Sunteți pe pagina 1din 9

MONAHISMUL

1361. -Monahismul este obstea sau tabara crestinilor alcatuita numai din barbati sau numai din femei care au o chemare si o evlavie deosebita de a trai intens viata crestina, dupa sfaturile evanghelice (Matei 10, 37, 39; 16, 24-27; 19,10-12; Marcu 10, 28-30; Matei 19, 21; I Cor. 7; Apoc. 14, 14). Prototipul monahismului se afla in legea naziriatului (Num. 6, 1-26; Is. 56, 4-6; Ier. 35, 1-20; Amos. 2, 11-12) traita apoi integral de Ilie, Ioan Botezatorul, dreptul Simeon si Ana (III Regi 17,1-6; Luca 2, 25-38; 3, 1-17; Ev. 13, 12-15), continuata de Sf. Apostoli si apoi de sfintii parinti din primele veacuri, sub forma de celibatarism si anahoriteism sau pustnicie, apoi de tagma organizata incepand cu obstea cuviosului Pahomie (+348) pana azi. Realizarile bisericesti ale monahilor atat pentru mantuirea lor, cat si pentru folosul cultural si al pastoratiei bisericesti, sunt exceptional de marete (V. Ierom. N. Sachelarie, Asceza crestina in primele veacuri, Regulile Cuv. Pahomie, 1942; Vietile Sfintilor).

1362. -In organizarea canonica actuala, monahii au o ierarhie si anume: frate rasofor, monah stravofor si monah schimnic, incepatorul se numeste frate asa cum se numeau crestinii la inceput (Ioan 15, 12-17; F. Ap. 2, 3747; 4, 3237; I Cor. 1, 11; Colos. 1, 2). Cel Ce vrea sa intre in manastire dupa 3, 6, 12 luni, care da dovada ca se tine de fagaduinta depusa, este imbracat in rasa de monah, ca frate rasofor, adica purtator de rasa si numai dupa un timp de cativa ani de incercare, daca merita este tuns si primit definitiv. Daca pleaca i se socoteste casatoria ca a doua nunta (Sf. Vasile 18,19; Aneira 19; V. Casatoria monahului).

1363. -Se numeste monah stravofor acela care dupa ce a dat dovada in timpul fratiei de vrednicie si ravna, se tunde monah (dupa evhologiu) adica depune fagaduintele depline si solemne in fata sfantului altar cum ca el va trai toata viata sub ascultare, feciorie si saracie deplina. Prin acesta el si-a luat crucea sa ca sa poarte pe trupul sau ranile lui Hristos (Matei 6,19-34; 11, 13-15; 19, 28-30: I Cor. 1,18; Gal. 2,20; 6,14-17). De aceea el se, numeste stravofor adica purtator de Cruce.

1364. - Se numeste schimnic monahul batran care face alte fagaduinte si mai inalte prin care se obliga la o sarcina a crucii si mai grea, intre altele, renuntand la orice fel de sarcina administrativa -pastorala bisericeasca ca episcop si preot in afara de manastire, nici chiar ca staret nu poate fi, decat in sihastrie cu binecuvantare episcopala speciala, spre a trai in adancime viata omului duhovnicesc (I Cor. 2, 7-16; Sf. Sofia 2; Evhologiu).

1365. -"Cei ce in chip adevarat neprefacut petrec viata calugareasca, trebuie sa se bucure de cinstea cuvenita. Deoarece insa unii, luand haina monahala, aduc tulburari in treburile bisericesti ca si in cele de stat si cutreiera fara rost orasele incercand sa ridice manastiri pentru sine, s-a hotarat ca nimeni si nicaieri sa n-o poata zidi, nici intemeia manastiri sau case de rugaciuni fara invoirea episcopului cetatii". Calugarii din fiecare oras sau sat sa se supuna episcopului, iubind linistea si staruind cu bagare de seama numai in post si rugaciune si ramanand acolo unde se gasesc asezati. Ei nu trebuie sa-si paraseasca manastirile spre a tulbura treburile bisericesti sau civile, afara de

imprejurarea ca de catre episcopul cetatii s-ar ingadui aceasta pentru o trebuinta neaparata. De asemenea, sa nu se primeasca in manastire robi spre a se face monahi fara invoirea stapanului respectiv. Cel ce ar calca aceasta hotarare a noastra, poruncim sa fie scos din impartasire, ca sa nu fie luat in desert numele lui Dumnezeu. Insa episcopul cetatii trebuie sa aiba cuvenita purtare de grija in ce priveste manastirile. -IV ec.4,

