Sunteți pe pagina 1din 8

1

AFACEREA PACEPA
de Aurel I. Rogojan 1. Clarificari terminologice

Tradarea lui Ion Mihai Pacepa ocupa cu intermitente, intotdeauna calculate, pagini ale spatiului mediatic romanesc din ultimele doua decenii. Etichetele cele mai frecvente: tradator, defector sau erou i-au fost atribuite functie de contextul in care s-au judecat faptele, ori de partea baricadei ideologice in care s-au aflat comentatorii. Tradarea implica defectiunea, deci nu suntem in prezenta a doua notiuni distincte. Defectorul este un termen mai mult de jargon profesional, care a facut cariera dupa o carte de referinta in materie de tradatori, a lui Harry Rositze, intitulata C.I.A. 25 ans au sein de l`Agenced`espionage, aparuta in 1978. Autorul a radiografiat marile cazuri de tradare ale unor inalti ofiteri, spioni sau/si diplomati ai Moscovei, incepand cu anii`50 din epoca razboiului rece. Pentru a nu se complica in itele si asa incurcate ale aspectelor politicodiplomatice ridicate de fiecare caz de tradare, anchetatorii americani, care se ocupau cu descarcarea de informatii a dezertorilor importanti din elita serviciilor de securitate ori armatelor din tarile Tratatului de la Varsovia, i-au numit pe cei care savarseau oripilanta crima a tradarii , dintotdeauna pedepsita cu moartea, defectori. In opinia noastra, denumirea nu a fost, insa, la inspiratie, ci rezultatul unor rationamente. Astfel, termenul, pe care unii sunt tentati sa-l considere doar un eufemism pentru desemnarea tradatorului, are semnificatii multiple si de adancime :

un agent care s-a pus in serviciul altui stat, urmare a defectiunii sistemului de contraspionaj advers, care s-a bazat pe cineva nesigur, admis in sistem fara a fi fost temeinic verificat, iar ulterior nu i s-au cunoscut si demascat intentiile, pentru a nu fi posibila tradarea ; un agent care, prin secretele furnizate, a provocat defecte sistemului de securitatea al partii adverse; un agent cu defecte, tare caracterialei ori vicii, pe seama carora a fost racolat , pus in dependenta, determinat sa tradeze si fata de care se impune prudenta si un regim special;

un agent care , aparent s-a predat si reuseste sa castige incredere, pentru ca ulterior sa-si valorifice potentialul defector impotriva partii care l-a adoptat.

Pe un astfel de rationament, Jesus Angleton, contraspionul sef al C.I.A., din anii ei de glorie, a dezvoltat un adevarat proces tehnologic de vanatoare a presupusilor agenti ai serviciilor estice, trimisi inspre Agentie ca defectori. Nu se poate spune ca Angleton, primul spion american ( cu acoperire diplomatica la Roma ) care a recrutat ca agent un Papa , dupa ce constatase cat de adanc patrunsesera sovieticii in Cetatea Sfantului Scaun, nu avea temei sa vada in fiecare defector un agent de intoxicare. Inconvenientul era insa pe masura. De fiecare defector se ocupa o echipa complexa, care ramanea blocata timp indelungat. Cum numarul defectorilor tot crestea, sporeau si efectivele contraspionajului ocupate cu cercetarea lor si verificarea informatiilor furnizate. In acest fel, contraspionajul S.U.A. putea alerga pe nesfarsite piste false si condimentate cu tot felul de surprize, care le faceau din ce in ce mai interesante, iar spionajul sovietic avea ca si libere autostrazile informatiilor delicate ale natiunii americane. In ceea ce priveste, tradarea si eroismul, etichetele sunt relative si rationamentele mai practice si ceva mai simple. Este vorba despre fatetele aceleiasi monede, dar a carei valoare este data de sistemul referintelor axiologice ale utilizatorului. In spionaj si contraspionaj, eroii unei parti sunt tradatorii celeilalte parti si viceversa. Astfel, Nathaniel Halle, primul spion erou al Razboiului de independenta, in urma caruia aveau sa fie proclamate Statele Unite ale Americii , a fost condamnat la moarte de englezi pentru tradare. In cealalta parte, americanii i-au ridicat statuie si i-au pus efigia pe marcile postale. Tradarea se judeca moral, ideologic si juridic. Referintele axiologice dominante sunt cele de natura ideologic-politica, in a caror lumina tradatorii de astazi pot deveni liderii de maine. La fel stau lucrurile si in privinta crimelor politice, tradarea fiind prima si cea mai grava dintre acestea. Infractorii politici ai regimului inlaturat de la putere, devin liderii noului regim si primesc recunoasterea meritelor lor in lupta impotriva oranduirii inlaturate. De la cele spuse, fac exceptie mercenarii si tradatorii din vocatie, in a caror vene, in loc de sange, curge serul conspiratiei. Asemenea aventurieri

