Sunteți pe pagina 1din 152

I. METEOROLOGIE L I. NOTIUNI INTRODUCTIVE 1. 1. 1.

OBIEC'I' SI DEFINITIE Meteorologia, rarnura a geofizicii, stcrdiaza fenomenele si procesele frzice din atinosfera terestre, ur scopul cunoavterzii legiz4ilor ce le detennirra aparitio $i evolutia, interre/atiile $i intercanditiorzarea lor. Meteor, in limbs elinA desemneaza un fenomen ce se produce ?n atmosfera, ceva ce exists sau se produce in atmosfera. Cuvantul, patrons in mai tooate limbile europene, a stat la baza denumirii acestei ramuri de stiinta, meteorologia, denumire patrunsa in limbs romana, grin intermediul Iimbii franceze. Ca stare, desemneaza fenomene ce se produc in atmosfera, cauzate de prezen><a apei, luminii, electricitatii, particulelor de pe scoarta terestra si altele. Principalul scop al meteorologiei este prognoza. De baza in problematica meteorologiei, ca si a climatologiei, este studiul energiei solare, aa proceselor sale de transformare, a dinamicii atmosferei. Studiul meteorologiei si climatologiei se face prin analiza integrate. Invelisul atmosferic, component a1 geosistemului, este studiat sub raportul conexiunilor, al reIatiilor reciproce, reversibile, al interconditionarii cu celelalte invelisuri terestre. Integrarea geografica se realizeaza raportand 5i incorporand fenomenele si procesele atmosferice in complexul geosistemic. Pentru cunoasterea numecoa elor procese si fenomene din atmosfera, a cauzelor ce le genereaza si a legaturii de interdependenta dintre ele, meteorologia foloseste un ansamblu de date, rezultate, mijloace si metode preluate din intreaga stiinla, in principal din fizicA, apoi din matematica, geografie, utilizand cele mai avansate tehnologii. Princ palele fenomene si procese fizice ce se desfssoara in atmosfera suet de nature termo-convectivA si au ca auras primers de
1

energie radiatia. soles transformata in caldura la nivelul suprafetei terestre. Aceste fenomene si procese din atmosfera, depind de modificArile principalelor insusiri fizice ale aerului, care, ca si ale oricarui gaz surtt;temperatura, volumul si presiunea. Acesti parametri, strans legati intre ei, se supun legilor fizicii gazelor. Umezeala aerului, impuritstile si ionizarea gazelor maresc complexitatea legitstilor carom se supune atmosfera, ca si faptul ca volumul de gaze al atmosferei nu este inchis, ci in contact cu suprafata terestre, extrem de divers, care it influenteaza dinspre panes inferioara, tar limits superioars eats difuza, contactul cu spatiul cosmic fAcandu-se prin strafe de gaze diferite, din ce in ce mai rarefiate, inter in stare molecules, apoi atomica. Misesrile de rotatie si revolutie ale Psmantului confers o dinamics specifics atmosferei. Procesele si fenomenele principals ce se produc in atmosfera Bunt insotite de fenomene secundare, generate de prezenka apei, electricitAtii, de fenomene optice sau acustice_ In stratul inferior sunt dominants influentele suprafetei terestre, cu care au Ioc schimburi permanents de cAldurd si umezeaIS. Schimburile de enrgie dintre atmosfera si suprafata terests suet controlate de cstre factorii geografici, fapt din care rezida legaturile meteorologist cu geografia. Totalitatea fenamenelor Si proceselor atrnasferzce ce caracterizeae stares ,frzice a atrrrosferei in intr-un anumit moment si loc, constituie vremea Succesiunea in timp a diferitelor steri frzice ale atrnasferei, in continua sclrimbare, reprezirrta rnersul sau evolutia vreinii. Vrernea se caracterizeaza prin totalitatea determinarilar cantitative si calitative ale diferitelor- irrsu$iri de stare a atnr,osferei ca ~i asupra proceselor frzice ce se produc in atmosfera, nunrite elerrzerrte rrreteorologice. Acestea suet: radiatia sofas (acest element find si principalul factor climatogenetic), temperattira, presiunea, vantul, umezeala, nebulozitatea si precipitatiile_ Parametrii elementelor meteorologice aunt deterrninati prin inssuratori meteorologice. Se adarrga rnanifestari Jiziee secrrndczre; insrr.~iri fizice
2

seczcndare ale elementelor- rnetearalagice, generate de pr-ezenta apei in atrnosfere, in sr.rsperrsie, caa'ere sarr deprrsa pe sr.rprafata terestre, fenomene optice:, electrice, aecrstice sau alts caracteristici secundare, care poarta rncrrrele de ferrornene ineteorologice. Mssurarea si aprecierile asupra fenomenelor meteorologice se efectueaza de eels mai molts on tars aparatus. Principals categorie de fenomene (nrrmite Si meteor'} o constitute hidrometeorii, produsi de prezenta apei in atmosfera, in suspensie, cadere sau depusa pe -suprafata- terestra. -Se~adauga fotometeorii, produsi deprezenta luminii, electrometeorii, produsi de electricitatea atmosferica si alte fenomene ce nu se Tncadreaza in categoriile mentionate. 1. 1. 2. RAMURILE METEOROLOGIEI Studierea aprofundata a unui numar crescand de probleme si specializarea metodologiei de cercetare a fecut posibila delimitarea mai multor discipline ale meteorologiei. Meteorologia generald studiaza parametrii fizici ai atmosferei la Inaltimea de 2 m deasupra solului (pentru precipitatii la Inaltimea de 1,5 m, iar pentru vant la 10 m). Radiometria (actinometria) studiaza radiatia solara, terestra si a atmosferei si bilantul radiativ al suprafetei terestre, atmosferei si al Terrei. Meteorologia dinamica se ocupa de studiul teoretic al miscarilor aerului atmosferic si al transformarilor de energie, in scopul perfectionarii meteorologiei sinoptice, Meteorologia sinoptica (stiinta vremii), studiaza macroprocesele atmosferice (geneza si evolutia ciclonilor si anticiclonilor), a maselor de aer si a fronturilor), in scopul prognozei vremii. Fizica atmosferei libere, are doua ramuri, aerologia si eronomia. Aerologia sudiaza atmosfera Intre altitudinile de 2 m si 100 km, iar aeronomia, la peste 100 km. Micrometeorologia studiaza parametrii fizici ai atmosferei intre suprafata solului si nivelul de 2 m.
3

Inframeteorologia studiaza parametrii fizici ai aerului din spatii Inchise, interioare (cladiri, hale industriale, pesteri etc.). Fizica atmosferei grupeaza discipline speciale ale meteorologiei, precum electricitatea, optica, acustica atmosferei. Vremea si implicit climatul influenteaza intreaga evolutie a societatii umane. Exemplele sunt numeroase. De-a lungul istoriei, migratii, iszboaie, aliante, perioade de foamete, rata mortalitatii si politicile demografice, dezvoltarea si decaderea unor civilizatii, au fost influentate si de evolutia vremii si modificarile climatice. De aceea, meteorologia si climatologia sunt de cea mai mare importanta practica, modificarile celorlalte invelisuri geografice fund mai lente, uneori strict locale, evolutia lor fund rezultatul schimbarilor de vreme si climat, fortele interne actionand de regula mai lent si mai constant. Necesitatile practice au dus la apairitia unor ramuri ale meteorologiei, strans legate de activitatatile societatii omenesti. Se detaseazS In special bio/neteorologia, care studiaza influenta schimbarilor de vreme asupra Intregii lumi vii. Intre subramurile biometeorologiei mentionam agrometeorologia, care poate dispune si de o retea meteorologica proprie, In care se efectueaza masuratori specifice interesand cultura plantelor si meteorologia silvica. Biotneteorologia urnand studiaza rolul factorilor meteorologiei In dezvoltarea societatii, In determinarea comportamentala. Unele aspecte ale biometeorologiei umane, interesand strict rolul pozitiv sau negativ al tipurilor de vreme asupra starii de sanatate a populatiei, a mortalitatii, sunt studiate de meteorologia medicala. S-au dezvoltat si alte ramuri speciale ale meteorologiei apliacte, referitoare la influenta elementelor si fenomenelor meteorologice In urbanistica si sistematizarea teritoriului, in stabilirea amplasamentelor unitaulor industriale cu potential de poluare, influenta factorilor meteorologiei in emisia, transportul, dispersia sau stagnarea noxelor atmosferice, asupra activitatii balneoclimaterice, sau a turismului. 1. 1. 3. ISTORICUL METEOROLOGIEI

Odata cu dezvoltarea civilizatiei,oamenii s-au deprins cu succesiunea anuala a elementelor, fenomenelor si proceselor meteorologice si au inceput sa-si adapteze activitatile In functie de ele. Fenomenele exceptional, furtuni, ploi torentiale, grindine de exceptie, secete de durata, au ramas putemic Inscrise In memoria colectivitatilor umane. O data cu dezvoltarea societatii, au Inceput sa apara Intrebari asupra cauzelor starii normale a atmosferei, sau a fenomenelor deosebite. Multe probleme aveau sa ramana fara raspuns, pana In vremurile modeme. De-a lungul timpului, explicatiile au fost de natura religioasa, iar mai rar, cand se stabileau cauzalitati, acestea erau uneori gresite. Cunoasterea atmosferei a fost un proces lung si anevoios, la care si-au adus contributia man personalitati ale stiintei mondiale, dar abia saltul telinologic a] vremurilor modeme va duce la elucidarea majoritatii problemelor. Meteorologia s-a conturat ca stiinta Inca din antichitate. Aproape odata cu primele documente sense, apar si referiri la vreme, Intrucat, mai ales In cazul unor civilizatii antice, preponderent agricole, vremea, care decidea soarta recoltelor, decidea si viitorul respectivelor comunitati. A devenit evident, inca de arunci, ca omul traieste pe suprafata terestra, dar In stratul inferior al atmosferei. Din China dinastiei Yin (sec. XIII I.H.), provine o bucata de os pe care sunt inscrise date asupra norilor, zapezii si vantului, pentru un interval de observatii continue, de zece zile. Reteaua meteorologies a fost extinsa pe intreg teritoriul Chinei, in secolele VII - V i.H I. H. , efectuandu-se in special observatii pluviometrice, al caror scop era estimarea recoltelor. In India, in poemele Rig Veda, sense cu un mileniu i. H., sunt prezente numeroase Insemnari cu caracter meteorologic, asa cum apar si in epopeile lui Homer. La 600 i.H., Thales din Milet facea prognoze meteorologice in Egipt, la curtea faraonilor. In sec V i. H., matematicianul grec Heron a susfinut ca aerul este format din mici particule invizibile. In sec. IV i.H., in cartea Meteorologia, Aristotel a facut prima tentativa de a explica cauzele unor fenomene meteorologice si relatiile' dinrre ele. In sec. Ill i.H., Philon din Bizant, a contruit primul termometra Era un tub de sticla, inchis, gradat, in care nivelul apei crestea sau scadea, in functie de variatiile temperaturii, termometru care a fost
5

perfectionat de cstre Heron din Alexandria. In jurul anului 100 i.H., arhitectul Andronicus a construit statia meteorologica a Atenei. Era un ,,turn al vanturilor", cu puncte cardinale, girueta, ceas solar, clepsidra. In sec. VII, englezul Bede a scris primul tratat de meteorologie al Evului mediu. In secplul IX, arabii au explicat cauza culoarii albastre a cerului, stabilind la 80 km, limita superioara a atmosferei. La 1270, englezul Roger Bacon a facut studii de optica si acustica a atmosferei si a pus bazele matematice ale meteorologiei. In secolele XIII-XIV, mayasii aveau in principalele orase, turnuri ale vantului, putandu-se aprecia directia si viteza vantului cu ajutorul unei mingi de cauciuc, suspendate. In secolul XIV, in Anglia, s-au efectuat observatii meteorologice continue, in douS localitati, iar in secolul XV, in China, a fost reanfiintata o refea pluviometrica extinsa. Leonardo da Vinci a efectuat proiectul unui higrometru cu fir de par, asemanator celui utilizat si in zilele noastre. Un termometru suficient de precis, bazat pe dilatarea si contractia aerului la schimbarile de temperatura, a fost inventat de Galileo Galilei. Isaac Newton a deirtonstrat ca aerul este compresibil si aie greutate. Torricelli este parintele barometrului cu mercur, iar Pascal a demonstrat scaderea presiunii cu altitudinea. Ducele de Toscana a inifiat o retea meteorologica europeana, trimitand in man orase europene, termometre si barometre standard. Germanul Otto von Guericke a inceput in anul 1660, efecruarea de prognoze meteorologice pe baza variatiilor presiunii atmosferice. In anul 1724, germanul Fahrenheit a stabilit scara termometrica care ii poarta numele, scara utilizata si in zilele noastre in lumea anglo-saxona, iar francezu] Reaumur, o alta scara termometrica, in anul 1730. Remarcabila avea sa fie scara termometrica introdusa de suedezul Celsius, in anul 1742, avand puncte fixe, punctele de topire mghet si fierberii apei, scara in sistemul zecimal, dominanta in prezent. In anul 1774, chimistul francez Lavoisier a stabilit compozitia chimica a aerului. In secolul XVIII, in Franta, importanta meteorologiei devenise atat de mare, incat regele Ludovic al XVI-lea a dispus ca toti oameni de stiinta si medicii sa efectueze observatii meteorologice In anul 1778, la Baden, in Germania, s-a infiintat primul institut meteorologic din lume, iar in anul 1780, la Mannheim, tot in Germania, s-a
6

infiintat prima clasa de meteorologie, ce a functional in cadrul Societatii Meteorologice Palatine, din cadrul Academiei de Stiinte. In anul 1820, in Germania, la Leipzig, a fost efecruata prima harta sinoptica si a inceput sa functioneze un serviciu de pronozi pe baza hartilor sinoptice. In anul 1830, francezu! Coriolis a definit si studiat forta de abatere produsa de miscarea de rotatie a pamanmtului asupra corpurilor in miscare, lege care alaruri de iegile termodinamicii, mecanicii fluidelor, frecarii, va fundamenta srudiul dinamicii atmosferei. In anul 1848, englezul Kelvin va stabili scara termometrica care ii poarta numele, pornind de la 0 absoiut, fara valori negative si cu ecart in grade Celsius. Meteorologia are o istorie prestigioasa, pe masura importantei ei In cadrul stiintei, si In dezvoltarea societatii. Aproape toti savantii vremii, figurile cele mai proeminente ale stiintei, uneori si ale culrurii, au avut preocupari In domeniul meteorologiei. Intre 1772 si 1826, filozoful american Thomas Jefferson, care a fost si presedinte al S.U.A., a efectuat observatii meteorologice. Aerostatul, telegraful, telefonul, radio, utilizarea electricittatii, dezvoltarea fizicii si a tehnologiilor moderne, va marca un salt cantitativ si calitativ In dezvoltarea meteoroiogiei. Ca si In celelalte stiinte, principiile, metodologia, descoperirile, inventiile de aparatura, au fost de cele mai multe ori rodul unor evolutii Indelungate, a efortului mai multor autori de multe ori in vremuri diferite, fiind rezultatul unei actiuni perseverente pemia piugies. i-aiemuaiea unoi Qcscopenri sau mvenin este ae inuite on (iiiicil de atribuit, in unele cazuri fiind atribuita unui autor care nu a facut decat o perfectionare. In anul 1853, la Bruxelles a avut loc prima Conferinta internationaia. de meteorologie, iar In anul 1873, la Viena, primu! Congres meteorologic international. In anul 1888, in S.U.A. a functional prima masina de calcul. Meteorologia a fost dotata Intotdeauna < u cele mai puternice calculatoare existente la data respectiva. In anul 1921, norvegienii Bjerknes si Solberg au descifrat originea cicionilor In anui 1929, In Franta a fost lansata prima radiosonda si tot In Franta, In anul 1934, a inceput ss functioneze primu! radar. In anul 1947, In S.U.A au fost lansate primele rachete meteorologice tip V2. Tot In
7

anul 1947 a luat fiinta organizatia care coordoneaza eforturile conjugate ale omenirii In domeniul meteorologiei, Organizatia Meteoroiogica Mondialil (O.M.M., In iimba engleza, World Meteorological Organization, W.M.O.). Aceasta organizatie a inlocuit Organizatia Meteorologica Intemationala. In anul 1957, rusii au lansat primul satelit, Sputnik. In anul 1960, S.U.A. a in ceput lansarile seriei de sateliti meteorologici TIROS si tot in anul 1960 debuteaza programul international Veghea Meteorologica Mondiala. Dezvoltarea meteorologiei in Romania. Cronicele Brasovului, tinute de administratia saseasca a orasului Brasov. in perioada 1420-1845, au un caracter enciclopedic. O parte importanta a lor se constituie in adevarate buletine anuale ale vremii, succesiunea diferiteior stari de vreme fiind notata cu meticulozitate. Primele observatii meteorologice de pe teritoriul Romaniei, au fost efectuate la Iasi, de catre medicul militar rus, Lerch, in anul 1770. In anul 1773, la Bucuresti, medicul Caracas a inceput un program de observatii meteoTologice, care, cu intreruperi, va fi efectuat pana in anul 1829. Observatiile meteorologice efectuate in anul 1829, au aparut in publicatiile Icoana Vremii si Albina Romaneasca. Observatiile meteorologice de la Timisoara au fost initiate incepanddin anul 1780, de catre Klapka. Incepand din anul 1789, la Sibiu, farmacistul Sigerus a efectuat observatii meteorologice timp de 8 ani. Cu intreruperi, acest program de observatii va fi efectuat pana in anul 1851, iar datele observatiilor au fost publicate in Gazeta de Transilvania. Din anul 1851, programul de observatii meteorologice de la Sibiu avea sa fie continuat prin statia meteorologica Sibiu, prima statie meteorologica infiintata pe teritoriul Romaniei. Incepand din anul 1833, la Cluj este initiat un program de observatii meteorologice de catre Hornay.Sub indrumarea Comisiei Europene a Dunarii, in anul 1857 s-a infiintat statia meteorologica de la Sulina. Reteaua meteorologica avea sa se dezvolte in orasele dunarene, ca si in alte orase si sa fie completata cu posturi pluviometrice, mai ales in Campia Romana.
8

Incepand din anul 1840, la Academia Vasiliana din Iasi, se introduce obiectul meteorologiie. Academia Vasiliana a fost a doua mstitutie de invatamant academic din lume, la care s-a predat meteorologia, dupa Academia de Stiinte din Mannheim. In anul 1884, a fost infiintat Serviciul Meteorologic al Romaniei, avand ca prim director pe inginerul St. Hepites, o personalitate a meteorologiei romanesti. La acea data exista deja o structura de retea meteorologica, constitute din 3 statii meteorologice si 10 posturi pluviometrice. Din anul 1885 a inceput publicarea Analelor Serviciului Meteorologic din Romania, iar din anul 1892, Buletinul zilnic si lunar al observatiilor meteorologice. Acest buletin, care continea principalele date ale masuratorilor meteorologice, metodologii de masurare, prezentare de aparatura, articole asupra unor fenomene meteorologice deosebite, descrieri de statii meteorologice si istoricul lor, note asupra activitatii Organizatiei Meteorologice Internationale, prezentari ale principalelor manifestari stiintifice in domeniu, ale unor personalitati ale meteorologiei mondiale, dar si a activitatii oneste de o viata, a unor slujbasi ai Institutului Meteorologic, dezbateri de idei, prezentarea noilor ipoteze in meteorologie, recenzii de carte, prezentare a cartilor intrate in biblioteca Institutului Meteorologic, articole stiintifice de meteorologie si climatologie, a avut un rol important in dezvoltarea meteorologiei romanesti. Nu sunt multe publicatiile stiintifice romanesti, care sa fi aparut lunar, aproape fara intrerupere, incepand inca din secolul trecut. Dezvoltarea retelei meteorologice are loc irnpetuos. In anul 1938 existau deja 30 de statii meteorologice cu program de observatii sinoptice, 180 de statii cu program climatologie si peste 1100 de posturi pluviometrice, retea putand rivaliza numeric si ca acoperire in teritoriu, cu reteaua acruala. Sub coordonarea diferiteior ministere, mutat din cartierul Filaret (unde a ramas statia meteorologica, reprezentativa pentru spatiul urban), pe bulevardul Magheru, apoi la Baneasa, unit intr-o vreme cu Observatorul astronomic, Institutul Meteorologic isi continua dezvoltarea. In fruntea sa au stat directori de prestigiu, oameni de stiinta de mare valoare, precum Coculescu, Otetelisanu, sau Herovanu.
9

In invatamanful superior modern din Romania, meteorologia s-a predat prima data incepand din anul 1919, la Scoala Superioara de Silvicultura din Bucuresti, scoala care a fost inglobata apoi in cadrul Politehnicii. La Facultatea de Stiinte din Bucuresti, meteorologia a fost predata incepand cu anul 1923, apoi la Scolile Superioare de Agricultura din Bucuresti si Cluj, scoli transformate in scurt timp in Academii de Inalte Studii Agricole. in anul 1941, la Facultatea de Fizica si Chimie a Universitatii Bucuresti, s-a infiintat o catedra de Fizica atmosferei si meteorologie. Incepand cu anul 1946, la Institutul Meteorologic se inkiaza un program de prognoze de lunga durata, coordonat de N. Topor. In anul 1947, Romania a facut parte din cei 14 membri fondatori ai noului organism international de coordonare a activitatii meteorologice pe plan mondial, Organizatia Meteorologica Mondiala. In anul 1949 se infiinteaza Observatorul de Fizica a Atmosferei de la Afumati (langa Bucuresti). In anul 1951 s-a infiintat Directia Generala de Hidrometeorologoe, iar in anul 1956, Comitetul de Stat al Apelor, care va coordona si activitatea de meteorologie.Incepand dm anul 1961 se trece la programul de observatii meteorologice continue, cu observatii si pe timpui noptii, iar Buietinele lunare meteorologice sunt inlocuite de Anuarele meteorologice, a carorpublicare s-a efectuat pana in anul 1972. Institutul Meteorologic devine din anul 1970, Institutul de Meteorologie si Hidrologie, apoi InstitutuI National de Meteorologie si Hidrologie. NumSrul de statti meteorologice a fost variabil, inglobandu-se si statiile agrometeorologice, numarul de stajii fund variabil, intre 180-220, iar numarul de posturi pluviometrice a ajuns in perioada de maxima extindere, la circa 1400. Organizarea in teritoriu a fost subordonata Directiilor teritoriale ale Apelor, dupa anul 1990, Regiei Autonome Autonome Apele Romane, prin Serviciile Meteorologice ale filialelor locale ale regiei, orgariizate pe man bazine hidrografice. Din anul 1999, Servuiciile teritoriale au fost subordonate Centrelor meteorologice zonale, iar reteaua meteorologies a fost restransa. 1.2. ATMOSFERA TERESTRA
10

I. 2.1. ORIGINEA SI FORMA ATMOSFEREI Invelisul fiazos cejnconioara globul terestru, alcatuit dintr-un amestec mecanic de gaze, contjnand vapori de apa si jmpuritati, se numeste atmosfeiS. Atmosfera este proprie si celorlalte planete, cu exceptia planetei Mercur, unde nu se poate mentine datorita temperatuiilor foarte ridicate. Spatiul cosmic contme_in_prop_oitiifoarte reduse gaze, vapori de apa si particule electrice. Exista trei ipoteze principale privind 'geneza atmosfefei: o concentrare gravitationala si electromagnetica a gazeloi cosmice; un rest al nebuloasei rniUaie; gaze provenite din emanatiile magnelor in racire_. (degazei:ficarea magnelor). Penrru originea apei atmosferice exista de asemenea mai multe ipoteze, legate de ipotezele form3rii atmosferei. Cea mai plauzibila. presupune ca apa provine din meteoriti, la intrarea in atmosfera, datoritS cresterii temperaturii generate de frecare, gheafa meteorijilor s-a transformat in apa si apoi in vapori, care au coborat apoi in stratele inferioare si au intrat in circuitul apei. Sondele spatiale care au studiat compozifia cometelor, au depistat man cantitafi de gheata, in care apa are structuia identica cu cea de pe Terra. O alta ipoteza a consideiat ca apa atmosferica provine din vaporii de apa emisi la degazeificarea magnelor, existand si ipoteza originii mixte a apei din atmosfera, din meteoriti si din degazeificarea magmelor. Atmosfera este mai densa in stratele inferioare datorita gravitatiei si presiunii mai man. Densitatea ei scade odata cu departarea de suprafa^a terestra, constituindu-se strate cu diferite caracteristici. Trecerea de la un strat la altul se face lent, odata cu trecerea de la o stare la alta schimbanduse caracteristicile fizice, in special temperatura, densitatea, presiunea, iar in stratele inalte si compozitia chimica. Limita exterioara a atmoferei este difuza si de aceea controversata. Limitele stratelor inferioare sunt diferite in functie de latitudine. Masa atmosferei este de 5,157 x 10 t, reprezentand 1/1 milion din masa planetei. Din aceasta masa, 50% se afla pana la inaltimea de 5 km, 90% pana la inaltimea de 18 km si 99% pana la inaltiomea de 36 km. Grosimea atmosferei este diferita in funcrie de latitudine. Ea este influentata in
11

special de miscarea de rotatie a pamantukii, care produce dilatarea la ecuator si turtirea la poli, datorita fortei centrifuge. In stratele superioare se produc deformari datorita miscarii de revolutie ca si fluxuri si refluxuri generate de atractia Lunii. Soarelui si chiar a planetelor. Se produc de asemenea deformari in fknctie de dilatarea si contractarea produsa de cresterea si respectiv scaderea temperaturii gazelor constituiente, in functie de variatia radiatiei solare, produsS de schimbarile succesive zi-noapte. In stratele inferioare, forma atmosferei este elipsoidala, aseminatoare cu forma Pamanrului, dar forta centrifugfi actioneaza mai evident asupra gazelor atmosferei decat asupra scoartei terestre, ceea ce face ca dilatarea de la ecuator si turtirile de la poli sa fie mult mai man decat cele ale Terra. In stxatele superioare, atmosfera are forma de para, cu coada indreptata in directie contrara Soarelui. Aceasta deformatie nu se datoreaza miscarii de revolutie a Pamantului prin spatiul cosmic, ci vantului solar. Stratele superioare nu se mai supun decat in mica masura fortei de gravitatie si nu se mai rotesc odata cu Pamantul.

1. 2. 2. COMPOZITIA AERULUI ATMOSFERIC Compozitia chimica a aerului aimosferic din siraieie inferioare, a lost determinata de carre'"Lavoisier, care a dat si denumirea oxigenului. Pana la Inaltimea de 20 km, aerul are o compozitie identica. El sg_cpmpune din gaze; principale si.jgaze secundare. Gazele pnncipale~sunt: azot, 78%, oxigen 21% si argon 0,9%T lot dm gazeie principale face parte gruparea gazelor inerte (altele decat argonul), care totelizeaza procenrul de 0,03%. Aceasta grupare contine: neon, helm, kripton, xenon si radon(gaz radioactiv provenit din dezintegrarea mineralelor radioactive ). Gazul cu cea mai redusa participare la grupa gazeior principale este ludiogenul, provenit din disocierea apei, In stratele Tnalte ale atmosferei). In compozitia atmosferei se adaugi gazele secundare,. care totalizeaza un procent de 0,07%. Intre acestea, principaliil constituient este bioxidul de carbon, cu un procent de 0,03%. Se adauga oxidul de carbon, metanuly
12

ozonl |si alte gaze. Daca compozitia atmosferei In gaze principale este relativ constanta, la niveiul gazelor securidare au loc usoare variatii, unele cu caracter natural, altele cu caracter antropic. Aceste variatii, desi extrem de reduse si produse asupra unor componenti ce au pondere infima, se impun insa prin modificarea unor caracteristici fizice si chimice ale atmosferei, care actioneaza asupra penetratiei si stocarii radiatiei solare, a radiatiei terestre si a contraradiatiei atmosferei, ceea ce are unjmpact asupra mediului terestru si implicit asupra societatii umane. Astefel, cresterea concentratiei jbloxidului ^decarooa din troposfera, de la 0,028% la 0.030%, IrLultimul secol a dus la amplificarea efectului de sera, ceea ce a ridicat temperatura medieajitrnpsferei inferioare, cu 1 C, cu urmsri vizibile asupra Tntregului mediu Inconjurator. Bioxidul de carbon prezent In atmoslera a provemt in special din eruptiile vulcanice. Exista un ciclu natural al bioxidului de carbon, asemanator cu circuitul apei in natura. Bioxidul de carbon participa la fotosinteza, este produs actualmente de procesele ce sunt prezente in stratul de sol si este absorbit de catre suprafata oceanului. Piocesele biologice si biochimice sunt influentate de continutul in bioxid de carbon al troposferei. Dezvoltarea industriala a dus la cresterea exploziva a cantitatilor de bioxid de carbon emise in atmosfera, mai ales prin procese de combustie. Aceasta cresteTe, ce echivaleaza cu doar 0,002% din compozitia atmosferei, a putut totusi produce perturbatii in lant, ceea ceprobeazjlmca o data fragilitatea echilibrelor Terrei si mai ales ale atmosferei. Oxidul de Carbon este un gaz extrem de stabil. cu timp de rezidenta in atmosfera, foarte mare. El provine_in special din activitatea vulcanilor si mai ales di narderi incomplete in industrie, transporturi si alte procese, in special combustii. /Ciazul metan iprovine din putrefactii si procese biologjce, procentul s3.u in atmosfera crescand in ultimele secole prin activitatea societatii omenesti. El are un rol in amplificarea efectului de sera si in distrugerea stratului de ozon..Ozonu forma moleculara, cu trei atomi de oxigen, se fonneaza mai alesjn troposfera inalta si in stratosfera joasa si medie. prin desfacerea moleculei de oxigen in atornT, de catre radiatia uJtravioleta. Atomii liberi se vor atasa moleculelor de oxigen formand O3. Ozonul este un gaz foarte instabil la caldura, in troposfera
13

inferioara fund prezent mai ales pe muntii inalti. El poate fi produs insa si prin procese industriale, cum ar fi sudura electrica si altele, ca si prin aspersiunea apei. In concentrate mare, ozonul este un oxidant foarte putemic, bactericid si toxic. Concentratia sa mare in stratul inferior al atmosferei este considerata poluare. Adus la densitate normala, tot ozonul prezent in atmosfera fonneaza un strat cu grosime medie de 3 cm, care inconjoara planeta. El este distrus foarte usor de catre clorofluorocarboni (freoni, C.F.C.), compusi chimici utilizafi ca agent de refrigerare, iar in industria cosmeticelor, ca agent de puverizare pentru sprayuri. Distrugerea stratului de ozon mai este produsa de zborul avioanelor in stratosfera sau in troposfera Tnalta, de zborul rachetelor, de metan, oxizi de azot si alti poluanti. ,,Gaurile din stratul de ozon " sunt de fapt subtieri consistente ale acelui strat mediu de 3 cm. Prin aceste gauri, radiatia ultravioleta trece suferind un proces de absorbtie mai redus si ajunge la suprafa^a terestra, intr-o cantitate mai mare. Aceasta cresterea radiatiei ultraviolete este nociva pentru om, putand produce cancere de piele, cataracta, etc. Datorita eforturilor intreprinse de comunitatea internationala in ultimul deceniu, s-a ajuns la o reducere aproape totala a emisiilor de freoni, inregistrandu-se o refacere lenta a stratului de ozon.. Apa atmosferica este prezenta in principal sub forma de vapori si in mai mica masura sub forma de picaturi de apa sau cristale de ghea^a. Ea este rezultatul circuitului apei in natura si ajunge in atmosfera prin procese de evapotranspiratie, in principal prin evaporarea de pe suprafatele acvatice. Cantitatea de apa prezenta permanent in atmosfera terestra este relativ constanta, iar aceasta, raportata la cantitatea de precipitatii care cad anual pe intregiul glob reprezinta doar 1/42. Acest raport pune in evidenta faptul ca, in medie, cantitatea de apa prezenta in atmosfera se reinoieste de 42 de ori pe an. La inaltimea de peste 2-10 km si in sezoane reci, deasupra diferitelor zone ale globului, apa poate fi prezenta in atmosfera doar sub forma solida. De regula, continutul in apa al atmosferei inferioare nu depaseste 4% din volum. Cantitatea de apa aflata in atmosfera, scade cu altitudinea, lipsind aproape total, la niveiul tropopauzei. Alaturi de gazele mentionate in atmosfera terestra se mai afla s impurificatori sub forma de aerosoli lichizi sau solizi si gaze straine
14

compozitiei naturale a atmosferei, ca si gaze facand parte din gazele ce compun in mod natural atmosfera, dar care au fost introduse si antropic in atmosfera si au dus la concentratii mai mari decat existau In starea naturala a atmosferi. Exista si o impurificare narurala a atmosferei.. Impurificarea natura La a atmosferei In atmosfera sunt prezente sub forma de aerosoli, particule lichide si solide. Ele ating numarul mediu de 10.000/cmJ, chiar sute de mii intr-un cmJ In atmosfera marilor orase, a cailor de transport si a platformelor industriale, scazand sub 1000/cmJ, la inaltimea de 2 km si subl00/cmJ, la inaltimea de 5 km. Aerosolii prezenti in atmosfera sunt de origine naturals sau antropogenfi. Aerosolii naturali sunt constituiti din particule de apa, lichidS. sau solida, in suspensie, constituind la nivel superior norii, iar Iangs suprafata terestra, ceata, aerul cefos, sau in combinatie cu particulele solide provenite de pe suprafata terestra, pacla. Se adauga cenusa si fumul vulcanic, fumul din incendiile padurilor si turbariilor, praful de pe suprafata terestra, reactivat de catre vant, transporturi, lucrsri agricole, particule ce pot genera alergii, precum polenul sau sporii, incarcarea bacteriana produsa de bacterii in stratele inferioare expuse si particule fine de saruri marine, Particulele de saruri marine, higroscopice, provin din evaporarea picaturilor de apa marioa introdusa in atmosfera de catre valuri si ele au un rol important ca nuclee de condensare, in geneza precipitatiilor. Poluarea atmosterica Aerosolii de origine antropogenS provin in majoritate de la combustii, apoi din gazele de esapament, ca si din alte activitati industriale. Ei sunt constituiti din rum, cenusa, praf de ciment, oxizi metalici, metale sub forma de pulberi, in cadrul carora este mai frecvent si nociv plumbul rezidual provenit din gazele de esapament, nocivitate ridicata prezentand deasemenea arsenul si mercurul. Aerosolii lichizi, se incarca chimic in zonele poluate, in special prin aditionarea gazelor acide, devenind acizi, a caror nocivitate este mai ridicata decat a gazelor poiuante din aria respectiva. Aerosolii solizi, de multe on particule cu continut ridicat de carbon, sunt incarcati chimic incS.
15

de la sursa de emisie, carbonul fiind un bun absorbant pentru noxele gazoase. 0 forma aparte de aerosoli lichizi si solizi, cand sunt in cantitati mari, combinati cu ceata, geneaza smogul, frecvent mai ales in diminetile de iarna, in marile metropole si deasupra platformelor industriale. Termenul provine din Anglia, unde fenomenul era tipic si provine din cuvintele smoke, pentru fan si fog, pentru ceata. Exista si o varietate de smog uscat, generat de actiunea radiariei ultraviolete asupra oxizilor de azot si a gazelor de esapament. Calmul atmosferic si invrsiunile termice due la cresterea concentrathlor de poluanti in ariile cu surse de poluare atmosferica, iar umezeala crescuta a aerului agraveaza toxicitatea atmosferei poluate prin transformarea unora dintre poluanti in acizi. Aerosolii lichizi si solizi, cu mare incarcare chimica actioneaza prin depunere pe sol, plante, apele de suprafata, sau modifica puternic incarcarea chimica a precipitatiilor atmosferice, modificandu-le pH-ul si generand ,,ploi acide". Se constata o acidifiere lenta si progresiva amediului planetar. Poluarea cu gaze a atmosferei este forma de poluare a mediului care afecteaza cele mai intinse suprafete. Factorii climatici au un rol foarte important in emisia, transportul, dispersia sau stagnarea noxelor atmosferice. Prin continutul in apa, atmosfera actioneaza asupra poluantilor gazosi, rezultand in final aerosoli lichizi, care in timp, vor fi depusi pe suprafata terestra, lent, sau sub formS. de ploi acide. Radiatia solara produce reactionarea rapida a noxelor acide, in special asupra oxizilor de azot, in cazul carora, in zonele senine, procesele de fotooxidare genereaza un ciclu al oxizilor de azot. Incidentele grave perrecute in ultimul secol, ca si actiunea lenta, dar constants, produsa de acumularea in atmosfera terestra a noxelor gazoase, in special oxizi de sulf si de azot, a dus la instituirea in toate tarile, a unor sisteme nationale de monitorizare a poluarii aerului. In ultimele decenii s-a pus din ce in ce mai acut problema poluarilor transfrontiera si a globalizarii problemelor poluarii atmosferice. Pentru emisfera nordics, principalele zone cu potential de poluare sunt constitute de concentrarile industriale din regiunea Marilor Lacuri si bazinul fluviului Ohio, din S.U.A., concentrarile industriale din Anglia centrala, zonele siderurgice din nord-estul Frantei si
16

farile Benelux, bazinul Rurh-ului, Silezia, zona Moscovei, a Uralului central si zona Kuznetk, ca si marile concentrari indusrriaie din Japonia. Avandu-se in vedere predominanta vanturilor de vest, ce inconjoara ca un inel zona temperata nordica si slaba circulatie dintre aceasta zona si zonele climatice vecine, in zona temperata nordica poluarea de fond este mai putemica decat oriunde pe planeta. Eforturile conjugate ale comunitatii intemationale au dus in ultimele doua decenii la o reducere a poluarii cu pulberi industriale, la scaderea concentratiei medii a bioxidului de sulf, la stagnarea emisiilor oxizilor de azot. la stoparea aproape totala a emisiilor de freoni si la o scadere a aciditatii ploilor acide. ATMOSFERIC Legile fundamentale ale gazelor Aerul atmosferic este un amestec de gaze care se supune legilor fizicii gazelor. Cu exceptia vaporilor de apa, restul componentilor gazosi ai atmosferei lichefiaza la temperaturi foarte scSzute. Aerul uscat se supune legilor gazului ideal. Pentru gaze sunt esentiale modificarile de volum, presiune si temperatura. Din cele trei legi fundamentale ale gazelor ideale, sunt importante pentru meteorologie, legile Boyle-Mariotte si Gay-Lussac. Legea Boyle-Mariotte presupune temperatura aerului constanta (t = k). Presiunea variaza invers proportional cu volumul gazului, iar produsul p . v = constant. Rezulta ca densitatea este proportionals cu presiunea. Legea Gay-Lussac (a transformarii izobare), presupune presiunea constanta (P = k). Rezulta ca pentru fiecare crestere a temperaturii cu 1 C, toate gazele se dilata cu 1/273 din volumul lor. Toate gazele se dilata egal. Volumul este direct proportional cu temperatura absolute (in grade Kelvin), iar densitatea este invers proportionala cu temperatura absoluta. Densitatea aerului Densitatea aerului uscat la presiune normala si temperatura de 0 C este de 1,293 kg/mJ. Vaporii de apa au densitatea 0,62 din densitatea aerului uscat. Densitatea aerului umed este suma dinrre densitatea aerului uscat si densitatea vaporilor de apa continuti (pn = p + pv). La temperaturi joase, densitatea aerului umed difera foarte putin de densitatea aeiuhii uscat, dar la caldura aceste diferente se accentueazs si aerul umed devine foarte usor
17

in comparatie cu aerul uscat si intia in convectie termica, fenomen care justifica frecventele si intensele ploi convective din zonele calde si umede. Variatia densitatii aerului in raport cu inaltimea La suprafata terestra, densitatea aerului prezinta o mare variabilitate legata de schimbaarile de presiune, temperatura si continut m vapori de apa. In atmosfera se produc actiuni cu efecte contrare. Scaderile de presiune ce se produc odata cu cresterea altitudinii due la scaderea densitatii. Dar odata cu cresterea altitudinii, scade temperatura erului, ceea ce duce la o crestere a densitatii. De aceea scaderea densitatii nu este atat de accentuata in altitudine, cum este scaderea de presiune. In Europa, in medie, aerul atmosferic cantareste 1,250 kg/m la altitudinea de 0 m; 0,750 kg/m3 la altitudinea de 5 km; 0,400 kg/m3la altitudinea de 10 km; 0,090 kg/m3 la altitudinea de 20 km si 0,004 kg/m1 la altitudinea de 40 km. La altitudinea de 300 km, densitatea aerului este de 300 miliarde ori mai mica decat densitatea aerului la suprafata terestra. 1. 2. 4. STRUCTURA VERTICALA A ATMOSFEREI Pe verticala, atmosfera are mai multe strate a caror temperatura, compozitie chimica, stare electrica si structura a materiei este deosebita. In functie de parametrii mentionati, de-a lungul timpului s-au efectuat mai multe delimitari ale stratelor atmosferice. Exista deosebiri in aprecierea intinderii si caracteristicilor diferitelor state, datorita evolutiei in timp a nivelului de cunoastere a starii atmosferei la inaltime ca si alegerii unor criterii diferite de departajare. Cel mai frecvent utilizata este departajarea efectuata in anul 1965 de catre englezul L. W. Donn, care a utilizat in special criteriul termic, clasificare care a fost preluata si de catre Organizatia Meteorologica Mondiala (fig. 1). Stratele se caracterizeaza printr-o anumita tending a temperaturii aerului, deasupra fiecarui strat aflandu-se un strat subtire de tranzitie, in care gradien^ii termici verticali sunt nuli. Conform acestei departajari, stratele atmosferei sunt: rroposfera urmata de tropopauza, srratosfera urmata de stratopauza, mezosfera urmata de mezopauzi, termosfera urmata de termopauza, apoi exosfera prin care se face contactul cu spatiul cosmic.
18

