Sunteți pe pagina 1din 2

Oul dogmatic de Ion Barbu Poemul face parte din volumul Joc secund, apartine ciclului Uvedenrode si contine

un ermetism la nivelul simbolurilor si al semnificatiilor mitice. Tema poeziei este meditatia asupra raporturilor creat-increat, viata-moarte. Punctul de plecare al discursului liric este dat de disocierea celor doua simboluri antitetice,oul sterp ca de mancare si viul ou, la varf cu plod, imagine a fortei vii, de regenerare, in contrast cu existent materiala, meschina(preocupat de interese marunte) .Oul inchide in sine o simbolistica vasta, trimite la germenii vietii, oul joaca rolul unei imagini-cliseu a totalitatii, el succeda haosul ca prim principiu de organizare. In textele sanscrite, egiptene, el reprezinta insusi miracolul vietii. Barbu reface mitul cosmogonic, adaugand dogma(religie) Duhului Sfant, oul fiind o lume redusa la scara, in care viata si moartea se impletesc. In termini biblici, cele doua principia iau forma Logosului(Verbul divin) care pluteste deasupra apei materne, inca sterila, conferindu-i viata. Poemul se structureaza in 4 parti distincte, inegale ca numar de versuri si modalitati de expresie, dar avand acelasi ton de incantatie prin care un mag deplin cunoscator initiaza in tainele universului. Ritmul este de balada, ca si al celorlalte poezii ale ciclului, povestind o intamplare exemplara, cu semnificatii scunse ori pierdute. Oul primordial, sacru a fost desacralizat in timp prin coborarea in profan((Persoana) care nu respecta preceptele religiei) (asigura hrana trupului), si-a pierdut virtutea cosmogonica, devenind steril, oprind nunta si ipotetica fertilitate ce i-a fost conferita. Prima parte comenteaza antiteza viu/sterp si viziunea poetului, in stil ermetic. Banalul ou facut e sa-l privim la soare, are un destin de miracol si repeta structura universului prin cele 3 sfere concentric:Venera, Mercur, Soarele.Cele doua principii-simbolizate aici de galbenus si albus-trimit la femininul si masculinul existentei, la ingemanarea contrariilor vazute in imagini plastic. Albusul protejeaza miezul galben, viata vine de la polul plus, adduce energie pozitiva, iar plodul acorda sarutul plin. Nuntirea anticipata de inocenta albusului captiv, inchis ca trupul drag, surpat in vis, se implineste in spatiul pur, neintinat de glodul Pamanturilor. Partea a doua devine o initiere directa, prin adresarea la persoana a II-a si prin vocativul sugestiv Om uitator, ireversibil. Poetul reia mitul genezei, taina sfanta:plodul ca principiu masculine si fecioara-matrice(albusul), aratand ca puritatea actului erotic este marcata de veghea Sfantului Duh, amintind celui neinitiat ca dogma este mereu prezenta in existent noastra(marunte lumi pastreaza dogma), dar si uitata mereu. Desprins de sacru, omul sters, uituc a pierdut dogma si sensul ei. El a vopsit oul in rosul sangelui lui Iisus, modificand semnificatia arhetipului. Acesta este semnul existentei latente(ascunse),nenascute, al rodirii potentiale, de aici si nevinovatia sa, puritatea specifica inceputului.

Gestul recunoasterii e simplu, simbolic,ar fi un semn al intelegerii rosturilor universului:Il urca-n soare si cunoaste!. Partea a treia continua metafora vietii, a soarelui tutelar, caruia ii corespunde in microcosmos gabenusul: galben icusar, asemenea unui ceasornic fara minutar/Ce singur scrie cand sa moara. Se sugereaza aici legea devenirii, marcata de oul-ceasornic, intrat in ritmurile temporale odata cu nasterea vietii. Roata lumii este miscarea mecanica, implacabila(de neinduplecat) spre moarte, jocul alternantei tragic a vietii cu moartea(A mortii frunte acolo-i toata sau Durata scrie-n noi o viata). Legea este dogma, ce actioneaza intocmai, iar avertismentul poetului asupra tragicului joc este precizat prin imperativul te-nfioara. In ultima parte, poetul deschide o noua perspective lirica, de o certa origenalitate. Dup ace a rostit baladesc si elegiac organizarea universului, sensurile destinului uman, ultima strofa propune un alt destin oului dogmatic(cel care contine viziunea si ordinea lumii). Acesta nu este destinat nici pentru hrana trupului, nici pentru generarea vietii. Imperativele nu-l sorbi, Si nici la closca sa nu-l pui! conduc spre o ide neasteptata: perpetuarea(a face s dureze)starii de increate: Il lasa-n pacea intaiei-a lui. Poetul prefera increatul fata de efemeritatea creatiei. Linistea si contemplatia(visare) extatica(fermecata) de care vorbea Tudor Vianu atenueaza(diminueaza) zbuciumul launtric si tragicul existential. Instruirea pe care o face I. Barbu este rece si impersonal. Nunta ca o contopire, o sinteza a contrariilor ramane neconsumata si este o nunta-ecuatie. Marin Mincu sintetizeaza aceasta viziune:In Oul dogmatic , I. Barbu are viziunea opririi in loc a timpului mitic,o conservare a Creatiei la treapta de ceremonial in care personajele nuntii sunt prezente,sunt de fata, fiecare cu locul sau bine definit , fara insa a trece la consumarea raportului pentru care au fost invocate. Nunta ramane deci o emlema(simbol) inchisa in limpiditatea(limpezimea) hermetica(greu de inteles) a Oului.

S-ar putea să vă placă și