DA O SANSA REALA RELATIILOR

Partea 1

CRISTI POPAN

Este probabil ca in marea lor majoritate aspectele atinse in continuare sa se intersecteze cu banalul dar imi asum riscul, in ideea ca modul meu de a pune problema ar putea trezi viziuni acolo unde alte abordari au esuat. In relationare ca domeniu prioritar de interes mi s-a cristalizat certitudinea ca toate problemele omenirii au la baza proasta relationare determinata de:

spaima teribila si neconstientizata de ceea ce ne diferentiaza sau credem ca ne diferentiaza ce ne face sa ne simtim amenintati si nesiguri implicarea noastra in relatii pentru castigurile care le presupune grija patologica pentru imaginea pe care ne-o dorim, pentru MASCA pe care am ales-o sa ne reprezinte in lipsa sentimentului de sens interior de apartenenta la existenta.

Toate astea ne incarca cu o precautie paralizanta in exprimare si o atentie neobosita in cenzurarea adevaratelor noastre sentimente sub nobilul pretext al evitarii tensiunilor si pastrarii unei armonii superficiale in care nimeni nu crede cu adevarat. Evident ca reprimarea nu a fost si nu va fi niciodata o solutie la probleme, ci numai un mod de amplificare a lor fapt ce ne aduce mai devreme sau mai tarziu in situatia ca tot ce trebuia sa fie un gest firesc de exprimare la un moment dat cand se cerea exprimat sa devina un gest distrugator incarcat de ura mai tarziu. Noi pur si simplu am ajuns sa nu mai putem asculta calmi si relaxati opinii sau convingeri opuse celor care le impartasim. Ne simtim visceral agresati de simple cuvinte, deoarece ne-am construit identitatea din cuvinte. Practic noi nu mai avem notiunea de a intra in relatii pentru a oferi ceva de dragul celeilalte persoane intram in relatii pentru un schimb din care trebuie sa iesim mai castigati decat celalalt pt a scapa de insuportabila eticheta de fraier cu care ne definim imediat ce am iesit cu egoul sifonat dintr o relatie. Dovedim astfel ca habar nu avem cine suntem si de ce traim dincolo de ceea ce credem ca pierdem sau castigam si dincolo de ceea ce ne spune mintea noastra despre noi insine. Aceste interese relationale oricat de nobile sau echitabile ar fi sau ar putea parea se lovesc de o problema imposibil de evitat sau ignorat si anume: * Ca actionand in acest fel ajungem inevitabil sa acceptam si sa simtim ca dincolo de interesul care-l putem reprezenta pentru cel cu care relationam nu insemnam absolut nimic pentru ceilalti sau insemnam ceva numai in masura in care oferim ce se astepta de la noi.

Si noi am ajuns sa credem profund o astfel de aberatie: cand nu mai suntem profitabili devenim dispensabili. (In fapt viata va dovedi fara exceptie ca nu ne putem lipsi de nimeni fara sa platim un pret crunt.) Vedem asta peste tot in jurul nostru cand relatiile se incheie si fiecare-si da arama pe fata. Vedem in general 2 straini in cel mai bun caz, dusmani fara mila de obicei , care si scot la suprafata imediat ce nu mai exita vreo posibilitate de a profita de celalat adevarata identitate si sentimentele reale. Este evidenta incarcatura negativa enorma acumulata in lunga perioada in care au fost reprimate mascate, neexprimate. Si astfel suspiciunea si precautia dospeste sub aparenta armonie din majoritatea relatiilor acolo unde ea nu este deja declarata, caz evident mai fericit si mai sanatos. Noi suntem fundamental setati din copilarie de parinti inconstienti ca pana nu ne dovedim utilitatea trebuie sa tacem din gura si sa acceptam toate prostiile lor sau ale celor care, vezi doamne, au facut ceva. Asta ne inchide gura unora, ne inadapteaza social pe altii, dar majoritatii ne dezvolta abilitatea de a profita de parinti, frati, parteneri, prieteni, apropiati, sefi, colegi etc. Culmea inconstientei este ca desi stim la modul evident ca asa suntem si noi ne miram si ne simtim nedreptatiti cand suntem tratati exact la fel cum tratam si noi pe ceilalti. Si asta devine singura noastra experienta si realitate in relatii neincrederea, profitul pe de-o parte si ipocrizia fata de noi insine pe de alta. Din acest moment trebuie sa ne cenzuram orice exprimare in functie de cum ar putea fi interpretat si implicit cum ne poate afecta interesele relationale. Nu mai conteaza ce simtim cu adevarat .. conteaza numai cum pare ceea ce facem sau exprimam. Am decuplat astfel exprimarea si credintele noastre de la ceea ce simte fiinta noastra interioara, sufletul Ne scapa insa faptul ca odata rupti de sufletul nostru am denaturant si distorsionat perceptia corecta a vietii si implicit toate deciziile sunt fundamentate pe baze gresite.

Este imposibila o decizie inteleapta si castigatoare pe termen lung din perspectivele ce le poate accesa o fiinta scindata interior sau rupta de sensibilitatea sau perceptiile sufletului. Practic pt ca nu ne putem accepta diferentele am ajuns:

sa nu mai avem ocazia sa vedem ca aceste diferente ne sunt extreme de utile sa ne folosim cat se poate de perfid unii de altii si sa ne tratam cu o neincredere patologica cu care ne mindrim ca fiind un atribut de maturitate, putere, abilitate. Am vazut o gramada de oameni care declara cu o mindrie evidenta si afisata ca ei nu au incredere in nimeni.

