Civilizaţia Getodacica

Cuprins
Introducere Influene i caracteristici Origini nfiarea Economia 5.1. Agricultura 5.2. Prelucrarea metalelor 5.3. Ceramica 6. Aezrile 7. Organizarea politic 7.1. Statul 7.2. Societatea 7.3. Viata cotidiana 8. Organizarea militar 8.1. Armata 8.2. Ceti i puncte fortificate 9. Cunotine tiinifice 9.1. Medicina dacilor 9.2. Astronomia dacilor 9.3. Limba 9.4. Scrierea dacilor 10. Religia 11. Rituri i ceremonii 11.1. Rituri la natere 11.2. Rituri funerare 11.3. Rituri de sacrificiu 11.4. Sacerdoii 12. Arta i cultura 13. Bibliografie 1. 2. 3. 4. 5.
Civilizaia geto-dacilor
1. Introducere
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 1/27
www. scribd.com/civilizatia-getodacilor www.wikipedia.org/ cultura si civilizatia dacica www. enciclopedia-dacica.ro/dave www. referatele.com/referate/geto-dacii
Prin expresia ''civilizatia geto-dacilor'' desemnam ansamblul manifestarilor de civilizatie ale geto-dacilor. Civilizaia i cultura dacilor a avut n spaiul carpato-dunrean o mare dezvoltare timp de cteva sute de ani i a atins nivelul cel mai nalt n sec. I .Hr - sec. I d.Hr. Scriitorul antic Dio Chrysostom spunea: "geii sunt mai nelepi dect aproape toi barbarii i mai, asemenea grecilor.[2] Pe teritoriul Romaniei au fost descoperite vestigii de o rara frumusete ale culturilor neolitice; in acest spatiu a inflorit civilizatia geto-dacilor, un neam apartinand marii familii a tracilor. Geto-dacii s-au impus in fata celorlalte neamuri in conditii de mare insemnatate istorica ( in anul 335 i.e.n. ei au luptat impotriva celebrului Alexandru cel Mare, iar in jurul anului 290 i.e.n. ei au luat ca ostatic pe succesorul acestuia, regele Lisimac). Domniile elene au influentat pozitiv cultura si civilizatia geto-dacilor, care au asimilat benefic aceasta influenta.
Influene i caracteristici
Cultura daco-getic reprezint o sintez original ce i are rdcinile bine i adnc nfipte n mediul i n credina autohton, putnd fi urmrit n timp cu milenii n urm. Hadrian Daicoviciu spunea c aceast originalitate nu exclude, ci, dimpotriv, implic acceptarea unor influene din afar. Dar dacii nu s-au mulumit cu preluarea unor elemente de cultur material de la alte popoare. Ei le-au adoptat, le-au transformat i adesea le-au mbogit, contopindu-le n creaiile lor tradiionale i furind o civilizaie profund original. O astfel de sintez original reprezint i cultura celtic care la rndul ei se bazeaz pe fondul autohton n care au fost integrate multiple i fecunde influene greceti, etrusce ori de alt natur, adaptate i prelucrate n manier proprie. Au existat raporturi ntre cultura daco-getic i cea celtic, intervenite n urma contactului direct n urma instalrii celilor pe teritoriul Daciei, nc din secolu IV .Hr. Simbioza daco-celtic se concretizeaz n nmormntarea n cadrul aceluiai cimitir i ntr-o serie de mprumuturi de bunuri materiale i spirituale, avnd ca rezultat final o puternic influenare reciproc. Este incontestabil c n Europa, in secolul I .Hr, n afara statului roman, celii i getodacii constituiau cele dou popoare importante n spaiul european, care atinseser n dezvoltarea lor material i social-politic un nalt nivel. Este de aceea firesc ca ntre cele dou culturi s fie influenri reciproc. Rolul pe care l-au jucat influenele celtice la formarea civilizaiei geto-dacice nu poate fi pus la ndoial, dar aceasta nu nseamn o celtizare a culturii geto-dacice. Aceasta se dovedete a fi o cultur original care, a preluat, pe lng influene celtice i multe bunuri din civilizaia greceasc, fie direct, fie prin intermediul tracilor meridionali, la care se adaug cele romane i celelalte. n cazul unor bunuri create sub influene greceti, de multe ori este foarte greu de tiut cui aparin, pentru c influenele elene s-au exercitat deopotriv i asupra celilor ct i asupra dacogeilor. Numai n puine cazuri aceleai influene elenistice au determinat produse deosebite i uor de distins, cum este de exemplu ceramica pictat celtic i cea daco-getic. Deoarece pentru c o vreme Burebista a depus coloniile greceti de pe litoralul de vest al Pontului Euxin i le-a integrat n statul su, a fcut ca influenele acestora s fie cu mult mai puternice dect n cazul celilor. Aceste influene s-au materializat n produse evident superioare de care cultura celtic
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 2/27
nu a beneficiat niciodat nainte de ocupaia roman. Este vorba de cetile cu ziduri de piatr ecarisat ori de arhitectura sacr. Tehnica zidurilor dacice (de factur greceasc) era evident superioar modalitii n care celii i construiau, n aceeai vreme, cetile. Toate aceste denot un serios pas nainte, un avans al civilizaiei daco-getice, favorizat de prezena efectiv i activ a meterilor greci.
Origini
Tracii erau un popor a crui for i cultur s-a bucurat de mult consideraie n antichitate. Denumirea general de "traci" a fost dat triburilor de limb tracic dintre Marea Egee i Dunre; triburile din nordul Dunrii, vorbind aceeai limb tracic, purtau nume de daci sau de gei, sau nume tribale specifice (carpi, costoboci, etc.). Muzica, religia, medicina popular empiric, artele meteugreti dezvoltate de traci erau unanim apreciate de greci i de romani, iar aportul traco-frigian la cultura elenic a fost considerabil: diviniti ca Dionysos, Sabazios, Semele, Seirenes, Silenus, etc.; medicin popular: zeul-"medic" Aesculapios, plante medicinale geto-dace, cteva cuvinte importante n limba greac (ambon, basileus, etc.) i o serie de mari figuri ale civilizaiei elenice: Tucidide, artitii Brygos, Doidalses, antroponime trace, gramatici ca Dionysios Thrax, civa filologi, etc. Teritoriul ocupat de traci se ntindea de la Marea Egee pn n regiunea Boemiei, i din zona Serbiei actuale pn la gurile Bugului. Dar, n contrast cu tracii dintre Haemus i Marea Egee, care n-au reuit s-i ntemeieze o civilizaie proprie i o politic a lor, ci serveau numai ca unelte oarbe, mercenari slbatici, geii, stpnitorii marelui drum de civilizaie al Dunrii, de la nceput i urmreau o politic a lor i alctuiau un stat bine nchegat, primeau puternice nruriri greceti, dar n aceeai vreme ofereau la rndul lor i grecilor i romanilor o consisten spiritual superioar i foarte caracteristic, pe care literatura antic a nsemnat-o cu mirare i admiraie, fcnd din gei aproape un popor fabulos, prin vitejia, nelepciunea i spiritul lui de dreptate. Dacii i geii, ramur a marelui popor indo-european al tracilor, erau unul i acelai popor, vorbind aceeai limb. Dintre cele peste 100 de formaiuni tribale i gentilice ale tracilor, triburile dacilor i geilor erau cele mai mari i cele mai puternice. Ocupau teritoriul cuprins ntre Munii Balcani (Haemus) i Munii Slovaciei, i de la litoralul apusean al Mrii Negre pn dincolo de bazinul Tisei, adic pn la Bazinul Panonic. Triburile denumite "dacice" locuiau pe teritoriul actualei Transilvanii, Bazinul Carpatic, i al Banatului, iar ale "geilor" n cmpia Dunrii (inclusiv n sudul fluviului), n Moldova i Dobrogea de azi. Una i aceeai populaie geto-dac apare la scriitorii greci de obicei cu numele generic de "gei", iar la autorii romani cu denumirea de "daci", pentru prima dat la Iulius Caesar. ntre etimologiile propuse pentru numele de "daci" este i cea care l presupune ca derivnd din daca ("cuit, pumnal", arma caracteristic populaiilor geto-dace). Dar ipoteza cea mai plauzibil pare a fi cea care leag acest nume de dos, cuvnt care n frigian (limb nrudit cu limba tracilor) nseamn "lup". Dup mrturia lui Strabon, dacii nii i spuneau doi. Triburi rzboinice cu numele de "lupi" se ntlnesc n multe alte pri (n Spania, Irlanda, Anglia, etc.). Acest nume de animal, desigur totemic, explic forma de lup a stindardului dac. Se pare c n prima jumtate a sec. II .e.n. toate aceste formaiuni gentilice i tribale constituiau patru uniuni puternice, fiecare emind (nc din secolul anterior) moned proprie.
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 3/27
Nu se poate cunoate data la care aceste ramuri tracice au ocupat inuturile carpatodunrene, locuite nc din epoca paleolitic; cert este ns c cei dinti autori antici care i menioneaz i consider autohtoni, deci instalai aici din timpul primelor migraii indoeuropene, tracice. Geto-dacii s-au desprins din masa triburilor trace, ncepnd s-i contureze un profil de civilizaie distinct, pe la nceputul mileniului I .e.n. Cteva secole mai trziu, numele lor apare la autorii greci, alturi de cel al sciilor. Sciii, popor de origine iranian, au ocupat pe la nceputul sec. VII .e.n. stepa din nordul Mrii Negre, precum i regiunea Dobrogei n sec. III-II .e.n. (care va fi menionat mai trziu n istorie ca Sciia Mic, Scythia Minor). Contactele stabilite nc din secolul VI .e.n. cu sciii risipii pe teritoriul Daciei (i crora geii din Dacia le erau infinit superiori prin calitatea i vechimea culturii lor) au lsat puine urme n arta geto-dac.
nfiarea
Dacii aveau pr brun deschis sau alb. Brbaii purtau brbi. Cum descrie Strabon, ei erau de statur nalt i erau "lai n umeri" i aveau "pumnii ca ciocanii de spart ziduri". Nobilii (pileati) aveau dreptul s-i acopere capul cu o cum, n timp ce ceilali (comati), care formau grosul armatei, (ranii i meteugarii) purtau prul lung (capillati).
