Există o unitate transcendentă

a ştiinţelor fizice, morale, intelectuale

şi divine. Viitorul se alimentează din
trecut. Operatorul Luminii Sfinte este
deopotrivă pontif şi savant, credincios
şi cercetător, episcop al gnozei şi rector
al ştiinţebr exacte. El se numeşte
Hierofant. Ştiinţa înaltă se bazează
pe contemplaţie şi rugăciune.
Religia consacră învăţăturile
gnozei; gnoza verifică dogmele
religioase.
Ţinta este ieşirea din dualitate prin
armonizarea contrariilor. Fuziune între
ştiinţa fiinţei şi religia lui Dumnezeu.
Integralism în locul separatismului.
Nu există Inteligenţă fără Justiţie.
Există un singur popor numit
Umanitate. Părinţii omului sunt
Cerul şi Pământul, iar mântuitorul
lui Adam este Isus, fiul deopotrivă
al Omului si al Domnului.
Cercetarea are ca scop cucerirea
lumilor exterioare, dar şi cunoaşterea
lumibr interioare. Legea Divină
guvernează Universul.
Omul este un microcosmos analogic
macrocosmosului. Trăim într-un
imperiu al cuvintelor vii.
Gândul, Vorba şi Fapta sunt cele trei
dimensiuni ale Logosului. Unitate
în diversitate! întunericul este lipsa
Luminii, Răul, absenţa Binelui,
întreaga Creaţie se supune Legilor,
Principiilor şi Logicii Divine.
Libertatea naşte Destinul.
Dumnezeu este Marele Integralist.
Diavolul este separatorul.
biblioteca rao
ORESTE TEODORESCU

CODUL
LUI
ORESTE

Lumea este oglinda în care te priveşti

f?S
editura rao
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
TEODORESCU, ORESTE
Codul lui Oreste / Oreste Teodorescu. - Bucureşti:
Editura RAO, 2010
ISBN 978-606-8255-19-4
1
Editura RAO
Grupul Editorial RAO
Str. Turda, nr. 117-119, Bucureşti, România
www.raobooks.com
www.rao.ro

ORESTE TEODORESCU
Codul lui Oreste
© Editura RAO, 2010
Toate drepturile rezervate
Ediţie îngrijită de
VLAD T. POPESCU
2010
ISBN 978-606-8255-19-4

IDEI ESENŢIALE ÎN ESOTERISM

La început nu exista timpul. Orice om de bun-simţ înţelege
că timpul este o convenţie care măsoară schimbările de poziţie
ale obiectelor în spaţiu şi evoluţia fiinţelor de la naştere spre
moarte. Insă pentru esoterism este limpede că la începuturi nu
existau obiecte în spaţiu şi nici fiinţe în evoluţie. La început a
fost nimicul pe care 1-a modelat prin mintea şi acţiunile sale
Marele Creator. O spune şi Biblia... Soarele şi Luna apar după
crearea luminătorilor. Deci, pentru cei care apucă drumul verti-
cal al gnozei, universul primordial este cel mental, din care se
precipită dimensiunile materiale.
Pentru înţelepţii Kabbalei, cu mult înaintea naşterii Timpu-
lui, Dumnezeu a reflectat asupra sa, şi-a imaginat fiinţe asemă-
nătoare cu El, libere, creatoare, iubitoare, înţelepte şi dinamice,
demne să devină şi să realizeze alături de el Marea Operă de a
modela nimicul şi de-al transforma în Tot. Apoi El a realizat că
trebuie să existe un timp care să permită aceasta evoluţie
fantas- tică de la gând la materie. Pentru iniţiaţii tuturor
timpurilor, universul este integralist şi aflat în permanentă
dinamică. Mine- ralul tinde către vegetal, vegetalul către animal,
animalul către uman, umanul către divin, iar divinul către Sursă.
In ciuda ştiinţelor materialiste, căutătorul sensurilor profunde ale
exis- tenţei înţelege că Sursa a înzestrat Creaţia cu conştiinţă,
voinţă şi libertate, astfel încât ce creează mintea să devină
materie, sau altfel spus: mai întâi exista planul, apoi construcţia!

Platon spunea despre idei că sunt esenţa lucrurilor, iar Mintea

Marelui Creator a însămânţat întreaga sa Operă cu idei gene-
ratoare de realităţi pe diferite planuri. Pânza pe care Dumnezeu
îşi pictează Creaţia este Energia Primordială, pe care minţile
celor creaţi după „Chipul şi Asemănarea Sa" o modelează în
funcţie de vibraţiile la care au ajuns în căutarea Sursei. Astfel,
Arhanghelii lucrează în Lumina Pură, îngerii cu energie fină, zeii
cu energie spirituală, iar omul cu energie densă. întreaga
Antichitate se
supunea percepţiei lumii în cheia minte-înaintea-materiei. Astfel,
când ei priveau o masă cu delicatese, nu percepeau direct ima-
ginea lor, ci înţelegeau principiile care s-au angrenat de la bobul
de grâu, care se naşte în miezul pământului, ca să irumpă când
soarele şi-a încheiat lucrarea asupra sa în spicul galben, pe care
mâna gazdei 1-a tăiat transformăndu-1 în pâinea care va hrăni
omul, care are nevoie de energie densă, căci doar zeii se pot
hrăni din idei, pe când cei aflaţi în dimensiunea materială sunt
damnaţi să transforme energiile subtile în realităţi ale materiei în
care spiritele lor sunt încarcerate, prin pierderea calităţii divine!
Doar
un exemplu de percepţie, atât de drag esoteriştilor!
Pentru a ne lămuri şi mai bine, iată cum raportau anticii mi-
crocosmosul (omul) la macrocosmos (universul): „Tot ce este în
cer este şi în afara lui, ca şi tot ce este pe pământ este echivalent cu
ce se află în afara sa, precum corpul este format din organe aşa şi
universul este zămislit din planete..." (bucată de text găsită pe
plăcuţe de lut în Memphis).
Şi tot aşa: râmele aveau forma intestinelor, plămânii aveau
formă de pasăre, cu alte cuvinte, absolut totul în legătură cu in-
teriorul nostru avea un corespondent în afară. Pentru ei, Soarele
era Principiul activ, dinamic, iar Luna, luminătorul nopţii, era
responsabilă cu starea pasivă, vegetativă, potenţială. Astăzi, ştim
că omul respiră de 25 920 de ori într-o zi, ceea ce corespunde anu-
lui Platonician, exact cât îi trebuie soarelui să guverneze toate
casele astrologice, iar media de vârstă a persoanei de 72 de ani
are exact acelaşi număr de zile. Pare surprinzător, nu?

Aşadar, în esoterism lumea spiritelor şi cea materială se

află într-o permanentă corespondenţă şi în raporturi dictate de
vibraţia personală. Lumea pe care o trăim este cea pe care o
gâ ndim, iar lumea de apoi este exact cea pe care o creăm în planul
terestru, prin acţiunile, faptele, visurile, speranţele şi cunoaşterea
noastră. Dar să vedem, mai departe, cum percep iniţiaţii „aventura"
punctului care devine întreg, a gândului care devine Univers şi a
visului care se transformă în realitate.
Pentru ei, Big Bangul se desfăşoară cam aşa: din neant s-a pre-
cipitat o energie foarte fină, mult mai subtilă decât lumina,
urmată de un gaz diafan care conţine în el potenţialul tuturor lu-
crurilor şi fiinţelor. Aici cele două testamente care compun Biblia
converg către aceeaşi idee primordială: „La început Dumnezeu a
lăcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol, peste faţa
adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca
deasupra apelor. Dumnezeu a zis: să fie lumină. Şi a fost
lumină." (Facerea, 1-3). Dar şi: „La început era Cuvântul, şi
Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la
început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El, şi
nimic din ce
a fost făcut n-a fost făcut fără El. In El era viaţa şi viaţa era lu-
mina oamenilor" (Evanghelia după Ioan, 1-4).
Vedem încă o dată câtă importanţă acordau anticii ideii că
iniţial totul a pornit din Mintea lui Dumnezeu, iar gândurile sale
s-au materializat odată cu apariţia Timpului ca unitate de măsură
a Creaţiei. Ei, odată cu apariţia Timpului se naşte şi ideea morţii,
iar înţelepţii primelor veacuri identificau limita, moartea, despăr-
ţirea de scânteia creatoare cu Saturn. Graţie lui, un obiect poate
ocupa un anumit spaţiu, unic, fără ca nimeni să nu-i poată lua
locul până la despărţirea de învelişul care găzduieşte ideea-spirit.
Tot Saturn este cel care a ajutat creaţia să se individualizeze, a
permis conştiinţei să iasă din întreg şi să cunoască căderea în
ma- teria solitară. De aceea, în esoterism, Saturn devine sinonim
cu Satan sau cu întunericul: „Dumnezeu a văzut că Lumina era
Bună şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric" (Facerea, 4) şi:
„Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o"
(Evanghelia după Ioan, 5). Putem lesne să observăm că la
început s-a purtat o luptă titanică între Forţa Creatoare a lui
Dumnezeu, care supunea nimicul, transformandu-1 în
permanenţă, şi opoziţia acestuia, tendinţa de a usca şi omorî, încă
din faşă, germenii creaţiei. Pentru astrologie, Saturn reprezintă
devoratorul, pedep- sitorul, cel care face viaţa grea oamenilor, cel
care a germinat lumea cu însăşi dispariţia ei! Insă el are un rival
pe măsură. Salva- torul întregii Creaţii care este Soarele Lumilor,
Lumina Primor- dială, Tatăl întregii Creaţii. El poate regenera totul
insuflându-i viaţa. Astfel, când Isus a pogorât în creaţia materială
pentru a re- genera întregul, iniţiaţii au ştiut că Soarele a coborât
în tenebre
pentru a lăsa şi acolo sămânţa luminii, adică a vieţii! In diversele
culturi ale lumii, Soarele are numele de Krishna, în India, de
Apollo în Grecia, de Ra în Egipt şamd.

Intr-o altă ordine de idei, esoteriştii cred că, la început, uni-

versul a fost mineral, dar prin influenţa Soarelui el trece la o
octavă superioară a conştiinţei sinelui divin, adică la dimensi-
unea vegetală. Şi aici nu întâmplător găsim în Biblie referirea la
Grădina Edenului şi la pomii cu viaţă veşnică, sau la cel care
conţine în sămânţa lui cunoaşterea binelui şi a răului.
Noua structură a Universului se compune şi trăieşte creând
noi spaţii. Găsim în Vechiul Testament exact această ordine pri-
mordială în etapele creaţiei: „Apoi Dumnezeu a zis să dea
pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă
rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ. Şi
aşa a fost!" (Facerea, 11). Observăm, oarecum contrariaţi, că
Soarele, luna şi stelele apar ulterior. Aşadar, noua fiinţă vegetală
care se situa în inima universului capătă numele de Adam, iar în-
tinderea „vegetală" devine Paradisul. Dar să nu-1 uităm pe
Saturn, sau esenţa întunericului, care vine să-i scoată pe Adam şi
pe re- flexia lui în lumea sa, Eva, din starea de beatitudine a
„eternei primăveri". Păcălindu-1 cu dobândirea adevăratei libertăţi
prin individualizare, Saturn reuşeşte să-1 facă pe Om să piardă
starea de integrare în Dumnezeu şi să parcurgă întregul drum
înapoi spre Sursă cunoscând Binele şi Răul doar prin propria
opţiune.
Revenind la starea vegetală, ar trebui să ne lămurim văzând
cât de asemănător este sistemul nostru nervos simpatic cu struc-
tura unui arbore. In această dimensiune a energiei în proces de
condensare, apar la om chakrele, meridianele prin care circulă
energiile, ca seva prin rădăcini. Inutil să mai vorbim de interac-
ţiunea între om şi plante în procesul de vindecare şi
regenerare... Adam se reproducea, la începuturile existenţei
sale, prin sine însuşi, căci era făcut după Chipul şi Asemănarea
Elohimilor, iar în spirit nu exista sexualitate. De aceea Eva este
plăsmuită din coasta sa şi nu este o creaţie independentă!
Referitor la dimensi-
unea vegetală, să mai pomenim totuşi de teribila asemănare dintre
rădăcina de mătrăgună şi trupul omenesc, cât şi despre utilizarea
ei în magie.
Deşi descoperită abia în 1866, epifiza sau glanda pineală, de
mărimea unei migdale, este situată în profunzimea creierului, la
joncţiunea cu măduva spinării, încă din perioada vegetală, tocmai
pentru a-1 ajuta pe om să-şi amintească lumea pe care a părăsit-
o fiind păcălit de întuneric. Pentru iluştrii noştri înaintaşi această
glandă, numită de egipteni şarpele ureus, de indieni ochiul lui
Shiva, de chinezi al treilea ochi, reprezenta organul de percepţie
al sferelor înalte, o fereastră deschisă către ierarhiile spirituale, şi
se antrena prin meditaţie şi diferite tehnici de alterare a conşti-
inţei. începe istoria iniţierilor, prin care cei animaţi de „dorul de
acasă" îşi aminteau lumea din care căzuseră. Astfel ei înţelegeau
că la început pământul şi soarele erau unite, ca întreaga creaţie din
Dumnezeu, dar, picând într-o materie care îl separa pe Adam de
Lumea Lui, omul se vedea izolat şi însingurat. Conştientizând
despărţirea, omul începe să înţeleagă că soarele nu-1 mai lu-
minează din interior, ci că, după separarea pământului de El,
poate fi umbrit de o siluetă cu adevărat înfricoşătoare. Este
şarpele diabolic, Saturn cu pofta lui de a chinui şi devasta care îi
face omului cel mai teribil dar: Teama!
Acest episod coincide cu trecerea de la stadiul vegetal la cel
animal. Căci şarpele este primul animal din Grădina Edenului.
Odată cu începerea noii dimensiuni, apar dorinţele, poftele şi
setea de sânge. Când apare foamea, apare şi moartea, căci
omul căzut în materie nu se poate hrăni şi nu poate trăi decât
ucigând alte forme de viaţă. începe experimentarea răului şi a
binelui prin propria conştiinţă. Iată ce scrie în Geneza despre
aceasta: „Iar fe- meii i-a zis: Voi înmulţi mereu necazurile tale,
mai ales în vremea sarcinii tale, în dureri vei naşte copii... iar lui
Adam i-a zis: blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală
să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!" înmulţirea speciei,
odată cu noua dimensiune animală, se produce prin dualizare.
Apar masculinul şi femininul ca energii complementare.
Observăm că apare pen- tru prima oara şi conceptul de rău
necesar. Astfel esoteriştii nu-1
confundă pe Saturn-Satan, zeul dimensiunii materiale, cu Lucifer,
steaua dimineţii, alias Venus.
Pentru antici, Venus are un caracter dual. Apare ca o zeiţă
de o frumuseţe magică, dar şi ca oribila femeie-şarpe. In Biblie
referirile sunt cvasiidentice, Lucifer fiind un înger de o lumină
nemaiîntâlnită, căzut în mrejele întunericului. Poate că tocmai
Lucifer îi face pe Adam şi Eva să conştientizeze că „sunt goi".
Astfel, conştiinţa umană trebuie să cunoască răul şi să-1 învingă
prin libertatea de a se asocia cu Binele! Prin această cădere
teri- bilă, lui Lucifer îi cade din frunte un smarald imens ca semn
că cel de-al treilea ochi se va atrofia şi celor care l-au urmat.
„... Sfântul Mihai văzu mânia lui Dumnezeu... A luat co-
roana lui Lucifer de pe capul lui. Aşa încât piatra a sărit de pe ea.
Şi a devenit pe pământ, piatra lui Parsifal" {Parzifal, Wolfram
von Eschenbach). Intr-o analiză ceva mai complicată, am putea
spune că, din cauza lui Satan, viaţa este grea, dar din cauza lui
Lucifer, ea devine greu de înţeles, căci el aduce iluzia ca formă
înşelătoare de adevăr. Saturn este eminamente rău, dar Venus
.iduce un caracter dubios omului. II învaţă dobândirea lucrurilor
prin escrocherie, dar îl şi păcăleşte în căutarea adevăratului drum
către Casă. Lucifer este iluzionistul care poate lua chiar înfăţi-
şarea Luminii înalte, doar pentru a-1 confuza pe cel care a
început să înţeleagă Adevărul. El creează dorinţele şi trimite
impulsurile care-1 fac pe Sfântul Pavel să scrie în Epistola către
Romani,
7-19: „... nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-1 voiesc,
pe acela îl săvârşesc".
Chiar dacă epoca modernă îl defineşte pe Iehova ca fiind
unicul Dumnezeu, traducerea corectă a ebraicului Elohim se arti-
culează la plural. Pentru adepţii esoterismului, cele două
denumiri se referă la Entităţi diferite. Elohim sunt şapte Spirite
înalte care
acţionează împreună ca un singur Zeu şi lucrează în Energia Solară,
(am scris cu majuscule căci mă refer la soarele din toate sistemele
planetare, nu doar în cel al galaxiei noastre), iar Iehova este cel care
porneşte în combaterea lui Lucifer, adică a zeiţei Venus. Pentru
iniţiaţii din vechime, Iehova este Spiritul înalt al Lunii. El este cre-
atorul reflecţiei şi al gândirii. El ne învaţă să luptăm cu impulsurile
şi dorinţele bestiale prin analiză şi reflecţie. Dacă Soarele este viaţa,
Luna ne învaţă moralitatea pentru a dobândi Viaţa. într-un fel greu
de înţeles pentru materialişti sau pentru cei care gândesc doar exo-
teric, luna guvernează glanda pituitară, sau hipofiza.
Pentru iudei, Iehova, şi pentru arabi, Allah este Demiurgul
care ne învaţă cum să luptăm cu Lucifer dându-ne setul de reguli
pe care, respectându-1, putem să accesăm nivelurile superioare
ale conştiinţei, care ne uneşte cu Sursa. Aşa cum Elohimii l-au
înlănţuit pe Satan, sau cum Soarele 1-a învins pe Saturn, tot aşa
Iehova sau Allah îl învinge pe Lucifer.
Ecourile acestei titanice încleştări îl regăsim în toate culturile
lumii: bătălia lui Krisna cu demonul-şarpe Kaliya, a lui Apollo cu
şarpele monstruos Python, sau lupta lui Perseu cu şarpele înaripat
care o ameninţa pe Andromeda. Iată ce citim în Apocalipsa (6) de-
< mmenii apare o specie nouă: titanii. „Iar după ce au început a se
spre cele şapte duhuri denumite Elohim: „şi la mijloc între scaunul
înmulţi oamenii pe pământ li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu,
de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând
văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele
în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte soţii,
care pe cine a voit. în vremea acea s-au ivit pe pământ
ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot
uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra
pământul". Tot în Apocalipsa lui Ioan (12: 7-8) găsim o intere- la
fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii." (Facerea
sântă referire a luptei din cer cu Balaurul sau cu şarpele: „şi în cer
6: 1-4). în teologie, o asemenea faptă este privită ca o decădere a
s-a făcut un război. Şi Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul.
îngerilor din planul spiritual în cel material, şi se pare că^acest
Şi balaurul şi îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui şi locul •>
mestec de planuri le-a plăcut atât de mult fiilor Cerului încât:
lor nu li s-a mai găsit în cer!" Zeul lunii, Iehova, a repurtat o mare
„Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a
mărit victorie împotriva lui Lucifer la fel cum Elohimi l-au înlănţuit
pe pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimilor lor sunt în-
Satan. Ne reamintim zilnic aceste lucruri dacă ne întrebăm de unde
dreptate spre rău în toate zilele, I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu
vine denumirea zilelor săptămânii: în tradiţia iudaică, sabatul pica că
a făcut pe om pe pământ." (Facerea, 6: 5).
sâmbăta: iată cum pronunţă englezii: Saturday (saturn day - adică
Aici intervine pentru lămuriri Cartea lui Enoh. Găsim in
trecerea de la mineral la vegetal), duminica (Sunday-sun day - ziua
capitolul 6, paragrafele 1-4: „şi s-a întâmplat că numărul^ oame-
soarelui) şi Monday (moon day) ziua lunii. în româneşte, sună nilor a
crescut, şi oamenii au avut fete foarte frumoase, şi îngerii,
parcă şi mai bine: Luni - Luna; marţi - Marte; miercuri - Mercur; I ii ai
cerului, le-au văzut, s-au îndrăgostit de ele şi şi-au spus unu
joi - Jupiter; vineri - Venus! altora: şi toţi
ceilalţi împreună cu ei şi-au luat soţii, fiecare şi-a
ales una şi au început să intre la ele şi să se înjosească cu ele şi
Un punct de reper în interpretarea lumii aflate într-o perma- le-au
învăţat farmece şi magie... Şi ele au rămas însărcinate".
nentă evoluţie a conştiinţei este concepţia istoricului Berosus, Apoi
urmează chiar un reproş al Celui Prea înalt, care deplânge
contemporan cu Alexandru cel Mare, care scrie că în vremuri
căderea în materie a celor care nu mor, pentru a se amesteca în
imemoriale, pământul era populat de o rasă primitivă, aflată destinul
chinuitor al celor veniţi să cunoască binele şi răul, viaţa
într-o stare eminamente concretă şi materială, incapabilă să şi
moartea. Nimeni, care are o inimă curată, nu poate ignora
înţeleagă raporturile subtile din Univers. într-o zi, din adân-
similitudinea dintre aceşti îngeri căzuţi şi zeii din Olimp.
curile mării a sosit pe ţărm Oannes, un monstru cu corp de După
ce, iniţial, rolurile principale în evoluţia conştiinţei
peşte, picioare de om şi cap de om, care vorbea articulat şi care
universale, au fost ocupate de către Saturn, Terra, Soarele, Venus
a început să-i înveţe pe băştinaşi ştiinţele, alfabetul, legile şi prin-
şi Luna, iar că în epoca următoare, intră în scenă zeii sistemului
cipiile geometrice, i-a învăţat categorisirile speciilor şi regnurilor,
solar: Jupiter, alias Zeus, Marte şi Mercur. Copil, Jupiter este as-
şi puterea creativă a minţilor lor. cuns de
către Geea (Mama Pământească) într-o grotă din Creta,
 Tradiţia indiană spune o legendă asemănătoare, cea a lui de
teama tatălui său Saturn şi a fraţilor săi mai mari, titanii, care
Matsya, fenicienii îl au pe zeul-peşte Dragon, apoi îl avem pe îi
doresc moartea. Jupiter anunţa, prin naşterea sa din Lumina
fratele lui Zeus, Poseidon, la greci. Din împreunarea zeilor cu
Sursei, o nouă eră a vieţii în dinamică, iar vechea orânduire a lui
Saturn, Zeul Morţii, se afla spre finalul gloriei sale. Lupta finală
produce înlănţuirea titanilor sub pământ, iar Jupiter ocupă
tronul Olimpului.
Intr-un sens esoteric, forţele materialismului, ilustrate de ar-
mata lui Saturn, au fost împinse în structurile profunde ale pă-
mântului. începe marea aventură a umplerii pământului cu
forme diverse de viaţă, născute, de multe ori din împreunarea
sexuală dintre zei şi oameni, cum am văzut, mai devreme.
Pentru antici, zeii olimpieni, Jupiter, Marte, Appolo, Mer-
cur, Atena, Diana, animaţi de dorinţa extinderii propriilor
conştiinţe, se revoltă împotriva limitărilor impuse de Saturn.
Comportamentul zeilor nu este întocmai moral, într-un sens pe
care îl dă, să zicem, creştinismul, dar activităţile lor
influenţează apariţia şi diversitatea formelor de viaţă de pe
Terra. Astfel,
forţele naturii devin lente iarna şi extrem de dinamice primăvara.
Pentru astrologii vremurilor, soarele rămâne aproximativ 2 160
de ani în aceeaşi constelaţie, după care trece la următoarea. De
atunci putem vorbi de era Peştilor, sau era Vărsătorului, de
exemplu. Miturile străvechi spun, în mare, aceeaşi poveste a
dez- voltării conştiinţei umane de la mineral la uman, trecând prin
toate celelalte regnuri şi specii.
începuturile vieţii marine au fost generate de influenţa lui
Jupiter. Aşadar, când soarele a început să răsară în constelaţia
Peştilor, apele Pământului au început să conţină embrionii unei
noi forme de conştiinţă a materiei. Poate că Darwin avea drep-
tate, într-un fel, apropo de evoluţia speciilor, însă i-a scăpat ca-
racterul sacral şi spiritual al acestei aventuri. Materia nu poate fi
ruptă de esenţa sa spirituală, căci ce este până la urmă concretul
dacă nu o formă grosieră a principiului.
 Pentru egipteni, începutul vieţii animale este legat de naş-
terea zeului Horus, care apărea, ca şi Jupiter, pe jumătate om,
pe jumătate peşte. In prima eră a Vărsătorului, apar amfibienii
care aveau înfăţişarea mixtă de om şi de delfin, prezentând o
excrescenţă în frunte. Aceasta este glanda pineală, care face
legătura dintre dimensiunea vizibilă şi cea invizibilă, şi care, la
egipteni, este cunoscută drept lanterna lui Osiris. Pe pământ
ipare un nou animal simbolic, care pune în valoare această
„lanternă". Este vorba despre unicorn sau inorog, toate pove-
-( irile Evului Mediu făcând referire la acest ciudat animal, ca sim-
bol al purităţii. La muzeul Cluny, din Paris, se poate vedea o
superbă tapiţerie cu inorogul odihnindu-şi capul în poala unei
lecioare care este însăşi Natura. In era Capricornului, suprafaţa
mlăştinoasă a Pământului începe să se solidifice, iar fiinţelor care
găzduiau conştiinţa încep să le apară membre. Intervine acum
influenţa zeului Marte, care aduce căldura în sânge şi îi dă cu-
loarea roşie. Aici apar, pentru întâia oară, instinctele de
supravieţuire, dar şi egoismul.
Fiinţele, din ce în ce mai dense şi mai depărtate de esenţa
lor subtilă, încep să-şi construiască fericirea pe exploatarea
seme- nilor mai slabi, mai nevoiaşi şi mai nepregătiţi să înfrunte
noile realităţi ale unui Pământ dens şi din ce în ce mai uscat. Insă
acum este rândul lui Mercur să ajute noile fiinţe de uscat, care nu
mai pot respira amfibian, ci doar terestru, şi care au nevoie să
comu- nice între ele pentru a se înţelege. Mercur ajută
dezvoltarea cutiei toracice, scrie legile cerului şi ale pământului şi
îi învaţă pe oa- meni căile armoniei şi ale dialogului. Egiptenii l-au
numit Thoth,
iar grecii Hermes. Astfel spus, putem să aducem în discuţie cre-
dinţa esoteriştilor din totdeauna: „Istoria lumii este scrisă în
stele". De aici şi importanţa astrologiei, pe care toţi iniţiaţii au
iubit-o şi au respectat-o ca pe ştiinţa lui Dumnezeu pentru
creaţia sa! Conform doctrinelor secrete, unele specii s-au născut
sub influenţele malefice ale unor corpuri cereşti. Şerpii,
păianjenii, gândacii erau pentru antici forme de viaţă influenţate
de latura malignă şi întunecată a Lunii. Legendele şi miturile
vorbesc
despre apariţii umanoide monstruoase: oameni liliac, oameni
lup, giganţi, pitici, fauni, oameni păsări etc.
Toate basmele popoarelor fac trimitere la lumi misterioase,
magice, populate de fiinţe supranaturale: nimfe, zâne, zmei, dra-
goni. Ceea ce presupune că universul a fost dintotdeauna împăr-
ţit în mai multe dimensiuni care convieţuiesc simultan şi uneori
chiar se întrepătrund. Pentru esoterişti, omul nu se trage din mai-
muţă, dar antropoidele ca Omul de Neanderthal sau Cromagnon
sunt unele spirite care s-au grăbit să se materializeze înainte ca
toate condiţiile Naturii pentru Hommo Erectus să fie definitivate.
Aşadar, a existat o vreme când zeii şi oamenii trăiau laolaltă.
Poate cea mai importantă legendă a esoterismului este cea a lui
Osiris, marele zeu-om vânător, apărător al Pământului împotri-
va fiarelor sălbatice şi a monştrilor, care nu este răpus într-o
luptă făţişă, ci cade victima propriului frate, Seth. Dacă Osiris
este emanaţia Luminii Tatălui, Seth, aşa cum i-o arată şi
numele, este expresia lui Satan.
Păcălit să intre într-un cufăr, la o petrecere, Osiris este
acoperit cu plumb topit, un metal impur şi diabolic, şi lăsat să
curgă pe Nil. Seth spera că în acest mod va scăpa de rivalul său
şi va putea să-şi impună propriul Mare Zeu oamenilor. Insă
Osiris va fi găsit de soţia sa Isis, care prin puterea magiei 1-a sal-
vat din captivitate. Lupta cu răul reprezentat de Seth continuă,
iar Osiris este tăiat în paisprezece bucăţi. Ajutată de Nepthys,
Isis, învăluită cu şapte voaluri, pentru a nu fi recunoscută de
acoliţii lui Seth, reuşeşte să-1 reînchege pe Osiris şi să se împre-
uneze cu el născându-1 pe Horus. Acesta din urmă îl va surpa pe
Seth şi va deveni noul rege al Lumii. Dăruirea şi iubirea lui Isis
pentru soţul ei Osiris pun bazele noului legământ al zeilor cu
oamenii. Totul în natură capătă acelaşi sens al sacrificiului: iarna
Osiris pare că moare îngropat în pământ, dar el renaşte
primăvara reînsufleţind natura şi fertilizând-o. „Eu sunt planta
vieţii",
spune Osiris la intrarea în piramide.
Acelaşi parcurs îl are şi Dionisos la greci, sau mai târziu Isus
Hristos care, coborând în infern, îl surpă pe diavol şi îi ia cheile
mormintelor retrezindu-i pe cei drepţi la viaţa veşnică. Cam în
.iceastă perioadă apare şi creierul tocmai în sensul învăţăturilor
secrete: „Dumnezeu a permis cosmosului să zămislească creierul
mnan pentru a se putea gândi la sine însuşi". Căci, repet, pe vre-
mea aceea nimeni nu se îndoia că mintea a precedat materia!
Intr-un sens ocult, tot atunci Lanterna lui Osiris începe să se
ictragă de la nivelul frunţii, apărând în trup o nouă formă de
multiplicare şi fecundare: penisul. Dacă, până atunci, oamenii
puteau să-şi materializeze gândurile, începând cu apariţia falusu-
lui, naşterea vieţii nu putea să se împlinească decât prin reuni-
unea contrariilor: principiul masculin şi cel feminin îl creează
pe cel neutru care devine ulterior ori masculin ori feminin în
• .Uitarea partenerului. începe epoca marilor paradoxuri. Naşte-
i e.i conţine în ea germenul morţii, oasele se sedimentează,
calota i raniană devine dură, iar gândurile oamenilor se separă de
I umea Mare a Ideilor. Odată cu gândirea apar şi dimensiunile
• ri ebrale: conştient, subconştient şi inconştient. Astfel apar ge-
neraţiile, căci pe pământ nu mai este loc, deci bunicul trebuie
să moară ca să facă loc nepotului, iar când părintele moare,
copilul
i ie că are un loc pentru un nou suflet care alege încarnarea. Cel
Ic al treilea ochi, glanda pineală, încă îşi păstrează capacitatea de
i înregistra informaţii din planurile nonmateriale. Pentru antici,
moartea şi sexualitatea devin portalurile care fac posibilă trece-
rile spiritelor de la o dimensiune mentală la alta materială. Impul-
surile şi dorinţele de natură sexuală nu deveniseră animalice, în
sensul instinctului de conservare a speciei, ci reprezentau pentru
omul acelor vremuri ritualuri sacre de materializare a ideilor-fond.
Se mai ştia bine că, dacă un obiect are o formă în lumea mate-
i ială, asta înseamnă că, de mult, în planul lumilor superioare,
•.chema acelui obiect fusese deja gândită. Poate de aceea franc-
masonii îl numesc pe Dumnezeu Marele Arhitect, căci el dese-
nează în plan toată construcţia ulterioară. Alegând cunoaşterea
Innelui şi a răului, omul va fi obligat prin propria libertate de a
alege să se hotărască pe care îl păstrează. Spune Isus: „Nu poţi
sluji la doi stăpâni odată!"
 Pe măsură ce pământul devine şi mai dens, zeii încep să nu
mai poată apărea în forme perceptibile de ochiul uman. Este mo-
mentul să numim primele generaţii de zei creatori care au influ-
enţat devenirea Terrei. Prima care aduce dimensiunea minerală:
Saturn, Reea, Uranus; a doua: Zeus, copiii şi fraţii lui, Apollo,
Atena, şi, în cele din urmă, a treia compusă din semizei şi eroi
mitici. Observăm aşadar o diluare a esenţelor de lumină gene-
rate de gândurile lui Dumnezeu despre Lume. începând cu anul
13 000 î.Hr., zeii mari nu-şi mai fac apariţia pe Terra decât în
momente de criză. Locul lor este luat de semizei şi de eroi. Crea-
turile înlănţuite în meandrele pământului, armatele lui Saturn,
încep să-şi facă loc din nou către suprafaţă, atacând omul şi
creaţia lui. Animalele încep să resimtă influenţa spiritelor întu-
necate şi atacă pentru a îşi satisface pofta de sânge, dar şi
pentru a supravieţui. Plantele încep să devină toxice, sau să-şi
dezvolte spini pentru a îngreuna culegerea fructelor.
Mitologia vorbeşte despre teribilele lupte dintre centauri şi
oameni, dintre femei (amazoane) şi bărbaţi (vânători). Oamenii
nu mai au capacitatea de a recunoaşte că toţi aparţin unei sin-
gure familii, Umanitatea, ci încep să se recunoască între ei doar
cei de acelaşi neam, gintă, trib, naţie, popor etc. încep războaiele
pentru dominare. Saturn îşi trimite dorinţa de nimicire creaţiei
izolate de principiile înalte ale Zeilor, îngerilor şi Arhanghelilor
generaţi în zorii creaţiei de către Dumnezeu. Cain îl ucide pe
Abel rostind cumplita întrebare: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?"
Lumea devine un loc sumbru, rece, în care moartea devine cult.
încep sacrificii ritualice, sângele este vărsat fără menajamente,
iar spiritele întunericului se hrănesc cu poftele şi instinctele crimi-
nale ale oamenilor. Nici regatul zeilor nu este ferit de pericole,
căci aşa cu a spus însuşi Mercur întrupat în Hermes
Trismegistul:
„Ce este sus este la fel cu ce este jos şi ce este jos este asemenea
cu ce este sus pentru a împlini miracolul unui singur lucru".
I'iogenitura lui Saturn, Tifon începe un atac dezlănţui
asupra i »limpului, rupându-i tendoanele lui Zeus, lăsându-1
astfel
neputincios. Aici intervin eroii mitologici. Apolo şi Pan îl roagă
pe Cadmos, vânătorul de monştri, să pornească în căutarea
lui
l'ilon. Cu naiul şi lira primite de la zei, eroul îl vrăjeşte pe teri-
Iuntul Tifon cu o muzică celestă şi obţine tendoanele lui Zeus
în schimbul coardelor lirei. Din acest moment, înşişi zeii recu-
nosc că au nevoie de oameni. Cadmus, Hercule, Iason,
Tezeu,
I ' noh, Krisna, Enkidu, iată doar câţiva semizei sau eroi care por-
nesc chiar în apărarea lumilor superioare. Iason şi Lâna de Aur
nn sugerează altceva decât lupta eroică a luminii exprimate prin
• omenii dorinţelor de a recupera terenul pierdut în urma
păcă- lelii lui Saturn şi Lucifer.

Materia devine şi mai densă, iar spiritele intermediare

pre- ' mu gnomii, elfii, salamandrele şi ondinele devin din ce
în ce
mai greu de perceput de către oameni. Inconştientul pierde din
• i în ce mai mult teren în favoarea conştientului, iar individul
\ .1 începe să creadă că ceea ce nu se vede nu are cum să existe.
\ i matele întunericului găsesc noi modalităţi de a-i păcăli pe oa-
meni să le devină aliaţi. începe era magiei negre. Egoul uman se
M >lidifică, iar „miracolul" obţinut fără morală şi etică prin impu-
nerea voinţei asupra naturii sfârşesc prin a transforma uma-
ni ui ea într-un loc al pustiirii şi al morţii. Este timpul ca Orfeu
'..i mtre în scenă şi să le amintească oamenilor că frumosul şi
pu- i u.itea sunt singurele capabile să le aducă fericirea. Atunci
apar mele şi şcolile misteriilor. La evrei, Iov spune povestea
revoltei
• unului împotriva nedreptăţii. Neînţelegând de ce asupra creaţiei
i abătut blestemul, Iov află de la Dumnezeu că propria
alegere
.i lor de a sluji răul a condus umanitatea la acest dezastru. Limbâ-
nd se articulează, apar muzica, matematica, astronomia ca disci-
pline şi arte demne să-i reamintească omului calea spre Divin.
Ideea de spaţiu şi timp devine mai clară, iar omul acelor epoci
înţelege că are un timp limitat pentru a-şi exprima opţiunea, va
alege să slujească Lumina sau se va lăsa păcălit de deşertăciunea
întunericului.
Sfinxul de la Giseh conţine cifrate în el constelaţiile Leului,
Taurului, Scorpionului şi Vărsătorului, adică exact al celor patru
elemente care aveau să definitiveze procesul de condensare a
materiei. Atunci conştiinţa a fost prinsă în „închisoarea trupu-
lui". Faptul că Oedip îl învinge pe Sfinx răspunzând corect la
întrebarea: „Ce merge mai întâi în patru picioare, apoi pe două
şi în final în trei picioare" ne arată că din acel moment în om
se află deja conştiinţa întregii naturi. De atunci, porţile Raiului
sunt închise, iar omul nu va mai putea ajunge ACASĂ decât
prin propria conştiinţă, fără a mai beneficia de ajutorul direct al
lumilor superioare. Intre idei şi materializarea lor începe să se
producă o prăpastie care va culmina mult mai târziu cu apariţia
doctrinelor materialiste.
Atlantida ocupa un loc de suflet în doctrinele esoterice. Fon-
dată de fratele geamăn al lui Zeus, Poseidon. Căsătorit cu muri-
toarea Cleito, acest minunat zeu-peşte generează populaţia a ceea
ce va deveni un imperiu sofisticat, care va cunoaşte o dezvoltare
fără precedent. Sunt zece insule conduse de către un împărat, iar
Platon, poate cel mai notoriu povestitor al acestui mit, descrie o
atmosfera idilică în care progresul tehnologic era dictat de către
claritatea conştiinţelor, cu alte cuvinte, egregorul atlant funcţiona
la unison pentru emanciparea unei societăţi perfecte. Insă, morbul
corupţiei şi al decadenţei îşi va face loc printre locuitori atrăgând
blestemul lui Zeus, care trimite cutremure şi potop. Intr-o zi şi
o noapte totul dispare înghiţit de ape. Aztecii îşi amintesc de
trecutul lor, spunând că îşi au originea în Aztlan, regatul din
mijlocul mării, al cărui prim rege a fost însuşi zeul apelor.
Este evident că omenirea începe să intre în contact cu amin-
tirea potopului care a curăţat pământul de „necredinţă şi răutate".
A/tecii spun că datorită unui preot şi soţiei sale care au construit
un vas dintr-un buştean gol, în care au pus seminţe şi animale,
viaţa, aşa cum o cunoaştem astăzi, a putut fi salvată. Sumerienii
¡1 numesc pe acest preot Zisudra, în povestirile mesopotaniene
ipare cu numele de Atrahasis, iar babilonenii îl ştiau drept
IJpnapistim. Insă cea mai cunoscută relatare a potopului atlant
este descrisă, vag, ce-i drept, în Vechiul Testament, iar eroul
providenţial care salvează speciile este Noe. Omenirea, după ce
Noe iese din arcă şi pune piciorul pe uscatul rămas în urma marii
catastrofe, va cunoaşte o nouă formă de dezvoltare, şi anume cea
agrară. După unii exegeţi ai grupelor sanguine, atunci apare
^rupa A II. Tot în această perioadă, poate neoliticul, omul ia
contact cu virtuţile secrete ale plantelor. Apare şamanismul, iar
paragraful în care Noe bea vin şi se îmbată sugerează că
aven- tura extinderii conştiinţei ajunge la diferenţierea dintre
lucidi- tate şi conştiinţa alterată. In mitologia persană, Yima îi
învaţă pe oameni să lucreze pământul în armonie şi să nu uite
că dragostea lor pentru natură va fertiliza câmpurile şi lanurile.
Amintindu-şi de motivul distrugerii Atlantidei, primii oameni ai
civilizaţiei umane, aşa cum o ilustrează istoria, simt o mare
nelinişte faţă de tot ceea ce este rău şi vătămător. Urmaşii atlan-
ţilor vor aduce civilizaţia şi valorile morale şi etice, peste tot pe
unde vor migra.
In Ramayana, eroul Rama îi va învaţă pe aborigeni să renunţe
la canibalism şi la sacrificii sângeroase, se luptă cu preoţii care di-
vinizau animale monstruoase. Precum marii civilizatori de mai
târziu, ca Alexandru cel Mare, Rama va cuceri lumea luptându-se
cu răul, intoleranţa şi corupţia. El îl învinge pe vrăjitorul Ravana
abătând focul asupra lui. Fără a fi un despot, respectând legile
liberului arbitru, Rama îi lasă pe supuşii săi să aleagă între valo-
rile înalte şi „poftele pierzaniei". Pentru esoterişti, acest prototip
al conducătorului luminat va purta numele Regelui Secret, sau al
Filosofului Necunoscut, care influenţează în bine omenirea, nu

ORESTE TEODORESCU
de pe tronul puterii, ci incognito, din mijlocul oamenilor. A
venit timpul ca zeii şi semizeii să nu mai ocupe vârful piramidei,
în carne şi oase. Ideile lor însă vor influenţa de atunci minţile
regilor sau ale împăraţilor. La sfârşitul epopeii sale, Rama şi ai
săi fondează o citadelă spirituală, menită să prezerve toată doc-
trina unei vieţi luminoase, în munţii Tibetului, pe care o denu-
mesc Shambala.
Prin 7227 î.Hr., când soarele răsărea în constelaţia Racului,
apare primul mare imperiu de după potop. Hinduşii aveau să
rămână de atunci poporul care pune cel mai mic preţ pe viaţa
materială şi trecătoare, considerând-o maya (iluzie). Pentru
India de mai târziu, adevărul este înscris de către „Spiritul
Domnului pe pânza Naturii". Apar yoghinii, sau rishi, adepţi ai
Spiritului
care Domină Materia, care se hrănesc vegetarian şi respectă
toate formele de viaţă, pe care le înţeleg ca fiind în evoluţie. Odată
cu apariţia Vedelor, umanitatea va face cunoştinţă cu un set de re-
guli pentru extinderea conştiinţei şi aprofundarea dimensiunii
spirituale a universului. Prin meditaţie şi exerciţii în care men-
talul modifică materia, asumându-şi realitatea energetică a vieţii,
yoghinii vor influenţa profund cursul generaţiilor viitoare,
având rădăcini în mai toate doctrinele ulterioare. Din Sutrele
yoga ale lui Pantanjali, reţinem că prin concentrare şi detaşare,
prin uniunea cu lumile spiritului, dar şi cu geniile elementelor
materiale, adeptul îşi poate cunoaşte natura superioară, îşi
poate afla vieţile trecute şi poate modela natura în spiritul şi
armonia Marelui întreg.
In anul 5067 î.Hr., soarele răsare în constelaţia Gemenilor, iar
influenţa doctrinelor atlante, care până atunci se răspândiseră spre
Orient, prin India, iată că ajung mai aproape de Vest, poposind
pentru a-şi atinge apogeul în noua realitatea a lumii, în Persia,
unde prorocii vestiseră naşterea unui mare conducător, capabil
să-şi conducă poporul spre Lumină. Aşa apare Zarathustra. Speriat
de puterea acestui băiat de a tulbura construcţiile întunericului în
Codul lui Oreste

această lume, sistemul de atunci, prin mintea împăratului şi prin

vocile vrăjitorilor de la Curte, îl condamnă la moarte. Insă, pro-
tejat fiind de Lumina Tatălui Ceresc, Zarathustra scapă şi de-
clanşează marele război împotriva lui Satan, cunoscut de iranieni
ca Ahriman. In această epocă, întregul univers era invadat de
hoarde demonice, iar pământenii începeau să-şi uite dimensiunea
Spirituală şi se afundau tot mai dens în materialism. în urma
iniţierii sale, chiar de către „O Imensă Fiinţă de Lumină în care
vorbeau Duhurile Sfinte din Soare", Zarathustra află marile taine
ale omenirii şi ceea ce trebuie făcut ca lumea să se reîntoarcă în
I .umină, izbăvindu-se de legăturile blestemate cu Ahriman şi ar-
matele sale.
Filosofía pe care Zarathustra a lăsat-o moştenire posterităţii
este: „Cui îi este frică de moarte este deja mort!" Pentru noua re-
ligie ce se năştea în inima Persiei, Zoroastrismul, ideea centrală
care susţinea dogma era că în viaţă omul trebuie să se lupte
pentru ideile sale, să-şi sacrifice confortul şi bunăstarea de pe
pământ, ca să îşi câştige, pe merit, locul între ierarhiile cereşti.
Putem spune că aici apare prototipul magului. Zarathustra purta
o pălărie înaltă şi o mantie înstelată, ca simbol al cunoştinţelor
şi al puterilor sale superioare, pe care le transmitea adepţilor săi,
prin iniţiere. începe ridicarea marilor construcţii megalitice,
menite să poată observa şi monitoriza mişcarea astrelor pe firma-
ment, căci anticii ştiau că planetele influenţează viaţa oamenilor
până în cele mai profunde detalii. Credinţa zoroastriană plasează
în interiorul fiecărui templu o flacără aprinsă care reprezintă
Lumina lui Dumnezeu, pe care doar ignoranţa şi răutatea oame-
nilor o pot stinge. Zarathustra a avut toată viaţa sa duşmani de
temut, care l-au şi asasinat pe propriul altar.
însă moartea lui avea să anunţe naşterea unui alt mare spirit
de lumină, Krisna, din pântecele maicii sale, fecioara Devaki. Ca
întotdeauna, când un mare conducător al umanităţii vine din
Lumina Domnului, forţele întunecate îşi încep prigoana. Un

ORESTE TEODORESCU
înger o avertizează pe Devaki, că fratele ei, Kansa, unelteşte să-
1 ucidă pe pruncul Krisna. Un şarpe uriaş cu creastă roşie este
trimis să curme viaţa micuţului, dar îşi găseşte el însuşi sfârşitul
sub călcâiul lui Krisna, apoi prostituata Putana, cu sânii plini de
venin, îi iese micuţului în cale, dar acesta îi suge tot veninul
lăsând-o pe loc, moartă.
Kanasa avea să-şi hăituiască nepotul, mai ales că nu putea
înţelege nimic din învăţăturile lui către umanitate. Iată ce
sminteală pentru toţi cei îndrăgostiţi de bunăstarea materială:
„Răspundeţi cu bine la rău, renunţaţi la roadele voastre, fie ca
munca însăşi să vă fie răsplată, uitaţi de chinul vostru în faţa
suferinţei celuilalt!"
După ani de urmăriri şi prigoniri, Krisna hotărăşte să-1 în-
frunte pe Kansa. învins, unchiul malefic îi cere nepotului să-1 ucidă,
dar Krisna refuză şi pleacă. Eliberat, Kansa reuşeşte să-1 prindă şi
să-1 lege pe „Pastorul", sau „Domnul Lăptăreselor", de un cedru,
iar arcaşii săi l-au martirizat pe cel care spunea că: „Bunătatea
nu atrage pe nimeni, dar este atât de puternică, încât în faţa ei
nici un zeu nu poate lupta". Odată cu moartea lui Krisna, în 3102
î.Hr., începe Kali Yuga, sau Epoca întunecată.

Un nou ciclu existenţial marchează umanitatea. Aparent

de nicăieri şi de niciunde, apar marile civilizaţii, neegalate până
astăzi în performanţe tehnice şi artistice. Simbolul totemic,
mar- cant pentru marile culturi ale lumii, devine taurul. La
sume- rieni, eroul dominant este Ghilgameş, jumătate om,
jumătate taur, egiptenii au ca obiect de cult boul lui Osiris,
cretanii la fel.
Nu este o întâmplare, nici un paradox. Iniţiaţii ştiau că soarele
răsărise în era Taurului. O altă trăsătură a acestei perioade este
traiul în comun. Apar marile oraşe. Un episod tenebros al isto-
riei plasează în China mileniului al treilea î.Hr. încarnarea lui
Lucifer. După unele manuscrise, dar mai ales conform scrierilor
lui Rudolf Steiner, apariţia acestui spirit încarnat aduce omenirii
Codul lui Oreste

„raţionalitatea desacralizată". Dacă esoteriştii cred că Orfeu a

inventat numerele, Lucifer le dă conotaţia materialistă, aşadar
de atunci încoace se poate măsura, se pot face calcule, însă fără
esenţă simbolică. Gândirea raţionalist-materialistă, „matema-
t ica, fără lumină", străbate planeta, găsindu-şi un loc remarcabil
în Kgiptul arhitectului Imhotep, unde esenţa gândirii filosofico-so-
ciale era supunerea materiei şi modelarea ei în funcţie de
năzuinţele spiritului.
Energii uriaşe sunt descoperite în potenţialul uman şi ast-
fel, într-un timp bizar de scurt, apare înfloritoarea civilizaţie
urbană, se dezvoltă ştiinţele exacte şi mai ales noţiunile ingi-
nereşti. Aici se pun bazele doctrinelor ce aveau să influenţeze
iremediabil întreg esoterismul occidental. Apar curentele spiri-
tualist-materialiste pe care le revendică astăzi
Francmasoneria. Apare conceptul de iniţiere ritualică, căci, sub
influenţa lui
I .ucifer, omul capătă un nou tip de conştiinţă, el realizând că
trăieşte într-un univers dual.
 Se iveşte dihotomia persoană-fiinţă, spirit-materie, iar
marii iniţiaţi ai vremii spun lecţia înfrângerii stării de Lumină.
Pentru a-şi aminti de originile cereşti, adeptul trebuie să
traverseze
trepte iniţiatice prin care află ce se întâmplă după descarnare, de
ce trebuie să se folosească în viaţă pentru a atinge perfecţiunea,
şi apoi cum să înveţe să moară ca persoană, pentru a învia ca
Fiinţă. In culturile sumeriene, zeii au caracteristici destul de
umane, mănâncă, dansează, beau, se îndrăgostesc. Ideea ocultă a
acestor practici era că omul avea nevoie de spiritele superioare,
pe care le ispiteşte să vină în dimensiunea materială. Lucifer
lu- crează chiar în dimensiunea fizică, atrăgând alte spirite din
înalt către pământ.
Aşa se explică evoluţia tehnologică fără precedent pe
care umanitatea o va cunoaşte simultan în jurul anilor 3250
î.Hr.
Pentru oamenii acelor vremuri, gândurile nu proveneau dintr-
o stare mentală, interioară, ci erau impulsuri dictate de
spiritele

ORESTE TEODORESCU
descărnate, zei şamd. Insă amăgirea va ieşi la iveală. Atrase către
materie, spiritele din văzduh, ispitite de plăceri imposibile în di-
mensiunea energiilor subtile, oamenii şi zeii minori se împreu-
nează şi îşi creează o doctrine a fericirii fără nici o regulă etică şi
morală. Cam în această perioadă apare şi Turnul Babei.
Din Planul Divin, din ierarhiile Dumnezeieşti, Spiritele de
Lumină realizează pericolul ca omul fără o conştiinţă fixă,
urcând cu ajutorul zeilor minori spre cer şi vorbind aceeaşi
limbă, să nu profaneze dimensiunile perfecţiunii. Oamenii de-
veniseră superstiţioşi şi la cheremul spiritelor şi ele confuze,
uitând de Marea Minte Universală, de Hiperconştiinţa sau
Sursa care creează fiecăruia un sens, indiferent de locaţie,
cultură, re- ligie. Construit de Nimrod, „cel dintâi viteaz de pe
pământ",
care a căutat puterea de dragul puterii, aducând umanităţii cru-
zimea, lăcomia şi setea neostoită după privilegii.
In această perioadă, oamenii sunt învăţaţi că sunt ca nişte
zei, dacă deţin puterea, iar restul îi venerează şi se supun. însă din
înalt, Marile Spirite ale Soarelui şi ale Lunii pregătesc un nou
program prin care adeptul să afle calea corectă către Sursă. Prin
2000 î.Hr. Avraam pleacă din „megalopolisul" Uruk căutân-
du-şi şinele în deşertul neatins de mâna omului. Ajungând în
Egipt, Avraam ia contact cu iniţierile egiptene. Din acest
trunchi nou de conştiinţă apar, prin Sarai şi Agar, părinţii celor
două popoare ale Legii, evreii şi arabii, dar totodată şi minu-
natele căi către Dumnezeu: kabbalah şi sufismul. însuşi marele
preot al Dumnezeului celui Preaînalt, Melhisedec, îl binecu-
vântează pe Avraam şi găsim aceste referi în Facerea, 14:18-20:
„Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin",
precum şi în Epistola lui Pavel către evrei, 6:60-7:17: „Unde Isus
a in- trat pentru noi, ca înainte mergător, fiind făcut Arhiereu în
veac, după rânduiala lui Melhisedec..." Pentru kabbalişti,
Melhisedec este Noe, marele Atlant, care nu a murit, ci s-a
mutat într-o altă Codul lui Oreste

dimensiune de unde veghează şi inspiră omenirea pentru a atinge

starea de „ÎNDUMNEZEIRE".
Dacă ne gândim la episodul asaltului Troiei şi la apariţia
i aiului ca dar de la zei, putem să credem că aceste spirite minore
itrase în mrejele luciferiene i-au învăţat pe oameni înşelătoria.
De atunci încolo va funcţiona o lege umană, bine conchisă de
Machiavelli: „scopul scuză mijloacele".
Marea civilizaţie a Egiptului, poate cea mai longevivă din
isto- i ia planetei, întinsă pe o perioadă de trei mii de ani,
influenţează hotărâtor atât doctrinele religioase, cât şi ritualica şi
simbolistica societăţilor iniţiatice. Fiind un prinţ egiptean, Moise
fusese iniţiat în marile mistere, după cum confirmă şi apostolul
Ştefan, în I''aptele apostolilor, 7:22: „şi a fost învăţat Moise în
toată înţe- lepciunea egiptenilor".
Traseul parcurs de către sufletul descarnat în Lumea de Apoi,
aşa cum apare în Cartea Morţilor îşi va pune amprenta asupra
I .cgilor lui Moise. Acesta se inspiră din pasajul cărţii egiptene
i â nd, la judecata morţilor, Osiris cere socoteală pentru viaţa con-
sumată, iar cei patruzeci şi doi de judecători ai morţilor îi vor de-
ide soarta. După plecarea în deşert, Moise va cunoaşte a doua
iniţiere, graţie preotului etiopian Ietro. Moise se căsătoreşte cu
liica acestuia şi pătrunde într-un nou nivel de conştiinţă
extinsă, i calizând că spiritul este nemuritor, neputând fi distrus
de focul purificator de dincolo de mormânt.
Simţindu-se inspirat de Planul Superior, Moise va porni în
marea misiune de a învaţă căile morale, etice şi spirituale prin
i are se pot salva de la nimicire. Pentru a-i întări cugetul,
Dumnezeu îi spune: „Toiagul acesta, care a fost prefăcut în şarpe,
ia-1 în mâna ta, căci cu el ai să faci minuni". Cele zece plăgi
abătute asupra Egiptului, menite să-1 scoată din „îngheţare pe
Faraon"
sunt întrucâtva pedepsele pe care le vor suporta cei care nu res-
pectă cele zece porunci date de YHVH prin tăbliţele lui Moise.

ORESTE TEODORESCU
Din punct de vedere esoteric, primele două porunci, care
interzic folosirea imaginilor concrete în practicile religioase,
întăresc legătura dintre materie şi spirit în cheia universului pri-
mordial mental. Când ne gândim la Planul Superior, nu avem
nevoie de imagologia trecătoare. Ideile nu se văd, dar ele trans-
formă concretul. Dacă vechile religii, diluate şi profanate, făceau
apel la efecte teribile, căci îşi pierduseră esenţa de Lumină, Moise
vrea să instaureze o nouă cale de percepere a Adevărului, prin
voinţă şi conştiinţă. Refuzând chiar tiranic şi extrem de dur
„chipurile cioplite", părintele iudaismului face posibilă apariţia
în rândul maselor a gândirii abstracte. Dacă cele zece porunci se
adresează poporului, fiind aşadar exoterice, Moise păstrează o
doctrină secretă doar pentru iniţiaţi. Aşa ia naştere kabbalah, la
fel de cuprinzătoare ca orice altă mare religie, însă pentru cel
care o înţelege şi o pune în practică, toate marile mistere ale
cos- mosului se reduc la cele zece forme de exprimare ale lui En
Sof, Sursa, sau Marele Anonim din filosofía lui Lucian Blaga prin
cele zece sephiroturi.
TAINA FERICIRII

1. Nucleul locuieşte în atom.

2. Atomul, în moleculă.
3. Molecula, în organism.
4. Organismul aparţine unei specii.
5. Dacă specia este omul, atunci el locuieşte într-o ţară.
6. Ţara se află pe un continent.
7. Continentul este pe planetă.
8. Planeta face parte dintr-un sistem solar.
9. Sistemul solar se află în Univers.
Codul lui Oreste

10. Totul se desfăşoară aşadar într-un întreg. Viaţă-iubire-

moarte-viaţă... Dacă înţelegi decalogul, devii înţelept.
Adică Fericit!
SIC COGITO - AVENTURA IUBIRII
CARE ÎNVINGE MOARTEA

Misteriosul, dar totodată atât de generosul secol al XlX-

lea, care a găzduit Big Bangul mişcărilor iluministe şi
spiritualiste, a lăsat urme vii, pline de sevă şi în cultura
românească.
Neţărmurita iubire dintre Bogdan Petriceicu Hasdeu şi geniala
sa fiică Iulia, prematur plecată dincolo de porţi, înnobilează
gândirea filosofică şi mistică, oferind peste timp dovada că spi-
ritul transcende materia şi că nu există moarte acolo unde
străluceşte scânteia divină. Templul de la Câmpina, ridicat de
îndureratul tată pentru a înlesni comunicarea spiritistă cu ado-
rata sa copilă este şi astăzi o mărturie a puterii minţii aflate
într-o permanentă conexiune cu lumea esenţială din care venim
şi în care ne reintegrăm, după perioada de staţionare efemeră în
trup şi în concret.
Iată, pe scurt, o poveste fascinantă, fără sfârşit, care ne
pune şi astăzi întrebări fundamentale, la al căror răspuns sun-
tem chemaţi în linişte şi meditaţie. Totul se află în lucrarea sa-
vantului român Sic Cogito - Ce e Viaţa? - Ce e Moartea? -
Ce e Omul? precum şi în cele cinci volume de Arhivă Spiri-
tistă, publicate de doamna Jenica Tabacu, la editura Vestala,
Bucureşti.
Iulia Hasdeu, un copil precoce atins de geniul etern, scrie,
începând cu vârsta de 11 ani, poeme în limba franceză, pictează,
compune, concepe sisteme de gândire. La 18 ani, terminase deja
ORESTE TEODORESCU
două facultăţi şi era invitată în toată Europa la cele mai presti-
gioase întâlniri culturale. O tuberculoză necruţătoare îi între-
rupe şederea printre cei vii. La şase luni după plecarea în
„Marea Nebuloasă", aflat la biroul său, în faţa câtorva hârtii
albe, ilustrul său tată, Bogdan Petriceicu Hasdeu, simte cum o
forţă căreia nu i se putea opune îi conduce condeiul preţ de
câteva secunde. Oprindu-se din scris, constată că pe foaia vir-
gină apăruseră câteva rânduri, care aveau să-i schimbe funda-
mental cursul vieţii, dar şi întreaga optică în faţa întrebărilor
fundamentale ale omenirii, încă din cele mai vechi timpuri:
„Cine suntem? De unde venim? încotro ne ducem?"

Je suis heureuse;je t' aime: nous reverrons; cela doit te

suffire.
Julie Hasdeu

Din acel moment, marele scriitor şi savant începe să gân-

dească, aflat într-o corespondenţă neîntreruptă cu fiica sa, con-
strucţia templului de la Câmpina ca loc de comunicare între cei
aflaţi în materie şi cei aflaţi în cealaltă stare a vieţii, numită con-
ceptual moarte. Acest mare dosar spiritist nu are secrete
încifrate, ci se lasă descoperit în faţa tuturor celor care
vizitează şi astăzi muzeul dedicat Iuliei Hasdeu. Toate detaliile
sunt gân- dite precis pentru a facilita apariţia şi exprimarea
spiritului descarnat. Este un traseu unidirecţional, pentru că
doar cei plecaţi din trup se pot reîntoarce în paradigma
concretului, pe când cei vii nu se pot manifesta acolo unde nu
mai există spaţiu şi timp, ci doar Lumina Divină.
Demersurile sale, depăşind cu mult optica generală a epocii,
sunt luate în derizoriu de către intelectualii prea raţionalişti, însă
opera sa rezistă în timp, devenind astăzi, alături de marile lucrări
ale altor spiritualişti precum Allan Kardec sau Scarlat Demetrescu,
bijuterii de gândire şi trăire ale curentului Creaţionist care
Codul lui Oreste
postulează: „Spiritul domină Materia, precum voinţa celelalte
instincte şi sentimente omeneşti. Cele patru elemente constitu-
tive ale Universului, dar şi ale omului, care este un micro-cos-
mos, pământul, aerul, apa şi focul sunt guvernate de Lumina
Primordială, sau Verbul în dinamică!"
In Sic Cogito, Hasdeu începe descifrarea ştiinţei Sufletului
în şase capitole:
I. Dumnezeu, nemurirea şi destăinuirea.
II. Somnul şi sufletul
III. Telegrafia Iubirii
IV. Hipnotismul în spiritism
V. Materialismul în spiritism
VI. Excelsior

Ampla sa lucrare dictată aproape în întregime de către spi-

ritul Iuliei, în perioada 1891-1892, se afla în perfectă armonie cu
învăţăturile marilor maeştri spirituali ai omenirii, lucrări ca ale
lui Hermes Trismegistos, Cornelius Agrippa sau Paracelsus,
minţi universale care ne-au învăţat de-a lungul secolelor că nu
suntem doar ceea ce vedem, ci mai degrabă devenim ceea ce
gândim, vorbim sau întrepridem!
în templul de la Câmpina sunt gravate, la cererea Iuliei
Idasdeu, legile fundamentale şi eterne pe care Demiurgul ni le-a
lăsat ca să putem vieţui în armonie şi pace, respectând Creaţia şi
iubind Fiinţa.

Legea Religioasă:
Crede...
Crede în Dumnezeu
Crede în nemurirea sufletului
Crede în darul comunicării cu cei duşi!

ORESTE TEODORESCU
Legea Morală:
Iubeşte şi ajută...
Iubeşte şi ajută neamul
Iubeşte şi ajută pe cei ce te ajută şi te iubesc
Iubeşte şi ajută fără a precugeta la folosul tău!

Legea socială:
Nu necinsti...
Nu necinsti pe tine însuţi, ca să te cinstească alţii.
Nu necinsti pe alţii, ca să te cinsteşti pe tine
însuţi. Nu necinsti munca, căci munca e viaţa!

Legea filosofică:
Când-atunci...
Când faptul ştii, atunci adevărul scrii
Când nu vrei să crezi, atunci nu poţi să vezi.
Când cauţi dovada, atunci găseşti tăgada!

Desigur, vizitatorul templului trebuie să aibă răbdare şi

bunăvoinţă pentru a înţelege importanţa fiecărui obiect, de la
camera de spiritism, până la camera de rugăciune în faţa uriaşei
statui a Mântuitorului Isus Hristos.
Trecând zilele trecute prin Câmpina, am revăzut con-
strucţia şi m-am bucurat nespus ascultând poveştile spuse cu
farmec de curatorul muzeului, am putut cumpăra volumele pe
care le aminteam la început, fapt pentru care vă recomand cu
căldură o excursie până acolo, drum ce poate deveni iniţiatic şi
schimbător de vieţi!
Pun punct cu un citat din remarcabilul Sic Cogito:
„Şi după ce am scris, mai întreb acuma: oare eu sunt autorul?"
Codul lui Oreste

ÎNTRE A ŞI MOR SE AFLĂ

MAREA TAINĂ A UNIVERSULUI

... Primăvara predispune la iubire şi renaştere

A
• A
Intr-o zi cu soare şi copaci înfloriţi, în anul de graţie 1274,
la Florenţa, un tânăr plimbându-se amuzat pe străzile prăfuite,
lăsate în vacarm şi dăngănit de clopot, vede la un moment dat o
siluetă care îi aprinde toate simţurile într-un extaz nemaîntâlnit
până atunci.
El era Dante Alighieri, iar ea preafrumoasa Beatrice. De
atunci, în literatura lumii se vorbeşte pentru prima oară despre
dragostea la prima vedere. Divina Commedia, suma tuturor
adevărurilor esoterice de până atunci, îmbogăţeşte vocabularul
şi enciclopedia sentimentală a omenirii cu sensuri noi, care vor
schimba faţa destul de întunecată a lumii, aducând zâmbetul
tainic al îndrăgostiţilor. Dacă până atunci căsătoriile şi relaţiile
între sexe se consumau prin acorduri foarte serioase între familii
aparţinând aceleiaşi clase sociale, religii sau seminţie, zorii
Renaşterii reamintesc tuturor bărbaţilor şi femeilor că suntem
născuţi din dragoste şi nu din interes!
Istoria acestui cuplu devine o pildă peste timp. Dante şi
Beatrice se căsătoresc cu altcineva după ce şi-au consumat
iubirea ferindu-se de lume. Ea moare prematur, iar el, cuprins de o
jale terifiantă, ar răscoli tenebrele pentru a-i mai sorbi, măcar o
dată, lumina din privire. Sfârşitul secolului al XlII-lea anunţa aşadar
romantismul!
Desigur, trebuie precizată marea influenţă a sufismului, acest
curent născut din islam, dar răspândit în toate marile culturi şi
re- ligii ale lumii, care prin Ibn Arabi înnobilează dragostea
sexuală în termenii iubirii divine. După aproape o mie de ani în
care
sexualitatea a fost considerată impură, diabolică şi „generatoare de
mari năpaste", aşa cum credeau până şi gnosticii cathari, iată că

ORESTE TEODORESCU
sub influenţa maură şi graţie marelui Dante, romantismul devine
motorul prin care armele încep să ruginească în lumina fru-
museţii iubirii.
O palidă scânteie atrage sufletele rătăcite în bezna Inchi-
ziţiei, iar asprimea cugetării cărturarilor din chiliile austere se
transformă în nectarul schimbării fluidelor dintre bărbat şi fe-
meie. Semnalul, odată dat, deschide drumul trubadurilor, aceşti
poeţi veşnic îndrăgostiţi care cântă despre visul cavalerului
întors
din cruciade de a-şi întâlni prinţesa inimii. Iute, acordurile suave
încep să plutească deasupra curţilor nobiliare şi se împrăştie în
toate clasele sociale, schimbând pentru prima oară în Europa
medievală rolul de femeie supusă bărbatului. In cântecele lor,
menestreii dragostei spun, de această dată, povestea bărbatului
care devine robul iubirii pentru „aleasa inimii". In această nouă
poveste de dragoste, cei doi cunosc o stare alterată de conştiinţă
prin care înţeleg că ei au devenit expresia sacrului masculin şi a
sacrului feminin, din uniunea cărora se naşte perpetuu VIAŢA.
Iată ce scrie marele trubadur Guillome de Poitiers: „Vreau să
rămân cu doamna mea, pentru a-mi înviora atât de bine inima,
încât să nu mai pot îmbătrâni!"
Pentru Jonathan Black, autorul minunatei culegeri despre
esoterism Istoria secretă a lumii, însăşi Renaşterea are la bază un
impuls de natură sexuală: „întreaga conştiinţă umană a fost trans-
formată şi a trecut la alt nivel de evoluţie, deoarece câţiva oameni
au ales un nou mod de a face sex. Oamenii de atunci au început
să facă dragoste!"
Am văzut, iată, cât de frumos începe în istoria noastră ro-
mantismul şi marea lui încărcătură senzorială. Insă să nu uităm
ce le scrie Sfântul apostol Pavel corintenilor: „Femeia nu este
stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea, nici bărbatul nu
este stăpân pe trupul său, ci femeia"! Ceea ce înseamnă că nu
putem fi pe deplin întregi decât împreună.
Codul lui Oreste

Am folosit acest mic pretext pentru a întări ideea unei poezii

care pe mine m-a tulburat, alchimizându-mă:
O, dragul meu Pan,
şi voi
divinităţi ale acestor locuri, dăruiţi-mi frumuseţea interioară
şi faceţi
ca întreaga înfăţişare a mea
să fie în armonie
cu ceea ce port în suflet.
Platon, Sfârşitul lui Fedon
MIC ESEU DESPRE
PUTEREA CUVÂNTULUI

Există o ştiinţă a cuvintelor... Suntem şi devenim ceea ce

gândim, rostim şi acţionăm... In spatele sunetelor, vibraţiilor,
energiilor vitale care formează un cuvânt se află voinţa. Fie ca
voinţa acestui popor să ne dicteze destinul colectiv: pace, pros-
peritate, lumină, armonie, înţelegere, cunoaştere, generozitate...
Dacă am şti ce putere fantastică se ascunde într-un singur
cuvânt, poate atunci am tăcea trei ani, ca în şcolile pitagoreice,
înainte de a ne adresa semenilor noştri!
A
In minunata sa carte O istorie a râului, Michel Faucheux
găseşte patru tipologii distincte ale răului în lume: în numele
Domnului, în numele Diavolului, în numele istoriei şi în nu-
mele omului. Pornind de la înţelesul tainic al Scripturii: „La
început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu", auto-
rul intuieşte şi demonstrează că, în esenţă, răul este o pervertire,
o virusare a cuvântului, şi astfel, nenorocirile încep să se abată
asupra creaţiei umane. Dacă Isus Hristos este cuvântul Iubirii,
cuvântul creator, eliberator, născător, verbul diavolului este pur

ORESTE TEODORESCU
şi simplu negarea scânteii divine în om. De la cuvântările papei
Urban al II-lea, care au alimentat cruciadele pline de sânge, la
discursurile pline de zel ale papei Inocenţiu al III-lea care au
gene- rat cea mai tenebroasă activitate umană - inchiziţia, la
cuvântă- rile furibunde ale lui Hitler, capabile să pună în mişcare
odioasa maşinărie a crimei în lagărele de concentrare, până la
îndem- nurile fundamentaliştilor islamici care aduc teroarea prin
fum,
foc şi dărâmături, omul a pus uneori cuvântul în slujba haosului
şi a pierzaniei. Sigur, istoria se leagănă, când într-o parte, când
în cealaltă, individul găsind în el şi capacitatea de a construi o
viaţă şi o lume, mai bune prin puterea aceluiaşi cuvânt. Să ne
amintim că marile realizări ale umanităţii se sprijină pe ideile
liderilor spirituali ai fiecăreia dintre generaţii. Un exemplu
minunat este dialogul născător al unei Europe unite dintre
Mitterand şi Kohl.
A

îmi propun in aceste rânduri să vorbesc, sau să tac, după

caz, despre cuvântul care răneşte iremediabil pe aproapele nos-
tru. Aducem, desigur, din neştiinţă în vocabularul uzual cuvinte
atât de grele, încât urmele pe care le lasă în sufletele celor care
le primesc se termină, de cele mai multe ori, tragic. Câţi copii nu
s-au sinucis după ce unul din părinţi 1-a ocărât atât de tare,
încât le-a anulat orice urmă de demnitate, câte soţii nu şi-au
părăsit partenerul de viaţă după ce au auzit orori de nedescris?
Chiar şi în traficul acesta infernal, câţi şoferi nu au ajuns în spital
după o partidă vâscoasă de înjurături.
Să nu uităm de experimentul doctorului Masaru Emoto,
care a supus apa unor influenţe vibratorii ale cuvintelor.
Astfel, sub puterea lui: „te iubesc", „eşti frumoasă", apa s-a
cristalizat minunat, iar aflată sub potopul unor vorbe grele ca
„te urăsc",
„proasto", „eşti un nimic", a căpătat o imagine neconturată,
haotică. Dacă mai adăugăm aici şi forţa concretă a blestemului,
putem avea o imagine destul de completă asupra importanţei,
semnificaţiei şi misticii cuvântului. îmi amintesc cu plăcere,
Codul lui Oreste

definiţia pe care gnosticii i-o dădeau creatorului: „Verbul Vieţii!"

Prin analogie, atunci, diavolul nu poate fi decât verbul
pieirii! In înţelepciunea lui, tânărul român a găsit proverbul
nimerit: „blestemul de mumă e ca gheara de ciumă, blestemul
de tată, e ca stana de piatră". Aşadar, am putut lesne
observa, chiar în jurul nostru, forţa devastatoare a cuvântului
care desparte, usucă, pustieşte familii, neamuri, popoare dar
şi pu-
terea binecuvântătoare a cuvintelor: pace, dragoste, iertare,
inte- grare, înţelegere, toleranţă... semnificaţii care ne învaţă
unitatea umanităţii sub acelaşi cer, pe acelaşi pământ. Suntem
chemaţi în fiecare generaţie să ne alegem cu grijă vocabularul
vieţii. De
noi şi de cuvintele noastre depinde dacă trăim în linişte sau în
război.
Mă gândesc, uneori cu sinceră tristeţe, urmărind mesajele
politicienilor, că omul când nu are nimic în cap şi în inimă dez-
goleşte cuvântul de orice mister, de orice lumină, transfor-
mându-1 în găunoasa limbă de lemn! Şi atunci, cum să nu
apreciezi vorba de duh: „dacă tăceai, filosof rămâneai!" şi, ca
nu
cumva să puteţi spune şi despre mine acestea, plictisindu-vă prea
mult cu mica mea cuvântare, am să închei cu un text drag mie
şi care îi aparţine lui Maurice Blanchot: „Ei bine, acum înţe-
legem acest cuvânt rezervat altcuiva, inexprimabil, neaşteptat,
în acelaşi timp neîntrerupt, afirmând silenţios că acolo unde
orice raport lipseşte, subzistă încă, începe chiar relaţia umană
în preeminenţa ei supremă, este acel cuvânt cu adevărat infinit,
care, revenit în lume, toţi cei ce înduraseră acea experienţă im-
posibilă de a fi un pentru sine însuşi s-au simţit chemaţi să ne
reprezinte vorbind, pentru prima oara, fără sfârşit, fără oprire".
Cuvântul poate crea o lume, sau o poate distruge... aşa că ar
trebui să învăţăm să alegem între verbele răului şi cele ale binelui,
între blestem şi binecuvântare.

ORESTE TEODORESCU
ÎNTRE IAD ŞI RAI

...Când cuvintele noastre rănesc, într-o comunicare oare-

care, poate că este bine să recurgem la poveşti. Iată o pildă îm-
brăcată într-un limbaj simplu, al cărei tâlc poate că se adresează
fiecăruia dintre noi... sau poate doar unora.
„Un om curat şi zâmbitor, după ce i-a întors Tatălui răsu-
flarea de viaţă, a fost condus de către îngerul său păzitor în
Regatul Adevărului, unde însuşi Fiul a venit să-1 întâmpine ca
pe un sfânt.
- Bine ai venit, înainte să te odihneşti puţin, ai dori
ceva anume?
- Da, mi-ar plăcea să vizitez Iadul şi Raiul, ca să pot
discerne definitiv între iluzie şi adevăr...
 Şi Domnul 1-a condus pe om, mai întâi în iad, unde era o
masă mare în mijlocul căreia se afla o oală cu mâncare foarte
bună. Era un cadru neutru, nici bine, nici rău, ci doar nişte oa-
meni foarte trişti şi foarte slabi, având de mâini legate nişte lin-
guri foarte lungi... atât de lungi, încât nu puteau ajunge să
înghită niciodată. Mirarea omului simplu şi zâmbitor a fost când
a văzut Raiul, unde scena era asemănătoare, cu excepţia unui sin-
gur lucru: la masă, oamenii, cu lingurile lungi legate de mâini,
erau foarte fericiţi şi împliniţi.
- Isuse Hristoase, nu înţeleg ceva, de ce oamenii din Rai
sunt fericiţi, iar cei din iad, atât de abătuţi şi de flămânzi, dacă şi
unii
şi alţii au linguri atât de lungi, încât nu le pot duce la gură?
Şi Domnul zâmbind blând a spus: diferenţa între unii şi
alţii este atât de evidentă, încât şi pentru noi este o enigmă de
ce Iadul încă mai are clienţi. Ai văzut că în Rai oamenii se
hrănesc între ei, iar în întunericul de jos ei nici măcar nu se
gân- desc la asta!"
Eşti oare, cu adevărat fericit?
Codul lui Oreste

ROMÂNIA, ESTE ÎNTR-UN SENS,

„THE LAND OF CHOICE"...
Am primit zilele trecute confirmarea teoriei că România îşi
va juca rolul său istoric pe scena lumii. Un prieten s-a străduit
câţiva ani să primească viza de Statele Unite, iar când a plecat,
a privit lung în jur, şoptindu-şi în bărbie că nu se va mai întoarce
niciodată. Un fost coleg de facultate a plecat anul trecut în
Irlanda, unde s-a angajat pe bani mulţi în industria software, iar
fratele meu de cruce din liceu a plecat, hotărât să-şi schimbe de-
finitiv destinul, în Australia. Astăzi, cei trei amici, care nu s-au
cunoscut până acum, au ceva straniu în comun. S-au întors de
ceva timp în ţară, eliberaţi de „complexul românesc", mărturi-
sindu-mi, fiecare în felul său, că au simţit cu putere, că locul lor
nu va fi niciodată departe de energiile de acasă.
Perfecţiunea, eleganţa, decenţa, demnitatea pe care o căutau
în exil sunt de aproape, nişte cuvinte şi imagini pe care sistemul
le mimează ritualic, atâta timp cât respecţi cutumele. Ce le-a lip-
sit totuşi de s-au întors maturizaţi şi reîndrăgostiţi de România?
Prietenia, solidaritatea, spiritualitatea, ideea apartenenţei, fa-
milia, prietenii şi partitura unui rol important.
Dacă viaţa poate fi comparată cu o piesă de teatru re-
gizată de Destin, atunci un român simplu la Paris, Londra,
Whashington, Sidney sau Dublin nu poate fi decât un figurant.
Şi iată cum telepatía dorului de ţară, care este sinonimă cu
dobândirea identităţii şi a utilităţii individuale, i-a făcut pe cei
trei exilanţi să-şi analizeze profund decizia şi să renunţe la tot
ceea ce au reuşit să construiască afară, unde locuiau, câştigau şi
trăiau social mai bine decât aici. Dar, în sfârşit, realizăm din ce
în ce mai mulţi că nu sunt suficiente doar lucrurile materiale şi
că viaţa este compusă într-o proporţie uriaşă şi de schimbul ener-
giilor între nativ şi pământul natal, între ţară şi copiii ei!

ORESTE TEODORESCU
Fără nici o excepţie, fiecare dintre ei a afirmat că abia de
foarte departe au fost capabili să înţeleagă că tot ceea ce i-a ani-
mat să plece se afla deja ascuns, ce-i drept, în taina destinului
colectiv. Ţările civilizate sunt compuse din oameni civilizaţi,
aşadar, dacă vrem ca şi România să strălucească, trebuie să ne
desăvârşim întâi pe noi, iar când ne vom fi încheiat misiunea
elevatoare, atunci vom merita şi nişte conducători capabili.
Am recitit profeţiile lui Sundar Sing despre România, mi-am
amintit de vorbele papei Ioan Paul al II-lea cu privire la
Grădina Maicii Domnului şi îmi pare atât de bine că sunt
român!
P.S.: Când vrem să găsim paiul din ochiul celuilalt, ar fi
bine să ne reamintim taina echilibrului: minusul meu; plusul
vostru!
P.S. 2: Este valabilă şi viceversa!
2012 - SFÂRŞIT SAU ÎNCEPUT?

Scriu aceste rânduri din Bistriţa, unde a avut loc o con-

ferinţă pe tema „Summitul Terra 3, oraşul şi satul ecologic".
Este un proiect coordonat de ONU, unul dintre semnatari este
Mihail Gorbaciov, fostul preşedinte al Uniunii Sovietice.
 Tematica ar trebui să ne preocupe pe toţi, căci are în vedere
criza economică, criza resurselor, criza socială şi, nu în cele din
urmă, criza de identitate planetară. Suntem cu toţii membri ai
aceluiaşi popor numit umanitate, avem aşadar o singură ţară,
care este planeta. Dacă toate religiile şi învăţăturile spirituale
vorbesc de cuplul Tatăl Ceresc şi Mama Pământească, iată că şi
la nivel geopolitic, prin Carta Naţiunilor Unite, se vorbeşte de-
spre drepturile şi obligaţiile fundamentale ale omului în raport
cu mediul înconjurător. Din păcate, această înţelegere a naţiu-
nilor este încălcată în mod flagrant de oligarhii financiare sau
politice, şi iată un exemplu terifiant: anumite multinaţionale au
Codul lui Oreste

impus ONU ca apa potabilă să nu mai fie considerată un drept

absolut al fiecărei fiinţe, ci doar o necesitate. Şi această mârşăvie
nu este cea mai gravă. In faţa defrişărilor necontrolate care
afectează plămânii Terrei, de la dezmăţul din Amazon, până la
debandada din România, aceleaşi grupuri de interese trans-
Irontaliere au găsit o soluţie... achitarea unei sume de 50 de euro
pe cap de locuitor în schimbul încetării devalizărilor forestiere.
Dacă ne amintim o veche profeţie Maya care spune că atunci
când omul alb va fi pustiit planeta de resurse va realiza că banii
nu sunt de mâncare, am putea înţelege că traversăm un moment
crucial în istoria civilizaţiei noastre. Asociaţia Exploratorii
Nagual, reprezentată în România de către Ovidiu Victor
Coşbuc, coordonator summit ONU, Patricia Negrea şi Gloria
Tălmaciu, propun un referendum planetar, în care popoarele să
decidă soarta lor şi a planetei, şi nu grupurile de interese
politice şi financiare, şi pregătesc desfăşurarea Summitului
Terra 3 în România, invocând atât capacitatea acestui popor de
a face sin- teza dintre Occident şi Orient, dar şi poziţionarea ei
geostrate- gică între Europa, Federaţia Rusă şi Orientul
Apropiat. Punctul
de referinţă a tot ceea ce urmează să se întâmple pe scena lumii
este anul 2012, iar predicatul devine: sfârşit sau început?
întrebarea nerostită încă public, dar cunoscută de clasele
conducătoare din întreaga lume, este cine va reprezenta umani-
tatea într-o configurare galactică, atâta timp cât Vaticanul recu-
noaşte, prin directorul observatorului astronomic, că putem
afirma că există viaţă inteligentă şi organizată în afara planetei
noastre, că atât NASA, cât şi Pentagonul au desecretizat o
parte din arhivele UFO, că membrii ONU au declarat că au
cunoş- tinţă de contacte cu reprezentanţii altor civilizaţii
galactice. Tre- cerea pragului anului 2012 ne poate plasa într-o
dimensiune universală sau va însemna sfârşitul timpului nostru.

