Universitatea Dunarea de Jos din Gala Facultatea de Litere Specializarea: Limba .i literatura romna Curs op limba romna Asist.

dr. Catalin Gabriel Enica Anul al II-lea Semestrul I D.I.D.F.R.

Universitatea Dunarea de Jos din Galati Facultatea de Litere Elemente de etimologie a limbii romne ANUL AL II-LEA Asist. dr. Catalin Gabriel Enica Gala 2011

Elemente de etimologie a limbii romne 3 CUPRINS Capitolul 1. Etimologia ca stiinta 5 1.1. Definitia etimologiei. Conceptele de baza ale disciplinei 5 1.2. Scurt istoric al cercetarilor etimologice 6 1.3. Relatia etimologiei cu celelalte ramuri ale lingvisticii 6 Capitolul 2. Principii ale cercetarii etimologice 8 2.1. Principiul raportarii la sursa 8 2.2. Principiul concordantei 8 2.3. Perspective ale studiului etimologiei 9 2.3.1. Analiza diacronica 9 2.3.2. Analiza diatopica 10 2.3.3. Analiza diastratica 10 Capitolul 3. Criterii de identificare si reconstructie etimologica 12 3.1. Criteriul fonetic 12 3.2. Criteriul semantic 13 3.3. Criterii suplimentare de cercetare etimologica 15 3.4. Neconcordanta ntre criterii 20 Capitolul 4. Tipuri de etimologie 22 4.1. Etimologia directa 22 4.2. Etimologia indirecta 23 4.3. Etimologia interna 23 4.4. Etimologia multipla. Poligeneza 24 4.5. Etimologia colectiva 25 4.6. Etimologia literara 25 4.7. Etimologia populara 25 Capitolul 5. Straturile etimologice ale limbii romne 27 5.1. Elementul latin 27 5.2. Cuvinte din substrat 27 5.3. Cuvintele de origine slava 28 5.4. Cuvintele de origine maghiara 29 5.5. Cuvintele de origine greaca 29 5.6. Cuvintele de origine turcica 30 5.7. mprumuturile moderne 30 5.7.1. Cuvintele de origine franceza 30 5.7.2. Cuvintele de origine germana 31 5.7.3. Cuvintele de origine engleza 32 Capitolul 6. Dictionare etimologice ale limbii romne 33 Bibliografie selectiva 36

Elemente 4 de etimologie a limbii romne

Etimologia ca a Elemente de etimologie a limbii romne 5 Capitolul 1 - Etimologia ca stiinta 1.1. Definirea etimologiei. Conceptele de baza ale disciplinei Preocuparea de a identifica originea cuvintelor este una dintre cele mai interesante, dar si mai dificile ntreprinderi lingvistice. Aproape dintotdeauna a existat curiozitatea aceasta legata de ceea ce nseamna un cuvnt sau altul, care a fost ntelesul lui si cum a evoluat sensul, cum de la o forma oarecare a rezultat alta, total diferita etc. De studiul acestei problematici diverse se ocupa etimologia, o stiinta lingvistica care are drept obiect explicarea dezvoltarii cuvintelor de la formel e si ntelesurile lor cele mai vechi pna la aspectul de azi si semnificatia actuala. Din acest punct de vedere etimologia se nrudeste cu istoria unei limbi sau cu cea a unui grup de limbi, pentru ca se fundamenteaza pe viziunea diacronica (cronologica, istorica) asupra lexicului unei limbi. Daca particularizam n cazul limbii romne, etimologia are drept principale obiective identificarea originilor lexicului romnesc (cuvinte mostenite si mprumutate), studiul evolutiei formelor si a sensurilor lexicale, identificarea precisa a surselor limbii romne, precum si a etimoanelor respective, studiul nrudirii cuvintelor, precum si a circulatiei acestora (n familia limbilor romanice sau n alte limbi, nenrudite) etc. De-a lungul timpului s-au dat diferite definitii acestei ramuri a lingvisticii, printre care: disciplina lingvistica avnd ca obiect studierea originii cuvintelor dintr-o limba , sau indicarea sursei unui cuvnt , ori stiinta care se ocupa cu cercetarea relatiilor formale si semantice care leaga cuvintele ntre ele . Toate aceste variante converg catre ideea de sursa lexicala, la care se adauga evolutia unui cuvnt din punctul de vedere al formei si al sensului ntr-o singura limba sau n limbi diferite (mai ales nrudite), n relatie cu alti termeni lingvistici. Acest sens foarte larg al etimologiei a generat si nasterea ca stiinta a acesteia n prima jumatate a secolului al XIX-lea. Conceptele de baza ale etimologiei rezida chiar din originea termenului-titlu nsusi, format din doua cuvinte din greaca veche: etimos adevarat, real si logos cuvnt, stiinta . Literal, deci, etimologie nseamna identificarea originii reale a unui cuvnt. Cercetatorul care se ocupa de studii etimologice este etimologul, numit si etimologist, cu un termen mai rar, de origine franceza. Cuvntul care sta la baza termenului romnesc de astazi (cuvntul originar) poarta numele de etimon si are pluralul etimoane. Se stie, de exmeplu, ca cele mai multe etimoane ale cuvintelor cuprinse n lexicul fundamental al limbii romne sunt de origine latina. Etimologic este un adjectiv care apare n sintagmele cercetare etimologica, sau investigare etimologica, stdudiu etimologic si dictionar etimologic (dictionarul cel mai complet si cel mai relevant al unei limbi).

