Sunteți pe pagina 1din 50

1.

Cununi minunate așteaptă să le poarte


Cei ce pentru Domnul au lucrat;
Răsplata este mare pentru-aceia care
Rămân credincioși cu-adevărat.

R: Oare ce-am făcut pentru Tine?


Cât timp să mai lucrăm ne rămâne?
Ceasul e târziu, Doamne, eu nu știu
Cât timp Tu vei mai zăbovi.

2. Cu fapte, nu cu vorbe, cei din catacombe


Prin moarte și-au plătit credința lor;
Rămâne mărturie credința lor cea vie,
Și Domnul răsplăti-va tuturor.

3. La fel ca toți sfinții vreau să privesc spre ceruri,


Spre țintă să alerg neîncetat,
Să fiu o piatră sfântă în cetatea care cântă
“Osana Mielului ce ne-a salvat!”
1. Ierusalime loc iubit Mi-e dor, mi-e dor de Tine
Spre Tine-am plâns căci te-am dorit Prin lumea cu suspine.

R: /:Ești locul fericit, cum n-am mai întâlnit


Aici, în lume niciodat’
Isuse Preaiubit, cu drag Tu l-ai gătit
Să pot și eu în el intra :/

2. Ierusalime, te ador Tu ne ești mama noastră


Spre tine-odată vreau să zbor Mai sus de bolta-lbastră.

3. Ierusalime sunt pribeag O vreme-aici prin lume


Dar în curând în al tău prag Cu lacrimi îți voi spune:

4. Ierusalime te aștept Și cât va mai fi oare?


Căci vreau să cânt in sânul tău La marea sarbatoare.
1. Să nu lași după mine,
Dumnezeul meu,
Să mă ții lângă Tine,
Cât ar fi de greu.

R: /:Iată ruga mea, iată tot ce-ar vrea


Inima să-Ți dea, tot ce este-n ea.
Nu mă mai lăsa, Doamne-a mă schimba,
Orice m-ar costa, fie voia ta! :/

2. Să mă ții pe cărarea
Voii Tale în veac,
Să-mi trezești ascultarea,
Ca să-Ți fiu pe plac.

3. Doar prin Tine se poate


Să trăiesc frumos,
De la Tine am toate,
Prin Isus Hristos!
1. Când omenirea se frământă
Şi-n întuneric rătăcesc,
Inima mea, Isuse-Ţi cântă,
Căci Tu eşti tot ce îmi doresc.

R: Isus, Isus, speranţa mea,


În Tine mă voi bucura,
Prin imnuri Te voi înălţa,
Fii lăudat, Aleluia.

2. Când ispitit mai cad pe cale


Şi-n drumul meu mă poticnesc,
Eu nu mă las, ci Osanale
Îţi cânt cu-acei ce Te iubesc.

3. Către a Ta împărăţie
Ajută-mă să mă silesc,
Să-Ţi pot cânta o veşnicie,
Isus, Isus eu Te iubesc.
1. Avem atâta, Doamne, de luptat,
Ispitele lovesc neîncetat.
Alături de Tine, Doamne, vrem să fim,
Ştim că doar aşa putem să biruim.

R: Nu Te duce, Doamne, de la noi,


Făr' de Tine suntem slabi şi goi,
Doamne sfinte nu ne părăsi,
Fără de Tine nu putem trăi.

2. Pe drumul spre Emaus ca cei doi,


Vrem Isuse să rămâi cu noi.
Iată vine seara, este spre apus,
Rămâi cu noi, rămâi cu noi, Isus.

3. Pe calea care duce la viaţă,


Fii călăuză şi povaţă.
Un far în bezna nopţii, un ajutor,
Rămâi în toate scut izbăvitor.
1. Calea pocăinţei, nu o poţi schimba,
Orice titluri mari ai dobândi,
La Cuvântul Sfânt al vieţii nu poţi adăuga,
Nici o iotă, orişicine-ai fi.
Nu poţi ţine-n taină, nici un mic păcat,
Căci la doi stăpâni nu poţi sluji,
/:Doar prin pocăinţă cu adevărat,
Mântuirea o vei dobândi:/

2. Vorbe spuse-n pripă, ce adânc rănesc,


Nu ţie-ngăduit să le rosteşti,
Nu poţi niciodată după placul tău firesc,
Calea pocăinţei s-o lărgeşti.
N-asculta ce spune al răutăţii glas,
Că ţi-aduce-n suflet doar venin,
/:Vorbele rostite-n al mâniei ceas,
Nu se potrivesc unui creştin:/

3. Să veghezi cu teamă, în gândirea ta,


Căci un gând venit de la cel rău,
De la Calea pocăinţei te va-îndepărta,
Şi va pângări sufletul tău.
Să ai totdeauna cugetul curat,
Şi-n credinţă neclintit să fi,
/:Căci doar prin credinţă cu adevărat,
Cel neprihănit va birui:/

4. Calea pocăinţei o poţi arăta,


Semenilor tăi trăind frumos,
Când privind la bucuria şi la pacea ta,
Vor vedea în tine pe Hristos.
/:Veşnic va rămâne Sfântul Său Cuvânt,
Adevăr curat şi neştirbit,
Calea păcăinţei, fi-va Pământ,
Neschimbată până la sfârşit:/
1. Nu e furtună prea mare Nici încercare prea grea,
Nu e problema din care Isus nu te poate scăpa.
Acel ce-a creat și natura Și marea și vântul cumplit,
E Domnul Isus, e Mesia, Cu tine la drum a pornit.

R: /: Încrede-te frate în Cel care poate


Pe valuri sa poarte corabia ta.
El umblă pe mare când vântul e tare,
Ți-aduce salvare în clipa cea grea. : /

2. Așa ca și Petru pe ape, Când vrei să pornești spre Isus,


Pășești prin credință în noapte, Deodată de valuri ești dus.
Dar Domnul e chiar lângă tine, El mâna ți-a-ntins, te-a salvat.
Ce bine-i să ai lângă tine Așa Salvator minunat!