Economia
Atunci cand cuprindem sub mantia civilizatiei economia geto-dacilor avem in vedere acel mod al lor de luare in stapanire a unei parti din natura in vederea sustinerii materiale a existentei lor, adica ocupatii, tehnici folosite, organizarea si functionarea proprietatii, a productiei in general, comertul etc. Una dintre problemele cele mai importante in ecuatia economiei geto-dacilor o constituie cea a organizarii si functionarii proprietatii, a relatiilor de proprietate. Iata insa ca tocmai in legatura cu acest aspect informatiile sunt cele mai sarace, fapt pentru care istoriografia noastra ne ofera puncte de vedere foarte diferite. Formaiunea social-economic geto-dac era cea de tipul obtei steti, a proprietii colective a pmnturilor. Dar alturi de proprietatea comun funciar exista i proprietatea privat a comatilor, precum i proprietatea privat a regelui, a nobililor i a preoilor. Teoretic, pmntul aparinea monarhului. Comatilor le rmnea tripla obligaie fa de stat: a plii drilor, a participrii la lucrrile publice i a satisfacerii obligaiilor militare. La prea puinele date transmise de autorii antici cu privire la economia geto-dacilor se adaug mrturia istoricului got Iordanes (sec. VI e.n.), care n Istoria i originea geilor, folosind i lucrarea (pierdut) a contemporanului su Cassiodor, scrie c geii au fost totdeauna superiori aproape tuturor barbarilor i aproape egali cu grecii, i dup cum relateaz Dio Chrysostomos, care a compus istoria i analele lor n limba greac. Dio a fost un filosof i rector grec (cca 40112), care, proscris de mpratul Domiian, a trit printre gei, lsnd i cteva informaii asupra lor. Oricum, att textele sporadice ale autorilor antici, ct i descoperirile arheologice conduc la concluzia c, sub raportul dezvoltrii economice i sociale, civilizaia geto-dacilor era mult mai naintat dect cea, de pild, a germanilor. Mult mai multe aspecte stim insa despre ocupatiile si tehnicile productive ale getodacilor. Cele mai multe date despre acest extraordinar ''furnicar'', pe care il reprezenta, in
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 4/27
perioada sa clasica, si indeosebi in zona centrala transilvaneana, societatea geto-dacica, le avem de pe urma descoperirilor arheologice. Dupa opinia noastra ocupatia principala a geto-dacilor a fost cresterea animalelor (vite, oi, capre, porci, cai, alte animale domestice). Mai multe aspecte ne indeamna spre o astfel de concluzie. In primul rand, conditiile naturale erau foarte favorabile pentru asa ceva, de la ses si pana in varful muntilor. Apoi, cresterea acestor animale nu necesita un efort transformator deosebit asupra naturii, nici in ceea ce priveste asigurarea hranei acestora, nici cresterea animalelor in sine. Animalele de tot felul asigurau oamenilor nevoi de hrana diverse si in permanenta, precum si cele necesare pentru confectionarea (prin prelucrare simpla sau mai complexa) a imbracamintei. Unele dintre animale (vitele, caii) constituiau mijlocul principal pentru desfasurarea altor activitati productive (pentru tractiune sau deplasare), inclusiv in razboi. De cresterea animalelor se puteau ocupa si acei membri ai familiei (copii, batrani, femei) care nu erau cuprinsi in alte activitati (mestesuguri complicate, care necesitau forta fizica deosebita sau parasirea comunitatii pentru un timp, razboaie, comert etc.). Animalele puteau fi mult mai usor puse la adapost in fata actiunilor pradalnice ale altora, iar produsele animaliere erau foarte cautate de negustorii straini. Intr-o vreme in care hrana constituia o mare problema, vitala chiar, animalele constituiau un element de siguranta si securitate pentru orice comunitate, o bogatie deosebita, un simbol al starii si puterii sociale. In conditiile in care pamantul se cultiva greu, productia era mica si la cheremul capriciilor naturii, dusmanilor si animalelor de prada, ca sa nu mai vorbim de durata ciclului productiei agricole, cresterea animalelor constituia cea mai buna iesire din aceasta alternativa existentiala. Nu degeaba, cum vom vedea, geto-dacii au venerat unele dintre animale. Foarte aproape de ocupatia de mai sus se situeaza, ca aspect general si complementar, pescuitul, apicultura si vanatoarea, ocupatii pentru care, de asemenea, conditiile naturale erau foarte prielnice si pe care geto-dacii le puteau practica, unii ca preocupare principala, daca nu cumva exclusiva, altii ca pe una secundara, complementara, temporara sau chiar intamplatoare, ca simpli ''culegatori''. O ocupatie foarte raspandita in lumea geto-dacica (am putea-o situa pe locul al doilea) era agricultura, in intelesul antic al termenului - de lucrare a pamantului pentru cultivarea plantelor in vederea asigurarii hranei pentru om, dar si pentru animale, pentru realizarea unor elemente de imbracaminte.
5.1. Agricultura
Asemenea celorlalte ramuri tracice, i geto-dacii erau mari productori de cereale: orz, secar, linte, bob i mai multe varieti de gru. Baza economiei o formau agricultura i creterea vitelor. Foloseau plugul cu brzdar i cuit de fier nc din sec. III .e.n. Inventarul uneltelor agricole de fier nsuma la acea dat: coase lungi (de tip celtic), seceri, sape, spligi, cosoare pentru tiatul viei de vie, trncoape, securi, greble cu ase coli, etc. Geto-dacii cultivau intensiv i via de vie. Civa termeni dacici legai de aceast ocupaie au rmas pn azi n limba romn (butuc, strugure, curpen). Practicau tot att de intens albinritul i, bineneles, pescuitul. Creteau vite cornute, mici i mari; iar rasa de cai foarte iui ai geilor era renumit. Dacia era vestit i prin bogiile ei naturale. Lemnul pdurilor transilvane era foarte cutat de greci pentru construcia corbiilor. Din timpuri vechi, dacii foloseau desigur pcura, dar numai cea gsit la suprafa (cci dovezi privind extracia pcurii
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 5/27
nu exist dect din epoca roman). Cu sarea gem (mult folosit att pentru conservarea petelui i a crnii, ct i la argsitul pieilor) geto-dacii fceau un comer intens, mai ales cu grecii. Dacii cultivau si/sau foloseau graul, secara, meiul, dragaica, orzul, zazania, mustarul, zamosita, lusca, orzoaica, bobul, lintea, rapita, macul, spanacul, mohorul, ine, canepa etc., pentru hrana sau pentru produse textile, cel putin asa ne arata semintele carbonizate descoperite in diverse sapaturi arheologice. Nu cunoastem amploarea uneia sau alteia dintre aceste plante in ansamblul celor cultivate si/sau folosite de catre geto-daci. Spunem ''cultivate si/sau folosite'' deoarece este evident faptul ca pentru hrana lor geto-dacii foloseau si foarte multe produse ale unor plante (frunze, radacini, fructe etc.), fara ca aceste plante sa fie cultivate efectiv, ele crescand de la sine. Date certe avem despre modul in care geto-dacii pastrau boabele unor plante, ale cerealelor indeosebi, cele mai cultivate dintre plantele pentru hrana in lumea geto-dacica. Aceste cereale constituiau chiar produse strategice, ca sa folosim un termen mai modern. Asa se explica faptul ca in zona Sarmzegetusei s-au descoperit cantitati impresionante uneori, depozitate in mari hambare speciale, in gropi (in interiorul sau exteriorul locuintei) sau in chiupuri (oale de lut foarte mari). Despre tehnici de asolament practicate de geto-daci nu avem nici o stire certa, informatia lui Horatius fiind comentata si tradusa in felurite moduri. Cea mai elocventa dovada insa a practicarii pe scara larga a agriculturii de catre geto-daci o constituie uneltele de fier cu o astfel de destinatie, descoperite in locuinte si in depozite ingropate. Ceea ce se remarca la mai toate uneltele este forma lor elocventa, superioara, identica adeseori cu cea a celor de azi (coase, seceri, cosoare, sape etc.). Exceptie face brazdarul plugului cu tractiune animala, care, spre deosebire de cel utilizat azi (asimetric, ce rastoarna brazdele), era simetric, confectionat dintr-o bara masiva de fier aplatizata si indoita, cu o nervura centrala la capatul ce intra in pamant si prevazuta, la partea superioara, cu un carlig (cui) ce se fixa in grindeiul plugului. Aceasta forma (intalnita astazi la prasitoarele cu tractiune animala sau mecanica) ducea la desprinderea egala (favorizata si de cutitul ce-l premergea) a pamantului si indepartarea spre ambele laturi, patrunzand doar in patura superioara a solului. Acest gen de plug a fost preluat de daci din lumea sud-tracica unde este atestat inca in secolul al IV-lea i.d.Hr. Alaturi de agricultura, geto-dacii se ocupau cu pomicultura, despre care avem mai multe stiri indirecte decat exprese, cu viticultura, insemnarile lui Strabon fiind edificatoare in acest sens. Necesara, dar anevoioasa, cultivarea plantelor constituia, dupa opinia noastra, o ocupatie complementara, ca rosturi, structura si tip de activitate, celei de crestere a animalelor. Actiunea asupra naturii necesita omului tot felul de unelte. Primitive la inceput, ele devin, pe masura intrebuintarii metalelor, din ce in ce mai diversificate si eficiente. Din acest punct de vedere fierul a provocat o adevarata revolutionare. Pornind de la prelucrarea fierului si in stransa legatura cu posibilitatile oferite de uneltele din fier, in societatea geto-dacica s-a dezvoltat un ansamblu diversificat de mestesuguri. 5.2. Prelucrarea metalelor Pmntul Daciei era foarte bogat n minereuri. Meterii geto-daci lucrau fierul i arama, argintul i aurul. Reducnd minereul de cupru la o temperatur de 1085C i amestecndu-l cu cositor obineau bronzul din care fceau felurite unelte i podoabe. Exploatau aurul nu numai din aflorismente (locurile unde, prin eroziune, roca aurifer apare la suprafa), ci i din nisipul
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 6/27