Etimologia ca Elemente 6 de etimologie a limbii romne 1.2. Scurt istoric al cercetarilor etimologice Desi devenita autonoma abia n seoclul al XIX-lea, etimologia a fiintat de fapt nca din antichitate, fara sa se desprinda de problemele limbii n general, n contextul mai larg al filozofiei. Preocuparile filozofilor greci, n primul rnd, pentru descoperirea adevarului s-au orientat si catre identificarea sensului originar al cuvintelor. n acest context se cuvine amintit dialogul Kratylos al lui Plaotn, n care sunt discutate motivarile numelor de familie ale personajelor reale, dar si mitologice, printre care si cel al regelui Tantal. De la greci preocuparea de a identifica etimologia cuvintelor trece la romani, care vor pune problemele formei pe primul loc. Mai trziu, odata cu aparitia gramaticii comparate si istorice, cercetarea etimologica va reveni n prim-plan, fiind marcata de etapa umanismului renascentist, apoi de inovatiile aduse de metoda comparativa si de introducerea legilor fonetice, care vor revolutiona observatiile asupra evolutiei cuvintelor. Largindu-se si viziunea prin apelul la cercetarea limbii v ii, a dialectelor si a argoului, etimologia va adauga dimensiunii diacronice si una spatiala, ntemeiata pe geografia lingvistica. n secolul al XX-lea, cercetarile etimologice se vor axa, n primul rnd, pe studii de fonetica istorica si pe elaborarea dictionarelor etimologice, n plus aprofundndu-se dimensiunea semantica, precum si preocuparea pentru formarea cuvintelor chiar n limba respectiva (ceea ce se definste ca etimologie interna). 1.3. Relatia etimologiei cu celelalte ramuri ale lingvisticii Ca ramura a lingvisticii sau ca disciplina lingvistica, etimologia nu-si poate concepe studiul dect n raport cu intrinsec si continuu cu alte stiinte lingvistice. Avnd n vedere ca un cuvnt este studiat n primul rnd din punct de vedere formal, etimologia intra n relatie directa cu fonetica. Pentru identificarea etimonului, demersul etimologic trebuie sa reconstituie forma originara a unui cuvnt, cercetare conditionata de cunoasterea profunda a legilor fonetice, a actiunilor n diferite perioade, a specificitatii sau nonspeci ficitatii lor, realizndu-se astfel un traiect (parcurs) real sau probabil al unui cuvnt din punct de vedere formal. Relatia cu semantica lingvistica este, de asemenea, evidenta deoarece sensul este celalalt aspect fundamental urmarit n evolutia unui cuvnt. De la sensul etimonului termenul rezultat poate suferi o alunecare semantica sau o amplificare, respectiv o restrngere a sensului, o modificare de sens mai mult sau mai putin spectaculoasa. Relatia etimologiei cu lexicologia si lexicografia nu poate fi pusa la ndoiala, deoarece obiectul de studiu al etimologului este chiar cuvntul. Din acest punct de vedere, cercetatorul se preocupa de relatia mai apropiata sau mai ndepartata a doua cuvinte: cel de origine si cel explicat. Lexicograful este cel caruia i revine sarcina de a elabora dictionarele etimologice ale unei limbi. Pe lnga aceste stiinte lingvistice, etimologia are relatii si cu morfologia (modificarile morfologice dezvaluie, de multe ori, sursele unor cuvinte), cu dialectologia (deoarece multe mprumuturi de cuvinte sunt

Etimologia ca a Elemente de etimologie a limbii romne 7 regionale si au circulatia redusa la unele graiuri, ex. turcismele au patrus n Banat prin filiera srba si n Moldova de Nord prin ucraineana), uneori cu sintaxa (mai ales n cazul frazeologismelor si a calcurilor lingvistice de structura), cu onomastica (antroponimie si toponimie), cu filologia (disicplina care studiaza scrierile vechi, asezarea acestora n pagina, datarea si localizarea acestora etc.). Sarcini de nvatare: 1. Definiti etimologia si identificatia conceptele de baza ale disciplinei lingvistice. 2. Care sunt principalele obiective ale studiului etimologic al limbii romne? 3. Cu care dintre ramurile lingvisticii are etimologia cele mai strnse relatii? 4. n ce consta raportul dintre etimologie si dialectologie?

