4.2.

Funcţiile familiei
Henry H. Stahl (apud Mihăilescu, I., 2003, pag.162) evidenţiază:
• A)“funcţii interne, prin care se asigură membrilor familiei, un regim de viaţă intimă, un
climat de afecţiune, securitate şi protecţie:
▪ funcţii biologice şi sanitare, prin care se asigură satisfacerea nevoilor sexuale ale
membrilor cuplului, procrearea copiilor, necesităţile igienico-sanitare ale copiilor şi
dezvoltarea biologică normală a membrilor familiei;
▪ funcţii economice, care constau în organizarea gospodăriei şi acumularea de resurse
necesare funcţionării menajului pe baza unui buget comun;
▪ funcţii de solidaritate familială, care se referă la ajutorul bazat pe sentimente de dragoste
şi respect între membrii familiei.
▪ funcţii pedagogico-educative şi morale, prin care se asigură socializarea copiilor.
• B) funcţii externe, prin care se asigură relaţionarea familiei cu exteriorul.”

4.4. TIPOLOGII ale familiei- exemple:

• familia nucleară: formată din soţ, soţie şi copii,
• familia de orientare: cea din care provine individul,
• familia de procreare: familia pe careşi-o creează individul la maturitate.
• familia lărgită: cuprinde familia nucleară şi rudele acestora
• familia monoparentală, vitregă, tradiţională,
• familia transnațională etc.

4.1.MODELE PARENTALE de acțiune după controlul şi suportul parental

1.Modelul permisiv:
2.Modelul autoritar
3.Modelul autorizat
1. Modelul permisiv:
• - nivel scazut al controlului asociat identificării părintelui cu stări emoţionale ale
copilului:
• - copilului îi sunt impuse puţine norme de conduită, puţine responsabilităţi, iar
răspunsul acestuia la aşteptarile parentale este slab;
• - parinţii se străduiesc să înteleagă şi să răspundă la nevoile copilului.
2. Modelul autoritar:
• - este asociat cu un nivel crescut al controlului cu o susţinere slabă a activitaţii
copilului;
• - îi sunt aplicate copilului principii si reguli de conduită care nu pot fi încălcate, iar
parinţii transmit sistematic valori ca: autoritate, tradiţie, ordine, disciplină.
3. Modelul autorizat:
• - îmbină modelul permisiv cu cel autoritar adică un control sistematic cu un nivel crescut
al suportului parental;
• - regulile formulate de parinţi nu sunt impuse autoritar dar sunt verificate sistematic;
• - părinţii sunt deschişi la discuţii, explicându-le copiilor regulile şi mai ales de ce
trebuie acestea să fie respectate, stimulând astfel autonomia de gândire a copilului.

