Sunteți pe pagina 1din 6

Nr. 3 [55] / 2008

Consideraţii

TeoreticeNr. 3 [55] / 2008 Consideraţii 12 Efectele reabilitării protecţiei termice a clădirilor Pe baza câmpului

12

Efectele reabilitării protecţiei termice a clădirilor

Pe baza câmpului de temperatură rezultant la nivelul punţilor termice şi la îmbinări poate fi determinat un factor, cu ajutorul căruia să fie calculate pierderile de căldură suplimentare ce apar în zona punţilor termi- ce, faţă de câmpul elementului de construcţie lipsit de punţi termice. Acest factor este denumit rezisten- ţă termică liniară (unidirecţională) R l , corespunzând la 1 m lungime de îmbinare. Efectul izolării termice la exterior este diferit la diver- se tipuri de îmbinări: deosebit de favorabil la îmbinări în T (perete exterior - perete interior, perete exterior - plan- şeu intermediar), mai puţin bun la colţuri, are o influen- ţă redusă la balcoane şi depinde de modul de realizare a suprafeţelor laterale la perimetrul ferestrelor. Pentru un anumit element de construcţie exterior se poate defini rezistenţa termică echivalentă R e , nu- meric egală cu fluxul termic ce străbate unitatea de suprafaţă în unitatea de timp, la o diferenţă de tem- peratură de 1 K, ţinând seama de pierderile de căldu- ră suplimentare induse de punţile termice:

1

1

1

N

j

j 1

R

l j

l

R

e

R

S

(1)

în care: R este rezistenţa termică a elementului de construcţie, în m 2 ·K/W; S - aria elementului de con- strucţie, în m 2 ; l j - lungimea îmbinărilor de tip j, în m; R lj - rezistenţa termică liniară a îmbinării de tip j, în m·K/W. În scopul reabilitării protecţiei termice a clădiri- lor este interesant de urmărit variaţia raportului re- zistenţelor termice echivalente ale elementelor de construcţie exterioare înainte şi după izolarea termi- că adiţională.

Interdependenţa între punţile termice şi schim- bul de aer necesar. Elementele de închidere sunt ele- mente neomogene, cu punţi termice. Datorită transfe- rului termic bi- şi tridimensional, în zonele de îmbinare se produce transfer de căldură mult mai intens, care are ca efect apariţia la nivelul suprafeţei interioare a unei temperaturi mult mai scăzute decât temperatura supra- feţei interioare în câmpul deschis al elementului. Aceste temperaturi scăzute pot cauza apariţia condensării ca- pilare pe suprafeţele respective.

1. Introducere

ia şi are multiple repercusiuni asupra proprietăţilor

termotehnice ale clădirii şi asupra confortului termic. Modul şi gradul în care aceste influenţe se manifestă depind în mare măsură de poziţia stratului de izola- ţie în structura elementului de construcţie exterior şi de modul de execuţie a îmbinărilor. Efectele directe

şi indirecte ale izolării termice suplimentare sunt pre- zentate schematic în figura 1.

Strategia economică a unei

dezvoltări durabile impune în

mod cert promovarea eficienţei

şi utilizarea raţională a energiei la

nivelul clădirilor, consumator ma-

jor de energie la nivelul atât al Ro-

mâniei cât şi al ţărilor membre ale

Uniunii Europene. Astfel, conform

structurii consumului de energie

la nivel mondial, cel mai mare

consumator energetic îl repre-

zintă clădirile cu 45%, urmat de

industrie şi transporturi cu 20%.

Din consumul energetic total al

unei clădiri, încălzirea reprezintă

aproximativ 54%, iar pentru aco-

perirea acestui necesar de ener-

gie se ard importante cantităţi de

combustibil fosil cu emisii însem-

nate de CO 2 .

În acest context, o problemă

de maximă importanţă în do-

meniul construcţiilor o constitu-

ie reabilitarea fondului existent

de clădiri, în scopul ridicării cali-

tăţii confortului interior, reducerii

consumului de energie şi atenuă-

rii emisiilor poluante pentru me-

diul înconjurător. Din punct de

vedere termotehnic, reabilitarea

clădirilor presupune creşterea re-

zistenţei termice a anvelopei clă-

dirii şi eliminarea fenomenelor de

condens la clădirile unde aceste

fenomene se manifestă, precum

şi asigurarea exigenţelor de con-

fort termic, atât în regim de iarnă

cât şi în regim de vară.

