UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA FACULTATEA DE FILOSOFIE SI STIINTE POLITICE

REALISMUL SI CRIZELE RAZBOIULUI RECE

Prof. coordonator: Olesia Taranu Student: Mazilu Romeo Ionut

Realismul si crizele razboiului rece

Realismul delimitari Realismul este o scoala de gandire care in cursul istoriei sale a avut viziuni pesimiste asupra perspectivelor de pace intre marile puteri1. Realismul are la baza o serie de consideratii filosofice asupra omului si a naturii sale. Omul, o fiinta rea si egoista, traieste intr-o permanenta nesiguranta, fiind mereu neincrezator si suspicios la adresa celor din jur. Structurand intelegerea evenimentelor, desfasurarea politicii externe si structura conflictelor internationale, realismul este un din paradigmele centrale ale Relatiilor Internationale, la inceput existand un realism clasic. Din punct de vedere al realistilor tot ceea ce este creat de om, cand vine vorba de institutii si societati, aceleasi particularitati bazate pe o neincredere intre indivizi. Ganditorii clasici au structurat gandirea politica in cadrul Relatii Internationale in doua mari traditii filosofice dominante: liberalismul si realismul.

John Mearsheimer Tragedia politicii de forta, Ed. Antet, Prahiva, 2001, p .7

Liberalismul si realismul
Liberalismul si realismul ocupa locuri privilegiate in gandirea Relatiilor Internationale, in cele mai multe cercetari din cadrul acestora se desfasoara pe aceasta paradigma, pe linia de demarcatie dintre acestea doua. Liberalismul este o ratiune care promova idea ca lumea poate fi transformata intr-o lume mai buna. Traditia liberala are originile in epoca luminilor in Europa. Viziunea optimista asupra politicii internationale are la baza trei credinte fundamentale considerate utopice. Ei considera ca statele sunt principalii actori ai politicii internationale, subliniaza ca trasaturile statelor variaza, iar diferentele au efecte profunde asupra comportamentelor statelor. Astefel in sistemul international, in viziunea liberalilor, exista state bune care desfasoara politici de cooperare si nu declanseaza razboaie si state relecare sunt inclinate sa foloseasca forta si prvoaca razboaie pentru a-si atinge scopul. Liberalii sustin ca institutiile internationale sporesc sansele de colaborare intre state si reduc probabilitatea izbucnirii unui razboi institutiile pot delimita statele sa nu-si mai calculeze interesele egoiste pe baza felului in care fiecare mutare ar afecta pozitia relativa de putere, astfel incat indeparteaza statele de idea razboiului si promoveaza pacea2. Realistii in opozitie totala cu liberalii sunt extrem de pesimisti in privinta Relatiilor Internationale, ei nu vad o cale de a iesi din lumea conflictelor, a razboiului si a competitiei pentru securitate, dar nu neaga faltul ca ar fi de dorit sa se creeze o lume pasnica, fiind o idee atragatoare dar mai putin practica. E.H. Karl sustine ca realismul este inclinat sa puna accentul pe taria rezistibila a fortelor existente si pe caractelor inevitabil al tendintelor existente si sa insiste ca intelepciunea maxima consta in acceptarea si adaptarea la aceste forte si tendinte3. Viziunea sumbra pe care o au liberalii privitor la relatiile internationale are la baza 3 credinte fundamentale: prima, chiar daca trateaza statele ca pe actorii principali ai politicii mondiale asemeni liberalilor, realistii se concentreaza doar asupra marilor puteri deoarece ele domina si modeleaza politicile internationale si provoaca cele mai cumplite razboaie.