3. Când vezi că se tulbură marea Și norii deasupra ta vin,


Să nu-ți pierzi tu, frate, răbdarea, Curând cerul va fi senin.
Tu pune-ți nădejdea în Domnul În Cel care poate salva,
Oricât ar fi valul de mare, Tu strigă și nu te lăsa.

R2: /: Isuse, Isuse, întinde-mi Tu mâna


Și scapă-mă, Doamne, din valul cumplit.
De Tine ascultă și marea și vântul,
La glasul Tău, Doamne, furtuni s-au oprit. : /
1. Poate-i ultima chemare pentru tine
Eşti chemat sa ai salvare la Isus
Poate-i ultima chemare, nu ştii mâine
Dacă vei mai fi în viaţă pe pământ.

R: Acum te-ntoarce la Isus


Intoarce-te la Dumnezeu
Să fii iertat şi mântuit n-ai vrea
De azi să fii copilul Său.

2. Cât de scurtă este viaţa omenească


Eşti o umbră, eşti un abur pe pământ
Călător spre veşnicia ce te-aşteaptă
Unde vei plecat tu prieten în curând?

3. Evanghelia te cheamă azi pe tine


Din păcat să te întorci la Dumnezeu
Nu pleca nemântuit în veşnicie
Azi primeşte-l pe Isus ca Domn al tău.

4. Dar ascultă azi chemarea ce ţi-o face


Dumnezeul veşnic care te-a creat
Vino prieten chiar acum, uşa-i deschisă
Te aşteaptă-n prag Isus cel minunat.
1. Tu, pribeag călător, Azi te cheamă cu dor
Un glas dulce de sus, Un Păstor pe nume Isus!
Căci din turmă ai plecat, Fiindcă nu-ai ascultat,
Dar din goluri de stânci Şi abisuri adânci
El mereu te-a căutat!

R: Vino acasă degrab' tu, copil rătăcit,


Cât eşti încă chemat
Şi de cer aşteptat, întoarce-te!
Vino, nu-ntârzia, astăzi te poţi salva!
Cât e încă milos, vino dar, la Hristos,
Vino, nu amâna!

2. În desfrâu şi-n plăceri N-ai să-ajungi nicăieri!


Vei fi într-una hoinar, Rătăcind şi alergând în zadar!
Cât mai este-n Calvar o iertare prin har,
Hai la cruce supus, alte căi spre cer nu-s,
Te aşteaptă Isus!

3. Dacă astăzi ai vrea să-ţi deschizi inima,


El iertare ţi-ar da Şi de lanţuri te-ar elibera!
Mâine nu poţi să ştii dacă tu vei mai fi...
Când atâţia-s ce pier, Fă un pas către El,
Spune ''DA'' pentru Cer!
1. Din neam în neam eşti adăpost
Celor ce se încred în Tine
Tu vieţii mele scut ai fost
Când vânturi au bătut în mine.

R: Tu eşti cetăţuia mea


Tu eşti adăpostul meu
O lumină-n noaptea grea, Tu Doamne
Îmi eşti scăpare, în ceasul greu,
În zidul tare, din jurul meu.

2. O mie cadă-n preajmă mea


Şi zeci de mii pot chiar să fie
Rămân sub ocrotirea Ta
Din Tine fac nădejde vie

3. Eu niciodată nu mă tem
De groaza nopţii ce-o să fie
Nici de săgeata celui rău
Şi nici de-aprinsa lui urgie...
1. Spre bolta înstelată privirea mi-o îndrept,
Mi-e dor de Tine Doamne, mi-e dor să Te aştept...
Ca fiul cel în zdrenţe s-a-ntors l-ai săi părinţi
Mă-ntorc plângând Isuse cu lacrime fierbinţi.

R: Eşti aproape, da aproape, să Te întorci pe nor


Sunt aproape, foarte aproape a noastre sărbători
E aproape, e aproape venirea Ta Isus
Când noi pe nori de slavă, zbura-vom tot mai sus

2. Trezeşte-mă o Doamne din starea de păcat


Prin al Tău sânge fă-mă că să devin curat
Puternică credinţă şi plin de Duhul Sfânt
Vreau să mă ştii Stăpâne căci sunt pe-acest pământ.

3. Aş vrea să fiu Isuse atunci la nunta Ta


Când în cetatea sfântă toţi sfinţii vor intra,
Când îngerii în imnuri vor preamări mereu
La masa Ta, o, Mire, aş vrea să fiu şi eu.

4. Dar pân’ atunci în vase mai pune untdelemn


La post şi rugăciune s-avem cu toţi îndemn.
Şi-n părtăşie sfântă, mereu, mereu să fim
Cum ne-ai iubit o Doamne, aşa să ne iubim.

5. Prin vânturi şi prin valuri spre-a fi încrezători


În luntrea vieţii noastre, Isuse să coborî
Furtuna de e mare, ea se va liniştii
Biruitori o Doamne, cu Tine noi vom fi.
1. Câtă vreme-am trăit în păcat,
Câtă vreme nu Te-am căutat,
Până când eu Te-am întâlnit
Eram un om nenorocit.
Dar de când Te-am aflat, scump Isus
Și în viața lumină mi-ai adus,
Simt mereu puterea-Ți în piept
Și-ntâlnirea cu Tine o aștept!

R: /: Osana, osana! Slăvim pe Dumnezeu!


Osana! Mărim Numele Tău! Isus, în veci să fii-nălțat!
/: Vrem să Îți cântăm, În veci să Te lăudăm,
Mare Împărat! :/

2. Așteptăm să Te-ntorci, Doamne, acum


Te simțim, ești aproape, pe drum.
Vino, vrem să vedem fața Ta,
Te-așteaptă jos biserica!
Noi cântarea spre Tine o înălțăm,
Mai aproape de Tine să stăm.
Întărește pe cei obosiți!
Vrem să fim cu toții mântuiți!

3. Eu la Tine Isuse-am găsit,


Mângâiere și sunt ferici!
Vreau să-Ți cânt, să Te laud mereu,
Slăvesc în veci Numele Tău.
Vreau s-ajung, odată, să cânt
Lângă Tine, Păstorul cel blând,
Să te 'nalț, să Te laud, Isus,
La slăvita-ntâlnire de sus!
1. Isuse câte grijuri și câte încercări
De-atâtea ori ființa-mi copleșesc
Puțină-i fericirea și-s multe întristări
Ce-n inimă adesea mă lovesc.