aurifer al rurilor de munte. O mare dezvoltare luase prelucrarea fierului; metalurgia fierului a nceput pe teritoriul Romniei ctre anul 800 .e.n. n timpul lui Decebal, se pare c la Sarmizegetusa i n mprejurimi existau cele mai mari ateliere de metalurgie din ntregul teritoriu al Europei, rmas n afara Imperiului roman. n aceste ateliere se confecionau, mai nti, ustensilele: nicovale masive, ciocane de diferite forme i dimensiuni, baroase i ciocane de forj, pile, cleti, dli. Apoi, unelte i obiecte de fier servind la prelucrarea lemnului sau n construcii: ferstraie cu pnz lat sau ngust, cuie i piroane, topoare, scoabe, cuitoaie, burghii, tesle, inte, zvoare i balamale pentru ui. n atelierele geto-dacilor se fabricau i marile cantiti de arme necesare unei armate att de numeroase: lnci i sulie, sbii drepte i curbate, pumnale, scuturi, vrfuri de sulie, etc. Apoi, diferite alte articole: lanuri, compase, sule, crlige de undie, foarfeci, lame de brici, frigri mari (cu suporturile respective) cu doi sau mai muli dini, cuite, etc. Din fier se confecionau i podoabe sau accesorii pentru mbrcminte (catarame, paftale, nasturi, fibule, brri, etc.). Dar podoabele erau mai ales din argint. n atelierele argintarilor daci (n care s-au descoperit i uneltele meterilor: nicovale mici, dli, pile, ciocnae) se lucrau coliere, brri, inele, fibule, broe, catarame; de asemenea, piese de harnaament. Existau adevrate centre meteugreti, grupnd mai multe genuri de ateliere, printre care era i cte un atelier de orfevrrie; dar existau i meteri argintari ambulani, care se stabileau temporar n diferite localiti mai mici. Miestria lor se arta n piese lucrate cu o fantezie i deosebit finee: se cunosc nc din secolele IV i III .e.n. podoabe reproducnd prin tehnica ciocnitului imagini de fiine umane i animale, motive scito-iraniene vegetale sau fantastice, brri spiralice, lanuri ornamentale obinute prin mpletire de fibre sau mbinri de inele, palmete i capete de animale stilizate, brri cu capete de arpe de tip elenistic, din tezaurele de la Pecica, Costeti, Cplna, Stncua n judeul Galai, etc. Pe ntreg teritoriul geto-dacic exista o art dacic a argintului, generalizat, ncepnd din sec. III .e.n.[14] Meterii argintari daci practicau i tehnica suflrii cu aur. Obiectele de aur descoperite pn acum sunt ns ntr-un numr foarte mic. Explicaia (o explicaie cel puin parial) ar putea fi dat de faptul c numai regele avea dreptul s posede obiecte de aur. Primul rege al marelui stat geto-dac (i, probabil c, naintea lui, i efii triburilor) instituise monopolul regal asupra aurului. 5.3. Ceramica Una dintre activitatile cele mai interesante ale geto-dacilor este cea legata de ceramica. Prin ceramica - fapt de civilizatie - intelegem atat tehnica (priceperea imbinarii si modelarii unui amestec plastic format din diverse argile si alti ingredienti, a decorarii, eventual smaltuirii, uscarii si arderii), cat si gama extrem de diversificata a produselor ceramice. De-a dreptul impresionant este cantitatea i calitatea ceramicii geto-dacilor, fapt atestat de descoperirile arheologice. In ansamblul asezarilor dacice predomina, nu obiectele de metal - oricum destul de rar, scump si pretios in prelucrare, ci cele de lut ars. Din lut se facea o gama larga de obiecte, incepand cu greutatile de la razboaiele de tesut si modestele fusaiole (acele garnituri de la fusele primitive servind la ingrosarea tijei si la lestarea ei pentru a usura miscarea de rotatie) sau jetoane de joc, continuand cu cateii de vatra (suportii folositi in vetrele deschise pentru asezarea lemnelor de dimensiuni mari in asa fel incat sa se asigure tirajul focului), calapoadele pentru
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 7/27
confectionat ceramica, tiglele si caramizile, terminand cu vasele de tot felul, asupra carora ne vom opri in continuare. Geto-dacii au realizat doua categorii de vase din ceramica: vase lucrate cu mana si cele realizate la roata olarului. Ceramica lucrata cu mana este, in general, facuta dintr-o pasta groasa, cu multe impuritati, constand, mai ales, din putine resturi vegetale si din nisip, folosit ca degresant. In functie de felul arderii, oxidanta sau inoxidanta, culoarea vaselor variaza de la castaniu pana la rosu aprins. Cuptoarele de ars vasele aveau camera de combustie separata de cea superioara, in care se asezau oale uscate pentru ars, printr-un gratar perforat, sprijinit de un picior median. Foarte probabil, ceramica de uz comun era lucrata pe loc, in gospodariile de rand, si nu in totalitate de mesteri olari. Asa se explica marea ei diversitate de forme si ornamentatii in cadrul unui numar limitat de tipuri: ceasca dacica, vasul-borcan, cana cu o toarta, vasul cu gura larga cu torti si oala cu o toarta. Ceramica lucrata la roata, produsa in atelierele specializate, este reprezentata de urmatoarele tipuri: fructiere cu picior inalt, strachina fara picior, strachina cu picior scurt, ulciorul cu o toarta, cana cu o toarta, vasul cu doua torti si ornamente lustruite, farfuria, vasul tronconic, capacul, vasul-clopot, oala, vasul cu tub si chiupul. Acest gen de vase se caracterizeaza prin forme elegante si precizia executiei. Inciziile de pe unele dintre aceste vase sunt, probabil, marci de atelier. La aceste vase, de multe ori, fundul inelar era lipit ulterior, cum tot ulterior se adaugau butonasii sau tortile. In cazul chiupurilor mari, de zeci de litri, s-a constatat confectionarea lor pe bucati, ce erau ulterior lipite. Marimea acestor vase ridica probleme deosebite in ceea ce priveste arderea. Unele dintre vase, dintr-o pasta foarte fina si uniform arse, se acopereau, prin scufundarea in intregime a vasului, cu un strat subtire de angoba (un fel de glazura din argila foarte fina si opaca, dizolvata in apa) de culoare alba, in general. Despre decorarea unor vase, putin mai incolo. Cat priveste roata olarului, aceasta a fost preluata de catre geto-daci de la greci, cu multe secole inainte, cum multe din tehnicile lucrarii ceramicii au fost, la randu-le, preluate. Meterii daci au nceput s foloseasc roata olarului din prima jumtate a sec. V .e.n. Ali cercettori susin ns c roata olarului ar fi fost folosit pe teritoriul geto-dacilor ncepnd din sec. III .e.n. La geii din Dobrogea i din cmpia de sud a Olteniei i Munteniei, tehnica lucrrii ceramicii la roat se constat din secolele VI-V .e.n. Dei ceramica lucrat cu mna de geto-daci dateaz dintr-o perioad mai veche (vasele descoperite la Tariverde dateaz din sec. VI .e.n.), o producie local caracteristic, de ceramic tipic geto-dac apare mai nti n perioada secolelor V-IV .e.n. Dup o perioad considerat medie (sec. III-II .e.n.), epoca de aur a acestei ceramici este atins ntre aproximativ 100 .e.n. i 106 e.n.; dat la care, odat cu cucerirea roman, ceramica geto-dac va fi mult influenat (i treptat nlocuit) de produsele lucrate cu tehnica de depurare a pastei folosit de romani. Olarii geto-daci au preluat uneori de la meterii strini unele procedee tehnice, sau anumite forme i motive ornamentale, imitnd (de pild) cupele greceti de tipul celor din Delos; dar formele vaselor geto-dace sunt n marea lor majoritate originale. i dac la aceasta se mai adaug i faptul c ceramica fin, cerut de clienii bogai, mai era uneori i pictat cu motive animale sau vegetale (mai rar umane), se constat c meterii olari din Dacia nu erau ntru nimic
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 8/27
inferiori meterilor celorlate popoare antice care la acea dat se aflau pe aceeai treapt de civilizaie. Chiar din perioada secolelor V-IV .e.n., cnd repertoriul de forme era nc srac, apar, lucrate cu mna, cele dou forme caracteristice pentru ceramica geto-dac: ceaca cu toart (aa numita ceac dacic) i farfuria cu picior nalt, fructiera, cum i se spune de obicei, fiindc seamn ntr-adevr cu o fructier clasic. Cea mai veche ceac dacic cunoscut (gsit la Schela Cladovei, lng Turnu Severin) dateaz din sec. II .e.n. Ornamentaia este nc simpl, reducndu-se la linii incizate, alveole fcute cu degetul, precum i proeminene n relief de brie, butoane, uneori chiar reprezentri schematice de flori sau animale. n secolele III-II .e.n. vasele sunt lucrate mult mai ngrijit. Formele de baz rmn aceleai, dar cu un numr mare de variante i (fr a fi nc pictate) cu un mult mai bogat repertoriu ornamental: bru n relief cu alveole, tori (n cazul cnilor de lux) lucrate n torsad, ornamente lustruite. Nu este, firete, cazul chiupurilor, a vaselor mari servind la pstrarea proviziilor, ngropate n pmnt i atingnd chiar o dimensiune de 2,20 m. n perioada ei de apogeu (sec. I .e.n.-sec I e.n.), ceramica geto-dac era n general lucrat cu roata (aceast tehnic predominnd cantitativ n sec. I e.n.). Apar acum, sub influena ceramicii elenistice, vasele pictate: peste angoba (vopseaua) alb-glbuie, motive geometrice, mai simple sau mai complicate, elemente vegetale redate fie naturalist fie stilizat, reprezentri (niciodat umane) de psri i animale reale sau fantastice. Culorile folosite sunt de obicei roul i brunul (n diferite nuane); mai rar, galbenul i negrul. Psrile i animalele sunt redate n micare sau n repaos, uneori avnd probabil semnificaii simbolice i fiind, poate, angajate ntr-o compoziie, ntr-o scen; dar pn n prezent nu s-a descoperit niciun vas ntreg care s confirme aceast presupunere. 2. Asezarile geto-dacice (davele) Geto-dacii locuiau n aezri obinuite i n ceti. DAVA - denumire geto-daca pentru oras - era de fapt un centru tribal, o asezare mai insemnata, de obicei intarita. Dava apare ca sufix la cele mai multe localitati din Dacia si adesea dadea numele tribului care locuia in prejurul cetatii Urmare a perfectionrii si generalizrii uneltelor de metal, avntul economic si explozia demografic au impulsionat, n secolele XII - IV .e.n. trecerea la realizarea unor lucrri de fortificare de mari proportii, suprafete de pn la 30 hectare fiind amenajate ca fortificatii de refugiu ( Sntana, Cornesti, Ciceu-Corabia - jud. Bistrita-Nsud). Ridicate pe nltimi greu de atins, constructiile se adaptau perfect terenului, ndeosebi n zona muntoas si deluroas, pe directiile slab protejate natural fiind amenajate santuri de aprare de mari dimensiuni (adncime de 4 m si ltime de cca. 13 m la Sntana) si valuri de pmnt puternice (25 m ltime la 7 m nltime tot la Sntana), ntrite, n functie de materialul existent n zon cu miez de piatr nefasonat, cu ziduri de sprijin de piatr (Seica Mic, jud. Sibiu, Sona, jud. Alba, Ciceu-Corabia jud. Bistrita-Nsud), sau placate cu lespezi de piatr acoperit cu lut ars (Babadag jud. Tulcea). n zonele de cmpie, unde, adesea, era necesar ridicarea circular a fortificatiilor, se utilizau lutul si lemnul, tehnica constnd n realizarea unui nucleu de arsur prin ardere deschis sau aplicarea "turtelor" de pmnt pe un schelet de pari si brne transversale ( Popesti, jud. Giurgiu; Bucovt, jud. Dolj) .
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 9/27