Principii ale cercetarii etimologice Elemente 8 de etimologie a limbii romne Capitolul 2 Principii ale cercetarii etimologice 2.1. Principiul raportarii la sursa Cercetatorul care doreste sa identifice originea corecta a unui cuvnt nu trebuie sa se limiteze la a consulta alte dictionare, fie ele chiar si etimologice. Daca sursa unde poate fi identificat termenul respectiv este precizata ntr-unul dintre izvoarele lexicologice consultate (si e bine sa fie cercetate ct mai multe si ct mai avizate), atunci aceasta trebuie neaparat gasita si confruntata cu materialele consultate. Se vor evita n felul acesta greselile de localizare, de interpretare, eventualele greseli de tipar etc. Prim a atestare a unui cuvnt este foarte importanta att ca moment, ct si ca loc. De aceea, n lucrarile lexicografice care se respecta, dupa textul citat sunt precizate anul (sau perioada) n care acesta a aparut si, acolo unde este posibil, volumul, pagina, rndul, forma flexionara, sensul contextualizat. Mai dificil este sa se realizeze acest lucru pentru culegerile de texte, multe dintr e ele aparnd la un interval de timp destul de mare fata de momentul atestarii. n cazul acesta se realizeaza o datare aproximativa de tipul perioada sau chiar secol. La fel, textele populare cu circulatie eminamente orala nu pot fi datate si nici localizate precis, iar includerea lor n crestomatii nu poate oferi suficiente date cu privire la vechimea circulatiei si zona de raspndire. De aceea, principiul primei atestari, foarte important de altfel, trebuie coroborat cu altele, care pot decela ntre o etimologie corecta si una gresita. 2.2. Principiul concordantei Principiul concordantei se fundamenteaza pe caracterul stiintific al cercetarii si urmareste identificarea analogiilor si a filiatiilor n ceea ce priveste forma si sensul cuvintelor. Principiul include o serie de reguli si de proceduri pe care cercetatorii le cunosc. Ele se refera la cunoasterea regulilor de transformare (legile fonetice), la necesitatea ca etimologul sa aiba cunostinte aprofundate att n ceea ce priveste limba rezultata, n cazul nostru romna, ct si limbile care cuprind etimoanele, pentru romna, n primul rnd, latina. Avndu-se n vedere faptul ca este dificil pentru un cercetator sa fie specialist n limbile slave, turca, greaca, maghiara etc. n acelasi timp, ideal n identificarea originii cuvintelor romnesti este sa se lucreze n echipe cu specializari etimologice diferite. Procedurile concrete de analiza sunt si ele, desi pot parea simple mecanisme, stereotipe, foarte importante. De exemplu, de cele mai multe ori dintr-un cuvnt cu un corp fonetic redus nu va rezulta unul mai lung, pentru ca din limba de origine catre romna se pierd sunete, nu se cstiga. Pentru exemplificare, romnescul femeie nu provine din lat. femina, ci din familia, asa cum soare nu-l are ca etimon pe sol forma de nominativ din latina, ci pe solem acuzativul. Exista totusi si situatii n care cuvntul romnesc cstiga sunete, precum n turcismele cu finala e accentuat: cahve > cafea, cadife > catifea, lle > lulea. La fel pentru unele cuvinte de origine occidentala: bolerou, sacou, tangou.

Principii ale cercetarii etimologice Elemente de etimologie a limbii romne 9 Concordanta de sens se refera la consecventa cu care un termen si mentine sensul originar pe parcursul evolutiei sale. Este destul de dificil de stabilit, n lipsa unor legi fonetice, precum cele referitoare la forma, pna unde se poate ndeparta sensul cuvntului rezultat fata de termenul originar. De aceea, acesta ar trebui coroborat cu alti termeni, eventual din familia sa lexicala, cu sinonime ale sale, ar trebui urmarita contextualizarea sa si conotatiile n anumite pasaje, chiar circulatia regionala n dialecte si graiuri care ar putea dezvalui prin cuvinte sau forme asemanatoare apartenenta la aceeasi familie, sensuri convergente, cauze ale modificarilor semantice. Ramn totusi ipotetice observatii precum ca mire este latinescul miles soldat , sau ca interjectia vai! < lat. vae!. 2.3. Perspective ale studiului etimologic Informatiile pe care cercetatorul le poate acumula cu privire la originea unui cuvnt pot fi concepute din trei perspective: diacronica, diatopica si diastratica. 2.3.1. Analiza diacronica Analiza diacronica presupune, cum aratam anterior, evidentierea momentului primei atestari. Este foarte important de stabilit daca un cuvnt a patruns n limba romna mai devreme sau mai trziu, daca este vechi ori neologic. Cunoscndu-se perioadele de influenta asupra asupra limbii romne din partea altor limbi si culturi, se va trage cu usurinta concluzia ca un mprumut vechi nu poate fi de origine franceza, germana sau rusa, cu att mai putin engleza, din cauza faptului ca respectivele limbi influenteaza romna abia dupa secolul al XVIII-lea si mai ales al XIX-lea, iar engleza n ultimul timp. De asemenea, termenii de origine turca, daca nu sunt cumva vechi turcici (cumani, tatari), nu sunt semnalati n romna dect ncepnd cu secolul al XV-lea, iar cei din greaca moderna abia n perioada fanariota. Mai greu, avndu-se n vedere ca majoritatea primelor noastre texte scrise au avut caracter religios, este sa explicam sau sa identificam precis momentul primei atestari a unor termeni de origine latina despre care avem certitudinea ca sunt mosteniti. n cazul n care un cuvnt poate fi banuit ca apartenenta ca ar proveni din mai multe llimbi, epoca istorica n care a fost semnalat poate clarifica situatia, identificnd, prin eliminare, limba careia i apartine cuvntul. Se da frecvent ca exemplu filiera rusa prin care au patruns o seama de frantuzisme n epoca Regulamentului Organic. n cazul traducerilor situatia devine iarasi complicata, pentru ca textele respective se raporteaza la altele, cum ar fi cele religioase care pot intra n romna prin slava, dar acestea au fost traduse dintr-un original grecesc. De aceea este important sa cunoastem nu numai sursa nemijlocita, ci si pe cea originara, pentru ca s-ar putea ca n traducerea slava anumite cuvinte sa fie neologisme de origine greaca. Vechimea unui termen n limba romna este importanta si n relatie directa cu termenul rezultat, deoarece este imposibil ca un cuvnt romnesc sa fie cunoscut mai devreme dect atestarea etimonului sau. Dificil de rezolvat ramne si raportul spatio-temporal cu limbile vecine, bulgara si maghiara, mai ales. n dictionarele acestor limbi unii termeni sunt considerati de origine romna, n timp ce dictionarele etimologice ale limbii