1366. -Deoarece a te alatura de Dumnezeu indepartandu-te de zgomotele vietii, este lucru mult izbavitor, trebuie ca sa nu primim fara cercetarea varstei pe cei ce doresc viata calugareasca, ci sa pazim si in privinta lor porunca data noua de Parinti, astfel incat, hotararea pentru viata cea dupa Dumnezeu, sa fie primita ca facuta de acum inainte statornic, in cunostinta si dupa chibzuiala, potrivit cuvantului dat. Cel ce doreste sa ia asupra-si jugul monahicesc, sa fie nu mai putin de zece ani, ramanand in seama celui mai mare si la chibzuiala lui, sa socoteasca daca este mai folositor, sa se prelungeasca timpul aducerii si asezarii lui in viata monahiceasca. Caci, daca marele Vasile in sfintele sale canoane (18) legiuieste ca aceia care de buna voie se afierosesc lui Dumnezeu si imbratiseaza fecioria, sa implineasca 17 ani spre a se numara in randul fecioarelor, am statornicit si noi prin analogie, urmand pilda vaduvelor si a diaconeselor, asa numitul timp pentru cei ce aleg viata monahiceasca. Caci la dumnezeiescul apostol, sta scris: "De sasezeci de ani sa fie vaduva care se numara in Biserica", iar sfintele canoane au statornicit ca de la 40 de ani sa se hirotoniseasca diaconita (IV ec. 15) fiindca deoarece prin puterea lui Dumnezeu Biserica s-a facut mai tare, vazand ca merge inainte, iar credinciosii sunt in ce priveste pazirea dumnezeiestilor porunci, statornici si neclintiti. Deci si noi, dandu-ne bine seama, am hotarat in cele din urma ca binecuvantare a harului pentru cel ce voieste a incepe truda cea dupa Dumnezeu, sa fie insemnata curand ca un sigiliu, astfel incat sa nu mai intarzie mult si prelungind sa se intoarca, mai bine fiind a-l impinge catre alegerea a ceea ce este bun si catre statornicie. -IV ec. 40.

1367. -"Cei din orase sau sate, care vor sa se retraga in sihastrii si sa duca o viata singuratica, trebuie sa mearga mai intai la manastire si sa se deprinda cu petrecerea in singuratate. Vreme de trei ani sa se supuna cu frica lui Dumnezeu, celui mai mare peste manastire si sa implineasca ascultarea intru toate si cum se cuvine dand dovada de viata care si-a ales-o, ca a imbratisat-o de buna voie si din toata inima, adeverind despre aceasta superiorul locului. Dupa aceasta, alt an sa locuiasca afara de sihastrie, spre a se vadi mai bine scopul lor, fiindca astfel vor arata cu deplinatate, ca nu cauta slava desarta, ci prin liniste urmaresc ceea ce este frumos. implinindu-se acest timp, daca raman in ceea ce au ales, sa stea sihastriei, nefiindu-le ingaduit de ar si voi, sa paraseasca aceasta viata singuratica, afara daca i-ar sili o nevoie si un folos obstesc sau alta primejdie de moarte, care i-ar chema; aceasta insa cu binecuvantarea episcopului respectiv. Cei ce-si vor ingadui sa iasa din locuintele unde petrec, in afara de motivele aratate mai sus, sa fie inchisi fara voia lor in chiliile despre care am vorbit, vindecandu-se cu ajutorul posturilor si altor asprimi stiind ca potrivit Scripturii, nimeni dintre cei ce pun mana pe plug si privesc inapoi, nu este vrednic de imparatia cerurilor" (Luca 9,62) VI ec. 41.

