Sunteți pe pagina 1din 4

Universitatea de Medicina si Farmacie Grigore T.

Popa IASI

Proteze Maxilo-Faciale Epiteze

PROTEZA OCULARA

Atanasoai Roxana CTD Anul III Gr. 9

Proteza ocular
Un grup de cercetatori germani au dezvoltat, prin experimente repetate, un implant ocular electronic care va fi testat pe voluntari deja in cursul acestui an. Microchipul, cu diametrul de 3mm, trebuie implantat chiar sub stratul nervos al ochiului, adica subretinal, cu ajutorul lui cei suferinzi de amauroza dobandita recapatand partial vederea. Persoana beneficiara implantului ar putea sa recunoasca, in cel mai bun caz, fetele. Descoperirea este o premiera mondiala si ar putea constitui o speranta reala pentru multi care sufera de cecitate. Conform declaratiei facute de directorul Spitalului Oftalmologic, redata de ziarul Munchner Merkur, dintre cei 150.000 de persoane oarbe in Germania, circa o patrime ar putea beneficia de acest implant. Persoanele care sunt oarbe din cauza degenratiei retinale, cum este refinita pigmentara sau ateroscleroza arterelor retinale, ar putea fi ajutate de implant, in sensul in care microchipul implantat ar lua de fapt rolul receptorilor naturali ai lumionii (celulele cu conuri si bastonase), generand la stimularea luminii impulsuri electrice care prin intermediul nervului optic vor ajunge in creier si va rezulta sesizarea imaginii de catre persoana. Pana acum chipul a fost testat doar pe animale de experienta, primele rezultate umane se asteapta de la cei opt voluntari care vor purta chipul timp de 30 de zile. Pretul unui implant se estimeaza la circa la circa 30. 000 de euro. Proteza ocular este facut pentru fiecare purttor n parte, n prealabil fiind controlate dimensiunile cavitii oculare printr-un mulaj special. Se obine astfel un model din material acrilic care se ajusteaz dup mulaj, pn se atinge forma optim n cavitate, deschiderea fantei palpebrale rmnnd egal cu cea a ochiului congener.

Irisul i arborele venal se coloreaz manual, dup culoarea ochiului sntos, pna la obinerea unei nuane sclerale satisfctoare. Se aplic un strat transparent din material acrilic peste proteza realizat pentru protecie i aspect natural. n final se execut ajustarea i lefuirea protezei. Termenul optim de efectuare a unei proteze se situeaz ntre 8 i 10 sptmni de la data operaiei. Foarte important este ns ca medicul s ndrume pacientul ctre un laborator de oftalmologie la aproximativ dou sptamni de la operaie (dup ce se scot firele). n acest moment se poate aplica deja un conformator, cu care pacientul va sta pn la data executarii protezei propriu-zise, dat care va fi stabilit tot cu aceast ocazie. Timpul necesar realizrii unei proteze oculare este de 2 zile, cu meniunea c pacientul va trebui s vin la o edina intermediar de prob. Materialele utilizate la confecionarea protezelor sunt rinile acrilice i acrilate care prezint urmatoarele caracteristici: * stabilitate volumetric, * rezisten mecanic, * insolubilitate n ap * rezisten deosebit la aciunea acizilor i a bazelor slabe, * toleran foarte bun a esuturilor.

Intoleranele la acrilat pot aprea foarte rar i sunt datorate mai curnd unei igiene necorespunztoare sau unei adaptri neadecvate a protezei n cavitatea ocular.

Refacerea ct mai exact a fizionomiei pacientului prin aplicarea unei proteze oculare este influenat de cauza care a dus la pierderea globului ocular ( malformaie congenital, glob dezorganizat posttraumatic, glob atrofic dup afeciuni oculare medico-chirurgicale, afeciuni tumorale , microftalmie, anoftalmia ).