Sunteți pe pagina 1din 2

Horoscop zilnic - 18 februarie 2023

Berbec - este o zi interesantă, în ceea ce privește relația cu grupul de prieteni sau


colaborarea cu o organizație care te va sprijini în demersurile tale. Nu este exclus să fii luat prin
suprindere de o anumită atitudine venită din partea persoanei iubite. Porți discuții intense cu
persoane aflate la mare distanță sau de altă naționalitate, negociezi pe tema unor investiții.
Partenerul de viață joacă un rol important în luarea unei decizii.

Taur - chiar dacă nu prea ai chef să concretizezi anumite idei, proiecte originale, primești
susținerea de care ai nevoie pentru a finaliza la timp ceea ce ți-ai propus pentru azi. Este o zi
favorabilă pentru a petrece mai mult timp punând în ordine aspecte care vizează domeniul
profesional. Poate fi o zi favorabilă pentru a te înscrie la un curs de perfecționare sau pentru a
pregăti un proiect care te ajută să progresezi în carieră.

Gemeni - poate fi vorba despre o călătorie care nu făcea parte din program. Reiei
discuțiile cu persoane aflate în străinătate fiind nevoit să acționezi subtil pentru a reuși să obții
ceea ce ți-ai propus. Este posibil să rezolvi aspecte care țin de studii, finalizarea unor acte,
negocieri. Este o zi de implicare și dedicare în ceea ce privește relația cu partenerul de viață
ceea ce îți va aduce o oarecare stare de calm și armonie în relație.

Rac - ești nevoit să achiți facturi restante, un împrumut sau poți să plătești o amendă. Te
confrunți cu tot felul de probleme care vizează banii. Ai ocazia să intri în posesia unui secret
care nu te va ajuta prea mult în plan personal, nu face decât să îți creeze o stare de disconfort la
nivel emoțional. Spre seară preferi să te preocupi de lucruri care îți sunt cu adevărat pe plac.

Leu - este o zi favorabilă pentru a petrece timpul alături de partenerul de viață dar și
pentru a lămuri aspecte care vizează banii veniți prin intermediul unui asociat. Nu vor lipsi
provocările din zona unei relații sentimentale fiind nevoie de atenție la ce anume vrea persoana
iubită. Este o zi intersantă, în ceea ce privește beneficiile financiare, ajutorul venit din partea
celorlalți, îndeosebi a partenerului de viață sau ca urmare a unei asocieri.

Fecioară - ai nevoie de mai multă relaxare, departe de obligațiile care țin de serviciu. Nu
este exclus să apară probleme de sănătate și ești nevoit să acționezi prompt. O fostă relație de
dragoste s-ar putea să îți creeze sentimentul de neliniște, de agitație, ajungând astfel la
contraziceri pe diferite teme. Fii prudent în relația cu șefii, autoritățile și nu te încăpățâna să îți
dai dreptate!

Balanță - în această zi ai ocazia să te lămurești asupra unor aspecte neplăcute, care țin
de locul de muncă sau un proiect profesional. Poate fi ocazia de a dezvolta un proiect
profesional sau pentru a găsi un loc de muncă mai avantajos, din multe puncte de vedere. Cert
este că va trebui să dai dovadă de calm și atenție la detalii, înainte de a lua orice hotărâre. Ai
nevoie de mai multă odihnă și relaxare.

Scorpion - te simți bine în compania familiei, a celor dragi, acasă. Acordă atenție însă la
predispoziția la răniri, probleme de sănătate datorate efortului susținut. Ești predispus la
contraziceri, certuri în relația cu familia riscând astfel să declanșezi probleme serioase de
relaționare și chiar de sănătate. Fii prudent în relația cu persoana iubită și nu îți da drumul la
gură, înainte de a judeca cu claritate situația!

Săgetător - este o zi în care ești predispus la provocări venite din partea celor cu care
interacționezi. Reușești să faci față provocărilor, cât timp nu aduci acuzații nefondate și îți vezi
de treburile tale. Fii prudent, în ceea ce privește un proces sau negocieri care vizează o
moștenire. Pot apărea răsturnări de situație! Este recomandat să apelezi la sfaturile altor
persoane care au trecut prin situații asemănătoare.

Capricorn - sunt șanse mari să concretizezi ceea ce ți-ai propus în plan financiar, cât
timp te bazezi pe propria intuiție, pe capacitatea de a relaționa cu ceilalți și de a acționa cu
hotărâre. Nu este cazul să îți pierzi încrederea în propriile abilități de a răzbate în situațiile
limită. Spre seară ai ocazia să te lămurești asupra unor aspecte care țin de o investiție sau o
relație de parteneriat.

Vărsător - este o zi în care faci mai multe drumuri, călătorii în interes personal dar și
pentru a te lămuri asupra unor aspecte care vizează relația cu anturajul apropiat. Ești derutat
de atitudinea unei persoane de sex opus fiind indecis ce alegere ar fi mai bine să faci, îndeosebi
dacă este vorba despre o relație de dragoste. Atitudinea de bună dispoziție te va ajuta să rezolvi
cu mai multă ușurință problemele de la locul de muncă.

Pești - nu te lăsa amăgit de promisiuni financiare venite din partea unor amici care te-au
dezamăgit și în trecut. Intuiția te va ajuta să găsești cea mai bună soluție, îndeosebi atunci când
vine vorba despre o relație de natură profesională. Ești inspirat dar și susținut în demersurile
tale din zona unei asocieri. Discuția cu o persoană mai în vârstă te poate ajuta să te lămurești
asupra a ceea ce îți este cu adevărat de folos pentru progresul personal.

S-ar putea să vă placă și