2 3

Ibidem p. 17 Ibidem p.18, apud E.H. Karl Twenty years crisis

A doua credinta este aceea ca marile puteri au comportamentul influentat de mediul lor exterior, iar nu de caracteristicile interne, refuza delimitarea dintre state bune si rele propusa de liberali deoarece marile puteri actioneaza dupa aceeasi logica indiferent de sistemul politic, cultura, sau guvernant. Este dificil sa se opereze discriminari intre state, in esenta marile puteri se deosebesc numai prin marime si se poate vorbi doar de diferetele de putere relativa. A treia credinta se refera la gandirea statelor, dominata de calcule ce se refera la putere, iar statele sunt aflate mereu intr-o competitie pentru putere. In aceasta competitie este necesara cateodata si declansarea unui razboi care in pofida pagubelor care le produce, este considerat un instrument politic acceptat. Aspectele puterii au fost transpuse in numeroase teorii realiste, doua dintre acestea fiind: realismul naturii umane si realismul defensiv. Prima teorie a fost expusa de catre Hans Morgenthau in Politics among Nations, iar a doua a fost prezentata de catre Kenneth Waltz in Theory of International Politics. Aceste lucrari explica de ce urmaresc statele puterea, descriu cauzele competitiei pentru securitate si indica cata putere si-ar dori probabil un stat. Realismul naturii umane mai poarta si numele dealism clasic, dominand studiul Relatiilor Internationale de la sfarsitul anilor 40. Acesta se bazeaza pe ipoteza simpla ca statele sunt conduse de fiinte umane care au o vointa de putere inca de la nastere4. Teoria nu acorda atentie statelor cu un comportament constant, ci este pentru statele cu apetit pentru putere si care sunt mereu in cautarea unor oportunitati pentru a prelua ofensiva si a domina. Ceea ce le face pe state sa se ingrijoreze in privinta balantei de putere este lipsa unei autoritati care sa guverneze peste marile puteri sau anarhia internationala. In lupta lor pentru suprematie statele au ca pricipala forta motrice in politica internationala vointa de putere, imerenta pentru toate statele din sistem. Realismul defensiv sau realismul structural a aparut la sfarsitul anilor 70. Pornind de la ipoteza ca singurul scop pe care statele il tintesc este acela al convetuirii si ca, mai precis de orice, ele cauta securitatea, insa sistemului international forteaza marile puteri sa acorde o atentie deosebita balantei de putere. De fapt anarhia forteaza statele aflate in cautarea securitatii concurand pentru putere care este cel mai bun mijloc de supravetuire, anarhia jucand astfel rolul de cauza profunda a competitiei. Ea incurajeaza statele sa aiba un comportament defensiv si sa mentina balanta de putere, continand o favorizare a status quo-ului statele sunt stimulate sa

Ibidem p. 19, apud Hans Morgenthau Politics among Nations

castige puterea pe seama rivalilor si actioneaza cu aceasta motivatie atunci cand se iveste momentul oportun insa echilibrul si alianta dintre potentialele victime poate distruge agresiunea.

Realismul arata fata intunecata a persoanei sustinand ca omul este rau si egoist, natura sa fiind inclinata spre o dominatie asupra celorlalti, un fapt care conduce catre un razboi al tuturor asupra tuturor, pe aceasta teorie baznduse cea mai mare parte realismul Relatiilor Internationale. La nivelul Relatiilor Internationale intalnim doua tipuri de oameni: individul ca esafod al domeniul Relatiilor Internationale si individul care conduce statul, tipul ca re intra in contact cu natura umana si cu intentiile rele ale conducatorilor. In natura umana nu exista nici schimbare, nici progres dupa cum sustin realistii, realismul fiind astfel o paradigma conservatoare. Ca si idealismul, realismul urmareste sa investighez concepte fundamentale si cadre de gandire pentru a explica si exprima realitatea, astfel realismu ca si idealismul este o filosofie a Relatiilor Internationale. Dar din pricina tezelor complet diferite pe care le au realismul si idealismul, au aparut controverse privitor la acesta din urma. Unul dintre filozofii care au combatut realismul a fost Johann Friedrich Herbart ce analizeaza din punct de vedere filosofic.