ORESTE TEODORESCU
NIMIC NU ESTE IMPOSIBIL
DACĂ DORINŢA ESTE CURATĂ

- Cugetările unui român din pământ şi cer -

Pentru a înţelege cu adevărat că locul şi rostul nostru aici

nu sunt deloc întâmplătoare, ci suntem chemaţi în fiecare
gene-
raţie să ne desăvârşim sufletul până va fi capabil să înţeleagă pe
deplin Pacea, Lumina şi Iubirea Tatălui nostru, să reflectăm
asupra unui fragment din Evanghelia eseniană:
„După cum fiul moşteneşte pământul de la tatăl său, tot
aşa noi am moştenit Pământul Sfânt de la părinţii noştri.
Acest tărâm nu este un câmp de lucrat, ci un loc în
sufletul nostru, unde noi putem construi Templul nostru
Sfânt. Dar chiar şi un templu trebuie construit piatră cu
piatră, tot aşa
vă voi da pietrele necesare, pentru a ridica acest Templu Sfânt
pe care noi l-am moştenit de la Părinţii noştri şi de la Părinţii
Părinţilor noştri."
Aşadar, suntem chemaţi, prin dragostea noastră mare faţă
de oameni şi de Dumnezeu, să împlinim lucrarea Domnului
cu pietrele durabile ale iubirii, răbdării, înţelepciunii,
generozităţii.
Ştim că, dintotdeauna, două motoare au pus în mişcare des-
tinele umanităţii: Iubirea şi Ura. Ambele la fel de puternice. In
funcţie de alegerile pe care le-am făcut de-a lungul timpului,
lumea a fost un loc al Luminii sau al întunericului. A existat un
secol al lui Pericle, dar şi Inchiziţia, oamenii au trăit în pace,
dar măcinaţi de ură au construit şi lagărele de concentrare şi
exterminare.
Astăzi, ca ieri, şi în mod sigur ca şi mâine, vom fi chemaţi să
reclădim Templul Sfânt, sau să-1 ardem din temelii. Avem
Puterea, Libertatea şi Armele pentru a ne duce la sfârşit lucrarea,
care poate fi una a Armoniei şi a Frăţietăţii sau a Haosului şi a
Sclaviei. Poate că înainte să purcedem în marea aventură a
căutării sinelui Codul lui Oreste

şi a binelui naţiunilor, gândul nostru să fie la fel de curat ca acela

al cavaleriilor Graalului, pentru care sângele Domnului se
amestecă atât de divin şi de uman cu al nostru, devenind cu toţii
fraţi şi fii ai Bunului Părinte.
Să ne amintim din Cartea înţelepciunii lui Solomon: „Reli-
gia adevărată duce la nemurire binecuvântată: necredinţa şi
apos- tazia la nimicire. Căutaţi cunoaşterea lui Dumnezeu prin
neprihănirea vieţii: o asemenea cunoaştere (înţelepciune) nu
poate fi atinsă de robii păcatului!"
Astfel înţelegem că Lumea este compusă din suma tuturor
indivizilor din ea, iar destinul planetar se află în balanţa sufle-
telor. Istoria ne-a arătat că putem atinge perfecţiunea
Renaşterii sau abominabilul sistemelor totalitare. întotdeauna a
depins şi va depinde din noi. Soarta lucrează prin oameni şi
uneori chiar prin popoare!
România poate fi un loc al speranţei şi al Luminii, dacă ne
amintim vorbele strămoşilor noştri: HONOR ET PATRIAE.
NIHIL SINE DEO!
CU TOŢII SUNTEM UNU

Noi toţi suntem voci de egală importanţă într-un unic cerc.

In faţa curcubeului, fiecare din noi este unicat, dar toţi
suntem egali. Fiecare persoană are o relaţie unică cu
Divinitatea. Toţi
suntem copiii acestei planete, şi împărţim aceeaşi biosferă în care
trăim cu toţii. Respirăm acelaşi aer, folosim aceeaşi apa şi acelaşi
pământ, ne încălzim cu acelaşi sacru foc; de aceea trebuie să
trăim în pace, armonie şi iubire ca fii ai aceluiaşi popor numit
Umanitate!
ORESTE TEODORESCU
LEGEA UNITĂŢII

Universul este un organism viu şi inteligent ce evoluează

asemenea unui organism uman. La toate nivelurile există viaţă şi
totul are un sens constructiv. Tendinţa fiecărui nivel, cât şi a
întregului este aceea de a crea complexitate şi armonie. Universul
evoluează ca urmare a unei voinţe inteligente ce emană mai întâi
o idee, apoi exercită un act de voinţă, un impuls luminos şi, în
sfârşit, energia transformă ideea inteligentă în materie. Fiinţa
umană este o entitate inteligentă transpersonală, încarnată, ce
evoluează din viaţă în viaţă, din formă în formă şi progresează
evoluând în forme tot mai subtile de energie şi conştiinţă. In mod
progresiv, fiinţa umană înţelege şi realizează că dincolo de formă
el este de aceeaşi natură cu inteligenţa Universului; atunci el
poate transforma energia în materie, iar materia în energie.
Cred că a venit vremea să înţelegem cât mai mulţi că nimic
nu este întâmplător şi mai ales că Viaţa noastră are un sens
mult mai profund decât acela de doar a supravieţui!
SECRETUL DE LA FATIMA.
A TREIA PROFEŢIE

1917. Lumea se află în pragul unei crize majore. începuse

Primul Război Mondial, bolşevicii instalau un regim totalitar
în Rusia. Pe fondul acesta angoasant, la Fatima, în Portugalia,
trei copii au viziunea comună a apariţiei Maicii Domnului, care
face trei profeţii pentru umanitate. Două dintre ele sunt
împărtăşite publicului, prin acceptul autorităţilor ecleziastice.
Unul dintre copii, o fetiţă, devine călugăriţă într-un ordin
catolic şi se va numi, până la trecerea dincolo de Porţi, maica
Codul lui Oreste

Lucia. Ceilalţi doi, Jacinta şi Francesco, vor duce teribilul se-

cret cu ei prin labirintul mormântului.
După întâlniri benigne cu diverşi oameni interesaţi de vizi-
unea celor trei copii, au urmat însă interogatoriile canonice între
anii 1922 şi 1930, adevărate torturi psihice demne de Inchiziţia
catolică, cărora unica supravieţuitoare, Lucia, le-a rezistat cu un
admirabil curaj. La data de 9 ianuarie 1944, ea s-a hotărât să con-
semneze al treilea secret, temându-se că va muri ca urmare a
unei severe pneumonii. Cele câteva rânduri aşternute pe o foaie
de caiet şcolar au fost închise într-un plic sigilat cu ceară. In luna
iunie a aceluiaşi an, Lucia a predat plicul superiorului unei con-
gregaţii misionare, pentru a fi înmânat episcopului (monseniorul
José da Silva) care 1-a păstrat în palatul său episcopal ca
urmare a refuzului Vaticanului de a primi documentul. Plicul va
rămâne acolo până la moartea episcopului survenită în anul
1957. Maica Lucia i-a cerut lui da Silva ca plicul să fie deschis fie
la moartea ei, fie în anul 1960, după ceea ce se va întâmpla mai
întâi, ex- plicându-i canonicului Barthas: „întrucât Sfânta Fecioară
do- reşte astfel".
Ulterior, sora Lucia i-a indicat cardinalului Ottaviani argu-
mentul Fecioarei: „In 1960, mesajul va apărea mai limpede".
Odată cu trecerea anilor, se întâmplă ceva ciudat. Fără îndoială,
singura supravieţuitoare căreia Sfânta Fecioară i-a revelat sfâr-
şitul timpului acestei civilizaţii a fost supusă unor presiuni teri-
bile şi astfel afirmă la 11 octombrie 1992 cardinalului Padiyara
din India, episcopului de India Francis Michaelappa şi părintelui
Francisco Pacheco de la Fort Ceara, Brazilia: „Al treilea secret
nu este destinat a fi revelat. A fost destinat numai papei şi ierar-
hilor imediat subordonaţi lui. Doamna Noastră nu a spus nicio-
dată că trebuie să fie făcut public cel mai târziu în 1960.
Secretul era pentru papă". Maica Lucia îi întoarce Tatălui
Ceresc răsuflarea de viaţă în 2005. Ultima apariţie a Doamnei
Noastre de la Fatima rămâne însă secretă pentru public, deşi în
1992 la

ORESTE TEODORESCU
cea de-a 75-a aniversare de la Fatima, abatele Laurentin scria: „Al
treilea secret anunţă criza credinţei şi a clerului, care a survenit
în jurul anului 1968. Substanţa secretului e cunoscută".
Folosind textele călugărului Alonso şi mărturiile Luciei, un
vizionar englez contemporan cunoscut sub numele de fratele
Michael a arătat că profeţia a treia se referă la Spirit şi spiritua-
litate şi dezvăluie teribila criză a Bisericii: în sânul instituţiei
vor avea loc conflicte majore, credincioşii nu vor mai şti care
dintre credinţe e cea adevărată, răul se va insinua chiar în inima
Bisericii, şi preoţii vor deveni partizanii lui, predicând dogmele
sale, fiind de aceea crunt pedepsiţi. Cardinalul Ottaviani afir-
mase că pedepsele prezise de către Fecioara Maria, Maica
Dom- nului, deja au început. La rândul lui, arhivarul de la Fatima,
fratele Fuentes, spunea: „Cel de-al treilea secret este cel pe care-1
trăim astăzi". Adăugăm că Lucia atrăsese atenţia asupra relaţiei
dintre al treilea secret şi capitolul 13 din Apocalipsă. Or, tocmai
acesta evidenţiază legătura dintre Biserică şi cifra răului, 666.
Astfel, s-a ajuns la concluzia că A TREIA PROFEŢIE FĂ-
CUTĂ DE CĂTRE FECIOARA MARIA LA FATIMA
ANUNŢĂ INEVITABILA PRĂBUŞIRE A PAPALITĂŢII ŞI
A BISERICII, DIN LĂUNTRUL LOR, PRIN LUCRAREA
MAMEI DIVINE!
Intr-o scrisoare adresată preotului Augustin de la mănăs-
tirea Coimbra, sora Lucia avertiza: „Oamenii nu pun în practică
cele zece porunci pe care Dumnezeu, tatăl nostru ni le-a dat.
Satan este în curs de a dirija lumea, seamănă ură şi discordie în
toate locurile. Oamenii fabrică arme mortale, jumătate din
umanitate va fi distrusă oribil, iar războiul va începe contra
Romei. Vor fi conflicte de ordin religios. Dumnezeu va permite
ca fenomene naturale precum fum, frig, apă, foc, inundaţii,
cutremure şi ierni extrem de reci să distrugă încet, încet,
pământul. Cei care vor supravieţui sunt cei care au urmat
Calea, Adevărul şi Viaţa!"
Codul lui Oreste

MAMA PĂMÂNT ÎŞI CHEAMĂ FIII

LA ACŢIUNE

Având o suprafaţă aproape egală cu cea a Marii Britanii

plus Irlanda, Noua Zeelandă este patria indigenilor maori.
Provenind din marea familie a polinezienilor, aborigenii au un
sistem de credinţe bazat pe magie, vrăjitorie, divinaţie. Dacă la
venirea
primilor colonişti albi, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, zona
era populată de circa 200 000-350 000 de aborigeni, care
trăiau în circa 500 de triburi, între 1778-1920 colonizarea a avut
ca ur- mare exterminarea a cel puţin 250 000 de băştinaşi. In
prezent numărul indigenilor este de aproximativ 228 000, din
care doar o mică parte din ei (30-40 de mii) mai au oarecare
legătură cu modul de viaţă tradiţional, în cadrul rezervaţiilor şi a
unor aşezări din nordul şi centrul ţării, majoritatea şi-au pierdut
legăturile tribale integrându-se comunităţii.
Din acest colţ îndepărtat şi uneori chiar neştiut de lume,
şamanii maori au trimis acest mesaj Organizaţiei Naţiunilor
Unite printr-un reprezentant în vederea transformării con-
ştiinţei care va deveni o realitate începând cu 21.12.2012. Iată
textul: „Pot să vă vorbesc doar în calitate de Maori. Poporul meu
vă priveşte şi aşteaptă să vadă generozitatea voastră, a lumii
occi- dentale. Hrăniţi popoarele Pământului. Generozitatea
Pămân-
tului Mamă este abundenţa. Există din belşug pentru toţi, hrană,
aer, apă, gratis. Acesta a fost darul pe care Strămoşii mei mi l-
au făcut. Noi ca şi strămoşi vom face acest dar viitorului?
Ascultăm Mama Pământ, Glia Mamă. Ea plânge pentru că
lumea occiden- tală civilizată o ucide, iar voi vă aşteptaţi ca noi
să privim cu in- diferenţă. Lumina lui Hristos este iertarea. Noi vă
iertăm. Nu vrem să vă schimbăm, dar nici voi să nu ne corupeţi
pe noi. De
data aceasta vă însoţim în această reîntoarcere la «feminin». Dru-
murile noastre sunt din nou unite".

ORESTE TEODORESCU
Trebuie precizat că resursele minerale, vegetale, patrimo-
niul de viaţă din Australia şi Noua Zeelandă pot satisface cerin-
ţele planetare pentru următorii 100 de ani!
CREDENŢIAL

Nu am nici o îndoială că peste lumea veche se aşază mucegaiul,

urmat de pânzele de păianjen. Dogmatismul care ne-a limitat până
acum este cucerit de noile descoperiri din zona cuantică, religiile se
confruntă cu propria încăpăţânare de a se exclude între ele, sis-
temele politice se află în faţa unei rupturi reale faţă de adevăratele
necesităţi ale poporului, oligarhia economică se apropie de fali-
ment. Copiii de astăzi vin înzestraţi cu alte „softuri", au mai multe
spire în ADN, funcţionează cu un procent mai mare din capaci-
tatea cerebrală, înţeleg mult mai repede şi mai profund realităţile
spirituale, deci putem spune că sunt pregătiţi să schimbe faţa lumii!
Revoluţia aceasta a început, de fapt, în Antichitate, a continuat
de atunci cu o mai mare sau mai mică intensitate până acum şi cu
siguranţă nu se va încheia decât atunci când pământul se va putea
lăuda că reprezintă o dimensiune a păcii, a armoniei şi a gnozei!
Timpul va deveni prietenul celui mic, smerit, curat şi duş-
manul de moarte al arogantului, tiranului şi al mincinosului!
SĂ RĂSPUNDEM MEDIOCRITĂŢII
DEVENIND MERITUOŞI

Pentru toţi cei interesaţi de domeniul atât de vast dar rele-

vant al istoriei, nu este nici un mister în a observa că aproape
din- totdeauna unul dintre obiectivele înalte ale politicii a fost
Codul lui Oreste

construirea unei lumi mai bune, mai armonioase, mai aproape de

planul divin. De la Republica lui Platon, de la „Regatul Cerului",
pe care cruciaţii europeni au încercat să-1 plămădească la
Ierusalim şi până la Uniunea Europeană de astăzi, aşezată şi bine
conturată de crezul comun în democraţie, libertate, recunoaşterea
valorilor umaniste şi solidaritate socială, conducerea politică
orientată către valorile tradiţionale ale creştinismului a încercat
transformarea
lumii într-un loc cât mai aproape de desăvârşire. Cu siguranţă,
acest obiectiv suprem a întâlnit de-a lungul veacurilor piedici, ob-
stacole şi chiar duşmani de temut: secolului lui Pericle i s-au opus
veacuri de tiranie, Romei călăuzite de justiţie, onoare şi raţiune i
s-a înfăţişat distrugătorul Nero, toleranţei şi ecumenismului
creştin în sensul său profund i s-a opus Inchiziţia, iar democraţia,
liberalismul şi umanismul european din secolul XX a cunoscut
duşmănia pustiitoare a sistemelor totalitare încarnate de un
Hitler, de un Stalin.
Aşadar lupta politică pentru eliberarea şi emanciparea spiri-
tului uman, dar şi pe cel al popoarelor reprezintă înrolarea vo-
luntară într-un război extins împotriva ignoranţei, intoleranţei
şi al lăcomiei. Cu siguranţă nici România nu s-a sustras acestui
model evolutiv. Progresul economic, social, cultural, uman din
perioada interbelică s-a lovit întâi de dictatura lui Carol al II-lea,
apoi de exaltarea legionară, urmată de regimul inflexibil al mare-
şalului Antonescu, culminând cu ruinarea ţării impusă de un
regim bolşevic de la Moscova. După decembrie 1989 am
încăput pe mâna negustorilor de suflete. Această corupţie
generalizată nu ne lasă astăzi să respirăm aerul curat al
Civilizaţiei.
ALIANŢA BINELUI
Avem nevoie de o alianţă a Binelui! Şlefuindu-ne mintea
şi elevându-ne sufletul, înţelegem importanţa lucrării noastre!

ORESTE TEODORESCU
Dumnezeu participă prin noi la construirea Templului Sfânt, ca
un lăcaş al iubirii de oameni, al dreptăţii şi al împăcării!
Să repetăm şi noi, în singurătatea cămăruţei noastre, un
legământ scris cu aproape două mii de ani în urmă de către
esenieni:
„Doresc şi mă voi strădui să trăiesc asemenea Arborelui
Vieţii plantat de către marii maeştri ai Fraternităţii, cu Tatăl meu
Ceresc, care a plantat Grădina Eternă a Universului şi mi-a dat
spiritul, cu Maica mea Pământească, care a plantat marea
Grădină a Pământului şi mi-a dat corpul, cu fraţii mei care lu-
crează în Grădina Fraternităţii noastre!"
Fie că în această sfântă şi curată alianţă să intre cei cu mintea
înţeleaptă, sufletul iubitor şi trupul cumpătat. Soldaţii Luminii
nu îngenunchează decât în faţa Domnului Cerului şi Hristosu-
lui său! Dar stăpânirile, stăpânitorii acestei lumi, grozavii şi
corupţii care, îmbătaţi de putere, îi umilesc, batjocoresc şi
prigo-
nesc pe cei drepţi se pregătesc şi ei pentru ultima alianţă a răului.
Să nu ne fie teamă, căci Mielul cel Sfânt ne va scrie numele
său pe frunte!
SÂ FIM CURAŢI, ZÂMBITORI ŞI DÂRJI!

In fiecare clipă a vieţii noastre ducem această luptă între

voinţa Tatălui şi propriile patimi păcătoase. In funcţie de ce
tabără învinge, soarta lumii pendulează între Fericire şi năpastă,
între Iubire şi ură. Azi sunt semne destul de îngrijorătoare! Deci
este cu atât mai importantă Alianţa spiritelor libere, de slujitori
ai Binelui Universal prin armele sfinte ale împăratului nostru:
Iubirea, Iertarea, Generozitatea, Blândeţea, şi nu în ultimul
rând spiritul de sacrificiu, ştiind că binefăcătorii omenirii sunt
primii răstigniţi şi chinuiţi. Dar cum să nu stai semeţ în faţa
nedreptăţii când ştii şi îl simţi pe Dumnezeu că îţi zâmbeşte şi
te mângâie? Codul lui Oreste

Spre finalul acestor rânduri, poate pentru unii cam exaltate,

daţi-mi voie să mai citez ceva, de data aceasta din Cartea egipteană
a morţilor:
„Răutatea din mine a fost distrusă; ucisă a fost ura din mine.
Şters este păcatul ce mi-a aparţinut. Merg pe calea ce o cunosc,
către insula dreptăţii. Ajung în tărâmul orizontului ceresc, trec
prin sfânta poartă. O, zei ce îmi veniţi în cale! Intindeţi-vă
braţele spre mine! Am devenit un zeu în rând cu voi. Am vin-
decat ochiul Soarelui după ce fusese rănit. In ziua luptei, de către
cei doi adversari."
Pace tuturor!
UN VIS CARE SE VA ADEVERI.
CURÂND!

România, după ce îşi va găsi înţelepciunea de a aduce pace în

mediul politic, sprijinită de Biserica Ortodoxă, care se bucură de
încrederea generală a poporului nostru, va începe o construcţie
durabilă şi va întări cu mijloace democratice graniţa unde se ter-
mină spaţiul comunitar, va inocula ideile de progres, pace şi armo-
nie în Balcani, va redeştepta nevoia de demnitate şi echilibru în
comunităţile româneşti din toată lumea şi va oferi găzduire celor
care nu-şi găsesc libertatea, într-o Moldovă aflată sub ocupaţie
străină. Vom vedea şi vom înţelege cu toţii că Alianţa înaltelor
valori şi principii o să includă o Românie puternică, echilibrată şi
dornică de afirmare spirituală. Putem spera ca odată să facem şi
noi parte din Regatul Cerului, unde egoismul, vanitatea, excesele,
dictatura sunt întemniţate. Când vom înţelege ce ţară minunată
ne-au dăruit strămoşii noştri, când vom vindeca toate rănile
produse din ignoranţă, lăcomie şi chiar ticăloşie, când ne vom
armoniza cu semenii, cu natura şi cu Dumnezeu, atunci ne vom

ORESTE TEODORESCU
scutura asemenea mârţoagei din basme şi, suflând în jăratic, vom
fi liberi ca mustangul alb! Să rostim şi noi, asemenea Sfântului Ioan:
„Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: Da, Eu vin curând.
Amin! Vino Doamne Isuse. Harul Domnului Isus Hristos, să fie
cu voi toţi! Amin!"
CE ESTE RĂUL?

Afirmaţia absolută a răului este negarea lui Dumnezeu,

care este raţiunea supremă şi absolută a binelui.
A
In plan mental, răul este negarea raţiunii.
A
In plan moral, este negarea datoriei.
A
In plan fizic, negarea legilor naturii.
Solidaritatea în rău se naşte atunci când ura, nedreptatea,
despotismul, ignoranţa, materialismul şi egoismul oferă fiinţei
un refugiu iluzoriu unde îşi poate hrăni patimile, orgoliile şi
vanităţile. Acestor insule de întuneric şi tenebre, omul de
lumină
A

le opune înţelepciunea, Iubirea, Dreptatea, Iertarea, Onoarea,

Sacrificiul, Cunoaşterea.
UN GÂND BUN

Somnul este o baie în lumina vieţii sau în fosforul morţii.

Cel care adoarme cu gânduri de dreptate şi dragoste călătoreşte
în astralul superior întâlnind acolo Lumina care îl hrăneşte. Cel
care adoarme, însă cu gânduri de ură şi minciună se trezeşte în
infernul întunericului astral, lume a fantomelor şi strigoilor care
îl vor secătui de vlagă.
Codul lui Oreste
 Există un magnetism al binelui care aduce lumina până şi în
cel mai întunecat ungher, cum totodată există şi un magnetism
fatal al răului care perverteşte şi corupe sufletele celor dominaţi
de dezordine.
Pentru a ne păstra vigilenţa, să medităm la învăţătura lui
Mahatma Gandhi:
„Fericirea este armonia dintre ce gândeşti, ceea ce spui şi
ceea ce eşti!"
UN MIC EXERCIŢIU DE PERCEPŢIE

Aşa cum oraşul se află într-o ţară, iar aceasta pe un conti-

nent de pe o planetă din sistemul solar, care, la rândul său este
unul dintre infinitele clustere galactice, tot astfel am putea
călători în moleculă, din moleculă în atom, proton şi electron,
trecând de la tahion la quarc. înţelegem astfel că ne desfăşurăm
existenţele între plus şi minus infinit, în fiecare secundă a vieţii
noastre, şi totul se leagă armonios într-o singură simfonie. Şi
iată cum ne răsună în memoria ancestrală vocea lui Pitagora:
„Totul în univers este matematică şi muzică"! Astăzi, noi
cunoaştem
şirul lui Fibonacci, care este o secvenţă de numere în care
fiecare număr se obţine din suma precedentelor două din şir.
Astfel, primele 10 numere ale şirului sunt:
1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55... (primele 2 numere sunt pre-
definite, iar restul se obţin în mod recursiv, din suma preceden-
telor două: 3 = 2 + 1,5 = 3 + 2, şamd. Deţinem secretul numărului
de aur. El este mai mic decât pătratul său cu exact o unitate. Sau
altfel spus este soluţia ecuaţiei x2-x-l = 0. Valoarea lui este de
aproximativ 1,618 şi interesant este că îl regăsim peste tot în
natură, chiar şi în proporţiile construcţiilor care ne înconjoară.
El reprezintă cea mai armonioasă împărţire, proporţionare a

ORESTE TEODORESCU
figurilor geometrice pe care omul a descoperit-o până în prezent.
Radionica ne învaţă că suntem şi într-un univers frecvenţional şi
că există un ritm, o pulsaţie constantă.
Atunci, dacă tot înţelegem că aparţinem întregului, de ce ne
mai războim cu natura, cu noi înşine, cu semenii, pentru a im-
pune un monopol pe adevăr? De ce nu rupem odată
raportul ăsta nefericit dintre cauză şi efect? In lumea
spiritului nu mai există dualitate, ci doar Unitate!
Cine are urechi să audă, cine are ochi să vadă, cine are
minte să priceapă!
ÎN CĂUTAREA UNITĂŢII

Pentru a observa unitatea conceptuală a apartenenţei uma-

nităţii la întreg, daţi-mi voie să vă ofer spre meditaţie şi contem-
plare „Cele şase Versuri Vajra", bijuteria învăţăturilor Dzoghen,
caligrafiate de Chogyal Namkhai Norbu, un mare boddhistava
de lumină, încarnat într-un maestru tibetan:
„Deşi fenomenele aparente se manifestă ca diversitate, această
diversitate este totuşi non-duală şi, din multitudinea de lucruri
individuale care există, nici unul nu poate fi închis într-un con-
cept limitat. Liberi fiind de capcana oricărei tentaţii de a spune
că lucrurile «sunt aşa» sau că «sunt altfel», devine limpede că
toate formele manifeste sunt aspecte ale infinitului fără de formă,
şi, inseparabile de el, sunt ele înseşi desăvârşite. Văzând că totul
este în sine desăvârşit de la începutul începuturilor, boala
năzuinţei după orice fel de realizare se vindecă de la sine şi, doar
rămânând în starea naturală aşa cum este ea, prezenţa contem-
plaţiei non-duale răsare continuu, spontan."
însuşi creierul nostru ne oferă zilnic manifestarea unităţii în
diversitate. Iată, emisfera cerebrală stângă, raţională, concretă,
Codul lui Oreste

ordonată este autonomă şi independentă faţă de emisfera

dreaptă care guvernează abstractul, imaginaţia, creaţia, sponta-
neitatea, şi totuşi, deşi au funcţii atât de diferite şi lucrează liber,
cele două formează o singură minte!
ASTĂZI...

Astăzi...
Astăzi sunt calm,
Astăzi sunt liniştit şi lipsit de griji,
Astăzi sunt recunoscător pentru tot ceea ce am.
Astăzi lucrez cu perseverenţă asupra perfecţionării mele,
Astăzi sunt blând şi generos cu semenii mei!
Aşa să-mi ajute Tatăl meu Ceresc, Maica Pământească şi Fiul
Domnului şi al Omului!
ÎN NUMELE TRANDAFIRULUI...

De ce a stârnit atâta indignare, acum două decenii şi ceva,

superbul roman Numele Trandafirului al lui Umberto Eco? Pen-
tru că vorbea despre o taină teribilă, care, încăpută în mâinile
celor mulţi (vulgul, cum era catalogat poporul de către sistemul
inchizitorial format din prelaţi şi nobili), ar fi năruit sistemele
opresoare şi manipulatoare, încă de atunci. Nu mai este nici
un secret că Doctrinei Iubirii oferite Omenirii de către Logosul
Divin i s-a opus, aproape dintotdeauna, cea a fricii, opera înge-
rilor căzuţi. Marele secret, pentru păstrarea căruia au fost puse
în mişcare grupuri oculte şi conspiraţioniste, este Cartea Râsului
de Aristotel. Zâmbetul, bucuria şi iubirea necondiţionată alungă

ORESTE TEODORESCU
imediat teama, tristeţea şi confuzia. Iniţiaţii Orientului şi ai
Occidentului au ştiut dintotdeauna că armele întunericului nu au
nici un efect atunci când se întâlnesc cu Fericirea!
Astăzi, popoarele au posibilitatea să iasă din sclavie renun-
ţând la temeri şi angoase şi plonjând în dimensiunea liniştii men-
tale, a păcii sufleteşti, a grijii şi interesului pentru binele
aproapelui. Frica este poate cea mai mare hulă! Dacă însuşi
Tatăl Ceresc ne-a suflat viaţă peste lutul trupului şi 1-a dat
Umanităţii pe cel mai Iubit Fiu al Său, ca maestru spiritual,
învăţându-ne Calea, atunci oare de ce să ne mai fie teamă? Cui
slujeşte lipsa noastră de credinţă, de cunoaştere? Cine se
înfruptă din roadele lăcomiei?
2012, ÎNCEPUT SAU SFÂRŞIT?

- ciclurile cosmice şi moştenirea maya -

1562. Conchistadorii conduşi de prelaţii catolici aruncă în

foc textele mayaşe. Motivul ascuns: ecumenismul sistemului
de
gândire. Biserica Romană abia reuşise cu câteva secole în urmă
să înăbuşe mişcările eretice ale catharilor şi albigenzilor. Pentru
indigenii maya, nu exista decât o singură religie - evoluţia per-
manentă a conştiinţei, un singur popor - umanitatea, un singur
drum către reintegrarea lumilor pierdute - pacea, un singur
adevăr care însumează fiecare adevăr individual! Astfel, mono-
polul adevărului pe care papalitatea îl impunea cu sabia în noile
teritorii ocupate se vedea ameninţat de codicele descoperite în
selva amazoniană.
Totuşi, calendarul mayaş supravieţuieşte printr-un miracol
şi stârneşte, încă de la început, interes şi emoţie. Toate calculele
astronomice, deosebit de precise, se opresc la 21.12.2012.
Codul lui Ores te

Demersurile de descifrare a profeţiilor mayaşe pornesc,

aproape de fiecare dată, de la matricea celor patru Cicluri Supe-
rioare ale Creaţiei şi a celor treisprezece energii (zeităţi-entităţi)
pe care le găzduiesc.
Ciclurile Ciclul Ciclul Ciclul Ciclul
Superioar Naţional Planetar Galactic Universal
e
ale
Creaţiei
Energia 13 baktun 13 katun 13 tun 13 uinal
dominantă 5125 ani; 256 ani; 12,8 ani; 160 de
13 13 13 zile;
zile/nopţi zile/nopţi zile/nopţi 13 zile/
a câte a câte a câte 360 nopţi
394,3 ani 19,7 ani zile a câte 20
de
zile
Ziua întâi. 1 1 august 24 iulie 5 ianuarie 1 1
Cerul 1 3115- 1755- 1999 februarie -
Xiuhtecuht 1721 1775 -31 3 martie
ili i.Hr. decem- 201 1
Zeul brie 1999
Focului
şi al
Timpului
Prima 2721- 1755- 31 3-23
noapte. 2326 Î.Hr. 1794 decembrie martie
Cerul 2 1999-
Tlaltecuhtli 25
Zeul decembrie
Pământulu 2000
i
Ziua a 2326- 1755- 25 23 martie -
doua. 1932 1794 decembrie 12 aprilie
Cerul 3 i.Hr. 2000-
Chalchi- 20
uhtlicue decembrie
Zeiţa Apei 2001
A doua 1932- 1814- 20 12 aprilie
noapte. 1538 1834 decembrie —
Cerul 4 i.Hr. 2001 - 2 mai
Tonatiuh 15
Zeul decembrie
Soarelui şi 2002
al
Războinicil
or
Ziua a 1538- 1834- 15 2-22 mai
treia. 1144 1854 decembrie
Cerul 5 Î.Hr. 2002-
Tlacolteotl 10
Zeiţa decembrie
Iubirii 2003
şi a
Renaşterii
A treia 1 144-749 1854- 10 22 mai -
noapte. Î.Hr. 1873 decembrie 1 1 iunie
Cerul 6 2003 -
Mictlante- 4
cuhtli decembrie
Zeul Morţii 2004
56
ORESTE TEODORESCU
imediat teama, tristeţea şi confuzia. Iniţiaţii Orientului şi ai
Occidentului au ştiut dintotdeauna că armele întunericului nu au
nici un efect atunci când se întâlnesc cu Fericirea!
Astăzi, popoarele au posibilitatea să iasă din sclavie renun-
ţând la temeri şi angoase şi plonjând în dimensiunea liniştii men-
tale, a păcii sufleteşti, a grijii şi interesului pentru binele
aproapelui. Frica este poate cea mai mare hulă! Dacă însuşi
Tatăl Ceresc ne-a suflat viaţă peste lutul trupului şi 1-a dat
Umanităţii pe cel mai Iubit Fiu al Său, ca maestru spiritual,
învăţându-ne Calea, atunci oare de ce să ne mai fie teamă? Cui
slujeşte lipsa noastră de credinţă, de cunoaştere? Cine se
înfruptă din roadele lăcomiei?
2012, ÎNCEPUT SAU SFÂRŞIT?

- ciclurile cosmice şi moştenirea maya -

1562. Conchistadorii conduşi de prelaţii catolici aruncă în

foc textele mayaşe. Motivul ascuns: ecumenismul sistemului
de
gândire. Biserica Romană abia reuşise cu câteva secole în urmă
să înăbuşe mişcările eretice ale catharilor şi albigenzilor. Pentru
indigenii maya, nu exista decât o singură religie - evoluţia per-
manentă a conştiinţei, un singur popor - umanitatea, un singur
drum către reintegrarea lumilor pierdute - pacea, un singur
adevăr care însumează fiecare adevăr individual! Astfel, mono-
polul adevărului pe care papalitatea îl impunea cu sabia în noile
teritorii ocupate se vedea ameninţat de codicele descoperite în
selva amazoniană.
 Totuşi, calendarul mayaş supravieţuieşte printr-un miracol
şi stârneşte, încă de la început, interes şi emoţie. Toate calculele
astronomice, deosebit de precise, se opresc la 21.12.2012.
Codul lui Oreste
57
Demersurile de descifrare a profeţiilor mayaşe pornesc,
aproape de fiecare dată, de la matricea celor patru Cicluri Supe-
rioare ale Creaţiei şi a celor treisprezece energii (zeităţi-entităţi)
pe care le găzduiesc.
Ciclurile Ciclul Ciclul Ciclul Ciclul
Superioar Naţional Planetar Galactic Universal
e
ale
Creaţiei
Energia 13 baktun 13 katun 13 tun 13 uinal
dominantă 5125 ani; 256 ani; 12,8 ani; 160 de
13 13 13 zile;
zile/nopţi zile/nopţi zile/nopţi 13 zile/
a câte a câte a câte 360 nopţi
394,3 ani 19,7 ani zile a câte 20
de
zile
Ziua întâi. 1 1 august 24 iulie 5 ianuarie 11
Cerul 1 3115-1721 1755- 1999 februarie -
Xiuhtecuht Î.Hr. 1775 - 31 3 martie
ili decem- 2011
Zeul brie 1999
Focului
şi al
Timpului
Prima 2721-2326 1755- 31 3-23
noapte. Î.Hr. 1794 decembrie martie
Cerul 2 1999-
Tlaltecuhtli 25
Zeul decembrie
Pământulu 2000
i

Ziua a 2326-1932 1755- 25 23 martie -

doua. Î.Hr. 1794 decembrie 12 aprilie
Cerul 3 2000-
Chalchi- 20
uhtlicue decembrie
Zeiţa Apei 2001
A doua 1932-1538 1814- 20 12 aprilie
noapte. Î.Hr. 1834 decembrie —
Cerul 4 2001 - 2 mai
Tonatiuh 15
Zeul decembrie
Soarelui şi 2002
al
Războinici
lor
Ziua a 1538-1144 1834- 15 2-22 mai
treia. i.Hr. 1854 decembrie
Cerul 5 2002-
Tlacolteotl 10
Zeiţa decembrie
Iubirii 2003
şi a
Renaşterii
A treia 1 144-749 1854- 10 22 mai -
noapte. Î.Hr. 1873 decembrie 1 1 iunie
Cerul 6 2003 -
Mictlante- 4
cuhtli decembrie
Zeul Morţii 2004
58
ORESTE TEODORESCU
Ziua a 749-355 1873-18934 11 iunie—
patra. Î.Hr. decembrie 1 iulie
Cerul 7 2004-
Cinteotl 29
Zeul noiembrie
Porumbulu 2005
i şi
al
Subzistenţ
ei
A patra 355—40 1893-191329 1-21 iulie
noapte. d.Hr. noiembrie
Cerul 8 2005-
Tlaloc 24
Zeul Ploii noiembrie
şi 2006
al
Războiului
Ziua a 40-434 1913-193224 21 iulie—
cincea. d.Hr. noiembrie 10 august
Cerul 9 2006-
Quetzalco 19
atl noiembrie
Zeul 2007
Luminii
A cincea 434-829 1932-195219 10-30
noapte. d.Hr. noiembrie august
Cerul 10 2007-
Tezcatlipo 13
ca noiembrie
Zeul 2008
întunericul
ui
Ziua a 829-1223 1952-197213 30 august
şasea. d.Hr. noiembrie -
Cerul 11 2008- 11
Yohualticitl 8 septembrie
Zeiţa noiembrie
Naşterii 2009
A şasea 1223- 1972-19928 19
noapte. 1617 noiembrie septembrie
Cerul d.Hr. 2009- -8
12 3 octombrie
Tlahuizcap noiembrie
an- 2010
tecuhtli
Zeul
Dimineţii
Ziua a 1617- 1992- 3 9-28
şaptea. 28 28 noiembrie octombrie
Cerul 13 octombrie octombrie 2012-
Ometeotl 2011 2011 28
Marele octombrie
Zeu 201 1
Creator
Aşadar, se observă destul de uşor faptul că pentru mayaşi
exista un Plan Divin al Timpului. Profeţiile sunt însă univer-
sale şi se hrănesc din aceeaşi vibraţie a Dimensiunii
Spirituale.
Să adăugăm aici elemente profetice de aceeaşi valoare şi precizie
Codul lui Oreste
59
ca acelea ale Civilizaţiei Maya, precum Kabbala, Tarotul,
Profeţiile hinduse despre Kali-Yuga, Nostradamus, profeţiile in-
dienilor Hopi... In linii generale, toate aceste „mărturii" din
lume spirituală vorbesc despre lupta finală între Adevăr şi igno-
ranţă, între Lumină şi întuneric, între Iubire şi ură. Supra-
vieţuitorii acestui teribil război vor forma Umanitatea Epocii de
Aur. „Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor avea trebuinţă nici
de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu
îi va lumina. Şi vor împărţi în vecii vecilor" (Apocalipsa Sfân-
tului Ioan, 22-5).
DIN EVANGHELIA PĂCII...

Pentru că s-a discutat despre teamă şi manipulare, despre

bine şi rău, vă rog să vă aplecaţi asupra unui text din Evanghelia
eseniană a păcii, descoperită în 1947, la Nag Hammadi:
„Când voi sunteţi întrebaţi de care ţară aparţineţi, să nu
spuneţi că de cutare sau de cutare, deoarece, dacă este adevărat că
săracul corp fizic aparţine unui colţişor oarecare de pământ, voi,
O Copii ai Luminii, aparţineţi Fraternităţii, care cuprinde toate
cerurile şi dincolo de ele şi de la Tatăl vostru Ceresc au coborât
nu numai seminţele taţilor şi bunicilor voştri, dar a tuturor
fiinţelor care au fost create pe Pământ. într-adevăr, voi sunteţi
Fii de Dumnezeu şi toţi oamenii sunt fraţii voştri. Şi având pe
Dumnezeu, Creatorul vostru şi Tatăl vostru şi Păzitorul vostru,
aceasta nu ne eliberează de toate supărările şi de teamă?"
Cred că textul este suficient de clar, ca să nu-i tulbure şi mai
tare jpe cei deja confuzaţi.
In iubire nu există moarte!
60
ORESTE TEODORESCU
CHEIA FERICIRII

Există un raport etern între cauză şi efect, între acţiune şi

reacţiune. Marea înţelepciune oferită nouă de către Lumile
Cereşti este atât de simplă, încât ne este foarte greu, mai ales
occidentalilor, să o percepem ca pe Cheia Fericirii:
„Rodeşti bine, primeşti bine! Te cufunzi în rău şi întuneric,
atunci cum mai poţi zări lumina?"
Iar răul nu este altceva decât absenţa Binelui. Gnosticii
încercau să-1 definească pe Dumnezeu ca pe sursa eternă a Fru-
mosului, Armoniei, Păcii, înţelepciunii şi Cunoaşterii. Pentru
ei, „pânza pe care Marele Pictor şi-a pus întreaga creaţie este
plăsmuită din Iubire şi Iertare!"
RĂDĂCINILE LOGOSULUI
 Pentru că la început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era la
Dumnezeu, ar fi foarte bine să ne amintim că trebuie să
însămânţăm acest Cuvânt în sufletul nostru şi în cel al semenilor
noştri, pentru că aceasta să dea roade de tot felul, căci sufletul
omului este Pământul firesc al Cuvântului!
Fie ca seminţele Luminii să crească în rădăcini puternice
din acest lut primordial şi să ofere Umanităţii fructele Păcii,
Iertării şi ale Vieţii Veşnice!
SĂ OPUNEM FRICII IUBIREA!

Spre sfârşitul timpului acestei civilizaţii inechitabile se va

accentua foarte mult următorul şoc planetar. Nu este vorba
Codul lui Oreste
61
despre vreo dezvăluire teribilă, sau descoperire medicale epocale,
ori o inovaţie tehnologică, ci ne vom confrunta cu Frica! Teama
de boală, de moarte, de terorism, de catastrofe, cataclisme,
încălzire globală, singurătate, sărăcie, şi lista poate continua la
nesfârşit. Tuturor care vor să iasă din această angoasă sterilă şi
chinuitoare le propun să mediteze asupra celei mai vechi revelaţii
din Viziunea lui Enoh:
„Dumnezeu aşa vorbeşte omului:
Iţi spun: Fii liniştit, să ştii că Eu sunt Dumnezeu, ţi-am vor-
bit când te-ai născut, la prima ta vedere, la prima ta vorbă ros-
tită, la primul tău gând, la prima ta iubire, la primul tău cântec.
Iţi vorbesc prin iarba păşunilor, prin arborii pădurii, prin văi şi
dealuri, prin munţii sfinţi, prin ploaie şi zăpadă, prin valurile
mării, prin roua dimineţii şi prin pacea serii, prin splendoarea
soarelui, prin stelele strălucitoare, prin furtună şi nori, prin
tunet şi fulger. Iţi voi vorbi când vei fi singur, prin înţelepciunea
Părinţilor, la sfârşitul timpului, când tu vei fi văzut îngerii Mei,
în toată eternitatea. Ieri, Astăzi şi Mâine nu uita: Fii liniştit să ştii
că Eu sunt Dumnezeu!"
Mentalitatea fricii, după ce devine dominantă şi te inva-
dează, te transformă în sclav. Dacă vrei să te eliberezi, caută
Adevărul, după pilda şi povaţa Maestrului Universal, Fiul
Omului şi al Domnului, Isus Hristos. Iar Adevărul are un
sinonim: IUBIREA!
BINECUVÂNTAREA SFINŢILOR,
BALSAMUL OAMENILOR

Fie ca înţelepciunea să ne guverneze minţile!

Fie ca Iubirea să ne guverneze sufletele!
Fie ca Temperanţa să ne guverneze trupurile!
62 ORESTE TEODORESCU
1. înţelepciunea este templul unde sălăşluieşte Creatorul
nostru, Primul Logos. El a gândit Lumea, şi văzând că este
Bună, a înnobilat-o cu libertate şi inteligenţă! Aşadar putem găsi
şi aici o trinitate: Liberate (-) - Inteligenţă (+) - Inţelepciune(n)
2. Iubirea este templul unde sălăşluieşte Fiul Omului şi
al Domnului, al doilea Logos. El a iubit Lumea şi a iertat-o
pen- tru toate greşelile făcute din libertate, lipsa de
inteligenţă şi înţelepciune. Şi aici găsim o trinitate: Dreptate
(-) - Bunătate (+) - Iubire (n).
3. Temperanţa este templul unde sălăşluieşte Sfântul Duh,
al treilea Logos. El a echilibrat energiile Lumii, aducând sănătate,
putere şi fericire. In sfârşit, trinitatea de aici se poate traduce
aşa: Armonie (-) - Pace (+) - Cumpătare (n)!
CALEA BUCURIEI

Noi credem într-un Dumnezeu al Bucuriei, aşa ne-a învăţat

Mântuitorul. Sigur, mai sunt printre creştini unii care vor
Crucea şi Sângele, însă în simplitatea noastră pastorală noi îl pre-
ferăm pe cel care râde cu vameşii, care le ridică poverile celor
întunecaţi, care vindecă leproşii şi iartă păcătoşii, după ce se
smeresc. Părintele David dansa gol prin ploaie, Cântarea Cântă-
rilor înmiresmează planurile culturale şi spirituale, Psalmii sunt
nectarul eternei primăveri. Crucea noastră este de lemn şi goală,
căci pe ea, noi trebuie să ne răstignim viciile. Cel în care credem
este Calea, Adevărul şi Viaţa! Aşadar, noi celebrăm viaţa în toată
splendoarea şi simplitatea sa.
 Să trăim în convergenţă, armonie şi pace. Unitate în diver-
sitate! Tristeţea poate fi o dulceaţă de cireşe amare, doar dacă, se
naşte din dragoste, altminteri... mai bine renunţăm la ea!
Codul lui Oreste
63
ATRIBUTELE OMULUI LUMINII

Pentru a cunoaşte lumea şi pentru a o simţi cu acurateţe şi

profunzime, trebuie să ne încredem în simţurile noastre: văzul,
auzul, pipăitul, mirosul şi gustul, însă pentru a înţelege Univer-
sul cu toate legile, principiile şi acţiunile sale, este de la sine
înţeles că avem nevoie de studiul filosofiei, religiei, al ştiinţelor
şi artelor. Din ele se nasc Credinţa, Speranţa şi Caritatea.
Apoi,
pentru a putea înţelege esenţa umanităţii, este necesară aplecarea
asupra gramaticii, retoricii, logicii, matematicii, astrologiei şi nu
în cele din urmă a muzicii.
Aşadar, pentru a putea progresa în desăvârşirea noastră de
oameni ai luminii, avem cu toţii nevoie de CUNOAŞTERE!
SENTIMENT ŞI SEXUALITATE
ÎN EVUL MEDIU

Iubirea nu înseamnă doar trup, din moment ce are în vedere

sentimentul, şi nu este doar spirit, din moment ce se consumă între
două trupuri.
MAURICE MERLEAU-PONTY, Elogiul filosofiei şi alte eseuri

Nu ne putem cenzura o întrebare firească, după ce citim

Cântarea Cântărilor, bijuteria atât de fină şi strălucitoare a
Vechiului Testament, şi mai ales după ce studiem istoria erotis-
mului în epoca medievală. Diferenţa dintre textul mustind de
sentiment şi pasiune şi sensurile alegorice, transfigurate, reci din
secolele al X-lea, până în secolul al XlV-lea, este atât de evidentă,
încât ne vedem nevoiţi să plonjăm, plini de curiozitate, în labo-
ratoarele minţilor puternic generatoare ale Inchiziţiei. Insă,
înainte de călătoria în timp, să ne înmiresmăm puţin:
64
ORESTE TEODORESCU
 „...în fine sui-m-aş ziceam eu şi de-ale lui crengi m-aş apuca,
sânii tăi mi-ar fi drept struguri, suflul gurii tale ca mirosul de
mere. Sărutarea ta mai dulce ar fi ca vinul, ce-ar curge din belşug
spre al tău iubit, ale lui buze-nflăcărate potolind". Iar iubita îi
răspunde mirelui: „Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu îl
poartă! Hai, iubitul meu, la câmp, hai la ţară să petrecem!"
Observăm, lesne, cum erotismul răzbate şi se confundă cu
însăşi natura, căci reducerea cea mai simplă a creaţiei este cuplul:
albina care polenizează floarea, cerul care fertilizează pământul şi
omul care-şi regăseşte unitatea prin taina cununiei. In mod
oarecum paradoxal, aceste trimiteri la originea lumilor create din
împre- unarea energiilor complementare sunt descifrate altfel în
Evul Mediu. El interpretează perinia de mirt a iubitului care se
ascunde între sânii iubitei ca fiind comunitatea credincioşilor
aşezată între cele două surse de hrană: spirituală şi lumească,
astfel sânul stâng aduce miere, iar cel drept lapte. Termenul atât de
simplu, apare în Evul Mediu ca „liniştea cenobiţilor", „conştiinţa
fiecăruia", „tihna contemplării sfinte", dar sensul propriu lipseşte cu
desăvârşire.
Pentru Biserica Evului întunecat, dragostea nu putea fi eros,
ci agape, sau, altfel spus, destinul omului este de a se uni cu Dum-
nezeu, nefiindu-i de trebuinţă sentimente şi relaţii cu parteneri de
sex opus. Nu găsim în nici un text, din prima perioadă medievală,
termenul de amor. Păcatul originar transformă relaţia sexuală care
devine ambiguă şi uneori stricată, deşi ea rămâne fundamentală.
Pildele lui Solomon întăresc acest punct de vedere în iudeo-creşti-
nism: „Să te mângâi cu femeia ta din tinereţe", sau apocrifa
Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah: „Soarele când răsare
între cele înalte ale Domnului şi frumuseţea femeii celei bune,
podoabă este casei sale". In zorii apariţiei sale, creştinismul se
subordonează vi- ziunii Mântuitorului care spune despre
căsătorie: „Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup" (Matei 19, 6).
Pentru apostolul Pavel, căsătoria este taină prin sexualitate ea se
sacralizează: „Celor
necăsătoriţi şi văduvelor, le spun: Bine este pentru ei să rămână ca
mine, dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă
Codul lui Ores te
65
mai bine este să se căsătorească, decât să ardă", iar Ioan
se concen-
trează asupra spiritului, şi mai puţin asupra trupului zicând:
„... dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa Duhului este viaţă şi
pace; fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu,
căci nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici nu poate. Iar cei ce
sunt în carne nu pot să-i placă lui Dumnezeu."
Deci sexualitatea începe să fie privită ca pe o necesitate între
soţi, însă ea trebuie să fie raţională, să fie cum stă scris în Epis-
tola întâi către Tesaloniceni (4, 4): „Ca să ştie fiecare dintre voi
să-şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste". Dacă adăugăm
aici şi ce credeau Părinţii Bisericii despre „trupul putrezitor care
îngreunează sufletul", putem să ne facem o impresie de ansam-
blu asupra sexualităţii în dinamica Evului Mediu. Pentru ei, şi
mai ales pentru Sfântul Augustin, curăţenia cuplului este coruptă
de desfrânare: „Cu osebire în clipa actului infam inima devine cu
adevărat, întru totul, sclava trupului". Aşadar, pentru această pe-
rioadă istorică, lungă de aproape un mileniu, până la Renaştere,
nu prea exista pasiune între sexe, ci doar respect, prietenie şi res-
pectarea învăţăturii lui Isus: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă!"
A fost nevoie de un salt istoric, de la rigiditatea medievală la
umanismul exacerbat al Renaşterii, ca Iubirea să înnobileze relaţiile
din cuplu. Odată cu venirea trubadurilor, apare pentru prima
oară şi conceptul de „amor primus" sau dragoste la prima vedere.
SFÂRŞITUL, CA FERICIT PRETEXT
PENTRU UN ALT ÎNCEPUT!

Iată cât de minunat se exprimă Unicul în marea Sa diversitate:

„Fiinţele spirituale vor rămâne pentru a crea o lume şi o
naţiune sub o singură putere, cea a Creatorului."
Profeţie Hopi
66
ORESTE TEODORESCU
„Şi am văzut, iar, un tron mare alb şi pe Cel ce şedea pe el."
Apocalipsa Sf. Ioan Teologul, 20:11
 „Din nou, cum veţi ajunge să înţelegeţi ce reprezintă Ziua
Judecăţii de Apoi? Ziua în care nici un suflet nu va mai controla
nimic pentru un alt suflet şi controlul va fi în întregime al lui
Allah".
Sura 82: 17-19, Coran.
O... MENIRE

Omul este o creaţie de lumină, foc, aer, apă şi pământ.

Când duhul (spiritul) nostru părăseşte spaţiul tridimensional în
care îşi trăieşte experienţa vieţii, persoana, oasele şi carnea
noastră se întorc în sânul Maicii Geea, sângele ne este preluat
de şuvoiul apelor, mintea devine aer, sufletul se întoarce prin foc
purifică ndu-se!
Cărţile sfinte, dar cu predilecţie Coranul, ne învaţă cum se
comportă stihiile invizibile, djinii văzduhurilor, îngerii şi arhan-
ghelii, dar şi demonii, cu această creaţie înaltă, zămislită după
chipul şi asemănarea Elohimilor. Aşadar, nu suntem niciodată
singuri, pe poteca noastră îngustă care ne conduce spre Casă,
sau ne rătăceşte şi mai tare, în funcţie de gândurile, vorbele şi
faptele noastre. Să ne întoarcem pentru o clipă privirile spre
interior şi
să medităm la esenţa noastră spirituală!
După acest exerciţiu minunat, vom ştii ce avem de făcut
pentru a ne duce la bun sfârşit menirea!
Codul lui Ores te
67
SALLAM MALEKUM,
SHALOM, PACE ŢIE...

Dumnezeu Unicul, tatăl întregii sale creaţii, a fost atât de

generos cu omul, încât nu 1-a lăsat să se călăuzească în această
viaţă numai cu ajutorul naturii perfecte cu care 1-a înzestrat,
ci i-a trimis în fiecare generaţie câte un profet care să-i aducă
mesajul său de Pace şi de încurajare în cunoaştere, înţelegere
şi armonie. Toate neamurile au cartea lor sfântă scrisă şi gân-
dită de însuşi EL, dar revelaţia oamenilor, pentru a se împlini
prorocirea: „şi Dumnezeu se descoperă pe Sine însuşi în
Creaţia lui!"
 Aşadar, găsim unicitate în diversitatea tradiţiilor şi culturilor
de la Vede, la Biblie şi de la Tao Te King la Coran! In toate
străluceşte splendoarea aceluia care este Calea, Adevărul şi Viaţa!
ŞTIINŢĂ ŞI RELIGIE

Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, se credea că omul este

creat din sângele menstrei. Un secol mai târziu, savanţii postu-
lau că viaţa apare din capul spermatozoidului. Disputele aveau
să se încingă în secolul al XVIII-lea, când cercetătorii
universităţilor din Germania, Franţa şi Anglia rosteau la unison că
omul este creat în întregime din ovulul femeii.
Observaţi ceva interesant până acum?
Ştiinţa făcea absolutamente abstracţie de Dumnezeu... cât
despre spirit, suflet... nici un cuvinţel scris în tratatele oficiale.
De-abia spre a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a afirmat că
embrionul este format din asocierea unui cromozom masculin
cu unul feminin, în faze succesive şi nu o singură dată.
68
ORESTE TEODORESCU
Dacă acei oameni de ştiinţa ar fi citit Coranul, ar fi aflat, încă
din secolul al VH-lea, ce spune despre naştere Allah Preaînaltul:
„Ce este cu voi că nu vă rugaţi lui Allah, aşa cum se cuvine, după
ce el v-a creat pe voi în mai multe faze? El vă creează în pânte-
cele mamelor voastre, făptură după făptură, în trei întunecimi".
(39:6)
Şi mai spun unii că religia este obscurantism şi îndobito-
cire... Este evident că toată ştiinţa descoperită, şi încă neaflată, se
află între paginile cărţilor sfinte. Trebuie doar citite şi căutate...
„trei întunecimi", iată tripartiţia: minte-suflet-trup!
TREPTELE SUFERINŢEI
ŞI GĂSIREA FERICIRILOR

1. Stupoarea-. Trecerea bruscă de la o stare de maximă

fericire la cea mai cumplită şi profundă nefericire. Această
răsturnare tragică de situaţie este cunoscută de greci datorită lui
Aristotel ca fiind katastrophe. Exemplul cel mai grăitor este al lui
Iov, din Vechiul Testament, care într-o singură zi ajunge de la cel
mai
bogat, drept şi respectat, într-o stare de degradare teribilă. îşi
pierde întreaga familie, averile şi sănătatea.
2. Angoasa: Suferinţa este trăită în spaime şi nelinişti.
3. Constanţa: Disperarea, deznădejdea şi depresia par că
nu au răgaz, nu există speranţă şi nici liman. Nici măcar
moartea nu se grăbeşte...
4. Amintirea: în această stare perplexă de suferinţă
generali- zată se proiectează fericirea trecută, imaginea
prosperităţii şi a demnităţii pierdute.
5. Condamnarea: Oprobriul public, plecarea prietenilor,
solitudinea impusă. După căderea socială, după pierderea
tuturor valorilor, individul rămâne exasperat, plictisit şi
nemângâiat. Codul lui Oreste
69
6. Revolta: Lupta cu destinul, învinovăţirea Providenţei,
negăsirea nici unui sens pentru suferinţă. Şi aici exemplul lui
Iov rămâne ca un reper: un om care se chinuie, căzut în cenuşă
şi noroi, cuprins de lepră, cu faţa plină de lacrimi.
Ei bine, pe această scară care coboară în abisurile întune-
cate ale meandrelor sufleteşti se află, fără ca măcar să ştie, cei
care trebuie să înveţe marea lecţie oferită personal (prin întru-
pare) de către Marele Nostru Creator, şi anume aceea că Spiritul
învinge materia, Iubirea risipeşte nefericirea, iar non-ataşamen-
tul faţă de valorile trecătoare îţi garantează liniştea şi fericirea!
Când nu ai nimic de pierdut, de ce să te mai temi? Aici este taina
Mântuitorului care spune: „Regatul meu nu este din lumea
aceasta..."
CÂTEVA CUGETĂRI ASUPRA
DIVINULUI ŞAPTE

Omul nu începe de la tălpile picioarelor şi se termină în

creştetul capului. Ar fi bine să înţelegem că nu suntem deloc o
creaţie mică, limitată, ci dimpotrivă, pornind de la premisa că
suntem zămisliţi după chipul şi asemănarea Domnului, putem
afirma că şi noi ne întindem de la minus la plus infinit. Astfel,
ştiinţele spirituale, coroborate cu descoperirile din domeniul
cuanticii ne prezintă la altă scară, paradoxală pentru unii, abe-
rantă pentru câţiva, dar întărită de profeţi, proroci şi maeştri
spirituali. Iată cum se prezintă tabloul mărit al fiinţei umane:
avem şapte corpuri energetice, guvernate de şapte arhangheli,
care se exprimă prin şapte frecvenţe cerebrale.
70
ORESTE TEODORESCU
Chakra Arhanghel Frecvenţa neuronală
Sahasrara Zadkiel Beta supraînalte
Ajna Uriel (35-1 5<!)HZ)
Complexul K (33-35
Hz)
Vishuda Rafael Beta înalte (16-32
Hz)
Anahata Gabriel Beta (12-16 Hz)
Manipura Chamuel Alfa (8-12 Hz)
SwadhistanJophiel Theta (4-8 Hz)
a
Muladhara Michael Delta (0,5-4 Hz)
Şi iată, în sfârşit, din Pildele lui Solomon, aflăm că: 1. înţe-
lepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi; 2. A înjunghiat
vite pentru ospăţ, a pregătit vinul cu mirodenii şi a întins masa sa;
3.Ea a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor cetăţii:
4. „Cine este neînţelept să intre la mine!" şi celor lipsiţi de buna-
chibzuială le zice: 5. „Veniţi şi mâncaţi din pâinea mea şi beţi din
vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii. 6. Părăsiţi
neînţelepciunea ca să rămâneţi cu viaţă şi umblaţi pe calea cea
dreaptă a priceperii!" 7. Cel ce ceartă pe batjocoritor îşi atrage dis-
preţul, şi cel ce dojeneşte pe cel fără de lege îşi atrage ocara; 8.
Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojeneşte pe cel
înţelept, şi el te va iubi; 9. Dă sfat celui înţelept, şi el se va face şi
mai înţelept; învaţă pe cel drept, şi el îşi va spori ştiinţa lui; 10.
începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este
ştiinţa Celui Sfânt; 11. Căci prin Domnul se vor înmulţi zilele tale
şi se vor adăuga ţie ani de viaţă; 12. Dacă tu eşti înţelept, eşti
înţelept pentru tine, şi dacă eşti batjocoritor, singur vei purta
ponosul; 13. Nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă şi care
nu ştie nimic; 14. Ea stă la uşa casei sale, pe un scaun înalt şi
strigă; 15.
Ca să poftească pe cei ce trec pe drum şi pe cei ce merg pe calea lor
fără să se abată: 16. „Cine este neînţelept să intre la mine!" şi celui
Codul lui Oreste
71
lipsit de bună-chibzuială îi zice: 17. „Apa furată e mai plăcută şi
pâinea mâncată pe furiş are gust mai bun". 18. Şi omul nu ştie că
acolo sunt numai umbre, iar cei pe care îi pofteşte nebunia se află
de mult în adâncurile Haosului (locuinţa morţilor).

„Cine are ochi să vadă! Cine are urechi s-audă! Şi cine are
minte să priceapă!"
ARMELE LUMINII

Cel mai iscusit vicleşug al diavolului este să ne convingă că nu

există.
CHARLES BAUDELAIRE

De diavol să nu ne temem, să nu i ne închinăm, ci dacă sun-

tem înţelepţi, să-1 cunoaştem, ca să ne putem feri de urzelile şi
de şireteniile sale! Atât creştinii, iudeii, cât şi musulmanii cred în
di- hotomia Bine-Rău! Pentru ei există cinci acte ale Marii Piese, şi
aici se află taina pentagramei cu vârful în jos. Misterul lui Adam
Kadmon căzut cu capul spre occident (vest) acolo unde apune
Soarele. Evreii îl numesc Satan, creştinii Satana care se traduce
prin Adversar, iar arabii îl numesc Sheitan care se ticluieşte
Acuzatorul, grecii îi zic Daimon, tradus prin diavol şi care
înseamnă Defăimătorul.
I. Satana se revoltă împotriva Creatorului.
II. Satana este judecat, pedepsit şi aruncat în Abis.
III. In căutarea răzbunării, el îl ispiteşte pe Om şi îl subjugă.
IV. Tatăl îşi trimite Preaiubitul său Fiu care se întrupează
şi îl surpă de diavol, arătându-ne Calea şi dându-ne armele de
lumină prin care să-1 învingem. Şi cea mai puternică, este Iubirea.
72
ORESTE TEODORESCU
V. La sfârşitul timpurilor, Satana îşi cheama
întreaga armată, condusă de Anticrist, pentru lupta
finală.
Suntem la sfârşitul actului al IV-lea. Oare când va începe
ultimul? Sau o fi început deja? Cine ştie?
De ce să ne temem, dacă suntem în Iubire?
TAINA ISPITIRII

Cobora un sol pe unde stam, cu semnul biruinţii-ncununat. El

lua cu sine umbra luiAdam, pe Moise-l lua, cu legea lui cinstită,
îl lua pe A bel, Noe, şi - Abraham.
DANTE ALIGHIERI, Divina Comedie

Atât de mult îşi iubeşte Domnul Creaţiile, încât acceptă ca

din infinit să ajungă om, să pătimească şi să ne arate Calea Rein-
tegrării. Hristosul, în cele patruzeci de zile petrecute în pustiu,
stă de vorbă, calm, dar vigilent cu Satan şi îi răspunde atât de
simplu şi frumos provocărilor. Prinţul acestei lumi îi cere Fiului
Omului şi al lui Dumnezeu să transforme pietrele în pâine când
îi este foame, dar El îi răspunde că omul nu se hrăneşte doar
cu pâine, ci cu orice cuvânt al Domnului. E primul semn că
Spiri- tul învinge Materia. Mai târziu, liber şi neconstrâns de
nimeni, Mântuitorul înmulţeşte pâinile şi peştii hrănind
noroadele, apoi, Acuzatorul îl urcă pe Templul din Ierusalim şi îl
ispiteşte să se arunce: „Căci scris este: îngerilor Săi va porunci
pentru Tine ca să te păzească..." Hristos nu plonjează în Abis,
ci se înalţă din Mormânt, primind cheile împărăţiei şi fiind ales
să judece vii şi morţii. A treia încercare a Leviatanului a fost să-
1 corupă ofe- rindu-I toate bogăţiile acestei lumi, dar Mesia îi
răspunde: „Este scris să te temi de Domnul Dumnezeul Tău şi
numai lui să-I Codul lui Oreste
73
slujeşti". Apoi, le spune fariseilor şi saducheilor că Regatul Său
nu este din lumea aceasta!
Observăm aşadar ce miză importantă este omul, dacă este
disputat, deopotrivă între Lumină şi întuneric!
DE CE?
 în teorie, suntem cu toţii plini de evlavie, generoşi, buni, ar-
monioşi. Credem în supremaţia binelui, în educaţie, progres,
prosperitate, însă vă întreb... oare, când ne aflăm faţă în faţă cu
Adversarul, cu Provocarea, cu Moartea, suntem capabili să tăiem
rădăcina răului, să ne răstignim cu adevărat viciile şi din lemnul
masiv şi greu al copacului Mândriei să ne facem o cruce mare, şi
smeriţi să urcăm Golgota noastră, pentru a ne uni cu întregul?
Până când ne vom lăsa înşelaţi de ego? Oare de ce, dacă naşii
noştri la botez ne-au „lepădat de Satana şi ne-au unit cu Hristos",
noi încă nu am reuşit să spunem ca Sfântul Pavel: „Acum nu eu
vorbesc, ci Hristos vorbeşte în mine", pentru ca mai apoi să
zâmbim în taină, ştiind că şi noi cu Tatăl una suntem?!
ETERNA LUPTĂ

Ideea luptei teribile şi profunde între Bine şi rău, între

Lumină şi întuneric, teză fundamentală pe care se bazează
dog- mele religiilor monoteiste: Iudaism, Creştinism şi Islam,
este mult mai veche. Astfel, în gnoza superbului şi sublimului
Egipt,
îl descoperim pe Seth, zeul pustiirii şi al dezmembrării oricărei
forme, al secetei şi al furtunii.
74
ORESTE TL'.ODORESCU
Duşmanul zeilor şi al oamenilor, el îl pizmuieşte pe propriul
frate Osiris, pe care-1 rupe în mii de bucăţi. în colţul opus al
plane- tei, în India, cel viclean are numele de Mrtyu, Mara care
derivă
din verbul a muri, aşadar el este imaginea morţii. îl ispiteşte pe
Siddharta cu pasiunile trupeşti, cu legătura faţă de materie şi prin
perpetuarea Samsarei (Roata Vieţii). Grecii îl plasează pe Tifon ca
pe rebelul, revoltatul împotriva ordinii cosmice, Fiu al urii, născut
din răutatea Herei, Tifon atacă însuşi Tronul măreţului Zeus.
Concluzia este, până la urmă, aceeaşi. Acuzatorul, Defăimătorul,
Revoltatul, îngerul Căzut, Satana, Iblis sau ce alte mii de denu-
miri o fi avut şi mai are, Duşmanul este produsul urii, căruia I s-a
opus dintotdeauna Iubirea, exprimată atât de splendid în cele
două legi ale Mântuitorului: „Iubeşte pe Domnul Dumnezeul Tău
cu toată nădejdea şi fiinţa, şi aproapele ca pe tine însuţi!"
 Conform credinţei lui Origene, dar şi a esoteriştilor auten-
tici, nu există damnare eternă. Iubirea Tatălui este atât de
mare, încât poate sparge şi lacătele Infernului. Cu o singură
condiţie, ca însuşi Răul să accepte Iubirea ca formă absolută a
Iertării!
CERTITUDINI ÎN GRĂDINA
CU PETALE DE CAIS

Nu am nici o îndoială că foarte curând gândurile noastre

vor fi aşezate în vitrina privirii şi cine este înţelept va şti să
citească adevărul în ochi. Fereastra sufletului va fi curăţată,
iar buzele nu vor mai rosti cuvintele altora, ci sensurile
profunde, izvorâte din limpezimea conştiinţei. Minţile se vor uni
cu ini-
mile, iar albastrul cerului nu va fi cu nimic mai presus decât zâm-
betul liniştit al celui ce a înţeles. Aşa cum Soarele încălzeşte şi
animă toate fiinţele, fără să facă vreo deosebire între ele, Lumina
Gnozei, Pacea şi Iubirea Tatălui vor sălăşlui în toate planurile
Codul lui Oreste
75
existenţei. Germenii Lumii Noi au fost plantaţi de mult. A sosit
timpul culesului de roade, şi să nu uităm că vom fi cu toţii
judecaţi, după poamele noastre, iar când Timpul se va opri, nici
măcar diavolul nu va mai fi prietenul ticălosului. Trufaşii, crimi-
nalii, lacomii şi trădătorii, sperjurii şi vicioşii, fiii atât de efe-
merelor Sodoma şi Gomora îşi vor frânge pumnii strigând:
„Unde este strălucirea noastră, ce valoare mai au banii şi armatele
noastre, când putregaiul se asociază cu pieile noastre de năpârci?"
Iar cei drepţi, curaţi, smeriţi, îmbrăcaţi în hainele virtuţii, cinstei
şi Iubirii se vor ruga, chiar şi în ultimul ceas, Domnului Suprem,
spunând: „Iartă-i că nici acum nu au ştiut ce fac!".
Sângele nevinovaţilor a strigat destul, foamea şi setea lumilor
a treia şi a patra au terminat de scris raportul către îngeri, victimele
abuzurilor de tot felul îşi îndreaptă indexurile către vinovaţi. Unde
se vor ascunde cei cu mâinile pătate? Cine le mai ascultă lamen-
taţiile? Au cerut lumea, dar şi-au pierdut sufletul... Prostia se iartă,
însă lipsa iubirii te văduveşte de viaţa veşnică. în anii ce vor urma
ne vom întâlni cu tot ceea ce am creat cu gândul, cu vorba şi cu
fapta. Ar putea fi bucuria reuşitei sau ruşinea lipsei.
 Dincolo de concepte, dogme, filosofii şi teologii complexe, ră-
mâne un singur Adevăr: „Nu există nimic în afara lui Dumnezeu!"
ATÂT DE SIMPLU...

Suntem în această viaţă în roata cauzei şi a efectului. Cu alte

cuvinte ne supunem legii: după faptă şi răsplată! Când Hristos ne
îndemna să întoarcem şi obrazul celălalt dacă suntem pălmuiţi,
viza tocmai această ciclicitate. Dacă am reacţiona la fel, nu am
putea ieşi din raportul acţiune-reacţiune! Dacă adăugăm aici şi:
„Cine ucide cu sabia, de sabie are parte" şi „cine ia pe alţii în
robie, va simţi povara jugului", înţelegem, parcă şi mai bine,
76
ORESTE TEODORESCU
definiţia karmei. Există o unitate conceptuală în toate tradiţiile
şi religiile lumii, şi nu o spun eu, ci însuşi Mircea Eliade în
toate studiile lui despre credinţe religioase, mituri şi legende.
Ştim ce avem de făcut, dar gândirea inerţială, teama şi lenea
ne împiedică încă să acţionăm. Adică să ne iubim duşmanii şi să-
i convertim la Lumină!
Simplu, nu ?
DESPRE FRICĂ, FĂRĂ TEAMĂ

Uneori, ne punem întrebarea firească cine şi de ce a inventat

frica? Prin ea pătrunde în noi întunericul îndoielii. Virgula dia-
volului. Aşa ne-am temut, în Grădina Edenului, că Dumnezeu
ne-a minţit, şi din frică smintită am muşcat din măr. De frică ne
îndepărtăm de prieteni şi de valori.
Teama de moarte, de ridicol, de sărăcie... ce bolovani uriaşi
în desaga unui călător care urcă Muntele! Văzând toate acestea,
Domnul ne-a trimis învăţătura Iubirii. Singura capabilă să ne
dezlege de Teamă!
Mie a încetat să-mi fie Frică!
FEŢELE FRICII

Am scris înainte despre teamă, întrucât omenirea a dez-

voltat o adevărată cultură a fricii. Nu am să trag teribila con-
cluzie teologică despre teamă ca hulă... căci dacă Viaţa
noastră
este în mâinile Domnului, atunci, lăsându-ne cuprinşi de frici,
înseamnă că nu-i acordăm Tatălui Ceresc suficient credit, ci am
să încerc să cataloghez câteva dintre etapele acestui experiment
Codul lui Oreste
77
ciudat constatând că acest sentiment capabil să ne paralizeze
voinţa s-a insinuat în toate domeniile vitale:
în religie: Frica de Dumnezeu.
In mediul înconjurător: Frica de cataclism,
în mediul politic: Frica de a pierde puterea,
în mediul social: Frica de sărăcie,
în mediul relaţiilor personale: Frica de dezamăgire.
Teama se exprimă cu maximum de potenţial:
în plan filosofic: Frica de moarte,
în plan sentimental: Frica de suferinţă,
în plan trupesc: Frica de boală.
Acum, dacă ne lăsăm bunul-simţ al observatorului detaşat şi
lucid să analizeze corect informaţia că întotdeauna cineva a pro-
fitat, câştigă şi va specula toate aceste breşe în structura noastră
de Lumină, vom putea înţelege că în acest domeniu, ca de
altminteri
în întregul joc al dualităţii, avem de-a face cu victime şi beneficiari.
Se spune că frica ţine de instinctul de conservare, că fără ea
am muri, că este foarte naturală şi utilă, unii chiar încercând să
argumenteze că ea face parte din Planul Divin. Parţial corect.
Teama are cu adevărat valoare, însă nu ca ingredient singular, ci
ca materie primă a celei mai teribile alchimii: transformarea ei în
Iubire! Frica devine un întăritor de caracter, abia după ce dispare.
ÎN AŞTEPTARE...

Că trăim vremuri excepţionale, nu cred că mai este şocant

pentru nimeni, timpul este accelerat, schimbul cu Natura se face
direct, rezultatele comportamentelor noastre mentale, verbale şi
faptice se observă imediat. Lumea pare împărţită în două tabere.
Una, destul de mică, din oameni care s-au trezit, au înţeles reali-
tatea interioară, au acceptat că acolo unde fizicul, materialismul
78
ORESTE TEODORESCU
şi-au atins limita de competenţă, intervin forţele fluidice ale as-
tralului şi etericului, că Spiritul este o coloană de lumină care ne
uneşte cu Lumea de Sus, că nimic nu se distruge, ci totul se trans-
formă. A doua, formată din „adormiţi", îi însumează pe cei care
se raportează la formele „tradiţionale" de putere: privilegii so-
ciale, financiare, oligarhii politice şi financiare.
Există, dincolo de acea Pace destinată tuturor fiinţelor
adevărului, o luptă între energiile vechi şi cele noi, între întem-
niţarea viselor şi extinderea conştiinţelor. In diferite perioade de
timp, oamenii luminii se iniţiau în şcoli ale Misteriilor, în templele
de la Heliopolis şi Atena, în societăţi şi ordine cavalereşti, dar astăzi
nu mai este timp pentru a parcurge calea atât de anevoioasă a
alchimiei, a transformării „omului de lut în om de foc", aşa cum
scrie Paracelsus în Ars Occulta. Dar, evident există şi calea
simplă, lină şi care duce direct în braţele Bunului Păstor. Ortodocşii
o numesc: Isihasm, catolicii - „Calea Inimii", islamicii îi zic Sufism,
buddhiştii - Calea Compasiunii pentru toate Fiinţele etc. Vor veni,
timpuri grele şi asta foarte curând. Când temerile ne vor cuprinde,
fie din ignoranţă, fie din cauza unei atitudini greşite faţă de Viaţă,
nu cred că ne poate nimeni împiedica să murmurăm: „Doamne
Isuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!"
ÎNTOARCEREA LA SIMPLITATE

Aşa cum soarele răsare, deopotrivă şi pentru virtuos şi pen-

tru păcătos, şi pentru creştini şi pentru indienii Hopi, tot astfel
am primit de la Creator şi strămoşi o bucată de pământ din care
să ne hrănim. Cu toţii! Insă lăcomia îi face pe unii să consume
mai mult decât au nevoie, stricând astfel echilibrul universal.
Unii îi exploatează pe alţii, doar în interes personal, sau de grup.
Se întâmplă în politică, în afaceri, în instituţii religioase etc. Insă
Codul lui Oreste
79
este o iluzie... eu nu am văzut vreodată schelete grase, bogate
şi respectate social. Venim goi, plecăm cu mâna goală. Atunci
de ce consumăm atâta energie acumulând în neştire bunuri care
îi îmbogăţesc pe profitori, iar nouă ne ocupă timpul? Megalopo-
lisurile sunt dependente de curent electric. Hidrofoarele, com-
puterele, sistemele, toate sunt alimentate fie alternativ, fie
continuu. Ce se va întâmpla cu Dubai, New York, Hong Kong,
dacă radiaţiile solare perturbă reţelele electrice? Ce se întâmplă
cu sateliţii de comunicaţii, militari sau meteorologici dacă va
exista o furtună stelară? Să nu uităm o profeţie amazoniană care
spune: „când rasa albă va fi pustiită de toate resursele, abia atunci
va realiza că banii nu sunt de mâncare!"
Dacă vom rămâne o civilizaţie a banului, s-ar putea să ne
confruntăm cât de repede cu o limită generală a competenţelor.
Banii nu pot cumpăra sănătatea, fericirea, iubirea şi viaţa. Sunt
alte forţe naturale, vitale care ne sunt oferite gratuit de către Pla-
nurile Superioare. Valoarea, în domeniul spiritual se raportează
la cât de multe putem oferi semenilor noştri, doar de dragul
Binelui, Frumosului şi al Armoniei!
Cămile sunt multe, dar ace cu urechi mari, ioc!
DIN TAINELE JOCULUI SERIOS

Cred că în ubicuitatea Sa perfectă, Domnul se face cunos-

cut fiecăruia exact în felul şi forma pe care cineva o poate înţelege
perfect. Dacă unii îl numesc Dumnezeu, alţii, Sublimul Arhitect
al tuturor lumilor, Sursă, Fiinţă, Marele Anonim etc., îl putem
considera aşadar începutul şi Sfârşitul. Uneori, el se manifestă
şi ca Marele Regizor. îmi imaginez Judecata de Apoi ca pe
vizionarea a doua filme. Cel cu tot ceea ce ai fi putut să
realizezi cu talentele şi calităţile cu care El te-a înzestrat, şi apoi
filmul cu 80
ORESTE TEODORESCU
ceea ce ai gândit, vorbit şi făcut în această viaţă. Ruşinea care te
cuprinde prin comparaţie se numeşte Iad, iar mândria, bucuria,
împlinirea, evident dacă ai motive să te asemeni după chip şi
esenţă cu Tatăl Ceresc, capătă semnificaţia Raiului. Ne judecăm
singuri, în deplină Conştiinţă, eliberată de patimi şi vicii.
ÎN CĂUTAREA LUMINII INTERIOARE

Cam prin anul 552 î.Hr. se năştea, sau renăştea,

Siddharta Gautama, fondatorul buddhismului. Moştenirea sa
cea mai im- portantă oferită întregii umanităţi a fost doctrina
Căii de Mijloc.
Obişnuiţi cu teologiile şi filosofiile duale ale Occidentului, ar
putea să ne pară greu de înţeles atingerea iluminării sau Marea
Trezire, care este scopul final şi cel mai de preţ al misticii şi eso-
terismului estic (Orientul îndepărtat). Atingerea acestei stări de
graţie reprezintă sfârşitul tuturor căutărilor spirituale, atunci
când mintea se linişteşte, sufletul se umple de o fericire
lăuntrică, iar trupul se conectează definitiv cu Cerul şi Pământul.
Atin- gerea iluminării nu are nici o legătura cu raţionalismul,
cultura,
educaţia, inteligenţa sau cu alte atribute ale egoului, ci este cadoul
făcut de Planul Superior tuturor Fiinţelor.
In planul existenţei terestre, supus legii dualităţii, omul se
vede divizat între persoană şi fiinţă, astfel cum timpul este
împărţit în zi şi noapte, principiile în masculin şi feminin,
percepţiile între lumină şi întuneric, şi exemplele pot continua la
nesfârşit, descri- ind cele două calităţi ale universului, vizibil şi
invizibil. Păstrând analogiile, atât de dragi hermetiştilor, sau
împrumutând schema iniţierilor, putem afirma că persoana ţine
de ego, iar fiinţa de sine,
sau cu alte cuvinte: în persoană se exprimă omul, care este unic
şi irepetabil în decursul unei existenţe determinate, pe când în
fiinţa sălăşluieşte principiul divin, nemuritor şi Unic, căci
diversitatea Codul lui Oreste
81
persoanelor dispare în unicitatea Fiinţei. Aşadar, în natura sa
dublă, omul are un caracter efemer şi etern în acelaşi timp. Şi cum,
Tabula Samargdina postulează: „Toate lucrurile vin din Unul, prin
voinţa
şi cuvântul Unicului, care a creat în Mintea Sa, astfel că toate lu-
crurile îşi datorează existenţa acestui Unităţi prin ordinea Naturii
şi poate fi îmbunătăţit prin adaptarea la acea Minte", înţelegem
că
persoana este o expresie vizibilă, efemeră şi umană, în timp ce fiinţa
este oglinda Creatorului, invizibilă, eternă şi divină. „Când omul
din tine tace, vorbeşte Dumnezeu" (proverb hindus).
Această minunată Cale de Mijloc ne este oferită de însuşi
Hristos care ne învaţă că suntem deopotrivă fiii Omului şi ai
Domnului, iar viaţa noastră este tocmai echilibrarea dintre cele
două calităţi!
CREIERUL: O ENIGMĂ PE CALE
DE A FI DESCIFRATĂ

Creierul uman are trei straturi de neuroni cu o grosime

aproximativă de 3 mm, numit cortex. Acesta mai cuprinde în
cele şase straturi ale sale circa 16 miliarde de neuroni, susţinuţi
de alte sute de miliarde de celule mai mici, care reprezintă
nevroglia. Conexiunile (sinapsele) străbătute de impulsuri ner-
voase se desfăşoară pe 2 500 cm pătraţi din creier. Toate capi-
larele care asigură cortexului necesarul de oxigen şi glucoză, dacă
ar fi puse cap la cap, în linie dreaptă, ar rezulta o lungime de
1 200 de km, iar lungimea fibrelor nervoase din sistemul nervos
central, aliniate, ar fi de cinci milioane de kilometri.
Format din encefal (creierul mare) şi cerebel (creierul mic),
creierul coordonează absolut toate impulsurile din universul vizi-
bil concret (acţiuni, gesturi), abstract (gânduri), dar şi din di-
mensiunea invizibilă (vise). Encefalul este format din două
82
ORESTE TEODORESCU
emisfere unite prin organul numit corpus calosum. Emisfera
dreaptă se ocupă de toate capabilităţile creative şi imaginative,
în timp ce partea stângă coordonează activităţile concrete,
matematice, organizate. Activităţile cerebrale se împart în şapte
frecvenţe de vibraţie, toate având funcţii precise în activităţile
concrete sau abstracte ale individului.
1. Delta (0,5-4 Hz) - energia folosită de către cortex este
foarte mică, sub pragul de 0,5 herţi, convenţia universal valabilă
în domeniul medical, declară creierul mort. Undele cerebrale
de- scriu „trăirile" creierului în timpul somnului profund, „fără
vise". De regulă copilul până la doi ani are acest tip de odihnă
neuronală. Nu există reprezentări mentale, imagologice şi nu
este posibilă conştientizarea dimensiunilor fizice. Există tehnici
de meditaţie care aduc subiectul la o frecvenţă cerebrală
redusă, atunci când dispar toate gândurile, dispare persoana, iar
fiinţa
se uneşte cu întregul. Pe acest palier de unde se produce regene-
rarea corpurilor aflate în comă sau în starea de anestezie totală.
 2. Theta (4-8 Hz) - energia folosită este superioară frecven-
ţelor din starea Delta, apar imagini, dar încă nu apar conşti-
entizarea formelor materiale. Creierul emite în această limită de
herţi atunci când se află în somnul cu vise, în starea de hipnoză,
sau în cadrul tehnicilor de călătorie mentală coordonate. Aici se
potenţează tehnicile rapide de învăţare şi asimilare de
informaţii, autosugestie, autovindecare şi capacitatea de a
comunica cu entităţi din invizibil. Stările şamanice se desfăşoară
perfect între 5-7 Hz. Drogurile puternice, plantele halucinogene
şi cele sacre ajută creierul să se comute în această frecvenţă de
vibraţie, sporind capacităţile creative.
3. Alfa (8-12 Hz) - energie ridicată. Subiectul este conştient de
starea sa fizică. Starea este indusă de o profundă relaxare.
Tehnicile de meditaţie activă folosesc această paletă de frecvenţe.
Se poate re-
aliza focusarea atenţiei atât asupra lumii exterioare, cât şi asupra
celei interioare. (Vizualizarea unor probleme şi imaginarea re-
zolvării lor, sau concentrarea asupra unui organ şi vindecarea lui
Codul lui Ores te
83
prin încărcarea cu energie, lumină etc.) Studiile arată că această
comutare în starea Alfa elimină stresul, accelerează învăţarea
rapidă şi conduce persoana la întâlnirea cu fiinţa, sau altfel spus
ajută şinele să domine egoul. Alfa este numită şi starea sub-
conştientului activ, filtru de „cenzură" al pulsiunilor din incon-
ştient şi convenţiile generate de cutumele din starea de conştienţă.
4. Beta (12-16 Hz) - energie consumată în cantităţi foarte
mari. Este starea în care toate simţurile se află în alertă. Este
spe- cifică stării de veghe, iar stimulii externi sunt percepuţi foarte
concret (foame, plăcere, durere etc.). Individul îşi ordonează şi
configurează universul exterior, concret, vizibil, material. Toate
instinctele umane sunt potenţate şi ele preiau controlul în caz
de pericol, anxietate sau stres profund. Frecvenţa prin care se
comunică uşor cu celelalte fiinţe aflate în starea de trezie.
5. Beta înalte (16-32 Hz) - consum energetic uriaş.
Stare cerebrală a individului supus stărilor celor mai
tensionate
(război, calamitate etc.). De regulă, creierul se mută pe această
frecvenţă în situaţia întâlnirii cu moartea sau suferinţa.
6. Complexul K{33-35 Hz) Starea iluminării bruşte de tipul
„evrika". De regulă se întâlneşte această stare la epilepticii în
criză, însă şi în cazul celor care au viziuni, premoniţii sau stări
de conştiinţă extinsă (claraudiţie, intuiţie înaltă şi în general
cele care ţin de cazuistica paranormală).
7. Beta supraînalte (35-150Hz). Stare nemăsurată
clasic întrucât, de regulă, aparatura folosită se opreşte la
limita de
35 de herţi. Energia folosită este imensă („atomică"). Dedublări,
decorporalizări, ascensionarea spontană a energiei de tip Kundalini.
Trăiri spirituale extrem de înalte, revelaţii bruşte etc.
Dintre procedeele de modificare ale stărilor de conştiinţă de
la Beta la Alfa, Theta sau chiar la Delta, se detaşează patru
acti- vităţi principale:
1. Modificarea ritmului respirator. Tehnicile de meditaţie
se împart în individuale şi asistate. Comutarea de la b la a se
poate realiza individual prin focusarea asupra respiraţiei şi a
activităţilor 84
ORESTE TEODORESCU
emisferelor cerebrale. Cu ajutorul stimulilor olfactivi şi auditivi,
intrarea se face uşor, fiind necesare câteva secunde.
2. Modificarea stării mentale sau emoţionale. Se
concentrează atenţia asupra unei stări emoţionale de tip negativ,
spre exemplu frica şi prin programare neurolingvistică se
alchimizează într-una de tip pozitiv ca bucuria.
3. Modificarea stării conştiente cu ajutorul stimulilor fizici
exteriori. Se stimulează scoarţa cerebrală folosind curenţi elec-
trici de intensitate foarte mică şi electrozi extrem de fini, sau
stimulări ale emisferelor cerebrale prin procedee magnetice.
Poate cea mai utilizată tehnică este folosirea stimulării simţurilor.
95% din informaţii sunt preluate de către cortex pe cale vizuală,
aproape 3% pe cale auditivă, iar restul pe cale olfactivă.
4. Modificarea poziţiei corpului prin tensionare musculară.
Există o serie de tehnici yoghine care reuşesc să comute
frecvenţa
cerebrală a conştientului prin exerciţii fizice care blochează oxi-
genarea cortexului.
- în Alfa: relaxare, autocontrol, regenerare psihofizică,
telepatie, operaţii magice, chirurgie distală, înţelegerea
sinelui.
- în Theta: eliberarea de coşmaruri, învăţare accelerată,
călătorii în afara corpului fizic, combaterea insomniei,
comuni- carea cu universurile invizibile.
- în Delta: obţinerea visării lucide, regenerare absolută,
vin- decare, înţelegerea întregului, eliberarea de spaima
morţii...
RUŞINEA ÎN FAŢA MORŢII

Conform tradiţiei kabbalei şi învăţăturilor hermetice, uma-

nitatea a căzut din Absolut, definit de verbul „a fi" şi a început
construcţia materială, efemeră, exprimată de verbul „a exista".
Astfel, ne vedem nevoiţi să recunoaştem că doar Dumnezeu
Codul lui Oreste
85
poate afirma „Eu sunt cel ce sunt", persoana noastră neputând
zice decât „eu sunt cât exist". Dacă ne naştem, iar singura noastră
certitudine este că la un moment dat vom muri, atunci pare para-
doxală încrâncenarea cu care fugim de Cărţile Sfinte şi de tot cor-
pul format din texte şi doctrine, care ne arată sensul vieţii,
evoluţia şi legile firii! Rămânem, din păcate, captivi într-un con-
sumism nemăsurat, rătăciţi, fără speranţe, dependenţi de grupuri
oligarhice. De atât amar, se străduiesc maeştrii să ne arate Căile
Eliberării, şi noi preferăm întoarcerea capului, uşor snob, într-o
parte şi pufnirea plină de dispreţ: „Ce nebunie, ce sminteală..."
Această atitudine durează de regulă până la apropierea rece
şi tenebroasă a îngerului Morţii, care are ciudatul obicei de a nu
pleca niciodată cu mâna goală, şi atunci, omul păcălit de falsele
valori: avere, putere, nobleţe ereditară, rasă superioară, scopul
scuză mijloacele etc. se uită speriat către cer, întrebându-se
îngrozit: „şi dacă totuşi El este acolo şi ştie totul despre mine...?"
înţelegeţi acum de ce unora le este frică de moarte? Cred că
mai degrabă şi mai potrivit ar fi să înlocuim teama cu RUŞINEA!
ALTE VIZIUNI ASUPRA MORŢII
 Viziunea şamanică asupra morţii este deconcertant de
simplă. Pentru „gardienii" celor două lumi, care se întrepă-
trund... (interesant, noi, occidentalii, spunem că am plecat din-
colo de porţi, localizând regatul morţilor undeva în exteriorul
fiinţei noastre), tabloul existenţei poate fi schiţat astfel: Lumea
Mare este cea unde Creatorul a sedimentat ideile generatoare ale
lumilor materiale. Un posibil sinonim al acestei lumi este Raiul.
Urmează Lumea Mediană, (un fel de Purgatoriu) unde fiinţele
evoluate spiritual creează forme şi structuri perfecte, Lumea
Mică i-a fost dată Omului de către strămoşii săi Cereşti. Aici se
86
ORESTE TEODORESCU
contopesc dimensiunile mentale, adică realităţile generate de
gândurile oamenilor, şi, în sfârşit, Lumea Foarte Mică, care
este populată de demoni, spirite malefice (un soi de Iad).
Demn de remarcat pentru şamanii din Anzi, Moartea pe
care ei o definesc ca pe trecerea într-o altă dimensiune a vieţii
(şamanii de pretutindeni nu conceptualizează moartea ca pe
un
final, ci doar ca pe o transformare de la o stare energetică, mate-
rială, la o alta, eterică) îşi bazează sistemul de credinţe diamen-
tral opus faţă de cel vestic. Cu alte cuvinte, Realitatea Mare este
dincolo de materie, iar ceea ce noi numim în mod obişnuit viaţă
este Realitate Mică, efemeră prin consistenţă: ne naştem şi
murim cu mâna goală, fără să putem transfera nici un bun ma-
terial între cele două stări ale fiinţei. Am vrut doar să arăt cât de
diferite pot părea conceptele despre viaţă şi moarte, dar dacă ne
aplecăm cu mai multă pricepere asupra doctrinelor de pretutin-
deni, găsim aceeaşi schemă: „Ce rost are să câştigi întreaga lume
dacă îţi pierzi sufletul"? (creştinism). „Lumea de aici este o iluzie,
trecutul şi viitorul fiind doar aromele din ceaşca de ceai a prezen-
tului" (şintoism) etc.
Doar materialismul declanşat odată cu raţionalismul secolu-
lui al XVIII-lea a încercat să ne convingă că totul se petrece doar
o dată, restul fiind doar himerele omului speriat de „propriul
sfârşit iremediabil" (Karl Marx).
 In concluzie, am putea gândi: moartea este la fel de per-
sonală ca şi viaţa fiecăruia! Acolo unde mintea se deschide, se
desluşesc şi lucrurile. Limita conştiinţei este acolo unde o pui!
LUMINA VIEŢII
Suflet vine de la suflu. De la tradiţiile animiste, până la cele
mai elaborate religii, omul este privit ca o construcţie materială,
Codul lui Oreste
87
din apă şi lut, peste care Dumnezeu a suflat suflare de viaţă. Deci,
când ne dăm sufletul, de fapt i-L întoarcem Creatorului. Unde
apare însă sentimentul de teamă în faţa morţii? Ei bine, el nu
este de când lumea, ci mult mai modern.
In lumea arhaică, în cea a satelor, Trecerea este privită ca pe
o banalitate. Bătrânii îşi pregătesc din timp cele necesare, iar în
Oltenia există un obicei ciudat: „parastasul în viu". Până la sfâr-
şitul Evului Mediu, Moartea făcea parte din tainele sfinte: botez,
cununie, înmormântare, lucru păstrat cu sfinţenie şi azi în toate
marile religii, dar cu precădere în riturile catolic şi ortodox. In
India, Gangele aduce viaţă şi tot el poartă sufletele morţilor în
Lumea Primordială. Dar să revenim la teamă, ea se
cristalizează, odată cu apariţia naturalismului, ateismului şi
materialismului.
Individul rupt din continuitatea vieţii are acum de ce să fugă de
moarte, căci începând cu secolul al XVIII-lea, ştiinţele, dar mai
ales doctrinele sociale, îl îndepărtează pe om de spiritualitate,
considerând-o „opium pentru popor", cum avea să numească
Lenin, religiile. Astfel, ca să tragem o concluzie şi să nu vă plic-
tisesc prea tare, bunicii noştri nu s-au temut de moarte, părinţii
noştri, cam da, iar nouă începe să ne fie frică de viaţă. Şi aici,
în
această triadă, se află o taină, aşadar, nu poate fi rostită, dar fiecare
dintre noi, va ajunge, când îi va sosi sorocul, să înţeleagă tripla
întrebare: cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm.
CÂTEVA NOŢIUNI ELEMENTARE
DESPRE SUFLET ŞI SPIRIT

în ebraica Bibliei, nephecb, sufletul, reprezintă totodată şi

gâtul (organ, deopotrivă al alimentaţiei şi al respiraţiei), în timp
ce
ruah, spiritul denumeşte vântul şi respiraţia. In greacă, psyche în-
seamnă suflul vital, iar spiritul, pneuma, are semnificaţia inspiraţiei
88
ORESTE TEODORESCU
divine, dar şi a respiraţiei. Pentru latini, animus desemnează
prin- cipiul vital, suflul de viaţă, iar spiritus înseamnă inspiraţia
zeilor trimisă oamenilor pe calea respiraţiei. Observăm că în
marile cul- turi care vor modela consistent percepţiile culturale
ale omului faţă de suflet şi spirit, există un numitor comun -
respiraţia. Aici dacă adăugăm şi teologia brahmanică şi celebra
„Respiraţie a lui
Brahman", care postulează că respiraţia divină creează şi distruge
lumile, după cum urmează: când expiră, Dumnezeu îşi desfăşoară
în toate planurile gândurile creatoare, iar când inspiră, absoarbe
totul în abis, pentru a putea expira din nou, putem să ne facem
0 idee despre importanţa nevăzutului pentru existenţa noastră
concretă. Tot indienii au calculat această respiraţie completă
(expiraţie-inspiraţie) ca durând miliarde de ani, şi iată că astfel
au fost nevoiţi să inventeze cifrele, ajutând foarte mult, peste
milenii, umanitatea cu apariţia cifrelor arabe, tocmai pentru a
putea cuprinde atâtea numere. Nu vedem aerul şi nici măcar
nu-
1percepem dacă nu suflă nici o adiere de vânt, dar iată că în acest
aparent vid se poate afla Lumea de Dincolo. Pentru tibetani, su-
flarea de viaţă intră în materie, în momentul acuplării, având
aşadar aceeaşi consistenţă vagă a aerului. Suntem, ca structură
ma- terială, zămisliţi din lut şi din apă, dar ceea ce ne animă vine pe
calea aerului. Iată, în sanscrită, atman înseamnă suflet, iar pentru
germani, atmen este verbul a respira. Qed!
CÂTEVA ÎNTREBĂRI DESPRE VIAŢĂ...