Troposfera confine 4/5 din masa atmosferei. Ea aie-grosimea pana la 9 km in zonele polare. panaja_H km^ia_ZQneJe.temperate si pana la_Ll_kmjri_zonele tropicale si in.jsojia_ecuatojiaja. Troposfera are trei etaje: JbJla, tropoaferajriijlocie si rrop^sexa_sjLfriexiQara. Troposfera inferioara se extinde de la suprafata terestra pana la inaltimea de 1-3 km. Aceasta contine majoritatea vaporilor de apa, aici se formeaza norii inferiori, iar influenta suprafetei terestre este predominant, detasandu-se topoclimate specifice, In functie de natura suprafetei terestre. Tronosfem rniil<TiV -:-e sinlen^/l T^Te "nSlfmiile de 1-3 km :"' 6-7 km. Aici se produc puternice mi rroposferei. Troposfera mijlocie este sediul nonlor mijiocii. Iroposiera supenoanl se miinde intre liiiiiimiie uc 6-7 km si 9-17 km. Ea este sediul norilor superiori, constituiti din cristale de gheata si care, datorita continurului redus in apa, nu produc precipitatii. Troposfera superioaia Inregistreaza la limita cu tropopauza, temperaturi medii anuale de -80 C la ecuator si de -60 C la poli. Aceasta anomalie se produce datorita faprului ca la ecuator limita cu tropopauza este de doua ori mai Tnalta decat la poli. Tropopauza are grosime de 1-2 km si in ea, gradienrul termic vertical este 0. Srratosfera se extinde inrre inaltimile de 9-17 km si 35-50 km. In zona inferioara a stratosferei sunt prezente izotermii. Incepand cu altitudinea de 25 km, temperaturile incep sa crescS datorita prezentei ozonuluL Majoritatea ozonului atmosferic este cantonat intre altifudinile de 2035 km, atingand concentratia maxima la inaltimea de 30 km. Tot ozonul atmosferic, adus la temperatura si presiunea normala, adica cea care se iniegistreaza in medie la suprafata Tntregului Pamant, ar constitui un strat cu grosimea medie de doar 3 cm, care fnconjoara planeta. La inaltimea de 50 km, temperatura medie anuala este de 0C si umezeala relativa este foarte scazuta. Pufinii vapori de apa prezenti la limita superioara a stratosferei, permit rareori formarea unor nori transparent, norii sidefii, care sunt vizibili dupa apusul soarelui. Urmeaza srratopauza, cu grosimi medii de 2-3 km, strat in care gradientul termic vertical este 0. Mezosfera se extinde intre altitudinile de 35-50 km si 80 km. Inca din stratele inferioare au loc scideri rapide ale temperaturii aerului si se produc
19

turbulente intense. Temperatura scade de la 0 C la -80C. Umezeala aerului este aproape inexistenta, dar in unele cazuri, in unele sectoare in care in mezosfera patrund cantitati reduse de vapori de apa, pe timpul nopfii se pot observa nori argintii. Urmeaza mezopauza, situata la altitudinea de 80 km, strat in care gradientii termici verticali sunt nuli, de la acest strat in sus temperatura gazelor incepand sa creasca. Termosfera se extinde intre 80-1200 km. Este un strat cu gaze extrem de rarefiate. Temperatura aerului creste constant, ajungand la 3000 C in partea superioara a termosferei, temperatura onventionala, intrucat datorita rarefierii gazelor, nu poate fi masurata cu aparatura clasica. Urmeaza termopauza, cu gradient termici verticali nuli, acest strat jfacand leganira cu ultimui strat al atmosferei, exosfera. Exosfera, strat In care densitatea gazelor este de sute de miliarde de ori mai scizuta decat la suprafafa terestra, nu se mai supune gravitatiei. Acest strat se extinde de la 1200 km la 10.000 km, dupa unele opinii pana ia 65.000 km, distant^ la care inceteaza orice influenta electromagnetici si gravitationala a Pamantului. In stratele superioare ale exosferei, temperaturile sunt si mai dificil de masurat decat in termosfera, datorita unei rarefierii si mai mari a gazelor. Aici temperatura depinde de expozitie, in fata radiatiei solare se Tnregistreaza temperaruri foarte mari, iar la umbra se inregistreazS. temperaturi aproape la fel de scazute ca si in spatiul cosmic. Acest fapt este utilizat in principiul de functionare al bateriilor solare cu care sunt echipati satelitii si O aita defmire a stratelor atmosferei se bazeaza pe natura gazelor care sunt prezente la diferite nivele ale atmosferei si pe procesele fizico-chimice care au loc in aceste strate. Intre suprafata terestra si inaltimea de 100 km, se sirueaza omosfera, care cuprinde, din clasificarea precedents, troposfera, stratosfera si mezosfera. In omosfera compozitia chimica a aerului este constanta, aceeasi cu cea intalnita la suprafata terestra. Gazele se afla In stare moleculara. Eterosfera se Tntinde intre altitudinile de 100 km si 10.000 km, contine stratele termosfera si exosfera din clasificarea Donn si prezinta o mare rarefiere a gazelor, care sunt dispuse stratifjcat, in functie de greutatea moleculara si sunt disociate ionic. Corespunzator termosferei, stratele
20

inferioare ale eterosferei sunt: stratul de azot molecular care se extinde intre 100 km si 200 km, urmat de stratul de oxigen atomic, care se extinde intre 200 si 1.100 km. Urmeaza stratele corespunzatoare exosferei: Intre 1.100 si 3.500 km se afla stratul de heliu atomic, iar intre 3.500 km si 10.000 km, stratul de hidrogen atomic. In compozitia eterosferei, primele doua strate sunt alcatuite din component! majoritari ai aerului atmosferic, azotul si apoi oxigenul. Gazele din celelalte doua strate superioare ale eterosferei, sunt generate prin procese specifice. Heliul este rezultat al dezintegrarii uraniului si thoriului din scoarta terestra, iar hidrogenul provine din disocierea moleculelor de apa. Datorita ionizarii produsa de radiatiile Roentgen si gamma, m stratele inalte ale atmosferei se constituie un strat aparte, corespunzand unei a treia clasificari, efectuata in functie de starea electrics. In termosfera, intre 60 km si 400 km, se constituie stratul numit ionosfera., Aici, azotul si oxigenul molecular pierd electron! si devin ioni pozitivi. Electronii pierduti formeaza un flux electric la scara globala. Ionosfera contine mai multe strate. Primele trei strate sunt constitute din azot molecular. Cel mai important este stratul D (Kennelly-Heaviside), situat Tntre 60-80 km, strat care reflects, preponderent undele radio. Urmeaza stratul E, situat intre 80130 km si stratul F, situat intre 130-200 km. Ultimul strat al ionosferei, G, situat intre altitudinile de 200-400 km, este constituit din oxigen atomic. Exista un flux continuu de electroni din atmosfera spre zonele polare si un flux continuu de electroni din interiorul Pamantului spre suprafatS. Aceste fluxuri determina distribuirea sarcinilor electrice Tntr-un camp electrostatic. Pe langa acesta, planeta are si un camp magnetic, cu doi poli. Pamantul poate fi considerat un dipol, asemanator unei bare magnetice ce are Tnclinafia de 11 fata de axa polilor. Campul magnetic este generat de nucleul metalic, magnetic al Pamantului, iar punctele in care axa magnetica strapunge suprafata terestra, constituie polii magnetici. Atmosfera este menfinuta in jurul Pamantului de acest camp mixt, campul electromagnetic, care isi exercita influenta pana la magnetopauza. In drumul sau prin cosmos, in miscarea de revolutie, atmosfera terestra are in partea dinspre Soare, frontul de soc care stopeazS si deviaza pe laterals vantul solar. Spre margini, acest front este penetrat de particulele
21

corpusculare ale vantului solar, care sunt perturbate de impactul cu frontul de soc si isi continua miscarea ondulatoriu, formand zona de turbulent^ a vantului solar. Magnetopauza prezinta in partea opusa Soarelui o ,,coada" care se disipeaza in spatiul cosmic pana la distanta de 6.400.000 km, asemenea cozii unei comete (fig. 2). Atmosfera terestra pana la magnetopauza mosfera teresrra, pana ia magnetopauzS constituie o capcana pentru particulele materiale emise de . Soare si cosmos, fluxul energetic electromagnetic strabstand atmosfera superioara aproape neperturbat. Conceptia geofizica pledeazi pentru extinderea atmosferei pans !a magnetopauzi, ultima bariera pani la care pot fi decelate influente terestre. Cea mai mare parte a captSrilor provine de la Soare, sub forma de plasma solarS., la care se adaugS particule provenite din spatiul cosmic, praf cosmic, care desi redus cantitativ, poate, prin depunere de-a lungul a milioane de ani, constituie srrate groase de sute de metri, pe fundul ariiior centrale ale oceanelor, unde praful continental nu ajunge. Nu mtamplator, celebml cercetstor si om de televiziune american, Carl Sagan, spunea cS suntem ficuti din pulbere de stele. Plasma solara este constituita din electroni, protoni si atomi cu sarcini pozitive (hidrogen). Particulele de plasma (a patra stare de agregare a materiei) provin din cromosferS, se deplaseaza cu viteza intre 300 km si 1.000 km/s si constituie vantul solar. Emisiile de plasma ale cromosferei, primite la suprafata exterioarii a atmosferei sub forma de vant solar, sunt maxime in anii maximei activitafi solare. In anii cu activitate solara maxima, pe Soare se produc man eruptii de gaze incandescente, percepute sub forma de pete solare. Numarul acestor pete (numarul Wolf) este maxim, in medie, odata la 11 ani, conturand o ciclicitate care are asupra atmosferei, mai ales influence de natura electromagnetica. Aceste eruptii solare, asemenea unor uriase furtuni, emit in spatiul cosmic, deci si spre Pamant, mari cantitati de particule materiale, incarcate electric. In aceste perioade se intensifica. aurorele polare, furturiile magnetice, perturbatiile radio si ale telecomunicatiilor, se intensifica campul magnetic spre frontul de soc si se hmgeste ,,coada" atmosferei in spatiul cosmic. Plasma solara circula, odata captata in atmosfera, in sensul meridianelor, pe liniile de forta ale campului electromagnetic al Pamanrului, in spirale (fig. 3a).
22

Plasma solara prezintS concentratii zonale, numite centuri de radiatie (brauri de radiatie). Doua dintre acestea, cele mai apropiate de Pamant, sunt eel mai bine conrurate. Ele au fost descoperite de catre satelitii americani, in ami] 1958 si se numesc centurile de radiatie Van Allen. Prima se situeaza la distanta medie de 2600 km fata de Pamant, iar a doua la distanta medie de 13.000 km - 19.000 km, fata de Pamant (fig. 3 b). Si pe orizontala sunt difrentieri intre diferitele sectoare ale atmosferei. Aceste diferentieri, mai ales in ceea ce priveste temperatura, umezeala si opalescenta, sunt evidentiate sub forma maselor de aer, care sunt despartite de fronturi atmosferice principale. Diferentierile de presiune genereazS cicloni, anticicloni si alte formatiuni barice. Aceste configuratii pe orizontala, dau specificul vremii si influenteazS clima diferitelor regiuni, studiul lor fund obiectul meteorologiei dinamice si sinoptice. 1.3. RADIATIA SOLARA, TERESTRA Si ATMOSFERICA I .3. 1. SOARELE SI ACTIVITATEA SOLARA. RADIATIA SOLARA. Soarele, una dintre cele circa 100 de miliarde de stele ale galaxiei Calea lactee se sifueaza infr-un br~t Kpi''s'a! a! ncesteia. la Cis'antS de J 6.000 tie am iurniiiS de cenirui gaicixjei si la 49 de am distaiili iaia de planui ecuatorial al galaxiei. Soarele efectueaza o miscare de revolutie In jurul centrului galaxiei, cu viteza de 200 km/sec, si o miscare de rotatie in jurul propriei axe, care dureazS 25-27 zile la ecuator si 35-37 zile, la poli. Varsta Soarelui este apreciafi la 4,5 milarde de ani. Raza sa este de 695.300 km, masa de 2 1027 t, densitatea medie de 1,4 g/cm , densitatea in nucleu de 150-160 g/cmJ, presiunea In interiorul nucleului, de 100-200 miliarde de atmosfere, turtirea la poli nesemnificativa, temperatura la suprafata de 5.770 K, temperatura in( centra de circa 15 milioane grade Kelvin, iar distanta medie panfl la Pamant, de 149,6 miiioane km. Soareie face parte dintre stelele de maxime mijlocie, din categaoria pitice galbene. Este alcaruit predominant din hidrogen si heliu (Posea, Armas, 1998).
23

faza initials, rece, o protostea. Prin comprimare gravitational si cresterea presiunii in interior si-a ridicat temperatura, declansandu-se miscari convective in interiorul sau. Dupa circa 100 milioane de ani de existenta in faza de protostea, acum 4,5 milarde de ani, in interiorul Soarelui s-au declansat reatiile nucleare, moment al aparitiei Soarelui, ca steaptica galbend. Din momentul prezent, reactiile nucleare vor mai putea continua inca 5 miliarde de ani. Dttpa aceea, hidrogenul din nucleu va fi tot transformat in heliu, nucleul se va contracta, iar invelisurile exterioare se vor dilata, extinzandu-se pana pe aliniamentul pe care se afla acum orbita planetei Marte, incluzand si spatiul ocupat de planeta noastra, Soarele devenind o stea giganticd rosie, faza care va dura aproximativ 1 miliard de ani. In aceasta faza se va pierde spre cosmos, jumatate din materia solara, va urma o rscire si o contractare a materiei ramase, Soarele devenind o stea pitied alba. Continuarea procesului de racire, contractare si cresterea densitatii va face ca Soarele sa nu mai lumineze, devenind o stea pitied neagrd. Energia solara, este energia care a pus in miscare materia pe suprafata Pamantului de-a lungul erelor geologice, ajungandu-se la infatisarea actuals. Energia solara asigura substratul energetic al miscarilor si transformarilor mediului si energia indispensabila aparitiei si dezvoltarii vietii pe Terra. Este factorul principal in dinamica atmosferei, fiind sursa energetics a tuturor transformarilor ce au loc neincetat in atmosfera. Daca Pamantul nu ar dispune decat de caldura sa interna, in stadiul actual al evolutiei planetei, temperatura suprafetei sale ar fi aproape de 0 absolut (273C). Soarele emite energie prin radiatii de natura electromagnetica. Din radiatia emisa de Soare in spatiul cosmic, Pamantul primeste a doua miliarda parte, adica 1,37 x 1024 calorii. Intr-o zi si jumatate, Pamantul primeste de la Soare o cantitate de enrgie egala cu toata energia produsa de societatea omeneasca, intr-un an. De la stele se prjmeste pe Pamant o cantitate de energie infima, egala cu a suta milioana parte din energia primita de la Soare. De la cosmos, Pamantul primeste o cantitate de energie si mai redusa, echivalenta cu a doua miliarda parte din energia primita de la Soare (Pop, 1988).
24

Soarele este o sfera avand raza echivalenta cu 109,1 raze terestre. In miscarea sa de revolutie in jurul Soarelui, Pamantul descrie o elipsa. Soarele este situat intr-unul din focare. Distanta minima pana la Soare este in 2 ianuarie, la periheliu (perigeu),(147 milioane km), iar distanta maxima este pe 4 iulie, la afeliu (apogeu), (152 milioane km). In miscarea sa pe eliptica, Pamantul are o inclinatie de 6633' fata de planul elipsei. Aceasta inclinare creeaza anotimpurile. Inceputurile astronomice ale anotimpurilor sunt date de echinoctii si solstitii. Compozitia chimica a Soarelui consta din gaze incandescente, hidrogenul ocupand procentul de 50%, heliul, 40%, iar metalele grele, in stare gazoasa, 10%. Energia solara este produsa de reactiile termonucleare, similare celor produse la explozia unei bombe nucleare cu hidrogen (fuziune) si in secundar de reactii nucleare de fisiune, asemanatoare cefor ce se produc la explozia unei bombe atomice. Reactiile de fuziune se produc mai ales in nucleul solar, unde prin unirea a patru nuclee de hidrogen rezulta rezulta un atom de heliu si energie emisa ca radiatie gamma. Materia solara se disociaza in atomi ai elementelor simple si particule elementare: electroni, protoni si neutroni. Nucleele de hidrogen (protonii) se misca in interiorul Soarelui, se ciocnesc cu nucleele altor elemente, provocand dezintegrarea (fisiunea) si refacerea (fuziunea) nucleara a materiei solare. In final, intreaga cantitate de hidrogen se va transforma in heliu. Desi Soarele este alcatuit in intregime din gaze, sub forma de plasma, si ar fi impropriu sa se spuna ca are atmosfera, fiind vorba doar de strate de gaze cu densitatea din ce in ce mai redusa, spre exterior, comparativ cu densitatea din nucleu, stratele exterioare, cu densitatea redusa, poarta numele de atmosfera solara. Atmosfera solara se compune dintr-un srrat inferior, numit fotosfera, cromosfera si coroana. Fatosfera este partea vizibila a Soarelui, discul alb care este sursa majoritatii radiatiei solare (foton Insemnand lumina, in limba greaca). Fotosfera este primul strat cu densitati reduse, la exterior de masa propriuzisa a Soarelui. Grosimea fotosferei este de 100-500 km. Unele conceptii considers fotosfera ca ultim strat al Soarelui, deasupra sa,
25

atmosfera solara incepand cu cromosfera. Temperatura scade in fotosfera odata cu departarea de Soare, de la 5770 K, la baza, la 4300 K, in partea superioara. Fotosfera are densitate redusa, egala cu densitatea atmosferei terestre la inaltimea de 50 km. Hidrogenu! constituie 92 % din masa fotosferei. Cromosfera este un strat cu grosimea .......... sub forma unui inel rosu (in limba greaca, cromos inseamna culoare) fiind atmosfera solara propriuzisa. Temperatura cromosferei creste de la 4300 K, la baza, pana la circa 1 milion de grade Kelvin, in partea superioara. Unele ipoteze pun aceasta crestere de caldura pe seama transformarii energiei mecanice in energie calorica, acesta fiind primul strat, in care se pot intruni conditii penrru aceasta transformare. Cromosfera este alcatuita din hidrogen (78%), heiiu (7,8%), resful fiind elemente grele. Coroana solara este eel mai extins strat ai atmosferei solare, numit si atmosfera exterioara extinzandu-se pana la distanta de 3 milioane de km de Soare, fiind vizibila la eclipsele totale de Soare, sub forma unui halou alburiu, din care, spre spatiul cosmic, se propaga vantui solar. Temperatura coroanei solare scade de la 1 milion de grade Kelvin in partea inferioara (in partile cele mai active, pana la 3 milioane grade Kelvin), la 100 K, la limita sa difuza spre spatiul cosmic. Prin coroana solara strabat jetxiri de gaze ionizate, ia temperaturi ridicate, pana la Inaltimi egale cu 3-4 raze solare, coada lor extinzandu-se In cosmos, pana la distanta de 10 raze solare, fata de suprafata Soarelui. Coroana este compusa majoritar din hidrogen ionizat. Atmosfera solara are o dinamica accentuata, fiind uneori mai calma, eel mai ades puternic perturbata de fluxuri de energie si curenti de particule, ca si de miscarile violente produse de eruptiile solare. Ciclicitatea eruptiilor solare, procese strans legate de fenomenul petelor solare, are o perioada de 9-12,6 ani, cu media de 11 ani, numarul de pete solare fiind im indicativ stabilit acum doua secole de flzicianul german Wolf (numarul Wolf reprezentand numarul anual de pete solare vizibile instrumental de pe Pamant). Numarul maxim de pete solare observat (263), s-a produs in anul 1957, an de maxima activitate solara (ani ai Soarelui cald, spre deosebire de anii cu activitate minima, numiti ani ai Soarelui
26

calm). Petele solare sunt arii aparent mai putin active, ce apar mai intunecate, datorita temperaturii mai reduse (4000 K), comparativ cu restul suprafetei Soarelui, fiind inconjurate de vartejuri de gaze incandescente, cu temperaturi mai ridicate. In realitate, numarul mare de pete solare indica o activitate solara intensa, marcata de eruptii solare, la marginea petelor, care se transmit in coroana solara sub forma de jeturi si protuberance formate din gaze ionizate si avand temperaturi ridicate. Diametrul petelor solare poate ajunge la 100.000 km. Petele solare pot persista pana la cateva luni, sunt mobile, se deplaseaza in general spre vest si spre ecuatorul solar, formandu-se majoritar intre latitudinile solare de 35-40, rareori migrand spre polii solari. Intensificarile produse de eruptiile solare in anii de activitate maxima, ca si scaderile de activiate din anii calmi, nu pot modifica mai mult de 3-4 % energia transmisa de Soare in spatiul cosmic. In anii de maxima activitate solara se intensifies radiatia corpusculara si ultraviolets Energia solarH se propaga dinspre nucleul Soarelui, prin trei categorii de procese. Prin conductibilitate termica se transmit spre exterior cantitati neglijabile de energie. Prin radiatie, procesul este mai intens, dar cantitatile transmise raman mici, datorita faptului ca pe parcurs, energia prezenta initial ca raze gamma, este absorbita de electronii si atomii materiei solare, fiind transformata in radiatie X, cu Iungimi de unda din ce in ce mai mare. Dupa repetate reactii, fluxul caloric ajunge la suprafata Soarelui, abia dupa un milion de ani de la pomirea sa din nucleu. Aproape Tntreaga cantitate de energie produsa in interiorul Soarelui, se transmite spre exterior prin convectie termica. Energia solara se transmite in spatiul cosmic prin radiatii electromagnetice, avand Iungimi de unda cuprinzand intreg spectrul electromagnetic, de la razele X, la undele radio. Radiatia electromagnetica nu are nevoie de mediu material pentru a se putea transmite,si se deplaseaza cu viteza de 300.000 km/s (viteza luminii). Pentru razele X si razele ultraviolete de unda scurta, sursa de emisie este coroana solara; pentru spectrul vizibil si domeniul lungimilor de unda ale radiatiei infrarosii, fotosfera; pentru undele radio, cromosfera si coroana.
27

Soarele emite si radiatie corpusculara, cu Incarcare electrics, compusa din electroni si ioni, care poarta abia a milioana parte din energia soiara, se deplaseaza lent, In comparatie cu radiatia electromagnetica (300-1000 km/s), constituind vdntul solar. Vantul solar se propaga pana la distanta la care presiunea sa devine nula, presiunea In spatiul respectiv fiind doar cea a radiatiei cosmice. Acest spatiu pe care Soarele isi exercita influenta prin intermediul vantului solar, se numeste heliosfera. 1. 3. 2. PRINCIPALELE LEG! ALE RADIATIEI Corpurile care au temperatura de peste -273 C (0 K) emit radiatii cu diferite Iungimi de unda, In functie de temperatura, culoarea si natura lor. Puterea de emisie (e) este cantitatea de energie emisa Intr-un minut de pe o suprafata de 1 cm . Similar, puterea de absorbtie (k) este cantitafea de energie ce poate fi absorbira intr-un minut de o suprafata de 1 cm , iar puterea de reflexie (a) este cantitatea de energie reflactatS. intr-un minut de pe o suprafata de 1 cm". Pentru corpul absolut negru (inexistent In natura) teoretic, k = 0, a = 1. In cazul reflexiei 1, reflexia este totala si ar fi produsa de oglinda perfecta, inexsistenta in realitate. Oglinzile eficiente, de argint sau platina, se apropie doar de aceasta valoare.. Sunt trei legi principale ale radiatiei, cu mare aplicabilitate in meteoiologie. Legea Kirchoff. La o anumita temperatura, pentru o anumita Jungime de unda, rapormJ dintre puterea de emisie si puterea de absorbtie este o marime constanta, aceeasi pentru toate corpurile si egala cu puterea de emisie a ,,corpului negru", in aceleasi conditii. Conform acestei legi, rezulta urm5toarele: - corpuriie emit radiatiile cu Iungimi de unda pe care le si pot absorbi la aceeasi temperatura; - corpurile care absorb bine, radiaza de asemenea bine, iar corpurile care absorb slab, radiaza slab;

28

- corpurile din natura, nefiind niciodata absolut negre, emit numai o anumita parte din radiatia pe care 5 emite corpul absolut negru, la aceeasi temperatura. Legea Stefan-Boltzman. Puterea radianta totala a ,,corpului absolut negru" este proportionala cu temperatura absoluta (K) a acestuia la puterea a patra. Legea de deplasare Wien-PIanck. Produsul dintre lungimea de unda care corespunde puterii de emisie maxime a unui corp si temperatura absoluta (K) a acestuia este o marime constanta. Rezulta ca la temperaturi ridicate, puterea de emisie maxima este cu lungime de unda tot mai mica. 1.3.3. COMPOZITlA SPECTRALA A RADIATIEI SOL ARE Soarele emite doua feluri de radiatii, radiatia termica, de natura electromagnetica si radiatia corpusculara. Energia radianta emisa sub influenta caldurii se numeste radiatie termica. Viteza ei este viteza luminii (300.000 km/s). Aceasta radiatie nu necesita mediu material pentrupropagare. Radiatia corpusculara este alcatuita din particule cu incarcare electrica (ioni), protoni, electroni si neutroni, particule care au energii inalte, generate de plasma solara. Radiatia corpusculara transports spre Pamant, o cantitate de energie de 10 miliarde de ori mai mica decat radiatia termica, din aceasta cauza urmand a anliza doar radiatia termica. In domeniul masurarii lungimii de unda a radiatiei electromagnetice se utilizeaza unitati de masura specifice: 0,001 mm = 1 micrometre (micron), (um; lum = 1 nm (nanometru); 0,1 nm = 1 A. (angstrom). Spectrul radiatiei solaie incepe cu radiatiile X care au lungimea de unda de cativa A, la undele herziene (radio, radar), care au lungimea de unda pina la cativa cm. Totalitatea radiatiilor electromagnetice emise de Soare, ordonate in functie de lungimea de unda, inregistrate fotografic sau fotoelectric, poarta numele de spectru solar. In ordinea lungimii de unda, spectrul solar se imparte in mai multe zone-.
29

- zona radiatiilor X (Rontgen)--este prezenta la lungimi de unda sub 2900 A. Acest tip de radiatii, folosit la radiografii, este deosebit de nociv. Aceste lungimi de unda sunt de regula retinute in atmosfera, la suprafata terestra ajungand o cantitate infima; - zona ultravioleta (UV) se extinde intre lungimile de unda de 2900 - 3600 A. Radiatiile ultraviolete au puternice efecte chimice, numindu-se si radiatii chimice; - zona radiatiilor vizibile (VIZ) se extinde intre lungimile de unda de 3600 - 7200 A. Ele pot fi desfacute prin refractie in culorile componente: violet, indigo, albastru, verde, galben, oranj si rosu. Refractia razelor solare vizibile in picaturile de apa, formeaza curcubeul. Prin compunerea acestor tipuri de radiate, cu lungimi diferite de unda, se obtine lumina alba; -zona radiatiilor infrarosii se extinde intre 7200 - 3.000.000 A. Acest tip de radiatii are un efect caloric pronuntat. Obiecte care nu sunt incandescente emit radiatie infrarosie, chiaT si acelea care au temperatun negative, cu putin deasupra temperaturii 0 K. Pe masura cresterii temperaturii obiectuJui ce iradiaza, se scurteaza si lungimea de unda a radia^iei emise; - undele herziene (radiofonice) au lungimi de unda de peste 3.000.000 A (0,3 mm). Intre 1.600 -40.000 A se situeaza 99% din energia radianta mfraTosie. Lungimile de unda care detin energie decelabila,incep cu radiatiile X, care detin energie in partea lor cu lungime de unda mai mare si se continua pana in partea cu lungimi mici de unda a radiatiei infrarosii. Radiatiile infrarosii cu lungimi mari de unda si radiatiile herziene transporta cantitati infime de energie. Spectrul solar nu este continuu, ci are benzi negre in compozitia sa, benzi numite linii de absorbtie. Acestea indica lipsa unor radiatii in domeniul lungimilor respective de unda. Aceste lungimi de unda au fost captate de catre atmosfera solara si de cea terestra, pierderile de energie in spatiul cosmic fiind extrem de mici. La limita superioara a atmosferei, aceste intreruperi sunt mai putine, indicand ecarrurile in care radiatia a fost retinuta de catre atmosfera solara. Absorbtia atmosferei este foarte puternica, chiar totala, pentru anumite lungimi de unda, ncesfe linii de nbsorbtie rtumindi.'-^c linii do ^hr.nrhtir tfl^-i-^
30

spectrului infrarosu; 7 %, radiatiei ultraviolete si 2 %, radiatiei X (fig. 4). Practic, peste 40.000 A, energia primita de la Soare poate fi considerata 0. Radiatiile importante caloric si vizual sunt doar cele de unda scurta. Daca pentru Pamant se consideia o temperatura medie de 15C, lungimea de unda a emisiei maxime este de 103 000 A. Intensitatea radiatiei scade spre lungimi de unda mai redusa, ajungand sa fie 0, la lungimea de unda de 40.000 A, intrucat planeta are temperatura medie, cat si temperaturile maxime, destul de reduse. Valoarea de 40.000 A, poate fi considerata ca limita intre radiatia terestra si radiatia solara. Moleculele constituiente ale gazelor atmosferice, dar mai ales vaporii de apa si bioxidul de carbon retin raze din spectrul lungimilor man' de unda, emise de suprafata terestra si de contraradiatia atmosferei (acea parte mdreptata spre spatiul cosmic), particulele respective se incalzesc si emit radiatia captata, in toate sensurile, deci si inapoi spre suprafata terestnl. Intre Pamant si atmosfera se formeaza un flux contimiu s'i dens de radiafie, care, captata m stratul inferior al atmosferei, duce la mcalzirea acestui strat. Atmosfera inferioara este penetrabila pentru radiatia solara cu lungimea mica de unda, dinspre Soare spre Pamant, dar este o capcana pentru fluxul radiativ care se deplaseaza dinspre Pamant si stratele inferioare ale atmosferei, spre cosmos. Acest fenomen constituie efectul de sera. Datorita cresterii cantitatii de bioxid de carbon si a altor poluanti ce produc efect de sera, in stratul inferior al atmosferei, efectul de sera s-a amplificat continuu odata cu dezvoltarea industriala. S-a produs o crestere a temperaturii troposferei inferioare, cu 1 C, numai in ultima suta de ani. 1. 3. 4. RADIATIA SOLARA DIRECTA. CONSTANTA SOLARA.INSOLATIA. Fluxul de radiafie ce provine direct de la discul solar si care ajunge nemodificat (nedifuzat, nereflectat, nerefractat), la suprafata terestra, constiruie radiatia solarS directa (S'). O parte din radiatia solara directa se introarce in cosmos prin procese de reflectie, sau se transforms in atmosfera, in alte tipuri de radiafie. La limita superioara a atmosferei, radiatia solara directa este puternica si constanta.
31

Mici modificari sunt datorate cresterii activitatii solare pe timpul petelor solare si la apropierea Pamantului de Soare (in iama emisferei boreale). Conventional, valoarea standard, acceptata international, este de 1,98 cal/cm"/min, valoare denumita constanta solara. Variatia ei anuala este de 3%. Radiatia directa? masurata pe suprafata perpendiculaira'pe razele soarelui este notata I. Fluxul radiatiei solare directe, ce cade pe o suprafata orizontala, reprezinta ihsdlatia^l'). Aceasta se masoara in cal/cm7min. I' = I sin ho in care : I = radiatia directa masurata pe suprafata perpendiculara; h,, = unghiul de inaltime al Soarelui deasupra orizontulu I = F doar cand Soarele se afla exact in mijlocul boitii cereSti. Pe suprafata orizontala, comparativ cu aceeasi suprafata perpendiculara pe razele soarelui, densitatea fluxului radiativ este mai mica, iar cantitatea de energie primita este de asemenea mai mica (fig. 5). In zona intertropicala, radiatia directa cade perpendicular pe suprafata terestra orizontala, doar la amiaza, in doua zile pe an, iar pe tropice, la amiaza, in solstitiul de vara al fiecarei emisfere. La ecuator, aceasta situatie se inregistreazs doar la amiaza, la cele doua echinoctii. Pe suprafata terestra inclinata, unghiul de incidents este diferit, ceea ce va duce la diferentieri ale insolatiei rezultand diferentieri termice locale (topoclimatice). De exemplu, in zona temperata, la echinoctii, la amiaza pe o panta inclinata spre sud cu 45 radiatia directs etc r^T-^o r1 ' J pc un vcrsuui ^. ^ paralela cu suprafata terestra. DiferenUenle de temperatura intre versanti ar fi foarte man, daca miscarile turbulente nu-miscariie-tuibulerrte nu ar uniformiza partial temperarurile in stratul inferior de aer de pe cei doi versanti. Expozitia si inclinarea versantilor constiruie princi- i paiui factor tie diierentiere topoclimaiicA. Slabirea intensitatii radiatiei solare la trecerea prin atmosf'era La trecerea prin atmosferS se modified compozitia spectraia si intensitatea radiatiei. Razele X sunt unt absorbite aproape total, iar radiatia ultraviolets Intr-o proportie mare. Procesele de absorbtie, reflexie, difuzie si refractie due la scaderea constantei solare, de la limita superioara a atmosfeTei, pana la suprafata terestra.
32

Absorbtia este un proces selectiv. Eficienta mare a ei In atmosfera terestra este ilustrata de intensitatea, frecventa si extinderea liniilor telurice. Radiatiile cu lungimi de unda mai mici de 2.200 A, (radiatiile X), sum absorbite de catre oxigen si azot, aproape in totalitate. Bioxidul de carbon absoarbe bine radiatiile mfrarosii cu lungimea de unda Tntre 40.000 50.000 A si aproape total pe cele cu lungimea de unda Tntre 130.000 170.000 A. Apa absoarbe foarte puternic, absorbind aproape total radiatiile infrarosii cu lungimi de unda' cuprinse Tntre 40.000 - 80.000 A si radiatiile infrarosii cu lungimi de unda mai mari de 130.000 A:* Bioxidul de carbon absoarbe radiatii infrarosii dintr-un ecart mare, In special pentru lungimi de unda sub 40.000 A, ceea ce face ca cresterea concentratiei sale in atmosfera sa duca la amplificarea efectului de sera. Diiuzia este procesul de Tmprastiere a radiatiei de catre molecuJele gazelor si vaporilor din atmosfera, ca si de catre aeiosoli atmosferici de mici dimensiuni. Sunt difuzate in special radiatiile vizibile. Reflexia se produce in atmosfera, concomitent cu celelalte procese de transformare ale radiatiei solare. Reflexia este produsa in special de catre aeiosoli. Difuzia si reflexia depind de giosimea stratului atmosferic strabatut. Grosimea atmosferei, masuratS de la suprafata terestra, pana in cosmos, pe perpendiculara locului, se numeste masa optica normala si valoarea ei este egala cu 1 * La diferite inaltimi ale SoaTelui deasirpia orizontului, masa optica este foarte diferita si ea creste intr-un ritm mult mai mare, comparativ cu scaderea unghiuJui de incidenta a radiatiei solare directe (tab. 1). Este evidenta cresterea foarte putemica a radiatiei directe, la mijlocul diminetii si scaderea brusca la cateva ore dupa amiaza. Orele de rasarit si de apus inregistreaza cantitati de radiatie directa infima. Scriimbarile termice bruste se petrec la orele 8 - 9 si 16 - 17. Daca in domeniul radiativ modificarile pe parcursul zilei, mai ales la mijlocul diminetii si la mijlocul dupa amiezii sunt transante, pentru temperafura nu se intampla acelasi lucru, intrucat atmosfera, ca si suprafata terestra, au inertii termice proprii man, accentuate de prezenta apei care acumuleaza caldura in momentul Incalzirii si o cedeaza in momentul racirii. Schimbarile de faza ale apei maresc si mai mult inertia termica a atmosferei, astfel incalzirea si racirea
33

sa se produce cu o Intarziere si mai lent decat variatia radiatiei solare directe. Coeficientul de transparenta este raporrul : p = 1/ Io in care I este radia^ia directa ajunsa la suprafata terestra, iar Io este constanta solara. Coeficientul de transparenta este selectiv. Astfel pentru lungimea de unda de 4.000 A, p are o valoare medie de 0,72; pentru 6.000 A, 0,94j pentru 10.000 A, 0,99. Rezulta ca in partea stanga a spectrului vizibil, atmosfera stopeaza mare parte din radiatie, iar la dreapta sa, spre radiatia infrarosie, atmosfera este foarte transparenta, radiatiile infrarosii strabatand cu usurinta atmosfera. Cand grosimea atmosferei creste aritmetic, radiatia solara scade in progresie geometrica. Regula este valabila pentru totalul radiatiei solare, dar se aplica diferit pentru fiecare lungime de unda. Fractiunea din radiatia directa, retinuta prin absorbtie si difuzie se exprima prin coeficientul de extinctie. Coeficientul de extinctie este suma extincfiilor exercitate de catre gazele atmosferei (atmosfera ideala). La aceste extinctii se adauga extinctii exercitate de catre vaporii de apa si aerosoli. Raporrul dintre coeficientul de extinctie al atmosferei reale (atmosfera ce contine vapori de apa si aerosoli) si coeficientul de extinctie al atmosferei ideale (fara vapori de apa si aerosoli), reprezinta factorul de opacitate al atmosferei. Valoarea acestuia este de 2 - 3 In muntii Tnalti si ajunge la 4, in zonele urbane. Factorul de opacitate este mai mare vara, cand atmosfera este incarcata cu vapori de apa, praf si dik., ' curata. Mersul zilnic si anuai al intensitatii radiatiei solare directe si al insolatiei EXrpa cum s-a mai aratat, mersul zilnic si anual al intensitatii radiatiei solare directe si al insolatiei este in functie de grosimea atmosferei srrabatute si de opacitatea sa. Valorile cresc, odata cu cresterea unghiului de incidenta al radiatiei solare directe, spre pranz in mersul diurn (fig. 6) si spre solstitiul de vara, In mersui anual. La ecuator, cresterea de la amiaza nu este atat de evidenta datorita cresterii continutului de vapori din aer. Radiatia solara directa, creste odata cu altitudinea, datorita scaderii masei armosferice strabatute si scaderii opacitatii.
34

Mersul anual al radiatiei solare directe prezinta curbe care cresc dinspre sezonul rece spre sezonul cald, de la inceputul anului spre mijlocul sau, scazand apoi pana la sfarsitul anului. Exceptie face doar zona ecuatoriala, unde se inregistreaza doua plusuri, de primavara si toamna si doua minime, de vara si iarna. Marimea zilei polare, face ca radiatia solara directs sa nregistreze in zona polari, in timpul lunilor iunie si iulie, valori mai mari decat cele mregistrate in aceeasi perioada, in zona ecuatoriala. (fig. 7). 1.3.5. RADIATIA DIFUZA Difuzia se produce in atmosfera prin dispersia fiuxurilor radiative de cstre moleculele gazelor constituiente ale atmosferei, vaporii de apS si mai ales de tiirre aerosoli (nori. ceate, pacla). Prin aceste procese, 25% din radiatia directs se transforms, in radiatie difuzS. Din radiatia difuzS rezultata, 1/3 se pierde in cosmos. Suma radiatiei directe si a celei difuze constituie radiatia totals. Intensitatea radiatiei difuze este in functie de raza particulelor ce difuzeaza, de narura lor, de densitatea lor pe unitatea de volum si de lungimea de unda a radiatiilor care vor fi difuzate. Particulele mici, chiar si moleculele, difuzeaza bine lungimile scurte de unda.. Acestea difuzeaza intens radiatiile ultraviolete ,violete, indigo si albastre, din aceste procese rezultand culoarea albastra a cerului. Atomii difuseaza doar radiatii cu lungime mai scurta de unda, cum sunt radiatiile ultraviolete si cele violete, de aceea la altitudini mari si chiar de pe muntii foarte inalti cerul se vede violet. Apa difuzeaza bine lungimnile de unda ale intregului spectru, dar mai ales pe cele ale spectrului vizibil, rezultand culoarea alba. Prin combinatie cu albastru provenit din procesele mentionate, atmosfera umeda produce o culoare albastru deschis a cerului. Albastrul si violetul se absorb sau se difuzeaza in atmosfera, spectrul vizibil ajungand la suprafata terestra saracit in aceste 2 culori. De aceea culoarea compunerii restului culorilor spectrului, ajunse masiv la suprafata terestra, are o rezultanta galbuie. Este nuanta luminii solare.

35

La suprafata terestra, energia maxima revine radiatiilor galbene si verzi, i natmosfera mijlocie celor verzi si albastre, iar in stratosfera, celor albastre. Penfru particule mai mici decat lungimea de unda, difuzia este invers proportionals cu lungimea de unda la puterea a 4-a. Penrru particule mai mari decat lungimea de unda, difuzia este identicS pentru toate lungimile de unda. Difuzia produsa de particule mari are o rezultanta cu compozitie spectrala asemanatoare cu a radiatiei directe, ce confine la proportii normale si culorile cu lungimi mici de unda din spectrul vizibil, violet, indigo si albastru. Radiatia difuzS are deci culoarea alba. Particulele ce au diametre mai mari de 1,2 microni, nu; mai pot difuza, ele producand reflexia radiatiei incidente. Radiatia difuzS (D) se mssoara pe suprafata orizontaiii si se exprinid in cal/cm2/min. Difuzia este maxima cand razele solare cad pe suprafata terestra in unghiuri mari, deci valorile ei sun! mari la amiaza si vara. Norii pot creste radiatia difuza pana la valori de 8 on mai mari decat radiatia difuza ce ar putea fi inregistrata in acel moment, pe timp senin. Stratul de zapada, prin reflexie, trimite Inapoi in atmosfera, mare parte din radiatia incidenta pe suprafata sa. Aceasta radiatie reflectata, ajunsa in atmosfera, difiizeaza si ea, ca si radiatia directa, marind cantitatea de radiatie difuza prezenta in atmosfera si crescand luminozitatea. Reflexia de pe stratul de zapada este foarte puternica in zonele polare, unde radiatia directa incidenta cade foarte oblic, cantitatea de radiatie difuza prezenta in atmosfera este foarte mare, iar cerul capita, din aceasta cauza, culoarea alba.
1.3.6.