Idealismul si realismul
In lumea filosofica germana Herbart da nastere unui realism hotarat ce se afla sub influenta psihologismului si a adunat succese mari ca forma a reactiunii contra idealismului. J.F. Herbart s-a nascut in Germania, orasul Oldenburg la data de 4 mai 1776. Dezvoltarea sa intelectuala era indreptata spre filosofie, In 1794 se inscrie la facultatea de drept unde va manifesta o opozitie impotriva idealismului avand o atitudine critica ce o va arata intr-o lucrare scrisa in 1796 si pe care a predato profesorului de filosofie Fichte. In 1802 incepe cariera de profesor si preda pentru prima data pedagogia. Lucrarile pe care le-a publicat aratau orientarea sa spre problemele filosofice. Chiar daca in timpul ginmaziului nu citise decat putine opere ce apartineau lui Wolff si Kant, idealismul lui Fichte i-a provocat o tulburare adanca si chiar daca la inceput a fost atras de ideile profesorului sau nu a putut scapa de indoielile ce mai tarziu vor face un adept al realismului. Idealistii sustineau ca oamenii n-ar fi cunoscut lumea pana la ei si fara ajutorul lor nu ar cunoaste-o nicidecum. Din acest punct de vedere idealistii se puteau compara cu artistii care creeau lumi fictive. Herbart era de parere ca filosofia nu trebuie sa se multumeasca cu rolul de analog si sa ramana pe terenul idealismului, el trebuia sa joace un rol mai util sa ia ca data cunoasterea lumii asa cum o au de fapt toti oamenii si sa caute a o lamuri, a o purifica, a o sistematiza, a o transforma, dintr-o multiplicitate plina de incongruente, intr-o unitate lipsita de contradictie5.Punctul de plecare in filosofie ca data de cunoastere a lumii il constituie experienta sub toate formele pe care le ia. Acest lucru a fost sustinut si de un precursor ce avea o autoritate incontestabila in viziunea lui Herbart, anume Kant in Critica ratiunii pure, unde acesta spune ca intreaga cunoastere a lumii incepea pentru toti fara deosebire cu experienta. Chiar daca Emmanuel Kant ii atribuia filosofiei intrebarea capitala Cum este posibila experienta?, Herbart era de parere ca a impune filosofie ca obiect de capetenie o asemenea cercetare insemna o condamnare de mai inainte la sterilitate. Mecanismul cunoasterii nu poate fi
5

Negulescu P. Petre Istoria filosofiei contemporane, Ed. Tipo Moldova, Iasi, 2002, vol.1, p. 116

examinat doar utilizandul cum nu putem analiza modul cum gandim numai cu gandul, aceasta insemnand ca prin solutia pe care ne-o recomanda Kant suntem condamnati de mai inainte sa ne invartim intr-un cerc inchis, in care suntem siliti sa ne intoarcem vesnic la punctul de plecare, fara sa putem ajunge la nici un rezultat6. Kant a incercat inutil sa legitimeze experienta, ea se legitima insasi prin existenta ei, nu poate fi inselatoare fiindca nu este contradictorie. Filosofii idealisti si-au inchipuit ca ar putea inlocui experienta cu o cugetare pura insa aceste idei nu au putut rezista la contactul cu experienta. Chiar daca experienta nu are nevoie sa fie legitimata, fiind inutil ca filosofia sa-i propona un asemenea scop, experienta avand nevoie doar de lamurire scopul filosofiei fiind acela de a alunga scepticismul care neaga totul atunci cand apare, inclusiv experienta. Un alt critic la adresa idealismului, de aceasta data la ce interbelic, a fost Edword Hallett Carr. Gandirea idealista, utopica, a grabit dupa cum sustinea Carr izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, parere ce a fost sustinuta de majoritatea statlor occidentale. Razboiul este singurul mijloc viabil de a rezolva interesele conflictuale dintre state intr-un sistem international anarhic. El nu este generat de imposibilitatea statelor de a se intelege intre ele, fiind de fapt in mod fundamental rezultatul unor interese conflictuale care dintr-un mediu international anarhic duce la tensiuni in Relatiile Internationale care au ca rezultat in cele din urma un conflict armat. Din punctul de vedere al lui Carr realismul este mai adecvat studiul Relatiilor Internationale decat idealismul. Hans Morgenthau are o viziune mai complexa asupra realismului politic, avand 3 niveluri ale constructiei filosofice. Primul nivel este cel individual: natura umana este viciata, egosita, spre nastere indreptata catre lupta spre putere, caracterizata de o dorinta nesatioasa de dominatie si neschimbatoare7. Acesta este omul politic care impreuna cu omul economic, religios, moral formeaza omul ideal. Caracteristicile naturii umane grupeaza 3 dimensiuni: biologica, spirituala si rationala, astfel avem posibilitatea de a observa deciziile oamenilor de stat din punct de vedere al intentiilor pe care le urmaresc acestia in cautarea unor anumite pozitii de putere in sistemul international. Luand exemplul lui Hitler putem observa cum acesta cu scopul de a transforma Germania intr-o mare putere ia decizii care de fapt nu maximizeaza doar puterea statului ci si propria putere.

