Fondul Monetar International este o institutie financiara internationala care a fost creata in urma Conferintei Natiunilor Unite de la Bretton-Woods

(SUA). Statutul acestei institutii, al carei sediu se afla la Washington, a fost adoptat la 22 iulie 1944, in urma Conferintei Monetare si Financiare Internationale de la Bretton-Woods, la care au participat 45 de state, si a intrat in vigoare la 27 decembrie 1945. Acest statut prevede ca Fondul Monetar International este o institutie cooperativa cu deplina personalitate juridica, alcatuita dintr-un sistem de organe de conducere, avand un buget propriu si un mecanism procedural de decizie si de interpretare a propriului statut, al carei rol este de a promova cooperarea monetara internationala, stabilitatea valutara si incheierea unor acorduri valutare care sa asigure stimularea cresterii economice si asigurarea unui grad ridicat de ocupare a fortei de munca, precum si de a acorda asistenta financiara temporara tarilor membre, in conditii adecvate, in vederea ajustarii balantelor de plati ale acestora. Infiintarea unei astfel de institutii a fost necesara in vederea solutionarii problemelor economice (legate in principal de deteriorarea schimburilor comerciale) si monetare internationale (instabilitatea cursurilor de schimb), grav afectate de cel de-al doilea razboi mondial. Ulterior, necesitatea existentei si functionarii acestei institutii a fost cauzata de aparitia si extinderea crizelor financiare la nivel international, care impun instaurarea unei ordini internationale in domeniul financiar si monetar menite sa reglementeze si sa limiteze fluctuatiile cursurilor de schimb, paritatea monedelor si marimea deficitului balantei de plati externe, precum si liberalizarea pietelor financiare si a contului de capital. Fondul Monetar International este interesat nu numai de problemele economice si financiare ale fiecarei tari membre, ci de functionarea Sistemului Monetar International in ansamblul sau. Statutul Fondului Monetar International imparte membrii in doua categorii, si anume: membri de origine (tarile care au participat la Conferinta de la Bretton-Woods din iulie 1944) si alti membri (tarile care au aderat la FMI dupa data de 31 decembrie 1945). Nu sunt membri FMI pana in prezent urmatoarele tari: Andorra, Nauru, Malta, Sahara de Vest, Cuba, Coreea de Nord, Liechtenstein, Vatican, Kosovo si Taiwan. Activitatea FMI a inceput la 1 martie 1947, iar numarul tarilor membre a crescut de la 70, in anul 1946, la 185 in anul 2008. Aceasta evolutie ilustreaza o crestere importanta a numarului de membri precum si a interesului pentru aceasta institutie, mai ales dupa anul 1990, cand multe tari foste comuniste au inceput o serie de reforme structurale importante in vederea orientarii economiilor lor spre economia de piata si au solicitat sa devina tari membre ale FMI pentru a beneficia de sprijinul acestui organism financiar.

