Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA STIINTE ECONOMICE

REFERAT
TEMA: NOTIUNI COCEPTUALE DESPRE IMPOZIT

Elaborat de: Studenta an.II, Gr.Con905

Tataru Viorica
Controlat de:

Mihalache Ruslan

OBIECTIVELE DE STUDIU
Definirea impozitului. prezentarea caracteristicilor impozitului..3 Prezentarea teoriilor despre impozit.4 Clasificarea impozitelor6 Prezentarea si caracterizarea elementelor impozitelor..7 Relevarea si caracterizarea pricipiilor impunerii.9 Studierea operatiunilor aferente asezarii impozitelor Expunerea metodelor de stabilire a cuantumului I mpozitelor si de percepere a acestora10 Examinarea influentei impozitelor asupra unor aspecte de eficienta economica.11

Definirea impozitului nu variaza prea mult de la un autor la altul. Astfel, Gaston Jeze considera caimpozitul este o prestatie pecuniara, pretinsa pe cale de autoritate cu titlu definitiv si fara contraprestatie, in vederea acoperirii cheltuielelor publice. Intr-o lucrare mai recenta, Lucien Mehl si Pierre Beltrame definesc impozitul ca o prestatie pecuniara, pretinsa de autoritatea publica de la personae fizice si juridice, dupa capacitatile lor contributive si fara contraprestatie determinata in principal pentru acoperirea cheltuielilor publice si, in mod accesoriu, cu scopuri interventioniste ale puterii publice. Websters Encyclopedic Unabridged Dictionary of the English Language defineste impozitul ca fiind o suma de bani ceruta de govern pentru intretinerea sa sau pentru anumite facilitati sau servicii perceputa asupra venitului, proprietatii , vinzarii etc. Aceeasi conditie este impartasita de economistul american Alvin Hanser care spune caimpozitele sunt , preturi stabilite prin constringerea pentru serviciile guvernamentale. Conform Codului Fiscal al RM, impozitul este o plata obligatory cu titlu gratuit , care nu tine de efectuarea unor actiuni determinate si concrete de catre organul imputernicit sau de catre persoana cu functii de raspundere a acestora pentru sau in raport cu contribuabilul care a achitat aceasta plata. In general, impozitul reprezinta o contributie baneasca obligatorie si cu titlu nerambursabil, datorata , conform legii, bugetului de stat de catre persoanele fizice si juridice pentru veniturile pe care le obtin sau bunurile pe care le poseda. Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora de catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii , datoreaza impozit. Dreptul de a introduce impozite il are statul si acest drept este exercitat prin intermediul organelor puterii centrale, iar uneori prin organelle administratiei de stat locale. Impozitele sunt plati care se fac de catre stat cu titlu definitive si nerambursabil. In schimbul acestora, platitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata. Rolul impozitului se manifest ape plan financiar , economic si social, dar in mod diferit de la o etapa de dezvoltare la alta. Rolul impozitelor: 1. financiar : procura guvernului bani pentru finantarea cheltuielilor publice; 2. economic: instrument de politica economica in cadrul interventionismului fiscal; 3. social: instrument de redistribuire a veniturilor din societate intre diferitele categorii sociale. Actionind prin impozite, autoritatile publice influenteaza toate activitatile , induc in acestea efecte dorite. Ele sunt folosite atit in interventionismul conjunctural,cit si in cel structural pentru realizarea stabilizarii, distributiei si alocarii resurselor. Metodele de interventie in economie pe calea impozitelor sunt diverse, cel mai des aplicate fiind variatia nivelului prele varilor ( supra- sau subtaxare), multiplicarea sau restringerea numarului contributiilor , modificarea structurii impozitelor , practicarea de facilitait fiscale, exonerarile( scutirile) de impozite. Teoriile despre impozit incearca sa gaseasca justificarea legitimitatii impozitului pentru a obtine consimtamintul contribuabililor asupra platii si cresterii impozitului. a) Teoria impozitului-schimb. Aceasta conceptie, cunoscuta sub denumirea de teoria beneficiului , a predominat in a 2-a jum a sec. al XVIII-lea si in sec.al XIX-lea si este