R: Dar vine marea zi Când Tu vei reveni


Și sus pe norii cerului vei sta
Grăbește-Ți Doamne pașii, Te rog nu-ntârzia
Revino să-Ți răpești Mireasa Ta

2. Isuse ce mă doare s-aud cum ești hulit


De cei pe cari din Tine i-ai creat
De-atâta stricăciune mi-e sufletul mâhnit
Mă lupt ca Lot în lumea de păcat.

3. Isuse Tu-mi ești totul când toate parcă pier


O rază de speranță-n bezna grea
Ești Regele iubirii, ești Mirele etern
Iar eu pe veci voi fi Mireasa Ta.
1. Din tinerețea mea Te caut Isuse
Nimic pe-acest Pământ nu-mi pare mai de preț
Din tinerețea mea comorile nespuse
Sunt ale Tale căi pe care le doresc

R. Tinerețea mea și anii


Doamne-i pun în slujba Ta
Tu ești singura comoara
Pentru toată viața mea.

2. Din tinerețea mea Te caut pe Tine


O fii al meu Păstor Isuse prea iubit
Căci viitorul meu e cunoscut de Tine
Te rog nu mă lăsa vreodata părăsit

3. Din tinerețea mea ascult de Tine


De-a Tale-nvățături lăsate în Cuvânt
Găsesc plăcerea mea în slovele-Ți divine
Tu ești comoara mea Isus pe-acest Pământ.
1. În casa ta mai sunt și azi altare,
În casa ta mai arde focul oare?
/: În casa ta mai este azi cuvântul
Și nicidecum nu te va bate vântul. :/

2. În casa ta să n-ai idolii lumii


Să macini azi semințele minciunii
/: Să fugi mereu de tot ce-i inălțare
Și-apoi vei fi la marea sărbătoare. :/

3. În casa ta mai este azi lumină


În rugăciuni și peste disciplină
/: Că doar așa soțul și soția
Vor moșteni în ceruri veșnicia. :/

4. În casa ta mai este armonie


Când cerul tot ți-aduce bucurie
/: Căminul tău a fost și pentru alții
Venit-au des surorile și frații. :/

5. În casa ta ca Iosua să spui


Că tu cu-ai tăi lângă Domnul rămâi
/: Chiar dacă toți își schimbă azi stăpânul
Tu vei striga: ca Domnul nu-i nici unul. :/
1. Din stânci țâșnesc izvoare de apă,
Din vârfuri de munte coboară vuind,
Pe-al lor Creator într-una Îl laudă,
A Lui măreție și slavă vestind.

R: /: Dar noi am găsit Izvorul Vieții


Ce curge divin și frumos
Din stânca de care au scris toți profeții,
Iar Stânca aceasta E Isus Hristos! : /

2. Și ploaia și norii-s de Domnul trimise


Să ude pământul în arșița grea,
El brazdele udă și bulgării sfarmă,
Răsadul să crească și roadă să dea.

3. Tot El a dat și ploaia târzie


A Duhului Sfânt, șuvoi nesecat,
Ce inimi inundă în marea pustie
Și cheamă la viață pe om, din păcat.
1. Dă-ne putere Doamne azi Îți cerem,
Puterea Duhului Tău Sfânt,
Ca să putem învinge-n orice vreme,
În timpul alergării pe pământ.

R: /:Harul Tău în încercarea grea,


Ne dăruiește victoria
O, Doamne prin puterea Ta, învingem noi,
În orice lupte si nevoi :/

2. Ajută-ne ca să purtăm cu cinste


Numele-Ți Sfânt, așa cum ne-ai chemat
Să oglindim în ale noastre fapte,
Isuse chipul Tău sfânt si curat.

3. Dă-ne putere azi să fim în lume,


Lumină pentru cei ce-s rătăciți
Să ținem sus stindardul Evangheliei,
Chiar de vom fi de oameni prigoniți.

4. Ajută-ne să mergem drept pe Cale,


Când greul și ispita vor veni
Să nu dăm înapoi în încercare,
Să nu ne poată răul birui.
1. Mă gândesc ades la Tine, la iubirea Ta adâncă,
La fântâna apei vieţii ce mai izvorăşte încă.
Doar un pas am mers spre ceruri, o, şi m-ai răsplătit aşa
Cum gândirea cea mai-naltă, o, niciodată n-ar visa...

R: /: O, de s-ar deschide cerul şi Te-ai coborâ în slavă,


S-ar aprinde înălţimea, o, de splendoarea Ta grozavă,
Şi s-ar despica în două munţii în cuprinsul lor,
De lumina Ta, s-ar umple, o, Muntele Măslinilor. :/

2. Ai veni la mine şi Te-aş invita la cină


Şi Ţi-aş dărui cu totul inima de pace plină;
Aş privi mereu la chipul care-a suferit dispreţul
Şi, spre fericirea noastră, a plătit cu sânge preţul.

3. Dacă voi intra vreodată, în a-nemuririi spaţii,


Ca, în lumea înnoită, îngerii să-mi fie fraţii,
Numai prin a Ta iubire, voi păşi în veşnicie;
Tu-mi vei fi şi-acolo, Doamne, cea mai sfântă bucurie!
1. Îți cântă cerul, pământul și marea
Și toate ascultă porunca Ta
/: Doar omul e singurul care
N-ascultă de vocea Ta: /

R: Omule (omule), ia bine seama


Nu poți trăi așa cum vrei pe-acest pământ
Căci Dumnezeu, El ți-a dat viața
Și ți-a cerut un trai curat și-un legământ

2. De ce te împietrești și n-asculți chemarea?


De ce de Satan te lași amăgit?
/: Există o singură cale
Prin care poți fi mântuit: /

3. Isus este calea, adevarul, viața


Prin El mântuire și pace găsești
/: Grăbește de salvează-ți viața
Căci mâine nu știi de mai ești: /

4. Acum ai harul și poți a te-ntoarce


Din traiul murdar și rușinos
/: Isus te primește te iartă
Renunță la ce-i păcătos: /
1. Isus te-a salvat de la moarte,
De ce vrei să dai înapoi?
Privește ‘nainte-i cununa,
Și-i doar pentru biruitori.

