Sie 2023

Sisteme Informatice Economice
Cuprins
Descrierea Cursului
Organizare și Acoperire
Capitolul 1: Sistemele Informatice în era digitală

1.1 Procese de afaceri și Managementul proceselor de afaceri
1.2 Sisteme Informatice: Concepte și Definiții
1.3 Tipuri de Sisteme Informatice
1.4 Componentele Sistemelor Informatice
Capitolul 2: Infrastructura tehnologiei informatice

2.1 Computer Hardware
2.2 Computer Software
2.3 Rețele, Telecomunicații, Internet și Tehnologia Wireless
2.4 Baze de date și Depozite de date
2.5 Securitatea Sistemelor Informatice
Capitolul 3: Aplicații de afaceri integrate

3.1 Sisteme e-Business și e-Commerce
3.2 Sisteme Informatice Integrate
3.3 Dezvoltarea Afacerilor/Soluții IT
Bibliografie
5
Descrierea Cursului
În fiecare capitol, veți putea observa cum mediul economic real de afaceri utilizează tehnologii și
sisteme informatice pentru a-și crește profitabilitatea, pentru a câștiga cotă de piață mai mare, pentru
a crește serviciile adresate clienților lor și pentru a gestiona operațiunile zilnice. Cu alte cuvinte
sistemele informatice economice furnizează unul dintre fundamentele pentru dezvoltarea afacerilor.
Scopul nostru este de a prezenta tuturor specializărilor de afaceri, în special celor de licență, cum se
poate utiliza tehnologia informatică, folosindu-se de aceasta la viitorul loc de muncă și pentru a-i ajuta să-și
asigure succesul în afaceri. De asemenea atenția noastră se referă în special nu la învățarea conceptelor
teoretice ale tehnologiei informatice, cât la aplicarea acestor concept pentru a ușura procesele de afaceri. Ne
vom concentra de asemenea, pe plasarea acestor informații în contextul de afaceri, în așa fel încât studenții
vor înțelege mai ușor conceptele prezentate în capitolele următoare.
În dezvoltarea acestui curs, sursele majore de informații s-au concretizat în următoarele cărți:
Introduction to Information Systems, Third Edition, 2011, Ed. John Wiley & Sons Inc, Autori: R. Kelly Rainer
Jr. și Casey G. Cegielski, Management Information Systems, Tenth Edition, 2011, Ed. McGraw-Hill/Irwin,
Autori: James A. O’Brien și George M. Marakas, Essentials of Management Information Systems, Ninth Edition,
2011, Ed. Prentice Hall, Autori: Kenneth C. Laudon și Jane P. Laudon, Management Information Systems, Sixth
Edition, 2009, Ed. Thomson Course Technology, Autor: Effy Oz. Pentru aprofundarea conceptelor
prezentate aici, recomandăm achiziționarea acestor cărți sau edițiile acestora mai recente.
Organizare și Acoperire
Capitolul 1: Sistemele Informatice în era digitală introduce temele majore și rezolvarea

acestor problem care sunt utilizate de-a lungul cursului. O privire atentă a rolului sistemelor
informatice în cadrul proceselor de afaceri de astăzi ridică mai multe întrebări importante: Ce este
un sistem informatic? De ce sistemele informatice sunt atât de esențiale în procesele de afaceri de
astăzi? Cum se poate face ca sistemele informatice să ajute procesele de afaceri să devină mai
competitive? Ce am nevoie să cunosc despre sistemele informatice pentru a avea succes în cariera de
afaceri?
Capitolul 2: Infrastructura Tehnologiei Informatice furnizează fundamentul tehnic pentru
înțelegerea sistemelor informatice prin observarea atentă a componentelor hardware, software, de
baze de date, a tehnologiilor de rețele și telecomunicații și instrumentele și tehnicile de securitate și
control. Această parte răspunde următoarelor întrebări: Ce tehnologii și instrumente au nevoie
procesele economice de astăzi pentru a-și atinge scopul? Ce trebuie să cunosc despre aceste
tehnologii pentru a fii sigur că vor îmbunătăți performanțele firmei mele? Cum vor evolua aceste
tehnologii în viitor?
Capitolul 3: Aplicații de Afaceri Integrate studiază nucleul sistemelor informatice de
afaceri integrate ce sunt utilizate astăzi pentru a îmbunătăți sistemul operațional al afacerii,
6
cât și luarea deciziilor. Aceste aplicații includ sisteme de afaceri dintr-o întreprindere; sisteme
pentru managementul lanțului de aprovizionare, managementul relațiilor cu clienții și
managementul cunoașterii; aplicații e-Commerce; sisteme suport de decizie și sisteme suport
executive. Această parte răspunde la întrebări de tipul: Cum pot aceste aplicații integrate să
îmbunătățească performanța firmelor? Cum pot firmele să utilizeze aplicații de tip e-Commerce
pentru a-și extinde cota de piață aferentă afacerilor lor? Cum pot sistemele informatice să
îmbunătățească luarea deciziilor și să ajute companiile să fie conștiente mai bine de activele acestora?
7
Capitolul 1
Sistemele Informatice în era digitală
Rezultatele procesului de învățare

Studenții vor putea răspunde la:
➢ Cum pot sistemele informatice să transforme procesele de afaceri și care este relația acestora
cu globalizarea?
➢ De ce sunt esențiale sistemele informatice pentru dezvoltarea și gestionarea afacerilor de
astăzi?
➢ Ce este exact un sistem informatic? Cum funcționează acesta? Ce reprezintă componentele
acestei tehnologii, organizația și resursele umane?
➢ Cum pot influența sistemele informatice carierele și locurile de muncă și ce aptitudini și
cunoștințe sunt esențiale?
Conținut
1.1 Procese de afaceri și Managementul proceselor de afaceri
1.2 Sisteme Informatice: Concepte și Definiții
1.3 Tipuri de Sisteme Informatice
1.1 Procese de Afaceri și Managementul Proceselor de Afaceri
Astăzi faceți parte din generația cea mai interconectată din istorie. A fi în permanent conexiune cu
tehnologia este deja o obișnuință astăzi. Deja, zi de zi, tehnologia informatică, sub forma
dispozitivelor digitale, vă acaparează din ce în ce mai mult activitățile voastre. Din ce în ce mai mult
în ziua de azi ne întâlnim cu o multitudine de problem și grija cea mai mare pe care o avem este cum
putem să le rezolvăm mai repede. De aceea, aproape toți devenim dependenți de tot felul de
dispozitive digitale interconectate între ele într-o mare de informații prezentate într-o formă mai
mult sau mai puțin atractivă. Unii dintre specialiștii acestui nou mileniu se referă la noi ca la Homo
Conexus1. Tehnologia informatică este atât de mult înglobată în viața noastră de zi cu zi, cât și în rutina
zilnică, încât este dificil de a putea fi imaginat un student acum zeci de ani în urmă.
De fapt, în esență suntem în permanență înconjurați de dispozitive care fac parte a le unor
rețele mobile de informații, ceea ce ne face să spunem că suntem într-un continuous computing.
Această rețea este create printr-o constantă cooperare între dispozitivele digitale care le aveți asupra
voastră (de exemplu, laptop, media player și telefoane inteligente), conectate prin rețele cu fir sau
1
MIT Technology Review - http://www.technologyreview.com/featuredstory/406015/homo-conexus/
8
fără fir (wireless). Aceste dispozitive despre care vorbim se conectează funcție de cum vă deplasați
și dețin instrumente cu ajutorul cărora vă puteți conecta la Web, găsi informații, comunica și colabora
cu alți participanți ai rețelei. Această rețea vă permite să extrageți informații despre orice este virtual,
de oriunde, oricând și de a vă exprima propriile idei, de oriunde vă aflați, pe Web, cu ajutorul unui
dispozitiv mobil.
Astfel, de ce oare ar trebui să studiem despre sisteme informatice și tehnologie informatică,
când sunteți deja în ipostaza în care o utilizați deja? Răspunsul la această întrebare îl regăsiți în
momentul în care finalizați o etapă de studii și încercați să vă creați propria afacere sau încercați să
lucrați într-o firmă sau o instituție din sectorul public sau privat. În acest caz va trebui să vă regăsiți
și să aveți performanțe într-un mediu schimbat radical de către tehnologia informatică. Acest mediu
de lucru este masiv, intens, global interconectat în permanență, în timp real, într-o permanent
schimbare și plin de informații.
În acest capitol, ne interesează în primul rând procesele de afaceri și managementul
proceselor de afaceri, deoarece procesele de afaceri constituie de fapt ce firma face în fapt, iar
managementul acestora este important pentru succesul acestor procese. Cu alte cuvinte ne vom
ocupa să descoperim cum sistemele informatice ajută managementul proceselor de afaceri.
De la început trebuie făcută distincția între managementul sistemelor informatice tehnologia
informatică. În acest context vom discuta conceptele de bază ale sistemelor informatice în cadrul
organizațiilor. Managementul sistemelor informatice se ocupă cu planificarea, dezvoltarea, cât și cu
managementul și utilizarea instrumentelor tehnologiei informatice, toate astea cu scopul realizării
sarcinilor zilnice de către personalul organizației respective. Deși acești termeni au înțelesuri
diferite, deseori ei sunt folosiți ca și cum s-ar referi la același lucru. De exemplu, organizațiile se referă
la funcționalitatea lor care se ocupă cu managementul sistemelor informatice ca făcând parte din
Departamentul de Servicii Informatice sau Departamentul IT sau Departamentul Informatica. De
aceea referirea pe parcurs se poate face cu oricare dintre termini, toți făcând referire la același lucru.
După aprofundarea conceptelor de bază despre sistemele informatice, ne vom opri la mediul
de afaceri global din zilele noastre și cum organizarea afacerilor se folosește de tehnologia
informației pentru a putea supraviețui și a fi din ce în ce mai competitivă pe aceste piețe.
DEFINIȚIE
Un proces de afacere este o colecție de activități relaționate care duc la apariția unui produs nou
sau a unui serviciu de valoare într-o organizație. Un proces are intrări și ieșiri, iar activitățile sale pot
fi aproximate ca durată. Multe procese din arii funcționale strâns relaționate între ele din cadrul unei
organizații, cum este de exemplu, dezvoltarea producției, implică alte procese, cum ar fi de exemplu,
proiectarea, concepția, producția, marketing și distribuția. În cazul altor procese apare o singură arie
funcțională. Tabelul 1.1 prezintă exemple de procese de afaceri din ariile funcționale ale unei
organizații.
Procesele de afaceri ale unei organizații pot conduce la un avantaj competitiv dacă acestea
pot apela la inovație sau pot fi îndeplinite mai eficient decât competitorii organizației. În același timp
procesele de afacere pot fi și o povară în cadrul firmelor dacă împiedică responsabilitatea și eficiența.
Pentru a lua un exemplu, consideram transporturile aeriene. Acestea au descoperit o necesitate
foarte mare pentru toate liniile aeriene de a oferi tichete electronice cumpărate prin site-uri Web. În
același timp aceste site-uri poartă o mare responsabilitate privind acuratețea datelor pe care le
poartă privind cursele și prețurile. Un site cu o informație eronată va produce mai multe pagube
organizației respective decât să îmbunătățească activitatea.
9
În cadrul proceselor de afaceri putem întâlni măsuri semnificative care să facă diferența,
funcție de competitivitate între diferitele organizații. Aceste măsuri, după cum urmează pot fi:
• Satisfacția clientului: rezultat al optimizării și alinierii proceselor de afacere pentru a
satisface necesitățile, nevoile și dorințele.
• Reducerea costurilor: rezultat al optimizării proceselor operaționale și de aprovizionare .
• Durata de realizare: rezultat al optimizării proceselor de producție și logistică.
• Calitatea: rezultat al optimizării proceselor de proiectare, dezvoltare și producție .
• Diversitatea: rezultat al optimizării proceselor de inovație și marketing.
• Productivitatea: rezultat al optimizării tuturor proceselor de afaceri din cadrul organizației
respective.
TABELUL 1.1 Exemple de procese de afacere
Procese de afaceri din cadrul Contabilității • Ambalare, depozitare și distribuție
• Conturi de plăți • Proceduri de inventariere
• Conturi de încasări • Proceduri de achiziții
• Reconcilierea conturilor bancare • Controlul calității bunurilor finalizate
• Chitanțe de plată • Recepția, inspecția și depozitarea materialelor și materiilor
• Facturi de plată • Termeni de transport auto sau naval
• Închiderea registrului de casă Procese de afaceri din cadrul Resurselor Umane
Procese de afaceri din cadrul Financiar • Politici de angajare a personalului
• Întocmirea dosarului de credit bancar • Orientarea angajaților
• Previziuni de afaceri • Fișiere de gestionare a înregistrărilor angajaților
• Aprobarea creditului client și termenii de creditare • Beneficii de sănătate
• Evaluarea impozitului pe proprietate • Plata avansului și a lichidării lunare
• Tranzacții de acțiuni • Ajustarea salariilor și plata beneficiilor
• Raportul financiar de cash flow • Demisii și concedieri
Procese de afaceri din cadrul Marketing • Reguli și standarde la locul de muncă
• Urmărirea clienților post vânzare • Siguranța la locul de muncă
• Drepturi de autor și mărci comerciale Procese de afaceri din cadrul Mg. Sistemelor Informatice
• Urmărirea satisfacției clienților • Programe de control antivirus
• Contracte de service cu clienții • Raportarea incidentelor de securitate ale calculatoarelor
• Manipularea plângerilor clienților • Instruirea personalului și a utilizatorilor
• Reprimirea produselor refuzate de clienți • Proceduri de recuperare a datelor în caz de dezastru
• Recepționarea comenzilor de vânzare • Politici de poștă electronică
• Instruirea personalului din vânzări • Politici de utilizare a internetului
• Polițe de service și garanție • Întreținere, mentenanță și avarie
Procese de afaceri din cadrul Producției • Standardele utilizatorilor pe stațiile de lucru
• Bonuri de consum • Utilizarea aplicațiilor personale
• Schimbarea comenzilor de producție
Pentru a putea deveni mai competitive pe piața globală afacerile americane trebuie să-și
schimbe radical procesele de afaceri în privința scăderii costurilor de producție și operare și a
creșterii calității produselor 2. Tehnologia informatică va trebui să permită aceste modificări în
viitorul apropiat. Această reproiectare radicală, denumită reingineria (remodelarea) proceselor de
afaceri, este o abordare care îmbunătățește eficiența și eficacitatea proceselor de afaceri ale
organizației. Mai departe ne vom referi ca termen la Business Process Re-engineering (BPR).
Punctul cheie al acestei operațiuni este de a examina întreprinderea dintr-o perspectivă neutră și să
determine cum se pot reconstrui aceste procese de afaceri într-un mod optim pentru a îmbunătăți
funcționalitățile acestora.
Deși unele întreprinderi au implementat cu succes BPR, pentru multe organizații acesta
reproiectare radicală a fost prea grea, prea radicală și prea cuprinzătoare. Impactul asupra
angajaților, mijloacelor tehnice, investițiilor existente în sistemele de informații și chiar asupra
2
Reengineering the Corporation, Michael Hammer and James Champy, HarpersCollins Publishers Inc., New York, 2001
10
culturii organizaționale, a fost copleșitor. În ciuda multor eșecuri în punerea în aplicare a BPR, totuși,
procesul a reușit să convingă organizațiile să își proiecteze activitatea în jurul procesului de afaceri,
mai degrabă decât a sarcinilor. Ca rezultat, abordarea mai puțin radicală, mai puțin perturbatoare și
mai mult incrementală, a fost dezvoltat Managementul Proceselor de Afaceri, Business Process
Management (BPM).
Într-o mare măsură, performanța unei organizații depinde de cât de bine se gestionează
procesele de afaceri. Ca rezultat, organizațiile îmbrățișează BPM, tehnica de management care
include metode și instrumente pentru a sprijini proiectarea, analiza, implementarea, managementul
și optimizarea proceselor de afaceri.
Inițial, BPM ajută companiile la îmbunătățirea profitabilității prin reducerea costurilor și

creșterea veniturilor. În timp, BPM poate crea un avantaj competitiv prin îmbunătățirea flexibilității
11
organizatorice. Pentru multe companii, BPM poate oferi beneficii de cost și de creștere a satisfacției
clienților.
În ultimii ani, apare proeminentă o nouă noțiune care să eficientizeze din ce în ce mai mult
procesele de afaceri din cadrul unei companii. RPA – Robotic Process Automation, este
reprezentată de implementarea unei tehnologii noi, care presupune posibilitatea ca angajații unei
organizații să poată configura programe informatice sau chiar “roboți”, care să capteze date,
procesări de tranzacții, manipulări de date, declanșări de decizii sau chiar interacțiuni cu alte sisteme
digitale. Aceste tehnologii se pot aplica în cazul unor procese repetitive, în scopul reducerii de bani
și timp, creșterii capacității de lucru prin introducerea unor software-uri de automatizare a
proceselor de afaceri. Acest lucru îl vom dezbate mai pe larg în Capitolul 2.
1.2 Sisteme informatice: Concepte și Definiții
S-a spus că scopul sistemelor informatice este de a da informația corectă persoanei potrivite la
momentul potrivit în măsura potrivită și în formatul corect. Deoarece sistemele de informatice sunt
destinate să furnizeze informații utile, vom începe prin definirea informației și a doi termeni strâns
legați de aceasta, date și cunoștințe.
Date, informații și cunoștințe

Unul din scopurile principale ale sistemelor informatice este de a prelucra economic datele în
informații și cunoștințe. Să aruncăm o privire mai atentă la aceste concepte.
Datele se referă la o descriere elementară a lucrurilor, evenimentelor, activităților și
tranzacțiilor care sunt înregistrate, clasificate, și stocate, dar nu sunt organizate pentru a avea o
semnificație specifică. Datele pot fi numere, litere, cifre, sunete sau imagini. Exemple de date sunt o
nota a unui student dintr-o clasă și numărul de ore lucrate de un angajat într-o săptămână.
Informațiile se referă la datele care au fost organizate astfel încât au semnificație și valoare
pentru destinatar. De exemplu, media notelor este o dată, dar numele unui student împreună cu
media notelor este o informație. Destinatarul interpretează sensul și trage concluziile și implicațiile
informațiilor.
Cunoștințele sunt formate de date și/sau informații care au fost organizate și prelucrate
pentru a transmite înțelegere, experiență, acumulare de învățare și expertiză, care se aplică la o
problemă de afaceri curentă. De exemplu, o companie care recrutează din școala la care înveți a observat de-a lungul
timpului că elevii cu o medie peste 8 au avut cel mai mare succes în programul său de management. Bazându-se pe
experiența sa, compania poate decide să intervieveze numai acei studenți cu media peste 8.
Acum, că avem o viziune mai clară asupra a ceea ce este informația și cum poate fi organizată
pentru a transmite cunoștințe, ne concentrăm atenția asupra modurilor cum organizațiile
organizează și utilizează informația. Pentru aceasta trebuie să privim îndeaproape la arhitectura
tehnologiei informației unei organizații și la infrastructura acesteia. Aceste concepte stau la baza
tuturor sistemelor informatice din cadrul unei organizații.
Arhitectura tehnologiei informației

Arhitectura tehnologiei informatice (IT) a unei organizații este o hartă de nivel înalt sau planul
componentelor informatice dintr-o organizație. Este un ghid pentru operațiile curente și un model
pentru direcțiile viitoare. Arhitectura integrează întreaga nevoie de informații de afaceri ale
12
organizației, infrastructura IT și toate aplicațiile. Arhitectura IT este analog cu arhitectura unei case.
Un plan arhitectural descrie modul în care casa va fi construită, inclusiv modul în care sunt integrate
diversele componente, cum ar fi sisteme de instalații sanitare și electrice. În mod similar, arhitectura
IT arată modul în care toate aspectele legate de tehnologia informației în cadrul unei organizații se
potrivesc împreună (a se vedea figura 1.1).
Infrastructura tehnologiei informatice

O infrastructură a tehnologiei informației constă în facilități fizice, componente IT, servicii IT şi
personal IT care susține întreaga organizație (vezi fig. 1.2). Începând din partea de jos a figurii 1.2
vom vedea că componentele IT sunt hardware-ul, software-ul și tehnologia comunicațiilor care
furnizează baza pentru toate sistemele informatice ale unei organizații. Pe măsură ce urcăm spre
vârful piramidei, vom vedea ca personalul IT este cel ce folosește componentele IT pentru a produce
servicii IT care includ managementul datelor, dezvoltarea sistemelor, precum şi probleme de
securitate.
FIGURA 1.1 Arhitectura unei agenții de turism online.

Infrastructura unei organizații IT ar trebui să nu se confunde cu platforma sa. Așa cum se
poate observa în figura 1.2, platforma unei firme este alcătuită doar din componentele sala IT. Așadar,
o platformă este o parte dintr-o infrastructură IT.
13
FIGURA 1.2 Componentele unei organizații IT, platformă, servicii IT și infrastructura IT

Sistemele informatice au devenit la fel de integrate în afacerile de zi cu zi ca și contabilitatea
financiară, managementul informațional, comerțul, managementul resurselor umane sau oricare altă
funcție importantă.
Sistemele și tehnologiile informatice sunt componente vitale ale unei afaceri de succes, unii
ar spune că sunt necesități de afaceri. Astfel constituie un domeniu de studiu esențial în
managementul și administrarea afacerilor, din acest motiv majoritatea afacerilor majore includ un
curs cu privire la sistemele informatice. Din moment ce intenția ta este de a deveni un manager,
antreprenor sau a avea o afacere profesională, este foarte important să ai o cunoștință de bază despre
sistemele informatice în vederea înțelegerii oricărei zone funcționale în afaceri.
Tehnologia informatică, inclusiv sistemele informatice bazate pe internet, joacă un rol foarte
important în afaceri. Tehnologia informatică poate ajuta toate tipurile de afaceri prin îmbunătățirea
eficienței și eficacității proceselor sale, în luarea de decizii, în colaborările dintre grupurile de lucru,
fapt ce consolidează pozițiile lor competitive pe piață, aceasta aflându-se într-o continuă schimbare.
Acest beneficiu are loc, indiferent dacă tehnologia informatică este utilizată pentru a sprijini
echipele de dezvoltare a produselor, a proceselor de asistență pentru clienți, tranzacții de comerț
electronic sau orice altă activitate a afacerii. Tehnologiile informatice și sistemele sunt, pur și simplu,
un ingredient esențial pentru succesul afacerii în mediul dinamic din ziua de azi.
DEFINIŢIE
Dacă ar fi să înțelegem sistemele informatice și funcțiile lor, mai întâi trebuie să ne însușim ceea ce
înseamnă un sistem. În forma sa cea mai simplă, un sistem este un set de componente corelate, cu o
limită clar definită, care lucrează împreună pentru a dobândi un set comun de obiective. Folosindu-
ne de această definiție, devine ușor să observi că, virtual, tot ceea ce tu gândești este un sistem, și un
sistem poate fi constituit din mai multe sisteme sau poate fi o parte dintr-un sistem mai mare.
14
DEFINIŢIE
Un sistem informatic poate fi oricare combinație organizată de persoane, hardware, software, rețele
de comunicație, resurse de date, politici și proceduri care memorează, regăsesc, transformă și
diseminează informațiile într-o organizație. Oamenii se bazează pe sisteme informatice moderne să
comunice unii cu alții folosind o varietate de componente fizice (hardware), instrucțiuni și
proceduri de procesare a informației (software), canale de comunicație (rețele) și date stocate
(resurse de date). Chiar si în ziua de azi noi ne folosim în mod regulat de sisteme informaționale
care nu au nici o legătură cu calculatorul. Considerați următoarele ca și exemple de sisteme
informaționale:
• Semnalele de fum pentru comunicație au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri și
pot explica descoperirea de către om a focului. Fumul transmitea informații valoroase către alte
persoane care se aflau prea departe ca să poată auzi sau vedea transmițătorul.
• Cataloagele de carte dintr-o bibliotecă sunt făcute sa înmagazineze date despre cărți într-
o manieră ordonată care permite cititorilor să localizeze o anumită carte după titlul său, numele
autorului, subiect, sau o mulțime de alte abordări.
• Casa de marcat de la restaurantul sau fast-food-ul favorit este o parte a unui sistem
informatic mare care marchează produsul vândut, ora la care a fost vândut, nivelul de inventar, suma
de bani din sertarul cu bani; contribuie, de asemenea, la analiza vânzărilor de produse în orice
combinație a oricărei locații din întreaga lume.
• Un registru în care se ține contabilitatea care se folosea înainte de sistemele informatice
contabile este un exemplu emblematic de sistem informatic. În afaceri este folosit acest gen de sistem
de secole pentru a înregistra tranzacțiile zilnice și să se țină evidența balanțelor în diversele afaceri
și conturilor clienților.
Deși sunt nenumărate exemple de aplicații software, există 3 motive fundamentale pentru
toate aplicațiile în afaceri ale tehnologiei informatice. Se găsesc în cele 3 roluri vitale pe care sistemele
informatice pot evolua pentru o întreprindere de afaceri:
• Susținerea proceselor de afaceri și a operațiunilor;
• Susținerea luării deciziilor de către angajați și manageri;
• Susținerea strategiilor pentru a avea un avantaj competitiv.
Susținerea proceselor de afaceri și a operațiunilor
Ca și consumator, întâlnești des sisteme informatice care susțin procesele de afaceri și
operațiunile la multele magazine de la care faci cumpărături. De exemplu, cele mai multe magazine folosesc
acum sisteme informatice computerizate în vederea ajutării angajaților să înregistreze marfa cumpărată, să țină evidența
inventarului, sa plătească angajații, să cumpere marfă nouă, să facă o evaluare asupra vânzărilor. Operațiunile dintr-un
magazin ar fi greu de întreținut fără aceste sisteme.
Susținerea luării deciziilor de către angajați și manageri.
Sistemele informatice ajută, de asemenea, managerii magazinelor și alte procese de afaceri
să ia decizii mai bune. De exemplu, ce linie de îmbrăcăminte trebuie adăugată sau retrasă sau ce tipuri de investiții
avem nevoie, acestea sunt făcute după o analiză furnizată de către un sistem informatic computerizat. Această funcție nu
numai că suportă luarea unei decizii de către managerii magazinelor dar îi și ajută să găsească metode să câștige un avantaj
față de ceilalți comercianți cu care sunt în competiție.
Susținerea strategiilor pentru a avea un avantaj competitiv.
Câștigând un avantaj strategic față de concurență acest lucru cere o aplicație inovatoare a
tehnologiei informatice. De exemplu, managementul magazinului ar putea lua o decizie de a instala chioșcuri cu touch-
screen în toate magazinele, cu link-uri către site-ul Web de e-commerce pentru cumpărături on-line. Această metodă poate
atrage noi clienți și poate construi loialitatea datorită ușurinței cu care se fac cumpărăturile favorizată de aceste sisteme
informatice. Sistemele informatice strategice pot furniza produse și servicii care pot oferi afacerii un avantaj competitiv
15
față de concurență.
Tendințe în Sistemele Informatice
Aplicațiile de business ale sistemelor de informatice s-au extins în mod semnificativ în ultimii ani.
Figura 1.3 rezumă aceste modificări. Până în 1960, rolul sistemelor informatice a fost simplu:
procesarea tranzacțiilor, menținerea recordurilor, contabilitate și alte aplicații de date electronice
procesate (EDP). Apoi, un alt rol a fost adăugat, și anume, procesarea tuturor acestor date in rapoarte
informative folositoare. Astfel a apărut conceptul de sistem informatic de management (MIS). Acest
rol nou s-a concentrat pe dezvoltarea de aplicații de afacere care au furnizat utilizatori finali de tip
managerial cu rapoarte de gestiune pre definite care furnizează managerilor acele informații de care
au nevoie în luarea deciziilor.
Până în 1970 era evident faptul că produsele informatice produse de aceste sisteme
informatice de tip managerial nu satisfăceau nevoile de luare a deciziilor, și atunci s-a născut
termenul de sisteme suport de decizie (DSS). Noul rol pentru sistemele informatice a fost de a furniza
utilizatori finali de tip managerial cu suport ad-hoc interactiv în procesul de luare a deciziilor. Acest
suport va fi adaptat la deciziile unice și la diferitele stiluri manageriale așa cum s-au confruntat cu
anumite probleme din lumea reală. În 1980 au apărut diferite noi roluri pentru sistemele informatice.
În primul rând, dezvoltarea rapidă a puterii de procesare a microcalculatoarelor, pachete de aplicații
software și rețele de telecomunicații, toate acestea au dat naștere la fenomenul utilizator final
dependent de calculator.
Utilizatorii finali își pot utiliza acum propriile resurse de calcul pentru a sprijini cerințele lor
de la locul de muncă, în loc să aștepte pentru sprijinul departamentelor centralizate corporatiste de
informații.
16
FIGURA 1.3 Rolul în creștere al aplicațiilor de afaceri în sistemele informatice.

