Sunteți pe pagina 1din 6

Separarea celor doua tipuri de drept este inca de la inceputurile dreptului, si cum era si normal,romanii au fost primii in a defini

cele doua tipuri de drept: publicum ius est quod ad statum rei romanae spectat,privatum quod ad singulorum utilitate pertinent care in traducere aproximativa ar fi ca: dreptul public este atunci cand el este in slujba imperiului roman,privat atunci cand serveste interesele individului in parte.Aceasta definitie este si astazi actuala deoarece face cea mai clara distinctie intre cele doua ramuri in functie de intersele cui le apara si la cine se aplica: individul ca entitate de sine statatoare, respectiv societatea,in ansamblu de indivizi. In decursul timpului diversi teoriticieni ai dreptului au incercat sa gaseasca alte criterii de delimitare a celor doua tipuri, dar fara a avea rezultate satisfacatoare.Astfel diversele incercari au incercat sa delimiteze cele doua tipuri de drept in functie de subiectul la care se aplica o norma juridica: acest criteri nu permite o delimitare precisa si fara confuzii deoarece de cele mai multe ori subiectul poate sa se intercaleze, iar cel mai bun exemplu este propietatea-personala, de stat sau a societatii(bun comun).Scoala engleza a incercat delimitarea celor doua tipuri pe baza unor delimitarii a drepturilor de care se poate bucura individul: drepturi absolute sau drepturi relative.Nici aceasta idee nu are fundamente solide si nu este utilizata. Cu toate ca definitia romana este inca actuala ea nu mai poate sa isi pastreze rigiditatea, deoarece la ora actuala statul nu mai actioneaza exclusiv ca persoana juridica de drept public si ca persoan juridica de drept privat. Unul dintre cei mai mari teoriticieni romani in domeniul, Paul Negulescu,in Tratatul sau de drept administrativ preciza ca impartirea romana este important sa fie mentinunta deoarece: 1. Normele dreptului privat sunt mult mai stabile decat cele ale dreptului public.El isi bazeaza afirmatia pe faptul ca in decursul timpului notiunile drept privat nu au cunoscut mari modificari de la romani pana in prezent. 2. Calitatea de subiect de drept public difera de cea reglementata de dreptul privat.Aceasta afirmatie face referire la faptul ca pentru a putea fi in postura de subiect al dreptului public,persoana in cauza trebuie sa aiba capacitate de exercitiu,cu alte cuvinte,in tara noastra,sa aiba varsta majoratului.Unele drepturi ce decurg din notiunea de drept public necesita si alte conditii suplimentare pentru a fi exercitate:dreptul la vot necesita si cetatenie.

3. Raporturile de drept public sunt caracaterizate prin aceea ca intotdeuna unul dintre subiectele sale este statul sau o autoritate publica,iar partile nu se afla in pozitie de titulare egale de drepturi si obligatii.Prin aceasta afirmatie se face distinctia si intre forma de manifestare a actului de drept public care,bucurandu-se de prezumtia de legalitate are caracter obligatoriu si executoriu,fiind in general unilateral.Pe de alta parte in dreptul privat partiile se afla in pozitie de titulare egale de drepturi si obligatii, pe baza principiului egalitatii partilor in raporturilor civile, iar in forma de manifestare este cea a consensualismului,partile implicate cautand sa ajunga la un consens in ce priveste obligatiile si drepturile ce decurg dintr-un raport juridic,ceea ce presupune bilateralitate. 4. Sub aspectul tehnicii juridice,adica a modului de redactare a continutului normelor juridice se inregistreaza importante distinctii dupa cum norma apartine dreptului public sau privat.In cele doua sfere,publica respectiv privata normele difera radical.Pentru dreptul public ele sunt imperative,rigide,care impun o anumita conduita, pe cand pentru dreptul privat ele sunt permisive,flexibile si permit ca partile sa negocieze de comun acord finalitatea acestora. Dreptul public cuprinde: - dreptul constitutional - reglementeaz organizarea etatic a statului - dreptul administrativ - reglementeaz politica financiar fiscal statului - dreptul financiar - reglementeaz politica financiar fiscal statului - dreptul penal - reglementeaz relaiile dintre individ i societate, individ ca membru al societii organizate (n stat) i societatea n ntregul ei (statul). Dreptul penal prin Codul Penal i alte legi stabilete care din aciunile sau inaciunile oamenilor au caracter penal i astfel necesit o tragere la rspundere a personei sau persoanelor care se fac vinovate. - dreptul international public - reglementeaz raporturile juridice la nivel de stat Dreptul privat cuprinde: - dreptul civil - reglementeaz raporturile patrimoniale si nepatrimoniale n care prile figureaz ca subiecte egale n drepturi, unele raporturi personale legate de individualitatea persoanei, precum i condiia juridic a persoanelor fizice i a altor subiecte colective, n calitatea lor de participante la raporturile juridice civile. - dreptul comercial - este definit ca fiind o ramur a dreptului privat, cuprinznd ansamblul reglementrilor privind relaiile sociale cu caracter de comercialitate. Obiectul dreptului comercial este raportul juridic comercial, adic o relaie social format pe baza unei norme juridice comerciale i n care participanii devin titulari de drepturi i obligaii comerciale i a cror poziie juridic este egal. - dreptul familiei - cuprinde norme de reglementare a relaiilor sociale ce au la baz familia - dreptul muncii - cuprinde normele juridice aplicabile relaiilor individuale i colective care se nasc ntre patroni (persoane fizice sau