Am uitat ca putem avea incredere, zambi, asculta si simti bine alaturi ce cei care simt altfel sau au convingeri opuse alor noastre. In definitiv viata care curge in noi este esenta si legatura noastra. Orice altceva este nerelevant. Pentru ca ne-am prostituat sufletul astupindu-i gura de dragul unor interese/castiguri iluzorii, care nu se concretizeaza niciodata pe termen lung ne trezim brusc in chinurile unui mediu interior incapabil sa mai simta increderea si sensul existential absolut necesar sanatatii pshihice. Ne simtim atacati de orice parere contrara exprimata , de siguranta altora fara sa luam in calcul ca esenta noastra sta in magia inepuizabila a procesului interior de a fi nu de ceeace exprimam si cum o facem la un moment dat. Relatiile au devenit dificile si pentru ca le-am incarcat de angajamente , promisiuni smulse sau obtinute usor, asteptari spuse ori ba, subiecte tabu . concretizate toate intr-o presiune care incet dar sigur erodeaza bucuria de a fi cu cineva si care oricat le am imbraca cu justificari care suna bine ascund numai confuzia in care train, slabiciunile, neincrederea in noi si in toti cei cu care relationam . Evidenta neincredere in noi, sentimentul de inferioritate, declanseaza imediat ca forma de supracompensare nevoia de a ne simti si mai ales parea superiori in speranta ca nu va vedea nimeni nesiguranta si slabiciunile noastre.

Insa ceea ce se vrea a fi ambalajul care ascunde, devine ceea ce le evidentiaza. Orice metoda mai la indemina putem gasi in inconstienta noastra decat a ne identifica cu niste valori care ne ofera un superficial sentiment de maretie . si a judeca pe toti ceilalti de pe soclul extrem de fragil pe care ne am instalat. Miscarea aceasta inconstienta ne duce imediat in cea mai distructiva situatie interioara posibila. Pentru ca pretentiile de superioritate in baza carora judecam pe toti ne pun in situatia in care singura solutie ramine ipocrizia interioara si fragmentarea propriei fiinte pentru ca absolut tot ce judecam la ceilalti gasim amplificat pina la cote monstuoase in noi. Si cu cat vedem mai clar in noi tot ce condamnam in gura mare la ceilati suntem nevoiti sa ne mintim tot mai consitent sau sa cadem in vinovatii care ne distrug Si astfel punem o sclipitoare eticheta pe care scrie frumos IUBIRE sau MORALITATE pe un pachet care contine pretentii de atentie sau fidelitate , gelozie , asteptari, teama de singuratate, frica de invalidare, confuzie, naivitate etc si care distruge sigur si rapid orice relatie. Solutia este la indemina si presupune in primul rand un pas deosebit de dificil, si anume sa acceptam ca majoritatea valorilor nostre sunt doar un ambalaj atractiv pentru tot rahatul nostru interior, frici, nesiguranta, instalate adanc in ADN-ul nostru psihic. Odata facut gestul de mai sus in baza unei intuitii sau viziuni, deschise de anumite situati din viata, de sinceritatea dezarmanta a vreunui cunoscut sau pur si simplu de lectura articolului meu, mergand pe firul atitudinilor si comportamentelor noastre ajungem in situatia in care trebuie sa stam si sa ne infruntam frica de a fi parasiti/ de a pierde /de a ne face de rusine / de ras. Intilnirea cu realitatea noastra interioara este crunta pentru ca se releva constiintei noastre tot ce am vrea sa ascundem cu orice pret, iar mecanismele fricii sunt atat de functionale incat primul impuls inconstient este acela ca ar fi bine sa ne intoacem de unde am pornit.

Solutia este sa intuiesti ca dificultatea aceasta ascunde libertatea noastra si intrarea in alta dimensiune a existentei iar intorcerea este doar o solutie temporara pina cand existenta ne va aduce in acelasi punct dar cu o presiune semnificativ mai consistenta. Acesta intelegere va intari aspiratia noastra va deschide noi perceptii din care vor aparea solutii pentru debarasarea de atasamente. Suntem in punctul in care ne antrenam fiinta sa renunte la atasamente si implicit la pretentiile si fricile din spatele lor. Evident acest demers de interior este puternic si evident sustinut de existenta care ofera inspiratia, situatiile si puterea necesara evolutiei. Odata rupte atasamentele, optiunile si perspectivele se largesc enorm. Procesul nu este de moment este mai degraba un gest permanent de atentie pentru a evita instalarea lor. Dar pe masura ce fiinta se elibereaza de atasamente, debarasata fiind de un balastru imens acceseaza tot mai usor noi dimensiuni spirituale care integreaza si sacralizeaza toate aspectele vietii. De aici miresmele libertatii devin atat de atragatoare incat cale de intoarcere nu mai este. De asemenea puterea devine semnificativa dar paradoxul este ca nu-ti mai este necesara deoarece perfectiunea intregii existente face inutila utilizarea ei.