Drepturile si obligatiile tarilor care adera la Fondul Monetar International Tarile membre FMI au urmatoarele drepturi: - sa efectueze tranzactii si operatii cu Fondul Monetar International (tranzactiile se refera la schimburi de active monetare, iar operatiile reflecta utilizarile sau incasarile de active monetare); - sa cumpere sume in valute liber utilizabile sau in DST in schimbul unor sume in moneda nationala in vederea echilibrarii balantei de plati; - sa participe la adoptarea deciziilor in cadrul FMI; - sa primeasca alocari de DST; - sa adere la Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD). O tara membra a FMI are urmatoarele obligatii cu titlu general: - sa furnizeze date economice si financiare necesare derularii operatiunilor cu Fondul; - sa elimine restrictiile in domeniul platilor si transferurilor pentru tranzactiile internationale curente; - sa elimine practicile monetare discriminatorii; - sa asigure, la cerere, convertibilitatea sumelor in moneda proprie detinute de celelalte state. Din ce sunt constituite resursele FMI Resursele FMI sunt constituite din cotele-parti depuse de statele membre, care detin ponderea cea mai ridicata in totalul acestora si sunt susceptibile la modificari periodice, precum si din imprumuturile contractate de FMI. Cotele-parti depuse de statele membre reprezinta participarea financiara a fiecarei tari, iar marimea acestora influenteaza puterea de vot a fiecarei tari, accesul la facilitatile de credit oferite de FMI si marimea alocarilor de Drepturi Speciale de Tragere (DST) pentru fiecare tara membra. Marimea cotei de participare la resursele Fondului a fost stabilita initial, in dolari americani, in functie de dimensiunea economica a tarii respective in cadrul economiei mondiale, luandu-se in considerare o serie de indicatori economici importanti, si anume: - 2% din venitul national brut;

- 5% din rezervele de aur si de dolari SUA; - 10% din media importului; - 10% din variatia maxima a exportului; - suma elementelor de mai sus, majorata cu ponderea exportului mediu in venitul national. Potrivit statutului initial, cota-parte trebuia varsata in aur si in moneda nationala, astfel: - partea varsata in aur (pana in anul 1979 aceasta transa a fost numita transa-aur) reprezenta partea cea mai mica dintre 25% din cota si 10% din rezervele oficiale nete in aur si dolari. Ea putea fi varsata la alegere in DST sau valute acceptate de Fond; - partea varsata in moneda nationala reprezenta diferenta pana la completarea cotei, de regula 75% din marimea acesteia. Sumele in moneda nationala a unei tari aflate la dispozitia Fondului si care depasesc acest procent reflecta datoria tarii in cauza fata de Fond, iar sumele cu care disponibilitatile Fondului in moneda unei tari sunt mai mici decat acest nivel reflecta datoria Fondului fata de tara respectiva. Varsamintele in moneda nationala a unei tari sunt reflectate in conturile deschise pe seama Fondului la banca centrala a tarii membre. De marimea cotelor-parti depinde puterea de vot a membrilor FMI, deoarece numarul de voturi atribuit unui stat este proportional cu capitalul subscris de acesta la Fond. Totusi, indiferent de marimea cotei-parti subscrise, o tara membra dispune de 250 de voturi, la care se adauga cate un vot suplimentar pentru fiecare parte din cota sa echivalenta cu 100.000 DST. In urma reuniunii anuale a membrilor FMI din luna septembrie 1997 s-a luat decizia majorarii cu 45% a cotelor tarilor membre si a unei noi alocari de DST. Aceasta majorare a reprezentat un factor esential de crestere a capacitatii tarilor membre de a beneficia de resurse financiare mai insemnate de la FMI. Functiile Fondului Monetar International Preocuparile FMI sunt legate atat de asigurarea echilibrului valutar al tarilor membre cat si de administrarea Sistemului Monetar International. Pornind de la obiectivele Fondului Monetar International, care vizeaza sustinerea expansiunii si a cresterii echilibrate a comertului international si promovarea dezvoltarii economice a tarilor lumii, fiecare tara membra este chemata sa implementeze politici