n secolele VIII - IV .e.n. conceptia si executia fortificatiilor se perfectioneaz generalizndu-se asezrile tip pinten barat, aprate de santuri, valuri de pmnt cu palisarde de mari dimensiuni, cu ziduri de piatr sau crmid, "bastioane" si poart cu intrare "n cleste" reprezentative fiind cele de la Seica Mic (jud. Sibiu), Cotofenii de Jos (jud. Dolj). Apar ca o dovad a evolutiei sociale si politice, a accelerrii procesului de constituire a statului, cettile puternice de mare important strategic, cu ziduri, valuri de pmnt cu miez de piatr, santuri succesive etc. ca cele de le Cotnari si Stncesti n Moldova, Voievodeni (jud. Mures), Bodoc (jud. Covasna) etc. n epoca urmtoare, a afirmrii statale la geto-daci (sec. III .e.n. - I e.n.) asezrile fortificate si cettile de resedint ale cpeteniilor sau cele cu rol de acropol nchiznd incinte restrnse vor ncepe s se constituie n sisteme de fortificatii, ridicate prin munca colectiv a obstiilor uniunilor politice regionale. Centre politice pot fi identificate n zonele complexului fortificat Jigodin (jud. Harghita), la Poiana (Piroboridava) - Barbosi (jud.Galasi), Cozla-Btca Doamnei (Petrodava?)(jud. Neamt), Piatra Craivii-Cugir-Sona (jud. Alba), Polovragi (jud. Gorj), Ocnita (Buridava - jud. Vlcea), Cetteni (jud. Arges), Pietroasele(jud. Buzu), Cmpuri-Surduc (jud.Hunedoara), Tilisca - Arpasu de Sus (jud. Sibiu), etc. Inegalabil rmne ns sistemul de fortificatii incluznd cca 200 Km.2 din Muntii Orstiei avnd ca punct de plecare centrul politic de la Costesti si cel religios (Kogaionon) din zona Grdistei Muncelului, unde se va ridica Sarmizegetusa Regia capitala statului unificat al geto-dacilor, aprat de fortificatiile de la Faeragu, Vrful lui Hulpe, Prisaca, Cettuia si cettile Blidaru, Piatra Rosie, Bnita, Cplna. Piatra se impune ca principal material de constructie si acolo unde aceasta lipsea (la ses), crmizile (lupe) de lut . Majoritatea cettilor dacice ns au fost ridicate n tinuturi muntoase printr-o perfect integrare a constructiilor n peisajul specific montan, imaginea contemporanilor fiind aceea sugerat de Florus, a dacilor "aninati de munti". Constructorii daci au adaptat particularittilor terenului nu numai planul cettilor ci si tehnica de inspiratie elenistic, rezultatul fiind aparitia genului original de zid-murus Dacicus: gros de la 1 la 3 metri (prin dublare la cettile refcute de Decebal) cu dou fete (exterioar si interioar) din blocuri variabile(0,6-0,8 m lungime, 0,4-0,6 m nltime, 0,3-0,4 m grosime) de piatr tiat regulat (opus quadratum), ntre care se tasa un emplecton de pmnt si pietris; pentru realizarea coeziunii prtilor componente (piatra legat cu mortar a fost identificat doar la Dava de la Cetteni-Arges, ca mrturia legturilor culturale cu lumea roman) n partea superioar ale blocurilor se tiau jgheaburi ("babi") n care se introduceau capetele brnelor care, strbtnd emplectonul, fceau legtura ntre cele dou fete ale zidului. Dublate uneori de valuri de pmnt si santuri, zidurile de incint nchideau la colturi bastioane patrulatere de aprare, n timp ce, n interior se aflau sub supravegherea turnurilor locuint. Astfel construite, cettile dacilor s-au dovedit n msur s reziste masinilor de rzboi romane soldatii lui Traian fiind nevoiti s nfrunte "multe primejdii" n "muntii cei ntriti cu ziduri", s fac mari sacrificii ca s poat lua "cu pericole, munte dup munte". Amutria Asezare romana cu nume dacic, mentionata de Ptolemeu (Geografia; III; 3) si situata de Tabula Peutingeriana intre Drobeta si Pelendava. Localizata ipotetic in comuna Butoiesti (jud. Mehedinti) sau in satul Botosesti-Paia (comuna Botosesti; jud.Dolj)
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 10/27
Aizis Asezare dacica din Banat, atestata in timpul primei campanii a romanilor impotriva dacilor in fragmentul unic din Memoriile de campanie ale imparatului Traian pastrat de gramaticul Priscianus (VI; 13), Ptolemeu (Geografia; IV; 14). Identificata ipotetic pe teritoriul comunei Firlig, jud. Caras-Severin Arcidava Localitate in Dacia mentionata de Ptolemeu ( Geografia; III; 8, 4) sub numele de Argidava iar de Tabula Peutingeriana sub numele de Arcidaba. Asezarea civila pe drumul Lederata-Tibiscum a gazduit castrul roman in care stationa Cohors I Vindelicorum. Identificata pe teritoriul camunei Varadia, jud Caras-Severin Argedava Asezare getica de tip dava, resedinta a unei capetenii importante getice, probabil tatal lui Burebista. Mentionata in decretul dat in cinstea lui Acornion din Dionysopolis. Localizata de unii cercetatori, la Popesti, pe Arges. Arcinna Localitate in Dacia situata potrivit lui Ptolemeu (Geografia ; III ; 5 ; 4) undeva in Cimpia Dunarii. Neindentificata inca. Arcodabara Localitate in Dacia situata, potrivit pui Ptolemeu (Geografia ; III ; 8 ; 4) undeva in nordul Transilvaniei. Neindentificata inca. Cumidava Asezare geto-dacica mentionata de Ptolemeu (Geografia ; III ; 8 ; 4) printre orasele Daciei romane. Atestata epigrafic in epitetul topografic-geografic al unei cohorte auxiliare care a stationat in castrul de la Cumidava (coh.Vind [elicorum] Cumidav [ensis] Alexandrina) intre anii 222-235 en. Identificata pe teritoriul comunei Risnov ( jud. Brasov). Deva Oras in judetul Hunedoara in apropierea caruia, pe dealul Cetatii Deva, au fost descoperite mai multe niveluri de locuire incepind cu epoca bronzului. Perioada clasica a culturii geto-dace (sec. 2 ien-sec 1 ien) prezinta indicii care duc la concluzia ca aici a existat o cetate dacica de tip dava. Dinogetia Asezare geto-dacica mentionata de Ptolemeu (Geografia ; III ; 8 ; 2 ; 10 ; 1) pe malul sting al Dunarii, la varsarea Siretului in Dunare. Dokidava Localitate in Dacia, situata, potrivit lui Ptolemeu ( Geografia ; III ; 8; 4) in nord vestul Romaniei sau in Ucraina Subcarpatica. Unii cred ca numele autentic ar fi Dakidava. Identificata ipotetic cu asezarea dacica de la Simleul Silvaniei. Genucla Cetate pe malul drept al Dunarii, resedinta a regelui get Zyraxes, asediat de catre M.Licinius Crassus, in campania acestuia impotriva getilor dobrogeni ( Dio Cassius, 51; 26; 5-6). Pentru localizarea tarii lui Zyraxes in nordul Dobrogei pledeaza si imprejurarea ca getii din partea locului se alaturasera luptei cetatilor grecesti impotriva lui M. Antonius Hybrida si ca, dupa infringerea romanilor, citeva stindarde luate ca prada se pastrau in Genucla. Helis
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 11/27
Cetatea de scaun a lui Dromihete, situata poate pecursul superior al Argesului (Diodorus Siculus ; XXI ; 12). Neindentificata sigur inca, unii cercetatori o indentifica insa cu fortificatia de la Pacuiul lui Soare. Marcodava Localitate in Dacia, situata, potrivit lui Ptolemeu (Geografia ; III ; 8 ; 4) undeva in Transilvania centrala. Unii cercetatori considera ca numele real ar fi fost Maro-dava sau Mariso-davadupa numele riului Marissi o plaseaza in zona Ocna-Muresului. Neindentificata inca. Napoca Oras roman din Dacia dezvolat pe locul unei localitati dacice ( Ptolemeu ; Geografia ; III ; 8 ; 4 ; Tabula Peutingeriana ; Geog. Rav. IV ; 7) Netindava Localitate in Dacia, mentionata de Ptolemeu (Geografia ; III ; 8 ; 4) si situata, potrivit coordonatelor acestuia undeva in Muntenia subcarpatica sau pe riul Ialomita. Neindentificata inca. Patridava Localitate in Dacia, situata, potrivit lui Ptolemeu (Geografia; III; 8; 4), in Carpati rasariteni. Dupa unii cercetatori ar fi o alta denumire pentru Petrodava. Neindentificata inca. Pelendava Puternic cetate geto-dacic, n antichitate cu rdcini neolitice atestate arheologic de aproximativ 7500 de ani, dar a carei dezvoltare se amplifica odata cu regatul lui Burebista, asezarea devine sub stpnirea roman un important castru asezat n locul de ntlnire a dealurilor Podisului Getic cu Cmpia Olteniei. Asezarea este mentionata pe Tabula Peutingeriana - o harta a imperiului roman, realizata ca urmare a initiativei imparatului roman Caracalla. Anul 225 (cand s-a definitivat aceasta harta - in timpul lui Severus Alexander) este considerat data primei mentiuni documentare a celei mai vechi asezari din vatra actualului oras. Petrodava Localitate in Dacia, situata, in nordul Moldovei ( Ptolemeu ; Geografia; III; 8; 4). Identificata ipotetic cu grupul de asezari dacice din zona orasului Piatra Neamt. Piroboridava Asezare in Moesia Inferior, situata potrivit lui Ptolemeu (Geografia; III; 10; 8), pe Siret. Identificata cu asezarea daca de la Poiana (com. Nicoresti ; jud. Galati) Ramidava Localitate in Dacia, situata potrivit lui Ptolemeu (Geografia; III; 8; 4) in nord-estul Munteniei. Localizata de unii cercetatori cu asezarea dela Drajna de Sus, jud Prahova. Ranisstorum Localitate in Dacia, in centrul Transilvaniei (zona Mures-Tirnave) atestata in epitaful unui subofiter roman: quod cepisset Decebalum et caput eius pertulisset ei Ranisstorum . Ultimele cercetari o situeaz lng cetatea dacica de la Apoulon, respectiv pe inaltimea de la Piatra Craivei. Romula Oras roman in Dacia ridicat pe locul asezarii dacice Malva. Indentificat pe teritoriul satului Resca, com. Dobroslaveni, jud. Olt. Rusidava
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 12/27
Castru roman de piatra si asezare civila ridicat pe locul unei asezari dacice situata pe Valea Oltului pe drumul ce ducea de la Romula la Apulum. Mentionata in Tabula Peutingeriana ( VII, 4) intre Acidava si Pons Aluti. Indentificata pe teritoriul cartierului Momotesti al orasului Dragasani. Sacidava Asezare geto-daca si apoi castru roman in Dobrogea, pe malul drept al Dunarii. Sangidava Localitate in Dacia, situata, conform lui Ptolemeu (Geografia ; III, 8 ; 4) in nordul Transilvaniei centrale. Neindetificata inca. Singidava Localitate in Dacia a carei locatie este in vestul Transilvaniei ( Ptolemeu; Geografia; III; 8; 4) Prima parte a numelui a fost raportata la numele tribului dac al Singilor. Indentificata ipotetic cu cetatea dacica de la Cugir. Sucidava Asezare geto-daca, apoi oras roman ( Notitia Dignitatum, Or. ; XLII,39 si Procop. De aed.; IV; 6), situata pe malul sting al Dunarii, indentificata pe locul satului Celei, jud Olt. Tamasidava Localitate in Moesia Inferior situata pe malul sting al Siretului (Ptolemeu ; Geografia : III ; 8 ; 4). Indentificata cu asezarea geto-dacica de la Racatau de Jos, comuna Horgesti, jud. Bacau. Tapae Localitate in sud-vestul Daciei, asezata pe trecatoarea dintre Caransebes si Hateg, indentificata ipotetic cu Portile de Fier ale Transilvaniei. Aici au avut loc luptele dintre Decebal si Tettius Iulianus (88en) si dintre Decebal si Traian (Dio Cassius, LXVIII,8 ; LXVII,10). Troesmis Cetate traco-getica si apoi oras roman pe malul drept al Dunariila 15 km sud de Macin, indentificata pe teritoriul comunei Turcoaia, jud. Tulcea. (Ovidiu; Ex Ponto; IV; 9; 78-79) Utidava Localitate in Dacia, situata pe Valea Oituzului (Ptolemeu ; Geografia ; III ; 8 ; 4). Indentificata ipotetic cu asezarea dacica de pe inaltimea Titelca din comuna Tisesti, jud.Bacau. S-a presupus deasemenea o legatura etimologica intre numele actual Oit-uz si Uti-dava. Zargidava Localitate in Moesia Inferior situata pe Siret (Ptolemeu ;Geografia ; III ; 10 ; 8). Indentificata ipotetic cu asezarea geto-dacica de la Bratu ( com. Negri, jud. Bacau).