R: /: Mai luptă, mai rabdă, nu da ‘napoi,


Isus te-ntărește și-ți dă puteri noi,
El și-a dat viața să fii mântuit
Nu-ți pierde chemarea ce ai primit. : /

2. Venirea Lui e foarte aproape,


Și mulți stau, că au obosit,
Biserică-i timpul trezirii,
Că ceasul e chiar pe sfârșit.

3. Pe calea aceasta e luptă,


Sunt lacrimi, suspini, sunt dureri...
Dar ea este calea ce duce,
La Domnul Hristos sus în cer.
Când Te-am chemat, Tu ai venit,
Că ești un Dumnezeu ce-aude,
Nu ești ca idolul cel mut,
/: Să strigi la el și nu-ți răspunde! :/

R: /:Ești viu și-n slavă locuiești, (Tu domnești)


Dar vii când strigă un sărac, (Aproape ești)
La un nenorocit te-apleci, (Tu, doar Tu)
Ești Dumnezeu adevărat!

2. Nu-ți place omul îngâmfat,


Cel ce se bizuie pe sine,
Ci Tu iubești pe cel smerit,
/: Tu Har îi torni, cu Tine-i bine! :/

3. De-aceea-Ți voi mări Puterea,


Din groapă Tu m-ai ridicat,
Credeam c-al morții eu voi fi,
/: Dar, Doamne, Tu nu m-ai lăsat! :/
1. Mai este mult, străjer, din noapte,
Din noaptea de-ncercare grea?
Mi-e dor de clipa dimineţii
Că aşteptarea-i tot mai grea.

R: Până vin zorii voi aştepta,


Isuse drag venirea Ta;
Hainele albe vreau să-mi păstrez
Până-ai să vii am să veghez.

2. Mai este mult, străjer, din noapte?


Că zorile nu mai sosesc!
Nu vreau să mă prindă somnul,
Pe Mire vreau să-L întâlnesc.

3. Mai este mult străjer din noapte?


Că sunt atât de obosit!
Nu vreau să stau în neveghere
Când vine Mirele Iubit.

4. Mai este mult străjer din noapte


Să-mi cânt cântarea mea de dor?
Mai sus de galaxii şi stele,
Va fi o turmă şi-un Păstor.
1. Păstraţi legătura frăţească
Şi părtăşia sfântă prin har
/: Făclia fie-vă mereu aprinsă
Urmând pe Domnul Isus la calvar :/

R: / : Să fim lumini să fim sare


Să fim epistole vii
Căci în curând Isus apare
Şi vom fi cu El in veşnicii :/

2. Păstraţi legătura-n rugăciune


Şi umplerea cu Duhul Lui cel Sfânt
/: Să ducem Evanghelia in lume
S-o ducem pîn la margini de pământ :/

3. Veniţi să depunem mărturie


Cu viaţa noastră pân’ la calvar
/: Căci Dumnezeu ne-a dat o-mpărăţie
Şi lupta noastră nu va fi-n zadar :/

4. Slujiţi cu bucurie-n lucrare


O clipă să nu staţi neroditori
/: Să vină har să vină îndurare
Chemaţi-i la Isus pe-ascultători :/.
Zile senine și minunate Sunt pentru omul neprihănit.
Domnul iubește și dăruiește, Dragi copilași celui iubit.
Roua din ceruri, Domnul revarsă Peste copilul răscumpărat,
Cel ce trăiește azi prin credință Are izbândă neîncetat.

Lăsați copilașii să vină,


Ei pâine din ceruri primesc.
Belșugul de har și lumină,
Creștinii prin Domnul găsesc.

Zile senine și minunate Au temătorii de Dumnezeu


Fără de vină fără sfială Chiar daca drumul le este greu.
Ei merg pe cale cu demnitate, Se-ncred în brațul izbăvitor.
Ziua de mâine nu-i înspăimântă,
Ei au pe Domnul de partea lor.

Lăsați copii cu drag să vină, Ei sunt cununa celor smeriți.


Care ascultă de glasul veșnic,
Și-n orice vreme sunt fericiți.
Copiii noștri pot să ajungă, Slujbașii care Îl vor servi.
Pe Împăratul, pe Salvatorul, Care domnește în veșnicii.
1. Nu e nimenea pe lume, nu e nimeni pe pământ
Ca să poată înţelege dorul care-l porţi în gând
Nu e nimeni mai aproape de durerea ta cea grea
Ca Isus Hristos Mesia, ce-a murit la Golgota.

R: Nu-i nimenea ca El, nu-i nimenea ca El


Să poată ajuta, să poată vindeca
El vine-n ceasul greu să-ţi ia suspinul tău
El e Isus, e Fiu de Dumnezeu.

2. Când povara ta e mare şi când greul te-a răpus


Tu priveşte la Golgota, tu priveşte la Isus
Că nu-i nimenea ca Domnul, nu e nimenea ca El
El ascultă rugaciunea, că e Fiu de Dumnezeu.

3. Nu e nimenea mai mare, nu e nimenea mai sfânt


Nu e nimenea în stare ca să ierte pe pamânt
Numai Domnul are milă, doar la el găseşti alin
Când îL strigi El îţi răspunde şi îţi ia al tău suspin.
1. Cu lanțuri nevăzute-am fost legat
Dar glasul Tău pe nume m-a chemat
Deși eram atât de ne-nsemnat
Privirea Ta spre mine s-a-ndreptat.

R1: Ai fi putut să nu mă bagi în seamă,


Ai fi putut să nu mai aștepți
Căci eu eram țărână trecătoare
Iar Tu Stăpânul slăvilor cerești.

2. Atîția ani Isus m-ai așteptat


Și-atât de multe Doamne mi-ai iertat
Nici astăzi nu-nțeleg cum ai lucrat
Dar m-am trezit la cruce îngenunchiat.