1368. "Despre cei ce se cheama pustnici care imbracandu-se in negru si purtand plete, strabat orasele dand loc la neoranduieli cu barbati laici si femei si facand de ocara cinul lor, poruncim ca acestia daca se hotarasc a-si tunde

pletele, sa primeasca cinstea celorlalti calugari, sa se aseze in manastire si sa fie trecuti in randul fratilor, insa, daca nu vor alege aceasta, sa fie alungati cu totul din orase si sa locuiasca in pustiul de la care si-au luat si numele" -VI ec. 42.

1369. -"Crestinul are ingaduinta sa aleaga viata ascetica si sa lepede greutatea faptelor vietii zgomotoase, intrand in manastire si taindu-si parul capului dupa chipul calugaresc, sub orice pacat s-ar afla. Caci Mantuitorul nostru a zis: "Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara" (Ioan 6, 37). Deci, intrucat starea monahiceasca inchipuieste viata de pocainta, noi primim pe cel ce o ia asupra-si cu gand curat si care in niciun chip nu este impiedicat sa-si implineasca scopul". -VI ce. 43,44.

1370. -"Deoarece am primit stire ca unele manastiri de femei, celor ce vor sa se invredniceasca de acea sfintita stare, se imbraca de catre cei ce le-au adus, in manastiri si in tot felul de haine, precum si cu podoabele din aur si piatra iar venind in altar, se desfac de astfel de imbracare si danduli-se indata binecuvantarea chipului, iau vesmantul negru, hotaram ca de acum inainte sa nu se mai intample aceasta. Caci nu se cuvine, ca aceea care din proprie alegere a lasat toate placerile vietii si a imbratisat starea cea placuta a lui Dumnezeu, intarita prin chibzuiti statornice, purcezand astfel catre manastire, acum datorita podoabelor stralucitoare si trecatoare, sa-si aduca aminte de cele ce acum s-au dat uitarii. Din pricina aceasta ea va ramane la indoiala, iar sufletul se va tulbura, intocmai ca valurile care se framanta si se rastoarna unul peste altul, precum se intampla, privitorii celei ce vine la altar, vor socoti ca face aceasta nu pentru ca a luat asupra-si nevointa vietii ascetice, ci pentru ca a parasit lumea si cele ale lumii", -VI ec. 45.

1371. -"Femeile care au ales viata calugareasca si s-au asezat in manastire, nu trebuie sa iasa sub nici-un cuvant. Daca o nevoie de neinlaturat le-ar impinge la aceasta, sa faca lucrul cu binecuvantarea si ingrijirea celui mai mare si nu singure, ci insotite de vreo batrana sau sfetnica a manastirii, dupa cum va randui stareta, insa nu este ingaduit sa doarma afara. Dar si barbatii care au imbratisat viata calugareasca numai cu binecuvantarea preoestosului si numai cand au trebuinta, sa iasa. Cei ce vor nesocoti cele hotarate de catre noi, fie barbati, fie femei, sa se supuna pedepselor randuite". -VI ec. 46.

1372. -"Nici femeia sa nu doarma in manastire de barbati, nici barbatul in cea de femei, deoarece credinciosii trebuie scutiti de orice sminteala sau scandal, indrumandu-se catre o viata cuviincioasa si cu sarguinta pentru Dumnezeu. Iar daca cineva ar face aceasta, fie cleric, fie laic sa se afuriseasca". -VI ec. 47.

1373. -"Femeia celui inaltat la scaunul episcopal (VI ec. 12) potrivit intelegerii dintre dansii, sa se desparta de barbatul ei, dupa alegerea lui ca episcop, intrand intr-o manastire asezata departe de scaunul episcopal si bucurandu-se de ingrijirea episcopului. Iar daca s-ar gasi vrednica sa se inainteze in treapta diaconiei". -VI ec. 48.