fundamentul doctrinei liberale. Ea se bazeaza pe considerentul ca impozitul este pretul platit de fiecare contribuabil pentru securitatea si serviciile primate din partea statului. Aceasta teorie trebuie sa fie privita in corelatie cu conceptiile despre contractul social, conform carora intre individ si stat a fost incheiat un accord prin care primul accepta sa renunte la o parte din libertatea si veniturile sale in schimbul unei garantii de securitate. Printre reprezentantii de frunte ai acestei scoli se numara Th. Hobbes, V. vauban in sec. al XVII-lea, J. Locke, A. Smith, si Montesquieu in sec. al XVIII-lea. In sec. XX , teoria impozitului-schimb a fost denumita teoria beneficiului. Aceasta asimileaza luarea deciziei in cadrul sectorului public cu cea propusa de piata. In sec.XX , teoria impozitului-schimb a fost denumita teoria beneficiului. Aceasta asimileaza luarea deciziei in cadrul sectorului public cu cea propusa de piata, cunoscind o anumita aplicare sub denumirea de principiul echivalentei. Aceasta teorie a fost aplicata in anumite situatii( SUA si M.Britanie).Este vorba de tehnica alocarii sau destinatiei(earmarking), care presupune instituirea sau cresterea unui impozit pentru realizarea unui obiectiv bine definit, astfel incit banii sa fie cheltuiti anume pentru acest obiectiv si nu pentru altul. b) Teoria surplusului economic. Aceasta teorie a fost aplicata de J.A.Hobson. Conform acestei teorii , trebuie taxat ceea ce depaseste costurile necesare pentru a garanta utilizarea factorului de productie generator de venit pentru proprietarul acestuia. c) Teoria impozitului-solidaritate(teoria sacrificiului).Aceasta teorie cere ca impozitarea sa ia in calcul capacitatea contributiva a platitorilor de impozite sis a se recurga la o progresivitate a impozitului, care ar fi un instrument de redistribuire si egalizare a avutiei in societate. Teoria impozitului-solidaritate poate apele si la impozitul negativ-care consta dintr-o alocatie degresiva destinata sa asigure beneficiarului ei un venit minim garantat. Ideea impozitului negative a aparut in SUA in timpul administratiei Nixon. Proiectul pleca de la contatarea ca ineficienta politicii sociale in SUA este consecinta risipei ajutoarelor publice si ca este preferabil sa fie inlocuite cu o alocatie unica si globala. Pentru revigorarea principiului consimtirii la impozit, in unele tari a fost propusa calea referendumului. Referendumul fiscal a cunoscut o anumita amploare in SUA. Astfel, ca urmare a cresterii inflatiei, care a influentat cresterea preturilor locuintelor, cetatenii statului California au initiat un referendum in vederea protejarii de cresterea rapida a impozitelor pe avere. In consecinta, rata de crestere a impozitelor locale a fost limitata, restringind cresterea veniturilor din impozitul pe avere.

Clasificarea impozitelor
In practica financiara se intilneste o diversitate de impozite care se deosebesc numai ca forma , dar si dupa continut. Multitudinea de impozite face dificila clasificarea acestora. In continuare vom prezenta cele mai des utilizate clasificari ale impozitelor. Clasificarea administrative, folosita in contabilitatea nationala, consta in gruparea impozitelor dupa colectivitatea beneficiara. Ea distinge impozitele agentului( impozitul pe venit, TVA, accizele) de impozitele cuvenite colectivitatilor locale( impozitul pe imobil, impozitul funciar etc.). Clasificarea economica distinge impozitele in functie de obiectul impunerii si in functie de factorii sau agentii economici care sunt afectati de impozite. a) Clasificarea impozitelor in functie de obiectul impunerii: - impozitul pe venit, care afecteaza venitul persoanelor fizice sau al persoanelor juridice(impozitul pe profit);

