MINISTERUL EDUCAȚIEI

LICEUL TEORERTIC SANITAR BISTRIȚA

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN

ÎNGRIJIREA PREOPERATORIE

ÎNDRUMĂTOR: ELEV:
KISS ERZSBET MARIA TRIFAN VIORUȚA-GEORGETA

DOMENIUL: SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ

CALIFICAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

2023
 CUPRINS
I.ARGUMENT.......................................................................................................................3

II.CONȚINUT........................................................................................................................4

II.1.SCOP...........................................................................................................................4

II.2.OBIECTIVE................................................................................................................5

Obiectiv 1.Aprofundarea noțiunilor legate de intervenția chirurgicală pe perioada

preoperatorie..................................................................................................................5

Obiectiv 2.Examenul clinic............................................................................................6

Obiectiv 3.Investigatii paraclinice...............................................................................12

Obiectiv 4.Îngrijiri specifice la un pacient care va fi supus intervenției chirurgicale..16

Obiectiv 5.Evoluție și complicații................................................................................18

II.3.PLAN DE NURSING................................................................................................19

II.4.PERSPECTIVA CANDIDATULUI.........................................................................27

Prezentarea unei tehnici...............................................................................................27

II.5.CONCLUZII..............................................................................................................31

III.BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................32

ANEXE................................................................................................................................33

2
 I.ARGUMENT
Ocluzia intestinală este una din marile urgenţe chirurgicale, care dacă nu este
diagnosticată la timp, poate avea consecinţe nefaste. În stadiul incipient, de multe ori,
diagnosticul este incorect pus, ceea ce duce la complicaţii severe.
Asistenta medicală este persoana care poate ajuta oamenii in situatii de criză prin
funcţiile sale individuale şi de colaborare cu intregul colectiv medical.
Sentimentul “empatie” trebuie să fie primordial iar speranţa şi optimismul trebuie
aratate si transmise celui bolnav.
Pentru pacientul cu ocluzie intestinală,rolul asistentei medicale este important şi de lungă
durată atât în pregătirea preoperatorie cât şi după intervenţia chirurgicală.
Asistenta medicală care îşi desfasoară activitatea într-un serviciu de chirurgie este
un factor deosebit de însemnat în asigurarea unui bun tratament aplicat bolnavilor. De
cunostinţele profesionale acumulate ,de constiinciozitatea cu care lucrează şi de
ataşamentul pe care asistenta medicală îl are faţă de bolnav depinde în mare masură
vindecarea acestuia.Ea trebuie să dea dovadă de spirit de observatie,de discernământ,de
simţul datoriei şi al responsabilităţii.
De multe ori evoluţia unei boli ,cum este şi ocluzia intestinală ,se hotărăşte în
câteva minute;de felul cum asistenta medicală ştie cum să acţioneze la indicaţiile medicului
sau din proprie initiativă ,depinde deseori modul de evoluţie a bolnavului.
Desfăsurându-mi activitatea profesională pe secţia de chirurgie am întâlnit multe
cazuri de ocluzie intestinală şi mi-am dat seama de importanţa recunoaşterii precoce a
simptomatologiei bolii,de rolul asistentei medicale în acordarea îngrijirilor de nursing
pacienţilor suferinzi de această boală.
Am ales această temă tocmai din dorinţa de a ştii cât mai multe despre
diagnosticarea corectă şi tratamentul precoce al acestei urgenţe chirurgicale.
Asistenta medicală ,prin dăruirea şi priceperea ei ,stabileşte cu pacienţii o legătură
aparte,îngrijindu-i ca pe proprii membrii ai familiei.

3
 II.CONȚINUT

II.1.SCOP

Ocluzia intestinală este o stare patologică determinată de oprirea completă şi

persistentă a tranzitului intestinal şi în conseciţă, imposibilitatea evacuării de materii fecale
şi gaze.
Ea constituie una din cele mai complexe şi mai grave sindroame ale abdomenului
acut. Incidenţa ocluziei creşte în raport cu vârsta.
Tratamentul pentru obstructia partială de la nivelul intestinului subtire sau gros are
loc, de obicei, in spital. El implică monitorizarea atenta in asteptarea posibilitatii rezolvarii
obstructiei de la sine.
In ultimele decenii se constată o diminuare a agresivităţii actului operator in
chirurgia digestivă şi o tendintă de modificare a ingrijirilor postoperatorii clasice. Cu toate
progresele inregistrate in domeniu, morbiditatea şi mortalitatea postoperatorie se menţin
ridicate in diverse boli, la anumiţi pacienţi.
Cele trei cauze ale morbiditatii chirurgicale: infectiile, trombozele şi aderenţele au
o frecventă ridicată şi pun serioase probleme medicilor.O serie de ingrijiri postoperatorii
pot influenţa aceste complicaţii.
Folosirea inadecvată a antibioticelor are o influentă negativă asupra sistemului
imun şi scade rezistenţa la boală.Este cunoscut că la bolnavii peste 50 de ani administrarea
de antibiotice creşte susceptibilitatea la noi infecţii.
Pentru a preveni complicaţiile infecţioase care pot surveni după chirurgia
intestinului sau colo-rectala datorită contaminării prin continut intestinal bogat in germeni
aerobi si anaerobi, se recomanda pregătirea mecanică a intestinului.Avantajele acestei
tehnici constă nu numai in reducerea contaminării abdominale intraoperator ci şi evitarea
fragilizării anastomozelor în timpul reluării tranzitului,reluarea mai rapida a tranzitului şi
manipularea mai usoară a intestinului.

4
 II.2.OBIECTIVE

Obiectiv 1.Aprofundarea noțiunilor legate de intervenția chirurgicală pe

perioada preoperatorie

Tratamentul chirurgical este primul indicat în cazul ocluziei complete sau

strangulaţie.În timpul operaţiei, chirurgul îndepărtează obstrucţia sau porţiunea de intestin
blocată. Tratamentul chirurgical pentru ocluzia intestinală, inclusiv cea legată de
diverticulita, boala Crohn, torsiunea intestinală şi unele cancere se face deseori
laparoscopic. După tratamentul chirurgical, poate fi necesară o colostoma (deschiderea
alternativă a intestinului gros la nivelul peretelui abdominal creată pentru evacuarea
materiilor fecale) temporară sau definitivă.
O obstrucţie determinată de torsiunea intestinală poate fi tratată prin câteva metode,
cum ar fi îndreptarea segmentului răsucit. Acest tratament poate fi realizat pentru a întârzia
tratamentul chirurgical. Tratarea unei obstrucţii determinate de un cancer inoperabil se face
de obicei cu stenturi alături de medicaţie care să scadă cantitatea de lichide digestive.
Ocluzia intestinală este blocarea parţială sau completă a intestinului care împiedică
propulsarea conţinutului acestuia. Blocarea poate avea loc în intestinul subţire.
În cazurile severe, obstrucţia poate întrerupe alimentarea cu sânge a intestinului, acest
proces fiind numit intestin ischemic sau strangulaţie intestinală şi necesită tratament de
urgenţă.Ocluzia intestinală poate fi determinată de tumori, torsiuni sau îngustări la nivelul
intestinului şi de formarea de ţesut cicatricial (adeziuni), acestea sunt numite obstrucţii
mecanice.
Ocluziile intestinale pot avea loc atunci când peristaltica intestinală (mişcările
tubului digestiv provocate de musculatura acestuia, facilitând propulsarea conţinutului de
la acel nivel) se opreşte din cauza inflamaţiei sau infecţiei sau ca urmare aunui efect
advers la anumite medicamente.Obstrucţiile mecanice de la nivelul intestinului subţire sunt
cel mai frecvent cauzate de formarea unui ţesut cicatricial (adeziuni). Alte cauze includ
herniile, boala Crohn şi cancerul.
În intestinul gros, ocluziile mecanice sunt determinate cel mai frecvent de cancer.
Alte cauze sunt torsiunea intestinală, îngustarea lumenului datorită diverticulitei sau
bolilor intestinale inflamatorii, constipaţia severă determinată de materii fecale întărite şi
de telescopare, o porţiune a intestinului fiind cutata ca un telescop.