Rose Vincent a găsit cinci tipuri parentale grupate în jurul conceptului de

autoritate:
1. Tatăl dominant
2. Tiran
3. Prieten
4. Bobmboana
5. Demisionar.
1. Tatăl dominant:
– este genul de tată care doreşte respect, ascultare, iar soţia şi copii sunt fiinţe slabe
care trebuiesc ocrotite, protejate.
- copiii sunt adesea timizi, dar pot deveni foarte rebeli atunci când şi- au
asimilat unele trasături din caracterul tatalui.
- apar conflicte foarte des care pot duce chiar la rupturi dintre tată si copil.
2. Tatăl tiran:
– are autoritate care acţionează în salturi, fiind de fel o fire timidă.
- aceste izbucniri duc la devalorizarea figurii paterne.
- copii reacţioanează prin stări de frică, instabilitate şi uneori pot apărea şi
dezechilibre profunde atunci când copilul devine conştient de mediocritatea tatălui.
3. Tatăl prieten:
- –Are în vedere mult mai puţin autoritatea şi se
- bazează pe sentimentul de stimă.
- Comportamentul colegial afişat de către tată are atât dezavantaje cât şi avantaje: copilul
se simte apropiat de tatăl şi nu îi este teamă să discute cu acesta, dar inexistenţa limitelor
pot produce confuzii daunătoare copilului.
4. Tatăl bomboană:
- tatăl are o atitudine maternă ceea ce produce frustrari copilului şi creează o situatie
confuză
5. Tatăl demisionar:
– Este genul care renunţă foarte uşor, este tot timpul plecat de acasă, ocupat şi nu
doreşte să fie deranjat.
36
- comportamentul se datorează personalitaţii tatălui care nu se simte capabil să-şi
educe, îndrume copilul, se simte nesigur.
- Lipsa controlului poate produce apariţia unei atitudini recalcitrante a copilului
care ajunge să nu se conformeze cerinţelor şcolare, sociale şi morale.
•Relaţia dintre mamă şi copil este o relaţie de neînlocuit, ea influentează întrega
dezvoltarea emoţională şi intelectuală a copilului, influenţează reuşita şcolară şi integrarea
socială şi profesională.
•Rosenthal şi colab. a descoperit o serie de aspecte patologice existente în raportul
mamăcopil:[1
1. Mama rigidă- controlatoare
2. Mama protectoare – infantilă
3. Mama excesiv ambiţioasă
4. Mama pedepsitoare
5. Mama denegatoare:
6. Mama părtinitoare:
7. Mama slabă şi indiferantă:
8. Mama supraindulgentă:
9. Mama sanatoasă psihic şi educativ adecvată:
1. Mama rigidă- controlatoare:
• - este exagerată, se amestecă în toate activitaţile copilului, vrea să ştie tot;
• - comportamentul mamei provoacă o conduită timidă, docilă, supusă din
partea copilului.
2. Mama protectoare – infantilă:
• - tratează copilul de vârstă şcolară ca pe un copil de vârstă mică.
• - un astfel de tratament favorizează apariţia fobiilor, dezamăgirilor,
blocarea maturizarii copilului.
3. Mama excesiv de ambiţioasă:
• - vrea dovezi ale unor capacitaţi care le depaşesc pe cele naturale ale
copilului;
• - deoarece copilul nu poate satisface ambiţile mamei, acesta începe să
renunţe să înveţe, cedează, are stări de nemulţumire.
4. Mama pedepsitoare:
• - ea recurge permanent la sancţiuni ca instrument de corectare;
• - sancţiunile provoacă la copil conduite negative: revoltă, neascultare,
minciună, furt.
5. Mama denegatoare:
• - manifestă dispreţ faţă de succesele, aptitudinile, interesele copilului,
• - provoacă reacţii regresive, indiscipline, agresivitate, minciuna, copilul îşi
apără
• inconştient trebuinţa de autorealizare.
6. Mama părtinitoare:
• - manifestă prin anumite acţiuni, preferinţe pentru unul dintre copii săi,
• - cel neglijat tinde să dezvolte un puternic sentiment de competiţie.
7. Mama slabă şi indiferantă:
• - are un comportament oscilant, între Da si Nu, evită să i-a o atitudine
fermă în problemele de educaţie a copilului,
• - poate provoca la copil forme de agresivitate, nelinişte, neastâmpăr.
8. Mama supraindulgentă:
• - manifestă toleranţă excesivă faţă de copil;
• - atitudinea ei poate provoca şi întreţine copilului incapacitatea de a
înfrunta dificultăţile, frustrările, creează înclinaţia spre minciună şi furt.
9. Mama sănătoasă psihic şi educativ adecvată:
• - are o cunoaştere clară, globală a trebuinţelor, sentimentelor copilului şi îl
integrează treptat în lumea normelor şi valorilor sociale, controlând cu masură
comportamentul lui.
• - aceasta atitudine nu determină stări de dezordine, dimpotrivă stimulează
o dezvoltare normală a copilului
Psihologul american Kurt Lewin în urma unei cercetări pe diferite tipuri de climat
educaţional, a încercat o codificare a elementelor unui BUN CLIMAT EDUCAŢIONAL,
aspecte care ar trebui să le aibă în prim planul atenţiei orice familie, iar acolo unde este cazul,
să fie ajutate să le îndeplinească.
Iată concluziile, preceptele pe care autorul le oferă şi le propune ca porunci ale părinţilor
model:
•„să dai copilului un sentiment de securitate;
•să dai copilului sentimentul că este iubit şi dorit;
•să eviţi ameninţarea, frica şi pedeapsa;
•să-l înveţi pe copil cu independenţa şi să-l faci să-şi asume responsabilităţile;
•să rămâi calm şi să nu te şochezi de manifestările instinctului de copil;
•să fii cât poţi de tolerant ca să eviţi conflictele;
•să eviţi să-l faci pe copil să se simtă inferior;
•să nu-l împingi pe copil dincolo de ceea ce este natural pentru el;
•să respecţi sentimentele şi datoriile copilului chiar dacă nu corespund propriilor tale
norme;
39
•să răspunzi cu francheţe la întrebările pe care copiii pot să le pună, dar oferindu-le
răspunsuri adecvate vârstei lor;
•să te interesezi de ceea ce face copilul chiar dacă nu consideri că este ceva direct, util;
•să tratezi dificultăţile copilului fără să-l consideri anormal;
•să favorizezi creşterea, progresul, mai curând decât perfecţiunea”(în Lazăr (Nistor)
Gheorghiţa, 2007, p 180-206).