În al doilea rând, a devenit evident faptul că managerii celor mai mari corporații nu utilizau,
în mod direct, nici rapoartele sistemelor informatice de tip managerial nici capacitățile analitice de
modelare ale sistemelor suport de decizie, şi în acest fel a luat naștere conceptul de sisteme
informatice executive (EIS). Aceste sisteme informatice au fost create ca să ofere managerilor o cale
mai ușoară de a obține informațiile de care au nevoie, atunci când aceștia au nevoie, şi adaptate în
funcție de formatele preferate.
În al treilea rând, au avut loc descoperiri în dezvoltarea și punerea în aplicare a tehnicilor
inteligenței artificiale (AI) către sistemele informatice de afaceri. Sistemele din ziua de astăzi numără:
agenți de software inteligenți care pot fi programați și se pot desfășura în interiorul unui sistem ca
să acționeze în numele proprietarului acestuia; funcții ale sistemului care se pot adapta pe baza
nevoilor imediate ale utilizatorului; aplicații de realitate virtuală; robotică avansată; prelucrarea
limbajului, și o varietate de aplicații pentru care tehnicile de inteligență avansată pot înlocui nevoile
pentru intervenția umană, în acest fel eliberând lucrători pentru sarcini mai complexe.
Sistemele expert (ES) și alte sisteme bazate pe cunoaștere, de asemenea, au dezvoltat un nou
rol pentru sistemele informatice. În ziua de azi, sistemele expert pot fi de folos ca și consultanți pentru
utilizatori furnizând sfaturi de specialitate în domenii limitate.
Un nou și important rol pentru sistemele informatice a apărut în 1980 și a continuat până în
anii 1990, și anume: conceptul de rol strategic pentru sistemele informatice, denumite uneori şi
sisteme informatice strategice (SIS). În cadrul acestui concept, tehnologia informației devine o
17
componentă integrală a procesului de afaceri, produsele și serviciile pot ajuta o companie să câștige
un avantaj competitiv pe piața mondială.
De la mijlocul până la sfârșitul anilor 1990 s-a văzut apariția revoluționară a planificării
resurselor firmelor (ERP). Această formă de organizare specifică a unui sistem de informații strategic
integrează toate aspectele unei firme, inclusiv planificarea, producția, vânzări, managementul
resurselor, relații cu clienții, de control al inventarului, urmărirea comenzilor, gestiunea financiară,
resurse umane, marketing-practic orice funcție de afaceri. Avantajul principal al acestor sisteme de
tip ERP constă în faptul că au interfață comună pentru toate funcțiile organizaționale pe calculator și
pentru strânsa integrare și partajare a datelor, necesare pentru luarea deciziilor.
De asemenea, intrăm într-o eră în care un rol important pentru sistemele informatice îl au
sistemele inteligente de afaceri (BI). Sistemele inteligente de afaceri se referă la toate aplicațiile și
tehnologiile din cadrul organizației care sunt concentrate pe adunarea și analizarea datelor și
informațiilor care pot fi folosite în luarea unor decizii strategice. Prin folosirea sistemelor inteligente
de afaceri organizațiile pot câștiga o perspectivă valoroasă asupra elementelor cheie și factorilor,
atât interni cât și externi, care afectează afacerea lor dar și competitivitatea pe piață. Sistemele
inteligente de afaceri se bazează pe măsurători și analize sofisticate pentru „a vedea în date” și pentru
a găsii relații și oportunități care pot fi transformate în profituri.
În sfârșit, dezvoltarea rapidă a Internetului, intranetului, extranetului și a altor rețele globale
interconectate din 1990 au schimbat dramatic capacitățile sistemelor informatice de afaceri de la
începutul secolului 21. Cu atât mai mult, apariția unui alt factor a fost decisivă în ceea ce privește
importanța sistemelor informatice. Întreprinderile bazate pe Internet și sistemele de tip e-business
și e-commerce au apărut ca ceva comun în cadrul operațiilor zilnice ale întreprinderilor. De acum
sistemele informatice au devenit o resursă strategică în cadrul organizațiilor moderne.
O privire atentă a figurii 1.3 sugerează că deși ne-am extins posibilitățile cu privire la
utilizarea sistemelor informatice pentru conducerea afacerilor, astăzi sistemele informatice fac
același lucru pe care îl făceau și acum 50 de ani. La fel ca atunci și acum trebuie să procesăm tranzacții,
să înregistrăm datele, să furnizăm managementului rapoarte informative utile și să furnizăm suport
pentru sistemele și procesele contabile ale organizației.
Ce s-a schimbat totuși este că astăzi avem un grad mult mai mare de integrare a funcțiilor
sistemului cu ajutorul aplicațiilor, o mai mare conectivitate de-a lungul componentelor sistemului și
posibilitatea de a realoca sarcini critice ca stocarea datelor și procesarea acestora. Cu această ocazie,
sistemele informatice din viitorul apropiat se vor focaliza pe creșterea vitezei și atingerea unei mai
mari integrări, combinată cu o mai mare flexibilitate.
1.3 Tipuri de sisteme informatice
Sisteme Informatice
Arhitectura IT și infrastructura IT furnizează fundamentul pentru toate sistemele informatice ale
organizației. Un sistem informațional colectează, procesează, stochează, analizează și diseminează
informații pentru un scop specific. Un sistem informatic este un sistem informațional care utilizează
tehnologia digitală pentru a realiza câteva sau toate scopurile propuse. În ziua de azi majoritatea
sistemelor informaționale sunt computerizate, dar nu toate. Din această cauză termenul de sistem
informațional este de obicei utilizat sinonim cu sistem informatic. Componentele de bază ale
18
sistemelor informatice sunt cele care urmează:
FIGURA 1.4 Tehnologia informatică în cadrul unei organizații.

• Hardware este reprezentat de un dispozitiv ca procesor, monitor, tastatură sau imprimantă.
Toate aceste dispozitive acceptă date și informații, le procesează și le afișează.
• Software este reprezentat de un program sau o colecție de programe care permite
componentei hardware să proceseze datele.
• O bază de date este o colecție de fișiere relaționate sau tabele care conțin date.
• O rețea este un sistem conectat (prin cablu sau fără cablu) care permite diferitelor computere
să partajeze resurse.
• Proceduri ce reprezintă un set de instrucțiuni despre cum se pot combina componentele de
mai sus pentru a procesa informații și a genera ieșirile dorite.
• Resursa umană este formată din acei indivizi care utilizează componentele hardware și
software, utilizează ieșirile sau relaționează cu ele.
Sistemele informatice au multe aplicații, și anume:
• Execută calcule numerice la viteză și volum mare
• Furnizează comunicații exacte, rapide și colaborează cu și în cadrul organizațiilor
• Salvează volume mari de informații într-un spațiu mic și ușor de accesat
• Permit acces rapid și ieftin la volume mari de informații pe tot globul pământesc
• Interpretează volume mari de date rapid și eficient
• Cresc eficiența și eficacitatea persoanelor care lucrează în același loc sau în orice locație
diferită
• Realizează procese automate din procese semiautomate de afacere și procese manuale.
19
Programe de Aplicații
Un program de aplicație este un program proiectat pe computer pentru a suporta sarcini specifice
sau procese de afaceri. Fiecare arie funcțională sau departament din cadrul unei organizații utilizează
o multitudine de programe de aplicații. De fapt programele de aplicații sunt sinonime ca terminologie
cu aplicațiile. De exemplu, departamentul de resurse umane câteodată utilizează o aplicație destinată
noilor aplicanți pe locurile deficitare din organizație, iar altă dată, monitorizarea realizărilor
angajaților. Colecțiile de programe de aplicații dintr-un departament sunt de obicei desemnate ca
făcând parte din sistemul informatic departamental. De exemplu, colecția de programe de aplicații
de la departamentul de resurse umane este denumită Sistemul Informatic Resurse Umane (SIRU).
Putem vedea în figura 1.4 că există colecții de programe de aplicații și în celelalte arii funcționale ale
unei organizații.
Cât de extins este suportul sistemelor informatice

Cu certitudine există sisteme informatice care asigură suport unor părți de organizație, există sisteme
informatice care asigură suport întregii organizații și există sisteme informatice care asigură suport
unor grupuri de organizații.
După cum am văzut anterior, fiecare departament sau arie funcțională din cadrul unei
organizații are propria colecție de programe de aplicații sau sisteme informatice. Aceste sisteme
informatice ale ariilor funcționale sunt localizate în partea de sus a figurii 1.4. Fiecare sistem
informatic asigură suport unei arii funcționale particulare din cadrul organizației. Exemple sunt
Sistemul informatic pentru contabilitate, sistemul informatic pentru finanțe, sistemul informatic
pentru producție, sistemul informatic pentru marketing și sistemul informatic pentru resurse umane.
Mai jos de sistemele informatice ale ariilor funcționale sunt două sisteme informatice ce
asigură suportul întregii organizații: sisteme de tip ERP și sisteme de procesare a tranzacțiilor.
Sistemele de tip ERP sunt proiectate să corecteze lipsa de comunicare din cadrul sau între sistemele
ariilor funcționale componente. Sistemele ERP au fost o inovație importantă datorită faptului că
diferitele sisteme informatice ale ariilor funcționale sunt deseori dezvoltate ca fiind sisteme
informatice de sine stătătoare și nu comunică efectiv sau deloc unele cu altele. Sistemele ERP rezolvă
această problemă prin integrarea strânsă între diferitele sisteme informatice ale ariilor funcționale
printr-o bază de date comună. Pentru a realiza acest lucru trebuie maximizată comunicația dintre
ariile funcționale ale organizației. Din această cauză, experții creditează sistemele ERP cu o mare
creștere a productivității organizației. Aproape toate sistemele de tip ERP sunt sisteme de procesare
a tranzacțiilor, dar în schimb aceste sisteme de procesare a tranzacțiilor nu sunt sisteme de tip ERP.
Un sistem de procesare a tranzacțiilor (TPS) asigură suportul pentru monitorizarea,
colectarea, salvarea și procesarea datelor din cadrul tranzacțiilor economice de bază ale organizației,
în urma fiecăreia generându-se date. De exemplu, când doriți să ieșiți de la un hypermarket casierul trece produsul
achiziționat de d-voastră prin fața unui cititor de coduri de bare, ceea ce reprezintă o tranzacție. Sistemul TPS colectează
datele continuu, în timp real, adică în momentul în care datele sunt generate, și furnizează intrări de date pentru baza de
date a corporației. Sistemele TPS sunt considerate critice pentru succesul fiecărei corporații deoarece ele suportă nucleul
de bază al operațiunilor.
Sistemele informatice interorganizaționale sunt acelea care conectează două sau mai multe
organizații între ele. Aceste sisteme interorganizaționale asigură suport operațiunilor inter-
organizaționale; managementul lanțului de aprovizionare este foarte bine cunoscut. Lanțul de
aprovizionare al unei organizații descrie fluxul de materiale, informații, bani și servicii de la
furnizorul de materii prime și materiale către locațiile de producție până la consumatorul final. De
exemplu, când comandați un computer de pe un site www.apple.com, informația d-voastră merge la Apple prin Internet.
20
Când tranzacția este completă (adică atunci când este aprobat cardul de credit și comanda este procesată), Apple vă livrează
computerul.
Sistemele de comerț electronic sunt un alt tip de sisteme informatice interorganizaționale.
Aceste sisteme evidențiază în cadrul organizațiilor realizarea de tranzacții de comerț electronic,
denumite (B2B) business-to-business și clienții efectuează tranzacții cu organizațiile de comerț
electronic denumite business-to-consumer (B2C). Toate acestea se bazează pe Internet.
Suport pentru angajații organizației

Până acum ne-am concentrat pe suportul acordat de sistemele informatice diferitelor arii funcționale
și operațiilor. Considerăm că sistemele informatice din cadrul organizațiilor asigură suportul și
angajaților acestora. Partea dreaptă a figurii 1.4 identifică acești angajați.
Funcționarii, care asigură suportul managerilor la fiecare nivel din cadrul organizațiilor, sunt
din rândul contabili, secretare, procesatori de cereri de asigurare, grefieri de fișiere electronice, etc.
Managerii de nivel inferior se ocupă cu operațiunile zilnice din cadrul organizației, luarea deciziilor
de rutină ca atribuirea sarcinilor pe fiecare angajat sau plasarea comenzilor de cumpărare.
Managerii de nivel mediu iau decizii tactice, care se ocupă cu activități de planificare pe
termen scurt, organizare și control.
Specialiștii sunt angajați profesioniști ca analiști financiari sau de marketing, ingineri, avocați
sau contabili. Toți specialiștii sunt experți într-un domeniu particular. Ei creează informație și
cunoaștere, pe care o integrează în cadrul afacerii. Specialiștii acționează ca sfătuitori pentru
managerii de nivel mediu și executivi.
În final, executivii iau decizii care se ocupă cu situații care schimbă semnificativ maniera în
care afacerea este efectuată. Exemple de decizii executive sunt reprezentate de introducerea unei noi linii de produse,
achiziția altor afaceri, relocarea operațiilor într-o altă țară. IT asigură suportul fiecărui nivel de angajați ce apare în partea
stângă a fig. 1.4.
Sisteme automate de birou oferă suport în mod tipic funcționarilor, managerilor de nivel
minim și mediu, cât și specialiștilor. Angajații care folosesc aceste sisteme informatice creează
documente (fișiere de procesare a documentelor, cât și aplicații de editare de tip desktop), diverse
resurse de programatoare (calendare electronice) și aplicații de comunicare (e-mail, telefonie,
videoconferință).
Sistemele informatice ale ariilor funcționale colectează date și realizează rapoarte pe baza
datelor culese, în primul rând pentru managerii de nivel mediu, dar câteodată și pentru managerii
nivelului de jos. Pentru că aceste rapoarte privesc în mod clar o anumită arie funcțională, apar niște
instrumente denumite generatoare de rapoarte, care fac parte tot din cadrul sistemelor informatice
ale ariilor funcționale.
Sistemele de afaceri inteligente (BI) furnizează împreună cu sistemele informatice decizii
complexe, neuzuale, în mod primar pentru managerii de nivel mediu, cât și pentru specialiști. Aceste
sisteme sunt utilizate cu depozite de date care permit utilizatorilor să realizeze propriile analize
asupra datelor.
Sistemele expert (ES) încearcă să realizeze un duplicat după munca experților prin aplicarea
raționamentelor, cunoștințelor și expertizei dintr-un domeniu clar definit. Aceste sisteme sunt create
pentru a oferi suport specialiștilor.
Tablouri de bord (denumite și tablouri de bord digitale) oferă suport tuturor managerilor din
cadrul organizației. Acestea furnizează acces rapid la informații în timp util, cât și la informații
structurate sub forma unor rapoarte. Tablourile de bord sunt dimensionate după necesitatea de
informații ale managerilor executivi, de aceea mai poartă și denumirea de tablouri de bord executive.
21
În mod conceptual, sistemele informatice care sunt implementate în lumea economică de azi
pot fi clasificate în mai multe moduri. Câteva tipuri de sisteme informatice pot fi clasificate fie
ca sisteme informatice manageriale, fie ca sisteme informatice operaționale. Figura 1.5 ilustrează
aceste clasificări conceptuale de sisteme informatice aplicate. În acest mod sistemele informatice
sunt clasificate pentru a pune în evidență importanța majoră a acestora, cât și rolul pe care îl joacă în
cadrul managementului sau sistemului operațional economic.
FIGURA 1.5 Clasificarea sistemelor informatice din punct de vedere operațional și managerial.
Sistemele suport de tip operațional, au la bază, într-o organizație, introducerea datelor

care se realizează de către utilizatorul final, apoi datele sunt procesate pentru a genera produse
informaționale de tipul listelor, rapoartelor, graficelor și care sunt utilizate de către utilizatori interni
sau externi, aflați pe diferite niveluri de conducere în organizația respectivă. Scopul acestor tipuri de
sisteme suport operaționale este de a facilita tranzacțiile de informații din sistem, controlul
producției, suportul intern, cât și extern, în ceea ce privește comunicația și actualizarea bazei centrale
de date a organizației. Aceste sisteme suport operaționale se împart apoi în următoarele tipuri de
sisteme: sisteme de procesare a tranzacțiilor (TPS – Transacion Processing Systems), sisteme de
control al proceselor (Processing Control Systems) și sisteme colaborative de întreprindere
(Enterprise Collaboration Systems)
Sistemele informatice întotdeauna au fost necesare pentru a procesa date și a fi utilizate în
cadrul operațiunilor de tip economic. Aceste sisteme suport de tip operațional produc o varietate de
produse informaționale pentru uzul intern sau extern; cu toate că acestea nu pun în evidență
produsele informaționale specifice utilizate în mod prioritar de către manageri. Prelucrarea
ulterioară cu ajutorul sistemelor informatice manageriale este în mod normal necesară. Rolul
sistemelor suport operaționale ale întreprinderii este de a procesa tranzacțiile economice, de a
executa controlul proceselor industriale, de a asigura suportul comunicațiilor organizației și
actualizarea eficientă a bazei de date a corporației:
• Sisteme de procesare a tranzacțiilor. Procesează datele rezultate din tranzacțiile economice, actualizează
bazele de date operaționale și realizează documente sau rapoarte. Exemple: procesarea vânzărilor sau a
inventarului și sistemele contabile.
• Sisteme de control al proceselor. Monitorizează și controlează sistemele industriale. Exemple rafinarea
22
petrolului, generarea de curent electric și producția de oțel..

• Sisteme colaborative de întreprindere. Asigură suportul grupurilor de lucru și colaborarea și
comunicarea în cadrul întreprinderii. Exemple: e-mail, liste de discuții și sisteme de grup de videoconferință.
Sistemele de procesare a tranzacțiilor sunt un exemplu important de sisteme suport
operaționale ce înregistrează și procesează datele rezultate din tranzacțiile economice. Aceste
procese de tranzacții se realizează în două moduri. Prin procesare pe loturi, tranzacțiile de date sunt
acumulate de-a lungul unei perioade de timp și procesate apoi în mod periodic. Procesarea în timp
real sau online presupune că datele sunt procesate imediat ce tranzacția apare. De exemplu, sistemele
bancare de tip POS aflate la casieriile magazinelor utilizează înregistrarea la terminale a banilor
electronici pentru a salva și a transmite electronic vânzările prin telecomunicații la centrele de date
regionale pentru procesare imediată sau în timp real sau prin procesare pe loturi pe parcursul nopții.
Sistemele de control al proceselor monitorizează și controlează procesele fizice. În
domeniul producției, deseori deciziile sunt luate automat de către sisteme de computere fără nici o
intervenție umană. În aceste tipuri de sisteme, informațiile critice sunt încărcate în sistem, în timp
real, numai cu ajutorul acestor sisteme de control al proceselor. De exemplu, o rafinărie petrolieră
utilizează senzori legați la computere pentru a monitoriza procesele chimice în mod continuu și a realiza ajustări în timp
real ce controlează procesele de rafinare.
Sistemele colaborative de întreprindere măresc comunicarea și productivitatea în cadrul
grupurilor de lucru și includ aplicații care câteodată sunt denumite sisteme automate de birou. De
multe ori, în ultimii ani, se pune mult mai mult accent pe munca de echipă, decât pe munca
individuală. Acest lucru este relevat de către efortul colaborativ în cadrul muncii de echipă, pus în
evidență de îmbunătățirea comunicării și împărțirea (sharing) datelor și a rezultatelor între membrii
echipei. De exemplu, specialiștii dintr-un proiect în grup pot utiliza e-mail pentru a trimite și a recepționa mesaje sau
utiliza sisteme de videoconferință pentru a ține întâlniri în cadrul cărora să-ți coordoneze activitatea.
Când sistemele informatice pentru furnizarea de informații și suportul pentru luarea
deciziilor efectiv de către manageri, atunci sunt denumite sisteme suport manageriale.
Furnizarea de informații și suportul pentru luarea deciziilor de către managerii de la toate nivelurile
sau de către specialiști este o sarcină foarte complexă. Managerii doresc informații precise,
prezentate într-un format specific nivelului de conducere pe care se află, pentru a-și baza decizia într-
un mod eficient. Aceste sisteme furnizează informații către manageri pentru a ușura rutina
procesului de luare a deciziilor, cât și a găsirii soluțiilor de business. În mod conceptual, mai multe
tipuri de sisteme informatice suportă responsabilitățile luării deciziilor: (1) sisteme informatice
manageriale, (2) sisteme suport de decizii și (3) sisteme informatice executive.
• Sistemele informatice manageriale (MIS). Furnizează informații prin rapoarte într-o formă
predefinită și le afișează pentru luarea deciziilor. Managerii de vânzări pot utiliza rețeaua de computere
pentru a vizualiza instantaneu informații despre rezultatul vânzărilor produselor și să acceseze intranetul
companiei pentru rapoartele de analiză zilnică a vânzărilor realizate de către fiecare angajat din
departamentul propriu. Exemple: analiza vânzărilor, performanțele de producție și sistemele de raportare
pentru previzionarea costurilor.
• Sisteme suport de decizii (DSS). Furnizează suport ad-hoc interactiv pentru procesele de luarea
deciziilor și pentru alți specialiști. Un manager de publicitate poate utiliza un DSS poate realiza o analiză ca
parte a deciziei prin care determină ce s-ar întâmpla în cazul cheltuirii unor bani pe publicitate. Un manager
de producție poate utiliza un DSS pentru a decide câte produse să realizeze, bazată pe prognoza de vânzări
asociată cu o viitoare promoție și cu disponibilitatea materiilor prime necesare producției. Exemple: prețul
produselor, prognozele de profitabilitate și sistemele de analiza riscului.
• Sisteme informatice executive. Furnizează informații critice din cadrul sistemelor manageriale și a celor
suport pentru decizii și din alte surse dimensionate pe necesitatea de informații a executivilor. Managerii
de top pot utiliza terminale de tip touch-screen pentru a vizualiza instantaneu mesaje grafice sau text care
evidențiază zonele cheie ale organizației. Exemple: sisteme pentru accesul facil la analiza performanței de
afaceri, acțiuni ale competitorilor și suportul pentru planificare strategică și dezvoltare economică.
A treia categorie de sisteme informatice pot asigura suport, fie părții operaționale, fie
aplicațiilor de management.
23
• Sisteme expert. Sistemele expert pot furniza experților sfaturi pentru treburile operaționale ca
diagnosticele echipamentelor sau decizii manageriale ca managementul portofoliului de credit. Exemple:
consiliere privind aplicarea la credite, procese de monitorizare și diagnostic privind sistemele de întreținere.
• Sistemele de management al cunoștințelor. Sistemele de management al cunoștințelor sunt sisteme
bazate pe cunoștințe care oferă suportul creării, organizării și diseminării de cunoștințe economice pentru
angajații și managerii din cadrul companiei. Exemple: accesul intranet la cele mai bune practici, propuneri
strategice de vânzări și sisteme de soluționare a problemelor cu clienții.
• Sisteme informatice strategice. sistemele informatice strategice aplică tehnologia informatică produselor,
serviciilor sau proceselor economice ale firmei pentru a o ajuta să câștige un avantaj strategic față de
competitori. Exemple: tranzacționarea stocurilor online, urmărirea transporturilor și sistemele de e-
Commerce.
• Sisteme funcționale de afaceri. Sistemele informatice ce se focalizează pe aplicațiile manageriale sau
operaționale oferind suportul de bază pentru funcțiile economice ca marketing sau contabilitate sunt
cunoscute ca sisteme funcționale de afaceri. Exemple: sisteme informatice ce asigură suportul aplicațiilor în
contabilitate, finanțe, marketing, managementul operațional și managementul resurselor umane.
De asemenea, este important de realizat că sistemele informatice economice din lumea reală
sunt întâlnite sub forma unor combinații ale sistemelor informatice mai sus menționate. Acest lucru
este realizat deoarece clasificarea sistemelor informatice este proiectată să mărească rolul diferitelor
sisteme informatice. În practică, aceste roluri sunt combinate în sisteme informatice cu mai multe
funcționalități ce furnizează o varietate de funcțiuni. De aceea, majoritatea sistemelor informatice
sunt proiectate să producă informații și să ofere suport la luarea deciziilor pentru diferitele niveluri
de management și funcțiuni de afaceri, fa fel ca înregistrarea datelor și procesarea tranzacțiilor.
Dezvoltarea cu succes a sistemelor informatice reprezintă o soluție pentru
problemele economice și este o provocare majoră pentru manageri și specialiști. Ca specialist vei
deveni responsabil pentru propunerea, dezvoltarea sau îmbunătățirea unei tehnologii informatice
pentru companie. Ca manager ești responsabil pentru dezvoltarea eforturilor specialiștilor
sistemelor informatice și a utilizatorilor finali.
Cele mai multe sisteme informatice sunt concepute, proiectate și implementate folosind
câteva forme de procese de dezvoltare sistematică. Figura 1.6 arată că majoritatea activităților
trebuie realizate și conduse într-un ciclu de dezvoltare complet al sistemului informatic. În acest
proces de dezvoltare, utilizatorii finali și specialiștii în proiectarea sistemelor informatice se apleacă
asupra analizei cerințelor de afaceri ale organizației. Exemple ale altor activități includ investigarea
fezabilității tehnice sau economice a aplicației propuse, achiziția și învățarea utilizării oricărui
software necesar pentru implementarea noului sistem și realizarea îmbunătățirilor pentru
menținerea sistemului la parametrii normali.
FIGURA 1.6 Dezvoltarea sistemelor informatice.
24