5
Obiectiv 2.Examenul clinic
Asistenta medicală are îndatorirea de a observa starea generală a pacientului încă de
la internarea sa. Ea trebuie să ştie să evalueze starea de sănătate a pacientului pentru a
transmite medicului date importante pentru stabilirea diagnosticului şi pentru stabilirea
îngrijirilor de care are nevoie pacientul. De aceea, se recurge la examinarea clinică şi
paraclinică, în care asistenta medicală joacă un rol important.
Asistenta medicală, printr-o observaţie clinică justă şi susţinută asupra pacientului,are
obligaţia să observe şi să consemneze aspectul general al pacientului, înălţimea şi greutatea
sa (pentru a determina obezitatea sau caşexia), vârsta aparentă şi reală, aspectul pielii (care
ajută la cunoaşterea stării de hidratare sau deshidratare a organismului), ţinuta,faciesul,
mersul, starea psihică.De asemenea, se va urmări atent şi sistematic necesităţile pacientului
şi manifestările de dependenţă generate de nesatisfacerea nevoilor, ca să poată stabili
obiective evaluabile pentru o îngrijire pertinentă şi de calitate. Pacientul care suferă de
ocluzie intestinală se prezintă la spital, în general, cu o stare generală alterată, stare
evaluată în timpul examenului clinic.
Asistenta va observa că pacientul prezintă distensie abdominală, va constata prin
interogarea pacientului că acesta prezintă dureri cu caracter colicativ, intense. Pacientul va
putea declara că nu prezintă tranzit intestinal, că are vărsături abundente, toate aceste
manifestări fiind apoi comunicate medicului de către asistenta medicală, ajutând la
stabilirea cu certitudine a unui diagnostic.
Cadrul medical mediu va avea grijă să ia la cunoştinţă situaţia globală în care se află
pacientul şi, într-o manieră selectivă, să remarce detaliile importante, schimbările care
apar în evoluţia lui şi utile pentru explorarea paraclinică sau preoperatorie.
Este importantă culegerea datelor din diverse surse, sarcină revenită tot asistentei
medicale: din foaia de observaţie, foaia de temperatură, de la familia pacientului, de la
ceilalţi membrii ai echipei de îngrijire, însă principala sursă rămâne pacientul. Culegerea
datelor trebuie să se facă cu mare atenţie şi minuţiozitate, pentru a nu se omite problemele
importante şi pentru a se face o evaluare corectă a lor. Acesta trebuie interogat,când a avut
ultimul scaun, când au apărut vărsăturile, dacă a mai consultat alţi specialişti şi când s-a
agravat starea să generală.Toate datele privind starea generală a pacientului şi evoluţia
bolii acestuia se notează permanent în foaia de observaţie şi planul de îngrijire, pentru a

6
obţine un tablou clinic exact, care va fi valorificat de echipa de îngrijire şi va fi baza unui
nursing de calitate.
Colaborarea la examinarea clinică a pacientului este una din sarcinile importante ale
asistentei. Ajutorul acordat medicului şi pacientului în cursul examinării clinice degrevează
pe acesta din urmă de eforturi fizice, îi previne o serie de suferinţe inutile,contribuie la
crearea unui climat favorabil între pacient şi medic, face accesibilă medicului explorarea
tuturor regiunilor organismului, servindu-l şi cu instrumentarul necesar, toate acestea
intervenind pentru scurtarea timpului expunerii pacientului în stare gravă la traumatismul
examinărilor, în acest fel, ajutorul asistentei la examinările clinice este indispensabil în
cazul pacientilor în stare gravă şi foarte utilă în cazul tuturor pacientilor.
Sarcinile asistentei în pregătirea şi asistarea unui examen clinic medical sunt
următoarele:
 pregătirea psihică a pacientului;
 adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar;
 dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului;
 aducerea pacientului în poziţiile adecvate examinărilor;
 asigurarea iluminaţiei necesare la examinările cavităţilor naturale;
 deservirea medicului cu instrumente;
 ferirea pacientului de traumatisme şi răceală;
 aşezarea pacientului în pat după examinare şi facerea patului.
Pregătirea psihică a pacientului se încadrează în muncă de educaţie şi de liniştire pe
care asistenta o duce cu pacientul din momentul primirii lui în secţie.Atitudinea ei faţă de
pacient trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l ajuta; crearea climatului favorabil,
atitudinea apropiată, constituie factorii importanţi ai unei bune pregătiri psihice, în preajma
examinărilor de orice natură, asistenta trebuie să lămurească pacientul asupra caracterului
inofensiv al examinărilor, căutând să se reducă la minimum durerile care eventual vor fi
provocate prin unele manevre simple.
Ţinând seama de simţul pudorii, asistenta va izola patul pacientului (în special la prima
examinare), despărţindu-l cu un paravan de celelalte paturi, ceea ce linişteşte pe
mulţi pacienti.
Adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar examinării clinice
medicale. Pentru examenul clinic medical, obişnuit, asistenta pregăteşte următoarele:
- o învelitoare uşoară de flanelă;
- stetoscopul şi o bucată de tifon pentru ascultaţie directă;
7
- spatule linguale sterile, eventual oglinda frontală;
- tensiometrul cu fonendoscop propriu;
- mănuşi sterile de cauciuc, vaselină;
- ciocanul de reflexe pentru luarea reflexelor osteo-tendinoase, ace şi esteziometrul (pentru
cercetarea sensibilităţii pielii), o lanternă electrică (pentru examinarea reflexului pupilar şi
cercetarea cavităţilor accesibile);
- un termometru;
-o tăviţă renală pentru depunerea mănuşilor, compreselor utilizate;
- două prosoape curate şi săpun pentru spălarea mâinilor.
Instrumentele vor fi verificate în ceea ce priveşte starea de funcţiune, apoi vor fi
aşezate pe o tavă utilizată numai pentru acest scop şi învelite cu un şervet.
Asistenta va sta în faţa medicului de cealaltă parte a patului. Tava cu instrumente o
depune pe noptiera pacientului.
Dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului se vor face după principiile arătate în capitolul
"îngrijirile generale acordate pacientului". Pacientii trebuie dezbrăcaţi complet,cu ocazia
examinării, însa dezbrăcarea nu trebuie făcută neapărat deodată.
După terminarea examenului clinic, pacientul trebuie să fie îmbrăcat în haine de spital,
îmbrăcarea şi dezbrăcarea trebuie efectuate cu foarte mult tact şi fineţe, pentru a nu
provoca dureri sau mişcări inutile.
Aducerea pacientului în poziţia adecvată examinării şi sprijinirea lui uşurează mult, atât
munca medicului cât şi eforturile pacientului, în cursul examinării, pledurile şi plăpumile
vor fi împăturite la capătul distal al patului.
Examinarea se începe prin efectuarea anamnezei,în acest timp pacientul va sta în
poziţia cea mai comodă pentru el. La examenul obiectiv însă, el trebuie adus întotdeauna în
poziţiile cele mai adecvate observaţiei. Astfel, inspecţia generală se va face aducând
pacientul în decubit dorsal. La nevoie, asistenta va ajuta pacientul să se întoarcă, pentru a
putea fi observate şi tegumentele de pe faţa posterioară a corpului.
Examinarea organelor toracice la pacientul grav - deosebit de ordinea obişnuită a
examinării clinice - se va începe în decubit dorsal. După terminarea feţelor anterioară şi
laterală ale toracelui, examinarea se va continua în poziţie şezând. Pacientul se va ridica
din decubit dorsal singur sau cu ajutorul asistentei, care se va aşeza pe marginea patului
faţă în faţă cu pacientul şi îl va sprijini din regiunea omoplaţilor cu ambele mâini,
ridicându-l în poziţie şezând. La nevoie, el va sprijini capul pe umărul asistentei.