economice si financiare care sa asigure cresterea economica in conditii de stabilitate a preturilor si sa elimine factorii care perturba echilibrul financiar si valutar. Aceste obiective ale Fondului Monetar International se realizeaza prin urmatoarele functii: a) supravegherea politicilor cursurilor valutare practicate de tarile membre si adoptarea unor principii specifice in vederea orientarii tarilor membre spre astfel de politici. Supravegherea politicilor financiar-valutare internationale a constituit scopul initial al Fondului, care se manifesta si in prezent prin supravegherea politicilor promovate de tarile membre, politici care trebuie sa fie in concordanta cu obligatiile acestora, prevazute in Statut. Aceste tari sunt obligate sa colaboreze cu Fondul si cu ceilalti membri pe probleme de natura financiar-valutara si de politica macroeconomica; b) acordarea de asistenta tehnica tarilor membre. FMI acorda tarilor membre asistenta tehnica in domenii diverse, cum sunt politicile fiscale si monetare, balanta de plati externe, sistemul bancar etc. In ultima perioada se constata o diversificare din ce in ce mai mare a asistentei tehnice, concretizata in: trimiterea gratuita de specialisti in domeniile de expertiza ale FMI, asigurarea de consultanta in domeniul politicilor economice si financiare, sprijin in elaborarea si implementarea politicilor valutare si fiscale, sustinerea crearii unor institutii financiare (infiintarea de banci centrale si a trezoreriilor), sprijin in revizuirea si chiar elaborarea legislatiei in domenii specifice, asistenta gratuita in domeniul colectarii si prelucrarii datelor statistice si perfectionarea functionarilor publici s.a. Asistenta tehnica reprezinta aproximativ a cincea parte din bugetul operational al FMI, iar finantarea acesteia se face atat din resurse interne cat si externe (donatii primite); c) acordarea de asistenta financiara tarilor care se confrunta cu dificultati in echilibrarea balantei de plati. Aceasta asistenta consta in acordarea unei tari a dreptului de a cumpara cu moneda nationala o moneda a altei tari membre, cu obligatia acesteia de asi rascumpara moneda nationala la un anumit interval de timp. La acordarea unui credit de acest tip de catre FMI unei tari membre sunt solicitate de la aceasta garantii speciale, care constau in obligatia guvernului tarii beneficiare a imprumutului de a asigura realizarea anumitor indicatori de stabilitate macroeconomica, definiti in cadrul strategiei proprii de relansare a economiei sau stabiliti in cooperare cu reprezentantii Fondului. Acesti indicatori macroeconomici vizeaza politica monetara, cea bugetara, cea fiscala si politicile structurale macroeconomice. De asemenea, tara beneficiara a creditului trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, cum sunt: sa faca dovada ca valuta solicitata ii

este neaparat necesara pentru plati compatibile cu principiile FMI, sa nu fi fost anterior declarata ca neadmisa la resursele Fondului, din diverse motive, sa faca dovada ca isi poate rascumpara propria moneda la scadenta imprumutului etc. Cele mai importante credite acordate de FMI sunt orientate spre tarile cu un PNB/locuitor scazut. Activitatea de sprijin financiar a Fondului a fost extinsa in ultima vreme prin acordarea de catre acesta a unor imprumuturi specifice, si anume: - finantarea compensatorie, care se acorda in cazul unor variatii puternice ale preturilor unor produse primare, care pot avea ca efect provocarea de dezechilibre ale balantelor de plati externe; - finantarea stocurilor tampon, care se acorda tarilor in curs de dezvoltare care stocheaza produse primare in vederea reducerii ofertei excesive de pe pietele internationale, susceptibila sa conduca la prabusirea preturilor; - finantarea extinsa, care se acorda tarilor care se confrunta cu dezechilibre ale balantei de plati externe si care se confrunta cu dificultati in dezvoltarea economica etc. In acest numar vom incerca o prezentare a acordurilor Stand-by incheiate de Romania cu Fondul Monetar International si a impactului masurilor luate in urma acestor acorduri asupra economiei romanesti. Romania a devenit membru cu drepturi depline al Fondului Monetar International prin varsarea cotei sale de participare, la 15 decembrie 1972, Romania devenind in acel moment al 125-lea stat membru al FMI. Cota-parte de participare a Romaniei la Fond a fost de 1.030,2 milioane DST, care a reprezentat 0,48% din total. Varsarea acestei cote i-a conferit tarii noastre un numar de 10.552 voturi, reprezentand 0,49% din total. Romania dispune in prezent de disponibilitati la FMI care pot fi trase in urma unor