RADIATIA TOTALA

Radiatia totala (globala) este egala cu suma radiatiei directe si a celei difuze, ambele inregistrate pe suprafata orizontala : Q = S' + D Intensitatea radiatiei totale este : Iq = I sin ho + D RaportuI dintre radiatia directa si radiatia difuza este mobil. Valorile acestui raport sunt in functie de inaltimea Soarelui deasupra orizontului (care depinde de momentul din zi si din an si de latitudine), de transparent
36

atmosferei, de opacitatea ei si in special de nebulozitate. Difuzia este totala inainte de rasaritul si dupa apusul Soarelui, si este de doar 10-20%, la amiaza zilelor senine. Nebulozitatea superioara crescuta mareste difuzia si scade valorile radiatiei directe, in final rezultand o valoare mai scazuta a radiatiei totale. Nebulozitatea parriaia, dar care nu umbreste Soarele pentru locul de observatie, va creste radiatia totala. Acest fenomen se produce prin pastrarea constants, a radiatiei directe, prin cresterea radiatiei difuze, atat in norii respectivi cat si prin difuzarea radiatiei reflectate de acesti nori. Nebulozitatea inferioara ridicata duce la o crestere a radiatiei difuze, dar la o scadere si mai mare, chiar totala, a radiatiei directe, ceea ce va face ca suma lor, inglobata in radiatia totala, sa scada. Radiatia difuza creste in zona ecuatoriala, datorita transparentei reduse generata de cantitatea mare de vapori de apa. In Antarctida, cantitatea de radiatie totala este mai mare decat in Arctica. deoarece aerul uscat, continental, de pe platourile Antarctidei, este foarte transparent, nebulozitatea este scazuta, iar radiatia directa este puternica. 1.3.7. RADIATIA REFLECTATA. ALBEDO Radiatia directa si radiatia difuza cad pe suprafata terestra, o parte a acestor radiatii este absorbita, iar alta parte este reflectata. Radiatia reflectata este acea parte a radiatiei solare care este reflectata de corpurile pe care cade si returnata in atmosfera, la aceieasi caracteristici. Suprafetele plane, lucioase si de culori deschise, reflecta in majoritate fluxul radiativ primit, alte suprafete retransmit In atmosfera doar o mica parte din radiatia primita, ca rediatie directa sau difuza. Radiatia reflectata se masoara in cal/cm"/min. Capacitatea de reflexie a suprafetelor se numeste albedo (A). A = R/Q-100% unde R este radiatia reflectata, iar Q este cantitatea de radiatie totala primita de respectiva suprafata. Valoarea albedoului nu ajunge practic, niciodata la 100%. Restul radiatiei, ca diferenta dintre Q si A, este radiatia ce a fost absorbita de suprafata respectiva. Valorile albedoului sunt in funcrie de unghiul de incidenta al radiatiei solare pe suprafafa respectiva, planitatea, luciul, cuioarea, ca si de starea umeda sau xiscata a acelei suprafete. Suprafetele umede absorb mai
37

bine decat suprafetele uscate. Valorile albedoului suprafetei subiacente active sunt foarte diverse. Ele variaza si In timpul anului, In functie de starea umeda sau uscatS, acoperita sau nu, de strat de zapada, de stadiul de dezvoltare al vegetatiei. Zapada proaspata si uscata are albedoul de 8098%; zapada umeda, 60-70%; zapada muradara, 40-50%.a; gheata marina, 30-40%; norii 50-80%; nisipul 30-40%; stepa 20-30%; cuituriie, In funclic de stadiul dc vegcuiic, 5- 25%; padarile dc fcie:;.;. '.' -20%; padurile de conifere 10-18%. Suprafeteie umede au albedoul mic, deci absorb bine radiatia solara. Rezulta o Incalzire puternica, deci suprafetele irigate se incaizesc mai puternic decat regiunile inconjuratoare, desi o parte din energia calorica se consuma in procesele de evaporare. Plantele reflecta radiatiile infrarosii si pe cele verzi, care contin energie mare, prin culoarea verde ele fund protejate de radiatia intensa, ferindu-se astfel de ofilire. In zonele subpolare, In tundra, multe plante au culoarea gri, fiind In acest fel adaptate pentru absorbtia radiatiei verzi, purtatoare de mari energii. Valorile reflexiei sunt maxime dimineata si seara. Apa are la amiaza albedoul de 2-5%, deci absorbria este extrem de mare. Dimineata si seara, albedou] suprafetelor acvatice este de 80-90%, in aceste intervale de timp, radiatia incidenta fiind aproape In totalitate reflectata. Acest fapt se observa bine In cazul apelor continentale statatoare, putin adanci, a caror incalzire In timpul diminetii este slaba, saltul termic producandu-se brusc, la amiaza. Atmosfera de pe malul opus Soarelui, al acestor laeuri, primeste dimineata si seara, pe langS radiatia directs solara si man cantitati din aceasta radiate directa, ce a fost reflectats de oglinda de apa. Radiatia albastra si verde patrund adanc In apele limpezi, difuzand in strateie inferioare si generand culoarea albastra-veizuie a acestora. Apele tulburi si cele cu turbulenta mare absorb bine, incalzindu-se puternic. Datorita suprafetelor ocupate de zapada si gheata, Waile^ciihe au un albedou mediu de 80%. Zona' ecuatbriala are un albedou mediu de 25%. Masuratorile efectuate de catre satelitii meteorologici. au stabilit pentru Terra, un albedou mediu ide 35-40%. Aceasta valoare, relativ ridicata, se datoreazS suprafetelor mari acoperite cu nori. 1. 3. 8. ILUMINAREA SI LUMINOZITATEA
38

Iluminarea este cantitatea de flux de lumina pe unitatea;de suprafata. Ea este produsa de catre radiatia solara din spectrul vizibil (cu lungimi de unda intre 360jp-7S^T?). Unitatea de masura pentru iluminare este luxuf'(lxfcare reprezinta fluxul luminos de un lumen, uniform"Tepartizat pe o suprafata de 1 m2. Iluminarea determinS o lurninozitate a suprafefei corpurilor, in functie de caracteristicile lor (culoare, rugozitate). Liuninozitatea este foarte puternica deasupra regiuhilor "acoperite cu strat de zapada sau gheata, seara si dimineata, datorita reflectiei puternice, ca si pe malul apelor. Luminozitatea este puternica si in cazul in care Soarele lumineaza printr-o spartura in strarul de nori. In acest caz, la radiatia directa se aduaga cantitati de radiatie difuza produse Ja trecerea razelor solare prin nori, ca si radiatie directa reflectata de nori, ajunsa in locul de observable, ca atare, sau difuzata de atmosfera.. In timpul verii polare si subpolare, in verile scurte, vegetatia se dezvolta rapid datorita faptuJui ca, la cantitatea mare de radiatie solara primita in lunga zi polara, se adauga o luminozitate puternica. 1. 3. 9. RADIATIA TERESTRA SI A ATMOSFEREI Suprafata terestra se incalzeste si emite radiatia suprafetei terestre (Et). Daca se considers temperatura medie a planetei de 15 C, conform legii Srtefan-Boltzman, radiada ei medie va fi de 0,54/cal/cm2/min. Conform legii Wien-Planck, temperaturii medii a Terrei ii corespunde o energie maxima cu lungimea de unda X = 100.000 A, deci radiatie infrarosie. Suprafata terestra castiga energie in intervalele de zi ale sezonului cald si pierde in sezonul rece si pe timpul noptii. O parte din radiatia emisa de catre Pamant este absorbita de vaporii de apa, de bioxidul de carbon, de aerosolii de diferite origini, ca si de moleculele gazelor componente ale aerului atmosferic. Atmosfera incaizita astfel, va iradia in toate directiile, contraradiatia atmosferei (Ea). In 24 de ore, valoarea acesteia este aproximativ egala cu valoarea radiatiei totale. Diferenfa dintre intensitatea radiafiei terestre si intensitatea contraradiatiei atmosferei poarta numele de radiatia efectiva (Re): Re = Et - Ea
39

Radia^ia efectiva are valori pozitive pe timpul noptii si in sezonul rece, iar valoarea ei depinde de factorii fizico-geografici si climatici. Cresterea umezelii aerului duce la scsderea radiatiei efective, in desertun valorile pe timpul noptii fiind foarte mari, datorita atmosferei uscate. Prezenta norilor duce Ja scaderea radiatiei efective si la cresterea temperaturii in noptile cu cer noros si acoperit. In noptile senine de toamnS. sau primivara, cand se lnregistreazi temperaturi scszute, pierderile de caldura prin radiatie efectiva pot fi reduse prin aspersare de apa sau creearea de perdele de turn. Inversiunile termice scad radiatia efectiva, prin stratul de nori ptezent de regula la limita stratului de inversiune. Radiatia efectiva creste odata cu altitudinea, fiind una din cauzele scaderii ternperaturii aerului in altitudine. Suptafata terestra umeda, desi emite mai putemic, inmagazineaza ziua mai multa cSlduxS, ceea ce duce la temperaturi medii mai ridicate decat ale suprafetelor uscate. Vegetatia protejeaza solul de racire, dar se raceste ea, iar in conditile conductibilitatii sale termice reduse, producand frecvent condensari sau sublimari pe suprafata sa (roua, bruma). Relatia generala a radiatiei efective este : Et(0,54 cal/cm2/an).

1. 3. 10. BILANTUL RADIATIV-CALORIC LA SUPRAFATA TERESTRA SI IN ATMOSFERA Atmosfera este permanent strabatuia de fiuxuri radialiv-caionce, unele indreptate spre suprafata terestra, altele spre cosmos. Bilantul radiativ se constituie din diferenta diijtre radiatia primita si radiatia cedata. Suprafata terestra primeste radiatia totala, Q = S' + D, unde S' este insolatia. In afara radiatiei totale, suprafata terestra primeste si contraradiatia atmosferei, Ea, primindu-se suma S' + D + Ea. Pierdenie sunt reprezentate de radiatia reflectata de pe suprafata terestra (A, albedoul) si de radiatia de unda lunga a suprafetei terestre, Et, deci suma A + Et. Bilantul radiativ-caloric la suprafata terestra este dat de suma castigurilor si pierderilor:
40

B = S'+D + Ea-A-Et ' mtrucat S' + D = Q, iar Ea - Et = Ee, prin Inlocuirea acestor termeni rezulta: B = Q (1 - A) - Ee Bilantul suprafetei terestre este pozitiv ziua si pe total sezon cald. Bilantul radiativ-caloric regleaza toate procesele fizice de pe suprafata terestra si din atmosfera, ca si celellate procese chimice, biologice etc. Bilantul radiativ al sistemului Pamant-Atmosfera Bp.a = Q (1- A) + Q' - Eoo, unde Q' este radiatia absorbita de catre atmosfera, iar EM este radiatia neta emisa de Pamant si atmosfera spre spatiul cosmic. Bilantul radiativ al sistemului Pamant-atmosfera este pozitiv mtre latitudinile de 0-35 si negativ la latitudini mai mari. In bilantul radiativ Pamant-atmosfera intervin vaporii de apa, prin evaporari si condensari. Caldura latenta de vaporizatie-condensare, LE, este determinata pe baza masei de apa evaporata sau rezultata prin condensare, cunoscandu-se consumul, respectiv eliberarea de caldura corespondents, unui volum de un centimetru cub de apa. P este fluxul caloric transmis de la suprafata terestra spre atmosfera, prin turbulenta. V este fluxul caloric transmis spre si dinspre stranirile adanci ale Pamantului. Bilantul radiativ caloric Pamant -suprafata terestra-atmosfera este: B = LE + P + V La limita superioara a atmosferei, Pamantul primeste o cantitate de energie care poate fi detrerminata, fiind egala cu Io k R~ ca.Vm.in, unde Io este constanta solara, iar tt R" este suprafata cercuhii corespunzator suprafetei Pamantului, pe caie cade perpendicular xadiatia diiecta primita de la Soare (constanta solara). Valoarea energiei solare primita de Pamant, pe o suprafata de un cm", intr-un an este de 263 kcal. Bilantul radiativ-caloric al Terrei Bilantul radiativ-caloric al Terrei, dupa M. I. Budako, este : - Cele 263 kcal/cm~/an, primite Ja limita superioara a atmosferei. sunt repartizate astfef: 38 kcal/cm"/an sunt absorbite de atmosfera; 7 kcal/cm2/an sivnt absorbite de catre nori; 124 kcal/cm2/an ajtmg sa fie absorbite de catre suprafata teresrra. RezuJta o suma de 169 kcaJ/cm2/an/care este in total absorbita. Din cantitatea de 263 kcal/cm /an, ramim 94 kcal/cm2/an, care se pierd in cosmos. Din aceasta cantitate,
41

pierderile prin reflexie de pe nori sunt de 63 kcal/cm /an, pierderile prin difuzie atmosferica, de 15 kcal/cm /an, iar prin reflexie de pe supTafata terestra, se pieide o cantitate de 16 kcal/cm'/an. Din cele 124 kcal/cm /an, absorbite de c2tre suprafata terestra, 52 kcal/cm7an se pierd prin radiatie de unda lunga, ramanand 72 kcal/cm /an. Rezulta ca bilantul suprafetei teTestre este pozitiv; Cantitatea de 72 kcal/cm /an ramasa la suprafata terestra se consuma astfei: prin evaporatie (LE), o cantitate de 59 kcal/cm /an; iar 13 kcal/cm"/an, sunt transmise in atmosfera prin turbulenta. Bilantul caloric al atmosferei Atmosfera primeste prin radiatie solara directa 38 kcal/cm2/an si prin condensari (LE), 59 kcal/cm /an, iar prin miscare turbulenta, de la suprafata terestcl, 13 kcal/cm"/an. Prin aceste procese, atmosfera primeste o suma de 110 kcal/cm "/an. intrucat, an de an, atmosfera, pe totalul ei, nu se Incalzeste si nici nu se raceste, rezulta ca intreaga cantitate de energie primita de catre atmosfera, este pierduta spre spatiul cosmic, prin radiatie efectiva (Ee). Bilantul radiativ-caloric general al sistemului Pamant-armosfera Sistemul Pamant-atmosfera primeste prin radiatie solara (Q) o cantitate de 263 kcal/cm2/an. aceasta cantitate este In final pierduta in cosmos. Prin reliexie si difuzie spre cosmos, se pierde o cantitate care depinde de albedoul sistemului Pamant-atmosfera (A), care este de 94 kcal/cm2/an. Restul de 169 kcal/cm2/an, este radiatia neta de unda lunga, care se pierde spre saptiul cosmic (EOT ). Din cei 169 kcal/cm "/an, doar 20 kcal/cm"/an strabat spre cosmos, atmosfera, direct, liber, ca radiadi cu lungimi de unda mtre 85.000 - 110.000 A. Acest tip de radiatii are lungimi de unda care sunt bine absorbite In afmosferS. de catre vn^orij rfe t,i ?" r!'--catre bioxidul de carbon. Restul, de 149 kcal/crrf/'an, se pierd spre spatiul cosmic prin absorbtii si radiatii lente, de la strat la strat. Pentru Pamant, 82% din cslduia primita se consuma in procese de evaporatie. De pe oceane, pierderiie prin evaporatie, ale caldurii primite, ating 90%, iar de pe suprafata continentelor, 50%. Suprafata Pamanaiiui prhneste mtre latitudinile de 0-40, cantitati de energie mai mari decat cele
42

pe care le cedeaza, cu pans la 25%, iar intre latitudinile de 40-90, cantitati de caldura mai mici decat cele pe care le cedeaza, care ajung la poli, -75% (Houghton, 1953, citat de Strahler, 1973). Echilibrarea calorica intre latitudinile mici si cele mari, se face prin curenti atmosferici si prin curenti oceanici. 1. 4. TEMPERATURA SOLULUI SI A BAZINELOR ACVATICE Temperatura inmagazinata de catre sol are o mare importanta in procesele care se produc !n sol si aceasta caldura va fi cedata atmosferei inferioare. Procesele biochimice care se produc in sol, dizolvarile, precipitsrile, toate procesele fizico-chimice, activitatea biologica a microorganismelor, sunt influentate direct de catre temperatura solului. Incoltirea si dezvoltaiea plantelor este asigurata de catre caldura prezenta in sol, procesele biologice producandu-se in general la temperaturi de peste 4 C. Temperatura solului in adancime, dar mai ales a suprafetei solului, au o important deosebiti si in meteorologie, ea infiuentand temperatura aerului din stratele inferioare ale atmosferei. 1. 4. 1. PROPRIETAT1LE CALORICE ALE SOLULUI Solul reflecta sau absoarbe radiatia solarS; primita. Aceste procese depind de compozitia, structura si albedoul solului. Albedoul suprafetei terestre este in functie de culoarea, rugozitatea si umezirea sa. Principalele insusiri fizico-calorice ale solului sunt: capacitatea calorica, conductivitatea termica si conductivitatea calorica. Capacitatea calorica reprezinta cantitatea de caldura necesara ridicarii temperaturii unui corp cu 1 C. Capacitatea calorica se poate exprima prin caldura specifica, care poate fi masica sau volumica. Caldura specified masica (c) este cantitatea de caldura necesara pentru a ridica cu 1 C, temperatura unei mase de 1 kg substanta si se exprima in kcal/kg. Caldura specified volumica (C) este cantitatea de caldura necesara pentru ridicarea cu 1 C a temperaturii unui mefru cub de substanta si se exprima
43

in kcal/m3. Pentru soluri, valoarea caldurii specifice volumice este in jur de 200-300 kcal/m . Valorile sale depind de proportiile compozitiei trifazice a solului (solid, lichid, gaz), fiind foarte variabile, in funcrie de tipul de sol si starea sa. Pentru apa, caldura specifics volumica este de 1000 kcal/cm /an, iar pentru aer de doar 0,3 kcal/mJ. Rezulta de aici, diferentierea extrem de mare dintre modul de incalzire si racire al solului, apei si aerului. ConductivJtatea termica este proprietatea ce exprima viteza de propagare a caldurii. Ea este desemnata de coeficientul k, care reprezinta raportul dintre conductivitatea calorica. si caldura specifica volumica. Coeficientul de conductivitate calorica (X) este o mSrime egala cu cantitatea de csldura transmisa in timp de o secunda, printr-o secthme de 1 m , a unui strat cu giosimea de 1 m, cand difeTenta de temperatura dintre cele dou fete ale stratului este de 1 C. Coeficientul de conductivitate calorica se masoara in cal/m s. Coeficientul de conductivitate calorica al solului are valori mijlocii, pe cand al aerului, are valori foarte mici. Solurile afanate si uscate se incalzesc foarte putemic ziua, dar numai in stratul superficial si se racesc la fel de rapid noaptea. Solurile umede si tasate, se incalzesc mai greu ziua, dar se racesc la fel de greu, noaptea. Procesele termice in sol si la suprafata sa, depind si de albedo. Solurile inchise la culoare, se incalzesc putemic. incalzirea depinde si de expozitia si panta suprafetei terestre. Temperatura medie a suprafetei terestre difera, in medie, cu 5 - 6 C, intre versanfi nordici si sudici, cu inclinare de 3035. Vegetatia are un rol in distributia temperaturilor medii si extreme la suprafata solului, cat si a temperaturilor in adancime. Ea rficeste suprafata terestrS, pe timpu! zilei, prin umbrire si prin procese de transpiratie. Noaptea. vecetatin r>re?'c ~ din radiatia plecata de pe supraiam terestra. Un rol izolator il exercita si stratul de zipada, care impiedica rilcirea radiativa foarte putemica a solului. La suprafata soiului se primesc tipuri diferite de radiatie, au loc reflecxii, sau receptii, transformari de lungime de unda, schimburi termice pe laterala, dar mai ales spre si dinspre interiorul PamantuJui si schimburi termice cu atmosfera (fig. 8). 1.4.2. PROPAGAREA CALDURII IN SOL
44

Propagarea caldurii in sol Caldura se rransmite in adancul solului si de acolo spre suprafata. prin conductivitate. Cantitatile de cilduri vehiculate in ambele sensuri in stratele inferioare ale solului, scad odatS cu adancimea. Legile propagarii cSldurii in sol aii fost descoperite de catre J. Fourier si sunt redate mai jos; 1. Perioadele oscilatiilor termice sunt aceleasi la toate adancimile. 2. Cand adancimea creste in progresie aritmetica, amplitudinile oscilatiilor termice scad in progresie geometrica. Rezulta ca vor exista nivele la care temperatura va fi neschimbata in 24 ore si nivele la care temperatura nu mai variaza in timpul anului. 3. Momentele producerii temperaturilor maxime si minime intarzie proportional cu adancimea. 4. Adancimile la care se amortizeazS. oscilatiile termice pe perioade diferite, sunt proportionate cu radacinile patrate ale perioadelor oscilatiilor respective: z _ VI _ 1 ^ ~ V365 ~ 19 Rezulta. ca amplitudinile termice anuale se sting la o adancime de 19,lori mai mare decat adancimea la care nu se mai inregistreaza amplitudinile zilnice. Gradientul termic vertical (y3) este raportui dintre diferenta de temperatura si diferenta de adancime: ys = A T / A z si se exprima in m/grad. Treapta geotermica este adancimea in merri, de la care, sub nivelul temperaturii anuale constante, se inregistreaza cresterea de temperatura si se exprima in m/lC. Valoarea ei este de cca 30 m/lC. Rezulta sub nivelul temperaturilor medii anuale constante, o incalzire medie, odata cu cresterea adancimii, de 3,3 C/100 m. Repartitia temperaturilor pe verticala in sol Repartitia temperaturilor pe verticala in sol este reprezentaQ. prin tautocrone si termoizoplete. Tautocronele sunt linii ce reprezinta repartitia
45

temperaturii globului in raport cu adancimea la intervale egale de timp (de regula orele de observatii climatice). Repartitia temperaturii in sol prezintfl. doua tipuri, de insolatie si de radiatie. Tipul de insolatie prezinta. scaderi odata cu cresterea adancimii, pe timpul zilei si a! sezonului cald. In tipul de radiatie, temperatura solului creste odata cu cresterea adancimii. Acest tip este prezent noaptea si in sezonul rece. Tautocronele sunt izolinii reprezentand repartitia temperaturii solului in adancime. Distributia lor poate prezenta tipul de insolatie, caracterizat prin descresterea temperaturii solului in arinncin^v pn^-i u -:'^n:' cu temperatura invariabila, sau tipul de radiatie, care prezinta cresten ale temperaturii solului odata cu adancimea, in conditiile in care stratul superior a pierdut caldura prin radiatie.Geotermoizopletele prezinta variatia in timp a temperaturii solului in adancime, a temperaturiior medii anuale, sau la una din orele de observatii (fig. 10). Este vizibila, chiar si pentru adancimi mici, intarzierea incalzirilor si a racirilor, odata cu cresterea adancimii. 1. 4. 3. REGIMUL ZILNIC SI ANUAL AL TEMPERATURIJ SOLULUI Regimul zilnic al temperaturii solului Mersul zilnic al temperaturii solului se exprima bine in zilele senine. Valorile maxime pentru suprafata solului se produc de regula in jurul orei 13. Amplitudmile termice sunf mari arunci cand capacitatea calorica este mare, iar conductivitatea calorica este mica. Capacitatea calorica si conduct!vitatea calorica ale soluiui sunt mari comparativ cu cele ale aerului. Amplitudinile termice sunt rnici in interiorul soiului si mari la suprafata sa. Amplirudim'le zilnice la suprafata soluiui cresc de la poli spre ecuator, dar nu sunt foarte man in zona ecuatoriaia, datorita nebulozitatii ridicate si umezelii crescute a soluiui. Amplitudinile zilnice la suprafata solului si in adancime. depind de umezeala aerului, ccatS, nebulozitate, precipitatii, prezenta cc-'oraiu: v^ciai, expozitia si inclinareapantelor, altitudinea
46

reliefului etc. Variatia diurna a temperaturilor solului la suprafata si In diferite adancimi, intr-o zi senina, in climarul temperat continental, sunt prezentate in fig. 11. Se observa ca, exista o intarziere in producerea celor mai mari temperaturi, in zilele senine, odata cu cresterea adancimii. Regimul anual al temperaturiji solului Mersul anual al temperaturii solului \Q climatul temperat continental este prezen-tat in' fig. 12. La tropice si la ecuator, regimul anual prezinta amplitudini tnedii anuale scazute, diferentierile de temperature depinzand mai ales de succesiunea sezoane-lor ploioase si secetoase. Amplitudinea medie anuala la suprafata solului creste odata cu latitudinea. Pe suprafata solului inierbata ca si in padure, amplitudinile anuale ale temperaturii supra-fetelor solului sunt mai reduse. Temperatura constants m adancime, pe parcursul mtregului an se inregistreaza la adancimea de 1 m, in zona ecuatoriala, la adanci-mea de 510 m, In zona tropicala, la adancimea de 15 - 20 m, in zona temperata si la adancimea de 25 m, in zona subpolara. Variatiile diurne de temperatura se produc, in medie, pana la adancimi de 19,1 ori mai scazute.
1.

4. 4. INGHETUL SOLULUI

Fenomenul de inghet a] solului, ca si adancimea la care patrunde inghetul In sol, sunt rezultatul actiunii unui mare numar de factori: inrtensitatea si durata gerului, umiditatea si proprietatile calorice ale solului, prezenta si grosimea stratului de zapada, caracteristiciie vegetatiei etc. Solurile umede ingheata greu, deoarece la inghetul apei se degaja caldura latenta de inghet. In regiunile cu vegetatie abundenta, In mlastini, In regiunile in care panza freatica este mai aproape de suprafata, Inghetul se produce mai tarziu si dispare mai tarziu. Fenomenu] de inghet se produce datorita cresterii cantitatii de radiafie transformata In caidura, la suprafata solului si in mai mica masurs, ca elect al aportului de caldura dispre stratele adamci. Primavara' la incalzire, cand stratul de zapada este subtire, se topeste Tntai stratul de
47

zapada, apoi se dezgheata solul, cand stratul de zapada are o grosime mijlocie, topirea Tncepe concomitent, de la suprafata si dinspre suprafata solului., iar cand stratul de zapada este gros, inghetul Tncepe de la suprafata solului. Aceste situatii favorizeaza acumularea apei in sol in anii cu zapezi bogate si pruduce scurgerea putinei ape rezultate dintr-un strat subtire de zapada. Efectele pozitive ale inghetului sunt procesele de ... frecvente ingheturi si dezgheturi, beneficiaza din pirn de aceste procese, aiauarea si granuiarea, pe ianga continutul in humus, dand calitatea deosebita a solurilor din zonele temperate. Sub stratul inghetat, solul se umezeste, mrrucat la acest nivel se opresc vaporii de apa ce urea neantrerupt dinspre stratele adinci, spre suprafata. De aceea, chiar si dupa o iarna secetoasa, la mica adancime, sub nivelul la care patrunsese inghe'tul, la inceputul. primaverii exista o mica rezerva de apa necesaia incoltitului si declansarii activitatii biologice.' In zoneie de altitudine, ca si in zonele subpolare, caracterizate prin vanturi pnternice in nozonu! recc, I:,-!,^:.,.; fixeaza ridacina arborilor, micsorand procentul doboraturiJor de vant, favorizand o relativa Inaintare in altitudine si respectiv spre poli, a vegetatiei arborescente. Intre efectele negative mentionam situatia prezentata, cazul stratului subtire de zapada din regiunile aride, care la incalzire se topeste in scurt tim, pana ca solul sa se dezghete, iar intreaga cantitate de apa provenita provenita din topirea zapezii, se va scurge. Astfei regiunile aride devin si mai aride. In tundra, dezghetul de vara nu patrunde la adancimi mai rnari de 1 m, ceea ce face ca straful inferior sa nu fie accesibil radacinilor arborilor, acesta fiind unul dintre factorii ce limitteaza inaintarea vegetatiei arborescente in zonele subpolare. Temperatura medie anuala a acestor zone este sub 0, masa de sol inghetat produce inertii termice si dezghet tarziu, superficial sail inexistent. De aceaftaigaua inainteaza spre nord mai degraba in zone uscate, desi acestea au temperaturi medii mai scazute decat ale zonelor umede de la aceleasi latxtudini. Inghetul indelungat sau permanent, diminueaza sau stopeaza activitatile biologice, viata microorganismelor si procesele biochimice Supcafata terestra ocupatS. de mghet vesnic ocupa procentul de 20 %, iar in cazul unei tsri ca Federatia Rusa, un procent de 47%. In ariile
48

continentale ale Extremului Nord, adancimea inghetului patrunde la adancimea de 1500 m in scoarta terestrl. In zonele temperate, la limita cu zona subpolara, grosimea stratului dezghefat vara, este suficientS. pentru instalarea taigalei, in schimb, prezenta stratului cu inghet vesnic aproape de suprafa^a nu permite infiltrarea asa incat supxafata ocupata de mlastini este mare. 1. 4. 5. REGIMUL TERMIC AL MARILOR BAZINE ACVATICE Din cei 510 mil. km ai suprafetei Terrei, 362 mil. km , adica 71%, sunt ocupati de mari si oceane, la acestea putandu-se adauga si apele continentale, al caror regim termic este insa in mai mare masura influentat de regimul termic al suprafetelor de uscat. Marile bazine acvatice acjioneaza hotarator asupra maselor de aer de deasupra lor, cat si asupra celor din teritoriile invecinate si asupra tuturor parametrilor meteorologici. Regimul termic al marilor suprafefe acvatice depinde de adancimea si salinitatea lor. Oceanul planetar este un sistem in echilibru, cantitatea de energie absorbita fiind egala cu cantitatea de enrgie cedata, pe ansamblu temperatura oceanului planetar fiind constants. Regimul termic al marilor suprafefe acvatice este net deosebit de cel al suprafetelor de uscat, datoriti pioprietatilor calorice diferite ale apei, fata de cele ale uscatului. Este voiba de caidura specifica (de 3-4 ori mai mare decat a solului), conductibilitatea termica si albedo. In plus, comparativ cu solul, masele de apa sunt transparente si mobile. Pentru incalzirea maselor de apa se consuma cantitati enorme de cSldura, care vor fi eliberate la racire, efectul moderator fiind principala caracteristica termica a bazinelor acvatice. Caldura apei provine din absorbtia selectiva a radiatiei solare. Radiatii vizibile, rosii, oranj si galbene, patrund doar in primii 50 cm ai masei de apa, pe cand radiatiile verzi, albastre, indigo si violet patrund in adanc, difuzeaza si ofera masei de apa, culoarea albastni-verzui. Radiariile ultraviolete penetreazi adanc maseie transparente de apa, ajungand panS la adancimea de 100 m. Pana la adancimea de 10 cm sunt absorbite 50% din radiatiile intrate in maasa de apa, absorbtia fiind practic totala pana la adancimea de 10 m. Impurificarea cu suspensii a maselor de apa, duce la
49

cresterea capacitatii de absorbtie, radiatia intrata in masa acesfor ape fiind practic absorbita in primii centimetri. In cazul apelor tulburi, absorbtiile sunt moderate datorita unei reflexii mult mai mari de pe suprafata acestor ape, comparativ cu cea produsa de carre suprafetele apelor limpezi. Transmisia caidurii receptate in stratele superioare, spre adancuri, se face mai ales prin amestec, care transporta spre adanc. cantitati de caldura de 10.000 de ori mai mari, decat procesele de transmitere prin conducribilitate calorica. Amestecul pe verticals al maselor de apa, este rezultarul convecriei. Aceasta este de trei tipuri: termica, termohalina si dinamica. Convectia termicfl este specifics maselor de apa dulce sau cu salinitate redusa (sub 25 /00, ape salmastre). Aceste categorii de ape pot fi considerate cs au densitatea maxima, la temperatura de 4 C. Procesul se dezvolta astfei: la racirea atmosferei si odata cu scaderea cantitatii de radiafie solara primita, spre sezonul rece, stratele de apa superioare se racesc, le creste densitatea si coboara. in adanc, procesul putand continua panil intreaga masa de apa capita temperafura densitatii maxime, 4 C, dupa care, masele de apa din straru] de suprafata se pot rsci, Tamarvand la suprafata, unde vor putea ingheta. La Incslzire, in aceasta categorie de ape, nu se produc procese convec'five, fempemrura: conductibilitate_ La saiinitatea de 25 /QO, apa ingheafa ia temperatura de -1,3 C, care este si temperatura maximei densitati pentru aceasta salinitate. La salinitati mai mici de 25 /0Oj tenrperatura maximei densita^i este mai mare decat temperatura de inghe(, deci la salintati mai mici de 25 /00, apa sarata se va comporta din punct de vedere termic, la fel cu apa dulce. Convectia termohalina se produce in apele care au salinitatea mai mare de 25 /Q0, la care, temperatura ! maximei densitati este mai coborata decat temperatura de inghet. Pentru apele sarate, temperatura maximei densitati este de -3 C, iar temperatuxa de inghet este de -2 C. Convectia in apele sarate este mai indelungata decat la apele dulci. Pe suprafetele marine din zonele reci, cand temperatura scade la suprafata pana la valori la care aceste ape sunt mai dense decat stratele dm adanc, masele de apa de la suprafta se scufunda, procesul continue pana la atingerea temperaturii de -2 C, cand o parte din apa ingheata, alta coboara. spre adanc, iar-procesul
50

continue pana la inceperea mcalzirii. In zonele calde, schimbul de calduia cu interiorul este foarte l intents Intrucat densitatea straturilor superioare creste prin cresterea salinitatii produsa de catre evaporatia foarte^ intensa. Aceste mase de apa calde si oxigenate intretin in aceste zone, o activitate biologica intensa, o vegetatie si fauna abundenta pana la adancimi mari. Convectia dinamica este produsa de ridicarea din adancuri a unor mase de apa mai rece, acolo unde domina vanturi dinspre continent, generandu-se curenti oceanici reci, de compensate. . Regimul zilnic si anual al temperaturii marilor suprafete acvatice Datorita proprietatilor calorice diferite de ale solului si a faptului ca schimburile calorice se dezvolta pana la adancimi mari, pe suprtafetele acvatice, inertia termica este mult mai mare decat pe suprafetele de uscat. Diurn, maximele zilnice se inregistreaza. pe marile suprafete acvatice la ora 16, iar minimele zilnice, cu 2-3 ore dupa rasaritul soarelui. Amplitudinile medii diurne sunt de 2-5 C, pe suprafata lacurilor, 1-2 C, pe suprafta marilor continentale si de doar 0,1-0,2 C, in ariile centrale ale oceanelor (urcand la 0,5 C, pe suprafta oceanelor din zonele tropicale). Oscilatiile termice diurne dispar la adancimea de 15-20 m, fata de valoarea medie de 1 m, pentru suprafe^ele continentale. Anual, se constata mari intarzieri in producerea temperaturilor maxime si minime, fata de suprafata solului. In emisfera nordica, in medie, temeraturile medii lunare cele mai ridicate se inregistreaza pe suprafetele oceanice, in august-septembrie, iar in emisfera sudica, in luna septembrie. Cele mai scazute valori medii lunare se inregistreaza pe suprafata oceanelor din emisfera nordica, in lunile februarie-martie, iar in emisfera sudica, in luna martie. Amplitudinea medie anuala este pe suprafata lacurilor mari si a marilor continentale, de 15-30 C. Marea Neagra prezinta la suprafa^a, o amplirudine medie anuala de 25 C. Pe suprafata oceanelor, amplitudinea medie anuala este de 2-3 C in zonele calde, de 10 C, in zona temperata nordica si de 5, in zona temperata sudica. Oscilatiile anuale ale temperaturii aerului se resimt pana la adancimi de 150-400 m. Ca si in cazul solului, propagarea spre adanc se produce cu
51

intarziere proporfionaia cu adancimea, in cazul maselor de apa, acest decalaj ajungand la o luna, pentru adancimea de 60 m. Temperatura medie anuala a marilor suprafete acvatice scade din zona calda, de la circa 26 C, spre zona polara, unde coboara la temperatura de inghet a apelor sarate, -2 C. Cea mai ridicata temperatura medie anuala depe suprafetele marilor si oceanelor se inregistreaza in Golful Persic (35,6 C). In Oceanul Planetar, temperaturile scad rapid pana la adancimea de 600 m, dupa care scaderea continua lent, pana la adancimea de 2-3 km, sub care, in intregul ocean planetar, temperaturile sunt in jur de 2 C. In apele polare, temperatura creste usor pana la adancimea de 300 m, dupa care scade usor pana la adancimea de 2-3 km, adancime sub care, temperatura este la fel ca in intregul ocean planetar. Circuitul caloric in sol si in apa A tat stratul de sol, cat si in bazinele acvatice nu se produc cresteri nici scaderi ale temperaturilor medii, intrucat intrarile de caldurfi sunt egale cu iesirile. Zilnic si anual se petrec schimburi de caldura cu stratele interne, cat si cu atmosfera. In circuitul caloric zilnic, atat in sol cat si in apa, pe timpul zilei au loc intrari iar noaptea, iesiri. Circuitul caloric dium este legat de circuitul caloric anual. Astfel, in climatul temperat, din sol si mai ales din apa producandu-se iesiri si pe timpul zilei, in prima parte a sezonului rece, cand chiar pe timpul zilei, acestea sunt mai calde decat atmosfera. Pentru sol circuitul caloric anual este negativ in zonele temperate in perioada septembrie-aprilie. O roca compacta transmite in adancime 57% din cantitatea de caldura, pe cand apa 99,6%, 43% fund transmis atmosferei de catre rocile compacte si numai 0,4% de catre suprafetele acvatice. Circuitul caloric cu stratele inferioare este deci mult mai infens la ape. In Marea Neagra, circuirul caloric anua! are valori de 48 kcal/cm . Stratul de zipada cedeaza atmosferei, in special prin reflectie, 84% din energia primita si transmite spre adanc, ]6%. Din cele mentionate rezultii deosebiri rransnnte intre regimul termic al suprafetelor continentale si oceanice, fiind generate si tipuri diferite de climat.
52

1.5. TEMPERATURA AERULUI


1.

5.1. TRANSPORTUL DE CALDURA IN ATMOSFERA

Incslzirea atmosferei se produce indeosebi prin absorbtia energiei radiatiei infrarosii, cu lungime mare de unda. Atmbsfra se incalzeste prin mai multe procese: schimbarile.de faza ale apei, radiatie terestra, radiatie solara directs, turbulenta, convectie, advectie si conductibilitate calorica moleculara. Trebuie subliniat ca eel mai intens proces de Incalzire a atmosferei terestre se produce prin condenssri $i sublimsri ale vaporilor de apd. Pentru vaporizare se consuma 600 calorii pentru un gram de apa, o energie mare, daca se are in vedere ca pentru ridicarea temperaturii unui gram de apa de la 0 C Ja 100 C, sunt necesare doar 100 calorii. Pentru dezghet sunt necesare 80 calorii pentru fiecare gram de gheata, iar la mghetul unui gram de apa se degaja. aceeasi cantitate de caldura. Radiafia infraro$ie, de origine terestrd, este preluata de catre atmosfera, treptat, de la strat la strat de jos in sus, racirea scandu~se permanent de sus in jos, iar uneori si dejos in sus. In mod direct, atmosfera nupieia decat 14% din energia radiatiei solare. IncSlzirea prin turbulentd. se produce prin miscfiri ascensionale, in forma de turbionae eJicoidale cu diametrul de la cfiva centimetri, pana la sute de metri. Turbulenta are cauze termice, rezultand din Tncalzirea diferentiata a diferitelor compartimente ale suprafeiei terestre, in ariile cu insolatie puternica producandu-se incalziri si scaderi ale densitStii aerului. Turbulenta mai poate avea si cauze dinamice (mecanice), datorate gradientilor barici diferifi, care produc vantul.
53

Convectia tertnicQ. consta in amplificarea turbulentei si deplasarea pe verticala, in mod compact, a unor mari mase de aer. Intr-o miscare convectiva exista doua regiuni, una in care aerul se misca ascendent si una in care aerul se misca descendent. Ca si turbulenta, convectia poate avea origine termica sau dinamica. Convectia de origine termica provine din amplificarea fenomenului de turbulenta termica, unui intreg areal corespunzandu-i doar miscari ascensionale sau miscari descendente, turbioanele ascendente nemaifiind amestecate cu curenti descendenti. Convectia ascensionala are de multe ori aspectul unui jet, a unui vant ascendent cu viteze ce pot ajunge la 20 m/s. Descendenta creeaza echilibrarea maselor de aer. Ea se produce cu viteze mai scazute decat ascendenta, de aici rezultand cs miscarile descendente se produc deasupra unor suprafete mai intinse dcat suprafetele deasupra carora se produc miscari ascensionale. In diferite regiuni se formeaza celule convective, formate din areale cu miscare ascensionala inso(:ite de areale cu miscari descendente. Conditiile cele mai bune pentru convectia termica sunt intrunite deasupra uscatului. Prin advecfie, o suprafata poate fi incalzita sau racitS de cStre maseje de aer cal si respectiv rece, care traverseazS regiunea. Prin conductibilitate termica moleculara se produc transmisii termice nesemnificative, avandu-se in vedere conductibilitatea termica redusa a aerului, efecte decelabile ale acesteia producandu-se doar in primii centime-tri de langa suprafata terestra, deasupra acestui nivel, incAlzirea producandu-se pe seama c?!or!,')!ff nrorcfip iJuionta lapiuiui ck niuite uaiire procesele de IncaLzire a atmosferei sunt aporturi venite de la suprafafa terestra, fata de momentul temp era run lor rnaxime la sol, se produc rntarzieri, atat in mersul zilnic, aer, cat si In cel anual. mediu transparent si mobil, sensui propagarii, ca si alte caracteristici fund deosebite. Temperatura troposferef este in stransa legarura cu factorii ce o genereaza, in principal cu temperatura suprafetei active, cu volumul de* vapori ce condenseaza etc. In atmosfera, regimul temperaturii aerului prezinta variatii zilnice si variatii anuale.
54

Temperatura minima zilnica se lnregistreaza inainte de rasaritul soarelui, iar maxima zilnicS., in jur de ora 14. Se inregistreaza o usoara inertie: daca maxima radiativa se produce la ora 12, maxima la suprafata solului la ora 13, maxima m aer se produce la ora 14. Acelasi fenomen se produce si in cazul temperaturii minime (fig 14). Diferenta dintre temperatura maxima si cea minima. a unei zile este amplitudinea termica a zilei respective, amplitudinea zilnica putandu-se referi la o singura zi, la -medii pentru o luna, an, sau la medii multianuale. Marimea amplitudinilor zilnice si anuale depinde de latitudine, timpul din an, relief (altitudine, expozitie, panta, morfologie), nebulozitate, vant, umezeala, natura suprafetei active etc. -Amplitudinile termice scad cu Tnaltimea, perioadele incalzirilor si racirilor raman aceleasi pe Tntreaga grosime a atmosferei pe care ele se manifesta, iar momentele de producere a maximelor si minimelor zilnice si anuale intarzie odata cu cresterea altitudinii. . Amph'tudinea zilnica este in medie de 10 C la ecuator, crescand in zonele tropicale la 12 C (in regiuni . desertice chiar 20 C), in zonele temperate, 8C (12 C pe timpul verii si 4 C, iarna), in zonele subpolare, 4 C, iar In cele polare, 2 C. In zonele polare, amplitudinea medie este 0 C in 24 ore, pe timpul noptii polare si de 1 C, in 24 ore, pe timpul zilei polare, valorile fiind mai man pe timpul anotimpurilor de tranzitie. In conditii de relief fragmentat, amplitudinile sunt mici in partea superioara a versantilor si pe cuhni, unde contactul cu atmosfera libera este putemic si mari in formele negative de relief (vai si deptresiuni), unde este mai puternic contactul cu suprafata terestra, care prezinta amplitudini rnari. In atmosfera libera, la altitudinea de 200 m, maximele si minimele termice se produc cu intarziere de 2 ore, la 1000 m, cu intarziere de 4 ore, iar la 2000 m, cu intarziere de 6 ore, aici amplitudinea zilnica scazand la Regimul anual al temperaturii aerului In zonele temperate si la latitudini mai mari se inregistreaza o mare variabilitate a valorilor medi anuale ca si a amplitudinilor anuale, datorita variatiei mari a dinamicii atmosferei, aici producandu-se frecvente advectii de aer tropical sau arctic (antarctic\ maritim sau continental (fig. 15).
55

Mersul anual al temperaturii pe suprafetele oceanelor si in centrul marilor continentelor este net deosebit. In regimui continental, amplitudinile termice sunt mari, iar lunile cu cele mai mari si cele mai mici valori medii, sunt lunile urmatoare celor in care se produc solstiriile, pe cand in regim oceanic, amplitudinile medii anuale sunt mici, iar valorile medii lunare cele mai ridicate si cele mai scazute se produc cu eel putin o luna intarziere fata de regimul continental Pentru suprafetele de uscat, cele mai mici oscilatii anuale se produc pe tarmurilor insulelor si peninsulelor. Suprafetele acvatice reduc amplitudinile medii anuale, in functie de marimea suprafetei lor si de departarea de continente (fig. 16). De exemplu, in Oceanul Pacific, in zona calda, amplitudinile medii anuale sunt de 3 C, atat in emisfera nordica, cat si in cea sudica. La latitudinea de 60 insa, in emisfera nordica, unde suprafata sa la aceasta latitudine este mai redusS, esfc de I;' C, iar in emisfera sudica, unde la aceasta latitudine, Oceanul Pacific are extensiune mare, amplitudinea medie anuala este de doar5C. Amplitudinea medie anuala creste de.la ecuator spre poli (fig. 17). La ecuator, datorita pendularii unghiului de incidents al radiafiei solare, intre cele doua echinoctii (cand, la amiaza, unghiul razelor solare esie de 90 ), exista totusi deosebiri intre mediile lunare de temperatura, materializate printr-o amplitudine medie anuala de 5 C. In zoneletropicale, amplitudinea medie anuala este de 10 C, Tn zonele temperate, de 20 C si atingand valorile cele mai ridicate, de circa 40 C, in zonele subpolare. In zonele polare, amplitudinile medii anuale sunt de circa 35 C. Ca si in cazul amplitudinilor zilnice, relieful isi exercita influenta si asupra amplitudinilor medii anuale. Acestea, sub influenta amplitudinilor din atmosfera libera, scad cu cate 2 C, la fieeare crestere a altitudinii cu 1000 m. Formele convexe produc scaderi ale amplitudinilor medii anuale, sub influenta atmosferei libere, a intensitatii proceselor radiative pe timpul zilei sia pierderilor radiative de pe timpul noptii, a lipsei inversiunilor termice, pe cand, in formele concave de relief, amplitudinile medii anuale sunt man. Umezeala mare, nebulozitatea ridicata si precipitafiile de durata scad amplitudinile termice medii anuale, datorita scaderii temperaturii in lunile cele mai calde, in care, de regula, aceste elemente mregistreaza valori man.
56

Producerea lor in sezonul rece, scade amplitudinea medie anualS, prin de cresterea temperaturilor medii ale lunilor in care se produc, prin caldura Iatenta de condensare. Exista patru tipuri fundamentals de regim anual al temperaturii aerului, corespunzatoare tipunlor de mase de aer si zonelor climatice principale (fig. 15). 1. Tipul ecuatorial Razele solare cad perpendicular de doua ori pe an, la amiezile celor doua echinoctii, la amiezile celor doua solstitii unghiul de incidents al razelor solare fiind de 67 C. fn apnlie si octombrie, temperatura medie este mai ridicata cu 5C decat in lunile ianuarie si iulie. 2. Tipul tropical. Prezinta amplitudini termice medii anuale de circa 10 grade Celsius. Pe litorale acestea sunt de doar 5 grade celsius , in anile cenlraie aie continentelor sunt in jur de 2(F C iar in deserturi si mai man. 3. Tipul temperat. Prezinta amplitudini de circa \0 C pe litorale si de circa 20 C, in interiorul continentelor. Subtipul excesiv continental prezinta ampiirudini mult mai mari. la lakutsk, amplitudinea medie anuala este de 62,5 C, ca diferenta intre mediile lunii iulie, 19,0 C si ianuarie, -42,5 C. 4. Tipul polar prezinta ampiirudini medii anuale de circa 25 C in zonele litorale si de circa 35 C in, interiorul continentelor. In zona subpolara excesiv continentals, la Verhoiansk, amplitudinea medie anuala' prezinta valoarea maxima de pe glob, de 65,2 C, ca diferenta ca diferenta intre mediile lunii iulie, 15,1 C si ianuarie,-50,1 C.
1.

