Sunteți pe pagina 1din 3

Lacustra de George Bacovia

-analiza-

Poezia face parte din volumul Plumb si infatiseaza o alta ipostaza a dezarticularii universului-disolutia materiei. Daca in poezia Plumb, gravitatea impietrea totul, creeand o atmosfera apasatoare, in Lacustra materia aflata sub aceeasi apasare incepe sa se dezintegreze printr-un proces de stranie suferinta. Titului poeziei sugereaza izolarea si singuratatea eului liric bacovian, care se intoarce in timp in epoca locuintelor lacustre-printre primele forme de constructii umane, asezate pe apa, folosind-o drept bariera naturala impotriva pericolelor. Poezia devine un refugiu in fata unei primejdi obscure, ce isi face simtita prezenta la nivelul senzatiilor si instinctelor. Amenintarea vine din dezintegrarea universului din lipsa lui de coerenta, transformand poezia in expresia unei stari de criza. Apa capata proportii cataclismice, un diluviu fara speranta,care poate sa inghita totul ca intr-o halucinatie. In general, in poezia bacoviana ploaia si ninsoarea pierd din pitorescul, din lirica romantica si clasica, amenintand integrarea universului prin intensitate si durata, ca si vantul din poezia Plumb, valul din Lacustra este imaginea distrugeri universului, o distrugere secventiala a realului, ale carui fisuri fac vizibila o prabusire interioara. Apa in cadere este modul propriu bacovian de alunecare in haosul interior, alunecarea insotita de neputiinta si tristete. Poezia Lacustra are o structura simetrica alcatuita din patru catrene, continand doua planuri; unul exterior al naturii si al universului, si planul interior. Trecerea de la un plan la altul se face prin imaginea ploii asociata unor perceprii confuze si alunecari in subconstient. Incipitul poeziei este construit de imaginea auditiva a ploii, sugerand repetabilitatea fenomenului: De-atatea nopti

aud plound. Repetabilul reprezinta aici extinderea ploii intrun timp infinit, anuland realul. Metafora aud materia plangand atribuie ploii nu numai semnificatia de factor distrugator al universului ci si a unei tristeti cosmice, apartinand planului interior. Izolarea si singuratatea, marturisita de poet sunt singur permit ploii sa realizeze departarea de real si de timpul acestuia. Iesirea din realitate se realizeaza prin senzatii confuze, redate in imagini tactile: Si parca dorm pe scanduri ude In spate ma izbeste-un val. Se face astfel intoarcere in timp, la origini, in anistorie, in perioada locuintelor lacustre, dar si in subconstient in haosul interior. Somnul devine o prelungire a ploii, o stare confuza a proximitatii mortii, bantuita de cosmaruri si halucinatii: Tresar prin somn si mi se pare Ca n-am tras podul de la mal Podul simbolizeaza legatura cu uscatul, cu realul, insa uitarea lui accentueaza nelinistea eului liric inconjurat de un univers in prabusire. Obsesia vidului, a neantului de la inceputul catrenului al III-a se maifesta prin evocarea golului istoric, un incontestabil element de modernitate, mentionat de Hugo F. in Structura liricii moderne in cadrul Categoriilor negative. Cu exceptia versului modificat, ultimul catren este acelasi cu primul, redand aceeasi imagine a ploii, care se constituie ca o sonoritate monotona, din pricia repetarii ei in refren. Prezenta unor motive literare precum: moartea,ploaia,golul,noaptea,plansul,nevroza, dar si sugestia si expresivitatea limbajului, inscriu aceasta poezie in lirica simbolista. Cum simbolismuluiii revine meritul de a fi descoperit si folosit inepuizabilele resurse de polisemie, ambiguitate sau sugestie ale limbajului poetic, transformans asa-numitele probleme de forma in veritabile probleme de continut ale poeziei ,se poate afirma ca aceste coordonate ale conceptului modern de poezie au fost impuse de simbolism.

Lacustra de George Bacovia


De-atitea nopti aud plouind, Aud materia plingind... Sint singur, si m duce un gnd Spre locuintele lacustre. Si parca dorm pe scinduri ude, In spate m izbeste-un val -Tresar prin somn si mi se pare Ca n-am tras podul de la mal. Un gol istoric se intinde, Pe-acelasi vremuri m gasesc... Si simt cum de atita ploaie Pilotii grei se prabusesc. De-atitea nopti aud plouind, Tot tresarind, tot asteptind... Sint singur, si m duce-un gnd Spre locuintele lacustre.