Sunteți pe pagina 1din 59

TEORIA CUANTICA A RADIATIEI

Curs masterat 2010/2011


Prof. univ. dr. Adrian Costescu
1
2
TEORIA CUANTICA A RADIATIEI
Cap. I. Teoria perturbatiilor dependente de timp
1.1. Considerente generale:
Fie hamiltonianul de forma:
0
( , ) ( ) '( , ) H q t H q H q t +
(1.1)
cu proprietatea
0
( ) ' ,
kj kj
H H k j >>
oricare ar fi baza aleasa in care se calculeaza elementele de matrice ale celor doi operatori.
Operatorul
0
( ) H q
poate fi interpretata ca reprezentand operatorul asociat energiei
sitemului neperturbat. Se presupun cunoscute valorile proprii si functiile proprii ale
operatorului
0
( ) H q
:
0
( ) ( ) ( )
k k k
H q u q E u q
(1.2)
unde starea k poate sa apartina spectrului continuu al valorilor propri ale energiei.
Multimea functiilor propri
{ }
k
u
formeaza un sistem complet de functii dupa care se poate
dezvolta orice functie de unda
( , ) q t
.
Ne intereseaza sa cunoastem solutia ecuatiei Schrdinger dependenta de timp
( , ) q t
, deci solutia ecuatiei:
( , )
( , ) ( , )
q t
it H q t q t
t

(1.3)
In primul ordin al teoriei perturbatiilor dependente de timp se obtine pentru
solutia ecutatiei Schrdinger generalizate expresia
(1)
0 1
( , ) ( , ) ( , ) ( )
m k
i i
E t E
m k k
k
q t q t q t u q e S C te u

+
h h
sau
(1)
( , ) ( ( )) ( )
k
i
E t
km k k
k
q t S C t e u q

+
h
(1.4)
unde t si
( )
(1)
0
( ) ' ( )
k m
i
E E t
k km
i
C t H t e dt

h
h
(1.5)
cu
3
3
*
' ( ) ( ) '( , ) ( )
N
km k m
H t dqu q H q t u q

(1.6)
unde

este timpul cat actioneaza perturbatia (figura 1.1)


t

| ' ( )|
km
H t
O
Fig. 1.1
Pentru obtinerea rezultatului (1.4) s-a presupus ca pana la momentul de timp 0 t
sistemul se afla in starea neperturbata de energie
m
E
din spectrul discret al operatorului
0
H
, nivelul de energie
m
E
fiind presupus nedegenerat. De remarcat ca in aceste conditii
se poate vorbi despre energia sistemului atat inainte de aplicarea perturbatiei cat si la
orice moment de timp t , cand perturbatia a disparut. In continuare, este de interes sa
se determine probabilitatea ca sistemul cuantic sa se afle in starea finala, dupa ce
perturbatia a disaprut, intr-o stare de energie
j
E
, din spectrul discret sau continuu al
operatorului
0
H
.
a) Cazul in care starea finala apartine spectrului discret
Sa presupunem ca ne intereseaza probabilitatea
( )
m j
p t

ca sistemul sa se afle in
starea de energie
j
E
din spectrul discret, alta decat starea initiala de energie
m
E
.
Conform celui de al patrulea principiu al mecanicii cuantice (principiul
probabilitatii), din relatia (1.4) rezulta
1 2
( ) | ( ) | ,
m j j
p t C t t

>
(1.7)
Desigur, relatia (1.7) descrie totodata si probabilitatea de tranzitii din starea
initiala m din spectrul discret in starea finala j tot din spectrul discret.
b) Cazul in care starea finala apartine spectrului continuu al energiei
Daca starea j apartine spectrului continuu, trebuie considerat ca energia acestei stari
este cuprinsa intre valorile E si E dE + . Totodata trebuie avut in vedere ca starea din
continuu, este degenerata , fie

parametrul care descrie aceasta degenerare. Se


presupune ca parametrul

poate sa varieze, de asemenea, continuu, in acest caz trebuie


4
presupus ca in starea finala valoarea sa este cuprinsa intre valorile

si
d +
. In
aceasta situatie starea finala j este descrisa de valorile parametrilor E si

iar tranzitia
considerata este
" " " " ( , ; , ) m j E E dE d + +
Conform celui de al patrulea principiu probabilitatea de tranzitie intre starile m
si j este
2 (1) 2
, ,
| ( ) |
m E E
d p C t dEd


(1.8)
daca functiile proprii ale lui
0
H
sunt normate in scara energiei si a parametrului

,
adica:
3
*
' ' ' '
( , ) ( ) ( ) ( ' ) ( ' )
N
E E E E
u u dqu q u q E E


(1.9)
Daca spectrul continuu al energiei are o extensie E si se doreste cunoasterea
probabilitatii de tranzitie
, m E
dp

, la momentul de timp t, indiferent de valoarea energiei
finale E E , dar cu parametrul

cuprins intre

si
d +
, conform teoremei de
adunare a probabilitatilor, din relatia (1.8) se obtine
(1) 2 (1) 2
, ,
( ) | | | ( , , ) |
m E E
E E
dp t d dE C d dE C E t



(1.10)
In cele ce urmeaza suntem interesati sa consideram cateva cazuri speciale de
perturbatii dependente de timp.
Asemanator, daca ne intereseaza probabilitatea
, m E
dp

de tranzitie la momentul
de timp t, din starea initiala m in starea finala din continuu de energie E, indiferent de
valoarea parametrului

care poate avea orice valoare in intervalul



, se obtine
2
(1)
,
( , , )
m E
dp dE d C E t


(1.11)
1.2 Cazul perturbatiei care are aceeasi valoare in intervalul de timp finit

cat dureaza perturbatia


Se considera situatia in care toate elementele de matrice
'
jm
H
ale hamiltonianului
de perturbatii sunt constante in intervalul de timp cat se aplica perturbatia (fig. 1.2).
5
t
| ' ( )|
jm
H t
O
Fig. 1.2
In acest caz relatia (1.5) se poate integra in raport cu timpul si se obtine:
( )
(1) '
1
( ) 1
j m
i
E E t
j jm
j m
C t H e
E E
1

1

]
h
sau
(1)
2
2
( ) ' sin 2
2
jm
i
jm
j jm
jm
i
C t H e t

>
h
(1.12)
unde
1
( ),
jm j m
E E j m
h
Rezulta imediat,
(1) 2 2
2 2
4
| ( ) | | ' | sin
2
jm
j jm
jm
C t H

h
(1.13)
deci probabilitatea tranzitiei
" " " " m j
intre doua stari ale spectrului discret este:
' 2 2
2 2
4
( ) | | sin ,
2
jm
m j jm
jm
p t H t

>
h
, (1.14)
Daca se are in vedere reprezentarea functiei Dirac
2
2
1 sin
( ) lim
x
x
x

se observa ca in expresia (1.12) se poate considera


6
2 2
2 2
4sin sin
2 2
( )
( / 2) 2
jm jm
jm
jm jm




(1.15)
daca timpul

cat se aplica perturbatia poate fi presupus arbitrar de mare. Deoarece


timpul cat dureaza perturbatia este un timp macroscopic, se poate considera intotdeauna
ca acest timp este mare in comparatie cu orice timp microscopic caracteristic sistemului
cuantic considerat. Din relatia (1.15) rezulta
2
2
4sin
2
2 ( ) 2 ( )
jm
jm j m
jm
E E

h
(1.16)
Introducand expresia (1.16) in expresia (1.12) se obtine:
(1) 2 2
2
| ( ) | | ' | ( )
mj jm j m
C t H E E


h
(1.17)
Conform relatiei (1.13), probabilitatea tranzitiei
" " " " m j
intre doua stari din
spectrul discret este:
2
2
( ) | ' | ( )
m j jm j m
p t H E E


h
(1.18)
deci probabilitatea este proportionala cu intervalul de timp in care se aplica perturbatia.
Este convenabil sa se defineasca probabilitatea de tranzitie raportata la unitatea de timp,
adica marimea:
2
1 2
| ' | ( )
m j m j jm j m
P p H E E
h


(1.19)
Daca starea finala apartine spectrului continuu, expresia coeficientului
(1)
,
( )
E
C t


tot de relatia (1.12), cu
" " " , " j E
, deci din ecuatia (1.17) rezulta:
(1) 2 2
, ;
2
| ( ) | | ' | ( )
E E m m
C t H E E


h
(1.20)
Conform ecuatiei (1.8), probabilitatea de tranzitie, in intervalul de timp

cat se
aplica perturbatia este
2 2
, ,
2
| ' | ( )
m E E m m
d p H E E dEd


h
7
deci probabilitatea de tranzitie in unitatea de timp este:
2 2
, ,
2
| ' | ( )
m E E m m
d P H E E dEd


h
(1.21)
Desigur, intereseaza probabilitatea de tranzitie simplu diferentiata catre o stare ,
finala in care parametrul

este cuprins in intervalul


d
, indiferent de valoarea energiei
E din spectrul continuu de extensie E .
Avandu-se in vedere teorema de adunare a probabilitatilor, din ecuatia (1.21) se
obtine
2
, ,
2
| ' | ( )
m E E m m
E
dP dE H E E d

h
deci
2
, ,
2
| ' |
m m
m E E E
dP H d


h
(1.22)
Relatia de mai sus este cunoscuta sub numele de regula de aur a lui Fermi.
Trebuie reamintit ca expresia (1.18) a fost stabilita cu presupunerea ca elementele de
matrice
3 3
3 3 *
, 1 1 1 1
' ....... .... ( ... ) '( ... , ) ( ... )
m m m
E E N E N N E N
H d r d r u r r H r r t u r r


ur uur ur uur ur uur
sunt exprimate intr-o baza normata in scara energiei E si a parametrului

:
' '
( , ) ( ' ) ( ' )
E E
u u E E


unde
3 3
3 3 *
1 1
' ' 1 ' '
( , ) ... ... ( ... ) ( ... )
E E N E N E N
u u d r d r u r r u r r


r uur r uur
unde N este numarul de particule care alcatuiesc sistemul..
8
1.3 Sectiunea eficace de imprastiere

In orice experiment de imprastiere de particule pe o tinta precizata, asupra tintei
considerate se trimite un fascicol de particule presupus perfect colimat si microenergetic
(fig. 1.3).
Z
d

| |
p p u

2
1
cm
0
E
0 0 0
| |
p p n

Fig. 1.3
In aceasta situatie starea initiala este considerata ca o stare de impuls
0
p
uur
perfect
determinat energia
2
0 0 0
/ 2 E p m fiind, de asemenea perfect determinata. Desigur,
descrierea starii initiale printr-o stare de impuls perfect determinat este o idealizare,
functiile propri ale operatorului impuls nefiind integrabile in modul patrat.
Prin idealizarea considerata functia de unda a particulei incidente este descrisa
de o unda plana, monocromatica, adica de o unda de Broglie
( )
0 0
0 0
0
( )
3/ 2
1
( , ) ( , )
(2 )
i
p r E t
i
p r E t
i
p
r t r t e Ne


uuur r
h
uurr
h
uur
r r
h
(1.23)
Pentru descrierea procesului de impastriere se defineste sectiunea eficace (dublu
diferentiala) de imprastiere, notata
2
d ,
9
2
Probabilitatea deimprastiereinunghiul solid ,inunitatea de timp
=
Probabilitatea deincidenta aunei particule prinunitatea de suprafata normata, in unitatea detimp
Numarul de particuleimprastiateinunghiul solid d , i
=
d =

nunitatea detimp
Numarul de particuleincidente prinunitatea de suprafata, inunitatea detimp
(1.24)
Cap. II. Interactia sistemelor atomice cu radiatia electromagnetica
2.1 Introducere
Nu se poate arata modul in care particulele elementare dau nastere campului
electromagnetic. Se admite ca sarcinile in miscare genereaza un camp electromagnetic.
Daca se neglijeaza posibilitatea generarii campului elctromagnetic de catre particule in
timpul miscarii, starile descrise sunt stari stationare, atat clasic cat si cuantic. Acest fapt
se explica clasic prin integrala prima a energiei, iar cuantic probabilitatea de a gasi
energia E la orice moment de timp, in ipoteza ca sistemul se afla intr-o stare de energie
perfect determinata descrisa de functia de unda
( , ) ( )
i
Et
E
r t u r e

h
r r
, este
2
( ) 1
i
Et
E
p t e


h
Starea de energie perfect determinata ce trebuie sa existe un timp arbitrar de mare.
Aceasta este in contradictie cu faptele experimentale. Se stie ca atomul aflat intr-o stare
excitata, de energie perfect determinata, revine in mod spontan la o stare de echilibru de
energie mai joasa, de regula la starea fundamentala.
Contradictia cu datele experimentale se datoreaza faptului ca, desi marimile
mecanice care descriu starea atomului sunt cuantificate, marimile ce caracterizeaza
campul electromagnetic nu sunt cuantificate. Astfel, potentialele electrodinamice ( ) , A r t
r
r
si ( ) , r t
r
sunt operatori triviali, multiplicativi, simple functii de coordonate si timp. In
consecinta, campul electromagnetic, descris cu vectorii
E

si
B

, de asemenea operatori
triviali, are energia si impulsul necuantificate.
Fara a cuantifica si campul electromagnetic nu se poate explica emisia spontana a
atomilor aflati in stari excitate. Din acest motiv nu se poate explica nici intensitatea
liniilor spectrale ale atomilor, nici timpii de viata ai starilor excitate (de exemplu, deci
starile de tip ns(cu 0 l ) au timpii de viata mai mari decat starile de tip np sau nd).
Vom arata mai intai ca, totusi, mecanica cuantica obisnuita poate explica absortia
si emisia radiatiei in prezenta campului electromagnetic, deci poate explica emisia fortata
a radiatiei.
2.2. Emisia fortata a radiatiei electromagnetice de catre atomi
2.2.1. Calculul probabilitatii de tranzitie
10
Pentru simplitate sa consideram un atom hidrogenoid in aproximatia
nerelativista. Presupunem ca nucleul este fix, situat in originea axelor de coordonate,
deci miscarea electronului se face in campul coulumbian al nucleului. In absenta
campului electromagnetic extern, hamiltonianul sistemului coincide cu operatorul asociat
energiei,
2
0 0
0
( )
2
r
H H V r
m
+
r
h r
(2.1)
Asupra acestui sistem cade o radiatie electromagnetica descrisa de potentialele
( , ) A r t
r
r
si
( , ) r t
r
. Operatorul hamiltonian al electronului aflat in campul electromagnetic
este:
2
2
0 2
0 0 0
2 2
r
ie ie e e
H H A divA A e BS
m m m m