8
 Examinarea organelor toracice se completează cu măsurarea tensiunii arteriale.Pentru
aceasta, imediat după examinarea toracelui, asistenta aplică banda tensiometrului pe braţul
pacientului.
Examenul clinic al abdomenului este făcut de medic prin:
 palparea abdomenului (dă o senzaţie de rezistenţă elastică);
 percuţia abdomenului (evidenţiază timpanism difuz, exagerat, uneori cu matitate fixă pe
flancuri - lichid stagnant în porţiunile intestinale declive);
 ascultaţie abdominală (se aud zgomote hidroaerice, provocate de ansele care se
contractă);
 tușeu rectal (poate evidenţia o tumoare anală sau rectală ocluzivă; ampula rectală poate fi
goală sau plină cu materii fecale);
 tușeu vaginal (poate releva uneori formaţiuni în abdomenul inferior, care pot fi cauze
determinante ale ocluziei).
Examinarea organelor abdominale se face în decubit dorsal cu braţele întinse şi
relaxate de-a lungul corpului, iar membrele inferioare să fie îndoite din genunchi, pentru
relaxarea musculaturii abdominale. În vederea acestui scop, se solicită pacientului să nu
încordeze muşchii peretelui abdominal, pentru a permite medicului palparea organelor
intra abdominale.
Pentru tuşeul rectal, asistenta va aşeza pacientul în decubit lateral stâng, cu coapsele
flectate pe abdomen sau, dacă starea generală a pacientului o permite, în poziţie
genupectorală. Asistenta prezintă medicului mănuşă de cauciuc, îl ajută la îmbrăcarea
acesteia, lubrefiază cu vaselină degetul cu care urmează să facă tuşeul şi solicită pacientul
să-şi relaxeze musculatura anală, respirând profund în cursul examinării. Pacientul va fi
acoperit cu o învelitoare de flanelă, lăsând libere numai părţile strict necesare pentru
examinare.Este important ca ajutorul acordat de asistenta în cursul examenului clinic
trebuie să ferească pacientul de traumatisme şi oboseală. Executarea unui examen
nesistematic, care cere pacientului repetate eforturi de aşezare / ridicare din pat, utilizarea
forţelor sale fizice peste măsură, neglijarea sprijinirii pacientului în poziţiile necesare
cerute de reuşita examenului, toate acestea obosesc repede pacientul, impunând
întreruperea examinării,putând chiar provoca o agravare a bolii sale.
SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI
Ocluzia intestinală, indiferent de ce natură, este o afecţiune care evoluează rapid,
alterând starea generală a pacientului, dacă nu se intervine rapid. În funcţie de sediul
ocluziei, pacientul poate resimţi efectele scăderii peristaltismului intestinal fie mai lent,
9
fie foarte precoce. Astfel, în cazul unei ocluziei intestinului subţire, debutul este brutal,cu
dureri abdominale puternice şi vărsături precoce.Din această cauză, trebuie intervenit
rapid, fie medicamentos, fie chirurgical, pentru a preveni o evoluţie defavorabilă spre
dezechilibrare hidroelectrolitică puternică, care poate duce chiar la moartea pacientului.
Supravegherea, observarea continuă a pacientului constituie o datorie de bază a
asistentei medicale. Având un contact direct şi continuu cu pacientul, trebuie să sesizeze
şi să înţeleagă toate modificările care pot apărea în evoluţia pacientului, în ceea ce
priveşte aspectul general, starea de conştientă, durerea, agitaţia, pulsul, T.A., diureza,
vărsăturile etc.Tensiunea, pulsul, temperatura, diureza, respiraţiile sunt normale, sau
aproape normale. După un anumit timp însă (2—5 zile), se remarcă modificări foarte
accentuate ale tuturor semnelor generale, care se înrăutăţesc apoi progresiv ajungând, dacă
nu se iau măsuri terapeutice energice, la o stare de şoc grav, ireversibil. Este deci necesar
ca în această perioadă de „echilibru" a organismului să se aplice tratamentul adecvat. Într-
un stadiu avansat, pacientul cu ocluzie este dispneic, oliguric, are sudori reci, pulsul este
slab bătut şi rapid, tensiunea scade, pacientul este areactiv, necooperant. Este un stadiu în
care practic, de cele mai multe ori, nu se mai poate face nimic.
În funcţie de cantitatea de lichide aspirată, de pierderile de lichide şi
electroliţi,considerate în baza examenului clinic şi de laborator, se apreciază necesarul de
lichide şi de electroliţi, ca şi de proteine ce urmează a fi administrate. Aceasta se execută
cu insistenţă şi exactitate, până la echilibrarea cel puţin parţială a stării generale a
pacientului, fapt demonstrat de îmbunătăţirea stării generale şi de reîntoarcerea la cifra
aproape normală a constantelor umorale.
Fără îndoială că prin acest tratament nu se va putea remedia cauza bolii şi reface
complet constantele umorale; de aceea se aplică tratamentul numai atât cit este necesar
pentru ca pacientul să poată fi operat în condiţii cât mai bune.
O asistentă bună nu trebuie să se rezume la efectuarea corectă a îngrijirilor curente.
Supravegherea pacientului cu ocluzie intestinală este sarcina fundamentală a asistentei
medicale. Supravegherea este permanentă, în vederea depistării precoce a complicaţiilor.
Asistenta medicală va urmări manifestările de dependenţă pentru evitarea apariţiei
unor complicaţii:
Facies – modificarea lui în peritonite acute până la cel hipocratic (obraji subţi, nas ascuţit,
buze uscate, ochi înfundaţi în orbite);
Scăderea ponderală: apare la pacienţi cu neoplasme digestive comsumptive sau la cei cu
stări febrile prelungite, vărsături sau diaree, anorexie prelungită. La aceşti bolnavi poate
10
apară şi deshidratarea (pliu cutanat persistent, limbă uscată). Trebuie menţionat că pacienţii
obezi pot asocia boli precum: steatoza hepatică, litiaza biliară, pancreatite cronice, etc.
Starea generală: este alterată în sindroame acute de tip: perforaţii digestive, ocluzii
intestinale, infarct mezenteric,etc.
Poziţia antalgică: poziţia culcat, nemişcat cu respiraţii superficiale, în peritonite
acute, etc.
Paloarea: apare după hemoragii postoperatorii fiind asociată cu anemii, hipotensiune,
colaps; culoarea palid teroasă apare la cei cu neoplazii digestive (gastrice,pancreatice), etc.
Durerea este întotdeauna prezentă într-o ocluzie şi se instalează de cele mai multe ori
brusc, uneori fiind foarte intensă. De cele mai multe ori, după o oarecare perioadă de timp
spasmul cedează, lumenul devine suficient pentru a trece prin el din nou conţinut intestinal.
Tranzitul reluându-se, durerile dispar, pentru ca să reapară peste câtva timp,când conţinutul
intestinal într-o cantitate mai mare sau de o consistenţă mai crescută, ori din cauza unui
nou spasm, nu reuşeşte din nou să învingă obstacolul. Vorbim în acest caz de un sindrom
subocluziv. Fenomenele se repetă astfel până la obstruarea completă a lumenului intestinal,
de către tumoare. Din acest moment durerile sunt continue, deoarece s-a instalat ocluzia.
Durerile sunt extrem de puternice atunci când ocluzia se declanşează brusc, fiind cauzată
de bride, încarcerări, volvulus etc., şi mai puţin intense atunci când ocluzia este
determinată de tumori şi se instalează lent.
Vărsăturile. În ocluziile intestinale, ca în orice sindrom abdominal, pot apărea vărsături
chiar în momentul instalării ocluziei, datorită reflexelor nervoase pornite de la nivelul
ocluziei. Este vorba de vărsături alimentare sau cu conţinut de secreţie gastrică.Dacă apar
însă şi vărsături cu caracter de conţinut intestinal (vărsături poracee sau fecaloide), situaţia
pacientului este foarte alarmantă. Astfel de vărsături apar precoce în ocluziile intestinale
înalte (ocluzii cu obstacole pe primele anse intestinale) şi tardiv în cele joase (ocluzii cu
obstacole pe ultimele anse ileale sau pe colonul gros). Este un simptom foarte grav şi este
bine să se pună diagnosticul de ocluzie înainte de apariţia vărsăturilor fecaloide. Apariţia
lor arată că ansele intestinale sunt pline cu conţinut intestinal şi că acesta, neputându-se
evacua normal, se evacuează retrograd în stomac şi de aici afară, prin mişcări inverse
(antiperistaltice), deoarece intestinul încearcă pe orice cale să evacueze cantitatea mare de
lichid pe care o conţine. În caz că ocluzia este de mai mult timp, dacă stomacul şi ansele de
deasupra obstacolului sunt pline de lichid care prin prezenţa lui menţine sau agravează
starea de şoc, este absolut nevoie să se evacueze acest lichid, să se facă deci aspiraţie
gastrică.În contrast cu semnele clinice şi subiective alarmante: durerea, vărsăturile, starea
11
de agitaţie a pacientului, starea generală şi umorală nu se modifică în primele zile de la
începutul ocluziei; mai ales în ocluziile pe intestinul gros.

