Sunteți pe pagina 1din 5

Caracterizarea lui Ghita (Moara cu noroc de Ioan Slavici)

Nuvela este o specie a genului epic n proz, cu un singur fir narativ, urmrind un conflict unic, concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, n funcie de contribuia lor la desfurarea aciunii. Nuvela prezint fapte verosimile ntr-un singur conflict, cu o intrig riguros construit, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului dect pe aciune. Nuvelele pot fi clasificate, dupa modalitatea de realizare a subiectului, n: nuvele istorice, psihologice, fantastice, filosofice sau anecdotice, iar n funcie de curentele literare n care se nscriu ca formul compozitional: renascentiste, romantice, realiste sau naturaliste. In litaratura romana , nuvela Alexandru Lapusneanu scrisa de Costache Negruzzi si publicata in primul nuvar al revistei Dacia Litarara in anul 1840 , poate fi considerate prima nuvela istorica de facture romantic. O nuvela este i Moara cu noroc a lui Ioan Slavici, publicat n 1881 n volumul Novele din popor, alturi de Pdureanca i Budulea Taichii, Tema prezint consecinele nefaste ale setei de navuire , n societatea ardeleneasc a secolului al XIX-lea. Titlul ales este mai degrab ironic, mutarea la Moara cu noroc aduce destrmarea familiei lui Ghi, fiind mai degrab Moara cu ghinion. Construcia subiectului, pe coordonate spaio-temporale bine precizate (aciunea are loc la hanul Moara cu noroc aflat ntr-o zon a Ardealului, n valea dintre dealuri, la o rscruce, iar timpul este i el bine precizat, aciunea fiind delimitat de dou repere temporale, cu valoare religioas: de la Sf. Gheorghe pn la Pati) creeaz impresia de veridicitate. Conflictul nuvelei este unul complex, de natur social (prezint confruntarea dintre doua lumi, dintre doua mentaliti diferite: Ghi, care, n ncercarea de a-i depi statutul social se confrunt cu Lic Smdul, personajul antagonist, ceea ce creeaz conflictul exterior), dar i de natur psihologic i moral (conflictul interior trit de Ghi care este pus s aleag ntre dorina sa de navuire, i linitea familiei sale). Acestea sunt prezentate din punctul de vedere al unui narator omniscient, cu o perspectiv narativ obiectiv, dat de impersonalitatea naratorului, naraiunea la persoana a IIIa i atitudinea detaat n descrierea aciunii. De asemenea, mai apare tehnica narativ a punctului de vedere, concretizat prin interveniile btrnei de la nceputul i din finalul nuvelei. n incipitul nuvelei, n prolog, btrna rostete o replic ce anticipeaz oarecum aciunea nuvelei, i destrmarea familiei lui Ghi: omul s fie mulumit cu srcia sa, cci, dac e vorba, nu bogia, ci linitea colibei tale te face fericit. Acelai personaj rostete i cuvintele de ncheiere din finalul nuvelei, o concluzie moralizatoare, ce vine ca o confirmare a temerilor exprimate n incipit: se vede c au lsat ferestrele deschise (...) simeam eu c nu are s iasa bine; dar aa le-a fost dat. Nuvela capt astfel o construcie circular, simetric, se pornetede la o idee, de la o temere , i n final se revine la aceasta, dup ce a fost confirmat.