În acest articol se analizează

principalele efecte ale reabilită-

rii protecţiei termice a clădirilor,

care au implicaţii asupra consu-

mului energetic pentru încălzire

şi asupra gradului de confort al

ocupanţilor din clădire.

Rezistenţa la transfer termic. Practica a de- monstrat că rezistenţa termică R a elementelor de construcţie exterioare ale clădirilor realizate din pa- nouri prefabricate este mult mai redusă decât cea rezultată în urma calculelor, din cauza afectării con- ductivităţii termice a materialului termoizolant de către factorii mecanici, termici sau de umiditate pe parcursul procesului de execuţie şi a punţilor termi-

ce “punctuale”.

Printr-o protecţie termică adiţională a pereţilor exteriori rezistenţa la transfer termic creşte, până ce materialul termoizolant suplimentar atinge o anumi-

tă grosime limită (cca. 1…2 cm), peste care aceas-

tă creştere devine nesemnificativă. Corespunzător acestor creşteri ale rezistenţei la transfer termic, pier-

derile de căldură prin suprafaţa opacă se reduc de câteva ori, însă concomitent cu aceasta se produce şi

o reducere a pierderilor de căldură prin transfer ter-

mic bi - şi tridimensional la nivelul punţilor termice.

mic bi - şi tridimensional la nivelul punţilor termice. Fig. 1 Efectele izolării termice suplimentare 2.

Fig. 1 Efectele izolării termice suplimentare

2. Analiza efectelor izolării

termice suplimentare

Izolarea adiţională a unei clă-

diri influenţează direct sau indi-

rect bilanţul energetic al aceste-

Nr. 3 [55] / 2008

Consideraţii

TeoreticeNr. 3 [55] / 2008 Consideraţii Fig. 2 Punte termică la îmbinarea perete exterior-planșeu de la

Nr. 3 [55] / 2008 Consideraţii Teoretice Fig. 2 Punte termică la îmbinarea perete exterior-planșeu de

Fig. 2 Punte termică la îmbinarea perete exterior-planșeu de la primul nivel (tip a)

1

- beton ciclopian (30 cm); 2 - vată minerală (2 cm);

3

- vată minerală (8 cm); 4 - beton armat (7 cm);

5

- beton armat (15 cm); 6 - beton simplu (15 cm);

7

- beton simplu (2,5); 8 - beton armat (14 cm);

9

- tencuială (3 cm).

8 - beton armat (14 cm); 9 - tencuială (3 cm). Fig. 3 Punte termică la

Fig. 3 Punte termică la îmbinarea perete exterior-planșeu de la nivel intermediar (tip b)

1

- beton armat (12 cm); 2 - beton simplu (12 cm);

3

- beton armat (6 cm); 4 - cheramzit (15 cm); 5 - beton

armat (4 cm); 6 - polistiren expandat (2 cm); 7 - mastic

bituminos (8 cm).

6 - polistiren expandat (2 cm); 7 - mastic bituminos (8 cm). Fig. 4 Punte termică

Fig. 4 Punte termică la îmbinarea perete exterior-planșeu de la ultimul nivel (tip c)

1

- beton armat (9,5 cm); 2 - vată minerală (2 cm);

3

- material de etanșare (3 cm); 4 - beton armat (12 cm);

5

- beton din zgură (14 cm); 6 - placă de beton (5 cm); 7

- aer (10 cm); 8 - beton armat (14 cm); 9 - beton simplu (5 cm); 10 - beton armat (15 cm).

14

Se consideră trei tipuri de punţi termice carac- teristice blocurilor de locuinţe realizate din pano- uri prefabricate. Astfel, în figurile 2 – 4 sunt prezen- tate o îmbinare între un perete exterior şi planşeul care separă o încăpere de un garaj, o îmbinare între planşeul ce separă două încăperi şi peretele exteri- or, şi respectiv o altă îmbinare între peretele exteri- or şi planşeul acoperişului plat. Se consideră tempe- ratura aerului interior, în toate încăperile de 20°C, iar în garaj de 15°C. În fiecare caz, rezistenţa termică a peretelui exte- rior existent este de 1,25 m 2 K/W, devenind după rea- bilitare prin placare exterioară cu polistiren expandat (12 cm) de 2,50 m 2 K/W. De asemenea, valorile co- respunzătoare ale rezistenţei termice pentru acope- riş sunt de 2 m 2 K/W şi respectiv 5 m 2 K/W. Calculele sunt efectuate pentru un regim de transfer termic staţionar, corespunzător sezonului de încălzire, temperatura aerului exterior variind între – 15°C şi +12°C. În figura 5 sunt reprezentate curbele de variaţie, în raport cu temperatura aerului exterior te, a tempera- turii minime t m pe suprafaţa interioară a elementu- lui de construcţie condensat, pentru cele trei tipuri

