Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ÎN LEGI SPECIALE
Prof. univ. dr. Mihai Adrian HOTCA
1
Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti
2020-2021
CUPRINS
Introducere …………………………………………………………………………………….. 4
2
§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri ……………………………………………………………………… 96
§6. Rezumat ……………………………………………………………………………………. 119
§7. Teste de evaluare / autoevaluare …………………………………………………………… 119
§8. Temă de control ……………………………………………………………………………. 120
§9. Bibliografie…………………………………………………………………………………. 120
3
Introducere
Introducere
Studierea Infracţiunilor prevăzute în legi speciale presupune analizarea celor mai importante
infracţiuni cuprinse în legile speciale şi urmăreşte aprofundarea cunoştinţelor în materia dreptului
penal substanţial pe care trebuie să le dobândească studenţii, alături de studiul infracţiunilor cuprinse
în Codul penal, în cadrul disciplinei Drept penal – Partea specială.
Suportul de curs cuprinde o parte dintre infracţiunile prevăzute în legi speciale, care necesită o
analiză în detaliu, prin prisma pericolului social pe care îl prezintă şi a frecvenţei cu care aceste
infracţiuni sunt comise, ceea ce reclamă studierea şi cunoaşterea conţinutului acestor infracţiuni de
către studenţi, ca viitori practicieni ai dreptului.
Astfel, vor fi analizate infracțiunile cuprinse în următoarele legi speciale:
❖ Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
❖ Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului,
precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
❖ Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României;
❖ Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată;
❖ Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital;
❖ Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
republicată;
❖ Legea nr. 407/2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic;
❖ Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;
❖ Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată.
Obiectivele cursului
4
Casaţie şi Justiţie, precum şi a celorlalte organe judiciare.
Competenţe oferite
5
Structura cursului
Cerinţe preliminare
Discipline deservite
6
Evaluarea
7
Unitatea de învăţare 1
Evaziunea fiscală şi spălarea banilor
§1. Introducere
8
conţinutului normelor penale speciale privind evaziunea fiscală şi spălarea
banilor, dobândirea competenţei de a explica şi interpreta corect normele penale
de incriminare privind evaziunea fiscală şi spălarea banilor.
În continuare, prin parcurgerea cursului se doreşte identificarea și însuşirea
practicii judiciare în domeniu, prin analiza unor hotărâri relevante ale instanţelor
de judecată ori a deciziilor Curţii Constituţionale.
Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive
faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a
interpreta corect normele penale şi de a le aplicarea sistematic.
9
anumite domenii; lipsa unor sisteme de control la nivelul întreprinderilor; insuficienţa
lichidităţilor; efectul „spirală ” etc.
b) Infracţiunile din domeniul afacerilor pot avea la origine şi anumiţi factori juridici, printre
care se numără lipsa unei sancţiuni adecvate pentru anumite fapte antisociale, reglementarea
deficitară a răspunderii persoanelor care săvârşesc fapte periculoase din punct de vedere social,
sancţiunile penale prea blânde, imprecizia definirii elementelor constitutive ale infracţiunilor,
durata excesivă a procedurilor judiciare, cu consecința intervenției prescripției răspunderii penale
și apariția sentimentului de impunitate pentru săvârșirea unor infracțiuni.
Exemple
Un exemplu îl reprezintă infracţiunile de evaziune fiscală, care au fost
prevăzute iniţial (după anul 1989) în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea
evaziunii fiscale, iar, în prezent, textele incriminatoare ale faptelor de evaziune
fiscală se regăsesc în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale. Dar, în pofida intenţiei legiuitorului, care a urmărit adoptarea
unei legi penale eficiente pentru combaterea evaziunii fiscale, noua reglementare
nu constituie un progres în materie, în special dacă avem în vedere cauza de
reducere a pedepsei, cuprinsă în art. 10 din noua lege.
De asemenea, printre factorii juridici trebuie menţionată şi o puternică instabilitate legislativă
în materie fiscală.
Exemple
Astfel, deşi art. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în prezent
abrobat) stabilea o serie de reguli privitoare la stabilitatea sistemului fiscal -
modificarea şi completarea Codului fiscal se poate face numai prin lege,
promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, orice
modificare sau completare urmând a intra în vigoare cu începere din prima zi a
anului următor celui în care a fost adoptată prin lege, în cursul anului 2013 au
intrat în vigoare 20 de acte normative care interesau Codul fiscal (dintre care 7
au fost ordonanțe de urgență ale Guvernului), în anul 2014 au intrat în vigoare 12
de acte normative care au modificat ori completat Codul fiscal (dintre care 9 au
fost ordonanțe de urgență ale Guvernului), în timp ce în anul 2015 au intrat în
vigoare 9 de acte normative care au modificat ori completat Codul fiscal (dintre
care 4 au fost ordonanțe de urgență ale Guvernului).
Instabilitatea legislativă a fost menținută și după intrarea în vigoare a noului
Cod fiscal - Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul
Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.
Similar cadrului legal anterior, noul Cod fiscal precizează în mod expres,
prin art. 4, faptul că modificările și completările aduse prin lege intră în vigoare
în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României,
Partea I, iar în cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuţii
obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi
existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an şi vor
rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul acelui an.
Prin excepție, potrivit art. 4 alin.(3) din noul Cod fiscal, în situaţia în care
modificările şi/sau completările se adoptă prin ordonanţe, se pot prevedea
termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puţin de 15 zile de la data
publicării.
10
De remarcat faptul că noul Cod fiscal (în vigoare de la data de 1 ianuarie
2016) a fost modificat și completat prin 9 acte normative (dintre care 5 au fost
ordonanțe de urgență ale Guvernului) pe parcursul anului 2016, în timp ce în
anul 2017 au intrat în vigoare 14 de acte normative care au modificat ori
completat Codul fiscal (dintre care 3 au fost ordonanțe de urgență ale
Guvernului), în anul 2018 au intrat în vigoare 23 de acte normative care au
modificat ori completat Codul fiscal (dintre care 9 au fost ordonanțe de urgență
ale Guvernului), în anul 2019 au intrat în vigoare 22 de acte normative care au
modificat ori completat Codul fiscal (dintre care 9 au fost ordonanțe de urgență
ale Guvernului), și în anul 2020 au intrat în vigoare 28 de acte normative care au
modificat ori completat Codul fiscal (dintre care 15 au fost ordonanțe de urgență
ale Guvernului) (până la data de 1 octombrie 2020 – n.n.).
c) Alţi factori criminogeni sunt cei de natură psihosocială, cum ar fi: concepţia existentă în
mediul de afaceri; mentalitatea că funcţionarii cu atribuţii în materie judiciară sunt mai
„înţelegători” cu oamenii de afaceri; victimele nu sesizează săvârşirea infracţiunilor; opinia
publică nu este, în general, foarte interesată de contracararea infracţiunilor din domeniul
afacerilor, deoarece nu o consideră o veritabilă criminalitate, aşa cum este cea „clasică”;
existenţa unei indiscipline a oamenilor determinată de o oarecare imposibilitate obiectivă de
adaptare la noile realităţi; concepţia despre corupţie şi faptele conexe acesteia, realităţile sociale
anterioare; lipsa unui control economico-financiar strict etc.
Să ne reamintim...
Criminalitatea în afaceri este generată de o serie de factori, care pot fi grupaţi
în trei categorii principale: factori economici, factori juridici şi factori
psihosociali.
Infracţiunile din domeniul afacerilor sunt fapte sociale ilicite care au o multitudine de cauze,
unele dintre acestea fiind prezentate în rândurile de mai sus.
Deși cadrul penal substanțial a fost supus unui amplu proces de reformă (prin intrarea în
vigoare, la 1 februarie 2014, a noului Cod penal, aprobat prin Legea nr. 286/2009, dar și prin
modificările, adaptările și actualizarile aduse celorlalte legi penale speciale prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), apreciem că
legea nu poate schimba totul şi, în orice caz, nu în mod rapid. Un cadru juridic bine ancorat în
realităţile din societatea noastră trebuie să fie dublat de măsuri economice, politice, sociale şi
cultural-educative. Dreptul, singur, schimbă greu mentalitatea celor implicaţi în prevenirea şi
combaterea fenomenului infracţional. Sunt necesare măsuri eficiente de reformare a sistemului
organelor judiciare aflate la primul nivel al activităţii de tragere la răspundere penală. Din punct
de vedere economic, statul trebuie să se implice mai puţin. Din punct de vedere politic, trebuie
adoptate măsuri prin care participanţii la actul guvernării să aibă printre obiectivele lor şi
prevenirea săvârşirii de infracţiuni din domeniul afacerilor.
O altă modalitate de a contribui la reducerea infracţiunilor din domeniul afacerilor, până la o
limită suportabilă din punct de vedere social, o constituie măsurile cultural-educative, deoarece
se constată, în multe cazuri, că inclusiv oameni cu pregătire ridicată nu fac o diferenţă clară între
infracţiuni şi alte tipuri de ilicit.
11
Societatea civilă, de asemenea, poate să se implice mai mult în sesizarea aspectelor deficitare
ale sistemului juridico-politic aşa cum, timid, dar din ce în ce mai des, se implică, spre exemplu,
în materia protecţiei mediului şi a corupţiei.
12
5.2. Fiscalitatea
Fiscalitatea reprezintă sistemul regulilor juridice referitoare la obligaţiile faţă de bugetul
public naţional. În doctrină, se acceptă, din punct de vedere economic sau social, că fiscalitatea
este o ştiinţă autonomă.
Fiscalitatea este necesară în orice societate, deoarece ea constituie, din punct de vedere
politico-economic, instrumentul prin care statul de drept intervine în economie pentru corectarea
unor deficienţe ale pieţei sau pentru a redistribui veniturile şi resursele.
Fiscalitatea, departe de a fi aplaudată de contribuabili, poate contribui la creşterea nivelului
de trai, la progrese economice, sociale, precum şi la îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor ce
revin instituţiilor şi serviciilor publice.
Sistemul fiscal presupune existenţa unei entităţi care are sarcina administrării impozitelor şi
taxelor. Această instituţie este cunoscută sub denumirea generică de „fisc”, care înglobează mai
multe instituţii şi căruia îi revine obligaţia transpunerii în practică a sistemului fiscal, respectiv a
operaţiunilor de realizare a creanţelor fiscale. Cel mai important organism de administrare fiscală
este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instituţie aflată în subordinea Ministerului
Finanţelor Publice. Alături de această instituţie există şi compartimentele de specialitate ale
autorităţilor administraţiei publice locale sau alte organe fiscale prevăzute de lege.
13
Exemple
Spre exemplu, trafic de stupefiante, trafic de persoane, falsificare de valori,
creditare sub forma cametei. Evaziunea prin derularea unor activităţi subterane se
materializează în realizarea de venituri din afaceri permise, dar ascunse faţă de
autorităţi.
Printre cauzele evaziunii fiscale se numără carenţele legislaţiei fiscale, povara fiscală
exagerată, lipsa de armonizare între instituţiile statului implicate în administrarea fiscală,
ineficienţa instituţiilor de control fiscal. La noi, legislaţia fiscală este foarte amplă, necorelată şi
foarte schimbătoare, astfel că ea este uşor de ocolit de către contribuabilii de rea-credinţă, dar ea
este şi greu de înţeles de către contribuabilii de bună-credinţă şi, nu este o afirmaţie gratuită,
chiar de către organele fiscale.
Să ne reamintim...
Generic, se consideră că evaziunea fiscală constă într-o sustragere a
contribuabililor de la plata obligaţiilor faţă de buget.
1
Nu vom analiza în cele ce urmează infracțiunea prevăzută la art. 6 din Legea nr. 241/2005 („Constituie infracţiune
şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la
scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.”), declarată neconstituțională prin
Decizia Curții Constituţionale nr. 363/2015, Curtea constatând că prevederile criticate nu respectă exigenţele
constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi
accesibilitate, fiind contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
14
obligaţiei de refacere nu determină o vătămare fizică, valoarea socială ocrotită de legea penală
având natură abstractă.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 241/2005 este contribuabilul
care, cu intenţie ori, potrivit recentelor modificări, din culpă, nu reface documentele de evidenţă
contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control. Potrivit art. 2 lit. b) din Legea
nr. 241/2005, contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără
personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general
consolidat. Prin urmare, infracţiunea are subiect activ calificat. Este vorba atât despre
contribuabilul persoană fizică, cât şi despre contribuabilul persoană juridică (a se vedea
prevederile art. 135 - 151 din Codul penal – Legea nr. 286/2009; aminitim faptul că, începând cu
anul 2006, şi persoanele juridice pot fi subiect activ al infracţiunilor).
Nu pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de omisiune a refacerii documentelor
prevăzute în actul de control entităţile fără personalitate juridică, chiar dacă art. 2 din Legea nr.
241/2005 se referă şi la „orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite,
taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidate”, deoarece acest text trebuie corelat
cu art. 135 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, care prevede că numai persoanele juridice, cu
excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în
realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Instituţiile
publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate
face obiectul domeniului privat. Sunt entităţi fără personalitate juridică, de pildă, societăţile
civile profesionale.
Menţionăm faptul că, deşi este o cerinţă necesară, calitatea de contribuabil nu este şi
suficientă pentru angajarea răspunderii penale pentru infracţiunea analizată. Alături de această
condiţie, trebuie îndeplinită şi cerinţa ca organul de control să fi stabilit prin dispoziţia sa, în
sarcina contribuabilului, obligaţia de a reconstitui documentele de evidenţă contabile distruse.
Sunt documente contabile cele prevăzute de Codul fiscal – Legea nr. 227/2015, Codul de
procedură fiscală – Legea nr. 207/2015, Codul vamal – Legea nr. 86/2006, Legea contabilităţii
nr. 82/1991, republicată, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora [art.
2 lit. c) din Legea nr. 241/2005].
Dacă o persoană care nu îndeplineşte condiţiile calităţii de subiect activ refuză reconstituirea
documentelor contabile distruse, ea nu va răspunde penal, ci, eventual, disciplinar,
contravenţional etc. [art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilităţii nr. 82/1991]. Potrivit art. 26 din
Legea contabilităţii nr. 82/1991, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a documentelor
financiar-contabile se vor lua măsuri de reconstituire a acestora, potrivit reglementărilor emise în
acest sens, în termen de maximum 30 de zile de la constatare, iar în caz de forţă majoră, în
termen de 90 de zile de la constatarea încetării acesteia.
Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în forma instigării şi a complicităţii. De
asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este persoana vătămată prin săvârşirea
infracţiunii, iar nu organul de control care a stabilit obligaţia de refacere a documentelor fiscale
distruse.
C. Situaţia premisă
Pentru realizarea conţinutului infracţiunii de omisiune a respectării obligaţiei de refacere a
unor documente de evidenţă contabilă este necesară preexistenţa unei situaţii premisă. Aceasta
constă în cerinţa preexistenţei unor documente distruse, indiferent de cauza distrugerii acestora
15
(împrejurări de natură umană sau neumană). În cazul în care este realizat şi conţinutul faptei
descrise de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 sunt îndeplinite cerinţele de existenţă ale
unui concurs de infracţiuni. Dacă documentele contabile nu au existat niciodată sau dacă acestea
nu au fost distruse, lipseşte situaţia premisă, iar fapta de refuz nu poate fi considerată infracţiune.
Distrugerea constă într-o activitate de nimicire (distrugerea propriu-zisă) sau de degradare a
documentelor ori de aducere a acestora în stare de neîntrebuinţare.
Nimicirea presupune desfiinţarea sau lezarea substanţei documentului, în aşa fel încât acesta
încetează să existe în materialitatea sa.
Degradarea constă deteriorarea sau alterarea documentului în aşa fel încât acesta îşi pierde
unele dintre caracteristicile sale, ceea ce atrage o reducere a potenţialului de utilizare conform
destinaţiei sale legale.
Aducerea în stare de neîntrebuinţare a documentului constă în lipsirea acestuia de
aptitudinea de a putea fi folosit în raport cu destinaţia sa legală.
Prin folosirea expresiei documente distruse, având în vedere că art. 26 din Legea
contabilităţii nr. 82/1991, precitat, prevede trei posibilităţi – pierdere, sustragere şi distrugere –,
considerăm că este restrânsă în mod nejustificat sfera situaţiilor în care, potrivit textului
incriminator, se impune refacerea documentelor de evidenţă contabilă. De exemplu, în cazul
furtului, în cazul pierderii etc. De aceea, de lege ferenda, propunem extinderea sferei de aplicare
a art. 3 din Legea nr. 241/2005 pentru a fi incident şi în cazul pierderii sau al sustragerii.
16
În practică, s-ar putea întâlni situaţia următoare: contribuabilul a fost
obligat prin actul de control să refacă documentele distruse, iar acesta, nefiind
de specialitate, apelează pentru îndeplinirea obligaţiei la persoanele cu care a
încheiat contracte pentru întocmirea şi ţinerea evidenţei contabile, însă cei cu
care a contractat serviciile în cauză refuză să refacă documentele, deşi acest
lucru este posibil. Poate fi angajată răspunderea penală a contribuabilului?
Dar a persoanelor obligate contractual la prestarea unor servicii de
contabilitate?
Răspunsul nostru este, în principiu, în sensul că nici contribuabilul, nici
terţii care refuză prestarea nejustificată a activităţii de refacere a
documentelor de evidenţă contabilă distruse nu răspund penal la expirarea
termenului stabilit de organele de control. Contribuabilul va răspunde penal,
în schimb, în toate cazurile în care, cu intenţie, a lăsat să expire timpul fără să
ia măsurile de refacere a documentelor.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată produsă prin abstenţiunea subiectului activ constă în producerea unei stări
de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale referitoare la respectarea obligaţiei
de refacere a documentelor de evidenţă contabilă distruse, deoarece, în lipsa documentelor
legale, sporesc posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală. Practic, urmarea
imediată se produce la expirarea termenului stabilit pentru refacerea documentelor distruse,
moment în care are loc şi consumarea infracţiunii.
C. Legătura de cauzalitate
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie
demonstrată, deoarece ea rezultă din simplul fapt al realizării în integralitate a elementului
material al infracţiunii (ex re).
17
Dat fiind specificul elementului material – de a se prezenta sub forma inacţiunii –,
infracţiunea are o derulare temporală instantanee, ea nefiind susceptibilă de a fi comisă în formă
continuă sau progresivă, ceea ce înseamnă că după momentul consumării nu pot apărea alte
urmări.
6.1.6. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
18
Infracţiunea analizată nu are obiect material, deoarece valoarea socială ocrotită prin norma de
incriminare nu are aspect fizic, iar neîndeplinirea obligaţiei de prezentare a documentelor legale
şi a bunurilor din patrimoniul contribuabilului nu presupune vătămarea unei entităţi exprimate
material. Unii autori apreciază că infracţiunea analizată are obiect material, care constă în
documentele contabile ale contribuabilului.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005 poate fi orice
persoană – fizică sau juridică – care refuză să prezinte organelor competente documentele legale
şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
Spre deosebire de art. 3, care prevede pentru existenţa infracţiunii calitatea de contribuabil pentru
subiectul activ, textul art. 4, care prevede infracţiunea de care ne ocupăm nu cuprinde vreo
circumstanţiere a subiectului activ al infracţiunii.
Având în vedere faptul că, în noua reglementare se vorbeşte despre „refuzul nejustificat al
unei persoane”, subiectul activ al infracţiunii nu poate fi considerat circumstanţiat. Sigur că, în
fapt, de cele mai multe ori, obligaţia prezentării documentelor legale şi a bunurilor din
patrimoniu revine fie contribuabilului persoană fizică, fie persoanei fizice desemnată de către
contribuabilul persoană juridică, dar aceasta nu înseamnă că subiect activ nu poate fi şi o altă
persoană fizică sau chiar persoana juridică care are obligaţia prezentării documentelor sau
bunurilor solicitate de organele competente.
Prin urmare, infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 nu are subiect activ
calificat, ci subiect simplu. Pe de altă parte, cu toată generalitatea textului legal, nu poate avea
calitatea de subiect activ al infracţiunii o persoană care se află în afara obligaţiei de prezentare
prevăzută de lege.
Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în forma instigării şi a complicităţii
morale. De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.
Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este subiectul vătămat prin săvârşirea
infracţiunii, iar nu organul de control care a solicitat prezentarea documentelor sau bunurilor
patrimoniale.
C. Situaţia premisă
Infracţiunea analizată presupune preexistenţa unei somaţii adresată contribuabilului de către
organele competente, cu privire la prezentarea documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniul
contribuabilului. Această cerinţă realizează conţinutul unei situaţii premisă. Somaţia este o
adresă pe care organul competent o emite către contribuabil prin care îi cere, cu respectarea legii,
să prezinte documente legale sau bunuri aflate în patrimoniul contribuabilului. Somaţia trebuie să
aibă destinatar determinat şi obiect bine precizat.
De asemenea, este necesar să se facă dovada de către organul fiscal că somaţia a fost primită
de contribuabil (sau reprezentant) sau că aceasta a fost comunicată potrivit dispoziţiilor legale.
Faţă de forma actuală a infracţiunii, remarcăm o suprapunere parţială cu conţinutul
contravenţiei prevăzute de art. 336 alin.(1) lit. c) din Codul de procedură fiscală (Legea nr.
207/2015), în ceea ce priveşte nerespectarea obligaţiei de a pune la dispoziţia organului fiscal
registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri, prevăzute la art. 64. Astfel,
potrivit art. 64 din Codul de procedură fiscală, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale,
contribuabilul/plătitorul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe,
documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite
înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice
sau juridice. Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la
19
domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte. Organul fiscal are dreptul să reţină, în
scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, indiferent de mediul în care sunt stocate,
documente, acte, înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile în original sau orice
element material care face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către
contribuabil/plătitor, pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea
conducătorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită cu cel mult 90 de zile.
Contribuabilul/plătitorul are dreptul să solicite copii ale documentelor reţinute atât timp cât
acestea sunt în posesia organului fiscal. Dovada reţinerii documentelor o constituie actul întocmit
de organul fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau
dovezii respective, precum şi menţiunea că aceasta a fost reţinută, potrivit dispoziţiilor legale, de
către organul fiscal. Actul se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de organul fiscal şi de
contribuabil/plătitor, un exemplar comunicându-i-se contribuabilului/plătitorului. În cazul în care
pentru stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul/plătitorul pune la dispoziţia organului fiscal
înscrisuri sau alte documente, în original, acestea se înapoiază contribuabilului/plătitorului,
păstrându-se în copie, conform cu originalul, numai înscrisuri relevante din punct de vedere
fiscal. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către contribuabil/plătitor prin
înscrierea menţiunii "conform cu originalul" şi prin semnătura acestuia. Ori de câte ori
contribuabilul/plătitorul depune la organul fiscal un document semnat de către o persoană fizică
sau juridică care exercită activităţi specifice unor profesii reglementate cum ar fi consultanţă
fiscală, audit financiar, expertiză contabilă, evaluare, documentul trebuie să conţină în mod
obligatoriu şi numele şi prenumele sau denumirea persoanei în cauză, precum şi codul de
identificare fiscală al acesteia atribuit de organul fiscal competent. În cazul în care legea prevede
depunerea de către contribuabil/plătitor de copii ale unor documente, acestea trebuie certificate
de contribuabil/plătitor pentru conformitate cu originalul.
20
În al doilea rând, refuzul nejustificat trebuie să fie manifestat faţă de solicitarea unor organe
abilitate (competente). Este vorba despre organele prevăzute de lege. De pildă, angajații din
cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, al administraţiilor finanţelor publice etc.
Pe de altă parte, refuzul trebuie să privească ceea ce organele competente au cerut, iar acestea
nu pot solicita decât documentele legale ale contribuabilului sau bunurile din patrimoniul
acestuia, iar nu alte documente sau bunuri. Documentele legale sunt cele definite de art. 2 din
Legea nr. 241/2005 (justificative, de evidenţă şi prelucrare, de raportare şi sinteză), iar bunurile
sunt valori patrimoniale, adică evaluabile în bani (terenuri, construcţii, bunuri mobile).
În fine, organele competente nu pot solicita documente sau bunuri aparţinând contribuabililor
decât dacă acestea sunt necesare pentru verificări financiare, vamale sau fiscale.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată produsă prin refuzul nejustificat al subiectului activ constă în cauzarea
unei stări de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în lipsa
cunoaşterii documentelor legale sau a bunurilor din patrimoniul contribuabilului, sporesc
posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de sustrageri de la
plata obligaţiilor fiscale.
C. Legătura de cauzalitate
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie probată,
aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex
re).
21
Tentativa la infracţiune este practic imposibilă, deoarece condiţiile textului incriminator
exclud de plano posibilitatea săvârşirii infracţiunii printr-o acţiune, fapta fiind, din acest punct de
vedere, o infracţiune omisivă instantanee.
Dacă neprezentarea documentelor sau a bunurilor solicitate este însoţită de anumite acte, cum
ar fi sustragerea, distrugerea etc., nu se schimbă calificarea elementului material, pentru că
refuzul este, până la urmă, concretizat în a nu face ceea ce solicită organele competente.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul expirării termenului de 15 zile de la data
somaţiei, dată până la care, cel târziu, persoana trebuia să prezinte documentelor legale sau
bunurile din patrimoniul acesteia.
Având în vedere specificul elementului material – de a îmbrăca forma inacţiunii –, refuzul
nejustificat de prezentare a documentelor sau bunurilor are o derulare temporală specifică
infracţiunilor instantanee, el nefiind susceptibil de a fi comis în formă continuă sau progresivă,
ceea ce înseamnă că după momentul consumării nu pot apărea alte urmări.
6.2.6. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte închisoare de la un an la 6 ani.
22
A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii de care ne ocupăm constă în împiedicarea organelor de
control să-şi exercite dreptul de a efectua un act de control în condiţiile legii. Se desprinde,
astfel, cerinţa esenţială ca vizita organelor de control să se desfăşoare conform legii. Un act de
control are caracter legal numai dacă scopul acestuia îl constituie efectuarea unor verificări
fiscale, vamale sau financiare, pe baza unui program de acţiune. Împiedicarea trebuie să
privească intrarea în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare,
fiscale sau vamale. Dacă prin activitatea de împiedicare sunt realizate şi elementele constitutive
ale infracţiunii de ultraj, infracţiunea examinată va intra în concurs cu această infracţiune.