- impozitul pe consum, care taxeaza cheltuielile de consum(TVA, accizele); - impozitul pe avere(pe patrimoniu), care afecteaza bunurile mobiliare sau imobiliare ale contribuabilului( impozitul pe imobil, impozitul funciar); b) Clasificarea impozitelor in functie de factorii si agentii economici afectati de impozite: - impozitele ce afecteaza familiile(menajele); - impozitele ce afecteaza firmele ( de exemplu, impozitul pe venit/ profit); - impozitele care taxeaza produsele( TVA, accizele). Pe linga clasificarea administrativa si cea economica , exista si clasificari tehnice care sunt cel mai frecvent utilizate. Dupa trasaturile de fond si de forma, impozitele pot fi grupate in impozite directe si indirecte. Impozitele directe se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora pe baza cotelor de impozit prevazute in lege. Ele se incaseaza direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. Daca tinem cont de criteriile care stau la baza asezarii impozitelor directe, atunci acestea pot fi grupate in impozite reale si impozite personale: Impozitele reale se stabilesc pentru anumite obiecte materiale( pamintul, cladirile, fabricile), facindu-se abstractie de situatia personala a subiectului impozitului. Ele se mai numesc impozite obiective sau pe produs, deoarece se aseaza asupra produsului brut al obiectului impozabil, fara a se face vreo legatura cu situatia subiectului impozabil. Impozitele personale se aseaza asupra veniturilor sau averii, in strinsa legatura cu situatia personala a subiectului impozabil, motiv pentru care se numesc impozite subiective. Impozitele indirecte se percep cu prilejul vinzarii unor bunuri si pestarii unor servicii de transport, al activitatii hoteliere etc., ceea ce inseamna ca ele vizeaza cheltuielile. Dupa forma pe care o imbaraca , impozitele indirecte pot fi grupate in: Taxe de cosumatie; Venituri de la monopolurile fiscale; Taxe vamale; Taxe de timbru si de inregistrare; Dupa frecventa realizarii lor, impozitele se por grupa in impozite permanente si incidentale. Impozitele permanente se incaseaza periodic ( de regula , annual), iar impozitele incidentale se introduc si se incaseaza o singura data( de exemplu, impozitul pe avere sau pe profiturile exceptionale de razboi). Impozitele mai pot fi grupate si dupa institutia care le administreaza. Din acest punct de vedere, in statele de tip federal se disting impozite federale, impozite ale provinciilor si impozite locale, iar in statele de tip unitary se intilnesc impozitebale administratiei centrale de stat si impozite ale organelor administratiei de stat locale. In functie de scopul urmarit la introducerea lor, impozitele pot fi grupate in impozite financiare si de ordine. Impozitele financiare sunt instituite in scopul acumularii de venituri necesare acoperirii cheltuielelor statului. Astfel de impozite sunt ca impozitele pe venit, taxele de consumatie. Impozitele de ordine sunt introduse pentru limitarea anumitor actiuni sau in vederea atingerii unui obiectiv ce nu are character fiscal. De exemplu, prin instituirea unor preturi ridicate la vinzarea bauturilor alcoolice si a tutunului se urmareste limitarea consumului acestora, avind in vedere efectul lor nociv asupra sanatatii. Dupa P. Samuelson, principala deficienta a sistemului fiscal actual este cauzata de faptul ca impozitele sunt percepute in general pe cele trebuincioase- activitati economice cum ar fi munca, investitiile de capital, economisirea ori asumarea riscului contribuind la descurajarea acestor activitati. Alternative consta in impozitarea celor nefolositoare. Impozitele traditionale pe cele nefolositoare 5

sunt asa numitele impozite pe vicii ( impozite de ordine), respective pe alcool, tigari si alte substante care au efecte negative asupra sanatatii. Recent au fost introduse impozite pe poluare si pe alte externalitati. Acestea au fost denumite impozite verzi, intrucit prin ele se urmareste protejarea mediului si sporirea veniturilor. De exemplu , un stat se decide sa introduca un impozit pe sulf, adica un impozit pe bioxidul de sulf emis de catre centralele electrice si de alte surse. Folosindu-ne de rationamentul economic, stim ca introducerea impozitului va determina firmele sa isi micsoreze emisiile de dioxid de sulf si prin urmare, sa protejeze mediul si sa reduca efectele pe care poluarea le are asupra oamenilor, plantelor. In plus, impozitul verde va furniza venituri pe care administratiile le pot utiliza pentru reducerea impozitelor pe activitatile benefice, cum ar fi munca si realizarea de economii. In RM, conform Codului fiscal se percep impozite sit axe generale de stat si locale: Sistemul impozitelor si taxelor generale de stat include: 1. impozitul pe venit; 2. TVA; 3. accizele 4. impozitul privat 5. taxa vamala 6. taxele percepute in fondul rutier Sistemul impozitelor si taxelor locale include: 1. impozitul pe bunurile imobiliare 2. impozitul p/u folosirea resurselor naturale 3. taxa p/u amenajarea teritoriului 4. taxa hoteliera 5. taxa p/u amplasarea publicitatii 6. taxa de piata 7. taxa balneara 8. taxa de la posesorii de ciini 9. taxa p/u trecerea frontierei de stat 10. taxa p/u dreptul de a vinde in zona vamala 11. taxa p/u parcare 12. taxa p/u dreptul de a efectua licitatii 13. taxa p/u dreptul de a aplica simbolica locala 14. taxa p/u amplasarea unitatilor comerciale