de punţi termice, înainte şi după placarea exterioa- ră cu polistiren expandat (12 cm la pereţi şi 20 cm

la acoperiş). De asemenea, figura 6 prezintă variaţia,

în raport cu temperatura aerului exterior, a umidită- ţii relative a aerului interior pentru evitarea produce- rii condensului pe suprafaţa interioară a elementului de construcţie în situaţiile analizate. Pe baza valorilor din diagramele prezentate în fi- gurile 5 şi 6 rezultă curbele de variaţie a umidităţii relative a aerului interior φ i pentru evitarea apariţi-

ei condensării capilare, în cele două situaţii analiza- te (fig. 7). Reabilitarea protecţiei termice conduce la redu- cerea influenţei negative a punţilor termice, cu efect benefic şi asupra distribuţiei temperaturii la nivelul suprafeţelor interioare ale elementelor de construc-

ţie exterioare. Prin aceasta scade semnificativ posibi- litatea apariţiei condensului, respectiv a distrugerilor structurale. Indirect, aceasta influenţează şi consumul energetic deoarece dacă temperaturile sunt mai ridi- cate în zonele de îmbinare, atunci umiditatea relativă

a aerului interior poate fi mai mare, adică se poate re-

duce numărul de schimburi orare de aer şi odată cu acesta pierderile de căldură prin ventilarea încăperilor.

pierderile de căldură prin ventilarea încăperilor. a b Fig. 5 Variaţia temperaturii minime la suprafaţa

a b Fig. 5 Variaţia temperaturii minime la suprafaţa interioară a elementelor de construcţie

c

la suprafaţa interioară a elementelor de construcţie c a b Fig. 6 Umiditatea relativă a aerului

a b Fig. 6 Umiditatea relativă a aerului interior pentru evitarea condensării la suprafaţă

c

interior pentru evitarea condensării la suprafaţă c a b Fig. 7 Umiditatea relativă a aerului interior

a b Fig. 7 Umiditatea relativă a aerului interior pentru evitarea condensării capilare

c

Nr. 3 [55] / 2008

Nr. 3 [55] / 2008 Fig. 8 Caracteristici geometrice ale încăperii Se consideră că peretele exterior,

Fig. 8 Caracteristici geometrice ale încăperii

Se consideră că peretele exterior, conţinând o punte termică, face parte din câte o încăpere cu di- mensiunile geometrice din figura 8, situată pe rând

la primul nivel (punte termică de tip a), la un nivel

intermediar (punte termică de tip b) sau la ultimul nivel (punte termică de tip c) şi că evitarea apariţi-

ei condensării capilare în aceste încăperi se realizea-

ză prin creşterea numărului de schimburi orare de aer proaspăt. Fereastra reprezintă 28 % din aria ele- mentului de închidere şi are rezistenţa la transfer ter-

mic de 0,4 m 2 K/W. În încăpere există două persoa- ne, fiind necesar un număr de schimburi orare de aer n = 0,91 h -1 . În figura 9 sunt reprezentate curbele de variaţie

a numărului de schimburi orare de aer pentru evi-

tarea condensării capilare, în funcţie de temperatu-

ra aerului exterior, pentru cele trei tipuri de încăperi. Se observă că de la o anumită temperatură a aeru- lui exterior (temperatură critică), numărul de schim- buri orare de aer creşte brusc, depăşind numărul mi- nim necesar. Adică, se introduce un debit de aer rece