Practică judiciară:
Referitor la elementul material al infracţiunii analizate se poate ridica
problema constituţionalităţii textului legal în ceea ce priveşte dreptul agenţilor
statului de a pătrunde în sedii, incinte sau terenuri. Cu privire la acest aspect,
Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia nr. 470/2011, reţinând
conformitatea textului legal cu prevederile Legii fundamentale. Astfel,
împrejurarea că nu s-au respectat normele procedural-fiscale ori cele
procedural-penale, nu este de natură a atrage neconstituţionalitatea dispoziţiei
legale contestate care nu legitimează o conduită în contra Constituţiei, ci doar
incriminează împiedicarea accesului în anumite spaţii în care se desfăşoară o
activitate comercială. De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu vizează
spaţii cu destinaţia exclusiv de domiciliu, ci stabilesc în mod clar că acest
control se efectuează la „sedii, incinte ori pe terenuri”. Aşa fiind, controlul
priveşte spaţii clar determinate prin destinaţia lor, lucru care nu este de natură
să încalce principiul constituţional al inviolabilităţii domiciliului. Decizia
instanţei de contencios constituţional vine în continuarea unei alte decizii a
aceleiaşi instanţe (Decizia nr. 296/2005), prin care aceasta a reţinut că „în
cazul sediilor industriale sau comerciale care nu sunt în acelaşi timp şi locuri
de domiciliu, personalizarea locului nu este atât de pronunţată, astfel că
inviolabilitatea sediului nu este supusă aceloraşi reguli ca domiciliul propriu-
zis, cel în care se desfăşoară viaţa privată a persoanei”. Prin urmare,
autorităţile pot exercita în alte condiţii, mult mai permisive, controlul asupra
activităţilor profesionale care se desfăşoară în aceste sedii. Aşa fiind, Curtea a
reţinut că „activităţile pe care Inspecţia Muncii le controlează nu ţin de sfera
privată, ci, dimpotrivă, de cea publică, vizând în mod evident ocrotirea unui
interes general”. Raţionamentul este valabil, mutatis mutandis, şi în cazul
activităţii organelor de control cu atribuţii în domeniul financiar, fiscal sau
vamal.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată produsă prin zădărnicirea activităţii de control constă în cauzarea unei stări
de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în lipsa
posibilităţii de a pătrunde în sedii, incinte ori pe terenuri, organele de control competente nu au
posibilitatea de a verifica dacă sunt respectate obligaţile financiare, fiscale sau vamale, sporind,
astfel, posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de sustrageri
de la plata obligaţiilor fiscale.
23
C. Legătura de cauzalitate
Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie probată,
aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex
re).
6.3.6. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 6 ani.
24
A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privitoare la siguranţa
circulaţiei economice a produselor accizabile şi colectarea veniturilor bugetare aferente acestora.
Obiectul material este constituit din formularele şi marcajele deţinute sau puse în circulaţie în
mod nelegal.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care deţine sau pune
în circulaţie fără drept timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu
regim special. Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele sale.
Subiectul pasiv este statul.
25
domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.”
26
Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în
considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor. De asemenea, scopul urmărit de făptuitor nu
este calificat însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.
6.5.6. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
6.6. Infracţiunile prevăzute de art. 8 – obţinerea fără drept a unor sume de la bugetul
general consolidat
27
6.6.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
Elementul material se realizează prin efectuarea unei activităţi de stabilire cu rea-credinţă de
către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept
a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori
compensări datorate bugetului general consolidat.
Aşa cum s-a spus în doctrină, fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este o
variantă specială a infracţiunii de înşelăciune (art. 244 din Codul penal – Legea nr. 286/2009),
astfel că este exclus concursul cu această infracţiune.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări
sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general
consolidat.
Rambursarea unei sume de la bugetul general consolidat are loc în ipoteza în care
contribuabilul a plătit o taxă sau impozit (de regulă, T.V.A.) într-un stadiu al procesului
economic, iar, ulterior, plătitorul solicită plata de la buget a sumei în cauză. Pentru existenţa
infracţiunii, trebuie îndeplinită cerinţa ca suma obţinută cu titlu de rambursare să fie mai mare
decât cea la care era îndreptăţit contribuabilul. De pildă, în situaţia în care un contribuabil
solicită şi obţine rambursarea unei sume, reprezentând T.V.A., mai mare decât cea achitată.
Restituirea unei sume de la bugetul general consolidat are loc în situaţia în care un
contribuabil solicită şi obţine plata de la acest buget a unei sume plătite cu titlu de impozit sau
taxă. Realizarea elementului material al infracţiunii în această modalitate normativă este
condiţionată de îndeplinirea cerinţei ca prin operaţiunea de restituie contribuabilul să obţină o
sumă mai mare decât cea care i se cuvenea. De pildă, un contribuabil a efectuat plăţi anticipate
de impozit pe venit, iar, ulterior, declară că nu a realizat niciun venit în perioada de referinţă,
astfel că solicită şi obţine restituirea sumelor plătite cu titlu de impozit anticipat.
Compensarea este operaţiunea prin care un contribuabil care are datorii la bugetul consolidat,
dar, în acelaşi timp, are şi creanţe asupra acestui buget, solicită şi obţine stingerea reciprocă
totală sau parţială a acestora, după caz, până la concurenţa sumei mai mici dintre ele. Elementul
material al acestei modalităţi presupune obţinerea compensaţiei pentru o sumă mai mare decât
cea la care contribuabilul era îndreptăţit potrivit legii.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate nu rezultă din simpla stabilire fără drept a unor sume de bani şi
obţinerea acestora, ci este necesară demonstraţia că între elementul material şi urmarea imediată
există o relaţie de tipul cauză-efect.
28
la consumarea infracţiunii, făptuitorul se poate desista sau poate împiedica producerea
rezultatului, în condiţiile art. 34 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, cazuri în care tentativa nu
este pedepsită.
Exemple
De exemplu, după ce a solicitat rambursarea unui T.V.A., contribuabilul
depune o declaraţie rectificativă, mai înainte ca organele competente să fi fost
sesizate în legătură cu săvârşirea infracţiunii. Făptuitorul nu beneficiază de cauza
de impunitate, cu toate că s-a desistat sau a împiedicat producerea rezultatului,
dacă până în momentul respectiv era realizat conţinutul unei alte infracţiuni. De
pildă, falsificarea unor înscrisuri oficiale, caz în care el va fi pedepsit pentru
infracţiunea prevăzută de art. 320 din Codul penal – Legea nr. 286/2009.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care subiectul activ a obţinut rambursarea,
compensarea sau restituirea nelegală.
Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, simpla asociere pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzute în alin. (1) constituie infracţiune şi se pedepseşte mai sever decât această faptă.
6.6.6. Sancţionarea
Infracţiunea prevăzută în art. 8 alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa principală ce poate fi aplicată în cazul formei infracţionale descrise în art. 8 alin.
(2) este închisoarea de la 5 la 15 ani, chiar dacă pedeapsa principală prevăzută pentru
infracţiunea ce constituie obiectivul asocierii este închisoarea de la 3 la 10 ani, deoarece norma
penală cuprinsă la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 este una specială, care derogă de la
norma generală (art. 367 din Codul penal – Legea nr. 286/2009). În cazul în care fapta de
asociere a fost urmată de săvârşirea infracţiunii propuse, se aplică celor care au săvârşit
infracţiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută
infracţiunea de asociere [art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005].
Nu se pedepsesc participanţii la infracţiunea de asociere care denunţă autorităţilor asocierea
mai înainte de a fi fost descoperită şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii care intră în scopul
asocierii.
29
stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte
mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale,
prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la
sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către
terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului
de procedură fiscală si ale Codului de procedura penală.
(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai
mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a
pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai
mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a
pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7
ani.”
Să ne reamintim...
Potrivit art. 9 din Legea nr. 241/2005, oricare dintre următoarele fapte
constituie evazune fiscală:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte
documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor
realizate;
c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor
care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale
aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de
stocare a datelor;
e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte
mijloace de stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin
30
nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile
principale sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe
persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de
procedură fiscală si ale Codului de procedura penală.
Legiuitorul a prevăzut pedepse mai severe în situaţia în care prin faptele
menţionate s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, respectiv de
500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale.
31
obligaţiilor fiscale în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor
impozabile, ascunderea obiectului sau sursei impozabile ori taxabile sau
efectuarea oricăror alte operaţiuni în acest scop.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 87/1994 era incriminată fapta de a nu
evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în
parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază
operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului,
taxei sau contribuţiei.
Din examinarea textelor menţionate rezultă că, potrivit art. 12, se
pedepseşte sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin încălcarea obligaţiei
legale de a declara veniturile impozabile, iar, potrivit art. 13 din lege, se
pedepseşte încălcarea de către contribuabil a obligaţiei de evidenţiere în acte
contabile sau alte acte legale a veniturilor realizate sau cheltuielilor efectuate
pe bază de operaţii reale, dacă prin acestea s-a cauzat neplata impozitului.
În cauză, inculpatul nu a evidenţiat în acte contabile veniturile realizate,
ceea ce a avut ca rezultat neplata impozitelor în valoare de 12.902.716 lei.
Aşa fiind, instanţele trebuiau să constate că fapta constituie numai
infracţiunea prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994, iar nu şi cea prevăzută
în art. 12 din aceeaşi lege.
Practică judiciară:
Într-o altă speţă, inculpatul a fost condamnat, între altele, pentru
săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) şi
(5) din Codul penal din 1968 [în prezent art. 244 alin. (1) și (2) din Codul
penal – Legea nr. 286/2009]. Instanţa a reţinut că inculpatul, consilier
managerial la o companie din Iaşi şi patron al unei firme comerciale, pentru a
nu plăti accizele şi T.V.A.-ul perceput pentru comerţul intern cu alcool, în
septembrie 1998, s-a înţeles cu reprezentanţii unor firme din străinătate să
încheie cu acestea contracte fictive de export de alcool, în realitate marfa fiind
vândută în România.
Pentru a da aparenţă de realitate contractelor, inculpatul a fost favorizat de
un funcţionar vamal, de asemenea condamnat în cauză, care confirma fictiv
ieşirea din ţară a cisternelor cu alcool. Prin aceste manopere frauduloase,
inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 581.625.578 lei,
reprezentând accize şi T.V.A.-ul neachitat.
Apelurile declarate de procuror şi de inculpat au fost admise şi s-a
schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune, prin înlăturarea
prevederilor art. 215 alin. (5) din Codul penal din 1968 [noua reglementare -
art. 244 din Codul penal – Legea nr. 286/2009 nu a preluat varianta agravată a
înșelăciunii care a avut consecințe deosebit de grave, o astfel de faptă urmând
a fi încadrată, după caz, în tiparele alin.(1) ori (2)].
Recursurile declarate de procuror şi de inculpat cu privire la încadrarea
juridică dată faptelor sunt fondate.
Conform reglementărilor în vigoare, în cazul vânzării de alcool, plata
T.V.A.-ului şi a accizelor la bugetul statului revine producătorului, iar dacă
alcoolul este livrat la export, producătorul este scutit de aceste obligaţii
32
fiscale.
Prin urmare, în cazul în care producătorul livrează alcoolul pe piaţa
internă, el are capacitatea de contribuabil în sensul Legii nr. 87/1994, prin
obligaţia de a calcula şi a vira la buget atât T.V.A.-ul, cât şi accizele datorate.
Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, în speţă neîndeplinirea
obligaţiilor de calculare şi virare la buget a accizelor şi a T.V.A.-ului de către
inculpat, producătorul de alcool, constituie infracţiunea de evaziune fiscală
prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994.
Lit.b). Omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente
legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Conţinutul infracţiunii
este realizat indiferent de împrejurarea că există sau nu o evidenţă contabilă. Infracţiunea de
evaziune fiscală examinată poate fi săvârşită în nenumărate modalităţi faptice. Spre exemplu, un
contribuabil achiziţionează o cantitate de marfă pe care nu o înregistrează în contabilitate, iar
ulterior, după ce vinde această marfă, nu înregistrează venitul rezultat din vânzarea mărfii în
cauză.
Practică judiciară:
Într-o speţă s-a reţinut că inculpatul, în calitate de instructor auto, a
instruit în anul 1997 un număr de 63 de cursanţi de la care a încasat sume
între 450.000 şi 700.000 de lei şi pentru fiecare cursant a întocmit chitanţă
fiscală în care a consemnat o sumă mai mică decât cea încasată, sustrăgându-
se astfel de la plata impozitului în sumă de 3.259.812 de lei. Potrivit art. 13
din Legea nr. 87/1994 [text corespondent art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
241/2005], constituie infracţiune de evaziune fiscală fapta de a nu evidenţia în
evidenţele contabile, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a
înregistra cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare
neplata ori diminuarea impozitului, taxei sau a contribuţiei. În cauză,
inculpatul a evidenţiat în documentele contabile ca fiind încasate sume mai
mici decât cele încasate în realitate, iar cheltuielile pretins efectuate în plus şi
neevidenţiate nu s-au dovedit, aşa încât el se face vinovat de săvârşirea
infracţiunii.
Practică judiciară:
În literatură şi jurisprudenţă s-a pus problema raportului dintre
infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi infracţiunea prevăzută
anterior de art. 43 din Legea nr. 82/1991 [în prezent abrogată, așa încât
efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a
înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor,
cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de
pasiv ce se reflectă în bilanţ vor fi analizate prin raportare la dispozițiile art.
321 din Codul penal – Legea nr. 286/2009 privind falsul intelectual]. Soluţiile
date acestei probleme au fost atât în sensul reţinerii unui concurs de
infracţiuni, cât şi în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr.
82/1991 este absorbită în infracţiunea complexă prevăzută de Legea nr.
241/2005. Iată un exemplu: o persoană cu intenţie omite să înregistreze în
contabilitate anumite operaţiuni supuse impunerii având ca urmare
33
denaturarea veniturilor impozabile sau taxabile.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 82/1991: „Efectuarea cu ştiinţă de
înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în
contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor,
rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se
reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte
conform legii”.
În conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală este cuprins şi
uzul de fals, neevidenţierea prin acte contabile a veniturilor realizate având ca
urmare consecinţe juridice, şi anume diminuarea impozitului datorat statului.
Problema de drept a fost rezolvată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, în sensul că fapta de omisiune în tot sau în parte, ori
evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor
comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele
contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază
operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, constituie infracţiunea
complexă de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din
Legea nr. 241/2005 [fost art. 11 lit. c), respectiv fost art. 13 din Legea nr.
87/1994].
Lit.c). Evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu
au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. Evidenţierea unor operaţiuni
sau cheltuieli nereale (fictive) în documentele contabile sau financiar-fiscale oficiale constă în
activitatea prin care în aceste documente sunt făcute consemnări care nu au la bază documente
justificative valide, total sau parţial. În practica judiciară s-a decis că nu poate fi reţinută această
infracţiune în situaţia în care a avut loc stornarea operaţiunilor nereale, motivat de anularea unui
act. Într-o altă speţă, instanţa a reţinut existenţa infracţiunii, luând în considerare faptul că, la
rugămintea soţului său, inculpata a întocmit 74 de facturi fictive, din care rezulta livrarea de
piese în către societăţi care nu există în realitate. Exemplarele albastre ale acestor facturi au fost
rupte de inculpat, iar exemplarele roşii şi verzi au fost au fost înregistrate în contabilitate.
De notat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept în materie penală), prin Decizia nr. 25/2017, a stabilit că acţiunile şi inacţiunile enunţate în
art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii
fiscale, care se referă la aceeaşi societate comercială, reprezintă variante alternative de săvârşire
a faptei, constituind o infracţiune unică de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c)
din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
34
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept în materie penală) a stabilit că fapta de evidenţiere în actele contabile sau în alte
documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor
operaţiuni fictive, prin folosirea de facturi şi chitanţe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (Decizia
nr. 21/2017).
Lit.d). Alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de
taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor. Alterarea actelor
contabile, a memoriilor aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau a altor mijloace
de stocare a datelor constă în modificarea sau falsificarea acestora. Distrugerea înseamnă
desfiinţarea unor asemenea documente, date sau suporturi, iar ascunderea constă în punerea
acestora la adăpost, astfel încât să nu poată fi găsite de organele competente.
Activitatea prin care este realizat conţinutul infracţiunii examinate nu poate fi încadrată în
acelaşi timp şi în alte norme de incriminare, deoarece aceasta nu intră în concurs cu alte
infracţiuni al căror elemente materiale se regăsesc în textul normei speciale (de pildă, fals
material, distrugere sau furt).
Lit.e). Executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de
stocare a datelor. Suntem în prezenţa unei evidenţe contabile duble, în sensul normei de
incriminare, atunci când, alături de evidenţa contabilă aparentă şi necorespunzătoare realităţii,
există o evidenţă contabilă paralelă reală, care acoperă total sau parţial activitatea
contribuabilului în cauză. Aşa cum s-a spus, în mod judicios, pentru existenţa executării de
evidenţe contabile duble este necesar să existe suficiente documente contabile oficiale care să
cuprindă date reale despre activitatea financiar-contabilă a contribuabilului, iar nu anumite
înregistrări izolate. De asemenea, dacă un contribuabil deţine două evidenţe contabile identice,
chiar necorespunzătoare realităţii, nu este realizat conţinutul acestei infracţiuni. Poate fi vorba, în
schimb, despre altă infracţiune de evaziune fiscală [de exemplu, cea prevăzută de art. 9 alin. (1)
lit. b)].
Lit.g). Substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane
a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale
Codului de procedură penală. Pentru realizarea conţinutului infracţiunii este necesar ca bunurile
35
substituite, degradate sau înstrăinate să fi fost legal sechestrate. Această infracţiune poate intra în
concurs cu alte infracţiuni şi, de asemenea, poate fi exclusă de alte infracţiuni (de exemplu, în
cazul sustragerii de sub sechestru) ori poate exclude alte infracţiuni (de pildă, distrugerea).
Astfel, dacă prin substituire a fost distrus sigiliul legal aplicat, va exista un concurs de infracţiuni
între această infracţiune şi infracţiunea de rupere de sigilii (art. 260 din Codul penal – Legea nr.
286/2009); dacă bunul legal sechestrat este înstrăinat, va exista numai infracţiunea de evaziune
fiscală; dacă bunul legal sechestrat este distrus propriu-zis, vom fi numai în prezenţa infracţiunii
de distrugere (art. 253 din Codul penal – Legea nr. 286/2009).
6.7.6. Sancţionarea
Pedeapsa pentru săvîrşirea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) al art. 9 din
Legea nr. 241/2005 este închisoarea de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.
Pentru variantele agravate, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu
mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei
prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani, iar dacă prin faptele
prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul
monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se
majorează cu 7 ani.
36
(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai
săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la
comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).”
6.9.2. Incapacităţi
Potrivit art. 12, nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai
societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost
condamnate pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005.
Deşi legea nu prevede durata nedemnităţii, ceea ce ar putea conduce la ideea că ea este
perpetuă, credem că la data reabilitării încetează orice decădere, interdicţie sau incapacitate.
6.9.3. Comunicări
La data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru vreuna dintre
infracţiunile prevăzute de prezenta lege, instanţa va comunica Oficiului Naţional al Registrului
Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive, instituție care va face
menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului (art. 13 din Legea nr. 241/2005).
37
din Legea nr. 241/2005). Potrivit art. 106 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală, organul fiscal stabileşte baza de impozitare şi creanţa fiscală aferentă, prin estimarea
rezonabilă a bazei de impozitare, folosind orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege, ori de
câte ori acesta nu poate determina situaţia fiscală corectă. În situaţiile în care, potrivit legii,
organul fiscal este îndreptăţit să stabilească prin estimare bazele de impozitare, acesta identifică
acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale. Organul fiscal are obligaţia
menţionării în actul de impunere a motivelor de fapt şi a temeiului de drept care au determinat
folosirea estimării, precum şi a criteriilor de estimare. În cazul creanţelor fiscale administrate de
organul fiscal central şi în scopul stabilirii prin estimare a bazei de impozitare, organul fiscal
poate folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de impozitare, aprobate prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.
38
Prezentaţi atribuţiile plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a
Spălării Banilor
Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia
unităţii de curs, care detaliază problematica spălării banilor.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
La nivel internaţional ori european au fost înfiinţate o serie de organisme care au rolul de a
lupta împotriva spălării banilor şi terorismului:
- Grupul de Acţiune Financiară Internaţională (FATF), înfiinţat la Summit-ul G7 de la Paris
în 1989 este un organism inter-guvernamental care stabileşte standardele internaţionale, dezvoltă
şi promovează politici de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului şi
- Comitetul Moneyval din cadrul Consiliului Europei, înfiinţat în anul 1997, care are scopul
de a se asigura ca statele membre ale Consiliului Europei au sisteme eficiente de combatere a
spălării banilor şi finanţării terorismului în vigoare și acestea sunt în conformitate cu standardele
internaţionale relevante în acest domeniu. Rapoartele de evaluare ale Moneyval furnizează
recomandări detaliate privind modul de îmbunătăţire a eficienţei sistemului naţional de
combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, precum şi a capacităţii statelor de a
coopera la nivel internaţional în acest domeniu.
A. Noţiune
Faptele de spălare a banilor sunt incriminate în prezent prin art. 49 din Legea nr. 129/2019
pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative:
39
(4) Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit trebuie
stabilită/stabilit din circumstanţele faptice obiective.
(5) Dispoziţiile alin. (1) - (4) se aplică indiferent dacă infracţiunea din
care provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în alte state
membre sau state terţe.”
În art. 47 din Legea nr. 129/2019 este incriminată fapta conexă de nerespectare a
nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 38 alin. (1) şi (2)2 şi art. 41 alin. (2) şi (3)3 constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu
constituie o infracţiune mai gravă. Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 31 alin. (1) din
Lege4 constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu
modificările şi completările ulterioare.
În realitate, aşa cum s-a spus în doctrină, spălarea banilor nu este o infracţiune nouă, ci numai
o formă (variantă) nouă a infracţiunii de tăinuire.
Să ne reamintim...
Infracţiunea de spălare a banilor presupune, fie schimbarea sau transferul de
bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii
sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana
2
Art. 38 – „(1) Este interzisă folosirea în scop personal de către salariaţii entităţilor raportoare a informaţiilor
confidenţiale primite în temeiul prezentei legi, atât în timpul activităţii, cât şi după încetarea acesteia.
(2) Entităţile raportoare, organele de conducere, de administrare şi de control ale entităţii raportoare, directorii şi
angajaţii acestora au obligaţia de a nu transmite, în afara condiţiilor prevăzute de lege, informaţiile deţinute în
legătură cu spălarea banilor şi finanţarea terorismului şi de a nu divulga clienţilor vizaţi sau terţilor faptul că
informaţiile sunt în curs de transmitere, au fost sau vor fi transmise în conformitate cu art. 6 sau că este în curs sau ar
putea fi efectuată o analiză privind spălarea banilor sau finanţarea terorismului.”
3
Art. 41 – „(2) Personalul Oficiului are obligaţia de a nu transmite informaţiile confidenţiale primite în timpul
activităţii decât în condiţiile legii. Obligaţia se menţine pe termen nelimitat.
(3) Este interzisă folosirea în scop personal de către salariaţii Oficiului a informaţiilor confidenţiale primite şi
prelucrate în cadrul Oficiului, atât în timpul activităţii, cât şi după încetarea acesteia.”
4
Art. 31 – „(1) Este interzisă desfăşurarea activităţilor fără autorizare sau înregistrare de către următoarele entităţi:
case de schimb valutar şi entităţi care deţin în administrare structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare
turistică prevăzute la art. 30 alin. (1), furnizori de servicii de jocuri de noroc, furnizori de servicii pentru fiducii,
societăţi şi alte entităţi sau construcţii juridice, furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale şi monede
fiduciare, precum şi furnizorii de portofele digitale.”
40
care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire,
judecată sau executarea pedepsei, fie ascunderea sau disimularea adevăratei
naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii
bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din
săvârşirea de infracţiuni.
B. Condiţiile preexistente
B.1. Situaţia premisă
Infracţiunea de spălare a banilor presupune preexistenţa săvârşirii altei infracţiuni –
infracţiunea din care provin banii sau bunurile, care constituie infracţiunea premisă a infracţiunii
de spălare de bani.
B.2. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic specific al infracţiunii de spălare a banilor este complex, deoarece cuprinde
două categorii de relaţii sociale, şi anume relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei şi cele
patrimoniale privitoare la circulaţia juridică licită a bunurilor. Infracţiunea de albire a banilor
afectează, aşadar, nu numai circuitul juridic legal al bunurilor, ci şi înfăptuirea justiţiei, deoarece
îngreunează activitatea de restabilire a ordinii de drept încălcate prin săvârşirea infracţiunilor. Se
poate spune că faptele de spălare a banilor vatămă sau periclitează relaţiile sociale referitoare la
lupta contra crimei organizate.
Obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor îl constituie bunurile asupra cărora se
exercită elementul material al infracţiunii. Deşi infracţiunea analizată poartă denumirea „spălarea
banilor”, ea poate avea ca obiect nu numai bani, ci şi orice alt bun. De pildă, poate fi obiect al
acestei infracţiuni un bun imobil sau valori mobiliare tranzacţionate la bursă.
B.3. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 din Legea nr.
129/2019, nu este calificat, această calitate putând să o aibă orice persoană fizică sau juridică,
care îndeplineşte condiţiile generale ale subiectului activ al infracţiunii.
În cazul lit. c), legiuitorul a exclus în mod expres din sfera subiectului activ persoana care a
săvârșit infracţiunea din care provin bunurile. Astfel, va constitui infracțiunea de spalare a
banilor dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât subiectul
activ al infracţiunii din care provin bunurile, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de
infracţiuni.
Dacă sunt realizate atât condiţiile de existenţă ale grupului infracţional organizat, cât şi cele
ale infracţiunii de spălare a banilor se vor aplica regulile pluralităţii de infracţiuni. Membrii
pluralităţii de infractori pot avea aceeaşi calitate la săvârşirea infracţiunii ori pot avea calităţi
diferite. De pildă, pe lângă autori mai participă şi instigatori sau complici.
Conform art. 367 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, iniţierea sau constituirea unui grup
infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Nu se
pedepsesc persoanele care au comis faptele amintite dacă denunţă autorităţilor grupul
infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia
dintre infracţiunile care intră în scopul grupului. Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele
prevăzute înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere
penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale
pedepsei se reduc la jumătate.