De unde vin bebeluşii şi unde pleacă morţii? Acesta este cu-

plul interogativ care stă la baza tuturor sistemelor religioase, de
la animismul primitiv, până la scientologie. Generaţiile se
succed, natura moare iarna, dar renaşte primăvara, când
bunicul este aproape de Marea Poartă, apare nepotul şamd...
Există o Codul lui Oreste
89
forţă inteligentă, care fertilizează marele şi micul univers. De la
viziunile puerile despre sexualitate şi până la noţiunile embri-
onare, omul a încercat dintotdeauna să-şi satisfacă toate curio-
zităţile legate de origini, dar şi să-şi domolească spaimele în faţa
necunoscutului.
In taina zămislirii, tradiţiile alocă roluri diferite bărbatului
şi femeii. Aşa, ca o curiozitate, unele triburi din Noua
Guinee
cred şi astăzi că bebeluşul este un spirit care se încarnează din
clanul mamei, iar tribul Baruya din Australia crede că sperma
este singura cauză a fertilităţii. Desigur, cea mai cunoscută
teorie legată de procreere este clasicul cuplu...

DE LA UTER LA CER,
PRIN NEGURA VREMII...

De la uter la cer, prin negura vremii...

Pentru limbile indo-europene, cuvintele mamă şi materie,
provin din acelaşi trunchi, iar tată şi cer au o rădăcină comună.
Esenienii de la Qumran, se rugau deopotrivă Tatălui Ceresc şi
Maicii Pământeşti. Şi pentru orientali, cele două energii care pro-
duc viaţa (yin şi yang) au origini cosmice şi telurice.
Dar să călătorim puţin în trecut. Arheologii au descoperit şi
tratat cu C14 câteva statuete, vechi de aproximativ 30 000 de ani,
care înfăţişează „zeiţe-mame". Interesant este faptul că nu s-au
găsit şi obiecte care să-1 înfăţişeze pe tată. Dacă păstrăm în memo-
rie şi faptul că pentru creştini Fecioara Maria îl zămisleşte pe Isus
împreună cu „Duhul Sfânt", înţelegem că, în concepţia anticilor,
mama reprezenta materializarea vieţii. Astăzi, însămânţarea în
vitro vine cumva să întărească această percepţie. In schimb,
cam din aceeaşi perioadă apar statuetele falice, ca simbol al
fertilităţii. 90
ORESTE TEODORESCU
In Africa, tribul Ibibio practică şi astăzi o sculptură ciudată,
consacrând statuetele falice cu bucăţi din prepuţ, obţinute în
urma circumciziei băieţilor, după naştere, pe care le aşază peste
mormintele bărbaţilor decedaţi de curând, tocmai pentru a
marca şi delimita spaţiul între viaţă şi moarte.
Aşadar, din zorii umanităţii, popoarele şi-au creat propriile
mituri despre naştere şi moarte, constatând chiar similitudini între
nou-născut şi bătrânul pe moarte. Ambii au feţe ridate, bebeluşul
doarme în poziţia uterină, cocoşat pe o parte, iar bătrânul are
spatele încovoiat; şi ce este mai important, populaţiile
precolumbi-
ene credeau că, dacă un bătrân nu moare, nu se poate naşte bebe-
luşul, căci există un raport foarte strâns între sufletele din lumea
cealaltă şi cele încarnate. închei micul episod, prin a vă mai spune,
că arhitecţii templelor hinduse, ca omagiu adus lui Shiva, zeul
energiilor creatoare şi distrugătoare, depozitau o picătură de spermă
la baza construcţiei, spunând că astfel o însufleţesc.

Naştere şi sexualitate în zorii omenirii

Exegeţii sunt aproape unanim de acord că, în vechime,
numărul populaţiei era mult mai mic decât în timpurile mo-
derne, ceea ce a condus, chiar în zorii apariţiei primelor religii
articulate, la ideea că viaţa fiecărui individ are valoare. Omul era
aşadar încă rar, preţios şi sacru. După revoluţia mondială a agri-
culturii şi a creşterii animalelor din neolitic, viziunea mistică
asupra omului va cunoaşte schimbări profunde, dar şi
dramatice, însă să mai zăbovim puţin în preadolescenţa
umanităţii.
In tradiţia cultelor fertilităţii, din Oceania, Africa şi până în
Orientul Apropiat sau îndepărtat, existau preotesele amorului,
delimitate clar de prostituate, şi care aveau rolul de catalizator şi
ordonator al energiilor vitale, practicând, încă din cele mai vechi
timpuri, magia sexuală, definită mai apoi de practicile hinduse şi
mult mai târziu, în Occident, de magia sexuală alchimică. In Israel,
cultul mozaic, urmat de cel creştin, postulând condamnarea
Codul lui Oreste
91
„preacurviei" şi încurajând prin „creşteţi şi înmulţiţi-vă", aceste
ceremonii vor dispărea, lipsind apoi restul ţărilor iudeo-creştine
de aceste ritualuri sexuale, care se mai găsesc astăzi în triburile
din Australia, Noua Zeelandă şi Africa. Mai mult decât atât,
odată cu Inchiziţia, practica amorului în afara cuplului va fi
privită ca pe un afront adus spiritualităţii, iar sexualitatea va de-
veni un subiect tabu până astăzi. In India, se mai găsesc temple
dedicate devadasi, slujitoarele lui Shiva, care mai practică şi acum
dansuri sacre şi raporturi sexuale cu brahmani, într-un bizar
amestec de sacru şi vicios.
JERTFE ŞI SACRIFICII ASOCIATE
SENTIMENTULUI RELIGIOS

Prima definiţie pe care omul a dat-o ideii de jertfă a fost

înfăptuirea sacrului prin ofrande. Ei bine, istoria avea să demon-
streze percepţii extrem de diferite asupra conceptului, de la
sacri- ficarea ritualică a duşmanului, ca în triburile precolumbiene
din Americi, sau la războinicii din Africa, până la sacrificarea
celor mai iubiţi şi demni membri ai comunităţii, ca la dacii lui
Zamolxe, sau ca la iudei (Abraham a consimţit imediat să-şi jert-
fească fiul Domnului), trecând prin ofrandele animaliere şi
vegetale, până la răstignirea viciilor, pasiunilor şi pornirilor in-
stinctuale pentru a dobândi Regatul Cerului, în creştinism.
Aproape ca o constantă, jertfa a însoţit popoarele lumii,
oferindu-le speranţa în mântuirea personală şi în binecuvântarea
planetei. In religiile precreştine, jertfa avea rolul de a-i îmbuna
pe zei, sau de a le potoli mânia, iar după propovăduirea creşti-
nismului şi a islamului în lume, sacrificiul capătă nuanţa unui
război nevăzut între ascensiunea omului către Divinitate şi încer-
carea demonilor de al păstra captiv temniţei trupului. Pentru o
92
ORESTE TEODORESCU
cunoaştere mai amplă a subiectului, să facem o călătorie printre
ritualurile de sacrificiu. Aztecii smulgeau inimile prizonierilor,
considerând că sângele vărsat va hrăni cu energie soarele, ca el să
poată răsări şi a doua zi.
In Egiptul faraonic, prizonierii erau „oferiţi zeilor", cu toate
bunurile lor, chinezii imperiali au obişnuit câteva milenii să
îngroape alături de împăratul defunct soldaţi şi slujitori vii, care
să-1 servească şi să-1 apere pe „Fiul Cerului". Incaşii practicau un
foarte violent şi impresionant ritual atunci când soarta lor era
periclitată de război sau de calamităţi naturale. Sângele astfel
vărsat, era dedicat potolirii foamei acelor zei distrugători care
„mânca lumea". Nobilii samurai recurgeau la harakiri, jertfindu-şi
propria viaţă ca să-şi păstreze onoarea.
Cu timpul, când omul a devenit preţios în economia lumii,
după neolitic, sacrificiile umane au fost înlocuite treptat cu cele
animale şi cu ofrandele vegetale. Şi aici avem ca imagine mieii
de la poarta templului lui Solomon, tăierea porcului de Crăciun,
chiar şi în zilele noastre, păsările jertfite în Africa etc. Sângele
încetează să mai curgă în valuri, odată cu apariţia cultelor
creştin şi islamic, unde Dumnezeu atotputernicul cere omului,
zămislit
după chipul şi asemănarea Sa, să se lepede de Satana (suma tutu-
ror viciilor care l-au dus la cădere).
Prin unirea cu Hristos, care şi el se jertfeşte pentru
spălarea tuturor păcatelor oamenilor, omul îşi crucifică
întunericul din el, recăpătând Lumina Primordială.
ADEVĂRUL CARE TE FACE LIBER

Numitorul comun al marilor religii se regăseşte în mitul

căderii, în pierderea eternităţii şi în lupta acerbă a omului pen-
tru redobândirea Cuvântului Pierdut. Totodată, fiecare doctrină
Codul lui Oreste
93
postulează doctrina libertăţii, ceea ce confirmă că noi aici pe
pământ nu suntem, în timpul acestei vieţi, pe deplin liberi, adică
suntem condiţionaţi, încă de la naştere, de statutul social, de
condiţiile de trai, de şcoală, de religie, de sistem, de propriile
deziderate şamd.
Hristos spune: „căutaţi adevărul şi el vă va face liberi!";
Buddha îşi învaţă discipolii: „Mintea voastră zgomotoasă va ţine
în somn şi întuneric, numai adevărul imuabil vă poate trezi, dar
el nu stă în concreteţea formelor ci în abstractul gândului". Iar
profetul Mahomed, inspirat de Arhanghelul Gabriel rosteşte:
„Singurul adevăr etern este Allah cel Preaînalt, iar eliberarea
noastră apare din unirea cu El". Observăm deci o preocupare
extrem de serioasă a Marilor învăţători pentru eliberare. Acum,
după ce am înţeles cum funcţionează legile kybalionului şi după
demonstraţiile fizicii cuantice, care ne oferă spectacolul grandios
al libertăţii cuantei de a se deplasa necondiţionat prin univers,
putem să înţelegem mai consistent ce ne leagă, ce ne ţine prizonieri
în iluzie, ce forţe se opun ascensiunii noastre. Pentru toţi cei care
caută Adevărul (observăm că verbul „a căuta" presupune truda şi
perseverenţa, căci dacă ar fi fost altfel, îndemnul ar fi sunat: „găsiţi
adevărul..."), devine limpede că spiritul nostru este captiv într-o
lume materială, iluzorie şi că singura posibilitate de „evadare"
constă în Unirea cu Hristos şi lepădarea de Satana, şi când mă
refer la cele două extreme, dându-le denumirile iudeo-creştine, nu
vreau să ofensez pe cei din alte culte. Hristos, înseamnă cel uns,
adică
cel ales de Dumnezeu să arate Calea, iar Satan, ca reprezentare a
căderii şi a provocării materiei împotriva spiritului, este întâlnit,
sub diferite forme în toate marile culturi ale lumii. Să încercăm
să nu ne mai lăsăm ispitiţi de formă. Neînţelegerile, războaiele,
ura sunt legate doar de aspectele formale, trecătoare, în
esenţă, noi fiind cu toţii copiii lui Adam şi ai Evei, zămisliţi de
Tatăl Ceresc şi de Mama Pământească şi mântuibili prin
Căutarea
Adevărului, suntem aşadar fraţi şi prieteni, căci pe toţi, dar absolut
94
ORESTE TEODORESCU
pe toţi, fără nici o excepţie, ne aşteaptă, după moarte,
întâlnirea cu Adevărul, indiferent care o fi acesta!
UNEORI, NE RĂTĂCIM
ŞI PE CĂRĂRILE DREPTE

Am terminat de recitit Evanghelia după Iuda şi mă las

învăluit de ereziile cântărilor, arşi pe rug de către Inchiziţia inflexi-
bilă, care postula la vreme aceea că la Dumnezeu se ajunge doar
prin suferinţă. La această apocrifă, mă atrage mult latura umană,
agitaţia, nesiguranţa, compasiunea, înţelegerea individului
Yesua. Pentru mine, e mai puţin important dacă Isus e sau nu,
fizic, fiul lui Dumnezeu, dacă a înviat sau nu fizic. Nu sunt teolog,
nici dogmatic şi nici bigot. Pentru mine e suficient că există Isus
Hristos ca model, şi nu ştiu de ce, dar de câte ori mă gândesc la
el mă simt fericit, parcă aş fi întâlnit un vechi şi foarte bun pri-
eten. Mă enervează rău lipsa de toleranţă a unor „buni" creştini
care ţipă făcând spume la gură că doar catolicismul sau ortodoxia
deţine adevărul despre Dumnezeu, mă irită felul în care a devenit
creştinismul religie universală, detest Inchiziţia, îmi displace
profund împăratul Constantin, care după ce şi-a văzut opera
împlinită a murit la fel de păgân, crezând în „Sol Invictus".
Nici mama lui nu s-a dovedit a fi o femeie prea deosebită!
Am intuit de multă vreme, mâna iscusită a omului în ierarhiile
bisericeşti şi impactul emoţional gen showbiz al unor prezenţe
precum papa, dar simt şi cred că dincolo de toate astea există
forţe care guvernează lumea după o logică a binelui, frumosului
şi adevărului. îmi place de mor pilda cu câinele mort, de care se
feresc oripilaţi apostolii, dar despre care Isus spune că are totuşi,
dinţii frumoşi. Cred în destinul complice cu individul care îşi
doreşte cu adevărat să împlinească ceva important (sunt aici,
Codul lui Oreste
95
partizanul lui Coelho), mă emoţionează solidaritatea în faţa
sărăciei şi demnitatea în faţa morţii şi îmi place Isus Hristos pen-
tru că aduce uneori sabia acolo unde răul trebuie tăiat! Şi mai
cred că, prin Marea Sa lecţie, Isus ne-a arătat Calea, ne-a adus
Adevărul, ca noi, prin truda minţii şi râvna sufletului, să
ajungem la Viaţă!
ROLUL ŞI SIMBOLISTICA ANIMALELOR
ÎN RELIGIILE PRIMORDIALE

Să facem o scurtă trecere în revistă a subiectului pornind

de la zeii egipteni Anubis-şacalul, Thuersis-hipopotamul,
Sobek-crocodilul, să amintim Sfinxul cu corp de leu şi cap de
om, sirenele, celebrul minotaur al grecilor. Ciudatul mixaj bes-
tialo-uman pare un atribut universal al primelor religii, cu
precădere al celor politeiste. Pentru indienii araucani din
Chile, discipolii zeului Pillan aveau corpuri de şerpi şi capete
de om, în Mexicul precolumbian, ritualurile îl vizau pe
Quetzalcoatl, şarpele cu pene. Există chiar şi un zeu porc,
care se naşte cu
membre umane. El se numeşte Kamapu'a şi este celebrat până şi
astăzi în insulele Hawaii. Mitologia hindusă îi are pe Hanuman,
zeul cu cap de maimuţă, Ganesh-zeul cu cap de elefant. In religi-
ile animiste din Africa se crede că simpla purtare a unei măşti de
animal conferă ceva din calităţile magice ale diferitelor specii:
curajul leului, înţelepciunea panterei etc.
Până la celebra şi controversata teorie evoluţionistă a lui
Darwin, care ne leagă, fără o verigă, de lanţul trofic, trecând
prin evoluţia conştiinţei de la mineral la uman şi construind
drumul mai departe până la angelic şi divin, teologia umană
primordială a fost legată ombilical de relaţia cu regnul animal.
Omul primi-
tiv a sacralizat unele animale, în speranţa că va dobândi ceva din
96
ORESTE TEODORESCU
calităţile lor şi nu în ultimul rând, pentru a le face binevoitoare.
Trebuie să ne imaginăm că, în zorii civilizaţiei umane,
animalele stăpâneau mult mai organizat planeta. Pentru
amerindieni, totemul reprezintă un simbol de apartenenţă care
poate uni sau despărţi, iar animalul pe care îl reprezintă îi
defineşte calităţile
magice. Toate aceste bucăţi de paleo-istorie, se regăsesc minunat,
în Cartea Junglei, unde Kipling îl „educă" pe omuleţul Mowgli
cu ajutorul ursului Baloo şi al panterei Baghera.
Ei bine, dar simbolistica animală are totodată şi conotaţii
negative. Iudeii, creştinii şi islamicii apreciază înţelepciunea
şarpelui, dar îi condamnă comportamentul. Câinele are şi el o
funcţie dublă: „cel mai bun prieten al omului", dar şi paznicul in-
fernului ca Cerber la greci sau Xolotl la azteci. Şobolanul este
venerat, dar şi detestat şamd. Iudaismul începe o luptă extinsă
împotriva politeismului, declarând război sfânt împotriva ido-
lilor, care majoritatea aveau înfăţişări animale, cum ar fi viţelul
de aur, este diminuată puţin de creştinism prin îndemnul
mesianic: „fiţi aşadar înţelepţi precum şerpii şi blânzi ca porum-
beii" , dar este din nou acutizată de Islam, care condamnă orice
încercare de a-1 zugrăvi imagistic pe Allah cel Preaînalt. Con-
cluzia acestui text ar putea fi că, în evoluţia sa, fiinţa trece in-
variabil prin diferite grade şi forme, iar animalul, aşa cum cred
şi brahmanii, este ruda omului, care încă nu a făcut saltul conşti-
inţei de la concret la abstract!
CU SMERENIE PRIN TEMPLUL NATURII
 Cuvintele naţiune şi natură au un trunchi comun în majori-
tatea limbilor, fapt ce dezvăluie foarte precis raportarea omului
primordial la sine, la transformările prin care trece în contextul
unui decor natural, care se modifică şi el, exact la fel. Astfel,
Codul lui Oreste
97
pentru primele comunităţi, copilăria era identificată cu primă-
vara, tinereţea cu vara, maturitatea cu toamna şi bătrâneţea cu
moartea. Intr-un codice aflat în Arhiva Vaticanului, adus de con-
chistadori după cucerirea Americilor, este scris: „Frunza înţe-
peneşte sub gerul iernii, ca omul când este cuprins de frigul
morţii", însă ceea ce este cu adevărat interesant este că popu-
laţiile precolumbiene ştiau că frunza se descompune în humusul
care desemnează umanul, iar omul se întoarce în pământul
vegetal „hrănind cu descompunerea trupului său, iarba grasă a
Mamei Pământ, şi cu sufletul său, focul Soarelui".
Deci, la începuturi, omul era conştient că este legat ombi-
lical de natură şi învaţă cum să coabiteze cu celelalte forme
de viaţă, atât în încercarea de a supravieţui, cât şi în găsirea
unor modalităţi de a se impune. Relaţia cu Natura marchează
fun- damental baza primelor credinţe articulate. Astfel, pentru
do- gonii din Mali, Amma, Dumnezeul Suprem a creat singur
Oul Cosmic din care au apărut toate formele de viaţă. Şi în
mitolo- gia chineză, descoperim Oul din care iese uriaşul
Panku, tatăl lumii, iar pentru triburile din Tahiti, Ta'aroua,
Dumnezeu a creat lumea spărgând cochilia oului primordial.
Există o
axiomă acceptată de mai toate populaţiile lumii şi anume aceea
că suntem zămisliţi din pământ. Până astăzi s-a păstrat
această legătură mitică şi mistică între om şi pământul său
natal. Sen- timentul că suntem rude cu pietrele, pădurile, apele
este per- fect redat de Eminescu în Scrisoarea III: „... tot ce
mişcă în ţara asta, râul, ramul, mi-e prieten numai mie...", apoi
noi mai
avem şi sintagma: „codrul, frate cu românul", ca să nu mai
vorbim despre universala categorisire a celor născuţi fără tată
- „copii din flori".
 Pentru omul considerat, din nu ştiu ce motive, primitiv, fe-
meile deveneau gravide în jurul grotelor, al peşterilor, al crăpă-
turilor din pământul uscat, căci în acea perioadă istorică exista
credinţa generalizată despre suflete că aşteptau să se întrupeze, în
98
ORESTE TEODORESCU
meandrele pământului, în catacombe, căci bătrânii înhumaţi
aşteptau primăvara lăuntrică pentru a învia asemenea naturii.
Deci, în acele vremuri, nu există nici un dubiu despre relaţia
maternă dintre om şi pământ. Fapt ce a marcat întreaga evoluţie.
Până şi raţionaliştii latini credeau ceea ce iudeii şi creştinii pos-
tulau: Memento, homo, quiapulvis es et înpulverem reverteris, ceea
ce în Geneză ar suna: „Aminteşte-ţi omule că din pământ te-ai
născut, şi în pământ te vei întoarce!" Până şi astăzi, de exemplu
în Germania, unii săteni numesc stânci şi grote Kinderbrunnen
(aducătoare de copii).
Azi, unele multinaţionale defrişează pădurile, poluează
apele, exploatează cu cianuri munţii în căutarea aurului, dever-
sează reziduuri distrugând ce a mai rămas din Amazon, Unii
burtoşi se amuză vânând specii rare, cei mai mulţi dintre pro-
ducători risipesc aberant resursele naturale, şi ne mai mirăm că
uneori natura ne răspunde prin calamităţi, cutremure... Şamanii
au atras atenţia, de milenii: „Tot ce se naşte trebuie să moară,
doar conştiinţa evoluată către pace şi armonie universală se trans-
formă în eternitate, restul devine vid, căci Natura îşi protejează
fii de orice fel de dăunător!" (profeţie burriată).
SOARELE CA SIMBOL ORDONATOR
ŞI UNIFICATOR ÎN PRIMELE RELIGII

Să mai rămânem puţin în sanctuarul naturii cu câteva con-

sideraţii despre soare. Primele religii considerau întregul spaţiu
locuit de spirite care guvernează învelişurile materiale. Panteis-
mul asocia corpurilor cereşti, zei atotputernici şi inteligenţi care
interferau cu lumile de jos, influenţând evoluţia omului. Ca
întregul univers să nu fie cuprins de haos, oamenii i-au atribuit
rolul de organizator şi supraveghetor soarelui.
Codul lui Oreste
99
Toate formele religioase animiste confereau astrului central
funcţia supremă, fiind cuprinşi de o teamă teribilă la apus, căci
ei îşi puneau întrebarea dacă soarele nu va mai răsări? Angoasa
asta se exprima foarte clar, în limba engleză, în care toamna se
numeşte fall (cădere), aşadar pentru locuitorii nordului, ai ţărilor
muntoase şi ai celor ploioase, perioadele în care soarele era ane-
mic reprezentau momente de tulburare. In Scandinavia, zeul
soarelui, Yul, era celebrat la solstiţiu de iarnă, cu brazi decoraţi,
obicei care va rămâne până astăzi, în toată lumea.
De fapt, Crăciunul este o desacralizare a Sfântului Nicolae,
sărbătorit pe 6 decembrie, căci acesta este creştinatorul popoa-
relor nordice. Tot în zonă, pe 13 decembrie, se sărbătoreşte
Sfânta Lucia (derivată din latinescul lux, adică „lumină"), care
perpetuează pentru celţi cultul zeului solar Lug. Majoritatea ro-
manilor de până la Constantin cel Mare erau adepţii cultului
solar, simbol al zeului iranian Mithra, pe care îl omagiau pe 25
decembrie. Religia lor se numea Sol Invictus (soarele atotpu-
ternic). După creştinarea imperiului, Constantin a hotărât să
înlocuiască ziua soarelui cu cea a naşterii lui Hristos, şi de
atunci creştinii sărbătoresc Crăciunul pe 25 decembrie, deşi, în
mod paradoxal, Isus este născut în martie. Intre cultele solare şi
monarhie exista o mare legătură. Pentru incaşi, împăratul era
Fiul Soarelui, la japonezi, Amatersu este zeiţa soarelui care
îngrijeşte personal Ţara Soarelui Răsare. Sigur, istoria
cunoaşte puternicele culte solare ale Egiptului, unde monarhul
se numea Akenaton, adică slujitorului discului solar Aton, până
la cele- brul Ludovic al XlV-lea pe care francezii l-au numit
Regele-
Soare. In Evanghelia după Luca (1:78, 79), Hristos este comparat
cu „Soarele care răsare din înălţime ca să-i lumineze pe cei ce zac
în întuneric", iar buddhiştii îl consideră pe prinţul Siddharta,
fiul regelui Shuddhodana, cel care învârte roata solară.
100
ORESTE TEODORESCU
LUNA ŞI PLANETELE
ÎN CONŞTIINŢA UMANITĂŢII
 Spre deosebire de soare care marchează ritmul şi sensul in-
dividului şi al istoriei, luna are o revoluţie mai discretă, dar la
fel de fascinantă în mentalul colectiv. Menstrual, derivă de la lati-
nescul mensis care înseamnă lună, deci cel puţin încă din Antichi-
tate se observase influenţa astrului asupra ciclului lunar feminin.
Un proverb african spune: „Plină ca o femeie ce stă să nască, sau
subţire că una care vrea să seducă, luna se transformă, după cum
femeia se schimbă". De altminteri, de regulă ea devine un sub-
stantiv feminin: Junona, la romani, Selena, la greci, Bastet, la
egipteni, Ixchel, la mayaşi.
Foarte interesant, în şintoism, japonezii inversează natura
aştrilor. Soarele este guvernat de zeiţa Amaterasu, iar luna de
către zeul Tsuki-yomi. Majoritatea religiilor s-au lăsat influen-
ţate şi continuă şi astăzi să fie tributare calendarului lunar. Pen-
tru cei care continuă şi astăzi să acuze astrologia, le amintesc
că omul primordial era atât de influenţat de planete, încât a
numit zilele săptămânii după cum urmează: luni (ziua dedicată
lunii;
lunis dies în latină sau Monday-moon day), marţi este dedicată lui
Marte, miercuri lui Mercur, joi - Jupiter, vineri - Venus, sâmbătă
- Saturn (Saturday) şi duminica este ziua soarelui (sunday). încă
o dată observăm cât de conectaţi suntem la marele univers.
Dacă am privi totul ca pe un puzzle, am înţelege şi diferenţa de
per- spectivă. De la nivelul unei piese, totul pare haotic, fără
legătură, dar dacă ai o privire de ansamblu înţelegi că Adevărul
este suma tuturor pieselor care formează întregul.
Codul lui Ores te
101
ADÂNCIMILE CERURILOR

De la celebra frază a rugăciunii: „Tatăl nostru carele eşti în

ceruri.. ", mi-a venit ideea să caut originea pluralului, când vine
vorba de bolta albastră ziua şi de firmament, sub domnia lunii şi
a luceafărului. In mitologiile popoarelor caucaziene, numărul
cerurilor variază de la şapte la nouă, aztecii vorbeau despre
trei- sprezece, iar pentru indienii algonquini, fiecare cer era
locuit de
o putere creatoare, iar ultimul, cel de-al douăsprezecelea, era chiar
regatul Marelui Manitu. Denumirea plurală are, pentru tribul
Bambara din Mali, corespondenţe meteorologice. Astfel, cerul al
cincilea este steril aducător de secetă, iar al şaptelea fertil, gene-
rator de ploaie. Pentru greci, zeul cerului, Uranus, semnifica: „cel
care aduce ploaie" şi de aici derivă şi substantivul urină.
Un tablou foarte interesant este făcut de Rudolf Steiner, care
aşază cele şapte planete principale pe corespondenţele organelor
vitale umane. Esoterismul creştin, profund influenţat de hermetism
şi kabbala, concepe ierarhiile cereşti, localizându-le piramidal către
ultimul dintre cele douăsprezece ceruri, unde guvernează Hristos,
astfel găsind loc pentru heruvimi, îngeri, arhangheli, serafimi,
tronuri... Analogia, atât de dragă esoteriştilor, leagă cerurile de
abisurile apelor. Intr-un manuscris celtic stă scris: „într-un mod
tainic şi sfânt, ultimul cer este totodată şi fundul oceanului cel mai
adânc"! Şi din această perspectivă înţelegem şi mai bine de ce
Hermes Mercurius Trismegistos spune: „Ce este sus este şi jos, şi
ce este jos este şi sus pentru a înfăptui miracolul unui singur
lucru"!
SFINŢENIA APELOR
Caracterul lustral al apelor şi semnificaţia mistică a ablu-
ţiunii, a scufundării, a botezului, a purificării se întâlnesc în
102
ORESTE TEODORESCU
ritualistica tuturor popoarelor. în perioada precolumbiană, az-
tecii ceremoniau consacrând copiii zeiţei apei, Chalchihuitlycue,
iar preotul spunea: „Primeşte această apă, căci zeiţa este mama ta.
Fie ca această baie să te spele de greşelile părinţilor tăi!" Cât de
asemănător cu taina botezului creştin!
A
In bisericile catolice, la intrare este un lavabou, în care cre-
dincioşii trebuie să-şi purifice degetele înainte de a se închina.
Termenul de lavabou nu descria iniţial vreun obiect sanitar, ci
provine de la latinescul „eu voi spăla", termen preluat din psalmul
al 26-lea. In Asia, cu precădere în Japonia, apa are un rol
multiplu, de a curăţa mâzga sufletului, de a purifica ochii, de a
stinge focul pasiunilor şi de a elimina toxinele. Prima formă de
ceai a fost o ceaşca de apa fierbinte, în care întâmplător a căzut o
frunză de ceai verde. Druizii acordau apei rolul de dezlegare a
morţilor de
păcatele din timpul vieţii. Creştinii primelor secole îşi curăţau pi-
cioarele cu apă, spunând: „Nu mă leagă nimic de această lume de
humă, paşii mei mă poartă către Regatul Tatălui Ceresc". Basmele
noastre vorbesc despre apa vie şi apa moartă care, combinate,
reprezintă elixirul veşniciei. Din păcate, astăzi, se întâmplă un
fenomen injust generat de lăcomia şi prostia unora dintre noi.
De exemplu, în SUA, o familie care locuieşte într-o reşe-
dinţă mai mare de un hectar consumă zilnic 500 de litri de apă,
în timp ce în Sudan, o familie de 7 membrii, abia dacă pot con-
sumă 2 litri care să le satisfacă toate necesităţile. Şi când te
gândeşti că apa este darul făcut de Dumnezeu şi de strămoşi,
iar unii o vând cu bani buni...
MISTERELE MĂRILOR

Desigur, bănuim cu toţii rolul sacru al apelor în apariţia

vieţii pe Terra. De la „Duhul lui Dumnezeu plutea deasupra
Codul lui Oreste
103
apelor..." şi până la experimentele lui Masaru Emoto, apropo
de inteligenţa şi sensibilitatea apei în funcţie de emisiile
mentale şi de modificările energetice.
In timp ce îmi alungeam trupul printre valurile de la Vama
Veche, mi-am amintit câteva lucruri interesante din culturile
vechi despre importanţa mărilor în configurarea civilizaţiei
umane.
(Subiectul este dezbătut mult mai amplu pe:
www.ideiesentialeinesoterism.blogspot.com)
Dacă apele curgătoare au rolul iniţial de a purifica, mările
îl au pe cel de a înghiţi, de a acoperi, de unde şi sintagma: „L-
au înghiţit apele..." Grecii populaseră izvoarele cu nimfe şi
zeităţi binevoitoare şi chiar afectuoase, iar mările abisale,
capricioase, cu monştri şi balauri terifianţi. Sub această
influenţă, Europa avea să se teamă de adâncurile marine, până
astăzi, mai ales după vizionarea minunatelor documentare ale
lui Cousteau.
Dacă despre uscat avem cunoştinţe cât de cât acceptabile, de-
spre ce se afla dincolo de Groapa Marianelor rămâne încă un
mister, chiar în mileniul al treilea, definit ca perioada sateliţilor
atotcuprinzători. Interesant, mi se pare unghiul din care
privesc mările celţii, druizii şi vikingii. Pentru ei, marea este
zona de tranzit dintre oameni şi zei. Păi, dacă ne gândim că
şi
noi suntem 73% apă, putem accepta ideea ca având sens. Intre
caracterul uman şi capriciile mării s-au făcut mereu comparaţii,
atât în mitologie, cât şi în cultură. Spunem despre cineva dezo-
rientat că este un naufragiat pe apele vieţii, despre o criză de is-
terie spunem că s-a comportat ca o furtună, iar cea mai celebră
întrebare în context rămâne: „Ce faci, ţi s-au înecat corăbiile?"
Până la urmă, absolut toate elementele din interiorul şi exteri-
orul nostru ne spun povestea interconectării şi apartenenţei la
Unitate, prin întreg!
104
ORESTE TEODORESCU
METAFIZICA VERTICALITĂŢII )

Nu întâmplător, Sodoma, cetatea damnată, se află situată

sub nivelul mării, la - 400 metri, iar Iehova se întâlneşte cu
Moise pe muntele Sinai şi Isus urcă Golgota. Există, în istoria şi
mistica lumii, calea ascensiunii. „Aspiraţiile sunt înalte, iar vici-
ile joase", spune un proverb irlandez. Să trecem, foarte lapidar,
în revistă munţii sacri ai câtorva religii importante.
Indienii sacralizează Meru, în islam se vorbeşte despre
Kaf, vârful pe care Allah Cel Preaînalt îşi odihneşte piciorul,
şintoismul populează vârful Fujiyama cu spiritele cele mai ele-
vate ale zeilor cereşti, grecii aveau Olimpul ca regat al lui
Zeus, în iudaism - există Sinai ca traseu iniţiatic, tibetanii o
numesc pe zeiţa înălţată a lumii, Chomolungma care este
totodată şi cel mai ascuţit vârf al Himalayei, extrem de
articulatul sistem religios al dacilor plasa vârfurile munţilor
Bucegi cu „baza pe pământ, unde oamenii sfinţesc rădăcinile,
şi cu vârful în cer, unde veghează Zamolxe". China are munţii
sfinţi Wudan, Taishan şi Wushan, unde se află majoritatea
templelor călu- gărilor şaolini şi să nu uităm că arca lui Noe se
opreşte după epopeea potopului pe vârful muntelui Ararat din
Armenia.
După unii exegeţi, „altar" provine de la latinescul altus, care
înseamnă „înalt", iar piramidele din Egipt şi din Mexic sunt,
printre altele, replici la scară redusă ale munţilor sacri, din vâr-
ful cărora coboară zeii. Pentru creştini, Muntele Măslinilor
are un rol extrem de important, iar musulmanii cred că ilus-
trul profet Mahomed, pacea fie asupra lui, s-a înălţat la Ceruri
de pe domul Stâncii. Acum, pentru toţi cei care au escaladat
câteva vârfuri de peste 2 000 de metri, cum ar fi, la noi,
Moldoveanu, Negoiu, Omu, sau, mă rog, ceva mai celebrii munţi
de prin vecini, au simţit, inevitabil, cum se modifică percepţia
comună despre timp şi spaţiu. Aerul, virginitatea stâncilor şi
semeţia crestelor proiectate pe un cer de al cărui albastru nu se
Codul lui Oreste
105
pot bucura orăşenii, produc modificări energetice
profunde, şi nu puţini dintre alpinişti au avut, în vârf,
revelaţia aparte- nenţei la o lume cu adevărat miraculoasă.
Mi s-a întâmplat
într-un an, din viaţa cealaltă (înainte de 1989), să mă prindă o
furtună în Făgăraş, pe Budislavu. Mergeam, şi în spatele meu
se rupeau norii cu tunete şi fulgere ostile, iar în faţă mă ghida
un soare blând şi parcă protector. Am să închei cu o strofă din
imnul naţional al Elveţiei, care trage cel mai bine concluzia
acestei postări: „De pe munţii înalţi vine ajutorul/ Elveţia
nădăjduieşte mereu în Dumnezeu/ inima este mai fericită
aproape de Dumnezeu, departe de zgomotele deşarte ale
A ' " 1«
câmpiei!
MAMA GEEA ŞI HUMA VIEŢII

Pământul este materia primă din care a fost zămislit omul.

Ce bine se păstrează acest adevăr în familia limbilor latine. Homo
este născut din Humus. Limbile anglo-saxone au însă o altă tri-
mitere, man şi germanicul Mann, derivă din rădăcina indiană
Mânu, care înseamnă strămoşul omului. Dar să revenim la
moştenirea latină, francezii cu homme, spaniolii cu hombre, por-
tughezii cu homen, italienii cu uomo şi românii cu om îşi
desfăşoară, în mod tradiţional, întreaga existenţă muncind
pământul, trăind cu roadele sale şi pregătindu-se pentru înhu-
mare. Originea biblică a omului de lut se regăseşte în însuşi nu-
mele lui Adam, care derivă din ebraicul adama, care înseamnă
pământ. Dacă facem o boltă peste mări şi oceane şi ne cufundăm
puţin în ritualurile voodoo din Africa sau în peisajul şamanic
din Americi sau din nordul Mongoliei, vom observa profundul
cult al omului pentru lutul primordial. Chiar şi faptul că numim
pământul mamă: Geea la greci, trimite la invizibilul cordon
106
ORESTE TEODORESCU
ombilical dintre fiinţa mică şi fiinţa mare. în Rig Veda găsim ver-
sul: „pleacă sub pământul acesta, mama ta", Iov în 1:21 spune:
„Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce".
Apoi, de milenii, omul a observat că argila se comportă pre-
cum un lapte matern, căci hrăneşte şi purifică organismul. Am
făcut câteva cure cu argilă albastră de Raciu şi am constatat pe
propria piele că funcţionează eficient şi inteligent. Pentru cine a
practicat tehnici de meditaţie, împământarea este absolut nece-
sară descărcării energiilor negative şi hrănirii cu „cea mai pură
energie yin adevărat!" Toate acestea sunt semnele că suntem
legaţi vital de natură, căci aşa cum spun toate căile de dezvoltare
spirituală: „Trupul nostru este pământ, sângele, apa, mintea, aer,
sufletul foc, şi fiinţa - LUMINĂ!"
DESPRE MEDICINĂ
ŞI MAGIA STRĂMOŞILOR NOŞTRI

Vreau să încep o serie de postări care să aibă ca temă cen-

trală universul magic şi etnomedical din spaţiul carpato-danu-
biano-pontic. Petru Culianu, discipolul lui M. Eliade, şi un
redutabil esoterist român, asasinat într-o universitate din SUA,
înainte de 1989, scria în Călătorie în lumea de dincolo: „Baza
din care se cristalizează toate sistemele religioase este
şamanismul primordial, întâlnit la toate popoarele de pământ..."
Mă alătur
şi eu, cu modestele mele resurse, să căutăm, să explorăm şi mai
ales să ne reamintim că purtăm în sânge toate cunoştinţele
strămoşilor noştri. S-o pornim!
Istoricii şi exegeţii sunt, aproape unanim, de acord că tracii,
dar cu precădere geto-dacii cunoşteau perfect arta vindecării.
Descoperirile arheologice au scos la iveală câteva statuete din
lut, datând din secolul al IX-lea înainte de Hristos care înfăţişau
Codul lui Oreste
107
bărbaţi şi femei străbătute de meridiane energetice şi înţepături
de ac, care se potrivesc 1:1 cu sistemul medicinii tradiţionale
chineze, precum şi şapte orificii situate în dreptul chakrelor atât
de familiare în Asia. Statuetele se găsesc la Muzeul Naţional de
Istorie a României, precum şi la Muzeul Ţăranului Român, şi
sunt cu adevărat surprinzătoare. Aşa cum indienii denumesc
traseele bioenergetice, proiectate de către Demiurg la suprafaţa
corpului, nadi, iar chinezii, meridiane, în medicina noastră popu-
lară se numesc râuri, demonstrând foarte clar, că strămoşii
noştri utilizau acupunctura.
Dacă adăugăm şi studiile care încearcă să demonstreze că
leagănul civilizaţiei actuale este în Carpaţi şi că de aici a început
migraţia către Asia, putem înţelege de ce referirile la medicina
energetică sunt mai vechi decât consemnările ei în tradiţia hin-
dusă sau chineză. In acest sens, istoricul american William
Schiller, în Unde s-a născut istoria, scrie: „Civilizaţia s-a născut
acum 13-15 mii de ani acolo unde trăieşte azi poporul român,
răspândindu-se, apoi, spre răsărit şi apus". Şi încă o ciudăţenie...
în regiunea indiană Bihar, atât de apropiată ca denumire cu al
nostru Bihor, se vorbeşte o limbă foarte asemănătoare. Referitor,
la toate acestea, ocultista Vanga, celebra bulgăroaică care a
uimit întreaga lume cu profeţiile sale, spunea despre tratamentul
tracilor că ar conţine ace din argilă arsă şi nu metalice, care se
încingeau pe jar şi erau înfipte uşor în locul în care se aduna sau
lipsea energia vitală.
CARPAŢII SACRI ŞI ENERGIA VIE

In perioada de „dezgheţ", când România îşi căuta surse

pen- tru a se prezenta ca o ţară puternică, cu o moştenire
istorică măreaţă, şi aici mă refer la perioada anilor 1967-1969,
foarte 108
ORESTE TEODORESCU
mulţi arheologi şi istorici au studiat structurile megalitice găsite
în Carpaţi. Astfel, Daniel Ruzo din Peru a scris despre prezenţa
unei peşteri în care se află un tezaur ancestral. Iată câteva
fraze din comentariul unui film documentar care se află, în
prezent, la studioul Sahia Film: „Carpaţii sunt o regiune a lumii
în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi
cunoscute până
în ziua de azi". Zona cea mai interesantă şi misterioasă se întinde
între Vârful Omu şi Sfinx.
Aproape toţi ocultiştii, inclusiv eu, am simţit călătorind în
aceste zone, configurări energetice speciale. (Foarte interesante
sunt lucrările lui Cornel-Dan Niculae: Leacuri şi remedii magice
din Carpaţi şi Mătrăguna). Dacă adăugăm şi miile de mărturii ale
apariţie OZN-urilor în această regiune, am putea afirma, fără să
greşim, că există un dreptunghi magic între meridianele 23-26 de
grade şi paralele 45-46 de grade, care se comportă, uneori ca o
zonă crepusculară. (Lucrările lui Radu Cinamar şi ale generalului
Emil Străinu completează informaţia cu date foarte interesante.)
Insă cele mai „grele" păreri ne vin din istoria antică. Istoriografi
precum Hesiod, Homer, Dionisie Periegetul şi chiar ilustrul
Eschil au scris despre Vârful Omul ca fiind „cel mai maiestuos
monument al lumii pelasge". (Grecii credeau despre pelasgi că
sunt nepoţii lui Zeus, născuţi din împreunarea fiului zeului
suprem cu populaţia aflată pe aceste meleaguri.) Iar Nicolea
Densuşianu scrie în Dacia Preistorică că vârful Omu este a şaptea
coloană a cerului pe pământ.
Aici se află centrul cercului de unde începe civilizaţia umană,
cel puţin aşa credeau anticii. Dacă configurăm mental perimetrul
care conţine cetatea sacră Sarmisegetuza şi vârful muntelui
Kogaion (locul unde, legenda spune, că s-a retras întru
eternitate măreţul Zamolxe), putem avea o imagine de
ansamblu, virtuală ce-i drept, a inimii civilizaţiei geto-dacice.
Legendele menţionate de istoricii greci povestesc despre o Cale
Sacră, prin care dacii Codul lui Ores te
109
reuşeau să comunice cu hiperboreenii. Herodot o numeşte
„Exampaenos - calea către lumea primordială a primilor zei".
BABA DOCHIA, MOŞUL
ŞI MUNTELE SACRU

Credinţele noastre ancestrale sunt strâns legate de vertical-

itatea şi singurătatea vârfului de munte, de aceea voi continua
cu un alt complex megalitic care are în centru, ca un menhir,
coloana naturală Dochia, care reprezintă pentru strămoşi
Mama Dacia. I s-a spus Baba Dochia tocmai pentru a-i sublinia
înţe-
lepciunea şi seninătatea. Ştim, dacă avem ca exemplu pe domni-
torul Mircea cel Bătrân, că substantivele moş, babă, bătrân se
comportă în arhaicul vocabular strămoşesc că adjective sinonime
cu înţelept, blând, cunoscător.
Marele Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldavie, scria pe la
1700: „... în vârful muntelui se vede o statuie foarte veche, înaltă
de 11 metri, reprezentând o femeie bătrână de la baza căreia
izvorăşte un izvor nesecat de ape". Tradiţia noastră orală po-
vesteşte despre acest loc ca despre izvorul apei vii şi despre
faptul că pe dealurile din jurul muntelui Ceahlău apar urme de cai,
de câini şi de păsări imprimate pe stânci, astfel încât, zona poartă
şi astăzi numele „La samne", iar noi vom găsi în toată tradiţia
popu- lară referiri la moşi şi babe, atât pentru anumite zile, cât şi
pen-
tru a-i desemna pe „şamanii locului", aşa cum scrie Culianu în
Călătorii în lumea de dincolo. Despre importanţa vârfului de
munte în practicile oculte tradiţionale vorbeşte şi Vanga, care a
ales să locuiască la Rupi, deasupra unor sanctuare tracice,
spunând că de aici îşi extrage energia şi forţa pentru preziceri şi
vindecări. Exploratorii care au studiat vestigiile din fostul im-
periu al tracilor au găsit semne geometrice trasate pe stânci,
care îşi schimbau forma în funcţie de poziţionarea pământului
faţă de 110
ORESTE TEODORESCU
soare. Toată cultura noastră rurală pomeneşte despre Moşul. O
apariţie solară, îmbrăcată în straie albe care coboară de pe munte
pentru a aduce oamenilor înţelepciune, iubire şi curaj. Pentru toţi
cei care nu îşi neagă originile, acesta este însuşi Zamolxe,
străbunul nostru, care trăieşte simultan şi continuu cu toţi fraţii
săi. Pentru spiritele prea raţionaliste sau materialiste, acestea nu
sunt decât nişte legende obscure, dar pentru cei care şi-au întâl-
nit şinele, aceasta este „permanenta comunicare dintre lumi"!
TEURGIE ŞI SACROTERAPIE
ÎN SISTEMUL INTEGRALIST GETO-DAC

Sacerdoţii geto-daci cunoşteau foarte bine virtuţile plantelor,

o spune şi Iordanes în Getica. Istoricul scrie: „pileaţi (pileus este
o căciulă din pâslă, semn distinctiv al preoţimii) trăiesc retraşi în
vârfuri de munte şi se ocupă cu vindecări, astronomie, ştiinţele
naturii şi cu filosofia. Sunt spirite libere şi blânde, dar când ştiu
că au dreptate, luptă pentru ideile lor". Un alt etnobotanist şi is-
toric din secolul I d.Hr., Pedanios Dioscoride, clasifică şi descrie
plantele folosite în medicină de către daci, în De materia
medica. Interesant este că sistemul teurgic şi taumaturgic geto-
dac era, încă de la origini, integralist.
Iată un text aparţinând lui Platon, regăsit în Dialoguri.
Charmides spunea: „Zamolxe, regele nostru, singurul zeu nemu-
ritor mai spunea că aşa cum nu trebuie să încerci a vindeca ochii
fără să vindeci capul şi nici capul fără trup, la fel nu poţi vindeca
nici trupul fără suflet, iar tocmai aceasta este pricina pentru care
cele mai multe boli rămân nevindecate de medicii greci, faptul că
ei nu ţin seama de întregul a cărui îngrijire ar trebui s-o între-
prindă..." şi iar ne întoarcem la Culianu cu a lui Origine a şama-
nismului, şi nu putem trece cu vederea, faptul că istoricii greci şi
Codul lui Ores te
111
latini erau uimiţi de profunzimea şi eficienţa sacroterapiilor şi
mai ales asupra abilităţilor sacerdoţiior de a comunica cu
„lumea zeilor şi a eroilor".
ŞAMANISM ŞI PRACTICI VOODOO
ÎN BAZINUL CARPATIC

Evident că putem vorbi despre şamanismul românesc. Des-

cântecele, incantaţiile, dansul ritualic (Căluşarii făcând parte din
panoplia împotriva duhurilor necurate), folosirea plantelor psi-
hoactive precum cânepa sau „ciuperca cu buburuze", ori Amanita
Muscaria, comunicarea cu spiritele străbunilor şi a animalelor etc.
Mircea Eliade în De la Zamolxis la Genghis-Han, găseşte cores-
pondenţe foarte strânse între traci, geţi, celţi, druizi şi totuşi scrie:
„... Nemurirea spiritului, fericirea eternă a lumii primordiale,
credinţa că moartea este o poartă de trecere către o altă dimensi-
une a existenţei, puterea nemărginită a lui Dumnezeu, sunt mai
vechi în conştiinţa geto-dacilor, decât la celţi". Dar, ca să rămânem
în temă şi pentru că vorbeam de spiritele animalelor şi ale
plantelor sacre, să amintim despre Lupul Dacic, Cerbul Vânător,
Omul Mătrăgună. Astăzi, rămăşiţele satului românesc mai
păstrează ra- portarea la magic prin cele două vrăjitoare, întâlnite
în orice spaţiu
rural: cea bună, care descântă şi apelează la spiritele luminoase
ale străbunilor, şi „Cotoroanţa" care „operează" cu energiilor defun-
cţilor malefici. Aici găsim o similitudine cu practicile voodoo. Până
la urmă, toate aceste izvoare, fie că sunt culturale şi aici îi citez pe
Platon, Iordanes, Herodot şi mai ales pe Iulius Caesar cu al său
De Bello Gallico, fie că sunt mituri sau legende şi alte surse
etnoge- netice păstrate în muzee şi arhive, întăresc convingerea
lui Densuşianu că aceste teritorii reprezintă leagănul civilizaţiei
umane, aşa cum o cunoaştem astăzi. Primele referiri la civilizaţia
112
ORESTE TEODORESCU
pre-umană a hiperboreenilor, amintirea atlanţilor şi a
lemurienilor se găsesc în spaţiul ocupat, odată de către Imperiul
Tracilor.
Aceste rânduri nu îşi propun să demonstreze superioritatea
moştenirii româneşti, ci doar să facă precizările necesare că
nu suntem deloc un neam de traistă!
MOŞUL SAU OMUL ALB

Pentru străbunii noştri, Moşul însumează conceptele de

Dumnezeu, Strămoş şi Mare Preot, sau sacerdot. In toată icono-
grafia balcanică, Tatăl este zugrăvit sub înfăţişarea unui bătrân
blând, cu privirea de tăciune. O foarte veche datină românească,
numită Sărbătoarea Moşilor, aminteşte de moştenirea dacică a
gropilor ritualice unde se spărgeau vase de lut. Atât Romulus
Vulcănescu în Mitologie Română, cât şi Cornel-Dan Niculae, în
Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc, îi suprapun pe
moşi zeităţilor tutelare.
 Fiind un sistem magico-mistic precreştin, tradiţia moşilor
se păstrează şi astăzi, izolat în zonele rurale. Sărbătorile
actuale sunt celebrate ca Moşii de Rusalii, Moşii de Sânziene,
Moşii de Ruşitori, Moşii de flori de mărţişor... Interesant, pentru
daci fun- dul pământului coincidea cu înălţimea cerului, de
aceea în gropile ritualice, ofrandele, deşi acoperite cu pământ,
ajungeau în braţele lui „Zamolxis cel Ceresc". In unele locuri,
Moşul este supranumit şi Omul Alb, liderul spiritual al
Solomonarilor, sacer- doţi rătăcitori, care locuiesc sub munţi, au
capacităţi extraor- dinare de vindecare, clarviziune, dar şi de
blestem.
Vestitul Strabon îi numea Kapnobatai - cei care merg
printre nori. Nu este de mirare, că pentru daci, Dumnezeu
umbla prin cer ca un păstor. Să ne amintim că, ulterior,
religiile iudeo-creştine îşi bazează revelaţiile tot pe oameni
simpli, de Codul lui Ores te
113
regulă păstori: David, păstorul turmei lui Israel, Isus, păstorul
cel Bun, iar mormântul Sfântului Iacob, fratele mântuitorului
este descoperit la Compostella, tot de un pastor, ca să nu mai
vorbim şi de „sfântul de la Maglavit", care era, evident, păstor...
Dacă îmi permiteţi o abatere de la temă, cum se face că
Dumnezeu comunică atât de simplu şi de direct cu omul de
pământ, smerit şi curat, iar anumite biserici şi culte abundă de
bogăţii nemăsurate, oare nu-şi amintesc chiar ele de sintagma
Eliberatorului: „Mai degrabă intră prin urechea acului o cămilă,
decât bogatul în împărăţia Cerului"... Revin, trebuie menţionat
că sediul Moşului varia, pentru daci, de la Ceahlău, Caraiman
până la Parâng, cu alte cuvinte locuinţa Omului Alb şi al
pleiadei de moşi-sacerdoţi se afla, eu cred că şi astăzi, în
„Carpaţii Cereşti". In încheiere, daţi-mi voie să vă ofer un vers
dintr-o pro-
cesiune funerară, care esenţializează tema şi pe care am găsit-o în
minunata carte a domnului Cornel-Dan Nicolae: „Omule-po-
mule/ nu te milui/ nu te jelui;/ bucură-te, bucură/ că rădăcina
ta/ murind în pământ/ a aprins în cer/ şi lutul tău,/ s-a-ncurcat/
de unde-a venit/ în vis liniştit..."
SFÂNTUL DE LA MAGLAVIT
 Una dintre cele mai interesante comunicări cu Omul Alb,
sau Moşul, s-a petrecut în 1935, făcându-1 celebru pe
ciobanul Petrache Lupu, cunoscut ulterior ca Sfântul de la
Maglavit. Iată
cum povesteşte păstorul (să ne amintim că păstorii sunt mesage-
rii preferaţi ai Domnului, atât pentru iudei, cât şi pentru
creştini) întâlnirea sa fabuloasă: „l-am văzut stând în faţa mea,
cam la vreo doi metri, cu picioarele deasupra ţărânii, avea o
barbă albă, lungă până la brâu, musteţi lungi şi părul ca neaua,
114
ORESTE
TEODORESCU X
lung până la picioare, iar când a dispărut, a fost luat de un nor
pătrat, lăsând în urma lui un cerc de pământ ars"...
Vasile Lovinescu scrie în La Dacie Hyperboreenne că mesajul
cel mai important pe care Moşul i 1-a transmis ciobanului anal-
fabet a fost: „Dacia va redeveni centrul spiritual al lumii". Cu sigu-
ranţă, se ştie, sau dacă nu există trimiteri importante pe net,
Petrache Lupu, după această viziune teribilă începe să propo-
văduiască prin satele vecine, ajungând în scurt timp un fenomen.
Predicţiile lui s-au adeverit într-un mod „îngrijorător". Prevă-
zuse războiul, comunismul şi renaşterea spirituală de „după ba-
laurul roşu". Cei care umblau cu el povestesc că în momentul în
care vorbea, ciobanul se transfigura şi flăcări ciudate îi dansau în
jurul trupului. Esenţa predicilor sale nu avea o natură religioasa
dogmatică, ci mai degrabă şamanică: „... Dacă ne pocăim, Moşul
ne dă grâu, ne dă porumb, ne dă sănătate". In urma rev-
elaţiilor, Petrache Lupu devine el însuşi un Moş, începând să
vindece mulţimile de ţărani şi orăşeni veniţi la „spovedanie".
Există şi un loc magic, numit La Buturuga, unde se aflau plopi
şi sălcii din care curgeau picături de apă tămăduitoare. în Magla-
vitul de V.I. Ouatu există o relatare foarte interesantă a lui G.G.
Dobrescu: „... Un surd se pleacă pentru a primi picătura drept în
ureche. Şi îndată murmură: încep să aud. Doamne, aud! Un orb
se spală pe ochi cu această picătură şi vederea îi revine. Lucruri
care te uimesc şi te înfricoşează!"
SOLOMONARUL, PLATON ŞI ORFEU
 Câteva referinţe interesante despre solomonari, sau sala-
mani, îi descriu ca pe nişte bărbaţi înalţi, slabi, cu ochii foarte
intenşi, care se abţin de la consumul cărnii, mulţumindu-se cu
vegetale, miere şi lactate. Sunt solitari şi asceţi, comportându-se
Codul lui Oreste
115
ca monahii, dar locuind în adâncul pământului sau în interiorul
munţilor. Legenda despre ei circulă şi astăzi prin satele din
Carpaţi. Capacităţile lor extraordinare de vindecare şi de clarvi-
ziune sunt întrecute doar de abilităţile de a conjura forme de
viaţă din alte dimensiuni, cum ar fi balaurul (dragonul cu cap de
lup, stindardul statului teocrat geto-dac).
Platon în Charmides descrie mărturia lui Socrate despre
„întâlnirea cu unul dintre Marii Preoţi ai lui Zamolxis care 1-a
învăţat arta vindecării şi dobândirii nemuririi". Ei, şi aici lu-
crurile devin şi mai spectaculoase, căci Orfeu, zeu atât de
venerat de greci şi romani, are origini trace. Misteriile greceşti,
cunos- cute şi ca Orfism, descriu coborârea legendarului zeu în
regatul umbrelor şi al morţilor. Dacă am citi Eneida lui Vergilius,
ne-am bucura descoperind că, atunci când troianul Enea,
întemeietorul statului roman, coboară în Elizeuum (paradisul
subteran), se întâlneşte acolo cu „preotul din Tracia, în haina lui
cea lungă cântând fericiţilor".
ZAMOLXE ŞI PITAGORA

André Boulanger, în Orphée-Rapports de V orphism et du

christianisme, scrie că la vechii greci se cristalizase o înrudire
între sistemul iniţiaţic, mistic şi religios al pitagorismului şi or-
fismul cu moştenirea lui tracă. Herodot reia relatările unor greci
de la Marea Neagră, scriind că marele filosof, matematician şi
iniţiat în „muzica universului văzut şi sunetul celui nevăzut a
coborât în lumea subterană, unde 1-a cunoscut pe Zamolxis".
Unii exegeţi, cu precădere latini şi greci, erau convinşi că, de
fapt, Zamolxe i-a fost ucenic, după unii, sau slujitor lui Pitagora,
dar Mircea Eliade, în De Zamolxis a Gengihs-Han, demonstrează
cu argumente solide că Zamolxe „a trăit de fapt pe pământ cu
mult 116
ORESTE TEODORESCU
înainte de Pitagora". Liantul care îi uneşte pe cei doi este, evi-
dent, orfismul. Interesant că atât la pitagoreici, cât şi la adepţii
cultului zamolxian este acordat un spaţiu destul de vast inter-
dicţiei consumului de carne. Apoi, originea numelui lui Orfeu,
vine de la orphoi, care înseamnă „însingurat". Evident că drumul
parcurs de Orfeu în Infern, de Zamolxe în „Regatul Lumii de
Dincolo" (I.P. Culianu, Călătorii în lumea de dincolo) şi de
Pitagora în lumea subterană, descriu aceeaşi iniţiere în tainele
Vieţii de Dincolo de Porţi.
Această iniţiere a rămas specifică şcolilor antice, Misteriilor,
societăţilor secrete ale Evului Mediu şi Francmasoneriei de astăzi,
care conţine, pe lângă mitul lui Hiram şi pe cel al lui Orfeu. (foarte
interesantă este cartea lui Adrian Matei, Mitul lui Orfeu şi Franc-
masoneria). Orficii şi pitagoreicii, asemenea monahilor geto-daci,
trăiau în abstinenţă, stăpâneau arta vindecării şi a descântării.
Pentru cei care se îndoiesc de aceste filiaţii, le amintesc despre
preocuparea istoricilor Plutarh şi Strabon care consideră că or-
fismul este de sorginte tracă, iar Vergiliu iniţiat în Misteriile neo-
pitagoreice, confirma originea tracă a lui Orfeu în Eneida.
TĂRÂMURILE DE DINCOLO
ŞI VULTURUL-CĂLĂUZĂ

Tradiţiile orale şi mitologia locului povestesc despre tărâmurile

celelalte. Autorii basmelor, majoritatea iniţiaţi, descriu într-un lim-
baj exoteric, adevărata întâlnire a eroului cu natura sa divină.
Făt-Frumos trebuie să coboare în Regatul Umbrelor pentru a
întâlni acolo tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte.
Local- nicii au numit aceste locuri ba Ostroavele Blajinilor, ba
Ostroavele Albe şi au crezut că ele sunt populate de Rugmani sau
Rohmani, care au primit revelaţia divină de la Zamolxe. (între
credinţele Codul lui Oreste
117
dacice şi creştinism nu există deosebiri majore, ambele celebrând
viaţa veşnică, iubirea, pioşenia, dârzenia, blândeţea şi, mai ales,
lupta pentru dreptate). Există chiar o legendă care pomeneşte de
Nedaia Cetate, tâlcuită după unii exegeţi, ca o anagramare: Nedaia-
India, dar nu ca ţara cu acelaşi nume, ci Centrul Suprem al Lumii,
aşa cum îl numeau locuitorii care aveau să se numească indieni.
In basmul lui Ispirescu, Fiul Vânătorului, aici, în Nedaia
apune soarele şi răsare luceafărul, fapt pomenit şi de Vasile
Lovinescu în Creangă şi Creanga de Aur. Iniţial, Noaptea de
Sânziene, care are loc pe 24 iunie se numea Nedeia. Aşa cum
vom putea vedea în toate marile culturi ale lumii, graniţa care
desparte cele două lumi este de fapt o apă mare, purificatoare şi
germinatoare de viaţă. Styx devine sinonim cu Apa Sâmbetei.
Iată ce scrie Lovinescu: „şi Nedeia spaţială şi cea temporală
aveau ca scop să actualizeze India Adevărată, într-un punct din
timp şi spaţiu". Lângă Semenic se afla un lac numit Nedeia-Scăl-
dătoarea Vulturilor, loc magic de trecere, dar şi de „uşurare de
toată durerea şi neputinţa", cum consemnează etnologul Ion
Muslea în Tipologia folclorului. Interesantă este asocierea cu vul-
turul, pe care îl întâlnim pe toate monumentele funerare ale
dacilor, ca simbol al nemuririi şi al tinereţii şi puterii veşnice. Să
nu uităm că în basmele româneşti, vulturul aduce eroului apa
vie şi apa moartă. Ce uriaşă şi izbitoare asemănare cu
şamanis- mul sud-american, unde corbul sau vulturul sunt
călăuzele către Regatul Celălalt.
VRĂJMAŞII OMULUI ÎN MITOLOGIILE
ŞI LEGENDELE POPULARE
în aproape toate tradiţiile orale, în zonele rurale sau de
sorginte şamanică există mitul duşmanilor nevăzuţi: duhuri,
118
ORESTE TEODORESCU
spirite, demoni, draci, vampiri şamd, care s-ar afla la originea bo-
lilor, nefericirilor sau deviaţilor umane. In aşezările din spaţiul
carpato-danubiano-pontic, este prezent şi astăzi un sistem magic
şi teurgic cu origini arhaice, cu dimensiuni practice şi invocatoare.
In acest sens, vă sfătuiesc să parcurgeţi câteva lucrări foarte coe-
rente: Leacuri şi remedii magice din Carpaţi, Magia şi fiinţele fan-
tastice din arhaicul românesc de Cornel-Dan Niculae, Călătorii în
lumea de dincolo de Petre Culianu, Puteri şi practici vrăjitoreşti
de Dominique Camus şi Magia şi vrăjitoria în Europa din Evul
Mediu
până astăzi de Robert Muchembled. In cele ce urmează, voi
încerca să grupez câteva dintre principalele forţe nevăzute care
acţionează împotriva Creaţiei şi mai ales a omului, aşa cum sunt
ele categorisite în majoritatea ţărilor indo-europene.

Demonii sau dracii

Evidenta influenţă iudeo-creştină aşezată peste sistemul popu-
lar de gândire, plasează pe primul loc în războiul nevăzut un
duşman teribil provenit din tenebrele iadului, unde duhurile
necurate, pervertite se supun ierarhiilor demonice şi pornesc ata-
curi desantate împotriva „Luminii din om"! Un vechi proverb
chiar spune: „Câţi îngeri sunt în lume, atâţia şi diavoli", astfel
că în mitologiile populare s-a instaurat credinţa că la naşterea
unui om, Dumnezeu trimite un înger protector, iar Satana, un
drac
instruit să-1 abată pe individ de la Calea spre reintegrare în lumea
superioară pe care a pierdut-o din cauza păcatului primordial. In
limbajul popular, necuratul nu este numit niciodată pentru a nu
fi invocat, de aceea el poartă tot felul de porecle: prădalnicul,
spurcatul, împieliţatul, sarsailă, ucigă-1 toaca, ucigă-1 crucea,
du- că-se pe pustii, aghiuţă, michiduţă, scaraoschi...
Când un asemenea duh întunecat este responsabil pentru
vreo boală, atunci numele maladiei va fi identic cu cel al demonu-
lui. Responsabili pentru vindecarea pacientului sunt vracii,
vrăjitorii, şamanii, babele şi moşii, care sunt înarmaţi cu puterile
Codul lui Oreste
119
Maicii Pământeşti: genii ale apei (ondine), ale pământului (gnomi),
ale aerului (elfi) şi ale focului (salamandre), dar şi cu puteri înalte
venite de la Tatăl Ceresc cum ar fi heruvimi, îngeri, arhangheli. în
credinţele arhaice, bolile mici sunt cauzate de drăcuşori, iar
molimele, epidemiile sunt opera unor „zgripţuroi înaripaţi".
Deşi duhurile nu pot prinde contur, descântecele le descriu
în moduri înspăimântătoare. Exemplu stă acest descântec cules
din Brăila, care alungă demonul spaimei: „S-a dus pe cale, pe
cărare, s-a-ntâlnit cu un unchiaş mare, grozav, întunecos, cu
co- jocu-ntors pe dos, cu ochii sticliţi, cu dinţii rânjiţi, cu gura
căscată, cu limba lăsată, cu capul cât baniţa, cu faţa cât aria..."
 In tradiţiile orale, unele boli au nume care descriu credinţele
metafizice: ceas rău, blânde, boală sfântă, arşiţa, făcătură, întâlni-
tură, lipitură, pocnitură de iele, vânt rău, zburător, săgetătură etc.