Principii ale cercetarii etimologice Elemente 10 de etimologie a limbii romne romne trimit la etimoane bulgare ori maghiare. O situatie interesanta are cuvntul fluier, atestat n toata Peninsula Balcanica, dar fara sa i se poata identifica originea, n parte si din cauza circulatiei sale preponderent orale, precum a multor cuvinte din terminologia pastoreasca. 2.3.2. Analiza diatopica Analiza diatopica se refera la raspndirea geografica a cuvntului analizat.Un termen intrat de multa vreme n limba a avut timpul necesar sa devina foarte raspndit, sa fie vorbit pe ntreg teritoriul romnesc. n plus, daca el este atestat si n dialectele suddunarene, aceasta i demonstreaza fara dubii vechimea. De aceea este necesara consultarea dictionarelor dialectale, precum si a atlaselor lingvistice, care pot oferi date importante, confirmnd originea unor cuvinte. Multe turcisme si mai ales termeni de origine greaca identificati n romna pot fi confirmasi prin confruntarea cu Dictionarul dialectului aromn al lui Tache Papahagi. n cazul cuvintelor raspndite doar n anumite zone geografice ale Romniei, corespunznd unor arii dialectale, este clara influenta directa a limbii nvecinate cu respectiva zona. n Banat, mprumuturi srbesti, chiar daca formal acestea ar putea fi si din bulgara, n Crisana, maghiare, n nordul Moldovei, din ucraineana. Uneori, nsa, aria de raspndire a unui termen poate depasi teritoriul strict de influenta, deoarece circulatia cuvintelor este , ca si influenta lingvistica, un fenomen greu de explicat. Cuvntul tocmagi taitei , de origine turca, este nregistrat si n Maramures, desi acesta nu se afla strict n zona de influenta a Imperiului Otoman. Explicatia nu poate fi dect ca Bucovina nvecinata i-a transmis cuvntul, asa cum si maghiarul socaci bucatar exista cu derivatul sau socacite n Moldova de Sus. Un exemplu la fel de interesant se poate da cu privire la Dobrogea si la mozaicul sau etnic, n care turcii si tatarii constituie o populatie importanta , daca nu ca numar, cel putin ca traditii, tip de civilizatie, religie etc., avnd n vedere dominatia administrativ-politica seculara a Imperiului Otoman asupra acestui teritoriu. n afara toponimiei binecunoscute, cu nume de localitati (oiconime) precum Agigea, Babadag, Isaccea, Medgidia, Murfatlar, Murighiol, circula si o serie de apelative (substantive comune) precum: ceair pasune , derea vale , canara stnca , iar la Zaharia Stancu, n Padurea nebuna, am gasit si termenul bacr pepene galben , nregistrat ntr-un singur loc, pe lnga comuna I.C. Bratianu, de Atlasul Lingvistic al Romniei. 2.3.3. Analiza diastratica Analiza diastratica identifica varianta limbii careia termenul i apartine. Un cuvnt poate circula n limba comuna sau se poate nscrie intr-un anumit limbaj, de specialitate, stiintific, religios, filosofic etc. Poate, de asemenea sa caracterizeze o anumita varianta sociala de comunicare, mai elevata, sau, dimpotriva, vulgara. S-a observat, nu de putine ori ca terminologia tehnica si a mestesugurilor datoreaza mult limbii germane. Pastoritul si mprumuta unele cuvinte din srba sau din bulgara, multi termeni argotici provin din limba romilor, rusa da termeni militari, cum impusese si turca, iar greaca si bulgara, o buna parte din terminologia religioasa.

Principii ale cercetarii etimologice Elemente de etimologie a limbii romne 11 Sarcini de nvatare: 1. Precizati n ce consta viziunea diacronica n etimologie. 2. Care este specificul perspectivei diatopice n etimologie? 3. Exemplificati viziunea diastratica asupra cuvintelor din limba romna. 4. n ce consta concordanta vs. neconcordanta dintre forma si sens n etimologie? Dati exemple.

Criterii de identificare Elemente 12 de etimologie a limbii romne Capitolul 3 Criterii de identificare si reconstructie etimologica Criteriile de analiza etimologica sunt de doua tipuri, de baza si suplimentare. Criteriile de baza reies chiar din definitia etimologiei, care si propune sa urmareasca evolutia cuvintelor din doua puncte de vedere, formal (fonetic) si semantic. 3.1. Criteriul fonetic Criteriul fontic se bazeaza pe analiza deosebirilor de forma constatate ntre etimon si cuvntul rezultat. O parte dintre aceste deosebiri sunt transformari cu aparitie regulata ce caracterizeaza majoritatea cuvintelor. Fiind aplicabile strict si n perioade de timp bine dleimitate, acestea sunt numite si legi fonetice. Cele mai cunoscute si studiate legi fonetice sunt cele care afecteaza trecerea cuvintelor din limba latina n romna. n functie de sunetele care sufera aceste transformari, legile fonetice se pot clasifica n legi vocalice si legi consonantice. Istoria limbii romne, n capitolele dedicate foneticii, urmareste aceste transformari pe categorii de sunete. Este, de exemplu, cunoscut faptul ca n latina populara consoanele finale din cuvintele latinesti cad: montem da munte, caput > cap, lupus > lup. Dintre legile vocalice cele mai importante pot fi amintite diftongarea lui e nainte de consoana dubla sau de grup consonantic (ferrum > fier, vermis > vierme), nchiderea lui a tonic (accentuat) urmat de o consoana nazala la a si apoi la (campus > cmp, Romanus > romn) sau diftongarea lui o si a lui e accentuate (molam > moara, sera > seara). Legile fonetice actioneaza n perioade de timp bine determinate si, de aceea, prezenta sau absenta lor demonstreaza faptul ca respectivul cuvnt este mostenit sau mprumutat. Marius Sala, n lucrarea citata la bibliografie, da exemplul grupurilor consonantice latinesti cl si gl, care au trecut n romna la k si g (oculus > ochi, clamo > chem, glacia > gheata). Un cuvnt precum clama, observa cercetatorul, desi provine din latinescul clamo, -are, nu este un termen mostenit direct din latina, ci mprumutat mai trziu din francezul clamer. Pentru fenomenele observate anterior se poate face aceeasi observatie; de exemplu, versus latinesc a devnit n romna viers, n timp ce cuvntul vers este un neologism; ferrum a generat romnescul fier, cu diftongarea lui e anteconsonantic, n timp ce seria de cuvinte feros, feric, feroaliaj etc., n care nu se constata transformarea respectiva, cuprinde cuvinte neologice, chiar daca au n fond acelasi etimon. Transformarile fonetice regulate afecteaza, de obicei, o singura limba. Fenomenele respective nu se nregistreaza si n cazul mprumuturilor din alte limbi. nchiderea lui a la nainte de consoana nazala nu afecteaza mprumuturile din slava sau din maghiara: rana, vama, fata de termenii mosteniti din latina (lana > lna). Exista totusi tendinte de preluare a unor