41
Definiția grupului infracțional organizat este prevăzută de prevederile art. 367 alin. (6) din
din Codul penal – Legea nr. 286/2009. Astfel, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul
structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi
pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
În cazul infracţiunii conexe spălării banilor, prevăzută de art. 47 din Legea nr. 129/2019,
subiectul activ al infracţiuni este circumstanţiat, respectiv trebuie să fie dintre persoanele care au
obligaţiile prevăzute de lege. Este vorba de personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor şi entitățile prevăzute în art. 5 din Legea nr. 129/2019. În categoria
entităților la care se referă art. 5 alin. (1) intră:
a) instituţiile de credit persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor de credit persoane
juridice străine;
b) instituţiile financiare persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor financiare
persoane juridice străine;
c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de pensii
private pe care le administrează, cu excepţia caselor de pensii ocupaţionale profesionale;
d) furnizorii de servicii de jocuri de noroc;
e) auditorii, experţii contabili şi contabilii autorizaţi, evaluatorii autorizaţi, consultanţii
fiscali, persoanele care acordă consultanţă financiară, de afaceri sau contabilă, alte persoane care
se angajează să furnizeze, direct sau prin intermediul altor persoane cu care persoana respectivă
este afiliată, ajutor material, asistenţă sau consiliere cu privire la aspectele fiscale, financiare, ca
activitate economică sau profesională principală;
f) notarii publici, avocaţii, executorii judecătoreşti şi alte persoane care exercită profesii
juridice liberale, în cazul în care acordă asistenţă pentru întocmirea sau perfectarea de operaţiuni
pentru clienţii lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori
elemente ale fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau
a altor bunuri ale clienţilor, operaţiuni sau tranzacţii care implică o sumă de bani sau un transfer
de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente
financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării
sau administrării unei societăţi; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de
societăţi, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare,
precum şi în cazul în care participă în numele sau pentru clienţii lor în orice operaţiune cu
caracter financiar ori vizând bunuri imobile; crearea, funcţionarea sau administrarea de fiducii,
societăţi, fundaţii sau structuri similare;
g) furnizorii de servicii pentru societăţi sau fiducii, alţii decât cei prevăzuţi la lit. e) şi f);
g1) furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale şi monede fiduciare;
g2) furnizorii de portofele digitale.
h) agenţii şi dezvoltatorii imobiliari, inclusiv atunci când acţionează în calitate de
intermediari în închirierea de bunuri imobile, dar numai în ceea ce priveşte tranzacţiile pentru
care valoarea chiriei lunare reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult;
i) alte persoane care, în calitate de profesionişti, comercializează bunuri, numai în măsura în
care efectuează tranzacţii în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000
euro, indiferent dacă tranzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe
operaţiuni care au o legătură între ele.
j) persoanele care comercializează opere de artă sau care acţionează ca intermediari în
comerţul de opere de artă, inclusiv atunci când această activitate este desfăşurată de galerii de
42
artă şi case de licitaţii, în cazul în care valoarea tranzacţiei sau a unei serii de tranzacţii legate
între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult;
k) persoanele care depozitează sau comercializează opere de artă sau care acţionează ca
intermediari în comerţul cu opere de artă, atunci când această activitate este desfăşurată în zone
libere, în cazul în care valoarea tranzacţiei sau a unei serii de tranzacţii legate între ele reprezintă
echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult.
Subiectul pasiv principal este statul. În situaţia în care este vătămată o valoare socială
aparţinând unei alte persoane fizice sau juridice, aceasta este considerată subiect pasiv secundar
al infracţiunii.
C. Latura obiectivă
C.1. Elementul material
Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor se poate realiza în trei variante
alternative, respectiv prin:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în
scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta
persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire,
judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a
circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile
provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea
de infracţiuni.
Potrivit dispozițiilor alin. (5), tragerea la răspundere penală se realizeză indiferent dacă
infracţiunea din care provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în străinătate.
C.2. Urmarea imediată
Rezultatul infracţiunii (urmarea imediată) de spălare a banilor este diferit în variantele de la
lit. a) şi c), comparativ cu varianta infracţională prevăzută la lit. b). Astfel, în cazul primei
variante şi a celei de a treia, urmarea imediată constă în modificarea situaţiei juridice a bunului
ce formează obiectul infracţiunii; în cazul celei de a doua variante, constă în aparenţa de
legalitate a provenienţei bunului. Fiind o infracţiune contra patrimoniului, spălarea banilor poate
avea şi o urmare imediată care să constea într-un prejudiciu material. Nu este exclus nici un
rezultat care să se concretizeze într-un prejudiciu moral. De aici rezultă că infracţiunea de spălare
a banilor, deşi nu exclude un rezultat material, este ca natură o infracţiune de pericol.
C.3. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate presupune existenţa unei relaţii de determinare între elementul
material şi urmarea imediată, dar aceasta rezultă ex re.
D. Elementul subiectiv
43
Elementul moral (subiectiv) al infracţiunii de spălare a banilor în toate variantele normative
îmbracă forma intenţiei. Examinând conţinutul legal al infracţiunii constatăm că elementul
subiectiv trebuie să îmbrace, de regulă, modalitatea intenţiei directe. Într-adevăr, atât varianta
referitoare la schimbarea sau transferul de bunuri, cât şi cea privind ascunderea naturii
provenienţei acestora, trebuie săvârşite cu intenţie directă.
În cazul primei variante fapta trebuie comisă în scopul ascunderii sau al disimulării originii
ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care
provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, iar în cea de a
doua este necesară ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a
dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând
că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.
44
În mod similar se procedează şi cu veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din
bunurile supuse confiscării, ce nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal.
Pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, în conformitate cu art. 50 din
Legea nr. 129/2019, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor, luarea
măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010) este
obligatorie. Această dispoziţie constituie o derogare de la regula că luarea măsurilor asigurătorii
este, în principiu, facultativă.
§8. Rezumat
45
9.2 Teste de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):
1. Ţinerea unei contabilităţi duble constituie o infracţiune:
a) de evaziune fiscală;
b) de spălare a banilor;
c) prevăzută de Legea contabilității nr. 82/1991.
2. Subiect activ al infracţiunii prevăzute la art. 47 din Legea nr. 129/2019
poate fi:
a) orice persoană fizică;
b) orice persoană juridică;
c) personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
(subiect activ calificat).
§11. Bibliografie
Obligatorie
1. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu
modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi
finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte
normative, cu modificările şi completările ulterioare;
3. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 125-196;
4. E. Hach, M.-A. Hotca, Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea si
combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru
modificarea si completarea unor acte normative, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2019.
Facultativă
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. Codul penal din 1968;
3. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi
completările ulterioare;
4. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
5. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare;
46
6. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi
completările ulterioare;
7. Hotărârea Guvernului nr. 1599/2008 pentru aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a
Spălării Banilor;
8. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 1 – 17, 168 –
199, 280 – 298;
9. M.Ş. Minea, C.F. Costaş, D.M. Ionescu, Legea evaziunii fiscale.
Comentarii şi explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 3 – 201;
10. R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2011, pag. 6 – 67;
11. C. Bogdan, Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 139 – 530.
47
Unitatea de învăţare 2
Infracţiunile vamale
§1. Introducere
Această unitate de învăţare cuprinde prezentarea infracţiunilor vamale, prin
localizarea sediului materiei şi analizarea, pe larg, a infracţiunilor reglementate
în Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României (contrabanda simplă,
contrabanda calificată, folosirea de acte nereale, folosirea de acte falsificate).
În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de
sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele
acumulate din parcurgerea celei de-a doua unităţi.
48
interpreta corect normele penale şi de a le aplica sistematic.
Să ne reamintim...
Este general acceptat că, în esență, contrabanda constă în ocolirea taxelor
vamale - fie că acestea sunt impozite, accize ori alte contribuţii la bugetul de
stat, prin trecerea clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase
de la plata taxelor vamale.
49
5.1. Infracţiunea prevăzută de art. 270 – contrabanda simplă
50
respectiv art. 211 (traficul de minori) din Codul penal – Legea nr. 286/2009. Desigur, în funcţie
de circumstanţele cauzei pot fi întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de
migranţi, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 263 din Codul penal – Legea nr. 286/2009.
În cazul în care o persoană trece fraudulos frontiera de stat având asupra sa bunuri sau mărfuri
ce formează obiectul material al faptei de contrabandă, va exista concurs între infracţiunea de
contrabandă şi cea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută de art. 262 din Codul
penal – Legea nr. 286/2009.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat. Dacă făptuitorul este un funcţionar care
înlesneşte contrabanda, în schimbul unor sume de bani sau alte foloase, în sarcina sa va fi reţinut
un concurs de infracţiuni alcătuit din complicitate la contrabandă şi luare de mită.
Subiectul pasiv este statul, titular al valorii sociale ocrotite prin incriminarea faptei.
C. Locul infracţiunii
Pentru existenţa infracţiunii de contrabandă prevăzută la art. 270 alin.(1) şi (2) lit.a) şi b),
trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ca acţiunea incriminată să se săvârşească în alt loc decât cel
stabilit pentru controlul vamal – pentru alin.(1), respectiv în locurile stabilite pentru controlul
vamal, prin sustragere de la controlul vamal – pentru alin.(2) lit.a) şi b).
În cazul infracţiunii de contrabandă, prevăzute la alin.(2) lit.c), ori a celei asimilate
infracțiunii de contrabandă – alin.(3) nu se cer anumite condiţii privind locul săvârşirii
infracţiunii.
Să ne reamintim...
Infracţiunea de contrabandă (simplă) constă în:
- introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau
mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal;
- introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul
vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care
trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a
mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse
accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;
- introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin
locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a
bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă
valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000
lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul
celorlalte bunuri sau mărfuri;
- înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.
51
coordonate la altul; la fluviul Dunărea şi celelalte ape curgătoare frontiera de stat este cea
stabilită prin acordurile, convenţiile şi înţelegerile dintre România şi statele vecine, cu luarea în
considerare a faptului că principiul general acceptat de dreptul internaţional fluvial este acela ca
frontiera trece pe mijlocul şenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare nenavigabile, pe
la mijlocul pânzei de apă; la Marea Neagră frontiera de stat trece pe la limita exterioară şi
limitele laterale ale mării teritoriale a României.
Potrivit art. 4 pct. 18 din Codul vamal, controlul vamal constă în actele specifice efectuate de
autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii
legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală ale mărfurilor care circulă
între teritoriul vamal al României şi alte ţări, inclusiv staţionarea mărfurilor care nu au statutul de
mărfuri româneşti. Aceste acte pot să includă verificarea mărfurilor, a datelor înscrise în
declaraţie, existența şi autenticitatea documentelor electronice sau scrise, examinarea evidenţelor
contabile ale agenţilor economici şi a altor înscrisuri, controlul mijloacelor de transport, controlul
bagajelor şi al altor mărfuri transportate de sau aflate asupra persoanelor, precum şi efectuarea de
verificări administrative şi alte acte similare.
Elementul material al infracţiunii de contrabandă prevăzută la art. 270 alin. (2) lit. a) şi b)
constă într-o acţiune de introducere în ţară sau de scoatere din ţară a unor bunuri sau mărfuri
supuse regimului vamal, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la
controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal. Pentru
existenţa infracţiunii este necesar ca valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase să fie
mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul
celorlalte bunuri sau mărfuri sau, dacă bunurile şi mărfurile sunt sub aceste valori, persoana
trebuie să fi încercat introducerea unor astfel de bunuri de două ori în decursul unui an.
În cazul infracţiunii de la lit. c) a alin. (1) al art. 270, elementul material constă în acţiunea de
vindere a bunurilor aflate în tranzit vamal. Potrivit art. 113 şi 114 din Codul vamal, regimul de
tranzit permite transportul de la un birou vamal la alt birou vamal al: mărfurilor străine, fără ca
acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială; mărfurilor
româneşti, în cazurile şi în condiţiile prevăzute în reglementări specifice pentru a se evita ca
produsele care beneficiază de măsuri speciale de export să eludeze sau să beneficieze nejustificat
de aceste măsuri. Regimul de tranzit se încheie şi obligaţiile titularului se consideră îndeplinite
când mărfurile plasate sub acest regim şi documentele solicitate au fost prezentate biroului vamal
de destinaţie, în concordanţă cu dispoziţiile regimului. Aşa cum se poate observa, tranzitul vamal
se aplică numai anumitor mărfuri, ceea ce înseamnă că obiect material al acestei infracţiuni îl vor
constitui numai aceste mărfuri.
În cazul infracţiunii asimilate celei de contrabandă, prevăzută la alin. (3) al art. 270, elementul
material constă din mai multe activităţi alternative - colectarea, deţinerea, producerea,
transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor
care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt
destinate săvârşirii acesteia.
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 32/2015, s-a admis sesizarea privind
dezlegarea unor chestiuni de drept şi s-a stabilit că, noţiunea de "contrabandă" utilizată de
legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în sintagma "cunoscând că
acestea provin din contrabandă", priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a
bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele
stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile
stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.
52
Detaliaţi analiza elementului material al infracţiunii prevăzute la art.270 alin.(1)
şi (2) – contrabanda simplă.
Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia
unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Codul vamal.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru regimul vamal şi producerea
unei pagube bugetului public, echivalentă sumei de bani neplătite ca urmare săvârşirii oricăreia
dintre acţiunile care constituie elementul material al infracţiunii de contrabandă ori asimilate
acesteia.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate nu ridică probleme practice, rezultând din materialitatea faptei (ex re).
53
portabilă cu ţeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce
alice, un glonţ ori un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie; se consideră că un
obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonţ sau un proiectil prin acţiunea unui
combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc şi, ca urmare a construcţiei sale sau a
materialului din care este confecţionat, poate fi transformat în acest scop.
Armele asimilate sunt orice obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost
întrebuinţate pentru atac. Este vorba de aşa numitele „arme albe”, dar şi despre alte instrumente
similare, dacă au fost folosite la o agresiune.
Dacă o persoană înarmată, fără permis de port armă, trece peste frontiera de stat mărfuri sau
bunuri prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, este realizat conţinutul unui
concurs de infracţiuni între infracţiunea de contrabandă şi infracţiunea de nerespectare a regi-
mului armelor şi muniţiilor (art. 342 din Codul penal – Legea nr. 286/2009).
Prin săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună se înţelege comiterea
acesteia de către cel puţin trei făptuitori, în mod efectiv şi concomitent. Nu este necesar ca toţi
participanţii să lucreze cu vinovăţie. Practic, este vorba despre săvârşirea faptei în coautorat sau
complicitate concomitentă. Agravanta prevăzută de art. 274 din Codul vamal nu poate fi reţinută
în concurs cu circumstanţa agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) din Codul penal – Legea nr.
286/2009 (săvârşirea faptei de trei sau mai multe fapte împreună), deoarece, în cazul de faţă, ea
constituie un element circumstanţial în conţinutul incriminării. În acest sens este şi jurisprudenţa.
5.1.6. Sancţiuni
Pedeapsa pentru săvîrşirea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la art. 270 din Codul vamal
este închisoarea de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este
obligat la plata echivalentului lor în lei.
Comiterea faptei de contrabandă de către angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice
care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice
poate determina şi aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi, potrivit art. 66 alin.(1) lit. g) din
Codul penal – Legea nr. 286/2009.
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11/2015, s-a admis sesizarea privind
dezlegarea unor chestiuni de drept şi s-a stabilit că, în cazul infracţiunii de contrabandă prevăzute
de Legea nr. 86/2006, se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a bunurilor
sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, concomitent cu obligarea
inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală, numai în ipoteza în care acestea au
trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără să fi fost prezentate în
vamă şi transportate spre acest birou vamal.
54
legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.”
55
unităţii de curs, precum şi actele normative care stabilesc regimul bunurilor care
constituie obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
56
5.3.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de folosire la autoritatea vamală
a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la
alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. Denaturarea adevărului poate fi
realizată fie prin folosirea unor documente vamale sau de transport care se referă la alte mărfuri
decât cele introduse sau scoase din ţară, fie prin folosirea unor astfel de documente care se referă
la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri.
Se observă că infracţiunea de folosire a unor acte nereale este o formă specială a infracţiunii
de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, astfel că cele
două se exclud reciproc, determinând imposibilitatea reţinerii concursului de infracţiuni.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru obiectul juridic al
infracţiunii.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă ex re.
Să ne reamintim...
Infracțiunea de folosire de acte nereale presupune folosirea la autoritatea
vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte
mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele
prezentate în vamă.
57
„Art. 273 - Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de
transport sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte
falsificate şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.”
58
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este
obligat la plata echivalentului lor în lei.
§6. Rezumat
Această unitate de învăţare conţine o prezentare a infracţiunilor vamale, prin
analizarea legislaţiei în vigoare – Codul vamal. În acest sens, după o scurtă
prezentare a noţiunii de contrabandă şi a cadrului legal, sunt supuse atenţiei
studentului infracţiunile la regimul vamal: contrabanda simplă (art. 270),
contrabanda calificată (art. 271), folosirea de acte nereale (art. 272), folosirea de
acte falsificate (art. 273), cu menţionarea variantei agravate a acestor fapte, dacă
au fost săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai
multe persoane împreună (art. 274).
De asemenea, sunt prezentate şi o serie de aspecte procesuale privind punerea
în mişcare a acţiunii penale şi confiscarea mărfurilor sau a altor bunuri care au
făcut obiectul infracţiunii ori a echivalentului lor în lei.
59
a) introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau
mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal;
b) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru
controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a
mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a
bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul
produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri
sau mărfuri;
c) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,
predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate
sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt
destinate săvârşirii acesteia.
§8. Bibliografie
Obligatorie
1. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și
completările ulterioare;
2. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 196-214.
Facultativă
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea,
autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
3. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
4. Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată;
5. Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind
degradarea mediului, republicată;
6. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a
României, cu modificările și completările ulterioare;
7. Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase, republicată;
8. Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată;
9. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al
precursorilor de droguri, cu modificările și completările ulterioare;
10. Regulamentul (CE) NR. 1272/2008 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor
67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr.
1907/2006;
60
11. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 299 – 319;
12. C. Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează
domeniul comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară,
Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 211 – 218.
Unitatea de învăţare 3
Infracţiunile din domeniul societăţilor şi pieţei de capital
§1. Introducere
61
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.
62
configuraţie diferită în funcţie forma juridică a societăţii (societate pe acţiuni, societate cu
răspundere limitată etc.) şi tipul de organizare al acesteia (sistemul unitar sau dualist).
Administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului
de activitate al societăţii, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv. Ei sunt obligaţi să ia
parte la toate adunările societăţii, la consiliile de administraţie şi la organele de conducere
similare acestora (art. 70 din Legea nr. 31/1990).
Art. 71 din Legea nr. 31/1990 prevede că administratorii care au dreptul de a reprezenta
societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.
Administratorul care, fără drept, îşi substituie altă persoană răspunde solidar cu aceasta pentru
eventualele pagube produse societăţii.
Directorul este persoana căreia consiliul de administraţie îi deleagă conducerea societăţii. În
conformitate cu art. 143 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administraţie poate delega
conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general.
Directorii pot fi numiţi dintre administratori sau din afara consiliului de administraţie. Dacă prin
actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor se prevede acest lucru,
preşedintele consiliului de administraţie al societăţii poate fi numit şi director general. În cazul
societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de
auditare financiară, delegarea conducerii societăţii către un director este obligatorie.
Director al societăţii pe acţiuni este numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuţii
de conducere a societăţii, în conformitate cu dispozițiile menționate. Orice altă persoană,
indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societăţii, este exclusă de la aplicarea
normelor prezentei legi cu privire la directorii societăţii pe acţiuni. Prin actul constitutiv se poate
stipula că societatea pe acţiuni este administrată de un directorat şi de un consiliu de
supraveghere (sistemul dualist).
Consiliul de supraveghere este reglementat de art. 1536 – 15311 din Legea nr. 31/1990.
Membrii consiliului de supraveghere sunt numiţi de către adunarea generală a acţionarilor,
cu excepţia primilor membri, care sunt numiţi prin actul constitutiv. Consiliul de supraveghere
alege dintre membrii săi un preşedinte al consiliului.
Membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membri ai directoratului. De
asemenea, ei nu pot cumula calitatea de membru în consiliul de supraveghere cu cea de salariat
al societăţii.
Consiliul de supraveghere se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni. Preşedintele convoacă
consiliul de supraveghere şi prezidează întrunirea.
Directoratul este reglementat de art. 1531 – 1535 din Legea nr. 31/1990. Potrivit acestor
dispoziții legale, conducerea societăţii pe acţiuni revine în exclusivitate directoratului, care
îndeplineşte actele necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu
excepţia celor rezervate de lege în sarcina consiliului de supraveghere şi a adunării generale a
acţionarilor. Directoratul reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie și îşi exercită
atribuţiile sub controlul consiliului de supraveghere. Consiliul de supraveghere reprezintă
societatea în raporturile cu directoratul.
Directoratul este format din unul sau mai mulţi membri, numărul acestora fiind totdeauna
impar. Desemnarea membrilor directoratului revine consiliului de supraveghere, care atribuie
totodată unuia dintre ei funcţia de preşedinte al directoratului.
Membrii directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului de supraveghere.
Reprezentantul legal al unei societăţi este o persoană abilitată, conform legii, să
îndeplinească anumite activităţi în numele şi pe seama unei societăţi.
63
În cazul sistemului unitar, potrivit dispozițiilor art. 1432 alin. (1)-(4) din Legea nr. 31/1990,
consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În lipsa unei
stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de administraţie reprezintă societatea prin
preşedintele său. Prin actul constitutiv, preşedintele şi unul sau mai mulţi administratori pot fi
împuterniciţi să reprezinte societatea, acţionând împreună sau separat. O astfel de clauză este
opozabilă terţilor.
Prin acordul lor unanim, administratorii care reprezintă societatea doar acţionând împreună
pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni.
În cazul în care consiliul de administraţie deleagă directorilor atribuţiile de conducere a
societăţii în conformitate cu dispozițiile menționate, puterea de a reprezenta societatea aparţine
directorului general. Consiliul de administraţie păstrează însă atribuţia de reprezentare a
societăţii în raporturile cu directorii.
În cazul sistemului dual, conform art. 1531 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, directoratul
reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În lipsa unei stipulaţii contrare în actul
constitutiv, membrii directoratului reprezintă societatea doar acţionând împreună.
Consiliul de supraveghere reprezintă societatea în raporturile cu directoratul.
Participaţia penală este posibilă în toate formele, cu menţiunea că în cazul coautoratului toţi
făptuitorii trebuie să aibă calitatea specială prevăzută de lege.
Subiectul pasiv este statul.
Să ne reamintim...
Subiectul activ al infracțiunii prevăzute de art. 271 este unul circumstaţiat,
trebuind să aibă calitatea cerută de lege, şi anume: fondator, administrator,
director general, director, membr al consiliului de supraveghere sau al
directoratului ori reprezentant legal al societăţii.
64
Astfel, dacă există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care a participat la
constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei, operaţiuni încheiate
de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa,
fondatorii vor solicita judecătorului-delegat numirea unuia sau mai multor experţi (art. 26 din
Legea nr. 31/1990).
La societăţile pe acţiuni, dacă există aporturi în natură, avantaje rezervate oricărei persoane
care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei,
operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează
să le ia asupra sa, judecătorul-delegat numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul
sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând
descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia
corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte elemente indicate
de judecătorul-delegat (art. 38 din Legea nr. 31/1990).
B. Urmarea imediată
Constă în crearea unei stări de pericol privind buna desfăşurare a activităţilor comerciale.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
4.1.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
65
societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu
ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect;
c) se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă,
de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de
aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o
administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art.
1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo
garanţie pentru datorii proprii;
d) încalcă dispoziţiile art. 183.
(2) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b), dacă a fost
săvârşită de administratorul, directorul membrul directoratului ori
reprezentantul legal al societăţii în cadrul unor operaţiuni de trezorerie între
societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o controlează, direct
ori indirect.
(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. c), dacă este
săvârşită de către o societate ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este
realizat de la una dintre societăţile controlate ori care o controlează pe
aceasta, direct sau indirect."
66
societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art.
1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru
datorii proprii. Împrumutul este direct dacă actul juridic este încheiat între subiectul activ
(împrumutatul) şi societatea (împrumutătorul). Împrumutul printr-o persoană interpusă există
atunci când actul se încheie între societate şi un terţ (pret nom), dar adevăratul beneficiar al
împrumutului este subiectul activ al infracţiunii.
Fapta nu constituie infracţiune dacă suma împrumutată este inferioară sau egală cu suma
prevăzută la art. 1444 alin. (3) lit. a), respectiv operaţiunile a căror valoare exigibilă cumulată
este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro.
Potrivit art. 1444 alin. (1), este interzisă creditarea de către societate a administratorilor
acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum:
a) acordarea de împrumuturi administratorilor;
b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către
societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de
lucrări;
c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate
administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;
d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a
oricăror alte obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane;
e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un
împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor ori o altă prestaţie personală a acestora.
Infracţiunea prevăzută de art. 272 lit. d). Latura obiectivă a acestei infracţiuni presupune o
încălcare a dispoziţiilor art. 183, care stabilesc un procent de cel puţin 5% din profitul societăţii
care se preia în fiecare an pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge
minimum a cincea parte din capitalul social. De asemenea, se include în fondul de rezervă, chiar
dacă acesta a atins a cincea parte din capitalul social, excedentul obţinut prin vânzarea acţiunilor
la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuinţat la plata
cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor.
B. Urmarea imediată
Constă în crearea unei stări de pericol privind buna desfăşurare a activităţilor comerciale.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
4.2.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă.
Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b) dacă a fost săvârşită de
administratorul, directorul, membrul directoratului ori reprezentantul legal al societăţii în cadrul
unor operaţiuni de trezorerie între societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o
controlează, direct ori indirect, iar fapta prevăzută la alin. (1) lit. c) nu constituie infracţiune dacă
este săvârşită de către o societate ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la
una dintre societăţile controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.
67
4.2.6. Caracterul subsidiar al reglementării
Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 272, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.
68
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. a) constă în crearea unei stări de pericol privind buna
desfăşurare a activităţilor comerciale, prin mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a
obligaţiunilor societăţii ori a altor titluri ce îi aparţin.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. b) constă în crearea unei stări de pericol privind buna
desfăşurare a activităţilor comerciale, prin încasarea sau plata unor dividende, sub orice formă,
din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite în cursul exerciţiului financiar pe baza
situaţiei financiare interimare şi anual, pe baza situaţiilor financiare anuale, sau contrar celor
rezultate din acestea. .
C. Legătura de cauzalitate
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. a). Între activitatea de răspândire a ştirilor false sau de
întrebuinţare a mijloacelor frauduloase şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de
cauzalitate.
Infracţiunea prevăzută de art. 2721 lit. b). Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al
efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex re).
4.3.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
69
b) se foloseşte, în adunările generale, de acţiunile nesubscrise sau
nedistribuite acţionarilor;
c) acordă împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii ori
constituie garanţii în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
d) predă titularului acţiunile înainte de termen sau predă acţiuni liberate în
total sau în parte, în afară de cazurile stabilite de lege; ;
e) nu respectă dispoziţiile legale referitoare la anularea acţiunilor
neachitate;
f) emite obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să
cuprindă menţiunile cerute de lege.”
70
Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271 (cu excepția
fondatorului, care este numai subiect al infracțiunii de la art. 271).
f) Infracţiunea prevăzută de art. 273 lit. f). Potrivit textului de lege, constituie infracţiune
fapta administratorului, directorului general, directorului, membrului consiliului de supraveghere
sau al directoratului ori a reprezentantului legal al societăţii, care emite obligaţiuni fără
respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să cuprindă menţiunile cerute de lege.
Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271 (cu excepția
fondatorului, care este numai subiect al infracțiunii de la art. 271).
4.4.4. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă.
71
sau reducerea capitalului social, precum și îndeplinirea hotărârile adunării generale referitoare la
schimbarea formei societăţii, fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a capitalului
social, fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea interdicţiei stabilite de acesta, în cazul
în care faţă de societate s-a început urmărirea penală.
B. Subiecţii infracţiunii
Pentru analiza subiectul activ, a se vedea explicaţiile de la art. 271 din Lege.
72
c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.
Capitalul social mai poate fi redus, atunci când reducerea nu este motivată de pierderi, prin:
a) scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate;
b) restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea
capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;
c) alte procedee prevăzute de lege.