Organizarea politic
7.1. Statul geto-dacic In secolul I i.d.Hr., incepand cu Burebista, lumea geto-dacica intra intr-o alta etapa a evolutiei ei, in etapa statala. Acum se poate vorbi de prezenta unui rege la daci, in intelesuri
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 13/27
deosebite de cele date acestei functii pentru perioada anterioara. Acum regele nu mai este atat un comandant de oaste, functie ce se va mentine in masura deosebita, cat, din ce in ce mai mult, un legiuitor, un om preocupat de probleme administrativ-civile. Regele nu mai este, ca pe vremea lui Dromichaites, de exemplu, primus inter pares. Prezenta adunarii armate langa rege, in vremea aceasta, nu mai inseamna ''democratie militara'', nu inseamna transformarea regelui intrun sef militar doar. Incepand cu Burebista, se poate admite instituirea principiului prioritatii agnatilor la mostenirea tronului. Dupa detronarea si moartea lui Burebista statul sau a fost impartit intre fiii sau nepotii sau alte rude ale marelui rege. Este greu sa ne inchipuim ca Burebista nu a cautat, inca din timpul domniei, sa-si asigure tronul cu mostenitori de sange. Regele ajunge, in vremea statului dacic, un adevarat conducator, preocupat de toate problemele societatii, de la purtarea razboaielor si pana la ridicarea cetatilor, de la apararea clasei dominante si pana la reglementarea vietii moral-spirituale. Pretuit de popor, glorificandu-l cand si-a aparat tara, cum s-a intamplat cu Diurpaneus, supranumit Decebalus, regele nu era considerat zeu. Puterea regelui geto-dacilor nu era despotica, ci marginita, chiar controlata de un consiliu aristocratic, dar si de adunarea poporului, ca la vechii macedoneni. Un absolutism intunecat, cumplit, sangeros, de rezonanta orientala, teocratic, nu fiinta la geto-daci. Prezenta unui consiliu nobiliar, a adunarii armate, nu a impietat asupra coerentei sistemului politic din statul geto-dacic. Nu cunoastem cu exactitate ierarhia in cadrul conducerii statului geto-dacilor si, implicit, a consiliului regal. Este sigur insa ca regele incerca un control al intregului stat printr-un aparat administrativ compus, in partea sa superioara, din tarabostes. In antichitate, pentru ca o tara sa fie considerata ca ar avea conditie de stat era absolut necesara existenta unei armate permanente. Daca pentru timpul lui Burebista nu avem date sigure (nimic nu ne opreste insa sa ne imaginam prezenta unei numeroase garzi personale pentru preintampinarea eventualelor miscari interne, pentru a domina si ridica tributul de la orasele grecesti supuse sau chiar pentru o rapida interventie la hotare), pentru epoca lui Decebal insa, avem dovezi certe despre existenta unei armate permanente. Astfel, in unul din discursurile sale Dion Chrysostomos (XII, 19), care, trecand prin Dacia lui Decebal dupa anul 87, adica intr-o vreme de liniste si pace din partea romanilor, spune ca acolo el a vazut ''peste tot sabii, lanci, peste tot cai, peste tot arme, peste tot oameni inarmati''. Tot din timpul acestui rege, stim de la Cassius Dio (LXV, 8, 5) ca una dintre conditiile pacii impuse lui Decebal de catre Traian in 102 prevedea ca regele dac ''sa predea armele, masinile de razboi impreuna cu constructorii acestor masini''. Or, o asemenea clauza echivala cu desfiintarea unei armate cu caracter permanent. Dar dovada cea mai puternica o constituie cea arheologica. Este vorba de multitudinea cetatilor dacice care, in timp de pace, aveau fiecare cate o garnizoana. In ansamblul statului geto-dacilor un rol deosebit il juca sacerdotiul. Incepand cu Burebista, cinul preotesc geto-dacic a devenit o institutie organizata si cu functiuni socialpolitice foarte importante. Conducatorul sacerdotiului era marele preot al cultului zeului cel mai cinstit de catre geto-daci. Nu avem date cu privire la organizarea interna a sacerdotiului. Despre preoti putem afirma ca se bucurau de mare cinste. Marele preot era un fel de capetenie spirituala in societatea geto-dacica. Ei contribuiau, prin cultivarea si intretinerea unui anumit cult legat de ''panteonul'' pan-dacic, la intarirea unitatii politice a geto-dacilor, la pastrarea unei anume moralitati. Contributia sacerdotiului la crearea valorilor spirituale in societatea geto-dacica a fost,
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 14/27
la vremea aceea, remarcabila intrucat el era depozitarul aproape al tuturor cunostintelor ''stiintifice''. Cu toate acestea, statul geto-dacilor nu era unul teocratic, chiar daca unii regi au detinut si functia de mare preot sau, ca in timpul lui Burebista, marele preot a avut o pozitie foarte importanta in stat. Despre alte elemente, pe care le reclama fiinta de stat in lumea popoarelor antice, si anume: emiterea si folosirea monedei ca mijloc de schimb, existenta orasului, capitala etc. vom vorbi in paginile urmatoare. Cu toate aspectele statalitatii geto-dacice mai sus prezentate, se poate spune insa, in final, ca acest regnum al dacilor inca nu a atins nivelul unui stat in adevaratul inteles clasic. Lipsesc multe din caracteristicile unui stat antic. Scrisul, bunaoara, este rar intalnit si in nici un caz nu exista o administratie (cu un aparat functionaresc, cu birouri, arhive) unde sa se redacteze actele si dispozitiile, sa se codifice legile, sa se tina registre etc. Despre fruntarii bine delimitate (sau constiinta acestora), despre o eventuala organizare administrativa (daca a existat), nu exista indicii. Concluzia care poate fi desprinsa este ca statul dacic - ca forma de conducere, organizare, integritate etnica, centralizarea puterii, unitatea spirituala - ''se situeaza pe o treapta inferioara raportat la monarhia elenistica..., isi gaseste locul la mijloc, intre monarhia elenistica si statuletele celtice'' . 7.2. Societatea geto-dacica Dispunem de relatari ale unor autori antici, greci sau romani, din care reiese faptul ca societatea geto-dacica, in epoca sa clasica, era structurata din punct de vedere social in mai multe stari sociale. Numele clasei nobiliare geto-dacice il aflam in scrierile mai multor autori antici. Asa, de exemplu, filosoful-calator in Dacia, Dion Chrysostomos, ne relateaza, in ale sale Discursuri (LXXIII, 3), ca ''... aici, uneori, se pot vedea oameni avand pe cap un fel de caciuli, asa cum poarta astazi unii traci, numiti geti ...'' . Aceeasi denumire ne-o transmite si Criton, care ii aminteste ''pe getii purtatori de pileus (caciula)''. Cea mai importanta informatie legata de numele clasei nobiliare apartine lui Iordanes ce ne transmite, de fapt, o stire raportata de Dion Chrysostomos: ''El (Dios Chrysostomos) spune ca acei dintre ei (geti), care erau de neam s-au numit la inceput tarabostes, iar apoi pileati...'' . Acesti nobili detineau pozitii foarte importante in stat: in consiliul regal, in conducerea armatei, in aparatul administrativ, dintre ei se alegea regele etc. In plan economic acesti tarabostes dispuneau de importante bunuri mobile (turme, cirezi, herghelii), erau interesati in negotul cu strainii, probabil ca aveau sclavi. Nu stim nimic insa despre relatiile lor cu cealalta stare sociala importanta capillati, si nu putem avansa date sigure despre faptul daca tarabostes aveau mosii in proprietate privata sau le datorau regelui, iar daca le aveau nu putem preciza daca erau situate in teritoriile obstilor sau in locuri neocupate de ele. In concluzie, acesti tarabostes constituiau o clasa nobiliara razboinica, puternica si bogata, cu un rol social important. ''Se cuvine remarcat, totusi, ca tarabostes nu se puteau manifesta despotic fata de popor, care avea inca solide drepturi politice si in vremea statului dac''. Despre cealalta stare sociala - capillati, izvoarele vechi ne spun putine, doar Columna lui Traian fiind mai generoasa. Nu putem, din datele pastrate, sa stim numele lor geto-dacic, ci doar cel greco-latin, cum nu putem sti nici care a fost numele lor autentic de clasa. Numele lor, care
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 15/27
nu are semnificatie sociala, este legat doar de infatisarea lor exterioara. Despre numele lor (latin capillati, grecesc - comati), dictionarele uzuale dau insemnarea de ''pletosi'', ''cei care poarta parul in plete'', insemnare ce corespunde reprezentarilor de pe Columna lui Traian. Majoritatea istoricilor sustin ca prin comati trebuie sa intelegem poporul de rand. Ca atare, acestia detineau pozitia dominanta in economia dacica, acoperind practic toate activitatile cunoscute, la vremea aceea, de economia Daciei libere. Nu poate fi neglijata insa participarea lor la acea adunare armata generala, cu rol politic si militar important. Cat priveste categoria sociala formata din sclavi si captivi, se pot avansa in momentul de fata, cateva idei. In vremea statului, Dacia nu mai era o furnizoare de sclavi lumii greco-romane decat, in cea mai mare parte, sub forma captivilor facuti de armatele romane expeditionare la Dunare. Societatea geto-dacica atinsese un nivel al dezvoltarii sale economice si sociale, care sai permita valorificarea locala a aparentului surplus de forta de munca, iar din punct de vedere spiritual sa duca la inlaturarea practicii vanzarii ''conationalilor'' ca sclavi. Prezenta sclavilor ca o categorie sociala integrata in economia Daciei este o realitate atestata de bune izvoare istorice. Dintre acestia, captivii de razboi constituiau o categorie aparte, cu un statut special. Ei erau siliti la cele mai grele munci, iar viata le era mereu in primejdie. Acesti captivi nu se aflau la dispozitia vreunui particular, ci in puterea regelui, a statului. Este foarte probabil ca regii daci, angajati intr-un mare efort constructiv, acordau deosebita atentie acestei componente a prazii de razboi. Munca servila avea o anumita insemnatate in economie, dar era departe de a avea pondere asupra muncii libere in vreun domeniu. O importanta mai mare, in raport cu situatia din agricultura si mestesuguri, o aveau sclavii in constructiile de interes public, indeosebi la cetati. 7.3. Viata cotidiana Prin expresia ''viata cotidiana'' desemnam civilizatia in actu, adica acele manifestari de civilizatie pe care le gasim in viata de toate zilele ale geto-dacilor, precum si modul de convertire a unor fapte potentiale de civilizatie (tehnici si obiecte, cunostinte de tot felul, norme sociale si morale) in fapte de civilizatie efective. Pentru ca ce este civilizatia daca nu inserarea in viata de fiecare zi a fiecaruia a bunurilor culturale si materiale, recunoasterea valorii si acceptarea valorii lor sociale si individuale. Iar masura civilizatiei unui popor nu este altceva decat viata cotidiana a indivizilor acelui popor, felul lor de a se imbraca si locui, de a se hrani, de a se instrui, de a convietui cu semenii, de a-si duce viata de familie, de a-si creste copii, de a munci si a-si petrece timpul liber, raporturile lor cu natura etc. Dintre toate acestea ne vom opri doar la cateva aspecte, acelea despre care putem spune ceva cu certitudine. a. Cele mai multe date le avem despre habitatul geto-dacilor, inteles ca tipuri de asezari si locuinte, dar si ca mod de locuire. Asezarile civile geto-dacice, preponderent rurale, pot fi grupate in trei tipuri distincte: rasfirate, caracteristice in general zonelor montane, chiar si in epocile ulterioare, cvasicompacte si compacte. In asezarile rasfirate, gospodariile, uneori grupate cate doua-trei, se aflau la sute de metri unele de altele si erau dispuse pe terase partial amenajate in pantele domoale sau piezise ale inaltimilor. Alteori, palcurile de case erau situate, in functie de formele de relief existente, de asa maniera incat eforturile pentru amenajarea terenului in vederea ridicarii constructiilor sa fie
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 16/27