Am utilizat termenul „sistem” de mai mult de 100 de ori până acum și îl vom mai utiliza de cel puțin
o mie de ori până vom termina acest curs. De aceea, este necesar să ne concentrăm atenția pe ceea ce
definește un sistem.
DEFINIȚIE
Un sistem este definit ca un set de componente interdependente, cu o graniță clar definită, care
conlucrează pentru a realiza un set comun de obiective prin preluarea de intrări (input-uri) şi
producerea de rezultate (output-uri) printr-un proces organizat de transformare. Pot fi regăsite multe
exemple de sisteme în fizică și în biologie, în tehnologia modernă și în societatea umană. Astfel putem
vorbi despre sistemul solar cu planetele sale, despre sistemul biologic al omului, sistemul tehnologic
al rafinăriilor de petrol și despre sistemul socio-economic al unei organizații.
Sistemele au trei funcții de bază:
• Intrarea presupune capturarea și asamblarea elementele care intră în sistem pentru a fi
prelucrate. De exemplu, materiile prime, energia, datele și efortul uman trebuie asigurate înainte de a începe
producția.
• Prelucrarea implică procese de transformare care transformă intrările în ieșiri. Exemple sunt
procesele de fabricație, procesul de respirație umană sau calculele matematice.
• Ieșirea implică transferul de elemente care au fost prelucrate spre destinația lor finală. De
exemplu, produsele finite, serviciile umane şi managementul informațiilor trebuie transmise utilizatorilor.
Conceptul de sistem devine mai util prin adăugarea a două elemente adiționale: feedback-ul
și controlul. Un sistem cu feedback și cu funcții de control este uneori numit ca un sistem cibernetic,
un sistem care se automonitorizează și se autoreglează.
Feedback-ul reprezintă datele despre performanța unui sistem. De exemplu, datele
despre vânzări reprezintă feedback pentru un manager de vânzări. Datele despre viteza, altitudinea și direcția
unui avion reprezintă feedback pentru pilotul avionului.
Controlul implică monitorizarea și evaluarea feedback-ului pentru a determina dacă
un sistem se îndreaptă sau nu spre realizarea obiectivelor. Funcția de control face apoi
ajustările necesare asupra intrărilor sistemului și asupra elementelor care le procesează
pentru a rezulta ieșirile corespunzătoare. De exemplu, un manager de vânzări își exercită funcția de
control atunci când îi atribuie noi teritorii agentului de vânzări, după evaluarea feedback-ului. După feedback
un pilot face ajustări foarte rapide (în timp real) pentru a se asigura că avionul este exact acolo unde pilotul își
dorește.
Un sistem nu există într-un mediu vid; acesta funcționează într-un mediu care
conține și alte sisteme. Dacă un sistem este una din componentele unui sistem mai mare,
atunci acel sistem este un subsistem, iar sistemul mai mare reprezintă mediul înconjurător
pentru primul sistem.
Mai multe sisteme pot partaja același mediu. Unele din aceste sisteme pot fi
interconectate prin intermediul unei granițe comune sau a unei interfețe. Un sistem deschis
este un sistem care interacționează cu celelalte sisteme din mediul său. De asemenea
sistemul face schimb de intrări și ieșiri cu mediul său. Astfel putem spune că sistemul este
conectat cu mediu prin intermediul intrărilor și prin interfețele de ieșire. În concluzie, un
sistem care are abilitatea de a se modifica sau de a-și modifica mediul pentru a supraviețui
este un sistem adaptiv.
25
Componentele Sistemelor Informatice

Am observat că un sistem informațional este un sistem care acceptă date de intrare și le
prelucrează în informații (ieșiri). Cum poate un sistem informatic să realizeze acest lucru?
Care activități și componente de sistem sunt implicate în acest proces?
Figura 1.7 ilustrează un model de sistem informatic, care exprimă un cadru
conceptual fundamental pentru componentele și activitățile sistemelor informatice. Un
sistem informatic depinde de resursele umane (utilizatori finali și specialiști ai sistemelor
informatice), de hardware, de software (programe și proceduri), de date (date și baze de
cunoștințe) și de rețele (comunicații media și rețea de sprijin) pentru a realiza intrarea,
prelucrarea, ieșirea, depozitarea și activitățile de control care transformă datele în
informații.
Acest model de sistem informatic scoate în evidență relațiile dintre componentele și
activitățile sistemelor informatice. De asemenea, acesta oferă un cadru care pune accentul pe
patru concepte majore care pot fi aplicate la toate tipurile de sisteme informatice.
Resursele umane, hardware, software, datele și rețelele sunt cele cinci resurse de bază
pentru sistemele informatice.
Resursele umane includ utilizatorii finali și specialiștii în sisteme informatice, resursele
hardware constau în computerele și în componentele adiționale, resursele software conțin
programele și procedurile, resursele de date includ datele propriu-zise și bazele de
cunoștințe, iar resursele de rețea sunt compuse din comunicațiile media și rețele.
Datele sunt transformate în informații prin intermediul proceselor și activităților de
prelucrare.
Procesarea datelor constă în activitățile de intrare, prelucrare, ieșiri, stocare și control.
Resursele Sistemelor Informatice

Modelul nostru de bază pentru un sistem informatic ne arată că acesta este format din cinci
mari resurse: utilizatorii, hardware-ul, software-ul, datele și rețelele. Să discutăm pe scurt
conceptele de bază și rolurile pe care aceste resurse le j oacă în sistemele informatice. Veți
putea recunoaște aceste cinci componente în orice tip de sistem informatic pe care îl veți
întâlni.
26
FIGURA 1.7 Componentele sistemului informatic.
Resursele Hardware
Conceptul de resurse hardware include toate dispozitivele fizice și materiale utilizate în
procesarea datelor. Acestea nu includ numai mașini, cum ar fi calculatoarele și alte
echipamente, dar și toate mediile de date, de la foi de hârtie până la discuri magnetice sau
discuri optice. Exemple de resurse hardware în sistemele informatice sunt următoarele:
• Computerele, care sunt alcătuite din unități centrale de procesare care conțin
microprocesoare și o varietate de periferice interconectate cum ar fi imprimantele,
scanner-ele, monitoarele, etc. De exemplu, laptopurile, tabletele sau computerele desktop.
• Perifericele computerelor, cum ar fi tastatura, mouse-ul, stylus-ul ca dispozitive de
introducere a datelor și a comenzilor, monitorul, imprimanta pentru redarea
informațiilor și dispozitivele optice și discurile magnetice pentru stocarea
informațiilor.
Resursele Software
Conceptul de resurse software include toate seturile de instrucțiuni privind prelucrarea
informațiilor. Acest concept include nu numai seturile de instrucțiuni numite programe, care
controlează în mod direct hardware-ul computerului, dar de asemenea și seturile de
instrucțiuni numite proceduri de care oamenii au nevoie în prelucrarea informațiilor.
Este important să se înțeleagă faptul că și sistemele informaționale, care nu folosesc
calculatoare au resurse software. Această afirmație este adevărată chiar și pentru sistemele
informaționale cele mai vechi cât și pentru cele utilizate în ziua de azi. Ele au nevoie de toate
resursele de software sub forma instrucțiunilor de prelucrare a informațiilor și a
procedurilor pentru a capta, procesa și disemina în mod corespunzător informațiile pentru
utilizatorii lor.
Următoarele sunt exemple de resurse software:
27
✓ Sisteme software, de exemplu un sistem de operare, care controlează și administrează

resursele unui calculator. Microsoft Windows și Unix sunt două exemple populare de sisteme de
operare.
✓ Aplicații software, care sunt programe ce utilizează resursele calculatorului pentru un
lucru particular. Exemple sunt programele de analiză financiară, salarizare sau procesoare de texte.
✓ Procedurile, sunt instrucțiuni de operare pentru persoanele care vor utiliza un sistem
informațional. De exemplu, instrucțiunile de completare a unei facturi, sau de utilizare a unui program.
Resursele de Date
Datele sunt mai mult decât materia primă a sistemelor informaționale. Conceptul de resurse de date
a fost extins de către manageri și de către profesioniștii sistemelor informatice. Ei își dau seama că
datele reprezintă resurse valoroase pentru organizație. Astfel, ar trebui să vizualizați datele la fel ca
pe orice resursă organizațională, care trebuie să fie gestionate în mod eficient pentru a beneficia toate
părțile interesate într-o organizație
Conceptul de date ca o resursă organizațională a dus la o varietate de modificări în organizația
modernă. Datele care anterior au fost capturate ca urmare a unei tranzacții comune sunt acum
stocate, procesate și analizate cu ajutorul aplicațiilor software sofisticate care pot dezvălui relațiile
complexe dintre vânzări, clienți, concurenți și piețe. În lumea de astăzi, datele cu privire la o simplă
listă de clienți ai unei organizații sunt protejate la fel ca numerarul dintr-un seif bancar. Datele sunt
seva organizațiilor de astăzi și gestionarea efectivă și eficientă a datelor este considerată o parte
integrantă a strategiei organizaționale.
Datele pot lua mai multe forme, inclusiv formele alfanumerice tradiționale, compuse din cifre,
litere și alte caractere care descriu tranzacțiile de afaceri și alte evenimente și entități, datele text,
constând din propoziții și paragrafe utilizate în comunicările scrise, date-imagini, cum ar fi formele
grafice sau imaginile video, precum și datele audio, inclusiv vocea umană și alte sunete.
Resursele de date ale sistemelor de informaționale sunt organizate, stocate, precum și
accesate de către o varietate de tehnologii de gestionare a resurselor în:
✓ Baze de date care conțin datele procesate și organizate.
✓ Bazele de cunoștințe care conțin cunoștințe într-o varietate de forme, cum ar fi fapte,
reguli și exemple de caz cu privire la practicile afacerilor de succes.
De exemplu, datele despre tranzacțiile de vânzare pot fi acumulate, prelucrate și stocate într-o bază de date Web,
care pot fi accesate pentru rapoartele de analiză a vânzărilor de către manageri și de profesioniștii de marketing. Bazele
de cunoștințe sunt folosite de sistemele de gestionare a cunoștințelor și de sistemele expert pentru a împărtăși cunoștințele
sau pentru a oferi consiliere de specialitate pe teme specifice.
Date versus Informații Cuvântul „date” este pluralul cuvântului „datum”. Datele, de obicei,
sunt observații despre fenomenele fizice sau despre tranzacțiile de afaceri. De exemplu, o lansare a unei
navete spațiale sau vânzarea unui automobil ar genera o mulțime de date care descriu aceste evenimente. Mai exact, datele
sunt măsurători obiective ale atributelor (caracteristicilor) ale entităților (de exemplu, oameni, locuri, lucruri, evenimente).
Oamenii confundă adesea termenii „date” și „informații” și îi folosesc în mod interschimbabil.
Cu toate acestea, este mai bine pentru a vizualiza datele ca resursele de materii prime, care sunt
transformate în produse finite, adică informații. Atunci putem defini informațiile ca date care au fost
transformate într-un context semnificativ și util pentru utilizatorii finali. Astfel, datele sunt de obicei
supuse unui proces de valoare adăugată (prelucrarea datelor sau de prelucrare a informațiilor) în
care (1) sunt agregate, manipulate și organizate; (2) conținutul acestora este analizat și evaluat; și
(3) sunt plasate într-un context adecvat pentru un utilizator uman.
Problema contextului este cu adevărat fundamentul de a înțelege diferența dintre informații
și date. Datele pot fi gândite ca fiind independente de context: O listă de numere sau nume, de la sine,
nu oferă nici o înțelegere a contextului în care a fost înregistrată. De fapt, aceeași listă ar putea fi
28
înregistrată într-o varietate de contexte. În schimb, pentru ca datele să devină informații, atât
contextul datelor și perspectiva persoanei care accesează datele devin esențiale. Aceleași date pot fi
considerate informații valoroase pentru o persoană și complet irelevante pentru o altă persoană.
Gândiți-vă la date ca fiind potențial valoroase pentru toți și informațiile relativ valoroase pentru
utilizatorul lor.
Resursele de Rețele
Tehnologiile de telecomunicații și rețele, cum ar fi Internetul, intranetul și extranetul sunt
esențiale pentru operațiunile de succes de e-business și e-Commerce pentru toate tipurile de
organizații și sistemele lor informatice. Rețele de telecomunicații constau în calculatoare,
procesoare de comunicații și alte dispozitive interconectate prin mijloace de comunicare și
controlate de software-ul de comunicații. Conceptul resurselor de rețea subliniază că
tehnologiile și rețelele de comunicații sunt componente fundamentale ale tuturor sistemelor
informaționale. Resursele de rețea includ:
✓ Dispozitivele media. De exemplu: cablul coaxial, fibra optică, tehnologiile de comunicație wireless,
satelit, etc.
✓ Infrastructura de rețea. Această categorie generică subliniază faptul că hardware -
ul, software-ul, precum și tehnologiile de date sunt necesare pentru a sprijini
funcționarea și utilizarea unei rețele de comunicații . Exemplele includ procesoarele de
comunicații, cum ar fi modem-urile sau software-ul de control al comunicațiilor cum ar fi sistemele de operare
pentru rețea și pachetele de date din browser-ul de Internet.
Resursele Umane
Oamenii sunt ingredientele esențiale pentru funcționarea cu succes a tuturor sistemelor informatice.
Aceste resurse umane includ utilizatorii finali și specialiștii în sistemele informatice.
Utilizatorii finali (de asemenea numiți și clienți) sunt persoane care folosesc un sistem de
informatic sau informațiile pe care le produce. Aceste persoane pot fi clienți, vânzători,
ingineri, funcționari, contabili, sau manageri și se găsesc la toate nivelurile unei organizații.
De fapt, majoritatea dintre noi suntem utilizatori finali ale unor sisteme informatice. Cei mai
mulți dintre utilizatorii finali sunt specialiști, adică oameni care petrec cel mai mult timp
cu comunicarea și colaborarea în echipe și grupuri de lucru și crearea, utilizarea și
distribuirea de informații.
Specialiștii în sisteme informatice sunt oameni care dezvoltă și gestionează aceste sisteme.
Aceștia includ analiști de sisteme, dezvoltatori de software, operatori de sistem și alt
personal tehnic. Pe scurt, analiștii proiectează sistemele informatice pe baza cerințelor
utilizatorilor finali, dezvoltatorii de software realizează programe, pe baza specificațiilor
date de analiștii de sistem și operatorii de sisteme ajută la monitorizarea și operarea
sistemelor și a rețelelor de mari dimensiuni.
Deoarece tehnologia informației este vitală pentru funcționarea întreprinderilor moderne,
aceasta oferă multe oportunități de angajare. Cererea de personal IT-programatori, analiști de
afaceri, analiști de sisteme, și designer este substanțială. În plus, multe locuri de muncă bine plătite
există și în domenii emergente, cum ar fi internetul și comerțul electronic, comerțul mobil,
securitatea rețelelor, programarea orientată pe obiecte (POO), telecomunicații și design multimedia.
În plus, Tabelul 1.3 oferă o listă de locuri de muncă în IT, împreună cu o descriere a fiecăruia.
29
TABELUL 1.3 Posturi în industria IT
Postul Descrierea postului

Chief Information Officer Manager de sistem informațional cu rangul cel mai înalt, responsabil
pentru realizarea strategiei organizaționale
Director Sistem Informațional Responsabil pentru managementul tuturor sistemelor dintr-o
organizație și de operațiunile zilnice ale Sistemului Informațional
Information Center Manager Administrează serviciile sistemelor informaționale cum ar fi help-desk,
,training și consultanță
Manager de proiecte software Coordonează și realizează managementul de dezvoltare al noilor
proiecte
Manager de proiect Realizează managementul unui proiect particular
Systems Manager Administrează un sistem existent
Operations Manager Supervizează operațiunile zilnice cu privire la date sau ale unui centru
de date
Programming Manager Coordonează toate activitățile de programare ale unei aplicații
Analist de Sistem Redactează cerințele software și tehnice pentru noile aplicații pe baza
cerințelor utilizatorilor finali
Business Analyst Se concentrează pe crearea de soluții pentru problemele de business;
comunică îndeaproape cu utilizatorii pentru a-i face să înțeleagă cum
poate fi folosit IT-ul într-un mod inovativ
Programator de Sistem Scrie codul necesar pentru dezvoltarea noilor sisteme software sau pentru
întreținerea celor curente
Programator de Aplicații Scrie codul necesar pentru dezvoltarea noilor aplicații software sau pentru
întreținerea celor curente
Manager Tehnologii Emergente Studiază trendurile tehnologiei și evaluează și testează tehnologiile noi
Administrator de Rețea Coordonează și administrează rețeaua unei organizații
Administrator Baze de Date Administrează bazele de date ale unei organizații și coordonează
utilizarea aplicațiilor pentru utilizarea datelor
Auditor de Securitate Administrează aspectele legale și etice ale utilizării sistemelor
informaționale
Webmaster Administrează site-ul Web al unei organizații
Web Designer Creează site-ul Web al unei organizații
Activitățile Sistemelor Informatice

Indiferent de tipul de sistem informatic, există aceleași activități de bază ale sistemelor
informatice. Să aruncăm o privire mai atentă acum la fiecare din datele de bază sau activitățile de
prelucrare a informațiilor. Ar trebui să fiți capabili să recunoașteți datele de intrare, de prelucrare,
de ieșire, de depozitare, precum și activitățile de control care au loc în orice sistem de informațional
studiat. Listele următoare conțin exemple de afaceri care ilustrează fiecare dintre aceste activități ale
sistemului informatic:
➢ Intrarea. Scanarea optică a codului de bare la casă.
➢ Procesarea. Calcularea plății, taxelor și a altor deduceri pentru angajați.
➢ Ieșirea. Realizarea rapoartelor despre performanțele vânzărilor și afișarea acestora.
➢ Salvarea. Menținerea înregistrărilor despre clienți, angajați și produse.
➢ Controlul. Generarea semnalelor audio care să indice intrarea de date la vânzarea produselor la casa de marcat.
Introducerea datelor
Datele din tranzacțiile economice trebuie salvate și pregătite pentru a fi prelucrate de activitățile de
intrare. Introducerea datelor de obicei ia forma activităților de tipul înregistrării și editării.
Utilizatorii finali de obicei introduc datele direct într-un sistem de computere sau înregistrează
datele despre tranzacții pe un mediu fizic de tip hârtie. Această introducere include o varietate de
activități de editare pentru a se asigura că datele au fost înregistrate corect. Odată introduse datele
30
pot fi transferate pe un mediu de tip magnetic, până când sunt necesare a fi prelucrate. De exemplu,
datele despre tranzacțiile de vânzări pot fi înregistrate pe documente sursă ca formulare de comandă de hârtie.
(Documentul sursă este originalul, înregistrarea formală a unei tranzacții.) Alternativ, persoana de vânzări poate salva
datele de vânzare folosind tastatura computerului sau dispozitive optice de scanare. Această metodă le furnizează o
interfață mai convenabilă și mai eficientă cu utilizatorul, metodă care se realizează cu introducerea și ieșirea de la un
computer a unui utilizator final. Metodele de tipul scanării optice ușurează și asigură utilizatorul final că datele au fost
introduse corect în sistemul informatic.
Procesarea datelor în informații

Datele se ocupă cu procesarea activităților, precum calcularea, compararea, sortarea, clasificarea și
rezumarea. Aceste activități organizează, analizează si manipulează datele, pentru a le transforma în
informații finale pentru utilizatori. Calitatea oricărei date stocate în sistemul informatic trebuie de
asemenea menținută de un proces continuu de corectare și reîmprospătare a activităților. Exemplu.
Datele primite în legătură cu o achiziție pot fi (1) adăugate la rezultatul total al vânzărilor rulate, (2) comparate cu un
standard, pentru determinarea eligibilității discount-ului de vânzări, (3) sortate într-o ordine numerică bazată pe numărul
de identificare al produsului, (4) clasificate într-o categorie de produse (ex. produse alimentare și nealimentare), (5)
rezumate pentru a-i furniza managerului de vânzări informații despre diverse categorii de produse, și în final (6) folosite
pentru a reîmprospăta înregistrările vânzărilor.
Ieșirea produselor informatice

Informația, în diferitele ei forme, este transmisă utilizatorilor finali și pusă la dispoziția lor pentru
activitatea de producție. Scopul sistemelor informatice este producerea de produse informatice
corespunzătoare pentru utilizatorii finali. Produsele informatice comune includ mesaje, rapoarte,
formulare și imagini grafice, care pot fi furnizate de monitoare video, răspunsuri audio, produse
realizate pe hârtie sau multimedia. De exemplu, un manager de vânzări poate vizualiza pe un monitor video și să
verifice performanța angajaților săi, să vorbească la telefon cu o căsuță computerizată și să primească un raport listat
privind rezultatele de vânzări lunare.
Salvarea datelor
Salvarea este o componentă de bază a sistemelor informatice. Salvarea este activitatea sistemelor
informatice în care datele sunt reținute într-o manieră organizată pentru utilizare ulterioară. De
exemplu, la fel cum textul este organizat în cuvinte, propoziții, paragrafe și documente, datele salvate
sunt în mod obișnuit organizate într-o varietate de elemente de date și baze de date. Aceste organizări
facilitează utilizarea lor ulterioară pentru procesare sau obținerea de ieșiri când sunt necesare
pentru utilizatorii sistemului.
Controlul performanțelor sistemului

O activitate importantă a sistemului informatic este controlul performanțelor sistemului. Un sistem
informatic ar putea realiza feedback despre intrări, ieșiri, procesări și activități de salvare. Acest
feedback trebuie monitorizat și evaluat pentru a putea stabili dacă sistemul merge în parametrii
proiectați de performanță. De exemplu, un manager poate descoperi că subtotalurile valorilor de vânzări dintr-un
raport de vânzări nu se adaugă la totalul raportului. Acest conflict poate presupune că datele de intrare sau procesările
acestora trebuie corectate.
Crearea unei companii virtuale

În dinamica de azi a mediului de afaceri global, realizarea unei companii virtuale poate fii una
dintre cele mai strategice utilizări a tehnologiei informatice. O companie virtuală (de asemenea,
denumită și corporație virtuală sau organizație virtuală) este o organizație care utilizează tehnologia
31
informatică pentru a lega resursa umană, organizațiile, activele și ideile.

