Sunteți pe pagina 1din 10

SISTEMUL CIRCULATOR

Componentele sistemului circulator sunt: 1. sistemul cardiovascular format din inima si vase de sange; 2. sistemul limfatic format din vase limfatice, ganglioni limfatici si organe limfoide ( splina, timusul, amigdale ). Prin intermediul sangelui si al limfei, sistemul circulator, indeplineste trei functii esentiale: - de transport ( al substantelor necesare organismului ); - de reglare ( in termoreglare ); - de protectie ( in imunitate ).

I. SISTEMUL CARDIOVASCULAR
1. INIMA Inima este un organ musculos, cavitar, situat in cutia toracica, intre cei doi plamani, intr-o regiune numita mediastin. Are forma conica si este orientata cu varful ( apexul ) spre diafragm. Greutatea inimii este de 250-300 g, iar volumul este asemanator pumnului drept. Invelisul inimii este constituit din pericard, cu rol de protectie mecanica a inimii. Peretele cardiac este alcatuit din trei straturi: strat epicard miocard caracteristici - membrana seroasa, in care se gasesc capilare sangvine, limfatice si nervi; functii - invelis extern, ce reprezinta foita viscerala a pericardului seros; - tesut muscular cardiac; - asigura, prin contractiile sale, - tesut nodal; pomparea sangelui din inima in - contine capilare sangvine, limfatice si vasele sangvine; nervi; - membrana endoteliala si un strat - invelis intern protector; subendotelial gros alcatuit din fibre de colagen, de elastina si de reticulina, printre care se afla numeroase terminatii nervoase senzitive;

endocard

Inima este divizata in patru camere: doua atrii si doua ventricule. Acestea comunica intre ele, pe fiecare parte, prin orificiile atrioventriculare prevazute cu valvule unidirectionale. Cele doua jumatati ale inimii sunt separate prin septul atrioventricular. Atriul drept ( Ad ) comunica cu ventriculul drept ( Vd ) prin orificiul atrioventricular drept prevazut cu valvula tricuspida. Atriul stang ( As ) comunica cu ventriculul stang ( Vs ) prin orificiul atrioventricular stang prevazut cu valvula bicuspida ( mitrala ). Atriile sunt separate intre ele prin septul interatrial. La nivelul acestuia, in viata intrauterina, exista orificiul Botallo, prin care cele doua atrii comunica intre ele. Dupa nastere, acest orificiu se inchide. Ventriculele sunt separate intre ele prin septul interventricular. Atriile si ventriculele sunt separate prin septul atrioventricular. Atriile sunt situate in partea superioara a inimii si prin contractie pompeaza simultan sangele in ventricule prin orificiile atrio-ventriculare, prevazute cu valve atrioventriculare. In atriul drept se deschide vena cava inferioara care colecteaza sangele venos din jumatatea inferioara a corpului. Cand atriul se contracta, sangele trece in ventriculul drept prin orificiul atrioventricular drept, prevazut cu valvula tricuspida. Cuspidele valvei sunt orientate spre ventricul, datorita unor corzi tendinoase, fixate pe peretele ventricular prin muschii papilari, de forma conica. Aceste structuri impiedica valvele sa se deschida spre atrii, atunci cand ventriculele se contracta. Contractiile ventriculare inchid valvula tricuspida si imping sangele prin trunchiul pulmonar catre arterele pulmonare. La baza trunchiului pulmonar se afla valvula semilunara pulmonara, care impiedica sangele sa se intoarca spre ventricul. In atriul stang se deschid patru vene pulmonare, care aduc sange oxigenat de la plamani. Prin contractia atriului, sangele trece in ventriculul stang prin orificiul atrioventricular stang prevazut cu valvula bicuspida ( mitrala ). Cand ventriculul se contracta, valvula se inchide si sangele oxigenat trece prin valvula semilunara in portiunea ascendenta a aortei. Stratul de tesut conjunctiv dens, situat intre atrii si ventricule constituie scheletul fibros al inimii. Fasciculele de fibre miocardice atriale, se ataseaza de fata superioara a acestui schelet fibros, iar fasciculele de fibre miocardice ventriculare se ataseaza de fata inferioara a scheletului fibros. Intrucat, miocardul atrial este separat structural si functional de miocardul ventricular si pentru a transmite potentialele de actiune de la atrii catre ventricule, este necesara interventia unui tesut conducator specializat numit tesut nodal. Acest tesut este format din: - nodulul sinoatrial- situat in peretele atriului drept, in apropierea orificiului de varsare a venei cave superioara; - nodulul atrioventricular- situat in septul interatrial; - fasciculul atrioventricular ( Hiss )- situat in septul interventricular; - reteaua Purkinje- rezulta din ramificatiile fasciculului Hiss in peretii ventriculari; Tesutul nodal asigura contractiile inimii chiar si atunci cand este scoasa din corp ( automatismul cardiac ).