minime. In asezarile cvasicompacte se intalneste aceeasi preocupare pentru dispunerea locuintelor si a anexelor gospodaresti in functie de formele de relief, evitandu-se inghesuirea constructiilor chiar daca terenul se preta la siruri (strazi) de constructii. In jurul locuintelor din prima categorie se aflau, probabil, atat restransele terenuri arabile, cat si pasunile. Langa acelea din a doua categorie se aflau doar curtile si gradinile sau livezile, pamantul arabil si pasunile comune fiind in afara ariei ocupate de asezare. Nu putem insa avansa date certe referitoare la intinderea asezarilor. In zona amintita, compacte sunt doar asezarile de la Fata Cetei, Fetele Albe si Sarmizegetusa, toate situate pe locuri improprii, fapt ce a necesitat terasari pe versantele insorite ale inaltimilor. In cadrul acestor asezari toate categoriile de constructii se afla numai pe terase si ele nu ocupau integral suprafata teraselor antropogene, ramanand loc pentru curti. Din punct de vedere economic, asezarile in discutie reprezentau, in primul rand, mari centre de productie mestesugareasca si mari consumatoare de produse agro-alimentare. Prin functia lor economica, ele reprezentau aglomerari protourbane, avand un caracter oppidan, cum sustine H. Daicoviciu. Cat priveste locuintele geto-dacilor, domeniu in care schimbarile survenite in cursul dezvoltarii istorice in ceea ce priveste conceperea si amenajarea sunt dintre cele mai lente, in zona Muntilor ureanu domina locuintele de suprafata, ridicate direct pe sol si in majoritate din lemn. Unele locuinte sunt patrulatere, altele sunt rotunde, ovale sau poligonale. Ca acest tip de locuinta a evoluat din acelea adancite sau semiadancite in pamant (prezente in zonele mai joase ale Daciei), o demonstreaza, mai intai, perpetuarea unor sisteme de constructie ''improprii'' noului tip de locuinta (ridicarea peretilor pe un schelet de stalpi infipti in pamant) si, in al doilea rand, planul lor. Numai ca acum nu mai avem de a face cu un schelet de stalpi uniti intre ei cu impletitura de nuiele lipita apoi cu lut, ci din pereti din lut armat cu lemn, deci fara pomenita impletitura de nuiele. In alte cazuri, la constructiile poligonale cu incaperi concentrice, constatam aplicarea simultana a doua sisteme diferite de ridicare a peretilor. Cel de acum cunoscut (lut armat cu lemn), pentru piesa ''centrala'' - patrulatera sau cu absida, si altul cu piatra la baza peretelui sau a peretilor din lemn ai incaperii sau ai incaperilor exterioare, specific locuintelor de suprafata. Pietrele de la baza peretilor, dispuse distantat sau in sir continuu, nu constituiau temelia cladirii pentru ca se asezau direct pe suprafata amenajata a solului. Atat la cladirile poligonale, cat si la cele rotunde, invelitoarea (acoperisul) era din sindrila montata pe capriori, in fatete triunghiulare. Lumina patrundea in locuinta prin spatiul dat de rostuirea sindrilelor sau prin lucarnele practicate in acoperis. La locuintele cu plan patrulater, peretii din lemn au fost ridicati totdeauna pe o baza de piatra. Se constata existenta mai multor incaperi dispuse in sir sau grupat, indicii pentru planul evoluat al acestora. Invelitoarea era in doua ape si tot din sindrila. Patrunderea in locuinte se realiza prin usi de lemn, iar in incaperi prin deschideri practicate in pereti, uneori acoperite cu produse rezultate din prelucrarea unor organe interne ale animalelor. Peretii erau, uneori, zugraviti, probabil in diverse culori. Infatisarea in ansamblu a locuintelor trebuie sa fi fost infrumusetata si prin mestesugite cioplituri in lemn si prin tinte ornamentale de fier. Podina incaperilor era din lut batatorit, uneori inregistrandu-se deschiderea unor gropi in aceasta menite unor mici depozite de provizii. Iesita din comun este aparitia in zona capitalei dacice a locuintelor cu etaj, construite cu aceiasi pereti din lut armat. Comunicarea intre parter si etaj se facea, desigur, cu ajutorul unei
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 17/27
scari interioare, confectionata din lemn. Raportate la realitatile de atunci, acestea pot fi considerate palate. La toate constructiile cu mai multe incaperi destinatia acestora era diferita. La acelea cu incaperi concentrice, in cazul in care ele constau din trei piese, prima, exterioara, era tarnatul, a doua magazia sau celarul, iar a treia incaperea propriu-zisa de locuit, dupa cum demonstreaza amplasarea vetrei de foc si inventarul acesteia. Raportate la lumea ''barbara'' europeana, dar nu numai, de-a dreptul impresionante sunt captarile de apa ale izvoarelor, conductele de teracota pentru apa potabila, care, insumate, ajung la lungimi de kilometri, filtrele de plumb, cisternele simple, captusite cu lemn sau construite dupa cea mai avansata tehnica a vremii, canalele daltuite direct in stanca sau alcatuite din blocuri anume cioplite, scarile monumentale din piatra fasonata, drumurile pavate, unele din lespezi de calcar si protejate de acoperisuri. Toate acestea, chiar daca au avut drept modele constructii similare din lumea greco-romana sau au fost realizate si cu participarea unor mesteri straini, demonstreaza nivelul elevat de civilizatie la care ajunse o parte a lumii geto-dacice. Atari pretentii de confort si bunastare, cel putin in lumea capitalei si la nivelul starilor superioare ale locuitorilor, se dovedesc net superioare celui al popoarelor vecine si sunt de comparat cu realitatile din lumea greco-romana. b. Despre modul de hranire al geto-dacilor putem avansa, mai mult pe cai deductive si pe baza materialului descoperit, cateva idei. La nivelul starilor instarite, asa cum ne arata descoperirile arheologice, hrana era complexa, abundenta, completata cu produse rafinate din import (untdelemn, vin), regulata si obtinuta, in marea ei majoritate, prin prelucrarea alimentelor de baza. Nevoile acestora erau asigurate printr-un comert activ cu celelalte regiuni ale Daciei. Dacii, ca si alte popoare, cunosteau tot felul de metode de conservare indelungata a unor produse (uscare, afumare, folosirea sarii, inghetarea etc.) si de pastrare a acestora (gropi arse, chiupuri si hambare pentru tot felul de graunte, vase din lemn, ceramica sau metal pentru alte produse). Fiecare locuinta, cum am vazut, avea amenajata vatra pentru foc, folosit pentru gatit si incalzit. Multitudinea obiectelor din fier (cutite, topoare etc.), dar cele mai multe din lemn si ceramica (linguri, stachini, oale etc.), intregesc imaginea unei indeletniciri civilizate in acest sens. Starile mai nevoiase (oamenii de rand) erau mult mai dependente de natura din acest punct de vedere, aspect pastrat pana spre zilele noastre. Procurarea hranei era o problema, hrana in sine era dependenta de tipul de ocupatie al comunitatii respective, de sezon, de zona geografica etc. Credem ca nu gresim daca afirmam ca hrana acestora era predominant de provenienta animaliera, completata cu produse vegetale foarte diverse (culese din natura indeosebi, dar si cultivate), ca gradul de prelucrare era modest si ca obtinerea acesteia era ocupatia principala a tuturor membrilor familiei, fiecare in felul sau. Nu de putine ori tentatia civilizatiei greco-romane i-a impins, si din acest motiv, daca nu exclusiv din acest motiv, pe geto-daci la actiuni de prada la sudul Dunarii. Evident, cel mai greu, pentru omul de rand era perioada de iarna. c. Despre viata de familie a geto-dacilor stim putine lucruri. Familia lor, ca si la alte popoare ale vremii, indeosebi din cele mai evoluate, era una patriarhala, in care cultul stramosilor, rolul barbatului si un ansamblu de moravuri si norme de viata (vom reveni) jucau un rol foarte important. In perioada la care ne referim, asa cum am vazut, incetase practica mai veche a vinderii unor copii ca sclavi. De asemenea, sustin cei mai multi specialisti ai perioadei,
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 18/27
geto-dacii din vremea statului erau monogami, fapt dovedit de doua pretioase documente Columna lui Traian si Trofeul de la Adamclisi, unde barbatii daco-geti sunt infatisati cu cate o singura femeie. In moralitatea vietii de familie la geto-daci un rol foarte important l-a avut sacerdotiul din timpul statului geto-dacic. De cresterea copiilor mici se ocupau cu predilectie mamele. De la o anumita varsta, de educarea acestora pentru viata se ocupau barbatii, in cazul baietilor, si mamele, in cazul fetelor. Era acesta, in lipsa unuia organizat - scoala, ca si in cazul grecilor sau romanilor, sistemul traditional, care s-a pastrat in societatea noastra pana in vremile contemporane, in mediul rural inca cu valente deosebit de importante. d. Imbracamintea geto-dacilor cu greu poate fi surprinsa in toate detaliile si ipostazele sale. Columna lui Traian, monumentul de la Adamclisi si cateva piese de argintarie (Surcea, Herastrau) ne permit sa desprindem doar cateva aspecte din ceea ce se poate numi portul (costumul) geto-dacilor. Barbatii purtau pantaloni lungi si largi, stransi pe glezna, doua tunici, una mai scurta cu maneca lunga, care, probabil, se baga in pantaloni, alta mai lunga, despicata in partile laterale si incheiata bord bord pe piept, incinsa pe talie cu o curea subtire si cu poalele cazand pana aproape de genunchi. Pe deasupra purtau o mantie inchisa cu o fibula pe umarul drept, care, dupa franjurii mari ce o marginesc, putea fi dintr-o tesatura mitoasa. In picioare purtau opinci. Nobilii purtau pe cap o boneta moale, asemanatoare celei frigiene; oamenii de rand umblau descoperiti, dar se pare ca mantiile erau prevazute cu gluga. Femeile purtau o tunica lunga pana la pamant, incinsa pe talie si degajand gatul, peste care puneau alta tunica mai scurta, inchisa, se pare, la fel ca si cea barbateasca. Purtau si ele mantie, care insa se drapa liber. Parul il aveau lung, pieptanat cu carare, in onduleuri mari, pe langa obraji si adunat intr-un coc amplu pe ceafa. Nu purtau nimic pe cap. Cu anumite ocazii sau la anumite tipuri de imbracaminte, cu siguranta insa la starile bogate, se purtau tot felul de podoabe (bratari spiralate, fibule, colier-lant, centura-lant, bijuterii din metale nobile). Dincolo de aceste aspecte generale, se poate deduce totusi caracterul sumar si saracacios al imbracamintei celor cu stare sociala scazuta, dificultatea producerii si asigurarii imbracamintei pentru toata familia in mod continuu. Multe din elementele de imbracaminte textile erau inlocuite sau suplimentate, pentru timpul rece, cu tot felul de blanuri si piei, mai mult sau mai putin prelucrate. e. Cat priveste ingrijirea sanatatii, igiena zilnica, ritmul zilnic de viata, nu putem spune aproape nimic cu certitudine, mai ales in ce-i priveste pe cei multi, poporul de rand. La nivelul aristocratiei geto-dacice din zona capitalei existau, cu certitudine, astfel de preocupari. Diversele obiecte (oglinzi, ''trusa medicala'' etc.), conductele de apa, canalele si gropile de gunoi atestate prin descoperirile arheologice ne indeamna spre concluzia existentei unor preocupari de igiena si sanatate. Contactul cu lumea romana si greceasca a deprins aristocratia geto-dacica si cu o anume viata mondena. Incheiem, deocamdata, aici cele ce ne-am propus sa spunem despre civilizatia getodacilor, convinsi ca multe altele au ramas pe afara si ca asupra multora se pot oferi pareri contrare. Incheiem, pentru concluzii, cu ideile lui H. Daicoviciu de acum aproape trei decenii: civilizatia geto-dacica ''ne apare ca o civilizatie avansata de tip Latne tardiv, ca o civilizatie originala. Spunand aceasta, nu dam termenului ''original'' un inteles ingust. Nu pretindem, si nimeni nu pretinde, ca dacii nu au invatat nimic de la alte popoare. Dimpotriva, au facut-o intotdeauna bucuros. Ei au luat de la greci si de la celti roata olarului, faurii de la Sarmizegetusa au batut pe nicovala cutitoaie dupa modelul celei fabricate de Herennius, olarii de la Popesti au
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 19/27
imitat bolurile deliene, mesterii constructori din Muntii Orastiei au sorbit din izvorul fecund al arhitecturii elenistice... Dar aceste imprejurari incontestabile nu rapesc culturii materiale dacice caracterul ei original. Caci original in civilizatie nu inseamna a refuza cu incapatanare sa inveti de la altii, nu inseamna a face totul, a inventa totul singur. O civilizatie originala nu se creaza respingand elementele straine, ci transformandu-le, adaptandu-le, imbogatindu-le. E tocmai ceea ce au facut daco-getii. Populatie nepomenit de veche a cestui pamant, ei au stiut sa-i asimileze pe navalitori (sciti, celti), adoptand de la dansii elementele avansate de cultura materiala. Ei au stiu sa invete de la vecini, in primul rand de la greci si de la traci. Dar ei au stiut mai cu seama sa topeasca impreuna elementele civilizatiilor straine, sa le toarne in tipare noi, specifice numai lor, sa si le insuseasca. Nu e greu de gasit originea unor vase dacice in ceramica greceasca si totusi, de la prima privire, se vede ca aceste vase sunt dacice , nu grecesti. In tehnica de constructie, dacii au invatat multe de la greci, dar cetatile din Muntii Orastiei nu sunt grecesti, ci dacice. In Grecia au existat cetati mai puternice, mai frumoase, mai mari, dar nu asa, nu ca ale dacilor; in felul sau, complexul din Muntii Orastiei e unic in lume. Invatand, muncind, adoptand elemente straine in mod creator si creand ei insisi, au faurit daco-getii infloritoarea civilizatie oppidana care caracterizeaza perioada statului dac'' .
Organizarea militar
Autorii antici, n general, subliniaz virtuile rzboinice ale daco-geilor; i ntr-adevr, crearea, meninerea i prestigiul statului s-au fondat n mare msur pe o bun organizare militar, att ofensiv, ct i defensiv.