O companie virtuală formează un spațiu virtual de lucru în grup și relații cu partenerii de
afaceri care sunt realizate prin Internet, intranet și extranet. De asemenea, se dezvoltă relații prin
extranet care formează sisteme informatice inter-organizație cu furnizorii, clienții,
subcontractorii și competitorii. Astfel, companiile virtuale creează spații de lucru flexibile și
adaptabile și pot pune în valoare oportunități rapide de afaceri.
De ce doresc oamenii crearea companiilor virtuale? Este cel mai bun mod de a implementa
strategii de afaceri în domenii importante, care să asigure succes în climatul de afaceri turbulent de
astăzi. De exemplu, o afacere poate să nu aibă timpul necesar și resursele pentru a dezvolta producția necesară și
infrastructura de distribuție ca să beneficieze de oportunitatea apariției unei noi piețe de desfacere. În schimb poate realiza
o alianță dezvoltată cu ajutorul tuturor partenerilor formând o companie virtuală prin care să asambleze toate
componentele produsului. Astăzi, Internetul, intranetul și extranetul sunt tehnologii vitale pentru crearea unei soluții de
succes de asemenea natură.
Ce resurse IT sunt gestionate și de către cine?

În mod clar, o organizație modernă posedă mai multe surse de informație. Resursele de informații
sunt un termen general care include hardware, software (sisteme informatice și aplicații), datele și
rețelele dintr-o organizație. În plus la resursele de calcul sunt adăugate și numeroasele aplicații
existente, cât și cele care sunt în curs de dezvoltare. Aplicațiile au o valoare strategică enormă.
Firmele se bazează extrem de mult, în unele cazuri, când acestea nu funcționează, nici organizația ca
atare nu poate funcționa. În plus, aceste sisteme informatice sunt extrem de scumpe pentru a putea
fi achiziționate, instalate și menținute. De aceea este extrem de important ca acestea să fie întreținute
într-un mod optim.
Computerele de astăzi sunt poziționate prin companie și aproape toți angajații utilizează
aceste resurse. Acest sistem este cunoscut ca unul al utilizatorului final. De aceea, departamentul
informatic al companiei va acționa ca un consultant pentru utilizatorii finali, privindu-i pe angajați ca
pe niște clienți. De altfel, departamentul de informatică are ca funcție principală utilizarea tehnologiei
informatice pentru a rezolva probleme utilizatorilor finali. Ca rezultat, acest departament nu mai
posedă resursele informatice ale organizației și scopul de gestionare al acestor resurse în acest caz
devine mult mai complicat.
Discuția noastră se focalizează pe funcționalitățile sistemelor informatice regăsite în marile
companii. Firmele mici nu posedă toate funcționalitățile sau toate tipurile de locuri de muncă
întâlnite în marile corporații. De altfel, în firmele mici o singură persoană îndeplinește mult mai multe
funcționalități.
Cu privire la mărimea organizațiilor, este destul de dificil să gestionezi efectiv resursele
informatice ale organizației. Motivul pentru gestionarea dificilă vine din faptul că evoluția sistemelor
informatice este de neoprit. Când afacerile au început să utilizeze computerele la începutul anilor 50,
sistemul informatic departamental deținea numai resursele informatice ale companiei – mainframe-
ul. La acel moment, utilizatorii finali nu interacționau direct cu mainframe-ul. După cum am văzut,
responsabilitatea gestionării resurselor informatice este acum împărțită între departamentul de IT
și utilizatorii finali. Acest lucru pune o mulțime de întrebări importante: Care resurse sunt gestionate
de către cine? Care este rolul departamentului IT, structura sa și locul lui în cadrul organizației? Care
este relația optimă între departamentul IT și utilizatorii finali?
Există o mulțime de tipuri de resurse ale sistemelor informatice. Aceste resurse pot veni din
partea mai multor furnizori și pot fi de diferite mărci. Categoriile majore de resurse de informații
sunt hardware, software, baze de date, rețele, proceduri, facilități de securitate și clădiri fizice. Aceste
32
resurse sunt împrăștiate prin organizație și câteva dintre ele își pot schimba în mod frecvent locația.
De aceea, acestea pot fi foarte greu de gestionat.
Pentru a face lucrurile și mai complicate, nu există un standard despre cum se poate împărți
responsabilitatea pentru dezvoltarea și menținerea resurselor informatice între departamentul IT și
utilizatorii finali. Astfel, aceste departament depinde de mai muți factori: mărimea și natura
organizației, valoarea și tipul resurselor IT, atitudinea organizației cu privire la aspectul IT,
atitudinea managementului cu privire la IT, nivelul de maturitate tehnologică, valoarea și natura
serviciilor IT externalizate (outsourcing) și chiar și locația geografică (țara) în care firma operează.
În mod general departamentul IT se ocupă cu nivelul corporativ și resursele partajate, iar utilizatorii
finali sunt responsabili de resursele departamentului din care fac parte. Este foarte important ca
departamentul IT și utilizatorii finali să lucreze în strânsă legătură și să coopereze în ceea ce fac. De
aceea este important să vedem și rolul departamentului IT în cadrul organizației.
Rolul departamentului IT
Rolul directorului IT s-a schimbat de la manager tehnic la senior executiv denumit chief information
officer (CIO), în așa fel încât rolul departamentului s-a schimbat și el dintr-unul pur tehnic într-unul
mai managerial și mai strategic. De exemplu, departamentul IT acum este responsabil de
managementul de externalizare a proiectelor și crearea alianțelor de afaceri cu furnizorii și cu alte
departamente IT ale altor organizații. Deoarece rolul său s-a extins așa de mult, departamentul IT
raportează acum direct unui senior vicepreședinte administrativ sau chiar direct președintelui
companiei (chief executive officer CEO).
În interiorul organizației, departamentul IT și utilizatorii finali trebuie să fie parteneri
apropiați. Departamentul IT este responsabil pentru achiziționarea software și configurarea
standardelor hardware, la fel ca și de securitatea informațiilor. Departamentul IT de asemenea
monitorizează utilizatorii hardware și achizițiile software, și servește ca un paznic în ceea ce privește
licențierea software-ului și descărcările ilegale (de exemplu fișiere de muzică).
Sistemele informatice au un puternic impact în organizații și în societate ca întreg. IT face
managerii mai productivi și crește numărul de angajați ca raportează unui singur manager, astfel că
IT scade numărul de manageri și de specialiști.
IT va schimba munca managerilor

Una dintre cele mai importante sarcini ale managerilor este luarea deciziilor. IT poate schimba
maniera în care managerii iau multe dintre deciziile lor.
Mulți manageri au raportat că IT le-a oferit timp de a ieși din birou și de a se ocupa și de
munca de teren. Managerii pot acum să adune informații pentru luarea deciziilor mult mai rapid prin
folosirea motoarelor de căutare și a intranetului. Mergând mai departe, IT tinde să reducă timpul
necesar de a completa fiecare pas în procesul luării deciziilor..
Alt posibil impact în munca managerilor este o schimbare în cerințele manageriale. Utilizarea
IT poate conduce organizațiile să reconsidere ce calități doresc să posede un bun manager. De
exemplu, mult din munca angajaților este realizată online și salvată electronic. Pentru acești angajați
supravegherea electronică sau la distanță poate deveni un lucru util.
Se poate ca postul meu de muncă să fie eliminat?

Unul dintre temerile majore ale angajaților este asigurarea locului de muncă. Datorită perioadei
dificile economice, creșterea competiției globale, creșterea pretențiilor consumatorilor multe
33
companii au crescut investițiile în IT. În fapt, creșterea capacităților și funcționalităților computerelor

a făcut să crească rapid înlocuirea posturilor de muncă cu dispozitive de calcul. Din acest motiv,
oamenii consideră că societatea se îndreaptă către șomaj. Pe de altă parte, alți oameni consideră că
IT creează noi categorii de locuri de muncă în domeniul înregistrării medicale electronice și al
nanotehnologiilor. O altă teamă a angajaților este formată de externalizarea serviciilor sau relocarea
proceselor din companie în alte locații sau alte țări.
IT îmbunătățește calitatea vieții

IT are serioase implicații în calitatea vieții. Spațiul de lucru poate fi extins de la tradiționalul de la ora
9 la ora 5, în orice locație timp de 24 de ore. De asemenea, IT poate îmbunătăți chiar și calitatea din
timpul de relaxare, chiar dacă nu mărește perioada de timp de relaxare. De fapt, un studiu realizat
de către Associated Press a prezentat că 20% din respondenți își iau laptop-urile cu ei în vacanțe, iar
80% își iau telefoanele mobile cu ei. De asemenea 20% muncesc câte ceva în timpul vacanțelor, iar
40% își verifică e-mail.
34
Capitolul 2
Infrastructura tehnologiei informatice
Rezultatele procesului de învățare

Studenții vor putea răspunde la:
➢ Care sunt diferențele dintre utilizatorii finali și lucrul la computer în cadrul unei
întreprinderi?
➢ Care sunt cele mai moderne sisteme informatice economice și infrastructura acestora?
➢ Care sunt prognozele pentru viitorul apropiat și îndepărtat în ceea ce privește infrastructura
economică de calcul?
➢ Ce este lucrul la distanță (cloud computing) și ce sunt mașinile virtuale?
➢ Care sunt tendințele rețelelor de telecomunicații, aplicații economice și telecomunicații
alternative?
Conținut
2.2 Computer Software
2.3 Rețele, Telecomunicații, Internet și Tehnologia Wireless
2.5 Securitatea Sistemelor Informatice
Vom încerca în această parte să prezentăm o prefață a componentelor hardware de afaceri, a

software-ului economic și de sistem, a managementului resurselor de date și a tehnologiei rețelelor
de telecomunicații utilizate în sistemele informatice și cum pot acestea ajuta managerii, cât și
specialiștii din domeniul economic. Componentele hardware ale sistemelor informatice sunt formate
din componente de introducere, prelucrare, ieșire, stocare și control. În zilele de azi se poate observa
o multitudine de schimbări în cadrul infrastructurii tehnologiei informatice. Dezvoltarea
calculatorului din trecut a făcut posibilă implementarea tuturor realizărilor sistemelor informatice
de azi.
Strămoșii noștri și-au folosit degetele pentru a efectua activități matematice de bază și au
trecut la a utiliza diferite obiecte pentru a reprezenta cifre, cum ar fi bastoane, pietre și alte obiecte.
Prima mașină de calculat mecanică a fost descoperită de către Blaise Pascal în 1642, urmată
apoi de către Gottfried Wilhelm von Leibniz în 1674 cu o mașină îmbunătățită care putea să facă
35
operațiuni matematice de bază. În anii industrializării, un francez Joseph Jacquard a făcut războiul de
țesut mecanic folosind un card perforat cu găuri.
Câțiva ani mai târziu, în secolul 19, un englez Charles Babbage, a luat ideea cardului perforat
cu găuri și a stocat un model predeterminat. A denumit această mașină Motor Analitic. În 1880,
Herman Hollerith, a înregistrat datele de la recensământ cu cardul perforat, traducând datele într-o
serie de găuri care reprezintă cifrele și literele alfabetului.
El reduce timpul pentru rezultatul recensământului cu două treimi. În 1911 compania care a
produs mașina lui Hollerith a fuzionat cu competitorul său și au format una dintre cele mai mari
companii din ziua de azi International Business Machines (IBM). În 1946, la Școala Moore de Energie
Electrică a Universității Pennsylvania, a apărut primul calculator electronic digital ENIAC (Electronic
Numerical Integrator and Computer) care folosea tuburi de vid. A fost prima generație de
calculatoare. În anii 1950, Remington Rand a produs UNIVAC I (Universal Automatic Calculator).
Putea executa la o rată de 10.000 de calcule pe secundă. În 1957, IBM a dezvoltat IBM 704, care
efectua 100.000 calcule pe secundă. În anii 1950, au fost inventați tranzistorii care au înlocuit rapid
miile de tuburi cu vid folosite în computerele electronice.
Un calculator bazat pe tranzistori poate efectua 200.000-250.000 de calcule pe secundă.
Calculatorul bazat pe tranzistori reprezintă a doua generație de calculatoare. Nu a durat mult și la
mijlocul anului 1960 a apărut a treia generație de calculatoare. Erau caracterizate prin tehnologie
cu semiconductori și circuite integrate cuplate cu miniaturizare extremă. În 1958 Jack Kilby a
inventat circuitul integrat. În anul 1971, a patra generație de calculatoare a fost caracterizată prin
miniaturizarea viitoare a circuitelor, multiprogramare în creștere și memorie de stocare virtuală. În
anii 1980, a cincea generație de calculatoare opera la o viteză de 3-5 milioane de calcule pe secundă
(pentru calculatoarele la scară mică) și 10-15 milioane instrucțiuni pe secundă (pentru calculatoarele
la scară mare). Vârsta microcalculatoarelor a început în anul 1975 atunci când o companie numită
MITS a introdus ALTAIR 8800. În anul 1977, ambele Commodore, cât și Radio Shack, au anunțat că ei
vor face calculatoare personale. Chiar lângă ei au fost Steve Jobs și Steve Wozniak, cei care au inventat
calculatorul într-un garaj în timpul facultății.
Producția în masa a Apple a început în anul 1979 și până la finalul anului 1981 a avut cea mai
rapidă vânzare dintre toate calculatoarele personale. În august 1982 au luat naștere calculatoarele
personale IBM și mulți ar spune ca lumea s-a schimbat pentru totdeauna. Începând cu PC-urile
descoperim rețeaua mondială numită Internet, alcătuită dintr-o rețea imensă de persoane și
calculatoare.
În ziua de azi descoperim faptul că calculatoarele obișnuite devin din zi în zi un bun de
consum pentru utilizatori. Toți încearcă să aibă acasă un PC sau un laptop. Trendul în ziua de azi este
miniaturizarea către smartphone-uri (telefoane inteligente, dispozitive portabile și tablete). Putem
prezice o dispariție a calculatoarelor de nivel mijlociu în câțiva ani. Puterea de calcul a
microcomputerelor depășește pe cea a sistemelor mari ale generațiilor anterioare de calculatoare, la
o fracțiune din costul lor.
Calculatoarele pot fi clasificate în următoarele categorii, depinzând de numărul utilizatorilor
finali suportați: sisteme de microcalculatoare, sisteme de clasă medie, mainframe-uri și sisteme de
super calculatoare. Putem vorbi, de asemenea, despre calculatoare, ca și calculatoare personale,
servere de rețea, rețele de calculatoare și stații de lucru tehnice.
Rețele de calculatoare (NCs) sunt o categorie de microcalculatoare create în primul rând
pentru a fi utilizate împreună cu internetul și intranetul întreprinderilor de către angajații
36
operaționali și lucrători cu aplicații specializate sau limitate. Aceste rețele de calculatoare sunt cu
cost scăzut, microcomputere sigilate fără sau cu stocare minimă pe disc, care sunt legate la rețea.
Utilizatorii rețelelor de calculatoare depind în primul rând de serverele de rețea pentru
sistemul de operare și navigatorul de internet, aplicații de software, precum și de acces la date și
stocare. Una dintre principalele atracții ale rețelelor de calculatoare este costul scăzut TCO (TCO –
total cost of ownership, costul total de deținere), asta înseamnă, totalul tuturor costurilor asociate cu
achiziționarea, instalarea, operarea și întreținerea unui calculator. Alte beneficii pentru afaceri includ
ușurința de distribuție de software și de licențe, standardizarea platformei de calcul, cerințe reduse
ale utilizatorului final.
Dacă vorbim despre calculatoare personale, suntem interesați să coste cât se poate de puțin,
deoarece fiecare persoană în ziua de azi își dorește să aibă o fereastră către internet, aceasta fiind
funcția principală a unui sistem de microcalculatoare. Acestea sunt denumite dispozitive de
comunicare. Câteva microcalculatoare au deservit ca și stații de lucru, suportând aplicații de
calcul matematic dificil, chiar și cereri grafice. Printre aceste sisteme de microcalculatoare putem
identifica, de asemenea, servere de rețea care de obicei coordonează telecomunicațiile și resursele
de partajare în mici rețele locale(Local Area Network – LAN) și în site-uri de Internet și Intranet.
Un alt microcalculator îl reprezintă calculatorul tabletă, deseori denumit o tabletă
personală. Este, de fapt, un calculator personal la putere maximă în formă de tabletă de scris. Arată
ca și un calculator laptop fără tastatură, deși poate fi conectat la tastatură și mouse.
Sistemele de clasă mijlocie au devenit populare ca și servere de rețea puternice
(calculatoarele obișnuiau să coordoneze căile de comunicație și să gestioneze partajarea resurselor
în cadrul setărilor rețelei) pentru a ajuta la gestionarea site-urilor de mari dimensiuni pe Internet,
intranetului și extranetului companiilor, cât și alte rețele. Funcțiile internetului și alte aplicații sunt
cunoscute ca aplicații de server de ultimă generație, așa cum sunt aplicațiile integrate pe scară largă,
de tip producție, distribuție și cele financiare. firmele integrate de fabricare largă, de distribuție și
aplicații financiare.
Alte aplicații, ca de exemplu managementul depozitelor de date, exploatarea de date și
procesarea analitică on-line, descoperă un alt tip de sisteme de clasă medie, și anume
minicalculatoarele.
Cu câțiva ani în urmă au existat câteva zvonuri care spuneau că mainframe va fi mort în
curând, în prezent utilizarea mainframe-urilor este în creștere, unul dintre factorii acestei creșteri
fiind reducerea costurilor. Un alt factor important este acela că organizațiile care produc sisteme
informatice au descoperit ca pot utiliza mainframe-urile pentru aplicații în curs de dezvoltare ca de
exemplu, exploatarea datelor și depozitarea lor, suport decizional și aplicații variate bazate pe
internet. Astfel, calculatoarele mainframe continuă să gestioneze nevoile procesării informațiilor ale
marilor firme și agenții guvernamentale cu volume mari ale tranzacțiilor sau probleme majore de
calcul. De exemplu, bănci internaționale mari, companii aeriene, companii petroliere și alte mari corporații procesează
tranzacții de milioane de vânzări și solicitări ale clienților în fiecare zi în vederea ajutării sistemelor mainframe.
Termenul supercomputer descrie o categorie de sisteme de calculatoare extrem de
puternice proiectate pentru aplicațiile științifice, inginerești și de afaceri care necesită o viteză foarte
mare pentru calculele numerice. Piața supercalculatoarelor include agențiile guvernamentale de
cercetare, universități mari și corporații majore. Acestea utilizează supercalculatoare pentru aplicații
ca previzionarea meteorologică globală, sistemele militare de apărare, cosmologie și astronomie,
cercetări în domeniul microprocesărilor și design și exploatarea datelor la scară mare. Printre
producătorii de supercalculatoare enumerăm IBM, Cray, HP și Fujitsu.
37
Managerii IT încearcă să extindă viața productivă a hard-ului asigurându-se că orice

echipament pe care-l cumpără este scalabil. Principiul scalabilității presupune că hardware-ul poate
găzdui o cantitate tot mai mare de muncă, cu sau fără a face upgrade. Un sistem scalabil poate furniza
putere crescută dacă este necesar. De exemplu, multe servere sunt concepute să poată folosi o
multitudine de procesoare: 4, 8, sau 16 sunt cele mai frecvente. Dacă serverul este inițial instalat doar
cu un număr redus de procesoare, de exemplu 2, atunci pot fi adăugate alte procesoare de-a lungul
timpului în vederea îmbunătățirii puterii de calcul. În acest fel aparatul nu va trebui să fie eliminat
prea curând, și acest lucru ajută la protejarea investiției inițiale a organizației. Același lucru se poate
face și în ceea ce privește memoria, stocarea și alte componente.
Dacă ești preocupat de faptul că viața utilă a echipamentului ar putea fi scurtă deoarece
calculatoare mai puternice ar putea fi disponibile în câteva luni, puteți să închiriați sistemul în loc sa-
l cumpărați. Mulți vânzători oferă programe de leasing. În orice caz, vânzătorii sunt, de asemenea,
conștienți de cât de repede hardware-ul poate fi depășit și, de asemenea, prețul contractelor de
închiriere, astfel s-ar putea descoperi că plata de leasing acoperă de multe ori prețul de cumpărare
în termen de doar 18-24 de luni.
Așadar, multe firme preferă să-și achiziționeze PC-urile și tabletele în leasing. Dar rareori
hardware-ul este prima cauză în achiziționarea unui nou sistem informatic. Atunci când planifică un
nou sistem informatic, managerii ar trebui, în primul rând, să-și determine nevoile de afaceri și apoi
să analizeze care software poate să susțină aceste nevoi. Doar atunci ei pot selecta hardware-ul care
poate susține software-ul.
Rețeaua de calculatoare (grid computing) implică conectarea din punct de vedere
geografic al calculatoarelor de la distanță într-o rețea unică în vederea creării unui “supercalculator
virtual” prin combinarea puterii de calcul a tuturor calculatoarelor din rețea (grid). Rețeaua de
calculatoare (grid computing) profită de faptul că cele mai multe calculatoare din Statele Unite își
utilizează unitățile centrale de procesare doar 25% din timp, lăsând 75% din capacitatea lor
disponibilă pentru alte sarcini. Prin folosirea puterii combinate a mii de PC-uri și a calculatoarelor
conectate în rețea împreună, rețeaua este capabilă să rezolve probleme complicate la viteze de
supercalculatoare la un preț mic.
Firmele private au început să folosească rețele de calculatoare datorită fiabilității lor mari de
supercalculatoare, capacitate mai mare și cost mai mic. De exemplu, Royal Dutch-Shell Group folosește o
platformă de rețele de calculatoare scalabilă care îmbunătățește acuratețea și viteza aplicațiilor sale de modelare științifică
să găsească cele mai bune rezerve de petrol. Această platformă, care leagă 1024 de servere IBM care rulează Linux, creează
unul dintre cele mai mari supercalculatoare Linux din lume. Rețeaua se adaptează pentru a potrivi volumele fluctuante de
date care sunt tipice în această afacere sezonieră. Royal Dutch – Shell Group pretinde că rețeaua a permis companiei să
reducă timpul de procesare pentru datele seismice, în timp ce îmbunătățește calitatea producției și își ajută oamenii de
știință să identifice probleme în găsirea unor rezerve noi de petrol.
Dacă nu te afli cumva într-o afacere mică cu un calculator independent, vei folosi calculatoare
în rețea pentru cele mai multe sarcini de procesare. Folosirea mai multor calculatoare legate printr-
o rețea de comunicare pentru procesare este numită procesare distribuită (distributed
procesing). Procesarea centralizată (centralized procesing), în care un calculator mare central
îndeplinește toată procesarea, este mult mai puțin frecventă.
O formă inteligentă de procesare distribuită este procesarea client/server. Procesarea
client/server împarte procesarea între “clienți” și “servere.” Ambele sunt în cadrul rețelei, dar
fiecărei mașini i se atribuie funcții adecvate ca să poată răspunde la comenzi.
Clientul reprezintă punctul de intrare al utilizatorului pentru funcțiile cerute și este în mod
normal un desktop sau un laptop. Utilizatorul în general interacționează direct doar cu partea din
38
aplicație aferentă clientului. Serverul furnizează clientului servicii. Serverul stochează și procesează
date și, de asemenea, exercită funcții ca de exemplu administrarea imprimantelor, back-up și
activități de rețea cum ar fi securitatea, accesul la distanță și autentificarea utilizatorului. Procesarea
pe internet folosește modelul client/server.
FIGURA 2.1 Procesarea client/server.
Figura 2.1 arată cea mai simplă rețea client/server, care este compusă dintr-un calculator
legat la un server, cu prelucrarea împărțită între două tipuri de mașini. Acest lucru este denumit
arhitectură pe două niveluri client/server
În timp ce rețelele simple de tip client/server pot fi întâlnite în afacerile mici, la cele mai multe
corporații întâlnim arhitecturi client/server mult mai complexe, pe mai multe niveluri (deseori
denumite N-niveluri (N-tire)), în care activitatea întregii rețele este proporționată pe câteva niveluri
diferite de servere, în funcție de tipul de servicii cerute (vezi Figura 2.2).
De exemplu, primului nivel al unui server web îi va deservi o pagină web, unui client, ca
răspuns la o cerere de serviciu. Software-ul de tip server de web este responsabil pentru localizarea
și administrarea paginilor web stocate. Dacă clientul cere acces la un sistem corporativ (de exemplu
o listă de produse sau informații despre prețuri), cererea este transmisă către serverul de aplicație.
Software-ul serverului de aplicație are grijă de toate operațiunile dintre un utilizator și un sistem
organizațional de afaceri (organization’s back-end business systems). Serverul de aplicație își poate
avea găzduirea pe același calculator ca și serverul web sau pe propriul calculator.
FIGURA 2.2 O rețea client/server pe mai multe niveluri de servere (N-tier).
39
Tendințe contemporane hardware