5. 3. PROCESELE ADIABATICE DIN ATMOSFERA

In atmosferS se produc frecvente miscSri convective. DacS aceste miscari sunt rapide, masele de aer in ascensiune nu au timp sS realizeze schimbuxi termice semnificative cu masele de aer inconjuratoare, prin procese de radiatie, conductivitate, miscari turbulente sau browniene. Deplasarea pe verticals a aeruhii fara schimburi calorice cu mediul inconjurator constituie un proces adiabatic (in limba elina, adiabathos inseamna izolat).
57

In asemenea miscare au loc transformari termodinamice de densitate, presiune si temperatura, numite procese adiabatice. La ascensiune, presiunea scade, aerul se destinde, consuma pentru aceasta energie, ceea ce duce la scaderea lemperaturii. La ascendents presiunea scade, aerul se destinde, proces in care consuma energie, deci se va raci. La descendenta., aerul se comprima, presiunea creste, energia cineticS se transforma in energie calorica, iar temperatura creste. In natura, in stratele inferioare ale atmosferei nu exists, aei perfect uscat. Masele de aer in care nu se produc condensari poarta numele de ,,aer uscat" sau ,,umed nesaturat", intrucat aerul umed nesaturat, in care nu se produc condensari, se comports, asemanator aerului uscat. Aerul umed in caie se produc condensari poarta numele de ,,aer umed saturat". Variatiile termice adiabatice se caiacterizeaza prin gTadienti termici adiabatici. In aerul uscat (umed nesaturat), la urcarea masei de aer, temperatura scade, iar la coborarea sa, temperatura creste cu valoarea gradientului adiabatic uscat ya = 1 C / 100 m. In ascensiune, temperatura scade, se produc condensari, care elibereaza caldura, aerul se incalzeste, iar racirea sa odata cu ascensiunea, nu se mai produce dupa valoarea gradientului adiabatic uscat, ci dupa valoarea gradientului adiabatic umed yb > 1 C / 100 m. Cind aerul urea, cantitatea de vapori ce o contine scade datorita condensaxilor, deci va scade din ce in ce mai mult si caldura latenta de vaporizare, eliberata de condensari, iar gradientul adiabatic umed creste, apropiindu-se de gradientul adiabatic uscat. Scsderile de presiune si de densitate, odata cu ascensiunea, sunt Insotite si de scaderea capacitatii calorice, ceea ce duce la scaderea gradientului adiabatic umed. Influenta temperaturii este insa mult mai maTe decat cea a presiunii, deci gradientul adiabatic umed va creste pe timpul ascensiunii, apropindu-se de valoarea gradientului adiabatic uscat. In miscarea aiabatica descendenta, atat aerul uscat, cat si eel umed nesaturat, se incalzesc dupa gradientul adiabatic uscat. Daca aerul contine apa sub forma de picaturi sau ace de gheata, o parte din caldura va fi consumata pentru evaporarea lor, iar aerul se va incalzi dupa gradientul adiabatic umed, pana la completa evaporare a apei licide sau solide. Daca
58

pe versantul de ascensiune se produc precipitatii, pe versantul opus, la acelasi nivel, se inregistreaza temperaruri mai ridicate. Este un proces pseudoadiabatic, asa cum se produce in cazul foehnului. Temperatura potentiala, echivalenta si echivalent-poten^iala Temperatura unei mase de aer variaza in functie de presiune. Pentru a compara temperatura maselor de aer, ele trebuie aduse la acelasi nivel, sau presiune standard. Este presiunea de 1000 milibari (apropiata de presiunea nivelului mSrii). Aceasta aducere se face dupa valoarea adiabatei uscate. Rezulta temperatura poten|;iala, care constituie o proprietate conservativa. Temperatura la care ajunge aerul prin condensarea intregii cantitafi de vapori pe care o contine, in conditii de presiune constanta, se numeste temperatura echivalenta. Pentru caracterizarea termica completa a unei mase de aer, se ridica temperatura prin condensarea teoretica a intregii cantitati de vapori, apoi se coboara teoretic masa de aer la presiunea de 1000 mb, rezultand temperatura echivalenta potentiala (echipotenfiald).

1.

5. 4. CONDITIILE DE STABILITATE VERTICALA IN ATMOSFERA

Miscarea convectiva depinde de stratificarea termica a atmosferei. Exista trei stari de stratificare verticals a atmosferei, in functie de temperatura: instabilS, stabilS si indiferenta (neutra). Stabilitatea verticals in atmosferS se va analiza in functie de valorile gradientului termic vertical (y), gradientul adiabatic uscat (ya) si gradientul adiabatic umed (yb). In aerul uscat sau umed nesaturat, exista cele trei stari de stratificare verticals In functie de valoarea gradientului termic vertical fatS de cea a gradientilor adiabatici.
59

Stratiftcareainstabild, cea mai frecvent intalnitS, se formeaza atunci cand y >ya. In acest caz, rScirea in masa de aer in convecfie se produce mai Tncet decat in masele de aer inconjuratoare si masa de aer convectivS Tsi poate continua ascensiunea. Fenomenul se produce deasupra uscatului, pe tot parcursul zilelor senine din sezonul cald. Stratificarea indiferentti, este prezenta cand y = ya. Egalitatea celor doi gradient se intalneste mai rar, de regula dimineata si seara, sau in zilele cu cer noros. In aceste condifii se pot produce slabe miscari verticale, ascendente sau descendente. Stratificarea stabild se produce cand y < ya. In aceste conditii racirea in masa de aer respectiva, se produce pe altitudine, mai puternic decat in masele de aer inconjuratoare. In acest caz, masele de aer cu aceeasi temperatura cu a maselor de aer inconjuratoare, nu vor putea capata tendinte ascensionale, iar masele de aer mai calde isi vor incetini, apoi stopa ascensiunea. deci in situatii de acest tip nu se produc miscari convective. Stratificarea stabila este prezenta mai ales noaptea, in sezonul rece si in situatii anticiclonice. Cele trei situatii sunt prezente si in cazul aerului umed saturat. Stratificafia umed nstabild, cea mai hecvent intalnita, se formeazS atunci cand ya > y > yb. In acest caz, masa de aei umed, mai usoara decat masa de aei inconjuiatoare, mai uscata, mcepe ascensiunea. Ascensiunea poate continua, intrucat in masa de aer umed saturat se produc condensari, care elibereaza caldurS, iar gradientul adiabatic umed se pastreaza in continuare mai mic decat gradientul termic vertical. 0 masa de aer umed, aflata la o anumita inaltime si avand aceeasi densitate cu a mediului inconjurator, poate cobora. In aceasta faza se va incalzi, o parte din caldura va fi consumata pentru evaporarea particulelor de apa sau gheata, iar dupa evaporarea totala, cresterea temperaturilor la descendenta se va face dupa adiabata uscata, temperatura masei de aer respective va deveni mai mare decat a maselor de aer inconjuratoare, iar descendenta va inceta. Stratificafia umeda indiferentd, este prezenta cand y = yb. In aceste conditii se pot produce slabe miscSri verticale, ascendente sau descendente. Stratificafia umedd stabile, se produce cand y < yt,.
60

In troposfera gradientul termic vertical, care este media diferitilor gradienti adiabatici uscati si umezi, are o valoare medie, deasupra uscatului zonelor temperate, de 0,6 C/100 m. In cadrul acestei situatii medii, Incalzirea puternica pe timpul zilelor senine din sezonul cald, a suprafeei terestre si a atmosferei inferioare, ca si incarcarea putemica cu vapori de apa in urma intenselor procese de evapotranspiratie, ceea ce duce la formarea in stratul inferior al atmosferei a unor mase de aer incarcate cu vapori de apa, mai usoare decat aerului din stratele superioaie (mai uscat), duce la generarea unor ftecvente stari de sttatificatie umeda instabila a atmosferei. In aceste conditii sunt generate convectii de amploare, in urma carora se produc precipitari. Energia potentials rezultata din distributia pe verticala a temperaturii, se numeste energie de instabilitate. In cazuri de exceptie, cand intervin si aiti factori, aerul poate stationa si in cazul unei atmosfere instabile si poate sa capete miscare ascensionala, chiar in cazul unei atmosfere stabile. In procesele de convectie, un rol important il au factori declansatori precum temperatura suprafetei solului, dinamica frontala, pozitia formelor de relief in fata vantului etc. Miscarile convective se pot dezvolta pe verticala pana la un anumit nivel, numit nivelul de convectie. In functie de raportul in care scade temperatura aerului odata cu cresterea aitirudiriii Inversiunile termice De regula, la troposfera, temperatura scade conform gradientului termic vertical. Gradientul termic vertical, exprimand scaderea ternperaturii odata cu cresterea altirudinii, are in cele mai frecvente cazuri si ca valoare medie anuala si a majoritatii lunilor, in once regiune a globului si once zona climatica, valori negative. care exprima aceasta scadere. In cazuri particuiare, temperatura aerului creste odata cu cresterea altitudinii, s< pastreaza constanta, sau scade mai lent dectt in masele de aer invecinate. Se individualizeaza inversiuni tennice, atunci cand gradientul termic vertical este pozitiv si izotennii atunci cand acesta este nul. Sunt situatii particulare, toate situatfle in care, intr-un strat de aer, gradientul termic
61

vertical este mai mic decat gradientul termic vertical normal al regiunii respective. Inversiunea termica se produce m orice situate in care, intr-o masa de aer, la o anumita inalfime, temperaturile sunt mai ridicate decal intr-un strat de aer inferior. In cazul in care intr-o masa de aer, datorita unui gradient termic vertical mai scazut, terrrperatura este mai ridicate decat in masele de aer invecinate, pe orizontala, la acea?i altitudine, nu suntem iri prezenta unei inversiuni termice. In situatiile de inversiune termica, stratiflcarea termica vertical a atmosferei este stabila, iar in cele de izotermie, neuM (fig!9). Desi aceste situatii sunt destul de frecvente in troposfera, ele sunt totusi stari anormale. Aceste situatii se pot produce incepand de la suprafafa terestra, sau la altitudine. Fenomenul respectiv poarta numele de inversiune termica la sol, respectiv inversiune termica in altitudine. Inversiunile termice se caracterizeaza prin inaltimea la care se produc in funcfie de suprafafa terestra, grosimea stratului de inversiune, intensitate (diferenta dintre gradientul termic vertical normal al regiunii si gradientul termic vertical prezeut in stratul de inversiune) si amplitudinea, ca diferenta intre temperatura straturilor la care s-a ajuns la diferenta pozitiva maxima de temperatura in comparafie cu masele de aer invecinate sau cu suprafafa terestra. Stratul de pseudoinversiune estte stratul in care scaderea temperaturii cu altitudinea se face mai lent decat in atmosfera inconjuratoare. Sub stratul de inversiune termica din armosfera libera, exista succesiv, strate mai groase sau mai subtiri, incepand cu pseudoinversiune, urmand izotermia. Toate situatiile mentionate au un nivel de intensitate maxima, la care gradientul termic vertical are valoarea cea mai scazuta, un nivel in care amplitudinea termica dintre nivelui eel mai caid si baza, esie cca maimare si un strat de revenire In care temperaturile revin la valori identice gradientului termic vertical normal pentru regiunea respectiva, pentru acel moment, pentru acea altitudine. Regula nu se aplica pentru cazurile in care una din situatiile particulare de valoare mai micS decat normalul a gradientului termic vertical incepe de la suprafata terestra, situata respectiva putand sa inceapa cu oricare dintre stratele mentionate, inclusiv
62

cu ultimui, stratul de revenire, pastrandu-se insa ordinea fireasca mentionata. Stratul de revenire se poate situa dupa pseudoinversiune, izotermie, sau inversiune termica. Gradientui termic vertical, dintr-un anumit sector vertical al troposferei, mai mic decat gradientui normal al momentului in regiune, numit gradient de inversiune (yb), delimiteaza strate cu diferite caracteristici. In functfe de diferenta dintre gradientui termic vertical normal pentru o anumita zona intr-un anumit moment si gradientui ,,anormal" al masei de aer in discutie, pot fi evidentiate mai multe situafii, in functie de evolutia acestei diferente. In primul rand, o stabilitae foarte redusa poate fi creeata printr-un gradient termic vertical normal, pozitiv, dar mai mic decat gradientui termic vertical al regiunii. Extinderea mare pe verticals a unui asemenea strat poate duce, la un anumit nivel, la existenta unui strat cu temperaturi cu mult mai man decat cele prezente in mod normal la acea altitudine. Urmeaza situatia in care gradientui termic vertical in masa de aer este 0 C/100 m, izotermia. La fe] ca si in cazul precedent, un strat gros de izotermie poate avea la partea superioara temperaturi mult mai ridicate decat a maselor de aer de la aceeasi altitudine. Urmeaza stratul de inversiune termica propriuzisa, in care gradienrul termic vertical devine negativ, generand o stabilitate termica verticals putemica a atmosferei. Revenirea la identitatea normala, la gradientii termici verticali pozitivi, egali cu cei ai respective! zone in momentul respectiv, se face printr-un strat ,,de revenire", in care gradienfii termici verticali sunt pozitivi si mai arnii decat cei normali. In atmosfera, pot fi la un moment dat, mai multe strate de inversiune sau de situa|ii asimilate inversiunilor, la anumite nivele. De regula, inversiunile termice sau situatiile asimilate sunt determinate pe baza masuratorilor de temperarura efectuate la statii meteorologice situate la altitudini diferite, din regiuni relativ apropiate si relativ aseinanatoare din punct de vedere al conditiilor fizico-geografice. Este un mod operativ si des utilizat de interpretare. Translatia de la un teritoriu la altul este insa hazardanta. De exemplu, deasupra unei arii joase, in situate de ecranare a soarelui de catre nori, distributia temperaturii aerului pe verticals poate sa fie normala, prezentand scadere continua, deci situatie de instabilitate. Prin
63

comparare cu o statie apropiata, situata la altitudine mai ridicata, la care este senin, ar parea ca aria jopasa se afla in situate de inversiune termica, cand de fapt ambele statii sunt in situatie de stratificatie termica verticals instabila a atmosferei. Situatii de acest gen se pot produce frecvent, din cauza mentionata, ca si din alte cauze. De aceea, o analiza precisa asupra stratificarii termice verticale a atmosferei, implicit asupra siruatiilor de scadere a gradientului termic vertical fata de valorile normale (inversiunile termice), poate fi facuta doar pe baza aerosondajelor. In functie de modul de analiza, aceeasi inversiune termica poate fi in unele cazuri considerate ca inversiune termica la sol, sau in atmosfera Iibera. In conditiile in care un strat de inversiune situat la altitudine, cuprinde un versant montan, determinarea acelui strat prin masuratorile de la o statie meteorologica situata pe versant, comparativ cu datele inregistrate la staria de pe culme, inversiunea poate fi considerate o inversiune termica la sol. Acelasi strat de inversiune depistat prin aerosondaje, dintr-o arie mai joasa, poate fi considerat ca apartinand unei inversiuni termice din atmosfera Iibera. Tipurile de situatii cu gradienti termici verticali mai mici decat gradientii termici verticali normali ai regiunii respective, numite generic inversiuni termice, actioneaxa asemanator, dar la intensity difeite asupra celorlalte elemente si fenomene meteorologice, daT la intensitati diferite, in functie de diferenta fata de gradientii normali. Stratele de inversiune blocheaza convecfia si mai sunt numite strate de retinere, sau baraj. La nivelul superior al acestor strate, in special al stratelor de inversiune, schimbarea caracteristicilor termice produce si schimbari ale parametrilor altor elemente si enomene meteorologice, fund marcate prin nori stratiformi, cefuri la inaltime, schimbari ale caracteristicilor vantului, genereaza miscari ondulatorii etc. Aceste strate blocheaza !a nivele inferioare umezeala aerului, care creste la baza acestui strat si scade in strat, favorizeaza acumularea langa suprafata terestra a poluantilor atmosferei etc. Pot fi evidentiate douS tipuri de inversiuni termice. Inversiunile termice absolute cuprind strate grease ale troposferei, sunt generate de muJte on de camp baric anticiclonic, sunt extinse pe man
64

suprafete, au intensitati, durate si amplitudini man. Sunt tipice in partea de est a Romaniei, inversiunile termice generate de anticiclonul Siberian, pe timpul iernii. Stratul inferior este foarte rece, are grosimea de circa 600 m, stratul de revenire este ocupat de nori stratiformi deasupra carora se deplaseaza ciclonii calzi meditreraneeni. Inversiunile termice relative sunt generate de cauze locale, de insolarie, morfoiogie a reiiefului, diferentieri In natura suprafetei active. Ele sunt putin intense, cu amplitudini i^ici, durati scurta, de regula specifice doar anumitor momente ale ziiei. Dupa inaltimea la care se instaleaza, inversiunile termice pot fi la sol sau in atmosfera iibera. DupS genezS se evidential cele mai numeroase tipuri de inversiuni. Din acest punct de vedere se deosebesc inversiuni termice de radiatie, care sunt de regula inversiuni la sol si inversiuni dinamice, care apar de regula In atmosfera libera. Inversiunile termice de radiatie sunt de radiatie noctumS., radiative de iarna si de zapada (de primavara). Inversiunile termice dinamice sunt de comprimare (sedimentare) in anticicloni, de turbulenta, ale vantului de altirudine, de advectie, orografice si frontale. Inversiunile termice de radiatie Inversiunile nocturne se produc aproape in fiecare noapfe, dar mai ales in noptiJe senine, cand suprafata terestra se raceste datorita radiatiei efective. Fenomemil este foarte intens in zonele in care a avut loc o Incslzire puternica pe timpul zilei, umezeala aerului este redusa, iar noptile senine, avand manifestarea maxima in deserturile tropicale. In Romania acest tip de inveTsiuni este frecvent primavaTa, cand incalzirea de zi este superficiala, solul se incalzeste doar la suprafata, srratele sale inferioare ramanand reci. Cistigul de temepratura din stratul superior al solului se pierde in primele ore ale noptii, solul se raceste xadiativ, iar de la el, stratele inferioare ale atmosferei. Astfel de inversiuni termice se produc si
65

toamna, cand in conditiiie unei radiatii solare ce scade constant, solul devine din ce in ce mai rece, chiar pe timpul zilei, noaptea, racirea accenuandu-se, iar de la suprafata terestra, racindu-se si stratele inferioare ale atmosferei. Acest tip de inversiune este mai intens in regim anticiclonic, in siruatie de calm atmosferic. Iarna, stratul de inversiune general de acet tip se extinde pana la 1500 m, iar vara doar pana la inaltimea de 100 m. Inversiunile de iarna se produc frecvent in regim anticiclonic, mai ales datorita racirilor radiative pe timp senin, atingand mari grosimi. Inversiunile de zspada (de primQvara) se produc primavara, in conditiiie in care mase de aer cald se deplaseazil deasupra suprafefelor acoperite cu zapada, a carei topire, cu consum de caldurS raceste si mai mult suprafata terestra. De la acesata suprafata racita, se raceste stratul inferior pe grosimi reduse, generandu-se acest tip de inversiuni. Inversiunile dinamice Inversiunile de comprimare (sedimentare) in anticicloni se produc prin descendenta, comprimarea si incalzirea aerului in ariile centrale ale acestor formatiuni barice. Fenomenul se produce la cateva mii de metri deasupra suprafefei.terestre, unde stationeaza o masa de aer mai rece. Acest fenomen este permanent si de mare intindere in anticiclonii subtropicali. O siruatie speciala se produce in zona alizeelor, unde nivelul de inversiune este foarte jos, iar convectia termica in masele de aer oceanic umed nu se poate dezvoita pana la nivelul condensarii, neputandu-se produce precipitatii. Pe timpul iernii, inversiunile de comprimare din anticiclonii continentali se contopesc cu inversiunile de radiatie de la sol, stratul de inversiune incepand in acest caz de la sol. Aceste inversiuni au o grosime mare, intensitate mare, amplitudine si persistent mare. Inversiunile de turbulentd (de frecare) se produc atunci cand in stratul de aer din apropierea solului, gradientii termici verticali sunt aproape de gradientul adiabatic uscat (1 C/100 m), iar peste stratul de frecare (6001000 m), scad la 0,6 C / 100 m.
66

Inversiunile vantului de altitudine se produc In atmosfera libera, deasupra unui vant cu viteze mari. Acesta antreneaza in curentul principal, prin absorbtie, mase de aer din ariile inconjuiatoare. Masele de aer de deasupra, antrenate, In coborare se comprima si se Incalzesc. Inversiunile de advectie se produc frecvent iarna, cand mase de aer cald se deplaseaza deasupra solului rece si se racesc pe grosime mica, la contactul cu solul. Acest tip de inversiune este frecvent primavara deasupra oceanelor, cand mase de aer cald de pe continent se deplaseaza peste suprafata oceanului. Inversiunile orografice se produc In a doua parte a noptii si In prima parte a diminetii, In vaile montane. Aerul racit radiativ pe culmi, devine dens si coboara sub forma vantului de munte In vai, ridicand deasupra aerul cald existent aici. frontala face un unghi de cateva grade cu suprafata terestra, masa de aer cald afiandu-se deasupra. Sistemele frontale se extind pe latimi mari, de sute de kilometri, iar lungimea lor depasind uneori 1000 km. Acest tip de inversiune se produce atat In cazul fronrului cald, cand aerul cald inainteaza pe deasupra aerului rece, cat si In cazul frontului rece, cand aerul rece dislocuieste aerul cald, patrunzand pe sub acesta. Majoritatea inversiunilor termice au caracter mixt.
1.

6. PRESIUNEA ATMOSFERICA SI VANTUL

1. 6. 1. PRESIUNEA ATMOSFERICA Notiuni generale Atmosfera terestra se mentine in jurul Pamantului datorita fortei de gravitatie. Tot forta de gravitatie da atmosferei o greutate proprie. Apasarea exercitata de catre atmosfera se numeste presiune atmosferica. Daca atmosfera ar fi statica, valoarea presiunii atmosferice ar fi egala cu greutatea coloanei de aer de deasupra suprafetei respective. Torricelli a masurat in anul 1643, presiunea atmosferei cu un tub barometric cu mercur, avand o sectiune de 1 cm . Conventional, la nivelul marii, la latitudinea de 45, pe o suprafata de 1 cm2, presiunea atmosferica
67

este egala in medie, cu presiunea realizata de coloana barometrica de mercur inalta de 760 mm, la temperatura de 0 C. In milibari valoarea este de 1010,8 mb. Aceasta se numeste presiune atmosferica normala. 1 mm coloanS de mercur (mm Hg) = 1 torr = 1,33 milibari (mb) 1000 mb= 1 bar 1 mb = 0,75 mm Hg (ton) Variatia presiunii atmosferice cu inaltimea Presiunea scade cu inaltimea datorita scaderii coloanei atmosferice si scaderii densitatii aerului odata cu inaltimea. La un nivel superior, presiunea este mai scazuta decat la nivelul de referinta cu A p. Valoarea acestei diferenfe este determinata conform ecuatiei principale a staticii: Ap = -pgAn unde p este densitatea aerului; g, acceleratia gravitational; A n, diferenta de altitudine dintre cele doua nivele. Atmosfera este insa diversa ca temperatura si densitate, aplicarea formulei fiind aproximativa. La inaltimea de 5,5 km presiunea este jumatate din cea de la nivelul marii, iar la inaltimea de 18,4 km, 1/10 din presiunea de la nivelul marii. Cartografierea presiunii atmosferice se face dupa reducerea valorilor la nivelul marii, alcatuindu-se harti cu izobare ale situatiei de la un anumit moment. In climatologie se utilizeaza si harti ale situatiei medii . GradientuI baric vertical si treapta barica. Gradientul baric vertical reprezinta scaderea presiunii pe unitatea de distanfa verticala; Gh = - A p / A n (mb/100 m) Relatia inversa este treapta barica (distanta pe verticala penrru care se inregisrreazS o descrestere a presiunii cu 1 mb: h| = - A n / A p (numSr de metri pentru care presiunea scade cu 1 mb) In condidi de presiune atmosferica normala, pana la altitudinea de 500 m, treapta barica este egala cu 7,8 m / mb. Ridicarea temperaturii cu 1 C, are
68

ca rezultat cresterea treptei barice cu 4 %. Rezulta ca in masa de aer cald, presiunea scade mai incet cu altitudinea decat in masa de aer rece. Variatiile periodice si neperiodice ale presiunii atmosferice. Variatiiie ziinice si anuale. Incilzirea inegala a diferitelor compartimente ale supTafetei terestre, deplasarea si schimbul maselor de aer cu temperaturi si densitati diferite, anumite mecanisme ale circulatiei atmosferice care provoaca comprimarea sau rarefierea in masele atmosferice in anumite resiuni. defermina modificnren ^reutstii co!onnei nfmosfence vciiica-k, dec! vari;:iii Jc presmne. Observatiile asupra presiunii atmosferice sunt strict necesare meteorologiei sinoptice. Tendinta barica este variatia locala a presiunii atmosferice intr-un interval de 3 ore. Valoarea maxima absoluta a presiunii atmosferice pe glob, valoare adusS la nivelul marii, a fost inregistrata la Barnaul, in Siberia, in luna ianuarie a anului 1900 si a avut valoarea de 1078 mb. Valoarea minima absoluta s-a inregistrat la Murato, in Japonia, in luna septembrie a anului 1934 si a avut valoarea de 884 mb. Oscilatiile periodice si neperiodice ale presiunii atmosferice diferfl in functie de latitudine si altitudine. Variatiile periodice ale presiunii atmosferice prezinta un mers zilnic si unul anual. Regimul zilnic at presiunii atmosferice este asemanUtor pe glob, indiferent de latitudine. Mersul mediu zilnic are cauze termice, dar si alte cauze. Maxima zilnica principala s'e Inregistreaza la ora 10, iar maxima secundaia la ora 22. Minima zilnica principala se produce la ora 16, iar minima zilnidi secundara, la ora 4. Amplitudinea medie zilnica a presiunii atmosferice scade de la ecuator spre poli, de la 3-4 mb in zona intertropicala, la 0,3-0,6 mb in zona temperata si aproape de 0 mb, la poli. In zonele temperate si subpolare,amplitudinile zlnice sunt perturbate mult de variatiile produse de circulate.
69

Regimul anual alpresiunii atmosferice depinde de natura suprafetei terestree (continent sau ocean), latitudine si altitudine. In ceea ce priveste amplitudinile medii anuale, latitudinea actioneaza invers decat in cazul amplitudinii medii zilnice. La ecuator, amplitudinile anuale sunt scazute, iar in zonele temperate si subpolare se produc cresteri semnificative sub efectul incalzirii inegale a suprafetei terestre de-a lungul anului. In zonele temperate si reci, un rol important il are si circulatia atmosferei. Pe glob se disting 4 tipuri fundamentale de regim anual al presiunii atmosferice. Tipul continental prezinta maximele iarna si minimele vara. Acest tip se produce pe continentele cu mare extensiune si in climatele musonice. Amplitudinile medii anuale in Europa centrala si rasariteana sunt de 7-10 mb, iar in Campia Siberiei de Vest ajung la 20-30 mb. Tipul oceanic prezinta caracteristici inverse tipului continental. Prezinta doua variante. Varianta polara are maximele la incepuhil verii si minimele iarna si are amplitudini madii anuale mari. Varianta temperata are un maxim principal vara si unul secundar iarna, minimul principal toamna, iar eel secundar, primavara. Amplitudinea medie anuala este moderata (5-6 mb). In zona intertropicala, amplitudinile medii anuale ale acestei variante, scad, Tipul.polar .yz subpolar prezinta maximul primavara, cand suprafata terestra este inca rece, iar minimul se produce iarna, in conditiile amplificsrii activitadi ciclonice. Tipul montan prezinta caracteristici aseamanatoare tipului oceanic si inverse cu ale tipului continental. Maximele se produc vara, iar minimele iarna. Variatiile neperiodice ale presiunii atmosferice provin din incalzirea inegala a suprafetei terestre, care duce la schimbari de densitate si de presiune. Forrnatiile barice stabile censerva aceste insusiri, iar formatiile barice mobile le transmit la distranta, in alte regiuni. Campul baric. Topografia barica. Izobare.

70

Repartitia presiunii pe vertical si orizontala poate fi reprezentata prin suprafete de egala presiune, nurnite suprafete izobarice. Disrributia spatiala a presiunii atmosferice la un moment dat, caracterizata prin sistemul suprafete-lor izobarice defineste campul baric. Liniile de-a lungul carora suprafetele izobarice intersecteaza suprafetele orizontale la nivelul mini, la a!te nivele de altitudine, sau suprafata terestra, sunt denumite izobare. Harta barica se intocmeste cu valorile pTesiunii atmosferice aduse la nivelul marii, la latitudinea de 45, la temperatura de 0 C si are izobarele din 5 in 5 mb. Pentra altitudini de peste 500 m, aducerea la nivelul rnsrii nu se poate face pe baza de formula, asa incat aceste regiuni rsman necartate. Izobarele delimiteaza pe aceste harti suprafete inchise si suprafete deschise, situatia prezentatta fiind valabila doar pentru un anumit moment. Metoda topografiei barice consta in izohipse ale nivelului la care se situeaza o anumita suprafata izobara fata de nivelul marii {topografia barica absoluta), sau deasupra unei alte suprafete barice (topografia barica relative). Rgiunile cu presiune atmosferica crescuta sau scazuta, se numesc sisteme barice. Exista sisteme barice cu izobare inchise si sisteme barice cu izobare deschise. Sistemele barice cu i-obnre inchise sunt ciclonul fdenresiunen. minima), notat cu D si anticiclonul (maxima), notata cu M. Ciclonul este o regiune cu presiunea scazuta, circulars sau eliptica, cu izobare inchise. Presiunea scade in ciclon de la periferie spre cer.tru. In sectiune verticala, izobarele apar in forma de palnie. Anticiclonul este o regiune cu presiunea crescuta, circulars sau eliptica, cu izobare inchise. Presiunea creste m anticiclon de la perifeiie spre centru. In sectiune verticala, izobarele se bombeaza sub forma unei cupole. Sisiemele barice cu izobare deschise sunt: talvegui depiesionar, doisala an\jcic\oinv;u Si iiaa barometrica. Talvegui depresionar este o formatiune barica cu presiunea scazuta, ca prelungire a unui ciclon, intre doi anticicloni. Are o forma alungita, este
71

delimitata dc izobare deschise in forma de V, forma pe care o are si secpunea verticala. Dorsala anticiclonica este o fotmatiune baricS cu presiunea ridicata, ca prelungire a unui anticiclon ,litre doi cicloni. Are o forma alungita, este delimitate de izobare deschise in forma de U, iar in sectiune verticala are forma de cupola. Sana barometricd este o regiune a campului baric cuprinsa mtre doi anticicloni si doi cicloni (fig. 20). Pe verticala, structura ciclonilor si anticiclonilor este in fimctie de temperatura lor. Daca cicilonul este rece, cu temperaturile cele mai coborate in centru, ciclonul urea mult in altitudine, iar ciclonul cald, avand in centru cele mai ridicate temperaturi are inaltime redusa. (fig. 21). In anticicloni situatia este inversa fata de cicloni. Astfel, anticiclonii reci au inaltime redusa, iar cei calzi, inaltime mare (fig. 22)

1. 2. VANTUL Notiuni generale Masele de aer din troposfera se misca continuu pe orizontaia si verticals. Miscarea aerului pe directie orizontaia se numeste vant. Vantul are un important rol climatologic, mediind diferentierile de tempeTatura si umezeala care se creeaza permanent in troposfera planetei. Vantul are cauza in repartitia neuniforma a presiunii atmosferice, are viteza mare daca diferentele barice sunt mari si viteza mica, daca aceste diferente sunt mici si mceteaza la egalizaTea presiunilor. Gradientul baric orizontal Variatia presiunii in spatiul atmosferic se caracterizeaza prin gradientul baric. In general un gradient baric poate fi determinat pe verticals, sau pe orizontaia, dar si pe directia pe care parametrul respectiv are scaderea cea mai rapida. In plan orizontal parametrii cresc, respectiv scad eel mai rapid
72

pe o directie perpendiculars pe izoliniile reprezentand distributia orizontaia a parametrilor elementului meteorologic respectiv, in cazul campului baric, pe izobare. In situatia unor suprafete izobare paralele, o molecula din component aerului isi pastreaza in general pozifia in echilibru la acea altitudine, gradientul baric vertical fund in mod normal, la o anumita altitudine (Gv), egal cu forta de gravitatie de la acea altitudine (g), (fig. 23, a). Cel mai fiecvent, izobarele nu sunt paralele, gravitatia acfioneaza perpendicular pe suprafata terestra, iar gradientul baric vertical, perpendicular pe suprafetele izobaie. Intre cei doi vectori de forta se formeaza un unghi, fortele se compun dupa paralelogramul fortelor, rezultand gradientul baric orizontal (G), care produce vantul (fig. 23, b). Cu cat gradul de incidents a suprafetelor izobare fata de suprafata terestra este mai mare, cu atat gradientul baric orizontal, deci si viteza vantului vor fi mai mari. Valoarea gradientului baric orizontal este: G=-Ap/An unde - A p este diferenta de presiune dintre suprafetele izobare, iar A n este distanta dintre suprafetele izobare. Rezulta ca cu cat distanta dintre doua suprafete izobare obiice este mai mica, cu atat vantul are viteza mai mare. Gradientul baric orizontal se exprima in mb/ grad meridian (111 km). Chiar gradienti barici orizontali mici, dar care se mentin timp Indelungat, pot produce prin acceleratie, vanruri putemice. Asupra corpurilor in miscare pe suprafata Pamantului sau in atmosfera, se exercita diferite forte. Odata inceputa deplasarea maselor de aer sub forma de vant, asupra !or isi incep actiunea trei forte: forta de abatere a miscarii de rotatie a Pamantului (forta Coriolis); forta de frecare; forta centrifuga. Fortele care actioneaza asupra vantului Forta de abatere a miscarii de rotatie a Pamantului (forta Coriolis) Orice corp aflat in deplasare pesuprafata Pamantului sau in atmosfera, sufera o abatere spre dreapta in sensul deplasarii in emisfera nordica si spre stanga, in sensul deplasarii, in emisfera sudica. Marimea fortei Coriolis este direct proportionals cu viteza vantului si cu valoarea latirudinii. La latitudinea de 0 (la ecuator, valoarea ei este 0, iar valoarea maxima se inregistreaza lapoli. Acceleratia fortei Coriolis:
73

A = 2 cd unde <b este viteza unghiularS derotatie a Pamanfului Foita Coriolis se manifesta si pe verticala. La deplasarea aerului de la vest la est, devierea se manifests in sus, iar la deplasarea est-vest, in jos. in cazul miscarilor pe verticala, aerul in urcare este abatut spre vest, iar eel in coborare, spre est. Fort a defrecare In cazul miscarij aerului la suprafata terestra se produc dous feluri de frecare, frecarea externa, cu suprafata terestra si o frecare interns, intre moleculele gazelor componente ale aerului, datorata vascozitStii gazelor. Forta de frecare reduce viteza vantului, dar ii modifies si directia. Marimea fortei de frecare este direct proportionals cu viteza vantului si este indreptata in sens contrar directiei vantului, facand un unghi de 35 in stanga acesteia. Marimea fortei de frecare depinde si de rugozitatea (fragmentare a reliefului, obstacole de diferite marimi etc) suprafe^ei terestre. Pe continente, marimea fortei de frecare este in medie de 4 ori mai mare decat pe oceane. DatoritS miscarilor convective, masele de aer de langS sol, care si-au redus viteza datorita frecarii, sunt ridicate in altitudine, locul lor fiind luat de mase de aer din altitudine, care au viteze ale vantului mai mari. Intre masele de aer cu diferite viteze, astfel amestecate, se produce o frecare interna ce suplimenteaza frecarea interna produsS de vascozitate. Frecarea interns scade in altitudine odata cu scaderea densitatii aerului, iar frecarea externa scade datorita departari de suprafata terestra. Frecarea externa nu se transmite la inSltime mai mare de 600-1000 m, fata de suprafata terestra. InSltimea panS la ere este prezenta frecarea externa se numeste nivel de frecare, sau strat limits planetar. in cazul prezenfcei convectiei termice, acest strat se poate ridica panS la 1500 m. Forta centrifugd La miscarea unui corp pe o traiectorie curbilinie, intervine si forfa centrifugS. Ea este orientatS spre exterior, pe directia razei de curbuiS.. Marimea fortei centrifuge este direct proportionals, cu ptoatul vitezei si invers proportionala cu raza de curbura. Vdntul geostrofic, vdntul de gradient si vdntul geociclostrofic
74

La Tnaltime, in atmosferS, nu exista practic forta de frecare. Forta Coriolis si forta gradientului baric orizontal ajung sS se echilibreze, iar vantul va avea directia paralelS cu izobarele. Directia si viteza sa sunt foarte constante. Acest tip de vant se numeste vdnt geostrofic. De regula, izobarele sunt curbe, caz in care se manifests si forta centrifuga. Sub actiunea comunS a celor trei forte se formeaza vdntul de gradient. In cazul izobarelor circulare, vantul de gradient devine vdnt geociclostrofic. In jurul ariilor barice, acest vant bate circular, in sensul acelor de ceas, in cazul maximelor si in sens invers, in cazul minimelor. Vantul in prezenta fortei de frecare In stratele mfenoare ale troposferei, forta de frecare are o actiune puternica asupra vitezei si directiei vantului. Forta gradientului baric (G) este perpendiculara pe izobare, orientatA spre presiunea mai scazutS, forta Coriolis (A), este perpendiculars pe directia de miscare, orientata spre dreapta in emisfera nordica, forta de frecare (F), in sens contrar miscSrii, intr-un unghi de 35. In aceste conditii, prin compunerea fortelor, directia vantului deviazS la dreapta fata de forta de gradient, panS rezultanta dinrre forta Coriolis si frecare ajunge s3 rnba ciueciie coniraici lories ae giocien;. ii. acel moment, vantul devine stationar, cu miscare uniforms si rectilinie, vectorul reprezentand directia si viteza sa fiind V (fig. 24). Unghiul de deviere al vantului fatS de forta gradientului baric, nu poate ajunge las ungniu, de 90 ( daioritS fortei de frecare, motiv pentru care vantul nu va bate paralel cu izobarele, ci oblic fata de ele. Valoarea unghiului a este: tg a = 2 <d sin <p/ k unde co este viteza unghiularS de rotatie a PSmantului; cp, latitudinea; k. coeficientul de frecare. Marimea unghiului de deviere de la directia fortei de gradient este direct proportionala cu viteza unghiulara a Pamantului si latitudinea, ambii parametri concretizandu-se in latitudine si invers proportionals, cu coeficientul de frecare. La ecuator valoarea unghiului a este egala cu 0, iar vantul bate in directia gradientului. Cresterea latitudinii duce la cresterea
75

devierii fata de directia fortei de gradient iar cresterea coeficientului de frecare, la micsorarea unghiului de deviere. Pe continente valoarea medie a acestui unghi este de 40-50, iar pe oceane de 70-80. Sl3.birea frecarii duce la cresterea vitezei vantului odata cu cresterea altitudinii, iar devierea fata de directia fortei de gradient este 0, realizanduse vantul geostrofie care are directia paralela cu izobarele. Directia si viteza vantului Directia vantului este apreciata in functie de punctele cardinale marcate de roza vanturilor prin 16 directii. Directive mai pot fi exprimate si in grade de cere. In telegramele meteorologice transmisia se face codificat, prin cifrepare de la 0 la 30, 00 reprezentand calmul atmosferic, 2, directia nordnord-est, 4, nord-este, pana la nord, 30. In climatologie se utilizeaza doar 8 directii. Viteza vantului este puJsatorie, de aceea rezultatul masuratorii este de fapt o medie pentru 120 secunde in cazul masuratorii cu girueta si 100 secunde in cazul masuratorii cu anemometrul. Rezultatul se exprima in m/s sau in km/ora. Se mai utilizeaza si scara de aprecieTe Beaufort, avand grade de la 1 la 17, in functie de efectele vizibile ale vantului, 1 reprezentand calmul atmosferic, iar 17 uragan, cu viteza de 180 km/ora. Vitezele maxime inregistrate pe glob pot depasi valorile acestei scan. Viteza vantului creste cu altitudinea, ajungand dubla la inaltimea de 1000 m deasupra solului. Viteza maxima a vantului inregistrata pe glob, s-a produs in insula Jan Mayen (Marea Norvegiei), in data de 9 III 1935, cand s-a inregistrat timp de un minut, viteza de 84 m/s (300 km/ora). In Romania, vitezele maxime ale vantului au fost inregistrate la Iasi si Botosani, in 5-6 I 1966, cand s-au inregistrat 55 m/s (180 km/ora). Cea mai ridicata viteza medie anuala de pe glob se inregistreaza pe tarmurile Antarctidei (8 m/s). In Romania, cea mai mare viteza medie a vantului se produce la statia meteorologica Ceahlau-Toaca (10,5 m/s). In altirudine, vitezele medii ale curentilor jet, din troposfera superioara si stratosfera inferioara se sifueaza la 200-300 km/ora. Vantul exercita influence complexe asupra intregului mediu geografic. Pe langa rolul sau climatologie, vantul produce dezagregarea rocilor si
76

transportul prafului rezultat, erodeaza solurile cu vegetatie s2.raca, sau filra vegetatie, pune in miscare curentii oceanici, transports polen ,spori, seminte, insecte si microorganisme. Studiul parametrilor vantului fundamenteaza proiectele de utilizare apotentialului eolian. Structura vantului Turbulenta genereaza fluctuatii permanente ale directiei si vitezei vantului, motiv pentru care observatiile asupra vantului nu sunt instantanee, ci dureaza 100-120 secunde. Din punctul de vedere al pozitiei liniilor de curent, vantul ,poate fi turbulent sau laminar, iar din punct de vedere al variatiilor in timp ale vitezei, in rafale sau constant. In mod obisnuit, vantul este turbulent. Turbulenta are natura dinamica, provenita din neregularitatile suprafetei terestre, sau termica, cand scurgerea orizontala a maselor de aer este deranjata de curenti ascensionali sau descendenti (procesele de convectie termica). Turbulenta dinamica a vantului creste odata cu cresterea vitezelor. Turbulenta termica este maxima in perioadele calde si minima in cele reci. Turbulenta totala, provenita din insumarea celor doua tipuri de turbulenta, este maxima in dupa amiezile de vara si minima in noptile de iama. Turbulenta este mare deasupra uscatului, in special in regiunile montane si ininimS de.isnpra oee.melor Vantul laminar, in care liniile de curent sunt paralele este prezent doar la viteze mici ale vantului deasupra suprafetelor manlor si oceanelor. In ceea ce priveste viteza, vantul este de regula pulsatoriu, in rafale, datorita turbulentei. Vantul constant ca viteza este vantul laminar.. In unele cazuri, vanturi cu viteze man', care traverseaza lanturi montane paralele, capata o miscare ondulatorie In plan vertical, vantul in unde. Aceste caracteristici se pastreaza, estompandu-se meet si dupa traversarea obstacolului, generand uneori nori de unda, ondulatorii. V'ariatia znnica si anuala a directiei si vitezei vantului