Strigoii, Moroii şi Vampirii

în mitologiile populare-fantomele joacă un rol important în
panoplia inamicilor omului. Strigoii sunt manifestările astrale
ale unor decedaţi pătrunşi de întuneric, neliniştiţi şi demonizaţi
care se vor manifesta ostil împotriva legilor luminii. Strigoii pot
proveni şi de la oamenii vii, dar care au făcut pactul cu
diavolul, şi în timpul somnului, duhul le iese pe gură făcând
prăpăd în lumea concretă.
Unele dicţionare explică termenul de moroi cam aşa: „Sufle-
tul unui om mort care se transformă noaptea într-un animal sau
într-o apariţie fantomatică pricinuind neajunsuri celor pe care îi
întâlneşte". Duhuri masculine sau feminine, strigoii se trans-
formă după plac în pricolici, vârcolaci, zboară pe păsări măiastre
între cele două lumi, plutesc la răscruce de drumuri şi fac rău:
ucid copiii şi le sug sângele, iau sporul gospodăriei, mână vacii,
distrug căsnicii, sărăcesc oamenii. Din fericire, ei nu se pot mani-
festa în deplină libertate decât în noaptea Sfântului Andrei, denu-
mită şi noaptea strigoilor, de Santoader şi în noaptea de Sângeorge.
120
ORESTE TEODORESCU

Strigoii morţi mai au o noapte specială, de Sf. Vasile când

părăsesc în grupuri mormintele şi pornesc la atac. Pentru a se
proteja, locuitorii plasau simboluri puternice pe pragul uşii şi în
casă, mâncau usturoi, aduceau plante şi mirodenii, făceau rugă-
ciuni, iar vraciul satului se afla în comuniune cu îngerii cerului
şi ai pământului conjurând forţele malefice să se retragă de unde
au venit. Dacă nu-şi desăvârşea cineva protecţia magică se trezea
faţă în faţă cu moroiul care îi mânca inima, îi sugea sângele şi îl
transforma apoi şi pe el în strigoi mort.
In anumite zone ale globului, cu precădere în Africa şi
America de Sud există mitul vampirilor. La noi, mai ales în
Transilvania, strigoii morţi sunt identificaţi cu vampirii. Aceştia
sunt incapabili să se desprindă de patimile pământeşti şi neavând
deschisă poarta către lumea de dincolo, bântuie însetaţi de sânge
(ca lichid vital). Pentru a se asigura că mortul după îngropăciune
nu va deveni vampir, în unele zone se plasează în coşciug
cruciu- liţe de argint, i se pun răposatului în nas boabe de tămâie,
căţei de usturoi la gât, iar în Oltenia la trei şi la şapte ani,
cadavrele erau exhumate şi, dacă nu putreziseră, li se introducea
o ţepuşă în inimă. De mult, există chiar un obicei şi mai
înspăimântător, când mortul era despicat, i se scotea inima
(animatorul existen- ţial) care era arsă pe cărbuni.
Vampirul nu se poate îndepărta prea mult de mormântul
său căci nu suportă lumina, iar prinderea zorilor îi este fatală.
Dacă suspectează cineva prezenţa vreunui vampir în zonă, se
apelează la tineri virgini, care încalecă pe un cal de-o singură cu-
loare şi trec ziua peste morminte. Acolo unde animalul refuză să
treacă se dezgroapă defunctul, căruia i se înfige în inimă sau în
buric o ţepuşă din lemn de trandafir sălbatic, frasin, sau un fier
înroşit. Remediul cel mai bun împotriva strigoilor, moroilor sau
vampirilor este usturoiul cu care se unge gaura cheii, tocurile
ferestrelor şi ale uşilor.
Codul lui Oreste
121
O categorie aparte de moroi provin din pruncii morţi nebo-
tezaţi, ucişi şi îngropaţi de vii. Iată o descriere culeasă de
Maria Ioniţă în Cartea Vâlvelor-Legendele din Apuseni: „Iese
sufletul copilului din mormânt, în chip de sul de foc, ca de doi
paşi de lung, şi începe a cutreiera lumea spre nenorocirea
oamenilor, zburând prin aer şi umblând pe pământ şi de atinge
pe cineva, pe loc îl săgeată şi-1 omoară. îşi chinuiesc mai ales
mamele în somn. Se aşază pe pieptul lor şi le înăbuşă
răsuflarea provo- cându-le coşmaruri în care îi visează pe ei."
Chinul dura până la primul cântat al cocoşilor. Ritualurile şi
ceremonialele legate de războiul nevăzut sunt practicate şi
astăzi, ce-i drept izolat,
în zonele rurale unde mai trăiesc bătrânii care au moştenit prin
tradiţie orală această mitologie fascinantă şi ca să-i aducem un
omagiu lui Ioan Petru Culianu, voi încheia această postare cu un
citat din Călătorii în lumea de dincolo: „Este puţin probabil că
ne vom întoarce vreodată la certitudinile trecutului, care
puteau fi liniştitoare, dar erau de regulă şi rudimentare. Minţile
noas- tre vor continua să multiplice alte lumi fără limite,
explorân-
du-şi astfel propriile posibilităţi nelimitate".
STRĂMOŞII LUPI

Se poate lesne observa o legătura profundă între strămoşii

noştri daci şi lupi, de la stindard, până la simbolul totemic al lui
Zamolxe, care este lupul alb. Strabon se joacă de anagramare şi
scrie că dacii se numeau iniţial daoi, iar un alt istoric antic, de
aceeaşi talie, adaugă că daos era numele frigian dat lupului.
Mitul apropierii omului de lup străbate însăşi naşterea Imperiu-
lui Roman, să ne amintim de Romulus, Remus şi Lupoaica
Mamă. Eliade arată că dacii se numeau „cei care sunt
asemenea lupilor".
122
ORESTE TEODORESCU
Acum, dacă înţelegem modul de funcţionare a sistemului
şamanic, aşa cum scrie şi discipolul lui Eliade, Petre Culianu din
care citez: „baza tuturor sistemelor religioase este şamanismul
primordial", putem descifra legăturile strămoşilor noştri cu
„zeul lup". Fiecare popor ancestral îşi alesese un simbol totemic
pe care îl înzestraseră cu puteri magice de străbatere a lumilor
vi- ilor şi morţilor, şi care făcea legătura din neam în neam. Dacii
aveau lupul, romanii aquila. Interesant, această dublă moştenire
daco-romană a făcut ca poporul nou-născut să moştenească şi
acest sistem de credinţe.
Etnologii au constatat că din 50 de sărbători păgâne, 35 erau
consacrate lupului, şi apoi să ne gândim la abundenţa numelor
de Lupu, Lupaşcu, Lupan, Pascu. Fantoma lupului magic a um-
blat deasupra satelor româneşti până astăzi. In medicina satului,
ghearele, dinţii, labele, părul, botul şi ochii lupului sunt înzes-
trate cu mari puteri. George Coşbuc scrie: „părul de lup era
folosit afumat pentru cei care nu puteau să reţină urina, dinţii -
pentru noroc, ficatul pentru vindecarea ofticii. Femeile sterpe
aşteptau sărbătorile de iarnă, când apăreau flăcăii cu măşti de lup
cărora le smulgeau câteva fire de păr pe care le foloseau la des-
cântece şi vrăji de dezlegat naşterea".
De ziua Sfântului Andrei sau a Sfântului Petru, ambii pa-
troni ai lupilor, în credinţele daco-creştine (foarte interesant:
dacii ocupaţi de Imperiul Roman creştinat trec imediat la noua
formă de religie instituţionalizată, căci găsesc în ea corespon-
dente perfecte cu sistemul zamolxian, şi abia după trei secole
apar primele biserici), femeile nu se pieptănau ca să nu se
înde-
sească pădurile şi să nu se înmulţească lupii în desişuri. Un docu-
mentar de pe Animal Planet a arătat că în munţii Carpaţi trăiesc
şi astăzi câteva mii de lupi, iar în România sunt peste jumătate
din lupii Europei.
Codul lui Oreste
123
SAMCA, DUH FEMININ DIABOLIC

Legendele noastre populare povestesc despre duhuri necu-

rate, masculine şi feminine care străbat hotarele dintre vii şi
morţi, pentru a se hrăni cu energie. Aşa cum Paracelsus le
cate-
gorisise drept incubus şi succubus, bătrânii noştri le-au spus Samca
şi Zburătorul. Duh feminin, Samca sau Baba-Coaja este o
apariţie oribilă. Lazăr Şăineanu, în Ielele, Dânsele, Vântoasele,
Frumoasele, Şoimarele, Mâiastrele, Milostivele, Zânele, scrisă la
sfârşit de secolului al XlX-lea, zice că poate fi văzută doar de
vrăjitori şi de cei născuţi sâmbăta, că apare sub diferite forme
animaliere, dar că ea arată ca o babă cu părul rar şi despletit
până la călcâie, cu ochii roşii şi faţă contorsionată, cu membre
noduroase care se mişcă haotic şi cu o voce ca şuierul vântului,
iar Al. Borza în Dicţionar etnobotanic o descrie ca pe „fiinţa cea
mai nemiloasă şi primejdioasă dintre duhurile necurate, se arată
femeilor însărcinate chiar înainte de facere, le înspăimântă, le
frământă şi le chinui într-atât, încât multe mor dinaintea naşterii
pruncului, iar pe copiii care scapă îi îmbolnăveşte de samcă".
Descrierea bolii este cam aşa: tremurat, crampe, insomnii sau în
cel mai rău caz îi poceşte. In Bucovina, bubele copiilor se mai
numesc şi „tatele Samcei". Metoda de luptă împotriva acestei
creaturi tenebroase sunt amuletele magice purtate la gât,
descân-
tecele şi ritualurile de alungare a duhurilor necurate. Aplicarea
diferitelor tulburări sau boli pe seama duhurilor este tipică tu-
turor societăţilor şamanice primordiale. Astăzi, voodoo utili-
zează cu succes, în diferitele triburi africane, metoda „păcălirii"
duhurilor întunecate şi trimiterea lor în Beznă, sau transformarea
lor în Lumină!
124
ORESTE TEODORESCU
/
ZBURĂTORUL

Tulburări psihice cu stări isterice şi aspect melancolico-de-

presiv, aşa ar putea suna diagnosticul modern al unei fete
pubere atinse incandescent de primul fior al iubirii carnale. Pentru
moşii şi strămoşii noştri, aceste manifestări dubioase erau opera
Zbură- torului, duh erotic masculin (incub - în clasificarea lui
Paracelsus mArs Occulta). Mintea victimelor „vizitate" de acest
„Luceafăr" popular se alterează progresiv, trecând de la stări
intense şi febrile, la excitare, urmată de orgasm.
„Este o plăcere interzisă, căci este produsă de un daimon şi
nu de om. Transferul energetic trece peste bariera morţii, şi
ăsta este un blestem greu de iertat, căci încalcă legea
neîmpreunării viilor cu morţii" spune Mircea Eliade (... care, de
altminteri, sedus de temă, scrie romanul Domnişoara Cristina,
în care Zburătorul este un demon erotic feminin).
In toate relatările pe care le găsim din abundenţă în Fata
căznită de Zburător a lui B.P. Hasdeu, în Cercetări asupra magiei
la românii din Munţii Apuseni de Gh. Pavelescu, în Magia şi
fiinţele fantastice din arhaicul românesc de Cornel-Dan Nicolae;
Zburătorul apare ca o boare şi tulbură somnul bietei fecioare.
Duh rătăcitor, umblă noaptea pentru a se împreuna cu fetele de
măritat, cu văduvele şi în general cu femeile singure, chinuite de
dorul trupului. Uneori ia înfăţişarea iubitului real sau visat.
Iniţial, pasiunea lui este balsamică pentru trupul uscat al vic-
timei, dar orgia continuă noapte de noapte, până la epuizarea
fizică şi nervoasă. Fetele „căznite" de Zburător poartă peste
noapte, urme de neşters: paloare cadaverică, cearcăne uriaşe şi
melancolie bolnăvicioasă. Legendele spun că Zburătorul nu are
astâmpăr până nu-şi devorează victima, iar dacă fata este
ascunsă unde nu o poate găsi, devine rău şi răzbunător cu toţi cei
im- plicaţi.Intr-un material foarte interesant scris la 1900 de unul
Tocilescu şi numit Materialuri Floklorice se povesteşte că „nervos
Codul lui Oreste
125
că nu găseşte fata, Zburătorul s-a transformat într-un şarpe care
strălucea ca focul şi a zburat de unde a venit, în nişte şure cu
paie. Lumea, ca să scape fata de el, a dat foc paielor. Când 1-a
ajuns
focul pe şarpe, el a început să strige, dar tot n-a scăpat şi a ars de
tot. Fata a mai zăcut un an de zile şi a murit". Dacă ne amintim
finalul Domnişoarei Cristina, înţelegem că această iubire, deşi
blestemată, nu poate fi distrusă!
CE ESTE UN MAESTRU SPIRITUAL

Am să fac o paranteză, căci mai am nişte postări referitoare

la fabulosul nostru patrimoniu geto-dac, dar am avut o discuţie
interesantă cu nişte tineri, care mă întrebau ce este un maestru
spiritual. Gândul m-a dus imediat la Omraam Mikhael Aivanhov
care a scris o broşură exact cu acest titlu. Eu o am editată de
Prosveta. Cred că răspunsul lui este net mult mai profund decât
al meu, deci am să-1 citez: „Pentru un discipol, a-şi întâlni
Maestrul înseamnă a găsi o mamă care acceptă să-1 poarte nouă
luni, pentru a-1 naşte Lumii Spirituale. Odată ce s-a născut, adică
s-a trezit, ochii săi descoperă frumuseţea Creaţiei, urechile sale as-
cultă Cuvântul divin, gura sa gustă hrana Cerească, picioarele
sale îl duc în diferite locuri ale spaţiului pentru a face Binele şi
mâinile sale învaţă să creeze în Lumea subtilă a sufletului". Dacă,
însă discipolul se simte ţintuit pe loc, blocat în evoluţie de prea
marele egou al profesorului, înseamnă că a încăput pe mâinile
unui impostor.
Aşadar, atenţie, şi nu uitaţi: rolul unui maestru este de a crea
alţi maeştri, nu a se înconjura de o sumedenie de aplaudaci!
126
ORESTE TEODORESCU
BOGĂŢIILE TRADIŢIILOR NOASTRE
POPULARE

Preocupat fiind de zona mitologiilor şi legendelor româ-

neşti, am nimerit, evident, deloc întâmplător în proximitatea
domnului Oprişan, directorul editurii Vestala Saeculum, de
unde am plecat însoţit de o sumedenie de cărţi-prietene, ba
chiar măiestre care au început să-mi şoptească în urechea
sensibilă poveşti, mituri şi basme tradiţionale pline de
profunzime şi tâl- curi minunate.
A
In 1903, Elena Niculiţă-Voronca culege în Datinile şi cre-
dinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine
mitologică viziunea moşilor noştri asupra Facerii Lumii, a
Omului, rapor- turile dintre el, Dumnezeu şi dracul. Vreau să vă
invit, dragii mei prieteni, într-o incursiune într-un sistem
filosofico-mistic
extrem de interesant, capabil să ne desluşească multe dintre nebu-
loase. In primul rând, vreau să citez dintr-o credinţă culeasă din
zona Bucovinei: „Din început era numai apa, Dumnezeu zbura
pe sus ca un hulub, iar Necuratul cu trei rânduri de aripi sta în
apă şi a fost strâns nişte spumă cât casa". „Ce faci acolo?" îl
întrebă Dumnezeu. „Vreau să-mi fac un loc, să am pe ce şedea."
„Nu face aşa, că nu-i bine, ci fă cum ţi-oi zice eu. Du-te în fun-
dul mării şi adă pământ în numele meu." El n-a vrut să zică
aşa, căci voia pământul al lui... „în patrimoniul culturii noastre
ru- rale, aproape ca o particularitate, la începutul Creaţiei Dum-
nezeu şi dracul umblau împreună. Pe Dumnezeu îl cheamă
Fârtache, iar pe diavol, Nefârtache. Domnul îi încredinţează
tovarăşului său de drum facerea materiei. Astfel, munţii, nisipu-
rile, trupurile sunt creaţia celui ce avea să Cadă curând din
„Re- gatul celui de-al nouălea Cer". Strămoşii noştri ştiau că
după ce Diavolul a zămislit din lut şi apă, trupul omului,
Dumnezeu a
„suflat suflare de viaţă", şi aici înţelegem bine, de ce câteva
milenii mai târziu, Isus Hristos a spus: „să-i dăm Cezarului ce-i
Codul lui Oreste
17
al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce-i a lui Dumnezeu", şi „Regatul
meu nu este din lumea aceasta", dar mai ales „ce folos dacă
câştigi întreaga lume pierzându-ţi sufletul", „morţii să-şi îngroape
morţii
lor, iar vii să umble cu vii".
Interesant, dar în ciuda încercărilor repetate ale lui Nefâr-
tache de-al detrona pe Fârtache şi a încercărilor de a sabota per-
fecţiunea Creaţiei, primeşte de fiecare dată circumstanţe
atenuante. Şi Origene credea că Satan este mântuibil, dacă omul
îl învinge şi îi transformă ura în iubire. In mod bizar, asta 1-a cos-
tat pe Origene anatema Bisericii Romane, dobândind statutul
de eretic. Voi continua cu alte particularităţi ale tradiţiei noastre
strămoşeşti, căci acum nu mai am nici o îndoială asupra esenţei
de lumină divină a poporului nostru!
FACEREA OMULUI; TRÂNTA DINTRE
DIAVOL ŞI DUMNEZEU

Ce m-a surprins în lecturarea culegerilor etnografice şi fol-

clorice, cu precădere din zonele montane este faptul că întreaga
creaţie este dualizată între Fârtache şi Nefârtache. „Dumnezeu
pe unde calcă, creştea iarbă şi flori, iar în urma Necuratului
creştea piatră şi nisip." Aceste idei se întâlnesc în tot peisajul
esoterismului indo-european şi semit. Astfel, pentru primii
gânditori, Soarele era sursa vieţii, iar Saturn, modelatorul
formelor. Astrologia îl sinonimează adeseori pe Saturn cu
Satan. Poate, ca o particularitate, strămoşii noştri credeau că
focul a fost creat de dracul, dar Dumnezeu „a mers cu un băţ
bortit de soc, şi tot jucându-se cu băţul în foc, a intrat un
cărbune în băţ;
aşa a avut şi Dumnezeu foc..." Legenda ne spune că de atunci acest
băţ devine Cârja Mitropolitului. Dacă, iniţial, Necuratul a vrut
focul doar pentru el, iată că Dumnezeu, asemenea lui Prometeu
12
ORESTE TEODORESCU
din mitologiile elene, îl ascunde în piatră şi-1 oferă Omului. Să ne
amintim că prima oară focul a fost obţinut din frecarea a două
pietre cremene.
Aprofundarea credinţelor şi datinilor noastre ne pune în faţa
unui nou tablou surprinzător. Diavolul a fost însărcinat să-i facă
trup omului din apă şi lut, dar nu era suficient: „... Şi a început
a vorbi cu dânsul; dar lutul nu-i răspundea. Trece Dumnezeu
pe-acolo şi-1 întreabă ce face". Ia, fac şi eu, numai nu vorbeşte.
„Dă-mi-1 mie!" „Dat să-ţi fie". Dumnezeu a suflat duh sfânt şi
omul a început să vorbească... Cum să nu ne gândim că dacă
„la început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvân-
tul era Dumnezeu", noi suntem făcuţi după chipul şi
asemănarea Elohimilor doar atunci când suntem capabili să
utilizăm Logo- sul. Aşadar, omul fără logos este creaţia
diavolului. Şi când te gândeşti că acum un secol au existat
doctrinele materialiste...
Reacţia Necuratului a fost să-1 maimuţărească pe Dumnezeu şi
a suflat şi el peste lut, dar în loc de suflarea de viaţă a ieşit un
scuipat. „De aceea omul nu-i curat pe dinăuntru şi noi de aceea
stupim (scuipăm), pentru că ne-a stupit atunci dracul. Noi de
câte ori stupim, pe dânsul îl stupim!"
ÎMPĂRŢIREA LUMII, A CERURILOR
ŞI CĂDEREA DRACILOR

Excepţională este viziunea căderii dracilor în datinile şi

credinţele româneşti. Spun asta întrucât ea este într-o simbioză
imagologică şi mitologică cu toate predicatele esoterismului oc-
cidental. Ioan Priscariciuc din satul Rosa a prezervat povestea
strămoşilor săi, care spune că după facerea pământului, Dum-
nezeu s-a suit în al nouălea cer, 1-a lăsat pe Nefârtache să ocupe
cerul dintâi, şi 1-a sfătuit să-şi facă îngeri, ca să nu stea singur.
Codul lui Or este
1
„Da' cum să fac?" întreabă dracul. „Spală-te, şi din stropii de pe
mâini se vor face îngeri." Şi ca să-i arate, Domnul şi-a turnat
apă pe mâini, le-a scuturat şi au ieşit doisprezece sfinţi: „Sf.
Mihail de-a dreapta, Sf. Niculai de-a stânga, pe urmă Sf.
Gheorghi, Sf. Dumitru, Sf. Pocroava (care acoperă pământul cu
omăt şi la care se roagă fetele să se mărite), Sf. Ilie, Duminica
Mare şi alţii"... Al doisprezecelea sfânt al Domnului a fost
Hristos, pe care 1-a îndrăgit cel mai mult. „Dar, după ce s-a
spălat şi Necu- ratul, din mâinile lui au curs mii de picături, iar
îngerii lui se făcură câtă frunza şi iarbă". După ce a împărţit
lumea şi cerurile
cu diavolul, Dumnezeu s-a retras în lumea de sus, acolo unde
totul este mental, iar Nefârtache s-a apucat să lucreze materia:
„...Se apuca cu îngerii lui să construiască case, târguri şi la
urmă întrebă: «Se poate împuşca Doamne?» «Se poate», zice
Dum- nezeu. Atunci dracii au pornit a împuşca la cer, la
Dumnezeu, doar l-ar da jos din ceriul al nouălea". Interesant
este că, deşi atoateştiitor, Omnipotent Deus, cum aveau să-1
numească la- tinii, Fârtache îi dă voie Necuratului să facă tot ce
pofteşte, ba mai mult îl şi ajută cu sfaturi utile, pe care însă, din
egou şi încăpăţânare, diavolul nu le respectă. „Acu am să
împuşc şi eu, a zis Dumnezeu! După aceea toţi împieliţaţii
(foarte interesantă denumire, care arată încă o dată diferenţa
dintre îngerii lui Dumnezeu care sunt din lumină, neavând
nevoie de înveliş ma- terial, şi dracii care se exprimă aflaţi în
piele) au fost zvârliţi pe pământ. Unii au murit pe loc, alţii s-au
stâlcit, iar alţii s-au scu- lat şi au fugit care încotro au putut."
Legendele spun că dacă îşi
face cineva casă unde a căzut dracul este de rău! Aşa s-ar putea
explica nodurile hartman, locuri unde energia telurică devine
dăunătoare pentru om.
1
ORESTE TEODORESCU
O ALTĂ VIZIUNE ROMÂNEASCĂ
ASUPRA FACERII

O altă viziune populară, expresivă şi profundă asupra Fa-

cerii Lumii povesteşte despre „Momentul dintâi când era numa'
apă şi întunerec". Pe apa primordială plutea „o grămăjoară de
spumă" în care se aflau un Fluture şi un Vierme. Fluturele, la
un moment dat, şi-a lepădat aripile şi s-a făcut Fiinţă, iar din
vierme „s-a făcut altă dihanie, negru, cu coarne şi coadă,
necu-
ratul" . Interesant este că ambii au aceeaşi origine, atât omida cât
şi fluturele, cu alte cuvinte evoluţia de jos către sus este Calea
Domnului. Omida se târăşte şi distruge frunzele copacilor, în
timp ce fluturele polenizează florile perpetuând viaţa. Aşadar, cei
doi pornesc a făptui, unul construind, altul distrugând. Dumnezeu
i-a cerut diavolului să lucreze materia pe care el s-o înnobileze
cu
„nectarul vieţii", dar necuratul, primul mare egocentric, ia lut
numai pentru el, din care îşi construieşte armata de îngeri.
„Aşteaptă, zice Dumnezeu, căci nu se poate face cum
gândeşti tu!" Apoi, evident, neavând mintea atotcuprinzătoare
ca Flu- turele-Dumnezeu, Nefârtache îşi atinge limita de
competenţă:
„Acuma ce să mai fac", întrebă necuratul. „Fă ce ştii!" Din gân-
dul Domnului apare o gâzuţă pe care EL o „blagosloveşte şi s-a
făcut femeie!" Aceea este Maica Domnului din Cer, soţia Omu-
lui făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Apoi îl
sfătuieşte pe necurat să facă şi el o femeie, partenera omului
făcut din lut de către diavol, dar neatins de spirit. „Face şi dracu',
dar era neagră, nu era ca Maica Domnului, dar Domnul îi suflă
duh
şi-o învie..." Extrem de interesant, căci regăsim acest mit şi în
tradiţia iudaică. Este vorba despre Lilith-fecioara neagră, prima
soţie a lui Satan...
Codul lui Or este
13
DESPRE ŞTIINŢE
ŞI DOCTRINE SECRETE

Una dintre întrebările fundamentale este când şi cum s-a trans-

format homo erectus în reflexivul şi din ce în ce mai abstractul homo
sapiens? Unii antropologi plasează saltul acesta uriaş de la
conştiinţa
animală la cea umană, cu 40 000 de ani în urmă, alţii sunt de
părere că omul a început să mediteze şi să se lase pradă emoţiilor
şi gân- durilor cu vreo 250 000 de ani în urmă. Bine, dar planeta are
aproxi- mativ 4,5 miliarde de ani. Ce formă de viaţă era dominantă
la începuturi? In esoterism există o teorie, bazată pe mitologie, re-
ligie, ştiinţe care demonstrează evoluţia de la mineral la vegetal, de
la vegetal la animal, de la animal, la om, urmând pe această scară
firească, saltul conştiinţei de la uman la angelic, demiurgic etc. Cu
alte cuvinte, Darwin, dacă i-ar fi găsit vreun rol lui Dumnezeu în
lanţul său evolutiv, nu ar fi fost deloc departe de adevăr.
Specialiştii în neurologie spun astăzi că tot procesul mental
începe prin observaţie. La naştere, creierul subiectului este neim-
pregnat de cunoştinţe căci ele devin valabile abia după ce „ochii
înregistrează informaţia, creierul o prelucrează prin filtrele sufle-
tului". Aşadar, gânditorul a început prin a se raporta la ceea ce
a putut observa prima dată, adică cerul şi natura. Şi viaţa lui a
început să se aşeze în funcţie de studiul astrelor şi al transfor-
mărilor naturii. In neolitic, echinocţiul de primăvară era sem-
nalul că pământul poate gestiona seminţele. După ce a
observat că astrele nu rămân pe cer în aceeaşi poziţie,
transmiţând in-
formaţia din generaţie în generaţie, s-a ajuns la concluzia că
pun- ctul în care soarele traversează ecuatorul la echinocţiu
descrie un cerc eliptic în decursul a 26 000 de ani. Apoi, omul
reflexiv a
împărţit perioada în 12 şi de aici a apărut zodiacul. Pentru
Culianu, dar şi pentru majoritatea exegeţilor istoriei devenirii
omului, Zodiacul a fost primul sistem filosofico-matematic, cel mai
im- portant simbol al forţelor solare şi al universului de care depin-
dea însăşi viaţa şi progresul.
12
ORESTE TEODORESCU
OMUL „PRIMITIV", MULT MAI SAVANT
DECÂT „CEL MODERN"!

Poate prima dintre ştiinţele omenirii, astrologia, naşte

geometria, astronomia şi filosofia. Apar structurile megalitice,
construite cu o evidentă şi declarată cunoaştere matematică şi de as-
tronomie, căci ele respectă într-un mod precis mişcarea astrelor.
Aşadar, încă din neolitic, umanitatea începuse marea aventură a
cunoaşterii prin extinderea conştiinţelor. Situl de la Stonehenge,
Anglia, sau, de ce nu de la Sarmisegetuza, România dezvăluie
tot- odată şi rafinamente tehnice deosebite pentru „omul primitiv".
De exemplu, la Stonehenge, pietrele grele care cântăresc câteva
tone au
fost transportate peste 300 de km. Ideile unor antropologi şi is-
torici materialişti care susţineau că primele epoci erau dominate de
sălbatici care-şi rezolvau diferendele cu bâta se năruie definitiv
spre sfârşitul secolului XX, când un grup de paleontologi, conduşi
de
un chimist britanic, Dan Robins, au început să scaneze şi să perieze
pietrele de la Stonehenge cu detectoare de frecvenţe descoperind un
lucru uluitor: structurile megalitice emit ultrasunete extrem de pu-
ternice, la răsăritul soarelui, că radioactiviatea creşte în timpul echi-
nocţiilor, iar în cercurile interioare absorb într-un mod misterios
radiaţiile solare. Astfel, acest grup de „savanţi trăsniţi" demon-
strează că aşa-zisul om primitiv avea cunoştinţe vaste de geomanţie,
ştiinţa câmpurilor şi a liniilor de forţă, precum şi de radionică, adică
ştia cu precizie unde se află locurile cu sau fără radiaţii.
GNOZA OMULUI „PRIMITIV"

Apropo de geomanţie, arhitecţii elveţieni M. Metler şi H.H.

Staeblin, după măsurători cu aparate Geiger şi anse, au desco-
perit că aşezarea romană Augusta Ramica, localizată astăzi în
Codul lui Or este
13
Kaiserangst, lângă Basel, avea toate aşezămintele de cult
orientate perfect după reţelele energetice. Aşadar, romanii ştiau că
puncte- le de intersecţie ale reţelei de radiaţii telurice sunt locuri de
pu- tere, aşezându-şi în astfel de zone cetăţile şi fortificaţiile. Deci,
cum scriam şi mai devreme, încă din neolitic oamenii ştiau unde
şi mai ales cum să construiască. Astăzi, această ştiinţă, cunoscută
mai degrabă ca orientalul feng-shui (apă şi vânt), ne arată impor-
tanţa extraordinară a circulaţiei energiei în mediul ambiant şi
mai ales în habitaclu.
Dacă vorbim de sisteme de vindecare şi chiar de medicină,
ne surprinde acurateţea şi precizia chirurgicală de care dădeau
dovadă strămoşii noştri. Au fost descoperite cranii care prezen-
tau urme de trepanaţii, datate cu 8-11 mii de ani în urmă, de-
sene care ilustrează perfect chakrele, în India, China, dar şi în
România unde au fost găsite vase ceramice şi statuete, vechi de
aproximativ 10 000 de ani, care ilustrează meridianele
energetice ale corpului uman. După căderea din Rai, omul şi-a
păstrat, totuşi capacităţile „superioare". Vedem în mituri că el
vorbeşte
cu zeii, iar în somn, prin atât de enigmaticul vis, primea
informaţii şi învăţăminte din Cer. Deşi nu exista o literatură au-
tentică şi dovezi arheologice care să dovedească fără putere
de
tăgadă aceste lucruri, ştiinţa esoterică ştie că toate aceste cunoş-
tinţe au fost prezervate încă de la începutul civilizaţiei şi până
astăzi în temple, şcoli ale misterelor, societăţi secrete.
CREŞTINISMUL, ÎN CĂUTAREA
TEXTULUI PRIMORDIAL

Uneori, sensurile istoriei sunt dictate de către câştigătorii

puterii, indiferent dacă această putere este de ordin material
sau spiritual. Şi în domeniul ideilor au existat şi încă se
derulează o 1
ORESTE TEODORESCU
acerbă bătălie pentru monopolul adevărului. Când vorbim de-
spre religia creştină, găsim, evident, câteva dihotomii, încă de la
cristalizarea sistemului care va conduce la apariţia Bisericii
Romane, atinsă apoi de schisma ortodoxă şi sfârşind prin apariţia
reformelor lui Luther. Sâmburele gâlcevii teologice se găseşte în
miezul plin de sensuri ale evangheliilor. Pe lângă cele canonice,
admise în Noul Testament, mai există cel puţin alte zece, unele
parţial distruse. Printre cele apocrife, sunt deja cunoscute
evangheliile lui Toma, Filip, cea a egiptenilor, a evreilor, a lui
Petru, a Măriei Magdalena, spectaculoasa evanghelie a lui Iuda.
Exegeţii Noului Testament sunt de acord în principiu că dacă a
existat o evanghelie primordială, contemporană cu viaţa lui Isus,
şi dacă ea se afla printre manuscrisele descoperite la Qumran,
ea ar trebui să conţină o serie de parabole şi proverbe care încep
cu formula „Isus spune", fără altfel de adăugiri sau înflorituri.
La Nag Hammadi, printre pergamente s-a găsit fragmentul
unei asemenea evanghelii denumită Q. Dacă revenim la textele
canonice ale creştinismului trebuie precizat că evangheliile lui
Matei, Luca, Marcu şi Ioan au fost scrie între anii 60-95. Unii
specialişti plasează textul lui Ioan abia în anul 110, aşadar
autorul nu poate fi acelaşi cu apostolul prea iubit. Despre
apostolul Ioan se crede că a murit în anul 44, alături de fratele
său Iacov. Este ştiut că, după ce creştinismul a devenit religia
oficială a Impe- riului Roman, a cunoscut o serie de adaptări şi de
modificări ale sensului primordial, care să servească şi să
întărească influenţa Romei asupra lumii.
Cercetătorii şi istoricii creştinismului sunt de acord astăzi
că există cel puţin două interpretări destul de diferite ale sen-
surilor învăţăturilor lui Isus Hristos. Primul, cel mai autentic
prezervat de apostoli şi mai ales de comunităţile care au rămas în
Iudeea sau au plecat către Alexandria, Egipt şi doctrina univer-
salistă propovăduită de Pavel. începând cu sec al XlX-lea, gru-
puri de cercetători au început să studieze textele sfinte şi pe
măsură ce apăreau noi descoperiri arheologice, culminând cu
Codul lui Or este
13
descoperirea de la Marea Moartă, s-au putut face corecţiile nece-
sare, astfel că pe baza unui text aramaic, mai vechi decât traduce-
rile greceşti ale Evangheliei lui Matei, se impune o cu totul altă
traducere a propoziţiei: „Fericiţi cei săraci cu duhul".
Textul aramaic este precis, fără echivoc: „Fericiţi sunt cei care
au rămas săraci, săraci de dragul spiritului". Şi uite cât de frumos
se leagă această interpretare de constatare a Mântuitorului: „Mai
degrabă intră o cămilă prin urechea acului, decât bogatul în
împărăţia lui Dumnezeu" sau „Regatul meu nu este din lumea
aceasta", dar mai ales povaţa să ne facem comori în Cer şi nu pe
Pământ, unde toate sunt vremelnice. Există şi bănuiala, că tradu-
cerile şi sensurile originale ale învăţăturii cristice au fost
manipulate şi mistificate cu premeditare de către teologii romani
care erau mai preocupaţi de prezervarea propriului imperiu
pământesc decât să cucerească Regatul Cerului. Nodul gordian se
afla în Consiliul de la Nicea, când, în anul 382, sub papa Damasus
a fost aprobat tex- tul celor 27 de versete admise în Canonul
Noului Testament.
ADEVĂRURI ASCUNSE,
ÎNVINGĂTORII DE IERI DEVIN ÎNVINŞII
DE AZI, ECHILIBRUL UNIVERSAL

Aşa cum scriam în postarea anterioară, istoria scrisă devine

domeniul învingătorilor. Aşa s-a întâmplat şi în creştinism.
Gnosticii, creştinii învinşi de prea puternica Biserică Romană,
au fost consemnaţi în codicele oficiale ale Vaticanului, ca nişte
eretici ordinari, monstruoşi sau demonici. Vocile care i-au con-
damnat pe cei care se întrebau, retoric, evident, de ce dacă
Hristos a propovăduit sărăcia materială în favoarea bogăţiei spiri-
tuale, biserica lui geme de lux, de ce dacă El ne-a învăţat să
întoarcem şi obrazul celălalt, cardinalii şi episcopii se ţin de con-
spiraţii şi certuri între fraţi şi mai ales de ce dacă Mântuitorul
16
ORESTE TEODORESCU
fericeşte făcătorii de pace, papa trimite cruciade care să spele
în sânge tot ceea ce este diferit, au fost însă cele care s-au
făcut auzite creştinilor, prin episcopul Irineu, incendiatorul
bibliotecii din Alexandria, Tertulian şi Hipolit care au găsit toate
scuzele pentru holocaustul papalităţii împotriva gnosticilor.
Centrul spiritual al gnosticilor era la Alexandria, oraş cos-
mopolit, loc al schimburilor de mărfuri, dar şi de idei. Aici se
găseau şcoli de mistere şi amfiteatre unde egiptenii, perşii,
grecii, iudeii şi arabii făceau filosofie şi căutau sensuri în
înţelegerea lui Dumnezeu. Slavă Domnului că, din 1947,
manuscrisele de la Marea Moartă oferă o nouă perspectivă
asupra creştinismului primelor două secole, religie inspirată pe
cale divină şi care propovăduia iubirea lui Dumnezeu şi a
aproapelui, gnoza, ca sin- gura cale de-al cunoaşte pe Tatăl, prin
lepădarea de cel rău şi unirea cu Hristos. „Căutaţi Adevărul şi el
vă face liberi!" însă oficialii de la Vatican, păstrători, pe lângă
tradiţia creştină, şi a principiilor de existenţă şi extindere a
Imperiului Roman, nu puteau fi de acord că toţi oamenii de pe
pământ, atâta timp cât sunt binecuvântaţi de acelaşi Soare,
hrăniţi de acelaşi pământ şi posesori ai aceluiaşi suflet căzut
care necesită mântuirea, sunt fraţi şi că în faţa Domnului nu
există „cel ales", ci doar o singură cale: înţelepciunea minţii,
iubirea sufletului şi temperanţa trupu- lui, sau cum spune un text
gnostic de sorginte eseniană găsit la Nag Hammadi: „Cerul
zâmbeşte în ochii celui cu minte, soarele luminează sufletul
curat, iar forţele universului guvernează carnea fără de păcat"!
întrucât nici una dintre evangheliile canonice nu cuprinde
perioada de vârstă din adolescenţa Mântu- itorului Hristos, nu
este deloc o exagerare să credem că în pe- rioada cuprinsă între
17 şi 30 de ani să fi călătorit la Alexandria
şi în alte locuri pentru a înţelege şi cunoaşte natura divină din
om. Este evident că El ştia că toţi suntem făcuţi după chipul şi
asemănarea Domnului, din moment ce ne-a învăţat pe toţi să
ne
rugăm aceluiaşi Tată. Alt neajuns al bisericii oficiale a fost şi fap-
tul că în nici o evanghelie nu se pomeneşte nimic despre
lăcaşuri Codul lui Or es te
137
de cult, ba mai mult, în cele apocrife, mai ales în cea a lui Toma,
Mântuitorul spune că atunci când cineva îl caută să se uite mai
întâi în inima sa, apoi să ridice o piatră, un lemn, să urmărească
zborul unei păsări, şi să privească ploaia şi jocul liber al gâzelor
şi va vedea „ochiul lui Dumnezeu".
BISERICA CREŞTINĂ
ŞI PRIMELE LUPTE PENTRU ADEVĂR

A
A
In primele două secole după Hristos, gandirea creştină era
împărţită între cei care invocau tradiţia apostolică a lui loan şi
Iacov, apostolii lui Isus şi a Bisericii Romane, care-şi justifică
existenţa pe temelia celor doi P: Petru şi Pavel. Primii credeau
că Hristos, al doilea Logos Divin, este esenţa fiecărui om, indife-
rent de etnia, sexul, sau religia sa, pe când episcopii de Vatican
se concentrau să afirme că singura religie autentică este catolicis-
mul, iar că toţi cei aflaţi în afară, sunt sortiţi damnării eterne.
Din păcate, după conciliul de la Niceea, şi ortodocşii au moştenit
această falsă, şi atât de nedreaptă cutumă.
Valentin şi Orígenes, cei mai valoroşi teologi ai epocii
(aprox. 140-254) propovăduiau cu foarte mult aplomb şi
succes
dogmele gnostice, care în esenţă vorbeau despre Regatul
Pierdut al Cerului şi despre mântuirea prin cunoaştere şi iubire.
Valentin a ajuns episcop al Romei, având şanse de a deveni
pontif. Dacă s-ar fi întâmplat aceasta, probabil, soarta lumii ar fi
fost alta.
Curând, Orígenes avea să fie considerat eretic şi ars pe rugul
dog- matic al preaputernicii biserici a Imperiului Roman. Până în
seco- lul al treilea nu era foarte clar rezultatul „bătăliei" teologice,
ideologice şi doctrinare dintre gnostici şi catolici.
Primii credeau cu tărie că fiecare individ de pe pământ are
scânteia divină în el şi că trebuie individual să-1 descoperim pe
Hristosul din noi pentru a ne lepăda de cel rău şi a ne uni cu
1
ORESTE TEODORESCU
Dumnezeu, după al cărui chip şi asemănare am fost făcuţi, însă
acest sistem era foarte păgubos politic. Ceilalţi invocând tradiţia
apostolică şi transmiterea harului doar asupra preoţimii au avut,
în cele din urmă de câştigat. „Dar ce folos dacă vei câştiga
întrea- ga lume pierzându-ţi sufletul?" Secolele ce au urmat au
cunoscut
suferinţa, ruguri aprinse, cruciade şi lovituri politice care au
scăldat Europa şi lumea în sânge nevinovat, şi toate acestea în
numele celui care se adresa mulţimilor cu „Pace vouă!".
Gnosticismul începe acolo unde se sfârşesc evangheliile
canonice. Textul de căpă-
tâi al primilor gnostici a fost Cartea secretă a lui Ioan (Apocry-
phon) în care se vorbeşte despre iniţierea ucenicilor în Gnoză,
după învierea în Duh a Bunului învăţător, Fiul Omului şi al Dom-
nului, Fratele mai mare al Omenirii şi totodată avocatul ei. Iată ce
scrie în Ioan 16-25: „V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine cea-
sul când nu vă voi mai vorbi în pilde, că vă voi vorbi desluşit de-
spre Tatăl!" Pentru gnostici, Hristos este Lumina Vieţii şi el
sălăşluieşte în inima fiecărei specii, sau forme de viaţă căci El însuşi
zice: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!" Printr-o cinică şi malfor-
mată opoziţie, episcopii Vaticanului postulau exact în această pe-
rioadă istorică: „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră!"
Gnosticii îl citau pe Pavel, într-un sens cu care Roma nu
putea fi de acord: „Cercetaţi totul şi păstraţi doar cele de cu-
viinţă" , acordând o importanţă maximă gnozei, în timp ce papii
teologau imfamul: „Crede şi nu cerceta!" Soarta confruntării
dogmatice va fi decisă în favoarea Romei de către episcopul
Irineu (180 d.Hr.) care i-a declarat eretici pe gnostici acuzându-i
de faptul că nu cred că Dumnezeul creaţiei este Unul şi Acelaşi
cu Dumnezeul primordial. Pentru ei, Dumnezeul din Vechiul
Testament era doar un Demiurg, situat în ierarhia divină, abia în
primul Cer, care se comporta ca un zeu mofturos şi egocentric
„Eu sunt un Dumnezeu gelos...", iar Cel pe care Isus îl striga pe
cruce: Eli, este Primul Logos, Tatăl-Mamă a întregii creaţii, nu
doar a lumii pământeşti. Gnosticii acordau o importanţă egală,
energiilor feminine. Pentru ei, dacă cerul este Tatăl, pământul,
Codul lui Oreste
13
nu poate fi decât mama noastră. Acuzaţiile lui Irineu prind con-
tur, iar Roma va declara război ereziilor, fapt ce va culmina,
câteva secole mai târziu cu distrugerea catharilor şi măcelărirea
albigenzilor, bogumililor şi a altor secte de inspiraţie gnostică.
ÎNTREBAREA, UN SUBSTANTIV
LA GENUL FEMININ

In manuscrisele gnostice găsite la Nag Hammadi, femeia este

implicată în spiritualitate, având un rol egal în evoluţia către
Mântuire, pornind de la citatul din Facere: „Să-1 facem pe om
după chipiul şi asemănarea noastră, parte bărbătească şi parte
fe- meiască". Dacă în mozaism, biserica ierarhică şi în islam,
sacer- doţiul este exclusiv masculin, pentru gnostici Maria
Magdalena
a fost prima papesă. De altminteri, în Tarot, un sistem integra-
list ocult, papesă este o carte înaintea papei... Şi asta, pentru că
le aparţine gnosticilor. Şi acum aş vrea să vă întreb cât se poate
de inocent: Cum ar fi putut crea Dumnezeu cuplul primordial,
dacă el avea doar un caracter masculin? Păi atunci de ce, şi astăzi,
femeii i se atribuie un rol minor, dacă ea este a doua coloană pe
care se reazemă Universul?
CUNOAŞTEREA NU FACE RĂU, DOAR
NEÎNŢELEGEREA PROVOACĂ RĂZBOIUL

Poate, cea mai spectaculoasă interpretare cosmogonică,

este viziunea gnostică a Vechiului Testament. Pentru ei,
Dumnezeul primordial este Tatăl-Mamă a tot şi a toate, văzute şi
nevăzute, iar Iehova, Dumnezeul evreilor, doar un demiurg
înfumurat,
care se trădează că nu este omnipotent tocmai prin arogarea
1
ORESTE TEODORESCU
unicităţii sale. Exegeţii atinşi de curentul gnostic, îi găsesc lui
Iehova trăsături foarte umane, asemănare perfectă cu zeii
antici, diferenţiindu-1 de Tatăl, la care ne învaţă Isus să ne
rugăm.
Un mare expert în creştinismul copt, Elaine Pagels, pe struc-
tura gândirii duale şi sub influenţa intelectuală a lui C.G. Jung,
extrapolează conceptul sufletelor primordiale, anima şi animus în
lumea cerească, demonstrând că pentru gnostici Tatăl Ceresc şi
Maica Pământească sunt adevăraţii noştri părinţi. In Evanghelia
lui Toma, Isus le opune părinţilor de carne, părinţii spiritului. Iată
cum explică Pagels misterioasa frază biblică: „Cine nu-şi urăşte
tatăl şi mama nu poate deveni ucenicul meu!" Este evident, spune
coptologul, că Isus, învăţătorul iubirii nu putea îndemna la ură,
sensul adevărat fiind: „Cine apreciază totul în concepte materiale
este sortit morţii. Numai cine vede şi trăieşte în spirit va avea
viaţă veşnică". Evanghelia lui Toma are şi cheia de descifrare:
„Mama
mea mi-a oferit moartea, dar Mama mea adevărată îmi oferă viaţă!
Tatăl meu m-a însămânţat cu moarte, dar Tatăl meu adevărat
m-a făcut nemuritor!" Hristos ne spune: „Regatul meu nu este
din lumea aceasta!" întărind încă o dată axiomaticul adevăr:
materia este trecătoare, pe când spiritul rămâne etern!
Cunoaşterea istoriei ne apropie mai mult de adevăr, decât
min- ciunile celor puternici. Dumnezeu ne-a invitat să-1
cunoaştem prin UNITATE IN DIVERSITATE! Dacă sunt atâtea
specii, atâtea
forme de viaţă, atâtea religii, atâtea concepte, înseamnă că în Marea
Sa înţelepciune, Tatăl-Mama noastră ne lasă fiecăruia frânturi de
adevăr. La cât de orgolioşi suntem, dacă ar fi existat cu adevărat un
monopol al Adevărului, ne-am fi autodistrus până acum!
CÂTEVA NOTE DESPRE ANNUNAKI
Sigur, am citit şi eu, captivat, Inuaki, reptilianul din mine şi
cred că ar fi interesantă o completare a informaţiei în ceea ce îi
Codul lui Oreste
1
priveşte pe annunaki. In limba sumeriană, înseamnă Dumnezeu,
însă acest termen are cu totul alte conotaţii planetare, după
best- sellerul lui Zecharia Sitchin, A douăsprezecea planetă.
începând cu 1976, mitul zeilor babilonieni se transformă sub
puterea peniţei acestui scriitor de origine iudaică într-un mit
modern
care istoriseşte despre extratereştrii planetei Nibiru, veniţi pe
pământ în căutarea resurselor minerale, necesare spaţiului lor.
Sitchin le găseşte marea asemănare cu Nefilinii biblici, încercând
să demonstreze că annunaki şi-au făcut o bază în Orientul
Apropiat şi au intervenit genetic asupra celui mai complex mam-
ifer, transformându-1 din maimuţă în ceea ce avea să devină
hommo sapiens. Demersul autorului se înscrie în predicatul fa-
vorit al paleo-astronomiei, care postulează că miturile nu sunt
altceva decât istorie denaturată, iar că miracolul este inter-
pretarea naivă a science-fictionului. Desigur, acest nou concept
îi va seduce rapid pe cei care cred într-o cultură alternativă, in-
fluenţând şi alţi autori, care se vor bucura de tiraje enorme.
David Icke se străduieşte să închege o teorie generală a con-
spiraţiei introducându-i desigur şi pe annunaki, pe care îi iden-
tifică cu reptilienii, stăpânii oculţi ai lumii. Conform acestei
teorii, repet eminamente literar, nebazat pe nici o teorie unanim
recunoscută, reptilienii sunt extratereştri din constelaţia Draco,
care asigură necesarul de aur, pentru sistemele lor. Astfel se ex-
plică de ce aurul este pentru pământeni, de la începutul civili-
zaţiei şi până astăzi, cea mai de preţ valoare materială, dar nu
numai... De aici şi până la unele cărţi ale lui Coruţ şi Havah nu
a mai fost decât un pas.
Aşadar, ca să concluzionăm, sâmburele care declanşează
unul dintre cele mai de succes scenarii science-fiction este un mit
sumerian al Facerii devenind, începând cu sfârşitul secolului
XX, miezul teoriei că omul actual este produsul ingineriei ge-
netice, fiind conceput pentru a munci, dar salvat din sclavie de
către o altă civilizaţie extraterestră, dar nu tehnologică, ci emi-
namente spiritualizată, operând prin transformarea mentală a
12
ORESTE TEODORESCU
energiilor în forme. Seducătoare pentru unii este şi explicaţia
dată şarpelui din Grădina Edenului: era un reptilian, o creaţie
mai veche a Divinităţii, care 1-a divertat pe om de la destinul
său angelic, transformându-1 într-un sclav!
TEORIA MODERNĂ
A PĂMÂNTULUI GĂUNOS

Există, printre secretele care învăluie anumite societăţi

iniţiatice, teoria că pământul este gol pe dinăuntru şi că în pân-
tecele lui s-ar afla o altă dimensiune existenţială, inteligentă şi
dezvoltată. Ideea provine din negura Antichităţii, dar se crista-
lizează în perioada Misteriilor. Iniţierile în diverse rituri egiptene
sau eline se făceau în caverne, peşteri sau labirinturi interioare,
dar cristalizarea lor în teorie intervine abia în Renaştere sub până
inspirată a savantului Athanasius Kircher.
Propagarea planetară a mitului începe însă în 1818, când un
căpitan american care luptase în 1812 împotriva Angliei anunţa
că a făcut o descoperire remarcabilă. într-adevăr, Jhon Cleves
Symmes povesteşte că, datorită unor împrejurări stranii, a putut
pătrunde în miezul pământului şi că dimensiunea interioară a
Terrei este structurată pe patru niveluri, mai precis că există 4
lumi subterane aşezate pe câte o sferă dispusă concentric faţă
de celelalte. Zonele de intrare în aceste spaţii ar fi fost cei doi poli
ai pământului. Entuziasmat de propria descoperire, căpitanul
Symmes convinge nişte potentaţi să-i susţină financiar o expe-
diţie spre nord, ca el şi echipajul să pătrundă prin calota glaciară
şi să întemeieze o colonie americană subpământeană.
Foarte interesant este faptul că guvernul de atunci a aprobat
fondurile pentru expediţie, însă preşedintele Andrew Jackson s-a
Codul lui Oreste
13
opus cu înverşunare proiectului. Deşi, până la urmă nu s-a între-
prins nimic, teoria lui Symmes îşi găseşte noi suporteri.
La începutul secolului XX, geografii William Reed şi Marshal
Gardner au susţinut o foarte amplă lucrare care îşi dorea să
demonstreze că pământul este un glob, cu miezul gol, acoperit
de oceane şi continente. Subiectul nu îi entuziasmează pe
oame-
nii de ştiinţa, dar îşi găseşte ecou în literatură. In 1922, Edgar Rice
Burrough scrie A t the Earth' s Core {Spre inima pământului), care
va deveni un roman cult al science-fictionului. O altă teorie in-
teresantă îi aparţine vizionarului american Cyrus Teed
(1839-1908), denumită Filosofía Koreshana, care postulează că,
într-adevăr pământul este gol pe dinăuntru, dar că noi populăm
acest gol interior. Viziunea americanului poate şoca şi astăzi,
aşa că mă amuz gândindu-mă cu ce feţe îl priveau serioşii şi
acade- micii oameni de ştiinţa ai epocii. într-adevăr, teoria lui
este cel
puţin bizară: universul nu este infinit, ci format din acest pământ
găunos, înconjurat de şapte straturi formate din diverse metale.
Pentru el nu există vid sau spaţiu gol, ci, înăuntru, un contra
soare înconjurat de puncte luminoase, iar în afară, soarele şi pla-
netele. That' s all!
Să nu ne imaginăm că aceste teorii benigne nu au şi reversul lor
întunecat. Societăţile secrete naziste, printre care se detaşează
Thule, aveau ca predicate oculte, pe lângă superioritatea rasei
ariene şi necesitatea luptei împotriva slăbiciunilor omeneşti şi
această idee a lumilor subterane. Primele farfurii zburătoare au fost
observate
în 1940, urmând imediat şi explicaţiile: „Aceste obiecte
zburătoare, greu identificabile, nu sunt altceva decât aparate
avansate de zbor naziste, pilotate de «Ultimul Batalion», unitate
de elită formată din ofiţeri SS, care au baza în proximitatea
Antarticii" (însemnările aparţin unui ilustru editor de science-
fiction, Robert Palmer, care spre sfârşitul anilor '40 publica în
diverse reviste articole legate de OZN-uri. Teoria lui era că aceste
obiecte ies din scoarţa pămân- tului şi nu că vin din spaţiul
extraterestru). Pentru că pomeneam
1
ORESTE TEODORESCU
mai devreme de zona întunecată a acestei ipoteze, Miguel Serrano,
un fascist chilian, îndrăgostit iremediabil de „hitlerismul esoteric",
introduce în ecuaţie continentul dispărut Hyperboreea, pe care îl
face patria-mamă a arienilor care descind dintr-o dimensiune supe-
rioară. Astfel, pentru Serrano, lumile subterane Shamballa şi
Agharta sunt patriile arienilor şi că însuşi Hitler s-a refugiat după
război în aceste dimensiuni. Interesant este faptul că deşi i-au găsit
trupul carbonizat în buncăr, ruşii au continuat să-1 caute pe Hitler
până în 1952.
TĂRÂMURI UITATE,
CONTINENTE DISPĂRUTE

Amintiri, sau poate ficţiuni despre Atlantida, apar consem-

nate, încă din secolul al IV-lea înaintea lui Hristos, însă ideea
continentelor dispărute prinde contur abia pe la sfârşitul secolu-
lui al XlX-lea. Timp de un secol, între 1875-1975, în sânul unor
societăţi iniţiatice a circulat predicatul existenţei unei civilizaţii
preumane, hrănite din doctrina Helenei Petrovna Blavatsky,
ocultist rus şi fondatoarea Societăţii Teosofice. Cărţile ei, Isis
dezvăluită şi Doctrina Secretă se concentrează în a găsi
semni- ficaţii ascunse în deja îmburghezita şi corupta linie
oficială a creştinismului reprezentat de bisericile catolice şi
ortodoxe, acuzându-le de „pactul cu materialismul".
In prima lucrare, încearcă să demonstreze că cunoaşterea
secretă, la care doar iniţiaţii au acces şi pe care instituţiile reli-
gioase o neagă, reprezintă frânturi din marea cunoaştere a unor
civilizaţii dispărute, iar în Doctrina Secretă, atacă teoria lui Darwin,
care începea să se bucure de succes în cercurile oamenilor de
ştiinţă, laicizaţi şi îndepărtaţi de spiritualitate, şi aici miturile
fondatoare ale civilizaţiei omului, aşa cum le cunoaştem, sunt de
Codul lui Oreste
1
fapt rodul dezvoltării spirituale, la care au ajuns strămoşii noştri
care au populat Terra într-o perioadă ancestrală, făcând loc
aşadar continentelor dispărute. Conform viziunii teosofice,
aceşti strămoşi populau Pământul Sacru şi Etern care era
situat undeva la Polul Nord, însă fiind eminamente spiritualizaţi,
înfăţişarea lor era mai degrabă eterică decât materială, în sensul
acceptat de fizica modernă, şi că omul actual şi-a pierdut
capacităţile de comunicare cu această dimensiune, din cauza
afundării în materialism. O altă rădăcină rasială primordială s-ar
afla în Hyperboreea situată unde este astăzi Oceanul Arctic, a
treia popula Lemuria din Oceanul Indian şi, în fine, ultima era
pe Atlantida. Cu excepţia primei civilizaţii care a dispărut
afundându-se în materie, celelalte au pierit din
dimensiunea fizică din cauza unor catastrofe geologice.
Influenţa acestei misterioase rusoaice, acuzate de către unele
guverne că ar fi spion şi agent de influenţă a brahmanilor indieni
care-şi căutau independenţa faţă de Anglia, sau că ar lucra pentru
Ohrana, celebrul serviciu secret ţarist, este atât de puternică,
încât la începutul secolului XX, majoritatea societăţilor oculte fac
loc
în doctrinele lor, acestor teritorii şi civilizaţii pierdute. Cam în
această perioade apar şi alte continente dispărute în negura tim-
purilor: Mu, Isuria, Pan şi Thule, influenţând hotărâtor doc-
trinele proaspetei mişcări New Age. Tot în epocă apar şi alte
viziuni alternative ale istoriei care vorbesc despre prima orân-
duire socială Matriarhală, invadată şi cucerită brutal de Patriarhat,
explicând astfel, de ce rolul femeii în Spiritualitate a decăzut pe
o poziţie nedreaptă, arbitrară şi abuzivă, astfel încât existenţa unei
perioade de aur, a unei Epoci de Lumină în care înţelepciunea şi
comunicarea directă cu zeii făceau din Umanitate un regat al lui
Dumnezeu, devine motorul principal al acţiunilor esoterice.
Teza va fi susţinută, neaşteptat de unele descoperiri arheo-
logice şi mai ales de noile ştiinţe geologice care se dezvolta inde-
pendent de cenzura dogmatică. Astfel, studiile şi cercetările
16
ORESTE TEODORESCU
legate de ultima Eră Glaciară demonstrează că în urmă cu 11
000 de ani, nivelul mării s-a ridicat cu 90 de metri, înghiţind sute
de mii de metri pătraţi din uscat. Din această perspectivă, ideea
unor continente dispărute confirmă, pe de-o parte teoria potopului
descris în toate marile religii, dar şi existenţa unor civilizaţii foarte
dezvoltate, pre-potop.

NIMIC NU SE PIERDE,
TOTUL SE TRANSFORMĂ

Civilizaţii dispărute şi regăsite

Spre sfârşitul Evului Mediu, când sistemele îşi atinseseră
limitele de competenţă, iar totul părea pierdut, apar vagi amin-
tiri, apoi chiar texte vechi şi uitate care spun admirabila poveste
a spiritului uman din Antichitate. Astfel, pe izvoarele greceşti,
egiptene şi latine, civilizaţia medievală se reformează structural
şi fundamental în Renaştere. Observăm că, atunci când prezen-
tul se cufundă în letargie, corupţie, mediocritate şi întuneric, un
resort suprauman, divin se pune în mişcare la scară planetară
aducând idei reformatoare sau amintiri despre trecutul glorios.
 La începutul secolului al XVIII-lea apar primele traduceri al
hieroglifelor, în secolul al XlX-lea, Ur şi Babylon ies dintre
paginile Bibliei şi redevin oraşe, sub atenta reconstituirea a is-
toricilor, arheologilor şi cercetătorilor uimiţi de acurateţea
ştiinţei acelei vremi, imortalizată pe tăbliţe de lut. Cam în
aceeaşi perioadă răsar din jungla Yucatan vestigiile unei alte
civilizaţii dispărute - Maya. Deja, la debutul secolului XX,
umanitatea avea un tablou, vag, ce-i drept, al existenţei unor
civilizaţii cu mult înaintea Tradiţiei Oficiale, care încercase să
demonstreze vechimea de aproximativ 6 000 de ani.
Codul lui Oreste
17
Şantierele arheologice au scos la iveală obiecte, ruine şi ose-
minte, care, datate cu C14, au revelat că omenirea era bine orga-
nizată, dezvoltată coerentă şi cu 15 000 de ani în urmă. O dovadă
surprinzătoare sunt hărţile Oronteus Finaeus (1532), globul
Schoner (1523) şi harta Mercator 1538 care includ detalii exacte
despre Antarctica. Toate bune şi frumoase, dar la vremea respec-
tivă, nici un navigator nu ajunsese până acolo. Atunci, de unde
informaţiile? în Indiile de Vest, sub apele limpezi ale Oceanu-
lui, au fost găsite, spre sfârşitul secolului XX, ruinele unor
aşezăminte urbane, vechi de peste 15 000 de ani care aveau o in-
frastructură ultramodernă, la care, nici măcar astăzi, unele
regiuni mai sărace nu au ajuns. Dacă adăugăm descoperirile
arhe- ologice surprinzătoare din Babylon: baterii alcaline, obiecte
din aluminiu (să nu uităm că acest aliaj a fost descoperit oficial în
secolul al XVIII-lea d.Hr.) sau vimanas, maşini zburătoare de-
scrise cu acurateţe în scrierile epice indigene, avem demonstraţia
destul de clară că în istorie civilizaţiile se sting, iar pe ruinele lor
se nasc alte forme de orânduire mentală, individuală şi socială,
încă o demonstraţie că nimic nu se pierde, totul se transformă!
Să fim atenţi la ce se întâmplă astăzi cu noi. Vedem cât de
impo- tentă este conducerea ţării, dar exact când totul pare că a
ajuns în derizoriu, memoria noastră colectivă îşi aminteşte de
strămoşi: Spiritualitatea Dacă şi Pragmatismul Roman. Printr-o
nouă amalgamare între tradiţiile fiecărei ţări şi principiile
unitare, suntem deja în zorii unei Noi Ordini Mondiale.
NOUA ORDINE MONDIALĂ
ŞI TEORIA CONSPIRAŢIEI
Am observat că, din cauza gândirii inerţiale, ne împiedicăm
de nişte sintagme, pierzând esenţa comunicării. Se întâmplă
1
ORESTE TEODORESCU
aproape de fiecare dată când apare sintagma Noua Ordine Mon-
dială, şi atunci mă gândesc că informaţia corectă risipeşte aburul
ignoranţei, astfel încât voi posta câteva referiri la acest concept.
Pe data de 16 ianuarie 1991, exact în momentul în care avioanele
armatei SUA bombardau Bagdadul, preşedintele Bush (seniorul)
proclama într-un discurs public necesitatea instaurării unei noi
configurări mondiale. Teza lui suna cam aşa: alianţa ţărilor in-
dustriale poate contracara agresiunile venite din lumea a treia.
Fraza fostului director CIA, republicanul belicos, tatăl celui mai
detestat preşedinte american între 2000-2008, va deveni predi-
catul principal al tuturor teoriilor conspiraţiei, însă sintagma
Noua Ordine Mondială circula deja, cu mult timp în urmă, de-
cupată din scrierile lui Robert Welch, care, inspirat la rândul
său
de Augustin de Barruel şi de John Robinson. Ideile acestor autori
gravitau în jurul Ordinului Illuminati din secolul al XVIII-lea. In
viziunea lor, politica era infiltrată de aceşti iluminaţi care au lu-
crat în obscuritate şi mister la producerea celor două modele so-
ciale: stânga şi dreapta, iar scopul lor final era formarea unui stat
global poliţienesc în care religia, proprietatea privată şi libertatea
individuală să fie abolite.
Teoria lui Welch a prins de minune, astfel încât s-a înfiinţat
Societatea John Birch, care avea să devină curând leagănul teori-
ilor conspiraţioniste. Ideea unui guvern mondial ocult format din
membrii unei societăţi secrete, care are putere absolută asupra tu-
turor statelor derivă din credinţa teosofică în Marea Loja Albă, la
care se adaugă şi fricile conservatoare ale extremiştilor de
dreapta în conspiraţia sionistă. Să nu uităm că aceste idei apar în
secolul al XlX-lea, când izbucniseră idei revoluţionare în toată
lumea.
Ceea ce avea să devină argumentul fundamental al teoriei
con- spiraţiei iudeo-masonice erau Protocoalele înţelepţilor
Sionului, cea mai cunoscută lucrare antisemită din secolul XX.
A
In 1971, Gary Allen, membru al societăţii John Birch, scria
în cartea sa None Dare Call It Conspiracy că membrii acestui gu-
vern global ocult care vor implementa statul poliţienesc sunt
Codul lui Ores te
1
bancheri internaţionali, legaţi ca de un liant de Consiliu Pentru
Relaţii Externe, înfiinţat în 1923 de controversatul bancher
Rockefeller. Teoria a fost imediat preluată de organizaţiile de ex-
tremă dreaptă, proliferând o întreagă literatură conspiraţionistă.
Paradoxal, dar aceste afirmaţii au sedus şi simpatizanţii extremei
stângi. După prăbuşirea morală a marxismului în Occident, prin
anii '70, dar mai ales după căderea comunismului în 1989, a
rămas un gol în mentalul celor care au slujit aparatul administrativ
leninist. Cărţile lui Laurence Shoup şi William Minter, Imperial
Brain Trust (1977) şi a lui Holly Sklar, Trilateralism (1980) în care
demonul globalizării guverna planeta din interiorul Comisiei Tri-
laterale cu dorinţa clară de a sprijini imperialismul corporatist.
Aşadar, avem pe de-o parte grupări de extremă dreapta care văd
în Noua Ordine Mondială o întreagă conspiraţie împotriva libe-
ralismului, a proprietăţii private şi a religiei, iar pe de altă parte
grupări neocomuniste care văd în acest concept o încercare a
bogaţilor de a nu-şi pierde privilegiile sclavagismului.
Vedem că Noua Ordine Mondială devine paradoxală prin
două predicate care se bat cap în cap. Ceea ce a inflamat însă
susţinătorii ambelor tabere ideologice a fost sigiliul Statelor
Unite care conţine o piramidă la vârful căreia se vede „om-
niprezentul ochi al lui Dumnezeu" sub baza căruia este scris
Novus Ordo Seclorum, ceea ce se traduce ca o nouă ordine pen-
tru generaţii, dar poate fi uşor interpretată ca Noua Ordine
Mondială. In 1991, candidatul american la preşedinţie Pat
Robertson, un prelat adventist, fundamentalist şi extrem de rigid
scrie bestsellerul The New World Order, în care îmbină teoriile
descrise mai sus cu mitologia apocaliptică creştină. Astfel apare
ideea că Adam Weishaupt, fondatorul Ordinului Illuminatilor
din Bavaria, era un satanist care, folosindu-se de banii adepţilor
săi din familia Rothschild pentru a declanşa marile revoluţii con-
tinentale, pregătea, de fapt, terenul venirii pe pământ a Anti-
cristului. In anii '80, teoria conspiraţiei devenise deja seducătoare
pentru majoritatea celor care aveau multe de reproşat. Cărţi de
1
ORESTE TEODORESCU
succes ca The Holy Blood and the Holy Grail promovau ideea
existenţei unor familii nobiliare secrete care promovau nişte idei
aflate în opoziţie cu creştinismul oficial. De aici şi până la ideea
că există apostoli ai Anticristului n-a mai fost decât un pas. In
1995, debutează cu succes David Icke, fost comentator sportiv
la BBC şi candidat la prezidenţiale din partea Partidului Verde.
Cărţile sale susţin că Noua Ordine Mondială este opera reptilie-
nilor, nişte extratereştri dintr-o altă dimensiune. Observăm că
acest concept, în mai puţin de două secole, a depăşit barierele li-
teraturii, ale politicii, depăşind graniţele istoriei, odihnindu-se
câteva clipe pe teritoriul teologiei şi al simbolismului. Cărţile
lui Dan Brown găsesc o nouă direcţie a Noii Ordini Mondiale
pornind de la linia sanguină Christică, păstrată în secret de dinas-
tia Merovingienilor. Conform teoriei sale, Isus şi Maria Magdalena
au avut copii, iar moştenitorii cuplului sacru se pregătesc să con-
ducă lumea sub adevăratele învăţături ale Celui care a fost numit
Bunul învăţător. In sfârşit, din punct de vedere al marketingului,
conceptul conspiraţiei planetare vinde foarte bine, atât în dome-
niul cărţilor, cât şi al echipamentelor militare. Deci, avem cel
puţin şase direcţii în decriptarea ideologiei care formează Noua
Ordine Mondială:
1. Ţările industrializate doar printr-o alianţă pot contracara
atacurile fundamentaliştilor din lumea a treia. Aşadar, banii so-
cietăţilor dezvoltate sunt puşi în slujba democratizării planetei.
O unitatea conceptuală şi respectarea aceluiaşi set de legi,
pot asigura mult visata pace planetară.
 2. Organizaţiile de extremă dreaptă acuză iudeo-masoneria
de o kabbala neagră prin care şi-a propus desfiinţarea
proprietăţii private, a religiei şi a libertăţii individuale.
3. Grupările de extremă stânga suspectează că autorii
noii orânduiri sociale vor să prezerve privilegiile corporaţiilor
în de- favoarea maselor de sclavi condiţionaţi de credinţe şi
rate.
4. Fundamentalişti creştini care văd în Noua Ordine
Mon- dială pregătirea terenului pentru dominarea lui
Anticrist. Codul lui Oreste
1
5. Noua Ordine Mondială este opera reptilienilor extrate-
reştrii care au nevoie de resursele pământene, mai ales cele de aur.
6. Conceptul îşi propune o guvernare unitară prin impu-
nerea legilor democratice, în care fiecare individ sau popor să-
şi păstreze libertatea până acolo unde începe libertatea
celuilalt, vorba lui Voltaire. Astfel războaiele nu mai au nici o
miză, iar omenirea poate trăi în pace.
Poate toate au un sâmbure de adevăr, poate nici una, dar
cine ne împiedică pe noi să ne păstrăm libertatea pe care însuşi
Tatăl ne-a dat-o când ne-a zămislit?
CEI ŞAPTE ÎNGERI PLANETARI
ŞI GUVERNAREA SUBTILĂ A LUMII

Pentru că am început o serie de postări legate de ordinea

mondială şi de guvernarea ocultă a pământului, cred că este in-
teresant de ştiut că în secolul al XV-lea, abatele Johennes
Trithemius din Sponheim, în cartea De Septem Secundeis
încerca o teorie conform căreia există şapte îngeri planetari care
guver- nează fiecare, pe rând timp de 307 ani. Dacă împărţim era
astro- logică de 2 150 de ani la 307 obţinem exact o şeptime.
Dacă ţinem cont de Elohimi, care sunt şapte la număr şi evident
la
cele şapte braţe ale candelabrului din templu, precum şi la
numărul planetelor principale din sistemul nostru solar, de vor-
texurile energetice al fiinţei umane, găsim şi mai multe proiecţii
ale misticului număr 7. Perioada în care a scris cartea
Trithemius s-ar fi aflat sub dominarea lui Zachariel, îngerul lui
Jupiter. In
1573 începe perioada de guvernare a lui Samael, îngerul lui Marte.
Dacă păstrăm modul matematic + 307, înseamnă că această pe-
rioadă s-a încheiat în 1880, urmată de mandatul Arhanghelului
Mihail, îngerul Soarelui. In 2188, Pământul va încăpea pe mâinile
12
ORESTE TEODORESCU
îngerului planetei Venus. Acest sistem a pătruns în filosofía eso-
terică cu ajutorul Frăţiei Hermetice din Luxor, o societate ocultă
care practica Magia înaltă şi prin conferinţele celebrului Rudolf
Steiner, care s-a folosit de conceptul abatelui Trithemius pentru
a proclama începutul erei lui Mihail, exact în 1880.
EPOCILE OMENIRII

Aproape dintotdeauna, culturile au împărţit istoria umanităţii

în epoci distincte, separate între ele printr-o serie de cataclisme.
Poate cea mai veche percepţie asupra subiectului, apare în
lucrările poetului grec Hesiod, prin secolul al VUI-lea î.Hr.
Conform viziunii sale, prima eră a lumii a fost Epoca de
Aur, când oamenii trăiau în Armonie perfectă, fără suferinţă
şi în comuniune cu Zeii. După ce au devenit energii ale
pămân-
tului, epoca lor a dispărut, urmată de Epoca de Argint, când oa-
menii s-au revoltat împotriva zeilor fiind în cele din urmă
pedepsiţi. A urmat Epoca de Bronz când, deveniţi războinici
plini de ego, oamenii s-au exterminat între ei. A patra dimensi-
une a dezvoltării omeneşti în paradigma lui Hesiod a fost
Epoca Eroilor, de unde avem amintirile miturilor greceşti, în
care unii oameni îşi descoperiseră natura divină, devenind,
asemenea lui Hercules, semizei. Hesiod a trăit în Epoca de
Fier, marcată de sărăcie şi suferinţă.
Acest concept, al succesiunii epocilor marcante ale umani-
tăţii se întâlneşte şi în India, unde un ciclu planetar are patru
yuga (ere). Prima, Satya Yuga, Epoca de Aur a Dreptăţii a durat
1 728 000 de ani, urmată de Treta Yuga (Epoca de Argint)
întinsă pe o perioadă de 1 296 000 ani, apoi Epoca Bronzului,
Dvapara Yuga, 864 000 de ani. Ciclul cosmic se încheie cu
Epoca de Fier a întunericului şi a ignoranţei, Kali Yuga, care
Codul lui Or este
13
durează doar 432 000 ani. Brahmanii cred că după Kali Yuga
urmează o catastrofă cosmică, urmată de începutul altui ciclu.
Şi în tradiţiile amerindienilor există calendarul cosmic împărţit
în etape distincte. La mayaşi, epocile se numesc sori. In
prezent, trăim în al cincilea ciclu. In această viziune asupra
tim- pului, fiecare soare durează aproximativ 5 125 de ani şi se
sfârşeşte cu un dezastru la nivel mondial. Conform calendaru-
lui mayaş, acest ultim soare a început pe 11 august 3114 î.Hr.
Şi se va încheia pe 21 decembrie 2012, după care va urma un
nou ciclu evolutiv.
EXTRATEREŞTRII
ŞI EVOLUŢIA UMANITĂŢII

Aproape fiecare secol are obsesiile lui. Cu siguranţă, secolul

XX a fost bântuit de întrebarea: există sau nu civilizaţii extrate-
restre? Ocultismul modern, nu a putut rămâne departe de dome-
niu, astfel încât şi-au găsit loc în sânul mai multor organizaţii
seduse de temele spiritualităţii alternative şi ideile legate de viaţă
inteligentă în univers. Şi era normal. Simplul model matematic
al cosmosului ne împiedică astăzi să rămânem atât de ignoranţi,
încât să susţinem că într-o infinitate de sori, planete şi chiar
düs- tere galactice, oamenii sunt suma maximală a evoluţiei
mentale. Am constatat că sunt trei teme principale legate de
convergenţa dintre pământeni şi alţi locuitori ai spaţiului stelar:
1. Pământul a fost vizitat într-un trecut foarte îndepărtat de as-
tronauţi, care şi-au pus amprenta asupra structurii ADN-ului
uman, influenţând considerabil progresul cognitiv şi mai ales
tehnologic.
2. Extraterşetrii sunt de ceva timp pe pământ, şi-au construit ga-
lerii subterane, oraşe şi comunică în secret cu preşedinţii statelor
cu potenţial nuclear, tocmai pentru a întâmpina o catastrofă
cosmică.
1
ORESTE TEODORESCU
3. Ipoteza apocaliptică a unei guvernări oculte, controlată de
o civilizaţie ultratehnologică având ca scop secătuirea Pământului
de resurse energetice pentru o altă planetă aflată în deficit.
Interesant este numitorul comun dintre miturile tradiţio-
nale şi cele moderne. Asemenea zeilor, îngerilor şi spiritelor din
sistemele religioase şi şamanice, extratereştrii au capacităţi demi-
urgice. Unele abordări legate de temă se desfăşoară în încercarea
de a demonstra că miturile sumeriene sau cele biblice nu sunt
parabole sau învăţături încifrate, ci relatări precise, obiective, ale
unor evenimente istorice, ceea ce însemna că Ezechel chiar a fost
răpit de un vehicul ceresc, iar Slava din rugăciunea Tatăl Nostru
este, de fapt o navă.
Miturile sumero-babiloniene se pretează cel mai bine la o
asemenea interpretare. Deosebirea dintre extratereştri şi zei,
ţine de natura lor energetică, cu alte cuvinte, dacă zeii sunt
energii spirituale, extratereştrii sunt asemenea humanoizilor,
adică ener- gii moleculare, însă cu un nivel spiritual şi tehnologic
mult mai dezvoltat, având cunoştinţe ştiinţifice net superioare,
alimen- tând pentru unii ideea că ei pot salva umanitatea de ea
însăşi, prin progres material şi spiritual. Foarte interesant este şi
faptul că armata Marii Britanii şi a SUA au desecretizat câteva
arhive UFO, iar directorul observatorului astronomic de la
Vatican, iezuitul Gabriele Funes, spunea în 2008: „Putem crede
concomi- tent că există Dumnezeu şi extratereştri".
A FI SAU A NU MAI FI? IATĂ NOUA,
DAR ATÂT DE VECHEA ÎNTREBARE

Nu trebuie să fii neapărat un iniţiat ca să înţelegi că uma-

nitatea este condusă de un imperiu al minţii. Gândurile noastre
însumate în majorităţi formează sisteme democratice, gândurile
unora care devin lege pentru majorităţi formează sisteme
totalitare. Codul lui Oreste
1
1 -ibertatea este domeniul spiritului şi al evoluţiei, tocmai de aceea
este „diamantul cel mai rar, comoara absolută", pentru care unii
sunt gata oricând să-şi dea viaţa. Nu voi face sofisme legate de
termen şi de semnificaţiile sale teologico-sociale, ci vreau doar să
ne reamintim ce a rodit mintea noastră în abia trecutul secol XX:
- revolte sociale născute din nemulţumirile legate de
statul arbitrar dintre clasele sociale.
- Primul Război Mondial şi ultima ciocnire a imperiilor.
 - apariţia unor sisteme politice dictatoriale îmbibate de
cul- tul morţii: comunism, fascism, nazism.
- trimiterea în vârful piramidei a unor personalităţi
abjecte ca: Lenin, Stalin, Mao, Hitler, Bush jr.
- Al Doilea Război Mondial şi ciocnirea ideologiilor.
- Războiul Rece şi împărţirea lumii între două paradigme
sociale: economie liberă şi drepturi individuale şi economie
cen- tralizate în dictatură.
- proliferarea nucleară.
- războiul cvasipermanent în Orientul Mijlociu.
- poluare gravă în toate regiunile Terrei
- infestarea structurilor naturale: păduri, ape, jungle etc.
- proliferarea structurilor oligarhice.
- imperii ale multinaţionalelor.
- prăbuşirea comunismului.
- unificarea europeană într-un concept comun care să re-
specte tradiţiile şi valorile native, dar reglementate de legi şi poli-
tici economice, sociale comune.
- dialog interconfesional.
- război împotriva terorismului.
Am traversat un secol obositor, chinuitor şi foarte crud. In
această sută de ani, binecuvântată, dar şi blestemată, au murit
sub puterea mentalului colectiv care naşte direcţii de evoluţie
peste jumătate de miliard de oameni. Au fost ei cu adevărat liberi
să opteze aşa, sau sclavii unor ideologii cu adevărat ştiute, doar
în laboratoarele oculte ale Puterii? Prin Libertatea pe care ne-a
16
ORESTE TEODORESCU
dat-o, Dumnezeu ne-a făcut demiurgi, capabili să ne construim
viaţa individuală şi socială aşa cum ni le gândim. Câtă dreptate
avea Andre Malraux spunând: „Secolul XXI va fi religios sau nu
va fi deloc!" Am intrat în noul mileniu speriaţi de amintirea sân-
gelui vărsat în secolul precedent şi cu dorinţa aproape comună a
înţelegerii şi păcii. Putem deja constata:
- armonizarea ideologiilor socio-economice sub spectrul
crizei planetare.
- dialogul interconfesional.
- preocupările ONU pentru soarta ţărilor subdezvoltate.
- înţelegerea faptului că ne apropiem de finalul unui ciclu
evolutiv şi depinde numai de noi cum, când şi mai ales câţi
pătrundem într-o nouă paradigmă spirituală, morală, economică
şi socială. Ştiu că pare greu de crezut, dar gândurile fiecărui in-
divid influenţează progresul sau regresul umanităţii. De aceea,
câmpurile de luptă s-au schimbat azi, ca şi armele. Totul se
desfăşoară mental, iar arma cea mai de temut, ca întotdeauna
de
i A
altminteri este CUV/NTUL! Dacă ne reamintim că: „La început
a fost Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu
era Cuvântul..." totul va fi bine. Dacă nu?...
FERICIREA ŞI DATORIA ÎMPLINITĂ

Totul este neînchipuit de simplu. Dumnezeu, ca expresie

absolută a Frumosului, Binelui, Progresului, Păcii, Iubirii ne
învaţă prin vocile profeţilor şi ale maeştrilor că avem de îndepli-
nit o singură condiţie, pentru a-L cunoaşte şi mai ales pentru a-
L înţelege: respectarea datoriei. Eşti medic, preot, actor,
poliţist... om. Fă-ţi datoria! Stricăciunea a început când am uitat
cine sun- tem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Pe toţi ne
leagă
aceeaşi energie vitală, ne supunem, indiferent de religie, seminţie,
Codul lui Oreste
17
sex, orientare politică aceloraşi legi universale şi avem o singură
monedă pentru a ne măsura cea mai de preţ avuţie: Fericirea!
Priveşte atent înlăuntrul tău... Şi răspunde-ţi sincer. Eşti cu
adevărat fericit?
ALCHIMIA

Pentru esoterism, alchimia este asemenea inimii pentru

orice organism viu. Privită în toate organizaţiile iniţiatice auten-
tice ca o filosofie a spiritului şi a materiei, în componenţa sa ope-
rativă, alchimia cuprinde domenii vaste precum fizica, chimia,
biologia, medicina, astrologia, meteorologia, embriología, şti-
inţele mediului, psihologia, botanica, economia, iar în cea
specu- lativă se formează din misticism, hermetism şi ocultism.
Ca dovadă a capacităţii sale de a transmuta elementele
inferioare în cele superioare, avem prelucrarea aurului în
Antichitate, şi aici nu putem să nu ne lăsăm uimiţi de faptul că
dacii cunoşteau tehnologia prelucrării regelui metalelor la 24 de
karate.
Cu peste un mileniu în urmă, alchimiştii chinezi reuşiseră să
prelucreze urina umană, obţinând hormoni sexuali steroizi, pe
care i-au folosit cu un succes neîntrerupt până astăzi în
tratarea insuficienţei hormonale. Tot în China antică,
metalurgiştii obţi- nuseră aluminiu, descoperiseră fosforul, iar
alchimiştii occiden- tali ai Evului Mediu au inventat fertilizatorii
organici, iar medicii care erau iniţiaţi în Arca Arcanorum
obţinuseră în secolul al
XIV-lea primul tratament împotriva sifilisului. Natura nu şi-a
dezvăluit nici până acum toate tainele, dar alchimiştii antici sau
moderni au descoperit câteva dintre tainele ei, care i-au
transformat (cu adevărat alchimic) din nişte oameni obişnuiţi, în
tipologii excepţionale. încă din vremuri imemoriale, alchimiştii
vorbeau despre „focul secret" capabil să producă orice
transmutaţie. Să fi
1
ORESTE TEODORESCU
descoperit alchimiştii primelor secole ale civilizaţiei fuziunea la
rece sau bateriile pe bază de plumb-acid? Unii iniţiaţi pretind că
da, mulţi dintre profani încă nu pot înţelege că omul „primitiv"
era mult mai savant decât cel „modern"! Istoriceşte vorbind,
alchimia se pare că a apărut în Orientul Extrem, China, India şi
s-a extins miraculos, căci pe vremea aceea informaţiei îi
trebuia câteva secole să traverseze continentele, în Egipt şi în
zonele elenistice, în jurul secolului al II-lea î.Hr.
Insă, numitorul comun al alchimiştilor de pretutindeni, căci
această tainică ştiinţă se va răspândi în toată lumea, continuând
şi astăzi să „opereze" marea transmutare de la efemer la etern,
este simbolismul hermetic. Tainele ei se transmit numai prin
iniţiere şi după o chibzuinţă foarte profundă, căci devoalarea
celor impuri poate produce distrugerea lumii. Există şi diferenţe
conceptuale între tradiţiile alchimice orientale şi cele occiden-
tale. In China, şcoala Wai dan, sau elixirul exterior, se concen-
tra pe descoperirea substanţelor naturale care să prelungească
sănătatea, viaţa şi energiile care le pun în mişcare. Mai târziu,
prin Evul Mediu a apărut o formă mai subtilă de alchimizare
numită Nei dan, adică elixirul interior, bazată pe tehnici de
meditaţie, tehnici de respiraţie şi arte marţiale. La început, în
India, alchimia viza obţinerea aurului. Rasayana sau alchimia de
laborator se baza pe utilizarea compuşilor vegetali complecşi.
Pe plan intern, printr-o fuzionarea mistică cu spiritualitatea
tantrică
şi yoga, a luat naştere un adevărat sistem de transformare a omu-
lui, dintr-un rătăcitor pe planetă într-un cunoscător al tainelor
cerului şi ale pământului, ale văzutului şi ale nevăzutului.
Trebuie să pomenesc şi despre alchimiştii arabi, pomenin-
du-1 pe Jabir ibn Hayyan (720-810) care aduce îmbunătăţiri
sub- stanţiale athanorului (cuptorul alchimistului), fapt ce a
condus la o proliferare a alchimiei operative în tot bazinul
mediteraneean.
începând cu secolul al XH-lea, alchimia arabă penetrează
Europa într-un mod admirabil şi armonios, făcându-şi simţită
prezenţa Codul lui Or este
1
în mai toate societăţile secrete, iniţiatice sau gnostice. Renaşterea
este perioada de aur a alchimiei. Apar lucrări fundamentale pre-
cum Splendor Solis scrisă de Salomon Trimosin; Carul triumfător
de antimoniu de Basil Valentine şi multe altele, printre care se
disting studiile şi lucrările lui Michael Maier, Paracelsus şi
Cornelius Agrippa.
Aplecarea asupra retortelor şi a eprubetelor a influenţat în-
tregul sistem de gândire al operatorilor, care observau că exista un
liant, o energie care susţine totul. Trecerea de la alchimia
operativă la cea speculativă se petrece în amurgul Renaşterii,
undeva în se- colul al XVIII-lea, când apare Ordinul Aurului şi al
Rozei-Cruce, care postula că aşa cum plumbul devine aur, tot
astfel şi omul poate deveni înger. Secolul XX îi datorează lui
Gustav Jung
(1875-1961) revirimentul alchimiei, fapt ce a condus ca mai multe
societăţi secrete să pretindă că deţin secretele alchimice. Un alt
ordin rozicrucian american AMORC a început chiar să predea
lecţii de alchimie într-un laborator din San Jose. Astăzi alchimia
se află atât în riturile de perfecţionare masonică, cât şi în alte
organizaţii iniţiatice ca martinismul, rozicrucianismul, dar şi în
unele forme orientale de tai chi, qigong, yoga...
CÂTEVA CUVINTE DESPRE VIAŢÂ...

După o atentă şi minuţioasă sistematizare a învăţăturilor

unor maeştri autentici precum Papus, Eliphas Levi, Stanislas
de Guaita şi Omraam Aivanhov, voi posta o serie de teme
legate de armonizarea vieţii materiale cu cea spirituală, între
persoană şi fiinţă între aspectul trecător şi nemurirea noastră.