BAZA LEGISLATIVĂ - REFORMA PROTECŢIEI COPILULUI

Pot fi considerate trei mari etape în reforma sistemului de protecție socială a copilului:
1. - perioada comunistă și perioada 1990-1997,
2. - perioada 1997-2004;
3. - perioada 2004 - prezent.
I. ÎN PERIOADA COMUNISTĂ: LEGEA 3 DIN 1970- copiii orfani, abandonati, cei ai caror
parinti nu le puteau oferi conditii materiale sau un climat moral corespunzator erau luati in
grija statului.
 - adoptarea Conventiei Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, la 20
noiembrie 1989;
 institutiile rezidentiale pentru protectia copilului erau organizate şi separate artificial pe
criteriul varstei:
 -copiii de la 0-3 ani fiind ocrotiti in "Leagăn“, MS.
 - copiii intre 3-6 ani – instituţii pentru preşcolari, MEN
 - copii între 6-18 ani în "Case de copii“, MEN.
II. -la nivel national a fost armonizată legislatia prin ratificarea de catre Romania prin
Legea nr. 18/1990 a Conventiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului.
 - Ordonanta de Urgenta nr. 26/1997, aprobată si republicata prin Legea nr. 108/1998,
reglementa problematica copilului aflat in dificultate, daca dezvoltarea sau integritatea sa
fizica sau morala era periclitata, in timpul cat se afla in ingrijirea parintilor ori a uneia
dintre ei, a reprezentantului sau legal sau a oricarei alte persoane.
 - din 1997 institutiile rezidentiale pentru protectia copilului au intrat intr-un proces de
restructurare, constituindu-se in "Centre de Plasament" prestatoare de servicii pentru
copiii aflati in dificultate.
 centrele au intrat in subordinea Directiilor de Protectie a Copilului (conform Ordonantei
de Urgenta nr. 26/1997.
III. Legea 272/2004 și completările ulterioare (ultima în dec 2018 şi intrată în vigoare la 1
ianuarie 2019)
- reglementeaza cadrul legal privind respectarea, promovarea si garantarea drepturilor
copilului” ; republicată și actualizată 2019
Legea nr. 52/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia
şi promovarea drepturilor copilului
LEGEA nr. 286 din 29 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilulu,i intrate în vigoare la 1 ianuarie
2019
Ord. 35 din 2003 ( pentru copiii aflati la asistenti maternali profesionisti) si Ord. 21 in 2004
(pentru copiii aflati in sistem rezidential)
Problemele dificile pe care le intampina familia şi copilul in prezent se datoreaza nu atat
caderii economiei din ultimii ani, cat mai de graba deficitului din zona politicilor sociale de
suport pentru familie şi copil.
 In Romania, a crescut tot mai mult numarul cazurilor de copii abuzati si neglijati, luand o
amploare si fenomenul « copiii strazii ».
 Pentru definirea categoriilor de copii care necesita protectie si asistenta sociala este
utilizat frecvent conceptul de “copil aflat in dificultate”.
 Copilul se afla in dificultate in cazul in care dezvoltarea sau integritatea sa fizica sau
morala este periclitată.
 in cazul inexistentei sau deficitului de resurse necesare unui copil pentru o dezvoltare
normală din punct de vedere fizic, intelectual, spiritual sau moral corespunzator varstei
pe care o are, putem vorbi de un copil aflat in dificultate.

4.2. Copilul în dificultate: alternative la instituţionalizare

În ştiinţele socio-umane conceptul de alternativă se foloseşte atunci când, într-un
anumit context, un sistem social poate fi organizat în modalităţi diferite, alternative
(Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, 1998).
În procesul de asistenţă socială a familiei şi copilului, alternativa cea mai bună este
aceea care corespunde cel mai bine interesului superior al copilului.
În general, menţinerea copilului în familia sa, este considerat lucrul cel mai benefic
pentru copil. Asistenţii sociali din domeniul protecţiei copilului, trebuie să aibă în vedere cu
prioritate obiectivul acesta. Exista însă situaţii, când acest obiectiv nu este posibil de realizat
şi atunci, se acţionează pentru securizarea copilului şi obţinerea unui cadru potrivit pentru
creştere şi educare.
Copiii care sunt separaţi, temporar sau definitiv, de mediul lor familial, au dreptul să
beneficieze de măsuri speciale de asistenţă din partea autorităţilor publice.
În cazul în care este vorba despre copii, care au fost separaţi de părinţii lor ca urmare a
unei decizii luate potrivit legislaţiei în vigoare în domeniul protecţiei copilului, serviciile
care funcţionează în cadrul Direcţiilor Generale de Asistentă Socială şi Protecţia
Copilului de la nivelul fiecărui judeţ şi al fiecărui sector al municipiului Bucureşti, au
responsabilitatea de a găsi o măsură alternativă de ocrotire pentru aceşti copii.
Forme alternative pot fi:
 încredinţarea / plasamentul în familia extinsă (până la gradul IV) sau la alte
persoane/familii,
 încredinţare în vederea adopţiei, adopţia
 asistenţă maternală,
 ocrotirea într-un centru de zi, centru în regim de urgenţă, centre de sprijin pentru tinerii
de peste 18 ani ş.a.
case de tip familial, apartamente sociale..