Elementele impozitului
Denumirea impozitului-corespunde caracterului financiar-economic si juridic al acestuia. De exemplu, TVA, impozit pe venit. Debitorul(platitorul) sau obiectul impozitului poate fi orice persoana fizica sau juridical careia ii revine obligatia de a plati in contul bugetului de stat, conform legii , sumele care constituie impozite, taxe sau este obligata sa efectueze anumite relevari la bugetul de stat. Astfel, la impozitul pe venit debitorul impozitului este agentul economic, la impozitul pe succesiuni- mostenitorul. Destinatarul impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul.

Obiectul sau materia impozabila reprezinta veniturile sau bunurile impozabile taxabile. Venitul impozabil poate fi venitul sau profitul regiilor publice sau al intreprinderilor private, veniturile persoanelor fizice, oamenilor de arta. Bunuri impozabile pot fi: cladiri, terenuri, mijloace de transport. Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul. Pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil se foloseste o anumita unitate de masura, unitate de impunere. Drept unitate de impunere poate fi unitatea monetara in cazul impozitului pe venit; hectarul la impozitul funciar. Unitatea de evaluare ( cota impozitului) este impozitul afferent unei unitati de impunere. Impozitul poate fi stabilit intr-o suma fixa sau in cote procentuale. Cota fixa ca modalitate de exprimare a cuantumului impozitului se foloseste atunci cind baza de calcul o formeaza anumite obiecte , fapte sau acte juridice. Cota procentuala se foloseste in cazurile cind obiectul impozitului il constituie valoarea obiectului detinut sau venitul realizat de debitor. Cota procentuala poate fi: proportionala, progresiva sau regresiva. Asieta(modul de asezare a impozitului) se intelege totalitatea masurilor care se iau de organelle fiscale in legatura cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea marimii materiei impozabile si determinarea impozitului datorat statului. Termenul de plata indica data la care sau pina la care un anumit impozit trebuie achitat la bugetul statului. Neachitarea impozitului la termenul satbilit de lege atrage dupa sine obligatia de a plati si majorari de intirzieri. Inlesnirile, drepturile si obligatiile debitorilor sunt elemente legal admise de actele normative care instituie venituri bugetare. Inlesnirile sunt stabilite sub forma de reduceri sau scutiri si au in vedere anumite situatii deosebite, in care anumiti platitori realizeaza material impozabila. Calificarea impozitului se refera la stabilirea caracterului local sau central al impozitului.

Principiile impunerii
Impunerea un complex de masuri si operatii, effectuate in baza legii, care au drept scop stabilirea impozitului ce revine in sarcina unei persoanefizice sau juridice. Dupa A. Smith, la baza impunerii ar trebui sa stea urmatoarele principii: 1. principiul echitatii fiscale, care cere respectarea dreptatii sociale in materie de impozite.Echitatea fiscala presupune indeplinirea urmatoarelor conditii: - stabilirea minimului neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care sa permita satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. - Stabilirea sarcinii fiscale in functie de puterea contributiva a fiecarui platitor, adica cu luarea in considerare a marimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum si a situatiei personale a acestuia( celibatar, casatorit). - La o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei categorii sociale trebuie sa fie stabilita in comparative cu sarcina fiscala a altei categorii sociale. - Impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale care realizeaza venituri sau care poseda un anumit gen de avere, cu exceptia celor care se situeaza sub un anumit nivel. 2. principiul certitudinii impunerii presupune ca marimea impozitelor datorate de fiecare persoana sa fie certa sin u arbitrara, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie clare pentru fiecare platitor.

