Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi – Camil Petrescu

(1930)
Tema si viziunea despre lume

Perioada interbelică este definită printr-o mare diversitate la toate nivelurile, fapt vizibil prin coexistența unor direcții
românești diferite și caracterizată prin dinamismul și prin varietatea modelelor epice de roman.
La inceputul secolului al XX-lea se remarca romanul psihologic ce redă trăirile autentice ale naratorului-personaj, dar și
surprinderea conflictului interior al personajului, prin adoptarea unei perspective subiective, cu narare la persoana I, iar singura
realitate cu adevărat importantă este cea a conștinței.
Un astfel de Roman este “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930) de Camil Petrescu, întrucât are
trăsături ce aparține perioadei interbelice și este considerat un roman psihologic, dar și un roman al experienței datorită jurnalului
de front.
Una dintre trăsăturile care îl încadrează în această perioada interbelică este autenticitatea, adică realitatea trecută prin
propria conștiință: “Singura realitate pe care o pot povesti...este realitatea conștiinței mele, conflictul meu psihologic “și, de aceea,
in roman sunt folosite pagini din jurnalul de companie al autorului, dar și extrase din presa vremii.
O altă trăsătură o constituie și faptul că, romancier prin excelență, citadin, Camil Petrescu aduce în literatura română
intelectualului lucid, care gândește ce se frământă deoarece: “câtă luciditate atâta conștiință, câte conștiință atâta pasiune și deci
atâta dramă”. Intelectualul Ștefan Gheorghidiu, protagonistul, este narator – personaj care adoptă o perspectivă subiectivă cu
relatarea la persoana I, singular, prezent.
Romanul are, așa după cum se remarca încă din titlu, doua teme centrale, iubirea (in cartea întâi) și războiul (in cartea a
doua), cărora li se adaugă condiția intelectualului, datorită personajului narator ce devine conștiință unică și prin intermediul căruia
se face legătura dintre celelalte două teme .
Una dintre secvențe le narative semnificative pentru tema iubirii este discuția ofițerilor de la popotă pe tema fidelității
femeii, a răspunderilor conjugale care îl irită pe tânărul sublocotenent Gheorghidiu, iar reacția sa este violentă: “cei ce se iubesc au
drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt”.
În a doua scenă semnificativă este ilustrată tema războiului: sunt demascate discuțiile demagogice din parlamentul țării, cu
privire la pregătirea pentru război, care se dovedesc o realitate crudă pe front. Fortificațiile de pe Valea Prahovei erau: “niște gropi,
cât cele pe care le fac, jucându-se copii, in nisip”. Așadar, eroul trăiește două realități: realitatea timpului cronologic (frontul) și
realitatea timpului psihologic (trăirile trecute).
Pentru ilustrarea temei și a viziunii despre lume a autorului sunt semnificative două elemente de structură, cum ar fi:
conflictele majore și acțiunea.
Conflictul interior al personajului – narator, Ștefan Gheorghidiu, dezvăluie trăsătura romanului psihologic. Cele două părți
ale operei literare surprind două experiențe cruciale în existența protagonistului: cea a iubirii și cea a războiului, iar prin perspectiva
subiectivă se realizează autoanaliza lucidă și autentică a trăirilor naratorului personaj. Se remarcă și un conflict exterior legat de
relațiile lui Gheorghidiu cu societatea.
Acțiunea este amintită în titlul ce anunță cele două teme, dragostea și războiul. Romanul cuprinde două cărți cu șase și
respectiv șapte capitole cu titluri sugestive. Autorul a afirmat că opera literară este “un roman cu tehnică anapoda”, deoarece
acțiunea începe într-o zi din primăvara lui 1916, în care Gheorghidiu este concentrat la Piatra Craiului. Din capitolul al doilea până la
sfârșitul capitolului al cincilea, narațiunea se referă la întâmplări petrecute în doi ani și jumătate. Capitolul al șaselea se readuce în
prezent și înfățișează doua zile din viața protagonistului, o sâmbătă și o duminică plină de evenimente: drumul la Câmpulung, cearta
cu Ela, întoarcerea forțată la unitate.
În partea a doua, trăiește pe front la limita dintre viață și moarte. Întors acasă, își dă seama că războiul l-a vindecat de
această boala a iubirii înșelate, căci observă că soția lui nu mai este la fel de frumoasă, că atracția fizică a încetat și divorțează,
lăsându-i acesteia “tot trecutul”. Ștefan reușește să supraviețuiască dramei iubirii, războiul vindecându-l de o relație nepotrivită.
Finalul este deschis, întrucât eroul este dispus să trăiască o nouă experiență, dar tot la modul absolut.
În concluzie, opera “Ultima noapte de dragoste ,întâia noapte de război” de Camil Petrescu se înscrie în estetica modernă,
realistă, în categoria romanelor de analiză psihologică, subiectivă prin redarea trăirilor autentice ale naratorului și impresionează
prin nouă viziune asupra celor două teme:iubirea și războiul.