Puterea explozivă a hardware-ului și tehnologiei de rețea au schimbat dramatic modul în care
companiile își organizează puterea de calcul, distribuind mai mult din această putere în rețele. Avem
în față 6 tendințe: platformă digitală mobilă în curs de dezvoltare, nanotehnologie, procesare în cloud
(cloud computing), procesare autonomă, virtualizare și procesoare multicore.
Platformă digitală mobilă în curs de dezvoltare

Noile platforme de procesare digitale au apărut ca alternative la PC-uri și calculatoare mai mari.
Tehnologiile de comunicare, ca de exemplu, telefoanele celulare și smartphone-urile, au preluat
multe funcții ale calculatoarelor portabile, inclusiv transmiterea de date, navigarea pe web,
transmiterea de email-uri și mesaje instant, afișarea conținutului digital și schimbul de date cu
sistemele interne corporative. Noua platformă digitală mobilă include, de asemenea, subnotebooks-
uri ușoare cu preț scăzut denumite Netbooks, optimizate pentru comunicațiile wireless și pentru
acces la Internet, cu funcții de calcul de bază, cum ar fi procesarea de text și cititorii digitali de cărți
electronice de tip e-book: Amazon Kindle cu anumite capabilități de acces web. Din ce în ce mai multe
platforme de afaceri trec de la PC-uri și mașini de birou la aceste dispozitive mobile.
Tendințele în hardware sunt miniaturizarea, mobilitatea și creșterea puterii de procesare și
volumul de stocare. În ceea ce privește mobilitatea, odată cu apariția iPhone-ului pe piață a luat
naștere o nouă generație de dispozitive. iPhone-ul introduce o nouă interfață de utilizator bazată pe
un ecran mare multitouch, aplicații noi bazate pe browser-ul web, hărți, jocuri și așa mai departe.
O altă tendință din ultimii ani este tehnologia de convergență, construind mai multe
tehnologii într-o singură piesă a hardware-ului. În locuințe, PC-urile pot fi transformate în centre de
distracție care pot transmite wireless sunete si imagini tv către alte calculatoare sau către sisteme de
sunet și televizoare. Se așteaptă o creștere semnificativă al tehnologiei digitale, atât la unitățile
mobile, cât și la dispozitivele fixe. În fiecare zi, apariția noilor aplicații bazate pe grafică necesită un
volum mai mare de stocare. În același timp, odată cu această creștere a volumului de stocare apare
nevoia de portabilitate a datelor.
În ceea ce privește entertainment-ul, cât și social networking, acestea au devenit, în ultimii
ani, una dintre principalele preocupări a utilizatorilor în segmentul de vârstă 15-50 ani. În proporție
foarte mare acestea sunt realizate pe dispozitive mobile, fie ele smartphone-uri sau tablete.
Un alt segment care începe în ultimii ani să capete o direcție majoră în utilizarea
dispozitivelor mobile este streaming-ul audio, video sau de gaming. Astfel servicii de streaming audio
devin foarte răspândite, cum ar fi Spotify, Apple Music, SoundCloud, Youtube Premium, etc. Servicii
de streaming video sunt din ce în ce mai căutate de utilizatori de pe tot globul, Netflix, leader de piață,
Apple Film, Hulu, Prime Video, Hbo Go, etc. În domeniul gaming-ului Steam, Apple Arcade, Epic
Games, etc sunt printre cele mai preferate de cei care folosesc asemenea produse.
Toate acestea vor deveni mult mai dezvoltate și mai conectate la funcții noi în cadrul noilor
platforme software și hardware ce vor apărea odată cu implementarea la scară largă a noilor
tehnologii lansate de către frecvențele mobile 5G în cât mai multe țări. Acest lucru este încă la început,
dar apariția acestora va duce la explozia IoT (Internet of Things). Mare parte a domeniilor de
activitate din economia mondială se pare că vor fi extrem de conectate la Internet odată cu apariția
pe scară largă a 5G.
Tendințele pronunțate în ceea ce privește viitorul dispozitivelor mobile se conturează din ce
în ce mai mult în zona creșterii performanțelor video ale display-urilor, creșterii performanțelor
bateriilor, creșterea performanțelor software, ale sistemelor de operare și ale aplicațiilor în ceea ce
40
privește o cât mai mare integrare cu funcțiile zilnice, protocoale de securitate din ce în ce mai
complexe, interconectivitate și comunicații din ce în ce mai puternice. Realitatea Augmentată, cât și
Realitatea Virtuală vor deveni în viitorul apropiat tehnologii care pot duce la o creștere deosebită a
percepției în special în domeniul vânzărilor online, Amazon si Apple deja au început dezvoltări de
aplicații în acest sens. Inteligența artificială, cât și segmentul acesteia de folosire a învățării automate,
Core ML (Core Machine Learning), vor fi folosite în aplicații din ce în ce mai diverse.
Procesarea în cloud (cloud computing)

În mediul IT se spune despre cloud că este important cum procesezi informațiile și nu unde le procesezi.
Această procesare se referă la un model de procesare în care firmele și persoanele fizice obțin resurse
de procesare și aplicații software pe internet (de asemenea, cunoscut ca “the cloud”). Cloud
computing este reprezentat de o disponibilitate la cerere, în marea majoritate a cazurilor preplătită,
de resurse reprezentate de stocare de baze de date sau de putere de calcul, fără management direct
activ exercitat din partea utilizatorului acestui serviciu. Această platformă de cloud este utilizată prin
intermediul serviciilor de Internet. Mii sau chiar sute de mii de calculatoare sunt localizate în centrele
de date cloud, de unde pot fi accesate de către calculatoarele fixe, notebooks, netbooks, centre de
distracție, dispozitive mobile și orice alt hardware al clienților care este conectat la internet. Google,
IBM, HP, Sun Microsystems, Dell, Microsoft și Amazon dețin centre mari, scalabile de procesare în
cloud, care furnizează atât puterea de calcul, stocarea de date și conexiuni de mare viteză la internet
către firmele care doresc să-și mențină infrastructura IT de la distanță. Firme de software ca de
exemplu Google, Microsoft, SAP, Oracle și Salesforce vând aplicații software ca servicii livrate prin
internet. Figura 2.3 arată conceptul de procesare în cloud.
FIGURA 2.3 Platforma de procesare în cloud.
41
Procesarea în cloud este compusă din 3 tipuri de servicii diferite:

• Infrastructura cloud ca și serviciu (IaaS): Clienții folosesc procesarea, stocarea, crearea de
rețele și alte resurse de calcul de la furnizorii de servicii cloud pentru a rula sistemele lor de
informare. De exemplu, Amazon își folosește capacitatea de rezervă a infrastructurii sale pentru a furniza un
mediu bazat în mare parte pe procesarea în cloud care vinde servicii IT. Acest lucru include Serviciul Propriu de
Stocare (Simple Storage Service S3) în vederea stocării datelor clienților și, de asemenea, include Serviciul Elastic
Compute Cloud (EC2) în vederea derulării aplicațiilor proprii. Utilizatorii plătesc doar pentru cantitatea de calcul
și pentru capacitatea de stocare pe care o folosesc în realitate.
• Platforma cloud ca și serviciu (PaaS): Clienții folosesc infrastructura și instrumentele de
programare găzduite de către furnizorul de servicii pentru a dezvolta propriile aplicații. De
exemplu, Sun Microsystems oferă un Sun Storge Cloud și Sun Compute Cloud pentru a ajuta dezvoltatorii de
software, studenții și începătorii să testeze și să dezvolte noi aplicații pe internet folosind hardware-ul Sun. IBM
are o aplicație similară Smart Business Application Development and Test service pentru dezvoltarea de software
și testarea în cloud.
• Software-ul cloud ca și serviciu (SaaS): Clienții utilizează software-ul găzduit de către
vânzător. Utilizatorii accesează aceste aplicații de pe un navigator web (browser) și datele și
software-ul sunt menținute pe serverele furnizorilor de la distanță. Întrucât organizațiile care
folosesc procesarea în cloud, în general, nu dețin infrastructura, ei nu trebuie să facă investiții
majore în hardware-ul și software-ul lor propriu. În schimb, aceștia achiziționează servicii de
calcul de la furnizorii de la distanță și plătesc doar pentru cantitatea de putere de procesare
pe care o utilizează efectiv (utility computing) sau sunt facturate pe bază de abonament lunar
sau anual. Termenul on demand computing a fost, de asemenea, utilizat pentru a descrie acest
gen de servicii. De exemplu, Google Cloud Platform, care furnizează aplicații comune de afaceri on-line și
Salesforce.com care închiriază CRM și servicii de software conexe pe internet. Ambele taxează utilizatorii cu o taxă
anuală, deși Google Cloud Platform are o versiune gratuită.
FIGURA 2.4 Tipuri de cloud.
Avantajele procesării în cloud sunt reprezentate de dezvoltare rapidă, de controlul

documentelor, de backup si refacere rapidă, mediu de lucru prietenos, stocare nelimitată, costuri
reduse de lucru, software integrat, etc. Procesarea în cloud are câteva dezavantaje. Cu excepția
cazului în care utilizatorii își iau măsuri pentru stocarea datelor lor la nivel local, responsabilitatea
de stocare a datelor și de control este în mâinile furnizorului. Companiile își fac griji în ceea ce
privește riscurile de securitate privind încredințarea datelor critice și a sistemelor de la un furnizor
42
din afară care, de asemenea, lucrează cu alte companii. Există, de asemenea, întrebări legate de
încrederea pe care o avem în sistem. Companiile se așteaptă ca sistemele lor să fie disponibile 24 de
ore din 24 de ore și nu își doresc să sufere nici un fel de pierdere dacă infrastructura IT funcționează
prost. Atunci când procesarea în cloud a Amazonului a căzut, în iulie 2008, clienții acestui serviciu nu
au putut beneficia de aceste sisteme timp de 8 ore. O altă limitare a procesării în cloud este
posibilitatea de a-și face utilizatorii să fie dependenți de furnizorul cloud.
Procesarea cloud se adresează în special afacerilor de nivel mic și mediu care dețin puține
resurse de cumpărare și care dețin propriul hardware și software. Cu toate acestea, marile corporații
fac investiții imense în sisteme proprietare complexe ce suportă procese de afaceri unice, care să le
ofere avantaje strategice considerabile. Pentru acestea, la început, scenariul cel mai apropiat este un
model de procesare hibrid, unde firmele utilizează propriile lor infrastructuri pentru activitățile cele
mai esențiale ale firmei și să adopte procesarea în cloud pentru operațiunile de sistem mai puțin
critice sau pentru capacitățile de procesare adiționale în perioada de vârf a afacerilor. Apoi, după ce
firmele capătă încredere în aceste servicii de cloud trec semnificativ în proporții majoritare către
procesare în cloud cu marea majoritate a funcționalităților firmei respective. Procesarea în cloud va
face trecerea treptat de la capacitatea unei infrastructuri fixe către o infrastructură mult mai flexibilă,
parte din ea deținută de către firmă, iar parte închiriată de la centrele de date și procesare imense
deținute de vânzătorii de computere din lume.
În viitor creșterea serviciilor cloud este prognozată a fi extrem de mare, tehnologiile cloud vor câștiga
de la an la an bugete ale firmelor din ce în ce mai mari la nivel global. În anii următori este prognozat
că 59% din cheltuielile de la an la an vor fi realizate în cloud public.
FIGURA 2.5 Tehnologia cloud Microsoft Azure cu toate tipurile ei.
RPA (Robot Process Automation)

Tehnologiile de tip Robotic Process Automation (RPA) și Inteligența Artificială sunt în prezent
tehnologii emergente, la același nivel de adopție și apetit pe care îl prezentau companiile și clienții
43
pentru tehnologia de cloud în urmă cu cinci ani, apreciază Victor Iancu, director management
consulting, customer advisory lead, KPMG România, în cadrul evenimentului ZF High-Tech
Innovation Summit 2019.
RPA se bazează de altfel pe tehnologiile anterioare de business process automation și pe
roboții software, care la rândul lor aceste tehnologii sunt parte a Inteligenței Artificiale (IA). În mod
tradițional, un dezvoltator software trebuie să creeze o listă de acțiuni pentru a automatiza o sarcină
de lucru; RPA realizează acest lucru prin observarea utilizatorului care realizează aceleași acțiuni în
interfața grafică, iar apoi realizează automat repetarea acelorași pași în interfața grafică de câte ori
este nevoie. Tehnologia aceasta permite oricui azi de a configura software-ul unui computer sau un
“robot” pentru a emula și integra acțiuni ale utilizatorului care interacționează cu sisteme digitale
pentru a executa un proces de afaceri3.
„Deja nu mai putem vorbi de cloud ca tehnologie emergentă pentru că este ceva comun deja.
Acum 4-5 ani exista o reticență cu privire la cloud. Acum RPA-urile și AI-ul sunt în zona unde era
cloud-ul acum 4-5 ani și va fi foarte interesant să le urmărim în următorii 2-3 ani”, explică Victor
Iancu, KPMG România, în cadrul conferinței.
Principalele direcții de investiții sunt securitatea cibernetică, automatizare și segmentul de
date, iar bugetul de investiții în tehnologie crește de la an la an, ajungând la o creștere de peste 50%
în 2019, este reafirmat de către un sondaj realizat anual de către KPMG asupra unui grup de 3645 de
respondenți CEO sau membrii ai board-ului din 108 țări.
Procesarea Autonomă (Autonomic Computing)

Cu sistemele mari care să cuprindă mai multe mii de dispozitive conectate în rețea, sistemele
informatice au devenit atât de complexe, încât astăzi unii experți cred că acestea nu pot fi controlabile
în viitor. O modalitate de a face față acestei probleme din perspectiva hardware-ului computerului
este de a dezvolta calculatorul autonom. Deși calculatorul autonom este un efort la nivel de industrie
pentru a dezvolta sisteme care se pot configura, optimiza, repara, și a se proteja de intruși și de auto-
distrugere. Imaginați-vă, de exemplu, un PC desktop care ar putea ști că a fost invadat de un virus de
calculator. În loc să permită virusului să îl invadeze, PC-ul va identifica și eradica virusul, sau, va
transfera volumul său de muncă la un alt procesor și se va închide înainte ca virusul să distrugă toate
fișierele.
Aveți posibilitatea să aruncați o privire la unele din aceste capacități în sistemul desktop pe
care îl dețineți. De exemplu, software-ul antivirus și firewall-ul poate detecta viruși pe PC-uri; să
elimine automat viruși și să alerteze operatorul uman. Aceste programe pot fi actualizate în mod
automat când este necesar prin conectarea la un serviciu on-line de protecție împotriva virușilor,
cum ar fi Eset NOD. Puteți vedea că elemente ale calculatorului autonom apar aproape în fiecare zi
pe computer deoarece Microsoft, Apple și Sun actualizează automat computerele utilizatorilor lor
atunci când acestea sunt conectate la Internet.
Virtualizare și procesoare multinucleu multicore()

Pe măsură ce companiile pun în funcțiune sute sau mii de servere, mulți cheltuiesc aproape la fel de
mult pe energie electrică pentru alimentarea și răcirea sistemele lor cum au făcut cu privire la
achiziționarea de hardware.
Agenția de Protecție a Mediului din SUA estimează că centrele de date vor folosi mai mult de
2% din toate energie electrică din SUA până în 2011. Se consideră că tehnologia informației a
3 https://www.uipath.com/rpa/robotic-process-automation
44
contribuit cu aproximativ 2% din totalul gazelor cu efect de seră din lume. Reducerea consumului de
energie în centrele de date, a devenit, atât o afacere serioasă, cât și o provocare de mediu. Sesiunea
interactivă cu privire la organizații tratează această problemă.
Această sesiune interactivă descrie cum organizațiile reduc proliferarea hardware și
consumul de energie prin utilizarea de virtualizări pentru a reduce numărul de computere necesare
pentru procesare. Virtualizarea prezintă un set de resurse de calcul (cum ar fi puterea de calcul sau
de stocare a datelor), astfel încât acestea să poată fi accesate în moduri care nu sunt restricționate în
funcție de configurația fizică sau locația geografică. Virtualizarea serverelor permite companiilor să
ruleze mai mult de un sistem de operare în același timp, pe o singură mașină. Cele mai multe servere
rulează la doar 10%-15% din capacitate, iar virtualizarea poate spori rata de utilizare a serverului la
70% sau mai mult. Rate mai mari de utilizare se traduc în mai puține computere necesare pentru a
procesa același volum de muncă. De exemplu, rețeaua de sănătate Christus de spitale și centre de asistență medicală
din sudul și vestul Statelor Unite și Mexic gestiona mai mult de 2.000 de servere în opt centre de date, cu 70% din acestea
în centru de date din San Antonio. În această locație, 97% din sisteme erau utilizate în proporție de 20% sau mai puțin din
puterea de procesare a acestora și doar 29% din memoria disponibilă. Organizația a utilizat virtualizarea pentru a consolida
activitatea a 824 de servere pe 83 servere blade, economisind 1.8 milioane dolari, inclusiv reducerea consumului de energie
electrică.
Software-ul de virtualizare server se interpune între sistemul de operare și hardware-ul
mașinii, mascând resursele de pe server, inclusiv numărul și identitatea serverelor fizice,
procesoarelor, precum și sistemele de operare, de utilizatorii acestora. VMWare este un furnizor lider
de software de virtualizare de server pentru sistemele de operare Windows, Linux și MacOS.
Microsoft a construit capabilități de virtualizare în noile versiuni Windows Server, și anume Hyper-
V.
În plus față de reducerea cheltuielilor hardware și de energie electrică, virtualizarea permite
companiilor să ruleze aplicații moștenite de la versiunile mai vechi ale unui sistem de operare de pe
același server, ca și aplicațiile noi. Virtualizarea facilitează, de asemenea, centralizarea administrării
hardware-ului.
Procesoare multicore. O altă modalitate de a reduce cerințele de putere și de expansiune a
hardware-ului este de a utiliza procesoare multicore. Un procesor multicore este un circuit integrat
în care două sau mai multe procesoare au fost integrate pentru o performanță îmbunătățită, consum
de energie redus și prelucrarea mai eficientă a sarcinilor multiple simultane. Această tehnologie
permite celor două nuclee de procesare cu cerințele de putere reduse și disipare a căldurii să
efectueze sarcini mai rapid, decât un cip energofag, cu un singur nucleu de procesare. Microsoft a
trecut de ceva ani la a percepe licențiere la nivel de nucleu de procesor pentru anumite sisteme
software ale sale, cum ar fi SQL Server 2014, Windows Server 2016, etc. În domeniul producției de
procesoare de computere, cele mai mari firme sunt Intel și AMD. Intel deține aproximativ 90% din
piața de procesoare, iar AMD restul de 10%, vânzările firmei Intel au crescut de la 55,9 mld. dolari în
2014 la 70,8 mld dolari în 2018. AMD a avut aproximativ aceiași creștere procentuală anuală ca și
Intel, de la 5,5 la 6,5 mld dolari în 2018. Anul acesta Apple a achiziționat de la Intel divizia de
procesoare de comunicații modem pentru dispozitive mobile, ceea ce face ca Apple să ducă planul
său de independență a componentelor din cadrul diviziei de iPhone și mai departe. Intel este
compania aleasă în special în domeniul procesoarelor pentru servere si PC-uri, iar AMD este mai bine
văzută în domeniul gaming și computing.
45
2.2 Software de afaceri
Programele de calculator includ, atât software-ul de sistem, cât și aplicații software. Software-ul de
sistem gestionează resursele și activitățile calculatorului. Aplicația software solicită calculatorul la o
sarcină specifică pentru un utilizator final, cum ar fi procesarea unui ordin sau generarea unei liste
de corespondență. Astăzi, cele mai multe produse software de sistem și de aplicație nu mai sunt
produse proprii, ci mai degrabă sunt achiziționate de la furnizori externi.
Pentru a aprecia pe deplin necesitatea și valoarea marii varietăți de software disponibil, ar
trebui să fim siguri că înțelegem ce este software-ul. Software-ul este termenul general pentru
diferite tipuri de programe utilizate pentru a gestiona și manipula computere și dispozitive periferice
ale acestora. O modalitate comună de a descrie hardware-ul și software-ul este de a spune că
software-ul poate fi considerat ca o parte variabilă a unui calculator și hardware ca parte invariabilă.
Există mai multe tipuri și categorii de software.
Tipurile de software pe care le veți întâlni în primul rând depind de tipurile de calculatoare
și rețele pe care le utilizați și de sarcinile specifice pe care doriți să le realizați.
Figura 2.4 arată că termenul de aplicație software include o varietate de programe care pot fi
împărțite în aplicații cu scop general și categorii de aplicații cu funcții specifice. Programele de uz
general sunt programe care efectuează sarcini comune de procesare a informației pentru utilizatorii
finali. De exemplu, procesoare Word, calcul tabelar, manageri de baze de date și grafică, sunt populare în rândul
utilizatorilor de microcomputere pentru acasă, educație, afaceri, știință, precum și multe alte scopuri. Pentru că ele
cresc în mod semnificativ productivitatea utilizatorilor finali, acestea sunt, uneori, cunoscute sub
numele de pachete de productivitate. Alte exemple includ navigatoare web, e-mail și groupware, care
ajută la comunicarea și colaborarea între grupuri de lucru și echipe.
O altă modalitate comună de clasificare a software-ului se bazează pe modul în care software-
ul a fost dezvoltat. Software-ul personalizat este termenul folosit pentru a identifica aplicații
software, care sunt dezvoltate într-o organizație pentru a fi utilizate de către această organizație. Cu
alte cuvinte, organizația care scrie cod de program este, de asemenea, organizația care utilizează
aplicația software finală. În schimb, alte programe sunt dezvoltate cu intenția de a le vinde în mai
multe copii (și, de obicei, pentru un profit). În acest caz, organizația care scrie software-ul nu este
beneficiarul propus pentru utilizarea acestuia. În primul rând, după cum se menționează în definiția
noastră, aceste produse software sunt vândute în mai multe exemplare, cu modificări minime,
dincolo de upgrade-urile programate. Cumpărătorii de software nu au, în general, nici un control
asupra specificațiilor, calendarului de execuție, evoluției, acces la codul sursă sau documentația
internă. Un produs software este vândut, închiriat sau licențiat către publicul larg, dar în aproape
toate cazurile, furnizorul de produs își păstrează drepturile de proprietate intelectuală ale software-
ului. Software-ul personalizat, în contrast, este, în general, deținut de organizația care l-a dezvoltat
(sau care a plătit să fie dezvoltat), de asemenea specificațiile, funcționalitatea și dreptul de
proprietate al produsului final sunt controlate sau păstrate de către organizația care l-a dezvoltat
pentru uz propriu.
Cea mai nouă inovație în dezvoltarea de software se numește software open-source. În
această abordare, dezvoltatorii colaborează la dezvoltarea unei aplicații folosind standarde de
programare care să permită oricui să contribuie la proiectul software. Mai mult, fiecare dezvoltator
când finalizează proiectul, codul sursă al aplicației devine disponibil și gratuit pentru oricine
altcineva care dorește să-l folosească.
Așa cum am zis înainte software-ul de calculator includea, atât software-ul de sistem, cât și
aplicații software. Software-ul de sistem care gestionează și controlează activitățile calculatorului se
46
numește sistemul de operare. O altă parte a software-ului de sistem constă din programe de calculator
care transformă limbajele de programare în limbaj mașină, ce poate fi înțeles de către calculator și
care efectuează sarcini comune de procesare, cum ar fi copierea, sortarea sau calculul rădăcinii
pătrate. Câteva din principale sarcini ale sistemelor de operare sunt să se ocupe de sarcini diferite și
utilizatori diferiți în același timp, să aloce resursele sistemului, să controleze dispozitivele de intrare
și de ieșire, în cele din urmă acesta este programul șef al sistemului.
FIGURA 2.4 Tipuri majore de software de calculator.
Decizia de a utiliza unul sau altul din sistemele de operare în întreprinderea dumneavoastră
este o decizie care se face, de obicei, prin tradiție, funcționalitate, preț, gradul de utilizare,
performanțe mai bune, îmbunătățiri de securitate și zona geografică. De fapt, decizia nu este atât de
dificilă, alegerea se face între, Microsoft cu familia Windows de sisteme de operare și restul. Între
altele, sistemele de operare Linux dețin un segment important, acestea fiind foarte utilizate pentru o
mulțime de servere din întreaga lume. O altă discuție în consecință, pentru sistemele de operare este
dacă vom alege pentru calculatoare desktop (clienți) sau pentru servere, iar în cazul în care această
alegere se referă la servere, pentru ce fel de servere? De exemplu, sistemele de operare Linux sunt foarte
utilizate pentru servere de mail și web.
În lume există producători mari de computere, cum ar fi Lenovo, Dell, HP, Sun Microsystems,
care dezvoltă propriile lor sisteme de operare proprietare care sunt vândute împreună cu serverele
lor.
De asemenea, putem găsi software open-source, care oferă tuturor utilizatorilor de
calculatoare acces gratuit la codul programului, astfel încât să poată modifica codul pentru a repara
erorile sau pentru a face îmbunătățiri; software-ul open-source nu este deținut de către o companie
sau un individ. O rețea globală de programatori și utilizatori gestionează și modifică software-ul, de
obicei fără a fi plătiți pentru a face acest lucru. Software-ul open-source, prin definiție, nu este limitat
47
la un sistem de operare sau tehnologii hardware specifice, deși cea mai mare parte a software-ului
open-source se bazează în prezent pe Linux sau UNIX.
FIGURA 2.5 Totalul cotelor de piață ale sistemelor de operare4
Astăzi tendința privind hardware-ul computerului este către sisteme de tip cloud, deci
trebuie să ne gândim, la sisteme de operare, care ar putea gestiona acest tip de sistem. De exemplu,
Microsoft a introdus un sistem de operare cloud denumit Windows Azure pentru serviciile și platforma sa cloud.
TABELUL 2.1. Cotele de piață ale sistemelor de operare
Raport generat 2019, Sept 28, prin http://www.netmarketshare.com
O altă problemă care a atras atenția în ultimii ani a fost de a face un sistem de operare pentru
platforme mobile sau pentru dispozitive digitale mobile. Avem câteva sisteme de operare pentru
dispozitive mobile, cum ar fi iOS pentru iPhone și iPad (produse Apple), Android realizat de Google
și, de asemenea, Windows are un astfel de sistem de operare, Windows Mobile. Dacă este să vorbim
despre sisteme de operare pentru dispozitive mobile, totul a început în anul 2000 cu apariția
sistemului de operare pentru dispozitive mobile Symbian a celor de la Ericsson cu R380, un sistem
cu adevărat revoluționar pentru acea vreme. O altă companie care a pariat pe acest sistem de operare
a fost Blackberry/RIM, care până în anul 2009 ajunsese la aproape 20% din piața smartphone-urilor.
În același an, 2009, Symbian avea 50% din piața sistemelor de operare pentru dispozitive mobile. În
anul 2007 Apple lansează primul iPhone, un smartphone cu adevărat revoluționar, ce avea sistemul
de operare denumit iOS. Mai târziu în același an firma concurentă Samsung își lansează și ea un
smartphone având un sistem de operare la bază al firmei Google, și anume Android. Până la acel
moment smartphone-urile erau produse de nișă, nefiind căutate ca produse de larg consum, ci în
4
http://www.netmarketshare.com/operating-system-market-share.aspx?qprid=10
48
special erau adresate celor din domeniu business. Până în 2009 vânzările de telefoane având la bază
sisteme de operare de tip Android ajunseseră la 6,8 milioane, iar până în 2016, suma aceasta crescuse
la 1,16 miliarde telefoane cu Android, însumând aproximativ 85% din piața telefoanelor mobile.
Trebuie precizat că mulți producători de asemenea telefoane mobile au apelat la sistemul de operare
Android, și anume, Google, Samsung, LG, Huawei, Sony, Lenovo, HTC, etc. În ceea ce privește Apple a
rămas al doilea sistem de operare la nivel global ating constant între 14 si 21% din piața sistemelor
de operare pentru dispozitive mobile. Din păcate primul sistem de operare al dispozitivelor mobile,
Symbian, a dispărut destul de repede după apariția fulminantă a iPhone-ului și a telefoanelor cu
Android.5
Software-ul de aplicație include limbaje tradiționale de programare, pachete de aplicații
software, instrumente de productivitate desktop și software pentru dezvoltarea de aplicații Internet.
Un lucru important este reprezentat de alegerea instrumentelor utilizate pentru a dezvolta aplicații
software. În trecut, cele mai importante limbaje de programare au fost C, C++, Pascal, GW Basic,
COBOL, etc. Apoi, au apărut limbajele de programare orientate-obiect, care combină datele și
procedurile, spre deosebire de programele tradiționale, care separă datele de acțiunile ce vor fi
întreprinse asupra datelor.
Astăzi există multe surse de obținere a software-ului și mult mai multe modalități pentru ca
utilizatorii să creeze propriile aplicații personalizate. Extinderea utilizării software-ului open-source
și a instrumentelor software și serviciilor bazate pe cloud exemplifică această tendință. Cu ani în
urmă, pentru a utiliza un software trebuia să achiziționezi de la furnizori o cutie cu o carte și câteva
CD-uri sau DVD-uri cu kit-ul de instalare, sau se putea descărca de pe site-ul furnizorului, astăzi
tendința este spre platformele cloud, în care software-ul este un serviciu pe care îl puteți utiliza livrat
prin internet. Software-ul bazat pe cloud și datele care le utilizează sunt găzduite pe servere
puternice în centre de date masive și pot fi accesate de către oricine cu o conexiune la Internet și un
browser web standard .
O altă tendință în ultimii ani este mashup-ul software-ului de cartografiere cu conținut local.
De exemplu, Google, Yahoo! și Microsoft oferă aplicații de acest gen, Google Maps, Facebook, Flickr, Netflix, etc
Software-ul ar putea fi clasificat, de asemenea, în software personalizat și software COTS
(comercial, off-the-shelf). Software-ul personalizat este dezvoltat de fapt, de către o firmă de software
la cererea venită de la o întreprindere pentru a fi utilizat în cadrul organizației. Software-ul COTS este
dezvoltat cu intenția de al vinde în mai multe exemplare (licențe), cu modificări minime de la una la
alta. Un produs COTS este vândut, închiriat sau licențiat publicului larg, dar în aproape toate cazurile,
furnizorul își păstrează drepturile de proprietate intelectuală ale software-ului.
Trebuie să vorbim, de asemenea, despre aplicațiile software de afaceri. Mii de pachete de
aplicații software cu funcții specifice sunt disponibile pentru a sprijini activitățile specifice ale
utilizatorilor finali în afaceri. Aplicațiile software de afaceri susțin reorganizarea și automatizarea
proceselor de afaceri cu aplicații e-business strategice, cum ar fi managementul relațiilor cu clienții
(CRM), planificarea resurselor întreprinderii (ERP) și managementul lanțului de aprovizionare
(SCM). Alte exemple sunt pachetele software care permit folosirea aplicațiilor pentru comerț
electronic sau se aplică zonelor funcționale de afaceri, cum ar fi managementul resurselor umane,
contabilitate și finanțe.
Extrem de important pentru aplicația software de afaceri este software-ul de raportare, care
oferă de fapt, informațiile de care este nevoie sub o formă corespunzătoare. Unul dintre exemplele
cele mai cunoscute de software de raportare folosit de către o mulțime de aplicații de business este
Crystal Reports.
5
https://www.statista.com/statistics/266136/global-market-share-held-by-smartphone-operating-systems/
49
Multe companii găsesc alternative la achiziționarea, instalarea și întreținerea aplicațiilor