Reducerea capitalului social, potrivit art. 208, va putea fi făcută numai după trecerea a două
luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Hotărârea va trebui sa respecte minimul de capital social, atunci când legea îl fixează, să arate
motivele pentru care se face reducerea şi procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
Creditorii societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, vor fi îndreptăţiţi să
obţină garanţii pentru creanţele care nu au devenit scadente până la data respectivei publicări.
Aceştia au dreptul de a face opoziţie împotriva acestei hotărâri, în conformitate cu art. 62.
Reducerea capitalului social nu are efect şi nu se fac plăţi în beneficiul acţionarilor până când
creditorii nu vor fi obţinut realizarea creanţelor lor ori garanţii adecvate sau până la data la care
instanţa a respins cererea creditorilor ca inadmisibilă ori, apreciind că societatea a oferit
creditorilor garanţii adecvate sau că, luându-se în considerare activul societăţii, garanţiile nu sunt
necesare, a respins cererea creditorilor ca neîntemeiată, iar hotărârea judecătorească a devenit
definitivă.
La cererea creditorilor societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, instanţa
poate obliga societatea la acordarea de garanţii adecvate dacă, în mod rezonabil, se poate aprecia
că reducerea capitalului social afectează şansele de acoperire a creanţelor, iar societatea nu a
acordat garanţii creditorilor. În temeiul art. 209, când societatea a emis obligaţiuni, nu se va
putea proceda la reducerea capitalului social prin restituiri făcute acţionarilor din sumele
rambursate în contul acţiunilor, decât în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate.
În conformitate cu art. 227, societatea se dizolvă prin:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
c) declararea nulităţii societăţii;
d) hotărârea adunării generale;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum
neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
f) falimentul societăţii;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.
În cazul prevăzut la lit. a), asociaţii trebuie să fie consultaţi de către consiliul de
administraţie, respectiv de directorat, cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea duratei societăţii, cu
privire la eventuala prelungire a acesteia. În lipsă, la cererea oricăruia dintre asociaţi, tribunalul
poate dispune, prin încheiere, efectuarea consultării.
Potrivit art. 228, societatea pe acţiuni se dizolvă:
a) în cazul şi în condiţiile prevăzute la art. 15324: consiliul de administraţie, respectiv
directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situaţiile financiare anuale aprobate
conform legii, activul net al societăţii, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi totalul
datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris
(sau cu o altă valoare stabilită prin actul constitutiv), va convoca de îndată adunarea generală
extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată. Aceste prevederi se aplică
în mod corespunzător şi societăţii cu răspundere limitată.
73
b) în cazul şi în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3), anume, în situaţia în care societatea
are mai puţin de 2 acţionari pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate
solicita instanţei dizolvarea societăţii. Cu toate acestea, societatea nu va fi dizolvată dacă, până la
rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, numărul minim de acţionari
prevăzut de prezenta lege este reconstituit.
Conform art. 229, societăţile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă prin
falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită
acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur. Se exceptează cazul când în actul
constitutiv există clauza de continuare cu moştenitorii sau când asociatul rămas hotărăşte
continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic.
Dispoziţiile de mai sus se aplică şi societăţilor în comandită simplă sau în comandită pe
acţiuni, dacă acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau comanditar.
Dizolvarea societăţilor trebuie, potrivit dispozițiilor art. 232, să fie înscrisă în Registrul
Comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în afară de cazul
prevăzut la art. 227 alin. (1) lit. a). Înscrierea şi publicarea se vor face conform art. 204, când
dizolvarea are loc în baza unei hotărâri a adunării generale şi în termen de 15 zile de la data la
care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, când dizolvarea a fost pronunţată de justiţie.
Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are loc fără
lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii sau în alte cazuri prevăzute de lege.
Societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea
acesteia. (art.233 din lege).
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
Să ne reamintim...
Realizarea elementului material al infracţiunii prevăzute la art. 274 constă în
îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea formei
societăţii, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social,
înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege; îndeplinirea hotărârilor
adunării generale referitoare la reducerea capitalului social, fără ca membrii să
fi fost executaţi pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără ca aceştia să fi
fost scutiţi, prin hotărârea adunării generale, de plata vărsămintelor ulterioare;
îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea formei
societăţii, fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere a capitalului
social, fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea interdicţiei stabilite
de acesta, în cazul în care faţă de societate s-a început urmărirea penală.
4.5.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare o lună la un an sau cu amendă.
74
4.5.6. Caracterul subsidiar al reglementării
Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 274, dacă, potrivit Codului
penal sau unor legi speciale, constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.
75
Pentru alin.(1), elementul material al infracţiunii de la constă în comiterea, de către
administrator, director general, director, membru al consiliului de supraveghere sau al
directoratului, a uneia dintre următoarele fapte:
- încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispoziţiile art. 1443;
- nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă dispoziţiile art. 193
alin. (2);
- începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată, înainte de a se fi efectuat
vărsământul integral al capitalului social;
- emite titluri negociabile reprezentând părţi sociale ale unei societăţi cu răspundere limitată;
- dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia, în cazurile interzise de lege.
Conform art. 1443, administratorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect,
interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi
administratori şi pe cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la
această operaţiune. Aceeaşi obligaţie o are administratorul în cazul în care, într-o anumită
operaţiune, ştie că sunt interesate soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea
inclusiv. Dacă prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdicţiile referitoare la
participarea, la deliberarea şi la votul administratorilor, nu sunt aplicabile în cazul în care
obiectul votului îl constituie:
a) oferirea spre subscriere, către un administrator sau către soţul sau soţia sa, rudele ori afinii
săi până la gradul al IV-lea inclusiv, de acţiuni sau obligaţiuni ale societăţii;
b) acordarea de către administrator sau de soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la
gradul al IV-lea inclusiv a unui împrumut ori constituirea unei garanţii în favoarea societăţii.
Conform art. 193, fiecare parte socială dă dreptul la un vot. Un asociat nu poate exercita
dreptul sau de vot în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau
la actele juridice încheiate între ele şi societate. Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o
hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate
decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social
reprezentată de asociaţii prezenţi.
Capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de 200 lei şi se
divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei. Părţile sociale nu pot fi
reprezentate prin titluri negociabile (art. 11).
Articolul 103 prevede că societatea nu poate subscrie propriile acţiuni. Dacă acţiunile unei
societăţi sunt subscrise de o persoană acţionând în nume propriu, dar în contul societăţii în cauză,
se consideră că subscriitorul a subscris acţiunile pentru sine, fiind obligat să achite
contravaloarea acestora. Fondatorii, în faza de constituire a societăţii, şi membrii consiliului de
administraţie, respectiv ai directoratului, în cazul unei majorări a capitalului subscris, sunt
obligaţi să achite contravaloarea acţiunilor subscrise cu încălcarea legii şi, în subsidiar, în raport
cu subscriitorul, a acţiunilor subscrise în condiţiile alin. (2) al art. 103.
În cazul alin.(2), elementul material presupune încălcarea, de către un asociat, fie a obligaţiei
de a se abţine de la deliberările privind o operaţiune în care are, fie personal, fie ca mandatar al
unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, fie a obligaţiei de a nu vota în
deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice
încheiate între ele şi societate.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate.
C. Legătura de cauzalitate
76
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
4.6.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare o lună la un an sau cu amendă.
77
actului constitutiv pe care le constată, iar cazurile mai importante le vor aduce la cunoştinţă
adunării generale.
Potrivit art. 1641, orice acţionar are dreptul să reclame cenzorilor faptele despre care crede că
trebuie cenzurate, iar aceştia le vor avea în vedere la întocmirea raportului către adunarea
generală. În cazul în care reclamaţia este făcută de acţionari reprezentând, individual sau
împreună, cel puţin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă actul constitutiv prevede
astfel, cenzorii sunt obligaţi să o verifice. Dacă vor aprecia că reclamaţia este întemeiată şi
urgentă, sunt obligaţi să convoace imediat adunarea generală şi să prezinte acesteia observaţiile
lor. În caz contrar, ei trebuie să pună în discuţie reclamaţia la prima adunare. Adunarea generală
trebuie să ia o hotărâre asupra celor reclamate.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
4.7.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare o lună la un an sau cu amendă.
78
Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la evitarea cazurilor de
incompatibilitate în exercitarea anumitor funcţii în cadrul unei societăţi.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat. În cazul infracţiunii de la alin.(1),
subiect activ poate fi numai un cenzor sau expert. În ipoteza descrisă la alin.(3), subiect activ
poate fi numai fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau cenzorul.
Pentru analiza subiectul activ, a se vedea explicaţiile de la art. 271 şi 276 din lege.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului se cere
existenţa calităţii de cenzor sau expert [alin.(1)], respectiv de fondator, administrator, director,
director executiv sau cenzor [alin.(3)] pentru toate persoanele care săvârşesc aceste fapte
nemijlocit, ca şi coautori.
79
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism,
republicată, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.
Articolul 6 alin. (2) se aplică şi în cazul administratorilor, directorilor executivi, cenzorilor şi
directorilor societăţilor.
De asemenea, în conformitate cu art. 14 alin. (1), o persoană fizică sau o persoană juridică nu
poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată. O societate cu
răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată, alcătuită
dintr-o singură persoană.
Dispoziţii care privesc anumite incompatibilităţi sunt prevăzute şi în art. 1371 alin. (3): pe
durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă.
În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual
de muncă este suspendat pe perioada mandatului.
Potrivit art. 1532 alin. (3), membrii directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului
de supraveghere, iar conform art. 197 alin. (2) administratorii nu pot primi, fără autorizarea
adunării asociaţilor, mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi
obiect de activitate, nici să facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe
contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
4.8.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an ori cu amendă.
80
Art. 278 alin.(2). Obiectul juridic special în reprezintă relaţiile sociale referitoare la
respectarea dispoziţiilor legale privind ordinea în care pot fi făcute plăţile de către lichidatori.
Obiectul material este reprezentat de sumele de bani plătite asociaţilor.
B. Subiecţii infracţiunii
Art. 278 alin.(1). Subiectul activ este calificat – lichidator. Evidenţiem faptul că acesta poate
fi subiect activ al infracţiunilor prevăzute la art. 271 – 277 numai în măsura în care atribuţiile
sale se regăsesc şi în conţinutul infracţiunilor menţionate.
Conform dispozițiilor art. 253 din lege, lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane
juridice. Lichidatorii persoane fizice sau reprezentanţii permanenţi - persoane fizice ale societăţii
lichidatoare - trebuie să fie lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii.
Lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii, respectiv membrii directoratului.
Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor. În cazul societăţilor pe acţiuni
organizate potrivit sistemului dualist, lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul
consiliului de supraveghere.
Art. 278 alin.(2). Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, putând fi numai un
lichidator.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului se cere
existenţa calităţii de lichidator pentru toate persoanele care săvârşesc aceste fapte nemijlocit, ca
şi coautori.
81
4.9.5. Sancţionarea
Art. 278 alin.(1). Se vor avea în vedere explicaţiile de la art. 271 - 277.
Art. 278 alin.(2). Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă.
82
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului în cazul
alin.(1) lit. a) şi c), se cere existenţa calităţii speciale cerute de lege pentru toate persoanele care
săvârşesc nemijlocit fapta.
4.10.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
83
4.11. Infracţiunea prevăzută de art. 2801
4.11.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la un an la 7 ani.
84
Potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, faptele prevăzute la art. 2801, dacă potrivit Codului
penal sau unor legi speciale constituie infracţiuni mai grave, se sancţionează cu pedepsele
prevăzute de acestea.
Să ne reamintim...
Elementul material al infracţiunii prevăzută la art. 2801 presupune acţiunea de
transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate,
transmitere care trebuie făcută în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al
sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
85
Subliniem faptul că, pentru realizarea infracţiunii este necesar ca folosirea actelor societăţii
să fi fost făcută cu ştiinţă şi în scopul producerii de consecinţe juridice.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societate, prin folosirea, cu
ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate, în scopul producerii de consecinţe juridice.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
4.12.5. Sancţionarea
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
86
Subiectul activ va fi calificat în cazul variantei normative prevăzute la lit. a), având calitatea
de administrator, director sau director executiv al societăţii.
În cazul variantei prevăzute la lit. b), cu referire la art. 245 – 248 și a celei de la lit.c),
subiectul activ este necalificat,
87
1. care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea,
oferta sau preţul instrumentelor financiare;
2. care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul
unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial;
b) tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care presupun procedee fictive sau orice altă formă
de înşelăciune;
c) diseminarea de informaţii prin mass-media, inclusiv internet sau prin orice altă modalitate,
care dă sau ar putea să dea semnale false sau care induc în eroare asupra instrumentelor
financiare, inclusiv diseminarea zvonurilor şi ştirilor false sau care induc în eroare, în condiţiile
în care persoana care a diseminat informaţia ştia sau trebuia să ştie că informaţia este falsă sau
induce în eroare. Referitor la jurnalişti, în exercitarea profesiunii lor, diseminarea informaţiilor
va fi luată în considerare ţinându-se cont de regulile care reglementează activitatea acestora,
excepţie făcând persoanele care utilizează aceste informaţii în scopul obţinerii, directe sau
indirecte, de avantaje sau profituri.
Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 279 lit. c) presupune accesarea cu intenţie
de către persoane neautorizate a sistemelor electronice de tranzacţionare, de depozitare sau de
compensare-decontare. În temeiul art. 2 pct. 26 din Legea nr. 297/2004, sistemul alternativ de
tranzacţionare este un sistem care pune în prezenţă mai multe părţi care cumpără şi vând
instrumente financiare, într-un mod care conduce la încheierea de contracte. Acest sistem este
denumit şi sistem multilateral de tranzacţionare.
Această infracţiune este o variantă de specie a celei prevăzute de art. 360 alin. (1) – accesul
ilegal la un sistem informatic din Codul penal (Legea nr. 286/2009), astfel că ea este prevăzută
de norma specială care are prioritate în aplicare. Dacă prin fapta de accesare neautorizată se
produce o alterare a datelor pe care sistemul electronic de tranzacţionare le cuprinde suntem în
prezenţa unui concurs de infracţiuni alcătuit din infracţiunea descrisă de art. 279 alin. (2) din
Legea nr. 297/2004 şi cea prevăzută de art. 362 din Codul penal – Legea nr. 286/2009.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în punerea în pericol a desfăşurării normale a activităţii în domeniul
pieţei de capital.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a oricăruia dintre
elementele material ale infracţiunilor prevăzute la art. 279 (ex re).
88
„Art. 2731 – Desfăşurarea fără autorizaţie a oricăror activităţi sau operaţiuni
pentru care prezenta lege cere autorizarea constituie infracţiune şi se
sancţionează conform prevederilor art. 348 din Legea nr. 286/2009 privind
Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.”
NOTĂ:
Deoarece prezenta infracțiune se constituie într-o normă incompletă de realizare a
incriminării exercitării fără drept a unei profesii, prin realizarea unei trimiteri la prevederile
Codului penal, pentru analiza infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi
facem trimitere la analiza realizată cu prilejul studiului disciplinei Drept penal – Partea
specială.
§6. Rezumat
89
au ca efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii
ori a altor titluri ce îi aparţin, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte
persoane, a unui folos în paguba societăţii.
2. Constituie infracţiunea prevăzută în art. 271 din Legea societăților nr.
31/1990:
a); acţionarul sau deţinătorul de obligaţiuni care trece acţiunile sau
obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei majorităţi în
adunarea generală, în detrimentul altor acţionari sau deţinători de obligaţiuni;
b) prezintarea, cu rea-credinţă, către acţionari/asociaţi a unei situaţii
financiare inexacte sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice ale
societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale;
c) accesarea cu intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor
electronice de tranzacţionare, de depozitare sau de compensare-decontare.
§8. Bibliografie
Obligatorie
1. Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
2. Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările și completările
ulterioare;
3. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 224-272, 214-217.
Facultativă
1. Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
3. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 18 – 104, 399 –
424;
4. C. Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează
domeniul comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară,
Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 56 – 99;
5. R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2011, pag. 1 - 67.
90
Unitatea de învăţare 4
Infracţiunile privind regimul drogurilor
§1. Introducere
91
§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare
92
✓ contribuția la o mai bună diseminare a rezultatelor monitorizării, cercetării și evaluării și o
mai bună înțelegere a tuturor aspectelor fenomenului drogurilor și a impactului intervențiilor,
pentru a furniza probe solide și cuprinzătoare pentru politici și acțiuni.
În domeniul reducerii cererii de droguri, obiectivul Strategiei este de a contribui la reducerea
cuantificabilă a consumului de droguri ilicite, de a întârzia vârsta la care debutează consumul,
pentru a preveni și reduce consumul problematic de droguri, dependența de droguri și problemele
de sănătate legate de droguri, precum și riscurile și efectele sociale nocive, prin intermediul unei
abordări integrate, multidisciplinare și bazate pe probe și prin promovarea și garantarea coerenței
între politicile în materie de sănătate, sociale și de justiție.
În domeniul reducerii ofertei de droguri, obiectivul Strategiei este de a contribui la o reducere
cuantificabilă a disponibilității drogurilor ilicite, prin perturbarea traficului ilicit de droguri,
desființarea grupurilor de criminalitate organizată implicate în traficul și producția de droguri,
utilizarea eficientă a sistemului judiciar penal, aplicarea eficientă a legii bazate pe informații
operative și partajarea sporită a informațiilor operative. La nivelul Uniunii, se va pune accentul
asupra criminalității la scară largă, transfrontaliere și organizate legate de droguri.
B. Strategia naţională antidrog 2013-2020
Continuarea, consolidarea și dezvoltarea obiectivelor stabilite prin Strategia 2005-2012
(adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 73/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 112 din 3
februarie 2005) s-a realizat prin intrarea în vigoare a Strategiei naţionale antidrog 2013 - 2020 şi
a Planului de acţiune în perioada 2013 - 2016 pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog
2013 – 2020, astfel cum au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 784/2013, publicată în
Monitorul Oficial nr. 702 și 702 bis din 15 noiembrie 2013.
Noua Strategie naţională antidrog pentru perioada 2013 - 2020 este documentul programatic
care înglobează obiectivele generale şi specifice pe direcţiile de acţiune asumate de toate
instituţiile implicate în reducerea amplorii fenomenului drogurilor la nivel naţional.
Strategia va fi implementată în intervalul 2013 - 2020 care corespunde perioadei de
implementare a noii Strategii a Uniunii Europene în domeniul drogurilor.
Strategia naţională antidrog 2013 - 2020 este implementată prin două planuri de acţiune
aferente, primul Plan de acţiune care acoperă perioada 2013 - 2016 fiind promovat împreună cu
strategia prin aceeaşi hotărâre de guvern.
Noua strategie include o nouă abordare la nivel de politici naţionale în domeniul drogurilor,
prin accentuarea importanţei demersurilor evaluative şi analitice, care se înscriu în contextul mai
larg al atenţiei pe care Uniunea Europeană o acordă cercetării, rigurozităţii ştiinţifice, colaborării
cu mediul profesional şi academic.
Obiectivele Strategiei naţionale antidrog trebuie evaluate și interpretate prin raportare la
rezultatele propuse a fi realizate prin cele două programe naționale care interesează consumatorii
de droguri. Avem în vedere Hotărârea Guvernului nr. 659/2015 privind aprobarea Programului
de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de
droguri 2015 – 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 672 din 3 septembrie 2015 și Hotărârea
Guvernului nr. 684/2015 privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă
medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015 - 2018, publicată în
Monitorul Oficial nr. 672 din 3 septembrie 2015.
4.3. Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000
Prin Hotărârea Guvernului nr. 860/2005 a fost aprobat regulamentul de aplicare a dispoziţiilor
Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu
modificările şi completările ulterioare.
93
În art. 1 al Regulamentului sunt prezentate semnificaţiile anumitor termeni şi expresii din
materia drogurilor, iar dispoziţiile ulterioare sunt destinate organizării aplicării Legii nr.
143/2000. Astfel, sunt prevăzute măsuri de prevenire şi combatere a traficului şi consumului
ilicit de droguri, sunt prezentate programe integrate de asistenţă, este prevăzută procedura
distrugerii drogurilor, furnizorii de servicii, finanţarea serviciilor de asistenţă etc.
Se estimează că aproape un sfert din populația adultă din Uniunea Europeană, respectiv peste
80 de milioane de adulți, au consumat droguri ilegale într-un anumit moment din viața lor. În
majoritatea cazurilor, aceștia au consumat canabis (73,6 milioane), estimările consumului de alte
droguri pe durata vieții fiind mai scăzute: cocaină (14,1 milioane), amfetamină (11,4 milioane) și
ecstasy (10,6 milioane) [Raportul european privind drogurile. Tendinţe şi evoluţii, 2014, pag.
33].
Potrivit cuprinsului Strategiei naţionale antidrog 2013 – 2020, deşi România continuă să se
afle sub mediile europene, datele ultimelor studii efectuate de Agenţia Naţională Antidrog indică
o prevalenţă de-a lungul vieţii de 4,3% pentru orice tip de drog în populaţia generală, în timp ce,
în rândul populaţiei de elevi de 16 ani, acest tip de prevalenţă se situează la 10%, ceea ce relevă
creşteri semnificative ale consumului de droguri, la nivelul întregii populaţii, cu precădere în
rândul celei tinere.
Analiza consumului de droguri la nivel national este realizată de către strategia menționată
după cum urmează:
(i.) Consumul de droguri în rândul populaţiei generale (15 - 64 de ani). În perioada 2005
- 2012, au fost realizate două studii în populaţia generală privind cunoştinţele, atitudinile şi
practicile referitoare la consumul de tutun, alcool şi droguri, unul în 2007, iar cel de-al doilea
în 2010 (A se vedea, Raportul Naţional privind situaţia drogurilor 2011, Agenţia Naţională
Antidrog, p. 31). Din concluziile acestor studii, reiese o scădere a consumului de tutun şi
alcool, o creştere a consumului ilegal de droguri, inclusiv sedative şi tranchilizante şi apariţia
celui de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive, comercializate sub numele de „droguri
legale” sau „etnobotanice”, pentru care se înregistrează, pentru segmentul 15 - 64 de ani, cea
mai mare prevalenţă pentru consumul de-a lungul vieţii - 2%. În ierarhia celor mai consumate
droguri nu se înregistrează modificări semnificative: canabisul (1,6%) şi ecstasy (0,7%) au o
mai mare prevalenţă decât heroina.
(ii.) Consumul problematic de droguri. Se observă o creştere constantă în ceea ce priveşte
numărul estimat de consumatori problematici din Bucureşti, acesta fiind apreciat în anul 2011
la 19.265 consumatori problematici, cu o rată de 20,1 la 1000 persoane cu vârsta 18 - 49 ani,
comparativ cu 16.867 consumatori problematici şi o rată de 17,4, cât arată o estimare realizată
pentru anul 2007. În ultimii ani, creşterea numărului de consumatori problematici se
datorează, în mare parte, apariţiei pe piaţa din România a noilor substanţe cu proprietăţi
psihoactive, care, iniţial, au fost comercializate fără restricţii. Un alt factor facilitator al
creşterii numărului de consumatori problematici este determinat de închiderea unor programe
importante de servicii de prevenire a riscurilor asociate consumului de droguri, care au fost
active în România până în 2010, finanţate de Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA,
Tuberculozei şi Malariei şi de UNODC - Biroul România. Potrivit art. 22 din Legea nr.
143/2000, consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală, este
interzis pe teritoriul României. Cu toate acestea traficul şi consumul de droguri sunt fenomene
94
care nu pot fi ignorate.8 Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control naţional poate
fi inclusă, cu acordul său, într-un program integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de
droguri. Manifestarea acordului de includere în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor
consumatoare de droguri se face prin semnarea unui document, potrivit regulamentului pentru
aplicarea Legii nr. 143/2000. Stabilirea programului psihologic şi social individualizat se face
de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, pe baza evaluării psihologice şi
sociale şi în concordanţă cu rezultatele examinării medicale solicitate unei unităţi medicale,
conform criteriilor prevăzute în regulamentul de aplicare a Legii nr. 143/2002. Stabilirea
programului terapeutic individualizat se face conform protocoalelor de practică, elaborate de
Ministerul Sănătăţii, prin structurile sale specializate şi Colegiul Medicilor din România.
Unităţile medicale, în care se desfăşoară programe terapeutice pentru consumatorii
dependenţi, transmit centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog datele necesare în
vederea menţinerii continuităţii programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de
droguri, pe baza unui raport medical. Programul terapeutic şi programul psihologic şi social se
desfăşoară integrat, astfel încât consumatorul şi consumatorul dependent să poată beneficia de o
asistenţă medicală, psihologică şi socială concomitentă şi continuă, cu respectarea drepturilor
omului şi a drepturilor pacientului, potrivit legii. Cheltuielile ocazionate de efectuarea evaluării
consumatorului şi de derularea programelor psihologice şi sociale sunt suportate de la bugetul de
stat, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne, în limita fondurilor aprobate Agenţiei
Naţionale Antidrog.
Articolul 24 din Legea nr. 143/2000 consacră principiul confidenţialităţii, potrivit căruia
datele personale ale consumatorilor dependenţi de consumul de droguri, incluşi în programul
integrat de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri, beneficiază de
confidenţialitate, conform normelor în vigoare. Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile desemnate,
are acces la datele din evidenţa centralizată a consumatorilor de droguri. Persoanei căreia i s-au
aplicat măsuri de protecţie i se va elibera un certificat nominal sau o legitimaţie în format
electronic codificată, în care se vor menţiona: unitatea emitentă, datele de identificare a
persoanei în cauză, durata, obiectul şi rezultatul tratamentului, motivul terminării tratamentului,
starea sănătăţii persoanei în cauză la începutul şi terminarea tratamentului. Toate datele
referitoare la persoanele supuse programului integrat de asistenţă a consumatorilor şi a
consumatorilor dependenţi de droguri vor fi distruse după 10 ani de la încetarea supravegherii
medicale. În cazul persoanelor supuse de mai multe ori programelor integrate de asistenţă a
consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri, datele vor fi distruse după 10 ani de la
încetarea ultimei perioade de supraveghere medicală.
Să ne reamintim...
Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea pe care o are persoana care
consumă ilicit droguri aflate sub control naţional de a fi inclusă, cu acordul său,
într-un program integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. În
vederea recuperării consumatoului, acestuia i se întocmeşte un program
terapeutic şi un program psihologic şi social, care se desfăşoară integrat, astfel
încât consumatorul şi consumatorul dependent să poată beneficia de o asistenţă
medicală, psihologică şi socială concomitentă şi continuă, cu respectarea
drepturilor omului şi a drepturilor pacientului.
8
Potrivit unui studiu al Agenţiei Naţionale AntiDrog şi UNAIDS, în Bucureşti, la nivelul anului 2004 erau
aproximati 24.006 consumatori de heroină.
95
Realizaţi o analiză a strategiilor se prevenire a consumului şi traficului de droguri
atît la nivel naţional, cît şi la nivelul Uniunii Europene, cu menţionarea
principalelor măsuri luate în vederea scăderii consumului de droguri şi
descoperirii reţelelor transfrontaliere de distribuie a acestora.
Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia
unităţii de curs.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
5.1. Infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 – traficul de droguri de risc
şi de mare risc
96
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 143/2000, drogurile sunt definite ca fiind plantele şi
substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe,
înscrise în tabelele nr. I-III. Drogurile se împart în două categorii: droguri de risc şi droguri de
mare risc.
Drogurile de mare risc sunt drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II, iar drogurile de risc sunt
drogurile înscrise în tabelul nr. III. Substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise
în tabelul nr. IV, poartă denumirea de precursori, iar regimul juridic al acestora este stabilit, în
principal, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006.
Printre cele mai cultivate plante care constituie rezervorul mondial al traficului ilicit de
droguri se numără macul de opiu, canabisul sativa şi cocaierii.
Macul de opiu este o plantă-drog ce se cultivă în zona de sud est a Asiei [în această parte a
lumii existând suprafeţe agricole foarte mari cultivate cu mac (somnifer papaverum)] în aşa-zisul
„triunghi de aur” care cuprinde zonele de frontieră ale Myanmar, Laos şi Thailanda. Macul de
opiu se mai cultivă în Egipt, Kenya, India etc.
Potrivit datelor statistice (United Nations Office on Drugs and Crime, World Drug Report,
2010, p. 137-140), pentru anul 2009, principalele state care produceau macul de opiu au fost:
Afganistan – 6.900 tone, Myanmar – 330 tone, Pakistan – 44 tone, Columbia – 9 tone și Laos – 3
tone.
Canabis sativa (cânepa) este o plantă-drog natural, ea fiind supusă controlului naţional şi
internaţional, deoarece inflorescenţele florale şi fructifere ale acestei plante, însoţite sau nu de
frunze ori de alte părţi ale inflorescenţei din care s-au scos seminţele, sunt considerate droguri.
Din canabis sativa se obţine haşişul (răşina) şi uleiul de canabis. Acestea sunt prevăzute în
tabelul anexă III la Legea nr. 143/2000, fiind considerate droguri de risc. Substanţa pură activă
din planta de canabis, haşiş sau ulei, care produce starea de euforie pentru consumator este
tetrahidrocannabinolul (THC). Această substanţă figurează în Tabelul I, anexă la Legea nr.
143/2000, deoarece este considerată drog de mare risc. Haşişul este un concentrat de THC şi
răşini, obţinut prin extracţia din părţile florale ale frunzelor tinere, precum şi ale vârfurilor
ramurilor plantei de canabis.
Canabisul provine, în principal, din Africa şi Asia de Vest (pentru perioada 2003-2008,
conform datelor existente, producția de rășină de canabis era împărțită după cum urmează:
Maroc – 21%, Afganistan – 8%, Pakistan – 5% etc. - United Nations Office on Drugs and Crime,
World Drug Report, 2010, p. 183-187). De asemenea, ţările sud-americane cultivă canabisul
pentru consumul la nivel local, dar şi pentru aprovizionarea pieţelor din alte state. Cânepa
cultivată în România are un conţinut mai slab de THC, de aceea consumatorul, pentru a obţine
efectele dorite, trebuie să fumeze 4-5 ţigări confecţionate din frunzele acestei plante. Cu toate
acestea, şi în ţara noastră culturile de cânepă sunt supuse controlului naţional, pentru aceasta
fiind nevoie de autorizaţie.
Arbustul de coca (cocaierul) este o plantă-drog din care se extrage cocaina. Acest drog
ajunge în Europa din ţările producătoare (Peru, Bolivia, Columbia, Ecuador etc.).
Potrivit datelor statistice (United Nations Office on Drugs and Crime, World Drug Report,
2010, p. 161-165), în anul 2008, principalele state care produceau cocaine au fost: Columbia –
450 tone, Peru – 302 tone și Bolivia – 113 tone.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece legiuitorul nu cere
vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune. În situaţia în care o
97
persoană desfăşoară activităţi finanţare a traficului ilicit de droguri, potrivit dispoziţiilor art. 9
din Legea nr. 143/2000, aceasta va fi sancţionată conform legii.
În cazul în care subiectul activ are calitatea de cadru medical sau face parte din categoria
persoanelor care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei
funcţii, va fi realizat conţinutul circumstanţelor agravante prevăzute de art. 13 alin.(1) lit. a) și b)
din Legea nr. 143/2000.
Infracţiunea are subiect pasiv principal şi secundar. Subiectul pasiv principal este statul, în
calitate de reprezentant al societăţii, iar subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă
consecinţele produse sau pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i periclitată
sănătatea.
Să ne reamintim...
Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece
legiuitorul nu cere vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie
infracţiune.
Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, iar
subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă consecinţele produse
sau pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i periclitată
sănătatea.
98
Proprietarul, posesorul ori deţinătorul cu orice titlu al unui teren cu destinaţie agricolă sau cu
orice altă destinaţie are obligaţia să distrugă plantele aflate sub controlul legislaţiei naţionale
care ar putea creşte spontan pe terenul respective. Costurile distrugerii plantelor spontane şi a
culturilor neautorizate se suportă de către proprietarul, utilizatorul sau deţinătorul terenului, după
caz.
În doctrina juridică s-a arătat că prin cultivarea în scop de prelucrare a plantelor ce conţin
droguri se înţelege „complexul de activităţi privind însămânţarea, întreţinerea, îngrijirea şi
recoltarea în scop de prelucrare, respectiv, culegerea, strângerea, adunarea plantelor din care pot
fi extrase drogurile”. Cultivarea fără drept a plantelor ce conţin droguri pe o suprafaţă de teren
mică, cum ar fi cultivarea în ghivece pentru flori, în scopul folosirii drogurilor extrase din ele de
către cel care le-a cultivat realizează conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr.
143/2000, iar nu cel al infracţiunii examinate.
În sensul Legii nr. 143/2000, producerea ilicită de droguri este o activitate ce are ca rezultat
crearea unui drog ce face parte din categoria celor supuse controlului naţional. În ceea ce priveşte
activitatea de producere ilicită de droguri, constatăm că ea este foarte apropiată, din punct de
vedere al conţinutului, de activitatea de fabricare ilicită de droguri. Noţiunea de „producere”, aşa
cum s-a spus în doctrină, cuprinde şi pe cele de „fabricare”, „extracţie” şi „preparare” ori
„condiţionare” a unui produs ori a unei substanţe stupefiante sau psihotrope. Pentru a evita
eventualele interpretări restrictive, legiuitorul a păstrat printre modalităţile infracţiunii şi
noţiunile de „fabricare”, „extracţie” şi „preparare”.
Prin fabricarea de droguri se înţelege o activitate organizată, de tip industrial, care presupune
un proces tehnologic, cuprinzând mai multe operaţii şi utilităţile corespunzătoare, la care
participă un număr mai mare de persoane şi prin care se obţin droguri în cantităţi mai mari.
Fabricile care produc droguri sau condiţionează droguri trebuie să fie autorizate şi au obligaţia de
a se înregistra la organul de poliţie competent din punct de vedere teritorial.
Experimentarea drogurilor fără drept este o modalitate normativă al cărei conţinut presupune
o activitate prin care sunt testate sau încercate substanţele ori plantele ce constituie droguri.
Experimentarea drogurilor este permisă numai în scop uman, veterinar sau ştiinţific, în baza unei
autorizaţii emise de organul competent. Medicamentele noi nu pot fi folosite în tratarea unor
afecţiuni la om, decât după ce au fost omologate de forurile competente naţionale sau/şi
internaţionale.
Extragerea de droguri din plantele ce le conţin, fără autorizaţie, reprezintă o operaţie ilicită
ce realizează conţinutul infracţiunii examinate, prin scoaterea (obţinerea) unor substanţe
concentrate. De exemplu, extragerea opiului din capsulele de mac ori extragerea haşişului sau a
uleiului din planta de canabis sativa.
Prepararea drogurilor este o activitate prin care sunt amestecate anumite substanţe, în urma
căreia se naşte un drog. Prepararea de droguri ca infracţiune nu trebuie să fie confundată cu
amestecarea unor produse care, consumate, pot avea efecte asemănătoare cu cele ale unor
droguri supuse controlului naţional. De exemplu, alcool cu medicamente neuroleptice sau
barbiturice.
Transformarea drogurilor reprezintă o operaţiune prin intermediul căreia, cu ajutorul unor
reacţii chimice la care se folosesc precursori, un drog devine alt drog. De pildă, morfina (drog de
mare risc) poate fi transformată în heroină (drog de mare risc). De cele mai multe ori, un drog
mai ieftin (de pildă, morfina), printr-o reacţie chimică cu ajutorul unui precursor (în cazul
morfinei, anhidrida acetică) este transformat în alt drog (heroina), care se vinde la un preţ mult
mai bun.
99
Oferirea de droguri supuse controlului naţional unei persoane, în contextul art. 2 din Legea
nr. 143/2000, constă în fapta unei persoane de a da alteia, în mod gratuit, un drog care este supus
controlului naţional. Oferirea în mod gratuit de droguri reprezintă o metodă curentă de lucru a
traficanţilor pentru a atrage viitorii consumatori, deoarece, după câteva doze, drogurile creează
dependenţă şi, în felul acesta, se pune în mişcare mecanismul implacabil al cererii şi ofertei de
droguri pentru consum, de pe urma căruia traficanţii de droguri obţin venituri fabuloase. Oferirea
de droguri constituie infracţiune indiferent de scopul cu care este efectuată, inclusiv ipoteza în
care este dezinteresată material.
Punerea în vânzare de droguri este activitatea prin care o persoană introduce în „circuitul
comercial” droguri, de regulă, prin intermediul unor distribuitori ori prin introducerea lor în
anumite localuri publice sau private pentru a fi vândute. În cazul modalităţii punerii în vânzare,
persoana care o efectuează nu vinde ea drogurile, ci aceasta foloseşte alte persoane care predau
drogurile consumatorilor şi încasează contravaloarea acestora. În majoritatea cazurilor, ajungerea
drogurilor la consumatori parcurge mai multe verigi.
Vânzarea de droguri este activitatea prin care se realizează, contra cost, transferul drogurilor
către consumatori sau între diverse paliere ale piramidei traficanţilor de droguri. În mecanismul
traficului ilicit de droguri un rol foarte important îl are distribuitorul. Acesta este ultima verigă
a lanţului vertical al traficului ilicit, deoarece face legătura între dealer şi consumator şi aduce
înapoi banii investiţi în droguri, precum şi profitul ce constituie scopul traficului de droguri.
Distribuirea de droguri într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi
tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora constituie
circumstanţă agravantă. [art. 13 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 143/2000].
Livrarea de droguri este activitatea prin care are loc furnizarea sau remiterea acestora la o
anumită adresă, în mod gratuit sau cu titlu oneros.
Trimiterea de droguri este fapta unei persoane, care fără a face comerţ ilicit cu droguri, le
trimite prin poştă sau alte mijloace (de exemplu, curier) unor persoane, pentru ca drogurile să fie
introduse în traficul ilicit.
Transportul de droguri este activitatea prin care drogurile sunt deplasate dintr-o ţară în alta
sau dintr-un loc în altul pe teritoriul aceluiaşi stat, indiferent de mijlocul de locomoţie [animale
de povară (măgari sau cămile, de pildă), trenuri, autoturisme, camioane, autobuze, nave sau
aeronave].
Procurarea de droguri este activitatea persoanei care, prin posibilităţile proprii sau relaţiile
pe care le are în lumea traficanţilor, găseşte şi furnizează droguri pentru consumatori sau dealeri.
În cele mai multe cazuri, persoana care procură droguri obţine avantaje pecuniare.
Cumpărarea de droguri este o activitate prin care acestea sunt achiziţionate contra cost de la
distribuitori sau dealeri. Faptul că cel care cumpără droguri este sau nu consumator nu are nicio
importanţă pentru existenţa infracţiunii.
Deţinerea de droguri este activitatea prin care o persoană stăpâneşte sau are în posesie
asemenea substanţe. Deţinerea de droguri poate fi licită sau ilicită. Deţinerea de droguri este
licită dacă este permisă de lege. De pildă, în farmacii, depozite de medicamente etc.
Prin expresia alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor, legiuitorul a înţeles să includă
orice alte activităţi cu droguri prin care se pune în pericol sănătatea publică sau a
consumatorului, altele decât cele anume prevăzute în alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000.
De exemplu, activitatea de schimb de droguri între doi consumatori.
În legătură cu elementul material al infracţiunii analizate, menţionăm faptul că pentru
întregirea laturii obiective trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ca traficul de droguri să aibă loc
100
fără drept. Prin urmare, pentru a avea caracter infracţional, operaţiunile descrise în norma de
incriminare este necesar să fie desfăşurate în mod ilicit.
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3/2017, s-a admis sesizarea privind dezlegarea
unor chestiuni de drept şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000,
republicată, s-a stabilit că săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele
enumerate în alineatul (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi
droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de
infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ. B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor,
generată de săvârşirea activităţii incriminate. Sigur că, sub aspectul obiectului secundar, este
posibilă şi producerea unor consecinţe de natură fizică, cum ar fi vătămarea integrităţii corporale
sau a sănătăţii consumatorului.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă ex re. Relaţia cauzală trebuie stabilită însă în ceea ce priveşte
urmarea imediată specifică obiectului juridic adiacent.
5.1.6. Sancţionarea
Traficul de droguri de risc, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi
interzicerea unor drepturi. Dacă traficul de droguri are ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa
este închisoarea de la 5 la 12 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 11, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 16 din lege, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la
art. 2 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului
lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin
valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la art. 2.
Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi constituie venituri ale
bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.
101
Text de lege: 5.2.1. Conţinutul normei de incriminare
„Art. 3 - (1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori
exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10
de ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 de ani şi interzicerea unor drepturi.”
102
Operaţiunile de import sau export cu plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele I, II şi
III din anexă pot fi efectuate numai de persoanele titulare ale autorizaţiei prevăzute de lege, în
limitele estimărilor anuale (art. 21 din Legea nr. 339/2005). Documentele comerciale,
documentele de vamă sau de transport, precum şi alte documente de expediere trebuie să indice
numele plantelor şi ale substanţelor aşa cum acestea figurează în tabelele convenţiilor
internaţionale şi, după caz, denumirea comercială a preparatelor, cantităţilor exportate de pe
teritoriul naţional sau care urmează a fi importate, numele şi adresele exportatorului, ale
importatorului şi cele ale destinatarului (art. 27 din Legea nr. 339/2005).
Conform art. 28 din Legea nr. 339/2005, este interzisă depozitarea în regim de antrepozitare şi
în zonele libere a plantelor, substanţelor sau preparatelor ce conţin substanţe stupefiante ori
psihotrope indigene sau de import. Sunt interzise importurile pe teritoriul României sub formă de
transporturi adresate unui depozit de vamă. Sunt interzise exporturile de pe teritoriul României
sub formă de transporturi adresate unui depozit de vamă, cu excepţia cazului în care autoritatea
competentă a ţării importatoare a precizat pe autorizaţia de import că aprobă o astfel de
operaţiune.
Transporturile ce intră sau ies de pe teritoriul României fără a fi însoţite de o autorizaţie de
import sau de export, precum şi cele care nu sunt conforme autorizaţiei sunt reţinute de
autorităţile competente, până la justificarea legitimităţii transportului sau până la rămânerea
definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune confiscarea transportului
respectiv (art. 29 din Legea nr. 339/2005).
Tranzitarea pe teritoriul României a unui transport de plante, substanţe sau preparate
conţinând substanţe prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la Legea nr. 339/2005 este permisă
numai dacă la punctele de control pentru trecerea frontierei se prezintă autorizaţia de import-
export pentru acel transport. Destinaţia unui transport aflat în tranzit pe teritoriul României poate
fi schimbată numai după eliberarea unei noi autorizaţii de export de către autoritatea competentă
din ţara exportatoare. Niciun transport de plante, substanţe şi de preparate prevăzute în tabelele I,
II şi III din anexa la Legea nr. 339/2005, aflat în tranzit pe teritoriul României, nu poate fi supus
vreunui tratament care să-i modifice natura sau ambalajul (art. 31 din Legea nr. 339/2005).
Conform art. 32 din Legea nr. 339/2005, regulile de mai sus nu sunt aplicabile dacă transportul
este efectuat pe cale aeriană. În situaţia în care aeronava face escală sau aterizează forţat pe
teritoriul României, transportul va fi tratat ca un export de pe teritoriul României către ţara
destinatară numai în condiţiile descărcării sau dacă circumstanţele impun acest lucru.
În practică se poate pune problema aplicării art. 3 din Legea nr. 143/2000 în corelaţie cu art.
271 din Codul vamal. Potrivit art. 271 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006), introducerea în sau
scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori,
materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori
materiale chimice periculoase constituie infracţiunea de contrabandă calificată, fapta fiind
pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu
prevede o pedeapsă mai mare.
Având în vedere faptul că pedeapsa pentru infracțiunea de trafic internaţional de droguri de
risc, prevăzută la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este închisoarea de la 3 la 10 de ani şi
interzicerea unor drepturi, se pune problema rezolvării conflictului între cele două norme de
drept, respectiv art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 271 din Codul vamal. Apreciem că
într-o astfel de ipoteză, dacă obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată este
reprezentat de drogurile de risc, pedeapsa va fi cea prevăzută de art. 271 din Codul vamal
103
(închisoarea de la 3 la 12 ani) şi nu cea prevăzută de Legea nr. 143/2000 (închisoarea de la 3 la
10 de ani).
Practică judiciară:
Cu privire la introducerea în ţară de droguri pentru consumul propriu,
jurisprudenţa a decis că nu există concurs de infracţiuni între infracţiunea
prevăzută la art. 3 alin.(1) şi cea de la art. 4 alin.(1), deoarece, pentru
existenţa infracţiunii de trafic internaţional de droguri este necesară
introducerea unei cantităţi mari de droguri. În cazul în care inculpatul a
încercat să introducă o cantitate de 5,4 g de drog de risc (rezină de cannabis),
infracţiunea prevăzută la art. 3 îşi pierde conţinutul, fiind o infracţiune mijloc
absorbită de art. 4, care incriminează deţinerea ilicită de droguri pentru
propriul consum. (a se vedea, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.
3976/2009).
Practică judiciară:
Spre deosebire de speţa de mai sus, practica a stabilit că a fost săvârşită
infracţiunea de trafic internaţional de droguri prevăzută de art. 3 din Legea nr.
143/2000 în situaţia în care inculpata, pe parcursul a două zile, a deţinut şi
transportat la bordul maşinii sale, fără drept, cantitatea de 36 grame de
droguri de mare risc, fiind prinsă în flagrant. (a se vedea, Decizia Curţii de
Apel Târgu-Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie nr.
45/A/2009).
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor,
precum şi pentru regimul vamal naţional.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă ex re.
104
la droguri de risc, iar în cazul variantei agravate obiectul traficului de droguri îl constituie
drogurile de mare risc.
5.2.6. Sancţionarea
Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără
drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta se
referă la droguri de mare risc pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 3 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 3. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.
105
În Olanda, o persoană care deţine ilegal o cantitate mai mică de 0,5 g de droguri ce figurează
în lista a II-a (tranchilizante, barbiturice şi canabis) nu va face obiectul unei acţiuni penale,
măsura luată de autorităţi rezumându-se doar la confiscarea acestora, iar dacă este vorba de
canabis, deţinerea în scopul consumului propriu a unei cantităţi mai mici de 5 g nu atrage
investigaţii şi nici condamnări. Începând cu anul 1976, în Olanda, magazinele de cafea şi
cafenelele au început să devină treptat puncte de vânzare a canabisului în condiţii stricte. Ideea
liberalizării consumului de canabis în cantităţi mici se bazează pe politica olandeză potrivit
căreia este mai bine ca tinerii să experimenteze consumul de canabis (drog uşor) decât să treacă
la consumul unor droguri tari, susţinându-se că, în acest mod, tinerii sunt feriţi de tentaţia de a
consuma droguri periculoase.
În Cehia, deţinerea a 1,5 grame de heroină, a unui gram de cocaină sau a 15 grame de
marijuana este licită. De asemenea, a fost autorizată şi posesia a 5 grame de haşiş şi a 5 doze de
LSD sub formă de comprimate, capsule sau cristale.
Legiuitorul român nu incriminează consumul de droguri ca infracţiune distinctă, în schimb
sancţionează deţinerea de droguri indiferent de cantitate şi de scopul pentru care se face, inclusiv
pentru consumul propriu. Prin incriminarea distinctă a deţinerii de droguri pentru consum
propriu în art. 4 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul român a înţeles să sancţioneze mai blând pe
deţinătorul dependent de droguri care le foloseşte pentru sine, decât pe deţinătorul de droguri
care le trafică.
În ceea ce priveşte cantitatea sau natura drogului deţinut ori scopul pentru care se face
deţinerea ilicită de către făptuitor, aceste sunt aspecte care trebuie luate în considerare de către
judecător la încadrarea juridică a faptei şi individualizarea sancţiunilor. În ţările din Uniunea
Europeană există un cadru juridic corespunzător care permite autorităţilor şi societăţii civile
prevenirea şi educarea populaţiei, în special a segmentului tânăr, pentru a renunţa la consumul de
droguri. De asemenea, sunt instituite tratamente medicale corespunzătore şi eficiente în unităţile
sanitare de specialitate. În practica judiciară a acestor ţări este vizibilă o tendinţă de relaxare a
pedepselor aplicate dependenţilor care deţin anumite categorii de droguri pentru consum propriu,
apreciindu-se, pe bună dreptate, că faţă de aceştia trebuie să primeze măsurile de natură medicală
sau socială. Instanţele fac diferenţa între un simplu dependent de droguri (consumator din nevoi
patologice) şi un consumator care face, în acelaşi timp, şi trafic ilicit.
De asemenea, este o practică frecvent întâlnită, a instanţelor din ţările membre ale Uniunii
Europene, sancţionarea mai blândă a deţinerii de canabis, haşiş, marijuana şi a derivatele
acestora în scopul consumului propriu, comparativ cu deţinerea de heroină sau cocaină în acelaşi
scop. Cu privire la acest aspect, într-un raport mondial asupra drogurilor se arată că, în multe ţări,
infracţiunile referitoare la canabis sunt tratate mai tolerant decât cele referitoare la alte narcotice.
Raportul atrage atenţia că cedarea în faţa canabisului este importantă, pentru că acesta este cel
mai popular drog ce se consumă ilicit pe plan mondial, existând date că, în unele ţări, mai mult
de jumătate din populaţia tânără a folosit acest drog. Canabisul a devenit la fel de periculos
pentru sănătatea consumatorilor ca şi celelalte plante (cocaierul din care se extrage cocaina şi
macul din care se extrage opiul), deoarece traficanţii au investit foarte mult în creşterea potenţei
efectelor euforice ale canabisului, făcându-l mai atractiv pe piaţa ilicită a drogurilor.
În ceea ce priveşte cantitatea de droguri deţinută pentru consum propriu, practica judiciară în
rândul statelor europene nu este unitară. Din cauza sistemelor legislative diferite ale ţărilor
membre ale Uniunii Europene, nu se poate menţiona cantitatea acceptată de autorităţi ca fiind
destinată consumului propriu şi cea care ar excede acestei destinaţii.
106
Pe lângă criteriile menţionate mai sus, în aplicarea sancţiunii deţinătorului de droguri pentru
propriul consum, instanţele statelor europene ţin seama şi de alte date, precum: recidivă, starea
psihică a consumatorului deţinător, locul deţinerii etc.
Problema fundamentală a legii penale este să facă distincţie între un consumator de ocazie şi
un dependent de droguri care consumă în mod obişnuit astfel de substanţe, deoarece un
consumator dependent este considerat mai degrabă bolnav decât delincvent.
Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 este circumstanţiat,
putând avea această calitate numai o persoană fizică cu capacitate penală, consumator sau
consumator dependent de droguri, cerinţă ce rezultă implicit din textul incriminator. O persoană
care deţine o cantitate cât de mică de droguri, care nu este consumator, nu va comite infracţiunea
prevăzută de art. 4, ci infracţiunea descrisă de art. 2 din Legea nr. 143/2000. Consumatorul este
persoana care îşi administrează sau permite să i se administreze droguri în mod ilicit, prin
înghiţire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în
organism. Consumatorii pot fi dependenţi sau simpli.
Consumatorul dependent este consumatorul care, ca urmare a administrării drogului în mod
repetat şi sub necesitate ori nevoie, prezintă consecinţe fizice şi psihice conform criteriilor
medicale şi sociale. Din punctul de vedere al normei de incriminare, consumatorii de droguri se
împart în două categorii, respectiv, consumatori legali şi consumatori ilegali. Sunt consumatori
legali de droguri persoanele fizice care îşi procură în mod legal drogurile, în baza unei prescripţii
medicale sau autorizaţii eliberate de organele sanitare abilitate. Toţi ceilalţi consumatori sunt
ilegali.
Având în vedere cerinţa ca activitatea incriminată să fie desfăşurată pentru consum propriu,
elementul subiectiv poate îmbrăca exclusiv haina intenţiei directe.
5.3.4. Sancţionarea
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Dacă fapta se referă la droguri de mare risc pedeapsa
este închisoarea de la de la 6 luni la 3 ani.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 3 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 3. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.
Să ne reamintim...
În România nu este sancţionat penal consumul de droguri. Cu toate acestea,
constituie infracţiune orice deţinere de droguri indiferent de cantitate şi de
scopul pentru care se face, inclusiv pentru consumul propriu.
107
5.4. Infracţiunea prevăzută de art. 5 – punerea la dispoziţie a unui spaţiu pentru
consumul de droguri
108
determinate, nu satisfac condiţia; persoanele cărora li se oferă spaţiile pentru întâlnire să fie
consumatori iliciţi de droguri.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor.
C. Legătura de cauzalitate
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
109
Obiectul juridic secundar este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la ocrotirea sănătăţii
fizice şi psihice a persoanei, care ar putea fi grav afectată prin prescrierea de către medic fără a fi
necesar de droguri de mare risc, cu ocazia exercitării actului medical, ori prin fapta farmacistului
care eliberează droguri unei persoane în baza unei prescripţii netemeinice ori a unei reţete
falsificate.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, fiind un medic [în cazul alin.(1)] sau o persoană
care are atribuţii în eliberarea medicamentelor pe baza unei reţete medicale (farmacist) [în cazul
alin.(2)].
Subliniem faptul că, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(3) - obţinerea de droguri de mare
risc pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete
medicale falsificate, subiectul activ nu mai este circumstanţiat, putând fi orice persoană care
răspunde penal şi care a obţinut drogurile de la o farmacie prin mijloacele descrise de legiuitor în
textul de incriminare.
Subiectul pasiv principal este persoana căreia i s-a făcut prescrierea nenecesară de droguri de
mare risc de către medic, a cărei sănătate este pusă în pericol, ori persoana care urma să
beneficieze de drogurile de mare risc eliberate de farmacist. Statul devine subiect pasiv subsidiar,
ca reprezentant al societăţii, fiind interesat în asigurarea şi menţinerea sănătăţii membrilor
societăţii.