principiul comoditatii perceperii impozitului cere ca impozitele sa fie percepute la termenele si in modul cel mai convenabil pentru contribuabil. 4. principiul randamentului impozitului presupune ca sistemul fiscal sa asigure incasarea impozitelor cu minimum de cheltuieli . La introducerea unui impozit se cere ca acesta sa aiba un randament fiscal ridicat, sa fie stabil si elastic. Pentru ca un impozit sa aiba un randament ridicat , trebuie indeplinite urmatoarele conditii: - impozitul sa aiba un character universal, adica sa fie plaatit de toate persoanele fizice si juridice, care obtin venituri din aceeasi sursa. - Sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere a unei parti din material impozabila ; - Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile , calcularea si perceperea impozitului sa fie cit mai redus. Un impozit este considerat stabil atunci cind randamentul ramine constant de-a lungul ciclului economic. Elasticitatea impozitului presupune ca acesta sa poata fi adaptat in permanenta la necesitatile de venituri ale statului. Pe linga aceste principii clasice, impunerea trebuie sa ia in considerare si principiide politica economica. Prin introducerea unui impozit, statul urmareste nu numai procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuililor publice, dar si folosirea acestuia ca instrument de impulsionarea dezvoltarii unor ramuri sau subramuri economice, stimularea ori reducerea productiei sau consumului unor marfuri, extinderea sau restringerea relatiilor comerciale cu strainatatea. Incurajarea dezvoltarii unei ramuri economice poate fi efectuata prin masuri de ordin fiscal : - stabilirea unor taxe vamale ridicate la import; - reducerea sau scutirea marfurilor autohtone de plata impozitelor indirecte; - micsorarea impozitelor directe stabilite in sarcina intreprinzatorilor care isi plaseaza capitalurile in ramura respective; - etc. In vederea cresterii consumului unei anumite marfi, statul procedeaza la micsorarea sau suprimarea impozitelor indirecte percepute la vinzarea acesteia. Impozitele pot fi folosite concomitent cu alte instrumente pentru redresarea situatiei economice.Astfel, pentru stimularea investitiilor particulare in unele tari a fost adoptata masura reducerii impozitului afferent venitului investit in masini, utilaje si alte echipamente active. In vederea combaterii inflatiei se recurge frecvent si la majorarea impozitelor. Dupa P.Samuelson, un system fiscal care se doreste a fi correct si efficient trebuie organizat in baza urmatoarelor principii: - principiul avantajelor , potrivit caruia fiecare individ trebuie sa plateasca impozite in functie de proportia in care beneficiaza de programele guvernamentale; - principiul capacitatii de plata , potrivit caruia impozitele platite de indivizi trebuie sa fie in functie de veniturile sau averea acestora. Cu cit veniturile sunt mai mari cu atit mai mari trebuie sa fie impozitele. De regula, sistemele fiscale organizate pe principiul capacitatii de plata sunt redistributive, adica obtin fonduri de la persoane cu venituri mai mari pentru a mari veniturile si consumul categoriilor sarace. Indiferent de principiul dupa care se organizeaza , majoritatea sistemelor fiscale moderne incearca sa raspunda si unor ptincipii de certitudine si echitate. In acest sens, un principiu important este cel al echitatii orizontale, potrivit caruia cei care sunt in esenta egali trebuie sa plateasca impozite egale.

3.

Notiunea de tratament egal al persoanelor egale are radacini in filozofia politica occidentala. Daca doua persoane sunt egale in toate privintele , potrivit principiilor de impunere fiscala ambele trebuie sa plateasca impozite egale.In cazul impunerii dupa principiul avantajelor, daca persoanle beneficiaza de acelasi serviciu din partea unui bun public, principiul echitatii stipuleaza ca acestea trebuie sa plateasca aceleasi impozite. Un principiu mult mai controversat este cel al echitatii verticale, care se refera la tratamentul fiscal al persoanelor cu venituri diferite. Practica demonstreaza ca, in anumite situatii , de serviciile publice prestate la nivel local si national beneficiaza grupuri bine identificabile de indivizi care nu au pretentii speciale in ceea ce priveste tratamentul fiscal in virtutea veniturilor sau altor caracteristici. In asemenea situatii, statul modern se bazeaza pe impozite care tin cont de principiul avantajelor.Astfel, soselele locale sunt realizate din impozitele platite de rezidentii locali. In prezent, tarile avansate pe impozitele progressive pe venituri. Acest impozit progresiv se deosebeste de impozitul proportional, carei oblige pe toti contribuabilii sa plateasca acelasi procent din venitul lor. Impozitul regresiv va lua o parte mai mare din venitul familiilor sarace decit din cel al familiilor bogate. Un impozit este numit proportional, progresiv sau regresiv daca ia de la persoanele cu cistiguri mari o parte egala, mai mare sau mai mica de venit in comparative cu persoanele cu cistiguri mici.