+ + + + +
r
r r r
h h
(2.2)
Daca sursele campului de radiatie nu se afla la distanta finita, pentru potentialele
electrodinamice se poate utiliza etalonarea Coulomb
0 div A

si
0
De asemenea, densitatile de sarcina si de curent sunt 0 in toate punctele spatiului, la orice
moment de timp
0
si 0 j
r
, deci potentialul vector
A
r
satisface ecuatia omogena a
undelor,
( , ) 0 A r t
r
r
W (2.3)
Hamiltonianul electronului aflat intr-un camp electromagnetic cu surse la infinit
este dat de relatia
2
2
0
0 0 0
( , ) ( )
2
r
ie e e
H r t H r A A BS
m m m
+ + +
r
r r r r
h r r
(2.4)
Pentru campurile de radiatie obisnuite, campul electromagnetic poate fi considerat
ca avand doar un efect perturbator mic. In prima aproximatie, pentru campuri magnetice
nu prea intense, se poate neglija termenul patratic
2
A
r
precum si termenul de spin. Se
poate scrie
0
( , ) ( ) '( , ) H r t H r H r t +
r r r
(2.5)
unde operatorul care descrie interactia cu campul electromagnetic extern este
11
0
'( , )
r
ie
H r t A
m

r
r
h r
, (2.6)
si descrie o perturbatie dependenta de timp.
Se presupune ca la inceput sistemul atomic liber se afla in starea de energie
perfect determinata
m
E
; Radiatia electromagnetica incidenta actioneaza asupra atomului
numai un timp finit

.
Datorita interactiei cu campul electromagnetic extern sistemul va trece din starea
initiala de energie
m
E
intr-o alta stare de energie
k
E
. Ne intereseaza probabilitatea de
tranzitie din starea m catre diferite stari finale k, tot din spectru. Pentru aceasta se
poate aplica teoria perturbatiilor dependente de timp, probabilitatea de tranzitie intre doua
stari din spectrul discutat este:
(1) 2
( ) | ( ) |
m k k
p t C t

pentru t
unde coeficientul ( )
k
C t este dat de ecuatia (1.6), deci
| | (1)
1
0
1
( ) ' ( )
km
i t
k km
C t H t e dt
i

h
pentru
1
t
(2.7)
Elementul de matrice
' ( )
km
H t
al hamiltonianului de perturbatie este
3
* 3
0
' ( ) ( ) ( , ) ( )
km k r m
ie
H t u r A r t u r d r
m

r
h r r r
(2.8)
Desigur, am presupus ca perturbatia actioneaza numai pe o durata finita,
potentialul vector
A
r
al campului de radiatie este diferit de zero, in vecinatatea sistemului
atomic, doar in intervalul de timp

. In aceste conditii:
(1) '
0
1
( )
km
i t
k km
C H t e dt
i

h
(2.9)
deci coeficientul nu depinde de momentul de timp
1
[ , ) t +
.
Presupunem ca sistemul atomic interactioneaza cu un camp electromagnetic constituit din
unde plane, nanocromatice, care se propaga dupa o directie caracterizata de vectorul de
unda
k kn
r
r
. Daca trenul de unde plane soseste doar intr-un interval de timp

,
lungimea trenului de unde este L c (fig. 2.1).
12
Fig. 2.1
Deoarece propagarea undelor electromagnetice are loc in vid, fenomenul de
dispersie nu se poate produce, trenul de unde emis de sursele de la infinit este
nedistorsionat.
Solutia ecuatiei undelor care descrie un tren de unde plane este de forma
( ) ( )
rn
A A t A
c

rr
r r r
(2.10)
unde

rn
t
c

rr
(2.11)
Este extrem de important de remarcat ca dependenta de timp (2.11) a solutiei
ecuatiei undelor este consecinta vitezei finite de propagare a undei electromagnetice. Din
acest motiv, valorile campului electromagnetic intr-un punct situat la distanta
r
r
de
surse, la un moment de timp t, sunt date de valorile surselor la momentul de timp anterior
'
r
t t
c

r
, timp necesar semnalului electromagnetic ca sa se propage de la surse pana in
punctul considerat.
Pentru a calcula integrala dupa timp (2.7) care furnizeaza coeficientul
(1)
k
C al
carui modul patrat este probabilitatea de tranzitie dorita, se foloseste transformata Fourier
a potentialului vector ( ) A
r
. Intr-adevar, din relatiile (2.9) si (2.8) rezulta:
3
3
(1) * 3
0
3 *
0
( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( )
km
km
i t
k k r m
i t
k r m
e
C e u r A u r d r dt
m
e
d ru r dtA e u r
m

1

1
1
]
_


,


r

r
r r
r
r
(2.12)
13
sau
3
(1) 3 *
0
( ) ( ) ( )
km
km
rn
i
i t
c
k k r m
e
C d ru r e d A e u r
m

_


,

rr
r

r
r r
Ultima expresie este cunsecinta schimbarii de variabila
rn
t
c

rr
, care are
avantajul ca pune in evidenta transformata Fourier ( )
0
A
r
a potentialului vector ( ) A
r
al
undei plane. Intr-adevar, daca avem in vedere dezvoltarea functiei in integrala Fourier,
0
1
( ) ( )
2
i
A A e d

(2.13)
se observa ca in membrul drept al ec. (2.12) avem transormata
0
( ) A

a potentialului
vector
( ) A

al undei plane,
0
1
( ) ( )
2
i
A A e d

(2.14)
Din relatiile (2.12) si (2.14) rezulta,
( )
3
(1) 3 *
0
0
( ) ( )
km
rn
i
c
k km k r m
e
C A d ru r e u r
m

rr
r

r
r r
(2.15)
Deoarece potentialul vector ( ) A
r
este o functie reala, transformata sa Fourier
indeplineste conditia cunoscuta,
*
0 0
( ) ( ) A A
r r
. Totodata, conditia de etalonare
0 div A

implica
0
( ) 0 n A

. Intr-adevar,
0 0
0
1 1
( ) ( ) ( ) 0
2 2
1
( ) 0
2
i i
i
div A d A grad e d A i e
sau
i
div A d n A e
c

+ +



+

deci
0
( ) 0 n A

, avandu-se in vedere liniar independenta functiilor


i
e

. Totodata, din
relatia (2.14) rezulta:
0
1
( ) ( ) 0 ( ) 0
2
i
n A n A e d deci n A

14
conditie care exprima transversalitatea undelor electromagnetice.
Intr-adevar, deoarece
A A
E grad si B rot A
t t






rezulta
( ( )) 0 ( ) ( ) 0 n E n A si n B n A n n A
t

(2.16)
deci si vectorii
E

si
B

se afla in planul perpendicular pe vectorul de unda


k

.
1
s

2
s

0
Fig. 2.2
Fie doi versori
1
s

si
2
s

perpendiculari intre ei, aflati in planul perpendicular pe


k


(fig. 2.2). Orice vector din acest plan poate fi descompus in mod unic dupa baza
constituita din vectorii
1
s
r
si
2
s
r
. Astfel, se poate scrie:
0 1 01 2 02
( ) ( ) ( ) A s A s A

+
sau
02
0 01 1 2 01
01
( )
( ) ( ) , 0
( )
A
A A s s A
A


_
+

,
(2.17)
Numarul complex
02 01
/ A A
se scrie sub forma standard
( ) 02 02
01 01
( ) | ( ) |
( ) | ( ) |
i
A A
e
A A


deci
( ) 02
0 01 1 2
01
| ( ) |
( ) ( )( )
| ( ) |
i
A
A A s e s
A


+
(2.18)
15
Este preferabil de exprimat transformata Fourier
0
( ) A

a potentialului vector cu
ajutorul unui vector complex
( ) s
r
de modul unitate. Deoarece modulul vectorului
complex care apare in paranteza din membrul drept al ecuatiei (2.18) este
2
02
2
01
| ( ) |
1
| ( ) |
A
A

+
,
se defineste un vector de modul unitate prin relatia:
( ) 02
1 2
2
01
02
2
01
| | 1
( )
| |
| |
1
| |
i
A
s s e s
A
A
A


_
+

,
+
(2.19)
Vectorul
( ) s

, numit vectorul complex al polarizatiei undei electromagnetice


plane, indeplineste conditia ceruta,
*
( ) ( ) 1 s s
r r
. Se observa ca
02
0 A
corespunde
polarizatiei liniare a undei,
02 01
| | | | A A
si ( )
2

corespunde polarizarii circulare, in


celelalte cazuri unda fiind polarizata eliptic.
Relatia (2.17) conduce la expresia:
0 0
( ) ( ) ( ) A A s

(2.20)
unde, evident
2 2
0 01 02 01
( ) ( ) 1 | | / | | A A A A + .
Conditia de transversalitate implica:
( ) 0 n s


(2.21)
Din relatiile (2.15) si (2.20) rezulta
( )
( )
( ) ( )
( ) ( )
( )
3
3
1 3 *
0
0
2
2
2 2
(1) 3 *
0 2
0
2
2
2
0 2
0
2 ( ) ( ) ( )
2 ( ) ( )
2
km
i r k
c
k km k r m
ikr
k km k r m
ikr
km
km
e
C A d ru r e s u r
m
sau
e
C A d ru r e s u r
m
e
A e s
m

r
r
r
r
r
r r
r r
r
(2.22)

unde
/
km
k n c

este vectorul de unda al radiatiei, iar


16
( )
3
* 3
( ) ( ) ( )
i k r i k r
k m
km
e s u r e s u r d r

_


,

r r r r
(2.23)
este elementul de matrice al operatorului
( )
i k r
e s

intre starile initiala si finala ale


atomului.
Este preferabil sa se introduca transformata Fourier a intensitatii campului electric
( ) E
r
deoarece aceasta se poate exprima prin marimi fizice accesibile determinarilor
experimentale. Pentru aceasta se observa ca:
0 0
1 ( ) 1
( ) ( ) ( )
2 2
i i
A
E E e d i A e
t

+ +


deci

0
0 0
( ) ( ) ( ) ( ) E i A i A s


(2.24)
Avand in vedere ca
2
| ( ) | 1 s

, din relatiile (2.22) si (2.24) rezulta probabilitatea de


tranzitie la momentul de timp t intre cele doua stari din spectrul discret,

2
2
2 0
(1) 2
2 2
0
( )
| | 2 ( ( ))
km
t i k r
m k k km
km
E
e
p C e s
m


(2.25)
Vom arata in continuare ca intre modulul patrat al transformatei Fourier
2
0
( ) E


a intensitatii campului si densitatea spectrala
( )
a energiei radiatiei electromagnetice
exista relatia
2
0
0
2
( ) ( ) E

r
(2.26)
unde

este timpul cat dureaza interactia.