In rătăcirea noastră printre întrebări, am ajuns de multe ori

să fim definiţi de verbul a avea, în loc de a fi! Cu alte cuvinte,
16
ORESTE TEODORESCU
ne-am irosit rezervorul de energie alergând să obţinem bunuri,
sentimente şi valori mult mai puţin importante decât viaţa
însăşi. Am renunţat la mama natură izolându-ne în artificial:
ciment, blocuri de sticlă, haine şi alimente scumpe dar sărace
din punct de vedere al energiei vitale, al Qi-ului cum îl numesc
chinezii. Chiar aşa, tu de câte ori pe săptămână vezi orizon-
tul? Dacă nici măcar o dată, te vei îmbolnăvi, spune un
proverb indian.
Mulţi dintre noi se încurajează într-o inerţie păguboasă: o
viaţă am, s-o trăiesc din plin, intens, să obţin totul de la ea şi să
fiu puternic, bogat să mă bucur de glorie, căci după aceea, dacă
nu este nimic. De ce să fiu eu prostul care primeşte biciul, când
pot fi în tabăra deşteptului care dă cu el? In această cheie
mate- rialistă, bietul om se va trudi, va munci, se va consuma ca
o lumânare cu fitilul gros şi când va obţine tot ce a visat va fi
prea târziu. Energia consumată în afara necesităţilor fiinţei de a
evolua spiritual nu mai poate fi recuperată. Şi atunci intervine
prima criză a conştiinţei: am obţinut victoria asupra lumii, dar
m-a învins propria viaţă, sunt bolnav, obosit şi singur. Un mare
sărac, un călător trist şi singur care-şi numără banii!
 Viaţa este darul nostru făcut de Dumnezeu. Intre copertele
ei avem şansa să răspundem celor trei întrebări care ne cen-
zurează Unirea cu Planul Superior, Reintegrarea în Regatul Pier-
dut: Cine sunt? De unde vin? şi încotro mă îndrept? Aşadar
atenţie! Viaţa nu se dezvoltă numai în exterior, ci şi în interior.
Religiile, învăţăturile, micile şi marile mistere ne şoptesc în
parabole acelaşi îndemn. Cunoaşte-te pe tine însuţi, meditează,
caută înlăuntrul tău şi ce vei găsi acolo te va defini pe deplin ca
om al luminii. Când realizăm că suntem din Lumină, atunci
viaţa se extinde, iar verbul a exista devine eternul a fi!
Codul lui Or este
1
ARMONIZAREA

După Cădere, am ieşit din Unitate şi ne-am concentrat ener-

gia divină într-un univers dual. Intre cele două coloane care
unesc planurile, ne purtăm fiecare crucea urcând sau coborând
pe Scara lui Iacob. Armonizarea vieţii materiale cu cea spirituală,
a construirii lumii exterioare cu şlefuirea şi perfecţionarea inte-
rioară, planul şi meditaţia, trecătorul cu eternul fac parte din
evoluţia sau involuţia noastră ca peroane unice într-o singură şi
mare Fiinţă Universală.
Preocuparea pentru viaţa pământească nu ar trebui să negli-
jeze grija pentru viaţa cerească. „Faceţi-vă comori în cer...", ne
sfătuieşte Isus; „ţineţi Calea de Mijloc", ne şopteşte Buddha;
„Uniţi Cerul cu Pământul", este îndemnul lui Lao Tze... Sun-
tem, într-o mare măsură suma cuvintelor, gândurilor şi
acţiunilor noastre. Totul pleacă dintr-o energie unică, primor-
dială şi liberă: cuanta-particula lui Dumnezeu, după care se
condiţionează în aglomerări atomice, celulare etc. „La început
a fost cuvântul...", aşadar oricine începe călătoria în interior tre-
buie să ţină cont de puterea teribilă şi magică a cuvintelor.
Progra- maţi-vă mental: caut Lumina, caut Iubirea, caut
înţelepciunea, caut Pacea. Dacă înlocuim, măcar pentru o
perioadă, motorul
de căutare care pune accentul energetic pe structura verbului „a
cumula", cu „a deveni", vom observa repede cum se schimbă
întreaga configurare a vieţii noastre. De exemplu, în loc să gân-
desc: am bani, am putere, am dreptate, ne apropiem de o modi-
ficare înspre Planul Superior gândind: sunt mulţumit cu tot ce
am, sunt puternic atunci când mă cunosc, sunt drept cu semenii
mei şi cu mine. Ţelul nostru ne defineşte căutarea: Solomon şi-a
dorit să fie înţelept şi a fost, unii şi-au dorit să fie bogaţi şi sunt.
AI MARE GRIJĂ CE-ŢI DOREŞTI, CĂ UNIVERSUL ÎŢI
VA RĂSPUNDE CA UNUI DEMIURG. CERE ŞI ŢI SE VA
DA! In concluzie, taina desăvârşirii stă în armonie!
16
ORESTE TEODORESCU
FIECARE ZI POATE FI MOMENTUL ZERO
Taina iniţierii: ieşirea din dualitate! Nu este uşor, iar antre-
namentul este zilnic şi continuu. Am fost obişnuiţi să facem ges-
turile cotidiene, inerţial, mecanic lipsiţi de curiozitatea şi bucuria
copilului, prematur maturizat. Oare de ce spunea Isus: „... Lăsaţi
copiii să vină la Mine, căci a lor este împărăţia Cerului!" In jurul
nostru, putem observa o grămadă de oameni dinamici, între-
prinzători, agili şi abili în a-şi construi succesul, însă strălucirea
exterioară consumă lumina interioară. De ce să ne îmbuibăm cu
trufe, caviar, homari; de ce să aruncăm averi pe băuturi fine şi
exotice, când digestia transformă totul în aminoacizi, glucide,
carbohidraţi, aceiaşi care se obţin din apă, fasole, brânză, vin?
Diferenţa este teribilă. Ca să-ţi poţi permite luxul, consumi
multă energie mentală, sufletească şi trupească. Dacă toate preo-
cupările tale sunt legate de lumea exterioară, nu vei mai avea nici
timp şi nici forţă pentru cucerirea dimensiunii interioare. Câştigi
ceva, pierzi altceva. „Nu poţi sluji la doi stăpâni odată!" sau mai
simplu: nu poţi merge în faţă şi în spate în acelaşi timp!
Bun, şi atunci ce este de făcut? In primul rând să nu uităm
că legile divine sunt simple şi că Viaţa rezidă deopotrivă, la fel de
conştientă şi inteligentă, în toate regnurile şi speciile. Respec-
tând întregul, salvezi detaliul! Absolut fiecare formă de viaţă
spune o poveste. Ieşi din cercul vicios al emoţiilor şi al
dorinţelor. OBSERVĂ! Florile vorbesc, animale gândesc, pie-
trele îţi oferă energia lor. Pământul are grijă de tine, iar cerul te
binecuvîntează cu fiecare ploaie de vară, cu fiecare adiere de
vânt. Oricât de bogat şi puternic ai fi, nu poţi primi natural
mai mult decât are fiinţa ta nevoie. Abuzul accelerează
consumul energetic, iar lipsa combustibilului vital aduce
pământul peste persoană şi uitarea peste sine!
Spiritul nemuritor pluteşte deasupra noastră şi abia aşteptăm
să-1 simţim. Când vei înţelege că niciodată nu eşti singur, vei
avea Codul lui Ores te
13
grijă să preţuieşti fiecare zi ca pe momentul zero, când trecutul,
prezentul şi viitorul devin unicul timp al Fiinţei. Abia atunci
vom înţelege de ce a spus Isus: „Eu şi Tatăl Unu suntem!" şi mai
ales de ce a rostit apostolul Pavel: „Nu eu vorbesc acum, ci
I Iristos vorbeşte în mine!"
SUBLIMUL VIEŢII PĂSTRAT
ÎN TOATE MICILE DETALII

Ne lăsăm prea des înnodaţi într-o agitaţie fără rost. Şi asta

consumă energia vitală, galopant! Sistemul nervos, această uriaşă
entitate personală, prin care toate impulsurile mentale creează
realităţi în interiorul structurilor organice, dar şi sociale are im-
perios nevoie de relaxare, destindere. Orientalii practică zilnic
meditaţia şi rugăciunea, ambele menite să „întoarcă ochiul spre
interior". Cinci-zece minute de călătorie mentală, de vizualizare
a organelor şi a vortexurilor energetice (cele şapte chakras) plus
informarea mentală: azi sunt calm, sunt relaxat şi liniştit, sunt
perfect sănătos, trupul, sufletul şi mintea sunt centrate pe aceeaşi
axa către Dumnezeu, lucrez cu persuasiune asupra perfecţionării
mele, sunt blând şi generos cu semenii mei; are, prin repetiţie şi
înţelegere, un efect deosebit asupra deconectării mentale din
agitaţia exterioară, producând reconectarea la planurile subtile
care ne guvernează.
Aspectul material al lumii ocupă doar patru procente din
Marea Realitate. Restul sunt dimensiuni şi planuri subtile în care
energiile universale ţes acţiunile planului concret. Apoi ali-
mentaţia joacă rolul transformării energiei universale în com-
bustibil vital. Iată sugestia lui Aivanhov scrisă în Reguli de aur
pentru fiecare zi: „Dacă mâncaţi într-o stare de agitaţie, de
nervi sau nemulţumire, declanşaţi în voi vibraţii dezordonate,
care se 16
ORESTE TEODORESCU
vor transmite în tot ceea ce faceţi ulterior". Mâncarea nu este
doar materia din farfurie, ci reprezintă un uriaş complex ener-
getic. In timp ce materia se dezagregă prin digestie, energia
pătrunde şi hrăneşte corpurile subtile. Aşadar, în alimentaţie nu
produsele sunt importante, ci esenţa lor. Iar esenţa fiind unică în
toate planurile existenţei, înseamnă că alimentele nu hrănesc
doar fizicul, astralul şi mentalul, ci furnizează energie vitală su-
fletului şi spiritului. Aici se află taina abţinerii de la consumul de
carne. Moartea violentă, brutală, spaimele declanşate înaintea
sacrificării impregnează carnea animalului cu amprente energe-
tice negative care vor interfera cu structurile subtile ale consuma-
torului. Boala nu este altceva decât ieşirea din Armonie, iar
aceasta este cheia Reintegrării. Căile armoniei sunt Iubirea şi
Pacea, iar în aceste două predicate nu există suferinţă.
Consumul unor produse impregnate de suferinţă, nu au cum să
ne fie bene- fice! Aşadar, cel care porneşte pe atât de lunga şi
dificila cale spi- rituală devine atent la cele mai mici detalii. Epoca
în care omul avea nevoie de proteină animală a trecut. Ne
îndreptăm acum
spre o dimensiune superioară, de natură angelică. Şi să fim serioşi!
îngerii nu se înnebunesc după chiolhanuri şi orgii culinare!
CHEILE UNIVERSALE ALE MÂNTUIRII

A
A
In viaţă, avem cateva porţi de deschis şi unele de închis.
Mentalitatea noastră europeană încă ne împiedică să
înţelegem Legea Lui Unu. Moştenind dualitatea, am devenit
separatişti, spre deosebire de orientali, care sunt integralişti. Se
pune că Raiul şi Iadul sunt definite de scopul fiinţei şi atunci,
suntem demiurgii propriului destin.
Karma este darul, atributul divin pe care l-am primit
când trupul nostru din lut şi apă, a căpătat conştiinţa
nemuririi.
Codul lui Oreste
1
Moartea nu este finalul, ci doar o stare tranzitorie între viaţă şi
o noua viaţă. Dacă nu ieşim din Roata Vieţii Materiale, Samsara,
moartea ne conduce spre o nouă încarnare, însă dacă
înţelegem şi ne Unim, moartea ne va purta spre viaţa veşnică.
Aşadar, din- colo de Bine şi Rău, se află un fruct mult mai
zemos, un măr care nu se strică niciodată şi el creşte în Pomul
Vieţii!
Suntem interconectaţi. Acţiunile psihice, mentale şi fizice
creează realităţile generaţiilor. Evoluţia individuală este direct
legată de cea a umanităţii. In Sodoma şi Gomora, dacă ar fi exis-
tat măcar un singur individ cu Lumină Vie în el, nu s-ar fi
întâmplat Distrugerea. Buddha zâmbeşte, căci a înţeles că
fiecare dintre noi avem şansa Nirvanei, a Paradisului pierdut
dar regăsit prin Cale. Dacă ne-am strădui puţin să gândim
global, am înţelege mai repede cât este de important să ne
lăsăm purtaţi de valul existenţei până la liman. Avem barca iubirii,
vâslele puterii, ale voinţei şi un rău învolburat care curge cu o
singură misiune. Aceea de a se vărsa în marele Ocean! Cine
prinde tâlcul poveştii, devine din personaj, autor. Şi abia aici, în
domeniul marii creaţii, omul devine cu adevărat nemuritor.
Suntem definiţi ca fiinţă de opera personală. Să lăsăm în urma
noastră o dâră de lumină, ca urmaşii să nu se rătăcească pe
Cale, iar calea noastră este împletită din iubire, adevăr şi Viaţă! E
sim- plu. Simplitatea este ştiinţa lui Dumnezeu, dovada vie a
Adevărului Său. Aşadar, cu cât ne vom complica în filosofii
sterile şi vom confunda calea cu scopul, ne vom pierde toate
en- ergiile în Roată. Ieşirea din ea se numeşte mântuire în
creştinism, eliberare în buddhism, unire în islam şi desfacere de
legături în peisajul şamanic universal. „Căutaţi Adevărul şi el
vă va face liberi!" Accentul este pus pe căutare şi nu pe găsire,
căci noi ştim deja unde se află. In imperiul lumii interioare, în
inima noastră. Tot acolo se întâlnesc cele două trinităţi în di-
namica permanentă: Fiul lui Dumnezeu care Coboară şi Fiul
Omului care Urcă!
16
ORESTE TEODORESCU
CÂTEVA NOŢIUNI DESPRE
HERMETISM

A
In primele secole după Hristos, când încă erau permise
discuţiile teologice şi filosofice sub influenţa libertăţii gnostice a
comunităţilor din Alexandria, apare Hermetismul, mişcare spi-
rituală ce avea să modeleze de-a lungul secolelor şi până astăzi
traseul persoanei spre a-şi descoperi fiinţa, a omului de-al întâlni
şi a se uni cu Dumnezeu. Spre deosebire de gnosticismul care
privea materia ca pe un produs al unui Demiurg întunecat, her-
metiştii considerau materia o realitate spirituală condensată.
Acest curent teologico-filosofic postulează transformările succe-
sive ale conştiinţei de la elementul mineral până la cel serafimic,
christic şi Dumnezeiesc. Cheia în Heremetism este întoarcerea
către sine prin contemplaţia şi meditaţia spirituală. „Totul este
expresia transformării sub pecetea Spiritului Unic."
Există trei izvoare care asigură tradiţia şi continuitatea her-
metică atât în filosofie, teologie, magie înaltă, cât şi în sânul şcolilor
de mistere şi al societăţilor iniţiatice. Primul, Corpus Hermeticum,
o colecţie de scrieri sacre atribuite Zeului Minţii Universale, Her-
mes Mercurius Trismegistos, cel care îi învaţă pe zei şi pe
oameni limbajul scris şi vorbit. Corpusul supravieţuieşte căderii
Imperiu- lui Roman Bizantin într-un singur exemplar, cumpărat de
con- ducătorii Florenţei renascentiste, în 1469, familia Medici.
Al doilea filon care va alimenta mentalul colectiv al ini-
ţiaţilor a fost un dialog între Hermes şi discipolul său, renumi-
tul Asclepios. S-a păstrat traducerea în latină a unui text grecesc,
aflat sub influenţa Misteriilor Egiptene, iar al treilea izvor este o
sumă de texte oculte, dintre care se detaşează Picatrix, un codex
de magie înaltă, atribuit marelui învăţat islamic al-Majriti.
Hermetismul renascentist va deveni motorul existenţial al
principalelor societăţi şi organizaţii iniţiatice, precum rozicru-
cianismul. Această viziune transformatoare asupra existenţei
devine o filosofie universală prin aportul genial al lui Marsilio
Codul lui Or este
17
l icino, Pico Della Mirandola, Cornelius Agrippa, Giordano
Bruno. Esenţa gândirii lor era că toate formele materiale sunt
expresia unor gânduri de natura spirituală, cu alte cuvinte că, la
început, Dumnezeu a gândit lumea, iar apoi logosurile Sale
devin realitate concretă prin înlănţuirea şi armonizarea
contrariilor: masculin-feminin, noapte-zi, întuneric-lumină, bine-
rău etc.
Conceptul de Mare Arhitect este împrumutat de Francma-
sonerie din sistemul hermetic. In epoca modernă, hermetismul
se va regăsi cu prisosinţă în ordine distincte ca Frăţia Hermetica
Luxor sau Ordinul Hermetic al Zorilor Aurii. Acestui esoterism
occidental, căci fusese moştenit de la latini, greci şi egipteni, i
se opunea în aceeaşi perioadă Societatea Teosofica a doamnei
Blavatsky, care susţinea că adevărata tradiţie se regăseşte doar
în Asia. Astăzi ideile hermetice stau la baza riturilor de perfec-
ţionare, precum şi la originea tuturor ordinelor rozicruciene.
ÎN CĂUTAREA REINTEGRĂRII

Ţinta iniţierii este ieşirea din dualitate, dar până atunci, să

ne definim bine conceptele Binelui şi Răului. In imperiul cuvin-
telor şi al gândurilor generatoare de realităţi, atât în plan subtil,
cât şi în dimensiunea materială, voinţa ne plasează deopotrivă
în Lumină şi în întuneric. In copilărie, şi mai apoi în adolescenţă,
ne plasăm deja într-una dintre tabere, sau pe calea de mijloc.
Un exemplu ilustrativ: pacientului X chirurgul ortoped de-
cide să-i amputeze un picior. Pentru unii, medicul va fi
catalogat
drept un om rău. Cum să-1 lase pe bietul individ schilod pe viaţă,
pentru alţii, va fi un om bun, căci 1-a salvat pe subiect de sep-
ticemie, redându-i şansa continuării evoluţiei. Cine are dreptate?
Paradoxal, ambele tabere deţin porţiuni de adevăr şi secţiuni de
minciună. Bun, să plonjăm acum într-un dialog ceva mai profund.
16
ORESTE TEODORESCU
Raiul şi Iadul ne sunt contemporane în viaţa efemeră pe care o
trăim aici şi acum! Zâmbetul liniştit dezvăluie paradisul, iar
agitaţia haotică şi suferinţa trădează infernul. între ele se
desfăşoară karma, adică voinţa în dinamică.
A
In Adversus haereses, Sfântul Irineu scrie: „Diavolul care,
aşa cum ne spune Sfântul apostol Pavel în Epistola către Efe-
seni (2:2), era unul dintre îngeri, prinţul puterii aerului de dea-
supra noastră, a devenit apostat şi duşman al legii divine atunci
când a devenit gelos pe om..." Idee dublată şi de Tertulian în De
patentia: „Diavolul şi-a îngăduit să fie condus de nelinişte atunci
când a văzut că Dumnezeu a subordonat toate creaturile ima-
ginii Sale, adică Omului", iar Sfântul Ciprian dezvoltă această
idee în Della gelosia e dell' invidia. Aşadar, gelozia, invidia şi
mândria, despre care scrie şi Origene sunt atributele îngerilor
căzuţi. Omul care se înalţă spre Casa Tatălui are nevoie exact
de opozitele acestora: Iubirea, Smerenia şi Toleranţă. Să nu
uităm: Suntem creaţi după Chipul şi Asemănarea Domnului, ni s-
a dat Libertatea şi Puterea demiurgică de a ne crea şi recrea în
spiri- tul Legilor Universale. Avem în noi tot ceea ce ne trebuie
pen-
tru a ne înfăptui menirea, dar putem să cădem seduşi de iluziile
demonice. E simplu. Atât de simplu, încât devine foarte com-
plicat. Cuvintele, gândurile definesc concepte care însă limi-
tează ideile. Uneori avem nevoie de Tăcere. De vid! Abia când
mintea persoanei tace, se aude vocea eternă a Fiinţei. A sosit
timpul cuceririi prin Pace şi Armonie a vieţilor noastre inte-
rioare. Acolo îl vom găsi pe Dumnezeu şi toate Minunile Sale!
REDESCOPERIŢI-VĂ ARIPILE

Priveşte atent în oglindă sufletului tău. Ce vei vedea re-

flectat acolo este chipul blând al Luminii, sau masca hâdă a
Codul lui Or este
1
întunericului. Raiul şi Iadul se definesc pin intenţie. Nu le putem
localiza în exterior, ci mai degrabă le simţim în interiorul infinit
.il fiinţei. In acest imperiu al cuvintelor, eu am ales ca daltă, cio-
can, nicovală şi compas: iubirea, înţelepciunea, adevărul şi pacea.
Viaţa mea s-a schimbat şi am înţeles, în sfârşit taina botezului:
M-am lepădat de Satana, m-am unit cu Hristos, mă lepăd de
Satana, mă unesc cu Hristos!
 Am fost zilele acestea la Arad, la al treisprezecelea congres
al ANATECOR, unde am întâlnit, ascultat şi recunoscut oa-
meni cu Har. Sinteza energiilor frumoase, care au şlefuit as-
perităţile sufletului meu se poate traduce prin fraza: Dacă
trăieşti
în păcat, vei cunoaşte cancerul, însă dacă trăieşti împăcat, vei
trăi ca-n cer! Alchimizaţi-vă şi zâmbiţi! Viaţa este Minunată!
TAINA CUVINTELOR VII

Vorbim cu blândeţe, cu iubire şi înţelegere atât oamenilor

cât şi plantelor, animalelor, florilor, naturii? Dacă da, atunci
ne-am asumat şi înţeles Binecuvântarea, dacă nu, ar fi util să
învăţăm! Fiecare cuvânt poate construi, înălţa, vindeca, alina.
Elementele primordiale: pământ, apă, aer, foc sunt materia con-
cretă în care se transformă ideile şi vorbele noastre. Precum vân-
tul care poartă seminţele în căutarea pământului fertil, tot aşa
energia vitală (qi-ul) poartă logosul prin univers transformându-1
din esenţă în soluţie. Când vorbeşte înţeleptul, întregul univers
îl ascultă, iar când vorbeşte Dumnezeu, omul frumos, puternic
şi înţelept ascultă, dar mai ales, ÎNŢELEGE!
1
ORESTE TEODORESCU
ÎNTRE BINE ŞI RĂU SE AFLĂ STRÂMTA
CĂRARE CARE NE ÎNALŢĂ
SAU NE PRĂBUŞEŞTE ÎN FUNCŢIE
DE PROPRIA ALEGERE

După ce am ales cunoaşterea Binelui şi a Răului, ne-am

văzut divizaţi, separaţi de Creator, începând un sinuos şi plin
de asperităţi drum al conştiinţei, pentru a ne redefini, ca nişte
oa- meni liberi ai dorinţei de a înfăptui planurile Luminii sau ale
întunericului. Printre primele referinţe despre sursa răului se
află Seth, diavolul ultraîntunecat al Egiptului. Din deşert până
în papirusurile Văii Nilului, Seth este întruchiparea a două
blesteme: seceta şi furtuna, un zeu al spaimelor şi un duşman
redutabil al zeilor Luminii, Ra şi Horus.
A
 In La religione degli egizi, Erman scrie: „Seth este cel uscat,
reprezintă tot ceea ce poate fi ars, el este seceta. El este elemen-
tul iraţional, nongândul; el este moarte şi durere; el este Răul".
Seth a condus, ca un zeu al Terorii, cu multe secole înainte de
Moise şi Homer, deci este mult mai vechi decât Satan al evreilor,
sau decât Tifon al grecilor. Printre actele sale morbide şi întu-
necate, Seth se face vinovat şi de fratricid. împins de ură, invidie
şi gelozie, îl ucide pe Osiris. Observăm că originea fratricidului
uman, iniţiat de întunecatul Cain care-şi ucide fratele, preablân-
dul Abel, se află într-o dimensiune superioară, a zeilor. Cu alte
cuvinte, imboldul criminal între fraţi este declanşat chiar de către
primii îngeri căzuţi.
Urmarea ne lasă o tristă mărturie în istorie: Absalom la ucis
pe Amon, Solomon îl omoară pe fratele său Adonias, Iohannan,
pe Iesui. Istoria Greciei repetă odioasa „gâlceavă între fraţi": dublul
fratricid al lui Eteocle şi Polinice; Tymoleon îl ucide pe fratele său
Tymopheon; regele sciţilor Saulinus 1-a omorât pe Anacarsis. Şi
epopeea Romei începe cu fratricidul lui Romulus! Aşadar, ceea
ce dezonorează până la neantizare, fiinţa umano-divină este
Codul lui Oreste
17
crima, însă fratricidul capătă accente şi mai întunecate, aducând
un blestem teribil în evoluţia către Reintegrare, iar patronul aces-
tui teribil întuneric este demonul african Seth, cel mai vechi şi
crud dintre duşmanii Luminii!
O SCURTĂ INCURSIUNE ÎN
LEGENDELE DESPRE CEL RĂU...

O altă manifestare a răului în lume este Ahriman, descris în

culegerea de texte mitologice şi religioase persane, Avesta,
atribuită legendarului profet iranian Zarathustra. Sub influenţă
vedică, el îi va transforma pe deva într-o teribilă legiune de-
monică avându-1 drept conducător pe Angra-Mainyu (cel care
aduce moartea). Spre deosebire de Lucifer, care este o creaţie
Divină, care se revoltă şi se răzbună pe Bunul Părinte atacând şi
persecutând omul ca reflexie a lui Dumnezeu, Ahriman este
considerat a fi un demiurg. In viziunea persană, conform teolo-
giei zarathustriene, pământul, apa, plantele şi animalele sunt
creaţia sa. Adică, lumea materială şi viaţa nu sunt, ca în islam,
creştinism sau iudaism creaţia Iubirii Celui Preaînalt, ci o rea-
lizare a celui Rău. Părere, împărtăşită, peste secole şi de unele
mişcări gnostice. Angra-Mainyu sau Ahriman se teme şi îl urăşte
pe Zarathustra care i-1 opunea pe Ahura-Mazda, Dumnezeul
Bunului, Frumosului, înţelepciunii şi al Forţei.
Ca o altă deosebire faţă de demonii din religiile monoteiste,
Răul nu doreşte să-1 ispitească pe om, ci chiar vrea să-1
distrugă definitiv. Această forţă distructivă şi independentă trimite
pe Drugia (ciuma) pentru a-1 ucide pe profet, însă slujitorul
Luminii lui Ahura-Mazda îl învinge cu ajutorul apelor sacre.
Atunci,
însuşi Ahriman i se arată lui Zarathustra şi-1 ameninţă cu moartea.
Văzând că acesta nu se teme şi nu-şi pierde zâmbetul, îi oferă
12
ORESTE TEODORESCU
„toate darurile şi privilegiile care aparţinuseră lui Vadaghama,
stăpânul acestui pământ", dacă renunţă la credinţă în Dumnezeul
cel Bun. Şi aici întâlnim poate singurul lucru comun cu
creştinismul, prin asemănarea încercării de ispită a lui Isus
Hristos, în deşert, de către Satan. Ceea ce putem observa este
faptul că diavolul persan, chiar dacă este mai violent decât cel
ilustrat în religiile monoteiste, este totodată şi mai puţin inteligent.
Zarathustra nu 1-a învins, însă nici Ahriman nu a reuşit, şi
de atunci, în viziunea dualistă a dogmei persane, lupta se duce
neîncetat între fiii Luminii şi cei ai întunericului, până la venirea
pe pământ a fiului lui Zarathustra, Saoshyant, care-1 va înrobi
pe Angra-Mainyu aducând era păcii veşnice! Poate fi o
prefigurare a Mesiei din credinţele iudaice, adânc inspirate de
zoroastrism.
VIZIUNEA RÂULUI ÎN INDIA

Răul este simbolizat în India de către Mrtyu, aşa cum apare

el în Upanishade. In epocile ulterioare, el devine Mara,
cunoscut ca teribilul ispititor al lui Buddha Sakyamuni. Mara
derivă din
Mr, care pentru hinduşi înseamnă a muri. In teologie, el apare ca
Demonul Morţii, dar într-un sens diferit faţă de percepţia euro-
peană. El nu este doar cel care ucide oamenii, ci mai ales cel care-i
ispiteşte să-şi îndeplinească toate plăcerile, cu precădere cele car-
nale. Dacă Satan al iudeo-creştinilor sau Şeitan al arabilor este
întruchiparea Revoltei, Mândriei, Invidiei, Urii şi a negării
Binelui, Mara este un zeu al iubirilor trupeşti şi al iluziilor care
derivă din emoţii. Poate că Freud l-ar fi considerat, aşa cum scrie
Papini în Diavolul, regele libidoului. Buddhiştii consideră că
viaţa materială este închisoarea adevărului suprem, o iluzie
aducătoare de moarte. Buddha propovăduieşte eliberarea de
simţuri şi cufundarea în Tăcere Deplină, acolo unde se aude
Codul lui Or este
17
muzica universului. Evident că Mara este îngrozit de lecţiile pe
care Buddha le predă discipolilor. El înţelege că Eliberarea, Ilu-
minarea îl vor lăsa mai sărac cu multe suflete care ating Nirvana
şi ies din Roata Vieţii şi atunci îl asaltează pe tânărul prinţ
Siddharta cu armele de temut ale fiicelor sale: Voluptatea, Plăcerea
şi Dorinţa, apoi cu legiuni de demoni înfricoşători, însă calmul
şi zâmbetul lui Buddha care medita sub bolta smochinului trans-
forma totul în petale de lotus. Răul poate fi învins, prin unirea
persoanei cu fiinţa şi ieşirea din dualitate. Aceasta este Calea de
Mijloc din buddhism.
DIAVOLUL DIN TAROT

Tot ceea ce există în potenţial şi în dinamică are o raţiune

supremă de-a fi. In această paradigmă, putem înţelegea rolul
răului în dezvăluirea binelui. Indiferent de gradul de evoluţie, în
care se află, nici o fiinţă nu trebuie blestemată, condamnată sau,
mai rău, judecată. Dacă Viaţa înseamnă mişcare perpetuă pe spi-
rala evoluţiei conştiinţei de la mineral la divin, răul are un singur
rol, şi anume acela de a-i ţine pe loc pe cei care încă nu au găsit
în forul interior răspunsurile la întrebările fundamentale: de unde
vin, cine sunt, şi încotro mă îndrept? Putem afla adevăruri pro-
funde studiind cărţile de tarot. De exemplu, arcana numărul XV,
le Diable, spune în limbaj hermetic şi gnostic povestea răului, în
viziunea esoterică occidentală.
In locul şarpelui astral, iniţiaţii tarotului înfăţişează diavolul
sub forma lui Baphomet: piept şi braţe de femeie, cap şi picioare
de ţap, aripi de liliac. Baphometul este androgin, însumând cele
două sexe şi patru elemente componente ale materiei: albastrul
aripilor (aer); capul roşu (foc); şoldurile acoperite cu solzi de
cu- loare verde (apa) şi negrul picioarelor (pământ). Netreziţii
sau
1
ORESTE TEODORESCU
morţii vii, aşa cum sunt toţi cei care nu şi-au întâlnit încă
natura divină, singura nemuritoare sunt legaţi de iluziile vieţii
materi- ale de către cei doi demoni de la baza piedestalului.
Cel din
dreapta este satirul roşu pregătit să-i ispitească pe inteligenţi,
exa- cerbându-le orgoliul, acelaşi care o seduce pe Eva să
mănânce mărul ca să devină egala Creatorului prin cunoaşterea
deopotrivă a Binelui şi a Răului. In stânga piedestalului este o
diavoliţa
verde, mama tuturor plăcerilor născute din emoţie, a decadenţei
şi a desfrânărilor. Pe braţul androginului întunecat, care susţine
torţa, se poate citi cuvântul SOLVE care sugerează intelectuali-
tatea diabolică damnată să nege sistematic ordinea divină. Pe
celălalt braţ este scris COAGULA, teribila forţă fluidică de a
atrage spiritul în materie.
RĂUL ÎN GRECIA ANTICĂ

Anticii greci au fost înspăimântaţi şi impresionaţi de diavoli

certăreţi şi gălăgioşi, dar s-au temut cel mai tare de Marele
Demon, duşmanul zeilor şi al oamenilor. Asemenea rebeliunii
arhanghelilor căzuţi din iudeo-creştinism-islam, teologia Eladei
istoriseşte revolta titanilor împotriva lui Zeus. Damnarea lui
Tytius şi decăderea lui Prometeu prefigurează înlănţuirea înge-
rilor căzuţi. Simbolul urii, mâniei şi al răului, avea să devină
Tifon sau Typhoeus. Potrivit unor teologi, el era fiul Geeii şi al
lui Tartar, după alţii, mama sa este Hera, soţia lui Zeus care 1-
a zămislit din răzbunare, fără a se împreuna cu soţul ei. Născut
în energia unei dispute cosmice în sânul cuplului suprem al
Olimpului, Tifon devine fiul Urii şi îşi va folosi toată forţa pen-
tru a-1 submina pe Regele Zeilor. Războiul titanului împotriva
Cerului este sângeros, chiar feroce, cutremurând pământul şi
înspăimântând oamenii. In urma unei lupte finale, Zeus îl
Codul lui Oreste
17
zdrobeşte cu tunete şi fulgere (ca simbol al Luminii), însă nu-1
ucide, şi aici este interesanta similitudinea cu toate marile religii,
Răul nu este distrus, ci doar întemniţat.
După ce din rănile sale s-au scurs râuri de lavă, flăcări şi
foc, Tifon a fost înlănţuit sub un munte de unde se lamentează
pe vecie, însă forţele sale malefice au rămas active. Esenţa sa
era întunericul, iar vocaţia Moartea. Tifon a fost duşmanul
declarat al divinităţilor solare, autorul cataclismului din aer. (Nu
întâmplător, cea mai teribilă manifestare a vântului se numeşte
Taifun.) Grecii credeau că zbuciumul lui Tifon din burta pă-
mântului nasc cutremurele devastatoare, iar craterele sunt
gurile prin care el îşi varsă focul asupra oamenilor protejaţi de
duşmanii săi de moarte, zeii. Viziunea sa este aproape identică
cu cea a lui Satan: corp omenesc dar cap de şarpe. Căsătorit
cu Echidina, jumătate femeie - jumătate şarpe (un fel de Lilith)
Tifon devine părintele unor monştri sângeroşi: Himera, Hidra,
Cerber. In concluzie, Tifon a fost perceput că autorul revoltei
împotriva ordinii cosmice şi producătorul convulsiilor aerului
şi ale pământului.
IDEEA RĂULUI ÎN ISLAM

Numele diavolului pentru musulmani este Iblis sau Şeitan,

descendenţă clară din iudaicul Satan. Motivul revoltei sale
împotriva lui Allah cel Preaînalt nu este dorinţa de a i se substi-
tui Creatorului, ci incapacitatea sa de-al sluji pe om. Iată cum
apare în Coran poziţia sa faţă de nou-creata fiinţă zămislită după
chipul şi asemănarea Puterilor Cereşti:
„... «Ce te-a oprit să te prosternezi, când ţi-am poruncit?».
A răspuns: «Eu sunt mai bun decât el. Pe mine m-ai făcut din
foc, iar pe el din lut». A grăit Allah: «Coboară de aici, ca să
nu 16
ORESTE TEODORESCU
te mai arăţi semeţ aici. Deci ieşi afară şi tu vei fi dintre cei vred-
nici de dispreţ!»". Ulterior, Iblis primeşte păsuirea pe care el o
cere ca să-i dovedească lui Allah că omul nu merită încrederea
Sa şi nici prietenia îngerilor. Astfel lui i s-a lăsat puterea de-al
ispiti pe om să nu-şi întâlnească natura divină, să nege ordinea
şi legea şi să se depărteze de Lumină. Mahomed, profetul, pacea
lui Allah să fie asupra lui şi asupra tuturor profeţilor prin care
vorbeşte Dumnezeu, spune că Iblis sau Şeitan s-a prăbuşit din
Marele întreg din cauza nesupunerii, geloziei şi mândriei. Iblis
nu s-a ridicat împotriva Profetului pentru a-1 distruge, ci pen-
tru a nu-1 lăsa să-i ajute pe oameni să găsească calea
mântuirii. Dacă vorbim de elemente, căci am pomenit de foc şi
lut, tre- buie precizat că în ierarhiile cereşti, la fel ca şi în
dimensiunile telurice, creaţiile sunt ierarhizate după cum
urmează: poporul ceresc este zămislit din Lumină şi Foc, omul a
fost creat din
lut şi apă, iar duhurile sunt din aer. Insă prin „chipul şi
asemănarea noastră", omului i s-a dat Lumina Vieţii! Lucru pe
care Iblis nu 1-a putut înţelege.
CELE DOUĂ PRIETENE FIDELE
ALE OMULUI: BOALA ŞI SUFERINŢA

Puterile Cereşti ne-au înzestrat cu îngeri păzitori, atât în di-

mensiunile interioare ale Fiinţei, cât şi în cele exterioare. Rolul
lor este de a veghea ca libertatea noastră să nu prejudicieze li-
bertăţile celorlalţi, iar în plan personal să atragă atenţia atunci
când biosul este agresat. Astfel, boala, suferinţa nu sunt doar
efectele unor opţiuni eronate, ci nişte bune prietene care ne aver-
tizează atunci când ne îndepărtăm de Cale.
Este cel puţin neinteligent să te lupţi cu boala sau cu sufe-
rinţa, când ele sunt reprezentările unor entităţi spirituale care
Codul lui Oreste
17
ne arată greşelile şi se retrag atunci când se redobândeşte Armo-
nia. Nu te poţi război cu prietenii, decât dacă te afli în confuzie.
Nu există boală, ci doar bolnavi, cum nu există suferiţă, ci doar
indivizi ieşiţi din Fericire. Rugăciunea, meditaţia, contemplarea
şi mai ales contactul uman ne pot furniza răspunsurile necesare
reintegrării în Lege. Suntem integraţi în Marea Fiinţă, nu înţeleg
de ce ne mai obosim să localizăm în afara noastră Raiul,
Iadul... Intenţiile şi scopurile ne definesc! Suntem creatorii
zilelor noas-
tre de azi şi de mâine. Să le mulţumim strămoşilor pentru cele
de ieri şi alaltăieri!
ARCANA ULTIMEI REVELAŢII

Unii dintre noi am devenit conştienţi de importanţa vre-

murilor în care trăim şi am reuşit să înţelegem superba reve-
laţie creştină din Apocalipsa Sfântului Ioan, alţii însă profită
de incertitudini şi de inerţiala teamă de necunoscut şi prolife-
rează prevestind tot felul de catastrofe şi chiar sfârşitul lumii,
însă noi toţi evoluăm odată cu universul. Aici se află taina
gene- raţiilor. Murim şi renaştem după fiecare secundă, stă
doar în puterea noastră să alchimizăm îngrijorarea, atât de bine
de- scrisă de comandantul Jacques-Yves Cousteau: „Suntem
can- cerul Pământului. Specia umană este vinovată de o
poluare imposibil de gestionat de natură. Lucrul acesta este
atât de evi- dent, încât te întrebi de ce orbire sunt loviţi
conducătorii
noştri. Natura, în marea ei înţelepciune, încearcă să ne ajute;
cazurile de sterilitate fără motiv aparent sporesc - după cum
creşte şi numărul orfanilor sau al copiilor maltrataţi! Dar
„ştiinţa" veghează, încearcă să găsească rezolvarea, ca întot-
deauna de altfel, pentru a le permite oamenilor să continue să
trăiască în cea mai totală inconştienţă şi iresponsabilitate!" Ei
1
ORESTE TEODORESCU
bine, dar aşa cum postulase Malraux, acest secol va fi spiritual
sau nu va fi deloc! Omul, după ce-şi va descoperi sămânţa
divină, va transforma iadul în rai!
O ULTIMĂ POARTĂ DE DESCHIS...

Omul nu are suflet, el este un suflet, un spirit, o energie pri-

mordială emanată în şapte învelişuri. Viaţa nu este condiţionată
între naştere şi moarte decât de limitele conştiinţei. Totul este
conştiinţă, căci acum ştim că mineralul, vegetalul şi animalul
sunt animate de spirite ca şi ale omului, dar la nivele mai joase
de vibraţie. Omul, ca veriga mai puternică şi mai conştientă din
lanţul de lumină care leagă minus infinitul de plus infinit, are de
îndeplinit două meniri divine. Prima, să ajute şi să elibereze
toate
formele de viaţă inferioare, iar secunda, să obţină mântuirea
sufle- tului şi eliberarea din închisoarea timpului prin credinţă,
ştiinţă şi iubire! Ajunge în lumina Harului oricine a găsit
răspunsurile trilo- giei: de unde vin, cine sunt şi încotro mă-ndrept
sau „copilul" în sensul dat cuvântului de Fiul: „lăsaţi copiii să vină
la mine căci a lor este împărăţia Cerului!" Dacă înţelegem
semnificaţia numelor
ebraice Cain (timp) şi Abel (eteric) ne apropiem deja de descifrarea
mitului fratricid iudaic. Numai cine a ajuns la cunoaşterea de sine
poate înţelege tainele universale, căci ele sunt scrise cu lumină în
dimensiunile noastre mentale, sufleteşti şi trupeşti.
Microcosmos în Macrocosmos, sau cu alte cuvinte cum este
sus aşa este şi jos, totul fiind într-o strânsă legătură, iar toate
conexiunile universale au Sens! Iniţierea în taine şi plonjarea în
infinitul Iubirii Necondiţionate ne vor face să redescoperim
natura noastră Divină. Sentimentul că ne aflăm la sfârşitul unui
ciclu evolutiv ne face mai lucizi şi mai preocupaţi de întregirea
noastră, aşa cum eram odinioară în Vârsta de Aur a Omenirii,
Codul lui Oreste
17
când zburam alături de zei, heruvimi, îngeri şi arhangheli şi când
ascultam vrăjiţi poveştile fratelui nostru mai mare Isus Hristos.
Revoluţia indigo a început discret, fără surle şi trâmbiţe, fără
contondenţe şi, în sfârşit, iată-ne ajunşi în faţa singurei porţi pe
care nu am deschis-o până acum. Trebuie să ne adunăm toate
energiile pentru a face cei şapte paşi care ne vor introduce în
Universul Spiritului Etern. Materia a încetat de mult să-şi mai
exercite dominaţia asupra Spiritului. Cine nu înţelege asta va
sfârşi în Haos, şi ar fi păcat, când există şi alternativa
întregului!
DESTINUL, ASCEZA ŞI REGĂSIREA
REGATULUI PIERDUT

Celebrul istoriograf Flavius Iosif scria că esenienii credeau că

toate întâmplările sunt predestinate. Textele descoperite lângă
Marea Moartă, la Qumran, confirmă că autorii lor erau iniţiaţi
în Marea ştiinţă a Cosmosului şi ştiau că istoria este împărţită în
epoci fixate de Dumnezeu şi supravegheate de ierarhiile
cereşti: heruvimi, îngeri, arhangheli, serafimi. Aşadar, aceste
creaţii de
lumină nu au o voinţă proprie, ci sunt programaţi de către di-
vinitate, însă, sub auspiciile Libertăţii cu care Marele Părinte al
Universului îşi înzestrează creaţia, unii îngeri aleg să se indivi-
dualizeze şi să iasă din Program. Vedem la Moise cum unii din-
tre ei, seduşi de farmecul fiicelor oamenilor, au căzut într-o stare
ruşinoasă, văduvindu-se de Lumina Unicităţii.
Gnosticii credeau că aceşti îngeri căzuţi stau la originea
rău- lui în lume, căci răul nu poate fi altceva decât absenţa
Binelui.
Spre deosebire de oameni, care prin cuplul primordial Adam-Eva
au ales calea cunoaşterii binelui şi răului, aceşti îngeri au în con-
tinuare o putere foarte mare. Noi, dacă nu ieşim din cercul vi-
cios al cauzei-efect, devenim promotorii karmei. In sensul
1
ORESTE TEODORESCU
iudeo-creştin, karma este o reţea spirituală care se hrăneşte din
greşelile şi abaterile de la decalog, precum şi din ignorarea celor
şapte păcate capitale. Iată avertismentul lui Isus Hristos: „... Mai
degrabă vor trece cerul şi pământul decât să fie suprimată chiar
şi numai o iotă din această lege..."
Din această perspectivă, karma este suma lecţiilor încă
neînvăţate pe calea desăvârşirii sinelui, iar Legea apare ca o
con- secinţă etică, morală şi spirituală a acţiunilor noastre
mentale, psihice şi fizice. De aici rezultă karma hinduşilor sau
destinul în concepţia occidentală. El este „legea după care
suntem orân- duiţi" , cum spune Goethe şi ne oferă posibilitatea
de a ne şlefui propriile muchii şi asperităţi, până devenim o piatră
şlefuită din Templul lui Dumnezeu!
DE LA MEMORIA INDIVIDUALĂ
LA CEA UNIVERSALĂ

Ni s-au luat amintirile despre vieţile anterioare ca să nu

înfăptuim binele sau răul din calcul, ci prin trăire, prin alchimizarea
instinctelor în sentimente şi pe acestea în raţiune divină. Doar în
Moarte, acolo unde sălăşluieşte Viaţa Veşnică, ne putem revedea
şi mai ales înţelege filmul vieţilor în trup, putem constata şi analiza
toate imperfecţiunile care ne ţin departe de Tatăl. Dar, odată venit
în dimensiunea concretului, care se compune din informaţii
condiţionate de dualitate, avem acces la Cale prin religii, profeţi,
proroci, maeştri spirituali, în fiecare generaţie. Iertarea, de exem-
plu, poate şterge sau îmbunătăţi karma, iar iubirea necondiţionată
stabileşte unirea cu principiile divine şi ieşirea din Roată. Aşadar,
trebuie să înţelegem adevărul spiritual: „să ne naştem din nou, în
lumina adevărului, prin respectarea legilor universale şi prin parti-
ciparea voluntară la Planul lui Dumnezeu".
Codul lui Or este
1
Există o memorie cosmică, o cronică Akasha care păstrează
tot ceea ce am generat, ca individ şi ca umanitate, în tripartiţia
noastră iniţială: mental, afectiv, comportamental. Descoperirea
atributelor genetice din ARN şi ADN relevă abundenţa de in-
formaţii de la energia liberă care este spiritul, la cea care începe
să se concentreze în suflet, minte şi trup, aceeaşi energie care
poate străbate lumile văzute şi nevăzute, în meditaţie, somn, stări
speciale de revelaţie mistică sau prin iniţiere. Profesorul olandez
Henri van Praag găseşte cronica Akasha foarte asemănătoare
unui hard imens care împarte în foldere toate categoriile regăsite
în universul mental, acolo unde se generează totul. Situaţia în
care ne aflăm acum ne cere să trecem de la memoria umană la cea
cosmică, aşa cum din negura evoluţiei noastre ne-a învăţat
Hermes Trismegistos: „Cum este în mic, aşa este în mare". Foarte
bine a definit acest concept sociologul Marshal MacLuhan:
„Lumea întreagă este un sat cosmic. Omenirea este un corp uriaş
în care comunicarea reprezintă un hormon social".
ARHIVA LUI DUMNEZEU

A
In ultimele două secole, antropologi, biologi, filosofi şi de
la începutul celui de-al treilea mileniu, fizicieni şi ingineri de
soft s-au străduit să demonstreze ştiinţific un adevăr spiritual:
„informaţia generată de o fiinţă vie se păstrează şi după moarte,
arhivată într-o imensă bibliotecă guvernată de una dintre legile
kybalionului şi anume aceea că nimic nu se pierde, totul se trans-
formă!" Fotografiile kirlian au reuşit să demonstreze învelişurile
noastre energetice, denumite aură. Astfel, dacă mintea este situ-
ată în corpul eteric şi acesta se desprinde de învelişul fizic, singu-
rul, care se întoarce în burta planetei unde va fi din nou divizat
în elementele care l-au constituit: pământ, foc, apa, aer, ea poate
12
ORESTE TEODORESCU
călători în dimensiunile eterice, astrale şi spirituale, păstrând
intactă informaţia generată în materie.
Oamenii de ştiinţă moderni au postulat deja că memoria nu
este un atribut al creierului, ci al spiritului. Mediumurile sau per-
soanele care au experimentat meditaţiile interioare au putut să-şi
„părăsească" trupul, iar conştiinţa lor i-a urmat şi în afara ma-
teriei. Astfel, memoria universală este infinită şi inepuizabilă,
căci ea înregistrează toate zămislirile creaţilor divine. Cronica
Akasha este, poate, Arhiva lui Dumnezeu! Gândurile, senti-
mentele şi acţiunile sunt memorate în această cronică
universală şi în funcţie de condiţionările la care ne supunem, de
aici va veni şi sentinţa dată în procesul nostru evolutiv. Cum
ziceau în înţelepciunea lor, bătrânii noştri: „după faptă şi
răsplată!" Am înţelege mai bine toate acestea imaginându-ne că
universul este compus din cercuri concentrice. Lumea materială
este cuprinsă
în cea sentimentală, care la rândul ei este inclusă în cea mentală,
dar şi aceasta este cuprinsă în cercul lumii spirituale. Singurul
punct stabil, cel care generează toate acestea este centrul tuturor
cercurilor. Acolo este Regatul Forţei!
CRONICA AKASHA

Cronica Akasha este o dimensiune cognitivă universală

cen- trată în spirit. Prin lepădarea de Satan (egoul) şi Unirea cu
Hris- tos (şinele divin), fiecare dintre noi putem accesa
informaţiile cosmice. Printre cei care au experimentat acest dar
se numără Nostradamus, Paracelsus, Scarlat Demetrescu,
Rudolf Steiner, Edgar Cayce şi mulţi alţii. Cayce, numit şi
profetul adormit,
intră într-o transă specifică mediumurilor utilizând memoria cro-
nicii, reuşind o serie de profeţii care s-au adeverit în timp, însă
realitatea conştiinţei libere, necondiţionate care, odată reintegrată
Codul lui Or este
13
în întreg, devine una cu Mintea lui Dumnezeu a fost bine
definită de către Platon: „Sufletul este nemuritor; el are un
început aritmetic şi străbate întregul corp de jur împrejur por-
nind din centru... ca şi cum ar parcurge două cercuri diferite".
Pentru filosoful grec, primul cerc este ciclul vieţii, iar al doilea,
mişcarea universului. Aici se află cheia înţelegerii astrologiei.
Cecul solar cu planetele aşezate în casele horoscopului în funcţie
de ora naşterii, data şi locul arată ce forţe cosmice guvernează
sufletul. Pentru hinduşi, Akasha nu gestionează informaţiile gene-
rate de om în exteriorul său, ci ceea ce gândeşte el în inimă.
Şi aici devine foarte interesantă povaţa lui Hristos, venită
peste milenii: „Coborâţi-vă mintea în inima...!" Astfel, putem
conchide că Aksha este un domeniu pur spiritual, chiar mistic,
iar accesul în această imensă bibliotecă universală este harul
cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, pentru a ne folosi în drumul
nos- tru ca fii rătăcitori către Tatăl răbdător şi bun.
AKASHA SAU JURNALUL ELOHIMILOR

Accesarea cronicii Akasha, după cum am văzut, este darul

făcut omenirii de către Providenţă. învăţăturile înţelepciunii
(Vedele indiene), aşa cum prevede tradiţia sunt fragmente copi-
ate din această uriaşă bibliotecă, la fel se întâmplă şi cu cea mai
sfântă carte ebraică, Kabbala, cea „scrisă cu lumină". Tradiţia
hermetică atribuie tăbliţelor de smarald pe care Hermes Mer-
curius Trismegistos şi-a scris învăţăturile către zei şi oameni, tot
cronicii, iar Rudolf Steiner în superba sa conferinţă Cronica
Akasha consideră Graalul un „vas al ştiinţei secrete care provine
din arhiva universală".
Printre exemplele notabile ale celor care au avut acces la
Akasha, l-aş pomeni şi pe călugărul capucin, padre Pio, din San
1
ORESTE TEODORESCU
Giovanni, care le povestea enoriaşilor pe care-i spovedea despre
trecutul şi viitorul lor şi al omenirii. Evident că acest har i-a făcut
pe superiorii săi ultradogmatici şi închistaţi să-i interzică sacra-
mentele spovedaniei şi ale citirii liturghiei. In tehnicile de medi-
taţie, cu precădere în Autocontrolul lui Dan Seracu, există o
cameră unde se află celebra cronică şi unde practicantul poate
accesa răspunsul unor întrebări fundamentale. Am experimentat
această stare şi îi pot confirma precizia... Se crede că însuşi Dum-
nezeu şi îngerii lui de Lumină scriu în Akasha într-o limbă divină
numele celor care se vor regăsi în Cartea Vieţii.
BIBLIA ŞI CRONICA AKASHA

Reporterul american de la Washington Post, Michael Dros-

nin, şi matematicianul israelian Eli Rips au dezvoltat o teorie
conform căreia Biblia este Cronica Akasha codată după un
model matematic perfect, capabilă să desluşească toate eveni-
mentele importante pentru umanitate. Pentru a nu vă plictisi cu
foarte multe amănunte, vă recomand cartea Codul Bibliei, edi-
tată de Nemira. Foarte pe scurt, Eli Rips a introdus în
calculator toate caracterele ebraice ale Bibliei, a renunţat la
toate spaţiile dintre ele şi a observat un algoritm matematic
care prevede cu acurateţe viitorul planetei şi momentele sale
dramatice, astfel, Holocaustul, războaiele mondiale, căderea
Zidului Berlinului, 11 septembrie, asasinarea lui Kennedy etc.
sunt codificate cu peste 3 000 de ani în urmă.
Iată ce scrie Geniul din Vilna, un cărturar din secolul al
XVIII-lea: „Rânduiala este că tot ce a fost, este şi va fi până la
sfârşitul vremii e inclus în Tora, de la primul până la ultimul
cu- vânt. Şi nu doar într-un sens general, ci cu amănunte
despre fiecare neam şi despre fiecare fiinţă omenească în
parte, şi Codul lui Or este
1
amănunte la amănunte despre tot ce i s-a întâmplat din
ziua naşterii sale până la săvârşirea sa din viaţă".
Acum putem înţelege de ce Hristos referindu-se la legea
divină a spus: „Mai degrabă vor trece cerurile şi pământurile
decât să se piardă o slovă din această lege". Faptul că profeţii
din Biblie iau contact într-un mod direct cu viitorul confirmă acce-
sul la Cronică. In Daniel 12: 4 scrie: „Iar tu Daniele, ţine ascunse
cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul vremii". In sin-
cronicitatea în care se întâlnesc minţile aflate pe aceeaşi
frecvenţă, devine revelatorie fraza lui Einstein: „Distincţia din-
tre trecut, prezent şi viitor este doar o iluzie, oricât ar fi de per-
sistentă!" Putem aşadar lesne observa că toate semnele prezenţei
Divine în viaţa noastră sunt mereu la îndemână. O abordare teo-
logică a temei cred că ar suna cam aşa: pentru Creator, care nu
este îngrădit de timp şi spaţiu, Universul, de la începutul până la
sfârşitul său, a fost văzut şi creat dintr-odată. Poate aici se află
cheia frazei: „Dumnezeu ştie şi câte fire de păr aveţi în cap, deşi
voi nu le-aţi numărat niciodată"!
A CINCEA DIMENSIUNE

Pentru matematicianul Eli Rips, codul Bibliei este demon-

straţia laică a existenţei lui Dumnezeu. Schimbarea de paradigmă
în care ne aflăm şi care îşi va atinge apogeul pe 20.12.2012
unifică cele două domenii care au fost în opoziţie în epoca
întunericu-
lui şi a ignoranţei, şi anume religia şi ştiinţa. Insă nu vom putea
înţelege ubicuitatea şi omniprezenţa divinităţii dacă nu împin-
gem limita conştiinţei în afara dualităţii şi mai ales în afara
spaţiului tridimensional.
Rips, în calculele sale, porneşte de la unul dintre cele mai
vechi texte ale Bibliei care vorbeşte despre o a cincea
dimensiune. Aşadar, dacă Einstein postulase că timpul este a
patra dimensiune 16
ORESTE TEODORESCU
a spaţiului, în Tora este scris: „... Există în afara timpului un
adânc al binelui şi un adânc al răului". De aici, putem lesne trage
concluzia că pe lângă lungime, lăţime, înălţime, şi timp, spaţiul
existenţei noastre conţine în sine Raiul şi Iadul.
Cât de evidente ni se par acum înţelepciunile: „după faptă şi
răsplată", „cine seamănă vânt culege furtună", „cine scoate sabia,
de sabie are parte"... dar mai ales importanţa frazei: „M-am
lepădat de Satana, m-am unit cu Hristos. Mă lepăd de Satana,
mă unesc cu Hristos!"
ÎNTOARCEREA MAESTRULUI
RĂTĂCITOR

Când minţi, ţi-e frică să nu fii descoperit, şi atunci începi

un lung şi trist şir de condiţionări. Dacă îţi faci chip cioplit şi
începi să te închini propriei statui ridicată în rigips de câţiva
discipoli exaltaţi, te afli deja în negarea divinului din tine. Cu
cât paginile CV-ului tău cresc, cu cât pereţii spaţiului care te
de- fineşte se aglomerează de diplome şi titluri cumpărate pe
inter- net, cu atât te simţi mai singur, mai tulburat şi mai sărac.
Nu uita, maestre drag cât de ruşinat s-a simţit cuplul primordial
când şi-a conştientizat goliciunea. Rămâi aşadar, dragul meu
maestru rătăcit, în Lumină şi nu uita că Dumnezeu se autode-
fineşte prin înţelepciune, Frumuseţe şi Forţă, iar eternitatea Sa,
atât în potenţial, cât şi în dinamică respiră Iubire, Iertare,
Evoluţie. Renunţă, iubite frate, la ură, meschinărie, conspiraţii.
Nu-ţi mai otrăvi sufletul şi nu-i mai manipula după bunul tău
plac pe cei care, din iubire, te-ar urma oriunde, căci, la nivelul
tău de evoluţie, ar fi trebuit să înţelegi că în Legea lui Unu,
dacă faci rău semenilor tăi, ţie îţi aduci nenorocirea. Mă uit în
adâncul sufletului tău şi văd lumânarea pâlpâind în vârtejul
Codul lui Oreste
1
hiperegoului. întreaga concentrare ţi-a fost răpită de luciul
oglinzii, de reflexia adevărului în formă. Te-ai înăsprit, înrăit
şi lăcomit. Zâmbetul cald şi frumos, semnătura unică a Fiului
Omului, ţi s-a transformat în rictus, iar privirea atât de albastră
şi de limpede aruncă acum flăcări sulfuroase. Aminteşte-ţi că
indiferent de ce vei gândi, spune sau face, noi, cei care te cunoaş-
tem atât ca Fiinţă cât şi ca Persoană, te iubim necondiţionat şi
ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-ţi risipească ceaţa spirituală.
Te aşteptăm cu drag ACASĂ! Nu ne poţi face tu atât rău cât
te putem noi iubi!
DE LA MAGIE LA... MESCHINĂRIE

Graniţa dintre magia albă şi magia neagră este definită de

scop. Energia este informată de voinţa operatorului. Dacă în el
primează Lumina, Adevărul, Iubirea, se situează în armata magi-
lor, însă dacă mintea, sufletul şi trupul său se află în întunericul
urii, al intoleranţei şi al violenţei, devine vrăjitorul demonilor.
Iată un fragment revelator din Iniţiere în magici albă şi în magia
neagră - Eric Pier Sperandio în colaborare cu vrăjitorul Abraxas:
 „Practicantul magiei negre ia în derâdere sentimentele celor-
lalţi, se foloseşte de emoţiile şi de punctele lor slabe şi le explo-
atează la maximum, pentru a-şi domina mai bine anturajul. El îşi
foloseşte puterile magice şi forţa sa întunecată pentru a încerca să-
i domine pe oameni din preajmă. Cu ajutorul puterilor magice pe
care le are, practicantul magiei negre îşi hrăneşte în mod constant
resentimentele şi îşi satisface dorinţele de răzbunare. în plus, el se
organizează tot timpul pentru a-i ţine sub puterile sale pe cei care
îi consideră a fi adversari sau inamici, de asemenea, este gelos faţă
de cunoştinţele sale, faţă de rezultate, de experienţe, de
descoperiri. Vrăjitorul negru exploatează elementele, îngerii căzuţi şi
alte
1
ORESTE TEODORESCU
creaturi diabolice într-un mod egoist şi spre propriul profit. El îi
manipulează pe ceilalţi şi încearcă tot timpul să îi supună puterilor
sale pentru a-i controla mai bine şi domina. Vrăjitorul alb nu se
foloseşte niciodată de manevre ipocrite sau înşelătoare pentru a-i
controla şi a-i domina pe cei din jurul său".
Scriu aceste rânduri, tot pentru prietenul meu cu ochii
albaştri care crede că un operator magic poate „lucra" pe ambele
câmpuri, uitând ce spune Hristos: „Nu poţi sluji la doi stăpâni,
odată", şi întrucât ştiu că, în esenţă, prietenul meu este un om
bun, generos şi iubit de ierarhiile cereşti, dar care din teamă de
sărăcie şi din dragostea pentru glorie a rătăcit cărarea lăsându-se
dominat de forţe, pe care atunci când se află în Lumină le
îmblânzea cu zâmbetul său şi în speranţa că va citi vreodată
aceste rânduri, îi propun un citat din Dăruind vei dobândi de
Nicolae Steinhardt:
„Domnul nu este mulţumit cu porunca de a-ţi iubi prie-
tenul, ruda, pe cel de neam cu tine, pe care-ţi vrea binele, pe
„aproapele" în înţeles concret. Mergând, mult, mult mai
departe decât Legea veche, doreşte şi ne cere să-1 iubim pe
vrăjmaşul nostru (Matei 5, 43-44; Luca 6, 27 şi 6, 35).
Creştinismul nu ne oferă un mijloc miraculos de a scăpa de
suferinţă, ci ne pune la îndemână miraculosul mijloc de a o
îndura. Ceea ce deloc nu vrea să însemne identificarea creşti-
nismului cu suferinţa. Prin suferinţă, se poate ajunge la adevăr şi
lepădare de sine, însă Albert Camus arată că desprinderea de cele
lumeşti inima vrednică o poate afla şi prin fericire: „Mai ales prin
fericire ne putem înălţa până la treptele cele mai de sus ale Scării.
Durerea de fapt e faţa mai puţin nobilă a strădaniei. Ţinta rămâne
fericirea pe care se cuvine să ne-o însuşim, dincolo de nenorociri,
necazuri şi încercări.
Esenţa învăţăturii creştine e această deprindere, această des-
coperire a fericirii. Hristos este mereu prezent, gata să intre pe
uşa deschisă a inimii şi capabil numai de actele caracteristice
Codul lui Oreste
19
nobleţei lăuntrice, pe care şi nouă ni le propune, propovăduin-
du-ne că sunt mereu accesibile: discreţia, iertarea, uitarea,
dega- jarea dintre meschinării şi mărunţişuri, alungarea ţinerii de
minte a răului, sila de răzbunare, ura, susceptibilitatea,
irascibilitatea, ţâfna şi multe alte stupidităţi a căror jalnică
inferioritate şi acută novicitate ne-a destăinuit-o o dată pentru
totdeauna şi ne-o destăinuie de fiecare dată mai dureros".
Amin!
„SĂ RIDICI OCHII LA CERURI..."

„Să ridici ochii la ceruri, când toţi oamenii privesc în

pământ, nu este uşor. Să adori îngerii Luminii, când toţi oa-
menii adoră faima şi bogăţiile, nu este uşor. Dar cel mai dificil
lucru dintre toate este de a gândi cum gândesc îngerii şi de a
acţiona ca îngerii. După cum fiul moşteneşte pământul de la
tatăl său, tot aşa noi am moştenit Pământul Sfânt de la părinţii
noştri. Acest tărâm nu este un câmp de lucrat, ci un loc în su-
fletul nostru unde noi putem construi Templul nostru Sfânt.
Dar chiar şi un templu trebuie construit piatră cu piatră, tot aşa
va voi da pietrele necesare, pentru a ridica acest Templu Sfânt
pe care noi l-am moştenit de la Părinţii noştri şi de la Părinţii
Părinţilor noştri."
Iar noi, ca slujitori ai Celui Drept prin care Viaţa noastră
devine viaţa veşnică să nu uităm niciodată înţelepciunea înain-
taşilor noştri din Vechiul Egipt care, unindu-şi mintea, sufletul
şi trupul în Lumină au zis:
„Răutatea din mine a fost distrusă; ucisă a fost ura din mine.
Şters este păcatul ce mi-a aparţinut. Merg pe calea ce o cunosc,
către insula dreptăţii. Ajung în tărâmul orizontului ceresc, trec
prin sfânta poartă. O, zei ce îmi veniţi în cale! Intindeţi-vă
190
ORESTE TEODORESCU
braţele spre mine! Am devenit un zeu în rând cu voi. Am vin-
decat ochiul Soarelui după ce fusese rănit în ziua luptei, de către
cei doi adversari".
ÎNTRE TRUFIE ŞI IUBIRE

Chemarea Tatălui este universală şi se regăseşte perfect în

imboldul lui Hristos: „Fiţi şi voi desăvârşiţi, după cum Tatăl
vostru este". Dacă coroborăm cu episodul din Facerea în care
suntem zămisliţi după chipul şi asemănarea Elohimilor, sublini-
ind fraza Mântuitorului: „Eu şi Tatăl unu suntem", dar şi con-
statarea lui Pavel: „Acum nu eu vorbesc, ci Hristos vorbeşte în
mine", putem înţelege că destinul nostru este de a ne reintegra
în unitatea primordială când şi noi eram în „Regatul pe care l-
am părăsit prin individualizare" (Spinoza). Dacă Dumnezeu se
de- fineşte ca fiind Forţa, Frumuseţea, înţelepciunea, Viaţa,
Iubirea, Armonia, Adevărul, atunci orice abatere de la esenţa Sa
luminoasă ne îndepărtează de Raiul ca dimensiune interioară şi
ne aruncă în abisul deznădejdii, tristeţii, neîmplinirii. Acestea
sunt predicatele iadului, iar el sălăşluieşte în noi încă înainte de
a ne naşte, căci strămoşii noştri primordiali, copiii lui Adam şi
ai Evei, urmaşii lui Cain ne-au blestemat să ne confruntăm în
fiecare generaţie cu proprii demoni. Când ai senzaţia că poţi să-
1 imiţi pe Dumnezeu, nefiind însă ca El, dai dovadă de Trufie,
sau Vanitate, păcatele preferate ale lui Lucifer. El s-a săturat să
fie în Dumnezeu şi a ales să iasă din Unitatea în Diversitate,
constru- indu-şi propriul imperiu. Legile acestei lumi întunecate
sunt mereu aceleaşi: minciuna, înşelătorie, invidie, ură. Prin
Trufie, alegi să-1 mimezi pe Dumnezeu într-o formă meschină şi
neadevărată, iar prin Iubire devii una cu El. Priveşte semnele din
jurul tău... Clepsidra s-a întors, iar nisipul lumii vechi se scurge
Codul lui Oreste
19
cu viteză. Vom fi, vrem, nu vrem contemporanii separării grâu-
lui de neghină.
PROFEŢIA APOCALIPTICĂ A LUI ISAIA

Astăzi, la Ierusalim, în Sanctuarul Cărţii, este expusă publi-

cului larg cea mai veche profeţie a Apocalipsei, sulul lui Isaia,
vechi de peste 2 500 de ani. Textul originar a fost descoperit
printre alte manuscrise de la Qumran. Reporterul M. Drosnin de
la Washington Post, împreună cu matematicianul Eli Rips, cu
aju- torul unui soft teribil care traduce codul încifrat al Bibliei,
atrag atenţia că în sulul lui Isaia se vorbeşte despre un război
atomic, avertizând despre începerea unui „holocaust atomic,
care va de- clanşa un război mondial între forţele luminii şi ale
progresului
şi cele ale întunericului şi ale stagnării".
încă de la început, Isaia avertizează: „Cartea este pecetluită,
dacă o dai cuiva care ştie carte şi-i zici: Citeşte! el îţi răspunde:
Nu pot, căci nu-i înţeleg sensurile", însă el prezice că va veni un
timp când cartea pecetluită va putea fi deschisă şi înţeleasă: „In
vremea aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii şi ochii celor orbi
vor vedea slovele fără umbră şi fără întuneric". Concluzia este
tulburătoare. Cu peste două milenii în urmă, Isaia, fiind conec-
tat la Cronica Akasha, a putut scrie despre Armaghedon, război
nuclear, aparat cu ajutorul căruia se vor putea citi sensurile as-
cunse ale Bibliei (computerul), iar concluzia este pe cât de seacă,
pe atât de cumplită: al treilea război mondial va fi începutul
sfârşitului acestui tip de civilizaţie în care ne şlefuim conştiinţele
de la mineral la uman.
Revelaţia lui Ioan din Apocalipsă ne arată şi începutul
noii dimensiuni existenţiale, de la uman la Divin. Trăim
vremuri 19
ORESTE TEODORESCU
interesante şi voinţa de progres, pace şi iubire a fiecăruia dintre
noi ne poate situa în tabăra Vieţii.
AVERTISMENTE DESPRE ZILELE
CELE DE APOI DIN BIBLIE

A
Intr-o simetrie şi complementaritate perfecte, Vechiul şi Noul
Testament spun umanităţii povestea devenirii conştiinţei de la
uman la divin şi arată soarta finală a celor care nu doresc să
părăsească imperiul întunericului creat din intoleranţă, ură, min-
ciună, cu alte cuvinte prin încălcarea principiilor şi legilor divine.
„Eu am venit să împlinesc legea nu s-o stric" spune Mântuitorul
întărind esenţa religiei iudeo-creştine. Cele două mari cărţi apoca-
liptice, cea a lui Daniel din Vechiul Testament şi cea din Noul Tes-
tament al lui Ioan Teologul, conţin predicţii ale unor evenimente
planetare în care se confruntă cele două naturi umane: binele şi
răul. Sensurile sunt codate în ambele cazuri „până la zilele cele de
apoi". In Daniel, un înger îi dezvăluie profetului viitorul
spunându-i: „Iar tu, Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte
cartea până la sfârşitul vremii". Iar la Ioan găsim: „Am văzut apoi
în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron, o carte scrisă înăuntru
şi pe dos, pecetluită cu şapte peceţi (...) Dar nimeni în cer, nici pe
pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se
uite în ea". De fapt, sfârşitul zilelor este prezis de patru ori în cele
cinci cărţi ale evreilor. In prima predicţie, patriarhul Iacob le spune
celor doisprezece fii ai săi ce are să fie cu ei „în zilele cele de
apoi".
Apoi, Moise vesteşte poporul lui Israel: „în zilele cele de apoi vă
vor ajunge necazurile". Tot Moise da al treilea avertisment: „Când
vei fi la necaz şi când te vor ajunge toate acestea în zilele cele de
apoi". In fine, în al patrulea mesaj apocaliptic, vrăjitorul Valaam
îi spune unui istoric vrăjmaş al Israelului: „Ce are să facă poporul
Codul lui Ores te
193
acesta cu poporul tău în zilele cele de apoi..." Concluzia este că
aceşti vizionari au văzut şi înţeles cum se încheie un ciclu de
evoluţie a umanităţii, iar ceea ce este cu adevărat interesant este că
aceste predicţii se potrivesc aproape perfect cu profeţiile brahma-
nice, mayaşe, ale indienilor Hoopi, ale sufiştilor etc...
TAINA ESENIENILOR
 Cu mai bine de două milenii în trecut, un grup mesianic des-
prins din legea iudaică şi-a aşezat tabăra pe înălţimile golaşe
de lângă
Marea Moartă, aşteptând armatele îngereşti să i se alăture în
„războiul sfânt al Fiilor Luminii împotriva Fiilor întunericului".
Şi, întrucât ei personificaseră răul ca fiind reprezentat de Imperiul
Roman („să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu
ce-i al Său!"), se temeau ca pergamentele lor să nu fie distruse, aşa
că le-au ascuns în peşterile de la marginea deşertului. Tăcerea a
domnit deasupra pietrelor încinse de soare, până în 1947, când un
beduin a descoperit cea mai veche copie cunoscută a Bibliei. Ese-
nienii ştiau că războiul dintre lumină şi întuneric este propriu
fiecărui individ în fiecare generaţie, de aceea au subliniat cea mai
importantă porunca divină: „Ascultă Israele, Domnul Dumnezeu
este singurul Domn!", iar în versetele biblice este indicat în ce fel
tre- buie păstrate cuvintele vieţii: „Cuvintele acestea, pe care ţi le
spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău; să le întipăreşti
în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe
cale, când
te culci şi când te scoli. Să le legi ca semn la mână şi să le ai ca pe o
tăbliţă pe fruntea ta. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale!"
Şi ne amintim că, atunci când Domnul a trimis molimele asupra
Egiptului pentru a-şi scoate poporul din robie, a ocolit toate casele
care purtau pecetea sacră! Israel se mai tălmăceşte şi ca Libertate!
Aici este cheia înţelegerii frazei biblice: „Să-1 facem pe om după
chipul şi asemănarea noastră!" Cine are minte să priceapă!
19
ORESTE TEODORESCU
DUALITATEA

Infinitul se opune raţiunii noastre umane. Persoana nu

poate gândi unitar, căci ea trăieşte în dualitate. Doar Fiinţa,
vindecată de contrarii îşi găseşte originea în UNU. Neofitul nu
percepe
un obiect decât atunci când îl separă de mediul său ambiant, iar
cunoaşterea care are în sine şi autocunoaşterea nu se poate face
decât prin individualizare, adică prin evadarea din Unicitate (El)
şi plonjarea în dualitate (eu). Armonizarea dualităţii şi reinte-
grarea în unicitatea Divină este zugrăvită în principiul hermetic:
„ceea ce este sus este şi jos pentru a înfăptui miracolul unui sin-
gur lucru". Aşadar, dacă lumea este susţinută de două coloane,
+ şi -; energie activă yang şi energie pasivă yin, putem să con-
cluzionăm că viaţa în materie ia naştere dintr-un etern duel, din
opoziţie, iar viaţa spirituală se naşte din armonizarea contrariilor,
din „umblarea pe calea de mijloc" cum propovăduia Buddha.
Iniţiativa individualizării îl face pe om să iasă din inerţie şi, prin
deosebirea dintre bine şi rău, să dea expresie frazei veşnic vii:
„Să-1 facem pe om după chipul şi asemănarea noastră!" Iată cele
mai cunoscute opoziţii care formează domeniul dualităţii:
Subiect - Obiect.
Pozitiv - Negativ.
Masculin - Feminin.
Raţiune - Imaginaţie.
Mişcare - Repaus.
Spirit - Materie.
Abstract - Concret.
Fiinţă - Persoană.
Dualitatea este necesară dar relativă. Dacă eşti înţelept, îţi
vei aminti mereu această frază!
Codul lui Oreste
19
TRIADA

Dacă doi este simbolul diferenţierii, ar fi bine să înţelegem

că el funcţionează analitic, separator. Mintea nu se poate bloca
în dualitate, căci ea însăşi nu creează nimic. Rămânerea în opo-
ziţie conduce la negare, la îndoială. Cine are minte să priceapă,
căci aici se desfăşoară Mefisto, cel care neagă şi contrazice Pro-
videnţa. Doi îl dezvăluie pe trei, iar triada nu este altceva decât
o reprezentare şi mai complexă a unicităţii. Trinitatea (tri-uni-
tate) este cheia descifrării tuturor misterelor mari şi mici. Duali-
tatea se reduce la unitate prin triadă, căci dacă s-ar reveni
direct la Unu, tot efortul expansionist ar fi de prisos. Nimic nu se
pierde, totul se transformă... iată ce frumos scrie în Dao de Jing:
„Unu 1-a chemat pe Doi. împreună l-au făcut pe Trei. De aici
provin cele 10 000 de lucruri"...
In dualitate avem teza şi antiteza, pe care triada le readuce
la întreg prin sinteză. Sau poate un exemplu mai bun ar fi între
negaţie şi afirmaţie există soluţia. Iată cum este oglindită triada
în cele mai influente curente teologice şi filosofice:
- creştinism: Tatăl - Fiul - Sfântul Duh.
- brahmanism: Brahma - Vishnu - Shiva.
- platonism: Principiul - Cuvântul - Substanţa.
- mistici: Minte - Suflet - Trup.
- hermetism: Arhe - Azoth - Hyle.
- alchimie: Sulf - Mercur - Sare.
- francmasonerie: înţelepciune - Forţă - Frumuseţe.
In şcolile micilor şi marilor Meşteri, adeptul era învăţat prin-
cipiul unic exprimat tripartit:
Să gândeşti bine - Să vorbeşti bine - Să faci bine. Cu alte
cuvinte: Uneşte-ţi mintea, sufletul şi trupul pe aceeaşi axă a
Binelui!
19
ORESTE TEODORESCU
QUADRATURA

Omul de lumină trebuie să înfrunte provocările celor patru

elemente cosmogonice, care acţionează sau se opun două câte
două. Pământul reprezintă opacitatea, masivitatea şi greutatea
materiei nespiritualizate. Acestei gravităţi teribile care absoarbe
spiritul i se poate opune doar Aerul, element subtil, greu de re-
marcat, dar vital-indispensabil.
Apa este elementul care se adaptează tuturor formelor. Ea
umple adâncurile, tinde spre orizontalitate, stinge, linişteşte însă
are tendinţa de a atrage spre moliciune şi lâncezeală.
Indiferentei apei i se opune Focul. Sursa vitală a tuturor
energiilor. Moderat, el stimulează, însă dacă este prea puternic şi
violent, ucide prin secătuire. Iniţiatul se situează în centrul crucii
ale căror patru braţe reprezintă cele patru elemente. Pitagora
punea pe seama numărului patru misterul întregii creaţii, iar
kabbaliştii îl
numesc pe Dumnezeu YHVH. Iată taina quadraturii: Omul de
lumină îndrăzneşte, ştie, vrea şi tace, iar puterea lui constă în
cumpătare, forţă, dreptate şi prudenţă.
SĂ FIM CONTEMPORANI
CU VREMEA SCHIMBĂRII

Pentru a înţelege cu adevărat că locul şi rostul nostru aici

nu sunt deloc întâmplătoare, ci suntem chemaţi în fiecare
gene-
raţie să ne desăvârşim sufletul până va fi capabil să înţeleagă pe
deplin Pacea, Lumina şi Iubirea Tatălui nostru să ne amintim
Comuniunile din Evanghelia eseniană:
„După cum fiul moşteneşte pământul de la tatăl său,/
Tot aşa noi am moştenit Pământul Sfânt/ De la părinţii
noştri./ Acest tărâm nu este un câmp de lucrat,/ Ci un loc în
sufletul nostru/ Unde noi putem construi Templul nostru
Sfânt.
Codul lui Or este
19 7
Dar chiar şi un templu trebuie construit/ Piatră cu piatră,/
Tot aşa va voi da pietrele necesare,/ Pentru a ridica acest
Tem- plu Sfânt/ Pe care noi l-am moştenit/ De la Părinţii noştrii/
şi
de la Părinţii Părinţilor noştri." Aşadar, noi suntem chemaţi,
prin dragostea noastră mare faţă de oameni şi de Dumnezeu, să
împlinim lucrarea Domnului cu pietrele durabile ale iubirii,
răbdării, înţelepciunii, generozităţii. Noi ştim că, dintotdeauna,
două motoare au pus în mişcare destinele umanităţii: Iubirea şi
Ura. Ambele la fel de puternice. In funcţie de alegerile pe care
le-am făcut de-a lungul timpului, lumea a fost un loc al Luminii
sau al întunericului. A existat un secol al lui Pericle, dar şi
Inchiziţia, oamenii au trăit în pace, dar măcinaţi de ură au
construit şi lagărele de concentrare şi exterminare. Astăzi, ca
ieri, şi în mod sigur ca şi mâine, vom fi chemaţi să reclădim
Templul Sfânt, sau să-1 ardem din temelii. Avem Puterea,
Libertatea şi Armele pentru a ne duce la sfârşit lucrarea, care
poate fi una a Armoniei şi Frăţietăţii sau a Haosului şi a Sclaviei.
Poate că înainte să purcedem în marea aventură a căutării
sinelui şi a binelui naţiunilor, gândul nostru să fie la fel de curat
ca acel al cavaleriilor Graalului, pentru care sângele Domnului
se amesteca atât de divin şi de uman cu al nostru, devenind cu
toţii fraţi şi fii ai Bunului Părinte. Să ne amintim din Cartea
înţelepciunii lui Solomon: „Religia adevărată duce la nemurire
binecuvântată: necredinţa şi apostazia la nimicire. Căutaţi cu-
noaşterea lui Dumnezeu prin neprihănirea vieţii: o asemenea
cunoaştere (înţelepciune) nu poate fi atinsă de robii păcatului!"
Astfel înţelegem că Lumea este compusă din suma tuturor indi-
vizilor din ea, iar destinul planetar se află în balanţa sufletelor.
Istoria ne-a arătat că putem atinge perfecţiunea Renaşterii sau
abominabilul sistemelor totalitare.
19
ORESTE TEODORESCU
MAREA TRANSFORMARE A ÎNCEPUT
DE MULT. VREI SÁ PARTICIPI?
Majoritatea oamenilor caută cu determinare să-şi îmbună-
tăţească standardul de viaţă, confortul material şi, uneori, mult
mai rar urmează un program de perfecţionare a cunoştinţelor şi
mici antrenamente de autocunoaştere. In schimb, cei care se
trezesc spiritual înţeleg de plin însemnătatea fiecărei clipe, a
fiecărui moment, integralitatea absolută a universului de la atom,
celulă până la cluster galactic şi sisteme solare. Fiecare a înţeles
că trecerea de la separatismul personal la unicitatea fiinţei se
face printr-o schimbare bruscă, printr-o alchimie interioară menită
să înnobileze identitatea, de la muritor la etern. Iată câteva exem-
ple de oameni cărora descoperirea propriei spiritualităţi le-a
schimbat întreaga biografie:
- Malcom X a făcut parte dintr-o bandă de gangsteri
mărunţi şi agresivi până când convertirea religioasă 1-a
transfor- mat în eroul populaţiei de culoare luptând pentru
libertate şi drepturi. Discursul său a devenit articulat,
convingător şi uni- versal valabil.
- Muhammad Asad, un evreu din Austria, crescut în spiri-
tul celui mai opac sionism, a părăsit Europa şi cultura mozaică
devenind un susţinător fervent al islamului, înţelegând că
acesta este o reformă adusă religiei iudeo-creştine coruptă din
slăbiciunea omenească şi din lăcomia puterii.
 - Sfântul Augustin a fost în tinereţe un epicurist pasionat de
distracţii superficiale, orgii sexuale şi alienări ale simţurilor,
însă, după o lungă şi amară suferinţă interioară, devine unul
dintre părinţii Bisericii Catolice.
- Francisc de Assisi, fiul unui foarte bogat negustor, crescut
ca o beizadea, are un moment de revelaţie după care vinde
totul, restaurează biserici şi împarte banii cu săracii
propovăduind Codul lui Oreste
19
comuniunea cu natura. Vorbea cu toate formele de viaţă şi a
înfiinţat ordinul Franciscan.
Şi evident că exemplele pot continua, însă cred că acestea
sunt suficiente pentru a proba autenticitatea transformării
„plumbului în aur". Poveştile lor inspiră căci demonstrează fap-
tul că orice caracter uman se poate şlefui până la perfecţionare,
dacă este ghidat de un impuls de natură spirituală. Vă
recomand câteva lecturi în acest sens care vă vor deveni
prietene:
Miguel Ruiz, Cele patru legăminte. Cartea înţelepciunii
toltece, editura Mix, Braşov.
Kahil Gibran, Profetul, editura Mix, Braşov.
Eckhart Toile, Puterea Prezentului. Ghid de dezvoltare spi-
rituală, editura Curtea Veche, Bucureşti.
TREZIREA LA UNITATE

Dacă v-am vorbit despre modificarea biografiei în urma

unui impuls spiritual, îngăduiţi-mi, vă rog, să vă reamintesc
povestea lui Gandhi. In autobiografia sa, el descrie „experimen-
tele adevărului", care l-au transformat dintr-un tânăr superficial,
răutăcios şi egocentric, în liderul non-violent al eliberării Indiei.
Simbol al altruismului şi propovăduitorul Păcii, chiar şi în sub
tirul de foc al armatei britanice, Gandhi şi-a găsit calea prin efor-
tul zilnic de a respecta regulile universale, prin demonstrarea
compasiunii şi înţelegerii faţă de toate formele de viaţă. A
rămas fidel principiilor spirituale până la eliberarea din trup.
Exerciţiile sale au constat şi în restricţii alimentare, trai simplu,
smerenie în faţa oamenilor, dar dârzenie şi curaj în apărarea
ideilor. Impor- tant ar fi să înţelegem că nici unul dintre noi nu
este o entitate
unică aflată pe drumul vieţii în căutarea sensurilor, ci dimpo-
trivă, să dăm crezare miturilor şi religiilor lumii care spun
despre 0
ORESTE TEODORESCU
suflet că este un ciob dintr-o minte mult mai cuprinzătoare şi
prolifică - Mintea lui Dumnezeu. Recunoaşterea Unităţii aduce
compasiune pentru toate formele vii, întrucât înţelegem acum că
suntem cu toţii expresii ale aceleiaşi forte vitale, precum şi un
calm profund. Viaţa celui trezit în Legea lui Unu nu mai pendu-
lează între plăcere şi durere sau între câştig şi pierdere, ci dobân-
deşte mult aşteptata pace interioară. Iniţiatul îşi aminteşte mereu
proverbul persan: „Caută adevărul în meditaţie, nu în cărţile
învechite. Uită-te spre cer pentru a vedea luna, nu în iaz!"
Fericirea se află mult dincolo de dualitate!
EXPERIMENTAREA CONŞTIINŢEI
COSMICE

Există o conştiinţă simplă, pe care o au atât animalele, cât

şi majoritatea oamenilor şi ea se exprimă prin acceptarea condi-
ţiilor mediului înconjurător şi ale propriului corp. Conştiinţa
de sine aparţine indivizilor care se raportează la sisteme sociale,
culturale, etnice. Alături de limbaj, acest tip de conştiinţă ne de-
fineşte şi ne particularizează că homo sapiens. Dar evoluţia
conştiinţei nu se opreşte aici, ci am putea admite că abia acum îşi
începe odiseea. Când realizezi ce înseamnă cu adevărat viaţa şi
ordinea universului, atunci când simţi că te-ai unit cu Dumnezeu
şi energia Sa eternă, experimentezi conştiinţa cosmică. Când
vom înţelege că natura subtilă a universului este Iubirea şi că noi
toţi suntem emanaţiile unei singure minţi în continuă expansi-
une, aparţinând unei unice forte vitale, atunci vom elimina din
vocabular cuvintele: teamă, îndoială şi moarte. In momentele de
conştiinţă cosmică dispar toate elementele separatiste. Hristos
re- marcă: „Eu şi Tatăl Unu suntem", Pavel constată: „Nu eu
vorbesc acum, ci Hristos vorbeşte în mine", iar Hermes
Trismegistos

Codul lui Oreste 1

propovăduieşte: „... Pentru a se împlini miracolul unui singur
lucru". De ce ne încăpăţânăm să nu admitem adevărul: suntem
zămisliţi după chipul şi asemănarea Dumnezeirii! Până la urmă,
unificarea cu marea conştiinţă sau conştiinţa cosmică, aduce
subiectului câteva trăsături interesante:
- sănătate mentală, sufletească şi fizică.
- lumină în privire şi comportament.
- înţelegerea principiilor şi a legilor universale.
- dragoste pentru întreg.
- o permanenţa fericire lăuntrică.
- interes crescut pentru binele colectiv şi scăzut faţă de
valo- rile materiale.
Să nu uităm: Nu suntem fiinţe materiale care au spirit, ci
suntem spirite într-un înveliş material!
AVATAR ŞI VIZIUNILE CERBULUI NEGRU

Am văzut ieri filmul Avatar şi mi-am amintit de o carte

celebră: Black Elk - Marea viziune, editată şi la noi de Herald. In
1930, John Neihardt, un etnograf pasionat de cultura amerindi-
enilor, poet şi prozator, a ajuns în Nebraska culegând informaţii
pentru un poem epic despre Vestul Sălbatic. Acolo se întâlneşte
cu un bătrân şaman, orb, care îi va spune povestea indigenilor
Sioux. Bătrânul se numea Cerb Negru, iar cartea a devenit
purtătoarea unui mesaj care astăzi este teribil de actual.
Bătrânul Hehaka Sapa (Cerb Negru în dialect lakota) are
viziunea poporu- lui său sub dominaţia Omului Alb, dar şi viitorul
civilizaţiilor
care vor declanşa o luptă teribilă împotriva naturii şi a vieţii.
Prima viziune îi apare când avea nouă ani. Cerb Negru se
înfăţişează înaintea celor şase Străbuni care-1 poartă în jurul uni-
versului, făcându-1 să înţeleagă interconexiunile dintre toate
0
ORESTE TEODORESCU
formele de viaţă. Revine după această primă iniţiere cu puteri
magice şi tămăduitoare. Vremurile de armonie ale amerindie-
nilor se apropie de un tragic sfârşit. După moartea liderului in-
dienilor Sioux, Cal Nebun, wasichus (oamenii albi) au forţat
triburile să se mute din habitatul lor nativ. Unii au pornit exilul
spre Canada, dar au fost doborâţi de frig şi inaniţie. Alţii s-au
hotărât să rămână şi să lupte pentru drepturile lor şi au sfârşit-o
măcelăriţi de soldaţii americani.
Păsările şi animalele pădurilor, sacre în cultura amerindiană,
au început să-i vorbească lui Cerb Negru spunându-i că se
apropie sfârşitul poporului său şi că vor urma câteva secole de
prigonire a Mamei Pământ, căci omul alb este lacom şi avid de
bogăţie şi putere şi nu se va da în laturi de la nimic pentru a-şi
atinge visul de mărire. Bizonii îi şoptesc trist că sfârşitul speciei
lor este aproape, iar fraţii lor, vânătorii Sioux vor fi cuprinşi de
deznădejde locuind în „case pătrate şi cenuşii" neavând voie să
sară gardul „staulului unde vor fi înghesuiţi!".
Cerb Negru porneşte o lungă călătorie în „lumea omului
alb" pentru a-1 înţelege şi mai ales pentru a descifra originea aces-
tei uri furibunde împotriva naturii. Ajunge la Paris şi Londra,
însă că actor ambulant pe scene improvizate unde se jucau
scene din Wild West. Bătrânul şaman a trăit toată viaţa cu
sentimentul de vinovăţie că nu şi-a putut salva poporul de la
exterminare, şi
şi-a enunţat o ultimă profeţie: „Când omul alb va realiza că
banii nu sunt de mâncare va înţelege imensul rău pe care 1-a
făcut!" închei cu un fragment din carte, nu înainte de mai scrie
că
scenele din filmul Avatar seamănă perfect cu viziunile tuturor
iniţiaţilor în şamanismul cu ayahuasca. „Iar acum când mă uit în
jurul meu, la poporul aflat în deznădejde, îmi vine să plâng şi cât
aş vrea ca viziunea mea să-i fi fost încredinţată unuia mai vrednic.
(...) Bărbaţi, femei şi copii am vindecat cu puterea pe care viziu-
nea mi-a dat-o; dar naţiunea mea nu am putut-o salva..."
Iţi cam dă de gândit, nu-i aşa?
Codul lui Ores te
3
CONFRUNTAREA CU FRICA
ŞI DOBÂNDIREA ILUMINĂRII

Evoluăm atunci când aruncăm o lumină asupra locurilor

întunecate ale minţii.
 Una dintre direcţiile filosofiei buddhiste îşi învaţă adepţii să
devină bodhichitta, adică să-şi deschidă inima şi mintea la orice.
Majoritatea oamenilor se confruntă cu viaţa şi mai ales cu as-
perităţile ei ascunzându-şi slăbiciunile sub masca indolenţei şi
sentimentele sub cea a nepăsării, şi de aici rezultă lipsa de comu-
nicare şi incapacitatea de a înţelege că toate formele de viaţă sunt
interconectate prin ceea ce toate marile religii numesc: energie,
Sfântul Duh, Tao... etc. Ceea ce apare în mental ca fiind slăbi-
ciune îşi găseşte o definiţie interesantă în buddismul tibetan:
„Acest sentiment arată capacitatea noastră înnăscută de a iubi şi
de a simţi compasiune, care trezeşte dorinţa de iluminare".
învăţăturile bodhichitta sunt originare din India, iar în seco-
lul al Xl-lea ajung în Tibet. Principiile ei sunt uşor de memorat
şi de înţeles, ca de exemplu: „Meditează întotdeauna la ceea ce
provoacă resentimente".
Spre deosebire de alte curente de gândire care caută ilumi-
narea în buddhism, conceptul inimii-minţii deschise la orice
propovăduieşte că se poate obţine starea de Nirvana adâncin-
du-te în problemele de zi cu zi, înţelegând resorturile care
nasc sentimentele negative sau pozitive. Există chiar şi o
viziune ex- tremă, aparent surprinzătoare pentru cei care
gândesc dual.
Perna Chodron, o călugăriţă buddhistă de origine americană a
scris în cartea Locurile care te înspăimântă: „Când suntem
necăjiţi, stânjeniţi sau furioşi, resimţim totul ca pe o înfrângere.
Tulburările emoţionale nu sunt însă un fals pas spiritual; sunt
locul unde luptătorul învaţă compasiunea. Locul unde învăţăm
să nu ne mai luptăm cu noi înşine. Nimic nu ne va mai
0
ORESTE TEODORESCU
zdruncina echilibrul sufletesc atunci când vom putea zăbovi în
aceste locuri care ne înspăimântă".
Cu alte cuvinte, pentru a-ţi extinde conştiinţa şi implicit
pentru a atinge iluminarea (trezirea), trebuie să te confrunţi cu
tot ceea ce te sperie sau îţi produce disconfort şi, înţelegând prin-
cipiile care generează o asemenea stare, ai dobândit sensul lu-
crurilor. înţelepţii noştri au sintetizat conceptul în proverbul
„De ce ţi-e frică, nu scapi", sau varianta ceva mai subtilă: „Nu
poţi fugi de cel care eşti!"
12 DIMENSIUNI ALE EXTINDERII
CONŞTIINŢEI

1. Rezonanţa Universală
Tot ceea ce există este integrat legii rezonanţei care produce
toate armoniile dintre microcosmosul subatomic (fractal, quarc...),
omul ca dimensiune atomo-celulară şi macrocosmos (sisteme pla-
netare). Identitatea cosmică se dobândeşte după inevitabila des-
prindere de limitările terestre. Când se conştientizează Marele
A
întreg, omul intră într-un raport de fraternitate cosmică şi în re-
zonanţă cu toate formele de inteligenţă care sunt compatibile la
nivel de sensuri.