6 7

Ibidem 5, p. 117 Andrei Miroiu Manual de Relatii Internationale, Ed. Polirom, 2006, Iasi, p. 98

Al doilea nivel este nivelul statat sau statul care este considerat principalul actor al relatiilor internationale. Statul-natiune este punctul fundamental de referinta al politicilor externe, deoarece mediul international este format din relatiile dintre stratele-natiune. In dorinta de a-si maximiza puterea statul are o serie de interese definite in termeni de putere. Aceste interese pot deveni conflictuale determinand declansarea conflictelor armate. Ultimul nivel este cel sistemic. Lipsa unei autoritati recunoscuta de state ca fiind superioara este caracteristica principala a sistemului international si determinca in mod fundamental relatiile dintre statele-natiune. sistemul international este anarhic, oferind libertatea de a decide in mod suveran si autonom interesele statelor din interiorul acestui sistem. Puterea inegala a statelor aflate in sistem amplifica tensiunea dintre acestea fiind una din caracateristicile ce diferentiaza statele intre ele. Insa puterea este intotdeauna relativa, ea nu poate fi masurata cu exactitate fiind mai degraba o functie a unor elemente ale puterii nationale: asezarea geografica, resursele materiale, demografia, (...), calitatea guvernarii.8 Un stat ce are o plina dinamica demografica are o baza mai mare de recrutare decat un stat ce se confrunta cu fenomenul imbatranirii populatiei, iar dezvoltarea economica este foarte importanta din perspectiva potentialului transformarii capacitatii economice in capacitate militara.

Realismul si razboiul rece

Realismul este o paradigma conservatoare din cadrul Relatiilor Internationale, avand conceptia naturii umane neschimbatoare, egoista, si dominata de puterea de vointa la baza. Realismul este produsul incercarilor teoretice de a construi o teorie care sa aiba ca scop explicarea comportamentelor statelor. Punctul de plecare in constructia teoriei este natura anarhica a sistemului international in care nu exista o autoritate superioara care sa supravegheze comportamentul, statele fiind libere in actiunile lor, avand propriile interese si capacitati. Nefiind mecanisme care sa suplineasca conflictul de interese dintre state in cadrul unor conflicte majore se apeleaza la forta. Suspiciunea si neincrederea care planeaza asupra sistemului international duc la o inarmare continua intre state, ele cautand mereu sa-si maximizeze puterea in vederea
8