8.1. Armata
V. Prvan susine c "unele procedee tactice, ca ordinea de btaie n unghi ascuit pentru a strpunge frontul duman, au fost nvate de gei de la scii". Mrturiile contemporanilor ndreptesc presupunerea (formulat de D. Berciu) c "n epoca lui Decebal exista ntr-adevr o armat permanent care se instruia mereu" i c "se practica sistemul de recrutare teritorialunional i pe obti". Dio Chrysostomos, care cunotea situaia din Dacia de dup anul 89 e.n. relateaz c "acolo la ei [la daco-gei] puteai s vezi peste tot sbii, platoe, lnci, peste tot cai, peste tot arme, peste tot oameni narmai". n mprejurri speciale, getul dobrogean "C-o mn e pe arm, cu cealalt pe plug", confirm un alt martor ocular, Ovidiu.[15]
Soldaii daci erau narmai cu seceri numite Falx (Adamclisi, monumentul Tropaeum Traiani)
Armata daco-geilor era compus din pedestrime i din corpuri de cavalerie. Termenii tratatului de pace ncheiat de Decebal cu Domiian, precum i cei ai condiiilor capitulrii impuse de Traian arat clar c armata dacilor fusese instruit i dotat urmnd modelul armatei romane; c avusese, un timp, n serviciul ei instructori i ingineri militari romani; i c n dotarea ei intraser i arme i maini de rzboi romane (fapte care au asigurat un nalt potenial de rzboi i o foarte bun pregtire de lupt). 8.2. Ceti i puncte fortificate Cetile i aezrile fortificate (unele datnd din perioada anterioar formrii statului lui Burebista) constituie dovezi elocvente privind nu numai aspectele militare defensive, ci i tehnica cu totul remarcabil de inginerie militar a acestor construcii. Numrul lor este
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 20/27
considerabil. Numai n regiunea Moldovei au fost descoperite pn acum peste 20, datnd din epoca cuprins ntre secolele VI-III .e.n. Dintre cetile din aceast zon a Moldovei, de-a dreptul impresionante erau ndeosebi cea din Stnceti (jud. Botoani) i Btca Doamnei, de lng oraul Piatra Neam. Stnceti i Btca Doamnei au fost construite la date diferite, nu aveau exact aceeai destinaie (Btca Doamnei era probabil i un centru politic, nu numai economic i religios) i nu corespund exact acelorai structuri. Prima ntinzndu-se pe o suprafa de 45 ha, era aprat pe o lungime de un kilometru de un val de pmnt lat (la baz) de 20-22 m i avnd o nlime care, nc i azi, atinge 5,5 m; n timp ce anul (din care s-a spat pmntul pentru val) era lat de 20 m i adnc de 7 m, n medie. A doua, cetatea de la Btca Doamnei, construit pe un pisc nalt de 140 m de la nivelul Vii Bistriei, era nchis din dou pri, la nceput de un val de pmnt i de piatr lat de 6 m; iar ulterior, de un zid din lespezi de piatr (spaiul dintre parameni - dublul zid de lespezi fiind umplut cu pmnt i piatr de ru). Dar centrul defensiv al statului dac, situat n jurul centrului politic i administrativ, era constituit din sistemul de ceti i puncte fortificate (ceti puternice, fortree, turnuri izolate de aprare sau de supraveghere) din Munii Ortiei: "un sistem de fortificaii ce nu-i are egal, nu numai la noi, dar nici n alt parte a Europei" (I. H. Crian). La construcia lor au lucrat desigur i arhiteci i meteri greci, dup cum o dovedete tehnica elenistic folosit. Numrul de aproximativ 40 de ceti (cte au fost explorate arheologic pn acum) din acest sistem i din alte zone cuprinse n interiorul arcului carpatic, dar mai ales exemplele celor din Blidaru, Costeti i Grditea Muncelului, sunt suficiente pentru a reda o idee clar, att despre monumentalitatea lor, ct i despre concepia i tehnica constructorilor lor. Puternica cetate de pe piscul Blidaru, cu dou incinte ocupnd o suprafa de aproape 6000 m avea ase masive turnuri exterioare de aprare, poart de intrare "n ican", "cu piedic", platforme de aprare, un fel de cazemate, i o dubl incint, din blocuri de piatr fasonat. n general grosimea zidurilor complexului defensiv din Munii Ortiei varia ntre 2 i 4 m. Cetatea de la Costeti era aprat mai nti de un val de pmnt larg de 6-8 m la baz. Creasta valului era ntrit cu o palisad, din trunchiuri groase de lemn; n dosul valului, urma zidul de piatr, gros de 3 m i mai multe bastioane. ntre cele dou paramente de zid din blocuri tiate regulat (legate ntre ele de brne groase, prinse la capete n jgheaburile spate ntr-un bloc exterior i altul interior) era umplutura de pietre i pmnt. n centrul sistemului defensiv din Munii Ortiei, cetatea de la Grditea Muncelului (situat la o altitudine de 1200 m) nchidea ntre zidurile ei o suprafa de 3 ha. Aici este de localizat Sarmizegetusa, probabil localitatea de reedin a regilor daci. Zidul de piatr perfect ecarisat al incintei militare (cu mai multe turnuri de aprare) atingea iniial o nlime mai mare dect cea pstrat pn azi. Iar unul din turnurile de aprare din incinta cetii trebuie s fi avut nlimea de 15 m. n Transilvania, aezrile fortificate apar nc din mileniul al II-lea .e.n.; iar la nceputul mileniului I .e.n., acestor ntrituri (cu val de pmnt, an i palisad) li se adaug i ziduri de piatr brut. Din perioada cuprins ntre secolele VIII-IV .e.n. se cunosc peste 33 de asemenea aezri fortificate (proto-dacice s-ar putea spune) unele din ele acoperind ntinderi apreciabile: 67 ha aezarea de la Corneti, 78 ha cea de la Sntana (conform lui I. H Crian).
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 21/27
Cunotine tiinifice
9.1. Medicina dacilor Platon, n dialogul su Harmides, 156 e - 157 b, i atribuie lui Socrate unele afirmaii despre medicii traci ai lui Zamolxis, care credeau c tot aa cum nu se cuvine s ncercm a vindeca ochii fr a fi vindecat capul, tot aa nu trebuie s tmduim capul fr a ine seama de trup, cu att mai mult nu trebuie s ncercm a vindeca trupul fr a ncerca sa tmfuim sufletul. Arian, n Fragmente, III, 37, scrie despre descntecele i vrjile menite s ndeprteze influenele malefice sau, dimpotriv, s le atrag contra unor oameni. Acestea erau stpnite mai ales de ctre femei. Geto-dacii aveau i cunotine farmaceutice . Medicul grec Discoride ( De materia medica, II-IV) reproduce 35 de denumiri de plante medicinale din limba dac la care Pseudo-Apuleius mai adaug nc 14. La Sarmizegetusa a fost descoperit o trus medical, care coninea printre altele i o tablet medicamentoas din cenu de la vulcanii mediteraneeni, cenu folosit ca absorbant pentru rni. La Poiana s-a gsit un craniu dac cu urme de trepanaii. 9.2. Astronomia dacilor n Getica, Iordanes scrie n detaliu despre secretele astronomice i teoria despre cele 12 semne ale zodiacului, pe care Deceneu le-ar fi mprit compatrioilor si. Menioneaz evoluia globului de foc al soarelui i al celor trei sute patruzeci i ase de stele, cunotine care dac cu adevrat au fost stpnite de geto-daci ar fi putut sta la baza i a unui calendar. Hadrian Daicoviciu pe baza teoriilor lui Constantin Daicoviciu presupune c la Sarmizegetusa, pe lng construcii religioase exist i un templu-calendar. Demonstraia lui se bazeaz pe faptul c marele sanctuar circular din incinta sacr de la Sarmizegetusa cuprinde trei cercuri concentrice (un cerc din blocuri de andezit, unul din stlpi de andezit i un cerc de stlpi groi din lemn). 9.3. Limba Cunoscutul geograf grec din epoca roman, Strabon, afirm despre daci c "au aceeai limb ca i geii" care "sunt mai bine cunoscui de eleni, deoarece se mut des de pe o parte pe alta a Istrului i totodat mulumit faptului c s-au amestecat cu tracii i cu misii.". Din afirmaia lui Strabon se deduce o relaie lingvistic ntre daci i gei, dar totodat o relaie ntre limba vorbit de daci i cea vorbit de traci. Geograful grec ns nu i argumenteaz afirmaia, opinia sa nefiind confirmat direct de ali autori. Indirect, prin faptul c romanii i-au numit daci pe gei aa cum susine printre alii i Pliniu cel btrn se poate considera i o anumit relaie lingvistic O alt surs privind limba dacilor se regsete n Tristele i n Scrisorile din Pont ale poetului roman exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso, care iniial mrturisete c nu nelege limba vorbit de gei i c geii, la rndul lor, rd prostete la auzul poemelor recitate de Ovidiu. Poetul, ns, afirm ulterior c a nvat limba geilor i c a i scris un volum n limba acestora. 9.4. Scrierea dacilor Textul lui Iordanes, Getica, arat c unele din legile naturii ale lui Deceneu au fost chiar transcrise. Citnd o lucrare a lui Androtion, Claudius Aelianus (Felurite istorioare, VIII, 6) scrie c se spune c dintre vechii traci nimeni nu cunotea scrierea . Dar tot el adaug Aceste informaii
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 22/27
le spune Androtion, dac el poate fi pentru cineva un martor vrednic de ncredere cu privire la cunoaterea scrisului i lipsa de nvtur a tracilor. Aristotel, contemporan cu Androtion, se ntreab n Probleme, XIX, 28 - De ce se numesc legi unele cntece? Oare pentru c nainte de cunoaterea literelor se cntau, ca s nu se uite, precum era obiceiul la agatri?. Aceast populaie este localizat de Herodot la izvoarele Mureului. Dio Cassius (Istoria roman, LVIII, 7, 1.) ne spune c Domiian trimisese la Roma ntre altele i o pretins scrisoare a acestuia, despre care se spune c a plsmuit-o el . n aceeai lucrare, Dio Cassius mai arat c n momentul n care Traian a pornit mpotriva geto-dacilor i se apropia de Tapae... i s-a adus o ciuperc mare, pe care era scris cu litere latine c att ceilali aliai, ct i burii sftuiesc s se ntoarc i s fac pace. Arheologul i istoricul romn Constantin Daicoviciu consider c pe vremea lui Burebista, scrisul era folosit pentru nsemne religioase, politice, cu litere greceti, iar n vremea lui Decebal s-a trecut la caracterele latine. Constantin Daicoviciu consider nsemnrile de pe unele balustrade ale unui zid de la Grditea Muncelului reprezint un album de nume de regi, mari preoi i ali demnitari (Istoria Romniei, I, 1969, p. 327-328). Pe un vas descoperit la Ocnia-Cosota (jud. Vlcea) apare inscripia n greac Regele Thiamarcos. Pe un alt vas gsit la Grditea Muncelului scrie cu litere latine DECEBALUS PER SCORILO, interpretat ca Decebal, fiul lui Scorilo sau o simpl marc de olar.