110
Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului material
al infracţiunii (ex re).
111
Subiectul pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este persoana căreia i-au fost
administrate drogurile de mare risc.
112
„Art. 8 - Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici
unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.”
113
5.7.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale
Infracţiunea de furnizare, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Potrivit art. 11, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, inhalanţii chimici toxici care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 8 se confiscă, iar dacă aceştia nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea inhalanţilor chimici toxici care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 8. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.
114
2 - 9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă
agravată a infracţiunilor prevăzute la art. 2 - 9 din aceeaşi lege.9
În motivare se reţine că „trebuie avut în vedere că orice infracţiune
cunoaşte o formă tipică de existenţă, denumită şi conţinutul simplu sau de
bază al acesteia, în limitele căruia sunt stabilite condiţiile minime în care o
faptă constituie infracţiune.
Dar, este de observat că, în anumite situaţii aceeaşi faptă, datorită
împrejurărilor în care a fost săvârşită, prezintă un grad de pericol social diferit
de cel al faptei comise în forma sa de bază.
De aceea, pentru astfel de ipoteze au fost concepute variante ale aceleiaşi
infracţiuni, agravate sau atenuate.
Sub acest aspect, analiza conţinutului constitutiv al infracţiunilor
reglementate în art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000 relevă o pregnantă şi
esenţială diferenţă între acestea şi cele prevăzute în art. 10 din aceeaşi lege.
În acest sens, se relevă că, în timp ce la art. 2 este incriminată cultivarea,
producerea, fabricarea, extragerea şi prepararea, la art. 3 introducerea sau
scoaterea din ţară, la art. 5 punerea la dispoziţie a unui local, la art. 6 primirea
drogurilor de mare risc, la art. 7 administrarea drogurilor de mare risc, la art.
8 furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici, iar la art. 9
producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul,
livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de
precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea,
producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, termenii utilizaţi în
art. 10 din Legea nr. 143/2000, organizarea, conducerea sau finanţarea
acţiunilor prevăzute la art. 2 - 9 din aceeaşi lege nu pot constitui decât
infracţiuni distincte, de cele la care se referă, iar nu variante agravate ale
acestora.
Sub acest aspect, este de subliniat că a organiza înseamnă a lua, a
întreprinde măsurile necesare pentru a asigura un cadru coordonat, o
desfăşurare cât mai adecvată şi eficientă a uneia sau mai multor acţiuni, a
conduce presupune fie desfăşurarea unei acţiuni de îndrumare, de dirijare, fie
de luare a unor hotărâri sau dispoziţii cu privire la o anumită activitate, iar a
finanţa are semnificaţia de a da, a pune la dispoziţie bani pentru a susţine o
activitate.
Ca atare, chiar dacă astfel de acţiuni se referă la faptele prevăzute la art. 2
- 9, ele nu pot fi caracterizate ca simple elemente circumstanţiale ale
conţinutului specific constitutiv al acestor infracţiuni.
Mai mult, caracterul distinct al infracţiunii prevăzute la art. 10 din Legea
nr. 143/2000 reiese şi din aceea că „organizarea, conducerea sau finanţarea
faptelor prevăzute la art. 2 - 9” constituie activităţi a căror realizare nu este
condiţionată de săvârşirea în prealabil a faptelor la care se referă aceste din
urmă texte de lege.
Ca urmare, referirea din art. 10 la faptele prevăzute la art. 2 - 9 din legea
9
Facem precizarea că, art. 9 din Legea nr. 143/2000 a fost abrogat prin art. 32 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri.
115
menţionată nu exprimă decât caracterizarea unui raport între mijloc şi scop, în
cadrul căruia existenţa mijlocului (a acţiunii ce îl caracterizează) nu este
condiţionată de realizarea scopului.
Dispoziţia de trimitere din art. 10 la sancţiunile prevăzute la art. 2 - 9 din
Legea nr. 143/2000 nu poate avea altă semnificaţie decât aceea specifică unei
norme incomplete, care se întregeşte prin trimitere; aşadar ne aflăm în
prezenţa unei norme de trimitere care împrumută sancţiunea din cuprinsul
altei norme şi o întregeşte cu un spor, devenind apoi independentă de aceasta.
Or, este de principiu, eventuala abrogare sau modificare a normei de la care s-
a împrumutat o dispoziţie, nu are nicio consecinţă asupra normei de
trimitere”.
Să ne reamintim...
În conformitate cu decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în
soluţionarea unui recurs în interesul legii, infracţiunea prevăzută la art. 9 din din
Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă agravată a infracţiunilor
prevăzute la art. 2 - 5 din Legea nr. 143/2000.
116
5.8.7. Sancţionarea şi aspecte procesuale
Infracţiunea analizată se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută la fiecare dintre infracţiunile
reglementate la art. 2 - 5, limita specială a acesteia majorându-se cu o treime.
Conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul
infracţiunii prevăzute la art. 9 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat
la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri
dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii
prevăzute la art. 9. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.
117
C. Legătura de cauzalitate
În cazul faptei prevăzută la art. 10 legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea faptei,
ex re.
118
penală, denunţă autorităţilor participarea sa la comiterea infracţiunii, contribuind astfel la
identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi participanţi.
Prin art. 15 a fost introdusă o cauză de reducere a pedepsei - persoana care a comis una
dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează
identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate
de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
§6. Rezumat
119
c) livrarea, transportul alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc,
fără drept.
§9. Bibliografie
Obligatorie
1. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
2. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 1-55.
Facultativă
1. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și
completările ulterioare;
2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al
precursorilor de droguri, cu modificările și completările ulterioare;
3. Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și
completările ulterioare;
5. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate, cu modificările şi completările ulterioare;
6. T. Dima, A. G. Păun, Droguri ilicite (Legea nr. 143/2000, jurisprudenţă şi
comentarii), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 19 – 521;
7. G. V. Sabău, Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori.
Combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi precursori prin mijloace
de drept penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 113 – 387;
8. D. Richard, J.-L. Senon, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe,
Ed. Ştiinţelor Medicale şi Editura Juridică, Bucureşti, 2005, pag. 21-22;
9. Curtea de Apel Iaşi, Culegere de practică judiciară, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2010, pag. 430 – 436;
10. Curtea de Apel Târgu-Mureş, Buletinul jurisprudenţei – Repertoriu anual
2009, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 349 - 354.
120
Unitatea de învăţare 5
Infracţiunile cinegetice
§1. Introducere
121
§4. Consideraţii generale
Actul normativ care reglementează vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic este Legea nr.
407/2006. Conform art. 2 din Legea nr. 407/2006, fauna de interes cinegetic este resursă naturală
regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional. Articolul 3 din aceeaşi lege prevede
că exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calităţii
populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau
recreativ-sportiv.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 407/2006, nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul proprietatea
altuia fără a avea asupra sa autorizaţia de vânătoare. Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor
incluse în fondurile de vânătoare au obligaţia de a permite desfăşurarea acţiunilor de vânătoare
autorizate pe terenurile ce le deţin sau aparţin.
Pisicile hoinare şi câinii sălbăticiţi sau hoinari găsiţi pe suprafeţele productive ale fondurilor
cinegetice se capturează sau se împuşcă fără restricţii şi fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu
poate fi sancţionată.
Pisicile şi câinii care sunt în situaţia menţionată mai sus se împuşcă de către personalul de
specialitate al gestionarului fondului cinegetic sau de vânători cu ocazia vânătorilor autorizate.
Infracţiunile cinegetice cuprinse în Legea nr. 407/2006 se regăsesc în articolele 42 – 44,
astfel:
– în art. 42 lit. a) - s) este prevăzută infracţiunea de braconaj;
– în art. 43 alin. (1) este prevăzută infracţiunea de acces neautorizat cu arma în zone sau arii
protejate;
– în art. 43 alin. (2) este prevăzută infracţiunea de „vânătoare” în arii protejate;
– în art. 44 lit. a) este prevăzută infracţiunea de scoatere din ţară a trofeelor de vânat cu
valoare de patrimoniu naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;
– în art. 44 lit. b) este prevăzută infracţiunea de vânare a speciilor de vânat cuprinse în anexa
nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor;
– în art. 44 lit. c) este prevăzută infracţiunea de vânare a puilor nezburători ai păsărilor de
interes cinegetic;
– în art. 44 lit. d) este prevăzută infracţiunea de transportare a vânatului dobândit în condiţiile
art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni
privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără
respectarea condiţiilor legii;
– în art. 44 lit. e) este prevăzută infracţiunea de eliberare, însuşire şi folosire a permiselor de
vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
– în art. 44 lit. f) este prevăzută infracţiunea de eliberare de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în porţiunile
din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora;
– în art. 44 lit. g) este prevăzută infracţiunea de împiedicare, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile legii;
– în art. 44 lit. h) este prevăzută infracţiunea de vânătoare practicată fără poliţă de asigurare
pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător.
Analizând conţinutul art. 44 din Legea nr. 407/2006, observăm că la literele a) - h) sunt
înscrise patru infracţiuni cinegetice distincte, reglementate fiecare într-o singură modalitate de
săvârşire, în formă consumată, concluzie ce se bazează pe ipoteza că faptele respective au un
122
conţinut total diferit, cu obiectul juridic special şi obiectul material diferite, astfel că faptele
respective nu pot fi considerate simple variante alternative ale uneia şi aceleiaşi acţiuni ilicite.
123
epizootiilor, şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39
alin. (1) lit. ad);
n) vânarea mamiferelor şi păsărilor cu mijloace neautorizate;
o) utilizarea, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă
intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică, cu
excepţia situaţiilor prevăzute la art. 1 lit. ad);
p) vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;
q) accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane
neautorizate, păsări de pradă şi arcuri;
r) accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care
percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele
autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România;
s) practicarea vânătorii cu armă altfel decât ţinută în mână.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la un an la
5 ani, dacă au fost săvârşite:
a) de o persoană cu atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii, precum şi
de reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul de activitate
ocrotirea vânatului sau vânătoarea;
b) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate
de pe suprafeţele din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon
din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", altfel decât în condiţiile
derogărilor stabilite conform legii;
c) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea
este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi
practicarea vânătorii.”
124
infracţiune, şi anume infracţiunea de furt. În schimb, în doctrină se consideră că infracţiunea de
braconaj nu poate intra în conţinutul infracţiunii de tâlhărie (cu excepţia situaţiei în care
animalele sălbatice sunt din cadrul unei crescătorii de vânat sau complex de vânătoare), chiar
dacă animalele sălbatice sunt dintre cele prevăzute de legea specială, deoarece braconajul nu
poate fi considerat furt. Într-adevăr, numai în anumite situaţii fapta de braconaj se comite în
scopul însuşirii obiectului material.
B. Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale, iar
participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv sub forma participaţiei improprii.
Subliniem faptul că în cazul modalităţii agravate prevăzute de art. 42 alin. (2) lit. a), când
făptuitorul este o persoană cu atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii, precum şi în cazul în
care acesta face parte din categoria reprezentanţilor persoanelor juridice care au în obiectul de
activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea, subiectul activ este calificat, iar coautoratul este
posibil numai dacă este realizată condiţia prevăzută de lege. Subiectul pasiv principal al
infracţiunii este statul român. Subiectul pasiv secundar este gestionarul fondului de vânătoare, şi
anume persoana juridică română care a fost licenţiată în condiţiile legii şi căreia i se atribuie în
gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare.
Gestionarea este activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din fondurile
de vânătoare, realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul şi răspunderea lor,
pentru perioada stabilită prin contractele de gestiune [art. 1 lit. r) din Legea nr. 407/2006].
Să ne reamintim...
Obiectul juridic al infracţiunii de braconaj este reprezentat de relaţiile sociale
privitoare la protecţia vânatului, ca bun public de interes naţional şi
internaţional, care reprezintă parte integrantă a biosferei.
Obiectul material al infracţiunii este format din animalele sălbatice stabilite în
anexele nr. 1 şi 2 din Legea nr. 407/2006, fără a include animalele sălbatice din
crescătoriile de vânat sau din complexele de vânătoare.
125
1. vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, cu excepţia
cazurilor prevăzute la art. 32 (studenţii instituţiilor de învăţământ licenţiate ca gestionari, în care
se studiază ca disciplină vânatul şi vânătoarea, pe fondurile cinegetice gestionate în acest scop;
personalul tehnic de vânătoare, angajat al gestionarilor fondurilor de vânătoare, dar numai în
limita atribuţiilor de serviciu pe fondurile de vânătoare ale gestionarului);
Pentru existenţa infracţiunii în această modalitate nu are relevanţă împrejurarea că făptuitorul
are sau nu permis de port armă, ci faptul că el nu are permis de vânătoare;
2. vânătoarea fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare;
Existenţa unei autorizaţii de vânătoare nu este suficientă pentru a vâna în condiţii de
legalitate, ci mai trebuie îndeplinită cerinţa ca aceasta să fie valabilă în cazul concret. În
autorizaţia de vânătoare sunt înscrise speciile la care este permisă vânătoarea, perioada în care se
vânează şi fondul de vânătoare pe care se practică vânătoarea. În conformitate cu prevederile art.
6 lit. g) din Legea nr. 407/2006, administratorului faunei cinegetice propune, în situaţii
justificate, modificarea perioadelor legale de vânătoare pentru unele specii de vânat
În anexele nr. 1 și 2 la lege sunt stabilite perioadele de vânare la speciile la care vânarea este
permisă (numai în cazul speciilor cuprinse în anexa nr. 1), precum şi despăgubirile pentru fiecare
specie;
3. tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare
individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic
respectiv;
4. practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari;
Raţiunea interzicerii folosirii la vânătoare a acestor animale rezidă în aceea că ogarii şi
metişii de ogari produc foarte mari stricăciuni faunei.
5. emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşesc cotele de recoltă şi cifrele de
intervenţie aprobate pentru fiecare gestionar;
6. vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale;
7. vânătoarea în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", în parcuri naţionale, în rezervaţii
ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din celelalte arii
naturale protejate, altfel decât în condiţiile art. 391;
Conform art. 391, prin excepţie, în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării
habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătăţii şi
securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major în Rezervaţia Biosferei "Delta
Dunării", în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele
de protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, recoltarea
exemplarelor din speciile de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, a câinilor şi a
pisicilor fără stăpân se realizează, pe bază de contract de prestări servicii, în condiţiile legii, cu
acordul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, la solicitarea administraţiei ariei
naturale protejate, avizată de consiliul ştiinţific al acesteia, de către gestionarul fondului cinegetic
cel mai apropiat, în parcuri naţionale şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", respectiv
gestionarul fondului cinegetic respectiv, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau
în zonele de protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice.
8. vânătoarea în perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, altfel decât în condiţiile art.
34;
Potrivit excepției reglementate de art. 34, în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al
conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul
sănătăţii şi securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major, pe suprafeţele din
126
perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, aeroporturi, gări, unităţi militare, recoltarea
exemplarelor din speciile de faună sălbatică, a pisicilor şi a câinilor hoinari se realizează în
condiţiile prezentei legi şi ale cotelor de recoltă aprobate de gestionarul fondului cinegetic
limitrof, pe baza unui contract de prestări servicii, cu respectarea prevederilor legale în domeniul
achiziţiilor publice, la solicitarea consiliului local sau a administraţiei suprafeţei împrejmuite,
după caz, şi cu acordul prealabil al proprietarului de teren.
9. vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială avifaunistică în care
vânătoarea este interzisă şi a speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile speciale de conservare
cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din
planurile de management ale ariilor protejate;
10. urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparţinând altui gestionar, fără acordul
acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în toc şi în afara căilor
de comunicaţie;
11. vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze;
12. vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei nr.
1 şi prevederilor art. 36 (exemplarele din speciile de mamifere admise la vânătoare, care produc
pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice) sau aprobării date pentru speciile
din anexa nr. 2;
13. vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, cu excepţia situaţiilor de
urgenţă stabilite prin derogări acordate de autoritatea publică centrală care răspunde de mediu
pentru recoltarea exemplarelor din specia mistreţ în vederea prevenirii pagubelor sau pentru
combaterea epizootiilor, şi vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1)
lit. ad) [utilizarea, pentru tirul pe timp de noapte, a dispozitivelor de ochire care funcţionează pe
principiul laser, a sistemelor de ochire pe timp de noapte cuprinzând convertizoare sau
amplificatoare electronice de lumină reziduală, a dispozitivelor de vedere în infraroşu şi a
dispozitivelor cu termoviziune;];
14. vânarea mamiferelor şi păsărilor cu mijloace neautorizate;
15. utilizarea, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă intoxicarea,
sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art.
1 lit. ad);
16. vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;
17. accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate, păsări
de pradă şi arcuri;
18. accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care percuţia
cartuşului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele autorizate sau omologate, după caz,
pentru vânătoare în România;
19. practicarea vânătorii cu armă altfel decât ţinută în mână.
În cazul când vânatul a fost hăituit şi rănit în împrejurări neimputabile celor care l-au capturat
şi ucis, fapta acestora constituie totuşi infracţiunea de braconaj săvârşită în modalitatea capturării
şi uciderii vânatului, acte ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în uciderea sau distrugerea faunei, care se concretizează atât într-un
prejudiciu material, cât şi în unul moral.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în
sensul că acţiunea interzisă a produs rezultatul specific.
127
5.1.4. Elementul subiectiv
Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă). Dacă
fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.
Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul
activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.
128
faunei cinegetice nu determină reducerea cotei de recoltă, despăgubirile se încasează de
administrator, prin intermediul structurilor teritoriale sau al direcţiilor generale ale finanţelor
publice. Despăgubirile încasate de administrator sunt utilizate şi distribuite după cum urmează:
75% se virează la bugetul de stat; 25% se achită agenţilor constatatori.
5.2. Accesul neautorizat cu armă în zone sau arii protejate (art. 43)
129
- în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării";
- în crescătorii de vânat.
130
scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare (art. 451 din
lege).
În conformitate cu dispoziţiile art. 46 din lege bunurile care au servit la săvârşirea
infracţiunilor, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă. Trofeele de vânat şi vânatul care fac
obiectul infracţiunilor se confiscă. Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor, trofeele de
vânat și vânatul se reţin de către agentul constatator şi se predau organelor de urmărire penală.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei cinegetice prin
infracţiune, a se vedea comentariul de la art. 42 din lege – infracţiunea de braconaj.
131
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. b) – vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa
nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind interzicerea vânării
speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2, fără respectarea condiţiilor legii.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie orice exemplar de vânat din speciile de vânat prevăzute în anexa 2 la Legea nr.
407/2006.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. c) – vânarea puilor nezburători ai păsărilor de
interes cinegetic;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind interzicerea vânării
vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. c) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie puii nezburători ai păsărilor de interes cinegetic.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. d) - transportul vânatului dobândit prin braconaj
sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni
privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite
fără respectarea condiţiilor legii;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind interzicerea
transportului, comercializării, naturalizării sau a altor operaţiuni privind vânatul sau părţi ori
produse uşor identificabile provenite de la acesta, fără respectarea condiţiilor legii.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 îl
constituie orice exemplar de vânat din speciile prevăzute în anexele 1 şi 2 la Legea nr. 407/2006.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. e) - eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de
vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic
stabilit pentru eliberarea, însușirea şi folosirea permiselor de vânătoare ori a autorizațiilor de
vânătoare.
Infracţiunea prevăzută de art. 44 lit. e) din Legea nr. 407/2006 are ca obiect material
înscrisul eliberat (permisul sau autorizaţia) în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. f) - eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în
porţiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor
acestora;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic
stabilit pentru eliberarea autorizațiilor de vânătoare.
Infracţiunea prevăzută de art. 44 lit. f) din Legea nr. 407/2006 are ca obiect material
înscrisul eliberat (autorizaţia) în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. g) - împiedicarea, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privitoare la desfăşurarea
activităţilor de vânătoare în condiţiile legii. Infracţiunea are şi obiect juridic secundar,
reprezentat de relațiile privitoare la integritatea corporală sau sănătatea subiectului pasiv
secundar.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie persoana sau bunurile împotriva cărora sunt
exercitate actele de violenţă.
132
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. h) – vânătoarea practicată fără poliţă de
asigurare pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător;
Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind exercitarea
vânătorii.
B. Subiecţii infracţiunii
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. a) - scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu
valoare de patrimoniu naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. b) – vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa
nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. c) – vânarea puilor nezburători ai păsărilor de
interes cinegetic;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. d) - transportul vânatului dobândit prin braconaj
sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni
privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite
fără respectarea condiţiilor legii;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român. Subiectul pasiv secundar este
gestionarul fondului de vânătoare de pe care a fost sustras vânatul.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. e) - eliberarea, însuşirea şi folosirea permiselor de
vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece poate avea această calitate numai o
persoană care este îndrituită de lege (funcţionar) să elibereze documentul în cauză ori care
foloseşte un asemenea act.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. f) - eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în
porţiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor
acestora;
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece poate avea această calitate numai o
persoană care este îndrituită de lege (funcţionar) să elibereze autorizația.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
133
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. g) - împiedicarea, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege;
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece pot avea această calitate numai
persoanele care deţin terenurile incluse în fondurile de vânătoare.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român, iar subiectul pasiv secundar este
persona împotriva căreia făptuitorul folosește violenţa.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. h) – vânătoarea practicată fără poliţă de
asigurare pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător;
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,
iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),
inclusiv în forma participaţiei improprii.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.
134
c) posedă permis de armă pentru folosirea armelor de vânătoare în România, în Europa sau în
ţara de origine, după caz, dacă practică vânătoarea cu armă;
d) posedă talon de asigurare pentru accidente şi răspundere civilă, în legătură cu activitatea sa
de vânător.
Permisele de vânătoare pot fi permanente sau temporare, iar, în conformitate cu prevederile
art. 28 din lege, un solicitant trebuie să le îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii pentru a
obţine un astfel de permis:
a) vârsta minimă de 18 ani;
b) să fi efectuat un an de stagiatură sub îndrumarea organizaţiei vânătoreşti care gestionează
cel puţin un fond cinegetic, la care solicită să fie înscris, cu excepţia absolvenţilor de învăţământ
superior cu profil cinegetic;
c) să fi luat parte la minimum o instruire practică într-un poligon de tir privind portul şi
folosirea armelor şi muniţiilor de vânătoare;
d) să fi fost declarat admis la examenul organizat pentru obţinerea permisului de vânătoare
permanent, susţinut în faţa unei comisii, constituită din reprezentanţi ai autorităţii publice
centrale care răspunde de vânătoare, ai asociaţiilor, uniunilor sau federaţiilor reprezentative la
nivel naţional şi internaţional şi ai instituţiilor de învăţământ superior de stat;
e) în ultimii 5 ani să nu fi săvârşit fapte care sunt încadrate ca infracţiuni de prezenta lege;
f) să fie apt din punct de vedere fizic şi psihologic, la data examenului, pentru a deţine şi
folosi armă letală.
Permisul de vânătoare temporar se eliberează de către gestionarii fondurilor cinegetice, la
cererea cetăţenilor străini şi apatrizilor cu domiciliul în străinătate care în ţara de domiciliu sunt
vânători şi dacă sunt veniţi în România pentru acţiuni de vânătoare.
Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care au calitatea de vânător în ţara de domiciliu,
atestată prin document specific ţării respective, au dreptul de a practica vânătoarea în România
dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. b), c) şi d).
Potrivit art. 31 din Legea nr. 407/2006, autorizaţiile de vânătoare sunt individuale sau
colective. Autorizaţiile de vânătoare individuale sau colective sunt documente cu regim special,
emise şi înseriate de gestionari printr-un sistem informatic, conform modelului şi reglementărilor
stabilite prin ordin al conducătorului administratorului. Aceste documente pot fi folosite de
gestionari, în condiţiile stabilite prin reglementările referitoare la organizarea şi practicarea
vânătorii.
Autorizaţia de vânătoare eliberată de gestionar dă dreptul titularului acesteia de a vâna
exemplarele pentru care a fost eliberată autorizaţia, pe terenurile incluse în fondul de vânătoare
respectiv, indiferent de categoria de proprietate şi de proprietarul acestora.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. f) - eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în
porţiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor
acestora;
Elementul material al infracţiunii constă în eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare în
perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan şi în ariile naturale protejate sau în porţiunile
din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora.
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. g) - împiedicarea, prin exercitarea de acte de
violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege;
Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de împiedicare, prin violențe, a desfă-
şurării activităţilor de vânătoare în condiţiile prevăzute de lege.
135
- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. h) – vânătoarea practicată fără poliţă de
asigurare pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător;
Elementul material al infracţiunii constă în vânătoarea practicată fără poliţă de asigurare
pentru accidente şi răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44 lit. a) – h) din lege
constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
În cazul infracţiunii prevăzute la lit. g), sub aspectul valorii sociale secundare, urmarea
imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru libertatea fizică a persoanei - o vătămare
corporală sau a sănătăţii.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44 lit. a) – h) din
lege nu trebuie probat, acesta rezultând ex re, din simpla efectuare integrală a elementului
material al laturii obiective a conţinutului infracţiunii.
În cazul infracţiunii de la lit. g), legătura de cauzalitate trebuie dovedită, în sensul că urmarea
imediată a fost determinată de săvârşirea elementului material.
136
5.3.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale
Pedeapsa este aceeaşi pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44, respectiv
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Constatarea faptelor ce constituie infracţiune se face, se face de către organele de urmărire
penală cu atribuţii în acest sens, de jandarmi, de personalul salariat cu atribuţii în domeniul
cinegetic din cadrul administratorului fondului cinegetic naţional şi al gestionarilor fondurilor
cinegetice, precum şi de alte persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest
scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare (art. 451 din
lege).
În conformitate cu dispoziţiile art. 46 din lege bunurile care au servit la săvârşirea
infracţiunilor, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă. Trofeele de vânat şi vânatul care fac
obiectul infracţiunilor se confiscă. Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor, trofeele de
vânat și vânatul se reţin de către agentul constatator şi se predau organelor de urmărire penală.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei cinegetice prin
infracţiune, a se vedea comentariul de la art. 42 din lege – infracţiunea de braconaj.
5.4.2. Notă
Prin art. II pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 154/2008 pentru modificarea
şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi a Legii vânătorii şi a
protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 787 din 25
noiembrie 2008, articolul 45 din Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 a
fost abrogat.
Subsecvent, având în vedere dispozițiile Legii nr. 34/2016 privind respingerea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 154/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice şi a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.
407/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 24 martie 2016, se apreciază că dispozițiile
art. 45 au fost repuse în vigoare.
Cu privire la conținutul acestei infracțiuni, ne mărginim la a evidenția lipsa de
proporționalitate a reglementării unei răspunderi penale pentru simpla nemarcare prin semen
vizibile a limitelor unor zone cu protecţie strictă, de protecţie integrală ori a zonelor tampon.