Vascularizatia inimii este asigurata de circulatia coronara, alcatuita din vasele ce asigura irigarea inimii: - 2 artere coronare- se desprind din aorta, imediat la iesirea din ventricul; in cazul blocarii circulatiei pe una din ramuri, datorita unui cheag de sange sau a unui spasm arterial ( contractie brusca, exagerata a musculaturii ), teritoriul nevascularizat se necrozeaza si se produce infarctul miocardic; - capilare, vene coronare- se deschid intr-un sinus coronar, iar de aici sangele trece in atriul drept; Inervatia inimii este asigurata de plexul cardiac.Simpaticul are efect cardioaccelerator si vasodilatator coronarian. Parasimpaticul are efect cardioinhibitor si actioneaza in special asupra nodulilor sinoatrial si atrioventricular. Proprietatile miocardului 1. Excitabilitatea este proprietatea miocardului de a raspunde maximal la stimuli care egaleaza sau depasesc valoarea prag. Aceasta reprezinta legea tot sau nimic . Inima este excitabila numai in faza de relaxare ( diastola ), iar in sistola se afla in stare refractara absoluta si nu raspunde la stimuli. Aceasta reprezinta legea neexcitabilitatii periodice a inimii . 2. Automatismul reprezinta proprietatea tesutului nodal de a se autoexcita ritmic. Mecanismul se bazeaza pe modificari ciclice de depolarizare si repolarizare ale membranelor celulare acestuia. Ritmul cardiac, 70-80 batai/minut, este determinat de nodulul sinoatrial si poate fi modificat de factori externi. Caldura, influentele simpatice, adrenalina, noradrenalina determina tahicardie ( accelerarea functiei cardiace ). Frigul, influentele parasimpatice si acetilcolina determina bradicardie ( rarirea ritmului cardiac). 3. Conductibilitatea este proprietatea miocardului de a propaga excitatia in toate fibrele sale. Impulsurile generate automat si ritmic de nodulul sinoatrial se propaga in peretii atriilor, ajung in nodulul atrioventricular si prin fasciculul Hiss si reteaua Purkinje, la tesutul miocardic ventricular. Tesutul nodal genereaza si conduce impulsurile, iar tesutul miocardic adult raspunde la contractii. 4. Contractilitatea este proprietatea miocardului de a raspunde la actiunea unui stimul prin modificari ale dimensiunilor si tensiunii. In camerele inimii se produce o presiune asupra continutului sangvin si are loc expulzarea acestuia. Forta de contractie este mai mare in ventricule decat in atrii, iar cea mai mare este in ventriculul stang. Contractiile miocardului se numesc sistole, iar relaxarile se numesc diastole. Ciclul cardiac este format dintr-o sistola si o diastola. La un ritm de 75 batai/minut, ciclul cardiac dureaza 0,8 s. Intre sistola atriala si cea ventriculara este o diferenta de 0,1s datorita intarzierii propagarii impulsului de la nodulul sinoatrial la cel atrioventricular. Valori masurabile in ciclul cardiac: - debitul sistolic- vlumul de sange expulzat de inima intr-o sistola, aproximativ 75 ml; - debitul cardiac- volumul de sange trimis in organism/minut= debitul sistolic x frecventa cardiaca 75 x 75 = 5,5 l/min.