Ibidem 7, p. 100

maximizarii securitatii. In astfel de situatii balanta de putere nu este decat un mecanism de reducere a posibilitatilor izbucnirii razboielor si conflictelor militare. La scurt timp dupa incheierea celor doua razboaie mondiale care au lasat in urma milioane de morti, un nou razboi pune stapanire pe glob. In scopul lor de a dobandi o pozitie dominanta, marile puteri modeleaza sistemul international, se tem unele de altele si duc o lupta pentru putere, care este de fapt o garantie a sigurantei, iar mai buna garantie a acesteia o constitue detinerea celei mai mari puteri. Calea cea mai sigura spre supravetuire fiind pozitia de putere dominanta, iar statele fiind manate de acest imbold sunt sortite sa se ciocneasca de vreme ce fiecare lupta pentru a obtine avantaje in defavoarea celorlalte state. Singura cale de iesire din aceste conflicte pentru state ar fi formarea unui singur guvern, insa acest lucru fiind putin probabil. Chiar daca s-a format o viziune sumbra asupra politicii mondiale, aceasta va disparea odata cu incheierea razboiului rece. Sfarsitul acestui razboi a marcat o schimare fundamentala a modului in care marile puteri interactioneaza. Marile puteri nu se vad unele pe altele ca potentiali rivali militari, ci ca membri ai unei familii de natiuni. Cu toate acestea nu putem spune ca razboiul dintre marile puteri si competitia lor pentru securitate au fost eliminate din sistemul international. Faptul ca marile puteri inca mai detin trupe destuil de importante pe unele teritorii ne aminteste ca amenintarea unui razboi intre aceste tari nu a disparut, insa acest lucru nu face probabila izabucnirea unui razboi. Politica internationala este o afacere periculoasa si desi intensitatea competitiei dintre state se diminueaza, acestea tot se tem unele de altele. Scopul dominant al fiecarui stat este de a-si maximiza proportia din avutia mondiala, ceea ce inseamna dobandirea de putere pe seama altor state9. Scopul principal al marilor puteri este acela de a obtine hegemonia, adica de a deveni singura mare putere in sistem. Ingreata lume este condamndata la o comptetiei eterna, marile puteri asteapta imprajurari favorabile pentru a modifica balanta puterii in favoarea lor. Dorinta de a avea si mai multa putere nu dispare decat dupa ce statul care vrea sa domine atinge scopul ultim a hegemoniei. O mare putere va apara pozitia sa si va incerca sa submineze balanta puterii cand aceasta favorizeaza alt stat. De fapt marile puteri nu au nici un motiv pentru a se lupta fiind preocupate de propria supravetuire, dar ingurul mod de a-si asigura siguranta este dobandirea de putere cee ce duce la o dominare din partea celui mai puternic asupra celorlalte state din sistem.

Ibidem 1, p. 7

O scurta istorie a lungului razboiului rece

Dupa rimul tazboi mondial s-a facut o evaluare conform careia 10.000 de glaonte sau 10 obuze erau necesare pentru a asigura moarte unui singur individ. Razboiul dus pe fata nu era rentabil, iar cel care il castiga cu ajutorul unei bombe nucleare nu se alegea cu nimic altceva decat cu niste ruine. Renuntand astfel la azboiul direct, a inceput o confruntare intre state, un duel intre doua ideologii cu pretentii universale, o lupta intre comunism si capitalism. Acest nou model de razboi va purta numele de Razboiul Rece. Prima persoana care va numi astfel aceasta confruntare va fi Bernard Baruch, consilier al lui Roosevelt, intr-un discurs ce a avut loc cu ocazia discutarii doctrinei Truman de asistenta pentru Grecia si Turcia in anul 1974. Razboiul rece se pare ca a inceput in anul 1946 in momentul in care Churchill cheama popoarele anglosaxone sa se uneasca pentru a face fata amenintarii sovietice intr-un discurs rostit in Missouri la universitatea Fulton: Ar trebui ca popoarele de limba engleza sa se uneasca de urgenta pentru a inlatura orice ambitie sau aventura10. Istoria razboiului rece a modelat oarecum lumea de astazi, a distrus si a creat state, orase si natiuni, a inarmat oameni, dar a ucis mai putin decat celelalte razboaie, a umplut inchisorile cu detinuti politici starnidn entuziasm, suferinta si frica. Razboiul rece nu ar fi avut loc daca nu ar fi existat doua mari puteri increzatoare in populatia lor numeroasa si armamentul pe care il detineau si care doreau sa-si duspute suprematia mondiala fara a reusi vreouna sa-si asigure o superioritate decisiva. Rivalitatea dintre Rusia si America va deveni evidenta in 1945, dupa infrangerea germanilor si japonezilor. Dupa folosirea bombelor atomice impotriva Japoniei, presedintele american ia masuri de conservare cerand tuturor autoritatilor responsabile sa ia masurile necesare impiedicarii raspandirii informatiilor cu privire la bomba. Au fost luate in considerare 3 politici posibile in acel moment: sa se renunte la bomba; sa se ofere URSS un acord privind utilizarea acesteia; sa se accepte cursa inarmarilor in domeniul noilor armamente, facand tot posibilul pentru a mentine avansul S.U.A.11. Prima formula era preconizata de catre unii prtestatari, dar avea un mare risc, nefiind nici o garantie ca Moscova nu va incerca fabricarea bombei. Cercetarile in aceasta privinta erau avansate, iar in noiembrie 1947 Molotov anunta ca URSS detinea secretul fisiunii, iar la 23 septembrie 1949
10 11

