Sunteți pe pagina 1din 2

Lostrita

Lostrita este o povestire fantastica in care sunt speculate vechile credinte populare despre fortele nefiresti risipite in lume, pentru a fi formulat astfel un avertisment cu privire la urmarile grave la care se expune cel tentat sa atinga un absolut. Eroul intamplarilor este un taran pescar, Aliman, pentru care, in mod firesc, simbolul absolut devine lostrita, regina pestilor din apele de munte. Este un peste pe care, in chip firesc, nu-l prinde, deci un absolut care i se refuza. Povestirea debuteaza in maniera basmului, prin prologul ce fixeaza cadrul si pregateste alunecarea in straniu, se continua cu naratiunea propriu-zisa, tentativele de explicare rationala a faptelor fiind subminate de elemente ce induc ambiguitatea. Ezitarea transmisa cititorului prin nenumarate elemente (indeciziile lui Aliman, ambiguitatea conditiei fetei etc.) este amplificata de finalul deschis. Dupa aluzia la intruparile amagitoare ale diavolului apelor, una dintre ele fiind lostrita -; regina a pestilor, actiunea este plasata intr-o lume care isi ia toate masurile de precautie impotriva acestei puteri careia nu-i vede decat aspectul malefic. Seductia functioneaza totusi si face victime. Aliman, protagonistul, este singurul care ramane credincios idealului de a prinde lostrita. Ea il alege pe Aliman, care rade de superstitiile celorlalti, si il determina sa treaca printr-o serie de experiente din care suferinta nu poate lipsi. Flacaul pescar de pe Bistrita se imbolnaveste de dragoste la vederea si la atingerea himerei: de atunci nu i-a mai iesit din carnea bratelor o dezmierdare, ca un gust de departe al lostritei. O vara intreaga si o iarna grea Aliman a tanjit si a bolit tot timpul. Incerca s-o prinda cu toate mestesugurile pe care le stia, cand veni vara din nou, dar lostrita il juca si il infrunta pe fata si nu-i venea sa creada ca ar mai putea-o atinge spre a simti dulcea ei greutate in bratele pline de amintirea ei. Pentru a prinde lostrita, care-l fermecase, Aliman recurge la puterile unui vrajitor, lepadandu-se de lumea lui Dumnezeu. Acesta ii confectioneaza o lostrita lucrata din lemn, vopsita in fel si chip, purtand in pantece un pestisor cioplit din corn de cerb. Aruncand papusa-lostrita in ape, flacaul s-a linistit o vreme. Este rasplatit imediat: apele Bistritei, umflate ca un potop, ii aduc o fata frumoasa, de care, dupa ce o salveaza, se indragosteste. Infatisarea de salbaticiune provoaca uimirea si neincrederea celor prezenti la salvarea ei. Aliman o va iubi cu patima, neconditionat, cunoscand fericirea si nesocotindu-l pe Dumnezeu. La propunerea lui Aliman de a face nunta, dornic sa-si statorniceasca norocul, fata rade, pentru ca ea stie de ibovnic si de dragoste, nu-i ardea nici de popa, nici de biserica. Dupa un timp in care cunoaste fericirea, mama fetei vine si o ia pe fata in satul lor de munte. Dupa indelungate cercetari si cautari, Aliman afla de la un mosneag trecut de o suta de ani, ca se indragostise, de fapt, de o fata din alt veac, si ea vanduta diavolului si preschimbata, probabil, in stima. Descumpanit, Aliman isi pierde speranta si, dupa o vreme, se insoara cu o fata din

sat, tradandu-si astfel iubita pierduta. Visul pe care-l are in noaptea dinaintea nuntii -; se facea ca se insura cu lostrita si-l cununa batranul vrajitor -; dezvaluie nu numai un suflet chinuit de remuscari si de nostalgii, ci si sensul profund al gestului magic savarsit de batranul vrajitor, ce avea faima de a fi un fel de stapan al apelor. La nunta, Aliman bea peste masura, iar vestea reaparitiei lostritei il face sa-si paraseasca mireasa si sa alerge pe rau in cautarea reginei pestilor. Atras de chemarea muta a lostritei, se arunca in adanc, purtandu-si in brate mult ravnita povara. Apele se inchid deasupra lui, dar lostrita cu trup de ibovnica intinsa la soare va mai iesi in calea altor flacai aprinsi si fara minte. Imaginea mortii lui Aliman, dramatica, figureaza lumea cautatorului de valori absolute care devine victima propriei aspiratii. Atmosfera povestirii este de basm, identificabila in derularea epica, in fantastic, precum si in natura unor fapte si personaje nascute dintr-un miracol magic. De la inceput suntem introdusi intr-o atmosfera fabuloasa, scriitorul folosind formule specifice basmului, prin care ni se atrage atentia ca vom fi martorii unor intamplari iesite din sfera realului. Suntem avertizati ca diavolul ia infatisarea unor fiinte si se ascunde in ape, iar pe Bistrita luase infatisarea unei lostrite. Lostrita are in infatisarea ei caracteristicile a trei pesti: cap bucalt de somn, trup sui de salau si pielea pestritata auriu, cu bobite rosii -; ruginii, ca a pastravului. Exista doua planuri, real si supranatural, care se intrepatrund in jurul momentelor de indecizie ale lui Aliman. Daca la inceput lostrita nu este altceva decat un peste care nu se lasa prins, treptat se naste o poveste de dragoste in cadrul uneia de vanatoare, intre om si peste, amintind de mitul Sirenei. Interventia vraciului care-i da o lostrita lucrata din lemn in schimbul credintei sale (motivul faustic) impinge povestea intr-o zona halucinanta, magica, legatura cu realul fiind estompata. Curiozitatea cititorului este sporita de ambiguitatea conditiei fetei. Este pestele schimbat in fata sau numai o intamplare a adus-o pe fata purtata de apele involburate ale Bistritei? Inca din prologul textului se aminteste de stima vicleana, cursa pusa flacailor nestiutori. De altfel, descrierea fetei are in ea o stranietate care sporeste echivocul originii. Scoasa din valtoare ea nu inghitise deloc apa, hainele ei se uscau repede ca si cum n-ar fi fost ude, avea parul despletit pe umeri ca niste suvoaie plavite resfirate pe o stana alba, ochii ei erau verzi, mari, rotunzi, dar reci ca de sticla, iar dintii erau albi si ascutiti ca la fiare. Disparitia fetei, cautarea acesteia, imposibilitatea gasirii si identificarea aproximativa intr-un secol trecut sporesc misterul. Fantasticul situatiilor se naste din ambiguitate. Epilogul nu clarifica, ci, dimpotriva, reia ideea stimei, consacrand legenda. Povestea lui Aliman si a lostritei circula de-a lungul Bistritei si este mitizata de la an la an.