- travaliul cardiac- lucrul mecanic al inimii in sistola = volumul sistolic x presiunea arteriala medie = 75 ml x 100 mmHg. Ciclul cardiac este insotit de manifestari acustice, mecanice si electrice a caror cunoastere permite aprecierea starii de sanatate a organismului, a functionarii normale a inimii. Manifestarile acustice sunt reprezentate de cele doua zgomote cardiace: - zgomotul sistolic ( I ) - produs de inchiderea valvulelor atrioventriculare si de sistola ventriculara, este mai lung si de tonalitate joasa; - zgomotul diastolic ( II ) - produs de inchiderea valvulelor semilunare ale arterei aorte si ale arterei pulmonare, este scurt si ascutit. Manifestarile mecanice sunt: - socul apexian- care se petrece ca o lovitura a varfului inimii in spatial V intercostal stang, in sistola; - pulsul arterial- unda de distensie a peretelui arterial, provocata de variatiile ritmice ale presiunii sangvine, determinate de contractiile cardiace; este masurabil in orice punct unde o artera poate fi compresata pe un plan osos. Manifestarile electrice- se inregistreaza sub forma electrocardiogramei ( EKG ). Dispozitivul de inregistrare a electrocardiogramei se numeste electrocardiograf. Acesta consta in doi electrozi care masoara diferenta de potential intre bratul stang si bratul drept , intre bratul drept si piciorul stang si intre bratul stang si piciorul stang. Fiecare ciclu cardiac produce trei unde , numite P, QRS si T. P reprezinta propagarea depolarizarii prin miocardul atrial, QRS reprezinta propagarea depolarizarii prin miocardul ventricular, iar T reprezinta repolarizarea ventriculelor. Repolarizarea atriilor are loc simultan cu QRS, dar este mascata de amplitudinea depolarizarii ventriculare. Fonograma reprezinta inscrierea grafica a oscilatiilor sonore determinate de activitatea mecanica a inimii. 2. VASELE DE SANGE Vasele de sange alcatuiesc o retea prin care sangele circula de la inima catre toate organele corpului ( artere ) si de aici inapoi, la inima ( vene ). Sangele care pleaca de la inima se numeste sange arterial, este de culoare rosu aprins ca urmare a concentratiei mari de oxihemoglobina din eritrocite. Sangele care se intoarce la inima se numeste sange venos, este de culoare rosu inchis ca urmare a concentratiei mari de carbohemoglobina din eritrocite. a. Arterele: - prezinta un strat muscular gros, ce le permite propulsarea sub presiune mare a sangelui de la inima; - valoarea medie a presiunii intraarteriale este de 100 mm Hg; - peretele aortei si al arterelor mari cuprinde numeroase fibre de elastina printre celulele musculare netede, conferind elasticitate vaselor respective; astfel, se asigura un flux continuu al sangelui; arterele mici si arteriolele sunt mai putin elastice si au stratul

muscular mai gros in raport cu diametrul lumenului; aceste vase opun rezistenta curgerii sangelui, deoarece se destind foarte putin. b. Venele: - prezinta un strat muscular subtire, ce le permite sa se largeasca suficient pentru a se adapta cresterilor de volum sangvin; - venele situate sub nivelul inimii prezinta valve pe peretele intern, dispuse astfel incat sangele sa curga intr-un singur sens; - valoarea medie a presiunii intravenoase este de 2 mm Hg; - din cauza presiunii scazute, venele nu pot propulsa sangele spre inima, astfel ca ele sunt asezate printre muschii scheletici, care le comprima atunci cand sunt actionati; respiratia contribuie la propulsarea sangelui din venele abdominale in cele toracice; in inspiratie, diafragmul se contracta ( coboara ), determinand cresterea presiunii intraabdominale, comprimarea venelor si scaderea presiunii in cavitatea toracica. c. Capilarele: vase sangvine de dimensiuni mici, desprinse din arteriole; fac legatura cu venulele sau se anastomozeaza in retele. Peretele capilarelor are o structura extrem de simpla, fiind alcatuit dintr-un singur strat de celule. Astfel, schimburile nutritive, plastice si gazoase dintre sange si tesuturi se fac prin pinocitoza, difuziune si filtrare. Cantitatea de sange care intra intr-o retea de capilare este reglata de sfincterele precapilare. In arborele vascular, sangele circula prin doua sectoare distincte, unite doar la nivelul inimii. Acestea constituie circulatia sistemica ( circulatia mare ) si circulatia pulmonara ( circulatia mica ). Circulatia sistemica cuprinde: sistemul aortic, ce asigura transportul O2 si al substantelor nutritive la tesuturi, sistemul capilar, ce asigura schimburile nutritive si gazoase la nivel tisular, si sistemul venos, prin care sangele cu CO2 se intoarce la inima. Sistemul aortic este alcatuit din artera aorta si ramurile ei, care iriga organele corpului. Artera aorta prezinta urmatoarele portiuni: aorta ascendenta, crosa aortica si aorta descendenta toracica si abdominala. De la nivelul ei se desprind principalele artere ale corpului. Sistemul capilar face legatura intre sistemele arterial si venos. Sistemul venos este reprezentat de cele doua vene mari: vena cava superioara si vena cava inferioara, care aduc la inima sangele neoxigenat din corp. La nivelul membrelor exista un sistem venos profund, cu vase situate in muschi, si un sistem venos superficial subcutanat, care directioneaza circulatia sangelui spre inima. Circulatia pulmonara asigura transportul sangelui incarcat cu CO2 de la inima la plamani, prin artera pulmonara, cu ramurile ei, dreapta si stanga, si reintoarcerea sangelui oxigenat de la plamani ( in urma schimbului de gaze respiratorii ) la inima, prin cele patru vene pulmonare. Presiunea sangvina reprezinta presiunea sub care circula sangele in artere. Valoarea scade in timpul diastolei si creste in timpul sistolei. Arteriolele, datorita peretelui muscular foarte gros, opun rezistenta curgerii sangelui, fenomen numit rezistenta periferica. Ca urmare, presiunea sangelui la acest nivel, precum si in capilare scade foarte mult. Diametrul arteriolar poate varia prin vasoconstrictie sau vasodilatatie,