în încăpere mai mare decât cel prevăzut. În acest caz,

fie nu se asigură un confort termic corespunzător ocupanţilor, fie debitul suplimentar de aer trebuie încălzit la temperatura aerului interior, când energia termică necesară pentru încălzire nu mai coincide cu cea considerată la proiectare. În tabelul 1 se prezintă comparativ valorile energi-

ei termice Q c necesare încălzirii aerului proaspăt su-

plimentar pentru evitarea condensării capilare, pe durata unui sezon de încălzire şi ale temperaturii cri-

tice a aerului exterior t e,cr , pentru cele trei tipuri de în- căperi analizate. Dintre cele trei tipuri de punţi termice cea mai pu- ţin pretenţioasă din punct de vedere al condensă-

rii

capilare este cea de tipul b, urmată de tipurile a

şi

c. La acestea din urmă rezultă cantităţi importan-

te

de energie termică suplimentară ce trebuie intro-

duse în încăpere în vederea evitării condensării ca-

pilare. Prin reabilitarea protecţiei termice nu se evită consumul suplimentar de energie, dar datorită creş- terii temperaturii suprafeţei interioare a elementelor de construcţie exterioare rezultă o reducere a debi- tului de aer suplimentar, respectiv se obţine o creşte-

re a temperaturii critice a aerului exterior, deci o mic- şorare a intervalului de timp în care există consum suplimentar de energie.

Variaţia temperaturii medii de radiaţie. Un efect secundar favorabil al creşterii rezistenţei termi- ce echivalente este creşterea temperaturii medii de

Consideraţii

Teoretice

creşterea temperaturii medii de Consideraţii Teoretice b Fig. 9 Variaţia numărului de schimburi orare de aer
creşterea temperaturii medii de Consideraţii Teoretice b Fig. 9 Variaţia numărului de schimburi orare de aer

b Fig. 9 Variaţia numărului de schimburi orare de aer pentru evitarea condensării capilare

a

c

Tabelul 1. Energia necesară încălzirii aerului suplimentar și temperatura critică a aerului exterior

   

Tipul încăperii

 

Mărimea

   

a

   

b

 

c

   

Existent

     

Reabilitat

Existent

Reabilitat

 

Existent

Reabilitat

Q

 

[KWh]

   

177

     

31

 

31

4,4

 

192

61

c

[%]

   

7,50

     

1,40

1,60

 

0,24

 

7,40

3,00

t e,cr [°C]

   

0,5

     

6

 

4

9

 

–8

3

   

0,6

i

 

radiaţie θ mr . Aceasta are o importanţă sporită în cazul clădirilor cu indice de formă ridicat unde există un număr mai mare de încăperi cu două sau mai mul- te elemente de închidere. Influenţa negativă a valori- lor scăzute ale temperaturii medii de radiaţie asupra confortului termic poate fi compensată într-o oare- care măsură prin creşterea temperaturii aerului inte- rior, în cazul adoptării sistemului de încălzire cu cor- puri de încălzire. Dacă, pentru simplificare, se presupune că tem- peratura medie a aerului exterior pe sezonul de în- călzire este de 0°C, creşterea temperaturii aerului in- terior cu 1°C conduce la o mărire cu 5% a pierderilor de căldură prin ventilare. Pierderile de căldură prin ventilare reprezintă între 30…40% din pierderile to- tale de căldură ale clădirii, astfel că variaţia cu 1°C a temperaturii aerului interior induce o variaţie cu cca. 2% a pierderilor totale de căldură ale clădirii.

Variaţia temperaturii resimţite (de confort). Temperatura resimţită t c se defineşte ca medie între temperatura medie de radiaţie θ mr şi temperatura in- terioară t i raportate la valorile coeficienţilor de trans- fer termic:

 

c

8,3

v

 

(4)

Temperatura medie de radiaţie θ mr se calculează

cu relaţia:

 
 

mr

n 4 t i Si i 1
n
4
t
i Si
i
1

273

(5)

în care: φ i este factorul unghiular între corp şi su- prafeţele înconjurătoare S i de temperatură t Si . Se consideră o încăpere dintr-un bloc de locuinţe situată la un nivel curent, cu caracteristicile geome- trice conform figurii 8. Se calculează variaţia tempe- raturii resimţite în funcţie de temperatura exterioară pentru un regim staţionar de transfer termic, cores- punzător a două tipuri de punţi termice, întâlnite frecvent la clădiri construite în anii 1970. Primul tip (fig. 3) reprezintă o îmbinare între un perete exteri- or şi o pardoseală care separă două încăperi cu tem- peratura interioară de 20°C. Cel de-al doilea tip de punte termică (fig. 10) apare la îmbinarea unui pere- te interior care separă două încăperi cu aceeaşi tem- peratură a aerului interior (t i = 20°C). Valoarea rezistenţei la transfer termic a structurii iniţiale este de 0,935 m 2 K/W, iar dacă se consideră un strat termoizolant suplimentar de 12 cm din polisti-

 

t

c

r

mr

c

t

i

(2)

ren expandat aceasta creşte la 2,5 m 2 K/W.