fara de neam si tara sunt numerosi, iar infatisarea si vorbelor lor sunt amarnic de inselatoare. Moral, tradarea se judeca prin prisma relatiei antagonice dintre bine si rau, precumpanind cauzele care determina tradarea. Cauzele pentru care Pacepa si-a parasit intempestiv ( acesta este cuvantul potrivit) patria, pentru a se preda unei puteri straine, dintr-o alianta politico-militara declarata inamica Romaniei si impotriva careia a luptat cu convingere dovada fiind gradele militare, functiile si onorurile inalte pe care le-a dobandit ca adjunct al sefului spionajului , cu rang de secretar de stat in Ministerul de Interne. Generalul Pacepa nu au avut nimic in comun cu vreo atitudine antisistem sau vreo disidenta fata de partidul comunist , ori impotrivire la ordinele conducatorului acestuia. Dimpotriva, Pacepa a fost un important stalp al cultului personalitatii lui Nicolae si Elena Ceausescu, a caror opera politica si stiintifica a raspandit-o cu ardoare in intreaga lume, colectionandu-le, ca pentru sine, inalte titluri si onoruri academice. Daca actul tradarii generalului Pacepa nu putea sa aiba o motivatie in convingerile sale ideologice, atunci de ce a facut pasul ? Ancheta imprejurarilor in care Pacepa a fugit, pur si simplu, din tara, nu neaparat cu intentia de a se preda americanilor, deoarece el viza se pare si o alta destinatie, au scos la iveala lucruri foarte deranjante, pe care Ceausescu si intreaga sa echipa de conducere le-ar fi dorit pentru pentru totdeauna ascunse. * * *

2. Dosarul de verificare a lui Pacepa pentru incadrarea in securitate

nu a corespuns criteriilor politice si contrainformative ( de prevenire a recrutarii in propriul sistem a agentului unui serviciu strain ) Inginerul chimist Ion Mihai Pacepa a fost recrutat in Securitatea Statului pofida unui dosar ce contravenea criteriilor politice. Vulnerabilitatile politice ale dosarului sau erau : originea sociala , educatia intelectuala, simpatiile liberale, frecventarea Biliotecii Americane, legaturile cu Amicii S.U.A.si cu Y.M.C.A.- Young Men's Christian Association.

