face acest lucru având în vedere consecinţele
asupra modului de structurare a textului.