Andr Fontaine Istora razboiului rece, Ed. Militara, 1992, Bucuresti, vol.2, p. 27 Ibidem 10, p. 14

10

presedintele Truman face cunoscut lumii faptul ca rusii au experimentat o astfel de bomba. In septembrie in timpul unei sedinte, ministrul de razboi Stimson inainteaza un memorandum presedintelui in care insista asupra unei necesitati de a propune rusilor o asociere pe baza unei cooperari. El sugera ca sa se opreasca producerea de bombe, iar cei care le detineau sa se angajeze sa nu le mai foloseasca decat de comun acord, preconizand un schimb de informatii privind progresele in utilizarea pasnica a energiei atomice. Aceste puncte de vedere vor fi sustinute de catre majoritatea membrilor de guvern, iar presedintele cerea crearea unei comisii a energiei atomice care avea misiunea de a o controla si a asuma tot ceea ce avea legatura cu aceasta noua sursa de energie. Se dorea semnarea unor tratative cu Marea Britanie si Canada privind o cooperare care sa inlocuiasca rivalitatea in domeniul energiei nucleare. Aceste natiuni se aratau gata sa comunice celorlalte state membre ale Natiunilor Unite pe baza de reprocitate, dar numai din momentul in care se va dovedi posibila gasirea unor mijloace de protectie. La 14 iunie 1946 in timpul unei adunari generale a ONU la New York, Bernard Baruch va prezenta un plan care ii va purta numele. Acesta sugera emiterea unui organism international autoritatea pentru dezvoltarea atomului, iar uzinele de transformare trebuiau sa fie repartizate in mod echitabil pe toata planeta pentru a evita ca o tara ce avea in stapanire instalatii nucleare pe propriul teritoriu sa-si asigure un avantaj strategic. Trebuia instituit un corp de control cu misiunea de a veghea ca nimeni sa nu fabrice clandestin bomba si care oferea o garantie de securitate, nu numai impotriva delicventilor atomici, ci si impotriva oricui ar utiliza ilegal armele bacteorologice, biologice, chimice, si, poate, de ce nu, contra razboiului insusi12. Acest proiect din punct de vedere tehnic nu parea irealizabil, iar din punct de vedere politic nimeni nu subaprecia obstacolele. Protagonistii planului, printre care multi savanti, dupa ce au capatat o constienta experienta politica odata cu aparitia bombei atomice erau absolut convinsi ca acesta facea pe deplin anacronice, rivalitatile traditionale dintre state si ideologii, nemailasand umanitatii alta alegere decat a se uni sau a pieri. Einstein arata ca o solutie formarea unui guvern mondial. La baza planului Baruch a stat de fapt un alt raport numit Acheson Lilienthal care a aparut cu cateva luni inainte, astfel rusii au avut destul timp pentru a studia planul si a-si defini o pozitie negativa. La 19 august 1946 Andrei Grominko depune un tratat ce viza interzicerea folosirii energiei atomice in scopuri militare si distrugerea bombelor existente.