77

Variatia zilnica a directiei vantului are fluctuatii periodice si neperiodice. Fluctuatiile periodice sunt generate de circulatia termica, datorata incalzirii si racirii inegale a diferitelor sectoare din suprafata terestra. Acestea au Ioc doar in regiimi cu contraste mari intre caracteristicile diferitelor sectoare ale suprafetei terestrejitoralele si muntii. In aceste regiuni sunt prezente vanturile periodice locale, cu inversarea directiei vantului, Intre zi si noapte (brizele marine si montane). Flucruatiile neperiodice sunt mai frecvente si extinse pe intreaga suprafata a planetei. Ele sunt datorate factorilor de circulatie generate a atmosferei si sunt mai puternice in ariile cu intensa activitate ciclonica, zonele temperate. Variatia anuala ale directiei vantului este generate de caracteristicile circulatiei generale ale atmosfrei. Uneie zone climatice se inscriu cu predominate ale unor circulatii; vanttsrile de est polare, vanturile de vest ale zonelor temperate, alizeele din nord-est, pentru zona tropicala a emisferei nordice si alizeele de sud-est ale zonei tropicale a, emisferei sudice. Circulatia musonica prezinta insa directii inverse de la un sezon la altul, vara dinspre oceane spre continente si iarna dinspre continente spre oceane. Variatia diurnd a vitezei vantului este in fiancee de insolatie, incalzirea si ificirea suprafetei terestre, a stratului inferior de aer si a miscarilor convective. Maximul dium se inxegistreaza la ora 14, iar minimul nopatea si spre dimineata. Aceste caracteristici sunt prezente in stratul inferior al troposferei, pans la Inaltimea de 100 m, vara si de 50 m, iarna. Deasupra acestui nivel situatia se prezinta invers. Acest fenomen se produce datorita faptului ca pe timpul zilei, masele de aer de langa suprafata terestra, care au viteze scazute datorita frecarii si turbulentei, sunt ridicate la inaltime de catre convectia termicS, unde Isi pastreaza o vreme aceste viteze scazute. In locul lor, la suprafata terestra coboara mase de aer de la inaltime, care Isi pastreazS o vreme vitezele mari. Pe timp de noapte, insa, deoarece convectia terica lipseste, stratele de aer isi pastreaza pozitia, la inaltime cele cu viteze mari, iar la suprafata terestra, cele cu viteze scazute. Deorece vara au loccele mai itense schimburile de aer pe vericala, variatiile zilnice ale vitezelor sunt mai bine exprimate. Deasupra oceanelor, variatiile zilnice ale vitezei vantului sunt mai putin evidente si au un mers invers fata
78

de uscat. Pe timpul noptii, de la suprafata calda a oceanelor, masele de aer cu viteze mai reduse se ridica in altitudine, unde transmit aceste viteze scazute, iar masele de aer de la altitudine, cu viteze mari, coboara langa suprafetele oceanelor. Diferentierile mai scazute fata de uscat se datoreaza faptului ca deasupra oceanelor viteza vantului este mare, comf>arativ cu cea de deasupra uscatului, iar diferentele fata de viteza vantului in altitudine sunt mai mici. In plus, deasupra oceanului, miscarile convective nu sunt atat de puternice ca cele de deasupra uscatului, intrucat suprafata uscatului si stratul de aer de langa aceasta se Incalzeste mai puternic in zilele senine, decat suprafata acvatica. Regimul anual al vitezei vantului este in functie de particularitatile cfimatului si caracteristicile suprafetei active. In zona temperata nordica, la periferia vestica a continentelor, vitezele maxime se inregistreaza iarna, cand se inregistreaza cele mai mari contraste termice intre temperatura suprafetelor acvatice si a celor continentale, iar cele minime, vara. In interiorul continentelor, vitezele minime se inregistreaza iarna, in conditiile predominarii regimului anticiclonic, iar maximele primSvara, cand se Inregistreaza contraste termice dintre diferitele sectoare ale uscatului, iar masele de aer prezinta o mare instabilitate. Aceasta situatie este caracteristica si Romaniei. Circulatia termica a aeruiui Starea medie, normala a distributiei presiunii in aitirudine, presupune suprafete izobare paralele. Dar aceasta situatie este medie, provenita din situatii foarte diverse, paralelismul acestor sroprafete fiind o situatie rar intalnita. Deformarile suprafefelor barice, la toate nivelele de inaltime, este urmarea mcalzirii diferentiate a suprafetei terestre si a stratului inferior de aer, diferentieri care se transmit in inaltimeIntr-o regiune In care suprafata terestra se Incalzeste, caidura se transmite si stratelor de aer de deasupra. in acestea, treapta baricS creste, iar presiunea scade pe verticals mai incet decat m aerul rece Inconjurator. Suprafetele izobarice se vor distanta, TnaJtandu-se deasupra regiunii incSlzite, mai ales cele de la nivelele superioare, situatie in care, la nivelul superior, presiunea va devervi mai ridicata decat in Tegiunile inconjuratoare, la acelasi nivel. Forta gradientilor barici orizontali va fi
79

orientarS. spre regiunile periferice, declansand la altitudine, curenti divergenti de tip anticiclonic, dinspre centru, alunecand pe suprafetele izobarice spre periferie. Procesul va produce descarcare, cu scaderea presiunii ina aria centrala si incarcare, cu cresterea presiunii in ariile periferice de altitudine. Suprafetele izobarice din strateie inferioare se curbeaza in jos spre aria centrala. Forta gradientilor barici orizontali va fi orientata In stratele inferioare spre centru. In sistem ciclonal. Aerul va aluneca pe suprafetele izobarice, de la periferie spre centru. Se produce la nivel inferior o scadere a presiunii In ariile periferice si o crestere a ei In aria centrala. Se vor declansa curenti de compensatie pe verticala. La periferie, aerul dens din altitudine va cobora In aria periferica de joasa presiune de la sol, iar in aria centrala,i aerul cu presiune mare va fi antrenat in miscare ascensionala spre aria centrala de joasa presiune din altitudine, astfel inchizandu-se cele doua circuite (fig. 25). Miscarile se mentin atat timp cat suprafata terestra din aria centrala se mentine mai calda decat ariile periferice. Sistemul de circulatie format este caracteristic circulatiei in ciclon. La suprafafa terestra, aerul e deplaseaza la suprafata terestra, din regiunile m.si reci spre cele mai calde, curentii de altitudine fund in aceste arii, dinspre centru (zona mai calda), spre periferie (zona mai rece). Deasupra regiunilor in care aerul se raceste, treapta barica scade iar izobarele se apropie, curbandu-se in jos la nivele superioare si in sus, la cele inferioare. Presiunea creste in aria centrala, in stratele inferioare, for|a gradientilor barici verticali se mdreapta spre exterior, iar aerul se deplaseaza divergent, dupa sistemul circulatiei in anticiclon, spre periferiile mai calde si cu presiunea mai scazuta. Se va produce o descarcare de presiune in centru si o crestere la periferie. La nivel superior, in aria centrala presiunea este mai scazuta, iar aerul din regiunile inconjuratoare se va deplasa converge!, alunecand pe suprafetele izobarice, spre aria centrala, dupa sistemul circulatiei in ciclon, unde se va produce incarcare si cresterea presiunii, la periferie producandu-se descarcare si scaderea presiunii (fig. 25). In continuare se declanseaza curenti verticali de compensatie. In aria centrala se declanseaza curenti descendenti, de la nivelul superior, unde presiunea a crescut, la nivelul inferior, unde a scazut. La periferii, aerul se va deplasa ascendent, din aria incarcata de la
80

nivelul inferior, spre nivelul superior, unde presiunea este in scadere. Sistemul circulatiei in regiunile in racire este eel care se produce intr-un anticiclon. Cele doua circuite vor functiona atata vreme cat aria centrala se mentine mai rece. La suprafata teresrra, aerul se deplaseaza la suprafata terestra din regiunile mai reci spre cele mai calde, iar in stratele superioare, invers. Sistemele de circulate termica a aerului sunt prezente si in mecanismul de formare al vanturilor periodice locale, brizele. Vanturile locale Vanrurile care se formeaza sub influenta factorilor fizico-geografici locali si care actioneaza in regiuni geografice restranse, se numesc vanturi locale. Sunt doua categorii de vanturi locale: cele care iau nastere datorita circulatiei termice a aerului (brizele) si cele care se formeaza prin schimbarea temperaturii si umezealii curentilor circulatiei generale a atmosferei, de catre orografie (foehnul si bora). O categorie aparte a vanturilor locale o constituie cea constiruita de curenti ai circulatiei generale a atmosferei, determinati de anumite conditii de repartitie a microproceselor sinoptice. Prin intensitate, mod de manifestare si efecte, vanturi locale care au frecventa si intensitate ridicate, confera trasaturi climatice specifice, regiunilor Incare se produc. Asa sunt Simunul din nordu! Africii si Sirocco din Mediterana Centrala iar in Romania, Crivatul, Austrul (BaltaretuF) si Suhoveiul. Brizele de mare si uscat se produc in regiunile tarmurilor marilor si oceanelor. dar si ale lacurilor mari, ale fluviilor man, deltelor si chiar in resume cu fuia.>t;;u. Ju^\w. ioi oxnci^i >n bc.i ^iii;u;; <- i... z, ui noapte. Brim de mare (de zi) se produce datorita incalzirii puternice pe timpui zilei, prin insolatie, a uscatului. Se formeaza unul din cele doua circuite ale situatiei de circulatie termica a aerului in regiunile care se !nca"lzesc. La inaitime ia nastere antibriza pin alunecare pe suprafetele izobarice inclinate catre mare, iar la nivel inferior, aerul rece si umed aluneca pe suprafetele izobarice spre uscat. Circuitu! se inchide prin descendenta aerului din ariile de altitudine, incfircate, de deasupra marii, incaizirea prin comprimare
81

producand Tncalzire si cer sciiir. deasupra marii. In interiorul uscatului, aeru! umed marin se incalzeste, se produce o incarcare in ariile periferice si ascensiune spre ariile periferice de altitudine, unde presiunea este in scadere (fig. 26). Racirea adiabatici produce condensari si nebulozitate in interiorul uscatului, dar precipitatiile lipsesc. Briza de zi este mai puternica decat briza de noapte, pentru ca contTastele termice dintre uscat si mare sunt rnai puternice pe timpui zilei. curentii de altitudine fund in aceste arii, dinspre centru (zona mai calda), spre periferie (zona mai rece). Deasupra regiunilor in care aerul se raceste, treapta barica scade iar izobarele se apropie, curbandu-se in jos la nivele superioare si in sus, la cele inferioare. Presiunea creste in aria centrala, in stratele inferioare, for|a gradientilor barici verticali se mdreapta spre exterior, iar aerul se deplaseaza divergent, dupa sistemul circulatiei in anticiclon, spre periferiile mai calde si cu presiunea mai scazuta. Se va produce o descarcare de presiune in centru si o crestere la periferie. La nivel superior, in aria centrala presiunea este mai scazuta, iar aerul din regiunile inconjuratoare se va deplasa converge!, alunecand pe suprafetele izobarice, spre aria centrala, dupa sistemul circulatiei in ciclon, unde se va produce incarcare si cresterea presiunii, la periferie producandu-se descarcare si scaderea presiunii (fig. 25). In continuare se declanseaza curenti verticali de compensatie. In aria centrala se declanseaza curenti descendenti, de la nivelul superior, unde presiunea a crescut, la nivelul inferior, unde a scazut. La periferii, aerul se va deplasa ascendent, din aria incarcata de la nivelul inferior, spre nivelul superior, unde presiunea este in scadere. Sistemul circulatiei in regiunile in racire este eel care se produce intr-un anticiclon. Cele doua circuite vor functiona atata vreme cat aria centrala se mentine mai rece. La suprafata teresrra, aerul se deplaseaza la suprafata terestra din regiunile mai reci spre cele mai calde, iar in stratele superioare, invers. Sistemele de circulate termica a aerului sunt prezente si in mecanismul de formare al vanturilor periodice locale, brizele. Vanturile locale
82

Vanrurile care se formeaza sub influenta factorilor fizico-geografici locali si care actioneaza in regiuni geografice restranse, se numesc vanturi locale. Sunt doua categorii de vanturi locale: cele care iau nastere datorita circulatiei termice a aerului (brizele) si cele care se formeaza prin schimbarea temperaturii si umezealii curentilor circulatiei generale a atmosferei, de catre orografie (foehnul si bora). O categorie aparte a vanturilor locale o constituie cea constiruita de curenti ai circulatiei generale a atmosferei, determinati de anumite conditii de repartitie a microproceselor sinoptice. Prin intensitate, mod de manifestare si efecte, vanturi locale care au frecventa si intensitate ridicate, confera trasaturi climatice specifice, regiunilor Incare se produc. Asa sunt Simunul din nordu! Africii si Sirocco din Mediterana Centrala iar in Romania, Crivatul, Austrul (BaltaretuF) si Suhoveiul. Brizele de mare si uscat se produc in regiunile tarmurilor marilor si oceanelor. dar si ale lacurilor mari, ale fluviilor mari, deltelor si chiar inregiunile cu mlastini. Directia lor oscileaza in sens contrar de la zi la noapte.. Briza de mare (de zi) se produce datorita incalzirii puternice pe timpui zilei, prin insolatie, a uscatului. Se formeaza unul din cele doua circuite ale situatiei de circulatie termica a aerului in regiunile care se !nca"lzesc. La inaitime ia nastere antibriza pin alunecare pe suprafetele izobarice inclinate catre mare, iar la nivel inferior, aerul rece si umed aluneca pe suprafetele izobarice spre uscat. Circuitu! se inchide prin descendenta aerului din ariile de altitudine, incfircate, de deasupra marii, incaizirea prin comprimare producand Tncalzire si cer sciiir. deasupra marii. In interiorul uscatului, aeru! umed marin se incalzeste, se produce o incarcare in ariile periferice si ascensiune spre ariile periferice de altitudine, unde presiunea este in scadere (fig. 26). Racirea adiabatici produce condensari si nebulozitate in interiorul uscatului, dar precipitatiile lipsesc. Briza de zi este mai puternica decat briza de noapte, pentru ca contTastele termice dintre uscat si mare sunt rnai puternice pe timpui zilei. Briza de zi Inainteazfl In inienorul continentelor 30-40 km (in zonele tropicale aride. pans la 100 km). ci.i o \ itezS medie de 4-7 m/'s. Intre mftri si deite, brizeie sum stabe Intrucat difererstierite termice sunf mici. deltcie
83

flind suprafete in acre predominfl suprafetele acvatice, iar suprafetele terestre stint umede. Circuitul brizei de mare si antibrizei se dezvolta pe o grosime de 1500-3000 m. Briza de uscat (de noapte) se produce dup3 mecanismul circulafiei termice din regiunile ce s-au rscit, Mecartisrmil de actiune repreztntS unul din cele douS circuite prezentate pentru circulatia termica In regiunile care s-au rScif. La racirea radiativa a suprafetei terestre si a stramltii de aer de deasupra ei, suprafetele izobarice se apropie. In nivelul inferior se rncIirsS spre mare, iar aerul de deasupra uscaruhii. rece si uscat, cu presiune mai mare, va aluneca spre mare pe acesfe suprafete, producand desarcari de presiune deasupra izoharele se Inclini spre uscat, aerul de deasupra rnSrii are presiunea mai mare pentni acelasi nivel de altitudine si se deplaseazS spre uscat, sub forma de antibriz2, producandu-se descSrcSri de presiune deasupra marii si IncarcSri deasupra uscarului. Curentii vertical! vor incln'de circuitui, prin descendenp pe uscat si ascendents, pe mare, unde aenii a devenit mai usor si prin umezrre. Ascendents de deasupra msrii va produce rScire prin detenta, condensSri si nebulozitate {fig, 27). Dac5 ziua este mai seiu'n pe mare, noaptea este mai senin pe uscat. Briza de uscat, mai slabil decat cea de mare, InainteazS pe mare circa 10 km, cu o vitezfl medie de doar 2-3 m/s. Circuitui brizei de uscat si eel al antibrizei se dez\olta pe o grosime mai redusa decat in cazul brizei de mare. Brizeie marine, prin componenia de zi, nu influenW (opoclimaticJL, generand un topoclimat specific de literal. Bnzcle de zi transports m interiornl uscafului ijnie7f.-)i,i prQuc o nebuklozitate care protejeazS vegetatin in timpul zilelor toride, aduc rtconre pe litorn!. eencrnnd coridifii optime curei heiioviarine. DvipS mecamsme identice cu celc ale brizeior marine se produc Si brizeie de p^dure. zii.::i d;r.sp:-e padure spre camp, tar noapren invers. f'n'n briza de p^dure, padurea 1st transmits pe iinipui zH-j'l in sp.r.ii.'e invecinate, aerul mai umed si mai rtcoros, generand favorabilitsti pentru ve^cEatin din accstc arii. Bnza de p1dure nu se manifests decat in sezoiiul cald. in zilele si noptile senine.
84

Brizt'le de niurtfe si de vale se produc in rep'uni montane dar si in cele de dealuri inalte. Componenia lor descendenta. vanlurile de rnunfe, coboanl la mare distanffl de niunte, pe vails marilor ratiri Bri-a de vale actioneaza pe timpui ziiei. in zilele senine. in cazul incSlzirii %iersantilor do crtire insolatie. Suprafetele izobarice se IndepaneazA una de alta. generand pante dinspre ariile joase spre munie in stratele inferioare si dinspre munte spre ariiie joase, in stratele superioare. Mecanisnui! de producere esie asemanator brizei de mare, putandu-se utiliza schema din figura cu substituirea marii de cattre vale si a uscatului de catre munte. La nivelul culmilor, la atingerea nivelului de condensare , in pnmele ore ale dupa amiezii se formeaza ceata in cazul ascensiuuii lente si nori, in cay.ui ascensiunii rapide, producandu-se frecvent precipiiaiii de convectie orograficS. Curentul de altitudme, antibriza, se produce la nivelut de 500-1000 m deasupra suprafetei terestre. Spre deosebire de briza de mare, care are vifeze mai man decat briza de uscat. viieza brizei de vale este mai sdlzuta" decat a brizei de munte In cazul ambelor brize de zi, de mare si de vale, .curentul brizei de zi propriuzise, de In suprafata teresfrS. are grosime mault mai mare decat curentul de la so! a! brizeior de noapte. , Briza tie titunte prezinta curenti deescendeiUi, noaptea si In prirna pane a diminetii. i!e timpul noptii. versantii si culmile se rilcesc radiativ mai puternic decat vftile. Deasuj)ra versantilor si culmilor, supral'etele izobarice se apropie, la rmeiu! inferior, panicle lor coboart spre vai. iar pe acestea coboara mascle tie : radiati\', cu presiune ridicata, szenerand briza de munte. Li\ nivel superior, pe suprafetele izobariee inclinate spre culmi, aluneca aen.il de densupra vaiior, pentru a compensa descarcarea de presiune genrata, de vantul de munte, j prin curenti de atibriza. Incaicarea la nivelul vaiior genereaza. curenti ascendent! spre aitirudine, unde s-n produs desdlrcarea (fig. 28, B). : Briza de munte pune In miscure sfrate de aer rece, dens, fitnd limiiata la un strat cu grosimea de doar 200-300 m, cu viteze mari. Viieza maxima in cadrul brizei de munte se produce In o inaitime egala cu 1 ;4 din : grosimea curentului descendent. Aerul descendent isi intensified viteza in
85

coborare pe versanfi si vJi Briza de munte se poate produce si pe timp cu cer noros snu acoperit, aerul rece si dens coborand si gavitntiouai. In tinip, : ca valoare medic, bnza de munte are duratiJ apronpe dubla fatl de briza de zi. O medie zilnicd pentru intregul an, in climatu! temperat continental, pentru munti de inaltime mijlocie, prezinia in ziiele senine, briza de zi mire orele 10-18, calm aimosferic la schimbarea directiei curentilor de aer, intre orele 18-19, briza de noapte intre orele 19-9 si calm atinosferic intre orele 9-10. Brizeie de munte si de vale au rol in producerea precipitatiilor de comectie dinamica de dupa annazA din ari'tle montane inalte, mcfl.tzesc regiimile montane pe timpul zilei, ricesc vlile pe timpul noptii si al diininetii, gencreaza mversiuni lemiice in vai si depresiuiii in a doua parte a noptii si dimineata, crind aerul rece nl brizei de munte patnmde sub aenil ca!d dm vai si-l ridica in altitudinc. Viinturik descendente locale (catabatice) se produc prin descendenta aerului dupa traversarea unui lant montan sau stationarea Intr-o zona InalfH. Foehnul este un vant catabalic cald si uscat. Este tipic Muntiior Alpi, regiune de unde provine si denumirea. Se produce atunci cand o masa de aer umed traverseaza un lant montan. iar in timpul ascensiunii se produc precipiiatii. Mecanismul schematic al foeluuilui este prezentat in llg. 29. In exemplu! prezentat, o masa de aer avand temperafura de 15 C. (ensiunea vaporilor de a pa de 8,7 mb si umezeala relative de 50 %. pomind de la nivelul mftrii, escaladeaza un lant montan malt de 3000 m. Pana la inalfttnea de 1000 m nu se prcxiuc condensan, iar aerul se raceste in ureare prin detents.. dupfi adiabam uscata, cu !C'100 m, temperaturn coborand la 5 C, tensiunea vaporilor de apa paslrandu-se constants, iar umezeala pe relativa urcand In 100 %. La aceasta temperatura se atinge temperatura punctului de roua pentru tensiunea care o au vaporii de ap3 si incep condensSrile si precipitafiile in masa de aer care isi conttnuaurcarea, precipiiatii care se vor produce pans la atingerea culmii. DatoritI caldurii latente eliberate de vaporii de apa la condensate, de la 1000 m. pana deasupra culmii, la nivelvil ce! mai malt la care urea masa de aer, la 3000 m, rficir.ea nu se mai face dupa adiabata uscatft, ci raai slab, dupa
86

adiabaia umeda, considerate in caziii prezental de 0,5 C/1.00 m.. Astfel temperatura va ajunge, deasupra culmii, la altitudinea de 3000 in, -5"C. Umezeala relativa, In conditiile condensarilor continue se pSstreaza pana deasupra culmii, 100 %. Datorita vaporilor pierdu|i prin condensate si precipitatii, tensiunea vaporilor coboara la 4,2 mb. Pe vrsantul opus. In descendants, masa de aer se va incalzi dupS gradienful adiabatic uscaf, cu l"C/I00 m, ajungand la nivelul inferior, In 25C, cu 10 "C mai mull decat la plecare. Incfllzirea este datorata caJdurii latente de condensare. In conditiile cresterii temperaturii. intr-im aer relafiv uscat, umezeala relativa coboart la 13%. Incalzirea iinci mase de aer se produce si atunci cand condensarea si precipitafiile au loc intro masa de aer care se deplaseaza la altitudine, pe verticals, insa efectul de mcalzire nu este perceput putemic la nivelu! solului (totusi se spune ca dupa precipitatii, ploaie, sau ninsoare, se Incalzcstc). Simpla condensare si incalzire In aenil in acensiune nu sunt suficienfe, ftra indepartarea apes din masa de r.er prin precipitatii, pentru evaporarea norilor, pe versantul opus, va fi consumat intregul plusul de caldurii castigat prin condensari, la ascetisiune. FitiS. cunoasterea parametriJor de temperatura, tensiune a vaporilor de apa si umezeala relativa de la pornire, esfe hazardanta clasiilcarea urvui vant catabatic cald si uscat, ca foehn. Pe Inga temperaturile ridicate, foehnul se caracterizeaza prinfr-o iimezeaia relativa foarte scazuta (sub 10%). Aerui uscat este foarte iimpede, iar vizibilitatea este perfect^, dtmmuandu-se efectul de perspectiva creat de reducearea progresiva cu distantS a clarilatii obrectelor. Foehnoi esfe mai frecvent iama si primavara si cei mai rar fntafnit, vara. In Aipii eWetieni se mregislreaza o medie amvala de 40 de zile cu foehn, iar pe versantul sudic al Caucazului,, la Kutaisi (Tn Gnizia), 114 zile. Peste Muntii Stancosi, in preriite canadinene, bate o varianta de foehn. numita Chinook. In Romania fenomenele cele mai intense de foehnizare se produc in Subcarpatii Curburii, Circulatia predominanta de vest si nord-ves! este concentratt ca intr-o palnie de lan^ulrile Carpatilor Orientali si a Carpatilor Meridionali, dirijata peste aria mai joasa a Depresiurm Brasovului si
87

fortata la traversarea sirului extern a! Carpatilor Curburii. Ciimatu! local mai cald, da to rat si expozitiei sud-estice, este mai cald si mai uscat si da tori's foehnului. iernilc sunt blande, iar strain J dc zapada nu persists pcrioadc Tndelungatc. Nu iniamplStor, ici se ails cea mai mare regiune viticolii a tarn. Vegetatia naturals si micro fauna prezinia elemente submediteraneene. La aceastS distanta de JVJarea Mediterana si In acea pozitie flzico-geograficiL nu poate fl vorba de climat submediteraneean propriuzts. Urmeaza ca amploare, foehnul Mutiulor Apuseni, prezent in Culoani! Muresuhii si chi.ir In bazinuJ inferior al Tarnavelor. Mai paote fi citnfa Cosava din Banat, Vanful Mare din T.ira Fagarasului. Fenomene foehnak pot fi observate chiar si in arii dekuoase. unde dcaluri mai make sum situate pe directia vest (Cotnari, ifusi). Bora este un vant rece. cu viieze foarte mari (inure 100-2(X) knvort). Produce condensiui in masele de aer cald. marin. de pe liioralele unde se oroduce. Se formeaza chiciura. polei. deouncn Ijchide si solide. indict. Conditiile de producere se concretizenzfl in stagnarea si ncitmuiarea unor mase de aer, de ictiula anticiclomc, in spatele until lant montan. situat in apropierea marii sau a unui mare lac. In conditiile invecinarii cu o arie ct; aer cald si umed, de joasa presume, gradient!! barici orizontali mari, vor produce monlan. cie caire masa de aer iecc thu. 3u J. Gradieniii barici \ertica!i in aria litorala trebuie sa fie mai mari decat gradientui adiabatic uscat (y > y;i). deci nun mari de I1" (,7100 m. Acesti gradienti sun! frecvent Tntalniti pe litorale, unde In strain] inferior al atmosferei, aerul este incaizi! iama de suprafata acvatic;'!, revenirea la temperatunle normale ale reuiunn, facandu-se destu! De rapid in altitudine. Denumirea de ,,bora' pro\ ine de la vantul rece ce bate dinspre platounle montane din Muntit Dinarici, spre Marea Adriatici. Este bine cunoscut Mistralul. care bate dinspvo Masivul Central Francez. spre coastele Mdrii Mediterane. La extremitatea nordvesticd. a Muntslor Caucaz, la Novorosiisk, pe litoralu! Marii N'eagie, se Inregistreaza m medie 46 de zile cu bora pe an. Frecventa mare a acestui vant in arii ackipostite de litoral, unde de regula iernile sun foarte biande, climatul submediteraneean sau mediteraneean. cu vegetafie tipics si culturi de plante mediteraneene, produce prin inghet, mari pagube. Un van? de rip
88

bora a scutundat flota aliatilor europeni, in timptil razboiului Crimeei, In golful Balaclava. F.venimentul a dus la Intelegerea de catre mivemele europene, a necesitsrji unei rctele rneteoroiogice care sa cuprinda intreaga Europa, avan ca scop principal prognoza. A fost factorul care a dus la creerea unei reteie meteoroiogice Internationale. Fenomenul se produce si pe tarmurile unui mare lac situat in regiune montanS, cum este Baikalul. In Romania, un vant de tip bora este Nemira. Aerut rece al anticiclonului eiirosiberian. acumulat tn sudul Moldovei, traverseaza sudul grupei centrale a Carpatilor Orientali. peste Muntii Nemira si prin pasul Oituz si capata caracter de vant catabatic rece, in Depresiunea Brasovului, 1. 7. VAPOR1I DE APA DIN ATMOSFERA, CONDENSAREA LOR SI PRECIPITAtIILE ATMOSFERICE 1. 7. 1. SISTEMUL DE FAZE AL APEI SI MARIMILE CE DEFINESC UMEZEALA AERULLI Sistemu! de laze al apei Schimbul de faze al apei are loc prin trecerea freptata, dintr-o faza in aha, rareori sarindu-se peste o faza (sublimarea). a unui numar de molecule, in natura au lex: procese revcrsibile: evaporare-condensare, topire-inghet. evaporare-sxiblimare. Schimbarea de faze are loc invariabil la aceeasi parnmetri. exprimati prin graficul de echilibm al sisteinului de faze a apei (fig. 31) Dupa cum se observa, temperatura de 0a C si tenstunea vaporilor de apa de 6,1 mb sunt parametri important. La intalnirea acestor doiiS valori se ai1s puncntl triplu al apei, punct la care apa sub forma de vapori. iiohida sau gheadi, se afla in echilibru, putand coexista. Din punctu! triplu pleaca curbele de echilibru Intre fazele apei, ce coincid cu curbele tensiunii lor de saturatie. Se observa ci Intr-o marja ingusta, apa poate exista lichida. suoraracita si la temDeraturi mult sub 0 C. de retrula panS la -15C, dar rareori chir pana la -60C.
89

Tensiunea de saturatie pentru gheata este putin mat sctouta decal pentru apa, ceea ce va face ca Intr-un sistem coloidal, norul, sa prevaleze sublimarile in fata condensarilor. iar evaporirile particulelor de apfl sa se prcxluca mai rapid decat s-ar putea transfonr.a in vapori. particulele de gheata. Norii care contin apa si gheata sum cei care produc cele mai intense precipiiatii. Schinibarile de faza ale apei se produc cu consum sau eliberare de caldura. Pentru topirea unui gram de gheata sunt necesare 80 cal, caldura latenta de lopire, care este eliberatA la inghetul unui izrain dc apa, sub forma de caiuura laienta c:c solidificare Pentru evaporare la temperatura de 0" C. sum necesare 597 cal, caldura latenta de evaporare. care la 100 C, esie de 539 cal. cantitati de caldura ce sunt eliberate la condensare sub forma de calduni. laienta de condensare. Procesul de subiimare. produs in ambele sensuri. evaporare ue pe supra fata ghetii sau transformare a vaporilor direct in gheata, consuma Si respectiv eiibereazA cantitati de caldura egaie cu suniele proceselor topire si.evaporare, rcspectivcondensare si inghet. Mar-mute ce dellncsc umezeato aerului Prezenta vaporilor de apa in atmosfera determiua o snsusire fizica a sa, umezeala, care este determinata prin mai nnilti parametri Tensiunett vaporilor (e), este acea paite din presiunea atmosferica care se datoreaza apasarii exercitate de vaporii de apa. Se masoara in milibari (mb). Tensiunea de saturatie (E), (tensiunca maximd), este tensiunea maxima pe care o pot avea vaporii de at>a la o anumita temperatura, tensiune peste care incepe condensarea. Se mascara In milibari. Cresterea ternperaturii aerului produce cresterea valorii tensiunii de saturate. Sum posibile trei situatii: e < E. caz In care aerul este nesaiurat: e = E, cand aerul este stUurat; e > E, cand aerui este suprasaturat. Umezeala absolutd (a), este cantitatea de vapori de apa exprimata in g/mJ. Cantitatea de vapori in g/mJ necesara pentru a satura aerul la o temperatura data se numeste umezeala absolute de saturate, sau umezeala absolute maxhns(de saturatie)(A).
90

Umezeala specified (q) este cantitatea de vapori de apa exprimata in g/kg aer. Ume~ea!a specified, maxima (tie saturatie) este cantitatea de vapori in grame, necesara pentru a satura 8 kg de aer la o temperatura data. Umezeala relativa (R) este raportul dintre tensiunea vaporilor de apa (e) la o anumita temperatura si tensiunea de saturatie (maxima) pentru acea temperatura (E). Se exprimS in procente dintr-o suta {%). Valoarea ei arata cat la suta din cantitatea de vapori necesari saturatiei (condensarii) se afla la un moment dat in atmosfera. R = e/E-100% Deftcitul de saturatie este diferenta dintre tensiunea de saturatie si tensiunea arului la un anumit moment. D=E-e Punctul de roud (t, tau) este temperatura la care trebuie sa coboare un volum de aer pentru a deveni saturat (in volumul de aer respectiv pot incepe condensarile fara vre-un aport supli,mentar de vapori).

1.7.2. EVAPORAREA Vaporii de apS din atmosfera Vaporii de apa sunt prezenfi in atmosfera inferioara a tntregii planete, iliind in stratul inferior a! troposferei tntr-o proportie ce variazS de la aproape 0%, la maxim 4% din volumul de aer anaSizai, in functie de caracteristicile climatice, caracteristicile suprafetei active, anotimp, moment a! zilei etc. in tara noastra. aceasta proportie variaza de la 0,4 % i^rn^ la 1?3 % vara. De pe suprafta Terrei se evapora anual, in medie, o cantimie de 525.100 km5 de apa, din care 86% (452.600 km*), de pe suprafa|a marilor si oceanelor. Apa sub forma de vapori se impraslie de la local evaporarii, in troposfera, prin turbulento, convectie, advectie (vant) si in mai micft masura prin
91

difuzie moleculara. Difuzarea in aititudine este favorizata de fnpiul cA ia temperaturile obisnuite, vaporii de apa au densilatea de 5/8 din densitalea aerului uscat, aerul timed fund mai usor decat aerui uscat. Evaporarea Exists trei moduri in care se poate produce evaporarea de pe o supra fata umeda. In cazul aerulm nesaturat de pe suprafta respective se ridicil in atmosfera un nuniir mai mare de molecule de apa decat se aseaza. din atmosfera pe acea suprafata. in cazul aenilui saturat, numarul moleculeior care parilsesc suprataia umeda este eal cu numarul moleculeior ce se intorc pe acea suprafata. "in cazul aerului suprasaturat, luimani! moleciileleor de apa care se depun pe acea suprafata esie mai mare ca numaail de molecule care se evapora. Comparativ cu supreafetele orizontale, pe suprafetele convexze, procesul de evaporare este mai intens, iar pe suprafetele concave, mai redus. Picaturile mici, ca grad de convexitate mare se vor evapora foarte usor.,iar picaturile mari mai grew, avand raza de curbura mai mare. Procesui de evaporare ai picaturiior mici este extrem de putemic doar salinitatea crescuta a acestora incetinindu-i. Apa care urea prin capilarele solului, avand o pelicula concava se evapora greu. Pe spatii largi actioneaza insa alte creiterii. Suprafetele convexe (culmile) an o insolatie mai buna iar vantui inlaturS stratul inferior de aer care s-a umezit, in!ocuindu-l cu aer mai uscat din atmosfera libera evaporarea putand conttnua la fei de intens, pe cand suprafetele concave, vai si depresiuni. au insolatie mai slabs iar cradul mare de adSpost, genereaza calm atmosferic frecvent, sau viteze slabe ale vantului. stratul cu tensiune ridicati a vaporilor de ,.pa mentinandu-se langii sol, sau fund inlocuit de mase de aer care s-au deplasat pana in acel moment, tot In contact cu suprafata tcrestra, de la care au putut prelua vapori. Vitt'za de evaporare se exprimi prin cantitatea de apa evaporata intr-o secunda de pe o suprafat.l de un metru parrat. t.a este Girect proponionasa en lemperaiura supra teses de pe care se produce evaporarea. cu ueucuus tie saturatie., cu viieza vantului si turbulenta sa si este invers proportionala cu presiunea atmosfericft. In conditiiie variatStii suprafetei active, vitezn de evaporatie mai depinde. In secundar si de a'ti fee tori. In. cazul solurilor, capslareie cu diametre
92

mici asigura ascer.siunea rapida spre suprafata a apei din strasele mai adanci ale soluiui. Evaporsrea deasupra unuor asttel de sokrri, cum ar fl solurile argiloase, este mai putemidi dec at de pe soiuri nisipoase, care an cap i tare cu diametre mai man. Veaetada. inlesnesie prin absorbtsa din interiorul soiu!ui,a apei, prin rS.dscini, apS pe care o va climina prin procese de tranxpiratie. si apoi evaporare, reunite sub dentsir.irea de svapotranspirafie. Denurnirea este utiiszata pentru a desemna procesele dc svaporatie in regiunile in care este prezentil vegetatie. De pe o suprafata acoperita cu vegeiatis abundenta se evapora cantitati de apa mat man decat de pe aceeasi suprafata acvatica, intrucat vegetatia se incalzeste mat atre decaf masa de apa, iar suprafata frunzelor (pe ambele fete), mareste malt suprafata de evaporare. Evapotranspiratia reals, este catiiatea de api evaporata de pe o suprafata intr-o unitate de tirnp, iar evapotranspiratia potentials exprima vaSoarea care, in cojiditiiie meteorologice respective, sau rnedii, in condditii de aprovizionare optima cu apa, ar putea fi evaporata. Regimul ziink si anual al evaporarii Intr-o regiune anumitA este es In ftinctic de temperanira suprafetei active si a aerutui si de starea de uniezire a suprafetelor. La cresterea temperaturii creste cantifatea de energie calorica dispontbiSa pentru ridicarea temperaturii apei, a procesului de evaporare, creste tensiunea de saturatie din aer, aerul Inmagazinar.d tr.ai usor vaporii de apa produsi si creste deficitu! de saturatie. Evaporarea csa mai puternica se va produce de pe uscat la or?. 13, de pe ape continentals, la 14-15. iar de pc mari si oceanc, mai tarziu. IncS un motiv pentru care evaporatia maxima se produce ziua, este cresterea vitezelor si a turbuieniet vantului, pe timpul zilei. Reginiul arsua! al evapotranspiratiei urraeaza iidel reginiul temperaturii aerutui. Procesele de evaporatie >I sub'imare, pe timpul iernii sunt nesernmlicative. i. 7. 3. TENSIUNEA VAPORII..OR DK APA SI UMEZEALA R.ELAT1VA A AERULU1.