Obiectiv 3.Investigatii paraclinice

Examenul de laborator.
În ocluzia intestinală simplă, testele de laborator nu au o valoare diagnostică directă,
dar sunt utile în evaluarea gradului severităţii acesteia, cum ar fi deshidratarea, strangularea
şi inflamaţia. Rezultatele analizelor biochimice, de obicei, sunt normale sau uşor elevate.
Rezultatele anormale la începutul bolii sunt în general datorate vomelor abundente şi
deshidratării. Numărul leucocitelor din sânge poate fi crescut în asociere cu deviere
formulei leucocitare spre stângă în O.I simple sau strangulate. Hiperleucocitoza (peste
20.000x109 /l) – indică strangulare sau ischemie mezenterială cu necroza intestinului.
Creşterea hematocritului este un indicator al micşorării volumului sângelui circulant (în
cazul O.I – al deshidratării).
Anemia poate sugera prezenţa unui neoplasm intestinal sau abdominal. Niveluri de uree
şi creatinină pot fi crescute datorită deshidratării. Hipoproteinemie, hipokalemie,
hiponatriemie, hipocloremie, acidoză metabolică sunt tipice pentru O.I avansată.
Radiografia abdominală panoramică.
Rolul examinărilor abdominale radiologice şi imagistice constă în confirmarea
diagnosticului de OIS, în localizarea locului obstrucţiei şi oferirea informaţiei referitor la
origine leziunii responsabile de ocluzie.Radiografia se efectuează ca regulă în poziţia
ortostatică a pacientului, sau în decubit lateral, când starea bolnavului este gravă, cauzată
de şoc sau de comorbidităţi severe.
Semnele radiologice, care sugerează diagnosticul de ocluzie la nivelul intestinului
subţire, reflectă acumularea aerului şi lichidelor proximal de obstacol şi golirea intestinului
– distal. Astfel de semne includ vizualizarea anselor dilatate ale intestinului subţire şi
niveluri hidroaerice multiple (numite şi „cuiburile de rândunică”, sau semnul lui Kloiber),
localizate în diferite zone pe radiografia efectuată în poziţia ortostatică a pacientului sau în
decubit lateral. Dilatarea anselor intestinului subţire se consideră când ele au diametrul mai
mare de 2,5 cm.
Radiografia panoramică are valoarea diagnostică mai înaltă în cazurile de O.I simplă.
Cu toate acestea, s-au raportat rata de ineficacitatea diagnostică a radiografiei abdominale
panoramice în cazul O.I.S până la 30%.Radiografia panoramică nu poate diferenţia
strangularea de O.I simplă (prin obstrurare). În cazul O.I cu ansa închisă, ansa implicată

12
poate conţine doar lichid şi foarte puţin aer. În astfel de situaţii ansa poate să nu fie vizibilă
sau abia vizibilă ca o ansa santinelă dilatată minimal şi care rămâne în poziţia neschimbată
la radiografiile abdominale panoramice realizate în diferite proiecţii. Deoarece aceşti
pacienţi se adresează precoce după debutul simptomelor, ansele intestinale localizate
proximal de ansa închisă nu vor avea timp să se umple cu aer, şi niveluri hidroaerice
lipsesc.În ileusul biliar radiografia abdominală poate demonstra prezenţa calculului în
lumenul intestinal, şi aerocolia (prezenţa aerului în căile biliare) datorită fistulei colecisto-
duodenale. Vizualizarea aerului liber sub diafragma la un pacient cu simptomatologia
ocluziei intestinale indică perforaţia ansei intestinale dilatate şi necrotizate şi reprezintă
indicaţie către intervenţia chirurgicală imediată.
Examenul radiologic a intestinului subţire cu contrastare.
Examinările radiologice cu contrastare endoluminală (urmărirea pasajului prin intestinul
subţire, irigografia) pot stabili localizarea obstacolului şi pot identifica etiologia patologiei
în cauza.Investigaţia este utilă atunci când rezultatele radiografiei panoramice sunt normale
în pofida semnelor clinice de O.I.S, sau când date radiologice sunt nespecifice. De
asemenea examinarea intestinului subţire cu masa de contrast este indicată atunci, când
O.I.S nu progresează sau nu se rezolvă, pentru a confirma prezenţa şi localizarea
obstacolului sau pentru excluderea patologiei chirurgicale acute.
În calitate de material de contrast se utilizează suspensii insolubile în apă de bariu
(sulfat de bariu) şi solubili în apă, cum este Gastrografina. Radiografiile cu bariu
furnizează cele mai clare şi calitative imagini ale intestinului subţire. Trebuie menţionat, că
scurgerea de bariu în peritoneu provoacă o peritonită intensă. Ca urmare, dacă există
suspiciune de necroză şi perforaţie a intestinului, utilizarea bariului nu se recomandă şi
trebuie evitată. Mai mult ca atât, când se suspectează perforaţia ansei intestinale,
examinările radiologice cu contrast sunt contraindicate, sau cel puţin – sunt nedorite.
Agenţii solubili în apă sunt hiperosmotici şi pot provoca translocarea lichidelor în intestin.
În cazul, când ocluzia intestinului subţire este incompletă, aceşti agenţi pot facilita
rezolvarea non-operatorie a episodului acut. Materialul de contrast poate fie administrat
peroral sau prin sonda nazogastrică. Acest procedeu este cunoscut ca manevra sau proba
Schwarz. Efectuându-se în dinamică radioscopia (grafia) a abdomenului urmărind minuţios
migraţia contrastului. S-a constatat că în mod normal peste 3-4 ore masa baritată trebuie să
ajungă în cec. Dacă bariul se reţine în intestinul subţire mai mult de 6-8 ore şi rămâne
nemişcat se poate suspecta un obstacol în segmentele superioare ale tractului digestiv.
Tomografia computerizată abdominală.
13
 Tomografia computerizată (CT) abdominală faţă de radiografia convenţională în cazul
O.I.S are următoarele avantaje: arată nivelul obstrucţiei, indică severitatea şi cauza
obstrucţiei, mai ales dacă ultima este malignă. CT evidenţiază de asemenea procesele
inflamatorii şi neoplazice din cavitatea peritoneală şi retroperitoneală (de exemplu,
metastaze, ascită).Scanarea CT este utilă pentru diagnosticarea precoce a O.I prin
strangulare şi pentru delimitarea numeroaselor alte cauze ale durerii abdominale acute, în
special atunci când datele clinice şi radiografice sunt neconcludente. De asemenea, CT
abdominală s-a dovedit utilă în diferenţierea etiologiei O.I.S, adică divizarea cauzelor
extrinseci (aderenţele şi hernia) de cauze intrinseci (neoplasmele şi boala Crohn). În plus,
scanarea CT diferenţiază procesele enumerate mai sus de cauzele intraluminale, cum ar fi
calcul biliar sau bezoar.Scanarea CT este capabilă să diagnosticheze abcesele, procesul
inflamator, patologia extraluminală şi ischemia mezenterială care sunt cauze O.I, şi permite
diferenţiere între ileus paralitic şi ocluzia mecanică a intestinului subţire la pacienţii
postoperatori.
Scanarea CT este considerată metodă de elecţie în diagnosticul ocluziei intestinale la
pacienţii care au febră, tahicardie, durere localizată şi leucocitoză.Metoda examinării prin
CT nu necesită contrastare perorală pentru diagnosticul O.I.S, deoarece lichidul acumulat
intraluminal serveşte ca agent de contrast natural. Conform criteriilor stabilite, O.I este
prezentă în cazul, când ansa proximală de zonă obstrucţiei este dilatată mai mult de 2,5 cm
în diametru, iar ansa distală este colabată cu diametrul mai mic de 1 cm. Îngroşarea
peretelui intestinal, prezenţa gazului venos portal sau pneumatoza parietală intestinală
localizată indică strangularea.Într-un studiu s-a raportat sensibilitate a tomografiei
computerizate de 92% şi specificitate de 71% în cazul O.I.S, comparativ cu 75% şi 53%,
respectiv, pentru radiografia panoramică.Trebuie menţionat, că în cazurile, când
simptomatologia clinică este evidentă şi sugerează O.I prin strangulare, examinările
imagistice sofisticate sunt inutile şi pot împiedica resuscitării şi transferului rapid în sala de
operaţie.
Astfel de investigaţii nu sunt neapărat utile şi atunci când criteriile clinice şi
radiografiile abdominale panoramice simple indică prezenţa unei O.I certe şi complete.
Rezonanţa magnetică nucleară.
Precizia diagnostică a rezonanţei magnetice nucleare (RMN) se apropie de cea a
scanării CT pentru determinarea obstacolelor la nivelul intestinului subţire. RMN este de
asemenea destul de eficientă în definirea localizării şi etiologiei O.I.S. Totodată, RMN are

14
mai multe limitări, inclusiv lipsa disponibilităţii (transportarea bolnavilor uneori este
dificilă) şi vizualizarea redusă a formaţiunilor tumorale şi inflamatorii.