1374. -"Necuratenia iubirii de argint s-a raspandit atat de mult la carmuitorii Bisericii, incat chiar unul dintre cei ce se cheama evlaviosi -barbati si femei- nesocotind porunca Domnului se inseala si pentru aur primesc pe cei ce vin la tagma preoteasca, sau la viata calugareasca. Si se intampla ca totul ajunge de lepadat, pentru cei ai caror inceput este netrebnic -precum spune marele Vasile. Caci nimeni nu poate sluji lui Dumnezeu si lui Mamona (Maiei 6,24). Deci, daca cineva s-ar afla facand aceasta, de este episcop sau egumen sau cineva din preotie sau sa inceteze sau sa se cateriseasca, potrivit canonului doi al sfantului sinod de la Calcedon, iar de ar fi egumen, sa se izgoneasca din manastire si sa se trimita la alta manastire pentru ascultare. Asemenea si egumenul care nu ar avea hirotonia prezbiterului. In privinta bunurilor pe care, parintii le aduc sub cuvant de zestre, copiilor, sau pe care, cei ce vin, le aduc ca fiind dobandite de ei, marturisind ca sunt aduse spre a fi daruite lui Dumnezeu, poruncim ca acestea sa ramana manastirii, fie ca stau, fie ca pleaca, potrivit cu fagaduinta celui ce le-a adus, daca nu cumva pricina plecarii ar fi a proestosului" ,-VII ec. 19

1375. -"Nu este ingaduit calugarului sau calugaritei sa-si paraseasca manastirea si sa se duca la alta (IV ec. 4). Daca s-ar intampla aceasta, trebuie sa fie gazduit, dar nu se cuvine sa fie primit fara stirea staretului sau".-VII ec. 21.

1376. -"Clericii si cei ce se infraneaza (celibatarii, monahii), sa nu intre la locuinta vaduvelor si a fecioarelor, decat numai cu ingaduinta episcopului sau a prezbilerilor (de ingrijire), dar si aceasta sa nu o faca singuri, ci insotiti de clerici colegi sau de aceia cu care episcopul sau -prezbiterii au voie sa intre la astfel de femei, sau sa vorbeasca cu ele de fata clericii, sau crestinii cinstiti". -Cart. 38.

1377. -"Fecioarele afierosite Domnului, cand se despart si se duc de catre parinti la manastire, trebuiesc incredintate femeilor calugarite mai evlavioase, sub ingrijirea episcopului sau in lipsa lui, sub ingrijirea prezbiterului (duhovnic al manastirii), pentru ca ele locuind impreuna sa se supravegheze spre o mai buna educatie, ca nu cumva sa umble ratacind fara socoteala si sa vatame numele cel bun al Bisericii". -Cart. 44.

1378. -"S-a hotarat ca daca un episcop va primi pe vreun calugar fugit din alta manastire si eparhie (I ec. 16) si ar voi sa-l hirotoniseasca sau sa-l puna egumen la manastirea sa, acel episcop sa ramana dezbinat (izolat) de ceilalti episcopi si sa aiba partasire numai cu poporul sau (Const. 76), iar acel calugar sa nu mai aiba dreptul de a fi hirotonisit sau pus egumen". -Cart. 80.

1379. -"S-a hotarat ca episcopul care ar voi sau a si pus valul imbracamintei monahale (Cart. 6) pe o fecioara sub varsta de douazeci si cinci de ani, din cauza ca ea era primejduita in castitatea ei feciorelnica, sau voia sa o ia vreun puternic indragostit, sau era amenintata de moarte (boala grea) facand aceasta la staruitoarea ei rugaminte si a parintilor ei, ca ea sa nu moara fara sa fie tunsa in monahism, acel episcop nu va putea fi invinuit de calcarea canoanelor (c. 16; Sf. Vasile 18, VI ec. 45) in care se fixeaza varsta de 25 de ani". -Cart. 126.