Criterii de identificare Elemente de etimologie a limbii romne 13 modificari fonetice si de terminologia provenita din alte limbi, cum este cazul caderii finalelor lexicale, explicabila prin reducerea efortului de pronuntare. n cuvintele mostenite din latina una dintre legile fonetice fundamentale, care evidentiaza romna n raport cu celelalte limbi romanice, este rotacismul (trecerea lui l intervocalic la r). Daca vom gasi n romna cuvinte n care fenomenul respectiv nu se petrece, explicatii ar putea fi mai multe: ori cuvintele respective nu sunt de origine latina, precum sila sau mila, fie sunt cuvinte latinesti dar care contin un l geminat (mollis > moale). Daca l este urmat de un i, precum n filius, el sufera palatalizarea (l ) care i determina pna la urma disparitia (filius > fiu). Acelasi lucru se ntmpla si n cuvinte cu origine certa n limba latina, cal, cu pluralul cai, dar si n termeni cu alta origine: copil, cu pluralul copii. Criteriul fonetic, prin cunoasterea ct mai precisa a transformarilor formale, este indispensabil n stabilirea etimologiei unui cuvnt. Desi nu numai forma guverneaza originea si evolutia, ea este, n primul rnd, importanta, pentru ca elimina din start interpretarile false. De asemenea, criteriul formal poate identifica originea exacta a unui cuvnt n cazul n care acesta e banuit de etimologie multipla (poligeneza). Pronuntia si grafia haos demonstreaza originea greaca a cuvntului, n timp ce forma caos, uneori chaos, este caracteristica mprumuturilor occidentale, n primul rnd din franceza. Chiosc este mprumutul din turca, chiosc din franceza. Sinonimele lui sos sunt n romna salsa, italian sau spaniol, slacea din turca (uneori salce, confundat de unii cu salcie din cauza sonoritatii) si salta, provenit din neogreaca. Desi de cele mai multe ori forma prevaleaza n identificarea si recunoasterea originii unui cuvnt, uneori asemanarile sau chiar identitatile formale nu demonstreaza vreo legatura etimologica ntre respectivii termeni. Este cazul, de exemplu, al romnescului fiu, identic ca forma, dar si ca sens, cu maghiarul fi (citate de Kiraly Francisc n Etimologia). n timp ce cuvntul romnesc este mostenit din latina, cel maghiar provine din fondul fino-ugric si nu pot avea vreo nrudire. Foarte interesanta este si situatia interjectiilor, mai ales a asanumitelor cuvinte imitative, care pot avea forme identice, fara sa se poata stabili totusi o influenta precisa. S-ar putea ca acestea sa apartina unui fond de expresivitate comun, generat chiar de comportamentul uman. Exemple pot fi nenumarate: ah!, eh!, oh! etc. Se pot adauga aici interjectiile care imit a sunetele emise de pasari si animale, cele care nsotesc primii ani ai copilariei si jocurile, asa-numitul grai al copiilor. Apropierea formala a unor cuvinte nu demonstreaza ntotdeauna influenta directa. Pot exista situatii n care doua limbi diferite, nenrudite ntre ele, sa primeasca un cuvnt dintr-o a treia. Este cazul lui crai din romna si al lui kirly din maghiara, ambele provenite din slava veche. 3.2. Criteriul semantic Sensul cuvntului de baza poate demonstra, de asemenea, trecerea unui cuvnt latinesc ntr-un termen al limbii romne. Daca sensul este pastrat n totalitate si mai ales daca el apartine nu numai cuvntului romnesc, ci si celorlalte limbi din familia romanica, cu siguranta ca respectivul termen este