Subiectul este construit clasic,organizat pe momentele subiectului ,insa evitand liniaritatea, actiunea dezvoltandu-se pe mai multe planuri in maniera romanesca,in prim-plan fiind plasat un personaj a carui evolutie va fi urmarita pe parcursul operei. Interesant de urmarit este jocul de alternanta a conflictelor interior si exterior, acestea potentandu-se reciproc. Expozitiunea il prezinta pe Ghita alaturi de familia sa,infruntand situatia sociala si economica gri in care se afla.Nemultumit de statutul sau de cizmar, in imposibilate de a asigura un trai decent familiei, el decide, impotriva sfatului soacrei ,sa ia in arenda hanul Moara cu noroc . Un timp afacererile prospera, iar familia pare sa traiasca idilic in acest nou mediu, neprimitor (pusta aradeana)insa cu potential. Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul, pesonaj negativ, care va declansa un sir de evenimente ,in urma carora Ghita se va degrada pana la dezumanizare, si va sfarsi tragic. Conflictele nuvelei isi au punctul de plecare in acest episod;se contureaza atat cel exterior intre Ghita si Lica, cat si cel interior, al constiintei carciumarului. Setea de inavutire isi pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita, care este vazut intr-o continua evolutie, indepartandu-se de familie si luand parte la afacerile necurate ale Samadaului care exercita o dominatie fascinanta asupra hangiului. Pe rand, arendasul hanului este jefuit si batut, o femeie in doliu si copilul sau sunt omorati , iar toate drumurile par sa duca spre Lica, pe urmele caruia se afla de mult timp jandarmul Pintea. Lica il manipuleaza pe Ghita in asa fel incat acesta este de acord ca Ana sa il insele. Cand realizeaza gravitatea faptelor, merge la Pintea cu gandul de a-l demasca pe Lica, ceea ce si face. Conflictul interior dicteaza afirmarea celui exterior , stadiul in care se afla Ghiata il face pe acesta sa isi doreasca o confruntarea cu Lica. Totusi, cel care va cadea in propria cursa va fi Ghita, care,atunci cand se intoarce la han o omoara pe Ana pentru fapta necugetata de a se fi aruncat in bratele Samadaului, iar apoi este omorat de Raut,omul samadaului. Lipsit de puteri in fuga de Pintea, Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.Acesta este punctul culminant al nuvelei, asistam la pedeapsa data de destin fiecaruia, pe masura faptelor. Pentru a dramatiza scena si a accentua ideea de final grandios, autorul se foloseste de metafora focului purificator care cuprinde moara, stergand urmele faradelegilor. Astfel, toate conflictele romanului se termina, se mistuie in foc alturi de protagonisti, lasand loc cortinei, vocei naratorului care prezinta deznodamantul cu valoare de sentinta finala, data prin batrana, care, contempland scena dezastrului, afirma:asa le-a fost data. Personajele ce iau parte la aciune sunt, asemeni oricrei nuvele, nu foarte numeroase, dar bine individualizate. Astfel, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Slavici se dovedete astfel, un bun observator al caracterelor umane i al vieii rurale. Protagonistul este introspectat psihologic de catre naratorul obiectiv si omniscient, care stie ce simte, ce gandeste ori ce planuieste Ghita si face cunoscute cititorului toate acestea prin naratiunea la persoana a III-a. Vocea auctoriala urmareste si analizeaza gandurile si framantarile eroului, prin variate procedee artistice ale introspectiei in constiinta si sufletul personajului. Insusirile etice ale lui Ghita se dezvaluie indirect, din faptele, comportamentul si gandurile lui, prin opiniiie celorlalte personaje si prin mijloacele de analiza psihologicd la care apeleazd naratorul.

Apartenenta lui Ghita la realism este evidenta chiar de la inceputul nuvelei, cand este conturat ca personaj tipic: omul nemultumit de conditia sa sociala si dorinta fireasca pentru un trai mai bun, pentru prosperitatea sa si a familiei. Ghita este cizmar intr-un sat ardelean, insa nu castiga mai nimic, deoarece oamenii umbla "in opinci ori desculti, iara daca Dumineca e noroi, isi due cismele in mana pana la biserica", din care cauza isi convinge familia sa ia in arenda, pentru "trei ani", o carciuma aflata la incrucisarea de drumuri importante pentru negot, Moara cu noroc. Pe aici treceau, de luni pana sambata, turme de porci de care se ingrijeau oameni multi si "de multe feluri". La numai cateva luni dupa instalarea la han, drumefii spuneau ca fac popas la "carciuma lui Ghita", pentru ca toata familia ii primea ca pe niste prieteni dragi, iar afacerile mergeau bine, spre satisfactia tuturor. Batrana era incantata ca avea "un ginere harnic", iar acesta muncea neobosit, isi iubea nevasta si pe cei doi copii, isi