Din relatiile (2.25) si (2.26) se obtine pentru probabilitatea de tranzitie din starea
initiala m apartinand spectrului discret al atomului catre starea finala k tot din
spectrul discret.
( )
3
2
2
(1) 2 * 3
2 2
0 0
1
| | (| |) ( ) ( )
i k r
m k k km k km
km
e
p t C u r e s u r d r
m

(2.27)
17
Probabilitatea de tranzitie este proportionala cu durata perturbatiei. Se intelege ca
acest rezultat este consecinta faptului ca am presupus ca radiatia electromagnetica are un
caracter stationar.
Probabilitatea de tranzitie in unitatea de timp, de la starea initiala de energie
m
E

la starea finala de energie
k
E
, este ( ) ( )
1
m k m k
P t p t


, deci
( )
3
2
2
* 3
2 2
0 0
1
(| |) ( ) ( )
i k r
m k km k m
km
e
P t u r e s u r d r
m

(2.28)
Conform ultimei relatii, pentru ca tranzitia de la starea m la starea k sa poata avea loc
trebuie ca ( )
0
km

, adica in spectrul radiatiei incidente trebuie sa existe frecventa
km

. Pentru ca legea conservarii energiei sa fie respectata trebuie sa existe relatia:


km k m
E E h
(2.29)
Trebuie observat ca pentru
m k
E E >
are loc emisia fortata a radiatiei, iar pentru
m k
E E <
are loc absortia radiatiei.
Aparitia exponentialei
ikr
e
r
r
in expresia probabilitatii de tranzitie este consecinta
propagatrii undei electromagnetice cu viteza finita c, din care motiv situatia campului
intr-un punct dat, la un moment de timp fixat t, este data de situatia campului in punctul
vecin situat la distanta
r
r
la momentul de timp anterior
r
t
c
. Se spune ca aparitia
exponentialei
ikr
e
r
r
este consecinta retardarii undei electromagnetice.
2.2.2 Densitatea spectrala a energiei radiatiei electromagnetice
In general, valoarea medie in timp a densitatii de energie w a campului
electromagnetic se defineste ca media in timp a acesteia pe un interval macroscopic de
timp t , presupus mic,
0 0
1 1 1
( ) ( ') '; ( ) ( )
t t
t
t W t dt t dt W t dt
t



+


(2.30)
Desigur, valoarea medie ( ) t
depinde de momentul de timp ales pentru mediere,
in acest caz se spune ca suntemp in cazul campului electromagnetic nestationar.
18
Fig. 2.3 Regim nestationar Fig. 2.4 Regim stationar
Daca valoarea medie

este constanta in timp pe durata interactiei dintre atom si


campul electromagnetic, campul de radiatie are un caracter stationar. Aceasta se intampla
daca amplitudinile campului sunt constante in timp (fig. 2.4). In acest caz se poate defini
valoarea medie a densitatii de energie pe durata

a perturbatiei:

0
1
( ) W t dt

(2.31)
In cele ce urmeaza se va considera cazul regimului stationar. Deoarece pentru unda plana
2 2
0
0
1
E B

r r
, din relatia (2.31) rezulta
2 2
0 0
0
1 1
( ) ( ) E dt E dt



r r
unde am mai avut in vedere ca
0 E

doar pentru
[0, ] t
. Considerand media
temporala intr-un punct fixat al spatiului, se poate scrie
2
0
1
( ) E d

r
(2.32)
In continuare, pentru a pune in evidenta transformata Fourier
0
( ) E
r
care apare in
probabilitatea de tranzitie, se foloseste relatia de inchidere a lui Parseval
2
2
0
( ) ( ) E d E d
+


r r
unde
0
( ) E

este transformata Fourier a lui


( ) E

.
19
Deoarece
*
0 0
( ) ( ) E E


, are loc egalitatea
* *
2 2
0 0 0 0 0 0
( ) ( ) ( ) ( ) | ( ) | | ( ) | E E E E sau E E


,
deci modulul patrat al transformatei Fourier este o functie para de variabila

. Aceasta
proprietate de simetrie permite ca relatia lui Parseval sa fie scrisa ca o integrala numai
peste valori pozitive ale variabilei

, care capata astfel semnificatie de pulsatie a undei


electromagnetice. Prin urmare, relatia lui Parseval se poate scrie:
2 2
0
0
( ) 2 | ( ) | E E d
+


deci valoarea medie a densitatii de energie este
2
0 0
0
2
| ( ) | E d

(2.33)
In fizica experimentala se folosesc filtre care lasa sa treaca numai radiatia cu
energia cuprinsa in intervalul spectral d . Intr-o asemenea situatie, densitatea de energie
a radiatiei este
( )d
unde
( )
se numeste densitate spectrala a energiei campului
electromagnetic. Evident, densitatea de energie a radiatiei se poate scrie, in general,
0
( )d

(2.34)
care este relatia de definitie pentru densitatea spectrala a energiei.
Prin simpla comparare a relatiilor (2.33) si (2.34), rezulta relatia (2.26):
2 0
0
2
( ) | ( ) | E

20
2.3. Teoria lui Einstein a emisiei fortate si spontane si a absorbtiei radiatiei
Relatia
| | | |
km k m
E E h
arata ca, in decursul tranzitiei fortate " " " " m k ,
energia variaza discontinuu deoarece nivelele de energie ale atomilor sunt cuantificate.
Deoarece energia totala a sistemului atom+camp electromagnetic trebuie sa ramana
constanta, rezulta ca si energia radiatiei electromagnetice trebuie sa varieze discontinuu.
Conform electrodinamicii clasice, energia campului electromagnetic variza continuu.
Contradictia poate fi inlaturata daca se admite ca, de fapt, campul de radiatie nu are o
structura continua, ci este constituit din corpusculi care poseda energie, impuls si moment
cinetic, corpusculi care au fost numiti fotoni. In conceptia lui Enstein, tranzitia
" " " " m k a sistemului atomic este insotita de emisia sau absortia unui foton cu energia
| |
km
> h
, impuls p n k
c


r
r r
h si polarizatie s
r
. Tranzitiile sunt induse de campul de
radiatie extern dar dezexcitarea unui atom este presupusa ca poate fi si spontana.
Pentru a obtine informatii cantitative pentru aceste tranzitii, Einstein a admis
existenta fenomenelor de emisie spontana si absorbtie fortata a radiatiei.
2.3.1. Ipotezele lui Einstein pentru tranzitiile fortate
Einstein a considerat situatia reala cand tranzitia " " " " m k este acompaniata de
emisia unui foton de energie
| |
km
h
a carui directie poate fi arbitrara , la fel ca si
polarizatia lui. Astfel, impulsul fotonului p n
c

r r
este continut intr-un unghi solid
n
d
r

oarecare (
n
n d
r
r
). Polarizatia este arbitrara, vectorul de polarizatie s
r
indeplineste
conditia de transversalitate 0 sn
rr
. Vectorul s
r
este o functie de versorul n
r
al directiei de
propagare.
21
n

n
dr

0
1
s

2
s

Fig. 2.5
Din punct de vedere clasic, polarizatia unei radiatii care se propaga dupa
directia n
r
este caracterizata de doua directii perpendiculare intre ele (cu versorii
1
s
r
si
2
s
r
) si pe directia de propagare. Cuantic, polarizatia este caracterizata, de asemenea, cu
ajutorul a doua directii perpendiculare intre ele si perpendiculare pe directia de propagare
a radiatiei. Suplimentar trebuie insa sa se indice si numarul fotonilor care au polarizatia
1
s
r
si a celor care au polarizatia
2
s
r
. Totodata, trebuie definita si o densitate spectrala
macroscopica
( , , ) n s
r r
analizata dupa pulsatia

, directia de propagare n
r
si polarizatia
s
r
. Prin definitie,
( , , )
n
n s d d
r
r r
(2.35)
reprezinta densitatea de energie observabila cand pulsatia se afla in intervalul

, d + , directia de propagare este in unghiul solid


n
d
r
iar polarizatia radiatiei este
s
r
.
Densitatea spectrala totala
( )
se obtine prin sumarea peste polarizatia s
r
si
integrarea dupa directiile de propagare,
( ) ( , , )
n
s
d n s

r
r
r r
(2.36)
22
Daca radiatia are polarizatia s
r
si directia de deplasare n
r
perfect determinate,
atunci
'
( , ', ') ( ) ( ' )
s s
n s n n
r r
r r r r
(2.37)
Se pot formula acum ipotezele lui Einstein pentru cazul tranzitiilor fortate ipoteze
care sunt independente de natura campului de radiatie.
a) Probabilitatea de tranzitie in unitatea de timp de la starea m la starea finala
k cu emisia fortata a unui foton cu caracteristicile
| |
km
h
,
n
p n d
c


r
r r
si
polarizatia s
r
, este
( )
,
,
.
| |, ,
n s
n s
em f m k km n
dP b n s d


r r
r r
r
r r
(2.38)
unde
m k
b

este coeficientul lui Einstein pentru emisia fortata.
b) Probabilitatea de tranzitie in unitatea de timp de la starea k la starea m cu
absortia unui foton cu caracteristicile
| |
km
h
,
n
p n d
c


r
r r
si polarizatie s
r
, este
,
(| |, , )
n s
abs k m km
n
dP b n s d


r r
(2.39)
Einstein a demonstrat ca cei doi coeficienti
, n s
m k
b

si
, n s
k m
b

sunt egali:
, , n s n s
m k k m
b b

(2.40)
Pentru cazul emisiei spontane in tranzitia " " " " m k , probabilitatea de emisie a
unui foton cu energia
mk
h
, directia impulsului
p
r
continuta in unghiul solid
n
d
r
si
polarizatie s
r
este
,
.
n s
em sp m k
n
dP a d

(2.41)
23
unde
, n s
m k
a

se numeste coeficientul lui Einstein pentru emisia spontana.


Totodata, exista relatia
, ,
3
| | 1
| |
n s n s km
m k m k
km
a b
c

_

,
h
intre coeficientul de emisie spontana si cel de emisie fortata, sau
3
, ,
3 3
| |
8
n s n s km
m k m k
a b
c

h
(2.42)
Mecanica cuantica furnizeaza probabilitatea de emisie fortata (ec 1.33) in cazul in
care fotonul emis are o directie de miscare perfect determinata. Aceasta permite obtinerea
coeficientului
, n s
m k
b

r r
al lui Einstein pentru emisia fortata si apoi a coeficientului
, n s
m k
a

r r

pentru emisia spontana.
Astfel probabilitatea de tranzitie totala
( )
,
. .
, ,
n s
em f em f m k km
n n
s s
P d dP d b n s





r r
sau
( )
,
.
n s
em f km m k
P b

(2.43)
Din simpla comparare a ec. (1.33) si (2.43) rezulta
3
2
, * 3 2
2 2
0 0
1
| ( ) ( ) |
n s i k r
m k k m
km
e
b u r e s u d r
m

(2.44)
Din relatia (2.42) se poate obtine si coeficientul de emisie spontana,
3
2
2
, 3
2 2 3
0 0
| |
( ) ( )
8
n s i k r km
m k k m
e
a u r e s u d r
m c

h r
(2.45)
24
2.3.2. Aproximatia dipolara
Un caz particular important este cazul in care lungimea de unda a radiatiei este
mult mai mare decat dimensiunile liniare ale atomului cu care interactioneaza. In acest
caz, cunoscut sub numele de aproximatie dipolara, forma coeficientilor lui Einstein se
simplifica apreciabil.
Dupa cum se stie,
2
( )
m
u r
r
este densitatea de probabilitate de localizare a
electronului aflat in starea de energie
m
E
. Probabilitatea de localizare a electronului este,
in mod semnificativ, diferita de zero numai la distante de nucleu de ordinul razei Bohr
0
0, 53 a A
&
.
Se definiste o sfera de raza
0
a
, centrata pe nucleu, in interiorul careia
probabilitatea de localizare a electronului este mare. Aceasta zona, care reprezinta
interiorul atomului , este cea care contribuie in mod esential la integrala din relatiile
(2.44) si (2.45). In aceasta regiune a spatiului
| | r a
r
, deci
| | 2 1
km
km
a
k r kr ka a
c


< <<
,
ceea ce permite aproximatia
1
i k r
e

;
care reprezinta expresia matematica a aproximatiei
dipolare.
Integrala care apare in expresia (2.42) a coeficientului de emisie spontana este, in
aproximatia dipolara, chiar elementul de matrice al operatorului impulsului intre starile
k si m:
3
3 *
( ) ( ) ( )
k m km
d r u r s u r i s P

h
unde
3
3 *
km k m
P d r u Pu

Relatia (2.45) se transcrie


2
, 2
2 2 3
0 0
| |
| |
8
n s km
m k km
e
a s P
m c


h
(2.46)
25
Se poate demonstra relatia generala
0 km km km
P im r

, (2.47)
unde
3
* 3
( ) ( )
km k m
r u r r u r d r

(2.48)
este elementul de matrice al razei vectoare intre aceleasi stari k si m.
Pentru a demonstra relatia (2.47) se are in vedere ecuatia Schroedinger stationara
pe care o satisfac fiecare din functiile proprii
k
u
si
m
u
sau conjugatele lor:
2
* * *
0
2
*
0
( ) |
2
( ) |
2
k k k k m
m m m m k
u V r u E u xu
m
u V r u E u xu
m

+
+
h
h
In prima ecuatie se inmulteste scalar atat membrul stang sat si membrul drept cu
m
xu
, iar in a doua ecuatie se inmulteste in ambii membri cu
*
k
xu , dupa care ecuatiile se
scad, membru cu membru:
Se obtine
3 3
2
* * 3 *
0
( ) ( )
2
m k k m k m k m
xu u xu u d r E E xu u
m


h
(2.49)
unde, in membrul drept al relatiei de mai sus a aparut elementul de matrice
3
3 *
km k m
x d rxu u