2. Stabilizare Materială
Este foarte important ca în alegerea şi amenajarea spaţiilor
în care trăim să ţinem cont de principiile echilibrului între spirit,
energie şi materie. Omul, ca de altminteri toate formele de
viaţă, este conceput armonic şi îşi atinge maximum de potenţial
al fiinţei când îşi unifică cele două surse vitale esenţiale:
energia cerului cu cea telurică. (Yang-Yin).
Codul lui Oreste

3. Integrare socială
Dacă societatea este un organism colectiv, individul este o
celulă, iar instituţiile devin organe. Funcţionarea societăţii este
afectată de egregor (suma gândurilor care au un numitor
comun), adică indivizii sunt mai mult sau mai puţin condiţionaţi
de gândurile şi acţiunile societăţii în care trăiesc. Astfel devenim
conştienţi, încă o dată, de interconectarea indivizilor care re-
zonează pe aceeaşi frecvenţă energetică. Cum o celulă bolnavă
poate afecta întreg organismul, şi un individ în afara legii poate
tulbura sănătatea socială. Legea echilibrului este aceeaşi: când
virusul devine ameninţător, antivirusul se activează spontan şi va
încerca să-1 distrugă.

4. Purificare fizică
Trupul material este un vehicul prin care se manifestă spiri-
tul, adică conştiinţa mare care îşi are principiul existenţial în
afara continuum-ului spaţiu-timp. Prin purificare, se aşază în ar-
monie toate structurile energetice. O alimentaţie sănătoasă şi
echilibrată, exerciţiile fizice potrivite şi un tonus bun sunt bazele
sănătăţii. Să nu uităm: Mens sana, corpore sano! (minte sănă-
toasă, corp sănătos). Eliberat de energiile malefice, informaţiile
de boală, corpul fizic devine un instrument privilegiat al spiri-
tului nemuritor, într-o dimensiune efemeră. Tot ceea ce are un
început are şi un sfârşit, pentru a permite naşterea unui alt
început (definiţia continuum-ului).

5. Reglare vitală
Energiile care ne animă în dimensiunea materială suferă un
proces alchimic de transmutaţie, astfel că instinctul se
transformă în sentiment, iar acesta în raţiune. Forţa vitală se
naşte din canalizarea energiei primordiale către toate trupurile
funcţionale (fizic, astral, eteric) şi este un rezervor formidabil de
energie, pe care însă trebuie să învăţăm să o stăpânim. E ca
focul: înăbuşit 0
ORESTE TEODORESCU
se micşorează şi în cele din urmă se stinge, iar persoana devine
apatică, inertă, iar dacă nivelul forţei vitale este foarte scăzut,
părăseşte dimensiunea materială (moare). Dimpotrivă, dacă
această uriaşă energie nu este controlată, ea creşte şi mistuie
per- soana cu violenţă, trecând-o în prealabil prin ceea ce este
mai ruşinos: instincte şi comportamente bestiale.

6. Echilibrare psihică
Sufletul este sediul senzaţiilor, percepţiilor, emoţiilor şi sen-
timentelor care fac legătura între universul interior (invizibil) şi
mediul ambiant (vizibil şi invizibil). Printr-o bună organizare şi
înţelegere a percepţiilor şi a schimburilor relaţionale, echili-
brarea psihică ne permite accesul la acea stare de pace lăuntrică
care găzduieşte adevărul spiritual. Trebuie să înţelegem că
sufle- tul este mediatorul dintre trupul muritor şi spiritul etern.
Prin
el putem comunica interdimensional cu toate formele de viaţă
de la mineral, vegetal, animal, uman, angelic, până la Divin.

7. Armonizare afectivă
Iubirea necondiţionată ne înalţă la nivelul celor mai nobile
emoţii sufleteşti şi ne armonizează cu cele mai subtile structuri
energetice ale universului. Prin energia feminină, bărbatul co-
munică cu anima (dimensiunea sa de suflet şi de subtilitate), iar
prin energia masculină, femeia dialoghează cu animus (dimensi-
unea sa spirituală şi structurală) şi toate trec, mai devreme sau
mai târziu de la pasiune la tandreţe, de la iubire universală, la
adoraţie divină. Regăsind în ei înşişi polarităţile masculine şi
femi- nine, indivizii ies din dualitate, acordându-se androginului
iniţial, căci spiritul nu are sex. Transcendenţa devine
posibilă după depăşirea aparenţelor care ne limitează între
concepte opuse. Taina: armonizarea contrariilor!
Codul lui Oreste

8. Structurare mentală
Mentalul este deopotrivă emiţător şi receptor şi funcţio-
nează potrivit unei duble polarităţi, de rezonanţă şi de raţio-
nament. Când este analitic, raţionamentul permite clasificarea
şi ordonarea tuturor experienţelor cognitive, iar rezonanţa ar-
monizează fiinţa cu ordinea internă a universului şi accesul la
marea conştiinţă care a gândit şi care guvernează ansamblul de
legi cosmice. Avem două emisfere cerebrale structurate să gu-
verneze atât dimensiunile concrete cât şi pe cele abstracte.
Creaţi-vă o punte între rezonanţa intuitivă şi raţionamentul logic
şi astfel se va produce fuziunea dintre „credinţă şi ştiinţă" sau
altfel spus experimentăm tradiţiile iniţiatice ale trecutului, logica
raţională a prezentului şi gândirea sintetică a viitorului.

9. Trezirea conştiinţei
 Aceasta este trezirea tuturor facultăţilor transcendente ador-
mite în inima fiinţei. Se produce deschiderea către o lume de per-
cepţii extrasenzoriale, aducătoare de o înţelegere simbolică a
tainelor universale. Logica liniară este de mult depăşită. Omul
care s-a trezit intuieşte că mai apoi să înţeleagă pe deplin, că există
un sens chiar şi în haos. Nimic nu este întâmplător, totul se leagă.
„Ce este sus este şi jos, iar ce este jos se întâmplă şi sus pentru a
înfăptui miracolul unui singur lucru!" (Hermes Trismegistos).
Nimic din ce a fost zămislit nu se pierde, totul se transformă, iar
conştiinţele trezite pot accesa toate informaţiile universale din
Cronica Akasha sau biblioteca spiritelor.

10. Inspiraţie poetică

Rezonanţa sufletului vibrând în contact cu spiritul creator.
Este imposibil să-ţi împingi limitele experienţei fără dobândirea
purităţii, inocenţei, încântării în faţa vieţii. Doar prin dobândi-
rea copilăriei interioare putem dialoga poetic cu lumile subtile
şi
formale. în creaţie se manifestă energia Sfântului Duh. Cuvintele
0
ORESTE TEODORESCU
în sine nu spun nimic dacă ele nu sunt legate cu sens! Spiritul
poetic este veşnic suplu, entuziast, mobil şi... zâmbitor!

11. Telepatie interdimensională

Universul este radionic, structurat pe niveluri diferite de
vibraţii. Energiile circulă de la izvorul centru al universului in-
terior până la continuum-ul spatio-temporal. Telepatía între di-
mensiunile văzutului şi cele ale nevăzutului este calitatea pe
care omul a primit-o alături de liberate. Planul material este unul
formal creat dintr-o transformare uriaşă a energiei libere
(cuanta) până la aglomerările celulare. Putem spune că materia
este cea mai condensată formă de energie. Dintotdeauna a exis-
tat contactul dintre individ şi ierarhiile cereşti dintre care unele
rămân nevăzute, iar altele se pot materializa. Aici este regatul
rugăciunii.

12. Conştiinţa extinsă

 Orice manifestare din univers are la origine un gând creator.
Unificând toate părţile din noi înşine, putem în sfârşit să ne
luăm crucea în spinare şi urcăm spre regatul pierdut. întoarcerea
la Unitate se face prin autocunoaştere. Totul este unul, iar Unu
este în toate!
CELE PATRU NATURI ESENŢIALE
ALE OMULUI

1. Dimensiunea inferioară
Sediul pulsiunilor instinctive. Animalitatea ancestrală care
se manifestă cu ajutorul forţelor telurice. Este guvernată de legile
supravieţuirii în mediul material tridimensional.
Codul lui Oreste
9
2. Dimensiunea exterioară
Realizează câmpul energetic relaţional între subiect şi me-
diul natural, social, cosmic, precum însă şi cu dimensiunile invi-
zibile care traversează universul concret.

3. Dimensiunea interioară
Este locul de sinteză dintre forţa vitală lăuntrică şi reţelele
energetice exterioare. Ziua este domeniul guvernat de undele
cerebrale Beta, iar noaptea de cele Delta. Intre conştient şi incon-
ştient se află zona cerebrală Alfa. Călătoriile mentale, meditaţia
şi explorarea spiritului se realizează în această dimensiune
care este, totodată şi portalul dintre vizibil şi invizibil, dintre
univer- sul lăuntric (microcosmos) şi universul exterior
(macrocosmos)

4. Dimensiunea superioară
Planul conştiinţei extinse care ne scoate din separaţie şi pune
în legătură cu unitatea. Conştiinţa transcendentă învinge limi-
tările materiale şi se situează în „regatul centrului", acolo de unde
se naşte totul. Aici se face fuziunea dintre mintea mică (a omului)
şi Mintea Mare (a lui Dumnezeu).

Toate aceste dimensiuni interferează continuu în vieţile

fiecăruia dintre noi. Ca să putem gestiona întregul nostru poten-
ţial trebuie să luăm în consideraţie că ne aflăm într-o infinită
unitate în diversitate şi că, în ciuda miliardelor de forme de
mani- festare energetică, viaţa are o singură sursă. Prin simţuri,
raţionament, logică, sinteză şi analiză, descifrăm lumea exte-
rioară şi ne raportăm la mediul înconjurător. Prin intuiţie,
meditaţie, contemplare, ne conectăm universului interior în
căutarea Regatului Pierdut, a Armoniei, a Fraternităţii Univer-
sale. La capătul traseului interior ne aşteaptă pe toţi con-
fruntarea cu adevărul: suntem cu toţii zămisliţi după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu şi avem aceeaşi părinţi: Adam-Eva
10
ORESTE TEODORESCU
sau altfel spus Yang-Yin. Astăzi ne aflăm în plin proces de
mutaţie a conştiinţei planetare de la era separaţiilor la cea a rein-
tegrării. Ferice de cel ce se „hrăneşte" din uriaşa energie a între-
gului. (Tao)
PATRU PRINCIPII PENTRU A TRANZITA
CRIZA PLANETARĂ

Cel care posedă o conştiinţă vastă îşi are rădăcinile în profun-

zimi, şi nu la suprafaţă. Astfel înaltul trebuie să aibă drept
fundament adâncul.
LAO TSE (Dao de Jing)
Nu cred că mai este o surpriză pentru nimeni: ne aflăm în
plină schimbare de paradigmă. Anii care vor urma ne vor ajuta
să
progresăm şi să ne elevăm conştiinţele sau ne vor distruge. De
noi depinde finalitatea călătoriei la care suntem invitaţi. întâlnim
sub- limul sau dezastrul? Conform experienţelor unui grup de
căută- tori ai sensurilor vieţii, numit „Călătorii atemporali" vă
propun
o organizarea a propriilor resurse materiale ca să aveţi timpul nece-
sar dezvoltării spirituale, adoptând următoarele principii:
1. Autonomia
Experimentele trecute care îşi propuseseră nivelarea indi-
vizilor, care prin esenţă au mijloace şi nevoi diferite s-au dovedit
un fiasco. In noua paradigmă socio-economico-politică fiecare
dintre noi îşi va păstra libertatea în gestionarea resurselor şi a veni-
turilor pe care le va realiza, făcându-şi datoria şi respectând legea.
2. Responsabilitatea
Autonomia fără responsabilitate conduce la egocentrism
şi separaţii. Omul viitorului (apropiat) îşi conştientizează
atât Codul lui Oreste
1
îndatoririle, cât şi însărcinările specifice. Astfel încât unii vor
gândi, alţii vor muncii, însă ambii îşi vor consacra datoria bine-
lui comun.

3. Solidaritatea
Unirea dă putere, iar unitatea este infailibilă. Pornind de la
acest principiu, persoanele care au acelaşi nivel spiritual şi ace-
leaşi preocupări se vor asocia pentru a abţine rezultatul dorit. La
începerea unui proiect comun, fiecare îşi va oferi talentele, com-
petenţele, harul specific, fie în plan spiritual, fie în dimensiunea
materială. Legea karmei postulează: „După faptă şi răsplată!",
astfel încât toţi vom primi exact cât şi ce merităm pentru ce am
creat. Vom înţelege modalitatea de a ne plătii toate „datoriile
karmice". Un cerc deschis trebuie închis altfel: „Cine scoate
sabia de sabie are parte, cine ia pe alţii în robie de robi va avea
parte" şi exemplele cauză-efect pot continua la nesfârşit, sau,
mă rog, până când Dumnezeu va hotărî un „deadline".

4. Gestionarea conştientă
Banii sunt o formă de energie „lichidă" provenită din acţiuni
asupra materiei. Până acum, ei au făcut diferenţa dintre „puter-
nici" şi „slabi" sau mai prozaic, dintre „şmecheri" şi „fraieri".
In viitor, ei vor ţine cont de echilibrul necesar dintre conştiinţă
şi putere. Vom fi învăţat până atunci că un ataşament prea
pro-
fund faţă de valorile materiale ne seacă de energie, ne provoacă
stres şi teamă, dealtminteri total inutile atâta timp cât persoana
moare! (sic), iar o prea mare aplecare spirituală fără resursele de
a pune în practică Planul Divin, rămâne o facultate intelectuală
şi atât!
1
ORESTE TEODORESCU
TREZIREA CONŞTIINŢEI
ŞI RESPECTUL FAŢĂ DE TRUP

Evoluţia spirituală, aduce individului o nouă şi mult mai

complexă viziune asupra corpului, asupra energiilor care circulă
şi asupra caracterului generator al mentatului simplu sau colec-
tiv. Tot mai mulţi dintre noi suntem preocupaţi să ducem o viaţă
naturală, raţională, sănătoasă, bazată pe armonia dintre lumea
fizică şi cea interioară. Corpul, învelişul material al spiritului are
toate atributele unui vehicul, deci am putea admite că spiritul
conduce trupul asemenea unui avatar. N-am putea experimenta
viaţa în acest univers 3D (tridimensionalitatea planului fizic se
exprimă prin lungime, lăţime şi înălţime care are, totodată şi carac-
terul de abis, adâncime) fără trup. Aşadar, acest instrument mi-
nunat pus la dispoziţia conştiinţei noastre pentru a se implica şi
modifica planul material în sensul progresului şi al confortului
trebuie întreţinut şi folosit cu grijă şi iubire.
Calitatea vieţii este strâns legată de o alimentaţie echilibrată
şi variată şi de un bun control al trupului şi al energiilor. „A te
simţi bine în propriul trup înseamnă a te pregăti să simţi bine şi
din punct de vedere mental." Aşadar, atenţie la dietă. Organis-
mul are nevoie de unităţi limitate de energie. Astfel că dacă el
consumă 2 000 de calorii, trebuie să se alimenteze cu exact
acelaşi număr. Mai mult sau mai puţin devin extreme cu consecinţe
ne- faste asupra calităţii vieţii. In plus, trebuie să înţelegem că
suntem proiectaţi pentru mişcare, astfel că avem nevoie de
activităţi care să ne întreţină dinamismul. „Orice muşchi sau organ
neutilizat corespunzător se atrofiază, se necrozează, iese din uz
implicând întreg organismul într-un dezechilibru periculos." Spiritul
puter-
nic controlează şi armonizează trupul. înţeleptul ştie că orice di-
mensiune este guvernată de un set de principii şi legi. Aşadar, el
ştie să aducă ordinea în haos!
Codul lui Oreste
13
CANALIZAREA ENERGIEI
ŞI ATINGEREA CONŞTIINŢEI UNICE

Dezvoltarea spirituală este strâns legată de controlul energi-

ilor vitale şi, în general, de o bună circulaţie a energiilor în cele
şapte învelişuri guvernate de chakre. Acestea, de fapt formează
aura, fotografiată de soţii Kirlian încă de la începutul secolului
XX. Pentru a înţelege mai bine imaginea de ansamblu a circuitului
energetic, ar trebui să ştim că suntem alimentaţi de două energii
primordiale: energia mamei pământ (yin) şi energia tatălui ceresc
(yang). Prima pătrunde în organism prin muladhara (chakra
situată între coccis şi perineu), iar a doua, prin shahasrara
(chakra coroanei situată în creştetul capului). Aceste două energii
fuzionează în manipura (chakra plexului solar) şi circulă pe rând
în cele şapte chakre principale, în cele secundare precum şi pe
meridianele energetice.
Traseul energiilor este traversat de trei zone, căci şi omul,
creat după chipul şi asemănarea Tatălui, este o triadă. Să
zăbovim puţin ca să înţelegem mai bine: suntem o sinteza între
corp fizic, corp energetic şi corp spiritual şi ne manifestăm diferit
ca per- soană (efemeră), ca fiinţă (eternă) şi ca mediator între cele
două (martor) şi dezvoltăm trei tipuri de expresie energetică:
instinc- tuală (sexuală), afectivă (sufletească) şi raţională
(mentală). S-o luăm pe rând. Prima energie care trebuie controlată
şi mai apoi
canalizată către o octavă superioară este cea sexuală. Acest tip de
energie ascunde un rezervor uriaş de vitalitate care se poate
trans- forma alchimic într-un nivel superior de conştiinţă.
Sexualitatea
nu este doar domeniul plăcerilor sau al procreaţiei, ci ar trebui
privită ca o circulaţie globală a energiei între zonele inferioare
fiinţei (animalice, instinctive) spre cele medii (afectiv-sentimen-
tal, uman), ajungând la dimensiunea superioară (mentală, ana-
litică de natură hiperumană sau angelică unde se trezeşte
conştiinţa unică). Aşadar, o viaţă sexuală sănătoasă,
armonioasă 1
ORESTE TEODORESCU
şi înfloritoare este fundamentală în menţinerea sănătăţii fizice,
sufleteşti şi mentale. Prin viaţă sexuală armonioasă înţeleg
fuzionarea celor două jumătăţi într-un întreg. Adică bărbatul
(+) şi femeia (-) prin împreunarea trupurilor, simbioza su-
fletelor şi unitatea mentală devin asemenea cuplului
primordial (Adam-Eva) leagănul vieţii! Vă propun spre
lecturare câteva
cărţi interesante în domeniu: Cartea fetei fără complexe, de Sou
Nu Jing - tratat de sexualitate chineză şi Viaţa sexuală în China
antică, de Robert van Gulik. Aşadar, energia sexuală ar trebui
controlată şi canalizată către „regiunile" medii şi superioare ale
fiinţei, iar cheia este transmutarea instinctului către afect, a
dorinţei animalice către sentiment. Apoi, un alt izvor teribil de
energie este sufletul, sediul tuturor emoţiilor şi al sentimentelor.
Aici, două motoare se pun în mişcare şi au puterea creatoare
sau distrugătoare: iubirea şi ura. Aşadar, ne putem vizualiza
sufletul ca pe un foc ce trebuie supravegheat. Dacă este prea
mic, se va stinge, dacă este prea puternic, va mistui. Menţinut,
după vorbele lui Buddha, pe calea de mijloc el va încălzi şi va
lumina. Deci, aici cheia devine non-ataşamentul. Pasiunile sunt
mistuitoare, indi- ferenţa, ucigătoare, sufletul, pentru a putea
furniza fiinţei ener- gie vitală şi creatoare, trebuie să facă saltul
către zona raţională.
După ce am transmutat energia sexuală în cea sentimentală, ar
trebui să ajungem la o nouă fază alchimică şi anume aceea a trans-
formării afectului în raţiune. Şi, în sfârşit energia mentală, cel
mai teribil domeniu pe care-1 putem experimenta ne ajută la
dobândirea Unităţii Primordiale, când eram cu toţii gânduri în
marea minte a lui Dumnezeu. Focusarea timp de 20 de secunde
asupra unui gând îl poate face pe acesta să devină realitate. Dar
aici, în dualitatea în care trăim, ştim că realitatea poate fi ordine
sau haos în funcţie de alegerile pe care le facem. Energia men-
tală este aproape infinită şi odată creat ceva, nu se mai poate
dis- truge, ci doar transforma, de aceea înţelepţii au spus: „Ai
grijă
ce-ţi doreşti că s-ar putea să se împlinească!" Iată pe scurt schema
Codul lui Oreste
1
controlului şi a canalizării energiei pentru trezirea conştiinţei:
1. Transformă energia sexuală a dorinţei instinctuale în sen-
ii mente, apoi alchimizează energia uriaşă a afectului în raţiune
prin înţelegerea resorturilor care au născut instinctele şi apoi
sentimentele.
2. Roagă-te (rugăciunea este informarea energiilor
nevăzute) ca înţelepciunea să-ţi guverneze mintea, iubirea-
sufletul şi tem- peranţa, cumpătarea-trupul.
3. înţelege că tot ceea ce se naşte trebuie să moară şi că
toate cercurile deschise trebuie închise.
GĂSIREA PROPRIEI CĂI SPIRITUALE ÎN
CONCEPTUL: UNITATE ÎN
DIVERSITATE

Spiritualitatea este, de fapt, prezenţa nemuritoare a di-

vinităţii, în noi. Suntem creaţii bivalente, adică avem un univers
exterior şi unul interior, interconectate. Evanghelistul Ioan sub-
liniază foarte bine conceptul scriind: „Cerul este în noi!" înainte
să fim trupuri, am fost logos, căci: „La început a fost Cuvântul,
şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu". Prin
fuziunea cu dimensiunea spirituală, atât amar de vreme, ţinută
obscură şi ocultată, părăsim ceea ce este tranzitoriu, iluzoriu şi
accesoriu, ceea ce încearcă să ne manipuleze acţiunile şi viaţa pă-
trunzând în domeniul atât de precis al certitudinilor. Astfel,
dacă planul material, acel univers exterior, poate fi cucerit pe
„orizontală", căci îl putem înţelege analogic şi liniar, în univer-
sul spiritual se pătrunde pe „verticală", prin înălţare. In trecut,
şi din inerţie încă şi astăzi, căutările spirituale erau canalizate în
dogme, doctrine, religii, sisteme filosofice fiind supervizate de in-
stituţii „orizontale", administrative precum instituţiile religioase.
Spiritualitatea, deşi este numitorul comun al tuturor fiinţelor
1
ORESTE TEODORESCU
umane, a fost tratată separatist şi prin opoziţie: „Religia mea
este mai pură decât cealaltă, sau Dumnezeul meu este mai
puternic decât zeii voştri etc..." In noua paradigmă planetară,
desco- perirea eternităţii spiritului se va face individual, în afara
teori- ilor externe. Fiind o dimensiune interioară fiecare se va
raporta subiectiv la formă, ştiind că esenţa este unică. Unitate în
diver- sitate! Acesta va fi principiul de funcţionare a lumii.
Aşadar, cei care se angajează prin diferite discipline spirituale,
printre care şi
meditaţia, pentru a-şi desăvârşi universul interior, vor cunoaşte,
pe lângă pacea interioară, liniştea minţii de zi cu zi şi alte, noi şi
sofisticate dimensiuni al conştiinţei. Deci limitele vor deveni ar-
bitrare şi condiţionate doar de legile şi principiile universale.
A
înălţarea, şlefuirea, perfecţionarea aduc în interiorul nostru
dorinţa de a ne deschide care un câmp universal al armoniei, în
care gândirea, iubirea şi comportamentul să fie în rezonanţă.
Vom descoperi că nu suntem fiinţe limitate, ci chiar suntem
zămisliţi după „chipul şi asemănarea Elohimilor". Până astăzi
suntem o sinteză a mineralului în vegetal, a vegetalului în animal,
a animalului în om, dar mai avem de parcurs nivelurile zeilor,
heruvimilor, îngerilor, arhanghelilor, serafimilor etc. Adevărata
călătorie abia începe!
LUMEA EXTERIOARA ESTE EXPRESIA
CELEI INTERIOARE

Pentru tine lumea este stranie pentru că, dacă nu eşti plictisit
de ea, eşti în dezacord cu ea. Pentru mine, lumea e stranie pentru că
este fantastică, uluitoare, copleşitoare, misterioasă, impenetrabilă...
CARLOS CASTAÑEDA, Călătorie la Ixtlan
Codul lui Or es te
217
Vreau să te conving că este important pentru mântuire să
Iaci ca fiecare acţiune a ta să conteze, atâta timp cât prezenţa ta,
.lici şi acum este prea scurtă ca să fi martorul tuturor minunilor
vieţii. Un gând călăuzitor ar suna cam aşa: Respectă lumea şi
lă-o oglinda propriei vieţi. Poţi să găseşti o cale surprinzătoare de
.i înţelege că eşti parte integrantă a universului, citind, contem-
plând, meditând, „vorbind" cu toate formele de viaţă. De ce
când vorbim noi cu Dumnezeu se numeşte rugăciune, şi când
vorbeşte el cu noi, unii numesc asta schizofrenie, nebunie
etc.? Nu va trece mult timp şi cei cu conştiinţă extinsă vor
echilibra tabăra obtuzilor şi atunci programele şi experimentele
socio- politico-economice vor ţine cont de axioma lui unu:
suntem hrăniţi cu toţii de energiile Mamei Pământeşti şi ale
Tatălui
Ceresc, ne naştem, trăim şi murim în aceleaşi paradigme şi, în
ciuda înfăţişărilor noastre atât de diferite, suntem fraţi şi surori,
aparţinând unui singur popor, numit umanitate! Gândurile
despre acest viitor, deloc utopic, căci el va respecta armonia şi
perfecţiunea naturii s-au declanşat, încă din zorii umanităţii, iar
astăzi din ce în ce mai preocupaţi de profeţiile mayaşe, ne
apropiem din ce în ce mai mulţi de înţelegerea conceptului de
unitate în diversitate. In secolele de până acum, curentele her-
metice, gnostice, spiritualiste, integraliste au creat egregori
sufi- cient de puternici, pentru a influenţa materia generaţiilor
de după 2012. Vi-1 propun spre reamintire, sau poate pentru
des- coperire, pe Carlos Castañeda. In învăţăturile lui Don Juan
şi Cealaltă realitate, descrie iniţierea şi călătoria în dimensiunea
Mamei Geea cu ajutorul plantelor psihotropice, iar în Călătorie
la Ixtlan vorbeşte despre dobândirea „puterilor vieţii" şi
dobândirea „înţelepciunii atotcuprinzătoare". In continuare, mă
voi apleca puţin asupra textului, din care putem extrage învă-
ţături foarte utile pentru ce va urma cât de curând...
1
ORESTE TEODORESCU
ÎNVĂŢĂTURILE BĂTRÂNULUI ŞAMAN

Ideea cea mai puternică pe care Castañeda o primeşte de

la Don Juan este că lumea pe care o considerăm reală nu este
decât o descriere a ei, vagă şi incompletă, o convenţie comună
care ne-a fost insuflată de la naştere. Realităţile nu sunt nicio-
dată obiective. Un locuitor al unui ghetou din Bangladesh se ra-
portează altfel la lume decât un agent bursier de pe Wall Street.
Şamanii ştiu taina opririi timpului. Prin tehnici şi exerciţii, se
poate întrerupe temporar percepţia normală dictată de cele
cinci simţuri care ne asigură integrarea în universul exterior,
adăugându-se intuiţia, imaginaţia şi gândirea multidimen-
sională pentru a putea înţelege şi explora universul interior.
Occidentalii au o viziune limitată asupra lumii, pe care
bătrânul şaman Donjuan o ironizează, învăţându-1 pe autor
că
„istoria personală e o prostie". Asemenea lui Goethe, şi
amerindianul crede că este mult mai bine să nu fii condiţionat
de trecut sau disperat de viitor, ci trebuie să încerci să fii în
fiecare zi un om nou, liber şi imprevizibil. Uneori este util să
te învălui într-o ceaţă subţire, care să-ţi asigure statutul de
anonim, căci mentalul colectiv poate modela identitatea unui
subiect, proiectându-i aspiraţii şi cerându-i socoteală. Prima
lecţie a lui Don Juan este „să fii inaccesibil" sau „să te
retragi din mijlocul unei şosele aglomerate". Intr-un alt
format, dar
urmărind aceeaşi idee, în creştinism se spune că ar fi păcat ca un
chior să păstorească o turmă de orbi. Dacă lumea, din inerţie,
se îndreaptă vertiginos către prăpastie, „rămâi singurul nebun
lucid!" Duşmanul societăţilor prea civilizate este plictiseala,
rutina, robotizarea. Şamanul îl învaţă pe Castañeda să fie
auten- tic şi misterios. In mister se află adevărul. Apoi, o altă
taină a înţelepciunii este „vederea dincolo de sine". Pentru
dobândirea ei, ar trebui să nu ne mai luăm atât de în serios, ca
şi cum întregul univers ar gravita în jurul nostru, să nu „mai fim
Codul lui Oreste
19
ţâfnoşi ca nişte babe", înfierbântându-ne de fiecare dată când
suntem provocaţi. Occidentalul a fost învăţat că deţine con-
trolul, dar omul, în viziunea şamanică este fratele mai mic al ar-
borilor, pe acelaşi picior de egalitate cu unele animale, şi
guvernat de spiritul plantelor sacre. Intre autosuficienţă şi ne-
siguranţă se duce viaţa multora. Uneori ne simţim ca „frunza
în bătaia vântului". Ochiul care vede numai defectele celor-
lalţi, tristeţea şi cinismul vieţii este un ochi bolnav. Hristos ne
povăţuieşte: „Dacă ochiul tău vede urât, scoate-1 şi aruncă-1!" In
lecţiile lui Don Juan îşi găsesc loc principii ca: „nu are sens să
te plângi!" Fă-ţi o strategie a vieţii, ca fiecare clipă să capete un
sens. Indiferent de cât de departe sau de în haos te poartă
viaţa, găseşte-i semnificaţiile şi atunci viaţa devine magică şi
seducătoare. Când ne dumirim că moartea este iminentă,
învăţăm cu adevărat să trăim! Avem puţin timp pentru a de-
veni utili şi remarcabili în economia universală, altfel: „Mulţi
chemaţi, puţin aleşi!" In concluzie, şamanul ne spune un adevăr
de care ar fi bine să ţinem seama. Nu este suficient pentru
desăvârşirea noastră să aşteptăm ca lumea să facă ceva pentru
noi, să fim condiţionaţi de tehnologie şi distracţii, ci ar trebui
să începem să facem diferenţa dintre forţă şi putere. Nu
suntem independenţi şi solitari, ci facem parte din Marele
întreg. Viaţa noastră influenţează şi modifică vieţile tuturor celor
pe care-i întâlnim. Gândurile noastre nasc realităţile viitoare.
Totul se
află în mâinile unei forţe superioare care „leagă cerurile cu
pământurile şi străbate apele, însufleţind focul"!
0
ORESTE TEODORESCU
VIAŢA, O ÎMPLETIRE A VISULUI
CU APRECIEREA MITULUI
ŞI SENSUL MISTERULUI

Cu cât domină mai mult raţiunea critică, cu atât mai săracă

devine viaţa; dar cu cât suntem capabili să conştientizăm mai mult
inconştient şi mai mult mit, cu atât absorbim mai multă viaţă.
CARL GUSTAV JUNG, Amintiri, vise, reflecţii
Conform lui Jung, patrimoniul cu adevărat valoros al omu-
lui sunt amintirile, visele şi reflecţiile sale, care nu dispar, ci
rămân în contul sufletului extinzând conştiinţa universală. Cele-
brul psihanalist şi-a propus să analizeze forţele spirituale care
guvernează universul, mintea şi personalitatea. Aşadar, el
siste-
matizează în epoca modernă un domeniu vast care se întinde de
la psihologie la neurologie şi în care personajul principal este
Dumnezeu. De la Jung încoace, dezvoltarea personală nu mai
poate fi privită dintr-un unghi ateist. Una dintre învăţăturile de
bază pe care le putem desprinde pentru propria noastră evoluţie
este că omul cu adevărat spiritual nu este tributarul doar al
credinţei, ci şi al libertăţii, iar înţelegerea universului şi a celui
care-1 animă se face prin experienţa sufletului. „Descopăr că toate
gândurile mele se învârt în jurul lui Dumnezeu că planetele în
jurul soarelui, atrase irezistibil de El." Cu toţii avem sentimentul
infinitului şi idei religioase, însă cei care nu trăiesc experienţa ne-
mijlocită a întâlnirii cu Dumnezeu sunt văduviţi de Gnoză. In
vremurile de aur ale omenirii, viaţa era strâns legată de natură, ritu-
aluri şi mituri. Modernitatea, odată cu hiperdezvoltarea tehno-
logică şi cu exacerbarea raţionalului, aduce oamenii în conflict cu
ei înşişi, căci metoda educativă exclude universul interior, studiul
viselor, al amintirilor şi al reflecţiilor, toate fiind dăruite omului
de către Marele Creator, ca semn al asemănării dintre Elohimi şi
om. Boala psihică şi mai ales nervoasă este consecinţa acestei
Codul lui Oreste
1
rupturi. Trăim prea obiectiv, orizonturile spirituale ne sunt prea
înguste dacă rămânem în gândirea raţională şi nu avansăm către
cea paradoxală. înlăturând prăpastia dintre persoană şi fiinţă, din-
tre eul conştient şi şinele inconştient, se recapătă sănătatea men-
tală. Natura subtilă a tuturor sufletelor este religioasă, fiecare
individ întrupat tânjind după Regatul Spiritului. Nimic nu se
poate explica satisfăcător fără dimensiunea spirituală. Aşadar,
fără vise, fantezii, proiecţii, sau cu alte cuvinte, fără imaginaţie şi
paradox, viaţa noastră devine anostă, iar noi, unidimensionali.
Misterul dă sens vieţii, ritualul ne ajută să fuzionăm cu
forţele subtile ale spiritului etern, iar natura ne oferă lecţia
păsării Phoenix. Totul moare iarna ca să renască primăvara.
Dacă omul îşi va înţelege anotimpurile (primăvara-copilaria;
vara-adolescenţa; toamna-maturitatea; şi iarna-bătrâneţea),
îi va fi bine! Cheia: armonizarea conştientului cu
subconştientul şi inconştientul! Aici se află principiile tuturor
iniţierilor!
LOGICA VIITORULUI

Avem un univers exterior pe care-1 parcurgem şi analizăm

cu ajutorul simţurilor: văz, auz, miros, gust, pipăit. Avem o
dimen- siunea cerebrală, stângă care guvernează conexiunile
neuronale raţionale, concrete, matematice, dar suntem înzestraţi
de Creator şi cu un univers interior, în care operăm folosind alte
simţuri,
mai subtile precum: intuiţia, imaginaţia, contemplarea, medi-
taţia, iar emisfera cerebrală dreaptă gestionează patrimoniul
nos- tru poetic, abstract, filosofic, magic. De la Jung şi până la
programarea neurolingvistică, psihanaliza a parcurs etape pro-
funde, sistematizând, în paradigmă noilor ştiinţe ale com-
plexităţii domeniul invizibil, dar vital fiinţării. Foarte pe scurt,
ORESTE TEODORESCU
şi pe înţelesul tuturor, putem afirma că şi omul este o triadă,
asemenea Creatorului său. Adică suntem:
1. Persoana. (Efemeră, întrupată, limitată de spaţiu şi timp,
şlefuită mental de educaţie, familie, dogmă, mediu. La
devenirea ei contribuie şi propria viziune asupra vieţii, precum şi
aspiraţiile
subiectului. Este guvernată de conştient, frecvenţa cerebrală Beta.)
2. Fiinţa. (Eternă, spirit neîntrupat, energie divină. Este
conectată la întreg şi este guvernată de principiile, regulile şi
legile universale. Aici se înţelege fraza biblică: „Lumină din
Lumină şi Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat".
Este guvernată de inconştient, frecvenţele cerebrale Teta şi
Delta.
3. Martorul, sau sufletul. (Domeniu de filtrare între pulsiu-
nile inconştientului şi cenzura raţională a conştientului. Este
domeniul astralului, guvernat de chakra Ajna, al treilea ochi,
situat între sprâncene. El strânge experienţa conştiinţei şi
este conectat în permanenţă la Cronica Akasha.)
Experimentul materialist a încercat să postuleze prin lai-
cizare şi desacralizare că nu există decât persoana, concretul, ma-
teria, organizate prin hazard şi nu prin voinţă şi raţiune
dumnezeiască. Trecem într-o nouă etapa evolutivă în care fiinţa
umană se reîntregeşte dobândind cunoaşterea universală, care
este multidimensională. Vom schimba logica liniară, orizontală
cu logica crucii. Adică fiinţa completă va trăi centrată în punc-
tul unde verticala se întâlneşte cu orizontala sau aşa cum
spun orientalii, unde „cerul sărută pământul".
SCHIMBAREA PERCEPŢIEI OBIŞNUITE

Provocarea viitorului se va concentra în jurul conceptului

de eliberare faţă de deprinderile percepţiei obişnuite. Omul
spi- ritual vede dincolo de obiecte, trece de la efect la cauză,
dar Codul lui Oreste
3
înţelege, în primul rând, principiul care generează cauza. Alături
de Fritjof Capra care a scris Taofizica, de Eckhart Toile cu a sa
Puterea prezentului şi de G.I. Gurrdjieff, întâlniri cu oameni re-
marcabili, Aldous Huxley, membru al elitei culturale londoneze,
se preocupă de universul extrem de vast al percepţiilor scriind
o operă remarcabilă: Porţile percepţiei, înţelegând fraza-cheie a
vizionarului englez William Blake: „Dacă porţile percepţiei ar
li înlăturate, oamenii ar putea vedea lucrurile aşa cum sunt, in-
linite". Uneori, în peisajul şamanic, percepţiile se elevează, iar
conştiinţa se extinde cu ajutorul plantelor sacre, cu efect
psihoac- tiv. Insă omul modern, prin meditaţie, contemplare şi
mai ales prin iniţiere, începe să perceapă formele universului
invizibil
care este cauza celui vizibil. Dar principiul care naşte invizibilul
din care provine vizibilul este Marea Minte Cosmică, Dumnezeu.
Huxley îşi descrie în carte, experienţa cu mescalina, care este un
extract din cactusul mexican peyota, sacralizat de popoarele din
Mexic şi America de Sud, pentru capacitatea lui de a transborda
persoana în universul fiinţei. In timp ce spiritul plantei îl con-
ducea pe autor într-un univers unde percepţia devenea mult mai
profundă, iar starea mentală nu mai calcula relaţiile dintre lu-
cruri, analizând şi măsurând, el scria: „Văd ceea ce văzuse
Adam în dimineaţa creaţiei - miracolul, moment cu moment al
exis- tenţei nude". Huxley a înţeles că tot ceea ce apare în starea
conştientă reprezintă carcasa, forma unde se desfăşoară principii
spirituale. Asemenea hermeticilor din vechime sau cercetătorilor
domeniului cuantic, Huxley înţelege că totul este suflu vital in-
teligent, iar conştiinţa evoluează neîncetat, modificându-şi
învelişurile în funcţie de necesităţile percepţiei. Se mai aşază o
cărămidă în construcţia teoriei că suntem spirite în trupuri şi nu
corpuri animate.

ORESTE TEODORESCU
UN ALT TIP DE PERCEPŢIE

Majoritatea oamenilor încă trăiesc într-o bandă limitată de

percepţii, de regula sedusă de formă, iluzie, iar această
îngustime aduce boală, disconfort, scade valoarea vieţii.
Experimentele iniţiatice au demonstrat că prin conştientizarea
universului inte- rior, propriu fiecăruia dintre noi, şi mai ales prin
descătuşarea condiţionărilor sociale, intelectuale, doctrinare,
omul devine
împlinit, având înţelegerea întregului care cuprinde tot ceea este
văzut şi nevăzut. Prorocii, profeţii, sfinţii şi maeştrii spirituali
au evadat din închisoarea percepţiilor înguste, arătându-ne calea
eliberării şi a reintegrării. A venit vremea să ieşim din cercul
supravieţuirii şi suntem cu toţii invitaţi în dimensiunea fiinţării.
Puterea spiritului este darul făcut de cer pământenilor. Studiaţi
cu persuasiune şi veţi dobândi cheia fericirii. Iată ecuaţia: spiri-
tul ordonează principiile. Acestea guvernează cauzele, care pro-
duc efectele. Suntem spirit învelit în diferite structuri energetice
şi care, prin aglomerare subatomică, atomică, moleculară şi celu-
lară pătrundem în universul material constituit din pământ, apa,
aer, metal şi lemn, toate guvernate de lumină.
MEDITAŢIA DE DUMINICĂ

„Ce lucru extraordinar este ploaia care cade pe pământul

uscat, nu-i aşa? Frunzele sunt spălate, pământul este
reîmprospă- tat. Cred că toţi ar trebui să ne limpezim complet
minţile, tot aşa cum ploaia curăţă copacii încărcaţi de praful atâtor
secole, praful
a ceea ce noi numim cunoaştere, experienţă. Dacă tu şi cu mine
ne-am purifica mintea în fiecare zi, am elibera-o de
reminiscenţele zilei de ieri, fiecare dintre noi ar avea o minte
proaspătă, o minte capabilă să facă faţă nenumăratelor probleme
ale existenţei".
J. Krinshnamurti - Teme de meditaţie.
Codul lui Oreste

NOILE PRINCIPII ALE EDUCAŢIEI

Căutaţi adevârul şi el vă va face liberi!

Sper că am înţeles cu toţii, până acum, că scopul educaţiei

nu este cel de a ne pregăti pentru o slujbă, ci pentru a ne ajuta să
înţelegem principiile şi legile universale, scopul şi menirea
noastră.
Nu suntem piese de schimb într-un ansamblu condus de
„şmecheri", în dictatură, de grupuri minoritare care manipulează
mulţimile în sensul dorit, sau în democraţia consumistă, de familii
de bancheri, ci suntem, fiecare dintre noi, un univers în miniatură,
însetat de dorinţa reintegrării în dimensiunea spirituală.
Adevărata educaţie a secolului nostru va pune accentul pe
cum să-ţi eliberezi mintea de prejudecăţi, superstiţii, inerţii,
spaime, obsesii, cum să trăieşti în armonie cu semenii şi cu
natura, cum să iubeşti şi mai ales cum să înlocuieşti doctrinele
separatiste (ura de clasă, de rasă, de ideologie, conflicte
religioase etc.) cu cele integraliste („sub acelaşi cer, pe acelaşi
pământ, gu- vernaţi de acelaşi unic Dumnezeu, suntem cu toţii
voci egale şi suflete de aceeaşi importanţă, membrii unui singur
popor, numit umanitate"). Până la urmă, trebuie să ne reprezinte,
pe toţi pământenii, cineva îndreptăţit să poarte dialoguri cu
celelalte civilizaţii din univers. Până acum, majoritatea sclavilor (în
epoca modernă, muncitorii, cei care au credinţe, cei care sunt
depen- denţi de grupuri mici de şefi, directori, patroni sunt urmaşii
sala- horilor din vechime, controlaţi prin taxe, impozite etc. S-a
înlocuit biciul cu cârdul, dar principiul subordonării a rămas
neschimbat) a crezut că salvarea constă în celebritate, bani, pu-
tere decizională, însă toate acestea nu aduc decât tristeţe. Intrăm,
slavă Domnului, în logica unui nou model evolutiv. Expe-
rienţele trecute ajută întotdeauna viitorul şi, cum istoria este ci-
clică, principiul educaţiei va redeveni: „Cunoaşte-te pe tine însuţi
şi vei fi asemenea zeilor", adică liber. Doar adevărul ne poate

ORESTE TEODORESCU
elibera, şi adevărul este: „Poţi fi creator şi creativ doar atunci
când te detaşezi de ego, într-o stare de abandon faţă de toate
condiţionările, atunci când ai scăpat de teama de a nu avea, de
a nu câştiga, de a nu deveni!" A venit vremea să schimbăm
verbul a exista cu a fi!
RUPEREA LEGĂTURILOR
CU DUREREA ŞI TRISTEŢEA

Printre motivele durerii şi ale tristeţii se află şi căutarea per-

manenţei în dimensiunea materială. Alegând mirajul unui viitor
prosper şi etern în persoană, ne opunem stupid legilor naturii
şi principiilor divine. Astfel, puterea, tinereţea, influenţa,
averea,
în loc să devină căile pentru a ne atinge diferite scopuri care să ne
ajute în evoluţia spirituală, devin obiective în sine, secătuindu-ne
de energie şi plasându-ne într-un univers iluzoriu. In această con-
fuzie se insinuează Mefisto, care-i propune lui Faust tinereţea,
lui Paganini virtuozitatea, Elisabetei Batory - frumuseţea. Cine
are minte să priceapă!
Şi fiindcă am pomenit de minte, să ne împărtăşim puţin din
minunatul univers interior al orientalului. In sutrele buddhiste,
în scrierile sacre ale hinduşilor se accentuează ideea că
numai
mintea care este într-o permanentă mişcare, care nu se
ancorează în idei fixe, obsesii, frici şi proiecţii despre viitor, poate fi
în ar- monie cu viaţa, cu semenii, cu universul. Focusarea asupra
clipei produce fericirea lăuntrică. In Teme de meditaţie,
Krishnamurti scrie: „Unii oameni îşi sapă un mic bazin pentru ei
înşişi, departe de curentul schimbător al vieţii, şi în acel mic bazin
stagnează şi mor; iar această stagnare, această putrezire este
ceea ce numim noi, atât de eronat existenţă". Şi grecii antici ştiau
că totul curge, înţelepţii se salută şi astăzi cu Cârpe Diem. Astfel,
rigidizarea Codul lui Oreste

opiniilor, imobilitatea şi inerţia ne împiedică să savurăm

mira- colul clipei şi ne zidesc în închisoarea tuturor limitelor.
Iată şi slatul lui Buddha: „Viaţa este un fluviu. înoată!"
FERICIREA SE NAŞTE ABIA
DUPĂ CE MOARE FRICA

Din nefericire, foarte mulţi oameni duc o viaţă tehnică,

sterilă. Studiază mecanic, trăiesc conformist: îşi iau examenele,
sunt seduşi de diplome şi recunoaşteri formale, se angajează pen-
tru a supravieţui sau pentru a parveni social şi economic. Cei
care „au învăţat" cum merge lumea, cum funcţionează sistemul,
capătă un soi de superioritate, de aroganţă, şi exact în acest sta-
diu de evoluţie mentală se insinuează principiul separatismului.
„Eu sunt mai deştept, mă descurc, ăştia sunt cam fraieri, de ce
să nu profit...?" şi uite aşa, am trăit până acum în plină dualitate:
stăpân-sclav. Iar atributul care a făcut posibilă funcţionarea
mecanismului a fost teama! Dacă te-ai săturat ca viaţa să te
trăiască, ca alţii să decidă în locul tău, înseamnă că te-a cuprins
deja dorul de libertate şi de creaţie. Un tehnician poate obţine
rezultate, dar un creator prin redescoperirea naturii sale divine,
îmbunătăţeşte lumea din jurul său. Secretul nu este revolta, revo-
luţia, rebeliunea din interiorul „închisorii". Ar fi stupid şi inutil.
Tehnica evadării din mediocritate, frustrare şi neîmplinire constă
în dezvoltarea capacităţii de a vedea „printre gratii". Nu putem
lupta împotriva viciilor eliminându-le mecanic, forţat, automat.
Devenim împliniţi cu adevărat când înţelegem resorturile care
ne-au produs disconfort şi suferinţă. Fiind însă mult prea dis-
peraţi să ne realizăm, pornim în căutarea fericirii pe cărări
înfun-
date, căci dacă o căutăm în afară, oare cum am putea-o găsi?
Dacă ne-am întoarce însă căutarea şi în dimensiunile noastre
interioare

ORESTE TEODORESCU
am înţelege că fericirea este un derivat care apare doar atunci
când a dispărut teama. Iar fericirea supremă este sinonimă cu iu-
birea necondiţionată! Caută iubirea şi ea te va face fericit, aşa
cum adevărul te face liber! Doamne ajută!
IDEI ESENŢIALE ÎN KABBALA

Toate frământările lumii, în special cele spirituale, cum ar fi

nerăbdarea, deznădejdea, disperarea, derivă din eşecul de a vedea
limpede grandoarea lui Dumnezeu.
ABRAHAM ISAAC KOOK

Există un caracter esoteric în fiecare dintre religiile mono-

teiste. In cercurile interioare, acolo unde pătrund cei a căror
minte se uneşte cu vorba şi cu fapta, prin intermediul unor
„canale" spirituale se comunică integralist cu Marea Minte Cos-
mică. Astfel, în iudaism s-a născut kabbalah, în creştinism-gnoza
şi în islam-sufismul. M-am hotărât să scriu câte ceva despre
kabbala, căci în sephiroturile ei, Tatăl Ceresc ne-a lăsat harta cu
simbolurile menite să ne facă a-L cunoaşte şi înţelege!
Putem înţelege cum „operează" inteligenţa universală, su-
flul vital care animă întreaga Creaţie, dacă pătrundem acest
citat din Moise de Leon, un evreu sefard care, în 1280, a dat
publi-
cităţii un corp de texte care, pretindea el, fuseseră transmise,
iniţial oral, de la maestru la discipol, şi care îşi au originea în
„învăţăturile lumii cereşti pentru fraţii şi surorile căzute". Apoi,
textele au devenit o carte amplă numită Sefer ha Zobar, care se
tălmăceşte Cartea Splendorii, scrisă în aramaică. Zoharul este
un cod care iluminează principiul care naşte cauzele care produc
toate efectele, cu alte cuvinte, dezvăluie mecanica creaţiei şi
naşterea lumii noastre din infinit: „Sufletul pătrunde în acest
Codul lui Oreste
9
corp cu un scop, să etaleze puterile şi acţiunile sale în această
lame, de aceea are nevoie de un instrument. Coborând în această
lume, îşi intensifică fluxul puterii pentru a putea ghida omul prin
lume. Astfel, lumea se perfecţionează deasupra şi dedesubt şi,
pentru că se împlineşte în toate dimensiunile, atinge o stare supe-
rioară. Dacă nu este împlinită deasupra şi dedesubt, ea nu este
completă". Nu putem să nu observăm legătura conceptuală cu
Tabela de Smarald a lui Hermes Trismegistos:
„1- Este adevărat, fără minciună, adevărul adevărat.
2 - Ce e deasupra e la fel cu ce e dedesubt, iar ce e
dedesubt e la fel cu ce e deasupra, pentru a împlini miracolul
unui singur lucru.
3 - Şi după cum toate lucrurile au purces dintr-unul, la fel
toate lucrurile au fost create din acest unic lucru, prin
adaptare.
4 - Soarele îi este tată, luna îi este mamă, vântul 1-a
purtat în pântec, pământul îi este doică.
5 - Este tatăl întregii perfecţiuni a lumii.
6 - Puterea-i fără margini de-I preschimbă în pământ.
7 - Separă pământul de foc, subtilul de grosier, cu
băgare de seamă şi cu judecată.
8 - Urcă absolut înţelept de la pământ la cer şi apoi coboară
din nou pe pământ şi strânge laolaltă puterile lucrurilor supe-
rioare şi a celor inferioare. Astfel dobândi-vei slava întregii
lumi, iar întunericul se va depărta de la tine.
9 - Acesta are mai multă tărie decât tăria însăşi, căci
cuce- reşte orice lucru subtil şi poate pătrunde orice lucru
solid.
10 - Altfel a fost creată lumea.
11 - De aici purced minunile aici înfăţişate.
12 - Iată pentru ce sunt numit Hermes Trismegistus,
având cele trei părţi ale filosofiei lumii întregi.
13 - Ceea ce am avut a spune despre lucrarea soarelui
este complet".
0
ORESTE TEODORESCU
In textele următoare voi încerca să scriu cât mai compre-
hensibil despre ce este kabbala, despre cele zece sephire şi
despre scopul său.
DESPRE KABBALA...

Fericirea, prosperitatea şi împlinirea de sine se dobândesc,

doar printr-o mai mare cunoaştere a lui Dumnezeu.

Kabbalah înseamnă a primi. In jurul acestui corp de texte, cu

virtuţi teologale, filosofice, teologice şi mistice, atât în plan
specu- lativ, cât mai ales în cel operativ, pluteşte un aer de
mister divin şi are, dincolo de puterile încifrate în limbaj,
simboluri şi nume secrete ale Celui Preaînalt şi marea calitate de
a dezvălui aspec- tul feminin al religiei iudaice, care se extinde în
creştinism prin Maria şi în Islam prin Fathima. Să facem puţină
istorie: în ciuda
rădăcinilor ancestrale şi a caracterului suprauman, Kabbala
apare sistematizată şi matemizată abia în anul 1100, într-o
comunitate iniţiatică de evrei din sudul Franţei, fiind purtată peste
Pirinei până în comunităţile de sefarzi din Spania. Sub influenţa
esote- rismului creştin, mai ales cel gnostic, Kabbala va fi
înnobilată de elemente din hermetism, mistică pitagoreică,
neoplatoniciană şi sufită. In 1492, în urma expulzării evereilor din
Spania, majori- tatea kabbaliştilor ajung în Orientul Mijlociu
stabilizându-se, cu precădere în Palestina. Poate, cea mai
celebră regiune de dez- voltare kabbalistică, în secolul al XV-lea,
este satul Safed din Galileea, iar autorul cel mai renumit şi elevat
a fost Moise Cor- dovero, care a scris Livada de rodii, în care
face o sinteză a trei secole de înţelepciune kabbalistică. Opera
sa va fi continuată de
Isaac Luria, cunoscut şi ca Ha-Ari (Leul). Sub influenţa sa, apare
hasidismul, un curent inovator în dogma iudaică, care apare, în
Codul lui Oreste
3
primul rând ca o reacţie la masacrele antisemite de la sfârşitul
secolului al XVII-lea. Filosofía propunea debarasarea de dogmele
rigide şi formele fără conţinut şi propovăduia o mai profundă
aplecare asupra caracterului practic, operativ al Kabbalei şi vene-
rarea lui Dumnezeu în ori ce lucru şi prin ori ce act. Ulterior,
marele umanist Pico Giovanni della Mirandola, în superba sa
Despre demnitatea omului, lucrare ce va avea să influenţeze
toată doctrina Renaşterii, susţine caracterul sacru al Kabbalei,
decla- rând că toate textele vorbesc despre Hristos ca fiu al
Omului şi
al lui Dumnezeu. Kabbala se va universaliza de atunci, devenind
o cale a tuturor neamurilor, prin efortul iniţiatic, intelectual şi
mistic al unor autori non-evrei precum Gottfried Leibniz,
Emanuel Swedemborg, William Blake, Eliphas Levi, Papus. In
epoca modernă, o viziune foarte amplă şi notorie asupra sen-
surilor Kabbalei îi aparţine lui Avraam Isaac Kook, care retre-
zeşte interesul faţă de aceasta spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
Azi, poate cea mai citată abordare livrescă a Kabbalei este
Curente majore în misticismul iudaic, scrisă în 1961 de
Gershom Scholem, părintele studiului academic modern al
Kabbalei.
CE ESTE KABBALA?

înţelegerea şi practicarea învăţăturilor Kabbalei îl binecu-

vântează pe om în lumina conştiinţei cosmice, prin uniunea mis-
tică cu Dumnezeu. Această stare-rai a fost vârsta de aur a
umanităţii, înainte de căderea în păcatul cufundării „în abisul
răului". Scopul final era ieşirea din dualitatea bine-rău şi unirea
cu întregul prin descoperirea naturii feminine a Domnului,
simbo-
lizată, pentru evrei de zeiţa Shekhinah. înaintea apariţiei Kabbalei,
a existat Sefer Yetsirah (Cartea Creaţiei), fundamentală pentru
misticismul iudaic. Aici, Dumnezeu a creat lumea rostind-o,

ORESTE TEODORESCU
printr-o combinaţie de litere şi numere sacre. Aşa apar cele
zece sefiroturi, care emană din tripartiţia incognoscibilă a lui
Dum- nezeu, care precede spaţiul şi timpul, numită Ain, Ain
Soph şi Ain Soph Aur. Remarcăm asemănarea conceptual şi
dogmatică cu treimea din creştinism: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
sau pe cea hindusă: Brahman, Shiva, Vishnu. Kabbalistul Isaac
Luria ex- plică începuturile lumii prin analizarea celor zece
sefiroturi. In spaţiul gol, în vid sau nefiinţă, în vacuitatea lui Ain
Soph a
apărut o Lumină care a început să răspândească razele vieţii prin
cele zece canale spirituale. Unele dintre aceste emanaţii nu au
rezistat în planurile divine şi s-au prăbuşit, colonizând lumi im-
perfecte. Cea mai mare parte a creaţiei a păstrat legătura
neîntreruptă cu conştiinţa universală, însă demonii şi oamenii
au rupt voluntar relaţiile cu întregul, fiind seduşi de individu-
alizare şi separatism. Mântuirea şi reîntoarcerea către Sursă se
face, conform Kabbalei, prin descătuşarea conştiinţei din
închisoarea materiei şi prin redarea scânteilor divine, marelui
foc ceresc, şi aceasta nu este posibilă decât prin respectarea prin-
cipiilor şi legilor divine, printr-o viaţă pioasă şi deplină.
Fiecare sefirot este un atribut şi o expresie arhetipală a lui
Dumnezeu în univers, în creaţie, în natură şi în fiinţe. Totul
izvorăşte din Kether (regatul cerului, coroana cosmică) şi
împlineşte creaţia prin Hokhmah (înţelepciune), Binah (inteli-
genţă), Hesed (iubire), Geburah (putere), Tipheret (frumuseţe),
Netzah (veşnicie), Hod (splendoare), Yesod (temelie) şi
Malkut (regat). Adam Kadmon este restaurat de Shekhinah
(prezenţa divină) şi redevine pe deplin „făcut după chipul şi
asemănarea Elohimilor", adică parte bărbătească şi parte
feme- iască. Să nu uităm că spiritul este androgin, iar fuziunea
om-Dumnezeu se petrece abia după ce adeptul atinge con-
ştiinţa sefiroturilor.
Codul lui Ores te
3
ARMONIZAREA EGOULUI CU SINE
ŞI FUZIONAREA ÎN DUMNEZEIRE
 Câtă binecuvântare să ştii că Dumnezeu dă naştere întregii exis-
tenţe. De la un strop de existenţă, sufletul poate percepe existenţa lui
Dumnezeu, care nu are nici început, nici sfârşit.
MoiSE DE LEON, Cartea Splendorii
Kabbaliştii intuiesc că lumile divine au nevoie de acţiunea
completă a omului pentru că planul Creatorului să-şi împli-
nească potenţialul. Asemenea sfinţilor părinţi, şi exegeţii studiu-
lui sefirelor ştiu că Dumnezeu se oglindeşte în Creaţia Sa şi că
fără noi ar fi incomplet. Nouă ne revine îndatorirea de a medita
şi înţelege sensurile creaţiei şi ale vieţii şi mai ales să risipim mis-
terul gândirii şi al logicii Dumnezeieşti. Einstein, care a studiat
în profunzime Kabbala, a şi scris: „Nu mă interesează cum a
făcut Dumnezeu lumea, ci mai ales cum gândeşte El". Kabbaliştii
ştiu că Logosul primordial este o tripartiţie: gând-rostire-acţiune.
Practica şi înţelegerea Kabbalei te fac să înţelegi, în cele din
urmă că noi suntem doar instrumente ale manifestării divine şi
că putem să ne unim cu Tatăl, în Ain Soph, doar prin renun-
ţarea la ego, la individualitate, adică la persoană. Iată ce scrie
Dov Baer, un maestru hashidic, în secolul al XlII-lea: „Dacă tu
te percepi pe tine însuţi ca pe o entitate, atunci Dumnezeu nu
se poate înveşmânta în tine, pentru că Dumnezeu este infinit".
Prin Kabbala putem trăi împlinirea de sine, ne putem redes-
coperi potenţialul creator de natură divină şi ne putem
reintegra împărăţiei Cereşti conlucrând cu geniile naturii, cu
ierarhiile cereşti de lumină: zei, heruvimi, îngeri, arhangheli,
serafimi,
tronuri. Isaac de Leon afirmă că sufletul este generat de spirit şi-şi
dezvoltă propria conştiinţă în dimensiunea persoanei, pentru că
este incomplet şi trebuie să se desăvârşească în toate dimensiu-
nile. Aşadar, conform învăţăturilor kabbalistice, viaţa pe pământ

ORESTE TEODORESCU
a fost concepută pentru a împlini scopurile tainice ale lui
Dumnezeu. Prin studierea sefiroturilor ajungem la acea auto-
cunoaştere care ne poate elibera din prizonieratul simţurilor
reaşezându-ne în planul arhetipal al ideii care devine
principiu ca să poată genera cauzele născătoare de efecte.
Misterul şi
fascinaţia Kabbalei continuă şi astăzi, dar trebuie ştiut că tradiţia
permitea accesul la învăţăturile secrete doar acelora care,
trecuţi de 40 de ani, erau căsătoriţi şi perfect sănătoşi, întrucât
înţelegerea acestui sistem schimba chiar şi informaţia din ADN
şi fiind o „lucrare a îngerilor lui Dumnezeu pentru fraţii şi suro-
rile lor căzute, dar dornice de reintegrare" poate tulbura omul
inerţial până la a-i provoca nebunia. Aşa îi avertizează kabba-
listul Isaac Akko pe toţi cei care îndrăznesc să bată la poarta
iniţierii: „încearcă să vezi lumina Dumnezeiască, pentru că te-am
adus în oceanul imensităţii. Ai grijă! încearcă să vezi, dar fereş-
te-te să nu te îneci". Pentru o înţelegere temeinică a Kabbalei,
vă recomand următoarele cărţi:
- Esenţa Kabbalei de Daniel C. Matt
- Originile Kabbalei-, Kabbala şi simbolistica ei de
Ghershom Scholem
- Noi perspective asupra Kabbalei de Moshe Idei.
- Kabbalah de Papus
- Omul şi Absolutul după doctrina Kabbalei de Leo Schaya
- Doctrina Kabbalei de Adolph Franck
- Kabbala magică pe înţelesul tuturor de Ted Andrews
- Zoharul
Codul lui Oreste
3
SIDDHARTA

în loc de a nâzui spre înalte culmi spirituale, acceptă viaţa aşa

cum este ea, cu toate provocările ei. Abia atunci vei câştiga putere,
dar mai ales linişte sufletească. Taina constă în unificarea planului
mental cu cel afectiv şi material.

După îndelungi peregrinări, cei doi amici, Siddharta şi

Govinda, află de existenţa unui iluminat, numit Buddha de către
adepţii săi, care are o „înfăţişarea radioasă" şi care „s-a trezit,
atingând starea de nirvana după ce a conştientizat că totul este
guvernat în univers de raportul cauză-efect". întâlnirea cu
Buddha este simplă şi luminoasă. Siddharta vede în interlocutorul
său o fiinţă detaşată de toate chinurile vieţii şi cufundată într-un
zâmbet misterios, „aşa cum numai oamenii care îl înţeleg pe
Dumnezeu, pot avea". Insă Siddharta nu devine discipolul lui
Gautama, fiind încrezător că eliberarea de condiţionări şi
dobândirea „stării de trezire spirituală" nu ne este dată de
maeştri sau de zei, de învăţături sau ritualuri, ci numai de pro-
pria opţiune şi de experienţa individuală pe calea dreaptă. Siddharta
se hotărăşte să mediteze în locuri singuratice. In umbra unei
păduri, are o revelaţie teribilă din care înţelege că până acum s-
a aflat pe un drum greşit, căci dispreţuia lumea fizică pe care o
considera maya (iluzie). Acum, fiind cufundat în contemplarea
pomilor, a cerului, a lunii, a râului care curge necontenit, a
stelelor, nu le-a mai raţionat, n-a mai cugetat conceptual, ci pur
şi simplu „le-a respirat, le-a trăit". A înţeles astfel că setea lui
neostoită pentru înţelepciune şi perfecţiune i-au consumat ener-
gia orbindu-1 să vadă frumuseţea lumii. Cuvintele lui Gautama
aveau să lucreze în structurile profunde ale lui Siddharta şi
foarte curând, viaţa acestuia va cunoaşte o nouă etapă de extin-
dere a conştiinţei.

ORESTE TEODORESCU
SIDDHARTA ŞI... DRAGOSTEA

Viaţa nu este o serie de evenimente, ci o serie de revelaţii despre

adevăr.

După asimilarea lecţiei că lumea este de fapt oglinda în

care ne privim şi că natura nu este un domeniu exterior
persoanei,
ci interior fiinţei, Siddharta porneşte fără ţintă în căutarea trăirii
fiecărei clipe cu intensitate şi adevăr. învăţase de la Gautama că
trecutul moare în fiecare secundă ca să lase loc prezentului, care
se exprimă prin clipă. Eternitatea nu poate fi percepută decât
în clipă. Aici şi acum! Regretele sunt tardive, trecutul nu merită
să fie retrăit. Fiecare secundă declanşează noi şi teribile energii
care vor modela viitorul. Meditând la raportul cauză-efect,
Siddharta intră într-un oraş pestriţ şi colorat, unde întâlneşte
o femeie superbă cu o „gură ca o smochină, abia ieşită din
floare". Fiul brahmanului, înfăşurat în pânze, prăfuit, slab şi
palid din cauza ascezei, cu ochii aprinşi de incandescenţa
trăirilor interioare, rămâne pironit locului. încet, dar infaili-
bil, fiorul dragostei îi revelează lui Siddharta taina universală a
atracţiei polilor opuşi. Dragostea este pentru om ca legea
atracţiei gravitaţionale pentru măr! Neatent la detalii, el nu ob-
servă că femeia era însoţită de mulţi slujitori, că poarta haine
foarte scumpe şi că face parte dintr-o castă foarte influentă.
Cutezător, Siddharta îi propune femeii un schimb: ea să-1
înveţe iubirea, iar el o poate iniţia în „arta de a gândi, de a
posti, de a aştepta şi de a scrie versuri". Fermecătoarea apariţie,
pe nume Kamala îl avertizează că va trebui să se spele, să se
îmbrace frumos, să îşi procure o sumă consistentă de bani dacă
speră să se înfiripe ceva între ei. Dragostea îl va purta pe tânărul
căutător de sensuri într-o lume total diferită de ceea ce expe-
rimentase el până acum. Va începe să lucreze pentru un
negustor; datorită cunoştinţelor şi a înţelepciunii sale premature,
Siddharta Codul lui Oreste
3
va ajunge un om prosper, respectat şi foarte pragmatic. Fără
să-şi dea seama, detaşarea şi înţelepciunea dobândite printre
pelerini şi şamani încep să se destrame ca un fum alb în
bătaia vântului. Farmecele şi viciile lumii materialiste îl
împresoară şi
încep să-1 domine. Va ajunge un epicurian, sedus de jocurile
de noroc, băuturile fine, se va înăspri, plin de trufie şi sete de
pu- tere, va începe să rătăcească în imperiul iluziei şi al
întunericu- lui. După o noapte de orgii, realizează că s-a
transformat într-un viu-mort, că a ajuns mai rău decât toţi ceilalţi
pe care-i compătimea când ducea viaţa de ascet.
ZBUCIUMUL LUI SIDDHARTA

Adevărata linişte sufletească binecuvântează şi luminează pe

acela care a învins cei doi demoni ai egoului: teama şi dorinţa.
Adevărata fericire se întâlneşte doar pe Calea Spirituală. Abia acolo
se poate ieşi din întuneric şi suferinţă, din dualitate.

Dezamăgit de ceea ce a ajuns, scârbit de propriile vicii şi

slăbiciuni, fiul brahmanului fuge din oraş, se hotărăşte să o uite
pe Kamala şi, ajuns în pădure, intră în meditaţie, dorindu-şi
moartea. Adoarme pe malul Gangelui şi-1 visează pe Govinda,
prietenul său din adolescenţă, care-1 provoacă să scormonească
adânc în meandrele vieţii sale şi să regăsească scânteia spiritului
viu care 1-a dirijat către cunoaşterea deplină a sinelui şi a univer-
sului. Siddharta înţelege că nimic nu este întâmplător, că viaţa
este o academie de informaţii şi întâmplări menite să ajute adep-
tul să se înţeleagă pe sine, pe alţii, cerul şi pământul. Astfel, a
tre- buit să străbată lumea simţurilor, să se îmbete cu iluzii şi
dorinţe deşarte, tocmai pentru a înţelege mecanismele care ne ţin
cap- tivi în dimensiunea materială. El a înţeles că nu este
suficient să

ORESTE TEODORESCU
fii un ascet pribeag ca să dobândeşti Nirvana, ci, asemenea lui
Buddha, să faci parte din această lume, fără a fi însă sedus de
formele ei! Se angajează ajutor de luntraş, duce o viaţă modestă,
dar fericită, în mijlocul naturii. Fluviul pe care-1 mângâie cu
vâslele îi vorbeşte şi-1 învaţă aşa cum n-a mai făcut-o până
atunci nici un şaman, nici un pelerin, nici un maestru. In lumina
soare-
lui de dimineaţă, sub cerul albastru brăzdat de păsări jucăuşe,
Siddharta îşi găseşte, în sfârşit, liniştea. Asemenea prietenului
său Gautama, realizează că „s-a trezit!" Intr-o zi, vede pe mal o
femeie simplă ţipând disperată şi un băiat leşinat. Ajuns imediat,
află că cei doi porniseră în căutarea lui Buddha, despre care se
zvonea că este la sfârşitul vieţii şi că băiatul fusese muşcat de
un şarpe. După ce reuşeşte să-1 vindece, Siddharta se uită în
ochii femeii şi tresare imperceptibil. Era Kamala, iubita lui. Abia
atunci Siddharta observă cât de bine i se oglindesc trăsăturile pe
chipul băiatului. Noi sentimente îl învăluie pe căutător.
Dragostea pe care o simte acum nu are nici o legătură cu
desfrâul tinereţii,
ci cu fericirea simplă de a-şi vedea copilul crescând. Realizează că
nici năzuinţele spirituale, nici cufundarea în imperiul simţurilor
nu i-au adus pacea interioară, ci fluviul, atât de blând, de uni-
form şi de tolerant cu toate miile de suflete care-1 parcurg. Iată
ce-i mărturiseşte Siddharta prietenului Govinda: „Singurul lucru
care mă interesează este puterea de a iubi lumea fără a o privi
cu
dispreţ, fără a o urî şi fără a mă urî pe mine însumi - puterea de
a o privi şi de a mă privi pe mine însumi, şi pe toate fiinţele, cu
dragoste, admiraţie şi respect".
SIDDHARTA ŞI HESSE

Prea multe cunoştinţe i-au stat obstacol, prea multe versuri

sfinte, prea multe ritualuri, prea multe tăgăduiri, prea multe fapte
Codul lui Oreste
3
N i strădanii. Fusese plin de aroganţă - mereu cel mai inteligent, cel
mai zelos, mereu cu un pas înaintea celorlalţi, mereu chibzuit şi plin
de spirit, ba preot, ba înţelept. Propriul eu se strecurase în această
preoţie, în această trufie, în această spiritualitate...

Tot de la fluviu, Siddharata învaţă că, deşi existenţa pare un

tumult plin de vârtejuri, un teren ostil în care se confruntă
curente diferite, oameni, locuri, sentimente, gânduri, emoţii atât
de personale şi individualizate, este totuşi expresia aceluiaşi
întreg. Şi fluviul, care însumează mai multe râuri care s-au vărsat
în el din munţi şi păduri diferite, urmează acelaşi curs unic. Ca
şi viaţa! Din această perspectivă, mesajul lui Siddharta este
sim- plu: Dacă vrem să cunoaştem fericirea înţelegerii cerului şi
a pământului, dobândind starea de linişte, sinonimă cu Nirvana
sau Paradisul, nu trebuie să ne mortificăm şi să fugim din şi de
lume, ci să experimentăm tot ceea ce ne oferă viaţa. Fiecare
fracţiune de secundă este încărcată de Dumnezeu cu maximă
sacralitate! Lecţia lui Siddharta avea să-i schimbe fundamental
destinul scriitorului german Herman Hesse. In 1911, călătoreşte
în India unde cunoaşte legenda fiului brahmanului, dar înainte
de a deveni marele scriitor, autorul celebrelor: Klein şi Wagner,
Ultima vară a lui Klingor, Lupul de stepă, Narcis şi Cura de Aur,
Călătorie spre Soare-Răsare şi al capodoperei Jocul cu mărgele de
sticlă se afla în cea mai tenebroasă etapă existenţială. Sărac, abia
dacă îşi putea întreţine cei trei copii, asista neputincios la crizele
de schizofrenie, din ce în ce mai dese, ale soţiei. Când a simţit că
este învins, că viaţa 1-a strivit ca pe un gândac, ceva s-a produs în
fibra sa lăuntrică. S-a hotărât să-şi interneze soţia într-un ospiciu
şi să-şi lase copiii în grija prietenilor, retrăgându-se solitar în
Elveţia. Ziua medita pe malul lacului Lugano şi seara scria. Acolo
a scris nuvela despre Siddharta, amalgamând armonios con-
ceptele taoiste cu cele buddhiste, hinduse, creştine, obţinând un
nou curent de gândire-trăire: găsirea căii personale de trezire
0
ORESTE TEODORESCU
spirituală! Iată cât de admirabil fuzionează spiritele în marea lor
lecţie de viaţă pe care o oferă întotdeauna adepţilor însetaţi de
adevăr şi îndrăgostiţi de lumină!
ÎN CĂUTAREA SENSULUI PROFUND,
PE CALEA SUFISMULUI

Omul nu a fost creat în glumă sau la întâmplare, ci alcătuit

admirabil şi pentru un scop măreţ. Cu toate că nu are formă
veşnică, el trăieşte totuşi veşnic; şi deşi corpul lui este uman şi
pământean, spiritul lui în schimb este semeţ şi divin.
GHAZZALI, Alchimia fericirii

A
In perioada îndoielilor, observăm că nu ne putem sprijini
doar pe dovada simţurilor. De exemplu, când privim cerul, stelele
ni se par nişte puncte de lumină, apoi când deschidem un atlas
cosmic, aflăm că circumferinţa stelei respective este de zece ori
mai mare decât a pământului. Sufiştii, esotericii islamului ştiu şi
ne învaţă şi pe noi, rătăcitorii pe Cale, că raţionamentul persoanei
este depăşit de o altfel de logică, pe treptele înalte de conştiinţă.
Iată ce spune Mahomed, pacea Domnului să fie veşnic asupra
lui:
„Oamenii sunt adormiţi, prin moarte se trezesc".
EXPERIENŢA DIALOGULUI
NEMIJLOCIT CU DUMNEZEU

Oricine va studia această problemă va constata căfericirea este

inevitabil legată de cunoaşterea lui Dumnezeu. Fiecare facultate a
noastră îşi găseşte plăcerea în scopul pentru care a fost creată:
poftele
Codul lui Oreste
1
trupeşti îşi găsesc plăcerea în satisfacerea dorinţei, mânia în
răzbunare, ochiul în admirarea obiectelor frumoase, iar urechea în
iscultarea sunetelor armonioase. Cea mai înaltă funcţie a sufletului
uman este percepţia adevărului; în ea se găseşte aşadar cea mai
mare
desfătare.
GHAZZALI, Alchimia fericirii

Abu Hamid Muhammad ibn Muhamamad al-Ghazzali,

născut în Tus, o regiune din nordul Iranului de astăzi. In 1058,
a fost profesor de jurisprudenţă islamică în Bagdad şi scriitor,
filosof, teolog. Şi-a dedicat întreaga viaţă încercării de a înţelege
lumea şi scopul lui Dumnezeu. In perioada îndoielilor sale, a
scris Izbăvirea de greşeală, în care povesteşte epifania la care
a luat parte. O lumină superbă 1-a învăluit din interior şi într-o
clipă a înţeles că argumentele lui bine sistematizate s-au
destrămat ca un fum în vânt în faţa întâlnirii directe şi atât de in-
time cu Allah cel Preaînalt. După această experienţă mistică în
care a pălăvrăgit cu Dumnezeu: „minte către minte, tată către
fiu", a scris Renaşterea ştiinţelor religioase, în care a analizat,
demitizat şi demontat toate şcolile de gândire teologică şi
filosofică, mai puţin sufismul, care în opinia sa era singura cale
de a „vorbi personal cu Dumnezeu, de a trăi această minunată ex-
perienţă, direct şi fără intermediari". In căutarea sensurilor pro-
funde, Ghazzali va călători în toată Asia Mică propovăduind
doctrinele sufiste, nu foarte tolerate de autorităţile islamice, la fel
de corupte mental şi moral ca şi altele de gen... din diferite religii.
Asemenea lui Tomasso d'Aquino, care pentru catolicism a de-
venit un pilon de bază, după ce în prealabil a fost criticat de con-
fraţi, aşa şi Ghazzali, după întoarcerea din Siria va fi numit
Hujjat-el-Islam, adică Mărturia Islamului. Curând, întreaga
Europă Medievală va lua contact cu lucrările spirituale ale unui
arab pe care l-au numit Algazel...