R2: Ai fi putut să nu mai ai răbdare,


Ai fi putut să treci nepăsător
Căci eu eram un abur care trece
Iar Tu erai a toate Creator.

3. M-ai îmbrăcat cu Duhul Tău cel Sfânt


Și m-ai hrănit cu sfântul Tău Cuvânt
Pe brațe m-ai purtat neîncetat
Și-atâtea rani o, Doamne mi-ai legat.

R3: Aș fi putut să caut orișiunde,


Aș fi putut pământul să-l străbat
Dar nicăieri n-aș fi găsit sub soare
Un Dumnezeu atât de minunat!

4. Sub al Tău sânge stau și astăzi, Doamne,


De orice rău să pot fi protejat
La adăpostul Numelui Tău mare
Să pot lucra cu-aceia ce mi-ai dat.

R4: Tot ce-mi doresc e harul Tău, Isuse,


Să lași mereu peste ființa mea
Puțin sau mult de-aș face pentru Tine,
Mărirea, slava-n veci să fie-a Ta!
Știi ce-nseamnă Golgota, Ştii ce-nseamnă crucea?
Cine-a dus povara ta, Şi-a murit întins pe ea?
Ştii durerea ce-a răbdat, Răstignit în cuie?
Ştii iubirea ce-a iertat, A lumii întreg păcat?

R: Emanuel, Emanuel,
Din vecie neschimbat,
/: Mielul ce-a fost junghiat,
Pentru-al meu şi-al tău păcat! :/

Știi ce-nseamnă Gethsimani, Ce-i fiorul morții?


Știi tu ura lui satan, Și cruzimea de roman?
Ştii tu oare cât a plâns, Singur în grădină?
Cât amar în piept a strâns, Pentru-a mea şi-a ta vină?

Ştii ce-nseamnă-al tău păcat, Moartea, frate dragă!


Dar să nu uiţi niciodat’, Domnul te-a răscumpărat!
Dacă crucea-ţi este grea, Şi mai cazi pe cale.
Du-o şi tu până sus, Cum a dus-o şi Isus!
1. Isuse, prieten drag, în orice vreme
În Tine am deplină fericire,
Căci lângă Tine, Doamne, nu m-aş teme,
De-aş întâlni a iadului oştire.

R1: /: Când stau cu Tine, Doamne-n părtăşie,


În sfânta Ta prezenţă minunată,
Fiori de nedescrisă bucurie
Cuprind fiinţa mea împovărată. :/

2. Căci Tu-mi reverşi comori nebănuite


Când stau smerit să Îţi ascult Cuvântul,
Şi-n clipele acelea fericite,
O scară leagă cerul cu pământul.

R2: /: Când Îţi urmez povaţa Ta curată


Domneşte bucuria peste mine,
Şi ca-ntr-un vis frumos, parcă deodată
Tot ce-i comoară-n lume-mi aparţine. :/

3. Chiar şi atunci când Tu îmi tai cărarea


Şi mă opreşti din drum prin suferinţă,
Veghezi asupra mea ca încercarea
Nicicând să nu zdrobească a mea credinţă.

R3: Când trec prin bezna neagră a întristării,


Tu, Soare sfânt, din cer trimiţi o rază
Ce poartă-n ea balsamul mâgâierii,
Lumina ce din nou mă-nviorează;
În sânul ei iubirea Ta mă poartă
Şi mă întreb adesea: cine oare,
Vreodată, ar putea să mă despartă,
Isuse scump, de dragostea Ta mare?!
1. De ce porți tu povara atâtor îndoieli?
Cuvântul Meu e veșnic și pe pământ și-n cer;
Eu pot să-ți dau credință chiar dacă tu ești slab,
Dar nu privi la tine copilul Meu cel drag.

R1: Eu pot să-ți dau putere, când tu ești în durere,


Dar nu privi la valuri, ci cheamă-Mă degrab;
Așteaptă cu credință căci Eu dau biruință,
Da Eu și nimeni altul sunt izbăvirea ta

2. De ce porți tu povara atâtor deznădejdi,


De ce-ți pierzi tu răbdarea când știi că Eu veghez;
O spune-Mi mie totul și jos la crucea Mea,
Te chem să-ți lași povara, oricare ar fi ea?

R2: O vino în lumină, odihna Mea-i deplină


Eu pot să-ți dau răbdare, Eu pot să te-ntăresc;
Eu pot să-ți dau vedere și să revărs putere
Iar tu cu bucurie ai să Mă proslăvești.

3. De ce cazi tu adesea învins de-ngrijorări,


Și temeri după temeri când treci prin încercări;
Când eu sunt peste toate și totul e al Meu,
Când ești în a Mea mână iar Eu sunt Dumnezeu?

R3: Eu sunt Isus Mesia, Eu am învins robia,


Eu am învins și moartea, Eu pot să te-ocrotesc.
Eu te-am ales din lume, Eu te-am chemat pe nume,
Și de rămâi în Mine, prin mine biruiești.
1. Fecioară, grăbește să strângi
untdelemnul,
În vas, îți adună rezervă...
Candela să-ți ardă în noaptea adâncă,
Și somnul să nu te cuprindă.

R: /:O trâmbiță’n noapte, va răsuna,


Nu da ațipire la pleoape.
Stai trează, veghează, nu renunța,
Fecioară, plecarea-i aproape! :/

2. Fecioară’nțeleaptă, de ești obosită,


Iar negura grea se întinde...
În zare, în noapte, o stea se aprinde,
Și întreg pământul cuprinde.

3. E chiar miezul nopții, și somnul te prinde,


Râmăi vegheatoare, fecioară...
Și dacă în lume ești batjocorită,
Răbdarea-ți va fi răsplătită!
R: /:Gânduri de pace am pentru voi,
Gânduri de pace, nu de război,
Ca să vă dau un viitor și o nădejde!
Gânduri de pace am pentru voi,
Gânduri de pace, nu de război,
Dacă veți asculta și veți împlini Cuvântul Meu! :/

1. O, poporul Meu, de vei căuta


Adevăru-ntreg în viața ta,
Eu (cum am promis) voi fi acolo...
Când necazul greu te va apăsa,
Eu nu voi lipsi în durerea ta,
Fiindcă te iubesc, pe viața Mea!