Tatal sau fusese un exponent al unei clase muncitoare aparte, in calitatea de angajat al Atelierelor Ford, deschise in 1936 in cartierul Floreasca din Bucuresti. Din aceasta cauza, in ancheta efectuata dupa tradare , mai mult pentru a se gasi o explicatie, s-a sugerat o legatura cu acest fapt si actul sau. Tanarul Mihai Pacepa studiase pianul si vioara si a urmat cursurile Facultatii de Chimie, in ideea tatalui de deveni reprezentantul unui mare concern al industriei medicamentelor. Deci, Pacepa nu era un tanar cu trecut revolutionar si educatie muncitoreasca. Pentru el familia viza un viitor de mic burghez. Asociatia Tinerilor Crestini, spre care Pacepa se orientase, era privita de regim, cu sau fara motive intemeiate, drept o oficina a imperialismului american, desi la origine organizatia era religioasa si pur britanica. Daca si-a oferit stindardul si altor cauze, nu este acesta scopul ce dorim sa-l demonstram. Vizitatorii bibliotecilor de pe langa ambasadele occidentale erau ori trimisii, ori suspectii contraspionajului. Tertio non datur. Surmontarea unor asemenea dificultati de dosar nu ar fi fost posibila fara recomandari solide, iar acestea nu au lipsit. Ele au venit din partea unor prieteni ai tatalului sau, activisti veterani ai Cominternului, aflati in legatura operativa a sefului consilierilor sovietici din Ministerul de Interne. Circumstantele deciziei lui Pacepa de a mai trada inca odata Romania Daca la inceputul anilor `50, cand Pacepa a fost incadrat in Securitatea Statului Roman , din inalt ucaz, Romania s-a aflat sub cisma sovietica si altfel nu se putea, ulterior, cand a inceput desovietivizarea, Pacepa, ca si seful sau Nicolae Doicaru, reprezentau importanti factori de risc pentru securitatea statului roman. De altfel, acesta a fost motivul real pentru care, in martie 1978, Ceausescu la numit pe Doicaru ministru al turismului. Sa ne reamintim ca in acelasi an a fost eliberat din functia de Comandant al Armatei I a Sud, si trecut in rezerva, pentru numirea ca adjunct al ministrului constructiilor industriale, generalul Nicolae Militaru, iar un

alt general Vasile Ionel a fost scos din structurile operative ale Armatei si numit la conducerea Centralei Canalului Dunare-Marea Neagra. Generalul-colonel ( trei stele) Nicolae Doicaru, pentru a i se aduce la cunostinta a numirea in noua sa functie, care era o serioasa retrogradare fata de pozitia de sef al spionajului, a fost chemat de Ceausescu, care a deschis discutia prin a-i scoate in evidenta meritele, in indeplinirea importantelor sale insarcinari de partid si de stat. Doicaru se luminase la fata, crezand ca i se implineste visul: numirea ca ministru de interne. Dar- a continuat Ceausescu rar si cu tonul grav- daca partidul ti-a iertat greselile din tinerete (n.n. apartenenta la organizatia de tineret legionara, abuzurile grave in functia de sef al Regiunii de Securitate Dobrogea), colaborarea pe care ai stabilit-o cu sovieticii si ce sconteaza ei din aceasta, ma determina sa te trimit intr-o alta munca, unde sa-ti dovedesti, in continuare, increderea acordata. Am hotarat sa te numim ministrul turismului. Faptul de a nu fi numit in locul sefului sau, pentru care Pacepa credea ca nu are contracandidat, a fost perceput de acesta ca un semn rau prevestitor. A fost printre rarele sale rationamente corecte, deoarece in momente de criza se pierdea si nu facea deloc dovada fermitatii si stapanirii de sine, care ar fi trebuit sa emane din partea unui profesionst onest. Sef al spionajului a fost numit, generalul-locotenent (doua stele) Alexandru Danescu, la acel moment adjunct al ministrului de interne pentru pompieri, penitenciare, servicii si inzestrare. Dedicat preocuparilor sale anterioare, generalul Alexandru Danescu si-a inceput activitatea la conducerea spionajului prin a verifica situatiile financiare, legalitatea deconturilor in valuta, care anterior chiar daca le intuise vulnerabile, nu a avut la indemana si toate elementele de control . Nu a fost nevoie decat inceperea verificarilor, fiindca imediat adevarul a fost scos la iveala : un mecanism rapace al coruptiei, patronat de Pacepa , inainte si de Doicaru, functiona sub acoperirea afacerilor de spionaj, cu precadere in zona Levantului, cu complicitati arabe, israeliene si ramificatiile lor in alte zone geografice, cum ar fi continentele australe, dar si Europa . Doicaru si Pacepa au adus