Folosind identitatea 0 x
( ) 2 2
m
m m m m
u
xu x u x u x u
x

+ +

26
se poate prelucra convenabil integrala din membrul stang
3
3 3 3
3 * *
3 * * 3 3 *
( )
( ) 2
m k k m
m
k m k m k
d r xu u u x u
u
d ru xu u x u d r d ru
x


Relatia (2.49) se transcrie:
3 3
2
3 * * 3
0
m
k km k m
x
u
d ru u xu d r
m u


h
h
sau
0
( )
x km km km
P im x +
de unde rezulta relatia (2.47).
In aproximatia dipolara, coeficientul de emisie spontana are expresia simpla

2 3
, 2
2 3
0
| |
| |
8
n s km
km
m k
e
a s r
c


h
(2.50.a)
sau

3
, 2
2
| | 1
| |
2
s km
km
m k
a s r
c

(2.50.b)
unde
2
0
1
1/ 137
4
e
c


h
este constanta de structura fina a lui Sommerfeld.
Se poate introduce operatorul er
r r
asociat momentului electric dipolar. Atunci,
coeficientul de emisie spontana se scrie, in aproximatia dipolara
1
i k r
e

,
3
, 2
3
0
| | 1
| |
8
n s km
km
m k
a s
c


h
(2.50.c)
27
unde
km km
er
r
este elementul de matrice al momentului electric dipolar.
Probabilitatea totala a emisiei spontane
Daca se doreste probabilitatea de tranzitie in unitatea de timp din starea m in
starea finala k, indiferent de directia de miscare si de polarizatia fotonului , trebuie sa
se sumeze dupa toate directiile de propagare posibile si dupa toate polarizarile.
Se obtine pentru probabilitatea de emisie spontana in unitatea de timp, expresia
,
.
n s
em sp m k m k
n
s
P A a d

(2.51)
Sa presupunem ca pe nivelul excitat m, la momentele de timp t exista
m
N

atomi si fie
m
dN
numarul de atomi care efectueaza tranzitia m k in timpul dt . Atunci,
m
m k
m
dN
A dt
N

+
(2.52)
reprezinta frecventa relativa de tranzitie. Daca numarul
m
N
de atomi excitati este mare,
se obtine chiar probabilitatea de tranzitie in timpul dt , oricare ar fi caracteristicile
fotonului emis (directie de propagare, polarizatie).
Numarul de atomi la un moment oarecare de timp
t
este , cu considerarea numai
a tranzitiei m k este:

(0)
( )
m k
tA
m m
N t N e

(2.53)
deci reprezinta numarul de atomi care raman pe starea initiala m, scade
exponential in timp.
Intereseaza numarul de atomi care raman la un moment de timp t in starea excitata
m cu considerarea tuturor tranzitiilor posibile catre stari de energie mai joasa. Se obtine
(0)
( )
m k
k
t A
m m
N t N e

(2.54)
28
unde sumarea se face dupa toate starile de energie
k
E
inferioara energiei
m
E
.
Dupa intervalul de timp
1
m k
k
t
A

(2.55)
numarul de atomi de pe nivelul excitat de energie
m
E
se micsoreaza de
2, 71 e
ori . Prin definitie, intervalul de timp se numeste durata mijlocie de viata a atomului in
starea excitata m.
Relatiile (2.48) si (2.51) permit calcularea probabilitatii de tranzitie " " " " m k ,
in unitatea de timp, oricare ar fi caracteristicile fotonului emis:
2 3 2
,
2 3
0
| |
| |
8
n s km
km
m k m k
n n
s s
e
A a d s r d
c










h
(2.56)
1
s

2
s

0
km
r

n
d

Fig. 2.6
In sistemul de axe din figura (2.6) se poate scrie dezvoltarea vectorului
km
r

dupa
baza ortonormata
1
s

,
2
s

si
n

:
2
2 2 2
1 2
| | | | | | km km km
km
r s r s r nr

+ +
rr
deci din ultimele doua relatii rezulta pentru sumarea dupa polarizatii,
29
2
2 2
2 2 2 2
1 2
| | | | | | | | sin km km km km
km
s
s r s r s r r n r r

r r r r
(2.57)
Integrala pe unghiul solid se face imediat:
2 2 2 2
8
| | | | | | | |
3
n n
km km km km
n n n
s
s r d r d n r d r

(2.58)
Din relatiile (2.53) si (2.55) rezulta expresia simpla:
3 2
2
3
0
| | 1
| |
3
km
km
m k
e
A r
c


h
sau introducand constanta de structuri fina a lui Sommerfeld,
3
2
2
| | 4
| |
3
km
km
m k
A r
c

(2.59)
Se observa ca probabilitatea de tranzitie intre starile m si k, insotita de emisia
unui singur foton, este diferita de zero numai daca cel putin o componenta a vectorului
km
km km km
r i x j y k z

+ +
este nenula.
Daca toate elementele de matrice
km
x
,
km
y
,
km
z
sunt nule, atunci tranzitia nu
poate avea loc in aproximatia dipolara, cu emisia unui unic foton. Se spune ca tranzitia
m k este interzisa in aproximatia dipolara.
Se poate arata pentru un camp central oarecare ca pentru o tranzitie intre starea
initiala descrisa de tripletul de numere cuantice
, ,
e
n l m
si starea finala descrisa de
tripletul
', ', '
e
n l m
30
" " ( , , ) " " ( ', ', ' )
l l
m n l m k n l m
(2.60)
elementele de matrice
km r

sunt nenule numai daca


' 1 l l t si
'
l l
m m
,
1
l
m t
sau 1 l t si
0, 1
l
m t
. (2.61)
Relatiile (2.58) sunt numite reguli de selectie.
III. Cuantificarea campului electromagnetic
Se stie ca interactia dintre distributiile de saracini electrice si de curenti se face
prin intermediul campului electromagnetic. Intr-o teorie cuantica, interactia dintre
particulele cu sarcina electrica trebuie inteleasa ca se realizeaza prin schimb de cuante ale
campului electromagnetic, adica prin schimb de fotoni. Emisia spontana ilustreaza ca in
starea finala apare un foton, desi in starea initiala nu exista un camp electromagnetic
extern. Din acest motiv teoria cuantica a campului electromagnetic trebuie sa permita ca
numarul de particule (adica de cuante) ale campului sa se modifice. Aceasta inseamna ca
teoria cuantica trebuie sa permita crearea sau anihilarea de fotoni. Ideea ca numarul de
particule ale campului care mediaza interactia trebuie sa se modifice este proprie oricarei
teorii cuantice de camp.
Electrodinamica cuantica este un prim exemplu, foarte important, de teorie
cuantica a campului, mai usor de construit si de inteles deoarece exista o teorie clasica
(teoria lui Maxwell) elaborata complet. In ceea ce urmeaza se construieste simplu o teorie
cuantica intr-o formulare necovarianta care ilustreaza deosebit de clar multe idei
fundamentale ale teoriei generale a campurilor cuantice. Totodata aceasta teorie mai
simpla permite rezolvarea exacta a unui numar mare de aplicatii importante.
3.1. Operatori de creare si anihilare de fotoni
Pentru cuantificarea campului electromagnetic este necesar de a introduce
operatorii atasati coordonatelor conjugate canonic specifice campului (pentru fiecare grad
31
de libertate) si de a impune relatiile adecvate pentru comutatorii construiti cu aceeasi
operatori. Procedura este asemanatoare cu aceea folosita in mecanica cuantica
nerelativista unde fiecarui grad de libertate ii corespunde o pereche de coordonate
conjugate canonic, de forma
x
si
x
p
, iar operatorii atasati acestora satisfac relatiile
cunoscute. Apare insa o dificultate: la un moment de timp dat " " t campul
electromagnetic trebuie specificat in fiecare punct din spatiu, deci potentialul vector
A
r

trebuie specificat in fiecare punct al spatiului. Din acest punct de vedere inseamna ca
trebuie sa consideram pentru campul electromagnetic o infinitate nenumarabila de grade
de libertate. Desi nu este necesar, se obisnuieste sa se simplifice problema considerandu-
se campul de radiatie ca fiind continut intr-un cub cu latura L arbitrar de mare si prin
impunerea unor conditii de periodicitate pe suprafetele cubului pentru potentialul vector
( , ) A r t
r
r
. Astfel, integrala Fourier prin care se poate dezvolta potentialul vector,
3
2
3
3/ 2
1
1
( , ) ( , )
(2 )
i k r
r r
r
A r t d k s a k t e

(3.1)
se poate inlocui prin sume dupa componentele
x
k
,
y
k
si
z
k
ale vectorului de unda
k

:

1 2 3
1 2 3
2
( )
1
1
( , ) ( )
r i k r
r n n n
n n n r
A r t s a t i
V
+ + +

(3.2)
unde
3
V L este volumul cubului, iar valorile posibile ale componentelor vectorului de
unda sunt date de relatiile
1 2 3
2 2 2
; ;
x y z
k n k n k n
L L L

unde
1 2 3
0, 1,...; 0, 1,...; 0, 1,... n n n t t t
(3.3)
32
Intr-adevar, conditiile de periodicitate
( , , , ) ( , , ; ) A x y z t A x L y L z L t

+ + +

conduc la dezvoltarea in serie Fourier (3.2) a potentialului vector. Prin aceasta campul
electromagnetic are o infinitate numarabila de grade de libertate . Se spune ca fiecare
vector de unda posibil
k

, descris de un triplet de numere


1
n
,
2
n
si
3
n
, reprezinta un
mod normal de oscilatie a campului de radiatie.
Se observa ca trecerea de la descrierea campului de radiatie cu o infinitate
nenumarabila de grade de libertate la o descriere in care intervine o infinitate numarabila
de grade de libertate este
3
3
3/ 2
, ,
1 1 1
(2 )
x y z
k k k
k
d k
V V



(3.4)
In cele ce urmeaza vom descrie campul de radiatie printr-o infinitate
nenumarabila de grade de libertate.
Este convenabil de pus in evidenta ca potentialul vector este un vector real.
Astfel, relatia (3.1) se transcrie:
3
2
3 *
3/ 2
1
1
( , ) ( , ) ( , )
(2 )
i k r i k r
r r r
r
A r t d k s a k t e a k t e

_
+

,

(3.5)
unde am considerat ca vectorii
( 1, 2)
r
s r

care descriu starea de polarizare a undei


transversale sunt vectori reali. Se observa proprietatea cunoscuta,
*
( , ) ( , )
r r
a k t a k t


(3.6)
caracteristica pentru transformata Fourier a unei functii reale.
33
Dependenta de timp a amplitudinilor ( , )
r
a k t
r
si
*
( , )
r
a k t
r
se obtine introducand
dezvoltarea in integrala Fourier (3.5) in ecuatia undelor
0 A
r
W
si avand in vedere liniar
independenta functiilor
i k r
e

. Rezulta,
( )
* * ( )
( , ) ( ) ,
( , ) ( ) , ( ) | |
i k t
r r
i k t
r r
a k t a k e
a k t a k e k c k


(3.7)
unde
( )
r
a k

sunt amplitudinile initiale la 0 t .