15
Enterografia prin tomografia computerizată.
Utilizarea tehnologiilor de scanare CT pentru investigaţia intestinului subţire cu
contrastare simultană endoluminală este de mare valoare pentru obţinerea imagini
calitative. În ţările occidentale această modalitate diagnostică treptat înlocuieşte pasajul
baritat în practica clinică.Enterografia prin CT permite evaluarea întregii grosimii a
peretelui intestinului, mezoului înconjurător şi a peranefrului. În plus, enterografia prin
tomografie computerizată (CT) se consideră metoda de elecţie în cazul O.I.S intermitente
şi în examinarea pacienţilor cu anamneza chirurgicală complicată (de exemplu, intervenţii
chirurgicale anterioare, tumori). Enterografia prin CT este mai exactă decât scanarea CT
convenţională privitor la determinarea cauzei OIS (89% faţă de 50%), precum şi la
localizarea locului de ocluzie (100% faţă de 94%, respectiv). Metoda este îndeosebi utilă la
pacienţii, care sunt trataţi conservativ (non-operator).
Ultrasonografia cavităţii abdominale.
Ultrasonografia (USG) cavităţii abdominale nu este metoda diagnostică specifică în
ocluzie intestinală. USG poate evidenţia doar distensia anselor intestinale în cazul O.I.S,
fără a preciza diagnosticul cu certitudine.În unele situaţii USG poate demonstra prezenţa
unor tumori voluminoase sau calculi biliari migraţi în intestin, ce pot obstrucţiona lumenul
intestinal. Totodată, USG poate fi efectuată la patul bolnavului grav sau trebuie să fie
următorul pas diagnostic în caz radiografie abdominală panoramică „normală” sau
neinformativă.Ultrasonografia este mai puţin costisitoare şi mai accesibilă decât scanarea
CT şi, în lipsa anselor intestinale dilatate, poate exclude O.I.S la 89% dintre pacienţi;
specificitatea este de 100%.În unele situaţii USG a cavităţii abdominale reprezintă o
modalitate imagistică alternativă la copii şi la femeile însărcinate.
Laparoscopia.
Tradiţional laparoscopia era considerată contraindicată în cazul ocluziei intestinale
superioare.Însă, din timpul apariţiei şi implementării tehnicilor laparoscopice moderne
pentru chirurgia generală abdominală, în mai multe studii s-a raportat fezabilitatea
abordărilor laparoscopice în OI la nivelul intestinului subţire şi colonului. Laparoscopia a
fost utilizată pentru secţionarea aderenţelor, enterolitotomiei pentru ileusul biliar şi fixarea
segmentului intestinal torsionat.
Laparoscopia diagnostică şi curativă poate fi utilizată în situaţiile specifice ai OIS, cu
utilizarea tehnicii deschise a plasării primului trocar (tehnica Hasson), şi cu condiţie
prezenţei echipamentului laparoscopic perfect şi experienţei respective ale chirurgului în
intervenţiile laparoscopice.
16
Obiectiv 4.Îngrijiri specifice la un pacient care va fi supus intervenției
chirurgicale
Pregătirea preoperatorie cuprinde:
1. Pregătirea fizică şi psihică a pacientului
2. Pregătirea generală:
A. Bilanţ clinic
B. Bilanţ paraclinic
3. Pregătirea pentru operaţie (îngrijiri preoperatorii)
Pregătirea pacientului înaintea intervenţiei chirurgicale este un element major de
prevenire a infecţiilor postoperatorii. De ea depinde reuşita operaţiei şi evoluţia
postoperatorie. Astfel, se neutralizează sursele de suprainfecţie, cae au originea: la nivelul
pielii (incizie); la distanţă (nazo – faringian, vezică urinară). De asemenea, se reduc
posibilităţile de contaminare a pielii, prin utilizarea de antiseptice şi se depistează şi
semnalează unele leziuni cutanate, infecţii ORL sau urinare, recente sau vindecate, paraziţi
externi, posibilităţi de alergie.
1. Pregătirea psihică şi fizică a pacientului
Ajunşi în secţia de chirurgie, pacienţilor trebuie să li se asigure confort fizic şi
psihic. Pacienţii internaţi sunt agitaţi, speriaţi, inhibaţi de teama intervenţiei chirurgicale,
de diagnosticul imprevizibil, de anestezie, de durere, de moarte.
Asistenta medicală are obligaţia, ca prin comportamentul şi atitudinea ei să înlăture
starea de anxietate în care se găseşte pacientul înainte de operaţie:
- să îl ajute pe pacient să-şi exprime gândurile, teama, grijile;
- să-i insufle încredere în echipa operatorie;
- să-i explice ce se va întâmpla cu el în timpul transportului şi în sala de preanestezie; cum
va fi aşezat pe masa de operaţie; când va părăsi patul; când va primi vizite;
- să-l asigure că va fi însoţit şi ajutat.
Asistenta medicală şi toată echipa de îngrijire trebuie să fie pregătită pentru un răspuns
sigur şi încurajator la întrebarea inevitabilă: "Ce credeţi, mă mai fac bine?".Uneori, de
acest răspuns va depinde starea lui de linişte ulterioară.
Stările de tensiune din cadrul echipei de îngrijire trebuie să fie disimulate faţă de
pacient. Asistenta medicală trebuie să răspundă cu amabilitate, profesionalism, siguranţă
şi promptitudine la solicitările tuturor pacienţilor, încât aceştia să capete încredere în
serviciul în care a fost internat. Prin atitudinea ei, nici distantă, dar nici familiară, nici

17
dură, dar nici cu slăbiciune, binevoitoare, dar şi autoritară, va reuşi, cu siguranţă, să
inspire încredere.
În general, pentru pacient nu există intervenţie chirurgicală minoră, o operaţie fiind
o experienţă nouă, pe care o trăieşte pacientul. Teama îi face pe unii pacienţi să refuze
operaţia, sub pretextul că ar dori să mai încerce cu tratament medicamentos, sau doresc o
amânare pentru rezolvarea unei probleme personale.În acest sens, rolul asistentei este de a-
l linişti pe pacient şi de a-i da încredere.
Aceasta se realizează prin:
 modul de a vorbi cu pacientul;
 asigurarea că anestezia şi intervenţia sunt benigne;
 exemple de reuşită a unui operat cu aceeaşi intervenţie;
 menţinerea calmului, antrenând şi vecinii de salon.
2. Pregătirea generală
Pregătirea generală cuprinde bilanţul clinic şi bilanţul paraclinic.
Bilanţul clinic (examinarea clinică) cuprinde partea în care asistenta medicală realizează
anamneza riguroasă a pacientului, controlul funcţiilor vitale şi vegetative şi se asigură că
toate datele cu privire la starea de sănătate a pacientului vor fi transmise medicului.
Bilanţul paraclinic completează examenul clinic şi permite o apreciere exactă a stării
viitorului operat. Rezultatele examenelor paraclinice depind de profesionalismul şi
corectitudinea cu care asistentele medicale au făcut recoltarea produselor biologice şi
patologice sau au pregătit pacientul pentru investigaţie.
3.Pregătirea pentru operaţie (îngrijiri preoperatorii)
Pregătirea pentru operaţie se face în funcţie de timpul avut la dispoziţie şi de starea
generală a pacientului.
Pregătirea pacientului în urgenţe chirurgicale
Dat fiind timpul foarte scurt avut la dispoziţie şi faptul că ocluzia intestinală reprezintă o
urgenţă medico – chirurgicală, pregătirea pacientului se face în acelaşi timp cu pregătirea
sălii şi a chirurgilor. Pregătirea constă în:
 spălarea cu apă caldă şi săpun, numai a zonelor cu risc;
 raderea, cu atenţie, pentru a nu provoca escoriaţii;
 badijonarea zonei cu antiseptic colorat;
 eventualele plăgi prezente se vor pansa şi se vor proteja foarte atent;
 golirea conţinutului gastric, prin spălătură gastrică.