Asezarea si perceperea impozitului


Asezarea impozitului presupune efectuarea mai multor operatii successive constind in stabilirea obiectului impozabil, determinarea cuantumului impozitului si perceperea( incasarea) impozitului. Stabilirea obiectului impozabil are drept scop constatarea si evaluarea materiei impozabile. Pentru ca veniturile sa poata fi supuse impunerii, este necesar ca organelle fiscale sa constate existenta de fapt a acestora, iar apoi sa procedeze la evaluarea lor. Evaluarea materiei impozabile se poate realize apelind la 2 metode: - metoda evaluarii indirecte, bazata pe prezumtie; - metoda evaluarii directe, bazata pe probe. Metoda evaluarii indirecte cunoaste 3 variante de realizare: - evaluarea pe baza unor indicii exterioare ale obiectului impozabil; - evaluarea forfetara; - evaluarea administrativa. Evaluarea pe baza indiciilor(semnelor) exterioare ale obiectului impozabil, specifica impozitelor de tip real, permite stabilirea cu aproximatie a marimii obiectului impozabil, fara sa ia in consideratie situatia persoanei care detine obiectul respectiv. De exemplu, in cazul impozitului funciar, pentru stabilirea obiectului impozabil erau folosite: suprafata de teren, numarul animalelor de gospodarie etc. Aceasta evaluare este simpla si putin costisitoare. In schimb are dezavantajul de a nu permite stabilirea exacta a marimii obiectului impozabil, ceea ce se rasfringe negativ asupra echitatii fiscale. Evaluarea forfetara consta in aceea ca organelle fiscale, cu acordul subiectului impozabil, atribuie o anumita valoare obiectului impozabil. Nici in acest caz nu sunt create premisele pentru stabilirea cu exactitate a valorii obiectului impozabil. Evaluarea administrativa se caracterizeaza prin faptul ca organelle fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza elementelor pe care le au la dispozitie. Metoda evaluarii directe cunoaste 2 variante de realizare: - evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane;

- evaluarea pe baza declaratiei platitorului de impozit. Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane consta in aceea ca marimea obiectului impozabil se stabileste pe baza declaratiei scrise pe care o terta persoana care cunoaste acesta marime, este obligata prin lege sa o depuna la organelle fiscale. Aceasta modalitate are avantajul ca elimina posibiliatea sustragerii de la impunere a unei parti din materia impozabila , deoarece terta persoana care declara venitul nu este interesata sa ascunda adevarul. Evaluarea pe baza declaratiei platitorului se realizeaza cu participarea directa a subiectului impozitului. Platitorul este obligat sa tina evidenta veniturilor si cheltuielilor ocazionate de activitatea pe care o desfasoara, sa incheie un bilant fiscal, sa intocmeasca o declaratie din care sa rezulte veniturile pe care la realizeaza. Aceasta modalitate prezinta dezavantajul ca face posibila sustragerea de la impunere a unei parti insemnate din materia impozabila. Determinarea cuantumului impozitului. Dupa stabilirea marimii obiectului impozabil, se trece la calcularea impozitului propriu-zis. In functie de modul de stabilire se disting impozite de repartitie si impozite de cotitate. Impozitele de repartitie sau practicat in perioada feudalismului si in primii ani de dezvoltare a capitalismului: statul, in functie de nevoile sale de venituri, proceda la stabilirea sumei globale a impozitelor ce urmau sa fie incasate pe intreg teritoriul tarii , aceasta suma era apoi repartizata pe unitati administrative-teritoriale, iar la unitatea de baza avea loc defalcarea , pe subiecte sau obiecte impozabile a sumei atribuite. Impozitele de cotitate se stabilesc prin aplicarea unor cote procentuale asupra obiectului impozabil determinat pentru fiecare platitor in parte. In aceste conditii, impozitele de cotitate inlatura neajunsurile specifice impozitelor de repartitie, deoarece ele se stabilesc in functie de marimea obiectului impozabil si de situatia personala a platitorului impozitului. Perceperea impozitului. Odata stabilita marimea impozitului, organelle fiscale trebuie sa aduca la cunostinta platitorului cuantumul impozitului datorat si termenele de plata. Dupa aceasta se trece la perceperea impozitelor. Perceperea impozitelor se realizeaza: - direct de catre organelle fiscale la platitori; - prin stopaj la sursa; - prin aplicarea de timbre fiscale. Incasarea impozitelor de catre organelle fiscale direct de la platitori cunoaste 2 variante de realizare: - cind platitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului( impozitul este portabil); - cind organul fiscal are obligatia de a se deplasa la domiciliul platitorului pentru ai solicita sa achite impozitul( impozitul este cherabil). Stopajul la sursa consta in aceea ca impozitul se retine si se varsa la stat de catre o terta persoana. Spre exemplu, intreprinderile si institutiile sunt obligate sa retina impozitul pe salariu datorat de personalul acestora si sa-l verse la buget.