 

 
Fig. 10 Punte termică

Fig. 10 Punte termică

r

c

în care α r şi α c sunt coeficienţii de transfer termic radiant şi convectiv între suprafaţa corpului uman şi mediul ambiant, în W/(m 2 ·K) Coeficientul de transfer termic radiant α r se deter- mină cu relaţia:

 

4

A

r

273

t

cl

t

c

(3)

r

A

D

2

în care: t cl este temperatura medie a îmbrăcă- mintei; σ – constanta Stefan-Boltzmann, egală cu 5,67·10-8 W/(m 2 ·K 4 ); A r /A D – raportul suprafeţelor ra- diante ale corpului îmbrăcat şi nud, egal cu 0,7 pen- tru poziţia şezând sau cu 0,73 pentru poziţia stând în picioare. Coeficientul de transfer termic convectiv α c de- pinde de viteza vi a aerului interior:

1

- start de uniformizare (3cm); 2 - beton armat (5cm);

3

- vată minerală (5cm); 4 - beton armat (15cm);

5

- vată minerală (2cm); 6 - beton armat (23cm);

 

7

- beton armat.

 

15

Nr. 3 [55] / 2008

Consideraţii

TeoreticeNr. 3 [55] / 2008 Consideraţii Fig. 11 Temperatura minimă pe suprafaţa interioară a celor două

Nr. 3 [55] / 2008 Consideraţii Teoretice Fig. 11 Temperatura minimă pe suprafaţa interioară a celor

Fig. 11 Temperatura minimă pe suprafaţa interioară a celor două îmbinări

minimă pe suprafaţa interioară a celor două îmbinări Fig. 12 Temperatura medie a radiatorului Fig. 13

Fig. 12 Temperatura medie a radiatorului

două îmbinări Fig. 12 Temperatura medie a radiatorului Fig. 13 Temperatura medie de radiaţie Fereastra dublă

Fig. 13 Temperatura medie de radiaţie

Fereastra dublă reprezintă 28% din totalul supra-

feţei peretelui exterior şi rezistenţa ei la transfer ter- mic creşte în urma reabilitării de la valoarea de 0,33

m 2 K/W la 0,80 m 2 K/W. În diagramele din figura 11 se prezintă variaţia temperaturilor minime t Smin pe suprafaţa interioară a celor două îmbinări considerate, în funcţie de tem- peratura aerului exterior t e . Efectul punţilor termice se resimte pe o suprafaţă cu lăţimea de 0,6 m pe colţurile încăperii. Se consideră un sistem de încălzire cu apă caldă 70/50°C, un radiator tip Vogel & Noot cu dimensiu- nile 1120×600 mm şi un reglaj calitativ al sistemului, iar în figura 12 se reprezintă curba de variaţie a tem- peraturii medii pe suprafaţa radiatorului. În încăpere se găseşte o singură persoană ce îşi desfăşoară activitatea la calculator (i M =1,2 met), pentru care rezistenţa termică a îmbrăcămintei este R cl = 0,90 clo. Corespunzător acestor date rezultă o temperatură de confort optimă t c = 22°C. Dacă se consideră că temperatura pereţilor interi- ori nu este influenţată de punţile termice şi este ega-

lă cu temperatura aerului interior (t i = 20°C), în figu-

16

aerului interior ( t i = 20°C), în figu- 16 Fig. 14 Variaţia temperaturii de confort

Fig. 14 Variaţia temperaturii de confort

în figu- 16 Fig. 14 Variaţia temperaturii de confort Fig. 15 Temperaturile necesare ale aerului interior