software de afaceri achiziționate de la furnizori de software sau în curs de dezvoltare și menținerea
software-ului lor propriu, cu proprii lor angajați dezvoltatori de software. De aceea, multe companii
mari fac outsourcing (outsourcing – externalizarea unor servicii sau activități ale companiei) pentru
dezvoltarea și întreținerea software-ului de care au nevoie pentru a contracta firme de programare
și alte companii de dezvoltare de software.
Ce se întâmplă atunci când un utilizator care are o mașină care rulează Windows are nevoie
să ruleze o aplicație proiectată special pentru o mașină care rulează Mac OS? O soluție mult mai utilă
și productivă este dezvoltarea aplicațiilor de virtualizare. Virtualizarea aplicațiilor este un termen
generic care descrie tehnologii software care îmbunătățesc portabilitatea, administrarea și
compatibilitatea aplicațiilor prin izolarea acestora de sistemul de operare de bază pe care sunt
executate. O aplicație complet virtualizată nu este instalată în sensul tradițional, ci este executată la
fel ca și în cazul în care ar fi. Aplicația este păcălită să creadă că este direct interfațată cu sistemul de
operare original și cu toate resursele gestionate de aceasta, când, în realitate, nu este. Dacă ați instalat
vreodată un PC nou și ați creat o partiție pe hard disk, ați folosit virtualizarea. Ați luat o unitate fizică
și ați creat două unități virtuale, câte una pentru fiecare partiție.
2.3 Rețele, Telecomunicații, Internet și tehnologii Wireless
Dacă doriți să comunicați rapid cu clienții dvs., cu furnizorii sau cu angajații, veți avea nevoie de
rețele. Până în 1990, pentru comunicarea în afaceri se utilizau sistemul poștal sau sistemul de
telefonie cu voce/fax. Astăzi, dvs. și angajații dumneavoastră utilizați pentru comunicare,
calculatoarele, e-mailul, Internetul, telefoanele mobile și computerele mobile conectate la rețelele
wireless. In zilele noastre, rețelele și Internetul sunt folosite în orice afacere. De asemenea și în trecut
ați folosit calculatoarele și telefoanele pentru a comunica cu partenerii dvs., dar astăzi discutăm
despre comunicații, iar acestea se referă la rețele de calculatoare, în cadrul acestora integrându-se și
telefonia.
În prezent, firmele de telecomunicații folosesc tehnologia digitală și rețelele de calculatoare
pentru a-și administra comunicațiile, iar toate acestea converg încet spre o singură rețea digitală,
care folosește standardele și echipamentele Internetului. Astăzi, majoritatea firmelor de
telecomunicații sunt firme care oferă și servicii de internet (ISP – Internet Service Provider, furnizori
de servicii de internet) pe lângă serviciile de transmitere date, telefonie mobilă, televiziune, voce.
Aceste servicii sunt bazate din ce în ce mai mult pe tehnologia Internetului.
Lupta din zilele noastre este aceea de a transfera volume mari de date la viteze din ce în ce
mai mari, de a avea conexiuni de bandă largă (broadband) la Internet. Numărul în creștere de
smartphone-uri, tablete și de computere mobile pun o presiune mare pe firmele de telecomunicații
pentru a dezvolta și folosi noi tehnologii, pentru a avea viteze mai mari de acces și transfer. În
următorii ani se prevede că numărul de utilizatori de Internet să se dubleze. De asemenea, și volumul
de date video online se va tripla6 în următorii patru ani.
Când discutăm despre rețele de calculatoare trebuie să înțelegem că acestea au nevoie de
clienți care să le acceseze și de servere care să administreze resursele și comunicațiile din rețea.
Microsoft Windows Server, Linux, și Novell Open Enterprise Server sunt cele mai folosite sisteme de
6
www.emarketer.com
50
operare de rețea. Mediul de transmitere a datelor în rețele poate fi cablul de telefonie, cablul coaxial
sau semnalul radio, în cazul telefoanelor mobile sau al rețelelor locale wireless.
Cele mai multe rețele conțin de asemenea switch-uri sau hub-uri care acționează ca și puncte
de conectare între calculatoare. Hub-urile sunt dispozitive simple care interconectează
componentele rețelelor, trimițând un pachet de date celorlalte dispozitive conectate. Un switch este
mai inteligent decât un hub și poate filtra și direcționa datele spre o anumită destinație din rețea.
Atunci când doriți să comunicați cu o altă rețea, de exemplu Internetul, aveți nevoie de un router. Un
router este un procesor de comunicații care direcționează pachete de date prin rețele diferite,
asigurându-se că datele ajung la adresa corectă.
FIGURA 2.6 Componentele unei rețele simple
Rețeaua pe care tocmai am descris-o poate fi potrivită pentru o afacere mică. Dar cum ar arăta o rețea
pentru companiile mari, cu multe locații și cu mii de angajați? Pe măsură ce o firmă își dezvoltă puncte
de lucru cu rețele locale proprii, aceste mici rețele locale pot fi interconectate într-o rețea extinsă la
nivelul întregii companii. Un număr mare de servere puternice vor susține site-ul Web, intranet-ul
companiei și poate și un extranet. Unele dintre aceste servere se pot conecta la alte
„supercalculatoare” care susțin sisteme back-end.
Am putea clasifica rețelele de calculatoare pe baza distanței dintre calculatoare. Astfel putem
avea:
▪ LAN (Local-Area Network) –Rețea locală – de obicei până în 500 de metri, un etaj al unei
clădiri.
▪ MAN (Metropolitan-Area Network) – Rețea metropolitană – un oraș sau o metropolă
▪ WAN (Wide-Area Network) – Rețea transcontinentală sau la arie globală.
Rețelele folosesc diferite medii fizice de transmitere a datelor, inclusiv cablul torsadat,
cablul coaxial, fibra optică și undele radio pentru transmisiile wireless. Fiecare are avantaje și
limitări. Pentru orice mediu de transmisie este posibilă o gamă largă de viteze, depinzând de
configurațiile software și hardware. Până în urmă cu câțiva ani, rețelele cu cablu erau realizate din
51
cablu torsadat și cablu coaxial. Ambele tehnologii erau limitate la viteze de până 1Gbps, iar cablul
torsadat putea fi folosit pe o distanță de maximum 100 de metri (fără ca semnalul să fie amplificat),
cel coaxial era folosit de obicei în clădiri mari și putea fi folosit pe o distanță mai mare de 100 de
metri. Cablul de fibră optică suportă viteze mai mari și mari, este mai durabil decât cele anterioare,
fiind potrivit pentru sisteme care necesită transferul de volume mari de date. Totuși, cablul de fibră
optică este mai scump decât mijloacele clasice de transmisie și mai greu de instalat. Până de curând,
cablul de fibră optică era folosit în principal pentru structura (backbone-ul) rețelelor de mare viteză,
care administrau trafic mare. În prezent, rețelele de telefonie încep să aducă cablul de fibră optică
până în casele noastre pentru noi tipuri de servicii: internet cu viteze de descărcare de până la 50
Mbps.
Comunicațiile wireless ajută companiile să fie în legătură cu furnizorii, clienții și cu angajații
oferind astfel o flexibilitate mai mare pentru organizarea activității. Tehnologia wireless a creat de
asemenea noi produse, servicii și canale de vânzare. Transmisiile wireless sunt bazate pe semnale
radio la diferite frecvențe. Există trei tipuri de rețele wireless: cele cu microunde, de telefonie și rețele
Wi-Fi. Sistemele bazate pe microunde, terestre și de satelit, transmit semnale radio de frecvențe
înalte prin atmosferă și sunt folosite pentru transfer de mare volum, distanță lungă, comunicații
punct la punct. Deci transmisiile terestre de lungă distanță, necesită ca stațiile de transmitere să fie
poziționate la aproximativ 60 km distanță. Transmisiile la lungă distanță sunt de asemenea posibile
folosind sateliții pe post de stații releu pentru semnalele cu microunde transmise de la stațiile
terestre.
Comunicațiile prin satelit utilizează transmisia de microunde și sunt folosite de obicei de
către companiile dispersate geografic, cărora le este dificil să realizeze rețele cablate sau să
folosească microundele terestre, și de asemenea și pentru accesul la Internet în zonele rurale.
Dispozitivele mobile (celulare) folosesc de asemenea undele radio împreună cu o varietate
de protocoale pentru a comunica cu antenele radio (turnuri radio) plasate în arii geografice
adiacente, numite celule. Comunicațiile transmise de la un telefon mobil la o celulă locală, apoi din
antenă în antenă (din celulă în celulă) până ajung la destinația finală. Serviciile mobile folosesc
diverse standarde concurente. În Europa și în mare parte din restul lumii, excluzând Statele Unite,
standardul este GSM (Global System for Mobile Communication – Sistem Global de Comunicație
Mobilă). Avantajul standardului GSM este acela că permite comunicații internaționale. Standardul
principal utilizat în SUA este CDMA (Code Division Multiple Access).
Generațiile anterioare de telefonie mobilă au fost realizate în principal pentru transmisiuni
de voce și pentru transmisiuni limitate de date sub forma unor mesaje text. Operatorii oferă în
prezent rețele mobile mai performante, numite rețele 5G, cu viteze de transmisie de la 2 Gbit/s
pentru frecvența de 600 MHz, până la 20 Gbit/s pentru frecvența de 6 GHz. Această capacitate de
transmisie este suficientă pentru video, grafică și alte feluri de media, cât și pentru voce. Spre
deosebire în comunicația wireless, rețelele 4G, oferă viteze de la 1 Mbps până la 1 Gbps, de calitate
premium și securitate înaltă. Serviciile de voce, date și streaming video de înaltă calitate sunt
disponibile pentru utilizatori oricând, oriunde. Rețelele 4G sunt bazate pe o tehnologie inovatoare
numită LTE (Long-Term Evolution). Tehnologia 5G folosește tot spectrul de frecvențe LTE existente
acum.
Rețelele fără fir (wireless) folosesc următoarele tehnologii: Bluetooth, Wi-Fi și
WiMax. Bluetooth este numele popular al standardului wireless 802.15 și poate conecta până la
opt dispozitive de putere scăzută (telefoane mobile, pagere, calculatoare, imprimante) aflate într-o
rază de 10 metri. Viteza maximă de transfer este de 722 Kbps în banda de 2.4 Ghz. Wi-Fi reprezintă
52
un set de standarde pentru rețelele locale wireless și au o rată de transfer de la 54 Mbps până la 600
Mbps, conform ultimului standard. Familia de standarde este compusă din: 802.11a, 802.11b,
802.11g, 802.11n, 802.11ac și mai nou se încearcă 802.11ad, cu viteze de până la 7Gbps pe frecvența
de 60GHz, cunoscut și ca WiGig. Distanța maximă pe care pot fi recepționat semnalul wireless este de
100 metri. Afacerile de orice mărime folosesc rețele Wi-Fi pentru a beneficia de rețele locale wireless
la costuri mici și de acces la Internet. Hotspot-urile Wi-Fi sunt răspândite în hoteluri, aeroporturi,
librării, cafenele și în campusurile studențești pentru a oferi acces mobil la Internet. De la standardul
802.11ac semnalul wireless folosește dual-band în plus și frecvența de 5GHz, acest lucru ducând la o
creștere substanțială a vitezei până la 1,3GBps la 5GHz.
Hotspot-urile, de obicei sunt alcătuite din mai multe puncte de acces poziționate pe un tavan, perete
sau în alt loc strategic dintr-o locație publică, pentru a oferi acoperire wireless într-o arie specifică.
Utilizatorii din zonă au acces la Internet de pe laptopuri sau de pe telefoanele mobile cu Wi-Fi activat.
Un dezavantaj major al rețelei de tip Wi-Fi este reprezentat de securitatea slabă, care face ca aceste
rețele wireless să fie vulnerabile pentru intruși. WiMax este o nouă tehnologie care trebuie să
înlocuiască inconvenientele legate de distanță ale celorlalte tipuri de rețele. Standardul pentru
WiMax este 802.16 și funcționează pe o rază de aproximativ 50 kilometri, cu o rată de transfer de
până la 75 Mbps.
Internetul
Internetul a devenit cel mai extins sistem de comunicație la nivel mondial care rivalizează
cu sistemul de telefonie globală. Internetul este bazat pe protocolul de rețea TCP/IP,
conform căruia fiecărui calculator din rețea îi este atribuită o adresă IP (Internet Protocol)
unică, un număr de 32 biți reprezentat de patru șiruri de numere, separate de punct, fiecare
variind de la 0 la 255. Mesajul transmis în Internet este descompus în pachete folosind
protocolul TCP. Pentru utilizatorii normali de Internet este foarte dificil să rețină cele 12
numere (adresa IP), de aceea este nevoie de Domain Name Server (DNS) care convertește
adresa IP în nume de domenii. Serverele DNS administrează o bază de date conținând
adresele IP mapate către numele de domenii corespunzătoare.
DNS are o structură ierarhică, alcătuită dintr-un domeniu de nivel de top și un
domeniu de nivel secundar. Domeniul de top este alcătuit din două sau trei caracatere, de
exemplu: .com, .edu, .gov, .net, .info sau din coduri de țară: .ro, .uk, .de, .it. Domeniul de nivel
secundar are două părți separate de punct, cum ar fi google.com, realitatea.net. Un nume de
host la sfârșitul ierarhiei desemnează un calculator specific, fie rețeaua Internet sau o rețea
privată.
Rețelele Virtuale Private (VPN)

În contextul globalizării avem nevoie de o tehnologie pentru a comunica de oriunde, oricând
și cu mai multă portabilitate decât pozițiile staționare, deci avem nevoie de rețele dedicate,
private și securizate pentru clienții noștri. O rețea virtuală privată (VPN) este o rețea
securizată, criptată și privată, configurată în cadrul unei rețele publice pentru a beneficia de
avantajele economiilor de scară și de facilitățile de management ale unei rețele mari, cum
ar fi Internetul. VPN-urile oferă companiei, securitate, comunicații criptate la un cost mult
mai mic decât cele oferite de furnizorii tradiționali de Internet, care își folosesc rețelele
private pentru a securiza comunicațiile. VPN-urile oferă de asemenea o infrastructură de
rețea pentru a combina serviciile voce cu cele de date. Într-un proces, denumit tunneling,
53
pachetele de date sunt criptate și introduse în pachetele IP. Prin această împachetare a unui
mesaj de rețea pentru a-i ascunde conținutul, firmele creează o conexiune privată care
călătorește prin VPN în cadrul Internetului public.
Căutarea de informații pe Web

Evident, cu atât de multe pagini de Web, găsirea aproape instantanee a unei anumite pagini Web care
poate ajuta afacerea dvs., este o problemă importantă. Acum, avem sute de motoare de căutare pe
Internet, dar doar trei dintre ele sunt furnizori ale rezultatelor de căutare: Google, Yahoo! și Microsoft
Bing. În prezent Google are un sistem de page ranking (clasificare) care măsoară popularitatea unei
pagini Web prin numărul de site-uri care au legătură către acea pagină, cât și numărul de pagini spre
care are legătură. În zilele noastre, foarte multe companii își construiesc activitățile comerciale pe
baza acestor motoare de căutare de pe Web. Motoarele de căutare au devenit instrumente importante
de shopping prin oferirea marketingului de motoare de căutare (search engine marketing)7. În
2009, marketingul pe motoarele de căutare a generat venituri de 12.2 miliarde de dolari, jumătate
fiind reprezentați de publicitatea online. 98% din veniturile anuale de 22 miliarde de dolari ale
companiei Google veneau din marketingul motoarelor de căutare.
FIGURA 2.7 Cheltuielile în publicitate a jucătorilor din piața americană 8
În prezent suntem mult mai interesați decât în trecut de optimizarea paginilor web, din
pricina acestui sistem de page ranking, de aceea cu cât este mai optimizată pagina, va obține un page
rank mai mare în rezultatele motoarelor de căutare. Astfel a apărut SEO - Optimizarea pentru
Motoarele de Căutare (Search Engine Optimization), activitate care poate oferi paginilor web un
format nou și un nou înțeles.
În 2018 veniturile din publicitate ale companiei Alphabet, firma mamă a Google, s-au situat
la valoarea de 116, 32 mld $. Compania a generat venituri prin platforma Google Ads, care pune la
dispoziția celor care vor să beneficieze de publicitate plătită să își afișeze reclame, lista produselor,
servicii oferite în cadrul întregii rețele extinse a Google, printre care și site-urile partenere și aplicații
către toți utilizatorii de web.
7
www.emarketer.com, 2009
8
www.emarketer.com, 2019
54
FIGURA 2.8 Veniturile din publicitate ale Google în mld $ 9
Web 2.0 și viitorul 3.0