4.3. Sistemul de protecție socială a copilului- direcții de ațiune

- poate fi impărţit in PATRU MARI DIRECŢII:

1. OCROTIRE FAMILIALĂ ASISTATĂ DE STAT, aceasta fiind o măsura de

preventie aplicabila familiilor aflate in dificultate.
Parintii pastreaza tutela propriilor copii, dar beneficiaza de sprijinul si supravegherea
institutiilor/serviciilor statului.

2. ADOPTIA – alternativa pentru acei copii ai caror parinti au decedat, au renuntat la

drepturile parintesti sau au fost decazuti din aceste drepturi in urma unei hotarari
judecatoresti.
Adoptia este considerata cea mai buna optiune pentru copilul care nu poate
ramane in familia de origine.
-cu cat copilul este adoptat la o varsta mai frageda, intarzierile in dezvoltare, traumele
abandonului si ale institutionalizarii vor fi mai reduse.

3.PLASAMENTUL FAMILIAL:
 - este o varianta pentru toti copiii care nu indeplinesc criteriile de adoptie sau care
asteapta sa fie adoptati.
 Persoana care ia in plasament copilul este de obicei un asistent maternal profesonist, iar
aceasta masura are un caracter temporar, ingrijirea putand fi de scurta durata sau de lunga
durata (asemanatoare adoptiei).
 In multe cazuri copiii se succed de-a lungul vietii lor, la mai multi asistenti maternali,
pentru ca o parte din cazuri sa ajunga chiar intr-un serviciu de tip rezidential.
 Considerat "A DOUA CEA MAI BUNĂ OPTIUNE" pentru copil, dupa adoptie.
 Majoritatea tarilor occidentale, dezvoltate si-au inchis institutiile de ocrotire de mari
dimensiuni prin dezvoltarea sistemului de plasament familial individual sau pentru mici
grupuri de copii.

4. PLASAMENTUL IN CADRUL SERVICIILOR DE TIP REZIDENŢIAL

 este cea de-a patra alternativă,
 este considerata si ultima alternativa, deoarece ei i se atribuie efectele negative marcante
in dezvoltarea copilului.
 In multe țări această formă de plasament este utilizată doar pentru acei copii care:
 nu au reușit să se adapteze variantelor anterioare sau
 pentru acei copii care prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în
servicii de tip rezidenţial specializate.

"Drumul" care ar putea fi parcurs de un nou născut abandonat la naștere, în sistemul de

asistență socială, ar viza primirea unor măsuri și beneficii de asistență socială:
 - se dispune in mod obligatoriu plasamentul doar la o familie substituitivă sau
asistent maternal, deoarece conform legii 272/2004 (cu completările ulterioare, 2019)
plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani poate fi dispus numai la familia
extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis.
Conform Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului cu
completările aduse de LEGEA nr. 286 din 29 noiembrie 2018 şi intrate în vigoare la 1
ianuarie 2019, avem următoarele specificaţii:
"Secţiunea a 2-a Plasamentul:
Articolul 64(1) Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani poate fi dispus
numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un
serviciu de tip rezidențial fiind interzis.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se poate dispune plasamentul într-un serviciu de
tip rezidențial al copilului mai mic de 7 ani, în situația în care acesta prezintă handicapuri
grave, cu dependență de îngrijiri în servicii de tip rezidențial specializate.
(3) La stabilirea măsurii de plasament se va urmări:a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia
extinsă sau la familia substitutivă;b) menținerea fraților împreună;c) facilitarea exercitării de
către părinți a dreptului de a vizita copilul și de a menține legătura cu acesta.
 Prin excepţie de la aceste prevederi, se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip
rezidenţial al copilului mai mic de 7 ani, doar în situaţia în care acesta prezintă
handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii rezidenţial specializate, ce nu
pot fi realizate de către familie.
 integrarea în familia naturală, biologică (dacă se găseşte familia şi nu a fost declarat prin
hot. judecătorească abandonat)
 Dacă este declarat abandonat, alternativele sunt:
 - continuarea plasamentului la un asistent maternal,
 - adopţia sau
 - plasamentul acestuia intr-un serviciu de tip rezidential specific vârstei sale (in
cazul in care adopţia nu este posibilă pentru acel copil sau acel copil încă aşeaptă o
familie adoptatoare).
RISCURI: Asistenţii maternali şi serviciile de tip rezidential pot fi schimbate de mai
multe ori pe parcursul evoluţiei copiilor, astfel că acel copil care a fost privat odată de
stabilitate, afecţiune şi ocrotirea unei familii, va fi privat si de stabilitatea unei familii
substituitive sau măcar de stabilitatea unei locaţii şi a unui personal faţă de care să poată
stabili anumite legaturi de ataşament.