persoane juridice) i salariaii care presteaz munc sub autoritatea lor. Izvorul acestor relaii l constituie contractul individual de munc. - dreptul procesual civil - reglementeaz modul de desfurare a proceselor n instan, altele dect cele cu caracter penal. - dreptul international privat - reglementeaz raporturile juridice dintre persoane fizice sau juridice ce au n componen un element de extraneitate. In cadrul dreptului public o importanat deosebita o are dreptul constitutional.Acesta reglementeaza forma in care este organizat un stat,modalitatea si timpul guvernarii si toate aspectele legate de constitutia unui stat.Constitutia are doua sensuri generale:unul politic si unu juridic. Conotatiile juridice suunt legate de aspecte cum ar fi evolutia in decursul timpului,intr-o societate a unei constitutii, reglementarea anumitor valorii spirituale si politice,aspecte legate de statutul cetateanului. Conotatiile juridice sunt sub doua aspecte: aspect material care defineste ansamblu normelor care reglementeaza forma de guvernamant a unui stat,raporturile existente intre partidele politice si intre stat si cetateni si cuprinde ansamblul de legii organice si unele legii ordinare. aspectul formal care se refera la posibilitatea adoptarii in conditi speciale a unor norme juridice. O constitutie se poate gasi sub forma scrisa sau poate fii cutumiara.La randul lor constitutiile scrise pot fii rigide sau flexibile.Diferenta intre constitutile rigide si cele flexibile este ca acestea din urma pot fi modificate ca orice lege obisnuita. Romania are o constitutie rigida care pentru a putea fi revizuita are nevoie de o procedura speciala.

Bibliografie selectiva Teoria generala a dreptului,de Nicolae Popa Dreptul international public,de Grigore Geamanu Tratat de drept administrativ,de Antoine Iorgovan Tratat de drept administrativ,de Paul Negulescu

Legatura juridica dintre titularii domeniului si bunurile care alcatuiesc domeniul este contituita prin intermediul intitutiei proprietatii. Exercitarea dreptului de proprietate de catre stat sau o colectivitate locala asupra bunurilor domeniului lor este supusa unor regulispecifice, care se suprapun or se adauga regimului general al proprietatii reglementat de dreptul comun.