De asemenea, conținutul infracțiunii nu respectă dispozițiile deja în vigoare în materia
amenzii penale, fiind în contradicție cu prevederile art. 61 din Codul penal. Astfel, potrivit
137
dreptului comun, „cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma
corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numărul
zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.”, iar „limitele speciale ale zilelor-
amendă sunt cuprinse între 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea
săvârşită numai pedeapsa amenzii”, or textul de lege stabilește pedeapsa amenzii în mod direct -
amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, aspect ce face imposibilă implementarea sistemului zilelor-
amendă.
§6. Rezumat
138
§8. Bibliografie
Obligatorie
1. Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu
modificările şi completările ulterioare;
2. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 428-444.
Facultativă
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. R. Bodea, infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2011, pag. 217 – 238;
3. C. Vlad, C. Ene, Legislaţie cinegetică. Doctrină. Jurisprudenţă, C.H.
Beck, Bucureşti, 2007;
4. A. Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române,
comentate şi adnotate cu jurisprudenţă şi doctrină, vol IX, Lumina Lex,
Bucureşti, 1998.
139
Unitatea de învăţare 6
Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie
§1. Introducere
140
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.
141
4.2. Existenţa fenomenului corupţiei
Totalitatea faptelor de corupţie existente la un moment dat într-o societate şi a formelor de
manifestare a acestora constituie fenomenul corupţiei. Fiind o trăsătură negativă a oricărei
societăţi umane, corupţia şi manifestările sale sunt întâlnite în orice societate şi în orice formă de
organizare a puterii.
Existenţa fenomenului corupţiei fiind de netăgăduit, iar consecinţele sale negative având
caracter evident, acesta trebuie prevenit şi contracarat prin măsuri complexe eficiente. Dar
eficacitatea acestor măsuri presupune, printre altele şi înainte de orice, cunoaşterea
corespunzătoare a formelor concrete de manifestare a faptelor de corupţie. Dacă faptele de
corupţie nu sunt cunoscute sub toate aspectele acestora, prevenirea, dar mai ales, combaterea lor
nu pot fi eficiente.
142
Subiectul activ. Deşi norma de incriminare nu prevede expres, subiectul activ al infracţiunii
trebuie să fie o persoană dintre cele care au ca atribuţie stabilirea valorii bunurilor aparţinând
operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar,
comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare
judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice
sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de executare silită,
săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită,
de reorganizare ori lichidare judiciară. Practic, pot comite această infracţiune persoanele care
evaluează bunuri în condiţiile prescrise de norma de incriminare. De exemplu, un expert judiciar.
Subiectul pasiv. Subiectul pasiv este statul, o instituţie publică, autoritatea administraţiei
publice locale sau persoana juridică ale cărei bunuri au fost subevaluate, la care statul sau
autoritatea administraţiei publice locale este acţionar.
143
Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,
deoarece acţiunea de stabilire a unei valori diminuate trebuie să aibă loc în scopul obţinerii
pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Scopul nu trebuie să fie realizat, astfel că dacă subiectul activ al acestei infracţiuni îşi atinge
scopul propus – acela de obţine foloase necuvenite – va exista concurs de infracţiuni.
144
Elementul material constă fie în acţiunea de acordare ilegală a subvenţiilor, fie în omisiunea
urmăririi destinaţiilor subvenţiilor în condiţiile stabilite de lege.
Subvenţiile sunt sume de bani plătite din fonduri publice, de regulă nerambursabile, pentru a
ajuta anumite persoane fizice sau juridice care se află în dificultate financiară sau care prestează
anumite activităţi de interes public.
Exemple
De exemplu, asociaţiile sau fundaţiile pot primi subvenţii de la bugetul de stat
sau de la bugetele locale. Astfel, conform art. 1 din Legea nr. 34/1998 privind
acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate
juridică, asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică care înfiinţează
şi administrează unităţi de asistenţă socială pot primi subvenţii alocate de la
bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, care vor fi utilizate, în
exclusivitate, pentru serviciile de asistenţă socială acordate persoanelor care,
potrivit dispoziţiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea.
De la bugetul de stat se pot aloca subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române
cu personalitate juridică a căror activitate de asistenţă socială se adresează unor
beneficiari din mai multe judeţe ale ţării şi care au încheiat convenţii cu
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice pentru
prestarea acestor servicii. De la bugetele locale se pot aloca subvenţii asociaţiilor
şi fundaţiilor române cu personalitate juridică a căror activitate de asistenţă
socială se adresează beneficiarilor dintr-un singur judeţ şi, respectiv, din
municipiul Bucureşti şi care au încheiat convenţii cu consiliile locale în cauză,
pentru prestarea de servicii de asistenţă socială. Criteriile de acordare a
fondurilor pentru aceste asociaţii şi fundaţii vor fi stabilite prin normele
metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 34/1998, nivelul subvenţiilor acordate nu poate depăşi
costul mediu lunar de întreţinere, pe persoană asistată, din unităţile de asistenţă socială de stat, cu
profil similar, organizate ca instituţii publice. Iar potrivit art. 3, asociaţiile şi fundaţiile române cu
personalitate juridică, care primesc subvenţii potrivit prezentei legi, beneficiază de asistenţă de
specialitate atât sub aspect metodologic, cât şi în legătură cu utilizarea subvenţiilor acordate de la
bugetul de stat în realizarea programelor stabilite, din partea personalului împuternicit în acest
scop de către direcţiile generale de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti.
În conformitate cu art. 4 din Legea nr. 34/1998, dobânzile aferente sumelor alocate cu titlu de
subvenţii vor fi utilizate numai în scopul întreţinerii persoanelor asistate. Modul de utilizare a
subvenţiilor acordate de la buget este supus controlului, conform legilor în vigoare.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
Sigur că, deşi ca natură infracţiunea analizată nu presupune existenţa unui prejudiciu, este
posibil, şi de cele mai multe ori aşa este, ca prin acordarea nelegală sau prin neurmărirea
destinaţiilor subvenţiilor să se producă o pagubă în patrimoniul statului sau al autorităţilor
publice.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.
145
5.2.5. Elementul subiectiv
Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,
deoarece acţiunea de stabilire a unei valori diminuate trebuie să aibă loc în scopul obţinerii
pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Scopul nu trebuie să fie
realizat, astfel că dacă subiectul activ al acestei infracţiuni îşi atinge scopul propus – acela de
obţine foloase necuvenite – poate exista concurs de infracţiuni.
146
A. Elementul material
Elementul material constă în acţiunea de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele
pentru care au fost acordate sau acţiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din
fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.
Apreciem că se încadrează în această categorie ajutoarele de stat în agricultură, pentru
realizarea unor producţii competitive şi în scopul asigurării securităţii alimentare a populaţiei şi
pentru protejarea mediului, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri
financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu
anul 2010. Atât subvenţiile, cât şi creditele garantate din fonduri publice ori care urmează să fie
rambursate din asemenea fonduri trebuie folosite conform destinaţiei stabilite de lege sau prin
documentele întocmite în momentul acordării.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.
147
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită într-un interval de 5
ani de la încetarea însărcinării, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau amendă.”
Să ne reamintim...
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, fiind o persoană care, având
sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator
economic privat, îndeplineşte pentru acesta vreo însărcinare, intermediază ori
înlesneşte efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare ori participă cu
capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce
direct sau indirect un folos necuvenit.
148
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.
149
îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în
virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale [lit. a)] şi folosirea, în orice mod, direct sau
indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane
neautorizate la aceste informaţii [lit. b)].
150
considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea
imparţială a atribuţiilor de serviciu. Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi
personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să dea, anual, o declaraţie pe
propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele sau afinii până la
gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori
activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al
acestora. Declaraţiile se înregistrează şi se depun la dosarul profesional.
Practică judiciară:
Aşa cum s-a decis şi în practica judiciară, apreciem că prin ea însăşi,
simpla efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, nu realizează
latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Legea obligă ca operaţiunile să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau
însărcinarea pe care o îndeplineşte subiectul activ. Incompatibilitatea
trebuie să rezulte din lege, pentru că numai astfel ea condiţionează şi
deopotrivă determină existenţa elementului material al laturii obiective a
infracţiunii [I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5541/2007, www.scj.ro].
În cea de-a doua modalitate normativă – încheierea de tranzacţii financiare, utilizând
informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale – este vorba despre
anumite înţelegeri intervenite între două sau mai multe părţi prin care sunt transmise drepturi sau
se derulează schimburi comerciale. O tranzacţie, pentru a realiza elementul material al laturii
obiective, trebuie să aibă natură financiară şi să fi fost realizată de făptuitor utilizând informaţiile
obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiilor sau însărcinării sale.
➢ art. 12 lit. b) - folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt
destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Informaţiile care nu sunt date publicităţii sunt informaţiile clasificate sau confidenţiale. Potrivit
art. 15 din Legea nr. 182/2002, informaţiile clasificate sunt informaţiile, datele, documentele de
interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care
s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate. Clasele
de secretizare sunt: secrete de stat şi secrete de serviciu. Informaţiile secrete de stat sunt
informaţiile care privesc securitatea naţională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa
naţională şi apărarea ţării, iar cele secrete de serviciu sunt informaţiile a căror divulgare este de
natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.
Pentru existenţa infracţiunii examinate este necesar ca făptuitorul să folosească informaţiile
în cauză sau să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.
Să ne reamintim...
În cazul infracțiunii prevăzute la art. 12 lit. a) elementul material constă în
efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia,
atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de
151
tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei,
atribuţiei sau însărcinării sale, iar în cazul lit. b), acesta constă în folosirea, în
orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori
permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prin
informaţii care nu sunt date publicităţii întelegându-se informaţiile clasificate
sau confidenţiale, în conformitate cu dispoziţiile legale în domeniu.
152
5.6.4. Latura obiectivă
A. Elementul material
Elementul material constă în folosirea influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru
sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Precizăm că realizarea unor
foloase necuvenite nu este o condiţie pentru existenţa infracţiunii examinate, cu toate că, în
realitate, tocmai obţinerea foloaselor reprezintă finalitatea urmărită de făptuitor.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
C. Legătura de cauzalitate
Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din simpla
efectuare integrală a elementului material.
6.1. Introducere
Infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene au fost introduse în
dreptul penal român, în cuprinsul Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, prin intermediul Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Incriminarea specială a faptelor prin care este fraudat bugetul general al Uniunii Europene,
bugetele administrate de aceasta sau cele administrate în numele său a avut loc, în principal, ca
urmare a asumării unor obligaţii în acest sens de către statul român în contextul aderării la
Uniunea Europeană. În doctrină se consideră că profiturile infracţionale reprezintă între 1,6% şi
20% din veniturile bugetare.
153
Şi anterior adoptării reglementării speciale în materie - Legea nr. 161/2003, faptele prin care
era fraudat bugetul general al Comunităţilor Europene puteau fi sancţionate penal, deoarece ele
puteau fi încadrate în anumite norme generale de incriminare din Codul penal anterior, din 1968,
cum ar fi: art. 215 (înşelăciunea), art. 288 (falsul material în înscrisuri oficiale), art. 299 (falsul
intelectual în înscrisuri oficiale), art. 290 (falsul în înscrisuri sub semnătură privată), art. 291
(uzul de fals), art. 292 (falsul în declaraţii), deturnarea de fonduri (art. 3021) etc.
Cele mai importante acte normative comunitare adoptate în materia protecţiei intereselor
financiare ale Uniunii Europene - UE sunt: Convenţia privind protejarea intereselor financiare
ale Comunităților Europene din 1995, cunoscută în doctrină sub denumirea prescurtată de
Convenţia PIF şi cele două Protocoale încheiate cu privire la aceasta, din anii 2006 şi 2007. De
asemenea, pentru asigurarea protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene, a fost
înfiinţat, în anul 1999, Oficiului European de Luptă Antifraudă – OLAF.
OLAF îşi desfăşoară investigaţiile în mod independent, dar, în acelaşi timp, face parte din
Comisia Europeană, aflându-se sub responsabilitatea Comisarului pentru impozitare şi uniune
vamală, audit şi antifraudă.
OLAF îşi desfăşoară activitatea pe trei paliere:
- protejează interesele financiare ale Uniunii Europene prin investigarea fraudei, a corupţiei şi
a altor activităţi ilegale;
- detectează şi investighează abaterile grave de la obligaţiile profesionale ale membrilor şi
angajaţilor instituţiilor şi organismelor UE care ar putea conduce la declanşarea de proceduri
disciplinare sau penale;
- sprijină instituţiile UE, în special Comisia Europeană, în elaborarea şi punerea în aplicare a
legislaţiei şi a politicilor antifraudă (a se vedea, http://ec.europa.eu/anti_fraud/).
Conform art. 1 din Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene, frauda comunitară în materie de venituri constă în:
a) folosirea sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect
diminuarea ilegală a veniturilor din bugetul general al Comunităţilor europene sau din bugetele
administrate de aceasta ori în numele său;
b) omisiunea de a furniza datele cerute prin violarea unei obligaţii specifice, cu acelaşi efect;
c) schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, cu
acelaşi efect.
Iar frauda comunitară în materie de cheltuieli constă în:
a) folosirea sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect
obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor europene sau din bugetele
administrate de aceasta ori în numele său;
b) omisiunea de a furniza datele cerute prin violarea unei obligaţii specifice, cu acelaşi efect;
c) schimbarea destinaţiei fondurilor obţinute în alte scopuri decât cele pentru care au fost
iniţial acordate.
În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi
utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, frauda
reprezintă infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau
a fondurilor publice naţionale aferente acestora, încriminată de Codul penal ori de alte legi
speciale [inclusiv prin Legea nr. 78/2000, n.n.].
Potrivit art. 2 lit. c) şi d), fondurile europene sunt reprezentate de sumele provenite din
asistenţa financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene
154
şi/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în timp ce fondurile publice
naţionale aferente fondurilor europene sunt sumele provenite din bugetul general consolidat,
utilizate pentru: asigurarea cofinanţării, plata prefinanţării, înlocuirea fondurilor europene în
situaţia indisponibilităţii/sistării temporare a plăţii acestor fonduri, completarea fondurilor
europene în vederea finalizării proiectelor, precum şi alte categorii de cheltuieli legal
reglementate în acest scop.
Neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu
dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor
angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a
beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a
prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii.
Neregulile cu caracter sistemic/de sistem sunt, potrivit art. 2 lit. a1) din acelaşi act
normativ, acele nereguli generate de modul în care sunt îndeplinite cerinţele-cheie ale sistemelor
de management şi control care se produc ca urmare a unor deficienţe de proiectare a procedurilor
de management şi control, a unor erori sistematice de aplicare a procedurilor de management şi
control sau din necorelarea prevederilor legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare.
Practică judiciară:
În ceea ce priveşte existenţa unei reglementări speciale cu privire la
protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, Curtea
Constituţională (prin Decizia nr. 348/2011, în care a fost chemată să
analizeze constituţionalitatea prevederilor art.181 - 182 din lege) a evidenţiat
libertatea legiuitorului român de a stabili prin lege organică infracţiunile,
pedepsele şi regimul executării acestora. Acest lucru nu presupune însă
uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite raţiuni de
politică penală ori din considerente ce izvorăsc din realităţi iminente,
Parlamentul poate incrimina, prin lege specială, o anumită conduită
susceptibilă de a leza o serie de relaţii sociale ocrotite. Astfel, dispoziţiile
legale din Legea nr. 78/2000, care reglementează modalităţile de săvârşire a
infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, au
fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la
încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente în vederea
obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene. Aceasta
reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere
dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză, textul de lege criticat
aplicându-se tuturor persoanelor calificate ca subiecţi activi şi care se află în
ipoteza normei, fără nicio discriminare şi, de asemenea, fără a încalca
garanţiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul la apărare, partea
interesată având deplina libertate de a se prevala de toate acestea.
Lecturând Legea nr.78/2000, observăm că în Secţiunea 41, art.181- 185, formele de realizare a
fraudei contra intereselor financiare ale Comunităţilor Europene sunt împărţite în mai multe
articole, acestea nefiind cuprinse într-un singur text incriminator, aşa cum, în mod judicios, s-a
susţinut în doctrină.
Să ne reamintim...
La nivelul Uniunii Europene, protecţia intereselor financiare se realizează, în
principal, prin Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale
155
Comunităților Europene din 1995, cunoscută în doctrină sub denumirea
prescurtată de Convenţia PIF şi cele două Protocoale ale acesteia, din anii 2006
şi 2007.
6.2. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 181 din Legea nr. 78/2000
156
6.2.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
Elementul material al variantei prevăzute în art. 181 alin. (1) constă în acţiunea de folosire
sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, cât şi în
omisiunea de a furniza cu intenţie datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din
bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceastea ori în numele ei.
Folosirea este utilizarea sau întrebuinţarea documentelor ori declaraţiilor false, inexacte sau
incomplete, iar prezentarea unor asemenea documente sau declaraţii este înfăţişarea lor pentru a
fi examinate. Declaraţiile nu trebuie să fie scrise.
În cazul în care falsificarea documentelor constituie prin ea însăşi o infracţiune, aceasta se va
reţine în concurs cu infracţiunea examinată. În schimb, infracţiunea prevăzută art. 181 alin. (1)
din Legea nr. 78/2000 nu poate intra în concurs cu infracţiunea de uz de fals (art. 323 Cod penal
– Legea nr. 286/2009) ori infracţiunea de fals în declaraţii (art. 326 Cod penal – Legea nr.
286/2009), deoarece acestea intră în conţinutul primei infracţiuni.
Omisiunea de a furniza, cu intenţie, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din
bugetul general al Uniunii Europene şi din bugetele administrate de Uniune sau în numele ei
presupune preexistenţa unei obligaţii legale de informare, pe care făptuitorul o nesocoteşte.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în obţinerea ilegală de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau
din bugetele administrate de aceasta ori în numele său.
Este realizat conţinutul acestei infracţiuni chiar dacă fondurile obţinute ilicit sunt utilizate
conform destinaţiei pentru care au fost obţinute, iar proiectul este dus până la capăt în parametrii
prevăzuţi în contract. În doctrină este sugerată o modificare legislativă în sensul reţinerii unei
infracţiuni de drept comun în toate cazurile în care bugetul comunitar nu este prejudiciat,
deoarece se poate ajunge în situaţia paradoxală a condamnării unei persoane pentru fraudarea
intereselor comunitare deşi nu se produce nici un prejudiciu bugetului comunitar.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate, care
este necesar a fi stabilită în fiecare speţă.
157
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit
legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene şi din bugetele
administrate de Uniune sau în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor
fonduri.
Iar dacă faptele descrise mai sus au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu jumătate.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (art. 22 din lege), iar
potrivit art. 20 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Potrivit art. 29, pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege,
se constituie complete specializate.
6.3. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 182 din Legea nr. 78/2000
158
Se observă că există puternice asemănări între această infracţiune şi infracţiunea de deturnare
de fonduri prevăzută în art. 307 din Codul penal – Legea nr. 286/2009. Astfel, conform art. 182
alin. (3) din Legea nr. 78/2000, este infracţiune şi schimbarea, fără respectarea prevederilor
legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a
resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în
numele ei, iar potrivit art. 307 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, deturnarea de fonduri
constă în schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale alocate unei
autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale; Codul penal
sancţionează şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor
provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice. Evidenţiem faptul că în cazul
deturnării de fonduri din bugetul Uniunii Europene, se va reţine infracţiunea prevăzută la art. 182
din Legea nr. 78/2000, care reprezintă legea specială, şi nu art. 307 din Codul penal – Legea nr.
286/2009, care este legea generală în materie.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată a faptei descrise de alin. (1) constă în producerea unei stări de pericol
pentru Uniunea Europeană.
În cazul schimbării destinaţiei folosului legal obţinut - alin. (2), urmarea imediată constă în
diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele
administrate de aceasta ori în numele ei.
În cazul variantei prevăzute în alin. (3), schimbarea destinaţiei fondurilor are ca urmare
producerea unor consecinţe deosebit de grave.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate, dar
aceasta trebuie demonstrată numai când sunt reţinute varinatele infracţionale prevăzute în
alineatele (2) şi (3) ale textului incriminator.
Să ne reamintim...
Elementul material al infracţiunii prevăzute la art. 182 constă în acţiunea de
schimbare ilegală a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al
Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în
numele lor.
Subliniem faptul că această infracţiune constituie reglementarea specială,
deci se va aplica cu prioritate în raport cu infracţiunea prevăzută la art. art.
307 din Codul penal – Legea nr. 286/2009, care constituie dreptul comun în
materie.
159
persoana fizică în modalităţile prevăzute în alin. (1) şi (2) este închisoarea de la un an la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele descrise mai sus au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu jumătate.
Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (art. 22 din lege), iar
potrivit art. 20 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Potrivit art. 29, pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege,
se constituie complete specializate.
6.4. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 183 din Legea nr. 78/2000
160
A. Elementul material
Elementul material constă în acţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de
documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a
resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele
administrate de aceasta ori în numele ei. Frauda privitoare la veniturile comunitare poate fi
săvârşită în materia tarifelor vamale preferenţiale (de pildă, falsificarea certificatelor de
provenienţă) sau a contrabandei. De asemenea, poate exista frauda de tip carusel în materie de
TVA.
În doctrină se arată că frauda în materie de resurse vamale se realizează, în principal, prin
două procedee: fie declararea falsă a altor produse decât cele exportate sau importate, fie prin
eludarea plăţii taxelor prin introducerea sau scoaterea frauduloasă a mărfurilor în şi din spaţiul
comunitar.
În asemenea cazuri, se va reţine infracţiunea de contrabandă, se va reţine infracţiunea de
diminuarea fondurilor europene sau se va reţine un concurs între aceste două infracţiuni?
Se consideră că infracţiunea de diminuare ilegală a resurselor din bugetele Uniunii Europene
este ca natură o infracţiune complexă, aceasta absorbind în conţinutul ei, atunci când se
realizează şi elementele constitutive ale acestora, infracţiunea de contrabandă (sancţionată prin
art. 270 din Codul vamal al României – Legea nr. 86/2006).
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată a faptelor descrise de alin. (1) și (2) constă în diminuarea resurselor ce
trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de
aceasta ori în numele ei. Ca o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii, trebuie ca această
diminuare să fie ilegală.
În cazul variantei prevăzute în alin. (3), fapta trebuie să producă consecinţe deosebit de
grave.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
6.5. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 185 din Legea nr. 78/2000
161
„Art. 185 - Încălcarea din culpă, de către directorul, administratorul sau
persoana cu atribuţii de decizie ori de control în cadrul unui operator
economic, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin
îndeplinirea ei defectuoasă, dacă fapta a avut ca rezultat săvârşirea de către o
persoană care se află în subordinea sa şi care a acţionat în numele acelui
operator economic a uneia dintre infracţiunile prevăzute la 181-183 sau
săvârşirea unei infracţiuni de corupţie ori de spălare a banilor în legătură cu
fondurile Uniunii Europene, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amendă.”
§7. Rezumat
162
sinteză):
1. Analizaţi infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000,
referitoare la utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost
acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri
publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.
2. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 12 din Legea nr. 78/2000 privind
efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia,
atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de
tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei
sau însărcinării sale şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce
nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate
la aceste informaţii
3. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 182 din Legea nr. 78/2000
referitoare la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei
fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele
administrate de aceasta ori în numele eişi schimbarea, fără respectarea
prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca
rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene
sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
§9. Bibliografie
Obligatorie
1. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
163
de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare;
2. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 458-550.
Facultativă
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi
fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează
unităţi de asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu
modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi
completările ulterioare;
5. Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru
reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu
anul 2010, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților
Europene din 1995;
7. V. Dobrinoiu, M.A. Hotca, N. Neagu, M. Murea, C. Căsuneanu, Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,
Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, pag. 11 – 490;
8. N. Neagu, Fraudarea bugetului comunitar, Wolters Kluwer, Bucureşti,
2008, pag. 27 – 298;
9. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul
penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 425 – 477.
164
Unitatea de învăţare 7
Infracţiunile prevăzute în Codul silvic
§1. Introducere
165
§4. Consideraţii introductive
Infracţiunile silvice sunt prevăzute în Codul silvic (Legea nr. 46/2008), în titlul VI, art. 106 -
110. Scopul incriminării acestor fapte îl constituie protecţia fondului forestier naţional.
Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură,
producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie
forestieră şi neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau
incluse în acestea ulterior, în condiţiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de
proprietate, fondul forestier naţional.
În temeiul art. 1 alin. (2) din Codul silvic, fondul forestier naţional cuprinde:
a) pădurile;
b) terenurile în curs de regenerare şi plantaţiile înfiinţate în scopuri forestiere;
c) terenurile destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri neîmpădurite, stabilite în
condiţiile legii a fi împădurite;
d) terenurile care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje şi culturi de plante-
mamă;
e) terenurile care servesc nevoilor de producţie silvică: culturile de răchită, pomi de Crăciun,
arbori şi arbuşti ornamentali şi fructiferi;
f) terenurile care servesc nevoilor de administraţie silvică: terenuri destinate asigurării hranei
vânatului şi producerii de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului silvic;
g) terenurile ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative, cabane,
fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi ferate forestiere
de transport, spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier, terenurile ocupate
temporar şi cele afectate de sarcini şi/sau litigii, precum şi terenurile forestiere din cadrul
culoarului de frontieră şi fâşiei de protecţie a frontierei de stat şi cele destinate realizării unor
obiective din cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat;
h) iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele
silvice.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Codul silvic, toate terenurile incluse în fondul forestier naţional
sunt terenuri cu destinaţie forestieră.
Sunt considerate păduri, conform art. 2 din Codul silvic, şi sunt incluse în fondul forestier
naţional terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii trebuie să
atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie. Termenul pădure
include:
a) terenurile cu folosinţă pădure cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie
1990, inclusiv cu modificările de suprafaţă, conform operaţiunilor de intrări-ieşiri efectuate în
condiţiile legii;
b) perdelele forestiere de protecţie;
c) terenurile pe care sunt instalate jnepenişurile;
d) terenurile acoperite cu păşuni împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4,
calculată numai pentru suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră;
e) plantaţiile cu specii forestiere din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de
îmbunătăţiri funciare realizate pe terenurile proprietate publică a statului, care îndeplinesc
condiţiile legale.
166
Articolul 3 prevede că fondul forestier naţional este, după caz, proprietate publică sau privată
şi constituie bun de interes naţional. Dreptul de proprietate asupra terenurilor care constituie
fondul forestier naţional se exercită în conformitate cu dispoziţiile Codului silvic.
Potrivit art. 7 după forma de proprietate, fondul forestier naţional poate fi:
a) fond forestier proprietate publică a statului;
b) fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale;
c) fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice;
d) fond forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale.
Fondul forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale cuprinde păşunile
împădurite, incluse în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, care, prin efectul
Codului silvic, se includ în fondul forestier naţional.
Este interzisă trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităţilor administrativ-
teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean,
respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Este interzisă includerea pădurilor în intravilan.