In cele ce urmeaza este convenabil de a lucra cu amplitudini ( , )
r
a k t
r

adimensionale. Pentru aceasta dezvoltare prin integrala Fourier a potentialului vector
(3.5) se scrie sub forma:
3
1/ 2
2
3 *
3/ 2
1
0
1
( , ) ( , ) ( , )
(2 )
2 ( )
i k r i k r
r r r
r
A r t d k s a k t e a k t e
k

_
_

+


,
,

h
,
sau

( ) ( )
3
1/ 2
2
3 *
3/ 2
1
0
1
( , ) ( ) ( )
(2 )
2 ( )
i kr t i kr t
r r r
r
A r t d k s a k e a k e
k

_
_

+


,
,

r r
r r
h
(3.8a)
Intensitatea campului electric este
3
1/ 2
*
2
. .
3
3/ 2
1
0
1
( , ) ( , ) ( , )
(2 )
2 ( )
i k r i k r
r
r r
r
A
E r t d k s a k t e a k t e
t
k

_
_

+


,
,

h
(3.9)
sau
34
3
1/ 2
2
3 ( ) * ( )
3/ 2
1
0
( )
( , ) ( )
(2 ) 2
i k r t i k r t
r r r
r
i k
E r t d k s a k e a e

_
_




,
,

h
(3.10a)
Inductia magnetica
B rot A

este data de relatia


3
1/2
2
3 ( ) * ( )
3/ 2
1
0
( )
( , ) ( ) ( ) ( )
(2 ) 2
i k r t i k r t
r r r
r
i k
B r t d k c n s a k e a k e

_
_




,
,

h
(3.11a)
Daca se urmareste cuantificarea campului electromagnetic, atunci vectorilor
( ) , E r t
r
r
si ( ) , B r t
r
r
trebuie sa li se ataseze operatori liniari autoadjuncti care vor fi notati
in continuare tot cu simbolurile ( ) , E r t
r
r
si respectiv ( ) , B r t
r
r
. In aceste conditii potentialul
vector ( ) , A r t
r
r
trebuie considerat tot ca un operator liniar autoadjunct, relatiile dintre
operatorii asociati campului electromagnetic fiind aceleasi ca si in cazul electrodinamicii
clasice: ( , )
A
E r t
t

r
r
r
si ( ) , B r t rot A
r r
r
.
Dezvoltarea in unde plane data de ec. 3.8 ramane adevarata si pentru operatorul
( ) , A r t
r
r
cu deosebirea importanta ca transformata Fourier ( ) r
a k
r
devine la randul ei un
operator, care nu este insa un operator autoadjunct. Relatia (3.8) se transcrie inlocuind
complex conjugata ( )
*
r
a k
r
prin adjunctul operatorului ( ) r
a k
r
:
( ) ( )
3
1/ 2
2
3
3/ 2
1
0
1
( , ) ( ) ( )
(2 )
2 ( )
i kr t i kr t
r r r
r
A r t d k s a k e a k e
k

_
_

+


,
,

r r
r r
h
(3.8b)
Evident, membrul drept al relatiei (3.8b) este un operator autoadjunct, asa cum
este operatorul ( ) , A r t
r
r
din membrul stang. Expresiile opertatorilor autoadjuncti ( ) , E r t
r
r

35
si ( ) , B r t
r
r
sunt date de relatii asemanatoare cu relatiile (3.10a) si, respectiv (3.11a) cu
singura modificare ca in locul complex conjugatei transformatei Fourier apare operatorul
adjunct ( ) r
a k
+
r
al operatorului ( ) r
a k
r
:
3
1/ 2
2
3 ( ) ( )
3/ 2
1
0
( )
( , ) ( )
(2 ) 2
i k r t i k r t
r r r
r
i k
E r t d k s a k e a e

_
_




,
,

h
(3.10b)
3
1/2
2
3 ( ) ( )
3/ 2
1
0
( ) 1
( , ) ( ) ( ) ( )
(2 ) 2
i k r t i k r t
r r r
r
i k
B r t d k n s a k e a k e
c

_
_




,
,

h
(3.11b)
Evident, membrul drept al ec. (3.10b) si (3.11b) este un operator autoadjunct.
Dupa cum se stie din teoria clasica a campului electromagnetic, energia campului
de radiatie este
3
2 2
3
0
0
1 1
2
rad
H d r E B

_
+

,

(3.12)
Ea se poate exprima in functie de amplitudinile
r
a
si
*
r
a prin inlocuirea in relatia
(3.12a) a lui
E
r
si
B
r
conform relatiilor (3.10a) si (3.11a) si efectuarea mai intai a
integralei pe tot spatiul coordonatelor pentru a pune in evidenta functiile Dirac ( ' ) k k
r r

si
( ' ) k k

+
(ultima functie nu are nici o contributie la integrala care mai ramane). Se
obtine:
3
2
3 * *
1
1
( ) ( ) ( ) ( ) ( )
2
rad r r r r
r
H d k k a k a k a k a k

_
+

,

h
(3.13a)
Daca s-ar fi impus conditia de periodicitate pentru potentialul vector, s-ar fi
obtinut rezultatul:
36
2
* *
1
1
( ) ( ) ( ) ( )
2
rad r r r r
k
r
k
H a k a k a k a k

_
+

,

h
(3.14a)
unde suma dupa
k

se face peste toate valorile posibile ale vectorului de unda.


Pornind de la expresia impulsului campului de radiatie se poate demonstra, de
asemenea, ca impulsul campului electromagnetic este
3
2
3 * *
1
1
( ) ( ) ( ) ( )
2
em r r r r
r
P d k k a k a k a k a k

_
+

,

h
(3.15a)
daca se considera campul electromagnetic in intreg spatiul, respectiv

2
* *
1
1
( ) ( ) ( )
2
em r r r
r
k
P k a k a k a k

_
_
+

,
,

r
h

(3.16a)
daca se considera un camp electromagnetic confinat intr-un cub de latura L.
In cazul in care campul electromagnetic se considera cuantificat, hamiltonianul
campului de radiatie este dat tot de relatia (3.12), in care termentii
2
E
r
si
2
B
r
sunt
operatori autoadjuncti. Inlocuind operatorii
E
r
,
B
r
prin expresiile lor (3.10b) si (3.11b) si
efectuand aceleasi calcule ca si in cazul campului electromagnetic necuantificat se obtine
pentru operatorul hamilton al campului de radiatie expresia
3
2
3
1
1
( ) ( ) ( ) ( ) ( )
2
rad r r r r
r
H d k k a k a k a k a k

+ +

_
+

,

h
(3.13b)
daca se considera campul electromagnetic extins in tot spatiul. In cazul in care campul
electromagnetic exista numai intr-un cub de latura L, operatorul hamiltonian este dat de
relatia
2
1
1
( ) ( ) ( ) ( )
2
rad r r r r
k
r
k
H a k a k a k a k


+ +

_
+

,

h
(3.14b)
Prin aceleasi calcule ca si in cazul campului electromagnetic clasic, se obtine
pentru operatorul atasat impulsului campului electromagnetic, expresia
37
3
2
3
1
1
( ) ( ) ( ) ( )
2
em r r r r
r
P d k k a k a k a k a k

+ +

_
+

,

h
(3.15b)
Respectiv,
3
2
3
1
1
( ) ( ) ( ) ( )
2
em r r r r
r
P d k k a k a k a k a k

+ +

_
+

,

h
(3.16b)
Se observa ca integrandul din membrul drept al ec. (3.13), respectiv fiecare
termen din suma dupa vectorul de unda
k
r
din membrul drept al ec. (3.14b) reprezinta
operatorul hamiltonian al unui oscilator liniar armonic de energie h in care operatorii
( )
r
a k
r
si ( )
r
a k
+
r
sunt operatorii de descrestere, respectiv de crestere cu o unitate a
valorilor proprii n ai operatorului numar de particule N dat de relatia
( ) ( ) N a a
+

unde

este pulsatia oscilatorului cuantic.


Conform relatiei (3.13b) campul de radiatie este echivalent cu o infinitate
nenumarabila de oscilatori liniari armonici independenti (care nu interactioneaza) a caror
pulsatie

, poate sa aiba orice valoare, iar vectorul de unda k n


c

r
r
poate avea orice
directie. In cazul campului electromagnetic cuatificat intr-un cub de latura L, aceasta
interpretare ramana valabila cu singura deosebire ca multimea de oscilatori armonici
cuantici echivalenti cu campul electromagnetic formeaza o multime numarabila. Se spune
ca fiecare oscilator cuantic descrie un mod normal de oscilatie a campului
electromagnetic.
Ecuatiile (3.13b) sau (3.14b) reprezinta deci suprapunerea unor operatori
Hamilton asociati unor oscilatori liniar armonici, cate un operator pentru fiecare mod
normal al campului de radiatie. Odata admisa echivalenta campului electromagnetic cu
sistemul de oscilatori liniar armonici independenti, este firesc de presupus ca operatorul
( )
r
a k
r
si adjunctul sau ( )
*
r
a k
r
, care intervin in integrala Fourier a potentialului vector
( ) , A r t
r
r
, satisfac relatiile cunoscute pentru comutatorii care contin operatorii de
descrestere si de crestere a valorilor proprii ale operatorului numar de particule N.
Rezulta pentru comutatorii construiti cu acesti operatori relatiile
38
' '
' '
( ), ( ') ( ), ( ') 0,
( ), ( ') ( ' ) *
r r r r
r r rr
a k a k a k a k
a k a k k k I

+ +

+
1 1

1 1
] ]
1

1
]
(3.17)
relatii asemanatoare cu cele satisfacute de operatorii
a
si a
+
care coboara, respectiv
urca, valoarea proprie a energiei oscilatorului cu h .
Daca se tine seama de faptul ca operatorii
( )
r
a k

si
( )
r
a k

+
nu comuta, operatorul
hamiltonian si operatorul impulsului campului de radiatie se scriu
1
( ) ( )
2
rad k r r
r
k
H a k a k

+
_
+

,

h
(3.18)
si, respectiv
1
( ) ( )
2
r r
r
k
P k a k a k


+
_
+

,

h
(3.19)
Se defineste operatorul asociat numarului de particule,
( ) ( ) ( )
r r r
N k a k a k

+

(3.20)
care are valorile proprii
( ) 0,1, 2,...
r
n k

si vectorii proprii cunoscuti, de forma


( )
1
| ( ) ( ( )) | 0
( )!
r
n k
r r
r
n k a k
n k

> >
(3.21)
Vectorii proprii ai operatorului Hamiltonian (3.18) sunt produse de astfel de stari,
adica,
| ... ( )... | ( )
i
i i
r r i
k r
n k n k

> >

Operatorul asociat numarului total de particule este, prin definitie:


39
3 3
2 2
3 3
1 1
( ) ( ) ( )
r r r
r r
N d k N k d k a k a k

+





(3.22)
Reprezentarea (3.22) in care starile cuantice sunt descrise prin numerele de
ocupare
( )
r
n k

se numeste reprezentarea numerelor de ocupare, iar valoarea proprie a


operatorului
rad
H
este chiar energia sistemului de oscilatori,
1
( )
2
k r
r
k
E n k

_
+

,

h
(3.23)
Se observa ca in cazul campului fara surse operatorul hamiltonian coincide cu
operatorul asociat energiei.
Interpretarea acestor ecuatii este simpla: este generalizarea cazului unui oscilator
liniar armonic la cazul suprapunerii unei infinitati numarabile (nenumarabile) de
oscilatori independenti, cate unul pentru fiecare mod normal de oscilatie al campului de
radiatie descris de perechea ( , ) k r
r
.
Din teoria oscilatorului liniar armonic cunoasterem actiunea operatorilor ( )
r
a k
r
si
( )
r
a k
+
r
asupra vectorilor proprii ai operatorului
rad
H
in reprezentarea numerelor de
ocupare ( )
r
n k
r
:
( ) | ..., ( ),... ( ) | ..., ( ) 1,... ,
( ) | ..., ( ),... ( ) 1 | ..., ( ) 1,...
r r r r
r r r r
a k n k n k n k
a k n k n k n k


+
> >
> + + >
(3.24)
Prin actiunea operatorului
( )
r
a k

, energia (3.23) este micsorata cu


| |
k
c k

h h

iar impulsul sistemului scade cu
k

h
. Se poate interpreta operatorul
( )
r
a k

ca operator de
anihilare (sau de absorbtie sau de distrugere) a unui foton din modul normal
( , ) k r

, adica
cu energia
k
h
, impulsul
k

h
si vector de polarizare liniara
r
s

. Analog, operatorul
( )
r
a k

+
se interpreteaza ca un operator de creare a unui astfel de foton. In aceasta
interpretare operatorul ( ) r
N k
r
devine operatorul numar de fotoni de vector de unda
k
r
si
vector de polarizatie
r
s
r
.
Starea de energie minima a campului de radiatie este starea de vid
| 0 >
in care
toate numerele de ocupare
( )
r
n k

sunt zero. Conform ecuatiei (3.23) starea fara niciun


foton are energia
1
2
k
r
k

h
, care este o constanta infinita, fara semnificatie fizica, care
40
poate fi eliminata prin deplasarea originii scalei energiei astfel incat starii de vid
| 0 >
sa-
i corespunda valoarea zero a energiei. Cu aceasta conventie, operatorul atasat energiei
este de forma
3
2
3
1
( ) ( ) ( )
rad r r
r
H d k k a k a k

+

h
(3.25.a)
respectiv
2
1
( ) ( ) ( )
rad r r
r
k
H k a k a k


h
(3.25.b)
In ceea ce priveste operatorul impuls, termenul constant suplimentar dispare
oricum deoarece sumarea dupa toate directiile posibile ale vectorului de unda
k
r
este zero
3
2
3
1
( ) ( )
r r
r
P k a k a k d k

+

h
(3.26.a)
respectiv
2
1
( ) ( )
r r
r
k
P k a k a k dk


h
(3.26.b)
Este foarte convenabil si de mare importanta practica pentru calculul diferitelor
tranzitii ale sistemelor atomice, sa se foloseasca reprezentarea numerelor de ocupare
pentru descrierea starilor initiala si finala. Motivul este evident: starile initiala si finala
contin un numar bine definit de fotoni cu caracteristici (energie, impuls , polarizatie) bine
definite. Desigur, astfel de idei se aplica nu numai in cazul fotonilor dar si, in general,
oricaror particule ale unui camp cuantic. Trebuie insa avut in vedere ca numai pentru
bozoni numerele de ocupare pot avea orice valori 0,1,2; pentru fermioni numerele de
ocupare au numai valorile 0 sau 1. In toate cazurile operatorii de creare si anihilare
actioneaza in spatiul Fock care contine vectorii de stare ai starilor descrise prin numerele
de ocupare ( )
r
n k
r
.
In concluzie, campul electromagnetic a fost cunatificat prin inlocuirea
amplitudinilor clasice (a transformatelor Fourier )
r
a
si
*
r
a prin operatorii
r
a
si
r
a
+
, astfel
incat potentialul vector
A

precum si campurile
E

si
B

au devenit operatori dependenti


de timp.
Operatorul dependent de timp
( , ) A r t

poate fi scris ca o suma de doi operatori:
( ) ( )
( , ) ( , ) ( , ) A r t A r t A r t
+