ORESTE
TEODORESCU
ALCHIMIA FERICIRII (I)
 Existăm pentru a învăţa şi înţelege adevărul despre legătura
tainică dintre noi şi Dumnezeu.
A

In arabă, Kimiya'-yi sa'adat, Alchimia Fericirii este sinteza

cunoaşterii teologice şi filosofice la care a ajuns Ghazzali.
Primele capitole analizează învăţăturile profetului Mahomed,
pacea lui Allah asupra sa. în esenţă, acestea demonstrează că feri-
cirea nu poate fi atinsă în absenţa relaţiei strânse cu Creatorul
nostru şi al lumii, cu Dumnezeu. Există patru predicate alchi-
mice menite să metamorfozeze animalul în om şi omul în înger:
1. Cunoaşterea de sine.
2. Cunoaşterea lui Dumnezeu.
3. Cunoaşterea lumii aşa cum este, în toate formele şi
ener- giile ei.
4. Cunoaşterea lumii de apoi şi a ierarhiilor cereşti.
Asemenea hermetiştior din Antichitate, Ghazzali ştia că nu
ne putem atinge maximul de potenţial dacă nu am trecut prin
procesul cel mai profund de autocunoaştere. La venirea
noastră în această lume am primit de la Dumnezeu o inimă
curată.
„Omul a venit în această lume asemenea unui călător care
vizitează o ţară străină... Şi care de îndată ce îşi va fi satisfăcut
vacanţa se va întoarce în ţinutul său natal." Acestei inimi, căreia
creştinii îi spun suflet este sediul unde trebuie să ne extindem şi
să ne şlefuim conştiinţa. Ghazzali scrie: „Când oamenii se lasă
stăpâniţi de pasiuni e ca şi cum ar lăsa un înger în ghearele unui
câine". Evident, prin analogie, putem înţelege că un spirit disci-
plinat şi animat de dorinţa de înţelegere şi perfecţionare va fi
„asemenea fierului ruginit, care bine lustruit devine oglindă care
va reflecta, apoi lumina divină". Nu trebuie să ne risipim ener-
gia inimii, doar cu preocupările acestei lumi, fără să avem în
vedere legile universale. Când oamenii se desfată folosindu-şi
Codul lui Oreste
3
doar simţurile grosiere, se lasă seduşi de „duhul lumii, pierzând
legătura cu duhul lui Dumenzeu". Ghazzali ştia de ce Hristos a
spus: „Regatul meu nu este din lumea aceasta". Simţurile negu-
vernate de spirit devin malefice. Furia găseşte plăcere în
răzbunare. Prin şlefuirea spirituală, iubirea va găsi plăcere în
toate aspectele vieţii.
CĂILE DOBÂNDIRII FERICIRII

A existat o vreme când nu eram nimic.

Coran

Cunoaşterea sinelui
Să ne întoarcem la predicatele alchimiei lui Ghazzali.
Adevărul rezidă şi străluceşte în cele mai înalte facultăţi
umane. Spiritul nu poate fi liniştit şi senin în afara Adevărului,
pe care nu îl vom găsi în lumea „de afară, ci numai şi numai în
cea dinăuntru". Materialistul, lacomul, desfrânatul, ticălosul cred
că taina fericirii constă în satisfacerea tuturor poftelor. Omul
ideii,
cel pentru care dragostea uneşte Cerul cu Pământul, va descoperi
în sine extazul cunoaşterii - adevărata Gnoză. Extazul misticilor
poate fi cel mai bun exemplu.

Cunoaşterea lui Dumnezeu

Mai devreme, sau mai târziu, va trebui să ne răspundem la
întrebarea pentru ce am fost creaţi, care este sensul nostru în
economia lui Dumnezeu. Prizonierul simţurilor este asemenea
unei furnici care se târăşte pe o pagină scrisă şi care crede că
literele sunt produsul exclusiv al stiloului. Abia după ce plonjezi
în universul interior, poţi înţelege ideea care a generat cuvântul.
Pe vremuri, medicii cunoşteau teologie şi astrologie, şi atunci

ORESTE TEODORESCU
puteau diagnostica atât cauzele mecanice ale bolii, cât şi pe cele
subtile. Ghazzali scrie, asemenea lui Lazarev, că Dumnezeu dă
boli oamenilor cu un scop foarte precis.
Când omul se va prăbuşi în abisul propriei incompetenţe,
când se va simţi ruinat şi năruit de forţe pe care nu le poate
stăpâni se va apropia mai mult de divinitate, în încercarea iniţială
de a înţelege ce i se întâmplă. Există un singur principiu (Allah)
care generează legile cauzale. Omul intră, apoi în raportul cauză-
efect, uitând, din nefericire că în spatele aparenţelor se află
esenţa adevărului. Mulţi ignoră Judecata de Apoi, ca şi cum, dacă
în viaţa aceasta încâlci legea, poţi spera că nu vei fi pedepsit
niciodată. E stupid! Ghazzali, face aici o comparaţie superbă:
„Aceia care nu cred că fiecare om este chemat în faţa lui
Dumnezeu pentru a da socoteală gândurilor, vorbelor şi faptelor
sale este asemenea bol- navilor care, la un moment dat, nu-şi mai
iau medicamentele, gândindu-se că medicului nu-i pasă dacă le
iau sau nu". Este evi- dent că problema nu este preocuparea
medicului pentru trata- mentul pacientului, ci faptul că acesta din
urmă, nesocotind prescripţia, se va autodistruge. Prin rugăciune,
noi nu-1 hrănim pe Dumnezeu cu energie, ci ne reamintim
permanent cine suntem,
de unde venim şi care este menirea noastre aici şi acum.
ALCHIMIA FERICIRII (II)

Voi nu sunteţi îngrădiţi de propriul vostru corp, nici înlănţuiţi

de case şi ogoare. Ceea ce sunteţi voi sălăşluieşte deasupra
muntelui
şi cutreieră pe aripile vântului. Nu este un lucru care se târăşte la
soare pentru a se încălzi şi nici nu-şi sapă vizuini în întuneric pen-
tru a se apăra, ci este un lucru liber, un spirit care învăluie pământul
şi care se mişcă în eter.
KAHIL GLBRAN - Profetul
Codul lui Oreste

Cunoaşterea acestei lumi

Pentru Ghazzali, trupul omului este mijlocul pe care-1
loloseşte sufletul pentru a trece prin viaţă. Sufletul celui înţelept
şi iubitor are grijă de trup, precum pelerinul care în drum spre
Mecca îşi adapă cămila. Insă, dacă zăboveşte prea mult şi prea
.imănunţit în grija pentru animal, vor muri amândoi în deşert,
fără a-şi atinge obiectivul. „Cei care s-au lăsat, fără limită, în voia
plăcerilor lumeşti, în momentul morţii vor fi asemenea celui care
s-a ghiftuit peste măsură cu delicioase merinde, pe care le va vomi-
ta apoi. Gustul delicios a trecut, dar ruşinea a rămas." In sufism,
omul spiritual este asemuit musafirului care mănâncă frugal,
mulţumeşte gazdei, după care pleacă...

Cunoaşterea lumii de apoi

In Coran scrie că sufletele au fost trimise pe pământ pentru
a dobândi cunoaştere şi experienţa. Acestea, speriate de
necunos- cut s-au opus, însă Dumnezeu le-a liniştit asigurându-le
că vor avea toate instrucţiunile pentru a şti cum să trăiască. Insă
su- fletele care s-au decis să încalce legile sau, din ignoranţă, le-
au încălcat au început să rătăcească calea, să-şi uite menirea.
Pentru oamenii care şi-au uitat originea divină, viaţa devine un
infern.
„Iadul îi înconjoară pe infideli." Asemenea apostolului Pavel, şi
Ghazzali ajunge la concluzia că, spre deosebire de animale sau
îngeri care nu-şi pot schimba regnul, rangul şi dimensiunea,
omul prin libertatea sa de alegere poate coborî în animalitate
sau se poate înălţa la Regatul Cerului.
La fel ca toţi marii iniţiaţi, Ghazzali redă religiei sale, islamu-
lui, caracterul viu şi inteligent, combătând reflexele mecanice,
ritualul sărăcit de duh şi desacralizarea credinciosului. In timp ce
Europa Medievală stingea luminile Gnozei, Islamul începea să
fuzioneze cu cele mai importante instituţii ale statului des-
chizând drumul adepţilor spre cunoaştere. Pentru credincioşii,
indiferent de rit, dogmă sau tradiţie, pacea interioară vine după

ORESTE TEODORESCU
acceptarea că în viaţa aceasta suntem turişti şi că peste un timp
ne vom întoarce acasă, în lumea de apoi, acolo de unde emană şi
se întorc toate fiinţele şi lucrurile, adică în LOGOS.
CUM RECUNOŞTI UN OM FERICIT?

Omule, dacă reuşeşti să-ţi înfrânezi dorinţele, atotputernicia te

va locui, ca apa care vine să umple căuşul palmei. Căci în sinea ta
locuieşte fiinţa adevărată, rod al voinţei tale, tu eşti zeul care poţi
deveni.
LYTTON BULWER

1. Este răbdător.
2. Are suflet bun.
3. Nu pofteşte.
4. Nu se grăbeşte.
5. Nu este arogant.
6. Nu este ambiţios şi vanitos.
7. Este mereu calm şi binevoitor.
8. Nu este clevetitor şi calomnios.
9. Iubeşte întotdeauna dreptatea şi adevărul.
10. Este iertător.
11. Ştie cum să păstreze tăcerea.
12. Crede în tot ceea ce spune.
13. Speranţa sa este puternică.
Astfel, dobândind aceste atribute, omul va fuziona într-o
lumină vie pe care o va înţelege pe deplin dacă îl va iubi de
Dum- nezeu, înainte de toate şi dacă îşi va consacra viaţa
dezvoltării spirituale. Vechiul om din carne îşi poate schimba
trupul în lumină fiind altruist, temperat, modest, energic şi tăcut.
Va do- bândi înţelepciunea după ce va fi studiat teoria înaintea
practicii,
Codul lui Oreste

după ce va fi citit vechile cărţi despre spiritualitate şi adevăr.

(land sufletul său va iradia iubire necondiţionată, omului îi vor
creşte aripi. „Fii caritabil cu toate fiinţele, trăieşte în adorarea
constantă a binelui suprem şi numele tău va străluci în Cartea
Vieţii!" (Madathanus)
OMUL DE LUMINĂ

E greu să umbli în lungul unui tăiş ascuţit de brici; înţeleptul

spune că tot atât de greu este şi drumul mântuirii.
UPANISHADE

După ce persoana a întâlnit fiinţa şi a devenit un om nou,

îngropându-şi viciile şi patimile, viaţa sa s-a extins din
existenţă spre fiinţare. Procesul lung prin care mintea, sufletul
şi trupul său au trecut, transformările, evoluţia, experimentarea
divinului
din fiecare îl fac pe omul de lumină să renunţe la faimă şi ambiţii.
Modestia îl va împiedica să se dea pe sine ca exemplu pentru
ceilalţi, dar ştie că va veni o vreme când şi alte suflete ezitante,
triste, temătoare vor fi atrase de lumina privirii şi de blândeţea
vocii sale, asemenea fluturilor seduşi iremediabil de flacăra
lumânării. El nu are bunuri materiale de împărţit, în schimb, el
îţi poate împărtăşi comoara fără preţ pe care o dobândeşte doar
acela care plonjează în viaţa spirituală. Dacă vrei să devii şi tu un
om de lumină începe prin a te elibera de orgoliu, trufie şi vanitate.
Când peste mintea ta se va aşterne seninătatea tăcerii, iar
curiozi- tatea copilărească va înlocui patima bolnăvicioasă, vei
simţi cum te inundă fericirea nejustificată! E o taină, o cale
îngustă. Socrate o ştia, considerăndu-se un prost cu simţul
umorului...

ORESTE TEODORESCU
AFORISME HERMETICE

Tot ceea ce poate fi rezolvat printr-o metodă simplă nu trebuie

încercat printr-o metodă complicată. Nu există decât un singur
adevăr
al cărui existenţă nu are nevoie de vreo dovadă, pentru că acest
adevăr
îşi este sieşi dovadă pentru cei care sunt capabili să-l înţeleagă. De
ce
să avem nevoie de complexitate când căutăm lucruri simple?

Natura trebuie ajutată de artă ori de câte ori îi lipseşte pu-

terea. Orice substanţă devine perfectă, abia după ce a trecut
printr-un proces complex de transformări. Atingerea stării de
graţie devine solidă după ce, în prealabil, persoana a fost
dizol- vată. Nimic nu poate fi îmbunătăţit decât din interiorul
său.
Natura unui copac nu poate fi schimbată prin aranjamentul
crengilor, nici dacă are coroana împodobită, el nu poate fi ame-
liorat decât schimbând compoziţia solului din care-şi extrage
hrana, sau prin altoire. Atenţie, natura se foloseşte de natură, o
înţelege şi o învinge. Există o singură cunoaşterea autentică -
cunoaşterea de sine. Toate fiinţele îşi împlinesc propria existenţă.
Cel care nu cunoaşte mişcarea nu înţelege natura. Natura este
fiica mişcării. Dacă universul va înceta să curgă, întreaga natură
va încremeni. Cel care nu cunoaşte mişcările care se produc în
propriul corp este ca un străin în propria casă. Nimic nu trece de
la o extremă la alta fără ajutorul unei stări intermediare. Un ani-
mal nu poate atinge starea celestă înainte să experimenteze di-
mensiunea umană. Voinţa proprie, care se opune voinţei divine
trebuie să înceteze pentru a lăsa loc luminii providenţiale să
pătrundă în suflet. Cuvintele lui Dumnezeu nu pot fi înţelese
decât de copii. Orice lucru se va reîntoarce la creatorul său.
Ceea ce a fost zămislit din pământ în ţărână se va întoarce, ceea
ce a fost făurit din pulbere de stele se va reîntoarce în astral;
ceea ce este spiritual provine de la Sfântul Duh şi îşi va
recunoaşte casa doar în braţele lui Dumnezeu.
Codul lui Oreste

DESPRE NATURĂ ŞI ÎNGERI

In 1688 se năştea, la Stockolm, Emanuel Swedenborg, cel care

avea să-i inspire profund pe William Blake, Fiodor Dostoievski
şi pe Cari Gustav Jung. Intre 1729 şi 1734, a publicat trei volume
din Opere de filosofie şi mineralogie. Pe când se afla în Olanda, a
trăit câteva experienţe spirituale extraordinar de profunde, ur-
mate apoi de revelaţii mistice şi transcendentale în perioada când
lucra în Anglia. In 1798 îi apare o lucrare fundamentală pentru
esoterism: Arcana Coelestia. Va fi judecat pentru erezie, la
Gothenburg, fiind acuzat pentru lucrarea Adevărata Religie
Creştină, în care dezvoltă o teologie total diferită de cea canonică.
După moartea sa, discipolii au înfiinţat în 1787 Biserica Noului
Ierusalim şi ritul operativ Swedenborg. Opera sa este încununată
prin De Coelo et eius Mirabilibus et de Inferno (Raiul şi Iadul), în
care îşi etalează viziunile despre lumea spirituală. In esenţă, des-
coperă că lumea celestă este la fel de reală ca şi cea laică. Iată
un pasaj din carte, revelator pentru a-i contura tema centrală:
„îngerii sunt uimiţi când aud că există practic oameni care pun
totul pe seama naturii şi nimic pe seama Fiinţei Divine, oameni
care cred că trupurile lor, unde se contopesc atâtea minuni
cereşti, sunt modelate doar de natură - care cred că raţiunea are
ca sursă tot natura. Dar, de şi-ar înălţa puţin minţile, ar putea
vedea că aseme-
nea lucruri ne sunt date de Fiinţa Divină, şi nu de natură; că
natura a fost creată doar pentru a înveşmânta ceea ce este spiri-
tual, şi pentru a-1 prezenta, drept echivalentul ei, pe cea mai de jos
treaptă a ordinii. îngerii îi compară pe aceşti oameni cu bufniţele,
care văd în întuneric, dar nu văd în lumină."
0
ORESTE TEODORESCU
harta ŞI STRUCTURA
RAIULUI

Experienţele transcendentale şi trăirile interioare ale lui

Swedeuborg contrazic mitul că Paradisul este o peninsulă de
nori, amorfă şi decorată kitch în care nişte îngeraşi rubensieni
dau fără de sens din aripioare, gudurându-se la picioarele tronu-
lui Celui Preaînalt. Dimpotrivă, viziunea raiului conturează un
tărâm, o lume organizată şi ierarhizată pe diferite niveluri, regiuni
şi comunităţi. Cu un spirit ştiinţific şi o putere de sinteză, uimi-
toare, Swedenborg cartografiază viaţa cerească după cum urmează:
- Raiul este compus din două dimensiuni: împărăţia
Cerească şi cea Spirituală. îngerii din dimensiunea celestă au o
conştiinţă superioară, direct conectată la LOGOS. Cei din
împărăţia spirituală sunt animaţi în primul rând de dragostea
faţă de aproape, iubirea lui Dumnezeu este un proces al
gândirii şi al memoriei.
- Sunt, de fapt, trei ceruri: cel lăuntric, cel intermediar şi
cerul exterior. Aceasta este, de fapt, şi matricea mentală şi
spiri- tuală a omului. Suntem aşadar o expresie a configuraţiei
raiului. Dincolo de Porţi, suntem aşteptaţi de îngerii din cerul
exterior, sau cel intermediar, în funcţie de raportările noastre,
din timpul vieţii la Bine, Adevăr şi Frumos. Cei care ajung în
cerul interior s-au mântuit, au fuzionat cu prima lumină, au
cunoscut Calea, Adevărul şi Viaţa.
- Raiul fiinţează în unitate, îmbinând toate elementele şi
totodată reflectându-se în fiecare element. „Dumnezeu se reve-
lează Sieşi oglindindu-se în cioburile creaţiei". Fiecare comuni-
tate este expresia raiului într-o formă mai restrânsă. Aici se
aplică principiul divin: „cu toţii Unu suntem".
 - Lumina raiului are intensitatea fiecărei comunităţi. Spre
centrul raiului, ea devine din ce în ce mai pură, înspre cercurile
ex- terioare, luinina devine lăptoasă, totul pare mai înceţoşat, însă
se află scăldat în lumina divină, mult mai pregnant decât pe
pământ. Codul lui Oreste
25
- Există vămi între ceruri. Şi aici este nevoie de evoluţie, de
extindere a conştiinţei ca să poţi trece de la un cer la altul.
Dacă încerci să arzi etapele, te vei confrunta cu suferinţa.
- Fiind un tărâm al iubirii necondiţionate şi pure, raiul nu
admite decât adevărul. Spiritele nu pot avea secrete. „în rai nu-
ţi poţi ascunde afecţiunile". Aici definitoriu este verbul a fiinţa.
Cele precum a avea sau nu nu au nici o importanţă.
- Raiul este structurat ca o comunitate, ca o ţară cu zone
urbane şi rurale, de aici şi fraza lui Isus „în casa Tatălui Meu
sunt multe locaşuri" (Ioan 14:2)
DESPRE ÎNGERI

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea

Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
MATEI 6:33

In „călătoria" sa interioară, Swedenborg a purtat lungi şi

foarte interesante conversaţii cu îngerii, de la care a aflat câtă
tristeţe îi înconjoară pe locuitorii cerurilor când văd în ce oarbă
ignoranţă trăiesc oamenii pe pământ, şi cât de vagi şi
insuficiente cunoştinţe au despre viaţa spirituală. Mai ales
intelectualii care
şi-au construit un univers bazat doar pe percepţiile senzoriale şi
nu şi-au şlefuit cele două diamante interioare: intuiţia şi imagi-
naţia sunt atât de neîncrezători în ierarhiile cosmice. Viziunile
sale din Raiul şi Iadul continuă:
- îngerii sunt la fel de egocentrici ca oamenii şi se îndepăr-
tează, pentru o vreme, de Tatăl Creator din dorinţa de a se
indi-
A
vidualiza. Şi ei traversează stări precum plăcere sau invers. In
funcţie de distanţa faţă de Sursă. Când sunt cuprinşi de ispitele
250
ORESTE TEODORESCU
HARTA ŞI STRUCTURA RAIULUI

Experienţele transcendentale şi trăirile interioare ale lui

Swedenborg contrazic mitul că Paradisul este o peninsulă de
nori, amorfă şi decorată kitch în care nişte îngeraşi rubensieni
dau fără de sens din aripioare, gudurându-se la picioarele tronu-
lui Celui Preaînalt. Dimpotrivă, viziunea raiului conturează un
tărâm, o lume organizată şi ierarhizată pe diferite niveluri, regiuni
şi comunităţi. Cu un spirit ştiinţific şi o putere de sinteză, uimi-
toare, Swedenborg cartografiază viaţa cerească după cum urmează:
- Raiul este compus din două dimensiuni: împărăţia
Cerească şi cea Spirituală. îngerii din dimensiunea celestă au o
conştiinţă superioară, direct conectată la LOGOS. Cei din
împărăţia spirituală sunt animaţi în primul rând de dragostea
faţă de aproape, iubirea lui Dumnezeu este un proces al
gândirii şi al memoriei.
- Sunt, de fapt, trei ceruri: cel lăuntric, cel intermediar şi
cerul exterior. Aceasta este, de fapt, şi matricea mentală şi
spiri- tuală a omului. Suntem aşadar o expresie a configuraţiei
raiului. Dincolo de Porţi, suntem aşteptaţi de îngerii din cerul
exterior, sau cel intermediar, în funcţie de raportările noastre,
din timpul vieţii la Bine, Adevăr şi Frumos. Cei care ajung în
cerul interior s-au mântuit, au fuzionat cu prima lumină, au
cunoscut Calea, Adevărul şi Viaţa.
- Raiul fiinţează în unitate, îmbinând toate elementele şi
totodată reflectându-se în fiecare element. „Dumnezeu se reve-
lează Sieşi oglindindu-se în cioburile creaţiei". Fiecare comuni-
tate este expresia raiului într-o formă mai restrânsă. Aici se
aplică principiul divin: „cu toţii Unu suntem".
- Lumina raiului are intensitatea fiecărei comunităţi. Spre
centrul raiului, ea devine din ce în ce mai pură, înspre cercurile
ex- terioare, lumina devine lăptoasă, totul pare mai înceţoşat, însă
se află scăldat în lumina divină, mult mai pregnant decât pe
pământ. Codul lui Oreste
25
 - Există vămi între ceruri. Şi aici este nevoie de evoluţie, de
extindere a conştiinţei ca să poţi trece de la un cer la altul.
Dacă încerci să arzi etapele, te vei confrunta cu suferinţa.
- Fiind un tărâm al iubirii necondiţionate şi pure, raiul nu
admite decât adevărul. Spiritele nu pot avea secrete. „în rai nu-
ţi poţi ascunde afecţiunile". Aici definitoriu este verbul a fiinţa.
Cele precum a avea sau nu nu au nici o importanţă.
- Raiul este structurat ca o comunitate, ca o ţară cu zone
urbane şi rurale, de aici şi fraza lui Isus „în casa Tatălui Meu
sunt multe locaşuri" (Ioan 14:2)
DESPRE ÎNGERI

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea

Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
MATEI 6:33

In „călătoria" sa interioară, Swedenborg a purtat lungi şi

foarte interesante conversaţii cu îngerii, de la care a aflat câtă
tristeţe îi înconjoară pe locuitorii cerurilor când văd în ce oarbă
ignoranţă trăiesc oamenii pe pământ, şi cât de vagi şi
insuficiente cunoştinţe au despre viaţa spirituală. Mai ales
intelectualii care
şi-au construit un univers bazat doar pe percepţiile senzoriale şi
nu şi-au şlefuit cele două diamante interioare: intuiţia şi imagi-
naţia sunt atât de neîncrezători în ierarhiile cosmice. Viziunile
sale din Raiul şi Iadul continuă:
- îngerii sunt la fel de egocentrici ca oamenii şi se îndepăr-
tează, pentru o vreme, de Tatăl Creator din dorinţa de a se
indi- vidualiza. Şi ei traversează stări precum plăcere sau
invers. In funcţie de distanţa faţă de Sursă. Când sunt cuprinşi
de ispitele 25
ORESTE TEODORESCU
egoului, îngerii sunt deprimaţi „iar Raiul se ţine departe de
rătăcirea lor".
- Puterea angelică este direct proporţională cu capacitatea
de a admite că ea vine de la Dumnezeu şi nu de la sine.
- Vestimentaţia îngerilor corespunde gradului de
evoluţie spirituală. Cu cât se apropie mai mult de fuzionarea
cu Dum-
nezeu, cu atât hainele devin mai luminoase. In iad, îngerii căzuţi
sunt înveşmântaţi în zdrenţe.
- Comunităţile angelice se formează în funcţie de
aceeaşi vibraţie pe principiul „cine se aseamănă se adună".
- Locuinţele lor au grădini superbe şi acest fapt poate explica
de ce pe pământ, grădinile simbolizează frumuseţea şi pacea
raiului.
- Poporul ceresc se raportează vag la spaţiu şi timp, pe
care nu le înţeleg ca noi. Dacă pentru om totul se desfăşoară în
frag- mente temporale şi este limitat în acţiunile sale atât de
corp cât şi de spaţiu, pentru înger „eternitatea este o stare
infinită, nu un timp infinit". Aşadar, îngerii transcend spaţiul şi
timpul.
PORŢILE RAIULUI ŞI PORŢILE IADULUI

Să ridici ochii la ceruri, când toţi oamenii privesc în pământ, nu

este uşor. Să adori îngerii Luminii, când toţi oamenii adoră faima
şi bogăţiile, nu este uşor. Dar cel mai dificil lucru dintre toate este de
a gândi cum gândesc îngerii şi de a acţiona ca îngerii.
Evanghelia Eseniană

Pentru Swedenborg şi adepţii săi, poarta de intrare în Rai

este iubirea necondiţionată şi totală pentru întreaga creaţie a lui
Dumnezeu. Interesant, dar şi în Iad se intră prin iubire, însă
printr-o formă egoistă, meschină, mincinoasă. „Cei care se iubesc
pe ei înşişi mai mult decât iubesc Binele şi Adevărul se trezesc
Codul lui Or este
253
cuprinşi de întuneric!" Fiinţele de pe pământ, spre deosebire de
îngeri, sunt înzestrate şi ele cu porţi, dar prin care intră
Dumnezeu şi iese Satan. De aceea, creştinii autentici spun la
botez: „M-am lepădat de Satana, m-am unit cu Hristos, mă lepăd
de Satana, mă unesc cu Hristos..." Divinitatea din fiecare ne
hrăneşte cu in- teligenţă, înţelepciune, iubire, frumos, armonie,
linişte şi pace şi nu cere în schimb decât ceea ce a rostit Hristos:
„Iubeşte pe Dumnezeul tău (adică din tine) cu toată fiinţa ta, din
tot cugetul
şi aproapele ca pe tine însuţi!" Noi avem intenţia şi libertatea de
.1 opta. Un alt mare esoterist, Martinez de Pasqualy, în al său
Tratat de reintegrare al tuturor fiinţelor scrie despre faptul că
Dumnezeu nu a încetat niciodată dialogul cu noi, ci noi, prin in-
dividualizare, am ales să ieşim din El, şi, uneori, chiar să nu-1
mai ascultăm. Chiar aşa, de ce mai este valabilă anecdota: „Când
vorbeşti tu cu Dumnezeu se numeşte rugăciune, iar când
vorbeşte El cu tine, medicii îi spun schizofrenie?" In Raiul şi
Iadul, un accent important este pus pe „dragostea care ne gu-
vernează" , căci ea reprezintă paşaportul nostru, fie pentru Cer,
fie pentru Pământ, fie pentru Iad.
ACCESUL ÎN RAI

Pace vă aduc vouă copiii Mei, Pacea inşeptită a Maicii Pămân-

teşti şi a Tatălui Ceresc. Pace aduc corpului vostru, Pacea călăuzită
de îngerul Puterii, Pace aduc inimii voastre, Pace călăuzită de
îngerul
Iubirii. Pace aduc minţii voastre, Pace călăuzită de îngerul înţe-
lepciunii. Prin îngerii Puterii, Iubirii şi înţelepciunii veţi străbate
cele şapte Căi ale Grădinii infinite, şi corpul, inima şi mintea voastră
vor fi o Unitate în zborul Sacru către Marea Cerească a Păcii.
25
ORESTE TEODORESCU
Swedenborg surprinde din nou credinciosul canonic şi osifi-
cat în dogme sterile când se îndoieşte că asceţii sau pustnicii
sunt privilegiaţi în Rai. Dimpotrivă, suedezul le reproşează
acestora
că sunt prea posomorâţi, prea posaci, prea înneguraţi şi proiectaţi
asupra propriei mântuiri, dar vag interesat de soarta celorlalţi. In
ciuda clişeelor religioase, cum că bogatul, modernul, dinamicul,
cel care se desfată cu mâncăruri şi băuturi fine n-ar putea accesa
Regatul Cerului, Swedenborg scrie că „Doar conştiinţa este cea
care deschide, sau nu porţile raiului". Asemenea părinţilor orto-
doxiei, şi el crede că „oamenii pot fi formaţi pentru rai, numai pe
pământ, dobândindu-şi curăţenia spirituală". Taina nu este să fugi
de lume, în singurătate şi asceză, ci tocmai aceea de a plonja în
abisurile vieţii, în tumulturile şi vârtejurile sale pentru a le ordona,
pentru a le găsi sensul cel bun. Orgoliul şi dragostea vanitoasă,
simbolizate de omul bogat din parabola christică: „Mai degrabă
intră cămila prin urechea acului decât bogatul în împărăţia
Domnului", nu vor fi niciodată pe placul lui Dumnezeu, în timp
ce smerenia, simplitatea şi cugetul omului obişnuit îl vor face să
treacă mult mai uşor în lumea spirituală.
Viziunile lui Emanuel Swedenborg au sedus şi căpătat aten-
ţia contemporaneităţii sale, mai ales după un incident petrecut la
Gothenburg. Aflat cu prietenii la cină, a intrat într-o stare scurtă
de detaşare faţă de concret şi a anunţat livid că la Stockholm a
izbucnit un incendiu devastator. Două zile mai târziu (între
Gothenburg şi capitala Suediei sunt aproximativ 500 km), un
mesager a adus trista veste. Deşi, viziunile sale au intrat în
opoziţie cu dogmele bisericeşti, formaţia ştiinţifică şi elevarea
propriei conştiinţe l-au făcut pe Swedenborg să strălucească în
pantheonul marilor maeştri spirituali.
Codul lui Oreste
25
FORŢĂ VS PUTERE

Bunăstarea sufletului este adevăratul ţel al experienţei umane.

GARY ZUKAV, Sălaşul sufletului

Intuiţia celui aflat pe o cale spirituală îl face să înţeleagă că

viziunea asupra universului, a lui Dumnezeu şi a realităţilor
superioare, se formează dincolo de personalitate. Dacă cen-
tralizăm filosofiile lui Richard Bucke din Conştiinţa cosmică, a
lui Cari Gustav Jung din Amintiri, vise, reflecţii, James Hilman
din Codul sufletesc, Michael Newton din Călătoria sufletelor,
Scarlat Demetrescu, Din tainele vieţii şi ale universului,
Bogdan
Petriceicu Hasdeu, Sic Cogito şi conceptele despre religie şi Dum-
nezeu ale lui Albert Einstein, putem trage o singură concluzie:
Singura putere care transcende moartea se află însămânţată în
conştiinţă, al cărei sediu este sufletul. După ce depăşim marele
teritoriu al simţurilor şi plonjăm în descifrarea universului in-
terior, devenind o fiinţă multisenzorială, cunoştinţele noastre
despre univers, principii, cauze şi efecte se lărgesc,
prefigurân- du-ne zorii mântuirii. Şi pentru că pomenisem
despre putere, trebuie să înţelegem clar, diferenţa dintre ea şi
forţă. In lumea exterioară guvernată de văz, auz, miros, pipăit,
gust, abilitatea de a supravieţui este considerată virtutea
principală. Teama de
moarte, de eşec, de fapt, ansamblul tuturor fricilor noastre carac-
terizează relaţiile dintre semeni şi reprezintă predicatele psi-
hologiei. Capacitatea de modificare şi control a mediului
exterior, precum şi tehnicile de manipulare a oamenilor, a siste-
melor economice, sociale creează ascendentul „omului puter-
nic", însă, dacă ne gândim că marile personalităţi ale istoriei,
marii maeştri spirituali, sfinţii, prorocii sau profeţii, bine-
făcătorii umanităţii nu au fost deloc înarmaţi cu putere exte-
rioară, putem face diferenţa dintre forţa prin care supunem
materia şi puterea prin care dobândim control asupra spiritu-
lui. Zucav scrie: „Perceperea puterii ca fiind exterioară
25
ORESTE TEODORESCU
scindează psihicul indiferent dacă este psihicul individului, al
comunităţii, al naţiunii sau al lumii".
IGNORANTUL ŞI ÎNŢELEPTUL

Când alegi energia sufletului tău - când alegi să creezi cu

intenţia de a iubi, de a ierta, de a fi smerit şi transparent - atunci
câştigi cu adevărat putere!

Sufletul îşi cunoaşte menirea pe pământ, înainte de a se în-

trupa, însă aceasta este uitată când se trezeşte la viaţa
materială, tocmai pentru a permite liberului arbitru să şlefuiască
piatra
brută. Personalitatea ne apare odată cu trupul şi moare odată
cu el. După desfacere sufletul înveşmântat în corpuri eterice şi
as- trale se reîntoarce depozitând toată conştiinţa deprinsă în
timpul vieţii în regatul spiritual, ea putând fi accesată în Cronica
Akasha. Dacă personalitatea are preferinţe, sufletul este animat
de intenţii pe care le doreşte împlinite, asemenea expresiei:
„după sufletul meu"; „e ceva pe sufletul meu" etc... Când
preferinţele persoanei intră în contradicţie cu necesităţile
sufletului, se pro- duce boala, suferinţa, neajunsul. Ignorantul se
va lăsa sedus de patimile efemere ale personalităţii şi-şi va
consuma întreaga ener- gie adunând „cioburi colorate de sticlă",
pe când înţeleptul, lăsându-şi sufletul să-şi urmeze calea, îşi va
transforma „viaţa
într-un vitraliu!" Sentimentele negative precum frica, furia,
lăcomia, indiferenţa, depresia sunt experimentate doar de per-
soană. Când omul a fuzionat cu Fiinţa, iar sufletul său devine
conştient că există un spirit universal şi divin care generează
viaţa în imensitatea ei de forme, devine apt să iasă din dualitate,
din conflict şi să înţeleagă sensurile existenţei. Puterea vine din
nece- sităţile sufletului de a-şi atinge intenţiile. înţeleptul îşi
uneşte Codul lui Oreste
25
persoana cu fiinţa şi le mediază pe amândouă să urmărească
acelaşi scop, ignorantul se va lăsa târât de iluziile personalităţii
sale, îşi va consuma energia vitală alergând ca disperatul pe un
drum la al cărui capăt se deschide abisul...
O NOUÁ FILOSOFIE CROMATICĂ
ASUPRA EVOLUŢIEI UMANITĂŢII

Ken Wilber, în O teorie despre tot şi toate. O viziune inte-

grală pentru afaceri, politică, ştiinţă şi spiritualitate, scrie
despre cromatica pe spirala conştiinţei: „Nivelul albastru nu
suportă nici impulsivitatea roşului, nici individualismul
portocaliului.
Individualismul portocaliu crede că nivelul albastru aparţine
fraierilor, iar egalitarismul verdelui este slab şi curtenitor. Egali-
tarismul verdelui nu vede cu ochi buni superioritatea şi clasarea
valorilor, imaginile grandioase, ierarhiile, sau orice pare autori-
tarist". Vedem aşadar că nici unul dintre nivelurile cromatice
nu le poate aprecia pe celelalte, fiecare încercând să-şi impună
sistemul de valori şi filosofia de funcţionare. Verzii, de exem-
plu, consideră că lumea trebuie să fie pluralistă şi multiculturală
necondiţionată de nici un fel de tradiţii. Neagă ierarhiile so-
cial-culturale pentru că se consideră egalitarişti, dar prin respin-
gerea direcţiilor albastre şi portocalii, se opun extinderii
conştiinţei, neagă chiar principiul dezvoltării în spirală.
Negând, nu se deosebesc prea mult de fundamentalişti. Ideea
spiralei evolutive este că fiecare stadiu trebuie parcurs atât de
individ, de societate, cât şi de cultură, ca să poată trece la
sta- diul următor. Aşadar, este nevoie de detaşare şi de
asimilarea holistică a tuturor predicatelor cromatice. Teoriei lui
Don
Beck şi Christopher Cowan, Wilber adaugă alte două puncte de
25
ORESTE TEODORESCU
vedere pentru a înţelege şi mai bine întreaga spirală a dez-
voltării umane:
- Galben (integrator) care preia ce este mai bun din fiecare
culoare pentru a putea construi o persoană/societate
funcţională.
- Turcoaz (holistic) care acceptă unitatea în diversitatea
formelor, dând valoare fiecărei faţete a existenţei pe
componente materiale şi spirituale.
Abia la aceste două niveluri, se poate vedea imaginea de
ansamblu a evoluţiei şi dezvoltării umanităţii în întregul său, ca
fiind un singur popor de pământeni hrăniţi de energiile
aceluiaşi cer şi ale aceluiaşi pământ. Aici se mulează foarte
bine pe psi- hologia transpersonală şi mai ales pe nonsferă. In
viziunea lui Teilhard de Chardin, nonsfera este sfera gândurilor
omenirii, un melanj între termenul grecesc voua care
înseamnă înţelep-
ciune şi sferă, precum şi pe viziunile integraliste ale lui
Mahatma Gandhi şi Nelson Mandela care au căutat bunăstarea
întregului, nu numai a grupurilor etnice din care făceau parte.
ŞTIINŢĂ ŞI RELIGIE

Felul în care ne raportăm tradiţional la ştiinţă şi religie se

poate asemăna cu modul în care privim o clădire cu multe etaje.
Ştiinţa va defini etajele inferioare, religiei revenindu-i cele su-
perioare. Intorcându-ne însă la conceptul grecesc Kosmos,
vedem holistic şi interpretăm integralist realitatea. Există, deo-
potrivă, o explicaţie ştiinţifică a tuturor fenomenelor şi una
mistică. Wilber, în cartea sa, dă exemplul unui tip care
meditează, conectat la encefalograf. Aparatul indică modifi-
cările undelor cerebrale, în tip ce omul cufundat în interiorul
fiinţei sale percepe experienţa ca pe o extindere a conştiinţei.
Iată ce frumos scrie Wilber: „Spiritualitatea profundă este în
Codul lui Oreste
25
parte, o ştiinţa extinsă a posibilităţilor adiacente ale poten-
ţialului uman".
 Prin urmare, ştiinţa şi religia sunt expresii ale adevărului şi
nu sunt deloc contradictorii, ci complementare. A nega aceasta
ar fi ca şi cum un ţăran ar striga în gura mare că universul se
opreşte unde se termină gardul curţii sale, sau cum ar spune
un bebeluş că lumea se reduce doar la ce vede şi înţelege el.
Revenind la Kosmos şi înţelegând că tot ceea ce se vede este
o consecinţă a ceea ce nu se vede, am şti că iniţial totul este men-
tal, iar energiile create se vor condiţiona până când vor ajunge
aglomerare atomică, ca aerul, aglomerare celulară, ca trupul sau
aglomerare moleculară ca zidul...
O BIOGRAFIE MODEL: MAICA TEREZA

Sărăcia din Occident este o altfel de sărăcie - nu numai o

sărăcie a singurătăţii, ci şi una a spiritualităţii.
MAICA TEREZA

Purtând numele religios al Sfintei Tereza de Lisieux, dar

având caracterul puternic şi dârzenia Terezei de Avila care a fon-
dat 17 mănăstiri spaniole, Maica Tereza îşi începe misiunea spi-
rituală, relativ târziu. In viaţa profană a fost timp de 20 de ani
învăţătoare, apoi directoare de şcoală. In jurul vârstei de 40 de
ani, undeva la periferiile Calcuttei, îşi ia crucea în spinare,
pornind, alături de Misionarele Carităţii, pe Golgota răspândirii
iubirii necondiţionate şi a blândeţii lui Dumnezeu pe cărările
prăfuite ale unei umanităţi amorţite, angoasate şi din ce în ce mai
deprimate. Cu o putere şi eficienţă miraculoase, Maica Tereza
ajunge să-şi răspândească organizaţia pe fiecare continent.
Harul
şi charisma acestei femei extraordinare ajung publice în 1969, după
20
ORESTE TEODORESCU
vizionarea documentarului lui Thomas Malcom Muggeridge, jur-
nalist britanic, atras iniţial de comunism şi care la 79 de ani se
converteşte la catolicism, după ce cu un an în urmă îi luase
primul interviu Maicii Terza. Filmul s-a numit Something Beau-
tiful for God. In scurt timp, figura măicuţei ajunge la fel de no-
torie şi de iubită ca a prinţesei Diana şi, la fel ca ea, devine
controversată după moarte. Un cu totul alt unghi de abordare a
biografiei şi a acţiunilor Maicii Tereza îi aparţine scriitorului
american Christopher Eric Hitchens care o critică vehement
acuzând-o de ipocrizie, manipulare şi fundamentalism. Este in-
teresant de cunoscut ambele faţete ale celei mai celebre
călugăriţe catolice a secolului XX, ştiind foarte bine că „pomul se
judecă
după roadele pe care le dă!" Hitchens îi impută Maicii Tereza că
a ţinut întotdeauna partea celor mai conservatoare şi rigide forţe
politice din ţara în care ordinul Misionarele Carităţii activau la
ordinul ei. L-a lăudat pe dictatorul albanez Enver Hodja, a fost
prietena cu „Papa Doc", François Duvalier, tiranul care a con-
dus Haiti într-un regim corupt, autoritar şi terorist, acuzat de
asasinarea a 30 000 de oameni. Insă, în ciuda acestor puncte
diferite de abordare a personalităţii acestei femei micuţe şi
smerite care a strâns mâna miilor de leproşi, care a mângâiat
copii abuzaţi, toxicomani, care a militat pentru dezarmare şi pen-
tru solidaritatea ţărilor bogate cu cele din lumea a treia şi a
patra, biografia Maicii Tereza este impresionantă şi
mobilizatoare, iar poveştile sale din Calea Modestiei devin un
ghid spiritual al com- pasiunii şi al iubirii semenilor. Crezul
albanezei pe nume Agnes Gonxha Bojaxhiu, născută la Skopje
în 1910, şi care trece Din- colo de Porţi în 1997 având numele
de Maica Tereza, a fost:
„Fructul tăcerii este rugăciunea. Fructul rugăciunii este credinţa.
Fructul credinţei este iubirea. Fructul iubirii este slujirea. Fruc-
tul slujirii este pacea!" In continuare ne vom ocupa de Calea
Modestiei, care nu este scrisă integral de maică, ci compilată
de Codul lui Oreste
2
I .ucinda Vardey, care şi-a petrecut un timp alături de călugării
şi i ălugăriţele din ordinul condus de Tereza.

SĂRACĂ PE PĂMÂNT,
DAR PLINĂ DE COMORI ÎN CER

Iubeşte până te doare.

MAICA TEREZA
A

Biografia Maicii Tereza este surprinzătoare. In prima

parte a vieţii, nimic din gesturile şi activităţile ei cotidiene nu
trădau înclinarea către credinţă şi slujire. Cea mai mică dintre
cei trei copii, Agnes creşte şi de dezvoltă într-un decor
burghez şi un
mediu conservator. In 1946, după câţiva ani de experienţă în
mij- locul celor mai săraci oameni de pe pământ, în Calcutta-
India, aude chemarea de a începe slujirea semenilor nevoiaşi. In
1950 fondează ordinul Misionarele Carităţii, iar în 1966 Fraţii
Mision- ari ai Carităţii. Intre 1970-1980, Maica Tereza a deschis,
în peste o sută de ţări, misiuni caritabile care se întind din
Bogota până
la Los Angeles şi din Tokio până la Port-au-Prince, aziluri pen-
tru bătrâni, cămine pentru copiii abandonaţi şi abuzaţi, centre
medicale pentru leproşi, bolnavi de TBC, bolnavi psihic, toxico-
mani. In ciuda declinului constant pe care-1 traversează Biserica
Catolică, misiunea Maicii Tereza este continuată cu succes şi
astăzi de către Misionarele Carităţii. In Calea Modestiei îşi amin-
teşte prima vizită făcută la o cantină pentru săraci din Londra şi
replica primită de la un homeless care avea să-i întărească convin-
gerea în rolul sfânt pe care-1 primise de la Dumnezeu. Când s-a
aplecat să-i întindă mâna, bătrânul zdrenţăros cu lacrimi în ochi
i-a spus: „De mult timp nu am mai simţit căldura unei mâini
întinse..." Aşa a înţeles Maica Tereza că cei aflaţi în nevoie nu
2
ORESTE TEODORESCU
veneau către ea împinşi de foame, ci mai ales din sete de iubire,
din dorinţa de a găsi linişte sufletească şi căldura umană. Vocaţia
măicuţei nu a constat în a desluşi cum şi în ce condiţii trăiesc
săracii, ci mai degrabă să le permită dreptul la demnitate,
decenţă şi onoare. „Există mulţi oameni pe lume care mor pentru
un colţ de pâine, dar există şi mai mulţi care mor pentru un strop
de iu- bire..." Spre deosebire de asistenţii sociali, călugăriţele
ordinului depun un jurământ de sărăcie, bizuindu-se doar pe
pronia cerească. Ele nu au voie să deţină decât două rânduri de
veşminte, două perechi de sandale, o găleată, o farfurie de metal
şi aşternuturi. Dacă nu ar traversa fiecare experienţa pauperităţii,
călugăriţele din Misionarele Carităţii nu ar înţelege sacrificiul pe
care însuşi Dumnezeu 1-a săvârşit întrupându-se în Om şi
suferind pe Cruce toate nedreptăţile lumii. Crezul voluntarilor
ordinului şi filosofía de viaţă a Maicii Tereza au impus unei lumi
zguduite de violenţă, tulburată de lăcomie şi cuprinsă de angoase
un adevăr spiritual: „Salvându-i pe alţii, te salvezi pe tine însuţi!"
CÂND DUMNEZEU DEVINE
ALCHIMIST...

După părerea mea, nu vom reuşi niciodată să ne cunoaştem pe

deplin, dacă nu vom căuta să-l cunoaştem pe Dumnezeu: gândindu-
ne
la măreţia Lui, ne vom gândi apoi la josnicia noastră; uitându-ne
la puritatea Lui, vom vedea spurcăciunea noastră...
TEREZA DE AVILA

A
Intr-o Spanie roasă de Inchiziţie precum sfoara unsă cu seu,
de şobolani, când fumul rugurilor spurcau norii albi, Tereza de
Cepeda y Ahumada simte chemarea călugăriei. Ignorând dorinţa
familiei de a se mărita, se retrage la Mănăstirea întrupării

Codul lui Oreste

23
Domnului, aparţinând Ordinului Carmelitelor. Pe fundalul
coruperii eticii, moralei şi adevăratei credinţe în Isus Hristos,
Terezei de Avila i se dă să experimenteze viziuni, stări de extaz,
trăiri mistice care aveau s-o transforme rapid într-un soi de
celebritate locală. In epocă, asemenea abateri de la conduita
nor- mală erau foarte strict şi minuţios anchetate de către
inchizitorii
care suspectau că aceste conversaţii interioare se făceau cu Satan,
nu cu Dumnezeu, însă Tereza a avut norocul ca investigatorii să
concludă autenticitatea experienţelor sale spirituale.
In liniştea cămăruţei sale, animată de vocea lăuntrică a
Duhului Sfânt, scrie două lucrări: Cartea vieţii mele şi Castelul in-
terior. Cea de-a doua carte, cunoscută în Spania sub numele de
Las Moradas (Locuinţele), descrie evoluţia conştiinţei în
căutarea Tatălui Ceresc. Ea îşi imaginează sufletul „ca pe un
castel con- struit dintr-un singur diamant sau cristal foarte
limpede, în care se află multe camere, aşa cum în Rai există
multe locuinţe". In postările următoare voi descrie cele două
etape prin care a fost împărţită călătoria sufletească. In primele
trei locuinţe unde se manifestă sârguinţa individuală de a ajunge
mai aproape de înţelegerea lui Dumnezeu şi apoi în celelalte,
unde sufletul se perfecţionează în lumina graţiei divine...
PRIMA LOCUINŢĂ A SUFLETULUI
Nu sunt un om religios, dar am descoperit că locul unde ne
ducem după moarte este unul al ordinii şi al sensului călăuzitor, şi
am ajuns să cred că viaţa de acum şi cea de dincolo fac parte dintr-
un
plan grandios.
MICHAEL
NEWTON
Tereza de Avila compară prima locuinţă a sufletului cu o
curte care înconjoară Castelul. In ungherele umbroase, întunecate
2
ORESTE TEODORESCU
se află la pândă „creaturile veninoase", fiicele păcatului. în
această stare de conştiinţă, sufletele au o singură variantă de ieşire
din robia simţurilor primare - disciplina în smerenie! Aici auto-
cunoaşterea este limitată, iar iubirea de Dumnezeu, firavă. în
prima locuinţă, oamenii au uitat de unde vin, cine sunt şi încotro
se îndreaptă.
Un exemplu plastic sunt cei care se lasă seduşi de profit,
con- struindu-şi afaceri serioase în căutarea averilor,
consumându-şi toată energia cuceririi lumii exterioare, care nu
realizează că adevăratele comori se află în interior. Poarta
Castelului se des- chide prin rugăciune, meditaţie şi acţiune în
sensul binelui, însă
la acest nivel comunicarea cu planul divin este anemică,
sporadică şi superficială. Majoritatea oamenilor se concentrează
asupra dorinţelor şi se lasă conduşi de preocupări fără miză, însă
Tereza de Avila îşi încheie optimist descrierea primei locuinţe:
„simpla încercare de a accede la primul etaj al Castelului
reprezintă un
pas important. Când omul se prinde singur în plasa ignoranţei
şi minciunii, realizează că doar o forţă superioară l-ar putea salva
şi atunci începe să spere, iar speranţa este temeiul rugăciunii,
alături de credinţă şi iubire..."
A DOUA LOCUINŢĂ
DIN CASTELUL INTERIOR

Cei care ies din plasa simţurilor şi se eliberează de propri-

ile preocupări şi dorinţe avansează, locuind în cea de-a doua
încăpere a sufletului, acolo unde este nevoie de reculegere şi
rugăciune. Aici, deşi condiţionările sunt destul de dure, iar
ataşamentul faţă de „distracţiile, afacerile, plăcerile şi gâlceava
acestei lumi" îi ţin departe pe oameni de Adevăr, Tatăl Ceresc
îşi sporeşte semnele după care să fie recunoscut. însă, nici diavolul
Codul lui Oreste
25
nu renunţă la urzelile şi planurile lui de-a ne seduce cu huzurul
vieţii materiale şi de a ne ţine captivi în închisori senzoriale şi
iluzorii. Tereza de Avila scrie sec: „Câte confuzii aduc diavolii
în sărmanul suflet şi cât de chinuit este el, pentru că nu ştie
dacă ar trebui să meargă înainte sau să se întoarcă în locuinţa
în care se află..."
Lumea desacralizată, golită de sens, pustiită de lăcomie şi
sete nemărginită de putere nu durează decât cuprinsă între
viaţă şi moarte, pe când Viaţa durează etern pentru cei care-şi
extind conştiinţa „de la fiul Omului la Fiul lui Dumnezeu!"
Aşadar, în a doua locuinţă, sufletul începe să-şi recunoască
limita de competenţă, când acţionează solitar, în afara legilor
divine şi să se îndrepte din ce în ce mai smerit pe calea rugă-
ciunii. Devenind conştient de sâmburele de lumină dum-
nezeiască din spiritul său, omul îşi va găsi armele împotriva
ispitelor în credinţă. începe un proces lung şi chinuitor în care
patimile persoanei se iau la trântă cu iubirea înflăcărată a
fiinţei. Din această cameră, pleci ori întărit şi apt pentru
evoluţie, ori suferind şi împleticindu-te...
A TREIA ŞI A PATRA LOCUINŢĂ
SUFLETEASCĂ
 Omul ajuns în a treia locuinţă, devine religios, pios, cucer-
nic, însă este pandit din umbră de trufie consideră ndu-se supe-
rior semenilor săi, tocmai prin această apropiere de Dumnezeu.
Aici, diavolul îşi fabrică vanitatea, haina scumpă purtată de
atâţia papi şi cardinali. Tereza de Avila propune păstrarea
smereniei şi a simplităţii: „Cu cât primim mai multe de la
Dumnezeu, cu atât mai mare este datoria noastră faţă de El."
Această dimensiune a Castelului interior ne pune în faţa unei
alegeri esenţiale:
2
ORESTE TEODORESCU
supunerea faţă de legile şi principiile divine sau rămânerea în
propria judecată omenească. A patra locuinţă este, de fapt,
primul nivel mistic al Castelului. Cei care trăiesc această expe-
rienţă sufletească sunt mult mai încrezători în atotputernicia şi
ubicuitatea Domnului, lăsându-se cu încredere îmbrăţişaţi de
Iubirea Sa. „Locul gândirii spre Dumnezeu este înlocuit aici de
harul cunoaşterii. Să nu gândeşti mult, să iubeşti mult!" îşi
încheie Tereza fraza, atât de creştineşte. Frumuseţea acestei
locuinţe nu poate fi descrisă în cuvinte, aici sufletul primeşte
lumina, binecuvântările şi mângâierile spiritului. Graţia divină
transformă strădaniile şi căutările omului de pământ, iar scrâş-
netul dinţilor este alchimizat în zâmbet.
A CINCEA ŞI A ŞASEA LOCUINŢĂ
DIN CASTELUL INTERIOR

A
Intre pereţii celei de a cincea locuinţe se află puntea directă
către Dumnezeu. Aici ne aşteaptă uniunea mistică dintre fiul
Omului şi fiul Domnului. Tereza de Avila descrie starea resimţită
de suflet când îl primeşte pe Dumnezeu ca „Luminator al vieţii
sale" folosind analogia cu viermele de mătase. Pentru ea, sufle-
tul se hrăneşte din substanţa lui Dumnezeu, iar după producerea
întâlnirii dintre efemer şi etern, omul seamănă cu un cocon
învăluit în Iubire. Aşadar, liantul alchimic care ne poate trans-
forma din vierme în fluture se găseşte doar în iubire: „Sufletul nu
pune mare preţ pe lucrurile pe care le-a făcut când era doar un
vierme - adică ţeserea treptată a coconului. Acum are aripi: cum
se poate mulţumi să se târască, încet, când are putinţa de a
zbura" ? se întreabă voit retoric Tereza. In cea de-a şasea locuinţă,
sufletul se logodeşte cu Mirele (Hristos), dar mai are de trecut
nişte încercări până la cununia cu Tatăl şi la
binecuvântarea Codul lui Oreste
2
Duhului Sfânt. Aici se joacă ultima carte dintre lumină şi
întuneric. Este momentul alegerii finale: înălţare sau rămânere
în cercul vicios. Tereza de Avila numeşte acest moment extrem
de vulnerabil pe care îl traversează sufletul în căutarea mântuirii
„noaptea adâncă a sufletului". Cine a ajuns aici va vedea chipul
plin de blândeţe al Fiului şi se va înmiresma cu un sentiment de
profundă smerenie şi imensă bucurie. Abia aici, sufletul
înţelege cu adevărat ce înseamnă nemurirea!
A ŞAPTEA LOCUINŢĂ
ŞI CĂSĂTORIA MISTICĂ

Ajuns aici, omul se va fi desprins total de natura sa ani-

malică, efemeră, într-o perfectă seninătate şi pace sufletească
va deveni expresia lui Dumnezeu pe pământ. A înţeles perfect
imboldul Hristic: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru este!"
Sufletul va locui de-acum înainte într-o dimensiune angelică,
iar forţa se va transforma în putere adevărată. Teza principala
a Castelului interior este că fără meditaţie, rugăciune şi con-
templare nu putem progresa în înţelegerea şi asimilarea lui
Dumnezeu. Gândul focusat către cer este suficient de
puternic să liniştească zumzetul haotic al minţii desacralizate.
Pentru materialişti este foarte greu de înţeles cum îşi poate
canaliza cineva întreaga dragoste pentru ceva abstract,
invizibil, însă în cazul Terezei de Avila, iubirea necondiţionată
a întregii Creaţii Dumnezeieşti i-a întărit personalitatea şi
puterea de convingere. în 1652, sculptorul italian Gian
Lorenzo Bermini,
cel care a decorat Piaţa Sfântului Petru, cu peste 140 de statui,
finaliza celebra sculptura Extazul Sfintei Tereza. Toţi cei care
privesc această statuie rămân surprinşi de lumina interioară
degajată de... piatră! Flacăra lumânării sale interioare se stinge
2
ORESTE TEODORESCU
în 1582. Deshumată câteva luni mai târziu, produce o mare
surpriză. Trupul său nu numai că nu era deloc descompus, dar
degaja miros de flori de câmp şi mir, „parfumul sanctităţii".
Este canonizată în 1622, iar în 1970, Vaticanul îi oferă dis-
tincţia de Doctor al Bisericii, fiind prima femeie recunoscută
ca atare. Părţi din trupul ei au fost donate ca relicve mai mul-
tor mănăstiri.
ZEN ŞI ZAZEN

Dacă mintea ţi-e goală, ea va fi întotdeauna pregătită pentru

altceva; va fi receptivă la orice. In mintea începătorului, multe posi-
bilităţi îşi găsesc loc; în mintea expertului, doar câteva.
SHUNRYU SUZUKI

Daisetz T. Suzuki a fost primul maestru zen ajuns în Occident,

însă Shunryu Suzuki este cel care propovăduieşte buddhismul
zen şi îi consolidează poziţia în SUA. Alături de Taisen Denshi-
maru el a adaptat conceptele orientale într-un limbaj uşor com-
prehensibil pentru vestici. In 1960, apare la San Francisco cartea
Practica zen şi mintea începătorului. Prin mintea începătorului,
Suzuki înţelege „buretele uscat gata oricând să absoarbă orice
informaţie", liberă, necondiţionată de preconcepte, deschisă tu-
turor posibilităţilor. Pentru practicanţii zen, mintea individuală
este doar expresia unei Minţi universale. în practica meditaţiei
zen, discipolul învaţă să iasă din „mine însumi" şi experimen-
tează compasiunea. Prin detaşarea faţă de ego, prin „umblarea
pe calea de mijloc" care armonizează contrariile şi
neutralizează dualitatea. Pentru diferitele forme de buddhism,
ţinta este con- centrarea pe deplinătatea momentului nejudecat
prin polarităţi: bine-rău, plăcut-neplăcut etc. Totul pleacă de la
conceptul „o

Codul lui Or este 269

minte ordonată, o viaţa ordonată". Zazenul (forma practică a
zenului care este doctrinar) nu urmăreşte obţinerea unei stări
anume a minţii, ci se concentrează asupra posturilor corecte, a
respiraţiei. Poziţia clasică de meditaţie în zazen este lotusul, care
favorizează o respiraţie corectă.
Observăm aşadar cât de importantă este respiraţia, căci
mintea urmează ritmul impus de inspiraţie şi expiraţie. Mintea
agitată şi haotică îşi va fixa un ţel din a urma respiraţia, şi astfel,
concentrarea pe Eu devine din ce în ce mai vagă, până când
natura individuală este înlocuită de energia universală, natura lui
Buddha. Prin meditaţie, se face saltul de la mintea îngustă la
„mintea vastă", cum scrie Suzuki. Respiraţia ne ajută să ne amin-
tim că suntem complet dependenţi de aerul din jurul nostru şi
dacă respirăm înseamnă că suntem vii şi prin urmare liberi, căci
toate doctrinele lumii vorbesc despre liberul arbitru, karma
şamd. In zazen nu este vorba despre vreo filosofie intelectuală,
ci despre cea mai concretă realitate fizică. „Prin perceperea
mon- edei cu două feţe, dintre care una este dependentă (de
lumea înconjurătoare) iar cealaltă independentă (de a deveni tot
ceea ce-ţi doreşti), devenim cu adevărat liberi!" Prin meditaţie,
adep- tul ajunge să înţeleagă că lumea trăieşte suferinţa pentru
că nu a înţeles încă raportul cauză-efect. Când, în sfârşit ajungi
să trăieşti experienţa interioară capabilă să te facă să înţelegi că
tărâmul din care iau naştere ideile care articulează gândurile care
se exprimă prin cuvinte şi care pornesc apoi motoarele acţiunii
în planul fizic-material, este perfect, atunci ai atins iluminarea
în zazen. Cine s-a confruntat cu revelaţia devine liniştit înţe-
legând „firea lucrurilor". Aceasta este calea inteligentă şi ordo-
nată de a fi!
20
ORESTE TEODORESCU
ATINGEREA ILUMINĂRII
PRIN PRACTICA ZEN

Iluminarea imediată în zen se numeşte satori. Este vorba

despre străfulgerarea spirituală care îţi relevă natura lui Buddha.
Deşi am fi tentaţi să credem că atingerea stării de trezire
urmează după ani de experienţe cognitive, Suzuki scrie în
Practica zen şi mintea începătorului că atingerea Nirvanei,
iluminarea, mântui- rea constau în înţelegerea pe deplin a unui
simplu fapt. „Dacă
cunoşti totul despre un singur lucru, vei înţelege întreg univer-
sul" , scria Lao Tze, iar tradiţia spirituală niponă, inspirată de
marea înţelepciune chineză, să nu uităm că zen buddhismul îşi
extrage seva din buddhismul chan, a integralizat majoritatea con-
ceptelor legate de extinderea conştiinţei. Dar care ar fi faptul res-
pectiv? Iată un unghi de vedere, sau mai degrabă de percepere
a dublei realităţi, cea a universului exterior şi domeniul fiinţei care
„doarme în interior": La început este vidul care naşte totul, un
izvor fără formă, consistenţă şi culoare din care apar constant
formele, consistenţa şi culoarea. Dacă totul porneşte din nimic,
înseamnă că nimicul este ceva. Paradoxul este greu de definit,
dar ascunde un adevăr. Concretul este produs de abstract, aşa
cum casa apare după ce în prealabil, cineva a gândit-o! Sau mai
simplu: întâi mă gândesc să devin pictor, apoi mă apuc să-mi
cumpăr pensule şi vopsele... Prea mult din gândirea noastră se
concentrează asupra efectelor, neglijând domeniul cauzelor.
Maestrul zen nu fuge de frământări, el recunoaşte că viaţa este o
continuă transformare, ne schimbăm cu fiecare secundă, dar ad-
mite că înainte de toate cauzele care generează toate efectele
există un principiu perfect. Un centru al tuturor lumilor. Prin
practicarea meditaţiei, mintea învaţă să se confrunte cu esenţa
problemelor. Cel care recunoaşte că viaţa este o încercare este
cu adevărat liber, căci s-a cufundat în centrul minţii universale.
„Suntem o întruchipare temporală a adevărului", mai scrie
Codul lui Oreste
2
Suzuki. Când înţelegi cu adevărat că toate efectele materiale au
corespondenţe spirituale, devii puternic, iar existenţa ta capătă
sens! Zazenul nu produce mari recompense. Practicându-1 corect
şi constant, te va poziţiona pe axa care uneşte cerul cu pământul,
invizibilul cu vizibilul, Dumnezeu cu omul! De fapt, tot ceea ce
trebuie făcut este aşezarea în poziţia lui Buddha şi o respiraţie
naturală, cu toate încăperile pulmonare!
PROFEŢIILE DE LA CELESTINE

La sfârşitul mileniului se va fi încheiat obsesia noastră, veche de

secole, că trebuie să stăpânim forţele naturii. Am creat mijloacele
siguranţei materiale, dar acum ne vine în minte din ce în ce mai
pregnant întrebarea: de ce am făcut-o? De găsirea răspunsului de-
pinde însuşi viitorul nostru, sau mai degrabă al civilizaţiei, aşa cum
o cunoaştem...

Am recitit de curând Profeţiile de la Celestine, cartea care, la

sfârşitul anilor '90 avea cele mai mari tiraje vândute. încă de la
prima lectură, pendulam între două păreri: iluzie şi capacitatea
de a-ţi schimba viaţa. Acum, îmi revizuiesc şi-mi corectez ideile
pe care acum câţiva ani le înţelesesem eronat. In primul rând,
cred că este util să cunoaştem câte ceva despre autor. James
Redfield, născut în 1950 într-o familie metodistă din Alabama,
a studiat filosofiile orientale la Universitatea din Aubum.
Specialist în taoism şi buddhismul zen, urmează apoi un mas-
terat în consiliere psihologică, ocupându-se timp de 15 ani de
reabilitarea adolescenţilor abuzaţi. Redfield se defineşte mai
mult ca fiind un comentator social decât un scriitor. Pe el in-
teresă ndu-1 în principal trezirea conştiinţei la nivel planetar, în
defavoarea elaborării unui stil narativ deosebit. Aspectul
2
ORESTE TEODORESCU
ficţional al aventurii îl poartă pe cititor prin peisajele şamanice
din Anzii peruani, în căutarea unui manuscris antic, probabil
aparţinând civilizaţiei Maya, care proclamă o mare trezire spiri-
tuală a omenirii spre sfârşitul secolului XX şi pregătirea uma-
nităţii pentru un nou ciclu evolutiv.
Mesajele lui Redfield sunt codificate în 9 viziuni şi se cir-
cumscriu lucrării lui Bucke, Conştiinţa cosmică, şi cărţii lui Ken
Wilber, O teorie despre tot şi toate. în textele următoare ne vom
apleca asupra viziunilor din Profeţiile de la Celestine.
Prima dintre cele nouă viziuni ale lui Redfield se referă la
sincronicitate, postulând că omenirea va trece într-o nouă
etapă de dezvoltare spirituală după ce va admite că unele
coincidenţe predestinate sunt un semn al evoluţiei. Cine va
înţelege îşi va schimba fundamental percepţia despre univers,
el nu mai poate fi mecanicist, ci se umple de sensuri şi
semnificaţii. Universul
exterior este doar o consecinţă a celui interior. James Redfield îşi
extrage predicatele din lucrările lui Jung, A mintiri, vise, reflecţii
şi Thomas Kuhn, Structura revoluţiilor ştiinţifice. Acesta din
urmă, lansează ideea că dezvoltarea conştiinţei nu se face liniar
ci este, mai degrabă, un proces cumulativ, în care evoluţia
ştiinţifică se desfăşoară asimetric, când tradiţional, când prin
rev- oluţii. Asemenea şamanilor de pretutindeni, Redfield
întăreşte
ideea că numai prin experienţă directă se poate ajunge la Adevăr!
Cunoaşterea spirituală este o chestiune individuală. Hristos zice
că fiecare dintre cei care vor să-1 urmeze să-şi ia crucea în
spinare! Redfield, sfidând dogmele şi instituţiile de forţă, fie ele şi
reli- gioase, nu crede în „mântuirea la pachet" şi că „dialogul cu
Dum- nezeu se trăieşte, nu se citeşte!" A doua viziune se referă la
prezentul extins. Evoluţia umanităţii este privită din perspectiva
unui singur individ. In Talmud găsim o expresie în acelaşi spirit:
„Cine salvează viaţa unui singur om salvează întreg universul!"
Redfield face o trecere prin istorie, opunând siguranţei teologice
din Evul Mediu goana după acumulare şi setea pentru confortul
Codul lui Oreste
23
material al epocii moderne. Din încleştarea celor două viziuni
opozabile se va naşte în zorii noului mileniu: pragmatismul spiri-
tual. Ultimele secole au pregătit terenul pentru o nouă eră de
„apreciere a misterului". In anii '90, Redfield era un vizionar. In
2010, frazele lui sunt bucăţi din realitate! A treia sa viziune
vorbeşte despre univers ca energie pură. Materia nu este
altceva decât energie condensată. Experimentele din domeniul
cuanticii demonstrează că formele în care se exprimă particulele
de ener- gie sunt condiţionate de actul observării în sine.
întrebarea este în ce măsură universul, în integralitatea sa, fiind
alcătuit din ace- leaşi particule răspunde aşteptărilor fiecăruia
dintre noi? - Redfield scrie despre un experiment făcut pe două
plante din acelaşi soi, însă tratate diferit. Celei căreia i s-au oferit
mai multă iubire, atenţie şi căldură s-a dezvoltat mai armonios şi
mult mai repede. Asta o fi cheia?
ALTE VIZIUNI...
 A patra viziune din Profeţiile de la Celestine plasează omul
într-un război energetic. Redfield scrie că din cauza faptului că
am uitat cum să operăm cu energiile universale, yin (telurică)
şi yang (cosmică), încercăm să ne vampirizăm reciproc, în
goana după forţa vitală. La origini, omul ştia că este deopotrivă
fiul
Tatălui Ceresc şi al Mamei Pământ şi păstrându-se centrat pe axa
care uneşte cerul cu pământul („ce este sus este la fel cu ce este jos
pentru a se înfăptui miracolul unui singur lucru" - principiu her-
metic şi ... „facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ" -
rugăciunea Tatăl nostru) avea în sine tot ceea ce-i trebuia pentru
a-şi duce la bun sfârşit menirea. Depărtarea de natură, moder-
nizarea, revoluţia industrială ne-au secătuit de sursele primare de
energie, forţându-ne să ne agresăm reciproc, mental, sufleteşte
şi 2
ORESTE TEODORESCU
fizic. A cincea profeţie furnizează antidotul pentru problemele
expuse anterior. In loc să ne folosim de semeni pentru a face rost
de energie, putem plonja în universul interior şi, prin meditaţie,
contemplare, tăcere sau comuniune cu natura putem accesa de-
pozitele uriaşe de energie cosmică direct de la „sursa superioară",
cum o denumeşte Redfield. O altă viziune se referă la „teatrul de
control", unde ne însuşim roluri direcţionând sau răspândind
energiile în mediul înconjurător şi între noi. Aici se nasc măştile
persoanei. Unul este fioros, altul este prea firav, unul distant, altul
guraliv etc. Dând la o parte toate aceste măşti ne confruntăm cu
fiinţa unică şi primordială care ne animă pe toţi. Pornind de aici,
James Redfield şi-a continuat opera cu A zecea viziune: Dimensi-
unea vieţii de dincolo şi Secretul Shambhalei. In căutarea celei de-
a unsprezecea viziuni, traduse la editura Mix din Braşov.
MISTERIOASA GÂNDIRE CELTICÂ

Corpul tău te cunoaşte îndeaproape; este conştient de

întreaga ta viaţă spirituală şi sufletească. Mult mai devreme decât
mintea, trupul tău ştie cât de privilegiat este că se afla aici.
JHON O'DONOHUE
Foarte interesantă, dar puţin cunoscută, mai ales la noi este
spiritualitatea celtică. Am putea afirma, evident după un studiu
prealabil, că imaginaţia celtică iubeşte cercul şi spirala, dar de-
testă linia dreaptă. Pornind de aici, întreaga cultură celtică devine
adepta mişcării circulare a vieţii. Ritmul pulsatoriu al fiinţelor
este dictat de succesiunea anotimpurilor. Observăm profunda
contradicţie cu gândirea modernă, liniară şi care susţine progresul
constant. Spre deosebire de tradiţia iudeo-creştino-islamică, gân-
direa celtică nu acceptă dualitatea, contrariile şi sistematizarea.
Codul lui Oreste
25
Asemenea hermetismului, în acest tip de înţelepciune nu se face
distincţia clară între spirit şi materie, între trecător şi etern.
Celţii cred că trăim simultan în toate planurile universale, sun-
tem „suflete în trupuri". In gaelică (limba antică vorbită în Scoţia
şi Irlanda), sufletul este anam. In istoria veche a irlandezilor,
ghizii spirituali, neîntrupaţi, devin prietenii sufletului celor vii.
Conceptul se traduce: Anam Cara propovăduieşte împrietenirea
sinceră cu şinele, cu natura şi cu „Regatul Morţii". Dacă abor-
darea tuturor fiinţelor în încercările vieţii ar fi prietenia, „lumea
aceasta în care sufletele îşi caută sensul nu ar mai fi atât de
teri- fiantă", spune un proverb celtic. Eternitatea se manifestă şi
în viaţa cotidiană prin artă, poezie, dragoste şi... prietenie! Celţii
mai spun că o concentrare masivă asupra aspectelor materiale
ale vieţii şi superficialitatea în domeniul spiritual ne fac mai
săraci, ne văduvesc de imaginaţie, ne întristează, ne îngustează
într-un univers iluzoriu!
SENSUL MISTERULUI
ÎN GÂNDIREA CELTICĂ

Celţii încurajează experienţa simţurilor şi cred că redesco-

perind lucrurile simple, învăţăm pe cale fizică cât de valoroasă
este spiritualitatea vieţii exprimată peste tot în jurul nostru.
Gustul, mirosul şi tactilul pot forma o înţelepciune care nu are
legătură cu domeniul intelectual, iar văzul şi auzul îi ajută pe
„oamenii atenţi" să înţeleagă ciclicitatea veşnică a naturii şi a
omului: „In fiecare iarnă, natura moare, doar ca să renască
primăvara, iar cu moartea fiecărui bunic, se mai naşte un nepot"
- înţelepciune scoţiană!
 Fiind suflete în corpuri de om, celebrăm deopotrivă expe-
rienţa simţurilor: să auzi valurile mării spărgându-se de stânci,
2
ORESTE TEODORESCU
să priveşti piscurile înzăpezite pierdute în cerul albastru şi senin,
să simţi adierea înmiresmată a vântului încărcată de parfumul
crinilor, toate acestea îţi vorbesc despre eternitatea principiului
care animă totul, despre Dumnezeu.
Filosofia celtică afirmă: „Dacă suntem dependenţi de apa-
renţe, sufletul nostru ne va hăitui". De fapt, întreaga gândire
celtică respectă până la veneraţie misterul care sălăşluieşte în
om, în natură şi în cosmos. Din păcate, epoca modernă, revoluţia
in- dustrială, filosofia consumismului şi a competiţiei, egalitarismul
formal al sistemelor totalitare ne-au secătuit, ne-au depersona-
lizat coborându-ne la statutul de indivizi, mase şamd. Iată ce
diferenţă fundamentală există între formele de salut moderne şi
cele celtice, dacă azi ne salutăm cu bună, hallo, ce mai faci, în
limba gaelică, când se întâlnesc doi oameni, rostesc: Dia dhuit
(Dumnezeu fie cu tine).
Oamenii nu sunt doar trupuri care vin şi pleacă, ci universuri
care se întâlnesc, cu amintiri, valori şi lumini. Relaţiile se strâng pe
frecvenţele cerebrale aflate în armonie. „Când pleacă, corpul
musafirului se ridică în picioare, iese pe uşă, luând cu el şi această
lume ascunsă. Un mister a venit şi a plecat" scrie John O'Donohue,
poet şi teolog irlandez. Printre lucrările sale se remarcă Piatra ca
tabernacol al memoriei; Focul. Acasă în interiorul spiritului; Aerul.
Respiraţia lui Dumnezeu şi Apa. Lacrimile pământului.
CALEA PRIETENIEI

Factorul de stres cel mai des întâlnit în gândirea celtică este

absenţa tăcerii. Zumzetul constant al minţii consumă enorm de
multă energie. Exact ca la întrerupătorul care nu este nici oprit,
nici pornit. Şi dacă tensiunea este continuă, oricând se poate pro-
duce un scurtcircuit. Şi pentru celţi, ca de altminteri pentru toate
Codul lui Oreste
2
popoarele tradiţionale, accentul evoluţiei spirituale este pus pe
dimensiunea interioară, pe suflet pe care celţii îl definesc aşa:
„vocea din lăuntru nostru, care aduce înţelepciunea sau pieirea".
Dar pentru a-1 putea auzi ar trebui să fim ceva mai tăcuţi. Poetul
irlandez O'Donohue scrie: „Sufletul tău are antene mult mai fine
decât mintea sau eul tău", aşa cum observă şi Pascal: „Majoritatea
problemelor noastre sunt rezultatul incapacităţii de a sta într-o
cameră nemişcaţi". Virtuţile interioare se dezvăluie conştientului
prin meditaţie, iar celţii au forma Anam Cara (Prietenii sufletu-
lui). In linii foarte mari, predicatul acestei forme de meditaţie ar
putea fi: „Modelaţi din ţărână, suntem suflete cu trup de om. Tre-
buie să ne păstrăm ritmul cu vocea şi doleanţele noastre lăuntrice,
trupeşti. Viaţa curge în spirală, iar evoluţia este ciclică. Taina suc-
cesului este abordarea vieţii în spiritul prieteniei!"
MAREA SURPRIZĂ DE A NU MURI

De cele mai multe ori oamenii asociază moartea cu pierderea

forţei vitale, când în realitate se întâmplă exact invers. Prin moarte
ne pierdem numai trupul de pământ, iar energia vieţii noastre
eterne se uneşte cu forţa unui suprasuflet divin. Moartea nu este
întuneric, ci lumină!
MICHAEL NEWTON

Una dintre lucrările care se ocupă de experienţele conşti-

inţei în afara trupului fizic îi aparţine psihologului şi hipno-
terapeutului american Michael Newton şi se numeşte Călătoria
sufletelor. Studii de caz asupra vieţii dintre vieţi. încă de la
început, el afirmă: „Nu sunt om religios, dar am descoperit că
locul unde ne ducem după moarte este unul al ordinii şi al
sensu- lui călăuzitor, şi am ajuns să cred că viaţa de acum şi
cea de
2
ORESTE TEODORESCU
dincolo fac parte dintr-un plan grandios". Interesant este faptul,
că doctorul Newton la debutul cărţii era ateu, deci abordarea este
cât se poate de obiectivă şi prudentă. Conştient de faptul că
tratează o temă pe cât de stranie, pe atât de greu de acceptat de
logica liniară, subliniază că poarta trecerii poate fi accesată de
cei
vii prin hipnoză. La terminarea studiului, Newton devine credin-
cios, înţelegând că Dumnezeu este la fel de prezent în fiecare din-
tre noi atât în timpul vieţii trupului, cât şi în viaţa de apoi.
Călătoria sufletelor se bazează pe 29 de transcrieri ale şedin-
ţelor de hipnoză în care subiecţii îşi povestesc experienţele din-
tre vieţi. Aproape ca o constantă vine mărturisirea că mintea,
sufletul, spiritul nu mor odată cu trupul, ci rămân conştiente,
trec printr-o serie de etape bine definite înainte de a se încarna
într-o formă fizică. In general, sufletele celor care nu se pre-
gătesc încă din timpul vieţii să înţeleagă moartea pot fi şocate
de ruperea contactului cu trupul. In cele din urmă vor fi atrase de
o lumină strălucitoare de unde izvorăşte un profund sentiment
de pace euforică. Noi, de fapt, uităm adevărata noastră stare
natu- rală de spirite vii, când ne naştem, aşa cum credea şi Platon
care justifica această uitare pentru a putea trăi la maximum expe-
rienţa vieţii. Majoritatea celor care au trecut prin moarte clinică
povestesc despre tunelul de lumină la capătul căruia se află un
ghid spiritual, un maestru, o rudă apropiată, un înger păzitor,
o entitate cu care au stabilit o legătură mentală. Senzaţia
comună tuturor este de hiperrealitate, în care detaliile lumii
spirituale sunt extrem de evidente şi acute, în care culorile şi
strălucirea luminii sunt „paradiziace". In lumea dintre vieţi,
contactul se realizează telepatic, nimeni neputându-se ascunde
de ceea ce este de fapt. Judecata de Apoi, începe cu un consiliu
de fiinţe superioare care lasă candidatul la eternitate să-şi
judece singur faptele în funcţie de „competenţele spirituale cu
care a venit în lumea de pământ". în funcţie de gradul de
evoluţie, su- fletul va fi călăuzit apoi fie spre reîncarnare, fie spre
întruparea Codul lui Or este
2
într-o nouă formă existenţială, extinsă, necondiţionată şi strâns
legată de „sistemul neuronal divin", cu alte cuvinte, prin mân-
tuire poţi dobândi statutul de logos activ. Sufletele aparţin unor
comunităţi şi se apropie în funcţie de universul comun, con-
form dictonului: „cine se aseamănă se adună!" Oamenii pe
care- i considerăm importanţi pentru noi în viaţa actuală au fost
probabil la fel de apropiaţi şi în alte vieţi, de aici şi sentimentul
pe care-1 trăim la o primă întâlnire cu cineva că, de fapt, îl
cunoaştem de când lumea!
EXPERIENŢELE SUFLETULUI

Din mărturiile celor aflaţi între vieţi, se detaşează o idee

interesantă. Nu există suflete malefice, doar egocentrismul şi
îndărătnicia, când preiau controlul tuturor emoţiilor noastre
ne conduc urgent pe spirala distrugerii. Iadul şi Raiul sunt
domenii ale conştiinţei. Sufletele care au experimentat mult
întuneric şi rău nu sunt damnate suferinţei eterne, ci sunt
izo- late de celelalte conştiinţe de lumină, în solitudine. Ghizii
spi- rituali ai acestora îi vor ajuta să refacă, cadru cu cadru,
filmul vieţii trecute pentru a înţelege originea răului produs şi,
mai
ales, să-1 pregătească pentru încarnarea următoare, în funcţie
de legile karmice: după faptă şi răsplată! Un exemplu furnizat
doctorului Newton se referă la un suflet care, prin regresie
hipnotică, şi-a amintit că în existenţa sa anterioară a fost un
bărbat care abuzase la bătrâneţe de o fată, şi care şi-a ales ca
la următoarea încarnare să fie o femeie supusă abuzurilor pen-
tru a înţelege pe deplin ambele faţete ale abuzului. „Orice cerc
deschis trebuie închis!" Aşadar, sufletul este auto-damnat să
experimenteze ambele faţete ale monedei: „Cine scoate sabia
de sabie are parte, cine ia pe alţii în robie de robie va avea
20
ORESTE TEODORESCU
parte"! Scopul vieţii este „actualizarea individuală a identităţii
sufletului". Venim în trup pentru a învaţă să-1 recunoaştem pe
Dumnezeu, experimentăm efemerul pentru a înţelege eterni-
tatea. Conform subiecţilor doctorului Micheal Newton, viaţa
şi moartea sunt permanent interconectate, iar ele nu repre-
zintă altceva decât „lumea mare legată de lumea mică"! Moarte
este dimensiunea în care noi acţionăm, dar nu ne vedem, pe
când viaţa este efectul produs de cauzele profunde ale acţiu-
nilor cereşti.
SUFERINŢA CA MAESTRU SPIRITUAL
 Una dintre temele dezvoltate de subiecţii doctorului Newton
în şedinţele de regresie hipnotică este „suferinţa lumii". Pe
lângă natura sa karmică, în acest veşnic raport cauză-efect,
suferinţa are un rol important în ecuaţia dezvoltării spirituale.
Fără ea,
într-o lume perfectă, n-am putea progresa. Dorinţa de a înlătura
orice formă de suferinţă ne determină să gândim, să creăm, să
ne atingem potenţialul de fiinţă reflexivă. Având imaginea de-
venirii noastre pe termen lung, îngerii păzitori nu ne feresc de
greutăţi tocmai ştiind că aceste obstacole au menirea de a ne
întări. Experienţa suferinţei te face mai deştept! In Călătoria su-
fletelor, scopul existenţei suferinţei în experienţa umană capătă
alt sens decât în majoritatea religiilor care o privesc ca pe o
osândă. Aici dezamăgirea faţă de statutul de victimă acţionează
ca un propulsor. Durerea ne împinge pe noi culmi în căutarea
fericirii. Viaţa umană este una dintre cele mai grele şi
periculoase misiuni pe care şi le asumă un suflet pentru că între
spiritul care aparţine Divinităţii şi trupul care este al naturii există
prăpastia liberului arbitru. Cei care aleg pacea, binele şi adevărul
evo- luează, pe când cei care aleg să trăiască în robia simţurilor
şi a Codul lui Oreste
2
patimilor vor repeta întruparea pentru a găsi calea de eliberare.
Ca urmare a succesului acestei cărţi, Michael Newton a scris şi
Destinul sufletelor, editura Cartea Daath, în care include alte
70 de cazuri de transmigrare între vieţi.
MUNCA ÎN EXCES
ESTE PĂCAT DE MOARTE

Mâinile noastre aparţin lumii, dar sufletul nostru aparţine

Altcuiva. Şase zile pe săptămână vrem să dominăm lumea, în a
şaptea zi, încercăm să ne dominăm pe noi înşine.
ABRAHAM JOSHUA HESCHEL

înţelepciunea vechilor egipteni credea că munca în exces

este un păcat de moarte, căci menirea noastră pe pământ nu este
să robotim ca nişte sclavi depersonalizaţi, ci să ne găsim rosturi
şi sensuri, să ne extindem conştiinţa în încercarea de-al înţelege
pe Dumnezeu şi întreaga Sa creaţie. Vedem, în decursul
istoriei, cum oamenii au râvnit puterea prin manipularea şi
transfor- marea lumii materiale. In epoca modernă, am
îngenuncheat natura, am realizat tehnică avansată, am construit
oraşe. De fapt, am înlocuit din ierarhia noastră valori ca verbul a
fi cu ver- bul a avea. Din cauza faptului că muncim enorm pentru
a
obţine toate obiectele fizice pe care le considerăm necesare,
plătim rate la bănci, avem două joburi şi timpul a căpătat
trăsături negative. Uşor de irosit în efemeride, timpul ni se pare
duşmănos. împrumutând mult, din gândirea egipteană, iudais-
mul pune accent pe Sabat. Ideea acestuia este de a lua o
pauză, de a ieşi din spaimele şi anxietăţile vieţii cotidiene, de a
găsi timp pentru rugăciune, meditaţie şi reflecţie asupra menirii
noastre,
a originii noastre şi a destinaţiei sufletului după moarte. Teologii
2
ORESTE TEODORESCU
evrei spun că Sabatul „este dragostea omului pentru ceea ce el şi
Dumnezeu au în comun". Spiritul pragmatic, dorinţa de putere
şi control ne irosesc energia vitală şi ne condiţionează factura
pentru ca toate „aceste desfătări ale lumii materiale să fie plătite
cu sufletul". In ziua sfântă de odihnă, în Sabat, omul are şansa
să-şi recupereze fiinţa. Exegetul gândirii iudaice, Abraham Joshua
Heschel scrie: „Sabatul este mai mult decât un armistiţiu, mai
mult decât un interludiu; este o armonie profundă şi
conştientă a omului cu lumea, o solidaritate cu tot ce ne
înconjoară şi o
integrare în spiritul care uneşte ce se află dedesubt cu ceea ce se
află deasupra".
VINEREA MARE, ZIUA CARE
ADUCE LUMINĂ ÎN INIMA
ÎNTUNERICULUI

Nu putem intra în Cer dacă Cerul n-a intrat mai înainte în noi.
A
înainte de iudaism, omul îl descoperea pe Dumnezeu în
natură. Munţii, izvoarele, pietrele deveneau locuri sacre, iar cere-
monialul era dictat de ciclul anotimpurilor. Ziua, guvernată de
Soare şi noaptea de Lună au făcut ca cei doi luminători să ocupe
poziţiile cele mai înalte în ierarhizarea zeilor. Cosmologia iudaică
aduce un uriaş salt cognitiv prin depăşirea planului fizic şi prin
plasarea timpului în centrul înţelegerii spirituale. Astfel, Dum-
nezeul evreilor devine Dumnezeul istoriei. Marele eliberator! Aşa
cum poporul lui Israel a fost salvat din robia egipteană, sufletul
omului este salvat de robia patimilor şi a păcatului de către însuşi
Dumnezeu întrupat şi iată cum converg cele două Testamente în
enunţarea predicatului principal: Eliberarea! De atunci, încoace,
trecând prin creştinism şi islam, adepţii Vieţii de Apoi şi credin-
cioşii în Regatul Cerului ştiu că există doua timpuri ale evoluţiei,
Codul lui Oreste
23
cel uman destinat cuprinderii şi înţelegerii universului exterior şi
cel divin, un timp al meditaţiei, al moralităţii şi al desăvârşirii
spirituale pentru a cuceri universul interior. Astăzi, în această
Vineri Mare, când aprindem lumânările, să ne amintim cuvin-
tele Domnului din Facere: „Să fie lumină" şi mai ales sensul
coborârii Mântuitorului în Iad, surparea diavolului şi ruinarea
morţii! „învălui-ne Doamne în mantia păcii Tale"!
TAO ŞI ESENŢA CONDIŢIEI UMANE

Să nu te supui etichetelor, să nu te împovărezi cu planuri

măreţe, să nu crezi că toate frâiele sunt în mâinile tale, să nu te
laşi subjugat de ştiinţă. înţelege infinitul şi cutreieră fără urmă.
CHUANG TZU

Cu peste doua milenii în urmă, filosoful chinez Chuang Tzu

completa viziunea despre Tao a maestrului sau Lao Tze. Cartea
lui Chuang Tzu, alături de Tao te king (Cartea despre Tao şi
virtuţile sale), combate zbuciumata epocă a războaielor şi rea-
duce în vedere calea către uniunea Cerului cu Pământul. Tao
este ordinea fundamentală şi sensul universului, este,
deopotrivă, dinamica şi forţa vitală a tuturor fiinţelor, dar şi sursa
a tot ce există. Tao este echivalentul lui Dumnezeu în gândirea
asiatică. Regăsim conceptul Do la niponi, Dao la vietnamezi... „A
consi- dera obârşia neprihănită, iar ceea ce iese la suprafaţă
vulgar; a privi acumularea ca neîndestulătoare; a trăi de unul
singur în
pace şi puritate spirituală, aceasta este ceea ce în vremurile antice
era cunoscut drept calea Tao" este scris în Cartea lui Chuang
Tzu. Ca şi în creştinism, taoismul se revelează adepţilor prin
parabole, fabule şi pilde. Mesajul pe care se centrează întreaga
doctrină taoistă este smerenia. Printre anecdotele manuscrisului
2
ORESTE TEODORESCU
sunt câteva foarte sugestive. Fluviul Galben, în timpul inun-
daţiilor, se simte mare, infailibil, de temut şi atotcuprinzător,
devastând casele, terenurile şi vieţile celor care-i stau în cale, dar
doar până când se varsă în Oceanul Nordic. Printre apele învol-
burate, bietul fluviu devine o picătură într-o cană cu ceai. Din
păcate, insecta care trăieşte doar o vară nu va cunoaşte niciodată
virtuţile zăpezii, tot aşa şi intelectualul care are ceva noţiuni de-
spre viaţă se va simţi superior celor săraci cu duhul, dar tocmai
această vanitate îl va ţine departe de Tao. Tulburările, suferinţa,
războaiele, întunericul minţilor şi al sufletelor se nasc în primul
rând din neînţelegerea faptului că trăim în sincronicitate cu
întreaga creaţie. Raportul pământ-om-cer este etern valabil, iar
calea care le uneşte, Tao, este mereu aceeaşi: Redobândirea între-
gului prin armonizarea contrariilor şi ieşirea din separatism!
CUNOAŞTEREA ÎNTREGULUI
ŞI DOBÂNDIREA NEMURIRII

Un om în armonie cu Tao nu se împiedică de sine, pentru că

ştie că numai aşa îi poate vedea limpede pe cei din jur.
înţeleptul va păstra întotdeauna în minte întregul când trece
prin viaţă. El ştie că există nenumărate forme care-1 exprimă pe
Tao. Această armonie interioară îl face pe omul căutării sen-
surilor vieţii să accepte unitatea lui Dumnezeu în diversitatea
formelor energetice. Viaţa se exprimă prin totalitatea ei, şi totul
în Univers aparţine unui prezent continuu. Trecutul şi viitorul
sunt carcase, forme în care se manifestă sufletul naturii aflat
mereu în evoluţie: mineralul tinde către vegetal, acesta către
ani-
mal, animalul va evolua în om, iar acesta se va întoarce în întreg,
în Tao, având pe deplin întreaga cunoaştere. Taoistul a ieşit din
Codul lui Or este
25
orice condiţionare, el umblă liber, fără urmă, prin diferitele etape
ale vieţii. „A te crampona de ceva înseamnă să negi realitatea
vieţii, cei care cunosc lumea doar prin ceaţa propriilor gânduri
şi idei nu vor înţelege niciodată măreţia principiului Tao." Pen-
tru cel care se afundă în Tao, devenind una cu întregul, timpul
dis- pare ca noţiune, căci conştiinţa eliberată de ciclurile viaţă-
moarte, vindecată de opoziţiile bine-rău; noroc-ghinion; sărăcie-
bogăţie etc. II plasează pe iniţiat în „regatul stabil al minţii
universale, în care toate esenţele şi formele devin cuvinte". Iată
cât de profund asemănătoare sunt căile Taoiste şi cele Christice.
„Eu şi Tatăl
unu suntem!" spune Isus, iar Taoismul fixează: „Nu există cer
separat de pământ şi pământ separat de om. Ceea ce reprezintă
adevărul poate fi înţeles ca întregul: pământ-om-cer"!
CALEA SPRE ADEVĂRATA MULŢUMIRE

Un om în armonie cu Tao se bucură de viaţă ca un copil, dar

are înţelepciunea unui filosof.