2. Când pustia grea se va termina


Îmi voi împlini juruința Mea,
Căci (cum am promis) nu-Mi las poporul.
De vei căuta iarăși Fața Mea,
De pe-ntreg Pământ te voi aduna,
Fiindcă te iubesc, pe viața Mea!

3. Prinșii de război îi voi aduna


Iarăși în Sion, cu puterea Mea,
Și (cum am promis) veți fi-mpreună.
Strigăte de dor se vor înălța,
Din poporul Meu, jertfa n-a-nceta,
Fiindcă vă iubesc, pe viața Mea!
1. Există după moarte o veşnicie
Există după moarte un nesfârşit!
Un nesfârşit de chin sau bucurie
Depinde cum aicea tu ai trăit.
Să nu te-nşeli crezând căci după moarte
Se va sfârşi cu tine şi atât…
Vei da curând o mare socoteală
De tot ce-ai făcut pe-acest Pământ.

R: Viaţa ta e buna sau rea


În Rai sau iad, vei merge cu ea.
În curând se va sfârşi
În care veşnicie, curând tu vei paşi?

2. Tu n-ai primit pe bun Mântuitorul


Erai un rob păcatului şi atât.
Slujeai în lume şi amăgit de pofte
Şi nu ai fost nicicând tu fericit.
Ai stat odată azi şi te gândeşte
Ce vrei să faci şi cui să te predai?
Există viaţă o viaţă după moarte
Dar după aceasta pocăinţă n-ai.

3. Există după moarte o veşnicie


Un chin cu foc ce nu se va găta…
Acolo vor ajunge toţi aceia,
Ce n-au crezut nicicând în Mesia!
Ei n-au primit în inimă pe Isus.
N-au vrut să fie El, al lor păstor.
Ei au iubit ce e mai mult în lume
S-au încrezut în omul muritor.

4. Există după moarte o veşnicie


Acolo lacrimi nici nu vor mai fi.
Acolo suferinţă şi durerea,
S-or transforma numai în bucurii!
Acol’ se va servi o masă sfântă,
La care chiar Isus ne va servi.
Pe toţi acei ce-au ascultat chemarea
Te cheamă şi pe tine ca să vii.
1. Să nu te lași învins de valul vieții,
Fii tare, neclintit, pe stânca ta!
Chiar dacă vei lupta și-n bezna nopții
Tu strigă către cer și vei vedea:

R: /: Căci Domnul e cu tine Și-ți face numai bine


Oricât de mare-ar fii necazul tău.
Rămâi în așteptare Că-n graba cea mai mare
În ajutor îți vine Dumnezeu! :/

2. De-ți este-ntunecată a ta viață,


De multe-ngrijorări ești apăsat,
Să-i spui în rugăciune totu-n taină
Celui ce mijlocește ne-ncetat.

3. Oricât de mulți ar spune despre tine


Cuvinte de ocară și dispreț,
Tu poartă-i și pe ei în rugăciune
Și-atuncea biruința ai să vezi.

4. Să nu te lași trântit când a ta cruce


Apasă pe-ai tăi umeri foarte greu.
Și să nu te gândești că n-o poți duce,
Să fii plin de credință-n valul tău!
1. Tu ne-ai fost tărie-n vreme de nevoi
Când s-au abătut nori negri peste noi,
Ape mari, şuvoaie când au năvălit,
Doar cu Tine, Doamne, noi am biruit.

2. Când fiorul morţii-n noapte ne-a-ncercat


Am simţit prezenţa Ta neîncetat,
Prin furtuni şi neguri, prin necazul greu,
La noi ai stat Tu, mare Dumnezeu.

3. Barca Ta, Isuse, aici a ancorat,


Cu Tine la cârmă, mare Împărat,
Pot să vină valuri, vânturi mari şi ploi,
Ştim că Tu, Isuse, eşti mereu cu noi.

4. Am simţit, Isuse, dulce al Tău glas,


Căci cu nici un chip, Tu, singur nu ne laşi,
Tot ce ne-ai promis azi s-a adeverit,
Din nenorocire, Tu ne-ai izbăvit.
1. Fie peste casa aceasta, Doamne, sfântu-Ţi nor,
Slava Ta să o umbrească ca şi pe Tabor.
Tu, soare Sfânt, să străluceşti aici zi de zi
Şi casa aceasta s-o sfinţeşti până-n veşnicii.

2. Ca şi Solomon odată-n rugăciunea sa,


Te rugăm şi noi, scump Tată, astăzi tot aşa,
Vrem binecuvântarea Ta să o laşi mereu
Peste cetatea aceasta, Doamne Dumnezeu.

3. Fă aici o scăldătoare şi un sfânt pridvor,


Un cămin pentru oricare limbă sau popor.
Fă, Doamne, aici un colţ de rai, un ceresc popas,
Şi sub privirea Ta să ai, Doamne, acest locaş.
1. Pe mare-n corabie acum navigam
Prin valuri talazuri furtuna
Zadarnica-i truda nu-i timp sa scapam
Strigau ucenicii intruna.

R: Dar este speranta nu-i totul distrus


Cu noi in corabie este Isus
Chiar daca-i furtuna si viforu-i greu
Isus striga marii: La carma sunt Eu.

2. Se clatina barca prin bezna vaslim


Si totul in jur este noapte
Prin bezna lumina pe maluri zarim
Dar malul e inca departe.

3. Sleiti de putere dar nu disperati


Mereu cu credinta prin valuri,
Spre tarm si-azi vaslesc, multime de frati
Dorind sa ajunga la maluri.

4. La tarm vom ajunge prin valuri vaslim


Carmaciul ne duce-ntracolo
Frumoasa-ntalnire va fi in curand
Cu sfintii cu fratii cu Domnul.
1. Călător ce ai pornit spre cer,
Spui ades că drumul este greu.
Nu tăia din cruce, s-o pui jos,
Mergi 'nainte cum a mers Hristos!