12

Ibidem 10, p. 21

11

S.U.A. avea fata de URSS o politica de ingradire si retinere, Rusia nu credea ca bomba a fost aruncata pentru a pune capat razboiului, ci pentru ai face pe rusi sa renunte la o patrundere masiva in Asia. O alta sursa a razboiului rece a fost divizarea lumii in doua sfere de influenta: Intre est si vest se sedimentase constiinta unei divizari a lumii in jurul a doua centre de putere URSS si SUA care, pe masura sporirii arsenalului nuclear si a perfectionarii rachetelor balistice aveau sa devina superputeri. Primele semne de tensionare intre aceste doua mari puteri au avut loc cand URSS a refuzat initial retragerea soldatilor din nordul Iranului, trupe care au fost retrase in 1946 dupa ce au obtinut de la Teheran acordul de a fonda o companie petroliera irano-sovietica. Un alt diferent a fost cand SUA si Marea Britanie au cautat sa indeprateze sprijinul acordat de catre guvernele comuniste europene partizanilor comunisti din Grecia. A urmat o perioada in care URSS a incercat sa forteze o expansiune a comunismului ocupand Cehoslovacia si formand o blocada in Berlin. Odata cu creare unor aliante militare intre 12 state europene (NATO) s-a dus o politica de limitare a comunismului nu neaparat prin forta militara ci prin presiuni economice si politice. Politica externa americana isi asuma sarcina de a ataca comunismul militant de pe arena mondiala, in primul rand sub aspect moral, dar si prin actiuni concrete13 aceasta declaratie aratand reorientarea politicii externe a SUA. In incercarea de a opri raspandirea comunismului Statele Unite imprate Vietnamul in doua: cel de nord fiind comunism, iar cel de sud sub autoritate americana. Spre sfarsitul anului 1979 a avut loc o schimbare in politica internationala schimband relatiile dintre este si vest. URSS hotaraste sa trimita trupe in Afganistan pentru a inlocui guvernul, iar in consecinta SUA face uz de fortele militare pentru a-si proteja interesele. Acest conflict din Afganistan va duce la inasprirea relatiilor dintre URSS si Statele Unite. Insa in anii 80 iese la suprafata criza cu care se confrunta de fapt regimul sovietic. Ineficienta birocratica a dus la liberalizarea societatii sovietice si la renuntarea Kremlinului de a mai trimite trupe in tarile socialiste. Imediat regimurile comuniste din Europa au inceput sa se prabuseasca unul dupa altul.

13

Ion Turcanu Istoria Relatiilor Internationale, Ed. Litera, 2005. Chisinau, p. 201

12

Concluzie
Scopul marilor puteri de a obtine hegemonia a indreptat intreaga lume la o competitie eterna.Conceptia ce priveste natura umana ca fiind egoista si indreptata doar spre dorinta de putere se poate observa in timpul razboiului rece,un razboi care a implicat mai putine victime dar cu un aer la fel de violent. Sfarsitul razboiului rece a reprezentat un punct important,de maxima cotitura in structurile politicilor internationale,in rolul si functiile statelor-natiune si in organizatiile internationale.Principala cauza a sfarsitului razboiului rece a fost caderea comunismului in Uniunea Sovietica si in estul Europei.Acesta a avut radacini adanci in istoria blocului Uniunii Sovietice,iar o explicatie completa a sfarsitului razboiului rece trebuia sa includa examinarea presiunilor externe,in secial politicile S.U.A si cresterea relativului dezavantaj economic experimentat de blocul sovietic in perioada de dupa razboi.Chiar daca acest razboi rece a durat pana in 1991,in tot acest timp nici o mare putere care adorea sa devina hegemonica,nu sa evidentiat ca fiind cel mai puternic stat.

13

Bibliografie
1.Beschloss Michael, La cele mai inalte nivele,ed.Elit,1994,Ploiesti 2.Constantiniu Florin, De la Razboiul fierbinte laRazboiul rece,ed.Corint,1998,Bucuresti 3.Fontaine Andre, Istoria Razboiului rece,ed.Militara,1992,Bucuresti 4.Mearsheimer John, Tragedia politicii de forta,ed.Antet,2001,Prahova 5.Miroiu Andrei, Manual de Relatii Internationale,ed.Polirom,2006,iasi 6.Negulescu P.Petre, Istoria filosofiei contemporane,ed.Tipo Moldova,2002,Iasi 7.Turcanu Ion, Istoria relatiilor internationale,ed.Litera,2005,Chisinau 8.Fischer-Galati Stephen,Europa de est si razboiul rece,ed.Institutul European,1996,Iasi

14