1380. -"Zidirea manastirilor, lucru atat de venerabil si atat de cinstit si de bine chibzuit de fericitii si cuviosii nostri parinti, astazi se vede rau facandu-se. Caci unii punand nume de manastire averilor si proprietatilor lor si fagaduind ca le afierosesc lui Dumnezeu, se mentin pe sine stapani ai celor afierosite si socotesc ca mestesugind amagesc pe Dumnezeu numai cu numirea. Caci nu se rusineaza a-si insusi si dupa afierosire aceeasi stapanire, pe care mai inainte nu erau opriti a o detine. Si atata preocupatie fac din acest lucru incat multe din cele afierosite se vad vazandu-se de cei ce le-au afierosit, spaima si scarba pricinuind celor ce le vad. Si nu numai ca nu se pocaiesc in privinta celor odata afierosite lui Dumnezeu, permitandu-si lor insusi stapanirea (asupra acelora), ci inca fara sfiala si altora o transmit. Deci, pentru aceasta Sfantul Sinod a hotarat ca nimanui sa nu-i fie iertat a zidi manastire fara stirea si invoirea episcopului. Si dupa ce acela a luat cunostinta si si-a dat invoirea si a savarsit rugaciunea trebuincioasa, precum cei din vechime cu iubire de Dumnezeu s-au legiuit, sa se zideasca manastire, apoi toate cele ce i se cuvin ei impreuna cu ea insasi, sa se scrie in condica si sa se aseze in arhivele episcopesti; dar cel ce le-a afierosit nicidecum sa nu aiba voie, fara invoirea episcopului a se aseza egumen pe sine-si sau pe altul in locul sau. Caci daca cineva nu poate fi stapan peste cel ce le-a daruit unui om, cum se va admite a rapi stapanirea asupra celor ce le consfinteste si le dedica lui Dumnezeu". -I II.

1381. -"Fiindca unii se imbraca la aparenta cu viata monahiceasca nu ca sa slujeasca lui Dumnezeu cu curatenie, ci numai ca prin cucernicia chipului sa dobandeasca faima evlaviei si prin aceasta sa gaseasca imbelsugata placere in propriile lor patimi (ca tunzandu-si numai parul locuiesc in casele lor, neindeplinind nici una din regulile si asezamintele monahilor). Sfantul sinod a hotarat ca nimeni sa nu se invredniceasca de schima monahala fara de prezenta celui ce este dator sa-l primeasca la ascultare si nasul sa aiba stapanire peste el si sa fagaduiasca ca va purta grija de manastirea sufletului lui, fiind acela fireste, barbat iubitor de Dumnezeu si proestos de manastire si destoinic de a mantui sufletul adus de curand lui Dumnezeu. Iar daca cineva se va vadi ca a tuns pe vreunul fara a fi de fata egumenul, care are datoria de a-l primi sub ascultare, acela sa se supuna caterisirii, ca unul care nu se supune canoanelor si strica buna randuiala monahiceasca, iar cel ce s-a tuns fara randuiala si fara socotinta, sa se dea in ascultare si in manastire, in care episcopul localnic va socoti. Caci tunderile cele fara de judecata si gresite necinstesc atat schima monahala cat si numele lui Hristos, fac sa se huleasca", -I-II, 2.

1382. -"S-a socotit sa dobandeasca indreptare si ceea ce face rau dar si ceea ce se trece cu vederea prin neglijenta si prin lenevire. Ca daca vreun proestos de manastire (nas) pe monahii cei subordonati lui, care fug (din manastire) nu i-ar cauta cu multa staruinta si aflandu-i nu i-ar lua cu sine si nu s-ar nevoi a-i castiga si a-i insanatosi cu doctoria potrivita si cuvenita greselii, Sfantul Sinod a hotarat ca acesta sa se supuna afurisirii (cand nu este hirotonit). Caci daca acela caruia i s-a incredintat purtarea de grija a dobitoacelor celor necuvantatoare si neglijind turma nu se lasa nepedepsit; apoi aceluia caruia i s-a incredintat conducerea pastorala a turmei lui Hristos si vazand mantuirea lor si cu trandavire si cu lenevire, cum nu va lua pedeapsa faptei lui indraznete?". -l-II, 3.