1.Încredinţarea copilului unei familii sau unei persoane: această măsură de protecţie
poate fi instituită în cazul în care o familie sau o persoană care prezintă garanţii morale şi
materiale consimte să ia în îngrijire spre creştere şi educare un copil care se află într-una din
următoarele situaţii :
 părinţii copilului sunt decedaţi, necunoscuţi, puşi sub interdicţie, declaraţi
judecătoresc morţi ori dispăruţi şi nu a fost instituită tutela;
 părinţii sunt decăzuţi din drepturile părinteşti şi nu a fost instituită tutela,
 copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă
definitivă.

2.Plasamentul copilului la o familie sau persoană care consimte:

 Dacă securitatea,
 dezvoltarea sau
 integritatea morală a copilului este periclitată în familie din motive independente de
voinţa părinţilor, Comisia pentru Protecţia Copilului poate hotărî plasamentul copilului la
o familie sau persoană la cererea acesteia sau a unuia dintre membrii familiei sau a unei
rude a copilului până la gradul al-IV-lea inclusiv. În acest caz, părinţii naturali ai
copilului îşi menţin drepturile faţă de copil, cu excepţia cazurilor în care securitatea,
dezv. şi integritatea morală a copilului este pusă în pericol de părinte.
Conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (republicată
2019):
Articolul 44(1) Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinților săi sau
care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la
protecție alternativă.(2) Protecția prevăzută la alin. (1) include instituirea tutelei, măsurile de
52
protecție specială prevăzute de prezenta lege, adopția. În alegerea uneia dintre aceste soluții
autoritatea competentă va ține seama în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei
anumite
continuități în educarea copilului, precum și de originea sa etnică, religioasă, culturală și
lingvistică.
Articolul 45 Tutela se instituie conform legii de către instanța judecătorească în a cărei
circumscripție teritorială domiciliază sau a fost găsit copilul.......................
Articolul 59 Măsurile de protecție specială a copilului sunt:
a) plasamentul;
b) plasamentul în regim de urgență;
c) supravegherea specializată
Articolul 60:
De măsurile de protecție specială, instituite de prezenta lege, beneficiază:
a) copilul ai cărui părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor
părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, puși sub
interdicție,
declarați judecătorește morți sau dispăruți, când nu a putut fi instituită tutela;
b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinților
din motive neimputabile acestora;
c) copilul abuzat sau neglijat;
d) copilul găsit sau copilul părăsit în unități sanitare;e) copilul care a săvârșit o faptă
prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal
PLASAMENTUL COPILULUI:
Constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă,
în condiţiile prezentei legi (Legea 272/2004 privind protectia drepturilor copilului, Art. 58),
după caz, la:
 o persoană sau familie
 un asistent maternal
 un serviciu de tip rezidenţial licenţiat în condiţiile legislației în vigoare.

(3) La stabilirea masurii de plasament se va urmari:

 a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsa sau la familia substitutiva;
 b) mentinerea fratilor impreuna;
 c) facilitarea exercitarii de catre parinti a dreptului de a vizita copilul si de a mentine
legatura cu acesta.
Pe durata masurii speciale de protectie, domiciliul copilului este la persoana, familia, asistentul
maternal sau la serviciul de tip rezidențial care îl are în îngrijire.
Măsura plasamentului se stabilește (conform L. 272-2004, republicată, art. 65) de către:
-1. Comisia pentru Protecția Copilului competentă - atunci când există acordul părinților,
sau
-2. instanța judecatorească, la cererea direcției generale de asistență socială și protecția
copilului:a) în situația copilului ai cărui părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din
exercițiul drepturilor părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor
părintești, puși sub interdicție, declarați judecătorește morți sau dispăruți, când nu a putut fi
instituită tutela (prevăzut la art. 60 lit. a), precum și în situația copilului abuzat sau neglijat;
copilul găsit sau copilul părăsit în unități sanitare ( art. 60 lit. c) și d), dacă se impune
înlocuirea plasamentului în regim de urgență dispus de către direcția generală de asistență
socială și protecția copilului.
Tipuri de servicii alternative la institutionalizarea copilului aflat in dificultate:
a) centrul maternal cu serviciile:
 -Serviciul de pregatire a integrarii/ reintegrarii copilului in familie
 -Serviciul de consiliere a femeii in perioada preconceptiva
 -Serviciul de consiliere a gravidei cu risc de abandon al copilului
 -Serviciul de consiliere pentru parinţi si copii
b) centre de zi :
 -pentru copiii prescolari, proveniti din familii defavorizate material si financiar.
 -beneficiaza cu precădere copiii saraci proveniti din comunitatea locala
 -ingrijire in timpul zilei, programe educative si distractive, consiliere psihologica
c)servicii de prevenire

3. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei (vezi Legea 273 cu completările ulterioare

aduse de Legea 57/2016/2018):
 -măsură de protecţie pentru copilul aflat în dificultate, măsură alternativă la
instituţionalizare;
 - se stabileşte în condiţiile încredinţării obişnuite (în cazul în care părinţii copilului sunt
decedaţi, decăzuţi din drepturile părinteşti, copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre
judecătorească sau părinţii şi-au dat consimţământul pentru adopţie) cu condiţia ca
familia/persoana care solicită această măsură să intenţioneze să îl adopte pe copil şi să-şi fi
dat acordul de a-l adopta pe copil în forma autentificată (la notariat).
D.G.A.S.P.C.trebuie să întocmească un plan individualizat de protecţie (P.I.P.) pentru
copil.
-în evaluarea potenţialului de reintegrare familială sunt luate în considerare aspecte
vizând:
 disponibilitatea afectivă a copilului şi a familiei,
 nivelul socio-economic al acesteia,
 serviciile asociate necesare pentru realizarea şi menţinerea reintegrării,
 managerul de caz procedând la efectuarea mai multor demersuri dintre care este foarte
important să amintim contactul permanent cu familia naturală a copilului şi încercarea
acestora de consiliere, informarea deplină a părinţilor copilului asupra posibilităţii redării
de către instanţa judecătorească a exerciţiului drepturilor părinteşti şi asupra condiţiilor
redării, în situaţia în care acestora le-a fost limitat exerciţiul drepturilor sau au fost
decăzuţi din drepturi.
Familia sau persoana adoptatoare este evaluată din punct de vedere social, psihologic;
este consiliată, urmând să existe mai multe întâlniri cu specialiştii;
-se va întocmi un raport de evaluare a capacităţii persoanei/ familiei de a adopta;
-Se va evalua de asemenea, potenţialul de integrare al copilului în familia extinsă .
 Urmează procesul de stabilire a compatibilităţii dintre copil şi familia / persoana
adoptatoare, pentru care instanţa judecătorească a încuviinţat deschiderea procedurii de
adopţie internă şi care se bazează pe potriviri teoretice dar şi practice care presupun
informarea copilului şi pregătirea părţilor implicate, în vederea acomodării copilului cu
persoana sau familia adoptatoare.
 pe perioada în care copilul a fost încredinţat, D.G.A.S.P.C. monitorizează evoluţia
acestuia, întocmind în acest sens o serie de rapoarte.
 la urmă, se întocmeşte raportul final referitor la evoluţia relaţiilor dintre părţi, care se
transmite instanţei judecătoreşti pentru revocarea măsurii de încredinţare .
 întregul proces de adopţie este monitorizat de responsabilul de caz din cadrul Direcţiei
Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
 Adopţia este o măsură specială de protecţie a copilului, prin care se stabileşte filiaţia
între cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia între copil şi rudele adoptatorului; îşi
produce efectele de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti .
Ministerul Muncii si Justiţiei - Comunicat de presă, septembrie 2018:
"Legea adopției a fost modificată: procedura a fost simplificată, familiile care
adoptă vor fi sprijinite financiar”.
Guvernul a adoptat legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind
procedura adopției, cu scopul de a soluționa unele probleme apărute în implementare, de a
reanaliza unele principii ce stau la baza adopţiei, dar și pentru a adapta legislaţia la realităţile
actuale.
Documentul introduce prevederi care să asigure celeritate în dobândirea și menținerea
statutului de copil adoptabil, să flexibilizeze procedura de evaluare a adoptatorilor și etapa de
monitorizare post-adopție și să debirocratizeze şi simplifice unele proceduri.
Noua formă a legii elimină din procedură identificarea rudelor de până la gradul al IVlea în
cazurile în care planul individualizat de protecție a copilului are ca finalitate adopția,
această măsură având ca scop simplificarea demersurilor din această etapă.
De asemenea, pentru a veni în sprijinul persoanelor sau familiilor care doresc să adopte,
documentul majorează durata de valabilitate a atestatului de persoană sau familie aptă să
adopte, de la 2 ani la 5 ani.
Modificările aduse vizează și flexibilizarea derulării procedurii de adopţie
internaţională pentru copiii care au împlinit vârsta de 14 ani, fiind urmărită creşterea şanselor
acestor copii de a avea o familie, inclusiv în cazul grupurilor de fraţi care nu pot fi separaţi, dacă
unul dintre ei a împlinit vârsta de 14 ani.
Documentul aprobat de Guvern introduce și noi stimulente financiare care să susțină
decizia unei familii de a adopta:
 o indemnizație lunară raportată la indicatorul social de referință, în
cuantum de 1,2 ISR (Indicatorul Social de Referinţă, în prezent în valoare de 500
lei), respectiv 600 lei, pentru fiecare copil adoptat care are între 3 și 6 ani, ori este încadrat în
grad de handicap ușor sau mediu ori face parte dintr-un grup de 2 frați adoptabili împreună.
 o indemnizație lunară majorată cu 50%, respectiv 900 lei, pentru fiecare
copil adoptat care a împlinit 7 ani ori este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav,
infectat HIV sau bolnav SIDA ori face parte dintr-un grup de cel puțin 3 frați adoptabili
împreună.
Sprijinul financiar se acordă până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către
copilul adoptat, respectiv până la vârsta de 18 ani, iar dacă acesta își continuă studiile într-o
formă de învățământ de zi, până la împlinirea vârstei de 26 ani.
 adoptatorul sau familia adoptatoare care a adoptat unul sau mai mulți copii
beneficiază pentru fiecare copil adoptat de o sumă fixă de 1.500 lei pe an, pentru asigurarea
unor servicii de recuperare sau reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură, în
urma recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social. Suma se acordă pe durata etapei
de monitorizare post-adopție și se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, în funcţie
de rata inflației.
 pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare ale adoptatorului sau
familiei adoptatoare, pe durata participării la procedura de potrivire practică cu un copil din
alt județ, se acordă o sumă de 200 de lei pe zi/persoană, pentru o perioadă de maxim de 10
zile. Aceste stimulente financiare se acordă în cazul adopțiilor încuviințate conform procedurii
adopției interne și nu se aplică în cazul persoanelor care adoptă copilul soţului.
Actul normativ prevede și completări referitoare la concediul de acomodare, pentru
corelarea cu dispozițiile mai flexibile reglementate pentru concediul și indemnizația pentru
creșterea copiilor, prevăzute de OUG nr. 111/2010." (mai multe pe
 Art.96: (1) Directia de la domiciliul copilului va urmari si va intocmi rapoarte
trimestriale cu privire la evolutia copilului si a relatiilor dintre acesta si parintii sai
adoptivi pe o perioada de cel putin 2 ani dupa incuviintarea adoptiei.
 (2) Direcţia de la domiciliul copilului are
obligatia sa asigure părinților adoptivi servicii
postadopție.
(3) La încheierea perioadei de monitorizare postadopţie, direcţiile întocmesc un raport
final de închidere a cazului şi introduc în copia electronică. În situaţia în care, ulterior
încuviinţării adopţiei, prenumele copilului adoptat este schimbat pe cale administrativă,
raportul va avea anexată şi copia actului care a stat la baza schimbării prenumelui.
• Legea nr.268/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind
procedura adopţiei a fost publicată în Monitorul Oficial. Modificările oficializate
intră în vigoare la 120 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial,
adică din 26 martie 2021.
• Noua lege prevede simplificarea procedurii de adopție. De exemplu, a fost prelungită
valabilitatea atestatului de adoptator sau familie adoptatoare de la doi la cinci
ani. „Atestatul prevăzut la alin. (5) este valabil pentru o perioadă de 5 ani”, scrie în textul
legii.
• Se elimină din procedura de adopție identificarea rudelor de până la gradul al IV-lea
în cazurile în care planul individualizat de protecţie a copilului are ca finalitate
adopţia.