prejudicii Romaniei prin proasta fundamentare cu informatii a unor mari proiecte de cooperare economica internationala, in care partenerii au fost lipsiti de orice intentie de seriozitate, fara bonitate, sau erau integrati unor retele criminale specializate in escrocherii intrenationale. Asa de exemplu, s-au exportat mii de tractoare in Africa, in barter cu bumbac, lemn de esenta rara, paduri de arbori de cauciuc, minereuri s.a . Tractoarele au fost depozitate in conditii lipsite de orice paza, fiind furate intregi , ori demontate Bumbacul a disparut din plantatii inainte de a fi receptionat, parcelele din paduri, alese pentru exploatare, au fost literalmente rase, arborii de cauciuc secatuiti. Acoperirea unor asemenea tepe trase cu complicitatea si prostiaconsilierilor speciali Doicaru si Pacepa presupunea o omerta la nivel guvernamental, pe care cei in cauza au avut grija si priceperea sa o intretina, oricat ar fi costat. Oricum, nu plateau din buzunarul lor. Nu plateau nici agenti straini, ci ofereau mici atentii unor tovarasi din conducerea superioara care dovedeau intelegere, deschidere si receptivitate pentru nevoile muncii speciale, care servea partidului in grija sa nemarginita pentru prosperitatea poporului. O logica de beton. Armat. Ca si mintile din care a emanat. Dar Pacepa capatase si gusturi de lux. Fie ca i-au fost stimulate de serviciile pretinse de prietenii sus-pusi, fie ca se inspira din frecvenele sale calatorii in strainatate. Agoniseala pentru altii a fost si prilej de acoperire si satisfacere a propriei avaritii. Fraudele comise prin dispozitii abuzive in amninistrarea si gestionarea resurselor valutare cu destinatie speciala au inceput sa iasa la iveala. Cei care trebuiau sa semneze deconturile prinsesera teama de controlul generalului Alexandru Danescu. Mai mult, niste matrapazlacuri ajunsesera si la cuunostinta lui Ceausescu, care daduse rezolutie de cercetare. In mai putin de trei luni de la preluarea conducerii Directiei Generale de Informatii Externe, generalul Alexandru Danescu apucase zdravan de odgoanele din plasa coruptiei, iar Pacepa urma sa faca obiectul unei anchete prin deferirea sa justitiei militare. In momentul in care a aflat concluziile si propunerile de finalizare a cercetarii, Pacepa si-a aranjat, cu sprijinul unui prim viceprim ministru