Tensiunea vaporilor de apa


93

Deaiispra oceanelor, valorile max!me ale tensiursii vaporilor se inregistreaza dupa amiazi. iar va!orsie miniirte, inainte de rasSritul soarelui. Deasupra uscatului. in sezonul rece. maxirnele zilnice sc inregistrcaza diipi pranz, iar minimele pe timpu! noptii, datorita evnporinior reduse. In sezonul cald, maximele zilnice :'e produc dimineata si seam, intruca: stusse'.e de aer Incaicate tu \apori de apa sunt ajitrenate ziua In convectie termtca is se depiasearH in stratele inalte ale troposferei, locu) lor fund luat de mase de aer descendent, tnai uscat, miiimek inregistrandu-se la o:a 15. In ariile montane cu altiutdini medii si mari. maximele zilnice S3 inregistrea/ii ia ora 15. in conditiiie unui aport de umezeaia dmsprc \ai. iar minimele, noaptea. Remmul arata! al lensiumi vaporilor dc ap:i cbte asemanator regimuiui temperaturilor aenilui. Tensiunea vaporilor are In medie. in tara noastra, valori de circa 2 nib. vara si 0,4 mb, tarna. la rciati\a a aeruius Reginu! zilnic si anual al umozeiii re!au\-e este de rcuuSa invers celui al tetnpeniUirii acruiui (fig. 32). L.i cresterea teraperaturii, creste evaporarea si tensiunea vaporilor de apa (e), dar tenssunea dc raponului cl\, c:\ic este umczeala relative. Arnp!itu-ciinile ziinicc si anuale ak urnezehi reb-p.e sur.t reduse deasupra oceanelor. Deasupra uscstuh.ii. am-plitudinile ziirucc aie umezeiii relative a aeruhn sunt rnari vara, pe Simp scnin. 1. 7.4. CONDENSAREA VAPORILOR DE APA Pentm a se putea produce condensarea, este necesar tin apon de vapori de ap3 care sA determine njungerea vapori lor din atmosfera la tensiunea de saturatie sau suprasaturare ( e > E), sail ajungerea la aceasta tensiune, prin atingerea punctului rous, In uraia racirii aeruJui (t < t). conditii in care umezeala relativa a aerului poate aajunge la condtia necesara condensarii (R > 100 %). Procesu! condensarii este favorizat de prezenta nucieelorde condensare. ISe vor analiza procesele de racire ce pot produce
94

condensarea, nucleele de condensare, procesele de condensare-subiimare si produsele lor.. Rolul racirii aerului in procesele de condensare Racirea aerului sub temperatura punctului de roua se poate produce prin: radiatie, advectie, amestec, sau prin procese adiabatice. Condiriile de racire prin radiate se produc in troposfera sau doar pe suprafata terestra, caz in care condensarile se produc doar pe suprafata terestra. Cand racirea are loc din strat in strat, in partea inferioara a atmosferei, se produce cea^a, iar cand are loc in stratele mai inalte, se produc norii. Racirea prin advectie se produce intr-o masa de aer cald ce se dep!aseaz2 peste o suprafata rece. Se poate produce frecvent, noaptea si dirnineata, pe tot parcursul anului, iar toamna si iarna, in orice moment a! zilei, cand aeral mai cald de deasupra suprafefelor acvatice, se deplaseaza peste suprafata terestra, mai rece. Procesul se produce ziua, in sezonul cald, iar primavara, in orice moment al zilei, cand aerul mai cald de deasupra suprafetei terestre, se deplaseaza peste suprafete acvatice mai reci. Fenomeneie se pot produce pe suprafete maritime si litorale, dar si la prezenta tmor supra fete acvatice mai mici (lacuri, fluvii, mlastini). Uneori conditiile se intrunesc si la prezenta unor suprafete continentale invecinate, diferit incalzite. Fenomenul se produce aproape permanent pe suprafata marilor. la contactul curenHlor oceanici cu temperaturi diferite, in cazul advectiiior de mase de aer. Racirea prin amestec se produce la amestecul a doua mase de aer aproape de saturate si cu temperaturi diferite. Fiindca valoarea tenshuiii de saturatie se reduce la jumatate la fiecare reducere a temperaturii cu 10 C. amestecul nou format poate intruni conditii de producere a tensiunii de saturatie. Racirea prin procese adiabatice, eel mai frecvent si intens proces de racire, se poate produce in aer nesaturat, arunci cand efectueaza misdlri ascensionaJe, se rSceste dupa adiabata uscata (lv! C/100 m). iar dupa in ceputul condensarilor, in care aer utned safurat sau suprasaturat. cu vaiori ale adiabatei umede < 0,65' C/100 m. Nucleele de condensare
95

Atmosfera confine sub forma de aerosoli, panicule lichide si solide. NumSrul lor este decsobi; do mate si scade cu altitudinea. Sunt sute de mii intr-un centimetni cub de aer. in atmosfera marilor erase si pe platformele industrials zeci de mii in stratul de aer de la contactul cu suprafata terestra si doar cateva mii. in aerul din ariile montane. Sunt in principalmici panicule higroscopice de saruri marine cu diametre de 0,1 - 1 mjcroni, provenite din evaporarea picaturilor fine de apa marina ce ajung in aer, de pe creasta \-alurilor. Higroscopicitatea si natura chimica a acesiora au un ro! deosebii de important in declansarca condensarii si mentinerea In atmosfera a picSturilor minuscule de apa rezultata din condensare, in final in produccrea precipitatiiior. Procesele de condensare si precipitare au o oidine general valabila. Intr-o prima fazA, in starea de saturare sau suprasaturare a aerului, pe aceste nuclee de condensare microscopice se depun primele molecule de apa rezultatii in umia condensarilor. Se formeaza picaturi microscopice. care au raza de curbura mica. c:i7 in care. v-U'.i.-;iipr,"\ 'or, !en:;iu:)c:i t'e ,-,a! n:a;ic cresic. sa: its jj'urvsuc cMndfl;;. 0 pane he e\;ipoiu. baiitiiiaieii nuaO n aces^.^ minuscule picaturi impiedica insfi evaporarea unei pflrti dinrre acestea. care continue cresterea, prin depunere pe ele a unor noi molecule de apa condensata. sau prin aditionarea altor picamri. Salinitatea picaturilor scade, insil ele sunt protejate impotriva evaporilrii prin cresterea razei de curbura, deasupra caiora sunt necesare, pentru a se putea declansa evaporarea. tensiuni de evaporare mai man. in conditiile prezentei unor picaturi mai mari, aerul care a pierdut din umezeala prin repetaie condensari. isi poate mari tensiunea prin evaporarea picarurilor nuci. i Aceste picftturi. care sun! prezente printre picaturile mai m.in, se vor evapora, asigurand creSierca icnf.iurni vaporilor in masa respective, de aer, continuarea condensarii pe picaturile mari. care isi continua cresterea pe seama disparitiei picaturilor mici. in functie de temperatura norului, aceste picaturi pot Inghetn. l..n temperaturi scizute, procesele de condensare sunt inlocuite de procese de sublimare. in conditiile In care, la temperaturi negative, tensiunea vaporilor nu este suficient de mare, vnporii nu sublimeazi ci se condenseaza, apa supranichaj putand fi prezenta frecvent intr-un nor. p.ana la temperaturi intre - 12 C si - 17 C, tineori chiar pana
96

la -40* C \ Ca si in cazul unei eondensari, caz In care stint necesare nuclee de condensare si intr-o masa de aer avand^ piciituri de apa suprar.lcits, Inghetul poate fi favorizat de prezenta nuclee lor de inghetare. , Condensarea vaporilor de apa pe suprafata terestra Condensarea vaporilor de apa pe supra fata terestrl se produce in conditiile unei ractri rapide de scurtn. durala, doair a suprafetei terestre si a unui strat. de aer de cativa centimetri de la contactul cu aceasta suprafata, caz In care condensarea sau sublimarea se va produce doar pe suprafafa terestni si pe diferite obiecte. Rezulta apa . in stare iichida sau solids, depusa pe suprafata terestra, de diferite tipuri: roua, bnrma, ehiciura, plei, depuneri i lichide sau soiide. toate acestea numindu-se produse de condensare la sol sau precipitatii orizontale. Roua se produce mai ales in noptile senine de vara sau in prima parte a toamnei. Pent.ru producerea ei-J sunt necesare tensiuni mari ale vaporilor de apa in stratui de contact cu suprafata terestra, raciri puternice ale \ acestei suprafate si a obiectelor de pe ea, pe timpul noptit si vant slab, care sa permits un contact suficient al aceluiasi strat inferior de aer, cu solul, pans la coborarea temperaturii sub punctul de roua In acest strat de aer si inlocuirea sa cu alt aer utned, dupa reiativa sa uscare in urma condensarilor. Capacttatea calorica mica si , conductivitatea caloric^ redusa a diferitelor obiecte de pe sol, $i din stratui de aer subtire de langa sol, cum ar fi vegetatia ierboasa, favorizeaza depunerea de roua pe aceste obiecte. Umezeaia din stratui de aer de la contactul cu suprafata terstra, se mentine constant mare, prin transipratia plantelor si prin vaporii de aps ce provin din sol. in unele ,,deserturi umede", cum ar fi desertul Namib, umezeaia reiativa este mare, dar nu se intrunesc condinile condensarii in stratele de aer superioare ale atmosferei, deci producerea precipitatiilor, caz in care unele plante sunt bine adaptate pentru asi asigura mare parte din necesarul de apa prin adaptari pentru colectarea si absorbtia de roua, care are produce in cantitati mari in conditiile racirii radiative puternice la sol, in noptile senine. in intreaga zona calda, cantitatea de roua depusa anual este semnificativa, in conditiile climatelor uscate avand un rol benefic pentru vegetatie si chiar fauna. SI vaiorile inregistrate in tipurile de
97

climate oceanice, sunt ridicate. In (jadure roua se produce in cantitati reduse, In special pe coroanele arborilor. Bruina este un produs de sublimare, care se formeaza In conditii asemanStoare cu roua. dar la temperaturi negative. Cantitatile de roua si bruma cazute in medie in Romania nutotalizeazl decat o medie anuala de 1-3 mm de apa. insa in clirnatul temperat oceanic ajung la 10-30 mm. Chiciura se produce in conditii de vant slab, cand aerul este nlcit la contact cu solul pe un strat mai gros. Este necesara prezenta unui aer foarte umed. cu apa supraracita si cristale de gheatfl. Chiciura moale. normals, cea mai frecvent Intalnita. se produce prin sublimare pe obiecte si prin aditionare de ace de gheata, in special pe crengiie arborilor, care au capacitate calorica mica si conductivitate calorica redusa. Chiciura fare. grauntoasa, se produce in cazul prezentei picaturilor de apa supraiilcita In stratui de aer de langa sol si se poate producesi in conditii de vant puternic. Depunerik lichide si solide pe suprafata terestra se produc in cazul invaziilor de aer cald si umed in regiuni in care suprafata terestra este rece. Sunt mai frecvente pe timp acoperit sau cand se produce ceafcl-Depurterile lichide se pot produce si pe suprat'ete acvatice reci, la advcctia peste ele a maselor de aer cald si umed. In Romania sunt frecvente in cazul invaziilor de aer maritim tropical, in sezonul rece. Poieiul provine din ploile supraracite care cad pe supra fete terestre cu temperaturi negative, de regula intre 0 C si - 1C. Este un fenomen meteorologic rar, prezent mai ales In regiuni montane. Mai rar se poate produce poieiul secundar, care are loc in conditiile in care o ploaie cu temperaturi pozitive cade pe o suprafata terestra foarte puternic racita. Condensarea vaporilor <k apa in stratui inferior al atmosferei Prin condensarea sau sublimarea vaponlor tie apa in stratul inferior de aer al atmosferei se formeaza ceata, aerul cetos si pacla. In cazul in care vizibilitatea este sub 1 km, fenomenu! produs poarta numele de ceata. Un caz particular se produce in ariile puternic poiuate, unde ceata. devine acida datorita dizolvarii gazeto acide. putandu-se adatiga si poluanti solizi (pulberi in suspesisie) fenomen ce se numeste smog. A tune i cand piclturile de apa sau cristalele de gheata sunt mai rare si de dimensiuni mai mici, vizibilitatea Hind intre 1 km si 10 km. fenomeniul produs se numeste
98

aer cetos. Cand vizibilitatea este tot intre 1 km si 10 km. dar in aer sunt prezente impuriulti solide de pe suprafata terestra, se formeaza pacla, care este iitometeor, nu hidrometeor. a carui producere este legata de prezenta apei. Hidrometeoni sunt produsele de condensare dm atinostera. La umezeli relative mai man de 70"-o, cand pacla este amestecat;l cu aer cetos, fenomenu 1 poarta numele de pacla umcdA. spre deosebire de pacla obisnuitn, numita pdcia uscata. Ceata Ceata se produce In stratul inferior de aer al atmosferei uneori si la tnaltimi depAsind 1 km), cand ume7eala relativa este 100 %, sau putin sub aceasta valoare. lutrueat tensiunea de samratie deasupra ghetii este mai mica. m cazu] fernperafurilor negative, ceata cu ace de gbeata se poafe produce si la iraiezeli relative mai scazute (Incepand cu 80%). In cazul particular in care cea^a, la tetnpetaturi negative este compusa din picaturi de 3pa supraracita. aceste picaturi au diametre foarte mici (2-5 microni). Picaturile de apS ce compun ceturile produse la teroperaturi pozitive au dimepsium mai mari, diametrele lor ajungand pana la 50-60 microni. Ceturile contin o cantitafe de apa intre 0,02g-/mJ si I g/m'1, cantitafe redusa, care le deosebeste de nori, care sunf foarte asemanaiori, dar contin o cantitate de apa mai mare la metru cub. Cenvriie au origini destul de diverse, prezentate mai jos. Ceturile in aceeai masa de aer sunt cele mai frecvente. CeturUc tin rticire se produc la rracirea maselor de aer din stratui inferior de aer al atmosferei. Ceturile <lc nuiintic sunt cele mai frecvente ceturi din ariile continentale. CenUi uni/rd de radititie se produce in ma, in regim anticiclonic. Se formeaza la inaltirne, par,,i In nivelul de inversiune termica din anticicloni, adesea coborand spre supra fata pamantului. Persista pencade indelungate. Ceaia joasa de nidiatie se produce prin rScirea radiativa puternica a suprafetei terestre si a straUilui inferior de aer. pana la stratui de inversiune. de regula pe o grosime pana h 10 m. rareori pana In 100 ni Se formeaza in noptile senine, de regula In forme le negative de relief in care sc cantoneaza inversiuni lermice. Zonele cu vegetatie abundenta favorizcaza instalarea acestui tip dc ceata, dntorita racirii puternice pe care
99

o sufera vegetatia pe timpul noptii, datorita capacitatii sale cnlorice mici si conductivitatii tennice reduse. De la vegetatie se raceste superficial stratui inferior de aer. Ceturile urbane apar mai ales in orasele cu mare densifaie si masivitate a constatctiilor. in partea a doua anoptii si dimineata. Sunt produse prin racirea intensa pe timpu! noptii a suprafetelor betonate, asfaltate si w'.'ii:;;n.iciiikjr ujn oiave. Lsie KCosszaui de prezenui unet dc-usilati man a nuclvciur de condsnsare. Un caz special al cetii urbane este smogul. care se produce In ariile puternic poluate. Aerosolii liciiizi aditioneaza noxe acide. gazonse, lichide sau solide si devin acizi. C'onceniratia de pulberi in suspensie, cu incarcare chimica mare, esle ridicata. Smogul corespunde de multe ori unor siiuatii de inversiuni tennice, cu cerul acoperit si se produce eel mai frecven! In situatii anticiclonice, de preferinta iarna. Sun! cunoscute catastrofe produse de smog, frecvem In Londra perioadei antebelice, Donora, Valea MeiLsei etc. Uneori smogul se poate produce si pe cer senin, in regiuni cu radiatie solaili puternica. in orele dinaintea amiezii, in atniosfera poluata cu oxizi de az.ot si gaze de esapament. Este smogui fotooxidani care se produce In zonele subtropicale si tropicale, deasupra marilor orase. a piatformeior industriale si a zonelor cu trafic auto intens. Sun! ctasice situatiile produse In niarife aglomeratii urbane japoneze, in California etc. Ceturile de advectie sunt ceturi produ.se de sifuarii in care racirea se produce Fntr-o masa de aer cald cei se deplaseazadeasupra unei suprafete reci. Sunt frecvente In sezonul rece, sunt ceturi groase ce se extind mult 111 nltitudine si acopera regiuni foarte intinse. : Ceata aerului tropical este o ceata" de advectie produsa de deplasarea In zona temperata, in sezonul rece, a unor de mase de aer tropical rnaritim. La deplasarea peste suprafeteie reci, in stratul inferior de aer se produce ricire intensa si condensari intense. Intensitatea acesfor ceturi pennite persistenta lor chiar si pe timp cu vant. Din ceafa aerului tropical pot cadea burnite iar pe timp de i a rail se produce chiciura. ; Ceata de litoral este o ceata de advectie care se produce pe uscat si pe mare in regiunile litorale. lama se produce in siruatiile In care peste suprafeteie
100

continentale din apropierea liioralelor, mai free vent incepand dirt zona tropicala pana in cea subpoiara. se deplaseaza aer man Urn, uined si mai cald. Acest aer se raceste in strarul inferior, in care se vor produce condensari. Vara si primilvara, ceata de litoral se produce deasupra marilor, In. apropierea tarmurilor, in cazurile In care aerul cald de deasupra continentelor se deplaseaza deasupra milrilor.-Acest aer se raceste in stratul inferior, in care se vor produce condensari, dar mai put in intense decat in cazuf ceturilor litorale care se produc iarna deasupra uscatului, Intrucat umezeala maselor de aer ce provin de pe continente, este mai redusa. Ceata maritiinii este o ceata de advectie care se produce deasupra marilor si oceanelor. In regiunile de intalnire ale curentilor oceanici reci si calzi. Se fonneaza permanent si sunt intense, indiferent de directia de deplasare a maselor de aer, tie dinspre curentul rece spre eel cald, tie dinspre curentul cald spre ce! rece. Se produc In stratele inferioare de aer, atunci cand directia de deplasare a masei de aer este dinspre curentul cald spre eel rece. Masa de aer cald si umed se raceste in stratul inferior, unde nu loc condensari. In cazul In care sensul de deplasare al masei de aer este dinspre curentul rece spre eel cald, vaporii ridicati de pe suprafafa acvatica calda, condenseaza In aerul rece, fonnandu-se ceturi joase. Aerul rece se incaizeste In stratul inferior de la suprafata curentului caid, se instabilizeazS si devirte convectiv, prexiuennd ceata la Inaltime si nori. Ceturile maritime sunt mai frecvente primavara si vara, cand contrastele termice sunt mai mari. eie putandu-se forma la periferia curentilor calzi, cand maseie de aer se deplaseaza dinspre supra fata curentului spre ariile Invecinate in acre pot sa nu se afle curenti reci, ci donr suprafete acvatice normale, mai reci decat aerul In timpul primaverii si la inceputui verii. Sunt cunoscute, pe glob, cateva regiuni In care ceturile marine sunt groase si foarte frecvente, cum ar 11 regiunea Terra Nova, unde apele reci ale curentului Labradoruiui se Intalnesc cu apele calde ale ramilicatiilor curentului Golfului. sau in regiunea Marii Ohotsk, a Peninsulei Kamceatka si a Insulelor Kurile, unde apele reci ale curentului Oya-Shivo se Intalnesc cu apele calde ale curentului Kuro-Shivo. Se formeaza aproape permanent
101

primavara si vara,deasupra Oceanului Inghetat, unde in aceasta perioada, maseie de aer cald dinspre sud, se deplaseaza pe deasupra banchizei polare. Ceafa joasu posijrontald este de origjne advectiva. Dupa trecerea i'ronfului caki. masa de aer cald se deplaseaza advectiv peste soluJ care se mai jjastreaza o vreme, rece. Jn masa de aer caid, la nivclul inferior, se produc rflciri, apoi condensari care genereaza centa joasa. Ceaia de versant este produsa de tactori locali de relief. Este o ceata datorata tot proceselor de racire in stratul inferior de aer, ca si tipurile de ceturi precedente. Prin sistemu! brizelor montane, aerul din zonele joase, care este mai tuned decat eel de la Inaltime, se Incalzeste In prtma pane a zilei daorita insolatiei puternice, cistiga un plus de umezeala datorita intensiticarii evapolranspiratiei si incepe ascensiunea direct pe verticala, sau de-a hmgul versantilor, sub fomia de vanturi de vale, in aceste mase de aer, racirea produsa de ascensiune, produce ceturi de versant. Daca ascensiunea este lenta. se formeaza ceara de versant, iar daca se produce rapid, se formeaza nori. Ceturile de evaporare se produc prin cresterea tensiuni vaporilor pa nil la ten.siunea de saturatie, prin procese de evaporare. Ceturile de suprajcie aevatiee se produc cand deasupra unor suprafete acvatice sau a unor suprafete umede si calde, se deplaseazA o masa de aer rece, sau masa de aer de deasupra lor se raceste radiativ. De pe supra fata acvatica calda se ridica vapori de a pa care vor condensa in aerui fece. v.cUi.;n. uc c, apvxuic uc pc suprafeteie acvatice se produc eel mai frecvent toarnna. deasupra apeior. peste care se produc advectii de aer rece de pe supra fata soiului Ceturile tie cvaporare din precipitatii se produc atunci cand o pioaie calda infra tnfr-o inversiune tennica in care exista aer rece aproape safurat. In prima faza se produce evapornrea ploii. aerul devine saturat, condenseaza in picaturi fine si se produce ceata. Fenornenul de evaporare al ploii poarta numele de virga. Ceata prefrontala se produce in fata frontului cald, in masa dc aer rece peste care se deplaseaza aerui cald. Precipitatiile calde se vor evapora in masa de aer rece, aerul se va satura, se vor produce condensari care vor genera ceata. Este o ceata de evaporare. Fenomenu! este identic cu eel al
102

cetii clc evaporare din precipitatii. cu speciticarea ca ace! tip, prezentaf mai inauite. se poate produce si In alte tipuri de inversiuni termice, decat cele frontale. Ceata post frontala inalta se produce in spatele frontului rece, cand precipitatii calde intra in masa de aer rece instalata. Procesul este identic cu eel petrecut in cazul ceturilor prefrontale. Ceturile de la contactul a doua mase de aer (frontale) se pot produce in cadru! fiecarui tip de front, cald. rece sau oclus. in zona suprafetei frontale. Ele sunt ceturi de amestec, caz in care doua mase de aer cu teinperaturi diferite si ajunse aproape de tensiunea de saturatie, in urma amestecului la noua temperatura capatata, tensiunea amestecului rezultat va atinge tensiunea de saturatie. Multe ceturi au origine mixta. Condensarea vaporilor de apa in atmosfera libera. Norii. Procesele de condensare din atmosfera libera se produc In mare parte asemanator ceior din stratu! inferior de aer al atmosferei. care creeaza ceata. De multe ori, ceata la inaltime. mai ales in arii montane, poate fi confundata cu norii. Norul deiimiteaza un spatiu In care exista conditiile de temperatura si umezeala relafiva necesare condensarii. Continua schimbare a condif iilor duce la schimbari continue ale formei. marimii, transparentei norilor. Geneza norilor Pentru formarea norilor este necesar un a flux continuu de vapori de apa si o racire a aerului sub temperatura puncfuiui de roua. Racirea se poate produce prin trei procese: detenta adiabatica, miscare turbulenta s{ racire prin radiatiie. Racirea prin deterita adiabatica este principalul proces de fonnare a norilor, prin care rezulta nori convectivi. Detenta adiabatica se produce in iirma convectiei. alunecarii pe suprafete frontale, sau ascensiunii aerului din cauze orografice. Racirea prin miscare turbulenta esfe un proces cu intensitate redusa, care produce nori de turbulenta, ondulati. Racirea radiativa este de asemenea un proces putin intens, care produce nori de radiatie.
103

V'iteza convectiei in nori este de 3-6 m/s, ajungand uneori chiar la 20 m/s. Jntr-un nor exista mai multe nivele caracteristice. De la sol spre inaltime, acestea sunt: nivelul condensarii; nivelul de inghet (0"C); nivelul de -10C (peste care, particulele de apS sunt aproape exclusiv in stare solida); niveiul convectiei. Nivelul condensarii este niveiul la care temperatura ajunge egala cu temperatura punctului de roua (x = t). Nivelul de inghet se afla uneori sub nivelul condensarii (iarna, dar si vara. in cazul aerului uscat). In cazul norilor josi si cu slaba dezvoltare verticals, acest ni\el poate lipsi. Nivelul deasupra caruia norul este format predominant din gheatS (-10 C) esteprezent in sezonul cald, doar la norii cu mare dezvoltare verticals, iar iarna acest nivel se poate afla sub nivelul noruhii. Nivelul convectiei esle nivelul superior al norului, marcat de regulfl de un strat de inversiune. Structura microfizica a norilor Structura microfizica a norilor depinde de: starea de agregare a elementelor componente; marimea lor. densitatea particulelor (nr de particule pe unitatea de volum); continutul in apa pe unitatea de voluni: temperatura aerului. La tempernturi de sub -40C, norii sunt formati exciusiv din gheata. Dimensiunile particulelor de apa sau gheata sunt de la fractiuni de microni, pana la sute dc microni. in faza de condensare, picaturile ajung pana la dimensiuni de 50 microni. In faza unmatoare, de fuziune, picaturile cresc pana la dimensiuni de 200 de mtcroni. dimensiuni la care incepe cAderea. In cadere, prin aditionare, picaturile pot creste pana la diametre de 5 mm. dimensiune peste care se fragmenteaza. In faza initiala de inghet, apa cristalizeaza hexagonal. Se formeaza cristate pline, atunci cand racirea se produce lent. La colrurile cristaielor hexagonale, tensiunea de saturatie se atinge mai usor. de aceea cristaleie cresc la colturi. In cazul racirii rapide, cristalele hexagonale se pot dezvolta pe verticale rezultand prisme hexagonale {ace de gheata). Cel mai adesea, in urma proceselor de inghet rezulta cristale ramificate (fulgii de zapada). In cazul unor temperaturi apropiate de 0 grade , se produc aditionari, iar dimensiunile fulgilor cresc. Sferocristalele se produc in nori, la temperaturi sub -30 grade C.apa supraracita adera pe boabele de gheata , marindu-le dimensiunea. in norii
104

de apa, vizibilitatea este intre 5 si 50m, iar in cei de gheata pina la 1 km Norii contin 0,2-5g/mc apa, fata de ceata, Sa care continutui in apa esle mult mai rnic (0,02-1 g/rrT). In norii de gheata, continutul In apa este de 10-100 de ori mai mic decat in norii de apa. CLASIFICAREA NORILOR: clasificarile norilor sunt efectuate dupa mai multe criterii. Dupa inaltimea bazei. norii sunt grupati in patru familii. corespunzatoare etajelor de altitudine in care isi au baza. altitudinea etajelor urcand de la poli spre ecuator, odata cu cresterca grosimii troposferei Cele patru familii sunt: -familia norilor superiori. cu baza la peste 6 km altitudine; - familia norilor mijlocii. cu baza la 2-6 km altitudine; - familia norilor inferiori, cu baza sub 2 km altitudine ; - familia norilor cu mare dezvoltare verticala, care se extind pe eel putiii cioua etaje de altitudine. Dupd. forma, norii pot fi: - de tip Cumulus, constituiti din mase izoiate, cu dezvoltare verticala, care inainte de disparate se latesc. Din ei cad precipitatii insemnate cantitativ si cu intensitate mare; - de tip Stratus (St), constituiti din straturi, valuri uniforme, groasc. compacte. extinse mult pe orizontala: - de tip Stratocumulus (Sc), ca nori de tanzitie intre tipurile metirionate, constituiti din aglomerate stratiforme. groase, cu aspect valurat. Genetic: - norii produsi de racirea lenta, sau prin ascensiune produsa. de alunecare si produc precipitatii slabe sau moderate, de lunga durata si extinse pe mari arii: - nori produsi de convectia tennica sau dinamidi, care sunt nori cumuliformi, conipacti, cu mare dezvoltare verticala, precipitatii Insemnate, de scurta durata, extinse pe arii restranse. cu intensitate mare, si fluctuant;!, averse, numeroase pauze. Dupa starea de agregare a particulclor componente: - nori compusi din particute de apa:
105

- nori avnnd compozitie mixtlt; - nori compusi din particuie de gheata. Norii sunt nota|i cu cifre reprezentand prescurtarea denumirii. pot ft notati prin simboluri, iar denumirea lor este mime .ptopriu, iocepand cu litere majuscule, Principiile de baza ale clasificftrii norilor sunt inaltimea bazei si forma. Norii sunt identiftcati cu atlase de nori, efectuate in conformitate cu clasificarea internationala a norilor. Astfel, cele patru familii determinate in functie de etajele de altitudine, ilii contin un numar de zece genuri, determinate dupa fonna norilor (fig. 33}.. -familia norilor superiori, (A), cuprinde genurile Cirrus (C.i), Cirrocumulus(Cc). si Cirrostratus - familia norilor mijlocii (B) contine genurile altocumulus (Ac) si Altostratus (As) - familia norilor inferiori contine genurile Stratocumulus (Sc), Stratus (St) si Nimbostratus (Ns) - faniilia norilor cu mare dozvoliare verlicala contine uenurile Cumulus (Cu) si Cumulonimbus (Cn) In Atlasul international de nori. clasificarea confine familiile norilor cu baza la inaltirne (H-high); familia norilor cu baza la inaltimea medie (M-midlle) si familia norilor cu baza la joasa inaitime (L-low). norii cu mare dezvoltare verticals fiind inclusi in familiile cu care sunt asemanafori prin inaltimea bazei, de regula L. Sfructura, forma si densitatea particuleior de apa componente ale norului genereazS sped a norulu, denumita tot in htina, sub forma de adjectiv, deci scris cu litera mica si prescurtat prin trei. litere. Se adauga varietatea, data de procese genetice; parti culari tat i suplimentare .?/ nori anexa; nori origine desemnand norii de critic din care provin norii prezenti la momentul respectiv pe boJta cereasca. denumirea avand rerminatia genius si genul in care sunt semne ca se vor transforma norii observati, denumire avand terminatia mutatus. Nebulozitatea Totalitatea norilor observafi pe bolta cereasca, respect iv gradul de acoperire al cerului cu nori. se numeste nebulozitate. Nebulozitatea se
106

apreciaza in zecimi de cer acoperit, din totalul boltii cerestir Dupa procentul de cer acoperit cu nori, cerul este considerat senin. atunci cand nebuloziiatea are valori de la 0-2; noros pentru 3-7 si aeoperif, la valori ale nebulozitatii cup rinse intre 8 si 10. in meteorologia sinopticS se utilizeazS optimile de cer acoperit cu nori. Nebulozitatea este totals, atunci cand esie apreciata duph tofi norii. indiferent de nivelul lor de inSItime si partiala (inferioara), cand se refers la norii ce au baza in stratele inferioare ale troposferei. Mersul zilnic al nebulozitatii. Norii Stratus si Stratocurnulus apar frecvent noaptea si dimineata. Norii de convectie at ing maximul de dezvoltare la amiazS si dupa aroiaza, deasupra suprafetelor continentale. Pe continente se inregistreaza im maxim principal la amiazS si dupft amiaza si un maxim secuudar In a doua pane a noptii si dimineata. Minimele se inregistreaza, eel principal in prima parte a noptii, iar eel secundar in partea a doua a diminetii. Pe oceane, apa calda. instabilizeazS aerul racit radiativ, iar nebulozitatea maxima se inregistreaza noaptea. La munte, briza de vale transports pe timpul zilei, spre inaltimi,, aer mai umed din ariile joase. facand ca maxima sa se inregistreze la amiaza si dupa amiaza, iar pe fondul unor miscari descendente a maselor de aerf nopdle siint senine. Mersul anual a! nebulozitatiL In zonele temperate si reci, nebulozitatea cea mai ridicata se produce in sezonul rece, iar valorile scazute, in sezonul cald, in special la sfarsitul verii si inceputul toamnei. In Europa. maxima din sezonul rece se daroreaza activitatii frontale produsa in cadrul intensilicarii activita^ii ciclonice. In centrul continentelor, in zonele temperate si subpolare nebulozitatea este minima iama, datorita predominarii regimuiui anticiclonic. Deasupra oceanelor se inregislreaza valorile maxime vara si toamna. dntoriLl intensificirii convectiei tennice deasupra suprafetelor acvatice calde. Minima se inregistreazH primavara, cand nerul se menfine rece, deasupra supra fetelor acvatice care au o inenie termic.3 mare, in zona subtropicala. minimul se produce vara, in conditiile instalarii anticicIonilor subtropicaii, iar maximul se produce iarnn, in ;onditiife intensificarii acfjvil^tii ciclonice. In zonn tropicals, zona de predominare a aiizeelor, nebulozitntea cea mas ridicata se produce vara, iar
107

cea mai scszutSL iarna. In zonele niusop.ice, nebulozitatea are un regim anna! aseiruindtor cu al zo;>elor tropicale. dar mai ncceniuat. Temperaturile maxime se inregistrear^ in zonele musonice, in luna mai. \uts in care radiatia solarS este des'ui de puternicil, iar musonul de vara nu s-a instalat inca. In zonele subecuatoriale, nebuloziiatea esie crescuffi in timpul verii (anotirnpul ploios) si scaziiti. In timpul iernii (anotimpul secetos). In zona ecualoriaifi. nebuiozitatea maxima se iniegistreaza, ca si media lunarfi de* temperatura cea mai ridicata, in luniie urmiltoare datei echinoctiilor, ndica in lunile aprilie si octombrie. Cea mat . icazuta nebulozitate medie iunara in zona ecuatoriala se inregistreaza in lunile urmatoare datei sobtitiilor. lunile luiie si ianuarie. In muntii din zona temperatA. minimul se produce, pentru muntiii mijlocii si inalti. iarna. cand nivelti! norilor Stratus este In alfitudini mai scazute decat ale acestor arii montane.
1.7.5.

PRECIPITATIILE ATMOSFERICE

Forme si tipuri de precipitatii Totalitatea particuleior de apa lichida sau solids care cad din nori si ating supra fata terestra, se numesc Jrecipitatii. Dupa starea ior de agregare, precipitatiile pot fi sub forma lichida, solidA. sau mixte. Tipunle de precipitatii lichide sunt ploaia si bumita, Tipurile de precipitntii solide sum zilpada. nizanchea, ploaia inghetata, grindina si acele de gheata. Exista un sinii'ur tip de precipilatii cu stare de atzreuare1' VJlXiA, lapovi;:; Sunt considerate pp si produsele de condensare la suprafata terestra, despre care s-a mai imintit si care se numesc precipitatii orizontale. Precipitatiile lichide. Ploaia este constituita din picaturi de apa iichida cu dimensiuni Intre 0.5 mm si 5 mm. Burnita este constifuita din pidHan de apa liehidfL avand diametrele intre 0,2 mm si 0,5 mm. Burnita cade din norii Stratus. Stratucumnlus si din cetun. Viteza ei de cadere esfe cuprinsa intre 0,3-1 rrv's, aceasui viteza redusa- dand impresia ca picSfurile tine plutesc.
108

Precipitatiile solide. Zdpaihi este constitutta din aglomerate solide in fonna de fuigi. La temperaturi joase, fuigii au diamefre mici, diametre care cresc odatft cu cresterea temperaturii. Mazsrichea se poate produce ca varietate moale sau tare. Mctarichea mode este constituitfi din granule mate, sferice, conice. afanate, sfarnrmcioase, cu diametre intre I si 5 mm. Cand diametrele mszariehii moi sunt sub 1 mm, se evidentiaza alt tip de precipitatii solide, zapada grauntoasa. Aceasta cade mai a!es din nori Stratus, dar si din ceturi si este echivalentul solid al burnitei. Aglomerateie au dimensiunea si aspectul particuleJor de gris. Mazarichea tare este format;! din graunte sferice sau tieuniforme, uneori conice. partial transparente, cu miezul albicios si opac. Particulele sar in sus cand se lovesc de soluJ Inghetat sau de obiecte. Pkmia inghetata este o ploaie care strabate o inversiune termica puteraica, in apropierea sotului. Sferele de gheatU transparenta, provenite din tnghetarea picSturilor ploii. In apsropierea soluiui, au diametre de I - 3 mm. Cand ploaia devine supraracifl, dar mi se produce mghetui ei in acest strat de aer si ea cade sub formS lichida pe sol, made ingheata, se produce poleiui secundar. Grindina este constituita din sfere de gheata, mat rar fragments de gheata cu aspect neregulat. cristalizate sau amorfe, cu dinmetre cuprinse eel mai frecvent intre 5 si 10 mm, uneori pana la 50 mm si In mod exceptional, chiar mai man. "fn caziiri exceptional^, sferele de grindina pot ajunge la o greutate de 300 g. Grindina cade in sezonul cald, din norii Cumulonimbus, Insotind aversele de ploaie. Acete de gheata sunt bastonase neramificate sau solzi. Se fonneaza la temperaturi sdizute si au o cadere lenta, plutind in aer. Sclipesc in lumina soareiui. Forma si modul lor de producere sunt asemanatoare cu cele rntalnite In norii Cirrus. Regimui prccipitatiiior poate fi continuu sau in aversa. Precipitatiile continue cad frecvent din sistemele frontale, ce! mai ades din sistemele noroase ale trontultii cald. In acest caz, zona de precipitare se extinde pe suprafete fo.irte extinse, care pot atinge chiar sute de mii de km". Intensitatea acestor precipitatii este moderate, ele sunt uniforme, de
109

kmga durata. picaturile sau fuigii pe care li contin, au dimensiuni rnijlocii. Acest fel de precipitatii este majoritar in zonele temperate. Aversele constituie precipitatii de scurta durata si de mare intensitate, care cad din nori convectivi. Se declanseaza si se opresc brusc, in cadrul unei ploi, ninsori sau lapovi^e. putandu-se inregisira numeroa.se episoade de averse. Intensitatea averselor este foarte variabila. V'ara produ'c picaturi tnari si uneori caderi de grindina, iar iarna fulgi mari si desi. "hi zona calda, majoritatea precipitatii lor se prcxiuc in averse. Dupfl conditiile de formare a precipitatiiior, majoritatea sunt produse ca urmare a convectiei. Convectia poate fi tertnica sau dinamica. Convectia dinainicd este produsa in sisteme frontale sau In zone montane (orograficS). in urma convcctici termice se produc nori convectivi din care cad averse. Dinamica frontala produce sisteme noroase care se formeaza prin aiunecarea ascensional^ a aerului cald pe suprafetele frontale. In cazul frontului cald se produc predominant precipitatii continue, iar Fn cazul frontukii rece, predominS aversele. In cazul convectiei dinamice de relief (orografice), se produce ascensiunea aerului uined si a norilor pe pante, producandu-se condensarea si precipitatiile. Uneori convectia orograiica occentuenz;! convectia i frontala. Geneza precipitatiiior Formaren precipitatiiior presupune cresterea diametrelor pica'rurilor de apa sau a particulelor de gheata paiia ia dimensiuni care sa invinga rezis'enta aerului si curentii ascensional! si sub actiunea gravitatici sa catki si sd atinga supn^r-' tere^fnV picaturilor sau particulelor de gheata. devine viteza terminals . Viteza terminals es; de 5 mm. Intre 9-10 m/s, dimensiuni si viieza, care, in cazul cresterii picaturilor peste dimensiunile .............. diviza. Fuigii de zApada au viteza de cadere intre 0.3 m/s si 2,5 m/s, in functie de forma, dimensiunea i de cantitatea de apft Fn stare lichida pe care o pot contin. Proceseie de condensare constituie baza fonnarii precipitatiiior atmosferice, dar singura. condensarea mi poale asigura precipitatii
110

consistente. intnicat cresterea pic.liurilor. doar in urma proccselor de condens-'ire. dureazd foarte mult. Norii de apfl ii gheata constitiue un sistem coloidal instabil, In care sunt realizate cele mai optime conditii pentru condensare si formare a precipitatiiior, O anumit;! cantitate de vapori, care mi constituie o lensiune suficienfa pentni condensare. poate constitui o tensiune n vaporilor de apa suficie^nta pentru sublimare. Vaporii respectivi subiirneaza pe firisoarele de gheaiA,'fenssunea vaporilol de npa din acea parte a norului scade, iar en urmare, se evaporfl picAturile formate. Deci exists o tendinta de cresiere a particulelor de gheatA, pe seaina evaporSrii picHturilor de apa. UrmeazS o crestere prin coagtilare, care consfiruie faza a 11-a. CSderea gravitationaia a picsturiior sau particulelor solide se produce cu viteze diferiie, in functie de dimensiunrle si creutatea lor. in cadere, picaturile continue ss creascS, datoritS atingerii ior. favorizata de miscsri browniene, airactii electrice si misc5ri rurbulente aJe aerului. Regimul zifnic a! precipitatiiior atmosferice Mersul zilnic al precipitatiiior atmosferice depinde de mersul ziinic al nebulozitAtii si de conditiiie locale. Exista un regim zilnic continental al precipitatiiior atmosferice si un regim maritim sau de Iitoral. Regirnul continental prezintS un maxim convectiv principal de dtipa nmiazA si un maxim secundar. care se produce din norii Stratus, dimineata devreme. Regimul maritim prezinta maximul principal noaptea sau dimineata. datorita evapoiSrilor puternice de pe suprafetele acvatice calde, pe timpul serif si al noptii si rflcirii maselor de aer, spre dimineata. Minimal se produce dupS amiaza. Regimul anual al precipitatiiior atmosferice Regimul anual al precipitatiiior atmosferice se exprima mai clar decat regimul zilnic, intrucat regimul zilnic poate fi puternic perturbat de conditiiJe sinoptice. Pe langS cantitatea de precipiiatii, regimul lor anual, constifuie. alaturi de temperamra aerului, principalul criteriu de clasiflcare a climatelor. Regimui anual al precipitatiiior atmosferice depinde de factorii de circalafie ai atmosferei si de conditiiie fizico-geografice. Exists 7 tipuri principale de regim anual al precipitatiiior atmosferice.
111

1. Tipul ccuatoriai, este ploios pe tot parcursul anului, cantitatile sun I man si sunt produse in special de procese convective. Maxiinele diurne se Inregistreazil dupft amiaza. Exista slabe oscilatii anuale ale canlitatilor medii lunare de precipitatii, oscilatii determinate de osciiatile lunare ale remperaturii aemlui. Ca si in cazul temperaturii aerulut. se produce un decalaj fata de momenteie radiatiei solare maxime. Cele mai man cantitati medii lunare de precipitatii se produc in iunile ce urmeaza echinoctiilor, aprilie si octombrie, iar cele mai sctoite cantitati medii lunare, in Iunile uimatoare solstitiilor, ianuarie si iulie. 2. Tipul suhecuatoriai prezinta cantitati mai scSzuie fata de tipul ecuatorial. Scurtele si putin intensele perioade secetoase din regimul ecuatoriai se accentueaza. Cele dona perioade ploioase se apropie, perioada secetoas3 dintre ele se scurteazS si se estompeazS, generand un sezon ploios, de vnr2.. Cele doui perioade secetoase se apropie, perioada ploioasS. dintre ele se scurteazS si se esiompeaza. generand un sezon secetos. de iama. 3. T'ipul tropical se caracterizeazS printr-o scAdere si mai puternica a cantitatilor de precipitatii. Cele dona maxime apropiate, prezente in tipul subecuatorial se unesc. generand un sezon ploios, de varS, iar cele douA minime se unesc intr-un sezon secetos, de iama. Sezonul pioios de vnr/l este dominat de musonul ccuatorinl, iar sezonul secetos de iarnfl, dc cat re alizee. in cadnil tipului tropical, cand precipiiatiile medi anuale send sub 250 mm, in conditiiie unei temperafuri ridicate a aerulut, se instaleazfl subtipu! Jt-sertiv. Subtipuri desertice pot apare si in cadn.il altor tipun de regim phi\'iometnc, in cazul depflrtaru man cie (>cean, a! curentslor cxreanict reci care sea Ida tannurile dinspre care se produce circulafia atmosfencil dominanta. tie prezenta unor banere montane in lata circulatulor care aduc umezeala in respectivele re^iuni etc. 4. Tipul subtropical se produce in conditiiie predominarii regimului barometrica aniiciclonic. Dear iama se inregistreaza cantiiati moderate de precipitatii produse de o intensificare a activitAtii ciclonice generatfl de instalarea frontului polar. DatoritS inversiunilor termice din alizee, cantitatile de precipitatii sunt scizute. Pe fatadeie vestice ale continenfelor {aria Mini Mediterane, California, Chile, Africa etc Sud, sud-vestul
112

Australiei) apare sublipi.il mediteraneean, mai bine exprimat In bazinul Marii Mediterane. Se caracterizeaza prin \"en secetoase. in conditiiie predominArii anticiclonilor subtropical) si ierni ploiasc. detenninnte de dc:;e!e pasak- n!e 5. Tipul temperaf prezinta don5 subtipuri, continental si oceanic. Subtipu! tempera! continental prezinta cantitati moderate de precipitatii. care scad odata cu creSierea distantei fata de ocean Si in spatele barierelor montane. Precipitatiile au in principal naturt frontala, in sezonu! cald adaugandu-se precipiiatii convective. Ultima luna de primftvaru si prirnele iuni de vanl contureaza un sezon ploios. snuat optnn. in perioada cea mai necesart pentru vegetatie. Minimele se inregistreazA iarna. Subtipul temperat oceiinic este prezent pe oceane, pe uirniun :;i \i\ regiumie apuscne ale coniinentelor. In ccjnditiile In care pSniie vestice ale continentelor sunt ocupate de enmpii. regimul oceanic al precipitatiiior strnosterice se imprim:i pan.l In man distante de ocean. Cantitiltile sunt ridiote. pi'oducandu-se constant pe tot paicursul anului. fixtiixierea influcntci oceanice spre est este favorizata tie prcdominaroa circulatiei atmosferice vestice in zoneie temperate, ca si intensei activitati cicioniee. cu directie predominant^, vest-est. CantiuIHle cie iar.na stint putin mat tnari decat in celelalte anotimpuri, datorita intensificarii activitAtii ciclonice. Minimeie se produc vara. 6. Tiput musonic este caracteristic regiunilor periferice aie marilor continente, inai aies in zona tropicals.. Acest tip este predominant de regula pe tarmurile sud-estice in zona tropicala si estice, in zonek subtropicalS si tempemta. Se dezvolta datorita circulatiet atmosferice periodice dintre continent si ocean. Sezonul de vara, al musonului de vara. oceanic, este pioios, iar cei de iarna, al musonului de iarna dinspre continent, secetos. 7. Tipul polar prezintd douH subtipuri, continental si oceanic. Subtipul polar continental prezinta cantitati scazute, cu maxinie vara, datorate cresterii umezeiii in conditiile intensificarii evaporatiei si a frecventei mai mari a circulatiei sudice. activitatea ciclonicS fiind redusi pe tot parcursui anului.
113

Subtipul polar oceanic prezinta cantitati moderate. maximu!,prodncandu-se iarna, pe fonduJ intensificarii activiultii ciclonice. iar minimul vara. De exemplu, in Antarctica, la Mirnai, din cantitatea madte anuala de 606 mm, in iulie se produc 106 ran, iax in ianuarie doar 4 mm.
1.

7. 6. BILANTUL APEI LA SUPRAFATA PAMANTULUI

Cantitatea de apa de pe Terra riimane constants de la an la an. asa cum ramane constants si cantitatea de apa atlata pe continente sau in afmosferS. In cadml circuiriilui apei in natura, se realizeazi permanent un echilibru infre cantitatile de apa aflate In oceane, cele de pe continente si cele afiate in atmosfera planetei. Se realizeaza doua tipuri de circuite. circuital mare, intre ocean si continent si circuitul mic, produs pe continent (tig. 34). Precipitatiile, scuriierea si evaporarea sunl componentele biianruiui apei la supra fata Patnantului. intrucat cantitatea medie anuala de precipitatii de pe suprafata Pamamului este de 42 de ori mai mare decat cantitatea de apa aflata in atmosferil. rezulta ca anual trebuie si se produca 42 de cicluri complete de circulate a apei. Aceasta preaupune d durata medie de rezidenta in afmosfera a apei este de 9 zile.