1383. -"Vicleanul s-a nevoit in multe chipuri sa umple de ocara cinstea schimei monahicesti si spre scopul acesta a gasit mult ajutor in vremea eresului iconoclast, celui mai de inainte. Ca monahii parasindu-si manastirile lor de sila eresului, unii adica la altele, iar altii in locasurile barbatilor lumesti se duceau. Dar prigoana care pe dansii se parea atunci a-i face fericiti prin dreapta credinta in narav nebunesc cazand, i-a facut de ras. Ca acum dreapta credinta raspandindu-se si Biserica liberandu-se de sminteli, totusi unii parasindu-si manastirile lor si ca un rau cu anevoie de oprit, incoace si incolo invartindu-se si stramutandu-se si de multa sminteala umplu manastirile, dar si multa neoranduiala isi aduna intru sine si cinstea supunerii o destrama si o batjocoresc. "Ca Sfantul Sinod curmand nestatornicia pornirii acestora si nesupunerea, a hotarat ca daca vreun monah fugind din manastirea sa, s-ar duce sau in alta manastire sau in locuinta lumeasca ar intra si el si cel ce l-a primit sa fie afurisit pana ce fugarul se va inapoia in manastire, din care rau a fugit cu nesocoteala (VI ec 23)". Iar daca episcopul (IV ec. 4) pe oarecare dintre monahii cei dovediti in dreapta credinta si in cinstirea vietii ar voi sa-i mute in alta manastire in scopul statornicirii manastirii, sau in casa lumeasca va socoti a-i aseza, spre mantuirea celor ce locuiesc intr-insa sau aiurea va binevoi sa-i puna, aceasta imprejurare nu-i va face vinovati, nici pe cei ce primesc, nici pe monahi", -I-II, 4.

1384. -"Gasim ca lepadarile de lume cele ce se fac fara judecata si fara ispitire, mult strica monahiceasca buna randuiala. Ca unii aruncandu-se pripit pe siesi in viata monahiceasca si neglijand asprimea si osteneala infranarii (monahicesti), iarasi se intorc cu ticalosie la viata cea iubitoare de trup a pacatului (V. Casatoria monahului). Pentru aceasta Sfantul Sinod a hotarat ca nimeni sa nu se invredniceasca de schima monahiceasca inainte de a se dovedi pe sine potriviti si vrednici de acest fel de viata, prin timpul cel de trei ani randuit pentru ei spre cercare. Si sinodul a poruncit ca acesta sa se tina cu strictete; afara de cazul cand vreo boala grea cazandu-i asupra-i va sili sa se scurteze timpul cercetarii; sau de cumva ar fi vreun barbat evlavios si matur care si in lumescul chip a petrecut viata monahiceasca. Caci la un barbat ca acesta ajunge si timpul de sase luni pentru ispitirea deplina. Iar de va proceda cineva impotriva acestora, apoi egumenul cazand din egumenie sa-si afle pedeapsa neascultarii in petrecerea sub ascultare; iar cel ce s-a facut monah, sa se dea la alta manastire in care se pazeste desavarsit randuiala monahiceasca", -I-II, 5.

1385. -"Monahii sunt obligati sa n-aiba nimic al lor propriu, ci toate ale lor sa le daruiasca manastirii. Caci fericitul Luca zice, despre cei ce cred in Hrislos si inchipuiesc vietuirea monahilor ca "nici-unul nu zicea ca din a sa avere este ceva al sau, ci totul le are de obste" (F. Ap. 4, 32). Pentru aceea, celor ce voiesc sa fie monahi li se da voie in privinta averilor sa ia dispozitie mai inainte si sa transmita averile lor oricaror persoane ar voi, care fireste nu sunt oprite de lege (Cart. 22, 81). Caci dupa ce se vor face monahi, li se ingaduie lor ca sa poarte grija sa-si mai administreze bunurile lor. Iar de se va vadi ca vreunul isi va insusi oarecare avere care n-a fost data manastirii si se va robi patimei iubirii de castig, averea sa se ia de la dansul de catre egumen, sau de catre episcop si vazandu-se (public) in prezenta multora (prin licitatie) sa se imparta celor saraci si lipsiti. Iar cel ce a cautat sa rapeasca o astfel de avere, ca oarecand Anania (F. Ap. 5,1-10), Sfantul Sinod a hotarat ca sa se intelepteasca cu canonisire potrivita.

Si lamurit este ca cele statornicite de Sfantul Sinod pentru monahii barbati, a hotarat sa aiba tarie si pentru monahiile femei". -I-II, 6.