acorduri stand-by, tragerile fiind posibile in limitele implementarii programelor de reforma convenite cu Fondul. Romania contribuie la luarea deciziilor in cadrul Consiliului Guvernatorilor al FMI prin guvernatorul BNR, Mugur Isarescu si ministrul finantelor, Varujan Vosganian, care indeplineste functia de guvernator supleant. Dupa aderarea sa la Fond, Romania a participat activ, in perioada 1972-1974, la lucrarile Comitetului celor 20 pentru reforma sistemului monetar, iar in perioada 19741976 la lucrarile Comitetului interimar pentru modificarea statutului FMI. Drepturile si obligatiile Romaniei ca tara membra a Fondului Monetar International In urma aderarii la FMI, Romania a obtinut urmatoarele drepturi:

- dreptul de a obtine credite in regim normal sau ca facilitati. Incepand cu anul 1990, Romania a beneficiat de facilitati sub forma tragerilor curente, acordurilor stand-by, finantarilor compensatorii si a facilitatilor de transformare sistematica; - dreptul de a obtine credite in monedele altor tari membre sau in DST din resursele generale ale Fondului, in schimbul unei sume in moneda nationala, in conditii mult mai avantajoase decat cele ale pietei, fiind obligata sa respecte in schimb o serie de conditii impuse de FMI tuturor tarilor membre aflate in postura de debitor fata de Fond; - dreptul de alocari de DST in cazul unor noi emisiuni de DST. Datorita faptului ca FMI a intrerupt emisiunile de DST incepand din 1972, Romania nu a putut beneficia de astfel de alocari decat incepand cu anul 1979; - dreptul de participare la luarea deciziilor in cadrul FMI. Romania detine un numar de voturi corespunzator cotei sale de participare, iar acest drept de vot se exercita prin intermediul unui grup format din 12 tari (Armenia, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cipru, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Olanda si Ucraina), grup condus de reprezentantul Olandei, care reprezinta si interesele tarii noastre in Consiliul Executiv al FMI; - dreptul de aderare la BIRD si la filialele sale; In urma aderarii la FMI, tara noastra si-a asumat si o serie de obligatii, si anume: - subscrierea si varsarea cotei-parti de capital; - convenirea cu FMI a unui curs reprezentativ al leului fata de dolarul american; - sa nu aplice restrictii asupra efectuarii platilor curente in relatiile economice internationale; - sa se consulte cu FMI si sa colaboreze cu celelalte tari membre; - sa furnizeze informatii cu caracter economic si financiar privitoare la detinerile oficiale de aur si de mijloace de plata internationale, evolutia importurilor si a exporturilor, balanta de plati, investitiile straine, cursul de schimb si altele. Incepand cu anul 1972, tara noastra a incheiat pana in prezent cu Fondul Monetar International 10 acorduri stand-by, ca suport financiar al programelor economice. Aranjamentele stand-by incheiate de Romania cu Fondul Monetar International pana in anul 1989

Pana in anul 1989, Romania a incheiat cu FMI trei acorduri stand-by, primul fiind semnat dupa trei ani de la momentul aderarii Romaniei la aceasta institutie. Acordurile stand-by sunt acorduri incheiate cu FMI prin care tarile membre au dreptul de a cumpara o suma intr-o anumita valuta de la FMI, in cursul unei perioade date, cu conditia respectarii de catre acestea a unor criterii si conditii stabilite prin programul elaborat si aprobat de Consiliul Executiv al FMI. Primul acord stand-by al Romaniei cu FMI a fost aprobat pe 3 octombrie 1975 si a fost finalizat cu succes pe 2 octombrie 1976, desfasurandu-se pe o perioada de 12 luni, in care Romania a primit 95 de milioane DST. Al doilea acord a fost aprobat pe 9 septembrie 1977 si a fost incheiat pe 8 septembrie 1978, Romania primind 64,1 milioane DST. Cel de-al treilea acord, in valoare de 1.102,5 milioane DST a fost incheiat pe 15 iunie 1981, insa a fost reziliat dupa 30 de luni de la semnarea lui, pe 14 ianuarie 1984, dupa ce Romania a reusit sa traga de la FMI suma de 817,5 milioane DST. De retinut ca pana la sfarsitul anilor 90, Romania nu avea datorii externe nici fata de celelalte state si nici fata de FMI, imprumuturile primite fiind achitate esalonat, in mai multe transe. Dupa anul 1990, relatiile Romaniei cu Fondul Monetar International au cunoscut o imbunatatire permanenta, ca urmare a eforturilor depuse de autoritatile romane in acest sens. Incepand