Sunteți pe pagina 1din 3

NATO Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianta politico-militara de aparare colectiva.

. Obiectivul principal al NATO este acela de a salvgarda libertatea si securitatea tuturor membrilor sai, facnd uz de mijloace politice si militare. Tratatul Nord-Atlantic, semnat la Washington pe 4 aprilie 1949, a creat o alianta ntre zece state europene si doua nord-americane, pentru apararea militara reciproca (Weigall, 2002, p 160). Membrii fondatori ai NATO Belgia, Canada, Danemarca, Franta, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia si Statele Unite ale Americii s-au angajat, prin tratatul ncheiat ntre ei, sa se sustina reciproc n eventualitatea unei agresiuni militare. Planul Marshall si Razboiul Rece NATO a fost strns legata la nceput de Planul Marshall (1947-1952), initiat de SUA pentru a oferi mijloace de stabilizare economica tarilor Europei Occidentale. Rolul NATO era acela de a asigura apararea colectiva mpotriva oricarei forme de agresiune si de a mentine un mediu de securitate sigur pentru consolidarea democratiei si crestere economica n statele membre. Tratatul Nord-Atlantic Textul Tratatului este documentul de baza al Aliantei. Statele membre se angajeaza sa rezolve prin mijloace pasnice orice disputa internationala n care ar putea fi implicate si sa se abtina sa recurga n relatiile internationale la amenintarea cu forta sau la folosirea fortei (Art.1). Cel mai important punct al Tratatului este articolul 5, care prevede posibilitatea unei interventii militare comune, n cazul unui atac ndreptat mpotriva unui stat membru: Functionarea Aliantei Stabilitatea n timp a NATO a fost asigurata de procesul specific de luare a deciziei n cadrul Aliantei, bazat pe consens. Toate deciziile trebuie sa fie adoptate prin unanimitate, indiferent de cte consultari este nevoie. Consensul n luarea deciziilor are doua avantaje: ~suveranitatea si independenta fiecarui stat membru sunt respectate. ~decizia are sprijinul total al tuturor statelor membre si beneficiaza de angajamentul acestora de a o pune n practica. (NATO n secolul 21, 2004, p. 10) Cea mai importanta structura decizionala este Consiliul Nord-Atlantic, format din reprezentantii permanenti ai tuturor statelor membre. Reprezentantii permanenti au rang de ambasador si sunt sprijiniti de o delegatie nationala formata din personal diplomatic si consilieri pe probleme de aparare. Consiliul Nord-Atlantic si asuma atributii n diferite domenii legate de securitatea membrilor Aliantei, cum ar fi planificarea apararii, problemele militare, planificarea nucleara (Romnia-NATO, 2004, p. 21). NATO este condusa de un Secretar General, provenind din unul din statele membre. Secretarul General prezideaza reuniunile Consiliului Nord-Atlantic si ale altor structuri importante ale NATO si contribuie la crearea consensului ntre statele membre. NATO nu dispune de forte armate proprii. Fortele militare puse la dispozitia NATO

de catre statele membre sunt controlate la nivel national pna n momentul la care se alatura unei misiuni de aparare colectiva (cum ar KFOR Kosovo Force, misiunea NATO din Kosovo). Noul concept strategic al Aliantei, adoptat n anul 1999, mentine ca obiective generale apararea intereselor comune de securitate ale statelor membre, asigurarea apararii colective si consolidarea legaturilor transatlantice. Este vorba de ntarirea contactelor cu partenerii n vederea admiterii de noi membri si la mentinerea vointei politice si a mijloacelor militare necesare ndeplinirii misiunilor stabilite (Anghel, 2003, p. 70). Un punct important al noului concept strategic al NATO l reprezinta amenintarile la adresa securitatii cu care se confrunta Alianta, cum ar fi proliferarea armelor de distrugere n masa sau actele de terorism. Parteneriatul pentru Pace n 1994, NATO a demarat Parteneriatul pentru Pace, un program menit sa asiste tarile, care doreau sa adere, sa si restructureze fortelor armate, pentru a le pregati pentru functionarea n cadrul unei societati democratice si pentru participarea la operatiuni de mentinere a pacii sub comanda NATO. Romnia a facut parte din Parteneriatul pentru Pace nainte de aderarea sa la NATO n 2004. Activitatile desfasurate n cadrul Parteneriatului includeau exercitii militare, seminarii si cursuri de pregatire. O atentie speciala a fost acordata activitatilor de asigurare a transparentei n procesul de reforma a fortelor armate si de creare a premiselor necesare unui control civil asupra acestora. Experienta dobndita n cadrul Parteneriatului pentru Pace a contribuit n mod semnificativ la cooperarea dintre statele participante n cadrul fortelor de mentinere a pacii precum Forta de Stabilizare din Bosnia-Hertegovina (SFOR) si Forta din Kosovo (KFOR). (NATO n secolul 21, 2004, p. 13). Dialogul Mediteranean n 1995, NATO a creat Dialogul Mediteranean, program la care participa Egipt, Israel, Iordania, Mauritania, Maroc si Tunisia. Scopul programului este acela de a facilita crearea unor bune relatii cu statele din zona Mediteranei, precum si de a promova securitatea si stabilitatea regionala. Conflictele din Balcani Dupa destramarea fostei Iugoslavii, NATO a intervenit militar pentru a stopa sau ntrerupe conflictele din zona, n Bosnia-Hertegovina n 1995, n Kosovo n 1999 si n Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei n 2001. Cea mai importanta misiune de mentinere a pacii din Europa este KFOR, NATO Kosovo Force. Cooperarea cu Rusia Rusia a fost cel mai mare critic al procesului de extindere a NATO n estul si sudul Europei, mai ales catre state desprinse din fosta U.R.S.S., cum a fost cazul tarilor baltice (Estonia, Letonia si Lituania). n replica, Alianta Nord-Atlantica a dezvoltat o gama larga de activitati menite sa promoveze cooperarea cu Rusia, Ucraina si alte tari din afara

NATO, n domenii precum combaterea actele de terorism international si de proliferare a armelor de distrugere n masa. Un subiect delicat n relatia NATO-Rusia este dosarul Kosovo. Rusia nu a putut mpiedica bombardarea Iugoslaviei de catre fortele NATO, n 1999 decizie pe care Alianta a luat-o pentru a pune capat conflictului din Kosovo, unde luptele dintre gherila albanezilor kosovari si fortele srbe au produs o catastrofa umanitara de proportii (Surugiu, 2007, p.110). Ca urmare a actiunii militare a Aliantei, Rusia s-a retras din majoritatea programelor de cooperare militara propuse de NATO (Ivanov, 2003, p. 170).