R: /: Pune-ți Tu nădejdea doar în Domnul Isus


Căci în strâmtorare El te v-ajuta!
Pune-ți Tu nădejdea doar în Domnul Isus
Din orice-ncercare El te va scăpa! : /

2. Zi de zi te simți mai obosit,


Glasul din cântare a amuțit.
Nu mai simți așa ca altădat'
Duhul Sfânt, cum El te-a cercetat.

3. Nu privi în juru-ți la cei răi,


Rămâi ne-ntinat ca Daniel!
Uită-te 'nainte la Hristos,
Ca să fii un frate credincios.

4. De-ai să plângi în alergarea ta,


Rugăciunea El ți-o v-asculta.
Nu uita căci drumul cel spinos
Duce-n ceruri la Isus Hristos.
1. Viața aceasta pe pămînt, trece ca un praf în vant.
Ea continuă-n veșnicii, în necaz sau bucurii.
Prieten drag, prieten drag, tu te-ai întrebat unde vei merge?
Hotărărăște-te chiar azi, Domnul te așteaptă-n prag.

2. Poți să fii asigurat, poți să fii pe veci salvat.


Dar grăbește, nu-amîna, chiar la noapte poți pleca.
Prieten drag, prieten drag! Tu te-ai întrebat unde vei merge?
Hotărăște-te chiar azi, Domnul te așteaptă-n prag.

3. Iadul e un loc de chin, printre infinit pelin.


Cerul e un loc de vis, minunatul paradis.
Prieten drag, prieten drag! Tu te-ai întrebat unde vei merge?
Hotărăște-te chiar azi, Domnul te așteaptă-n prag.

4. Prieten drag, tu poți s-alegi, locul unde vrei să mergi.


Jos in iadu-ntunecos, sau in cerul glorios.
Prieten drag, prieten drag! Tu te-ai întrebat unde vei merge?
Hotărăște-te chiar azi, Domnul te așteaptă-n prag.
1. Pentru tine-un păcătos Pentru mine-un ticălos
Pentru noi iubite suflet A murit Isus Hristos
A murit pe lemnul crucii Ca noi toţi să fim salvaţi
De-ale noastre păcate.

R: Este greu, da este greu Să trăieşti făr’ Dumnezeu


Dar te rog nu te uita La viaţa ta cea grea
Uită-te doar la Isus Ce pe cruce a fost pus
Ca să moară pentru tine.

2. Căci acum când tu doreşti Pe Isus ca să-l primeşti


Tu in dragoste să stai Ca-n lume să nu te pierzi
Şi-n veşnică iubire Cu Isus să fim mereu
Doar o lumină vie.
1. E frumos când poţi în viaţă
Să fii darnic şi milos
/: Să te duci de dimineţă,
Să ştergi lacrima răzleaţă /: e frumos. :/

2. E frumos când zboară anii


Să-ţi faci viaţa un prinos
/: Să hrăneşti cu drag orfanii,
Să-i ajuţi pe toţi sărmanii /: e frumos. :/

3. E frumos când nu-i răpusă


Jertfa ta de-un gând fălos
/: Şi în taina nepătrunsă
Îţi faci haina cea ascunsă /: e frumos. :/

4. Însă fapta cea mai mare


Darul cel mai de folos
/: E să chemi pe-un om oricare
Dintr-o viaţă de pierzare /: la Hristos. :/
1. Părinte Sfânt, ‘naintea Ta acum venim
Și ne proșternem iubitori să-Ţi mulțumim
Căci pân’ aici ne-ai ajutat
Și-n viață încă ne-ai păstrat,
Pentru iubirea ce pentru noi Ți-ai arătat.

2. Ne-ai dat aici atâtea binecuvântări,


Ne-ai mângâiat și alinat multe dureri,
Ne-ai fost alăturea la greu
Și ne-ai întins mâna mereu,
Pentru aceasta Te slăvim, bun Dumnezeu.

3. Izvorul Tău a curs întruna nesecat


Și apa Ta de atâtea ori ne-a'nviorat,
Ne-ai dat o poartă către har
Prin Fiul Tău sus la Calvar,
Îți mulțumim, o, Doamne bun pentru acest dar.
1. Vorbim azi, mult, de-un glorios trecut,
În cari’ minuni şi semne au făcut
Copiii Tăi de pe acest pământ,
Vorbim azi, mult, de cum a fost odat’,
Când sfinţii calea dreaptă au urmat
Şi Tu, din Cer de Sus, i-ai ascultat!

R: Acelaşi eşti, în veac, Acelaşi neschimbat,


Un Dumnezeu Statornic, Minunat!
Ce, mii de ani la rând, Îţi ţii al Tău Cuvânt,
Că Tu eşti Dumnezeul cel Preasfânt!

2. Vorbim şi azi că încă eşti cu noi


Şi Harul Tău îl mai laşi peste noi.
Mai vii şi-acum la ale noastre nevoi!
Mai ai şi astăzi braţul Tău întins,
Că dragostea Ta încă nu s-a stins!
O spun toţi cei de care Te-ai atins!

3. Atâţia oameni care-au fost legaţi


De patimi şi de pofte-nconjurati,
La glasul Tău au fost eliberaţi!
Avem şi astăzi mărturii, deplin,
Ce Tu le faci, prin Duhul Tău Divin,
Cu mii de oameni, ce la Tine vin!

4. Vorbim de Tine, singur Dumnezeu,


Care ai fost şi care eşti, mereu,
Cu toţi acei ce cred în Fiul Tău!
Vorbim, ades, de Sfântă Ţara Ta,
Pe care, Doamne Sfinte, ne-o vei da
Când, de aici, de jos, ne vei chema!
1. Călător ce ai pornit spre cer,
Spui ades că drumul este greu.
Nu tăia din cruce, s-o pui jos,
Mergi 'nainte cum a mers Hristos!

R: /: Pune-ți Tu nădejdea doar în Domnul Isus


Căci în strâmtorare El te v-ajuta!
Pune-ți Tu nădejdea doar în Domnul Isus
Din orice-ncercare El te va scăpa! : /

2. Zi de zi te simți mai obosit,


Glasul din cântare a amuțit.
Nu mai simți așa ca altădat'
Duhul Sfânt, cum El te-a cercetat.