influentand fluxul sangvin din capilare. Cresterea rezistentei periferice in urma vasoconstrictiei arteriolelor poate determina marirea presiunii sangvine. Valoarea presiunii sangvine este influentata de trei factori: - frecventa cardiaca; - debitul sangvin; - rezistenta periferica totala; Cresterea oricaruia dintre parametrii enumerati poate determina cresterea presiunii sangvine. Masurarea presiunii sangvine se face cu ajutorul tensiometrului. Acesta este alcatuit dintr-un manson pneumatic, in care se pompeaza aer cu o para de cauciuc. Stetoscopul, plasat la nivelul incheieturii brat-antebrat, permite ascultarea arterei comprimate. Presiunea sangvina se citeste cu ajutorul unui manometru. Pulsul sangvin- la fiecare sistola ventriculara, inima impinge deja existent in vasele sangvine. Ca urmare, se produce o dilatare brusca a peretilor aortei. Aceasta dilatare se propaga cu o viteza de 10 ori mai mare ca cea a fluxului sangvin si reprezinta pulsul sangvin. Boli ale inimii: - endocardite- inflamarea endocardului si a valvelor inimii; - miocardite- inflamatii ale miocardului; - pericardite- inflamatii ale pericardului; - insuficienta cardiaca- inima nu mai poate asigura o circulatie normala a sangelui; factorii favorizanti sunt: bolile valvelor inimii, efortul fizic mare, infectiile, anemiile, lipsa unor hormoni, a unor saruri minerale, deformatii toracice, boli pulmonare si renale, hipertensiune arterial, ateroscleroza; - cardiopatia ischemica- apare ca o consecinta a aterosclerozei coronariene, ceea ce are ca efect oxigenarea insuficienta a inimii; este acompaniata de angina pectorala, care se manifesta prin durere interna, localizata in dreptul inimii, dar care se extinde de-a lungul mainii stangi pana la nivelul degetului mic si este insotita de senzatia de moarte iminenta; cardiopatia ischemica duce, in final la infarctul miocardic, care apare datorita astuparii complete si definitive a unei artere coronare si duce la necrozarea teritoriului de muschi cardiac hranit de artera coronara respectiva. Boli ale vaselor de sange: - ateroscleroza- consta in ingrosarea arterelor datorita depunerilor de ateroame ( placi lipidice ) in peretele vascular, ceea ce duce la diminuarea lumenului arterial; uneori lumenul este astupat complet, intrerupandu-se alimentarea cu sange a unui organ; procesul incepe prin deteriorarea endoteliului vascular ca urmare a fumatului, hipertensiunii, concentratiei mari de colesterol in sange sau a diabetului; - arteritele- inflamatii ale arterelor, netratate duc la cangrena; - flebite- inflamatia venelor; - tromboflebite- inflamatii ale venelor si formarea de cheaguri de sange in vene; - varicele- dilatarea venelor, tulburari circulatorii care pot duce la atrofii musculare, ulceratii ale gambelor, edeme cronice masive;

