Marin Sorescu

1936-1996

Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936

februarie Bulzești, Bulzești, Dolj, România – d. 8
decembrie 1996, București, România) a fost un scriitor român,
membru titular (din 1992) al Academiei Române.
În cariera politică, a ocupat funcția de ministru al
Culturii între anii 1993 și 1995, fără afiliere politică.
S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură,
deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a
se înscrie într-un partid politic, după Revoluția română din
1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul
cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995). A
tradus versuri ale lui Boris Pasternak.
În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-
șef la revista craioveană Ramuri, de unde a fost forțat să plece
în 1992, în urma unei scrisori semnate de mai mulți redactori
ai revistei.
În 1992, și-a susținut doctoratul în filologie la Universitatea din București, cu teza ”Insolitul ca
energie creatoare, cu exemple din literatura română”.
Marin Sorescu a fost fiul lui Ștefan Sorescu și al Nicoliței (născută Ionescu), țărani din Bulzești.
A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi a continuat studiile la Colegiul Național „Frații
Buzești” din Craiova; în continuare a studiat la Școala medie militară din Predeal. Studiile universitare
le-a făcut la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, la Facultatea de Filologie (1955-1960), licențiat
în limbi moderne.
A fost membru al Programului Internațional pentru Scriitori la Universitatea din Iowa - SUA.
Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii "Singur
printre poeți". Până la moartea sa (în 1996) mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă
a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul
"Poeme", reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei sale.
Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tușiți" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972),
precum și ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit
pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.
Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în
trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde
piesele Iona, Paracliserul și Matca. Paracliserul întruchipează tragedia artistului creator consumat de
propria-i flacără ce nu lasă în trecerea sa prin lume decât impalpabile vestigii, niște „vorbe pe pereți.”