cu anul 1991 a fost deschisa o reprezentanta permanenta a FMI la Bucuresti, care desfasoara o gama larga de activitati in scopul asigurarii implementarii de catre autoritatile romane a recomandarilor de politica economica ale Fondului, de a mentine legaturi stranse intre organele de conducere ale FMI si autoritatile din Romania, precum si la asigurarea transparentei politicilor FMI in Romania. Incheierea acordurilor cu FMI dupa anul 1990 a fost o necesitate pentru Romania, care se confrunta la acea vreme cu un deficit extern de amploare (circa 1,5 miliarde de dolari), aceste acorduri fiind necesare in vederea solutionarii problemelor balantei de plati si procurarii de capitaluri de pe pietele internationale. Dupa 1990, Romania a incheiat 7 acorduri cu FMI, primind de cele mai multe ori doar prima transa. Diferentele semnificative dintre cuantumul creditului aprobat si suma trasa efectiv s-au datorat atat conditiilor severe impuse de Fond la acordarea unei noi transe din acord, cat si nerespectarii de catre Romania a programului de reforma. Primul aranjament stand-by a fost incheiat cu Fondul pe o durata de 12 luni si a fost aprobat la 11 aprilie 1991 pentru un volum total de 380,5 milioane DST, care a inclus si trageri in cadrul facilitatii de finantare compensatorie (imprumuturi acordate tarilor care fac dovada unui necesar financiar care sa compenseze o scadere temporara a incasarilor din exporturi sau o crestere temporara a

volumului importurilor) pentru componenta import de titei. El a avut drept scop accelerarea reformei economice, proces demarat in 1990, si a fost orientat in special pe reforma sistemului financiar-bancar si conturarea unui cadru legislativ si institutional specific economiei de piata. Memorandum-ul incheiat cu guvernul roman viza o stabilizare graduala a economiei prin: liberalizarea treptata a preturilor, eliminarea dobanzilor real-negative, stimularea procesului de economisire si a investitiilor, reducerea inflatiei, instituirea unor impozite si taxe corelate cu veniturile incasate, devalorizarea cursului de schimb si introducerea unei rate de schimb flotante etc. Efectele pozitive urmarite nu au fost la nivelul asteptarilor: consumul de materii prime si energie a fost incurajat in continuare prin mentinerea unor preturi scazute, nerealiste, ritmul economisirii si al investitiilor interne a scazut, volumul productiei interne si-a continuat declinul, iar rata de schimb oficiala a leului fata de dolarul american a fost supraevaluata, o situatie mai buna inregistrand-o doar volumul investitiilor straine directe, care a cunoscut o oarecare crestere. Al doilea acord a fost un aranjament stand-by pe 10 luni, aprobat pe data de 29 mai 1992 pentru o suma de 314 milioane DST, care a inclus inca o facilitate de finantare compensatorie pentru importul de titei. Al doilea aranjament a avut ca obiective macroeconomice incheierea miscarii corective a preturilor si liberalizarea cursului de schimb al leului, diminuarea inflatiei, mentinerea deficitului bugetar la un nivel ce poate fi finantat fara consecinte inflationiste, stoparea declinului economic si redresarea pozitiei externe a tarii prin ameliorarea situatiei balantei de plati externe si cresterea rezervelor valutare. La fel ca si in cazul primului aranjament, si in cadrul celui de-al doilea au fost respectate obiectivele cantitative doar in primele 3 trimestre de aplicare. Neindeplinirea obiectivelor ambelor aranjamente s-a datorat unui complex de factori nefavorabili, atat interni cat si externi, printre cei mai importanti putand fi mentionati intarzierea procesului de privatizare si restructurare a economiei, inexistenta unei legislatii cu privire la proprietatea individuala, liberalizarea preturilor si a comertului fara infiintarea unor institutii care sa reglementeze relatiile de concurenta, liberalizarea salariilor fara asigurarea corelarii lor cu productivitatea muncii, ratele inalte ale dobanzilor, care au descurajat investitiile, supraevaluarea cursului de schimb al monedei nationale, indisciplina financiara etc. Al treilea aranjament stand-by cu FMI a fost semnat pe data de 11 mai 1994 pentru o suma de 301,5 milioane DST, care a inclus si o facilitate de transformare sistematica (aceste facilitati sunt acordate tarilor aflate in tranzitie, care se confrunta cu dificultati in echilibrarea balantei de plati).