II. SISTEMUL LIMFATIC

Sistemul limfatic reprezinta o parte a sistemului circulator, fiind constituit din vase limfatice , ganglioni limfatici si organe limfoide. Principalele sale functii sunt: - redarea lichidului interstitial circuitului sangvin; - transportul lipidelor absorbite din intestin catre sange; - protectia organismului impotriva agentilor patogeni ( imunitatea ) prin intermediul limfocitelor, produse in maduva osoasa, organe si tesuturi limfoide. 1. Vasele limfatice a. Capilarele limfatice, cele mai mici vase ale sistemului limfatic, sunt inchise la capete si formeaza retele vaste in majoritatea tesuturilor. Peretele lor este un endoteliu caracteristic, poros, care permita accesul lichidelor interstitiale, a proteinelor, microorganismelor si lipidelor absorbite din intestinul subtire. b. Ducturile limfatice colecteaza limfa din capilarele limfatice. Peretele lor este asemanator peretelui venos, fiind alcatuit din trei straturi, cel intern prevazut cu valve. Limfa este propulsata de-a lungul ducturilor limfatice datorita acceleratiei gravitationale (cand circula de sus in jos ) sau prin presiunea exercitata de contractile musculare si alte miscari ale corpului ( cand circula in sens antigravitational ). Ducturile limfatice dreneaza limfa din corp in doua vase limfatice mari: ductul toracic ( dreneaza limfa din extremitatile inferioare, abdomen, regiunea toracica stanga, partea stanga a capului si gatului; in zona abdominala prezinta o dilatare numita cisterna chili; ductul toracic se varsa in vena subclaviculara stanga ) si ductul limfatic drept ( dreneaza limfa din extremitatile superioare, zona toracica dreapta si partea dreapta a capului si a gatului; se varsa in vena subclaviculara dreapta ). 2. Ganglionii limfatici Au forma unor boabe de fasole si sunt situati pe traiectul vaselor limfatice. Sunt inchisi in capsule de tesut conjunctiv fibros, din care pornesc spre interior septuri de tesut conjunctiv numite trabecule. Prezinta doua zone: corticala, la exterior, sub capsula conjunctiva, si medulara, la interior. Zona medulara este formata din tesut reticular ce contine celule fagocitare, al caror rol consta in purificarea lichidului ce ajunge la acest nivel. In tesutul reticular se gasesc si centrii germinativi, unde se produc limfocitele, care au rol in raspunsul imun. Limfa intra in ganglion prin mai multe vase limfatice

aferente si il paraseste prin vase eferente, ce pornesc de la nivelul hilului ( o depresiune de pe fata concava a nodulului ). Ganglionii limfatici se gasesc grupati in mai multe regiuni ale corpului. Principalele grupe sunt: - ganglionii popliteali si inghinali ( pentru regiunea inferioara a corpului ); - ganglionii lombari ( pentru regiunea pelviana ); - ganglionii cubitali si axilari ( pentru regiunea superioara ); - ganglionii toracali ( in zona pieptului ); - ganglionii cervicali ( in zona gatului ); - in peretele intestinului subtire se gasesc numerosi ganglioni limfatici si agregate de tesut limfatic numite foliculi limfatici sau Peyer. 3. Organele limfoide a. Splina este situata in cavitatea abdominala, posterior si lateral fata de stomac, acoperita de peritoneu. Indeplineste roluri esentiale: producerea de limfocite si hematii, filtrarea sangelui si distrugerea hematiilor batrane. Prezinta o portiune rosie ( pulpa rosie), pentru stocarea eritrocitelor batrane si o portiune alba ( pulpa alba ), ce contine centrii germinativi pentru producerea limfocitelor . b. Timusul ( vezi Glandele endocrine ); c. Amigdalele, in numar de trei perechi ( palatine, faringiene si linguale ), se gasesc in zona faringelui; rolul lor consta in apararea contra agentilor patogeni ce patrund in gat, in nas si in urechi. Organele limfoide au functii specifice in imunitate: - imunitatea nespecifica ( innascuta ), realizata prin mecanisme ca fagocitoza, febra si eliberarea de interferon; - imunitatea specifica ( dobandita ), care implica interventia limfocitelor si este directionata catre anumite molecule sau catre parti ale anumitor molecule numite antigene. Sistemul imun are doua componente: - sistemul imun umoral, care implica diverse tipuri de proteine numite anticorpi, care circula prin sange si plasma, lichide numite generic umori ; acest sistem actioneaza asupra agentilor patogeni prezenti in fluidele corpului; - sistemul imun mediat celular, se desfasoara prin actiunea unor celule speciale care circula prin sange si limfa; actioneaza asupra agentilor patogeni care au patruns deja in celulele gazda. Sistemul imun intra in actiune atunci cand detecteaza prezenta unor substante straine in organism ( antigene ). Acestea pot proveni de la bacterii, de la virusuri, dar si de la tesuturi sau organe transplantate de la o alta persoana. Capacitatea de a distinge substantele proprii de cele straine reprezinta una ditre cele mai importante caracteristici ale sistemului imun. O alta trasatura remarcabila a sistemului imun este capacitatea de asi aminti structura biochimica a antigenelor si de a reactiona prompt la un nou contact.