Conform art. 6, fondul forestier naţional este supus regimului silvic. Vegetaţia forestieră de
pe terenurile din afara fondului forestier naţional este supusă normelor tehnice silvice privind
evaluarea masei lemnoase şi reglementărilor privind circulaţia materialului lemnos. Recoltarea şi
valorificarea lemnului din vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier
naţional sunt la latitudinea proprietarilor, cu respectarea prevederilor menţionate mai sus.
Persoanele juridice şi instituţiile publice care beneficiază, sub raport economic, ecologic sau
social, de efectele funcţiei de protecţie a pădurilor învecinate, altele decât cele aflate în
proprietate, plătesc contravaloarea acestor funcţii potrivit prevederilor reglementate prin lege
specială.
În conformitate cu art. 17 din Codul silvic, respectarea regimului silvic este obligatorie
pentru toţi proprietarii sau deţinătorii de fond forestier. Proprietarii fondului forestier au
următoarele obligaţii în aplicarea regimului silvic:
a) să asigure elaborarea şi să respecte prevederile amenajamentelor silvice şi să asigure
administrarea/serviciile silvice pentru fondul forestier aflat în proprietate, în condiţiile legii;
b) să asigure paza şi integritatea fondului forestier;
c) să realizeze lucrările de regenerare a pădurii;
d) să realizeze lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor;
e) să execute lucrările necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor
pădurilor;
f) să asigure respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor;
g) să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare, autorizarea parchetelor şi
eliberarea documentelor specifice de către personalul abilitat;
h) să asigure întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere pe care le au în administrare sau
în proprietate;
i) să aibă delimitat fondul forestier aflat în proprietate, în conformitate cu actele de
proprietate sau cu documentele cadastrale, după caz, prin semne de hotar, şi să le menţină în
stare corespunzătoare;
j) să notifice structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde
de silvicultură, în termen de 60 de zile, cu privire la transmiterea proprietăţii asupra terenurilor
forestiere.
167
Elaboraţi un studiu cu privire la istoricul incriminării infracţiunilor silvice în
România.
............................................................................................................................
......
............................................................................................................................
......
5.1. Infracţiunea prevăzută la art. 106 din Codul silvic - reducerea suprafeţei fondului
forestier şi schimbarea destinaţiei obiectivului
168
5.1.3. Latura obiectivă
A. Elementul material
Elementul material al infracţiunii descrise de art. 106 alin. (1) constă în acţiunea de reducere
a suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor art. 36 şi 37 din Codul
silvic.
Articolul 35 din Codul silvic instituie regula potrivit căreia reducerea suprafeţei fondului
forestier naţional este interzisă. Conform art. 36, prin excepţie de la prevederile art. 35, este
permisă reducerea suprafeţei fondului forestier naţional prin scoatere definitivă, pentru realizarea
obiectivelor de interes naţional, declarate de utilitate publică, în condiţiile legii. La cerere,
solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele menționate poate compensa
suprafaţa solicitată, caz în care nu se mai plăteşte contravaloarea terenului care urmează să fie
scos definitiv din fondul forestier naţional, dar se achită anticipat celelalte obligaţii băneşti.
Compensarea se realizează cu un teren ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu
suprafaţa şi valoarea terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier naţional. Prin
excepţie, reducerea fondului forestier naţional prin scoaterea definitivă a unor terenuri
proprietate publică a statului, în suprafaţă de până la 400 m2, pentru realizarea unor obiective din
cadrul Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei de Stat, se realizează fără compensare şi
fără plata altor obligaţii băneşti, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne.
În conformitate cu art. 37 alin. (1) din Codul silvic, pot fi scoase definitiv din fondul forestier
naţional, doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier şi cu
plata anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau extinderii
următoarelor categorii de obiective:
a) exploatare a resurselor minerale prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003,
cu modificările şi completările ulterioare;
b) obiective turistice, de agrement, inclusiv structuri de primire turistică, unităţi de cult,
obiective sportive, medicale, precum şi obiective sociale realizate numai de furnizorii de servicii
sociale; pentru teritoriul administrativ în zonele de interes economic al Rezervaţiei Biosferei
"Delta Dunării" se pot realiza pontoane de acostare pentru ambarcaţiuni cu scop turistic şi de
agrement şi de aprovizionare cu alimente şi combustibil, pontoane plutitoare şi adăposturi
pescăreşti pentru pescari constituiţi în asociaţii;
c) locuinţe sau case de vacanţă, numai în fondul forestier proprietate privată a persoanelor
fizice şi juridice;
d) obiective instalate în fondul forestier naţional înainte de anul 1990, precum şi suprafeţele
aferente activelor vândute, în condiţiile legii, de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva;
e) surse şi reţele de apă şi de canalizare, surse şi reţele de energie din resurse convenţionale
sau regenerabile, reţele şi sisteme de comunicaţii, drumuri de interes judeţean şi local, parcuri
recreative, parcuri tematice şi/sau educaţionale, precum şi lucrări şi/sau construcţii hidrotehnice
şi de piscicultură;
f) explorare a următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale,
minereuri; explorarea, exploatarea şi transportul resurselor de petrol şi gaze naturale, precum şi
instalarea, repararea, întreţinerea, dezafectarea reţelelor de transport sau distribuţie petrol, gaze
naturale sau energie electrică.
Amplasarea obiectivelor prevăzute la lit. c) se face cu respectarea următoarelor condiţii, care
trebuie îndeplinite cumulativ:
a) construcţia şi terenul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiaşi persoane;
169
b) suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier,
incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 250 m2 în cazul proprietăţilor
forestiere mai mari de 5 ha şi de maximum 5% din suprafaţa proprietăţii forestiere, dar nu mai
mare de 200 m2, dacă suprafaţa proprietăţii forestiere este mai mică de 5 ha.
Compensarea prevăzută la alin. (1) se realizează fizic cu un teren care are de 5 ori valoarea
terenului care se scoate definitiv din fondul forestier naţional, iar suprafaţa terenului dat în
compensare nu poate fi mai mică decât de 3 ori suprafaţa terenului care face obiectul scoaterii
din fondul forestier naţional. La realizarea obiectivelor prevăzute la lit. e), al căror beneficiar este
o unitate administrativ-teritorială sau o instituţie publică, compensarea se realizează cu un teren
ale cărui suprafaţă şi valoare sunt cel puţin egale cu suprafaţa şi valoarea terenului care face
obiectul scoaterii definitive.
Prin excepţie, pentru suprafeţele mai mici de 50 m2, beneficiarul scoaterii definitive poate să
nu ofere teren în compensare, situaţie în care trebuie să plătească, anticipat aprobării, o sumă de
5 ori mai mare decât valoarea terenului care face obiectul scoaterii, sumă care se virează la
fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, situaţie în care nu achită cheltuielile
de instalare şi întreţinere a vegetaţiei forestiere până la realizarea stării de masiv.
Terenurile cu care se realizează compensarea trebuie să fie numai din afara fondului forestier
naţional, dar limitrofe acestuia, apte de a fi împădurite. În situaţia în care suprafaţa minimă a
unui teren cu care se realizează compensarea este mai mare de 20 ha, acesta poate să nu fie
limitrof fondului forestier, dar trebuie să fie compact. Nu se poate realiza compensarea cu
terenuri degradate, neproductive din punct de vedere silvic sau cu terenuri situate în zonele de
stepă, alpină şi subalpină.
Pentru terenurile cu care se realizează compensarea sunt obligatorii înscrierea în
amenajamentele silvice şi asigurarea administrării sau serviciilor silvice în termen de 30 de zile
de la data aprobării scoaterii definitive din fondul forestier, precum şi împădurirea în maximum
două sezoane de vegetaţie.
În judeţele în care suprafaţa fondului forestier este sub 30% din suprafaţa judeţului,
compensarea se realizează numai cu terenuri din cadrul aceluiaşi judeţ.
Terenurile pentru care a fost emisă aprobarea de scoatere definitivă din fondul forestier
naţional şi terenurile preluate în compensare dobândesc situaţia juridică a terenurilor pe care le
înlocuiesc şi se înscriu în cartea funciară în baza actului de aprobare şi a procesului-verbal de
predare-primire, încheiat între părţi, în condiţiile legii.
Elementul material al infracţiunii descrise de art. 106 alin. (2) constă în acţiunea de
schimbare a destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul
forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier naţional, dacă schimbarea destinaţiei se
produce în termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în pierderea unei suprafeţe din fondul forestier naţional [în cazul
infracţiunii prevăzute de alin. (1)] sau în modificarea destinaţiei obiectivului înainte de expirarea
unui termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier naţional [în cazul infracţiunii
prevăzute de alin. (2)].
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în
sensul că acea modificare să aibă drept cauză acţiunea făptuitorului.
170
Să ne reamintim...
Elementul material al infracţiunii este constituit de reducerea suprafeţei
fondului forestier naţional fără respectarea dispozițiilor legale [alin.(1)],
respectiv schimbarea destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea
de scoatere din fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier
naţional, dacă schimbarea destinaţiei se produce în termen de 5 ani de la
aprobarea scoaterii din fondul forestier [alin.(2)].
5.1.6. Sancţionarea
Infracţiunile prevăzute de art. 106 alin. (1) şi (2) se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un
an sau cu amendă.
Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze terenul forestier de orice
construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.
Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului faptelor, de către ocolul
silvic care realizează serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe amplasamentul
care face obiectul infracţiunii.
5.2. Infracţiunea prevăzută la art. 107 din Codul silvic - tăierea sau scoaterea din
rădăcini, fără drept, a vegetaţiei forestiere
(11) Tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent
de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după
cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă, dacă valoarea
prejudiciului produs este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
b) cu închisoare de la un an la 3 ani, dacă valoarea prejudiciului produs
171
este cuprinsă între limita prevăzută la lit. a) și de cel mult 20 de ori mai mare
decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
constatării faptei;
c) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este
de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) și (11) se
majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârșite în
următoarele împrejurări:
(3) Tentativa se pedepseşte.
(4) Prejudiciile inevitabile constatate de către personalul silvic abilitat, ca
urmare a activităților autorizate de exploatare a lemnului, nu constituie
infracțiuni, cu condiția ca operatorul economic care exploatează să depună la
ocolul silvic o solicitare scrisă în care să specifice volumul prejudiciat.”
172
prin raportare la prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării
faptei).
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată constă în schimbarea situaţiei de fapt a masei lemnoase ce formează
obiectul protecţiei penale, în sensul că aceasta se află în stare tăiată, ruptă, distrusă, degradată sau
scoasă din rădăcini.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în
sensul că tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea sau scoaterea din rădăcini să fi fost produse de
acte ale unei persoane, iar nu din cauze care exced controlului omului (cutremur, trăsnete, boli,
distrugeri sau vătămări produse de animale etc.).
173
prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
d) ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau
lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea
prejudiciului produs este de cel puțin 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei;
e) tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate,
dacă valoarea prejudiciului produs este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
f) tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate,
dacă valoarea prejudiciului produs este cuprinsă între limita prevăzută la lit. e) și de cel mult 20
de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
constatării faptei;
g) tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate,
dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
5.2.6. Sancţionarea
În forma tip, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,
puieți sau lăstari din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, constituie
infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de
cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data
comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs nu
depășește limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de
un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depășește limita prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de
ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii
faptei;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 50 de ori
mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii
faptei.
Varianta agravată - tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de
forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este
de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării
faptei;
b) cu închisoare de la un an la 3 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este cuprinsă între
limita prevăzută la lit. a) și de cel mult 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub
de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
c) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 20 de ori
mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării
faptei.
174
Limitele speciale ale pedepselor menționate se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele
au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.
Potrivit alin.(4), prejudiciile inevitabile constatate de către personalul silvic abilitat, ca urmare
a activităților autorizate de exploatare a lemnului, nu constituie infracțiuni, cu condiția ca
operatorul economic care exploatează să depună la ocolul silvic o solicitare scrisă în care să
specifice volumul prejudiciat.
5.3. Infracţiunea prevăzută la art. 1071 din Codul silvic – folosirea nelegală a
dispozitivelor de marcat
Potrivit dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 46/2008, „Arborii destinaţi tăierii se inventariază şi,
după caz, în funcţie de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către
personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice.13”
NOTĂ:
Deoarece infracțiunea cuprinsă la alin.(2) se constituie într-o normă incompletă de
realizare a incriminării falsificării de instrumente oficiale, prin realizarea unei trimiteri la
prevederile Codului penal, pentru analiza infracțiunii de falsificare de instrumente oficiale
facem trimitere la analiza realizată cu prilejul studiului disciplinei Drept penal – Partea
specială.
5.4. Infracţiunea prevăzută la art. 108 din Codul silvic - păşunatul nelegal în suprafeţe
împădurite
13
Forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare a arborilor sau a unor
loturi de arbori au fost stabilite prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1346/2011 pentru aprobarea
Regulamentului privind forma şi modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum şi modul de marcare
a arborilor sau a unor loturi de arbori, publicat în Monitorul Oficial nr. 346 din 18 mai 2011, cu modificările și
completările ulterioare.
175
„Art. 108 - (1) Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care
acesta este interzis constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum
urmează:
a) cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă valoarea
prejudiciului este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea
prejudiciului este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei;
c) cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea
prejudiciului este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează
cu jumătate, în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele
împrejurări:
a) în timpul nopţii;
b) în fondul forestier naţional situat în arii naturale protejate de interes
naţional.”
176
Conform art. 53 din Codul silvic, păşunatul este interzis în fondul forestier, în perdelele
forestiere de protecţie şi în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate sau în alunecare.
Prin excepţie de la prevederile de mai sus, în caz de forţă majoră, autoritatea publică centrală
care răspunde de silvicultură sau unităţile teritoriale de specialitate ale acesteia, după caz, pot
aproba păşunatul în fondul forestier, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) se desfăşoară pe durată limitată;
b) se practică doar în anumite perimetre ale pădurii;
c) solicitările de aprobare aparţin autorităţilor publice locale;
d) s-a obţinut acordul proprietarului;
e) este solicitat în cazuri temeinic justificate.
Nu poate fi aprobat păşunatul în arboretele în curs de regenerare, în plantaţiile şi regenerările
tinere, precum şi în pădurile care îndeplinesc funcţii speciale de protecţie.
Trecerea animalelor domestice prin pădure spre zonele de păşunat, adăpat şi adăpostire se
aprobă de ocolul silvic, cu acordul proprietarului pădurii, pe trasee delimitate şi în perioade
precizate; pentru pădurile proprietate publică a statului, aprobarea se dă de către administrator.
Se interzice, de asemenea, trecerea animalelor domestice prin pădure în arboretele în curs de
regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, în ariile naturale protejate de interes naţional, în
perimetrele de ameliorare, precum şi în perdelele forestiere de protecţie.
Cu aprobarea ocolului silvic, se permite amplasarea în mod gratuit a stupilor de albine în
fondul forestier proprietate publică a statului, pe perioada pastoralului.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată a infracţiunii constă în producerea unei pagube în valoare de peste 5 ori
mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în
sensul că paguba survenită are drept cauză acţiunea făptuitorului.
5.4.6. Sancţionarea
Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis constituie
infracţiune silvică şi se sancţionează după cum urmează:
177
a) cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel
puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data
comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel
puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la
data comiterii faptei;
c) cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel
puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la
data comiterii faptei.
Limitele speciale ale acestor pedepse se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele au
fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) în timpul nopţii;
b) în fondul forestier naţional situat în arii naturale protejate de interes naţional.
5.5. Infracţiunea prevăzută la art. 109 din Codul silvic - furtul din fondul forestier
178
c) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este
de cel puțin 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) și (11) se
majorează cu jumătate în cazul în care faptele au fost săvârșite în
următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori
paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.”
179
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte
condiţiile generale, iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesat în
ocrotirea fondului forestier naţional.
Subiect pasiv secundar este proprietarul sau deţinătorul legitim al bunului ce formează
obiectul material al infracţiunii. Dacă posesorul bunului însuşit nu coincide cu proprietarul
bunului, în cauză vor exista două persoane vătămate.
Pentru existenţa infracţiunii analizate, fapta trebuie să se săvârşească pe un teren supus
protecţiei silvice. În funcţie de locul săvârşirii faptei se determină încadrarea furtului (furt simplu
sau calificat – conform art. 208 ori 209 din Codul penal, respectiv furt prevăzut de art. 109 din
Codul silvic). Astfel, dacă fapta de sustragere este săvârşită în alte locuri decât cele stabilite de
norma specială, încadrarea se va face potrivit dreptului comun (art. 228 sau 229 din Codul penal
– Legea nr. 286/2009, după caz).
180
Practică judiciară:
Cu privire la interpretarea conţinutului normei de incriminare a art. 109
din Codul silvic în situaţia în care valoarea pagubei este sub pragul prevăzut
de lege, jurisprudenţa este în sensul ultimului punct de vedere menționat, dar
există soluţii diferite în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii penale
în cazul creşterii preţului mediu al metrului cub de masă lemnoasă după
săvârşirea faptei.
Într-o primă orientare, instanţele sesizate cu judecarea unor fapte săvârşite
înainte de majorarea preţului mediu al metrului cub de masă lemnoasă pe
picior au dispus achitarea persoanelor trimise în judecată, în baza art. 11 pct.
2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968 [în
prezent, art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de
procedură penală – Legea nr. 135/2010]. În motivare, instanţele au
considerat că, dată fiind majorarea preţului mediu al metrului cub de masă
lemnoasă pe picior, valoarea pagubei nu mai depăşeşte de 5 ori preţul, iar
faptele constituie contravenţii la regimul silvic.
Într-o altă orientare, alte instanţe au pronunţat soluţii de condamnare, cu
motivarea că preţul mediu nu poate fi considerat element constitutiv al
infracţiunii, ci doar un criteriu pentru determinarea pagubei, în funcţie de care
depinde incriminarea, iar incidenţa sa este raportată la momentul consumării
faptei. S-a considerat că nu este posibilă dezincriminarea unor infracţiuni
numai prin efectul actualizărilor de preţuri făcute de ministrul de resort,
întrucât acest fapt ar fi contrar dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie şi
art. 1 din Codul penal – Legea nr. 286/2009.
Cu privire la acelaşi aspect, unele instanţe au dispus achitarea inculpaţilor,
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură
penală din 1968 [în prezent, art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit.
b) din Codul de procedură penală – Legea nr. 135/2010], motivându-se că
valoarea pagubei face parte din latura obiectivă a infracţiunii, iar în condiţiile
în care nu este realizată această cerinţă, faptei îi lipseşte unul dintre
elementele constitutive ale infracţiunii.
Având în vedere aceste controverse, procurorul general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a promovat recurs în interesul
legii, apreciind că soluţia legală este aceea a achitării inculpaţilor, în temeiul
art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală din
1968 [în prezent, art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din
Codul de procedură penală – Legea nr. 135/2010]. În motivarea opiniei s-a
arătat că preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este un
element care se regăseşte în conţinutul constitutiv al unor infracţiuni
reglementate în actele normative privind fondul forestier.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Secţii Unite, a decis că soluţia legală
este aceea a achitării inculpaţilor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.
10 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968 [în prezent, art. 396 alin.
(5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală – Legea
nr. 135/2010].
181
Având în vedere recentele modificări legislative (din septembrie 2020, prin Legea nr.
197/2020), discuția privind încadrarea juridică a faptelor vizează numai faptele prevăzute la alin.
(1), respectiv furtul de puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri,
perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de
împădurire.
În schimb, varianta agravată - furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de
arbori care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din
terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din
afara fondului forestier național, precum și al oricăror alte produse specifice ale fondului
forestier național este sancționată indiferent de valoarea prejudiciului (adică și în ipotezele în
care valoarea prejudiciului produs este de până la 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior la data constatării faptei).
O altă problemă controversată este cea referitoare la aplicarea unor dispoziţii cuprinse în
Codul penal în cazul săvârşirii unui furt prin violenţă sau ameninţare. Într-o opinie, se consideră
că, întrucât existenţa tâlhăriei este esenţialmente legată de fapta de furt, este evident că fapta
incriminată prin art. 109 din Codul silvic este susceptibilă, în măsura în care sunt îndeplinite
condiţiile de violenţă sau ameninţare cerute de art. 233-234 din Codul penal – Legea nr.
286/2009, să fie convertită în infracţiunea de tâlhărie.
În opinia contrară, se arată că, deoarece legiuitorul a înţeles să reunească în aceeaşi
infracţiune două fapte distincte, şi anume lovirea sau ameninţarea şi furtul, nu orice infracţiune
dintr-o lege specială care are în conţinutul său constitutiv un bun patrimonial, poate fi înglobată
în conţinutul infracţiunii de tâlhărie. Prin urmare, se consideră că faptele persoanelor care
folosesc violenţa sau ameninţarea pentru a sustrage arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier
naţional, sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră constituie infracţiunea de lovire sau alte
violenţe (ori ultraj după caz) şi infracţiunea prevăzută de art. 109 din Codul silvic săvârşite în
concurs real.
B. Urmarea imediată
Urmarea imediată a infracţiunii de furt de material lemnos constă în schimbarea poziţiei
faptice a bunului sustras, respectiv trecerea acestuia în sfera de putere (în stăpânirea de fapt) a
făptuitorului. Odată ajuns bunul în posesia subiectului activ fapta s-a consumat şi nu are
relevanţă cât timp durează starea de stăpânire a obiectului furat.
C. Legătura de cauzalitate
Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, dar
stabilirea acesteia nu ridică probleme practice.
182
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se execută integral acţiunea de
sustragere, cu alte cuvinte în clipa în care făptuitorul a ajuns în stăpânirea bunului (animus
domini), indiferent cât a durat această situaţie de fapt.
Dacă făptuitorul a pătruns în perimetrul forestier (pădure, teren etc.), dar nu a reuşit să
sustragă bunurile vizate, nerealizându-se această acţiune (sustragerea), fapta rămâne în stare de
tentativă.
5.5.6. Sancţionarea
Furtul de puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele
forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire se
pedepseşte după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras
este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta a fost săvârşită de cel puţin
două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depăşeşte valoarea
prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel
puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depăşeşte de 50 de
ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiaţi ori
scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost
ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier
naţional, precum şi al oricăror alte produse specifice ale fondului forestier naţional se pedepseşte
după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este
de până la 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării
faptei;
b) cu închisoare de la un an la 3 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este cuprinsă între
limita prevăzută la lit. a) şi de cel mult 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub
de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;
c) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori
mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării
faptei.
Limitele speciale ale pedepselor menționate se majorează cu jumătate în cazul în care faptele
au fost săvârşite:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.
183
Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia
unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Codul silvic.
..................................................................................................................................
..................................................................................................................................
5.6. Infracţiunea prevăzută la art. 110 din Codul silvic - nerespectarea obligaţiei
prevăzute la art. 30 alin. (1)
184
5.6.4. Elementul subiectiv
Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă) ori din
culpă, de asemenea, în cele două modalităţi (culpă simplă şi culpă cu prevedere).
Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul
activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.
5.6.6. Sancţionarea
Fapta se pedepseşte cu amendă.
Practică judiciară:
De menționat că anterior modificării conținutului art. 116, preţul mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior era stabilit anual, prin ordin al
conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Cu privire la această modalitate de stabilire a preţului mediu, în practică s-a
pus problema neconstituţionalităţii prevederilor art. 107 - 109, cu argumentul
că nu sunt întrunite toate condiţiile de previzibilitate şi accesibilitate. Faţă de
aceste susţineri, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1593/2010, a statuat
următoarele: Este adevărat că preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior este stabilit, în baza art. 123 din Codul silvic, prin ordin
al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură,
dar această determinare se face în baza unei împuterniciri date prin lege
organică, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, iar evaluarea
pagubelor are la bază criterii stabilite de lege (anexa nr. 1 la Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare
a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, în
cazul în care prejudiciul este produs prin fapte care, potrivit legii, constituie
contravenţii sau infracţiuni). Aşadar, determinarea preţului mediu al unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior se realizează în baza unor criterii
obiective şi legale, cu înlăturarea oricăror elemente subiective sau
discreţionare ce ar putea duce la încălcarea principiului legalităţii
incriminării. Chiar dacă valoarea acestui preţ oscilează de la an la an,
limitele minime şi maxime (de exemplu, de 5 până la 20 de ori inclusiv mai
185
mare) care sunt determinante în stabilirea pedepselor vor fi aceleaşi. Altfel
spus, existenţa infracţiunilor silvice este condiţionată nu de valoarea, ci de
volumul masei lemnoase extrase. În felul acesta se dă satisfacţie deplină
principiului legalităţii incriminării şi se elimină arbitrarul în calificarea
juridică a infracţiunilor silvice.
În orice caz, apreciem că varianta actuală a legii, care permite stabilirea
prin hotărâre a Guvernului a prețului mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior oferă o mai bună previzibilitate și accesibilitate a
prevederilor legale cu incidență în materia dreptului penal.
186
§6. Rezumat
§8. Bibliografie
Obligatorie
1. Codul silvic – Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările
ulterioare;
14
Răspunsurilea teste se regăsesc în cuprinsul secțiunii „Răspunsuri la testele de evaluare”, p. 189.
187
2. M.-A. Hotca (coord.), M. Gorunescu, N. Neagu, D. G. Pop, A. Sitaru, R.
F. Geamănu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, ed.
5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019, pag. 403-428.
Facultativă
1. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările
ulterioare;
2. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi
completările ulterioare;
3. Codul penal din 1968;
4. Codul de procedură penală din 1968;
5. Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor
silvice, cu modificările şi completările ulterioare;
6. C. Vlad, C. Ene, Infracţiunile silvice. Teorie şi practică judiciară, C.H.
Beck, Bucureşti, 2006, pag. 89 – 809;
7. R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2011, pag. 262 - 301.
188
Răspunsuri la testele de evaluare a cunoştinţelor tip grilă
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – c)
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – c)
Grila nr. 3 – c)
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – b)
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – b)
Grila nr. 1 – a)
Grila nr. 2 – a), b)
Grila nr. 1 – c)
Grila nr. 2 – a)
Grila nr. 1 – c)
Grila nr. 2 – c)
189
Bibliografie generală
I. Legislaţie
190
• Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicat;
• Hotărârea Guvernului nr. 1599/2008 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;
• Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare;
• Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările
ulterioare;
• Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu
modificările şi completările ulterioare;
• Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea
ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, cu modificările şi
completările ulterioare;
• Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea
mediului, republicată;
• Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată;
• Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi
completările ulterioare;
• Regulamentul (CE) NR. 1272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16
decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de
modificare şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 1907/2006;
• Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din
1995.
191
• D. Richard, J.-L. Senon, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe, Ed.
Ştiinţelor Medicale şi Editura Juridică, Bucureşti, 2005;
• G. V. Sabău, Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori. Combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri şi precursori prin mijloace de drept penal, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2010;
• A. Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române, comentate şi
adnotate cu jurisprudenţă şi doctrină, vol IX, Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
• C. Vlad, C. Ene, Infracţiunile silvice. Teorie şi practică judiciară, C.H. Beck,
Bucureşti, 2006;
• C. Vlad, C. Ene, Legislaţie cinegetică. Doctrină. Jurisprudenţă, C.H. Beck, Bucureşti,
2007;
• C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul penal al
afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
III. Jurisprudenţă
192