3. Nu privi în juru-ți la cei răi,


Rămâi ne-ntinat ca Daniel!
Uită-te 'nainte la Hristos,
Ca să fii un frate credincios.

4. De-ai să plângi în alergarea ta,


Rugăciunea El ți-o v-asculta.
Nu uita căci drumul cel spinos
Duce-n ceruri la Isus Hristos.
1. Inima-mi de dor suspină După Țara cea de sus,
După Țara de lumină, După Mirele Isus!

R: /: Ah, mi-e dor, mi-e dor de-Acasă,


De Căminul minunat,
Unde sfinții stau la masă
Și-al meu Mire e-Mpărat! : /

2. Sus, acolo-i Țara păcii, Țara veșnicei iubiri,


Țara mângâierii mele: Țara dulcei fericiri!

3. Cântecele tale sfinte, Țara mea, locaș iubit,


Și de tine-atât cât astăzi, Niciodat, n-am dorit!

4. Țara dorurilor mele, Țara Mirelui meu drag,


Fă-mă să te văd mai iute Și să-ți trec doritul prag!

5. Vin' o clipă mai degrabă, Să-Ți văd fața de smarald


Și-al meu suflet in Oceanul Fericirii, să mi-l scald!
1. Spre bolta înstelată privirea mi-o îndrept,
Mi-e dor de Tine Doamne, mi-e dor să Te aştept...
Ca fiul cel în zdrenţe s-a-ntors l-ai săi părinţi
Mă-ntorc plângând Isuse cu lacrime fierbinţi.

R: Eşti aproape, da aproape, să Te întorci pe nor


Sunt aproape, foarte aproape a noastre sărbători
E aproape, e aproape venirea Ta Isus
Când noi pe nori de slavă, zbura-vom tot mai sus

2. Trezeşte-mă o Doamne din starea de păcat


Prin al Tău sânge fă-mă că să devin curat
Puternică credinţă şi plin de Duhul Sfânt
Vreau să mă ştii Stăpâne căci sunt pe-acest pământ.

3. Aş vrea să fiu Isuse atunci la nunta Ta


Când în cetatea sfântă toţi sfinţii vor intra,
Când îngerii în imnuri vor preamări mereu
La masa Ta, o, Mire, aş vrea să fiu şi eu.

4. Dar pân’ atunci în vase mai pune untdelemn


La post şi rugăciune s-avem cu toţi îndemn.
Şi-n părtăşie sfântă, mereu, mereu să fim
Cum ne-ai iubit o Doamne, aşa să ne iubim.

5. Prin vânturi şi prin valuri spre-a fi încrezători


În luntrea vieţii noastre, Isuse să coborî
Furtuna de e mare, ea se va liniştii
Biruitori o Doamne, cu Tine noi vom fi.
1. /: Când te zbați fără speranță,
În valurile de păcat
Și în barca vieții tale
Nu ai pe nimenea. : /

R: /: Lasă-L pe Isus, azi în barca ta,


Lasă-L să-ți conducă, azi viața ta.
De valuri vei scăpa, furtuna va înceta,
La mal în Țara Sa, în glorie vei cânta. : /

2. /: Când te rogi fără 'ncetare


Și n-ai la ruga ta răspuns,
Tu asteaptă în tăcere
Răspunsul lui Isus. : /
1. Noi știm, Isuse, că-ntr-o zi
Din strălucire vei veni
Să-Ți iei Mireasa ce Te-așteaptă suspinând.
Ce mare zi, ce bucurii
Când acasă vom sosi,
Să nu mai fim pe-acest Pământ!

R: /: Cu harfele în mână vom cânta


Pe marea cea de sticlă străvezie,
Doar cei ce-au biruit prin jertfa Sa,
Cânta-vor Mielului o veșnicie. : /

2. Nu mai e mult de așteptat


Pe-acest Pământ îndurerat,
Va răsuna curând pe bolta cerului
Cântarea celor mântuițit,
Ce-au fost din moarte izbăviți,
Cântarea biruinței Mielului!

3. Din Valea Plângerii de jos


Se-ntorc urmașii lui Hristos,
Poporul sfânt nu-l poate nimeni număra.
Ei haina-n sânge și-au spălat
Și-al lor păcat a fost iertat
Prin pocăință, sus la Golgota.
1. Unde-i teamă, nu-i iubire, Unde-i lege, nu-i sfinţire.
Legea dă ce se cuvine, Dragostea se dă pe sine.
Legea dă o zi din şapte,
/: Dragostea le dă pe toate. :/ Aleluia!

2. Unde-i lege, nu-i cunună, Unde-s robi, nu-i voie bună.


Legea dă viţei pe-altare, Dragostea dă tot ce are.
Legea dă a zecea parte,
/: Dragostea le dă pe toate. :/ Aleluia!

3. Unde-i lege, nu-i iertare, Unde-i rug, nu-i îndurare.


Legea iartă, dar nu vrea sânge, dragostea nimic nu frânge.
Legea iartă prin dreptate,
/: Dragostea le dă pe toate. :/ Aleluia!

4. Legea are zile sfinte, dragostea-i mereu fierbinte


Legea ţine slujbi divine, Dragostea tot anul ţine
Legea-i trudă cu simbrie,
/: Dragostea le dă pe toate. :/ Aleluia!
1. Tu tot stai pe mal de prăpăstii Și nu știi cât e de abrupt
Privește amice în zare Judecata vine curând
Sufletul când ți-e în luptă Să aluneci nu este greu
Nu sta tot pe panta abruptă Nu tot amâna mereu.

R: /: Alegerea ta alegerea ta
Viata sau moartea alegerea ta
Alegerea ta alegerea ta
Gandește-te bine ce va urma: /

2. În curând e judecata Domnul judecă-n Sion


Iată norul cel de martori Lângă strălucitul tron
Stau în față acuzații Milioane mici și mari
Vei avea șansa salvării Sau a veșnicei pierzări.

3. Nici acum tu n-ai în ceruri Încă un apărător


Oare pân' la judecată Vei sta tot nepăsător
Cât vei mai umbla în viață Din păcat în alt păcat
Căci la ultima instanță Nu vei avea avocat.

S-ar putea să vă placă și