I. II.

8. PROCESELE SINOPTICE SI PREVEDEREA TIMPULUI 1.8- 1- MASELE DE AER

Masele de aer Troposfera este neomogena, se poare diviza In plan orizontaf In um'tati cu insusiri diferite, unitati numite mase de aer. Acesfe unitati au extindere mare, cotnparabila cu a continenteior, uneori mai redus.1. caracterisrici omogene si stationeazS sau se deplaseaza. Pe verticals ele se pot exlinde la cafiva kilometri, uneori pe infreaga troposfera. Se deosebesc Fntre ele prin
114

insusirile lor conservative. Acestea sunt: temperatura echivalenta potential!, umezeala specific^ si transparenta. Insusirile enumerate au fost dobandite de masa de aer prin siafionare Indelungata deasupra unei anumite suprafete, continentale sau ocean ice, intr-o anumita zona climatica. Pozifia lor pe glob este diferita de la vaia la iarna. Formatiuniie barometrice man, cu caracter statjonar. in care se dezvolta si din care pornesc masele de aer, se numesc centri de actiune. Centrii de actiune cu influenfa asupra vremii in Romania sunt: anticiclonul azoric, ciclonul islandez. anticiclonul euro-siberian, cicfonul mediteraneean, anticiclonul african, ciclonul arab. Clasificarea maseior de aer Masle de aer pot fi clasificate dupa trei' criierii: - dupa criteriul termic, ele pot fj caJde sau reci; - dupa naturo suprafetei deasupra careia s-au format, ele pot 11 continentale sau maritime; - dupa insusirile fermodinamice, ele pot fi stabile si instabile. In drumul lor, dintr-o regiune aglobului in aha, prin contact prelungit cu noua suprafata activa si prin contact cu alte mase de aer, InsusiriJe maseior de aer se pot schimba. Atunci cand aceste schimbari sunt esentinle si se produc mai ales asupra insusirilor conservative, pe care le transforms tola), masle respective se vor transforms in all tip de mase de aer, Vn tip geografic de masa de aer se poate schimba in alt tip geografic de masa de aer, prin deplasarea pe latitudine. Masele de aer continental care vor stationa sau se vor deplasa o perioada indelungata deasupra spa(ii!or oceanice se vor transforma in mase de aer maritim. iar masele de aer maritim care se vor deplasa sau stations timp indelungat deasupra spatiilor continenlale, se vor transforma inini in mase aer maritim vechi, npoi in mase de aer continental. Uneori ambele feluri de schimbare se pot produce conseaitiv, de exemplu aeml tropical maritim se poate transforma in aer polar continental. in Europa. ca de aitfe! si m Romania se pot intalm trei tipuri geografice de mase de aer: arctic, poiar si tropical (fig. 35). Aerul arctic (A) se formeaza Tn anticiclonii din Oceonul Inghctnt. F:.ste rece pe toaia grosimen s;i.
115

Acrul continental arctic (cA) se formeazn Ha nord si nord-est de Europa. in manle Barents ss K;ii;; hste extrein de rece, uscat, produce nori cumulilbrmi, tara ca di-n ei sa. cadi precipitatii. Aerul maritim arctic (niA) se formc;iza la nord-v^tsde Europa. deasupra Grocnlandei. Se urnezcxie si se Inciizeste puiin la travers.irea Mtrii Norvegiei. V'ara produce vrersie rece si inchisa. cu ploi reci. iar in munti 7Apezi. Aerul polar (P) esie aerul zo/ielor temperaie. PonrtA aceasfa deunire niirucat provine majonfar din aer adus din zoneie pa I me prin mtermediul ciclonilor si mas ales de anticiclonii de invazie de pe fronturile acrtic si antarctic, dnr uneori si din iransformarea atfruluf tropical. Aerul continental polar (cP) se lormeaza uirnn in Europa risSriieaiii si in Asia, uneon in Peninsula Scandinavica. In aceste cazurr preztnta tnversiuni de temperatura. este mai rece chiar decat aeni! arcric continental, uscat si mai stabil decat aerul arctic continental. Produce vreme foarte rece, minime absolute de temperatura , precipitatiile sunt reduse sau lipsesc. Vara,aceasta mass de aer se formeaza in anticiclonii siabi din Europa si din estul Asiei. In stratele inferioare este cald si uscat ca si aeru! continental tropical. Aerul maritim polar (mP) se formeaza iarna in Canada ca aer continental polar, traversenza Atlanticti! de Nord. unde se incalzeste si se umezesie, transfbrmandu-se in aer maritim polar. Produce incalzire. vreme inchisa si precipitatii bogate. V'ara, aerul maritim polar se formeaza deasupra Atiantieului de nord. Patrunderea sa deasupra Europei produce n'icirea vremii, cer acoperi: si precipitatii bogate. ' Fnn patriiaderea aeruku man tun polar, adar.c in mtenorul continentului eurupean. in timp. acesi aer i:>l pierde partial umezeala. devenind ticrl inttruiw pohir wchi (wPv). Acest tip de masa. de aer este predominant In ccnirul huropei si in Romania. Aerul tropical (T) care ajunge In Europa. se formeaza in zona anticiclonilor subtropicaii. pe Oceanul Atlantic, in nordul Africii si in Asia de SV. Are temperaturi ridicate si stabilitate mare.
116

Aerul maritim tropical (mT) se formeaza in anticiclonul Azorelor. Ajunge in Europa peste Marea Mediterana. prin dorsaie caide sau in sectoarele caide ale unor cicioni mobili. Are umezeala ridicata, d;ir nu produce decii ceata groasa, nori Stratus si burnite. Esie opalecent deoarece confine praf fin adus de alizee din Sahara, in aria sa de formare si In dorsala sa. Aerul continental iropoical (cT) se formeaza in Africa de nord si Arabia, iar vara si in Iran, Levant, Anatolia, chiar si in Peninsula Balcanidi, sudul Ucrainei si al Rusiei eviropene. Apare in Europa mai frecveni \ara. iarna producandu-se doar invazii de scurt5 durata. Are ternperatura ridicatS pe grosimi mari, produc niaximele anuale de temperatura. Este uscat, opalescent, dar nu at at cat aerul tropical maritim, la care prafiii e^ie arnestecat cu cents. Este instabil, produce convectii si ploi mai ales sub formS de aversS. Aerul ecuatiristl nu ajunge niciodata in Europa. Aerul ecuatoria] are temperafura echivalentS-potentiala cea mai ridicatS si umezeaia specifics cea mai ridicata dintre toate masele de aer. Noptile sunt caide datorita caldurii eliberate la condensarea vaporilor, producandu-se ceata si roua. Radiatia terestra este impiedicata de cantitatea mare de apfl din atmosfera. Aerul ecuatoria] circula prin pendularea alizeelor, de la o emisfera la aha, prin iritermediul musonilor ecuatoriali. Fiecare masa. de aer geografica esie specifics unei zone climatice principale. Zonele climatice secundare (subpolare. subtropicale si subecuatoriale) nu camoneaza mase de aer specirlce. fn ele se succed. intrun semestru masa de aer din zona situata spre latitudini mai mari. tar in celalalt semetru, masa de aer specific,! zonei climatice de la latitudini mai mici. De exemplu zona subtropical^ este ocupatS iama de aerul polar, iar vara de eel tropical, in anotimpurile de tranzitie avand loc deplasarea fronrurilor principale si schimbarea maselor de aer. Nu este strict necesara o invazie a maselor respective de aer, ci masa locals, prin stationare indelungat<l,sub influenza incftlzirii sau racirii suprafetei terestre, se poate transforma in a)ta masa de aer. I. 8. 2. FRONTURILE ATMOSFERICE
117

Probleme generale Fenomenele din aceeasi masa de aer sunt reduse ca inlensitate si put in frecvente, fenomene inrense producandu-se doar la confactul a douil mase de aer diferite. Zona de tranzitie dintre douil mase de aer se reaJizeaza de-a lungui suprafetclor frontale (numife fronturi atmosferice). Fenomenele ce au loc in cadrul ironfurilor se numesc fenomene frontale. Strain! dc tranzitie este gros de cateva stite de metri, el liind redus conventional la o supra fata. Inclinarea acestei suprafete fata de suprafata teresfra este de sub I", dar uneori ajunge la 2-3. Intersectia suprafetei frontale cu suprafnci teresira, genereaza o linie numita linia fronmkii. Procesul de formare a fronturilor atmosferice se numeste frontogeneza, iar eel de desrramare. distnig a fronturilor se numeste frontoliza. Penfru frontogenezi sunt necesari curenti contrari, iar pentrti froii!o!i>vl curentt diveruenti. ere Fronturile atmosferice principaJe Masele de aer sunt desparfite intre elc de fronturile atmosferice principale. Fronturile principale penduleaza spre nord si sud odata cu schimbarea anotimpurilor. Pe linia celor mai ridicate temperaturi, vara intre ecuator si Tropicul Racului Si iarna intre ecuator Si fropicui Capricornului se aria frontal tropical care pcndtileazS intre cele do'iA fropice. Vara desparte aerul ecuatorial impins mult la nord de imisonii ecuatoriali, de aeml tropical, alizeele tropicale ale emisferei sudicc-depasind spre nord ecuatoml, transformandu-se in rnusoni ecuaioriali, iar aenil tropical al emisferei swdice nemaifiind delimitat prin front principal de aerul ecuaforial. Iarna. frontul tropical desparte aerul ecuatorial impins mult la sud de musonii ecuatoriali, de aerui tropical,alizeele tropicale ale Emisferei Nordice depasind spre Sud Ecuatorul, transformandu-se in musoni ecuatoriali, iar aerul tropical al Emisferei Sudice nemaifiind delimitat prin front principal de aerul ecuatorial
118

Intre aerul tropical si eel polar se aiM froatut po!,ir ce prezinta curburi spre tropice, numite fronturile aiizeelor. intre aenil polar si ce! arctic sau antarctic se afla. fronml arctic, respectiv frontul antarctic. Cu exceptia frontului tropical, celelalte fronturi au man' sectoare despirtite de man' arii in care fromnf lipseste. Aceste sectoare capata denumirea man's regiuni in care sunt sifunte. de exemplu front;;! poiar atlantic. Irontul poiar asintic etc. Fronturile principale sunt intr-o continue pcndulare, dar ele pot fi reprezentate pe hnrti climatologice, ca pozitie medie intr-o anumita lima, purtand denumirea de fronturi ciini.itologice, intmcat pozisia lor de-a lungui anului are o important;! majora in nenerarea tipurilor de climat flit;, 36). Fronturiie secundare Fronturile secundare se formeaza in aceeasi masa geografica de aerr, in care se prodnc eel mai ades mari contraste termice Intre aerul maritins sau polar, sou intre seetoaie cnlde si reci din interiorul ciclonilor. Ele apar cel mai frecvent in aerul polar. Intr-un front se intalnesc de regula aerul rece cu cel cald, in cazul fronturilor ocluse intalnindu-se cel putin 3 categorii de aer. Frontul atmosferic secundar capata numele aerului care s e afla in inaintare. Din acest punct de vedere se deosebesc fronturi calde si fronturi reci, iar in cazul amestecului celor 2 tipuri de fronturi, fronturile ocluse. Dupa directia de deplasare pe verticala a aerului cald, se deosebesc anafronturi, cand aerul cald urca pe suprafata frontala, si catafronturi, cand aerul cald coboara pe suprafata frontala. Fronturile atmosferice secundara se deplaseaza perpendicular sau oblic pe izobare. Fronturile atmosfence pcrpendicuiare pe izobare se deplaseaaJ mai repede decat-fronfurile atmosferice care sunt obiice pe izobare. Cu cat izobarele sunt mni dese, cu atat deplasarea fronfurilor atmosferice de-a Jungui lor. este mni rapidfl. Pc talvegurile depresj'onare se pot instate fronrttri cvasistaiionare, care penduleazS timp Indeiugar fata de o pozitie flxS. ,119

Frontul cald se caracterizeazfi prin viteze reduse si extindere mare pe Mime a arid de desfesurarea fenomenelor frontale. PredominS sistemeie noroase stratiforme si precipifatiile annosferice linistite si de durata (circa 12-16 ore). Presiunea scade in fata frontului, vanrul bate spre stanga, iar dupS trecerea fronfului. din spate, putin devial spre dreapta. In aerul rece, o part? din precipitatii se pot evapora. generand ceafii. Temperatura creste iisor, scSzand apoi in zona in care se produc precipitap'ile, apoi rS-mane mult ridicata. Fenomeneie frontale se desfii'soara pe o iatime de circa 800 km, din care aria de precipitatii are latimea de circa 300 km. O schema" generalfl a frontului cald, m sectiune verticals, si In plan orizontnJ, esfe prezentata in fig. 3S. FVontuI rece prezinlfl 'in sectorul inferior o supmfata frontnlA mai abnipM. daioriui fortei man de frecare care se exercita In cazul vitezelor mari en care se deplase:i2il acesi front. V'iteza mare de deplasare si de desfttsurare a intregtilui cortegiu de fenomene, panta mai abruptS a supraietei fromale. condensarea frapid;i ;i vaporilor de ap.l. duce In procese frontale foarte intense, dar desfisurofe pe o /on3 inutist.i. rcchv.-A cnnipar,-;". ci Dupft vitezn de deplasare se disting fronturi reci cu deplasare lentAsi froniuri reci cu deplasare rapi\tl. Fronturile reci cu deplasare lenta (de ordinul I)sunt anafronturi Fronturile reci du deplasare rapidai (dc ordinal //. secundare) sun! anafronturi in partea inferioara a saprafetei fronlnle si cntafronturi In partea superioaril.' Frontul reve dc. ordinul I (fig. 3S) are latimea arieide manifestare n proceselor frontale de circa 1 )no km. din care aria dc pieapinnn arc o kUime de circa 100-150 km. mat iar "ana la 250-300 km. Yanfu! bjie ;r; fata tron'ului dm directia dreapia-spate. La sistemul de nori. acesi fiont searnana cu froriiu! cald. O pane dm aerii! cald este ndicat bn.'sc in sun, generand non Cumulonimbus, altl pane alunec;1 pe supraiaia 'roii'ai.i. generand snccesiv. non .Stratus. Ntmbostratus. Aliostratus si Cirrostratus. Se declanseazn precipnntji puternice cu 100 km, in fata liniei frontului din nori Cumulonimbus si apoi Nimbostratus. urmate de racire. Dup<1 trecerea liiiiei troniuiui ploua linistit dm nori Altostratus. presiunea creste,
120

vanfu! bate din stanga-spate. Pe cer npar norii Cirrostratus. apoi cem! devine senin. Frontul rece de ordinul II (secundar) (fig. 39} are latimea do destksurare a tonomeneior fronlale de circa 900 km. din care aria de precipitatii ocupa doufl beiizi inguste. prima de 10-20 km iar a doua de 5-15 km. in partea supenoara, aerui cak: cu viteze man, coboara pe- suprafata froniala pana la altitudinea de 2-3 km, Hind o arie de catafront, lipsita de nori. Sistemul de nori va fi presnt pe o bands foaile ingusta, vantul caid de aliifudine va contura in fata noriior Cumulonimbus, streasina ce indica directia de deplasare a frontului. Fenomenele produse stint violenfe: averse, pioi torentiale, grindina, oraje. Fata de frontul rece de ordinul I, frontul rece de ordinul If se deosebeste prin circuJatia aerului cald la palierul superior, sistemul de nori, regimui si extinderea precipitatiilor, viteza mare de deplasare, restul fenomenelor frontale semanand. Froatul oclus poarta acest nume deoarece o inasa de aer mni cald este ridicata la fnaltime si izolata (mchisa) la acelnivel. Fronturile reci au viteza de deplasare mai mare decat fronturile calde, care de muite ori sunt ajunse din urma de fronturile reci. Aerul rece de desubtul frontului cald poate fi mai putin rece ca aerui din spateie frontuiui rece sau mai rece decat acesta. In functie de aceasta situatie, se vor pozitiona pe altirudine cele douil mase de aer rece care s-au int/Unif. fntre cele doua mase de aer de la sol, ima rece si cealalta mai putin rece se va forma un front in stratele inferioare ale atmosferei. Dacs masa care a venit din urma este mai putin rece decat cea din fata, frontul va fi oclus caid, iar daca masa de aer care a venit din urma este mai rece decat cea din fata, frontul din stratele inferioare ale atmosferei va fi oclus rece. La inaltime se va forma un front rece, intre masa de aer rece care a venit din urma si aerul cald ridicat deasupra celor doua mase de aer rece. Pozitia acestui front va fi in fata frontului de la sol in cazul frontului oclus cald si in unna sa in cazul fronUilui oclus rece (fig. 40). La fntalnirea fronfuriior, sistemele noroase ale celor doua fronturi se amesteca, ca si tipurile de precipitatii speci flee fiecarui front. Dupa ce cele douS. mase de aer Tece au luat contact la sol sub forma unui front oclus cald sau rece,
121

intreaga masa de aer cald este ridicata la inalfime, iar suprafata sa de contact cu aerui rece in vechiul front, impreunS. cu cea reaiizata cu masa de aer rece ce a venit din urma, se constituie intr-o suprafata de inversiune. Energiile frontului oclus sunt reduse, strucfura sa complicate, vreinea inchisa sau instabila avand durata mare.

1. 8. 3. CICLONII SI ANTICICLONII CicLonii Geneza si evolutie La latitudinii mijiocii si superioare, deplasarea maselor de aer se face prin formatiuni barice mobile, cicloni si anticicloni, care se deosebesc din unie puncte de vedere de ciclonii si anticiclonii stabili, din cenlrele de actiune. Ciclonii mobili apar de regula in familii si se deplaseaza de la vest fa est. Intre indivtzii unei familii sunt de regula anticicloni, iar familiile de cicloni sunt despartite Intre ele prinlr-un nnticiclon mai puternic, anticiclonul de invazie. Indivizii unei familii de cicloni ca si anticiclonii interealati nu urnieaza trasee identice. In Europa Occidentals se deplaseaza in medie pe an, circa 60-70 de serii (familii) de cicloni. Viteza media a unui ciclon este de 20-30 km/ora, rar ajungand la 80-100 km/ora. Directia gen era la de deplasare este vest-est. Existenta unui ciclon este, in medie, de 1-2 zile, rar ajungand pana la o saptamnna. Studiul actjvitatii ciclonice este esential pentru meteoroiogia sinopiiol intrucat diversitatea startlor de vreme in zonele tcn*!V:'rn'e cm'c cortfentJl toctna1 dc p.cttvttntc?. c'dotiicil C. iciorm ;:{>.;; cc rc^tiiJ, evoiucaza :>i dispar dc-a kingul Jroniuriior pnncipaJt;. in leg^tura cu aparilia si evoiutia ciclonilor si anticiclonilor s-au formulat mai multe ipoteze. Prima teorie complexa asupra gertezei si evolutiei
122

ciclonilor si anticiclonilor a fost elaborata de catre norvegienii Bjevknes si Solberg la inceputul secoluKii XX, ipoteza ce a fost urmati de un sistem teoretic mai complex, elabora! de catre rusii Pogosian si Taborovski. Teoria undeiorfrontale elaborata de catre Bjerknes si Solberg, stabileste faptul ca ciclonii mobili se formea:^. pe fronturiie atmosferice principale, poiare, actic si antarctic, dupa mecanisme asemanaloare. Cele 8 faze de genezfl. evolutie si disparitie ale unui ciclon. sunt prezentate, pe baza ncestei teorii, in fig. 41. De o parte si aha a irontunlor chmatologice mentionnte, aerui rece se aflJl in masa de aer dmspre poli, iar eel cald. In masa de aer dinspre ecuator. Curenfii cireulatiei generate a atmosferei sunt orientati in sensuri eontrare in ccle dous mase de aer (fig. 41, A). Pe suprafata frontaia se formeaza permanent ondulatii generate de intensitafea diferita acelor dot curenti si de turbulenta. Osctlatiile sunt uneori reversibile, frontul principal revenind la pozitia initiala. Undele cu lungitne mai mare de 1000 km, sunt bine evidentiate, nu vor mat reveni la pozitia initials Tn front, se vor dezvolta si evolua independent, formand ciclonii mobiJi. In cazul prezentat in fig. 41, B, curentui de aer rece dinspre est capata o deviatie spre sud, conturnd un front rece, iar curcntitl cald, dinspre vest, capata o deviate spre nord, conturand un front cald. fn faza C, din aceste deviatii se forrneaza rarnificatii care capata un traseu circular, edtficand un ciclon tanar, cu fronturiie caid si rece individuaiizate, mcepand condensarile, formandu-se sstemele de nori si incepand precipitatiile. In faza D. de maruritate. frontul rece se apropie de eel caid, linia frontului avand aspectul unei pungi. In faza E, secluzia semnificA ajungerea frontului caid de catre frontui rece, cu viteza mai mare. Se contureaza un front oclus, iar aerul caid este izolat in ,;punga'" din central ciclonului. Urmeaza ocluzia ciclonulut (tig. 41, F). Masa de aer cald din central ciclonului a fost oclusa prin ridicare in altitudine. Hxista un singur front, oclus. Curentui circular de aer cald se mai exprima doar in altitudine, la sol curentui circular fund produs de aerul rece. In faza urniatoare (G), precipitatiile inceteaza, in regiune este prezenta o inversiune rermica extinsa pe man suprafete, intre masa de aer rece de la sol si cea calda din altitudine, cerul este acoperit cu nori stratiformi, minima barometrica.
123

scade, la sol se mentine curentui circular In masa de aer rece. in ultima faza (H), ciclonul dispare. Minima barometrica dispare, miscarile circulare se diminueaza si dispar, inversiunea termica se distruge, cenjl se insennieaza. Uneori se unesc mai multi indivizi ciclonici, in diferite stadii de evolutie, formand un ciclon central, extins, care se deplaseaza cu viteza mai redusa, O fainilie de cicloni contine 2-6 cicloni inobili, eel mai frecvent, 4. Ciclonii unei familii sunt separati intre ei, in faza initial.1, de dorsaie anficiclonice, din care se desprind cicloni mobili, care evolueaza o vreme impreuna cu familia de cicloni, apoi pot cdpata alte traiectorii, dupa care si ciclonii familiei pot capata trasee diferite, ciclonii cu intensitate mai redusa disparand mai repede. In cazul frontului polar, in spatele unui ciclon, aerul rece patrunde spre sud sub forma de dorsaia, apoi de anticiclon mobil, panfl cand aerul sau se va incalzi, iar anticiclcnul mobil va ajunge sa contina aer tropical. In zona de desprindere a anticiclonului mobil. frontul principal se va intreupe temporar (tig. 42). Anticiclonii prin infermediul carora aeruJ polar patrunde in zone temperate se numeste a/iticiilon <!c invazie. Anticiclonii de invazie se deplaseaza spre sud-est, ajung la altirudini subtropicale. se stabilizeaza si se transform^ in amiciclmti suhrropicali- Translbrmarea coinpleta a aerului polar in aer tropical are ioe In anticiclonii subtropical!. Schimburile intre aerul polar si eel tropical au Ioc internment, anticiclonii de invazie incheind de regulS o familie de cicloni. Ciclonii au un sector anterior cald si unul posterior rece, iar anticiclonii au sectorul anterior rece si secfonil posterior caid. In ciclonii format! pe frontul polar, aerul tropical pstrunde dinspre sud-vest in partea anierioaril a ciclonilor, este ridicat in sus la ocluzie, se nlceste si devine aer polar. Pe fronturile arctic si antarctic se imampla la fel, producandu-se schimburi intre aerul arctic, respectiv antarctic si aerui polar. In cazul fronrului arctic, anticiclonii de invazie vor ajunge si deveni stabili in marii anticicloni de origine barica din centrul marilor continente
124

nordice, America de Nord si Asia, intensificand anticiclonii Canadian si euro-siberian. Prin cicloni si anticicloni se reaiizeaza un schimb foarte activ, intennitent. Intre masele de aer de la altirudini mijlocii si mari. Vremea in ctclonul tanar Fronturile cicionului se rotesc injuml unui ax centra!, ochiui ciclonului. Fa{a de acest cental, aspectul vremii este diferit, la nordde el, unde se produc doar fenomene secundare si la sud, unde teritoriul va fi traversat de cele doufl fronton. Anali2a succesiunii fenomenelor intr-un ciclon tanar, se va face dupS o schema in plan orizontal si doua scefiuni verticaie, una la nord de central ciclonului, cealalta la sud (fig. 43). Pentru sectiunea a-a, efectautS la nord de centra cicionului, suprafetele frontale nu se intersecteaza cu suprafata terestra, ci se situeaza in altifudine. fntr-o faza initials, vantul cu viteze moderate, bate de la sud si sud-est. iar cenil se acopera de nori specifici fronrului cald. apoi nori Nimbostratus. AeruJ cald este ridicat la ahitudine. unde vantul cald bate dinspre sud-vest. Presiunea scade usor. vSe instaleazS inversiune tennial. Urmeaza precipitatii linistite, de durata, iar vantul bate dinspre est. Se raceste putin, iar presiunea creste usor. Apnr nori Altostrafus, se opresc precipitatiile apoi se insenineaza. In masa de aer rece si umed care acopera o suprafata terestra umeda si inca calda, se produc instabilizari si scurte averse de prectpitafii. Vant rece bale dinspre nord. Se insenineaza, air vremea devine mai rece. Pentru sectiunea b-b, de la sud de centrul ciclonului. evolutia debuteaza cu vant dinspre sud-vest, cu temperaturi moderate. Apoi se instaleaza stratul de nori. incepand cu Cirrus, apoi Cirrostratus, Altostratus si Nimbostratus. UrmeazJl precipitatii linistite, 10-12 ore, urinate cateva ore de burnitil. Temperatura creste constant, iar presiunea scade constant. In timpul producerii bumitei. linia frontului cald fraverseazS regiunea. presiunea scade, se Tncaizeste, se insenineaza. Unmeaza vreine fmmoasa si calda. In sezonul rece, dupS treceren frontului cald se pot produce ceturi advective, nori stratiform! si bumite. Vant cald bate dinspre sud-ve:;t. Aparitia frontului rece estcprevestita cu 4-6 ore inainte. In ordine, de nori Cirrus, Cirrostratus si Altocumuli!:; Urmeaza norii Cumulonimbus cu precipitatii
125

in averse, grindina, oraje, vantu.l se intensiflca. Aceste lenometK-. ca si precipiiatiile, vor avea durata scurta, producandu-se atat inainte de trecerea liniei frontului rece, cat si dupa trecerea ei, Precipitatiile in masa de aer rece produc evaporari si ceata la irJiJtime Imediat dupa traversarea regiunii de c.itre linia frontului rece, presiunea creste. temperatura scade, \antul isi scbimba directia, va bate dinspre nord-vest Si va li vant rece. Apar nori Altocumulus, pentru scurl imp. apoi se Insenineaza. In aerul iccc si umed. dcasupra suprafetei terestre umede si care se mai pastreaza inca calda. se produc instabiiiziri. iar pe timpu! zilei apar nori Cumulus sau Cumulonimbus izointi, din care cad a\erse. Noptile sunt senine. Traiectoriiie ciclonilor mobili in Kuropa S-a observat ca cicionii mobili au niste druinuri preferen|iale. care tin seama de relieful major a! Huropei, de repartitia uscatului si a mSrii. dar mai ales <ie confiirurrsti.i ca-r^'i'-!' h.-iric O i^rnr;*'!:-'^ s-'nhii'";. ^t-' cu inaitimi pana in 2500 m. Traiectoriiie ciclonilor mobili in Europa au in general direcjia vest-est. datorita circulatiei generate specifice zonelor temperate, vanturile de vestr si preziniA uneori abateri spre nord-est, mai rar spre sud-est. Abaferile ajung la maxim 70 fata de directia vest-est. Traiectoriiie retrograde sunt aceiea care se abat de la directia generala cu mai mult de 90. Fie sunt destul de rare. Traiectoriiie retrograde care se aba! de la (raiectoria clasici, in sensul invers acelor de cea, sunt in.sa destul de frecvente in teritoriul de la nord si est de : Marea NeagrS si au un roi important In producerea precipikitiilor in estul Romaniei. Schema traiecioriilor ciclonilor mobili in liuropa a fost alcatuita prima data de cat re Van EJebber (fig. 44). Traiectoria 1 este cea mai frecventa in toate anotimpurile, totalizand ?,]"/ dm cicionii de iarna si 3V"n Jm cei de vara Si are trei ramificatii Ia, Ib si Ic. Traiectoria !! este mai frees enta iarna. 'f raiectoria 111 este mai frecvema iania si are doua ramiflcatii. ill,si iiih i raiectoria !V ociipa a doua freo enta dupa traiectoria i. Este mai Irecvenia vara si toarnna. Fe vananta IV ., circuul ! 2 % din cicionii ce se dcplaseaz.'l poste i:uropa, iar pe varianta IV,,, 22%.
126

r raiectoria V, care infaienteaza si teritoriui Romaniei. este a ireia ca frecventa, are eeie mai muiie ramilkatii (trei. ca si traiectoria I) si eel mai mare grad ue complexitate. pre^entami doiu'i devintii, intai .spse rudest, apoi spre nord-es!, traver.sand si ianturi montane. Traiectoria V:i t-ste mai mult de iarna, pe care .se depia:,ea.'a l-V-u din cicionii ce se deplaseaza iarna pcsie Luropa. Traiectoria \;;, este o traiectone mai !rec\enia vara. Deplasarea cicionilor pe aceasUl iraieeloricdii! nordui Man') Adriatic^, peste depresiunea Panonica. Muniii iie-;ehizi, spre lacui Ladoga, inHucnteaza cie inuite ori vremea in vesftil Romaniei, producancd in-d precipitatii slabe. Traiectoria Vc pomeste din nordul MSrii Adriatice, spre nordul Mini N'egre. rraversand suciui Romanic?, unde produce precipitatii bogate. Traiectoria \\. este o tniiectorie de primavari. cfind pe ea circula 18% din ciclonii mediteraneeni ce se deplaseazS pesfe Europa, primavara. Mai rar, aceastii traiecton'e este circulars si vara. Depinsarea pe fratectorii preferentiale a cicioniior atfantici mobili pesre Europa, poate, atimci cand pe respectivele traiectorii se Inregisireaza o frecventa ridicata a pasajelor, si creeze tipuri caractenstice de regim pluviomelric In regiunile sirabatute de aceste traiectorii, Ciclonii tropicaii O form.1 particulanl a cicioniior se manifesto in zonn intertropicaia.. Cicionii tropicaii apar pe front;.;! tropical. In zona de convergent^! a alizeeior dm ceie doua eniisfere. uneori si in zona. aiizeelor, independent de frontunie atrnosferice. Aceste pertiirbatii barice cu deplasarea est-vcst, se transt'oniia in 10% din c;izun. In ciclom tropicaii. Ciciorui tropscaii sunt violenti, dar sunt mult redusii ca suprafata fata de ciclonii temperati. a\ and arii depresionare cu diametre sub 1000 kin. Presiunea atmosiericil este ioarte scazuta in centrul ciclonuJui {960-970 mb), iar vanlui are viteze de 100-180 km/ora, uneori depasind 250 knv'ora. Regiunile Inconjurafoare sunt calme. doar pe oceane si mari se transmit din aria ciclonului, \aluri niari. Aria central;!, ,.ochiui ciclonuhii , cu diameirui de 10-20 km, prezinta cer senin, temperaturi ridicate si calm atmosferic, datoritii descendentelor ce prodvic coinprimare, Incalzire si evaporari. Sistemul de nori. incepand cti Cumulonimbus ce inconjoarS ochsul
127

Violenta cicioniior tropicaii esie data de uriasa energie inmag;izina:a si pusa in miscare. Aceasta energie este general;! de marea instabiiitate a a.erului foarte cald si foarte timed Freccarea redusd si oiimentarea continual cu vapori de ap.1 care eontin caldura lafentS de evaporare ce va fi eliberata la condensarile generate de convectia termica de amploare, face ca deasupra mS.rilor si oceanelor calde. cicionii tropicaii si fie persistent! si intensi. Cele mai man dezastre sunt provocate pe tarmuri. Odatil cu iaaintarea pe continent, frecarea mare cu , supra far. a terestril reduce energia acestor ciclom. care se sting des'ul de repede in lipsa unui aport de vapori. In emislera nordica, cicionii tropicaii au inituii directia es!-\est. apoi se deplasernza spre nord, ocolind aniiciclonii subtropical, in zona subtropicala cotind spre nord-est, directie pe care o pastreaza si rarii cicloni tropicaii care piltrund in zona tempera'ft. in emisfera sudica. directia initiala este tot est-\est in Oceanul Indian. sud In Oceanu.1 Pacific, iar in Oceanul Atlantic, nici o perturbatie barica nu ajunge la stadiul de ciclon tropical. Directia cicloniior tropicali din emisfera sudica devine apoi sud, esfe traversal braul anticiclonic subtropical prin sectoarele sale de presiune mai scazutii, apoi acesii cicloni se deplaseazii spre sud-est, pana la ocludere. Maximul activitatii cicloniior tropicali se produce deasupra suprafetelor oceanice. in anotimpui de vara si in prima pnrte atoamnei fiecarei emisfere, cand suprafata oceanelor este puternic Incalzita. in medie pe glob. anual 60-70 de cicloni tropicali an efecte distrugatoare. Pe glob exista 7 regiuni in care actioneazii ciclonii tropicali (fig. 46). in emisfera nordica: 1. V'estul Oceamilui Pacific, cu o medic amtnia de 28 de cicloni. Jumatate dintre ei ajung la stadiul de tiiifun. viteza vartfului depasind 150 knior-i 2. Vestu! Oceanului Atlantic, cu o medie anuala de 6-10 cicioni tropicali. Se numesc hurricane: si se indreapta. in rnajoritatea cazurilor dinspre Insulele C'apului Verde spre Marea Caraibiior. 3. EstuI Oceanului Pacific, cu o medie nntiala de 6 cicloni, numiti. ca si cei fonnati in Oceanul A flan! ic. hurricane.
128

4. Goifui Bengal, din Oceanul Indian, cu o medie anuala de 6 cicloni tropicali. 5. Marea Arabiei, cu o medie anual;'! de 2 cicioni iropicaii. In emtst'ern sudtca, activitafea cicloniior tropicali e.s'e mai redusa; 6. In sud-estul Oceanului Pacific, in retfiunea Polineziei si a Australia sc produc. In medie, 6 cicioni tropicali pe an. /. In sudu! Oceanului Indian se produc. in medie, 2 cicloni tropicnli pe an. Anticiclonii Anticiclonii mobili apar in comun cu ciclomi mobili, pe fronfurile atmosferice principals avand extinderea si vitezade deplasare asemsnStoare. Spre finalui evoiutiei lor. anficicionii mobili se deplaseazfl mai ient decat cicioni mobili si persista mai mult. Gradientii barici orizontali din anticiclonii mobili sunt mai mici decat cei din ciclonii mobili- La periferia anticiclonilor mobili sunt generate slabe vanturi divergente. Curentii convergent din stratele superioare, care capatS m aria centrals a acestor anticicloni, o miscare descendenta. creeaza comprrrnari si incSlzirea aerului In stratele de mijloc, fata de care, aerul de !a suprafata terestrS. mai rece. se alia in inversiune tennici persistenta. Fronturile atmosferice care patrund in anticicloni de orice tip, se distrug. In regim anticiclonic, aerul in descendenta si icSlzire produce evaporatii, destramand sistemele noroase. Timpul este senin. Amplitudinile diurne de temperaturS si umezeala relativS sunt mari. Vremea senina din sectoarele centrale si sudice ale anticiclonilor mobili are durata scurta. Dupfi origine si roIuJ jucat in geneza si dinamica maseJor de aer, Hromov grupeaza anticiclonii (stationari sau mobili), in 5 categorii: 1. Anticiclonii sau dorsale anticichmice care separa ciclonii unei familii^ care se deplaseazS de pe fronturile principale. Sum put in extinsi, reci si se deplaseazS. rapid; 2. Anticiclonii care incheie ofam'dic de cicioni numiti anticicloni de irtvaie, provin de pe fronturile arctic, antarctic si de pe fronturile polate ale celor douS emisfere. Sunt anticicloni intensi, se deplaseazfc rapid si produc rilciri semnfficadve.
129

3. AnticicUmii atabilizati hi zona temperatd provin din anticiclonii de invazie care se stabilizeaza* si se extind foarte mult pe timpul iemii. Anticiclonuf euro-siberian si anticiclonul Canadian provin din acumularea aerului rece al unor anticicloni de invazie succesivi, de pe frontul arctic, anticiclonii stabiliza|i extinzandu-se si intensifieandu-se si in urma puternicelor nlciri radiative. La margine, au grosimi reduse, iar pe deasupra lor se pot deplasa.cicloni mobili. Astfel la periferia anticiclonului euro-siberian. in Romania, grosimea acesniia nu depaseste 600 m, nereusind de cele mai multe ori sa traverseze Carpatii, iar pe deasupra sa deplasandu-se deseori cicioni calzi si umezi din Mediterana. Intre ceie douS tipuri de formatiuni baric e se formeazS un strat jos si persistent de nori si adesea cad precipiiatii. Nebulozitale este aici ridicata la periferiiie anticiclonilor stabilizati. spre deosebire de ariile interioare, unde predominfl vremea seninS. 4. Anticiclonii subtropical* sunt anticicloni aproape stabilizati,deasupra oceanelor ambelor emisfere. intre latitudinile de 35-40. Au origine dinamica. Se intensifica periodic prin inglobarea de anticicloni de invazie de pe fronturile poiare. In ambele emislere trimit prelungiri sub forma de dorsale sau nuclee mobile, spre zona cicionica subpolar^. Conform legii Coriolis, nceste deplasflri sunt deviate spre dreapta in emisfera nordica si spre stanga in emisfera sudidi, dupa sistemul curentilor planetari care genereaza vanturi le de vest. Astfel. dorsaiele si nucleele mobile se vor extinde, respectiv circula, pe directia dinspre vest-sud-vest. spre est-nordest. Anticiclonii subtropical! alimenteazS cu aer tropical, sectoarele calde ale ciclonilor mobili de pe frontul polar Dorsaiele sau nucleele mobile desprinse din anticiclonul Azorelor, impreuna cu a err continental tropical din nordul Africii. detenninU verile secetoase si foarte calde, din reaiunea Mediteranei. 5. Anticiclonii arctici si antarctici sun! dc origine termica, cu formare aproape permanent. Nu sunt grosi, dar sunt extrem de reci. Traiectoriile unticicioniSor mobili in Europa

130

Anticiclonii mobifi se deplaseaza cu viieze medii asemSna'toare ciclonilor mobili. In Europn. "'viteza lor medie este de 27 km/ora, iar In America de Nord, de 36 km/orft. Se stabilizeazS usor pe occme. in temperate si subpolare. Muitanovski a stabilit faptu! ca in Europa, anticiclonii mobiii urmeazS trasee preferentiale numiie axe. Sunt 3 categorii de axe de deplasare ale anticiclonilor mobili in Europa. prezentate in tig. 47: 1. Axclc azorice sunt orientate est - vest, de la fnsuleie Azorc, pana la Muntii Altai, traverseaza h'uropa pe la sudui sau pe la nordtil Alpilor. Aerul lor. cu presiune ridicaid. alimenteaza maxima banca din centrul Asiei, impreuna cu anticiclonii mobiii de pe frontul arctic Siberian. Vara si foamna, instaiarea dorsalei azorice produce caldura si sec eta. I 2. Axele polare norm ale se destasoara cie la nord-vest, la sud-est In in treats Europa, cu exceptia \ Europei sudice. Pe ele se deplaseaza, de pe frontul arctic, an.ticicloni interciclonici sau de invazie. Axele polare * normale ce strabat Europa, pleaca de pe frontul arctic, din Groenianda, Marea Norvegiei, sau Marea Barents si aduc deasupra Europei, aer maritim arctic. -; 3. Axele ultrapolare strabat Europa estica si cenfraiil, de la nord-est spres sud-vest. pornind din Marea Kara si din Marea Barents. Pe eie se transports aer uscat si foarte rece In Europa nordiea, de est si centrals.
1.