18
 Rolul pregătirii preoperatorii a pacientului deţine un loc important în prevenirea
infecţiilor nosocomiale. Fiecare secţie este responsabilă de numărul şi frecvenţa
eventualelor infecţii, precum şi de urmărirea, alături de asistentul de igienă, a executării
corecte a modului de pregătire preoperatorie a pacientului.
Este necesară punerea în practică a unui protocol precis şi detaliat al diferitelor etape
din această pregătire şi întărirea legăturilor dintre asistentele medicale din secţia de
chirurgie, terapie intensivă şi cele care lucrează în sălile de operaţie şi anestezie.

Obiectiv 5.Evoluție și complicații

Pacienții cu ocluzie intestinală completă care sunt tratați în timp util au un pronostic
foarte bun.După intervenția chirurgicală,intestinul începe să funcționeze normal din
nou.Dacă nu este tratată,O.I prelungită determină ischemia peretelui intestinal,urmată de
perforație cu peritonită și șoc septic și este adesea fatală.La pacienții cu ocluzie intestinală
datorată unui cancer,riscul complicațiilor și al decesului este mai mare.Obstrucțiile parțiale
tratate non-operator cu succes au un risc mai mare de a recidiva decât cele tratate
chirurgical.
Complicațiile care pot apărea în urma obstrucției intestinale sunt:
 Necroza țesuturilor-obstrucție la nivelul intestinelor poate opri vascularizarea într-o
anumită zonă a intestinului,ceea ce duce la moartea țesutului respectiv și la
perforarea intestinului.
 Perforația intestinului poate duce la peritonită(infecție la nivelul cavității
abdominale).Peritonita poate cauza decesul,de aceea se impune o intervenție
chirurgicală urgentă.
 Deshidratarea:Organismul pierde mai multe lichide decât primește.
 Șocul hipovolemic-acesta este provocat fie de o hemoragie,fie de deshidratare.
Șocul hipovolemic se manifestă prin sete,agitație,reducerea T.A.,tahicardie.
Este important de știut că:
a) Mortalitatea este cauzată în mare parte de cazurile de cancer.
b) Riscul de ocluzie intestinală crește odată cu vârsta.

19
 II.3.PLAN DE NURSING
1.Culegerea de date
A. Date stabile
Nume: B.
Sex: Feminin
Data naşterii: 10.09.1955
Naţionalitate: română
Religie: greco-catolică
Limba vorbită: română
Ocupaţie: pensionară
Grupa sanguină: A II
B. Date variabile
Domiciliul:Judeţul: Bistrița-Năsăud
Localitatea :Năsăud
ISTORIC
Pacienta B. M. , in vârstă de 68 de ani este o persoană de 1, 63 m inaltime , cu o
greutate de 56 kg, cu o fire deschisă şi sociabilă.
Este nefumătoare şi nu consumă băuturi alcoolice, condiţiile de viață bune,
alimentaţie echilibrată, nu prezintă alergii sau boli ereditare.
Pacienta nu a mai avut alte intervenţii chirurgicale şi nici probleme grave de
sănătate.
Ea afirmă că boala a debutat în urmă cu 5 zile prin dureri abdominale colicative,
greţuri, vărsături alimentare. De 2 zile prezintă oprirea tranzitului digestiv pentru
materiile fecale.
MOTIVELE INTERNĂRII
În data de 05.04.2023, starea generală se altereaza precoce, tranzitul intestinal este
complet abolit incluziv pentru gaze , apare şoc, dureri colicative abdominale intense şi
continue, vărsături precoce şi intense, balonări acute cu caracter continuu.
Pacienta este dusă de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean Bistrița unde este
consultată şi este internată la chirurgie pentru investigații și tratament apoi transferată la
ATI .

20
 Nevoi Manifestări de Manifestări de Sursa de dificultate Problema Diagnostic de
Fundamentale independență dependență nursing
1. A bea şi a -slabiciune; -anorexia; Stare de rău Alimentaţie
mânca - inapetenţă, -grețuri insuficientă cantitativ
- hidratare -vărsături şi calitativ
insuficientă
2. A elimina Înainte de intervenția - absenţa scaunelor de -mobilitate redusă Constipație Alterarea eliminărilor
chirurgicală reușește să mai multe zile - intervenția intestinale
meargă singură la toaleta. -balonare. chirurgicală
- flatulență
- crampe andominale
3. A păstra -Neputinţă motorie Diminuarea mobilităţii, Dificultatea de a-şi
integritatea şi -Tegumente şi constrîngeri fizice, durere, acorda îngrijiri de
igiena mucoase uscate oboseala, slăbiciune, şedere igienă
tegumentară îndelungată în pat

4. A-şi menţine Reușește să își mențină o -Temperatură: 37,5 Tensiune intraabdomială -Subfebrilitate
temperatura temperatură constantă grade C
corpului în
limite normale

21
5. A dormi şi a -oboseală, somn agitat, -anxietate; Deficit de Tulburări ale
se odihni treziri frecvente - teama de somn somnului manifestată
intervenţia prin insomnie
chirurgicală, constrângeri fizice
(pansamente, sonde)
-durere
6. A se mişca şi - Astenie -durere Aparția Diminuarea
a avea o bună -Stare generală -slăbiciune escarelor mobiliăţii
postură alterata
-Diminuarea mobilităţi
7. A se îmbrăca - Epuizare şi poziţie -slăbiciune Anxietate Dificultate în a se
şi dezbrăca antalgică -durere. îmbrăca şi dezbrăca

8. A respira şi a -respiraţie superficială. -anxietate Hipoxie Alterarea respiraţiei

avea o bună -durere legată de durere şi
circulaţie anxietate
9. A evita - iritabilitate, facies -durere în regiunea Nu se poate Disconfort
pericolele crispat abdominala liniști Anxietate,
-Transpiraţii reci, fatigabilitate
nelinişte.

22
10. A se recrea -neparticiparea la -anxietate; Incapacitatea de a se
activităţi recreative -durere recrea
11. A învăţa Conștientizează cât de -cunoştinţe -educaţia insuficientă; Anxietate Deficit de cunoaştere
cum să-şi gravă este afecțiunea. insuficiente asupra bolii. legat de educaţia
păstreze insuficientă
sănătatea
12. A fi -amărăciune; - Incapacitatea de Sentiment de
preocupat în -sentiment de a-şi rezolva neputinţă legat de
vederea realizării inutilitate; problemele incapacitatea de
personale control a bolii.
13. A acţiona Își spune rugăciunile zilnic Această nevoie nu
conform este alterată
propriilor
convingeri şi
valori, de a
practica religia
14. A comunica -izolare socială; -mediu necunoscut, slăbiciune, Anxietate Comunicare ineficace
-lipsa comunicării; -oboseală, epuizare la nivel afectiv
-retragere în sine

23
Diagnostic de Obiective Intervenții Evaluare
nursing Autonome Delegate
Alterarea Asigurarea unei ►aerisesc salonul câte 15 minute pe zi; Oxigenoterapie Pacienta respiră mai uşor
respirației respiraţii fără dificultăţi ►monitorizez respiraţia pacientei Administrarea de
►aşez pacienta expectorante
într-o poziţie confortabilă; Bromhexin, 2tb/zi
►fac exerciții de respirație împreună cu pacienta
Risc de Prevenirea ►Urmăresc faciesul pacientei, supraveghez Monitorizarea funcţiilor Tegumentele sunt uşor
complicaţii complicaţiilor imediate funcţiile vitale vitale palide
imediate şi tromb-embolice ►Schimb poziţia pacientei din 2 în 2 ore; TA = 105/58mmHg Funcţiile vitale se menţin
postoperatorii ►Efectuez un masaj si tapotaj pacientei P = 110/min în limitele normale, nu
►îndepărtez cutele de pe cearceaful pacientei Administrez Clivarin apar complicaţii imediate
0,25ml s.c/zi poestoperatorii
Disconfort Pacienta să prezinte ► ajut pacienta să-şi găsească poziţia în care La indicaţia medicului Durerea se ameliorează
legat de semne de calmare a suferă mai puţin; administrez: în aproximativ 20-30
durerea de la durerii ►explic pacientei că durerea este fiziologică Mialgin fl. i.m. la nevoie min.
nivelul plăgii postoperator şi va ceda în următoarele zile, (la interval de 4 h)
postoperatorii ►sugerez să solicite calmant in caz de durere
►o educ să-şi comprime plaga cu palma în cazul
în care tuşeşte
Alterarea Pacienta să înţeleagă ►Comunic pacientei necesitatea menţinerii Verific permeabilitatea În urma aspiraţiei