• Rudele vor fi căutate o singură dată şi doar până la gradul al treilea, scurtându-se, astfel,
perioadele în care copiii rămân blocaţi în sistemul de protecţie.
• -Legea mai prevede că vor putea beneficia de şansa la o familie şi copiii trecuţi de vârsta
de de 14 ani, rămânând adoptabili până la majorat.
• Alte modifcări : stimulente financiare pentru susțierea și stimularea adopției interne.
4. Plasamentul sau încredinţarea copilului până la împlinirea vârstei de 18/26
ani la un asistent maternal profesionist:
- asistentul maternal profesionist este o persoana fizică atestată în condiţiile legii, care
asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea
necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în încredinţare / plasament.

NEVOILE INDIVIDUALE ALE COPILULUI DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII VIITORULUI ADULT

• Nevoia de dragoste şi securitate
• Nevoia de experienţe noi
• Nevoia de recunoaştere şi apreciere
• Nevoia de responsabilitate
NEVOIA DE DRAGOSTE ŞI SECURITATE
• Identitate personală (Depersonalizare)
• Acceptare de sine (Lipsa încrederii în sine şi în cei din jur)
• Relaţii familiale stabile (Incapacitatea de a dezvolta relaţii afective familiale de durată)
• Atitudini afective stabile (Imaturitate afectivă, Instabilitate emoţională)

NEVOIA DE EXPERIENŢE NOI

 Dezvoltarea mentală
 Motivaţie pentru explorări viitoare şi pentru învăţare (teamă, frustrare)
 Perseverenţă (indiferenţă, pasivitate)