Fig. 15 Temperaturile necesare ale aerului interior

ra 13 se reprezintă curbele de variaţie a temperaturii medii de radiaţie. Se observă că valorile acesteia des- cresc pe măsură ce temperatura exterioară creşte. Pentru valorile coeficienţilor de transfer termic α r = 4,7 W/(m 2 K) şi α c = 3,1 W/(m 2 K) (v i = 0,2 m/s), se obţin curbele de variaţie a temperaturii resimţite din figura 14. Se constată că valorile tc sunt mai mici în comparaţie cu valoarea optimă de 22°C. Pentru a re- aliza această valoare este necesară o încălzire supli- mentară. În figura 15 se prezintă valorile necesare ale temperaturii aerului interior. Se observă că prin îmbunătăţirea performanţelor termice ale elementelor exterioare (pereţi, ferestre) valoarea temperaturii de confort se măreşte. Dacă se consideră un număr de schimburi orare de aer n = 0,8 h -1 se obţine un debit de aer proaspăt de 32,02 m 3 /h. Ca acest debit de aer să asigure pa- rametrii de confort necesari, trebuie încălzit la noua valoare a temperaturii aerului interior. În figura 16 se prezintă diagrama de variaţie a consumului zilnic su- plimentar de energie E s în funcţie de temperatura ae- rului exterior t e . Conform acestei diagrame se poate determina consumul anual suplimentar de energie

(utilizând curba corespunzătoare pentru grade–zile). În figura 17 se prezintă variaţia economiei de ener- gie realizată ∆E. În prezent majoritatea clădirilor nu asigură condiţiile parametrilor de confort sau au un consum suplimen- tar de energie. Astfel, dacă se consideră o clădire cu trei nivele, cu 10 încăperi pe nivel, consumul anual supli- mentar de energie necesar asigurării temperaturii de confort este de aproximativ 5 MWh. În funcţie de gra- dul de izolare termică se poate obţine o reducere cu 15…23% a acestui consum, asigurând concomitent şi o reducere a necesarului de încălzire cu 40…60%.

Rolul suprafeţei exterioare. Stratul termoizo- lant exterior protejat cu un strat de tencuială hidrofo- bă conduce la o scădere a efectelor combinate ploa- ie - vânt (nu permite umezirea structurii iniţiale) şi prin aceasta se obţine creşterea rezistenţei la transfer termic şi de asemenea, rezultă o scădere a pierderilor de căldură prin evaporare. În mod cert creşte gradul de impermeabilitate al structurii la aer şi la vapori.

Variaţia numărului de grade-zile. În proiectare, consumul energetic al unei clădiri se consideră ca fi- ind proporţional cu numărul de grade-zile. Fluxul de energie termică schimbat între clădire şi mediul ambi- ant este proporţional cu timpul şi cu diferenţa de tem- peratură a aerului interior şi exterior. O parte din acesta este acoperită de aporturile solare şi interne, iar cealaltă parte de instalaţia de încălzire. Dreapta temperaturii de echilibru, ce se stabileşte în interior în cazul nefuncţio- nării instalaţiei de încălzire, intersectează dreapta tem- peraturii aerului exterior la nivelul temperaturii exteri- oare limită. Pentru clădirile cu izolaţie normală, această valoare este de +12°C şi în funcţie de ea se realizează pornirea, respectiv oprirea instalaţiei de încălzire. Prin îmbunătăţirea nivelului de izolare termică aporturile de căldură nu se modifică, dar acestea acoperă un procent mai mare din pierderile totale de căldură ale clădirii. Ca urmare, are loc o modificare a temperaturii de echili- bru, iar valoarea temperaturii exterioare limită scade, ceea ce înseamnă că perioada de încălzire se reduce.

ceea ce înseamnă că perioada de încălzire se reduce. Fig. 16 Variaţia consumului zilnic de energie

Fig. 16 Variaţia consumului zilnic de energie

că perioada de încălzire se reduce. Fig. 16 Variaţia consumului zilnic de energie Fig. 17 Economia

Fig. 17 Economia de energie

Nr. 3 [55] / 2008

Consideraţii

TeoreticeNr. 3 [55] / 2008 Consideraţii Fig. 18 Determinarea numărului de zile din sezonul de încălzire

Nr. 3 [55] / 2008 Consideraţii Teoretice Fig. 18 Determinarea numărului de zile din sezonul de

Fig. 18 Determinarea numărului de zile din sezonul de încălzire

Determinarea numărului de zile din sezonul de încălzire Fig. 19 Variaţia numărului de zile din sezonul

Fig. 19 Variaţia numărului de zile din sezonul de încălzire și a temperaturii de echilibru

din sezonul de încălzire și a temperaturii de echilibru Fig. 20 Variaţia sarcinii termice și a

Fig. 20 Variaţia sarcinii termice și a energiei necesare

Variaţia temperaturii de echilibru. Căldura ce- dată de sistemul de încălzire depinde de condiţiile climatice şi temperatura aerului interior. Se cunoaş- te că temperatura de echilibru t ech este acea valoare a temperaturii exterioare la care aporturile de căldură ale clădirii sunt egale cu pierderile totale de căldură. Astfel, din relaţia de definiţie se obţine expresia:

t

ech

t

i

Q ap

K

(6)