+
(3.27)
unde operatorul
41
3
1/ 2
( )
2
3 ( )
3/ 2
1
0
1
( , ) ( )
(2 )
2 ( )
i k r t
r
r
r
A r t d k s a k e
k

h
(3.28)
care contine numai operatorii de anihilare, este numit partea de frecvente pozitive a
operatorului
A

, iar operatorul:
3
1/ 2
( )
2
3 ( )
3/ 2
1
0
1
( , ) ( )
(2 )
2 ( )
i k r t
r r
r
A r t d k s a k e
k

h
(3.29)
care contine numai operatorii de creare de fotoni este numit partea de frecvente
negative a operatorului
( , ) A r t

.
3.2 Interactia atomilor cu campul electromagnetic cuantificat
Este logic de presupus ca hamiltonianul unui sistem de sarcini in miscare (cum
sunt electronii unui atom) aflate intr-un camp electromagnetic trebuie sa fie constituit din
trei parti: o parte care se refera la sarcinile din interiorul atomului, o parte care se refera la
campul electromagnetic, si, o parte care descrie interactia dintre sarcini si camp.
Pentru un atom cu Z electroni, operatorul hamiltonian nerelativist este
2
1 2
1
0
( , ,..., )
2
Z
atom coul Z
r
H V r r r
m

h
(3.30)
unde
2 2
, 1 1
0 0
1 1
4 4
| |
Z Z
coul
e Ze
V
r
r r






Campului electromagnetic liber ii corespunde operatorul Hamilton
3 3
2 2
3 3
1 1
( ) ( ) ( ) ( )
rad r r r
r r
H d k N k d k k a k a k

+





h h
(3.31)
Deoarece operatorul
( ) ( ) ( )
r r r
N k a k a k

+

comuta cu hamiltonianul
rad
H
al
campului de radiatie (fara interactie cu sarcinile), numerele de ocupare ( )
r
n k
r
sunt
constante de miscare pentru campul liber. Pentru ca ceva sa se intample, adica pentru
42
ca fotonii sa poata fi absorbiti, emisi sau imprastiati, trebuie sa existe interactia campului
cu sarcinile si cu curentii.
Operatorul care descrie interactia dintre electronii atomului si campul de radiatie
este
2
2 2
int
1
0 0
( ( , ) ( , ) )
2
Z
L
e e
H A r t P A r t I
m m

(3.32)
unde, evident, operatorul
P

si operatorul unitate 2
L
I
actioneaza in spatiul Hilbert
( )
2 3Z
L
al starilor atomului, iar operatorul ( , ) A r t

r
r
actioneaza in spatiul Hilbert
F
H
al
starilor fotonilor, in care vectorii de stare sunt descrisi cu ajutorul numerelor de ocupare.
Operatorul
int
H
actioneaza in spatiul produsului direct al celor doua spatii Hilbert.
Desigur, hamiltonianul total al sistemului atom+camp electromagnetic, cu
considerarea interactiei este dat de expresia
2
int atom F rad
L
H H I I H H + +
(3.33)
unde
F
I
este operatorul unitate care actioneaza in spatiul Hilbert
F
H
al starilor fotonului.
Termenul care descrie interactia este considerat, de obicei, ca o perturbatie * care
provoaca tranzitii intre starile hamiltonianului
0
H
care nu contine interactia,
2
0
cm
atom H rad
L
H H I I H +
(3.34)
Vectorii proprii ai operatorului
atom
H
si
rad
H
sunt presupusi cunoscuti :
| |
atom A
H A E A > >
(3.35)
respectiv
3
2
3
1
| ( ) ( ) ( ) | ( ) ,
| ... ( )... ( ( ) ( )) | ... ( )...
rad r r r r
rad r r r
r
H n k n k k n k
H n k d k n k k n k

> >
> >

h
h
(3.36)
Rezulta ca vectorii proprii ai operatorului
0
H
sunt vectori de forma
| | ... ( )... | ;... ( )...
r r
A n k A n k

> > >
(3.37)
iar ecuatia cu valori proprii pentru hamiltonianul care descrie sistemul neperturbat este
43
3
2
3
0
1
| ;..., ( ),... ( ) ( ) | ;..., ( ),..
r A r r
r
H A n k E d k n k k A n k

_
> + >


,

h
(3.38)
Acest formalism specific electrodinamicii cuantice se poate aplica in cazul
absorbtiei si emisiei radiatiei de catre atomi. In procesele de emisie sau absorbtie a unui
singur foton, atomul efectueaza o tranzitie de la o stare initiala
| i >
la o stare finala
| f >

si numarul de ocupare a unei anumite stari fotonice se modifica de la o stare
( )
r
n k

la o
stare
( ) 1
r
n k

t
. Starile initiala si finala a sistemului atom+camp electromagnetic sunt
| ; ( ) | | ( )
| ; ( ) 1 | | ( ) 1
r r
r r
i n k i n k
f n k f n k


> > >
t > > t >
(3.39)
unde nu am mai specificat numerele de ocupare ale starilor fotonice care raman aceleasi.
* In cazul surselor laser de mare intensitate aceasta presupunere nu este adevarata, nu se
mai poate aplica teoria perturbatiilor.
3.3 Tranzitii atomice cu emisia unui foton
Sa consideram cazul emisiei unui foton de energie
( ) k

h
, impuls
k

h
si vector
de polarizare
r
s

, atomul efectuand tranzitia


| | i f > >
in care in starea finala exista un
foton mai mult decat in starea initiala. Elementul de matrice al operatorului de
perturbatie, intre starile finala si initiala a sistemului atom +camp este
1/ 2
( )
3
0 2
0
1
1
; ( ) 1| | ; ( )
2 ( )
(2 )
| | ( ) 1| ( ) | ( )
i k t
r int r
Z
i k r
r r r r
e
f n k H i n k e
m
k
f s e P i n k a k n k

_

< + >

,
< > < + >

h
(3.40)
unde am avut in vedere ca din dezvoltarea (3.27) operatorului
( , ) A r t

nu ramane decat
un singur termen. De asemenea, se observa ca elementul de matrice al operatorului
2
A
r
,
intre stari care difera printr-un singur foton este zero.
Se obtine pentru elementul de matrice care furnizeaza probabilitatea de tranzitie
in unitatea de timp:
44
1/ 2
( )
int 3/ 2
1
0
0
1
; ( ) 1| | , ( ) ( ) 1
(2 )
2 ( )
Z
i k r
i k t
r r r r
e
f n k H i n k n k e f s e P i
m
k

_

< + > + < >

,

h
(3.41)
Probabilitatea de realizare a unei tranzitii atomice
| | i f > >
, in unitatea de timp,
este emisia unui foton cu vectorul de unda in intervalul
; k k d k

+
si polarizarea precizata
de vectorul
r
s

, este:
3 2 2
int
2
| ; ( ) 1| | ; ( ) | ( )
emisie
i f r r f i
k
d P f n k H i n k k dkd E E

< + > + h
h
(3.42)
Daca se integreaza dupa modulul vectorului de unda si se introduce in ecuatia
(3.41) expresia (3.42) a elementului de matrice a hamiltonianului de interactie, se obtine
probabilitatea de tranzitie
| | i f > >
(in unitatea de timp) a sistemului atomic, cu emisia
unui foton cu enrgia
| |
fi i f
E E h
, cu directia de miscare cuprinsa in unghiul solid:
k
d

si cu polarizarea liniara data de vectorul


r
s

:
2
2
| | 2 2
1
0
| |
( ( ) 1) | |
2
fi
Z
i k r fi
i f r r
k
d P n k s f e P i d
m c

+ < >

sau (3.43)

2
2 2
2 2 2
1
0 0
| |
( 1)
| |
8
Z
i k r fi
r
i f r
r k
e n
d P f e s c d
m c

+
< >

h


| | | |
fi f i
E E h
Aparitia in ecuatiile de mai sus a factorului
( ( ) 1)
r
n k

+
este esentiala: chiar si in
absenta campului electromagnetic, cand
( ) 0
r
n k

, elementul de matrice
1| ( ) | 0
r
a k

+
< >

al operatorului de creare, luat intre starea de vid a campului si starea cu un foton, nu se
anuleaza. Asadar, electrodinamica cuantica prevede existenta emisiei spontane si permite
calculul precis al probabilitatii de realizare a procesului.
Se observa ca pentru un atom hidrogenoid care emite spontan un foton (
( ) 0
r
n k

), din relatiile (3.43) se obtine coeficientul de emisie spontana al lui Einstein dat de relatia
(2.11). Aceasta concordanta ilustreaza forta si eficienta rationamentelor lui Einstein, care
au suplinit dificultatile iremediabile ale teoriei semiclasice a radiatiei. Totusi, Einstein a
fost nevoit sa considere emisia spontana si emisia fortata (stimulata) a luminii ca doua
45
procese distincte si sa presupuna existenta emisiei spontane bazandu-se pe pe
informatiile de natura fenomenologica. Teoria cuantica a campului prevede existenta
emisiei spontane.
Evident, termenul din ecuatia (3.43) proportional cu numarul de fotoni
( )
r
n k


existenti in starea initiala reprezinta contributia campului de radiatie, aceasta contributie
la procesul de emisie are o explicatie clasica evidenta: sub actiunea campului extern,
electronii atomici executa emisia fortata. Din acest motiv mecanica cuantica poate
explica fenomenul de emisie fortata fara a mai fi nevoie si de cuantificarea campului
electromagnetic. Emisia spontana nu are un corespondent clasic si nu poate fi explicata
fara cuantificarea campului electromagnetic. De remarcat ca prin cuantificarea campului
electromagnetic se realizeaza o tratare unitara a proceselor de emisie a radiatiei si
totodata se poate intelege de ce starile excitate ale atomilor nu sunt stari stationare.
Daca numarul de fotoni din starea initiala este foarte mare, teoria semiclasica a
radiatiei aproximeaza foarte bine realitatea deoarece, practic nu exista o diferenta notabila
intre numerele de fotoni (
( ) 1
r
n k

+
) si (
( )
r
n k

). Daca numarul de fotoni


( )
r
n k

este mic,
ponderea emisiei spontane este importanta iar pentru
( ) 0
r
n k

emisia spontana devine


unicul mecanism de emisie.
Considerentele de mai sus pot fi intelese si din analizarea structurii
hamiltonianului de interactie dintre campul de radiatie si sistemul atomic.
Deoarece, in absenta campului, potentialul vector
A
r
este zero, rezulta ca si termenul
0 AP
r r
, deci daca potentialul vector
A
r
nu este cuantificat este imposibil de prezis
existenta emisiei spontane. In cadrul teoriei cuantice a campului elecromagnetic efectul
devine posibil deoarece elementul de matrice
*
0 | | 1 1| | 0 A A

< >< >
al operatorului
A

,
luat intre starea de vid si starea cu un foton, nu se anuleaza.
In general, in teoria clasica a campului potentialul vector
( , ) A r t

nu este modificat de
sarcinile electrice asupra carora actioneaza campul. Cand un atom efectueaza o tranzitie,
potentialul vector
A
r
nu este influentat. Aceasta imagine este corecta chiar si in cadrul
teoriei cuantice cu singura conditie ca numarul de ocupare sa fie atat de mare incat
campul electromagnetic sa poata fi considerat ca o sursa inepuizabila de fotoni. Pentru
campuri intense, disparitia sau crearea unui foton practic nu modifica marimile fizice
care caracterizeaza campul. Pe de alta parte, pentru campuri slabe sau inexistente in
starea initiala, modificarile produse campului de radiatie de interactiunea cu sarcinile
electrice la absortia sau emisia unui singur foton nu mai pot fi neglijate.
3.4 Tranzitii atomice cu absorbtia unui foton
In cazul absorbtiei unui singur foton, elementul de matrice al operatorului
int
H

care descrie procesul este de forma
int
; ( ) 1| | ; ( )
r r
f n k H i n k

< >
unde, pentru simplitatea
46
scrierii s-a indicat explicit numai numarul
( )
r
n k

de fotoni cu aceleasi caracteristici cu


cele ale fotonului absorbit de atom.
Probabilitatea de tranzitie a atomului, in unitatea de timp, din starea initiala
| i >

in starea finala
| f >
, cu absortia unui foton cu energia
fi f i
E E h
, cu directia de
propagare continuta in unghiul solid
k
d

si vector de polarizare
r s

, este:
2 2 2
int
0
2
2 2
int 2 3
2
| ; ( ) 1| | ; ( ) | ( )
2
| ; ( ) 1| | ; ( ) |
fi
abs
i f r r f i
k
fi abs
i f r r
k
d P dk k f n k H i n k E E d
sau
d P f n k H i n k d
c