Conceptul unei distinctii intre bunurile persoanelor publice, in functie de apartenenta acestora la domeniul public sau privat, este relativ recent, aparand la jumatatea secolului al XIX-lea. In Evul Mediu, domeniul Coroanei ingloba toate bunurile detinute de catre monarh de la investitura sa, precum si pe cele aduse de catre acesta in momentul accesiunii la tron. Compozitia domeniului Coroanei era eterogena datorita prezentei drepturilor incorporate (regale, fiscale, seniorale) alaturi de elemente materiale (drumuri, rauri etc.), supuse impreuna inalienabilitatii. Desi timid, in doctrina s-a manifestat si ideea ca in cadrul acestui ansamblu trebuie sa se distinga bunurile afectate folosintei tuturor (cai de comunicatie, malurile marii) de alte componente ale domeniului regal. Primele nu erau susceptibile aproprierii, nici chiar din partea regelui, care nu era decat depozitarul si superintendentul acestora. Celelalte bunuri erau susceptibile aproprierii, insusirii private. Aceasta distictie doctrinara nu a fost insa cosacrata si de catre dreptul public al vechiului regim francez. Revolutia de la 1789, punand in practica principiul suveranitatii nationale, va transfera de la rege catre natiune sediul domeniului, caruia ii va da un nou continut curatat de toate drepturile incorporate. Codul domenial, adoptat prin Decretul din 22 noiembrie 1 decembrie 1790, renunta la principiul inalienabilitatii instaurat de vechiul drept. Revolutionarii vor da o destinatie speciala diferitelor cai de comunicatie: tarmul marii, radele porturilor, zonele riverane, strazi, piete, cursuri de ape navigabile s.a., considerand ca acestea nu pot face obiectul unei aproprieri particulare. Era un prim pas catre distinctia domeniului public si a domeniului privat, fara a antrena insa consecinte juridice: bunurile mentinate faceau parte, ca si celelalte, din domeniul national.

Codul napoleonian (art. 538 541) face din stat un proprietar ca oricare alta persoana. Toate bunurile detinute de catre stat alcatuiau domeniul sau public, fiind supuse aceluiasi regim juridic. Este meritul doctrinei de a fi contribuit la conturarea distinctiei actuale in masa bunurilor domeniale. V. Prudhon, profesor la Facultatea de Drept din Dijon, are meritul de a fi sistematizat aceste ideiintr-un ansamblu coerent in lucrarea sa Tratatul domeniului public (1833 1834). Acest autor sustine necesitatea admiterii pentru anumite bunuri publice a

unui regim exorbitantde la dreptul civil, supus principiului inalienabilitatii. Potrivit lui Prudhon, puterea omului asupra lucrurilor cuprindea trei grade diferite: domeniul suveranitatii, domeniul public, domeniul privat. Existenta unui drept de proprietate asupra domeniului statului continua a fi respinsa. Ca si regele Frantei, statul nu este decat paznicul domeniului, superintendentul sau. Jurisprudenta, cu mici exceptii, se va alatura acestei conceptii doctrinare bazate pe dualitatea domeniului colectivitatilor publice, pe care legiuitorul a ratificat-o prin Legea din16 februarie 1851 cu privire la statutul proprietatii in Algeria. In literatura de specialiate s-a apreciat ca notiunea domeniului public trebuie aplicata ansamblului bunurilor utilizate sau exploatate de sau pentru colectivitatile umane. (M.T.Oroveanu) Articolul 476 C.civ. roman utilizeaza notiunea domeniului public in acceptiunea domeniului statului, de interes national. Prin acest text se stabileste ca drumurile mari, drumurile mici si ulitele, care sunt in sarcina statului, fluviile si raurile navigabile sau plutitoare, tarmurile, adaugirile catre mal si locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele si indeobste toate partile din pamantul Romaniei, care nu sunt proprietate perticulara, sunt considerate ca dependinte ale domeniului public. Pe baza acestei reglementari s-a facut distinctia intre domeniul public si domeniul privat, considerandu-se ca domeniul public este alcatuit din bunurile afectate utilizarii generale si nesusceptibile de a fi proprietate particulara. Intr-o alta aopinie, s-a considerat ca bunurile statului, judetelor si comunelor, oricare ar fi natura lor, intra in domeniul public de indata ce sunt afectate unei utilizari publice sau unui serviciu public. In concluzie, domeniului public ii sunt atasate caile de comunicatii, monumentele publice, cladirile si bunurile utilizate pentru functionarea prestarea serviciilor publice, bunurile care prin natura lor sau prin destinatia legii sunt de uz sau de interes public.

Celelalte bunuri mobile sau imobile, care nu fac parte din domeniul public si sunt proprietatea statului, judetului, orasului sau comunei, alcatuiesc domeniul privat al acestora.