În trecut, paginile web conțineau doar date statice sau informații. Web 2.0 le permite utilizatorilor de
Internet să contribuie la realizarea paginilor web prin partajarea informațiilor, sau să ofere conținut
real unui framework site de pe Internet. Dacă ai poze partajate pe Flickr sau pe alt site-uri de profil,
dacă ai postat un videoclip pe YouTube, dacă ai creat un blog sau dacă ai folosit Wikipedia sau
Facebook ai utilizat serviciile Web 2.0.
Web 2.0 are patru caracteristici definitorii: interactivitate, control al utilizatorului în timp
real, participarea socială (partajarea) și conținutul generat de utilizator. Tehnologiile și serviciile din
spatele acestor caracteristici includ cloud computing software-mashups și widget-uri, bloguri, wiki,
și rețele sociale.
Viitorul Web-ului implică dezvoltarea tehnicilor de căutare mai productive și mai la obiect
pentru utilizatorii normali, a celor 50 de miliarde de pagini Web. Web 1.0 a rezolvat problema
obținerii de acces la informație. Web 2.0 a rezolvat problema partajării de informații unii cu alții, și
de construirea de noi experiențe Web. Soluția Web 3.0 reprezintă promisiunea unui viitor Web, unde
toată această informație digitală, toate aceste contacte, pot fi țesute împreună într-o singură
experiență semnificativă. Web 3.0 se presupune că trebuie să înțeleagă sensul cuvintelor care se
doresc a fi scrise, de exemplu într-un motor de căutare, cum ar fi de exemplu Google, iar prin această
înțelegere să se ajungă împreună cu diverse API (Application Program Interface) la crearea unui web
cvasi-uman. Se dorește crearea unor rețele de computere conectate la Internet care să poată înțelege
informația pe baza unor conexiuni logice. Web 3.0 poate deveni un fel de asistent web personal, să
poată interpreta și relaționa diversele informații din internet și să le comunice, funcție de preferințele
fiecăruia, după ce anterior se conectează la diverse API, site-uri sau motoare de căutare. De exemplu,
fiecare poate căuta într-un motor de căutare numele unui film nou apărut pe piața cinematografică.
Motorul de căutare se poate conecta la diverse alte site-uri si la API-uri, cât și la locația IP a
calculatorului sau a telefonului mobil care se conectează la Internet și va afișa utilizatorului date
despre filmul respectiv, unde rulează, la ce cinematografe din zona în care se află utilizatorul, care
9
www.statista.com, 2019, sursa Google, Alphabet
55
este șansa să poată utilizatorul găsi bilete în timp util, care sunt orele cele mai căutate, care sunt
recenziile despre filmul respectiv, cum va fi vremea dacă alegi o anumită perioadă a zilei pentru a
viziona filmul, cum va fi traficul cu diferitele mijloace de transport funcție de cinematograful ales,
eventual să ți propună mai multe rute de mers. De asemenea, toate aceste informații vor fi memorate,
în așa fel încât în viitor, să ți se poată crea un profil cinematografic și să ți se poată sugera, funcție de
preferințele fiecăruia ce filme ar putea să-ți fie pe plac, la momentul lansării acestora.
Alte trenduri complementare conduc împreună spre un viitor Web 3.0, care include
răspândirea modelelor de business de tip cloud computing și SaaS (cloud – Service as a Software)
conectivitate omniprezentă între platformele mobile și acces la Internet pentru dispozitivele mobile
și transformarea Web de la o rețea cu aplicații și conținut separate, într-un ansamblu mai sudat și
mai interoperabil. Aceste viziuni mai modeste ale viitorului Web 3.0 sunt mai susceptibile a se realiza
într-un termen relativ scurt.
Datele digitale pot fi stocate într-o varietate de formate media. Pot fi stocate sub forma tradițională,
numită format fișier, în care diferite părți de informație nu sunt etichetate și împărțite pe categorii,
dar sunt stocate ca șiruri continue de biți. Principalul avantaj al acestui format este de eficiența
utilizării spațiului, dar datele sunt dificil de localizat și manipulat. În prezent trebuie să înțelegem
puterea bazelor de date. Abordările pentru organizarea și manipularea datelor vă vor ajuta să
câștigați aceste cunoștințe importante.
Bazele de date
Datele pot fi stocate în două moduri: abordarea tradițională fișier - care nu are nici un mecanism
pentru etichetare, regăsire și manipularea datelor - abordarea bazelor de date, având acest
mecanism. Abordarea tradițională fișier are trei inconveniente cheie: datele depind mult de program,
redundanța ridicată a datelor, integritatea scăzută. Redundanța datelor provoacă pierderea spațiului
de stocare și este ineficientă, pentru că atunci când este necesară o corecție, trebuie făcute modificări
în toate locațiile unde se regăsesc datele respective.
Bazele de date minimizează următoarele probleme:
▪ Redundanța datelor: Aceleași date sunt stocate în mai multe locuri.
▪ Izolarea datelor: Aplicațiile nu pot accesa datele asociate altor aplicații.
▪ Inconsistența datelor: Mai multe copii ale acelorași date nu corespund.
În plus, sistemele de baze de date maximizează următoarele avantaje.
▪ Securitatea datelor: Deoarece datele sunt esențiale pentru organizații, bazele de date au
măsuri de securitate extreme în loc să descurajeze greșelile și atacurile.
▪ Integritatea datelor: Datele au anumite constrângeri, cum ar fi inexistența literelor în
cadrul CNP-ului.
▪ Independența datelor: Aplicațiile și datele sunt independente una de cealaltă (acest lucru
înseamnă că aplicațiile și datele nu sunt legate una de cealaltă, adică toate aplicațiile au
acces la aceleași date.
Abordarea bazelor de date este reprezentată de organizarea pe entități, categorii generalizate
reprezintă o persoană, loc sau timp ales de noi pentru a colecta datele. Conceptele de bază utilizate
în acest caz sunt entitățile, câmpurile, atributele, înregistrările și tabelele. Un câmp este o bucată de
informație despre o entitate, cum ar fi numele unui student sau un număr al unei străzi. Toate
56
câmpurile legate de aceeași entitate formează o înregistrare. O colecție de înregistrări relaționate

formează un tabel, de exemplu toate înregistrările privind vânzările pentru un produs anume. O
mulțime de astfel de tabele formează o bază de date, dar o bază de date poate exista și sub forma
unui singur tabel.
Sistemele informaționale, de obicei, au nevoie de volume importante de date, care sunt
stocate în baze de date. Din acest motiv avem nevoie de ceva de a utiliza datele, pentru a le manipula
și de a le popula cu date, care este sistemul de management al bazei de date (DBMS). Un sistem
de management al bazei de date (DBMS) este un anumit tip de software pentru crearea, stocarea,
organizarea și accesarea datelor dintr-o bază de date. Microsoft Access este un DBMS pentru
sistemele desktop; DB2, bazele de date Oracle și Microsoft SQL Server sunt DBMS pentru mainframe-
uri mari și computere de gama medie. MySQL este un DBMS open-source popular și Oracle Database
Lite este un DBMS pentru mici dispozitive de calcul portabile.
Toate aceste produse sunt DBMS-uri relaționale, care folosesc o bază de date
relațională. Un sistem informațional organizează datele din bazele de date, grupând datele
relaționate. În prezent, cel mai comun tip de bază de date este baza de date relațională, care
organizează datele în tabele bidimensionale (relații), cu rânduri și coloane. Pentru a
proiecta o bază de date relațională, aveți nevoie de o idee clară a entităților și modul în care
acestea relaționează. Datorită utilizării pe scară largă a modelelor relaționale, există o mare
varietate de produse comerciale pentru a le crea și pentru a le gestiona.
Fiecare DBMS funcționează cu limbajul SQL (structured query language) care este
recunoscut de cele mai mari programe de management al bazelor de date și de aproape toți
dezvoltatorii din acest domeniu.
Este foarte important să proiectăm o bază de date, înainte de a construi-o, iar acest
lucru, cu siguranță, presupune să descriem structura bazei de date: numele entităților,
numele și tipurile câmpurilor, ce formează entitățile, și relațiile generale între diferite
entități. Descrierea fiecare structuri de tabel și tipul câmpurilor reprezintă dicționarul de
date a tabelului.
Organizațiile mari, de obicei, atribuie controlul dezvoltării bazei de date la nivelul
organizației în mâinile unui administrator de baze de date (DBA – Database administrator).
Acest lucru îmbunătățește integritatea și securitatea bazelor de date ale organizației.
Administratorii de baze de date mențin dicționarele de date şi datele din baze de date
utilizând software-uri de gestionare a bazei de date (DBMS-uri). Dezvoltarea bazei de date
poate începe cu un proces de planificare de sus în jos (top-down). Administratorii și
proiectanții de baze de date conlucrează cu utilizatorii finali pentru a dezvolta un model al
întreprinderii care definește procesele de afaceri de bază.
Aceștia definesc apoi necesitățile utilizatorilor finali în cadrul procesului de afaceri,
cum ar fi procesul de achiziție și de recepționare pe care toate afacerile îl au. Analizarea
datelor unei organizații și identificarea relațiilor dintre date este numit modelarea datelor
(data modeling). Modelarea datelor ar trebui realizată la început, pentru a putea decide ce
date vor trebui colectate și cum acestea vor fi organizate. Multe baze de date conțin o
mulțime de tabele inter-relaționate. Baza de date trebuie proiectată cu grijă pentru a putea
permite manipularea datelor și generarea de rapoarte. Modelarea datelor eficientă și
proiectarea fiecărei baze de date înseamnă crearea unei scheme digitale a unei baze de date.
O asemenea schemă este numită Diagrama Entitate Relație ERD (entity relationship
diagram).
57
FIGURA 2.9 Diagrama entitate-relație pentru procesul de achiziționare/recepționare
Instrumentele de modelare a datelor și diagramele entitate relație sunt foarte

corelate cu analiza și proiectarea sistemului. Noi trebuie să identificăm relațiile dintre date
care trebuie să fie reprezentate într-un model de date care sprijină procesele de afaceri ale
unei organizații. Aceste modele de date apoi servesc ca un framework de design logic (numit
și schemă). Aceste framework-uri determină designul fizic al bazei de date și dezvoltarea de
programe pentru a sprijini procesele de afaceri al organizației.
FIGURA 2.10 Proiectarea bazei de date și a datelor
O schemă este o vedere logică a tuturor relațiilor dintre datele dintr-o bază de date,
iar o subschemă este o vedere logică a relațiilor dintre datele care trebuie să sprijine
anumite programe ale utilizatorilor finali care vor accesa baza de date. Trebuie să țineți
minte faptul că modelele de date reprezintă vederi logice ale datelor și ale relațiilor dintr-o
bază de date. Design-ul fizic al unei baze de date reprezintă o vedere fizică ale datelor
58
(adesea numită și vedere internă), care descrie cum datele sunt stocate fizic și cum sunt
accesate pe dispozitivele de stocare ale unui calculator.
FIGURA 2.11 Vederi logice si fizice ale unei baze de date si interfețele software
cu sistemul informatic al serviciilor bancare
Multe organizații reproduc și distribuie copii sau părți ale bazelor de date pe
serverele de rețea la o varietate de locații. Aceste baze de date distribuite pot fi găzduite
pe servere de rețea, fie pe World Wide Web, fie pe intranet sau pe extranet sau pe alte rețele
ale companiei. Bazele de date distribuite pot fi copii ale bazelor de date operaționale sau
analitice sau ale oricăror alte tipuri de baze de date. Replicarea și distribuția bazelor de date
îmbunătățește performanța bazei de date în locațiile utilizatorilor finali. Una dintre
atribuțiile permanente ale unui administrator de baze de date (DBA – Database
administrator) este reprezentată de asigurarea ca bazele de date distribuite să fie
actualizate în mod constant și concomitent.
Bazele de date distribuite au avantaje, cât și dezavantaje. Un avantaj primar al unei
baze de date distribuită constă în protejarea datelor valoroase. Dacă toate datele unei
organizații rezidă într-o singură locație fizică, orice eveniment catastrofic, ca de exemplu un
incendiu ar provoca daune dispozitivelor de stocare a datelor, care ar rezulta în pierderi
catastrofice și în imposibilitatea de utilizarea a datelor. Prin faptul că o companie are bazele
de date distribuite în locații multiple, impactul negativ al unui asemenea eveniment poate fi
minimizat.
Un alt avantaj al bazelor de date distribuite se regăsește în cerințele lor de stocare.
De multe ori, un sistem mare de baze de date poate fi distribuit în baze de date mai mici,
bazate pe o relație logică între date și locații. De exemplu, o companie cu mai multe locații
operaționale poate distribui datele astfel încât fiecare locație de funcționare este, de
asemenea, locația bazei sale de date. Deoarece mai multe baze de date într-un sistem
distribuit pot fiu unite, fiecare locație are control asupra datelor sale locale, în timp ce alte
locații pot accesa orice bază de date din cadrul companiei, dacă dorește.
59
Cu toate acestea bazele de date distribuite au unele provocări. Provocarea principală

este menținerea exactității datelor. În cazul în care o societate distribuie baza sa de date în
mai multe locații, orice modificare a datelor într-o singură locație trebuie să fie făcută în
toate celelalte locații. Această actualizare poate fi realizată în unul dintre următoarele două
moduri: replicarea sau duplicarea.
Actualizarea unei baze de date distribuite folosind replicarea presupune utilizarea
unei aplicații software specializate, care verifică fiecare bază de date distribuită și apoi
găsește modificările aduse acestora. Odată ce aceste modificări au fost identificate, procesul
de replicare face ca toate bazele de date distribuite să conțină aceleași date prin efectuarea
modificărilor necesare la fiecare dintre acestea. Procesul de replicare este foarte complex,
și în funcție de numărul și dimensiunea bazelor de date distribuite, poate con suma mult
timp și resursele calculatoarelor.
În schimb, procesul de duplicare este mult mai puțin complicat. Acesta identifică o
bază de date ca master și apoi, la un termen prestabilit, duplică aceea bază de date astfel
încât fiecare bază de date distribuită să conțină aceleași date. Un dezavantaj la procesul de
duplicare este că nu poate fi făcută nici o modificare la celelalte baze de date decât cea
master, pentru a preveni suprascrierea acelor modificări făcute pe bazele de date distribuite
în timpul procesului de duplicare. În cele din urmă, dacă sunt folosite corespunzător,
duplicarea și replicarea pot ține datele la zi din toate bazele de date distribuite în mai multe
locații.
O provocare adițională asociată bazelor de date distribuite este reprezentată de
resursele suplimentare de calcul și de bandă de transfer necesare pentru a acces bazele de
date distribuite în mai multe locații.
Depozitele de date
Un depozit de date este o bază de date care stochează datele actuale și cele istorice de interes
potențial pentru factorii de decizie din cadrul companiei. Datele provin din mai multe sisteme de
bază, cum ar fi cele de tranzacții operaționale, sistemele de vânzări, datele despre clienți, datele
despre procesul de fabricație, și mai pot fi incluse și datele din tranzacțiile de pe site-ul Web.
Depozitul de date consolidează și standardizează informațiile din diferite baze de date
operaționale, astfel încât informațiile să poată fi folosite la nivelul întregii companii de către
managementul de analiză și în procesele de luare a deciziilor.
Caracteristicile de bază ale unui depozit de date includ:
❖ Este organizat în funcție de dimensiunea afacerii și de subiect.
❖ Consistență. Datele din diferite baze de date pot fi codate diferit.
❖ Istoricul. Datele sunt păstrate pentru mulți ani, pentru a putea fi folosite în calculul
trendurilor, previziunilor și a studiilor comparative de-a lungul timpului.
❖ Non-volatile. Datele nu mai sunt actualizate după ce au fost introduse în depozit.
❖ Utilizează procesarea analitică online. În mod obișnuit, bazele de date organizaționale sunt
orientate spre procesarea tranzacțiilor. Aceasta înseamnă că bazele de date folosesc
procesarea online a tranzacțiilor (OLTP – online transaction processing), tranzacțiile afacerii
fiind procesate online în momentele în care apar. Obiectivele sunt viteza și eficiența, care sunt
critice pentru o afacere de succes bazată pe Internet. Depozitele de date, nu sunt proiectate
pentru a suporta OLTP, ci pentru a susține luarea deciziilor, folosesc procesarea analitică
online. Procesarea analitică online (OLAP – online analytical processing) implică analizarea
60
datelor acumulate de către utilizatorii finali.

❖ Multidimensionale. De obicei depozitele de date folosesc o structură multidimensională a
datelor. Amintiți-vă că bazele de date relaționale stochează datele în tabele bidimensionale.
În contrast, depozitele de date stochează datele în mai multe dimensiuni. De aceea, se spune
că datele sunt stocate într-o structură multidimensională. O reprezentare pentru acest tip de
structură multidimensională este cubul de date.
Printre avantajele depozitelor de date se includ:
• Utilizatorii finali pot accesa datele ușor și rapid prin intermediul Web browser-elor
deoarece datele sunt stocate într-un singur loc.
• Utilizatorii finali pot realiza analize extensive a datelor în moduri care nu erau
posibile anterior.
• Utilizatorii finali pot obține o vedere de ansamblu a datelor organizației.
În ciuda multiplelor avantaje, depozitele de date au și probleme. Pentru început, ele pot fi
foarte costisitoare pentru a fi construite și întreținute. În al doilea rând, preluarea datelor din
sistemele mainframe scoase din uz poate fi o operație dificilă și costisitoare. În ultimul rând,
personalul dintr-un departament poate fi reticent în a-și partaja datele cu alte departamente.
Deoarece depozitele de date sunt foarte costisitoare, ele sunt folosite în principal de companii
mari. Multe alte firme folosesc o versiune mai puțin costisitoare a unui depozit de date, numită data
mart. Organizațiile își construiesc adesea depozitele lor de date ca o colecție de data marts, colecții
mai mici de date care concentrează datele dintr-un anumit departament sau subiect. Dacă data marts-
urile trebuie sa fie utilizate ca un depozit de date, utilitare software speciale pot unifica data marts-
urile pentru a le face să se comporte ca un mare depozit de date.
Mineritul datelor (Data Mining)

Mineritul datelor este utilitatea majoră a depozitelor de date și a datelor statice pe care acestea le
conțin. În mineritul datelor, datele dintr-un depozit sunt analizate pentru a descoperi tipare și
trenduri ascunse din istoricul activității afacerii. Această analiză poate fi folosită pentru a ajuta
managerii în luarea deciziilor privind schimbările strategice în operațiunile afacerilor pentru a
câștiga avantaje competitive în piață.
Pentru a obține răspunsul, trebui să folosiți procesarea analitică online (OLAP). OLAP suportă
analiza multidimensională a datelor, permițându-le utilizatorilor să privească datele în diferite forme
folosind dimensiunile multiple.
Mineritul datelor este axat pe descoperiri. Mineritul datelor oferă vederi interne ale datelor
corporației care nu pot fi obținute cu OLAP prin găsirea tiparelor și relațiilor ascunse din bazele mari
de date și deducând regulile lor pentru a prezice comportamentul viitor. Tiparele și regulile sunt
folosite pentru a îndruma decidenții și pentru a prezice efectele acelor decizii. Tipurile de informații
care pot fi obținute prin mineritul datelor includ asocierile, secvențele, clasificările, conglomeratele
și previziunile.
Atunci când managementul ia decizia să construiască un depozit de date, personalul IT
trebuie să aleagă cu grijă hardware-ul, software-ul și datele implicate în acest proces. Cu cât este mai
voluminos depozitul de date, cu atât capacitatea de stocare, memoria și puterea de procesare a
computerelor trebuie să fie mai mari. Datorită acestor necesități, organizațiile aleg adesea
calculatoarele mainframe cu CPU-uri multiple pentru a stoca și administra depozitele de date.
Memoria calculatoarelor trebuie să fie suficient de mare pentru a permite procesarea simultană a
volumelor mari de date. Spațiul de stocare și viteza de acces a discurilor sunt de asemenea
61
importante. Procesarea a milioane de înregistrări poate dura ceva timp, iar variațiile de viteză a
discurilor pot însemna diferența dintre ore și minute în timpul de procesare. Și cum depozitele de
date sunt considerate bunuri de valoare mare, la toate datele trebuie făcute copii de siguranță.
Rețineți faptul că depozitele de date cresc în continuu, deoarece principala lor sarcină este aceea de
a acumula date istorice. Lanțurile de retaileri, ca de exemplu Wal-Mart și Costco au milioane de
tranzacții zilnice, toate fiind stocate și în depozitele de date. Unele companii au depozite de date care
găzduiesc zeci sau sute de terabiți de date.
Trei faze sunt implicate în transferarea datelor dintr-o bază de date tranzacțională într-un
depozit de date: extragerea, transformarea și încărcarea (ETL – extraction, transforming,
loading). În faza de extragere, constructorii creează fișierele din bazele de date tranzacționale și le
salvează pe serverul care stochează datele în depozit. În faza de transformare, specialiștii „curăță-
periază” datele într-o formă care le permite stocarea într-un depozit. Aceștia se asigură ca datele sunt
într-o formă consistentă. Constructorii se asigură că toate adresele urmăresc aceeași formă, folosesc
litere mari sau mici în mod constant și definesc câmpurile uniform ( cum ar fi un câmp pentru
întreaga adresă stradală, și un câmp separat pentru codurile poștale). Toate datele care exprimă
aceleași tipuri de cantități sunt „periate” pentru a folosi unități de măsură. În faza de încărcare,
specialiștii transferă fișierele transformate în depozitele de date. Apoi ei compară datele din
depozitele de date cu datele originale pentru a confirma corectitudinea datelor. Mare parte din
activitatea ETL poate fi automatizată. În funcție de nevoia utilizatorilor, structura și conținutul
datelor unui depozit poate fi schimbat ocazional.
2.5 Securizarea sistemelor informatice
Astăzi trebuie să ia în considerare o prioritate de top pentru întreprinderi securitatea și controlul.

Securitate se referă la politicile, procedurile și măsurile tehnice utilizate pentru a preveni accesul
neautorizat, modificarea, furtul, sau deteriorarea fizică a sistemelor informatice. Controlul este
reprezentat de metode, politici și proceduri organizatorice care să asigure siguranța bunurilor
organizației; acuratețea și fiabilitatea înregistrărilor sale; și aderarea la standardele de management
operațional.
De ce folosim computerele? De ce suntem acum atât de deschiși, atât de vulnerabili pe web,
în rețea? Toate aceste întrebări sunt foarte importante pentru persoanele care iau decizii. În timp,
calculatorul s-a transforma din ceva care era inaccesibil pentru mulți dintre noi, din ceva care era un
instrument doar pentru specialiștii IT; a devenit accesibil pentru toată lumea din întreprindere sau
poate chiar pentru toată lumea de pretutindeni. Este foarte important ca specialiștii IT să încerce să
decidă cine are nevoie de informații și care sunt nevoile de informare și să ofere aceste informații
doar pentru cei care au nevoie de ele. Cu toate aceste informații transferate de pe hârtie în informații
electronice, expunem o cantitate mare de date stocate devenind mult mai vulnerabili, prin
intermediul rețelelor de comunicații, toate sistemele informatice sunt conectate. De asemenea,
accesarea fără autorizație ar putea afecta o mulțime de date și sistemele informatice.
Sistemele nu funcționează corespunzător în cazul în care hardware-ul computerului se strică,
nu este configurat corect sau este deteriorat de utilizarea necorespunzătoare sau acte criminale.
Erorile de programare, instalarea improprie sau modificările neautorizate duc la funcționarea
improprie a software-ului sistemului. Căderi de tensiune, inundații, incendii, sau alte dezastre
naturale pot afecta, de asemenea, sistemele informatice.
62
Dezvoltarea, implementarea și întreținerea sistemelor informatice constituie în mare parte o

creștere a costurilor de a face afaceri, protejarea acestor resurse fiind o preocupare principală.
Creșterea dependenței de sistemele informatice, combinată cu legătura lor cu lumea din afara printr-
o rețea publică, internet-ul, face securizarea sistemelor informatice corporative din ce în ce mai
dificilă, adăugând la provocări și tendința crescută de a stoca date pe dispozitivele portabile. Rolul
controalelor și securizării calculatoarelor este de a proteja sistemele împotriva accidentelor și
furtului intenționat și coruperii datelor și aplicațiilor. Ele ajută, de asemenea, organizațiile să se
asigure că operațiunile lor IT sunt în conformitate cu legile și cu așteptările angajaților și clienților
pentru intimitate. Obiectivele majore ale securității informațiilor sunt:
• Reducerea riscului de închidere a sistemelor și încetare a operațiunilor organizației.
• Să păstreze confidențialitatea informațiilor.
• Să asigure integritatea și fiabilitatea surselor de date.
• Să asigure disponibilitatea neîntreruptă a resurselor de date și operațiunilor online.
• Să asigure conformitatea cu politicile și legile referitoare la securitate și confidențialitate.
În timp ce poveștile despre deteriorarea sistemelor informatice prin atacuri de pe Internet
de tip malware sunt cele mai urmărite, adevărul despre riscurile sistemelor de informații este pur și
simplu cauza numărul unu de nefuncționare a sistemelor, adică defecțiunile hardware. Riscurile
pentru hardware implică daune fizice la calculatoare, echipamente periferice și mediile de
comunicații. Cauzele majore ale unor astfel de daune sunt dezastre naturale, pene de curent, supra-
încălzire și vandalism.
Preocuparea principală a oricărei organizații ar trebui să fie datele sale, deoarece sunt de
multe ori o resursă unică. Datele colectate în timp nu poate fi recuperate aproape la fel, și chiar și
atunci când se poate, procesul ar fi prea costisitor și consumator de timp. Preocuparea pentru
aplicații, în special în cazul în care nu sunt făcute la comandă, trebuie să fie a doua. Toate datele și
aplicațiile sunt sensibile la perturbări, daune și furturi. În timp ce vinovat în distrugerea hardware-
ul este de multe ori un dezastru natural sau supra-sarcină electrică, inculpatul în deteriorarea
software-ului este aproape întotdeauna de natură umană.
Vulnerabilități ale sistemelor informatice