Masurile de reforma, partial atinse, au vizat stabilirea unei rate a dobanzii real-pozitive, devalorizarea substantiala a cursului valutar oficial, controlul si reducerea inflatiei, stabilirea unor obiective cantitative clare in domeniul privatizarii si de restructurare a sistemului financiar-bancar (inclusiv de infiintare a bursei de valori), eliminarea subventiilor acordate de stat producatorilor ineficienti s.a. Al patrulea acord stand-by cu FMI a fost aprobat pe data de 22 aprilie 1997 pe o perioada de 13 luni si pentru o suma de 301,5 milioane DST, care urma sa fie trasa in 5 transe trimestriale. Programul economic aprobat viza atingerea unor obiective importante: liberalizarea pietei valutare si a preturilor utilitatilor, mentinerea deficitului bugetar la un nivel rezonabil (4,5%), cresterea rezervelor BNR, sistarea creditelor discretionare, reducerea ratei inflatiei etc. Neindeplinirea obiectivelor asumate de guvernul roman a condus la atingerea unor performante slabe atat la nivel micro cat si macroeconomic. Al cincilea acord stand-by cu FMI a fost aprobat pe data de 5 august 1999 pentru o suma de 400 milioane DST, pentru a sprijini programul de reforma si stabilizare economica al guvernului Romaniei (care a vizat diminuarea deficitului de cont curent, scaderea in continuare a inflatiei, cresterea rezervelor valutare ale BNR, consolidarea fiscala si restrictionarea cresterii salariilor, reducerea puternica a pierderilor intreprinderilor publice si implicarea mai puternica a pietei de capital in procesul de atragere a capitalurilor straine). Al saselea acord stand-by cu FMI a fost aprobat pe data de 31 octombrie 2001 pentru o suma de 300 milioane DST. Programul a vizat sustinerea procesului de dezinflatie si mentinerea deficitului de cont curent, concomitent cu accelerarea reformelor structurale si intarirea perspectivelor de crestere economica. Al saptelea acord stand-by (si ultimul) incheiat cu FMI a fost aprobat pe data de 7 iulie 2004 pentru o suma de 250 milioane DST. Acesta a fost un acord stand-by de supraveghere preventiva, care a cuprins angajamentele luate de Romania in privinta politicilor macroeconomice pentru perioada 2004-2006 si a prevazut accesul la fondurile FMI numai in cazul aparitiei unor crize economice neprevazute. In anul 2005, ca urmare a divergentelor dintre FMI si partea romana cu privire la evaluarea performantelor si a cailor de actiune macroeconomica, acordul a fost suspendat. Concluzii Colaborarea Romaniei cu FMI a avut un rol important in implementarea unor programe de reforma economica menite sa asigure liberalizarea economiei, reducerea inflatiei, scaderea somajului prin cresterea investitiilor, cresterea productiei, atragerea

investitiilor straine prin liberalizarea pietei de capital si a fluxurilor monetare, restructurarea intreprinderilor nerentabile etc. FMI a jucat un rol activ in procesul de tranzitie din Romania, conditionand acordarea de imprumuturi financiare de efectuarea unor reforme radicale in economia romaneasca. FMI poate fi considerat responsabil de realizarea tranzitiei in Romania si in celelalte tari foste comuniste in masura in care acestea au implementat programele de reforma in legatura directa cu respectarea conditionarilor impuse de aceasta institutie si cu dezideratele proprii fiecarei tari privind reforma economica. Pentru Romania, relatia cu FMI a fost uneori controversata, atat ca urmare a lipsei de profunzime a reformelor promovate in tara noastra in diversele perioade ale tranzitiei, cat si a rigiditatii FMI in ceea ce priveste unele pachete de programe propuse, inadecvate structurii economiei romanesti.