respecta soacra si era fericit pentru "un castig facut cu bine", pentru ca este "dat de la Dumnezeu". Vrednic si cinstit, el nu vrea decat sa agoniseasca atatia bani incat sa angajeze vreo zece calfe, carora sa le dea el de carpit cizmele oamenilor. Bland si cumsecade, trudind pentru "fericirea familiei sale", lui Ghita i se clatina linistea atunci cand Lica vine pentru prima oara la Moara cu noroc, intrucat se comporta autoritar, ca un stapan absolut peste oameni si locuri, prezentandu-se cu cinism si brutalitate: "Eu sunt Lica Samadaul, multe se zic despre mine si multe vor fi adevarate si multe scornite". El ii pretinde carciumarului sa tina minte si sa-i spuna "cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face", informatii pe care sa nu le mai stie nimeni altcineva. Ghita incearca sa fie impunator si darz in fata lui Lica, sa respinga propunerile nelegiuite ale acestuia, dar este infrant de extraordinara influenta pe care o are Lica asupra tuturor. De la aceasta confruntare cu Samadaul, Ghita vi ascunde Anei, pentru intaia data, "gandurile grele ce-l cuprinsesera", cum noteaza in mod direct naratorul omniscient, introspectand personajul. Ingrijorat pentru familia lui, Ghita devine precaut, insusire ce reiese indirect din faptul ca isi cumpara doua pistoale, isi mai ia o sluga, pe Marti, "un ungur inalt ca un brad" si doi catei pe care-i pune in lant, ca sa-i inraiasca. Observatia psihologica si atenta a naratorului obiectiv reliefeaza, prin opinia altui personaj, primele schimbari care se petrec in sufletul lui Ghita: "Ana simtea ca, de catva timp, barbatul ei s-a schimbat, si ii parea ca de cand are canii, tine mai putin la nevasta si la copii". Caracterizat direct de vocea auctoriala, "om harnic si sarguitor", carciumarul devine treptat "mai de tot ursuz", "pus pe ganduri", "nu mai zambea ca mai 'nainte", si mai ales " isi pierdea lesne cumpatul". Constient ca la Moara cu noroc "nu putea sa stea nimeni iara voia lui Lica" si ca trebuia "sa te faci omul lui" ca sa poti ramane carciumar aici, Ghita regreta pentru prima oara in viata lui ca are nevasta si copii, deoarece isi dorea sa poata spuna "Prea putin imi pasa!". El incalca astfel un principiu moral esential: iubirea familiei. Pe masura ce protagonistul intra in cardasie cu Lica, analiza psihologica a naratorului omniscient ii descifreaza gandurile, evidentiind setea de inavutire pe care nu si-o mai poate controla: "Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia cu Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii". Lacomia pentru bani il determina sa accepte o viata periculoasa, plina de riscuri, numai de dragul castigului, pentru care "ar fi fost gata sa-si

puna pe un an, doi, capul in primejdie", incalcand astfel un alt principiu fundamental al structurli caracteriale, cumpatarea. Dependenta lui Ghita de Lica se accentueaza din ce in ce mai mult, ca si teama ce pune stapanire pe carciumar. Samadaul ii da o veriga de sarma pe care sunt insirate semnele turmelor de porci care treceau prin aceste locuri, apoi cere cheile si ia, fara sa numere, un teanc de bancnote, cu titlu de imprumut. Intr-un acces de curaj, Ghita ii reproseaza ca i-a zdruncinat "linistea sufletului" si i-a "stricat viata", dupa care incearca sa stabileasca un raport de reciprocitate cu Lica: "tu trebuie sa intelegi ca oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti". Cu toate acestea, el ramane dominat de Samadau, chinuindu-si sufletul si constiinta. In alta zi, cand Lica vine la Moara cu noroc si are chef sa joace, Ghita o indeamna pe Ana sa-i fie partenera, dar privind-o cum se imbujoreaza in bratele altui barbat, sotul "fierbea in el cand li vedea fata strabatuta de placerea jocului", suferinta reliefata prin introspectia psihologica a naratorului obiectiv. Viata exterioara a lui Ghita este subordonata si detasata de viata sa interioara, de zbuciumul din mintea si sufletul sau. Vocea auctoriala dirijeaza destinul eroului prin mijloace psihologice profunde, sondand reactii, ganduri, trairi, in cele mai adanci zone ale constiintei personajului. Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala, in mod indirect, nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in el de cand intrase in afaceri necurate.cu Lica. Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta dandu-se intre fondul cinstit al lui Ghita si ispita imbogatirii. Sufletul complex si labil este sfartecat intre dorinta de a pleca de la Moara cu noroc, ramanand un om integru si tentatia pe care n-o mai poate controla, aviditatea de bani. O timida speranta isi pune Ghita in caprarul Pintea, pe care-l simte prietenos si "singurui om cu care ar putea sa vorbeasca mai pe fata". Cu toate acestea, atunci cand este talharit arendasul, Ghita ii spune jandarmului ca in noaptea respectiva Lica a dorm it la han si "n-a plecat decat abia acum", desi il vazuse pe porcar intorcandu-se abia spre dimineata. In fata comisarului, carciumarul jura "pe pane si pe sare, pe cruce si pe sfanta evanghelie [...] ca Lica a stat toata noaptea la carciuma". Marturia mincinoasa" il afunda si mai mult in invartelile ilicite ale lui Lica, insa Pintea continua sa creada ca Ghita este "om cinstit si vrajmas al lui Lica" si ar fi fost in stare "sa-si bage mana in foe pentru dansul". Comportamentul lui Ghita ignora normele etice fundamentale ce ar asigura "linistea colibei", atitudinea lui fata de nevasta si copii se modifica, asa cum noteaza naratorul in mod direct: "Ghita trecuse in adevar printr-un fel de prefacere". El refuza sa dea "amanunte Anei despre afacerile cu Samadaul, se indeparteaza incet, dar sigur de sotia sa, relatiile dintre ei devin din ce in ce mai reci, "ii era parca n-a vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa". La proces, Ana observa uimita ca sotul ei se schimbase, nu mai era "omul puternic si plin de viata" si incaruntise. Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase: "iarta-ma, Ano, iartama cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului". Alta data, intr-o efuziune a sentimentelor paterne, isi deplange prabusirea morala, careia nu i se poate impotrivi:

"sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti [...] un tata om cinstit [...]. Tatal vostru e un ticalos". Situatia materiaia a lui Ghita e infloritoare datorita afacerilor cu Lica si, desi fricos si las, el se afunda tot mai mult in faptele marsave puse la cale de acesta. Bancnotele primite de la Samadau sunt nou-noute si insemnate, dar carciumarul se bucura ca banii sunt ai lui, fiind convins ca "muncise pentru ei, ii castigase para cu para" si nu-l lasa inima sa-i depuna la judecatorie, ca dovezi ale afacerilor dubioase. Dezumanizarea lui Ghita se produce intr-un ritm alert, protagonistul autoanalizdndu-se, mai ales prin monologuri interioare. Da vina pe firea lui slabs, incercand astfel sa-si scuze atitudinea si sa-si motiveze faptele: "Asa m-a lasat Dumnezeu! ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?! Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul n-ar dori sa n-o aiba". Desi se consoleaza cu ideea ca nu este ahtiat dupa bani, "tot nu tin la bani atat de mult", faptele ii contrazic gandurile, asa cum reiese, indirect, din secventa intalnirii cu Pintea, caruia nu-i destainuie si faptul ca jumatate din banii pe care-i adusese pentru a fi schimbati sunt ai lui si ca el si-i va insusi fara nicio mustrare de constiinta. De altfel, asa cum afirma in mod direct naratorul, "omul foarte lesne se impact cu pacatele sale", insa Ghita se simtea atat "de ticalosit si de slab in el insusi", meat accepta sa o lase pe Ana singura cu Lica, justificandu-si fapta printr-un monolog interior, prevestind astfel cuvintele batranei din finalul nuvelei: "Asa vrea Dumnezeu! Isi zise el; asa mi-a fost randuit". De la marturia mincinoasa, Ghita se simte legat prin toate itele de Lica, iar prabusirea lui morala este inevitabila si rapida, culminand cu o gelozie ajunsa la paroxism. Introspectia psihologica a naratorului subliniaza suferinta devastatoare, "mania oarba si nesatioasa" a sotului. De cate ori il vedea pe Samadau "invartindu-se pe langa Ana ori pe Ana tragandu-se la Lica" suferea cumplit, "fierbea in el", dar se silea sa para vesel ca sa arate ca este barbat. De la complicitate in afaceri ilegale pana la crima nu mai e decat un pas si Ghita devine el insusi ucigas. Turbat de gelozie, sotul "nu se mai gandea decat la razbunarea lui", intalnirea cu Ana fiind violenta mai intai prin cuvinte, apoi prin fapte. El ii declara ca o iubeste "ca lumina ochilor" s-i promite s-o omoare fara sa simta "chinurile caiaului". O indeamna pe Ana sa se inchine, apoi o injunghie, imaginea fiind cutremuratoare: "Ana era intinsa la pamant si cu pieptul plin de sange cald, iara Ghita o tinea sub genunchi si apasa cutitul mai adanc spre inima ei". in aceeasi clipa, Raut "isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care cazu inapoi fara sa mai poata afla cine l-a impuscat". Ghita devine victima propriei lacomii, patima pentru bani il dezumanizeaza si el cade prada destinului tragic si previzibil, caruia nu i se poate opune, prabusindu-se - meet, dar sigur - de la omul cinstit si harnic la statutul de partas in afaceri necurate si complice la crima, pana la a deveni ucigas. Vina protagonistului consta in neputinta de a se impotrivi setei sale nemasurate de castig.