Impozitele si problema eficientei


Economistii sunt de mult timp preocupati de impactul impozitelor asupra eficientei economice. In anii 20 ai sec.XX, economistul englez Frank Ramsey si-a pus intrebarea : care sunt cele mai eficiente tipuri de impozite?

10

Teoria moderna a impunerii eficiente analizeaza modul in care statul poate incasa impozitele necesare in modul cel mai efficient- adica cu cele mai mici pierderi in ceea ce priveste surplusul consumatorului. Regula fiscala Ramsey spune ca statul trebuie sa perceapa cele mai mari impozite asupra acelor intrari sau iesiri care au cea mai mare inelasticitate a pretului in raport cu oferta sau cererea. Rationamentul care sta la baza regulii fiscale Ramsey consta in faptul ca, daca o marfa prezinta o oferta ( sau o cerere) foarte inelastica in raport cu pretul, atunci impozitul pe acea marfa va avea un impact mic asupra productiei si consumului. In anumite circumstante, impozitele Ramsey pot sa constiutie un mod de sporire a veniturilor in conditiile unei pierderi minime de eficienta economica. Analiza impozitelor Ramsey prezinta un argument puternic pentru folosirea anumitor impozite de catre stat in vederea cresterii veniturilor sale in modul cel mai efficient. Desi, impozitele mai mari percepute asupra rentelor funciare si alimentelor pot fi eficiente , multi le considera va fiind inechitabile. Un exemplu elocvent in acest sens, il constituie masurile intreprinse de guvernul Thatcher in Marea Britanie, in anul 1990. Acesta a propus inlocuirea impozitelor discretionare existente cu o capitatie, care este un impozit fix pe persoana. Motivul consta in faptul ca, exact ca in cazul impozitului pe teren , capitatia nu va duce la sittuatii de ineficienta. Capitatia este un impozit cu un puternic caracter regresiv, deoarece apasa mai mult asupra oamenilor cu venituri mici decit asupra celor cu venituri mari. Anumiti economisti conservatori considera ca revolutia fiscala infaptuita in SUA in anii 80 a esuat pentru ca nu a redus sufficient de mult impozitele. Pe parcursul dezbaterilor referitoare la reforma din anii 80 , argumentul essential al scolii orientate spre oferta a fost acela ca impozitele marginale ridicate au avut drept effect neajunsurile cu care se confrunta natiunea Americana- economii reduse, recesiune, productivitate stagnanta si inflatie ridicata. Inspirindu-se din teoriile profesorului Robert Mundell de la universitatea Columbia, acest grup a accentuat importanta cotelor marginale mici pentru obtinerea unor performante economice ridicate. Unul din instrumentele analitice introduse de acest grup a fost curba Laffer numita astfel dupa economistul Arthur Laffer.

11

Bibliografie:
Finantele publice, Angela Secrieru, Chisinau,2004 Finante publice, Iulian Vacarel, Bucuresti, 2006

12