Criterii de identificare Elemente 14 de etimologie a limbii romne de origine latina. Se citeaza frecvent o serie de cuvinte panromanice care siau pastrat sensul, precum aqua, caballus, campus etc. Mai dificil este de stabilit cum s-a modificat sensul n cazul lui passer, de exemplu, care n latina nsemna vrabie, sensul sau devenind mai amplu n romna. De asemenea, coapsa provine din latinescul coxa, care se traduce prin sold. Studiul evolutiei semantice a respectivului termen a fost realizat de V. Arvinte pe baza Atlasului Lingvistic Romn. Uneori limba romna a selectat termeni diferiti fata de surorile sale occidentale pentru a desemna diferite persoane sau realitati, cuvinte care aveau un alt sens n limba latina. Este cazul termenului femeie provenit din latinescul familia, n timp ce n spaniola mujer provine din mulier, sau frantuzescul femme din femina. La fel, barbatus, literal care poarta barba , fata de homme n franceza, uomo n italiana, hombre n spaniola, avnd toate acelasi etimon latinesc homo, -nis. Si n cazul termenilor religiosi se poate constata o evolutie semantica, cum ar fi, spre exemplu, cazul lui communicare, care a generat termenul a cumineca a se mpartasi . Cum nsa prin mpartasanie credinciosul comunica n chip simbolic cu Creatorul, evolutia semantica poate fi usor explicata. n stabilirea evolutiei semantice a cuvintelor, care este mai greu controlabila dect cea formala pentru ca nu se supune unor legi stricte, este foarte important sa se identifice n mod corespunzator relatia dintre sensul originar si sensul cuvntului rezultat. S-a observat ca, de obicei, sensul evolueaza de la propriu la figurat si de la concret la abstract. Prin largirea zonei conotative cuvntul capata uneori noi sensuri neasteptate. Important este nsa sa se poata stabili n mod convingator acesta evolutie, sa apara clar legatura semantica, mai ales n cazul n care sensurile devin figurate. O afirmatie a lui L. Sainean, preluata de Marius Sala, se refera n mod explicit la acest lucru: metafora lingvistica a creat jumatate din vocabular . Interesant n acest sens este cazul romnescului padure, care se pare ca provine din cuvntul latinesc paludem, acuzativul lui palus mlastina . Prin metateza acesta a devenit padulem, iar apoi, prin rotacism, padure. Legatura semantica a fost explicata prin evolutia termenului n zone mlastinoase si mpadurite, n acelasi timp, cum ar fi tarmul Dunarii. Atunci cnd din sensul initial pare a nu se mai pastra nimic n cuvntul rezultat, devine foarte dificil de stabilit filiatia semantica. Se citeaza frecv ent cazul lui otuzbir studiat de Al. Graur, care n turca este un numeral 31 . A veni cu otuzbirul nseamna n romna cu forta, samavolnic, violent . Cercetatorul a descoperit n documente ca Regimentul de ieniceri 31 (otuzbir), aflat la Iasi n 1821, s-a dedat la acte violente, de unde, prin viu grai, expresia s-a generalizat. Putini cunosc astazi si sensul originar al unor alte cuvinte, cum ar fi, de exemplu, a pedepsi, care si are originea n verbul grecesc pedevo, ce nsemna, n primul rnd, a nvata . Desigur ca astazi asocierea sensurilor pare fortata, dar stilul de educatie n scoala de la nceputul secolului al XIXlea cuprindea si metode coercitive. Si n alte frazeologisme exista reminiscente ale unor sensuri care astazi s-au pierdut. Latinescul rostrum cioc a ramas n a avea rost , a spune pe de rost etc. Brancam laba de animal , prin extensie mna sau picior , este regasit n expresii precum a da brnci sau a mbrnci , a merge pe brnci etc. n cazul unor mprumuturi fie populare, fie culte, sensul este ignorat de vorbitorul contemporan n favoarea formei. Cine mai stie ca ageamiu

Criterii de identificare Elemente de etimologie a limbii romne 15 nseamna la origine recrut n armata turca , provenit din Agem Persia , sau ca bagdadie nseamna tavan bogat ornamentat ca la Bagdad ? Chiar neologismele frantuzesti sunt tratate n chip stereotip, fara sa li se mai cunoasca sensul si, din cauza aceasta, deformndu-li-se uneori si pronuntia sau scrierea: parter, din francezul par terre pe pamnt , marsarier < marche arrire a merge napoi , abajur < abat jour nlatura lumina . Acestea sunt pronuntate incorect si partier , marsalier , abajor , ceea ce demonstreaza evident necunoasterea originii si a sensului. Exista si cazuri n care nu se cunoaste cu exactitate cnd si cum s-a produs mutatia semantica a unui cuvnt. n franceza exista termenul vasistas vizor pentru care s-a propus ca etimon expresia din limba germana Was ist das? , tradus prin Ce este? , dar n germana nu exista vreo astfel de asociere si nici de ce sau cnd o vor fi folosit francezii pentru prima oara. La fel, turcescul magmuz pinten , care se pare ca a generat cuvntul romnesc magmuza femeie frivola ; explicatia ca acestor persoane de moravuri ndoielnice le placeau militarii este insuficienta. Si tapangea, ntlnit la I. Creanga cu sensul de lovitura datacu palma , mai ales n expresia a da tapangele , are o etimologie incerta, pentru ca n turca, unde formal a fost identificat, are un cu totul alt sens mpuscatura, foc de arma sau pistol . 3.3. Criterii suplimentare de cercetare etimologica Att forma, ct si sensul, nu pot fi studiate n exclusivitate de fonetica, respectiv de semantica. Criteriile de baza trebuie, n majoritatea cazurilor, completate de modalitati suplimentare de identificare sau de reconstructie a etimologiilor. Coroborarea acestor metode de cercetare va nlatura orice suspiciune de greseala. n ceea ce priveste forma cuvintelor, criteriile suplimentare sunt analiza pronuntiei, respectiv a scrierii (grafiei). De cele mai multe ori, avnd n vedere perenitatea aspectului scris, aspectul grafic este mai convingator. Dar si pronuntia poate fi reconstituita, mai ales n cazul variantelor de scriitura, avndu-se n vedere faptul ca limba romna are un caracter fonetic (scrierea reproduce vorbirea). Pronuntii precum aftonomie, haractir sau Constandin, Zefs pentru autonomie, caracter, Constantin, Zeus demonstreaza mprumutul respectivelor cuvinte din limba greaca. Aceeasi situatie poate fi semnalata n cazul familiei de cuvinte iconom, iconomie, iconomicos, stiut fiind faptul ca diftongul oi este citit n neograca i; la fel, pronuntia cafa a lui cafea demonstreaza apartenenta termenului respectiv la un grai ardelenesc, provenit, cel mai probabil, din srba si fiind raspndit prin graiul banatean n toata Transilvania, poate si cu o contributie a limbii maghiare, cel putin n ceea ce priveste accentuarea pe prima silaba. Grafia. Pastrarea unor litere din limbile de origine demonstreaza convingator parcursul etimologic al unor cuvinte. Este, de exemplu, cazul grecismelor diathesa, amethistos, anathema, care contin un th (.). n situatia neologismelor de origine franceza, precum bleu, identitatea formala cu etimonul nu lasa niciun dubiu asupra provenientei. La fel, pentru mprumuturile din germana: lied, Diesel, loess, sau din engleza: week-end.