1
< >
1
]
< >

h
h
h
Evident, din dezvoltarea (3.8b) a operatorului
( , ) A r t

care intervine in
int
H
nu
contribuie decat un singur termen, cel care contine operatorul de anihilare ( )
r
a k
r
al unui
foton cu caracteristicile fotonului absorbit.
Singura deosebire dintre elementul de matrice
int
; ( ) 1| | ; ( )
r r
f n k H i n k

< + >
care
apare in cazul emisiei si elementul de matrice
int
; ( ) 1| | ; ( )
r r
f n k H i n k

< >
din cazul
absorbtiei consta in faptul ca in produsul scalar, in locul vectorului
( ) | ( ) 1 | ( ) 1
i k r i k r
r r r r
e a k n n k e n k

+
> + + >
apare vectorul
( ) ( ) ( ) | ( ) 1
i k r i k r
r r r r
e a k n k n k e n k

> >
. Prin urmare, in locul ecuatiei (3.43) se obtine:
2 2
2 2
1
0
( ) | | | | |
2
fi
Z
i k r fi abs
i f r r
k
d P n k s f e P i d
m c

< >

(3.44)
Conform electrodinamicii cunatice, probabilitatea de absorbtie este proportionala
cu numarul de fotoni
( )
r
n k

din starea initiala, deci cu intensitatea radiatiei , intocmai ca


si teoria semiclasica a radiatiei , deoarece elementul de matrice pentru absorbtie este
liniar in
( )
r
n k

, rezultatul cuantic este bine redat de rezultatul prezis de teoria


semiclasica chiar si pentru valori mici ale numarului de fotoni sau pentru radiatie de mica
intensitate.
In general pentru oricare doua procese electromagnetice care se deosebesc numai
prin aceea ca, intr-un caz, o anumita particula se afla in starea finala cu energia
f

,
impulsul
f
p

si polarizarea
f
s

, respectiv in starea initiala cu enrgia


i

, impulsul
i
p

si
polarizarea
i
s

in celalat caz , elementul de matrice al unuia dinre procese se obtine din


47
elementul de matrice al celuilat proces efectuand schimbarile
, ,
i f i f i f
p p s s


. Aceasta proprietate generala, cunoscuta sub numele de
simetrie de crossing (crossing simmetry) este consecinta faptului ca electrodinamica
cuantica este o teorie invarianta la inversia temporala (time reversal). Simetria de
crossing apare in orice teorie cuantica care este invarianta fata de inversia temporala.
Deoarece operatorul
i k r
e s P


r
, care apare in elementul de matrice corespunzator
absorbtiei unui foton, are drept adjunct operatorul
i k r
e sP

r
, intre elementele de matrice
ale celor doi operatori exista relatia
*
| | | |
i k r i k r
s f e P i s i e P f



< > < >


r r
(3.45)
Probabilitatea in unitatae de timp pentru absorbtie data de ecuatia (3.44) se poate
transcrie:

2 2
2 2
1
0
( ) | | | |
2
Z
i k r fi abs
i f r r
k
d P n k s i e P f d
m c

< >

(3.46)
Din simpla comparare a relatiilor (3.41) si (3.46) rezulta
2
2
( )
( ) 1
abs
r
emisie
r
n k d P
d P
n k

+
(3.47)
si
2 2 abs emisie fortata
d P d P (3.48)
Ultima relatie confirma egalitatea dintre coeficientii de emisie fortata si de
absorbtie, egalitate demonstrata de Einstein. Dupa cum se va vedea in paragraful urmator
relatia (3.47) permite demonstrarea celebrei legi a radiatiei corpului negru a lui Planck
folosind electrodinamica cuantica.
3.5 Legea radiatiei corpului negru a lui Planck
Pentru a demonstra legea lui Planck cu ajutorul electrodinamicii cuantice sa
presupunem ca atomii schimba energie cu un camp de radiatie prin procesul reversibil
A B +
care implica absortia sau emisia unui singur foton. Se admite ca in urma
schimbului de energie sistemul format din atomi si campul electromagnetic ajunge intr-o
stare de echilibru termic la o temperatura termodinamica T .
Daca se noteaza cu
( ) N A
si
( ) N B
numarul de atomi cu energia mai mare
A
E
,
respectiv numarul de atomi de pe nivelele cu energie mai mica
B
E
, conditia de echilibru
local se scrie
48
2 2
( ) ( )
abs emisie
N B d P N A d P (3.49)
unde
2 abs
d P si
2 emisie
d P sunt probabilitatile de tranzitie pentru procesul
B A +
si,
respectiv, pentru procesul
A B +
, fotonul absorbit, respectiv emis avand aceleasi
caracteristici. Asadar, avandu-se in vedere ecuatia (3.47) se obtine
2
2
( ) ( )
( )
( ) 1
abs
r
emisie
r
n k N A d P
N B d P
n k


+
(3.50)
Pe de alta parte, din conditia de echilibru termic, se obtine
/
/
/
( )
( )
A
B
E kT
kT
E kT
N A e
e
N B e


h
(3.51)
Fig. 3.1
Din ultimele doua relatii rezulta
/
( )
( ) 1
kT r
r
n k
e
n k


+
h
sau
/
/ /
1
( )
1 1
kT
r kT kT
e
n k
e e



h
h h
(3.52)
Din relatia de mai sus se constata ca, in conditiile echilibrului termic, numarul de
fotoni cu energie h precizata nu depinde nici de directia impulsului si nici de
polarizare.
Sa presupunem campul de radiatie incojurat de pereti negri perfect absorbanti,
alcatuiti din diferiti atomi capabili sa absoarba si sa reemita fotoni cu orice energie h .
Densitatea de energie a campului de radiatie, in intervalul cu pulsatia cuprinsa intre

si
d + , este:
3
2
3 3 /
1 8 1
( ) 2 ( ) 4
(2 ) 2 1
r kT
d n k k dk d
c e



,
h
h
h
49
unde
( )
este densitatea spectrala de energie.
Se obtine imediat expresia densitatii spectrale,
3
2 3 /
1
( )
1
kT
c e

h
h
(3.53)
care reprezinta expresia matematica a legii lui Planck pentruradiatia corpului negru.
De obicei, se foloseste densitatea spectrala
( )
dupa frecventa

si nu dupa
pulsatia

.
Din relatia de definitie
( ) ( ) d d
(3.54)
rezulta imediat
3
3 /
8 1
( ) 2 ( )
1
h kT
c e

h
(3.55)
care este forma cea mai uzitata de scriere a legii lui Planck.
Este instructiv de comparat demonstratia legii lui Planck conform
electrodinamicii cuantice cu demonstratia lui Einstein. Ambele demonstratii se bazeaza
pe ipoteza realizarii echilibrului termic intre atomi si campul de radiatie. In demonstratia
lui Einstein trebuie insa invocat explicit principiul echilibrului local (the principle of
detailed balance) pentru a putea scrie relatia (3.50). In demonstratia bazata pe
cuantificarea campului electromagnetic, relatia (3.50) este o consecinta imediata a
faptului ca hamiltonianul de interactie este un operator autoadjunct. De asemenea, in
teoria cuantica a campului electromagnetic nu mai este necesar sa se faca distinctie intre
emisia fortata (stimulata) si emisia spontana.
3.6. Reguli de selectie in procese de tranzitie cu un foton
Elementul de matrice
| |
fi
r f r i

< >
al razei vectoare a electronului este diferit de zero
numai daca sunt respectate regulile de selectie cunoscute, 1 l t si
0, 1
l
m
t
.
Desigur, regulile de selectie pentru valorile proprii ale operatorilor
2
L
r
si
Z
L
pot fi
demonstrate prin calculul direct al elementului de matrice
fi
r
r
. Avandu-se insa in vedere
conditiile generale de conservare a momentului cinetic total si de invarianta a teoriei fata
de inversia spatiala (space reversal) se pot obtine regulile generale de selectie, inclusiv
cele din aproximatia dipolara, fara a fi necesar de efectuat calcule explicite pentru
evaluarea elementelor de matrice ale hamiltonianului de interactie.
Deoarece unicul foton emis sau absorbit are spinul 1, legea conservarii
momentului cinetic total al sistemului atom+camp electromagnetic cere ca numarul
cunatic J al patratului momentului cinetic total al atomului sa satisfaca regulile de
50
selectie
0, 1 J t
, dar tranzitia 0 0 J J nu este permisa (deoarece fotonul are
helicitatea doar 1 t si nu si 0 ).
Invarianta teoriei fata de inversia spatiala cere ca elementele de matrice
| | f r i

< >
ale razei vectoare sa nu schimbe de semn la transformarea
( ) r r


. Pentru
orice camp central de forte, paritatae starii este data de paritatea ( 1)
l
a functiei sferice
( , )
l
lm
Y l
care apare in expresia vectorului de stare. Rezulta imediat in cazul aproximatiei
dipolare, regula de selectie 1 l t deoarece starile initiala si finala trebuie sa aiba
paritati diferite.
Chiar daca regulile de selectie interzic tranzitia
| | i f > >
in aproximatia
dipolara, aceasta poate totusi sa apara deoarece, in general, termenii de ordin superiori
din dezvoltarea in serie a exponentialei
1 ...
i k r
e i k r



+
m
m
(3.56)
dau contributii nenule la elementele de matrice care apar in probabilitatile de tranzitie
(3.43) si (3.44) .
Astfel, introducand pe cel de-al doilea termen din dezvoltarea in serie a
exponentialei in elementul de matrice din expresiile (3.43) sau (3.44), se obtine:
( ) ( ) ( )
1 1
| ( ( ) ) | | |
Z Z
r
r j l l j
s f i k r P i is k f x P i





< > < >

m m
(3.57)
Prin adunarea si scaderea termenului
( ) ( )
1
Z
j l
x P


expresia de mai sus se poate
scrie ca suma unui tensor antisimetric si a unui tensor simetric de rang 2:
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
1 1
( ) ( ) ( ) ( )
1
1
| | | ( ) |
2
| ( ) |
Z Z
l j l j j l
Z
l j j l
f x P i f x P x P i
f x P x P i


< > < > +


'

+ < + >
;

(3.58)
Primul termen contine operatorul momentului cinetic orbital
( ) ( ) ( )
n ljn l j
L x P


al
electronului

si corespunde interactiei dipolare magnetice deorece prin inmultirea cu


0
2
e
m
conduce la operatorul momentului magnetic orbital al elctronului atomic. Totodata
se observa ca prin inmultirea cu
( ) r
j l
s k
si sumarea dupa indicii j si l se obtine:
51
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
1
( ) ( )
1 1
| ( | | |
2 2
1 1
( ) | | | ( ) |
2 2
Z
r r
j l l j j l ljn j l n
r n
s k f x P x P i s k f L
k s f L i f k s L i


< > <
< > < >

(3.59)
unde
( )
1
Z
L L

reprezinta momentul cinetic orbital al atomului.


Tranzitia radiativa datorita acestui termen este numita tranzitie dipolar magnetica,
notata conventional
1
M
. Tranzitia dipolara electrica se noteaza
1
E
.
Din relatia (3.42) rezulta contributia tranzitiei dipolar magnetica (
1
M
):
1
( ) 2 2
2 2
0 0
| |
1
| | ( ) | |
8 2
fi M
i f r
k
e
d P f k s L i d
c m

< >
h
(3.60)
sau
1
( ) 2 2
2 2
0
| |
| | ( ) | |
8
fi M
i f r
k
d P f k s M i d
c

< >
h
(3.61)
unde
0
2
e
M L
m

este operatorul asociat momentului magnetic dipolar .