în care: t i este temperatura aerului interior; Q ap – aporturile de căldură ale clădirii; K – coeficientul pier- derilor totale de căldură ale clădirii. Se poate determina durata perioadei de încălzire utilizând temperatura de echilibru şi curba specifică grade–zile (fig. 18). Curba de variaţie a numărului de grade - zile se poate aproxima prin ecuaţia [12]:

t

15

e

3,55 x

0,3835

(7)

în care x este numărul de zile cu aceeaşi tempera- tură medie a aerului exterior t e .

Din această ecuaţie, dacă temperatura exterioară este egală cu temperatura de echilibru, numărul de zile din sezonul de încălzire va fi:

t

N

ech

t

e

0

3,55

2,6

(8)

în care: t e0 este temperatura exterioară de calcul.

După reabilitarea termică coeficientul pierderilor totale de căldură ale clădirii K’ descreşte considera- bil, în aceleaşi condiţii de aporturi de căldură. Astfel, noua valoare a temperaturii de echilibru t’ ech se poa- te calcula cu relaţia:

t

'

ech

t

i

18

t

i

t

ech

K

K '

(9)

Dacă se cunoaşte valoarea temperaturii de echili- bru după reabilitarea termică, noul număr de zile
Dacă se cunoaşte valoarea temperaturii de echili-
bru după reabilitarea termică, noul număr de zile din
sezonul mai scurt de încălzire va fi:
se prezintă variaţia necesarului de căldură pe dura-
ta perioadei de încălzire, considerând că înaintea re-
abilitării termice a clădirii temperatura de echilibru
a fost 12°C.
K
t
t
t
t
După reabilitarea termică a clădirii raportul nece-
i
e
0
i
ech
'
K '
N
N
(10)
sarului de căldură rămâne acelaşi, dar se observă re-
t
t
ech
e 0
În figura 19 se prezintă variaţia temperaturii de
echilibru şi a numărului de zile din sezonul de încălzire
în funcţie de gradul de reabilitare, atunci când valoa-
rea iniţială a temperaturii de echilibru este de 12°C.
Necesarul de energie pentru încălzire al unei clă-
diri se poate exprima cu relaţia:
ducerea perioadei de încălzire dacă se au în vedere
aporturile de căldură (fig. 22).
La dimensionarea sistemului de încălzire se negli-
jează aporturile de căldură, încât sistemul pe toată du-
rata perioadei de încălzire va funcţiona la o capacita-
tea parţială. Din figura 23 se observă că aporturile de
căldură acoperă peste 50% din necesarul de încălzire
pe un interval de 60…80% din perioada de încălzire.
N
Dacă o clădire este reabilitată din punct de vedere
K
E
i
t
t dx
(11)
termic circa 30% din economia totală de energie se
e
0
realizează datorită perioadei mai reduse de încălzi-
în care η este randamentul sistemului de încălzire.
Ţinând seama de ecuaţiile (9) – (11), raportul con-
sumului energetic după şi înainte de reabilitarea ter-
mică a clădirii este dat de relaţia:
'
'
'
E
N
' 0,3835
K
t
t
2,566
N
i
e 0
(12)
0,3835
E
K
N
t
2,566
N
i t
e 0
În figura 20 se prezintă variaţia raportului sarcinii
termice Q’/Q şi a consumului de energie E’/E în func-
ţie de gradul de reabilitare termică K’/K, pentru tem-
peratura de echilibru de 12°C.
Durata perioadei de încălzire depinde şi de carac-
teristicile termice ale anvelopei clădirii. În figura 21
Fig. 23 Raportul dintre aporturile și necesarul total de
căldură
Fig. 21 Variaţia necesarului de căldură înaintea reabilitării termice
Fig. 22 Variaţia necesarului de căldură după reabilitarea termică

re. Noua temperatură de echilibru depinde de gradul reabilitării şi de starea fizico-termică iniţială a anvelo- pei clădirii. Influenţa aporturilor de căldură va creşte semnificativ după reabilitare.