24
eliminării rolul sondei sondei sondei, aspir secreţiile secreţiile gastrice şi al
manifestate nazogastrice, să nu mai ►Supraveghez pacienta pentru gastrice cu ajutorul unei exerciţiilor respiratorii
prin vărsătură verse a-i asigura condiţiile în momentul vărsăturii seringi ataşată la capătul dispare senzaţia de greaţă
►Sugerez pacientei să inspire adânc în momentul sondei de aspiraţie
în care are stări de greață
►Urmăresc şi notez cantitatea de aspiraţie din
recipientul colector
Tulburări ale -Pacienta să aibă un ►creez un climat de linişte în salon, asigur La indicaţia medicului După efectuarea
somnului somn odihnitor, fără pacientei o poziţie comodă. administrez: tehnicilor pacienta
treziri sau insomnie; ►aerisesc salonul Diazepam fl. i.m. seara adoarme
►reglez patul şi aşez bolnava astfel încât acesta
să aibă o poziţie confortabilă pentru somn;
►identific factorii care o împiedică să aibă un
somn odihnitor prin discuţii cu acesta;
Perturbarea Pacienta să fie ► Îi explic că trebuie să urmeze un regim La indicaţia medicului Tegumentele şi
alimentaţiei şi reechilibrat hidro- administrez: mucoasele se menţin în
alimentar strict, evitând mâncărurile grase,
hidratării electrolitic Sol Glucoză 10%, 500ml + stare de umiditate
Să prezinte mucoase şi afumăturile, condimentele, iar mesele să fie 10U insulină/fl
tegumente umede
fracţionate
► o ajut să se alimenteze des şi puţin, ţinând
seamă de preferinţele ei. Îi recomand să consume
multe lichide pentru rehidratare.
Dificultatea Pacienta să prezinte ►ajut pacienta să îşi satisfacă nevoile Pacienta prezintă

25
în acordarea tegumente în stare ►am grijă ca tegumentele şi mucoasele sale să tegumente integre
îngrijirilor curată fie păstrate în stare curată
igienice ►efectuez toaleta pe regiuni
►schimb lenjeria de pat şi corp zilnic sau la
nevoie
►toaletez mucoasa nazală cu ser fiziologic 4x zi
pâna la menţienerea sondei
Pacienta să prezinte ►Ajut pacienta să efectueze mişcările uşoare ale La indicaţiile medicului: După mişcările efectuate
interes în efectuarea membrelor, ridic bolnava în poziţie şezândă a Tapotaj masaj pacienta prezintă o stare
mişcărilor pasive şi doua zi după intervenţie de confort
active ►Mobilizez pacienta din 2 în 2 ore, ridic
pacienta în poziţie şezândă la marginea patului.

26
 Evaluare finală
Pacienta B.M. este internată de urgenţă în secţia A. T. I. cu diagnosticul de ocluzie
intestinală în data de 5 aprilie 2023.
Se intervine chirurgical constatându-se că bolnava are o ocluzie intestinală
mecanică prin strangulare intestinală prin bride.
Postoperator mi-am propus următoarele obiective:
 monitorizarea funcţiilor vitale şi a eliminărilor
 combaterea durerii
 schimbarea pansamentului şi pungii de dren
 restabilirea tranzitului intestinal
 înlăturarea setei
 menţinerea sondei nazogastrice atât cât este necesa
 bolnava să fie echilibrată nutritiv
 combaterea insomniei
 mobilizarea cât mai precoce a pacientei
 menţinerea igienei corporale
Aceste obiective mi le-am atins, bolnava se simte bine, are o stare generală bună, este
nerăbdătoare să se întoarcă la familia ei şi este fericită că s-a refăcut după operaţie.
În data de 16 aprilie 2023 se externează vindecată chirurgical cu următoarele recomandări:
 să respecte regimul igieno dietetic
 să evite efortul fizic
 să revină la control peste 14 zile
 să se prezinte la medic în caz de complicaţie

27
 II.4.PERSPECTIVA CANDIDATULUI

Prezentarea unei tehnici

INJECŢIA INTRAVENOASĂ
Injecţiile intravenoase se utilizează pentru introducerea unor substanţe direct în
circulaţia sangvină. Avantajele acestei căi constau în aceea că nu se mai folosesc staţii
intermediare (grăsimea, spaţiul intercelular, muşchii), soluţiile injectate ajungând rapid,
pe calea sângelui, din vene în inimă şi apoi în artere, deci la locul de acţiune. Dintre toate
căile de introducere parenterală a medicamentelor, calea intravenoasă este mai puţin
dureroasă pentru pacient, cea mai puţin traumatizantă.
Pe această cale, se pot introduce cantităţi mari de medicamente – 5 sau 6 litri de
soluţie sau chiar mai mult, în 24 de ore, în ritm lent - perfuzie – fără ca, practic, regiunea
anatomică (vena) să se resimtă. Pot fi introduse, de asemenea, o serie de substanţe care nu
sunt tolerate de celelalte ţesuturi, mai ales dacă soluţiile nu sunt iritante şi pentru vene.
Este, deci, după calea digestivă, modalitatea cea mai bună de introducere a
medicamentelor. La ea trebuie apelat ori de câte ori felul medicamentelor care urmează a
fi introduse o cere şi starea clinică a pacientului o permite. Însă, nu toate medicamentele
pot fi introduse pe cale intravenoasă.
Unele dintre ele: cele care trebuie suspendate într-o soluţie uleioasă, anumite produse
biologice sau cele care trebuie absorbite încetul cu încetul trebuie să treacă neapărat printr-
un filtru ţesutul pericelular, şi în consecinţă nu pot fi administrate intravenos.
Scopul injecţiei intravenoase poate fi:
 explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator;
 terapeutic:- administrarea medicamentelor sub forma injecţiei şi perfuziei intravenoase;
- recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale;
- executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui;
- sângerare 300 – 500 ml în edemul pulmonar acut, H.T.A.
Locul puncţiei:
 venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică);
 venele antebraţului;
 venele de pe faţa dorsală a mâinii;
 venele subclaviculare;
 venele femurale;
 venele maleolare interne;
28
 venele jugulare şi epicraniene (mai ales la sugar şi copilul mic).
Materialele necesare:
 de protecţie: pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;
 pentru dezinfecţia tegumentului: tampon de vată îmbibat în alcool sanitar;
 sterile: ace de 25 – 30 mm, diametru 6/10, 7/10, 10/10 mm (în funcţie de scop:
cantităţi mici de soluţie, recoltare, perfuzii, transfuzii), seringi, mănuşi sterile, tampoane;
 alte materiale: garou, eprubete sterile, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii
perfuzabile, tăviţă renală.
Acele pentru puncţia venoasă trebuie să aibă un bizou alungit (nu tăiat scurt), pentru
că numai astfel de bizouri pot să fie bine ascuţite şi să ofere o înţepare fină, făcând
puncţia mai sigură şi totodată fără traumatizarea importantă a venei. Pentru puncţia venei
nu trebuie utilizate ace mai lungi de 5 – 6 cm,manevrarea lor fiind nesigură.
Tehnica de lucru:
 explicarea pacientului asupra necesităţii tehnicii,
 aşezarea pacientului în poziţie confortabilă (decubit dorsal),
 evaluarea calităţii şi stării venelor,
 aşezarea braţului pe perniţă şi muşama,
 încărcarea seringii,
 dezinfectarea pielii se aplică garoul la 8 – 10 cm deasupra locului unde se face
injecţia.
Garoul trebuie strâns astfel încât să facă o bună stază venoasă, să scoată în relief
vena, dar să nu oprească şi circulaţia arterială. Cu ajutorul garoului moderat strâns se
opreşte întoarcerea sângelui venos către cord şi se lasă şi vină prin arteră sânge în
segmentul respectiv de corp. În cazul în care se puncţionează o venă de pe faţa posterioară
a mâinii sau de pecea anterioară a antebraţului sau a cotului, pentru a crea o turgescenţă
mai mare a ei,cerem pacientului să facă mişcări de închidere şi deschidere a pumnului,
mişcări prin care musculatura pompează sângele către vene.Cu degetul mare de la mâna
stângă se imobilizează pielea la 2 – 4 cm sub locul unde se va face puncţia şi se ţine
imobilizat membrul respectiv;
Seringa la care este adaptat acul sau acul adaptat la perfuzor, se ţine în mâna dreaptă şi
se înţeapă pielea şi vena astfel: în primul rând se înţeapă pielea deasupra locului care este
fixat de policele stâng, se introduce acul uşor de-a lungul peretelui anterior al venei –
câţiva milimetri, oblic, către venă, până când se simte că a fost înţepată vena; se pătrunde