Trebuie remarcat ca termenul
( )
r
k s

este termenul dominant din dezvoltarea in unde


plane a inductiei magnetice
B

(vezi ecuatia (3.11). Asadar , in ecuatia (3.62) apare


elemntul de matrice
| | f B M i

< >
, ceea ce justifica afirmatia ca termenul
1
( ) 2 M
i f
d P


reprezinta contributia dipolara magnetica la tranzitia considerata. Mai trebuie observat ca
termenul dominant al interactiei magnetice de spin cu campul magnetic este
0 0
( ) ( )
2
r r
e e
S k s k s
m m



h
care este de acelasi ordin de marime cu termenul
B M

. In principiu contributia spinului


electronului trebuie si ea considerata. Pe de alta parte corectiile datorate spinului sunt de
ordinul de marime al corectiilor relativiste care deocamdata sunt neglijate.
La inversia spatiala operatorul
( )
r
k s L


nu isi schimba semnul, deci intr-o
tranzitie
1
M
paritatea starilor atomice nu se schimba. Pe de alta parte, din conservarea
52
momentului cinetic total al sistemului atom+camp electromagnetic, rezulta ca numarul
cuantic J al patratului momentului cinetic total al atomului trebuie sa satisfaca conditia
0, 1 J t
, dar tranzitia 0 0 J J nu este posibila, exact ca in cazul tranzitiei
1
E
.
Rezulta ca regula de selectie pentru numarul cuantic orbital " " l este 0 l .
Cel de-al doilea termen din relatia (3.58) poate fi transcris convenabil daca se au
in vedere identitatile
2
[ , ] 2 1, 2, 3
j j
x P i P j

h
de unde rezulta
2 2 2
[ , ] [ , ] [ , ] 2 ( )
j n j n j n j n j n
P x x P x x x P x i P x x P

+ + h
sau

2 2
0 0
0
0
, [ , ]
2
j n j n j n j n
im im
x P P x P x x H x x
m

1
+
1
]
h
h h
(3.62)
Inlocuind in expresia (3.58) tensorul simetric de rang 2, conform ecuatiei (3.62) ,
vor apare explicit elementele de matrice ale tensorului
( ) ( )
1
'
Z
jn j n
T x x

care intervin in
expresia momentului electric de cuadrupol:
( ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( ) 0
1 1
'
0
| ( ) | ( ) | |
| | | |
Z Z
j j f i j n
fi jn
im
f x P x P i E E f x x i
im f T i


< + > < >
< >

h
(3.63)
Relatia de transversalitate
( )
0
r
s k


justifica inlocuirea tensorului
'
jn
T
prin
tensorul de urma nula
2
( ) ( ) ( )
1
1
3
Z
jn j n jn
T x x r

_


,

r
(3.64)
Conform relatiei (3.42) contributia tranzitiei cuadrupolare electrice (notata
2
E
), la
posibilitatea de tranzitie in unitatea de timp este
2
3
2
( ) 2 ( ) 2
2 2
0
| |
| | | |
32
fi E r
i f j r jn
e
d P f s k T i
c

< >
h
(3.65)
3.7. Fluctuatiile campului electromagnetic si valabilitatea descrierii clasice.
Stari coerente
53
Trebuie observat de la bun inceput ca nici operatorul
( )
r
N k

asociat numarului de fotoni


cu vector de unda
k

si vector de polarizare
( ) r
s

perfect determinati si nici operatorul


asociat numarului total de fotoni, definit ca
3
2
3
1
( )
r
r
N d k N k

unde
( ) ( ) ( )
r r r
N k a k a k

+


nu comuta cu operatorii de camp
A

,
E

si
B

atasati potentialului vector, intensitatii


campului electric si inductiei magnetice. Inseamna ca pentru stari cuantice in care
numarul de fotoni este perfect determinat, abaterea patratica medie trebuie sa fie infinita
pentru toate marimile campului electromagnetic. O asemenea comportare trebuie sa apara
chiar si in cazul starii de vacuum deoarece numarul de fotoni este bine precizat: zero.
Desi valoarea medie a campului electric este nula pentru orice stare ce numar de fotoni
perfect determinat, inclusiv in cazul vidului campului electromagnetic
0 | | 0 0 E

< >
,
abaterea medie patratica este inifinita:

2 2
( ) 0 | . | 0 E E E

< >
(3.66)
Trebuie observat ca valoarea medie a intensitatii campului electric este zero pe orice
stare in care numarul de fotoni este perfect determinat. Acest fapt este in contradictie cu
comportarea campului electromagnetic clasic pentru care vectorii
E

si
B

nu pot fi nuli.
De asemenea chiar daca numarul de fotoni este arbitrar de mare, o stare cu numar bine
precizat de fotoni nu pote descrie un camp clasic deoarece fluctuatia vectorilor
E

si
B


este infinita.
Daca se doreste ca fluctuatiile campului sa fie finite si chiar sa se anuleze cand numarul
de fotoni tinde la infinit, trebuie considerat ca starea campului nu mai este caracterizata
printr-un numar bine definit de fotoni. Este posibil de format stari cuantice
0
| a >
numite
stari coerente pentru care fluctuatia relativa
2 2 2
0 0 0 0
0 0 0 0 0
( ) | | | | | |
| | | | | | | |
E a E a E a
a E a a E a


< > < >

< > < >


(3.67)
sa fie finita si sa tinda la zero cand numarul de fotoni
( )
r
n k

tinde la infinit. Starea


coerenta
0
| a >
este un vector propriu al operatorului de anihilare (anexa B), dat de
relatia (B.8).
54

( )
( )/ 2
( )
( )/ 2
0
( ) 0
( )
| | ( )
( )!
r
r n k
r r
r
n k
in k r
n k
r
n k
r
n k
a e e n k
n k

> >

r
(3.68)
unde
0
a
este o valoare proprie a operatorului de anihilare
( )
r
a k

data de relatia (B.3),


0
( ) ( )
nr
i
r
a n k e k

(3.69)
iar
( )
r
n k

este numarul mediu de fotoni de vectori unda
k

si vector de polarizare
( ) r
s
r

existenti in campul de radiatie.
Deoarece elementele de matrice ale operatorilor de anihilare si creare de fotoni sunt
0 0 0
| ( ) |
r
a a k a a

< >
si
( )
( )
*
0 0 0
| ( ) | ( )
r n k
r
in k
r r
a a k a a n k e


+
< >
r
(3.70)
se obtine, pentru media pe starea
0
| a >
a intensitatii campului electric, expresia
( )
1/ 2
0 0 3 ( )
0
( )
| | 2 ( ) sin ( )
2 (2 )
r
r
r
n k
k
a E a n k s k r k t


_
_

< > +


,
,
r
h r
(3.71)
Pentru a calcula elementul de matrice
2
0 0
| | a E a

< >
este necesar sa cunoastem
elementele de matrice

( )
( )
2 2
0 0 0
2
0 0 0
0 0 0 0
| ( ) | ( ) ,
| ( ) | ( ) | | | ( ),
| ( ) | ( ) | | | | ( ) 1,
r n k
r
in k
r r
r r r
r r r r r
a a k a a n k e
a a k a k a a n k
a a k a k a a a a I a n k



+

+ + +
< >
< >
< >< + > +
r
(3.72)
si

2 2
2 ( )
*
0 0 0
| ( ) | ( )
n
r
i k
r r
a a k a a n k e


+
< >
(3.73)
Ultima relatie se demonstreaza avandu-se in vedere ec. (B.10),
2
0 0
| ( ) | ( 1)
r r r
a N k a n n

< > +
55
Membrul stang al relatiei de mai sus poate fi scris sub forma,
2 2
0 0 0 0 0 0
| ( ) | | | | ( ) |
r r r r r r r r r
a N k a a a a a a a a a a a I a a

+ + + +
< >< >< + >
,
adica
2
2 2 2
0 0 0 0 0 0
| ( ) | | ( ) | | |
r
a N k a a a k a a

+
< >< > +
,
de unde rezulta
2
2
0 0
( ) | ( ) | ( )( ( ) 1) ( )
n
r
i
r r r r r
n k e a a k a n k n k n k


+
< > +
sau
2
( )
( )
0 0
| ( ) | ( )
r n k
r
in k
r r
a a k a n k e


+
<
r
Se poate acum calcula elementul de matrice, folosind relatiile (3.72)
2
2 ( ) 2 2 ( ) 2
0 0 0 0 3
0
0 0 0 0
( )
| | | ( ( ) ( ) | )
2(2 )
| ( ) ( ) | | ( ) | |
r
r r
i k r t i k r t
n nr
n n nr nr
k
a E a a e a k e a k a
a a k a k a a a a k a


+

+ +


< > < + >

1
< > < >
1
]
h
sau
2
0 0 3 ( )
0
( )
| | ( ) 2cos 2 2 2 2 1
2(2 )
r
r
n k
k
a E a n k k r t


1 _
< > +
' ;
1
, ]
r
r
h
deci
2
2
0 0 3
0
( )
| | 4 ( ) sin 1
2(2 )
r
r
n
k
a E a n k k r t


1 _
< > + +

1
, ]
h
(3.74)
Din relatiile (3.70) si (3.73) rezulta expresia corecta pentru fluctuatia relativa data
de relatia (3.67).
56
ANEXA A.
Echivalenta dintre campul elctromagnetic liber si un sistem de oscilatori armonici
liniari cuantici
Densitatea de energie a campului electromagnetic este
2 2 2 2
2 0
0
0
1 1
( , ) ( ) ( )
2 2
w r t E B E c B


+ +
(A.1)
iar operatorul asociat energiei campului electromagnetic este
3
3
( , )
rad
H d rw r t

(A.2)
unde operatorii de camp sunt
3
1/ 2
2
3 ( ) ( )
3/ 2
1
0
( ) ( )
(2 ) 2
i k r t i k r t
r r r
r
A i
E d k s a k e a k e
t

_
1


1
]
,

h
(A.3)
Operatorii ,
r r
a a
+
sunt adimensionali
57
3
1/2
2
3 ( ) ( )
3/ 2
1
0
( ) ( ) ( )
(2 ) 2
i k r t i k r t
r r r
r
i
B rot A d k n s a k e a k e
c

_
1


1
]
,

h
(A.4)
unde n
r
este versorul directiei vectorului de unda,
| |
k
n
k

Se calculeaza mai intai contributia campului electric la operatorul asociat


energiei, adica termenul
3 3 3 3
2
3 3 3 3 [( ' ) ( ' ) ] 0
' ' 3
'
[( ' ) ( ' ) ] [( ' ) ( ' ) ]
' ' '
1
' ' '( ') ( ) { ( ) ( ')
2 4 (2 )
( ) ( ') ( ) ( ') ( ) ( ')
i k k r t
r r r r
r r
i k k r t i k k r t
r r r r r r
d r E d k d k s k s k d r a k a k e
a k a k e a k a k e a k a k e




+ +

+ + + + + +
+
+



h
[( ' ) ( ' ) ]
}
i k k r t


(A.5)
Deoarece,
3 3
3 3
3
3 [( ' ) ( ' ) ] 3 2 3 [...] 2
3
3 [( ') ( ' ) ] 3 3 [...]
(2 ) ( ' ) ; (2 ) ( ' ) ,
(2 ) ( ' ); (2 ) ( ' )
i k k r t i t i i t
i k k r i
d r e k k e d r e k k e
d r e k k d r e k k







+ +

+
+ +





(A.6)
Rezulta
3 3
2
3 3 0
2 2
' '
'
( ) ( ) ( ) ( )
2 4 4
( ( ) ( ))[ ( ) ( ) ( ) ( )
r r r r
r
i t i t
r r r r r r
r r
h
d r E d k a k a k a k a k
s k s k a k a k e a k a k e


+ +

+ +

1
+
'
1
]

+
;


h
(A.7)
Contributia campului magnetic la operatorul hamiltonian al campului
electromagnetic in vid este data de o relatie asemanatoare relatiei (A.5) cu singura
deosebire ca in locul produsului scalar
'( ') ( )
r r
s k s k

r
apare produsul mixt
( ) ( ) ( ) ( )
' '
' r r
n s k n s k
r r
r r r r
58
( )
( ) ( ) ( ) ( )
3 3 3
3
2
3 2 3 3 ' ' 0
' 3
'
3 [( ') ( ' ) ] [( ' ) ( ' ) ]
' '
[( ' ) ( ' ) ]
'
1
, ' '
2 4 (2 )
( ) ( ') ( ) ( ')
( ) ( ') (
r r
r r
i k k r t i k k r t
r r r r
i k k r t
r r r
c
d rB r t d k d k n s k n s k
d r a k a k e a k a k e
a k a k e a k




+ + + +

+ + +

r r r
h r r r r r r
[( ' ) ( ' ) ]
'
) ( ')
i k k r t
r
a k e


+ + + _

,
(A.8)
Integrala tripla dupa coordonate introduce functiile Dirac
( ' ) k k

si
( ' ) k k

+
,
exact ca in cazul campului electric. Produsele mixte se scriu
'
'
'
'
( ' ) ( ) ( ) ( ' ) ( ' )
( ) ( ' )
( ' ) ( ) ( ) ( ' )
r rr
r
r
r
r
r
k k s k s k k k k k
n s n s
k k s k s k k k





'

+ +

(A.9)
deoarece
' ' ' '
( ( ))( ( )) [( ( )) ] ( ) ( ) ( )
r r r r r r r r
n s k n s k n s k n s k s k s k


(A.10)
' ' '
( ( ))( ' ( )) [( ( )) ] ( ) ( ) ( )
r r r r r r
n s k n s k n s k n s k s k s k


(A.11)
Semnul (-) apare in relatia (A.11) deoarece
' n n


, din acest motiv termenul
introdus de functia Dirac
( ' ) k k

+
are semnul contrar termenului introdus de aceeasi
functie Dirac in expresia (A.7) care da contributia campului electric.
Se obtine pentru operatorul asociat energiei campului de radiatie expresia
( )
3
3
' '
1
( ) ( ) ( ) ( )
2
r r r r
r
H d k k a k a k a k a k

+ + _
+

,

r
h
sau
1
( ) ( ) ( ) ( )
2
r r r r
r k
H a k a k a k a k

+ + _
+

,

r
h
(A.12)
59