Vitaminele sunt substanțe chimice organice necesare în cantități mici pentru ca organismul să fie

sănătos. Majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de către organism, deci ele trebuie obținute din
alimentație.
Termenul de vitamine nu cuprinde alți nutrienți esențiali cum ar fi mineralele, acizii grași esențiali
sau aminoacizii esențiali.
Suplimentarea cu vitamine este larg răspândită în ziua de azi. Multor alimente li se adaugă vitamine
în plus față de ce conțin inițial în timpul procesului de fabricație. Una din problemele suplimentării cu
vitamine este faptul că multe dintre ele cresc în mod semnificativ apetitul. În ziua de astăzi,
obezitatea este o problemă serioasă, iar suplimentarea cu vitamine o poate crea sau accentua.
Există oameni care au devenit obezi din cauza suplimentării cu vitamine în copilărie sau
adolescență.
Termenul de vitamină a fost folosit pentru prima dată de biochimistul polonez Casimir
Funk în 1912. Vita, în limba latină, înseamnă viață, iar sufixul -amină este pentru amine; la
momentul respectiv se credea că toate vitaminele sunt amine. Acum însă se știe că nu este așa.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Importanța mâncării anumitor alimente pentru păstrarea sănătății a fost recunoscută cu mult înainte
să se fi identificat vitaminele. Egiptenii antici știau că dacă hrăneau un pacient cu ficat, acesta se va
vindeca de orbire de noapte, acum știindu-se că este cauzată de o deficiență de vitamina A.
În 1747, chirurgul scoțian James Lind a descoperit că citricele și preparatele din ele previn scorbutul,
o boală letală, în care colagenul nu se formează corect și caracterizată prin vindecări lente,
sângerări ale gingiilor și dureri acute. În 1753, Lind a publicat Tratat asupra Scorbutlui. Totuși,
descoperirea sa nu era unanim acceptată. În expedițiile Marinei Regale din secolul XIX, de exemplu,
se credea că scorbutul era prevenit de o igienă bună la bordul navei, exerciții fizice regulate și
menținerea moralului ridicat al echipajului, în locul unei diete bazată pe mâncare proaspătă, așa că
aceste expediții au continuat să fie compromise de scorbut. În acea perioadă, când Robert Falcon
Scott a făcut cele două expediții în Antarctica la începutul secolului XX, teoria medicală general
acceptată era că scorbutul era cauzat de mâncarea la conservă contaminată.
În 1881, chirurgul rus Nikolai Lunin a hrănit șoareci cu un amestec artificial de toți constituenții
laptelui cunoscuți la momentul respectiv, adică proteine, grăsimi, carbohidrați și săruri. Aceștia au
murit, în timp ce șoarecii hrăniți cu lapte natural s-au dezvoltat normal. A formulat o concluzie
precum că "un aliment natural ca laptele trebuie deci să conțină, pe lângă ingredientele principale
cunoscute, mici cantități de substanțe necunoscute esențiale vieții" [1]. Concluzia trasă de el a fost
respinsă de ceilalți cercetători, care nu au putut să reproducă rezultatele experimentelor sale. O
diferență a fost faptul că el a folosit zahăr normal (zaharoză), pe când ceilalți cercetători au folosit
zahăr din lapte (lactoză), care încă mai conținea cantități mici de vitamina B.
În 1905, William Fletcher a descoperit că prin mâncarea orezului nedecorticat în locul celui
decorticat se prevenea boala beriberi. În anul următor, Frederick Hopkins a afirmat că alimentele
conțin "factori accesori"—pe lângă proteine, carbohidrați, grăsimi etc.—care sunt necesari corpului
uman. Când Casimir Funk a izolat complexul hidrosolubil de micronutrienți a cărui bioactivitate
fusese identificată de Fletcher, a propus ca acesta să fie numit "Vitamină". Numele a devenit repede
sinonim cu "factorii accesori" ai lui Hopkins, iar până când s-a demonstrat că nu toate vitaminele
sunt amine, cuvântul era deja popular. În 1920, Jack Cecil Drummond a propus ca "e"-ul final să
cadă, pentru a se dezaccentua legătura cu "aminele", după descoperirea faptului că vitamina C nu
avea componentă aminică. În limba română, forma a rămas neschimbată, spre deosebire de limba
engleză.
La începutul anilor 1900, oamenii de știință au fost capabili să izoleze și să identifice un număr de
vitamine. Inițial, lipide din ulei de pește au fost folosite pentru vindecarea rahitismului la șobolani, iar
nutrientul liposolubil a fost numit "antirahitic A". Între timp, numele a fost schimbat, el
devenind vitamina D, care este subiectul dezbaterilor pe tema faptului că aceasta nu este într-
adevăr o vitamină, fiind un derivat steroid.