Variaţia constantei de timp. Constanta de timp T

a unui element de construcţie se defineşte cu relaţia:

T

C

kS

(13)

în care: C este capacitatea termică a încăperii; k

– coeficientul de transfer termic al elementului de construcţie; S – aria elementului de construcţie. Constanta de timp pentru o încăpere se defineşte ţinând seama şi de infiltraţiile de aer:

T

C

j

k S

j

j

e

c L

e

p

(14)

în care: L p este debitul de aer proaspăt introdus în

încăpere, ρ e - densitatea aerului, c e - căldura specifi- că a aerului. Cu cât valoarea constantei de timp este mai mare cu atât temperatura aerului interior este mai stabilă

la variaţiile temperaturii aerului exterior. Dacă scad pierderile de căldură printr-un element exterior/încăpere, iar capacitatea de acumulare nu se

modifică (chiar creşte în cazul izolării termice suplimen- tare), atunci constanta de timp a elementului/încăpe-

rii creşte. Aceasta are ca efect utilizarea mai eficientă a

aporturilor solare, o amplitudine de oscilaţie a tempe- raturii aerului interior mai mică, respectiv trecerea “mai uşoară”peste perioadele extreme nefavorabile.

3. Concluzii

În condiţiile economice şi energetice actuale, o problemă de interes global o reprezintă reducerea consumului de energie în sectorul clădirilor de locu- it. În acest scop este absolut necesar ca, în cel mai scurt timp, lucrările de îmbunătăţire a protecţiei ter- mice la clădiri să se realizeze conform prevederilor cuprinse de reglementările aflate în vigoare. Reabilitarea termoenergetică a anvelopei clădiri- lor de locuit existente se obţine prin mărirea gradu- lui de protecţie termică a elementelor de construcţie componente, conducând la reducerea cheltuielilor de investiţie necesare pentru reabilitarea/moderni- zarea instalaţiilor de încălzire datorită micşorării ne- cesarului de căldură a clădirilor. Reabilitarea termică a clădirilor existente deter- mină reducerea însemnată a consumului de energie pentru încălzire, asigură un grad de confort mai ridi-

cat şi condiţii igienice mai bune, iar în acelaşi timp se realizează şi reducerea poluării mediului înconju- rător.

Bibliografie

1. ASHRAE, HVAC Applications Handbook, Ame- rican Society of Heating, Refrigerating and Air Conditioning Engineers, Atlanta, 2003.

2. ALLEN, W. Envelope design for building, Architec- tural Press, London, 1997.

3. BÁNHIDI, L. Ember, épület, energia, Akadémiai Ki- adó, Budapest, 1994.

4. BERBECARU, D. Reabilitarea energetică a clădirilor de locuit, Antreprenorul, nr. 4-5, 1997.

Consideraţii

Teoretice

Antreprenorul, nr. 4-5, 1997. Consideraţii Teoretice 5. DUMITRESCU, L. Măsuri privind creşterea perfor-

5. DUMITRESCU, L. Măsuri privind creşterea perfor- manţei energetice a clădirilor şi instalaţiilor afe- rente, Instalatorul, nr. 11, 2006.

6. KALMÁR, F. Influenţa punţilor termice asupra de- bitului de aer proaspăt introdus într-o încăpere, Conferinţa BECEP, Iaşi, 2000.

7. KALMÁR, F. Effects of the additional insulation on the internal operative temperature, 3rd PhD Con- ference, Miskolc, 2001.

8. OANCEA, F. JĂDĂNEANŢ, M. Despre reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe, Instalatorul, nr.

4, 2006.

9. SÂRBU, I. KALMÁR, F. Optimizarea energetică a clădirilor, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2002.

10. SÂRBU, I. Evaluarea performanţelor termoener-

getice ale clădirilor, Conferinţa „Instalaţiile pen- tru Construcţii şi Confortul Ambiental”, Timişoa- ra, 2003.

11. SÂRBU, I. ș.a. Optimizarea funcţional–energetică

a instalaţiilor termice din clădiri, Grant CNCSIS, nr. 46GR/12, 2007.

12. SÂRBU, I. KALMÁR, F. CINCA, M. Instalaţii termice interioare – optimizare şi modernizare energeti- că, Editura Politehnica, Timişoara, 2007.

13. * * * Mc 001/1, Metodologie de calcul al perfor- manţei energetice a clădirilor (anvelopa clădirii),

2006.

Prof. dr. ing. eur. ing. IOAN SÂRBU – Universitatea “Politehnica” din Timişoara

Conf. dr. ing. FRANCISC KALMÁR – Universitatea din Debrecen

Nr. 3 [55] / 2008
Nr. 3 [55] / 2008

19