1386. -"Vedem ca multe episcopii se prabusesc si se primejduiesc a se desfiinta cu totul (Ap. 38) fiindca cei ce stau in fruntea lor toata grija si silinta o intrebuinteaza pentni a zidi manastiri noi; si pe acelea nimicindu-le si stragandu-le veniturile, lucreaza pentru folosul acestora noi. Deci, pentru aceasta a hotarat Sfantul Sinod ca nici unuia dintre episcopi nu-i este iertat sa zideasca din nou manastire spre distrugerea episcopiei sale. Iar de se va vadi cineva ca indrazneste sa mai faca aceasta, acela sa se supuna certarii cuvenite, iar cea zidita din nou de el, ca si cum de la inceput nu ar fi avut drept de a fi manastire, sa se atribuie episcopiei ca un drept al sau. Caci nimic din cele facute impotriva legilor si fara randuiala, nu poate aduce vatamare celor asezate canoniceste". -I-II, 7.

1387. -"Calugarul care si-a lepadat haina, daca revine in manastire, se cade a fi iarasi primit, numai dupa ce a fost invatat indeajuns si i s-a citit canonul pocaintei impreuna cu toata fratimea si apoi i se dau hainele de sub sfanta masa, dar fara a mai depune obisnuitele fagaduinte". - Nichifor 14 (s. At. IV, p. 431).

1388. -"Cu toate ca pana acum unii din arhierei, care s-au pogorat din schima monahala (in schimnicia aratata de evhologiu) erau siliti sa ramana la inaltimea arhieriei si facand aceasta au fost trecuti cu vederea. Acest sfant si ecumenic sinod insa, indreptand si aceasta scapare din vedere si intorcand aceasta fapta ilegala la legiuirile bisericesti a hotarat, ca daca vreun episcop sau oricare altul din demnitatea arhiereasca ar voi sa se pogoare in viata monahiceasca si sa indeplineasca locul pocaintei schimnicesti, acesta sa nu mai aiba pretentie la demnitatea arhiereasca. Caci asezamintele monahilor schimnici au cuvant de ascultare neconditionata si ucenicie, iar nu de a invata si de a fi intai sezatori, ca stareti; nici nu cer a pastori pe altii, ci insisi a fi pastoriti. Drept aceea, precum s-a zis mai inainte, dispunem ca nici unul din cei trecuti in catalogul arhieresc si dintre pastori sa nu se pogoare pe sine la locul celor ce sunt pastoriti si se pocaiesc in schimnicie. Iar de va indrazni vreunul sa faca aceasta dupa emiterea si publicarea hotararii date acum, acela lipsindu-se pe sine de treapta arhiereasca sa nu se mai intoarca la demnitatea de mai inainte, de care s-a lepadat prin faptele sale". -Sf. Sofia 2.

1389. -"Se iarta monahului sa plece din manaslirea sa (in care s-a tuns) din trei cauze: Daca staretul este eretic, daca intrarea femeilor este libera (si se poarta cu obraznicie), daca in manastire este scoala pentru copiii mirenilor" (continuare C. 18) -Sf. Nichifor 17.

1390. - "Fiindca acestia vor divulga in popor, numai ceea ce ei inteleg rau de la manastire". -Sf. Nichifor 18.

1391. -"Calugarii canonisiti se cade a manca si a se ruga impreuna 4 cu ceilalti si sa primeasca anafora, odata cu marturisirea lor". -Sf. Nichifor 19.

1392. -"Cel ce de frica militariei sau din alte scopuri viclene a imbracat haina monahala (ca frate) si dupa ce a trecut nevoia a dezbracat-o ca unul ce-si bate joc de tagma, se canonisesle 120 de zile (patru luni) si apoi sa se apropie de impartasanie". -Sf. Nichifor 22.

1393. -"Nu se cuvine ca staretul sa scoata culionul ucenicului lui (sa-l dezbrace) si sa-l alunge din manastire" afara de cazurile exceptionale cand judecata ar statornici ca s-au epuizat toate mijloacele de indreptare (I Cor. 5,2-5) -Sf. Nichifor 24.

1394. -"De va fi cineva bolnav greu si ar cere Sfantul Botez (Timotei 4) sau tunderea in monahism trebuie sa i se dea fara intarziere (inainte de a muri) si sa nu fie oprit de la harul mantuirii". -Sf. Nichifor 26.