Omul care este pe deplin fericit nu-şi va închina viaţa

câştigului material, căci nu-ţi trebuie mare înţelepciune să înţe-
legi că totul curge. Taoistul ştie asemenea creştinului că „adevă-
ratele comori se strâng în cer", adică în împărăţia Conştiinţei.
Un om deosebit trăieşte mult în interiorul său, modest şi smerit
cu cei din jur, plin de respect pentru natură şi pe deplin conştient
de integralitatea planurilor vizibile şi invizibile care formează
viaţa. Taoistul nu va face niciodată paradă de cunoştinţele sale
şi nu va transforma generozitatea într-un spectacol. înţelegând
întregul, întrerupând raportul cauză-efect, căutătorul Armoniei
va privi întreaga lumea ca şi cum s-ar vedea pe sine în oglindă. Nu
dispreţuieşte pe nimeni, nu condamnă, ci se comportă altruist.
2
ORESTE TEODORESCU
Trăind în anonimat şi bazându-se pe propriile puteri, omul in-
trat în Marea Armonie Universală nu simte nevoia de a-i impre-
siona pe alţii. „Un om preocupat toată viaţa să rămână
remarcabil va agita toate lucrurile în jurul său încetând de a mai
fi remarcabil" (proverb taoist). Fără a lăsa impresia unui om spe-
cial, taoistul deţine puteri speciale. Adevărata forţă stă în capa-
citatea de a conştientiza că eşti o parte din întreg, „eşti o pasăre
în stol". Pentru că Dumnezeu vorbeşte neamurilor pe aceeaşi
voce, cu aceleaşi logosuri, şi în China lui Lao Tze şi Chuang Tzu,
atributele înţeleptului sunt aceleaşi: „curăţenia şi simplitatea".
VINDECAREA LUMII

Cei mai mulţi oameni îşi caută împlinirea, dar o persoană

înţeleaptă caută simplitatea, caută să fie un canal pentru Tao.

Goana după diplome, titluri, recunoaşteri întreţine vani-

tatea. Sportul preferat al egoului este maratonul printre efe-
meride. Puterea pământeană, nedublată de harul ceresc,
onorurile, laurii devin nişte demoni chinuitori, căci te vor obliga să-ţi
iroseşti viaţa căutând să le păstrezi cu orice preţ, şi, înaintea
tre- cerii dincolo de Porţi, realizezi cât eşti de nepregătit pentru
saltul conştiinţei. N-ai mai avut timp!
înţeleptul nu intră în acest joc, preferă simplitatea şi duce o
viaţă paşnică. Omul cu adevărat puternic este cel care preţuieşte
cel mai puţin puterea, dar găsim foarte rar asemenea specimene.
Taoistul nu aleargă niciodată după profit, el fiind recunoscător
pentru tot ceea ce are. Nu tânjeşte la mai mult, căci nu uită
înţelepciunea marelui Lao Tze: „Un pahar plin nu mai poate fi
umplut cu apă proaspătă!" Cunoaşterea taoistului îl face să înţe-
leagă apartenenţa la întreg şi totalitatea universală a vieţii. Pentru
Codul lui Or este
2
că gândeşte, vorbeşte şi acţionează atât de diferit faţă de
oamenii obişnuiţi, înţeleptul este privit deseori ca un nebun, dar el
ştie că lucrurile stau exact invers. Nu judecă, ci porneşte fără nici
un gând de recompensă la vindecarea lumii!
ÎNŢELEPCIUNEA TOLTECĂ

întreaga ta minte nu este decât o ceaţă. Mintea ta este un vis în

care o mie de oameni vorbesc în acelaşi timp, dar nici unul nu îl
înţelege pe celălalt. Aceasta este condiţia minţii umane - o mare
ceaţă, care te împiedică să vezi ceea ce eşti cu adevărat.
' MIGUEL RUIZ

In vechiul Mexic a înflorit în vremuri de pace şi armonie o

civilizaţie extraordinară. Cosmogonia toltecilor plasează reali-
tatea într-un vis colectiv. Majoritatea oamenilor sunt pierduţi
într-o ceaţă a percepţiei, numită mitote. Conceptul este foarte
asemănător şi în gândirea hindusă, în care lumea trăieşte în
iluzie, în maya. Vechii mexicani erau convinşi că ne naştem
într-un vis prefabricat care include cultura, limba, obiceiurile,
religia şi familia. Pentru a face faţă vieţii, suntem condiţionaţi
să facem pacte invizibile cu alţii, cu partenerul de viaţă,
copiii,
societatea, Dumnezeu şi mai ales cu noi înşine. Toltecii ştiau de
mult că cel mai mare duşman al omului este el însuşi, astfel că,
nenumăratele noastre condiţionări şi autolimitări ne fac mult
mai mult rău decât bine. Ajungem să repetăm clişee şi să credem
în lucruri şi valori pe care nu le mai înţelegem. Ne agăţăm
inerţial de „tradiţii moştenite" care ne cenzurează libertatea de
a descoperi fiecare dintre noi propriul său adevăr, propria
menire... Spiritualitatea toltecă invită omul să se înroleze într-
un
„război de independenţă" împotriva parazitului din propria
2
ORESTE TEODORESCU
minte. Toltecii defineau parazitul aşa: „Judecătorul, victima şi
ansamblul convingerilor care invadează şi controlează
mintea secătuind-o de adevăr".
PUTEREA CUVÂNTULUI
ÎN SPIRITUALITATEA TOLTECÂ

înghiţiţi toată mizeria lor emoţională, care devine acum mize-

ria voastră. Dar dacă nu o luaţi ca pe un afront personal, veţi
rămâne imuni în mijlocul iadului.
DON MIGUEL RUIZ
Toltecii ştiau că la început a fost Cuvântul, căci este lesne de
înţeles ce putere creatoare sau devastatoare au cuvintele gândite
şi apoi rostite. Ce spunem devine materia primă din care se con-
stituie învelişul nostru în lume. Gândurile noastre stabilesc, în
cele din urmă, cine suntem şi în ce fel de viaţă trăim. Vechii
mexi- cani acordau o uriaşă importanţă a cuvântului rostit. El
poate crea ură, mânie şi moarte sau poate vindeca. Asemenea
semin- ţelor care cad pe pământ fertil, şi cuvintele se răspândesc
pe pământ, rodind într-o realitate din care facem parte. Folosirea
greşită a cuvântului naşte îndoială, teamă şi confuzie. Bârfa poate
fi asemănată cu un virus care, odată intrat în computer, îşi va
desfăşura propriile reguli. Am putea învaţă ceva extraordinar din
înţelepciunea toltecă, şi anume că toţi cei care se cred buricul
pământului se vor simţi lezaţi şi ofensaţi în permanenţă de se-
meni. Majoritatea aroganţilor au senzaţia, când cineva nu le
cântă în strună, că sunt victimele atacului la persoană (normal,
doar persoana poate fi atacată, căci fiinţa este infailibilă) şi vor
răspunde la fel, adâncind şi mai abisal conflictul. Iadul este privit
ca o comunitate în care se folosesc numai cuvinte otrăvite.
Codul lui Or este
2
Pământul se întunecă şi cade pradă demonilor însetaţi de rău,
atunci când dulceaţa din cuvinte este înlocuită cu veninul,
născând senzaţia din dorinţa de putere, lăcomie şi invidie.

IMPORTANŢA ÎNTREBĂRILOR
ÎN TREZIREA SPIRITUALĂ

Nimic din ceea ce este real nu poate fi ameninţat. Nimic din

ceea ce este ireal nu există. In fiecare dintre noi sălăşluieşte pacea
Domnului. Atunci de ce suntem veşnic în război?
Am văzut cum, în gândirea toltecă, mitote (ceaţa minţii) ne
împiedică să vedem lucrurile corect şi lumea în adevărata ei
lumină. Neavând mintea clară, începem să facem presupuneri şi
implicit să tragem concluzii, de cele mai multe ori eronate.
Având o teamă maladivă de necunoscut, suntem tentaţi să ne in-
ventăm răspunsuri la toate întrebările care ne provoacă nesi-
guranţă. înţeleptul este cel care nu face presupuneri inutile!
Niciodată Hristos nu a spus: „crede şi nu cerceta", ba dimpotrivă
îndemnurile sale sunt exact în sens contrar: „caută adevărul şi el
te va face liber!"; „bate şi ţi se va deschide!", iar apostolul Pavel:
„cercetaţi totul..."
Spiritualitatea ne îmbie să punem întrebări şi să ascultăm
răspunsuri. Dacă vrem să ne eliberam din „visul iadului", care
este orice lume fără Dumnezeu, adică fără Forţă, Frumuseţe şi
înţelepciune, trebuie să renunţăm la obiceiul de a face mereu
presupuneri. Interogaţia este o cale sigură către Adevăr.
20
ORESTE TEODORESCU
CÂTE CEVA DESPRE WICCA

înţeleptul ştie că sacralitatea feminină şi spiritul naturii sunt

cele mai vechi religii.

A
In Dansul Spiralei, Starhawk scrie: „Vrăjitoria îşi extrage
învăţăturile din natură şi se inspiră din mişcările soarelui, ale
lunii, ale stelelor, din zborul păsărilor, înălţarea seculară a copa-
cilor şi din ciclul anotimpurilor". Wicca este o religie precreş-
tină, formată din suma tradiţiilor celtice. In epoca modernă,
devine un curent integralist, împrumutând elemente din tradiţia
europeană şi amerindiană. Exegeţii fenomenului Wicca
contrazic ideea că vrăjitoarele moderne aparţin unui cult trăsnit,
că au na-
suri coroiate şi pline de negi, că blesteamă şi înţeapă păpuşile
din cârpă cu ace lungi şi ruginite, după ce în prealabil au semnat
cu propriul sânge pactul cu Necuratul. Dimpotrivă, ei susţin că
vrăjitoria este poate cea mai veche religie din Occident.
Apărută cu aproape 3 500 de ani în urmă, în nordul Europei,
vrăjitoria face parte din marea familie şamanică. Să facem un
exerciţiu de imaginaţie: blocurile de gheaţă se desprindeau, ani-
male uriaşe şi feroce puneau în primejdia viaţa indigenilor,
condiţiile de trai erau imposibile. în asemenea context, cei care
puteau prevedea mişcările astrelor, schimbările climatice, com-
portamentul animalelor, perioadele fertile etc. deveneau membrii
unei aşa-zise clase sacerdotale. In peisajul anglo-saxon wicca
însemna „a modela", iar slujitorii acestui cult, fie bărbaţi sau
femei, reuşeau să înţeleagă spiritele naturii atât de bine, încât
modelau conştiinţa clanului după nevoile vitale. Simbolul wiccan
pentru ciclicitatea nesfârşită a vieţii şi morţii era o spirală dublă.
Intre cer şi pământ sunt veşnic două spirale, una care coboară
su- fletele în materie şi cealaltă care le urcă spre „cerul primilor
strămoşi". Fiecare clan avea un „sabat", un sfat al înţelepţilor,
având vaste cunoştinţe esoterice şi oculte, printre care mânuirea
Codul lui Or este
2
energiilor vii, interpretarea mişcărilor astrelor şi proprietăţile
tuturor plantelor sacre. Wicca pune accentul pe sacrul feminin,
celebrând Zeiţa Mamă a Lumii. Interesant, dar în shintoism,
religie şamanică la fel de veche ca wicca, soarele este de natură
feminină - Ameratsu.
VRĂJITORIA ÎNTRE RELIGIA NATURII
ŞI SATANISM

Până în secolul al XlV-lea, Biserica a coabitat paşnic cu

restul religiilor precreştine, însă papa Inocenţiu al VUI-lea, prin
1484 a trimis Inchiziţia să eradicheze toate tradiţiile care nu se
conformau catolicismului. Din acel moment şi până astăzi,
vrăjitoria este asociată cu maleficul. Cartea de căpătâi a
zeloşilor de la Vatican este Malleus Maleficarum, opera
dominicanilor Jacob Sprenger şi Heinrich Kramer. Cunoscută şi
ca Ciocanul vrăjitoarelor, cartea descrie într-un mod arbitrar
practicile wicca şi le tratează pe vrăjitoare ca pe „logodnicele lui
Satan". In con- textul misoginismului exacerbat al Evului Mediu,
o religie care celebra Zeiţa Mamă reprezenta o blasfemie pentru
călugării care susţineau Patriarhatul. Propaganda împotriva
tuturor cultelor care nu semănau cu religia imaginată de
Constantin cel Mare a condus la un holocaust teribil. Aproape 9
000 000 de femei au fost torturate şi ucise, fiind acuzate de
vrăjitorie, de sex cu dia- volul, de canibalism, şi alte chestiuni
abracadabrante. In fapt, exegeţii fenomenului vrăjitoriei în epoca
medievală considerau
că altele erau motivele fundamentale ale urii Bisericii faţă de
vrăjitorie, şi anume că religiile naturii, printre care şi wicca, erau
fundamental opuse instituţionalizării, centralizării şi dogmei,
adică ameninţau direct însăşi raţiunea de a fi a Bisericii.
2
ORESTE TEODORESCU
Persecuţiile au încetat abia în secolul al XlX-lea, fiind înlo-
cuite însă cu suspiciunea. In plină expansiune tehnologică şi ma-
terialistă, Vechea Religie a devenit o „superstiţie pentru femei
nemăritate". Intr-un sens spiritual, profund, recuperarea ade-
vărului despre vrăjitoria înţeleasă ca pe un cult al naturii, al
Zeului şi al Zeiţei, însemna reaşezarea femeii în dimensiunea
spirituală. Femeia este o forţă generatoare de viaţă legată la
cele mai sensibile conexiuni ale Universului. Trubadurii, iniţiaţii şi
trăitorii în Cuvântul Viu al Mântuitorului ştiu ce rol uriaş au
în evoluţia umanităţii femeile reprezentate în toate cultele de la
Isis, Sophia, Maria, Maria Magdalena etc. Acest adevăr este
încifrat în cărţile de tarot, unde Papesa este înaintea Papei.
SABATUL ŞI CERCUL DE PUTERE

A
In wicca, un rol important îl constituie sabatul, care este
pentru vrăjitorie identic cu congregaţiile bisericilor. De obicei,
13 femei formează inima grupului. Când se adună, vrăjitoarele
formează un cerc, se apucă de mâini şi, prin invocaţii şi ritualuri,
pătrund într-o lume interioară, călăuzite fiind ori de un geniu
elementar, ori de un spirit-călăuză. Interesant este faptul că cel
invocat generează un câmp energetic mai puternic decât suma
indivizilor din cerc. Practica cere ca membrii sabatului (uneori
sunt şi bărbaţi) să „fie înveşmântaţi în cer", adică goi-puşcă pen-
tru a simboliza adevărul gol-goluţ. Simbolistica Vechii Religii se
regăseşte în structurile megalitice. Cercurile formate din pietre
măresc puterea energetică prin concentrare. Practicile wicca
urmăresc revelarea „puterii din interior" opusă forţei exterioare
exercitate de toate sistemele laice sau clericale. In obscurantistul
Ev Mediu, din cauza zeloşilor inchizitori, obsedaţi să eradicheze
orice formă de cult care se abătea de la canonul lui Constantin
Codul lui Oreste
23
cel Mare, sabatul vrăjitoarelor a fost considerat ritual malefic,
iar în mentalitate populară s-a înrădăcinat ideea „cercului
răului". Pe lângă practicile tămăduitoare, vrăjitoarele wiccane
dezvoltă un cult de celebrare a Zeului şi a Zeiţei, căci Dumnezeu
în mentalul păgân este deopotrivă Tatăl-Mama tuturor lumilor
văzute şi nevăzute. Zeul este imaginea Cerului, iar Zeiţa simbo-
lizează Natura. Există o etică strictă. Odată cu puterea vine şi
responsabilitatea, iar practicile negative, malefice sunt
considerate dezonorante, iar cei care se abat de la „buna
armonie" sunt excluşi din cerc.
WICCA: O VECHE
RELIGIE CARE
CELEBREAZĂ VIAŢA

Wicca sau Vechea Religie nu se bazează pe dogme intelectu-

ale sau teologice. In această paletă de credinţe nu există o carte
sfântă sau filiaţie apostolică, preoţească şi nu sunt impuse
porunci, ori definite păcate. Pentru vrăjitorie, viaţa trebuie cele-
brată. Există o nesfârşită bucurie de a descoperi unitatea vieţii
în diversitatea formelor ei. Ritualurile nu sunt solemne, sexua-
litatea este considerată sacră, deoarece prin împreunarea
Zeului cu Zeiţa a luat naştere Lumea, iar bărbatul şi femeia per-
petuează viaţa. Wiccanii ştiu că tot ceea ce există apare în urma
întrepătrunderii lui (+) cu (-) şi tocmai de aceea celebrează ex-
presia cuplului primordial în întreaga Natură. In vrăjitorie, nu
sunt clamate sărăcia, abnegaţia, devotamentul, obedienţa,
casti- tatea ci doar respectul pentru legile cosmice, netulburarea
ar- moniei şi bucuria în faţa miracolului vieţii. Pentru Vechea
Religie, există o Sursă Supremă a vieţii, o Inteligenţă Univer-
sală, o Mare Minte care a ordonat toate legile şi principiile a
tot ceea ce există; un Zeu al Cerului şi o Zeiţă a Naturii.
2
ORESTE TEODORESCU
Aceasta este treimea wiccană. într-o lume spirituală
dominată de mari bărbaţi, vechile credinţe naturale le oferă
femeilor ac- cederea într-o dimensiune interioară unde vor
putea redes-
coperi puterea şi adevărul. Pentru a înţelege mai bine aceste
predicate, vă recomand cartea Dansul Spiralei. Renaşterea vechii
religii a Marii Zeiţe de Miriam Simos cunoscută sub numele de
Starhawc.
FIZICĂ ŞI SPIRITUALITATE

Secolul XXI al mileniului al III-lea găseşte umanitatea

pregătită să facă saltul cuantic în înţelegerea unui adevăr
simplu:
între o celulă din ficat şi un soare dintr-un cluster galactic există un
raport de activitate. Tot ceea ce se află în dimensiunea materială
are o cauză energetică şi un principiu spiritual. Ghidul care ar
putea să ne călăuzească dincolo de preconcepţii, inerţii cognitive,
indolenţă şi clişee este Fritjof Capra, doctor în fizica teoretică la
Universitatea din Viena; unul dintre cei mai titraţi cercetători în
fizica particulelor la universităţile şi institutele de cercetare din
Paris, Santa Cruz, Londra, San Francisco şi autorul cărţilor:
Momentul adevărului. Ştiinţa, societate şi noua cultură-,
înţelepciune aparte. Dialoguri cu oameni remarcabili-, Conexiuni
ascunse şi Taofizica. O paralelă între fizica modernă şi mistica
orientală, din care voi face un scurt rezumat. Ideea centrală pe care
o regăsim în întreg ansamblul operei sale este: fizica şi
spiritualitatea sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede. Legătura
dintre fizică şi spirituali- tate 1-a invitat pe Capra să plonjeze în
mistica orientală şi 1-a făcut să înţeleagă că ştiinţele moderne se
luptă cu fenomene fizice neobişnuite pe care spiritualitatea le
descrisese şi explicase cu mii de ani în urmă. Anii care vor urma îl
vor face pe Fritjof Capra să privească acelaşi univers, însă cu alţi
ochi decât o făcuseră până la Codul lui Oreste
25
el fizicienii clasicişti. De exemplu, pentru Isaac Newton, în seco-
lul al XVII-lea, cosmosul era mecanic, o infinită maşinărie
alcătuită din elemente dinamice, previzibil dacă îi înţelegeai legile.
Timpul
şi spaţiul erau separate, cauzele generau efecte, dar nici un fizician
până la Einstein nu analizase principiul din spatele cauzelor.
Einstein arată că materia nu are aceeaşi soliditate pe care i-o
atribuie cele cinci simţuri. Lucrurile nu sunt obiecte, ci energie
care dobândeşte aspectul şi consistenţa formei în care se exprimă.
Einstein schimbă fundamental percepţia asupra lumii a cărei
natură nu va mai fi soliditatea, ci perpetua mişcare. Iată ce scrie
Capra: „Vom vedea cum cele două fundamente ale fizicii secolu-
lui XX - teoria cuantelor şi teoria relativităţii - ne obligă să vedem
lumea aşa cum o vede un hindus, un buddhist sau un taoist şi
cum această similitudine devine şi mai pregnantă atunci când ne
uităm la încercările recente de a combina aceste teorii pentru a
putea descrie fenomenele lumii submicroscopice..."
MATERIA, VIDUL ŞI ENERGIA

Cercetătorii cuantelor aseamănă materia cu un teren imens

pe care se joacă protonii şi electronii, căpătând atât de diferite
forme de expresie. Dacă lumea newtoniană era legată de cauza-
lităţi exacte, iată că fizicienii Werner Heisenberg şi Niels Bohr,
pionierii fizicii cuantice pledează pentru caracterul ultrafluid şi
uneori spontan pe care îl are energia în infinita ei curgere univer-
sală. Câteva exemple desprinse din studiile celor doi pot să ne
lămurească cu privire la universul cuantic:
- particulele nu se ciocnesc niciodată între ele, ci se
absorb şi uneori îşi schimbă proprietăţile;
- particulele pot fi percepute doar din punctul de vedere
al mediului înconjurător şi nu ca obiecte izolate;
2
ORESTE TEODORESCU
- particulele nu sunt obiecte ca în viziunea lui Newton,
ci rezultatele unor interconexiuni;
- particulele pot apărea şi ca modele ondulatorii, sunt
im- previzibile şi ubicue.
Până la urmă, toate aceste experienţe ne arată că natura
fundamentală a lumii fizice nu este o aglomerare haotică de
obiecte, ci o reţea complexă de cauze şi efecte, de
interacţiuni într-o perpetuă mişcare. Fritjof Capra dă un
exemplu foarte plastic. Nucleul unui atom este de 1 000 000
de ori mai mic decât atomul întreg şi, cu toate acestea, el
constituie aproape
întreaga masă fizica a acestuia. Din această perspectivă, ceea ce
percepem noi că ar fi materia, omul, masa, mărul, maşina, banii
sunt structuri care se bazează în mare parte pe spaţiu gol (vid) şi
că tot ceea ce este solid se află într-o stare de pulsaţie ritmică.
Paradoxal, în fizica cuantică este faptul că vidul este viu şi inte-
ligent, generând particule fără nici un motiv aparent: „în cadrul
acestor experimente, materia apare complet transformabilă.
Toate particulele pot fi transformate în alte particule; ele pot
fi create din energie şi pot dispărea în energie",
argumentează Capra. In câmpurile de forţă ale particulelor
subatomice dispar toate distincţiile dintre vid şi materie.
Exegeţii noii paradigme spirito-ştiinţifice sunt convinşi că
această antimaterie, „spaţiul gol" este de fapt spiritul creator,
iar formele fizice nu sunt altceva decât „manifestări trecătoare
ale Vidului fundamental".
ADEVĂRURILE RELIGIILOR ORIENTALE

Paradoxal sau nu, cosmogoniile taoismului, buddhismului,

hinduismului sunt descrise la fel în fizica cuantică. Religii cu mii
de ani mai vechi decât ştiinţele moderne ştiau de mult că miturile
solidităţii şi permanenţei aveau să tulbure umanitatea în evoluţia
Codul lui Oreste
2
ei. Pentru buddhişti, cauza supremă a suferinţelor este
încăpă- ţânarea de a nu recunoaşte că totul curge. Agăţarea
cu dinţii şi unghiile de privilegiile contextuale hrăneşte iluzia
stabilităţii.
Chinezii celebrează calitatea naturii de a fi în permanentă schim-
bare într-un circuit etern. Iar hermeticii credeau într-o lege din
Kybalion care postulează că: „nimic nu dispare, totul se trans-
formă" neîntrerupt, aşa în Cer, precum şi pe Pământ. In cuantică,
particulele sunt generate de un câmp şi tot în el se întorc după ce
parcurg diferite spaţii în timp. Acest câmp de forţe generator al
vieţii subatomice, este numit în hinduism Brahman. In fizică, par-
ticulele acestea se nasc şi sunt distruse aparent fără motiv.
Dansul Shivei exprimă dubla spirală universală a creaţiei şi
distrugerii ma- teriei. Buddhiştii numesc vidul creator sunyata, iar
el este gene- ratorul tuturor corpurilor vii. Tao reprezintă natura
vidă, fără
formă a universului, dar care are în sine potenţialul întregii
Creaţii. Fizica cuantică demonstrează matematic ceea ce religiile
orientale propovăduiesc prin mitologie, artă şi poezie.
PERMANENTA SCHIMBARE
A REALITĂŢII

Cele două energii fundamentale yang (cosmică) şi yin

(telurică) în împletirea lor creează lumi, sisteme solare, dimensi-
uni existenţiale. Principii complementare, deşi aparent opuse
femini-masculin; întuneric-lumină; abstarct-concret, yin-yang
constituie un întreg inseparabil şi ireductibil. Orientalii privesc
lumile ca pe monede cu două feţe: feminin-masculin = om;
întuneric-lumina=zi; abstract-concret=realitate şamd. Fizicianul
Heisenberg explică: „ceea ce observăm nu este natura în sine, ci
natura expusă metodei noastre de examinare", cu alte cuvinte,
în cuantică, particulele capătă forme diferite în funcţie de modul
2
ORESTE TEODORESCU
în care le privim. în universul cuantic nu există forme presta-
bilite ca în cel newtonian. în funcţie de evoluţia minţii, reali-
tatea „obiectivă" îşi schimbă înfăţişarea. Şamanul care
priveşte jungla vede şi comunică cu natura altfel decât turistul
din New
York. Ca să ne înţelegem, în această paradigmă actantul, acţiunea
şi obiectul acţiunii nu sunt trei elemente distincte, ci un tot uni-
A
tar. In Bhagavadagita este scris: „Toate se îndeplinesc de către
Tendinţele Naturii; cel cu Şinele tulburat de Eu gândeşte,
făptuitorul sunt eu!" In Upanişade, există o maximă care exprimă
foarte bine realitatea cuantică: „Când mintea este tulburată se
naşte pluralitatea, dar când mintea este liniştită, această plurali-
tate dispare". Lumea se schimbă în funcţie de cum o percepem.
Hristos spune că este mai bine să vedem bârna de sub propriul
nas decât paiul din ochiul celuilalt. Cuantica explică de ce florile
miros diferit în funcţie de cel care le culege. Cartea lui Capra,
Taofizica prezintă un adevăr teribil. Vechile religii au transpus în
mit, epopei şi artă predicatele celei mai moderne dintre ştiinţe,
demonstrând cu argumente temeinice că religia şi ştiinţa nu sunt
opozabile, ci complementare!
PUTEREA LUI AICI ŞI ACUM
 A nu opune rezistenţă vieţii înseamnă a fi într-o stare de graţie,
pace şi iluminare. Această stare nu mai depinde de anumite stări
sau calităţi ale lucrurilor, fie ele bune sau rele. Pare paradoxal, şi
totuşi, când dependenţa ta interioară de formă a dispărut, condiţiile
generale
de viaţă, formele exterioare, tind să se îmbunătăţească considerabil.
ECKHART TOLLE
A

înţelepciunea orientală crede că trecutul şi viitorul sunt

arome în ceaşca de ceai a prezentului. Câteva milenii mai
târziu, Codul lui Or este
2
pionierii psihologiei transpersonale dau următorul sfat: „Trans-
forma-ţi viaţa conştientizând că singurul moment pe care îl ai la
dispoziţie este momentul actual". Problema civilizaţiei moderne
este tocmai proiectarea unui viitor luminos fără un contact rea-
list cu prezentul. Oricine face o sinteză între marile religii poate
afirma că toate spun aceeaşi poveste a extinderii conştiinţei. O
trilogie absolut necesară este Puterea prezentului. Ghid de
dez- voltare spirituală a lui Toile, urmată de Fii aici, acum, Ram
Dass şi Miracolul momentului de Thich Nhat Hanh. Lucrările
panoramează miturile fundamentale din creştinism, buddhism,
taoism şi alte tradiţii, regăsind minunatul concept Unitate în Di-
versitate. Modernitatea este clădită pe realizările minţii, ceea ce
a condus, în timp, la o abordare confuză a realităţii. Un timp
ne-am confundat, mai ales occidentalii, cu propria minte, însă
în loc s-o controlăm noi pe ea, s-a produs exact invers. Când sun-
tem copii, populăm întunericul cu mii de monştri fioroşi în care
începem apoi să credem, însă când bunica aprinde lumina, tene-
brele dispar. Mintea are obiceiul universal de a monologa şi de
a se hrăni cu evenimente trecute pe care le analizează şi le
disecă, consumând enorm de multă energie şi timp în care fiinţa
doarme iar egoul este hiperactiv. Gândind tot timpul, ratăm şansa
experi- mentării prezentului. Marea înţelepciune a lumii a găsit
locul şi exprimarea lui Dumnezeu, la fel de prezente în fiecare
generaţie.
Creatorul se află în centrul întregii sale creaţii (să nu uităm că un
cerc este generat din centrul său... este marea lecţie a compasu-
lui), iar exprimarea sa este eternul: Aici şi Acum!
CUFUNDAREA ÎN ACUM
Una dintre preocupările spiritualităţii de pretutindeni este
de a absorbi puterea cosmică a lui Acum. Pentru că, evident,
0
ORESTE TEODORESCU
Dumnezeu este prezent în fiecare generaţie, iar problemele
mân- tuirii, regăsirii Fiinţei celei Mari, întoarcerea în Regatul
Pierdui sunt predicatele unui prezent continuu. Pătrunderea în
starea de Acum începe prin concentrarea la activităţile cotidiene.
Uneori,
în rutină se află cheia de eliberare. Respiraţia, gătitul, băutul
ceaiului, mersul prin natură sunt lecţii de intensă spiritualitate
dacă le execuţi conştient. Din păcate, noi traversăm mecanic
această uluitoare experienţă numită viaţă. Legea fundamentală a
lui Ekhart Toile sună cam aşa: „Cu cât ne opunem mai mult
situaţiei prezente, cu atât vom suferi mai mult" şi a fost formu-
lată după ce a înţeles din cultura orientală importanţa ceremoni-
alului în cele mai banale ipostaze.
De exemplu, se poate atinge iluminarea, starea de sătuli,
înfulecând încet, mestecând conştient de amestecul aromelor,
înghiţind bucăţi mici şi concentrându-te asupra artei care a trans-
format hrana în aliment şi medicament. Fuga de prezent devine
istovitoare, când ne proiectăm în alt loc, cu altcineva, într-o altă
situaţie financiară, visând la cai verzi pe pereţi, ratăm experi-
mentarea lui Acum, în taina căruia se află tot ceea ce ne trebuie
pentru a ne duce menirea mai departe. înţelepciunea te învaţă
cum să ieşi din bucla suferinţei: iertând prezentul, indiferent cât
este de dur, acceptând că tot ceea ce ne este dat are un sens şi
rugându-ne să căpătăm ceea ce ne trebuie. Hristos ne
îndeamnă în rugăciune: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-
ne-o nouă ASTĂZI". Taina lui Acum se explică aşa: în prezent nu
există probleme, căci acestea au nevoie de timp pentru a exista.
Maxima concentrare pe moment, pe clipă, împiedică ali-
mentarea problemelor cu energie. Dacă nu judecăm natura unui
eveniment, dacă îi acceptăm doar existenţa fără să-1 etichetăm în
vreun fel, încetăm să ne mai chinuim degeaba! Pont:
Stăpâ- neşte-ţi ura şi teama pentru o secundă şi vei găsi o
soluţie! Codul lui Or este
3
CEI TREI STĂPÂNI AI MATERIALISMULUI
ŞI CELE PATRU ADEVĂRURI NOBILE

Drumul spiritual este presărat de capcane puse de însuşi

Zeul Egoului. Creştinii ştiu că: „drumul spre iad este pavat cu
bune intenţii", iar buddhiştii ştiu că, uneori, în spatele încercării
de evoluţie a conştiinţei se ascunde nevoia meschină a eului de a
se simţi în siguranţă. Hristos ne îndeamnă să părăsim formele ros-
tind clar: „Regatul Meu nu este din lumea aceasta", iar Buddha
plasează Nirvana dincolo de nesfârşitul raport cauză-efect:
„Acolo unde totul tace, se naşte şi există". Şi cum domeniul
formelor se mai numeşte şi materialism, vă propun o incursiune
în doctrina tibetană, unde există trei guvernatori ai materiei:
stăpânii mentali ai Formei, ai Cuvântului şi ai Minţii.
Egocentrismul stăpânului Formei va dori să genereze „o
lume plăcută, previzibilă, sigură şi docilă, iar egoul va încerca
să
se pună la adăpost şi de a se distra evitând ori ce fel de tensiune",
scrie călugărul budhhist Chogyam Trungpa Ripnoche. Stăpânul
Cuvântului ne impune clasificarea, conceptualizarea, iar egoul se
va feri să dea piept cu experienţa directă. Sub dominaţia acestui
stăpân, realitatea va fi filtrată de subiectivism, furnizând per-
soanei confortul într-o lume previzibilă.
Stăpânul Minţii îşi foloseşte egoul pentru a ne convinge să
rămânem deosebiţi, unici dar în separaţie faţă de ceilalţi. Majori-
tatea celor care pornesc pe calea evoluţiei spirituale se afundă în
imperiul iluzoriu al minţii, considerăndu-se superiori celor care
„dorm". Buddhismul tibetan vorbeşte despre Materialismul spiri-
tual ca despre o ultimă încercare a egoului de a rămâne inde-
pendent faţă de sine, sau cu alte cuvinte este bătălia finală a
Persoanei pentru a rămâne independentă faţă de Fiinţă.
Adevărata spiritualitate ne invită să abandonăm persoana şi
să ne încredem în fiinţă: „Nu eu vorbesc acum, ci Hristos trăieşte
în mine", spunea apostolul Pavel când a fuzionat în UNU, iar
302
ORESTE TEODORESCU
buddhismul descrie calea către Unitate prin înţelegerea celor
patru adevăruri nobile:

1. Nobilul Adevăr al suferinţei:

„Naşterea este suferinţă, decăderea este suferinţă, boala este
suferinţă, moartea este suferinţă, a fi unit cu ceea ce nu este plăcut
este suferinţă, a fi separat de ceea ce este plăcut este suferinţă, a
nu obţine ceea ce doreşti este suferinţă. Pe scurt, toate laturile expe-
rienţei făcute în cuget şi în trup, cărora agăţarea le este inerentă,
sunt suferinţă".

2. Nobilul Adevăr al cauzei suferinţei:

„Această sete este cea care duce la renaştere şi este însoţită
de agăţarea pătimaşă care fuge când după un lucru, când după
altul. Este setea după plăcerile simţurilor, setea de existenţă şi
setea de non-existenţă".

3. Nobilul Adevăr despre încetarea suferinţei:

„Este completa distrugere şi separare de această sete, uitarea
ei, renunţarea la ea, eliberarea de ea şi neataşarea faţă de ea".

4. Nobilul Adevăr despre Calea ce duce la

încetarea suferinţei:
„Este Calea cu opt braţe şi anume:
înţelegere corectă, Gândire corectă, Vorbire corectă, Acţiune
corectă, Mod de viaţă corect, Efort corect, Atenţie corectă şi Con-
centrare corectă".
Codul lui Oreste
303
CAPCANE PE DRUMUL
EVOLUŢIEI SPIRITUALE

Pentru buddhişti, cea mai grea încercarea a Eului este să

se piardă în Marea Minte Universală. Nici Hristos nu şi-a mai
îngăduit persoanei să ocupe vreun loc în incinta fiinţării Sale,
spunând „Eu şi Tatăl Unu suntem!" Eul, acest demon separator
se infiltrează în toate gândurile şi-1 va slăvi pe Stăpânul Materia-
lismului Mental. Aici se pierd mulţi guru, maeştri spirituali,
care încă nu pot accepta că nu ei sunt Lumina Lumii, ci doar
canalele prin care Ea se manifestă. Gândurile egocentriste au
nevoie de stabilitate şi siguranţă şi vor încerca să ne convingă că
nu există nimic mai presus de propria minte. Aici îşi găseşte
locul pe calea spirituală meditaţia, al cărei rol este de a ne elibera
de preconcepte, clasificări, axiome. Drumul spre Iluminare
trece prin interior.
Mântuirea, Pacea, Liniştea la care tânjim de când ne con-
ştientizăm efemeritatea sunt sădite de Creator în fiecare dintre
noi, nu trebuie decât să stăm în faţa sufletului, amintindu-ne:
„Bate şi ţi se va deschide!" ştim că ne aflăm cu adevărat pe o
cale spirituală când nu ne mai luăm în serios fiecare încercare de
„a deveni mai bun". In prima fază, egoul ne va întinde nişte cap-
cane făcându-ne rigizi. învăţăceii la început de drum vor fi
foarte mândri că ei fac meditaţie, sunt vegetarieni, sunt sfioşi,
generoşi, buni creştini, cu frica de Dumnezeu sau ţin post,
stau ore întregi în ashramuri etc. Până nu ne vom detaşa de
forme şi până nu vom găsi toate cele de trebuinţă în sine, nu
vom fi altceva decât nişte somnambuli visând că se trezesc.
Când ne pierdem umorul, buna dispoziţie şi disponibilitatea
înseamnă că am ratat eliberarea şi ne-am făcut prizonierii altor
concepte. Cel mai mare duşman al Iluminării este fanatismul,
iar cea mai grea dintre erori este confundarea căii cu scopul!
Aici se află marea suferinţă a lumii!

ORESTE TEODORESCU
SPIRITUALITATE
ÎNSEAMNĂ ELIBERARE

Există un soi de mimetism care ne împiedică să progresăm

pe calea spirituală. Seducţia formelor este foarte puternică până
la debarasarea totală. Există o etapă în care adeptul se va simţi
mult mai confortabil în faţa unui maestru. Chogyam Trungpa în
Incursiune în materialismul spiritual scrie că nimeni nu i-ar da as-
cultare dacă l-ar întâlni pe stradă, însă, dacă este îmbrăcat
tradiţional şi se prezintă drept a unsprezecea reîncarnare a lui
Trungpa Tulku, este asaltat de mii de oameni care îl proslăvesc
înainte de a deschide gura. Rolul unui maestru este de a-i arăta
celui însetat unde este izvorul, nu de a-1 condiţiona cu paharul;
şi, după ce acesta îl va centra pe discipol, îi va spune că pe
adevăratul drum spiritual nu te ajută nimeni din afară, ci găseşti
cele de trebuinţă în universul tău interior. Secretul este de a
renunţa la conflict, la dihotomie, de a accepta totul ca parte din
întreg. Experimentarea vieţii produce înţelepciunea atât de nece-
sară în iluminare, în mântuire! Există însă şi posibilitatea că acel
căutător fervent al spiritualităţii să ajungă un simplu colecţionar
de experienţe culturale interesante dar gol pe dinăuntru, adică
incapabil să ofere celorlalţi ceva autentic, provenind din el însuşi.
De aceea, discipolul, după ce va simţi că a devenit el însuşi apt să
înţeleagă universul, trebuie să-şi părăsească maestrul şi să
călătorească prin lume împărţind lumina!
PREDICATELE OPTIMISMULUI

Viaţa înseamnă de fapt creaţie căci Dumnezeu, această Forţă

A
Misterioasă care se exprimă prin înţelepciune, Forţă şi Frumu-
seţe, generează forme şi esenţe perfecte. Conştiinţa umană este
Codul lui Oreste
de natură divină, iar organismele vii sunt capodopere. Omul, un
fluture, un bonsai, o pară... câtă perfecţiune! Dacă suntem ex-
presiile lui Dumnezeu, Sublimul Creator al Tuturor Lumilor,
atunci ar trebui să ne trăim viaţa creând, fiind conştienţi că
avem simţurile pentru universul exterior, imaginaţia şi intuiţia,
pentru
a putea porni în căutarea Sinelui, rămânând lucizi dar blânzi,
? generoşi dar fermi în deciziile noastre dictate de principii. Etica
I şi morala sunt zidurile care ar trebui să ne mărginească poteca
as- I cendentă, iar iubirea, motorul care ne pune în „mişcare". In
I cartea lui Neale Donald Walsch, Conversaţii cu Dumnezeu,
există I o frază-cheie: „O bună bucată din viaţă ai trăit ca efect al
expe-
1 rienţelor tale. Acum ai ocazia să fii cauza lor!" O invitaţie su-
perbă la cunoaştere şi acţiune. Puterea noastră se exprimă
prin t gând-cuvânt-acţiune, iar libertatea pe care am primit-o ne
dă posibilitatea de fi tot ceea dorim.
Legile echilibrului şi ale atracţiei configurează decorul în
| care ne vom derula existenţa din momentul naşterii până la
f moarte. Cei care cred în Viaţa de Apoi se pregătesc să înţeleagă
| ce se întâmplă cu spiritul eliberat de materie, căci este axio-
\ matic faptul că viaţa rezidă în toate regnurile şi că „nimic nu
! dispare, totul se transformă!" Din nefericire, multe idei stupide
ne populează lumea în care trăim, iar dintre ele cele mai
păguboase şi malefice sunt curentele separatiste: fanatismul re-
ligios, superioritatea rasială, ascendentul economic etc., căci
acestea nu construiesc niciodată nimic, ci dimpotrivă, năruie
\ ceea ce ne-a fost dat de la Dumnezeu pentru a ne duce la
bun sfârşit menirea, pentru a ne înţelege scopul. Altminteri vom
trăi inconştient, artificial, ratând şansa de a plonja în Miracolul
Vieţii. De noi depinde soarta întregii Lumi, căci ce este umani-
tatea? La ce o putem reduce? Evident, la cuplul primordial
Adam-Eva; bărbat-femeie; (+) şi (-)... Orice formă ar avea,
oriunde s-ar naşte, omul este copilul Cerului şi al Pământului,
iar suflarea de viaţă i-a dat-o acelaşi Tată, Marele şi Unicul
Creator

ORESTE TEODORESCU
cu Adevărat. Dar omul este o fiinţă ca tot ceea ce este viu în
Univers, şi atunci de ce atâta sete de distrugere? De ce să ne
construim fericirea pe nefericirea Naturii, a speciilor, când am
putea trăi în armonie cu întregul?

PLIMBARE CU DUMNEZEU PE CĂRARE

De mii de ani, oamenii nu dau crezare promisiunilor lui

Dumnezeu dintr-un motiv extraordinar: sunt prea frumoase pentru
a fi adevărate...
NEALE DONALD WALSCH
 Toate marile tradiţii contrazic ideea preconcepută şi atât de
arbitrară cum că Dumnezeu ar avea un plan perfect pentru noi,
de la care nu trebuie să ne abatem nici măcar un grad ca să nu
fim aspru pedepsiţi. In logica religioasă şi nu sectară, relaţia
noastră cu Tatăl nu este una dintre servitor şi stăpân, ci între
asociaţi, an- gajaţi în crearea lumilor. Legile universale sunt
concepute atât de perfect, încât omul, dacă le-ar respecta, ar face
saltul cuantic de
la „animal de povară la înger liber". Invitaţia lui Hristos este la
regăsirea nemuririi: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru este!"
Dumnezeu se face cunoscut creaţiei sale, întotdeauna prin cele
opt concepte, pe care le regăsim admirabil tâlcuite în Kabbalah:
înţelepciune, înţelegere, Milă, Tărie, Frumuseţe, Slavă, Victorie,
Temelie; toate acestea manifestându-se între Coroană şi Regat,
între Cer şi Pământ, între Spirit şi Materie. Aşadar, ca buni fii
ai Domnului să ne ridicăm fruntea din ţărână şi să privim cu
nădejde linia albastră a infinitului! Ce părinte s-ar bucura
văzându-şi copilul umilit, batjocorit şi chinuit? Dragostea
Lui
este atât de Mare, încât se întrupează în fiecare generaţie pentru
a ne arata Calea spre Eternitate.
Codul lui Oreste

CELE DOUĂ TIPURI DE RUGĂCIUNE

Dacă păstrăm conceptul dualităţii, putem regăsi chiar şi în

rugăciune două tipuri de relaţionare cu Dumnezeu. Cea mai uzi-
tată este rugăciunea milogului-negociator: „Dă-mi, fă-mi, că şi
eu am să fac şi am să dreg..." Ei bine, o statistică istorică ne
arată că în faţa acestei atitudini, Universul rămâne insensibil. De
câte ori 1-a ascultat Bunul Părinte pe Becali? Adevărata
rugăciune, din nefericire foarte puţin rostită, este cea a
recunoscătorului:
„Mulţumesc, Doamne, pentru tot ceea ce am, pentru ceea ce
am devenit... etc". Cel care, prin rugăciune, înţelege dialog neîn-
trerupt cu Dumnezeu îşi aminteşte sau, dacă nu, observă că în
Natură cele mai fericite forme de viaţă sunt cele libere şi fără
griji cum sunt păsările „au oare ele se îngrijesc ce vor mânca
mâine, şi totuşi vor fi sătule", sau „crinul nu se preocupă cu ce
va fi îmbrăcat, şi totuşi straiele lui sunt mai frumoase decât ale
lui Solomon". Când credinţa devine certitudine, nu mai ai de ce
să-i cerşeşti Lui lucruri pe care le găseşti în tine, căci
Dumnezeu ne locuieşte pe fiecare. Gândurile devin cuvinte, iar
acestea acţiuni. Aşadar, dacă ne dorim ceva, creăm doar o
stare de dorinţă, nu şi una de existenţă. Un proverb buddhist
spune: „Vei obţine totul când nu-ţi vei mai dori nimic!" Există o
adevărată mecanică universală prin care rugăciunile devin
realitate, iar noi nu suntem nici pe departe nişte simpli
spectatori-cerşetori, ci, în ecuaţia divină, suntem invitaţi să
participăm ca nişte actanţi!
„Mulţumesc Doamne pentru tot!"

ORESTE TEODORESCU
DESPRE MIRACOLE...

Unii cred despre miracole că sunt efecte sau evenimente ieşite în

afara legii sau chiar fără lege, când de fapt acestea nu sunt altceva
decât legile subtile care operează în cosmosul interior al conştiinţei.
PARAMAHANSA YOGANANDA

Când înţelegem că suntem piese vii într-un organism infinit

în care sistemele solare sunt aidoma celor endocrine, musculare,
nervoase, osoase etc., în care planetele sunt celule, iar sorii organe,
acolo unde totul se ordonează spiritual, energetic şi material,
adică gând-cuvânt-acţiune, intrăm în dimensiunea miraculosu-
lui, adică a unei realităţi extinse, unde totul devine posibil, cu o
singură condiţie: să respecte principiile şi legile universal
valabile:

1. Raportul cauză-efect („după faptă şi răsplată!");

2. Atracţia („cine se aseamănă se adună");
3. Echilibrul („remediul nenorocirii este echilibrul sufletesc");
4. Transformarea („nimic nu se pierde prin moarte, totul
se transformă şi evoluează");
5. Eliberarea („căutaţi Adevărul şi el vă va face liberi!")

Iată predicatele miracolului! Vă invit să le experimentaţi. Şi

ca să simţiţi cu adevărat puterea logosului, rugaţi-vă aşa: „Sunt
calm, liniştit şi fericit. Sunt recunoscător pentru tot ceea ce am.
Sunt parte din întreg. Lucrez cu persuasiune asupra perfecţio-
nării mele, fiind blând şi generos cu semenii mei. M-am lepădat
de cel Rău unindu-mă cu Binele, Frumosul şi Pacea! Am încetat
A

să mai exist. încep să fiu!"

Codul lui Oreste

REGĂSIT PRINTRE EVANGHELII

Căci ce este dacă unii n-au credinţă? Oare necredinţa lor va

nimici credincioşia lui Dumnezeu? Nicidecum! Ci Dumnezeu se
vădeşte întru adevărul Său, pe când tot omul întru minciună, pre-
cum este scris: Drept eşti tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei
judeca Tu.
Epistola lui Pavel către Romani 3:3- 4

In lumea egoului şi a neantului, acolo unde oamenii caută

faima şi aprecierea celorlalţi, dar nu şi pe cea a lui Dumnezeu, se
întâmplă în fiecare generaţie, ca într-un prezent continuu, acelaşi
lucru: incompetentul pozează în profesionist, curva în virtuoasă,
egoistul cel mai rapace în binefăcător, trădătorul de neam în pa-
triot, meschinul frustrat în maestru spiritual etc... Vă veţi întreba
probabil de ce? Răspunsul este invariabil acesta: ruşinea sinelui,
care este de natură divină în faţa exceselor persoanei, care îşi ex-
trage sevele de la diavol. E aceeaşi ruşine pe care au resimţit-o
Adam şi Eva când au ieşit din Fiinţă şi s-au trezit „goi". Gol aici
nu are sensul de nud, ci de golit de Dumnezeu. Ce nevoie să ai
de recunoaşterea semenilor, dacă Tatăl şi Fiul sunt departe de
tine? Avem decalogul, pe care dacă l-am respecta am şti că nu
suntem pe drumul pierzaniei, ştim cele şapte păcate capitale, dar
oare în câte dintre ele ne regăsim zi de zi? Avem Calea,
Adevărul şi Viaţa, dar ne încăpăţânăm să alergăm după
efemeride într-un univers iluzoriu împletit din vicii senzoriale şi de
caracter. In Evanghelii există o cheie de descifrare a ceea ce va
să fie:
„semănătorul este unul, secerătorul altul, dacă grâul n-ar muri în
burta pământului, cum să crească recolta?"
ORESTE TEODORESCU
VREMURILE SUNT APROAPE

Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece

lumea, ci ca să se mântuiască prin El, lumea.
IOAN 3:17

Priveşte atent în jurul tău. încă te încăpăţânezi să negi

adevărul?
„Judecă-mă, Doamne, că eu întru nerăutate am umblat şi în
Domnul nădăjduind, nu voi slăbi. Cercetează-mă, Doamne, şi
mă cearcă; aprinde rărunchi în inima mea. Că mila Ta este
înain- tea ochilor mei şi bine mi-a plăcut adevărul Tău." (Psalmul
lui David 25: 1-3) Nici un alt cuvânt nu este de folos. Trezeşte-te
prietene, scutură-ţi ţărâna de pe haine, lasă morţii să-şi plângă
morţii şi vino la Viaţă!
AICI. ACUM...

Uneori uităm să mai trăim. Adică? Păi, tot proiectându-ne

într-un viitor subiectiv: „o să am, voi face, când o să fiu eu..."
pierdem cel mai minunat şi adevărat spectacol: cel al clipei! La
fel de păguboasă este şi rătăcirea prin trecut: „pe vremea
mea, dacă mai eram tânăr... etc". Noi ştim, datorită noianului
de in- formaţii şi experienţe, că prezentul este o consecinţă a
trecutu- lui, iar viitorul, concluzia prezentului. Aşadar, prezentul
este centrul cercului, la periferia căruia se află trecutul, iar la
graniţa de intersectare, viitorul. E foarte trist să-ţi consumi
atâta ener- gie cu regrete sau proiecte, fără să fii atent la
misterul lui „aici şi acum"! Aşa cum pământul se învârte în jurul
propriei axe (care rămâne fixă) şi în jurul soarelui, omul are în
sine un ele- ment mutabil (universul exterior guvernat de timp)
şi unul Codul lui Or este

static (dimensiunea fiinţei, guvernată de ierarhiile cereşti).

Tot I ceea ce trăim azi vine din ieri. înţeleptul ştie cum să
acţioneze, I ca mâine să fie Bine!
UN GÂND DE SABAT

Dintr-o taină străveche, pământul a fost văduvit de oameni

şi zei. în locul Luminii Dumnezeieşti, omul a aşezat o mare
gaură neagră în care sunt absorbite toate visurile frumoase. Apoi,
simţind acest gol chinuitor, acelaşi om a încercat să-1 umple cu
sine însuşi, zicând fălos: „Omul este în centrul lucrurilor". Ciu-
dat, senzaţia de pustiu s-a accentuat şi mai tare. A urmat o
vreme a idolilor şi a sacrificiilor, însă nici acestea n-au putut
stinge setea sfâşietoare a bietei fiinţe care nu-şi mai găsea rostul.
Astăzi, în locul acestui crater, modernul a plasat piramida
necesităţilor, şi ce să vezi? Nici o schimbare în bine, aceeaşi
apăsătoare tristeţe. Dar acesta este doar tabloul lumii exterioare,
însă ceea ce nouă ne poate părea mare, din perspectiva
eternităţii înseamnă ure- chea acului. Fiul Omului şi al Domnului,
acelaşi care vorbeşte prin Lao Tze, David, Moise, Buddha,
Mahomed, Jeshua ne arată în fiecare generaţie Calea către
Mântuire. Fericit cel ce ştie unde s-o caute!
RIDICAREA OMULUI DIN ŢÂRÂNĂ,
RESTAURAŢIA ŞI MÂNTUIREA

Trâmbiţele au sunat, peceţile s-au desfăcut. In Cer, armatele

îşi strâng armele Luminii. Jos, în tenebre, lorzii vanităţii,
egoului, ai lăcomiei şi ai corupţiei se pregătesc să dea asaltul final
ORESTE TEODORESCU
asupra omului. înţeleptul vede în semne adeverirea profeţiilor,
materialistul doar criza planetară. începe restauraţia! Cele... mai
teribile scuturi împotriva maleficului sunt morala, etica şi iu-
birea! In ele nu încape stricăciunea!
„Şi împăraţii pământului şi domnii şi căpeteniile oştilor şi
bogaţi şi cei puternici şi toţi robii şi toţi slobozii s-au ascuns în
peşteri şi în stâncile munţilor. Strigând munţilor şi stâncilor:
Cădeţi peste noi şi ne ascundeţi de faţa Celui ce şade pe tron
şi de mânia Mielului; că a venit ziua cea mare a mâniei lor, şi
cine are puterea să stea pe loc?" (Apocalipsa 6: 15-17)
ÎNTRE MONDIALISM
ŞI GLOBALIZARE
 Două curente modelează evoluţia conştiinţei umane, în
fiecare generaţie. Unul, inspirat din Lumile înalte, progresist,
care propovăduieşte armonia, buna înţelegere, pacea,
libertatea, şi celălalt, retrograd, separatist, totalitar, manipulator,
conectat
la planurile inferioare, demonice.
A
In istorie, cele două motoare care întreţin şi consumă ener-
gia vitală a omului de la naştere la moarte s-au ascuns în
centrele unor societăţi iniţiatice, încercând fiecare dintre ele să-şi
pro- moveze idealurile şi să-şi etaleze argumentele. Astăzi,
expresia celor două se regăseşte în Modialism şi Globalizare.
Mondialis- mul se bazează pe filosofía întregului şi recunoaşte
scânteia divină din om, indiferent de rasă, cultură, religie, sex,
propo-
văduieşte cunoaşterea de sine şi a universului pentru a înţelege şi
respecta legile cosmice în cunoştinţă de cauză şi prin asumare in-
dividuală. Accentul este pus pe logosul a fi. Globalizarea se
bazează pe acumulare, animată aşadar de verbul a avea. Aici
banii sunt forma energetică aducătoare de putere, influenţă şi care
Codul lui Oreste
313
cumpără conştiinţe, corupându-le! în mod voit, anumite grupuri
de presiune confundă cele două curente între ele oferind opiniei
publice o imagine haotică, căci, de când lumea, unii conducători
s-au bazat pe dictonul „divide et impera!" Aşadar, Mondialismul
este integralist, operând cu simboluri, iar globalizarea este
sepa-
ratistă, operând cu diaboluri. între cele două paralele se
interpune o perpendiculară, şi aceasta reprezintă Voinţa Divină,
este calea ascendentă a tuturor religiilor spirituale. Pe ea, omul
dorinţei de
a se mântui va găsi întotdeauna predicatele adevărului definite de
Frumuseţe, înţelepciune şi Forţă!
CUPRINS
Idei Esenţiale în Esoterism, 5 • Taina Fericirii, 28 • Sic Cogito -
aventura
Iubirii care învinge Moartea, 29 • între A şi Mor se află marea taina
a Universu-
lui, 33 • Mic eseu despre puterea cuvântului, 35 • între Iad şi Rai, 38 •
România,
este într-un sens, „The Land of Choice"..., 39 • 2012 - Sfârşit sau
început?, 40
• Nimic nu este imposibil dacă dorinţa este curată, 42 • Cu
toţii suntem UNU,
43 • Legea unităţii, 44 • Secretul de la Fatima. A treia profeţie, 44 •
Mama
Pământ îşi cheamă fiii la acţiune, 47 • Credenţial, 48 • Să
răspundem medio-
crităţii devenind merituoşi, 48 • Alianţa Binelui, 49 • Să fim curaţi,
zâmbitori
şi dârzi!, 50 • Un vis care se va adeveri. Curând!, 51 • Ce este răul?,
52 • Un
gând bun, 52 • Un mic exerciţiu de percepţie, 53 • în căutarea unităţii,
54 •
Astăzi..., 55 • în numele Trandafirului..., 55 • 2012, început sau
sfârşit? - ci-
clurile cosmice şi moştenirea maya -, 56 • Din Evanghelia Păcii..., 59
• Cheia
Fericirii, 60 • Rădăcinile Logosului, 60 • Să opunem fricii iubirea!, 60
• Binecu-
vântarea sfinţilor, balsamul oamenilor, 61 • Calea Bucuriei, 62 •
Atributele
Omului Luminii, 63 • Sentiment şi sexualitate în Evul Mediu, 63 •
Sfârşitul, ca
fericit pretext pentru un alt început!, 65 • O...menire, 66 • Sallam
Malekum,
Shalom, Pace ţie..., 67 • Ştiinţa şi Religie, 67 • Treptele suferinţei şi
găsirea
Fericirilor, 68 • Câteva cugetări asupra Divinului Şapte, 69 • Armele
Luminii,
71 • Taina ispitirii, 72 • De ce?, 73 • Eterna luptă, 73 • Certitudini în
grădina
cu petale de cais, 74 • Atât de simplu..., 75 • Despre frică, fară
teamă, 76 • Feţele
Fricii, 76 • în aşteptare..., 77 • întoarcerea la simplitate, 78 • Din
tainele jocu-
lui serios, 79 • în căutarea luminii interioare, 80 • Creierul: o enigmă
pe cale
de a fi descifrată, 81 • Ruşinea în faţa Morţii, 84 • Alte viziuni asupra
morţii,
85 • Lumina Vieţii, 86 • Câteva noţiuni elementare despre suflet şi
spirit, 87 •
Câteva întrebări despre viaţă..., 88 • De la uter la cer, prin negura
vremii..., 89
•Jertfe şi sacrificii asociate sentimentului religios, 91 • Adevărul care
te face
liber, 92 • Uneori, ne rătăcim şi pe cărările drepte, 94 • Rolul şi
simbolistica ani-
malelor în religiile primordiale, 95 • Cu smerenie prin Templul Naturii,
96 •
Soarele ca simbol ordonator şi unificator în primele religii, 98 • Luna
şi plane-
tele în conştiinţa umanităţii, 100 • Adâncimile cerurilor, 101 •
Sfinţenia apelor,
101 • Misterele mărilor, 102 • Metafizica verticalităţii, 104 • Mama
Geea şi
huma vieţii, 105 • Despre medicină şi magia strămoşilor noştri, 106 •
Carpaţii
sacri şi energia vie, 107 • Baba Dochia, Moşul şi Muntele Sacru, 109
• Teurgie
şi sacroterapie în sistemul integralist geto-dac, 110* Şamanism şi
practici voodoo
în bazinul carpatic, 111« Moşul sau Omul Alb, 112 • Sfântul de la
Maglavit, 113
• Solomonarul, Platon şi Orfeu, 114 • Zamolxe şi Pitagora, 115»
Tărâmurile de
dincolo şi vulturul-călăuză, 116 • Vrăjmaşii omului în mitologiile şi
legendele
315
populare, 117* Strămoşii lupi, 121 • Samca, duh feminin diabolic, 123
• Zbură-
torul, 124 • Ce este un maestru spiritual, 125 • Bogăţiile tradiţiilor
noastre po-
pulare, 126 • Facerea Omului; trânta dintre Diavol şi Dumnezeu, 127
•
împărţirea lumii, a cerurilor şi căderea dracilor, 128 • O altă viziune
românească
asupra Facerii, 130 • Despre ştiinţe şi doctrine secrete, 131 • Omul
„primitiv",
mult mai savant decât „cel modern"!, 132 • Gnoza omului „primitiv",
132 •
Creştinismul, în căutarea textului primordial, 133 •
Adevăruri ascunse, învingă-
torii de ieri devin învinşii de azi, echilibrul universal, 135 • Biserica
Creştină şi
primele lupte pentru Adevăr, 137 • întrebarea, un substantiv la genul
feminin,
139 • Cunoaşterea nu face rău, doar neînţelegerea provoacă
războiul, 139 •
Câteva note despre annunaki, 140 • Teoria modernă a pământului
găunos, 142
•Tărâmuri uitate, continente dispărute, 144 • Nimic nu se pierde,
totul se trans-
formă, 146 • Noua Ordine Mondială şi Teoria Conspiraţiei, 147 • Cei
şapte în-
geri planetari şi guvernarea subtilă a lumii, 151 • Epocile Omenirii,
152 •
Extratereştrii şi evoluţia umanităţii, 153 • A fi sau a nu mai fi? Iată
noua, dar
atât de vechea întrebare, 154 • Fericirea şi datoria împlinită, 156 •
Alchimia, 157
• Câteva cuvinte despre viaţă..., 159 • Armonizarea, 161 • Fiecare
zi poate fi mo-
mentul zero, 162 • Sublimul vieţii păstrat în toate micile detalii, 163 •
Cheile
universale ale mântuirii, 164 • Câteva noţiuni despre Hermetism, 166
• în
căutarea Reintegrării, 167 • Redescoperiţi-vă aripile, 168 • Taina
cuvintelor vii,
169 • între Bine şi Rău se află strâmta cărare care ne înalţă sau ne
prăbuşeşte în
funcţie de propria alegere, 170 • O scurtă incursiune în legendele
despre Cel
Rău..., 171 • Viziunea Răului în India, 172 • Diavolul din tarot, 173 •
Răul în
Grecia antică, 174 • Ideea Răului în Islam, 175 • Cele două prietene
fidele ale
omului: boala şi suferinţa, 176 • Arcana ultimei revelaţii, 177 • O
ultimă poartă
de deschis..., 178 • Destinul, asceza şi regăsirea regatului pierdut,
179 • De la
memoria individuală la cea universală, 180 • Arhiva lui Dumnezeu,
181 •
Cronica Akasha, 182 • Akasha sau jurnalul Elohimilor, 183 • Biblia şi
Cronica
Akasha, 184 • A cincea dimensiune, 185 • întoarcerea maestrului
rătăcitor, 186
• De la magie la... meschinărie, 187 • „Să ridici ochii la ceruri...", 189 •
între Tru-
fie şi Iubire, 190 • Profeţia apocaliptică a lui Isaia, 191 • Avertismente
despre
zilele cele de apoi din Biblie, 192 • Taina esenienilor, 193 •
Dualitatea, 194 •
Triada, 195 • Quadratura, 196 • Să fim contemporani cu vremea
schimbării,
196 • Marea Transformare a început de mult. Vrei să participi?, 198 •
Trezirea
la Unitate, 199 • Experimentarea conştiinţei cosmice, 200 • Avatar şi
viziunile
Cerbului Negru, 201 • Confruntarea cu frica şi dobândirea iluminării,
203 •
12 dimensiuni ale extinderii conştiinţei, 204 • Cele patru naturi
esenţiale ale
omului, 208 • Patru principii pentru a tranzita criza planetară, 210 •
Trezirea
conştiinţei şi respectul faţă de trup, 212 • Canalizarea energiei şi
atingerea
conştiinţei unice, 213 • Găsirea propriei căi spirituale în conceptul:
Unitate în
diversitate, 215 • Lumea exterioară este expresia celei interioare, 216
• învăţă-
turile bătrânului shaman, 218 • Viaţa, o împletire a visului cu
aprecierea mitu-
lui şi sensul misterului, 220 • Logica viitorului, 221 • Schimbarea
percepţiei
316
obişnuite, 222 • Un alt tip de percepţie, 224 • Meditaţia de duminică,
224 •
Noile principii ale educaţiei, 225 • Ruperea legăturilor cu durerea şi
tristeţea,
226 • Fericirea se naşte abia după ce moare frica, 227 • Idei
esenţiale în Kab-
bala, 228 • Despre Kabbala..., 230 • Ce este Kabbala?, 231 •
Armonizarea
egoului cu sine şi fuzionarea în Dumnezeire, 233 • Siddharta, 235 •
Siddharta
şi... dragostea, 236 • Zbuciumul lui Siddharta, 237 • Siddharta şi
Hesse, 238 •
în căutarea sensului profund, pe calea sufismului, 240 • Experienţa
dialogului
nemijlocit cu Dumnezeu, 240 • Alchimia fericirii (I), 242 • Căile
dobândirii
fericirii, 243 • Alchimia fericirii (II), 244 • Cum recunoşti un om fericit?,
246 •
Omul de lumină, 247 • Aforisme hermetice, 248 • Despre natură şi
îngeri, 249
• Harta şi structura raiului, 250 • Despre îngeri, 251 • Porţile raiului
şi porţile
iadului, 252 • Accesul în rai, 253 • Forţă vs putere, 255 • Ignorantul şi
înţelep-
tul, 256 • O nouă filosofie cromatică asupra evoluţiei umanităţii, 257 •
Ştiinţă
şi religie, 258 • O biografie model: Maica Tereza, 259 • Săracă pe
pământ, dar
plină de comori în cer, 261 • Când Dumnezeu devine alchimist..., 262
• Prima
locuinţă a sufletului, 263 • A doua locuinţă din castelul interior, 264 •
A treia
şi a patra locuinţă sufletească, 265 • A cincea şi a şasea locuinţă din
castelul in-
terior, 266 • A şaptea locuinţă şi căsătoria mistică, 267 • Zen şi
zazen, 268 •
Atingerea iluminării prin practica zen, 270 • Profeţiile de la Celestine,
271 • Alte
viziuni, 273 • Misterioasa gândire celtică, 274 • Sensul misterului în
gândirea
celtică, 275 • Calea prieteniei, 276 • Marea surpriză de a nu muri,
277 • Expe-
rienţele sufletului, 279 • Suferinţa ca maestru spiritual, 280 • Munca
în exces
este păcat de moarte, 281 • Vinerea mare, ziua care aduce lumină în
inima în-
tunericului, 282 • Tao şi esenţa condiţiei umane, 283 • Cunoaşterea
întregului
şi dobândirea nemuririi, 284 • Calea spre adevărata mulţumire, 285
• Vinde-
carea lumii, 286 • înţelepciunea toltecă, 287 • Puterea cuvântului
în spirituali-
tatea toltecă, 288 • Importanţa întrebărilor în trezirea spirituală, 289 •
Câte
ceva despre wicca, 290 • Vrăjitoria între religia naturii şi satanism,
291 • Sabatul
şi cercul de putere, 292 • Wicca: o veche religie care celebrează
viaţa, 293 •
Fizică şi spiritualitate, 294 • Materia, vidul şi energia, 295 •
Adevărurile religi-
ilor orientale, 296 • Permanenta schimbare a realităţii, 297 • Puterea
lui Aici şi
Acum, 298 • Cufundarea în Acum, 299 • Cei trei stăpâni ai
materialismului şi
cele patru adevăruri nobile, 301 • Capcane pe drumul evoluţiei
spirituale, 303
• Spiritualitate înseamnă eliberare, 304 • Predicatele
optimismului, 304 • Plim-
bare cu Dumnezeu pe cărare, 306 • Cele două tipuri de rugăciune,
307 • Despre
miracole..., 308 • Regăsit printre evanghelii, 309 • Vremurile sunt
aproape, 310
• Aici. Acum..., 310 • Un gând de Sabat, 311 • Ridicarea omului
din ţărână,
restauraţia şi mântuirea, 311 • între mondialism şi globalizare, 312
La Editura RAO a apărut:
puterile oculte
ale mintii
»

ENRIQUE DE VICENTE

De ce există case bântuite? Există fantome? Putem primi şi trans-

mite mesaje telepatice? Este posibil să cunoaştem viitorul? Posedă
oare
vindecătorii o energie misterioasă? Toate aceste întrebări îşi află un
răspuns complet şi bine documentat în Puterile oculte ale minţii,
care anali-
zează în mod raţional şi sistematic aşa-numitele „facultăţi
paranormale".
Cartea inventariază o serie de cazuri surprinzătoare de
manifestări
ale acestor facultăţi inexplicabile, ajutându-ne să înţelegem mai bine
mintea umană şi să ne apropiem de fenomenele care au fost
conside-
rate întotdeauna ca fiind străine de experienţa imediată, precum exis-
tenţa fantomelor, telepatia, clarviziunea sau bioenergia.
Enrique de Vicente este ziarist specializat în subiecte paraştiinţi-
fice din 1968 şi vicepreşedinte al Societăţii Spaniole de
Parapsihologic.
Conduce revista internaţională Ano Cero, pe care a fondat-o în
1990, şi a fost colaborator la 50 de publicaţii spaniole şi din alte ţări,
ca şi la mai mult de 20 de programe de radio şi televiziune.
biblioteca rao
FICŢIUNE
CLASICI
Charles Dickens...........David Copperfield (2 vol.)
Diderot...........................Nepotul lui Rameau
Stendhal.........................Mănăstirea din Parma
L.N. Tolstoï....................Cazacii şi alte povestiri
CLASICI CONTEMPORANI
James Agee...................Un deces în familie
William Blake................Cântece ale inocenţei
Charles Bukowski........Poveşti despre nebunia obişnuită ♦ Cea mai
inimoasă femeie
din oraş şi alte povestiri
Albert Camus................Carnete ♦ Teatru ♦ Primul om
André Gide....................Falsificatorii de bani. Porumbelul ♦ Fructele
pământului
William Faulkner...........Cătunul ♦ Oraşul ♦ Casa cu coloane ♦
Steaguri în ţărână ♦
Sanctuar ♦ Sartoris ♦ Nuvele regăsite ♦ Neînfrânţii»
Povestiri inedite
Michel Foucault............Cuvintele şi lucrurile
Witold Gombrowicz......Ferdydurke ♦ Trans-Atlantic ♦ Pornografie ♦
Cosmos ♦
Bakakai
John O'Hara..................BUtterfield 8 ♦ întâlnire în Samarra
Hermann Hesse...........Jocul cu mărgele de sticlă ♦ Knulp. Demian ♦
Siddhartha ♦
Călătorie spre Soare-Răsare ♦ Lupul de stepă ♦
Narcis şi Gură-de-aur
John lrving.....................Lumea văzută de Garp
Ilf şi Petrov.....................Viţelul de aur ♦ Douăsprezece scaune
Franz Kafka...................Corespondenţă (vol. I) ♦ Corespondenţă (vol.
II) ♦
Corespondenţă (vol. III)
Claudio Magris.............La voia întâmplării» Călătorie nesfârşită
André Malraux..............Cuceritorii. Calea regală ♦ Speranţa
Thomas Mann...............Alteţă regală ♦ Mărturisirile escrocului Felix
Krull ♦
Povestiri ♦ Lotte la Weimar ♦ Doctor Faustus ♦
Casa Buddenbrook ♦ Muntele vrăjit
Gabriel Garda Marquez Aventura lui Miguel Littin, clandestin
în Chile ♦ Despre
dragoste şi alţi demoni ♦ Generalul în labirintul său ♦
Un veac de singurătate ♦ Toamna patriarhului ♦ Vijelia ♦
Povestea târfelor mele triste ♦ Dragostea în vremea holerei
♦ Douăsprezece povestiri călătoare ♦ Cronica
unei morţi
anunţate ♦ Ceas rău
Marcel Proust................Eseuri ♦ Carnete
Antoine de Saint-Exupéry Curierul de Sud. Zbor de noapte. ♦
Pământ al oamenilor ♦
Pilot de război
William Sarayan...........Comedia umană
Jean-Paul Sartre...........Cuvintele. Greaţa ♦ Teatru ♦ Zidul
Claude Simon...............Drumul Flandrei ♦ Georgicele
John Steinbeck.............Păşunile Raiului ♦ Şoareci şi oameni ♦
Fructele mâniei ♦
Cartierul Tortilla ♦ Nopţi fără lună ♦
Perla Stefan Zweig......Suflete zbuciumate
AUTORI ROMÂNI CONTEMPORANI
Vartan Arachelian........Noaptea bastarzilor
Eugen Ovidiu Chirwici. Suflete la preţ redus ♦ La Broasca Leşinată ♦
Labyrinth.com
♦ A doua moarte
Cristian Gava................Drumul spre fericire. Misterul testamentului
Adrian Onciu.................Cercul Kagan ♦ Afacerea Alzira
Dinu Săraru...................Trilogia ţărănească (3 voi.)
Alex Mihai Stoenescu .Patimile Sfântului Tommaso d'Aquino
THRILLER, AVENTURI, ACŢIUNE
David Baldacci..............Jocul orelor ♦ Colecţionarii ♦ Clubul Camei
Josh Bazell....................Târgul cu moartea
Dan Brown.....................Codul lui da Vinci (ediţie ilustrată) ♦ îngeri şi
demoni
(ediţie ilustrată)
John le Carré.................Prietenie absolută
Richard Clarke..............Poarta scorpionului
Robin Cook....................Şocul
Clive Cussler.................Walhalla ♦ Odiseea troiană ♦ Şarpele ♦ Aurul
albastru
Joseph Finder...............Puteri excepţionale ♦ Paranoia
Colin Forbes..................Conspiraţia ♦ Rinocerul ♦ Valul ucigaş
Karin Fossum................Nu privi înapoi!
David Gibbins...............Aural cruciaţilor
Olivia Goldsmith...........Preţul libertăţii ♦ Viaţa după Billy
Javier Gonzales............A cincea coroană
John Grisham................Campionul din Arkansas ♦ Mediatorul ♦ Fotbal
şi pizza
Jack Higgins..................Atac la preşedinte ♦ Răzbunarea
JaneJohnson.................Al zecelea dar
Dean Koontz.................Chipul ♦ în puterea nopţii ♦ Trăieşte noaptea ♦
Invazia ♦
Odd Thomas ♦ Odd pentru vecie ♦ Fratele
Odd Brad Meltzer........Cartea sorţii ♦ Milionarii
Nelson DeMille.............Căderea nopţii
Jo Nesbo.......................Fantoma trecutului
Jodi Picoult....................O viaţă de rezervă ♦ Dispariţii
Mărio Puzo....................Omerta
John Saul.......................Casa de la răscruce ♦ Clubul Manhattan ♦
Vocile ♦
Coşmarul ♦ Vocile răului
Joscefyn Godwin & Guido Mina di Sospiro.......Cartea interzisă
Scarlett Thomas...........Sfârşitul domnului Y
J.R.R. Tolkien...............Copiii Iui Hurin
Nicola Upson................Un expert în crimă
Mark Winegardner.......întoarcerea naşului ♦ Răzbunarea naşului
ROMAN ISTORIC
Juan Tajur.....................Pătimirile Măriei Magdalena
Su Tong.........................Eu sunt împăratul Chinei
RAO CONTEMPORAN
Chimamanda Ngozi Adichie Jumătate de soare galben
Aravind Adiga...............Tigrul Alb
Nikita Lalwani...............Harul
Javier Marias.................Inimă atât de albă
Azar Nafisi.....................Citind Lolita în Teheran
Marius Sena.................Farsa
Patricia Wood...............Loterie
DRAMĂ
Kim Edwards................Fiica tăcerii
Louise Erdrich..............Toba pictată
ROMAN BIOGRAFIC
Ruy Câmara.................Cântece de toamnă
PENTRU TINE
Lan Samantha Chang.Moştenire
Sophie Dahl..................în jocul celor mari
Laura Dave...................Londra este cel mai frumos oraş din America
Anne Fine......................Cenuşa unei iubiri
Rina Frank....................Toate casele au nevoie de un balcon
Gloria Goldreich...........Cină cu Anna Karenina
Victoria Hislop..............Insula
Stephanie Ka/los..........Vieţi în mozaic
Linda Newhery.............Fata sălbatică
Ambra RadaeUi............Casa de vacanţă
Daniele Sallenave........La Fraga
Lisa See........................Floare-de-Zăpadă şi evantaiul secret
Heather Skyler.............Vârsta perfectă
Ayelel Waldman...........Dragostea şi alte lucruri imposibile
NONFICŢIUNE
ISTORIE, SOCIOLOGIE, POLITICĂ, GEOGRAFIE, RELIGIE, ARTĂ
Grigore Arbore.............Libertatea fără democraţie şi „glonţul de aur"
Richard Bassetl............Spionul-şef al lui Hitler
Antony Beevor..............Stalingrad
Eugen Ovidiu Chirovici Misterele istoriei ♦ Puterea ♦ Noua
economie
Bill Clinton.....................Arta de a dărui
Norman Davies............Varşovia
Ioan Drăgan..................Comunicarea
John Lewis Gaddis.......Războiul Rece
Cristopher Hale............Cruciada lui Himmler
Jonathan Harr...............Tabloul pierdut
Vittoria Haziel...............Patimile după Leonardo
Bor Sugarjav £r Ion MihailIosif Mongolia lui Cinghis Haan
M. Baigent, R. Leigh, H. Lincoln Moştenirea mesianică ♦
Sângele sfânt şi Sfântul Graal
VirgilMăgureanu...........Declinul sau apoteoza puterii? ♦ Sociologie
politică ♦
De la regimul comunist, la regimul Iliescu