Criterii de identificare Elemente 16 de etimologie a limbii romne Criteriul accentual. Pozitia accentului n cuvnt poate identifica, n unele situatii, originea acestuia. Spre exemplu, cuvntul catedra are n romna accentul asezat ca n limba greaca si nu ca n latina, pe care o urmeaza n accentuare italiana cttedra. n schimb numele aedului grec Homer este accentuat dupa latinescul Homrus si nu dupa grecescul mir (os). Accentuari de tipul arhtip, crocdel, didema, panrama, tetru demonstreaza ca respectivele cuvinte sunt de origine greaca, fata de corespondentele lor accentuate romanic din limba romna literara. Criteriul morfologic. Un criteriu suplimentar pentru identificarea formei originare este si cel morfologic. Sufixele, desinentele pastrate, formele flexionare identificate ca n limba de origine se transforma n argumente pentru ncadrarea etimologica. Iata, de exemplu, sufixul substantival os grecesc fata de us latinesc demonstreaza provenienta termenului din limba greaca: laconismos. De asemenea, este cazul substantivelor feminine cu sufixul is: diatesis, silavis sau n cazul neutrelor on: orologhion, fata de um latinesc. Desinentele de plural ncadreaza si ele diferit cuvintele ca origine. Fata de epigrama cu pl. ae din latina, epigramata este un plural de origine greaca; la fel acrostihide etc. Articolul nehotart aglutinat din toropala bta, maciuca, par este evident pentru un cunoscator al morfologiei grecesti (to ropalon). Al. Graur a evidentiat si faptul ca unele adjective pronominale posesive provenite din greaca pot fi conjuncte: bravos! si are originea n neogrecescul bravo sou! bravo tie! . De altfel, procedeul a circulat frecvent n limba romna, de multe ori n termenii de adresare, cum ar fi chirama provenit din kera mou doamna mea , poate si dupa tiparul frantuzismului madama. Un numar mare de cuvinte cuprindea, la un moment dat, cuvntul de compunere antepus bas, de provenienta turca, identificat n numeroase mprumuturi turcesti: basbuzuc, bas-besliu, bas-aga, bas-ciohodar etc., bas nsemnnd mare , sau primul , principal ; a fost atasat apoi si unor cuvinte romnesti, precum n bas-boier, bas-razes (ntlnite la V. Alecsandri) sau n creatii romnesti cu origine n limba turca bas-caraghios sau bas-haimana. n ceea ce priveste sufixele neologice, se stie ca abile este de origine italina, deci catabil este un mprumut din aceasta limba, ca si contabil, desi unele dictionare l considera frantuzesc. La fel, isim care provine din italianul issimo, la rndul lui originar din superlativul issimus, apare n cuvinte precum rarisim sau simplisim. Contextualizarea este un criteriu secundar care poate oferi informatii asupra sensului cuvintelor. n frazeologisme sensurile contextuale ale unor termeni se pot evidentia n mod mai subtil si chiar surprinzator. Pe lnga cele mentionate a avea rost si a da brnci , deosebit de interesante sunt cele de origine turca, spre exemplu a trage dulapul , care nseamna a nsela si se refera la dulap cu sensul de scndura groasa sau scrnciob si nu de sifonier, cu alte cuvinte a trage dulapul nseamna a pacali , a pune ntr-o postura caraghioasa pe cineva . A scoate la maidan nseamna a da pe fata ; frazeologismul avea si un sens mai vechi a se lauda cu , dar el s-a degradat semantic si a nceput sa nsemne a deconspira , a denigra , a scoate pe cineva din rndul oamenilor de treaba . ntlnita la Ion Creanga a da paile este foarte putin cunoscuta astazi, cel putin n ceea ce priveste