8. 4. PROGNOZA VREMII

Vremea si mersul vremii Vremea este starea fizica a atmosferei in continue schirnbare, care infr-tm anumit loc, la un rnoent dat, se caracterizeaza printr-un complex de procese si fenomene meteorologice. Dtferitele tnsusiri, fenomene si procese fizice din atmosfera poartil denumirea de ckmcnte meteomlogice. Acestea sunt: radiatia solara (care este si factor genetic al climei), temperatura solului, ternperafura aerului,
131

umezeala , nebulozitaten, precipitatiile atmosferice, presiunea atmosferica si vantul. Se adaugS. manifestari fizice secundare ce defmesc jenomenele meteorologice. In atmosfera. cat si !a contactul acesteia cu suprafata teresfra se petrec fenomene fizice secundare, ce caracterizeaza diferitele elements meteorologice, fenomenele meteorologice, numite si meteori. Majoritatea sunt rezultat a! prezentei apei in stare lichidi sau solidfl, in atmosfera si la contactul acesteia cu suprafata terestrS, in suspensie, cSdere sau depuse pe suprafata teresW (hidrometeorii). Se adaugfl fenomene produse de prezenta pulberiior in atmosfera (litometeorii) si fenomene produse de trecerea luminii prin atmosfera (fotometeorii), sau de prezenta electricittii atmosferice (electrometeorii), ca si unele caracteristici particuinre ale elementelor meteorolgice (cum ar fi vantui tare etc). Vremea poate fi caracterizata sinfetic doar prin caracteristica de baza a elementelor meteorologice definitorii: temperatura, nebulozitate, precipitatii. De exemplu, se poate sintetiza vremea unei regiuni pentru (in interval astfel: vremea a fost rece, cu cerul acoperit si precipitatii slabe. Programul de masurStori meteorologice se deruleaza prin maswatori insirtimentale si vizuale, la anumite intervale de timp. asupra parametrilor elexnentelor meteorologice. cat si asupra fenomneleor meteorologice, avand ca scop principal stabilirea tendintelor viitoare de evolutie. Succesiunea in timp a diferitelor stflri fizice ale atmosferei, in continua schimbare, constiiuie nwrsul sau evoiufia vremii. Schrmbarile vremii sum periodice si neperiodiee. Schimbarile periodice sunt ziinice si anuale. fiind dependente de modui diferit de receptare a radiatiei solare, diitoirita formei Pamantului, Tnclinarii axei sale si miscarilor sale, de rotatie si revolutie. SchimMrile neperiodiee depind de circulatia generala a atmosferei. Ele sunt foarte freevente mai ales in zonele temperate. Notiuni de prevedere a timpului Cunoasterea legilor dupa care se destasoara fenomenele si procesele meteorologice ofera posibilitntea, ca pe baza stabilirii unor situatii sinoptice succesi\'e, si se anticipeze caracterul si evolutia conditiilor meteorologice pentru anumite teritorii si intervale de timp determinate.
132

Termenul sinopsis inseamna prevedere in limbn greaca. Folsind metoda sinoptica, se poate stabili dnc\l regiunea pentru care se elaboreaza previziunile, se va mentine in urmdtorul interval de timp in aceeasi masA de aer, sau urmeaza ss fie traversata de un front meteorolouic, dupa care in regiune se va instala o masa de aer cu alte caracteristici. Materialul sinoptic se transmite de la statiile meteorologice, operativ, la centrele regionale de prevedere a timpului si la laboratorul de prognoza a! f.N.M II. Datele de la principalele statii meteorologice sunt transmise in reteaua meteorologies mondial;!. Pentru prognoza se foiosesc hartile sinoptice de baza, pe care sunt inscrise in drepttil statiilor meteorologice, date codificate ale pnncipalelor elemente meteorologice, contexful baric, zonele de precipitatii. maseie de aer etc. Se adauga harti particulare cu privire la conllguratia campului baric la diferite inaltimi etc. Metoda sinoptica se compietenza cu date aetoiogice provenite din aerosondaje, determinnri radar. :-;ate!itare, cu ajutorul cirorn se cunoaste distnbutia in altitudine n temperaturti, umezelii, vitezei si directiei \antuiui si in special a topognifieie barice. Pe baza evolutiei din internal i:i interval sinoptic, a tuturor acestor elemente. a "-tendintelor lor cie deplasare, de exiindert, restrangere. disparitie sau transfonnare sub influenza suprafetei active din regiunea sfudiata si din regiunile inconjuratoare, a amestecului cu ahe mase de aer etc, a cunoasterii legilor fizicii si meteorologiei si pe baza unei bogate experience in domeniu, se efectuenzS prognozele. Acestea pot fl de scurtS durata (pana la 24 ore), de duratS medie (1-5 zile) si de lunga durala (peste 5 zile). Folosirea metodelor statistics ale fizicii si matematicii. utilizarea pe scarS larga a electronicii si cibemelicii, a imbunstfitit simtitor gradul de veridicifate aJ prognozelor meieoroiogice. Esle de menstionat cs in domeniul meteorologiei se utiiizeaza cele inni performante calculatoare ale iutnii. Utilizarea sareiitiior meteorologiei, a fotografiilor efectuate din cosmos asupra sistemelor noroase, a masurarii prin reze infrarosii a temperaturilor atmosferei la diferite nivele si utilizarea pe scara iarga a radarului meteorologic, au revolutionat meteorologia sinoptica. Momentele
133

importante in dezvoltarea stiintei si tehnoiogiei. cum ar fi telegraful, telefonui, radio, calcuiatorul electronic, telexui, faxul, radarul, tranzistorii. televiziunea. comunicatiile prin fibra optica, comunicatiile prin satelit, statiile meteorologice automate, rachetele meteorologice, satelitii meteorologiei etc, au impulsionat si meteorologia, care este o stunts ,.de varf . Experimented si programele meteorologice mondiale costa miliarde de dolari. Aceasta nu esle intampliitor, deoarece, in pragul celui de al treilea mileniu, un numsr important dintre problemele giobale aie omenirii, isi au cauza in atmosferS. Sun tern martorii unui proces lent dar constant de incalzire a atmosferei, care a debutat odatfi cu industrializare. Doar in ultima sutS de ani, temperatura troposferei inferioare a crescut cu 1 C, fapt ce are consecinfe multiple asupra ttituror Invelisurilor planetei. Se const a {3 o poluare accentuata a atmosferei. o acidifiere continue a precipitatiilor (ploile aciede), o subtiere a stratului de ozon, care permite receptarea radia(iei ultraviolete, la vaiori ce produc efecte negative. Are loc o aridizare vizibila a zonelor subecuatoriale, tropicale, subtropicale si temperate si mai ales in zonele calde, mai ales in Sahel. Precipitatiile capata caracter torential. Schimbarile de vreme sunt din ce Tti ce mai imprevizibile. Confonn satisticii Agentiei japoneze pent.ru mediu. din iulie 2000, in ultimii 30 de ani s-a inregistrat o crestere alarmama a pierderilor de viefi omenesti cauzatfl de dezastrele nahirale. Aceasta crestere este datorata milririi frecventei si intensitatii dezastrelor climatice, fenomen ce a fosi pus pe seama procesului de incaMzire a! atmosferei. Numarul de pierderi de vreti omenesti, provocat de dezastrele climatice a fost estimat, pentru aceste trei deceniija o medie anuala de 100.000. Prevederea timpului pftstreaza incS. grade de probabilitate. ce variaz.1 invers proportional cu durata perioadei pentm care s-a efectuat prognoza. Prognozele de scurta durata. sunt aproape intotdeauna exacte, pentm regiuni omogene si inai ales deasupra mflrilor si oceanelor, unde pcrturbatiile produse de suprafata activa. sunt minimc. Satelitii meteorologici

134

Dupa pozitia care o au fata de Pamant, satelitii artificiali sunt geosincroni (geostationari) si heliosincroni (heliostationari). Satelitii geosincroni sunt pozitionati deasupra ecuatorului. In in'iltimea de 30.CKX; - -40.000 km. Sunt station.'in deasuprn unui punci tlx si se rotesc cu o viteza ungliiulart egala cu ceti ;i Pamnntului. ReteatiA lor unTiflrestc intregul Panian!. fiind utili mai ales in urma'rirea proceseior sinopnee maiore. Dm cauza ungliiului de obser\atie, zonele poi.ire ap;ir mai pulin clare Satelitii heliosincroni au planul de rotatie in lungul meridianelor permanent stationar pe directia Pamant-Soare Intr-un interval de 90 minute, ocolesc Pamantu! la o inflltime in jur de i(XK) km. Imaginile receptate si transmise se fac dupa benzi succesive, de la est la vest jimere sensului de rotatie al Pamaniului). Benzile vertieale, continue, in forma de cere, in lungul meridianelor. acopera atat pe partea himmao cat si pe cea intunecata a Pamantului in cele 90 de minute. Aceste benzi compuse dm imagini dreptunghiulare decaiate. sunt usor oblice datorita miscarii de rotatie a Pamantului. Imaginile si informatiile primite de la sa telitii heliosincroni ofera de talii asupra parametrilor meteorologici si proceselor sinoptice din oricare regiune a Terrei. ennenul circuiatia generalQ. a atmosferei. Unii dintre factorii climatogenetici se pot consfitui si in elemente climatice, total, ca in ca/.nl radiatiei solare, sau partial, cum ar fi componenta dinamica, sisteinui circulatiei generale a atmosferei, in cazul vantuiui. Deasupra unor spafii extinse, regimul elementelor climatice se schimba lent, sub influenta latitudinii, a curentilor oceanic! si acirculatiei generate a almosferei generand macroclhnateie. Diferentjerile majore ale suprafetei active, in interferenta cu circuiatia zonala a atmosferei genereaza mezoclimatele. Neomogenitatea locala a suprafetei active, produce topoclimateie, complexe, in cazul suprafetelor mai extinse. la nivel de imitate fizico-geografica si elementare, narurale si antropice, in cazul unor suprafefe restranse, omogene. ale suprafetei ferestre. In esen|a, radiatia solara transmite Terrei tin flux energetic electromagnetic. Acesta este receptat majoriiar pe suprafata terestra si In
135

mica masura direct, de catre atmosfera. Receptarea acestui tip de enrgie, transformarea sa in energie caloriea, fluxul spre si dinspre interiorul stratelor superioare ate Terrei, de diterite naturi, depind in cea mai mare masuia de caracteristicile suprafetei subiacente active. Acumularea energetica diferita pe aceasta suprafeta se va transmite atmosferei, care va deveni neomogena pe verttcalft si orizontala. Se vor genera forte ce vor pune in miscate masa atmosferica, atat pe orizontala, cat si pe verticala, asigurand concomitent si transferuri energetice. Circuiatia generala a atmosferei, prin transfer de masa si energie, va acrUona ca un factor de echilibtu, otxiogenizator. In final, masa in continua miscare a atmosferei este retinuta de for|e gravitationale si electromagnetice iar intreaga canritate de energie priniita din cosmos (de Jn Soare), se va mtoarce, in timp, Inapoi m cosmos, bilan^ul energetic al,Pamantuiui fsind zero. 2. 1. 2. CLIMAT0LOG1A Si RAMURILE SALE Climatologia studiaza geneza climatelor prin procesele climatogenetice si sub actiunea factorilor geografici, clasifica si descrie climatele si stabileste repartitia lor geograiica. Prin continut, metodoiogie de studiu, relatii interdisciplinare, climatologia face parte din grupa disciplinelor geografiei fizice. Ca si alte discipline aie acesteia si climatologia are doua niari directii complexe: t -lima to login generala (geneticaO si climatologia aplicala. Climatologia generala studiaza factorii climatogeni si modul specific prin care sunt generate diversele climate si variante aie lor, diferentierea si repartitia lor geografica, variatiile climatelor in timp, pe accista baza incercandu-se stabilirea unor tendinte ale viitoarelor evolutii, formarea, deplasarea si transformarea maselor de aer, circuiatia generala a atmosferei, stabilirea unor metode indirecte de determinare a paramerrilor unor elemente climatice din ariife in care ltpsesc masurttorile meteoroiogice sau sirurile lungi de date, stabilirea unor metode de ameliorare a climatuiui in sensul dorit de colectivitat.i umane etc, De-a lungul timpului, dezvoltarea climatologiei generale a dus la o crestere a diversitatii si complexitatii problematicii abordate si la
136

conrurarea unor direcdi specifice, ce s-au constituit in ramuri cu object distinct de studiu. Intre principaiele ramuri ale ciitnatologiei generale se evidentiaza: - Climatologia hilantului caloric studiaza schirnburile radiativ calorice-ce an loc la suprafata terestra si in atmosfera, ce constituie sursa energetica a proceselor climatice. - Topoclimatohgia studiaza regimurile climatice dez%'oltate sub influenta conditiilor fizico-geograflce locale. - Microciimatohgia tudiaza rolul particularitatilor suprafetei active in geneza microclimatelor (spatiul rnicroclimatic fiind situat liitre suprafata terestra si nivelul de 2 m) si caracteristicile acestora. Principiile, metodele si rezultatele acestei ramuri au conotatii practice in numeroase domenii, in special in agroclitnatologie. - Climatologia dinamica sau sinopiica studiaza rolul proceselor circulatiei generale a atmosferei in geneza climatelor. Aceasta ramura a climatologiei are aplicatii in ... - Climatologia regionala descrie climatele, geneza si repartitia lor spatiala. - Paleoclimatologia cerceteaza climatele treculului geologic, preistoric si istoric. scimbarile lor si cnuzeie acestor schimbari. - Climatologia teoreticu studiaza legitatile generale care fundamenteaza climatologia generala si ramurile sale, constituind un sprijin si pentru dezvoltarea ramurilor aplicative. Climatologia aplicata studiaza influenta conditiilor climatice asupra diferitelor activitati umane. posibilitatile de utilizare ale potentialului climatic, efectele modificarilor produse Sa nivelul suprafetei active nsupra climatuiui si topoclimatelor cat si a posibilitatilor de ameiiorare a climatelor si topoclimatelor in sensul dorit de comunitatea umana. Principla ramura aplicativa este hioclimatologiti. cu subramurile sale, agrociimatologia, climatologia silvica, climatologia medicala, baineoclimatologia etc. Unneaza climatologia trunsporturilor cu subramurile climutologiu rramponurilor temstiv, chmaiologia trdmporturilor maritime fi climatologia transporturilor aeriene, precum si alte ramuri.
137

O parte din metodologia de cercetare si intreg fondul feptic (fondul de dale) utilizat de ch'matologie si de cStre ramurile sale, apartin meteorologiei. stiintfi cu care clirnatologia este strans legata. Climatologia asigura asistenta meleorologiei In vedereainibufiStstjrii ampiasamentelor punetelorde masurare. Suprafata activa este al doilea ca important dupS radiafia solari, intre factorii climatogeneticL de aici decurgand apartenenfa climatologiei ia geografta fizica, acfiunea cliinei asupra invelisurilor geografice este fundamental^.' Re; langft influenza indirect^ exercitata de atmosfera prin reactivitatea sa cbimica, atrnosfera asigurS. transferul energetic spre celelaite invelisuri, cantitatea de energie primita si cedata de atmosfera, de la radiatia solata, in existenta Pamantului fiind de miliarde de ori mai mare decat energia interna a Pamantulni. De asemenea, transferurile energetice, circuital apei cu toate consecintele lor, due Ia o dinamica activa, vizibila. Peisajul este in mai mare masurt rezultatul climei, decat al factorilor interni. Schimfaarile climatice din unele teritorii ale Terrei, in timpurile istorice^ au schimbat rapid si radical peisajele. Itt cadrul studiilor geografice, in special al celor de geografie fizica, se efectueaza cercetari climafologice in scopul stabilirii ac^iunii climei asupra tututor invelisurilor geografice, inclusiv asupra societatii umane ?i activifitilor desftsurate dc catre ea. 2. 2. FACTORII GENETICI Al CLIMEI 2, 2. 1. RADIATIA SOLARA. BILANTUL RADIATIV CALORIC $1 COMPONEN-TELESALE Radiatia soiara Acfiunea climafogenetica a factorilor radiativi se desfasoara sub influents factorilor astronomici ce conditioneazft intensitatea radiapei solare si repartitia sa pe suprafata terestra. Factorii astronomici sunt; distant^ faf3 de Soare, variatiiJe minore ale activitStii solare pe parcursiil unui an, sfericirafea PSmantului, inclinarea axei sale fata de planul de rotatie In jirrul Soarelui, parametrii miscajrilor de rotatie si de
138

revolufte ale Pamantului (cumul de factor! care poate fi exprimat prin Jatitudinea geograficft). Cantitatea de enrgie primita de cstie Painnni este determinate de distata fata de Soare si in foarte mica masura de fluctuatiiie periodice si neperiodice aie acfivitSfir solare. Totalitatea fluxurilor radiative ce strabat atmosfera (eresti'S constitute factorii radiativi, facforii climatogenetici fundamental. Repartifta radiatiei sclare globule (totals) Media auaUi a radiatiei glohale inregistreazS valori sub 60 kcal/cm /an in zonele polare si de 60-80 kcal/cm7an in zonele subpolare Zonele temperate primesc in medie, anual, circa 80-130 kcal/cm /an. Valoarea medie anuala a radiatiei solare globale este pentm Romania, de circa 120 kcal/cm". In zonele subtropicale, valorile medii se situeaza tntre 130-150 kcai/cm /an. Cele mai ridicate vaiori se inregistrea23 in zonele tropicale, cu umezeala sctzuta a troposferei si in special nebulozitate redusS (150-2(X) kcal/cmVan). In zonele subecuatorisle si ecuatoriale, umezeala si nebuiozitatea ridicata fac ca radiatia globala medie primita pe parcuxsul unui an, sS fie mai scazuta decat cea receptald in zone! tropicale (140-170 kcal/cm /an). Datorita unei suprafete mai man ocupata de uscat, implicit unor umezeli mai scSzufe a aerului si unei nebulozitati mai scazute decat cele din emisfera sudica, in emisfera nordicS, vaiorile medii anuale sunt in general, pentru fiecare zona climafica, cu exceptia zonei polare, mai ridicate cu circa 10 kcai/cm" decat vaiorile receptate de respectivele zone climatice ale emtsferei sudice. Cele mni ruiicate nietiii anuaie :\lc radiatiei solar-.; globale se inrep-..ucny.^i ai xonelc tropicaif si chiar subiropicalc din Anierjca Centrala si respectiv America de Nord (Podisul Mexicului si Arizona), cu valori de peste 200 kcal/cm\ iar vn zonete aride din nordul Africii, Peninsula Arnb'icA si suduJ Podisului Iranului, de peste 210 kcal/cm^. Recordurile pentru Intreaga pianeta sunt inregistrate in sud\il Egiptului si nordul Sudanului si in Hedjaz (in vestul Peninsulei Arabice, in apropierea tarmurilor MSrii Rosii), cu metlii anuale de peste 220 kcal/crn3/an. In arii cu permanent ciclonicS, din zonele subpolare si chiar din cele temperate, cum ar fi cele din nordul oceanetor Atlantic s? Pacific,
139

valorile medii anuale ale radiariei globale coboarS sub 60 kcal/cm". Valori mai scdzute decal cele specifice zonei tropicale se inregistreaza in teritoriile din sudul si sud-estul Asiei, aflate In aria climatului masonic, unde sezonul cald. In care predominS mu-sanul de varS, dinspre oceane, este excesiv de umed si cu nebulozitate ridicata. Umezeala ridicata a aerului si nebuiozitatea ridicatS fac ca in cele mai umede zone ecuatoriale, cum ar fi Amazonia sau aria Goifului Guineei, valorile medii anuaje ale radiatiei globale sa coboare sub 150 kcal/cm . Cele mai mari si cele mai reduse valori medii lunare se Inregistreaza in lunile in care se produc soistitiile, iunie si decembrie, iuna iunie liind luna de maxim pentru emisfera nordica si de minim penfru emisfera sudica, iar decembrie, Iuna a valorilor medii cele mai ridicate pentai emisfera sudica si a valorilor cele inai scazute, in emisfera nordicd. Valorile medii ale radiafiei solare globale in lima decembrie este de la 0 kcal/cm"', la nord de latifudinea nordica de 70, und.e In aceastS Iuna este noapte polara. Pe oceanele temperate si subpolare sudice, in aceasta iuna se primeste in medie o cantitate de 10-12 kcal/cm\ iar In Antarctica, unde predominS regim anticiclonic, cu timp senin, peste 14 kcal/cm", cantitate comparabila cu cea primita de arii temperate continentale din emisfera sudica, In aceasta Iuna, clar cantitatea de radiatie globala primita de suprafata Antarcticii se pierde aproape In totalitate prin reflexie de pe suprafata ghetii si a zapezii. In aceasta Iuna, in central si nordul Australiei se primeste in medie o cantitate de peste 15 kcal/crrT, iar In sudul Africii, in Desertul Calahari si In America de Sud, la est de Anzi, in Gram Chaco, se recepleaza in medie, peste 20 kcal/cm'.(IIsi. 49). Valorile medii ale radiatiei solare globale in luna iunie prezinta o zonalitate latitudinala ... doar in emisfera sudica. Emisfera nordica, cu intinse arii continentale, tarmuri cu mare inuozitaie Si predominanta a unor important curenti oceanici, reci sau caiy.i, cu directie in sens\i! longitudinii, prezintl o distributie variata, in care se impun relevant si caracteristicile supr:ii"ctei active. Ariile cu valori medii lunare de peste 20 kcal/cm' sunt mai numeroase si mai extinse decat ceie Irrregistrate in Iuna decembrie in emisfera sudioi.
140

In zona polului nord^se Inregistreazfl pesie 20 kcal/cm", in zoneie subpolare si temperate se inregistTeaza in jur de 14-16 kcal/cm4, lacand exceptie ariile ciclonale din Atlanticul de nord si Pacificul de nord, uiide se Inregistreaza sub 8 kcal/cm", si peste IS kcal/'cni", in ariile centrale, aride, ale Americii de Nord (Podisi.i Marehii Bazin) si Asiei (Asia Centrala). In zoneie sublropicale se inregistreaza peste IS kcai/cm". fn zoneie tropicaie, in nordul Africii. in Asia de sud-vest si in nordul Podisului Mexican se inregistreaza peste 20 kcal/cm", iar in zoneie climatului musonic, din Asia de sud si sud-est, datorita musonului de vara, sub 12 kcal/cm2 . In zona ecuatoriala si subecuatoriala se inregistreaza cca 12 kcal/cm2,, iar in zone ecuatoriale umede, chiar sub 8 kcal/cm2. In Emisfera Sudica la valorile medii lunare ale radiatiei solare giobnle ale lunii innie scad constant, din zona tropicals, spre cea polara. uncle, in conditiile noptii polare, ajung la.0 kcal/cnr . Repartitia bilantului radiativ caloric al suprafetet rerestre si a eomponenrelor sale. Bilanjul radiativ al suprafetei terestre reprezinta. raportul dintre cantitatea de energie radianta primita si cea pierduta. Bilanfui radiativ este poziriv pe intreaga planeta, cu excepfs'a zonelor continentale ultrapolare. Valorile sale sunt, pe oceane, cu 25% mai mari decat pe sup rate tele continentale. Zonele uniede prezinta vatori mari, iar zonele aride, valori scazute. Valorile medii anuale ale bilantului radiativ al suprafetei terestre esfe ridicat In zonele caide, depasind 140 kcal/cmVan, pe suprafata Marii Rosii, a Marii Arables, a Marii Timor si a Oceamilui Indian, la nordvest de Australia, dar fiind sub 60 kcal/crrf/an in teritoriile tropicale aride, unde aerul lipsit de umezeala si nebulozitatea scazuta, permit pierderi radiative nocturne marl de pe supraffa terestra (fig. 51). In mnedie, pentru Romania, valoarea bilantuiui radiativ al suprafetei terestre este de 50 kcal/cmVan. Pe suprafata calotei glaeiare a Oceanului fnghetat, valorile medii ale bilantului radiativ se situeazi in jur de 2 kcal/cm2/an, scazand pana la valori -rntre -4 si -5 kcal/cm'/an, iar \n centrul Antarctica la -7 - -8 kcal/cm'/'an. ValoriJe temperaturii medii anuale ale suprafetelor acvatice si continentale psstrandu-se In general
141

constante de la an la an, rezulti cfl valorile medii anuale ale bilantului caloric, pe total pJaneta, este 0, Bilantul caloric este alcfiniit din bilantul radiativ, calduxa pieiduta. prin evaporare si caldura cedata aerului prin flux turbulent. Caniitutile de caldura consumute in medie, anual, pentru evaporare sunt foarte mari deasupra suprafetelor acvatice din zona calda; mari, deasupm suprafefelor acvatice din zonele renipeniia. nnxicnne in arii continentale si scteute in zone coniinentale aride si in zonele subpolare si polare. Pe supra let a oceaneior din zonele tropicale, evaporatia este niai puieniica decat de pe suprafata oceaneior din zonele ecuatoriale, datorita rudiatiei mai mari si deficiiuiui de saturatie mai ridicat din zonele tropicale. Pe suprafeteie oceaneior din zona tropicala se consuma anual. in medie, o cantitate uriasa de caldunl, in procesele de evaporare (peste 120 kcal/cm'/an). Cnntitati mari de cftidura se consum<l in procese de evaporare si de deasupra curentilor oceanic: calzi, in zonele temperate si reci. De pe suprafata uscatului, eel mai nine consuni caloric pentru evaporare se produce in zonele ecuatoriale umede (circa 60 kcni/crnVan. cantitnte sutlcieniil penttu c.ap^-area unui strat de apa cu grosiinea de 1 m). iar in zonelc polare coniinentale. consumui caloric pentru evaporatie e.ste aproape 0. Pe anotimpuri, consumui caloric pentru evaporatie este in.xim in vara fiecdrei emisfere, pe suprafctele continentale si toamna deasupra oceaneior. iar \alorile minime se inregistreaza in iarna fiecaxei emisfere. de pe suprafetele continenfale si primavarn. dc pe suprafetele oceanice. Prin Jlux caloric turbulent, supra fata teresira eedeaza atmoisferei mari cantitati de caldura. De pe suprafata Terrei. doar suprafete continentale din zonele polare, cum sunt Groenlanda si Antarctica, sau cele in care atmosfera este mai caida in tot timpul anului, decat suprafata terestra, nu tranmit atmosferei caldura prin flux caloric turbulent. Supmfetele oceanice transmit valori ce variaza de la 0 kcal/cm7an, in zona marilor Rosie, Arabiei si Golfului Persic, crescand la peste 30 kcal/cm /an, in ariile curentilor calzi din zonele temeperate ale oceaneior. atingand recordul pe suprafata Golfstream-ului, in zona subpolara si in jurui arhipeiagului Svalbard, in zona polara, unde transimisia terriiicS catre
142

atmosaferil, prin flux turbulent, depaseste 40 kcal/cm7an, cantitate aproape la fel de mare ca si fluxul radiatiei soiare globale in aceasta arie, putat spime ca aria mai berieficiaza de inca un Soare. din adancuri. Suprafafa uscatului transmite atmosferei, prin flux caloric turbulent, in medie anuaia, cantitan de caldura care variaza de la 0 kcal/crn7an in zonele polare, la 20 kcal/cm7an, pentru teritoriul Romaniei, pana la peste 60 kcai/cm'Yan in Sahara, in zonele ecuatoriaie, piertderiie de caldura ale supafetei terestre, ciltre atmosfera, prin flux caloric turbulent, sunt sub 20 kcal/cmVan, aici caldura fiind transmisa atmosferei ca temperatura potentiaka, sub forma de vapori. Zona calda este un urias receptor de caldura, care odata preluara, este transmisa pe intregu] glob, prin curenti oceanici, sau prin imermediul circulaiiei atmosferice, care transports spre zone mai reci, aerul incalzit prin flux turbulen si vaporii de apa ce contin caldura latenta de condensare. In zonele subtropicale, temperate si subpolare, temperatura troposferei inferioare este rezultatul unor procese radiative si tennice propriii acestor zone, dar si preluarii de caldura de catre masele de aer, direct de la suprafateie curentilor oceanici calzi, sau transmitand spre interiorul continentelor caldura latenta de vaporizare, continuta de cantitati imense de vapori de apa, caldura care in urma inevitabilelor condensari deasupra continentelor, se va transforma in caldura latenta de condensare. In zonele polare, aportul caloric ai curentilor calzi nu mai poate fi transmis la suprafata, deasupra banchizei polare. Cnlitatea de vapori care poate fl continuta de aerul rece este redusa, precipitaniie reduse, nu sexista un aport caloric substantial, eliberat la condensari, deci aportul termic crre face ca in aceste arii temperatura medie sa nu coboare sub -90 C, este datorat circulatiei generale a atmosferei. 2. 2. 2. SUPRAFATA SUBIACENTA ACTrVA Factorii tVico-gcografici desemnati sub acest generic sum constituiti de varietatea insusirilor suprafetei terestre, care are un rol decisiv in imprimarea trasaturflor Jlzice ale atmosferei inferioare. Caracteristicile import.inte, cu rol climatogenetic major, ale acesteia, constau In natura
143

sa, apa sau uscat, ca si in alte caracteristici. intre care, relieful. in special prin parametrul altitudine, exerciln modificart majore. Influenta usratului <ji a niiirii asupra ciimatului Intre cele doua tipun majore dc suprafata activa exista deo.scbin tansante-. In capaeitaica lor de a ahmenta troposlera cu caldura si vnpon de apa. Tra.nsmisia calorica spre atmosfera, de pe cele doua tipuri dc suprafete esie at at de diferita, dafontS deoscbinlor man chntrc caractenstscde !or calorice. Astfel, apa arc un aibedou rnediu mai redus cu 10-20 <> decat uscatul lipsit de strat de zapada. Spre deosehire de sol, mediul acvatic este transparent, radtatiile patrund la adancinn mari, lar mobilitatea mediului acvatic asigura o posibihtate in plus de transmitere spre adanc, sau dinspre adanc, a fluxurilor calorice. Suprafeteie acvatice cedea^a atmosferei in mod direct, doar 10% din cantitatea de caldura primita, fata de suprafata uscatului. care cedeazi circa 40-50%, ccildnra primita de ape fiind consnmata ?nsa prsponderenl in procese e'e Deasupra oceaneior, radiatia difuza creste in detrimentul eelei directe, radiatia giobaia este mai scilzuta deasupra oceaneior, ca si radiatin efectivfi. Deasupra uscatului, trasatunie climntelor oceanice pot fi transmise in interior la mari distante. dacS sistemul curentilor atmoslerici este indteptat majoritar spre continent si daea mari lanturi montane nu blocheaza accesul spre interior. Asttel, chmatul oceanic se e.\tin.de In C'ampia Germano-Poloneza. la peste 1000 km de tarmurile Marii Nordului. In ciiniateie oceanice, inertia tertmea este mare, prirnavara este mai rece decat toamna, lunile cu temperatura medie cea mai ndicata sunt august in emistera nordica si t'ebruane. in emisfera sudica, iar lunile cu temperaturile medii ceie mai seizure stint februarie In emisfera nordica si august in emisfera sudica.'" TemeperaruriJe maxime si minima anuale se inregistreaza in general, cu douil luni intarziere fata de datele' solstitiilor. Deasupra oceaneior. amplitudinea medie anuaJa" a temperaturii aeaiiui creste de la 2-3" C. la ecuaror, la 10-12 C, In zonele subpoiare. Valorile sunt mat crescute pentai teritoriiie in care
144

uscaful este majoritar, pentru toate zonele ciimatice. In zonele temperate si subpoiare oceanice, amplitudinea medie anuala a temperaturii aenilui ajunge s3 fie dfi 6-7 ori mai rnicH. decaf deasupra uscarului, in climate excesiv continentale. De exemplu, valoarea medie a acesteia este de 54 C la Oimeakon si de doar 8" C In Insufele Shetland. Ainpiirudinile zilnice ale temperaturii aerului, nu depiJsesc deasupra oceaneior valorile de i-2C. Caracteristicile termice diferite ale apei si uscatuiui se rssfrang si in caracteristicile barice diferite. larna se inregistreaza maximele barice deasupra continentelor., iar vara deasupra oceaneior, din aceasta rezultand circulatia musonica, pe teritorii intinse. sou vanruri locale prodiise de variatiiJe barice diume dintre ape si uscat (brixele de mareuscat). Datorita reducerii fortei de frecare, deasupra oceaneior viteza vnnruJui esie crescuta, camparativ cu anile continentale, directia este aproape paralela cu izobarele, fata de ariile continentale, undc este oblict fata de izobare, iar difererrtieriie barice se anuleazSt mult mai repede decat pe oceane. Acesta este unuf dintre motivele pentni care depresiuni barice foarte adanci, cum sunt cicionii tropicaii, se distrug rapid, cand ajung deasupra uscarului. Difeiitii parametri ai umezelii aerului au valori mai ridicate deasupra suprnfetelor acvatice, decat deasupra uscatuiui, cu exceptia deficitului de saturatie. Astfel, umezeala absoluia si umezeala relative sunt mai ridicate cu mult deasupra suprafetelor oceanice. Datorita acesrui fapt, ceata este mai frecventa deasupra suprafetelor oceanice, iar nebuiozitafea este mai ridicatA decat deasupra uscatuiui. Valorile medii multianuale ale precipitatiilor atmosferice-sunt mai mari deasupra oceaneior si a tSrmurilor, decat in interiorul continentelor. Survin si modificiri majore ale regimuiui. Astfel, daca ciimatul temperat continental se caracterizeaza printr-un semestru cald si pioios, in ciimatul ternperat oceanic, valorile cantitatiior de precipitatii din cele douil semestre esfe asemSoator, uneori fiind cu putin mai mari cantitdtile cflzute in semestrul rece.
145

Datoriia acestor diferentien puternice dintre parametrii tuturor elementelor si fenomenelor ciimatice, intie suprafetele oceanice si ceie ale continentelor. sunt generate doufi tipuri fundamentale de ciimat. oceanic si continental. Infiuenta reliefului asupra climatului Dinlre factorii climatogenetici apartinand suprafefei uscatuiui, relieful, ca factor local de actiune. se . impune eel mai putemic, mai ales prin altitudine. FatA de alte forme de relief, in cazul muntilor. intluenta nliitudinii devine pregnantt, generand diferentieri majore ale tuturor elemenfelor si fenomenelor ciimatice, conturandu-se \'arianta de ciimat de munte, ciimat care isi exercitd influenta si asupra regiunilor invecinate. Pe langS altitudine, actiunea climatogeneficl a reliefului se manifests si prin expozitb si inclinarea versantilor Si prin morfologie. Relieful major ai continentelor, prin modificarea circulatiei generale a atmosferei, poate iniluenta caracteristicile si distributia mezoclimatelor. iar formele de relief cu n'lltudini si extinderi mai reduse, Isi imprimfl influenta la nivel topociimatic. Rudiatin solura. Cresterea altitudinii duce la sciderea grosimii troposferei (uiide se atla majoritatea masei atmosferei), la scaderea concentra?iei In vapori de apa si inirnpuritafi, ceea ce duce la cresierea transparentei, rezultand o creste re a fluxului radiatiei solare directe. In ariile montane de medie si mare altitudine, cresterea cantitiltii de radiatie directi este mai evidenta iarna, cand aceste ani se alia de multe ori deasupra norilor din etaju! inferior. In Alpi, intre altitudinile de 20OO-3OCK) m, radiaiia directa este mai mare In comparatie cu ariile joase inconjuratoare. cu 30 ", vara si cu 50 ", inrnn. Tot in Alpi, la altitudinen de 1800 m. radiatia ultravioleta este de 2,5 ori mai intensa iarna si de 2 on mai intensa vara, fata de altitudinea ... altttudinea de 3000 m, in zona temperad. radiatia difuzA este de 2,5 ori mai mic.l decat in \;li. In eiajul ?i\pezilor pennanente, datorita numeroaselor procese de reilexie, radiatia difuza creste. in urma proceselor mentionate. pe total, radiatia globala este mai ridicata, la altitudinea de 3CKK) nv cu 20-30 "<> fata, de ariile joase invecinate.
146

Expozitia si panta versantilor este important;) mai ales in cazul radiatiei direefe si ylobale La nltirudine. radiatia efectiva es(e mare, mai ales in noptile serune, radiatia terestra stcabstand tisor o atmostenl mai subtire. mai uscata $i mai cumtS, i:n contraradiatin alinosferei, xtiziitA, nu produce efecfe compensator!! Valorile bilanfului radiativ se reduc odata cu altitudinea. Temperattira aentlui. Tempcratuni .icrului scade odatA cu alfitudinea dupti gradienru! fernuc vertical de 0.5-0,6" G'KX) m. Valorile medii nle acesuu gradient sun! diferite, fiind in ariiie connnentale ale zouei temperate. In medie. mai mari de 0.8 C /100 m. vara si ziua si mai rmei de 0.4l> ('." ' 100 m, iarna si noaptea. Aceste scilderi sunt produse de radiatia efectiva, mai mare in zonele de altitudine si cie ct*ntacrul mai bun al aril lor inalie, cu masele de aer ale atmosferet iibere, reci, datorita depanilri i lor de sursa principals de incaizire a atmosferei. suprafata terestra. In ariile montane, in formele negative de relief, depresiuni si vai, mai ales in regim anticiclonic, toamna si iarna, noaptea si dimineata, se creeaza conditii favorabile instalarii inversiunilor termice. Datorita contactului mai facil cu sfratele mai inalte ale atmosferei Iibere, o parte din trasaturile termice ale muntilor, sunt influentate, intr-un grad ce creste cu altirudinea, de caracteristicile termice ale atmosferei Iibere. Asrfel. comparativ cu ariile joase, unde in ariile temperat-continentale, mediile lunare cele mai ridicate se inregistreazS in iulie, jar cele mai- scazute In ianuarie, in ariile montane inahe, creste inertia termicfi, valorile medii lunare cele mai ridicate Inregistrandu-se in august, iar valorile medii lunare cele mai scazute, in luna februarie. Amplitudinile termice scad cu altirudinea. De asemenea, momentele maximei absolute si al minimei absolute, sunt inlarziate fata de ariile joase. Contacrul mai dificil sau mai facil cu masele de aer ale atmosferei Iibere. face ca amplitudinile termice zilnice si anuale sa fie mai ridicate in formele concave de relief si mai scazute deasupra formelor de relief convexe. Nebulozitatea mai crescutS din muntii josi si mijlocii reduce mult ampiitudinea termica medie anuaissi la jumarate, ampiitudinea zilnica.
147

Presiunea atnwsferics. Influenta directs, sesizabila senzorial, apresiunii atmosferice asupra climatului este scSzutS, fiind simtita doar la ascensiuni sau coborari rapide, pe un ecart mare de altitudine, fiind restrictive pentru dezvoltarea societatii omenesti, la altitudini mai man de 3000 m, praguJ superiuor al asezarilor umane fiind in zona caldfl, in Anzii peruvieni, de 5200 m. Prin rarefierea masei atmosferice se produce o crestere a fhixuiui radiativ, jar diferentele barice genereazft circularia atmosfericS., generala si locals, cu sistemul de van tun si de formafii barice mobile, care ac{ioneaza ca factor moderator, atat termic, cat si pentru umezeaia. Influenta sa este sesizabila aproape asupra tuturor elementeior si fenomenelor climatice. Umezeaia uerului. Umezeaia absolute scade cu altirudiea, dart mai meet decat in atmosfera libera, deoarece suprafata terestra asigura un plus de vapori de apS, prin evaporari, desi aceestea scad putemic odata cu cresterea altttudinit, iar schimburile cu atmosfera libera, mai uscata, sunt foarte intense. Maximele anuale se produc vara, iar minimele iarna, indiferent de altitudine. Umezeaia relativa. La altitudini mijlocii si mari, valorile medii lunare cele mai ridicate se produc vara, iar cele mai coborate, iarna, invers decat in ariile joase. In ariile joase, vara, datorita evaporSrilor intense, tensiunea vaporilor creste. dar incalzirea puternica a aerului duce la cresterea si mai rapida a valorii tensiunii de saturatie. in plus, vara, vaporii de apa capata densititi mult mai mici, la temperaturi ridicate, comparativ cu aeni! uscat avand aceleasi temperaturi, generandu-se conditiile unei puternice convectii in masele de aer cald si umed. Aceste mase se vor deplasa pe verticals, atat In atmosfera libera, cat si pe versanti montani, unde vanturile de vale, din sistemul circulatiei periodice locale, vor accentua umezirea printr-un contact dinamic cu suprafata vSilor. cu un potential mare de evapotranspiratie. Aerul umed din ariile jose, deplasat pe altitudine, va fi Inlocuit de aer cu continut mai scazut in vapori, provenit din descenden?a din strate inalte ale troposferei. Temperaturile ridicate, ridicand valoarea iensiunii de saturatie, vor accentua scSderea valorilor
148

In ariile jose, iar temperaturile scazute din ariile inalte, vor soldea valorile tensiunii de safuratie, ma rind valorile umezelii relative. Iarna, umezeaia relativa este sczuta In ariile montane, datorita aportului scazut de vapori de a pa de pe suprafata terestra locala, cat si de un aport redus dinspre vai, predominand miscari descendente. iar in vai, aerui umed este rcUnut sub stratele de inversiune, in situatia unor frecvente si intense inversiuni termice. cauzte de regimuri barice anticiclonice. dar si cu alte cauze. Scflderea valorii tensiunii de saturatie. datorata scflderii tempcrafurii, nu poate cotnpensa sca'derea si mai rapida a tensiunii vaporilor de apS. Regimul diurn al umezelii relative a aerului in ariiie montane este deasemenea invers celui din ariile joase, mecanismele de actiune ce produc aceastfl situatie fiind asemSnatore celor care genereaza panicutnritfltile regimului anual. Valorile cele mai ridicate se produc la amiazS, in intervalul de maxim al convectiei. iar \-alorile cele mai scazute, in partea a doua a noptii. in perioada de mxima dezvoliare a miscarilor descendente. circulatia periodic^ locals, vanturile de muntevale avand un rol important in conturarea unei astfel de distributii Aceasta imversare a tipului de regim fata de situatia prezenta in ariile joase si muntii inalti din zonele aride si semiaride . Acolo,schimburile de umezeala dintre altitudinile redusesi cele ridicate suntlimitate, tensiunea vaporilor de apa avand un rol ai redus, schimbariie de temperatura, care modifica valorile tensiunii de saturatie fiind hotaratoare. Nebulozitaiea. Dacil in ariiie joase, valonren nebulozitatii este in special rezultatul regimului circulatiei generale a atmosferei, in munti inten'in numerosi faciori iocali, cum ar fi rolul de baraj exercitat de lanturiie; montane, orienfarea versantilor fat3 de radhitin solarfl si directia \'anturilor, altinidine etc. In zonele temperate, pe veranii cu expozUie sudic-5, cu pante : jduse. se creeaza conditii ideaie pentru dezvoltarea convectiei term ice .si npariiia norilor cumuliformi. Nebuiozitatea redusi caracterizeza muntii main dm zonele aride si semiaride (miintii Asiei Centrale, Pamir. Tibet, Podisul Marelui Fiazin. Podisul Mexicului etc.). Pe flancurile dinspre ocean, ale
149

lantunlor montane, sail pc directi;i wmHniior doinirunte. se produc nori conxectivi orogralici si precipitatii mai ridicate dcc:ii in regiunile Inconjuraioare. Pe fhncurile interne dinspre comment, ca si pe cele adapostite fa$ de circuiatia dominant:!, se produc miscari catabatice, foehn. care due !a uscarea aeruiur si scaderea nebulozhatii- In muntii inaiti. in corelotie cu regirnui umezeiii relative a aen.il ui, nebulozitatea cresre \ara scazand iania, cand aceste arii se art a deasupra nonlor inferiori. Aici, ia disianta de sursele de umezire, nebulozitatea este minima la amiaza si maxima noaprea, tac ton.il de control tlind in principal femperarura aemluL a dire i crestere ia nniiaza. duce la cresterea \alorii tensiuni: de snturatie. scaderea fernperaturii noaptea. diicand ia scaderea tensiunii de snturatie. Ceata este foarte frecventa m regiuniie montane, la sol si in ina.ir.ime, aceasta din urrn3 Hind adesea greu de deosebit fata de nori- Faciorii favoriznti sum generati de turbulenta mare si amestecul freceni al nuselor de aer cu umezeli si tempera tun dilerite. de valorile reduse ale tensiunii de saruratie in cltmat rece, de frecventa si intensitatea mare n inversitmiior rermice, aerul umed fiind acumulat la sol, sub sfrarul de inversiune e!c Precipitatiiie atmnsferice. Convectia oroizrafica delermina cresterea cantitatilor de precipitatii. desigur, in anumite conditii si pana la anumiie iimite. Cresierea este direct proporuonaia cu inaiuinea barierei montane, insa. de la o limits in si is, intensificarca condensariii produsa de scaderea temperaturii odata cu altitudinea, rut mai poate concura cu scSderea tensiunii vaporiior de apa, intensitatea condensarilor scade. scazand caniifatea do precipitatii, Nivelul de altitudine !a care precipifatiile ating vaioarea maxima, se mimeste nivelul optimului pluviomefric, care este o valoare medie niuitiamiala. Acesta este diferit de la o zona ia aita. deptnzand de tensiunea vaporifor si de Eeniperatura. fiind dilerii si pe plan local, in functie de expozitia versantilor Earn de circuiafiile cu diverse caracteristici ale tensiunii \aporilor si de expozitia versantilor. Regimul sail diurn si anuai esie deasemenea determinat de regimul diurn si auu.il a! tensiunii vaporiior si temporatiirii aerului. De reguia. vaiorile acestiiia sun! mai scAziHe in zonele umede si mai
150

ridicate in zonele calde. In zonn tempcrata, la latituJin; asemanatoare. valorile optimului plu\ iometric sunt in iunil altitudinii de 2000 in. in Carpati. la 220*3 m. in Cnucaz, la 2500 m, iar in muntii Asiei <""enirale. la 3000 in. Maximele pluviometrice ale Terrei inre^istre:i/a '. ::;ori medii multiamiale de peste i J 500 nun (C hernif)undji .si Mawsynram, in India de nord-esi h\ U'aiaieak'. din Hawaii), fiind de nauira. orograilca. Pc \ersa:itii ..suh vant". hi depresiuni si in podisunle interio.in-. mconjurafe de lantiiri rnonlnne. cantiMtiJe de precipitatii sum scizute. Datorita scaderii temperaturilor odanl cu aliiiudinea, creste procentui prectpitatiilor solide, care p>r deveni exclusive. Astfel. in zona teniperat:!. in Alpii fiKepei, la poalc, in medie, do;ir 5-10 "o din cantitalea onunli de precipitatii este sub forma soltdi, iar ia ahitudinile de peste 3500 m. precipitatiile sunt cxc!u.si\ .sub k>rma solida. Dnrata medie a straiului dc zapacLi create in zona lemperata, cu 3-4 zile, ia o crestere a airinidinii c\i !00 m. Disfributia pe Terra a str.iruhu de ?;lpadl csie Ibnrte vnriabila. tijnd in functie de mmiL-rosi facior;, inlrc care doi sunt decisivi: temperaiura aerului si region' siUi. cantilatea si regimul precipitain'ior arniosfericu Lmr'ta giieturilor si a zapezilor permanenfe este at;ir cliniaiicn cai si orografica. Limita oroyrallca csie deienniraia de ;:itiu;dme. orieniarea cuimilor si expo?iria \ersnntiior. ca si de mortblouia reliefuhii. in eseiua de niodui m jre acesn factori, impreuna cu natura prcdorninanta a suprnJelei active, actioneaza in corclatie cu radiatia soianl Si cu camcleristicile circulatiei gerieraL* a afnio.sferei. deci/and vaiorile si regirnui temperaturii aeruiui si a precipitatiilor atmosferice. AstJel. inlre iatimdinile de 0-i0", limita zapezilor pcrmanente poate coboain la .'iltitiidmea de 4600 m. in emisfera nordica si pana la 5000 in, in emisiera sudica; intre Intitiidinile de 2O-30'\ la 5MX) m. in einisfera nordica si In 5600 m, in emisfl-ra sudica; intre latitudinile de 40-50", ia MXX) m, in eniislera nordid si la 1500 m, in emisfera sudica: intrc latitudinile de 60-70", ia 1 100 m. in emisfera nordica si la 0 m, in emis'era sudica. DntoriUI prccipit;niik>r bogate, irniita zapezilor permanente coboara uneon si sun latitudirjca l^tuennei de 0. Dependenta limitei intenoare la care coboara zipeziie
151

permanent^, fata de cantiraiva de precipitatii, este mai puremica dec at dependenta faUl de regimul tennic Acest fapt este demonstrat de situatia din Caucazul Vestic, unde, pe versantul sudic bogat in precipitatii. dar calditros, hmbiic ghelanlo: pot col-ora pana la altitudinea de 2800 its, pe cand. pe versaniul nordic, rnai rece, dar mai uscat, ghetarii pot cobori doar pana la altitudinea de 3400 m Vantul. Specificul ariilor montane este dat in special de frecventa si intensitatea mare a circulatiei periodice locale, vanturile de miunte-vale, proces sesizabil pe versanti si predominant pe vai Se adnugA canalizari si chiar schimbari de directie in caz:ul unor curenti ai circulatiei generale ai atmosferei pe vai, stoparea unor curenti de cat re lanturile montane inalte, sau devieri ale acestora spre sectoarele laterale sau spre ariile mai joase ale acestor lanturi montane, prin care se va realiza traversarea, intensificari ale vitezelor la nivelul culmilor, depasind chiar vitezele de la aceeasi altitudine din atmosfera libera. Se adauga incetiniri ale vitezei, pe pantele pe care se face ascensiunea,

152