al guvernului, care ii era indatorat, o chemare de urgenta in R.F. Germania din partea Concernului Fokker, ca persoana agreata pentru tratativele in vederea achizitionarii motoarelor cu care se intentiona echiparea unor avioane ce urmau a fi produse in Romania. Din R.F. Germania, dar si din Viena, Pacepa a dat mai multe telefoane pentru a se interesa daca raportul generalului Danescu catre Ceausescu a fost trimis si cu ce rezolutie s-a intors. La ultimul apel , a primit vestea proasta : A venit aprobat . A inchis telefonul fara sa mai spuna ceva. Telefonase din Viena, unde se afla la jumatatea drumului de intoarcere in tara. In acel timp, ofiterii D.G.I.E. din R.F.Germania erau alertati ca nu-l mai gaseau si nu stiau ce si cum sa raporteze Centralei de la Bucuresti. Pacepa reintra pe teritoriul vest-german , unde apeleaza la prietenul si agentul sau Rolf Spitra, de la Concernul Fokker, pe care il stia ca este agentul Serviciului de Informatii al Comandamentului Trupelor Americane stationate in R.F.Germania, cu solicitarea de a fi condus la baza unde se afla acest comandament. Ajuns in baza americana, unde nimeni nu-l cunostea si nici chiar cuvantul lui Spitra , care l-a introdus in baza, nu a contat, Pacepa a spus ca este cunoscut de catre atasatul militar al Ambasadei S.U.A. la Bucuresti. Acesta a fost chemat sa-l identifice, apoi l-a insotit in avionul care l-a trasportat la Aeroportul Bazei Militare Andrews din proximitatea Washingtonului. Maniera in care a procdedat Pacepa nu era cea pe care ar fi urmat-o un agent al C.I.A. si nici macar a unui cunoscator al modului de lucru al Agentiei. Cand un agent se afla intr-o situatie limita si trebuie sa parareasca urgent tara in care se afla, are intotdeauna pregatit un plan special , un sistem de legatura si este extras, nu lasat sa se descurce si sa se predea unui serviciu concurent, fiindca intre C.I.A. si agentiile de informatii americane exista o adevarata rivalitate. K.G.B-ul al carui om Pacepa era , posibil si inainte de a fi recrutat in Securitate, nu l-a extras in U.R.S.S. din doua motive : avea nevoie de el in Vest, iar la Moscova nu numai ca nu le era util, dar ar fi insemnat sa se riste complicatii in relatiile bilaterale pe care Brejnev nu si le-ar fi putut permite. In acelasi timp, rusii a tras un maxim profit din lovitura primita de Ceausescu ca urmare a tradarii lui Pacepa, cunoscator a

multora dintre vulnerabilitatile si predispozitiile inaltei nomenclaturi de la Bucuresti. Faptul de a nu fi primit cetatenia americana decat dupa zece ani, arata ca defectorul Pacepa a fost tratat cu precautia necesara tinerii cat mai departe a calului trioan. Argumentele care sustin ca Pacepa a lucrat pentru K.G.B. sunt suficiente, solide si necontrazise , nici macar cu contraargumente. Chiar din momentul preluarii primului sau post in Directia de Contrasabotaj, Pacepa a intrat in atentia si grija sefului grupului consilierilor sovietici, pe a carui filiera venisera si recomandarile sau ordinul de incadrare. Dupa cum avea sa ne relateze generalul Aron Bordea, care la inceputul anilor `50 era seful Securitatii Raionului Titu, locotententul major Pacepa era atasat cauzei Uniunii Sovietice, considerand drept o tradare a acesteia faptul ca Gheorghe Gheorghiu Dej daduse ordin sa se ascunda de rusi existenta unor zacaminte de petrol in Campia Munteniei, punand sa se sadeasca lastari de salcami care sa acopere marcajele locurilor unde se efecuasera prospectiunile, iar hartile si documentatiile geologice sa fie pastrate la Ministerul de Interne, de catre Securitate. Cum Pacepa primise in raspundere tocmai contrasabotajul in sectoarele de extractie si petrochimie, a ajuns in posesia secretului si a dovezilor ca tovarasii sovietici sunt mintiti, inselati prin ascunderea zacamintelor respective, asa ca a procedat potrivit propriei constiinte . Urmarea a fost aceea ca seful consilierilor sovietici a dat buzna in cabinetului ministrului de interne, Alexandru Draghici, amanintandu-l cu impuscarea, daca nu pune la dispozitie informatiile privin amplasamentele zacamintelor , pentru ca Sovrompetrolul sa treaca la exploatarea lor. Ministrul Draghici l-a chemat la ordine pe seful Raionului de securtate Titu, cerandu-i sa afle tradatorul. A primit raspunsul in aceiasi zi : locotenentul major Pacepa era unicul pastrator al documentatiei. Ministrul a luat act si a cerut tacere, deoarece nu se putea impotrivi generalului rus. Dar Pacepa a fost promovat la serviciile externe ale securitatii, unde isi va desavarsi ascensiunea , in pofida unor evenimente profesionale negative in care rolurile sale au ramas pana astazi in noaptea si negurile spionajului . (pentru detalii .

S-ar putea să vă placă și