29
în lumenul venei, se "încarcă" vena pe ac şi se continuă înaintarea în lumenul ei încă 2 – 3
cm, având grijă ca acul să nu iasă prin peretele opus.
Controlul prezenţei acului în lumenul vasului se face trăgând uşor pistonul seringii.
Dacă acul este în lumen, în seringă vine sânge. În cazul în care pacientul are o
presiune venoasă mare, sângele poate intra singur în seringă sau în perfuzor.După ce este
sigur faptul că acul este introdus perfect în venă, se desface garoul,se apasă pe piston şi se
introduce încet soluţia. Asistenta medicală urmăreşte ca în tot timpul injecţiei sau perfuziei
acul să stea corect în venă.
După ce se termină de introdus soluţia, se retrage acul cu un gest scurt şi rapid şi se
aplică pe locul puncţiei un tampon de vată îmbibat cu alcool, care se ţine presat pe locul
puncţiei un timp cu o bandă de leucoplast.
Pentru cazurile în care se introduc soluţii iritante pentru ţesuturi (seruri clorurate
hipertonice, clorură de calciu), introducerea lor trebuie să se facă lent, iar la sfârşitul
injecţiei trebuie să se aspire în seringă puţin sânge, pentru a spăla acul de soluţia respectivă
şi în felul acesta să nu existe riscul de a rămâne sub piele în timpul extragerii acului, vreo
picătură din substanţa iritantă.
Dacă pacientul se perfuzează, se desface clema care compresează tubul de perfuzie
şi se lasă să curgă lichidul în ritmul necesar (de regulă, 60 de picături pe minut).
Incidente şi accidente:
 Defecţiuni tehnice, determinate de un ac neascuţit care sparge vena, sau pentru
că acul a fost greşit manevrat şi a perforat vena, nepătrunzând în lumenul acesteia.
 Introducerea de lichid iritant paravenos, care poate determina necroze locale, cu
complicaţii mai mult sau mai puţin grave.
 Introducerea de aer intravenos, care poate avea ca urmare o embolie gazoasă.Acest
incident apare brutal în timpul transfuziei de sânge sau perfuziei de seruri, dacă
aerul nu a fost scos din tubul de perfuzie sau transfuzie, înainte de a se introduce sângele
sau serurile.
 Neridicarea garoului. Introducerea lichidului face să se mărească orificiul prin care a
intrat acul, iar lichidul se împrăştie paravenos.
 Unele substanţe dau senzaţia de căldură sau dau o înroşire a tegumentelor. De aceea, este
bine ca toate soluţiile intravenoase să fie introduse lent şi, în felul acesta, se
evită senzaţii neplăcute.
 Lipotimiile care pot apărea în timpul injecţiilor intravenoase se previn prin efectuarea
injecţiilor numai după ce pacientul a fost aşezat în decubit dorsal.
30
 După injectarea unor substanţe iritante, poate apărea o flebită, al cărei tratament este
dificil şi de lungă durată.
 Un alt incident, de obicei rar, este înţeparea arterei omonime în locul venei. În seringă
pătrunde sânge roşu – deschis, sub presiune mare. În acest caz, se scoate acul definitiv, se
presează bine locul timp de 1 – 2 minute cu un tampon de vată cu alcool şi se puncţionează
în alt loc.
 Un incident neplăcut, datorită durerilor pe care le provoacă, este înţeparea unui
nerv. În acest caz, acul trebuie retras sub piele şi căutată cu blândeţe şi atenţie vena.
 Dacă nu a fost ţinut presat un timp suficient, prin orificiul de puncţionare al
venei se poate scurge sânge, ceea ce creează un hematom local care multă vreme dă un
aspect neplăcut tegumentului.

31
 II.5.CONCLUZII

1. Asistenta este cadrul care se află în permanenţă lângă bolnav,ea este legatura
directă şi cea mai calificată dintre medic şi omul suferind.Rămânând mai mult timp decât
medicul langă bolnav ,ingrijindu-l,asistând la felul cum acesta se alimentează sau ajutându-
l să mănânce,administrându-i medicaţia zilnică ,controlându-i temperatura şi pulsul,
tensiunea arterială,observând cantitatea de urină pe care acesta o elimină,caracteristicile
urinii şi ale scaunelor,felul cum bolnavul umblă,cum se odihneşte,cum vorbeşte sau
raţionează, asistenta medicală poate să-şi facă o imagine foarte exactă asupra evoluţiei
bolii care, împărtăşită medicului chirurg ,poate ajuta în mod deosebit la stabilirea unui
diagnostic exact sau a tratamentului de urmat.
2.Diagnosticul de ocluzie intestinală este urgent, el trebuie stabilit rapid pentru a se
putea acţiona în timp util pentru bolnav.
3.Neprezentarea la timp,ignorarea semnelor bolii are o frecvenţă crescută şi
reprezintă un important factor de prognostic negativ.
4.Comunicarea dintre asistenta medicală şi pacient este fundamentală în nursing
pentru evaluarea situaţiilor date şi recunoaşterea adevăratelor probleme,aspecte ce stau la
baza realizării unui plan de îngrijire care să satisfacă toate nevoile.
5.Rolul asistentei este de a supraveghea în permanenţă ,de a observa în totalitate,de
a liniştii şi de a da încredere fiecărui pacient astfel încât prin comportamentul şi atitudinea
ei să înlăture starea de anxietate în care se găseşte pacientul înainte de operaţie.

32
 III.BIBLIOGRAFIE

1”.Urgențe Medico Chirurgicale”-Lucreția Titircă, Editura Medicală, 2007

2.”Ghid de Nursing”- Lucreția Titircă, Editura Viața Medicală Românească, 2008
3.”Îndreptar de Chirurgie”-P.Simici, Editura didactică și pedagogică, Buc, 1986
4.”Chirurgie pentru Cadre medii”-Mihai Mihailescu,Editura medicală, 2009
5.”Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali’-Lucreția Titircă-Editura
Viața medicală Românească, 2006
6.”Chirurgie de urgență”-Prof.Dr.C.Caloghea Editura Litera, 1980
.7.”Manual de Medicină Internă pentru cadre medii”-C.Borundel, București, 1986
8.”Tehnici speciale de îngrijire a bolnavului”-G.Balta Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1980.
9.”Chirurgie și Ortopedie”-Al.Varna, Bucuresti 2002
10.’’Fiziologia tractullui digestiv”-Groza.P, Editura Medicală București, 1999
11.”Ghid de manevre medicale”-M.Beuran, Scripta, Bucuresti, 2002
12.”Chirurgie”-M.Mihailescu, Editura medicală, 2009
13.”Patologie medicală și mică chirurgie’- P.Siminica, București 2007
14.”Tratat de patologie medicală” -E.Proca, Editura medicală, 1998
15”Îngrijirea specială a bolnavilor”-C.Mozes, Editura Media Sud, Bucuresti, 2004.
16.”Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului”-V.Henderson, Copenhaga, 2001
17.”Patologie Chirurgicală”-TH.Burghele, București 1977
18.”Tehnici de îngrijire generală a bolnavului”-Balta Georgeta, Editura didactică și
pedagogică Buc, 1999
19.”Anatomia și fiziologia omului”-Carmancu P.,Niculescu C, Corint 2007
20.”Patologie și nursing chirurgical”-Nicolae Angelescu, Editura medicală București, 1998

33
ANEXE

A.T.I

PALPAREA

34