NEVOIA DE APRECIERE ŞI RECUNOAŞTERE

 Încurajare
 Nivel optim al aşteptărilor faţă de copil adaptat la capacitatea sa şi la stadiul de
dezvoltare
 Greşelile şi eşecul trebuie acceptate
ca parte integrantă a învăţării

NEVOIA DE RESPONSABILITATE
 Independenţă personală – îndrumare – limite
 Modelul parental – argument durabil şi eficient în influenţarea convingerilor şi
comportamentelor copilului

4.2. Delincvența juvenilă. Fenomenul “Copiii străzii”

. -realizarea unei analize sociale a fenomenului trebuie să ia în considerare mai multe aspecte
semnificative:
 cunoaşterea cauzelor şi a împrejurărilor care au determinat ajungerea copiilor în stradă;
 cunoaşterea perioadei de când se află în stradă şi a regiunilor de provenienţă a acestora;
Analiza socială a fenomenului:
 relaţiile cu familia;
 starea de sănătate şi relaţiile cu diferite instituţii de profil; relaţia cu poliţia;
 modul de viaţă în stradă (apartenenţa la anumite grupuri, mijloace de procurare a
veniturilor şi a hranei, consumul de droguri, sexualitate ş.a.).

Tipuri de interventii majore privind prevenirea fenomenului “copiii strazii”:

Sunt posibile trei tipuri de intervenţii majore:
1 -programe de prevenire;
2 -programe de integrare în familii sau în substitute ale acestora;
3 -programe de sprijin focalizate pe copiii străzii.
1.Programe de prevenire a fenomenului “copiii străzii”- vizează sprijinul:
- familiilor cu mulţi copii,
- a familiior monoparentale,
- a celor cu dificultăţi financiare şi risc de abandon, precum şi
- sprijinirea copiilor din instituţiile de protecţie socială pentru a limita ajungerea în
stradă;
2. Programe de integrare în familii sau în substitute ale acestora şi atunci când
această soluţie nu este posibilă, reintegrarea în instituţii de ocrotire pentru a reduce numărul
copiilor din stradă;
3. Programe de sprijin focalizate pe copiii străzii (acordarea de hrană,
imbracăminte, asistenţă medicală), atunci când reintegrarea implică activităţi de durată.
Intervenţia pentru “îmbunătăţirea vieţii in stradă”- acest tip de intervenţie a vizat diferite
aspecte:
 -sprijin pentru eliberarea actelor de identitate,
 -asigurarea de hrană şi îmbrăcăminte,
 -medierea relaţiilor cu instituţiile medicale în situaţii de criză,
 -medierea relaţiilor cu familia naturală sau familia extinsă.
Toate aceste activităţi nu au fost decât componente intermediare ale procesului de

RECUPERARE ŞI REINTEGRARE A COPIILOR STRĂZII.

Forme ale recuperării copiilor străzii:

- învăţare/autoeducaţie,
- psihoterapie,
- terapie ocupaţională ş.a.
 Recuperarea prin învăţare se realizează cu metode şi procedee diferite, în funcţie
de forma învăţării şi de particularităţile individuale.
Activitatea de învăţare va fi mai eficientă dacă va începe sub o formă organizată, încă de la
vârsta preşcolară, aceasta va fi predominant afectivă şi motivaţională, fiind însoţită,
întotdeauna, în cazul copiilor străzii, de o altă formă şi anume învăţarea morală.
 Recuperarea prin psihoterapie: refacerea psihică şi psihologică;se reuşeşte să se
înlăture stările psihice conflictuale, sentimentele de inferioritate, unele însuşiri negative ale
personalităţii, se consolidează trăsăturile pozitive cu motivaţii superioare pentru activitate;
 Jocul, activitate principală la vârsta copilăriei prin care copilul exersează viitoarele
comportamente, este un act de imaginaţie care răspunde nevoii imperioase a copilului de a
se exprima.
 Recuperarea prin terapie ocupaţională: integrarea acestora într-o activitate cu caracter
social, prin care îşi pot valorifica, la maxim, potenţialul fizic şi psihic; solicitările trebuie
adaptate la posibilităţile fiecărui copil pentru a evita descurajarea şi scăderea interesului
în raport cu activitatea (în cazul în care nu poate să facă faţă);
 important este să se creeze buna dispoziţie şi să perceapă că activitatea desfăşurată
prezintă importanţă pt. ei şi societate.
Efectele optime ale recuperării se apreciază în condiţiile formării unor calităţi fizice şi
psihice, care să permită copiilor străzii să ajungă la:
 formarea simţului de responsabilitate şi autocontrol,
 formarea unor comportamente adecvate la situaţie,
 însuşirea de abilităţi intelectuale şi a dexterităţilor manuale,
 capacitatea de a comunica prin limbaj oral şi scris,
 obţinerea unui nivel de autonomie personală,
 conturarea unor interese cât mai diverse