1395. -"Nu se cuvine monahului prezbiler a sluji fara mantie", (la slujba celor sapte laude, mai ales in post si acolo unde manastirea dispune de mijloace mai ales duhovnicesti -Sf. Nichifor 27.

1396. -"Femeia care vrea sa se calugareasca si-i este voia sa-si lase barbatul, aceea sa se ispiteasca cu dinadinsul trei luni, ca nu cumva s-o fi batut barbatul, sau altul s-o fi scarbit, de aceea pentru frica sau mania ei vrea sa-l lase si sa se faca calugarita".-lLT, 118.

1397. -"Preotul mirean n-are voie, nici se cade, nici e lucru cinstit, nici se cuvine sa faca calugar (sa faca slujba tunderii in monahism). Pentru ca un lucru ce n-are, cum va putea el atunci sa dea? El calugar nu este, dar cum ar putea sa faca calugar". -ILT, 119.

1398. -"Nu este alta lupta mai mare decat a neprihanirii si a fecioriei. Chiar si ingerii se minuneaza de cei ce cinstesc nenuntirea, care se incununeaza nu mai putin cu mucenicii. Caci cel ce legat fiind cu trupul si cu sangele se straduieste sa imite necontenit viata nemateriala a celor netrupesti prin curatie de cate osteneli si sudori nu are trebuinta? Atat de mare si de inalta este cu adevarat aceasta virtute, incat lipseste ca sa-i para cu neputinta, ca fiind mai presus de fire, daca nu ar ajuta Dumnezeu de sus intarind neputinta firii si proptind putreziciunea ei si usurand-o in oarecare chip ca sa se ridice de la pamant prin dragostea de Dumnezeu si prin nadejdea bunatatilor celor gatite ei". -Filoc. IV. p. 272.

1399. -a). "Biserica asa s-a obisnuit astfel, a ingropa pe fratele cel ce s-a sfarsit in credinta, adica pe cel ce este arhiereu sau preot. Mainile preotilor il aseaza ca cel ce este cu totul sfintit, il imbraca cu haine curate ale chipului sau, spalandu-i mai intai trupul numai cu buretele, cu apa crucis, in chipul sfantului botez, la frunte, la buze, la ochi, la piept, la genunchi si la maini. Deci, incingandu-l pe deasupra il imbraca cu odajdiile cele arhieresti sau cu cele preotesti si-l incalta cu incaltaminte noua, si-i da in maini Sf.Evanghelie care se citeste atunci mai inainte cand moare sau si dupa moarte, daca va avea vreme ca cel ce a vietuit dupa Evanghelie, se mai citeste si intru curatia si sfintirea

lui din prea dumnezeiestile cuvinte... La monahi se citeste psaltirea... Deci il ridica si il aduc in Biserica cu faclii inchipuind acea dumnezeiasca si neincetata lumina. Iar daca cel ce s-a sfarsit este monah, dupa ce il sterg cu buretele crucis il imbraca cu hainele chipului sau si pe deasupra se acopera si se coase mantia care este ca un mormant, facand pe deasupra cruci pentru Hristos, caruia i s-a rastignit". -Sf. Simeon Tes. 6,361.

1400. -"Se pune pe pieptul raposatului icoana lui Hristos, aceluia pe care l-a iubit si zicand preotul rugaciunea il ridica pe el si-l duc la dumnezeiasca Biserica cu sfesnice. Asemenea se face si la mireni. Pe acestia ii imbraca cu haine curate, de cele obisnuite iar pe deasupra lor pun sfanta panza (un acoperamant obstesc al Bisericii special facut) pentru ca e credincios si sfant si se afla sub acoperamantul lui Hristos. Deasupra lui se pune icoana pentru credinta care e intru Hristos si cum ca Lui si-a incredintat sufletul. Astfel, zicandu-se rugaciunea se ridica si se duce cu sfesnicele la dumnezeiasca Biserica". -Sf. Sim. Tes. VI, 362. CXLVI.

http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pravila-bisericeasca/monahismul-82004.html

Evaluare