Termenul de imunitate se refera la protectia conferita de organism in urma unei expuneri anterioare la agenti patogeni, cand a sintetizat anticorpi ( proteine care anihileaza antigenele ). Astfel se explica imunitatea dobandita dupa o boala ca varsatul de vant sau rujeola: contractata in copilarie, confera imunitate la noi contacte cu virusul care o provoaca. Sistemul imun raspunde la un anumit antigen sintetizand anticorpi specifici. Anticorpii constituie o clasa de proteine numite imunoglobuline. Imunitatea poate fi dobandita prin vaccinare, cand sistemul imun este adus in contact cu forme attenuate ale agentilor patogeni. Acestea nu pot provoca boala, dar seamana cu agentii care o provoaca. Exista doua tipuri de imunitate: - activa: cand agentii patogeni patrund in organism pe cale naturala sau artificiala; - pasiva: dobandita in urma unui transfer de anticorpi, nu este de durata, deoarece sistemul imun nu a fost stimulat, iar anticorpii respectivi circula prin sange doar cateva saptamani sau luni ( de exemplu, anticorpii care trec prin placenta de la mama la fat ). Limfocitele mediaza raspunsul imun in cazul ambelor sisteme imunitare. Exista doua tipuri de limfocite: - limfocite B: produc anticorpi si mediaza imunitatea umorala; - limfocite T: mediaza imunitatea celulara. Ambele tipuri de celule rezulta prin diviziuni succesive ale unor celule initiale (stem) din ficat ( la embrion ) si din maduva osoasa ( la adult ). Celulele initiale destinate sa devina limfocite migreaza in timus, transformandu-se in limfocite T, sau raman in maduva osoasa devenind limfocite B. Limfocitele tinere migreaza apoi in organelle limfoide, unde se matureaza. Limfocitele mature intra in circulatia sangvina si limfatica. Boli ale sistemului imun: - artrita reumatoida:inflamarea articulatiilor, deoarece unii anticorpi ataca si distrug alti anticorpi, aflati in acelasi organism; - boala lui Hashimoto: producerea de autoanticorpi care ataca tiroida; - trombocitopenia: autodistrugerea trombocitelor proprii la contactul cu anumite medicamente; - hepatiata B: formarea complexului antigen-anticorp viral duce la periartrite ( inflamarea peretilor arterelor si arteriolelor ); - lupusul eritematos: producerea de anticorpi impotriva propriului ADN; - alergiile: reactii exagerate la antigene specifice; nu se cunoaste mecanismul acestui raspuns care pare inutil, dar care poate fi foarte periculos; reactiile alergice sunt extrem de rapide si pot fi provocate de cantitati infime de alergene; pot fi produse in cavitatea nazala si in bronhii, in tractul gastrointestinal sau la nivelul pielii. Anticorpii declanseaza reactia alergica prin legarea la celule speciale din tesutul conjunctiv. In momentul legarii, celulele respective elibereaza histamina, raspunzatoare de simptomele alergiei: stranut, iritatie nazala, mancarimi ale pielii, lacrimare. Uneori la contactul sistemului imun cu un alergen cum ar fi veninul de albine, se poate declansa socul anafilactic, care se traduce prin scaderea brusca a presiunii sangvine ca urmare a eliberarii unei cantitati mari de histamine, ceea ce poate duce la moarte rapida.