Criminalitatea informatică este definită de către Asociația Profesioniștilor din Tehnologia Informației
(AITP) ca incluzând (1) utilizarea neautorizată, accesul, modificarea și distrugerea de hardware,
software, date sau resurse de rețea; (2) eliberarea neautorizată de informații; (3) copierea
neautorizată a software-ului; (4) refuzarea accesului utilizatorului final la hardware-lui propriu,
software-ului, datele sau resursele de rețea, și (5) utilizează sau conspiră pentru a utiliza resursele
informatice sau de rețea pentru a obține informații sau bunuri tangibile în mod ilegal.
Datorită naturii sale, în continuă schimbare, în domeniul tehnologiei calculatoarelor este
dificil să se atribuie un anumit set de coduri morale, deși este necesar ca etica se fie luată în
considerare atunci când se iau decizii în acest domeniu. Tehnologia computațională creează un nou
set de probleme etice, unice în sine. Astfel de probleme includ: "... utilizarea neautorizată a hardware-
ului, furtul software-ului, dispute pe drepturile produselor, utilizarea calculatoarelor pentru a comite
fraude, fenomenul de furt de date și hacking, sabotaj sub formă de viruși, responsabilitatea pentru
fiabilitatea datelor ieșite, realizarea de cereri false către calculatoare și degradarea muncii "10.
10
http://www.aitp.org/news/news.asp?id=98451&hhSearchTerms=crime
63
Figura 2.12 Tipuri de amenințări și vulnerabilități de securitate
Printre atacurile importante ale participanților la criminalitatea informatică, putem

identifica hacking, cracking, deturnarea, terorismul cibernetic, utilizarea neautorizată, piraterie
software, furtul de proprietate intelectuală, viruși și viermi, adware și spyware.
Hacking
Utilizarea obsesivă a computerelor sau utilizarea neautorizată a sistemelor informatice cu acces în
rețea am numit-o hacking. Hackerii pot fi angajați din afară sau o companie care utilizează internetul
și alte rețele pentru a fura sau deteriora date și programe. Una dintre problemele din hacking este ce
se întâmplă cu un hacker care pătrunde în sistemele electronice, are acces la un sistem informatic și
citește unele fișiere, dar nu le fură și nici nu distruge nimic. Putem identifica următoarele tactici de
hacking:
•Denial of Service (DoS) - Hackerii inundă un server de rețea sau un server Web, cu mii de
comunicații false sau cereri de servicii care duc la prăbușirea rețelei. Un site web primește un
număr copleșitor de cereri de informații, cum ar fi doar solicitarea de conectare pe site. Un
atacator poate încetini un sistem performant sau chiar supraîncărca un sistem pentru a
acoperi un atac.
•Scanări - sondează pe scară largă internetul pentru a determina tipurile de calculatoare, de
servicii și conexiuni. În acest fel, persoanele rău intenționate pot profita de punctele slabe ale
calculatorului sau programelor software.
•Sniffer - Programe care caută în secret în pachete individuale de date care trec prin Internet,
captează parole sau întregul conținut al pachetelor.
•Spoofing - Falsificarea unei adrese de e-mail sau pagini Web pentru a păcăli utilizatorii să
furnizeze informații critice cum ar fi parole sau numere de card de credit.
•Cal Troian - Un program necunoscut pentru utilizator, care conține instrucțiuni ce
exploatează o vulnerabilitate cunoscută în unele aplicații software .
•Back Doors - În cazul în care punctul de intrare inițial a fost detectat, având câteva metode
ascunse, se face ușor accesul în sistem și este greu de detectat de către utilizator.
•Applet-uri rău-intenționate - Programe mici, uneori scrise în popularul limbaj Java, care
abuzează de resursele calculatorului dumneavoastră, modifică fișierele de pe hard disk,
trimite e-mailuri false sau fură parolele.
•War Dialing - Programe care apelează în mod automat mii de numere de telefon în căutarea
unui mod de a pătrunde printr-o conexiune modem.
64
•Bombe Logice - O instrucțiune dintr-un program de calculator ce declanșează un act rău

intenționat.
•Buffer overflow - O tehnică pentru prăbușirea sau obținerea controlului unui computer
prin trimiterea a prea multe date în memoria tampon a computerului țintă.
•Password Crackers - Software care poate ghici parolele.
•Social Engineering - O tactică utilizată pentru a avea acces la sistemele informatice prin
manipularea angajaților companiei obținând în baza „relației de încredere” informații
valoroase, cum ar fi parole.
•Dumpster Diving - căutarea prin deșeurile unei companii pentru de a găsi informații care
ajută la spargerea sistemelor informatice ale companiei. Uneori informația este folosită
pentru a face o lovitură de tipul Social Engineering mai credibilă.
Cracking
Comunitatea hacking face distincția clară între hacking și cracking. Un cracker (de asemenea, numit
black hat sau hacker din partea întunecată) este un hacker rău intenționat sau criminal. Publicului
larg utilizează termenul de hacker pentru a se referi la același lucru. Numele vine de la opusul de
hackeri pălărie albă.
De obicei, un cracker este o persoană care deține informații despre vulnerabilități ale
produselor sau sistemelor informatice pe care le exploatează pentru avantajul propriu și nu le
dezvăluie publicului larg sau producătorului pentru a fi corectate. Crackerii pot încerca să extindă
găurile din sisteme; în general, toate patch-urile făcute software-ului de aceștia sunt făcute cu scopul
de a împiedica alte persoane să compromită un sistem pe care au obținut deja controlul securizat. În
cazurile cele mai extreme, un cracker poate lucra pentru a provoca daune cu rea intenție sau de a
amenința în scop de șantaj.
Deturnarea
Este posibil să nu fiți conștient de acest lucru, dar există o bună șansă ca PC-ul personal conectat la
rețea să fi fost deturnat. Nu, nimeni nu l-a luat de pe birou, dar dacă acesta este conectat la Internet,
alte persoane îl pot folosi fără să știți.
Deturnarea unui calculator înseamnă utilizarea unora sau a tuturor resurselor unui
calculator conectat la o rețea publică fără consimțământul proprietarului său. Deturnarea se
realizează prin instalarea pe ascuns a unui mic program numit bot pe un calculator. Ca multe alte
programe malițioase, aceste programe sunt descărcate în necunoștință de cauză de către persoane
care folosesc camerele de chat și rețelele de file-sharing. Atunci când computerul este deturnat,
conexiunea la Internet ar putea încetini sau deveni inutilizabilă. Daunele pentru corporații sub forma
reducerii productivității pot fi mari. Scopul principal deturnării calculatoarelor este spam-ul:
utilizarea calculatoarelor deturnate pentru a trimite e-mail-uri comerciale nesolicitate la un număr
mare de oameni, adesea milioane de adrese.
Terorismului cibernetic
Terorismul cibernetic reprezintă forma de utilizare a sistemelor informatice ale organizațiilor sau
guvernelor, în special prin intermediul internetului, de a provoca daune fizice, în lumea reală sau
vătămare gravă și perturbarea infrastructurii. Există unii care susțin că terorismului cibernetic este
o formă de hacking sau război informațional.
65
Utilizarea neautorizată la locul de muncă

Utilizarea neautorizată a sistemelor informatice și rețelelor pot fi numite furt de timp și resurse.
Un exemplu comun este utilizarea neautorizată a rețelelor de calculatoare deținute de companie de
către angajați. Această utilizare poate varia de la a face consultanță privată sau la a juca finanțele
personale în jocuri video până la utilizarea neautorizată a internetului în rețelele companiei.
Software-ul de monitorizare de rețea, numit sniffer, este frecvent utilizat pentru a monitoriza traficul
de rețea pentru a evalua capacitatea rețelei, precum și pentru a descoperi dovezi ale utilizării
necorespunzătoare.
Pirateria Software
Copierea neautorizată a software-ului, sau pirateria software, este, de asemenea, o formă majoră de
furt software. Pirateria software de către angajații companiei este larg răspândită ducând la
procese. Copierea neautorizată este ilegală, deoarece software-ul este proprietate intelectuală, care
este protejată de legea dreptului de autor și de acordurile de licență de utilizare. Cel mai recent studiu
efectuat de Business Software Alliance (BSA), un grup anti-piraterie printre ai cărui membri se
numără Apple, IBM, Intel, Microsoft, arăta că, în 2007, la nivel mondial 38% din software-ul utilizat
era piratat.
Furtul de proprietate intelectuală

Software-ul nu este singura proprietate care este supus pirateriei pe calculator. Furtul de
proprietate intelectuală se prezintă sub formă de încălcare a drepturilor de autor pe materiale ca,
muzică, filme, clipuri video, imagini, articole, cărți și alte lucrări scrise, lucru considerat de cele mai
multe instanțe ilegal. Versiunile digitizate pot fi ușor capturate de sistemele informatice și puse la
dispoziție pentru ca oamenii să le acceseze sau să le descarce de pe site-uri web.
Viruși și viermi
Virușii de calculator sunt denumiți astfel deoarece aceștia acționează pe programe și date într-un
mod similar cu viruși biologici: virușii de calculator se răspândesc ușor de la computer la computer.
Pentru că atât de multe calculatoare sunt acum conectate unul la celălalt și mulți oameni partajează
fișiere, oamenii transmit fără sa știe viruși altor calculatoare, care au infectat propriile lor fișiere.
Odată ce un virus ajunge la un calculator, acesta distruge aplicații și fișiere de date. În plus, față de
distrugerea aplicațiilor și fișierelor de date, virușii pot perturba comunicațiile de date: prezența
virușilor provoacă cereri de comunicații de date pentru a procesa un număr foarte mare de mesaje
și fișiere fără nici un scop util, care diminuează eficiența transmiterii și primirii mesajelor legitime și
a fișierelor. Singura diferența dintre un virus de calculator și un vierme este aceea că un vierme se
răspândește într-o rețea fără intervenție umană. Un vierme atacă computerele fără a fi nevoie să
trimiteți e-mail-uri sau să deschideți fișierele primite. Cei mai mulți oameni se referă la ambele tipuri
de cod malițios ca viruși.
Adware și spyware
Două intrări mai recente în arena vulnerabilităților calculatorului sunt adware-ul și spyware-ul.
Prin definiție, adware este software-ul care permite agenților de publicitate de pe Internet să afișeze
anunțuri ca bannere și pop-up fără consimțământul utilizatorului calculatorului. În extremă, adware
poate colecta, de asemenea, informații despre utilizatorul computerului gazdă și trimite pe Internet
proprietarului său. Această clasă specială de adware este denumită spyware și este definită ca orice
software care are conexiune la Internet în fundal fără știrea utilizatorilor sau permisiunea explicită.
66
Programele spyware colectează informații specifice despre utilizator, variind de la datele

demografice generale, cum ar fi numele, adresa și obiceiurile de navigare pe Internet la numărul
cardului de credit, CNP, nume de utilizator, parole sau alte informații personale. Este important să
înțelegem că nu toate programele adware sunt spyware.
Provocări de securitate pentru comunicațiile fără fir

Chiar și rețeaua fără fir din locuința personală este vulnerabilă, deoarece transmisiile radio Wi-Fi
sunt ușor de scanat. Rețelele Bluetooth și Wi-Fi sunt susceptibile de a fi accesate ilegal de „ascultători
curioși”. Deși raza de acoperire a rețelelor Wi-Fi este de maxim o sută de metri, acesta poate fi
prelungit până la un sfert de milă folosind antene externe. Rețele locale (LAN) care folosesc
standardul 802.11 pot fi ușor sparte de persoane străine înarmate cu laptop-uri, plăci wireless,
antene externe și software de hacking. Hackerii folosesc aceste instrumente pentru a detecta rețele
neprotejate, monitoriza traficul în rețea, și, în unele cazuri, obține acces la Internet sau la rețelele
corporative.
Managementul Securității pentru Tehnologia Informației

Toată lumea se gândește în prezent la Internet ca la ceva foarte necesar și folositor, dar nimeni nu se
gândește la vulnerabilitățile pe care le implică acest lucru, securitatea sistemelor informatice. Când
folosim Internetul sunt foarte multe amenințări la securitatea sistemelor informatice ale companiei.
Managerii și personalul specializat sunt responsabili pentru securitatea, calitatea și performanța
sistemelor informatice din cadrul companiilor lor. Ca orice alte bunuri vitale ale companiilor,
hardware-ul, software-ul, rețelele și datele trebuie să fie protejate cu ajutorul unei varietăți de măsuri
de securitate pentru a asigura calitatea și utilitatea acestora. Aceasta este valoarea securității
managementului.
Scopul managementului securității este acuratețea, integritatea și siguranța tuturor
proceselor și resurselor sistemului informatic. Astfel managementul eficient al securității poate
minimiza erorile, fraudele, precum și pierderile în sistemele informatice de interconectare pe care le
folosesc companiile, clienții acestora, furnizorii și alte părți interesate. Managerii de securitate
trebuie să dobândească și să integreze o varietate de măsuri și metode de siguranță pentru a-și
proteja resursele sistemelor informatice.
Schimbarea rapidă a infrastructurii de rețea și graba cu care firmele din ziua de azi vor să fie
conectate la Web și la Internet pentru comerțul electronic sau pentru a-și reorganiza procesele
interne cu ajutorul intranetului, softurilor de e-business și legăturile extranet către clienți și furnizori
îi pun pe managerii IT să decidă ce măsuri de securitate se impun. Măsuri de securitate posibile ar fi
următoarele: rețele virtuale private (VPN), firewall-uri, criptarea, controlul accesului, softuri de
securitate, agenți/sisteme proxy, autentificarea accesului, detectarea intrușilor.
Legăturile vitale din rețea și fluxul proceselor de afaceri trebuie protejate de atacurile externe
ale infractorilor cibernetici și de actele iresponsabile ale persoanelor din interior. Această protecție
este asigurată printr-o mare varietate de măsuri de securitate și defensive ale unui program de
management al securității. Haideți să aruncăm o privire asupra acestor măsuri importante de
securitate.
Pentru a putea controla sistemele informatice trebuie luate măsuri în următoarele privințe:
➢ Controlul software-ului - Monitorizați folosirea software-ului și prevenirea accesului
neautorizat la aplicațiile software, sistemelor software și programelor de calculator.
➢ Controlul hardware-ului - Asigurați siguranța fizică a calculatoarelor și verificați erorile de
funcționare a echipamentelor. Organizațiile care sunt dependente de calculatoarele lor
67
trebuie să își facă back-up pentru a opera continuu în cazul erorilor.

➢ Controlul operațiilor calculatoarelor - Supravegheați munca departamentelor de
calculatoare pentru a vă asigura că procedurile programate sunt aplicate asupra datelor și a
spațiilor de stocare în mod corect și constant. Aceste măsuri includ controlul asupra joburilor
programate și asupra procedurilor de back-up și recuperare a datelor care se sfârșesc
anormal.
➢ Controlul securității datelor - Asigurați-vă că fișierele valoroase ale companiei, care se află
fie pe discuri sau pe diverse medii de stocare, nu sunt subiectul accesului neautorizat sau nu
sunt modificate ori distruse în timp ce funcționează sau în timpul depozitării.
➢ Controlul implementării - Auditați managementul de dezvoltare al sistemelor informatice
în diverse momente pentru a vă asigura că procesul de implementare este administrat și
realizat corect.
➢ Controlul administrativ - Creați standarde, reguli, proceduri și metode de control pentru a
vă asigura de corectitudine efectuării controlului pentru aplicațiile organizației.
Un studiu de risc determină nivelul de risc pentru o firmă, dacă o activitate sau un proces
specific nu sunt corespunzător realizate (controlate). Nu toate riscurile pot fi anticipate și măsurate,
dar majoritatea afacerilor vor putea să înțeleagă riscurile cu care se confruntă. Managerii, împreună
cu specialiștii sistemelor informatice ar trebui să încerce să determine valoarea informațiilor,
punctele de vulnerabilitate, frecvența apariției anumitor probleme și posibilitatea aparițiilor
anumitor pericole.
O politică de securitate este formată dintr-un clasament al nivelurilor de risc pentru
informații, identificând obiective acceptabile de securitate și detectând mijloacele necesare pentru a
realiza aceste obiective. Care sunt informațiile cele mai valoroase pentru organizație? Cine realizează
și controlează acest clasament? Ce politici de securitate există pentru a proteja informațiile? Ce nivel
de risc este dispus să accepte managementul organizației pentru fiecare informație? Managementul
trebuie să estimeze costurile acestor politici de securitate pentru nivelele acceptate de risc.
Politica de securitate este cea care determină utilizarea acceptabilă a resurselor de informații
și care angajați ai companiei au drept de acces la aceste informații. O politică corectă de folosință
definește tipurile de utilizări acceptate de politica de securitate, pentru echipamentele de calcul,
incluzând desktop-urile și laptopurile, dispozitivele wireless, telefoanele și Internetul. Politica de
securitate trebuie să clarifice aspecte cu privire la confidențialitate, responsabilitatea utilizatorilor și
la utilizarea în scopuri personale a echipamentelor și rețelelor organizației. O politică bună definește
acțiunile acceptate și neacceptate pentru fiecare utilizator și specifică consecințele pentru
nerespectarea politicii de securitate.
Cum ar putea o firmă să știe că are vulnerabilități în materie de securitatea sistemelor
informatice? Numai prin efectuarea unui audit al managementului sistemului informatic care să
examineze mediul de securitate înconjurător al companiei, precum și controlul individual al
informațiilor. Auditul de securitate chestionează tehnologiile, procedurile, documentațiile, training-
ul și personalul. Un audit extins chiar va simula un atac sau un dezastru pentru a testa reacția
tehnologiei, personalului informatic și a angajaților.
După ce știți că este ceva în neregulă sau dacă sunteți expuși la unele amenințări, trebuie să
faceți ceva în această privință. Deci primul lucru care trebuie pregătit este controlul accesului la
sistemele informatice. Controlul accesului consistă din toate politicile și procedurile pe care
compania le folosește pentru a preveni accesul neautorizat la sisteme, de către angajați sau persoane
din exterior. Pentru a obține accesul, un utilizator trebuie să fie autorizat și să se autentifice.
68
Autentificarea se referă la abilitatea de a ști că o persoană este cine susține că este. Software-ul de
control al accesului este proiectat pentru a permite numai utilizatorilor autorizați să folosesc
sistemele sau să acceseze datele folosind anumite metode de autentificare. O metodă de autentificare
este folosirea parolelor, cunoscute numai de către utilizatorii autorizații. De asemenea aceste parole
pot fi interceptate dacă sunt transmise printr-o rețea, sau furate prin intermediul rețelelor sociale,
deci trebuie schimbate periodic.
O altă metodă de autentificare este reprezentată de autentificarea biometrică, care
folosește sisteme care citesc și interpretează caracteristici umane, cum ar fi amprentele, ochii (irisul)
și vocea, pentru a permite sau nu accesul. Laptopurile încep să fie echipate cu dispozitive de
identificare a amprentelor.
Noile metode de autentificare, cum ar fi token-urile sau smart card-urile rezolvă aceste
probleme. Un token este un dispozitiv fizic, similar cu un card de identificare care este proiectat
pentru a proba identitatea unui singur utilizator. Un smart card este un dispozitiv de dimensiunea
unei cărți de credit, care conține un cip formatat cu datele de acces și nu numai. Un cititor
interpretează datele de pe smart card și permite sau nu accesul.
O unealtă foarte folosită pentru a preveni accesul utilizatorilor neautorizați la rețelele
virtuale private este firewall-ul. Un firewall este o combinație de hardware și software care
controlează fluxul de trafic sosit și plecat din rețea. Acesta este, în general, plasat între rețelele private
interne și între cele externe, cum ar fi Internetul, cu toate că firewall-urile pot fi de asemenea folosite
pentru a proteja o parte a rețelei unei companii de restul rețelei.
Planurile tehnologice defensive pentru indivizi trebuie să includă protecție antivirus pentru
fiecare calculator. Software-ul antivirus este proiectat pentru a realiza o verificare a computerelor
și descoperi prezența virușilor. Adesea antivirusul elimină virusul din zona infectată. Totuși, cele mai
multe programe antivirus sunt eficiente numai împotriva virușilor deja cunoscuți în momentul în
care programul antivirus a fost conceput. Pentru a rămâne eficace, antivirusul trebuie actualizat
continuu. Produsele antivirus sunt disponibile și pentru multe dispozitive mobile, nu numai pentru
servere, stații de lucru și calculatoare desktop.
Pentru managerii IT o altă mare problemă este reprezentată de securizarea rețelelor
wireless. Un simplu prim pas ar fi asignarea unui SSID unic și setarea router-ului să nu îl transmită.
Organizațiile pot îmbunătăți securitatea Wi-Fi prin utilizarea acestei rețele împreună cu tehnologia
VPN atunci când accesează datele corporației.
Tot aceeași manageri IT trebuie de fiecare dată să administreze back-up-ul datelor și al
sistemelor informatice, cât și planurile de restaurare. Probabil cel mai ușor mod de vă proteja
împotriva pierderilor de date este ca, automatic și periodic să duplicați toate datele, acest proces
chemându-se back-up. Multe sisteme au construite programe automate de back-up. Datele pot fi
duplicate pe dispozitive de stocare necostisitoare, cum ar fi benzile magnetice.
Așa cum am menționat, internetul și alte sisteme on-line de e-mail sunt una din căile de atac
preferate de hackeri pentru răspândirea virușilor de calculator sau de pătrundere în calculatoarele
din rețele. E-mail-ul este, de asemenea, câmpul de luptă pentru încercările companiilor de a pune în
aplicare politicile de combatere a mesajelor ilegale, personale, sau dăunătoare ale angajaților, contrar
cererilor unor angajați și altor persoane care văd în aceste politici încălcări ale drepturilor de
confidențialitate.
Uneori, în funcție de situație avem nevoie, de asemenea, de criptarea datelor. Criptarea
datelor a devenit un mod important de protejare a datelor și a altor resurse a calculatoarelor
conectate în rețea, în special pe internet, intranet, extranet. Parole, mesaje, fișiere și alte date pot fi
69
transmise sub formă neinteligibilă și decodate de sistemele informatice numai pentru utilizatorii
autorizați. Criptarea presupune folosirea de algoritmi matematici speciali, sau chei, pentru a
transforma datele digitale într-un cod neinteligibil înainte de a fi transmise, iar apoi să decodeze
datele atunci când acestea sunt primite. Metoda de criptare cea mai utilizată pe scară largă și
folosește o pereche de chei publice și private unice pentru fiecare individ. De exemplu, un e-mail ar
putea fi codificat folosind o cheie unică publică pentru destinatar care este cunoscută de expeditor.
După ce e-mailul este transmis, doar cheia secretă privată a destinatarului poate decoda mesajul.
Programele de criptare sunt vândute ca produse separate sau încorporate în alte programe utilizate
pentru procesul de criptare. Există mai multe standarde de criptare software concurente, dar primele
două sunt RSA (RSA Data Security ) și PGP (care vine de la "Pretty Good Privacy"), un program de
criptare popular disponibil pe Internet.
Deși cloud computing-ul și platforma de tehnologie mobilă digitală au potențial să ofere
beneficii mari, acestea pun și unele provocări pentru siguranța și fiabilitatea sistemelor. Atunci când
procesarea are loc în cloud, contabilitatea și responsabilitatea pentru protecția datelor senzitive
rezidă încă în interiorul companiei care deține datele. Din acest punct de vedere furnizorul de servicii
cloud computing care își organizează activitățile, dar și modul în care administrează datele, trebuie
obligat să considere acestea ca fiind critice. Utilizatorii cloud trebuie să confirme că oriunde sunt
stocate sau transferate datele lor, aceștia au un nivel de protecție care întâlnește cerințele companiei
lor.
70

Sie 2023

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sie 2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sisteme Informatice Economice

Capitolul 1: Sistemele Informatice în era digitală

Capitolul 2: Infrastructura tehnologiei informatice

Capitolul 3: Aplicații de afaceri integrate

Capitolul 1: Sistemele Informatice în era digitală introduce temele majore și rezolvarea

Sistemele Informatice în era digitală

Rezultatele procesului de învățare

1.1 Procese de Afaceri și Managementul Proceselor de Afaceri

Inițial, BPM ajută companiile la îmbunătățirea profitabilității prin reducerea costurilor și

1.2 Sisteme informatice: Concepte și Definiții

Date, informații și cunoștințe

Arhitectura tehnologiei informației

Infrastructura tehnologiei informatice

FIGURA 1.1 Arhitectura unei agenții de turism online.

FIGURA 1.2 Componentele unei organizații IT, platformă, servicii IT și infrastructura IT

FIGURA 1.3 Rolul în creștere al aplicațiilor de afaceri în sistemele informatice.

1.3 Tipuri de sisteme informatice

sistemelor informatice sunt cele care urmează:

FIGURA 1.4 Tehnologia informatică în cadrul unei organizații.

Cât de extins este suportul sistemelor informatice

Suport pentru angajații organizației

Sistemele suport de tip operațional, au la bază, într-o organizație, introducerea datelor

petrolului, generarea de curent electric și producția de oțel..

FIGURA 1.6 Dezvoltarea sistemelor informatice.

1.4 Componentele Sistemelor Informatice

Componentele Sistemelor Informatice

Resursele Sistemelor Informatice

FIGURA 1.7 Componentele sistemului informatic.

✓ Sisteme software, de exemplu un sistem de operare, care controlează și administrează

TABELUL 1.3 Posturi în industria IT

Postul Descrierea postului

Activitățile Sistemelor Informatice

Procesarea datelor în informații

Ieșirea produselor informatice

Controlul performanțelor sistemului

Crearea unei companii virtuale

informatică pentru a lega resursa umană, organizațiile, activele și ideile.

Ce resurse IT sunt gestionate și de către cine?

IT va schimba munca managerilor

Se poate ca postul meu de muncă să fie eliminat?

companii au crescut investițiile în IT. În fapt, creșterea capacităților și funcționalităților computerelor

IT îmbunătățește calitatea vieții

Infrastructura tehnologiei informatice

Rezultatele procesului de învățare

2.1 Computer Hardware

Vom încerca în această parte să prezentăm o prefață a componentelor hardware de afaceri, a

Managerii IT încearcă să extindă viața productivă a hard-ului asigurându-se că orice

FIGURA 2.1 Procesarea client/server.

FIGURA 2.2 O rețea client/server pe mai multe niveluri de servere (N-tier).

Tendințe contemporane hardware

Platformă digitală mobilă în curs de dezvoltare

Procesarea în cloud (cloud computing)

FIGURA 2.3 Platforma de procesare în cloud.

Procesarea în cloud este compusă din 3 tipuri de servicii diferite:

FIGURA 2.4 Tipuri de cloud.

Avantajele procesării în cloud sunt reprezentate de dezvoltare rapidă, de controlul

FIGURA 2.5 Tehnologia cloud Microsoft Azure cu toate tipurile ei.

RPA (Robot Process Automation)

Procesarea Autonomă (Autonomic Computing)

Virtualizare și procesoare multinucleu multicore()

2.2 Software de afaceri

FIGURA 2.4 Tipuri majore de software de calculator.

FIGURA 2.5 Totalul cotelor de piață ale sistemelor de operare4