Religia
Religia geto-dacilor, ca a tuturor popoarelor din antichitate, constituie unul dintre subiectele cele mai pasionante, atat prin fascinatia subiectului in sine, cat mai ales prin aura creata in jurul lui de catre o literatura de tot felul. Desi istoriografia noastra (dar nu numai) a reusit achizitii notabile, ea este totusi destul de departe de a avea si a ne oferi o imagine a religiei geto-dacice cat mai completa si general acceptata. Intre problemele de baza ale religiei geto-dacice se inscrie caracterul acesteia. Dupa o lunga disputa intre specialisti, ipoteza care sustine caracterul politeist al religiei geto-dacilor tinde sa se impuna. Il atentionam pe cititorul mai putin avizat ca superioritatea (mai degraba farmecul, profunzimea si bogatia) unei religii nu este data de caracterul sau, o religie monoteista nu este mai evoluata decat una politeista, si, ca atare, nu trebuie sa manifeste nici un fel de retineri subiective in a accepta caracterul politeist al religiei geto-dacilor. Mult mai dificila este situatia atunci cand trebuie sa se arate natura zeitatilor adorate de geto-daci, atributele sau elementele legate de ierarhizarea intr-un ''panteon'', ori date despre perioada cand au fost la apogeul adorarii lor. Zeul cel mai frecvent mentionat la autorii vechi este Zalmoxis (specialistii nu au ajuns la un consens asupra formei numelui: Salmoxis - Zalmoxis - Zamolxis). Cat priveste natura si atributele sale, unii sustin ca este o divinitate chtoniana, altii ca este uraniana. Mai vechea teorie potrivit careia Zalmoxis ar fi fost fiinta pamanteana s-a dovedit a fi fantezista. In vremea lui Burebista si al lui Decebal , se pare ca Zalmoxis nu mai era insa adorat ca zeitate suprema, fiind destul de probabila chiar prezenta sa in ''panteonul'' geto-dacic. O astfel de ipoteza se sprijina pe faptul ca la autorii greci de dupa Herodot, Zalmoxis este amintit ca o divinitate veche, iar unii autori latini (Vergilius, in Eneida, Ovidius, in Pontice si Tristele) si greci (Dion Chrysostomos)
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 23/27
arata adorarea lui Marte de catre geto-daci de o maniera neobisnuita in perioada BurebistaDecebal. Acestui zeu, ne spune Iordanes, ''i se jertfeau primele prazi, lui i se atarnau pe trunchiurile arborilor prazile de razboi cele dintai si exista un simtamant religios adanc in comparatie cu ceilalti zei, deoarece se parea ca invocatia spiritului sau era ca aceea adresata unui parinte''. In ceea ce priveste alte zeitati adorate de geto-daci, documentele literar arheologice vorbesc despre divinitatile feminine Hestia si Bendis, prima considerata drept protectoare a focului din camin si a caminului, in general, a doua - zeita a padurii, a lunii, a farmecelor si protectoare a femeii. Desi nu sunt suficient de explicite, izvoarele vechi lasa totusi sa se inteleaga ca Zalmoxis, Gebeleizis, Marte, Hestia, Bendis, ca zeitati, erau adorate nu de un trib anume, ci de catre getodaci in totalitatea lor. Asadar, se poate vorbi de prezenta unui ''panteon'' la geto-daci (in sprijinul acestei afirmatii situandu-se gruparea marilor sanctuare de la Sarmizegetusa si a altora asemanatoare in alte locuri ale Daciei), de unitatea lor spirituala si de existenta constiintei comunitatii etno-lingvistice. Un alt element al religiei geto-dacice il constituie asa-zisa credinta in nemurire. ''Nemurirea'' a fost considerata adeseori ca un element specific conceptiei religioase a getodacilor, care i-ar fi deosebit intre toate popoarele antichitatii. S-a considerat a fi o filosofie, o doctrina promovata de Zalmoxis a carei esenta ar fi credinta in nemurirea sufletului. Impartasim ideea potrivit careia ''nemurirea'' geto-dacica este o credinta obisnuita, ca ''dincolo'' vor continua viata pamanteana in mare desfatare. Aceasta credinta nu are nimic fenomenal, exceptional, in sensul unei spiritualizari sublime, cum s-a prezentat adeseori in tot felul de carti. Viata religioasa a geto-dacilor se afla sub controlul si conducerea sacerdotiului despre care am vorbit mai inainte. Este posibil ca in vremea lui Burebista, marele preot Deceneu sa fi savarsit o adevarata reforma religioasa, constient de autoritatea castei preotesti pe care o conducea si de rolul major al religiei ca element de unitate politica a geto-dacilor. Aceasta reforma nu a fost violenta, si este foarte probabil ca geto-dacii adorau in acest Marte nu numai pe zeul razboiului, el avand si atributii care, poate, apartineau altor divinitati, cum ar fi cazul lui Zalmoxis, de pilda. Strans legata de viata lor religioasa, daca nu cumva chiar parte a acesteia, sunt miturile si riturile geto-dacilor. Mitul cel mai cunoscut este cel al lui Zalmoxis, daca nu este cumva si singurul despre care stim ceva. Faptul ca din tezaurul de mituri geto-dacice, pe care efervescenta culturala afirmata de acest popor ne da dreptul sa-l presupunem ca ar fi fost deosebit de bogat, s-a pastrat si a ajuns pana la noi in primul rand acest mit (mai degraba ''mitul'' mitului lui Zalmoxis) se datoreaza consemnarilor scrise ale unor autori straini. Curiozitatea starnita de oamenii indepartatelor taramuri carpato-danubioano-pontice, ecoul actiunilor geto-dacilor si formatiunilor lor politice, dar si o recunoastere a calitatilor intrinseci ale mitologiei lor au determinat aceasta aplecare a scriitorilor antici asupra spiritualitatii geto-dacilor. Mitul lui Zalmoxis a reprezentat, probabil, cel mai important si cel mai reprezentativ mit al geto-dacilor. Acest mit si insusi personajul sau central s-au cristalizat devreme in lumea geto-dacica, ca rezultat al unor fenomene de sincretism desfasurate pe diferite planuri cultural-istorice. In epoca clasica a statului geto____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 24/27
dacic, cultul Zalmoxian scade ca intensitate, pentru ca mai tarziu urmele sale sa dispara, din diverse motive, din spiritualitatea daco-romanilor si din folclorul romanesc. Despre riturile geto-dacilor, foarte bogate, ca la oricare popor antic, de altfel, putem avansa cateva idei doar in legatura cu cateva dintre acestea. Herodot, Valerius Maximus si Pomponius Mela ne vorbesc de intristarea ce-i cuprindea pe Traci (subliniem traci) la nasterea unui copil, stare manifestata prin plansul rudelor apropiate, care nu vedeau in viata pamanteasca decat prilej de suferinte si greutati. Cat priveste ritul de inmormantare, in epoca clasica a civilizatiei lor geto-dacii practicau cu preponderenta incineratia; inhumatia se intalneste mai rar. Mormantul de incineratie plan reprezinta tipul cel mai des intalnit la geto-daci. De cele mai multe ori resturile funerare sunt pur si simplu asezate intr-o groapa, in putine cazuri fiind depuse in prealabil intr-o urna. Mormintele plane cu caseta din piatra sunt extrem de rare. Cu prilejul inmormantarii se faceau anumite jertfe, se asezau in groapa obiectele de care mortul ar putea avea nevoie in viata de apoi, precum si vase cu mancare si bautura. La moartea celor bogati se faceau si ospete funerare cu spargerea rituala deasupra mormantului a vaselor folosite. La geto-daci intalnim, in ansamblul riturilor de sacrificiu, atat jertfele umane (constatate, dealtfel, si la alte popoare), cat si sacrificarea de animale si ofrande, acestea doua din urma devenind, probabil, destul de timpuriu preponderente.
Rituri i ceremonii
11.1. Rituri la natere Herodot (Istorii, V, 4), Valerius Maximus (Facta et dicta memorabila, II, 6, 12) i Pomponius Mela (Descrierea pmntului, II, 16) relateaz c tracii erau ntristai la naterea unui copil, tristee manifestat prin plnsul rudelor apropiate, pentru c nu vedeau n viaa pmnteasc dect suferine i greuti. 11.2. Rituri funerare Herodot n Istorii, V. 8, spune despre traci, n general, c expun mortul timp de trei zile dup ce mai nti l-au jelit; apoi jertfesc tot felul de victime i-i celebreaz un osp. Apoi, dup ce l-au ars, l ngroap sau l ngroap nears. Tot Herodot spune c cea mai iubit dintre neveste era sacrificat pe mormntul soului su. Aceast descriere apare i la Pomponius Mela (Descrierea pmntului, II, 2, 16), care n plus arat c celelalte femei jelesc cu glas tare i i arat dezndejdea prin plnsete foarte puternice. Hellanicos scrie n Obiceiuri barbare, 73, c geii aduc jertfe i benchetuiesc ca i cum mortul se va ntoarce. Mai trziu, Eustathius afirm c este n obiceiul geilor ca femeia s fie ucis pentru brbatul ei, atunci cnd acesta decedeaz. 11.3. Rituri de sacrificiu Riturile de sacrificiu aveau ca scop atragerea binefacerilor unei diviniti pentru comunitate prin jertfirea unor animale, oameni sau chiar ofrande vegetale. 11.4. Sacerdoii Sacerdoii erau marii preoi dar i oamenii politici. Iordanes, n Getica, 71, scrie, despre c n vremea lui Burebista sacerdoii erau recrutai dintre brbaii cei mai de seam i mai nelepi, pe care (Deceneu) i-a nvat teologia, i-a sftuit s cinsteasc anumite diviniti i sanctuare, fcndu-i preoi i le-a dat numele de pileai.
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 25/27
Arta i cultura
Practicile ceremoniale se mpleteau cu muzic i dansuri, ducnd la un sincretism al formelor de expresie care a rmas specific folclorului i obiceiurilor populare. Xenophon n Anabis,VI,1,5, scrie despre dansurile rzboinice ale tracilor, ntre care unul cu caracter colectiv, n care mai muli dansatori narmai simulau nfrngerea unor dumani. Posibil ca aceste dansuri s fi existat i la tracii nord-dunreni i s fi stat la baza Cluului romnesc. n Tristele lui Ovidius apare versul Pstorul cnta din fluierele lui lipite cu smoal (V,25.). Herodot mai amintete toba folosit de gei, iar Athenaios menioneaz fluierele i o lir specific getic, numit magadis. O informaie dat de Teopomp i pstrat de Athenaios n Banchetul nelepilor, XIV, 24, ne spune c geii cnt din citerele pe care le aduc cu ei, cnd se gsesc ntr-o solie. B.P.Hadeu consider c doina are o origine geto-dac i nu roman, deoarece romanii preferau genul epic spre deosebire de strmoii romnilor care preferau genul liric. n baza acestei idei B.P.Hadeu aduce un argument privind continuitatea culturii geto-dacice dup cucerirea i retragerea roman din Dacia. Rolul pe care l-au avut daco-geii n cultura romneasc este unul foarte nsemnat. Pe lnga faptul c folclorul romnesc, arta plastic, muzica, dansurile, ritmurile, obiceiurile, ceramica romneti conin urme ale civilizaiei acestui popor al tracilor, lexicul romnesc conine 100-200 cuvinte de origine dacic, ce denumesc pri ale corpului omenesc, funcii fiziologice, boli, stri afective, relaii familiale, nclminte, mbrcminte, locuin, gospodrie, flor i faun (cele mai multe) etc. Pe lng celelalte moteniri daco-getice, cuvintele de origine dacic, intrate definitiv n fondul principal lexical al limbii romne, arat nc o dat c poporul romn este continuatorul civilizaiei i culturii daco-geilor.
Bibliografie

www. scribd.com/civilizatia-getodacilor www.wikipedia.org/ cultura si civilizatia dacica www. enciclopedia-dacica.ro/dave www. referatele.com/referate/geto-dacii Istoria romnilor, Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu Magazin Istoric, Nr. 9, septembrie 1970, Micro-glos, Mircea PetrescuDmbovia Istoria Romniei n texte, coordonator Bogdan Murgescu, Editura Corint, Bucureti, 2001
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 26/27
Crian, Ion Horaiu "Burebista i epoca sa", Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1977 Crian, Ion Horaiu "Origini", Editura Albatros, Bucureti, 1977 Muat, Mircea "Izvoare i mrturii strine despre strmoii poporului romn", Editura Academiei R.S.R., Bucureti, 1980 Ioan I. Russu, Etnogeneza romnilor. Fondul autohton traco-dacic i componenta latino-romanic, Ed. tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1981 Vasile Prvan, Getica, Ed. Meridiane, Bucureti, 1982 Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1980 Hadrian Daicoviciu, Dacii, Ed. Enciclopedic Romn, Bucureti, 1972 Vasile Prvan, Dacia. Civilizaiile antice din rile carpato-danubiene, Ed. tiinific, 1972 Andrei Bodor, Contribuii la problema agriculturii n Dacia nainte de cucerirea roman. Problema obtilor la daci Hadrian Daicoviciu, Studii dacice, Ed. Dacia, Cluj, 1981 Rodica Tanu, Meteugurile la geto-daci, Ed. Meridiane, Bucureti, 1972 Ovidiu Drmba - Istoria culturii i civilizaiei, Vol. I
____________________________________________________________________________________________________________________
pag. 27/27

Civilizaţia Getodacica

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Civilizaţia Getodacica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

S-ar putea să vă placă și