Criterii de identificare Elemente de etimologie a limbii romne 17 nucleul sau de origine turca paia nsemnnd n Imperiul Otoman demnitate, rang, functie, titlu onorific . Expresia a evoluat n limba romna vorbita catre sensul de a ncuraja fara rost , a da nas , adica de a-i oferi onoruri nemeritate . A schimba calimera provine din grecescul kalimera buna ziua si are sensul de a-si modifica atitudinea sau comportamentul fata de cineva , a schimba foaia , cum se mai spune n limba colocviala. Este evident ca semantizarea n frazeologisme depaseste sensul strict din dictionar. n enunturi, alaturi de sensul denotativ, se reveleaza conotatii diverse, n mule cazuri, figurate. De asemenea, expresivitatea termenilor este frecvent exploatata. Apar deseori situatii de sinonimie, omonimie, de identitati formale, dar de sensuri diferite, surse frecvente de calambur n literatura. Spre exemplu, sopa nseamna n greaca taci si n turca bta, baston . Cnd un personaj al lui Alecsandri l apostrofeaza pe altul Sopa bre! , celalalt i promite o sopa pe spinare . Analiza sensurilor figurate poate evidentia nu numai stilistic, ci si etimologic, personalitatea unor termeni. Am ales pentru exemplificare doar exemple de antonomaza si de metafora. Dintre substantivele comune de origine turca sau greaca, unele sunt la origine nume proprii, precum fes provenit din numele orasului marocan Fes, sau mischie otel de calitate superioara de la Damasc cu pronuntie n limba greaca. Foarte pitoresti sunt metaforele de tipul a festeli iacaua , unde iaca nseamna guler , sensul expresiei fiind acela de a se face de rs , evoluat din literalul a-si murdari gulerul . A trage un tighel , analizat de G. I. Tohaneanu, nseamna a ncheia o afacere , a duce o treaba la bun sfrsit . Expresia este luata din vocabularul croitorilor. Prin comparatie, a trage sau a primi un perdaf , luat din lexicul barbierilor, nseamna a certa , a face de rs pe cineva , asa cum si verbul a sapuni , preluat din acelasi limbaj, nseamna a critica sau a certa . Unele frazeologisme sunt de fapt calcuri lingvistice, de multe ori neintuite de vorbitorul contemporan. Daca n cazul neologismelor transparenta pare a fi mai mare, datorita si interesului crescut pentru limbile occidentale (masa rotunda < fr. table ronde; oala-minune < germ. wundertopf; O.Z.N. < engl. U.F.O.), calcurile mai vechi nu mai sunt recunoscute. Marea Alba Mediterana este un calc dupa turcismul Ak Deniz; se ntlneste foarte des n poezia populara din perioada fanariota. Steaua Ciobanului, celalalt nume al Stelei Polare, provine tot din limba turca si circula n literatura populara, dar si n cea culta, de exemplu la Sadoveanu. Criteriul raspndirii (sau criteriul geografic). n functie de gradul de raspndire a unui termen, putem identifica daca el este vechi sau nu n limba, mai alesdaca circulatia lui a fost o buna perioada de timp orala. Ceea ce se ntlneste pe ntreg teritoriul dacoromn este, binenteles, stravechi n limba. n primul rnd trebuie inclusi aici termenii mosteniti din latina, cei din substrat, dar si vechile mprumuturi, dintre care cele mai multe sunt din vechea slava. Fata de limbile slave moderne, care influenteaza mai ales regional, vechile slavisme au o raspndire mult mai larga. Influente de origine srba se semnaleaza n Banat si n sud-vestul Olteniei, de origine ucraineana n nord-vestul Moldovei s.a.m.d. Romna a mprumutat termeni mai ales din limbile popoarelor vecine; de aceea este foarte importanta cunoasterea geografiei ca raspndire, asezare, migrare a populatiei, a elementelor de geopolitica n strnsa legatura cu geografia lingvistica (ariile

Criterii de identificare Elemente 18 de etimologie a limbii romne de raspndire ale unor cuvinte). Am demonstrat si anterior ca interferentele lingvistice zonale au dus de-a lungul timpului si la schimburi terminologice, n sensul ca romna a asimilat cuvinte din limbile nconjuratoare sau n, unele cazuri, a transmis acestor limbi o serie de termeni (n special din domeniul pastoresc si agrar). Criteriul geografic, asociat cu cel formal, constituie o modalitate de identificare etimologica precisa n cazul cuvntului rachiu, de provenienta turca. Forma acestuia, rachie, nregistrata n Banat, este de origine srba. La fel, tarhon, turcesc, cu circulatie extracarpatica, are si o forma tarcn de origine maghiara, nregistrata n Ardeal. Cnd cuvintele au o etimologie incerta, criteriul geografic poate sa stabileasca, prin eliminare, care dintre supozitii este adevarata. Daca un termen presupus a fi din maghiara se gaseste ntr-unul dintre dialectele suddunarene, aceasta pista trebuie abandonata, pentru ca o influenta directa a maghiarei asupra dialectelor din sud nu a existat. n cazul n care ariile de influenta nu pot fi precis delimitate, nu se pot stabili originile exacte ale un or cuvinte. Asa se ntmla, de obicei, cu mprumuturile din bulgara si srbocroata, uneori cu cele din srba si maghiara sau din rusa si ucraineana. n ultimele doua cazuri totusi pot exista diferente formale care sa separe variantele etimologice. Avnd n vedere circulatia intensa n Peninsula Balcanica si chiar mai mult, pna n Ungaria si Ucraina, a turcismelor, mai ales cele cu un corp fonetic scurt de tipul toi, naz, haz etc., care sunt mai putin susceptibile sa-si schimbe forma, sunt identificate ca atare n majoritatea limbilor balcanice, chiar daca ntre ele nu exista nicio nrudire. n acest caz, criteriul geografic devine inoperabil si se poate vorbi, nestiind dac a turcismele respective au patruns direct sau nu, chiar de o etimologie multipla. Criteriul functional. Locul unui cuvnt n vocabularul unei limbi si functionalitatea sa sunt foarte importante pentru determinarea originii acestuia. V. Breban, ntr-un articol numit Culegerea, studierea si includerea regionalismelor n Dictionarul Limbii Romne, remarca urmatoarele: ... pentru ca un cuvnt dintr-o limba oarecare sa poata fi considerat ca intrat ntr-un grai al limbii romne, el trebuie sa aiba o anumita vechime, sa formeze o arie n graiul respectiv si sa se fi adaptat la fonetismul lui . Cu alte cuvinte, fata de un cuvnt cu aparitie izolata, unul care circula genereaza o familie lexicala, si mbogateste sensurile, are o mai mare sansa de a fi considerat cu adevarat element al lexicului romnesc. Este cunoscut faptul ca masa vocabularului cuprinde o multime de elemente cu raspndire si vehiculare inegala. Termenii care izbutesc sa ajunga n vocabularul fundamental sunt mai intens cercetati dect cei periferici, izolati. Avantajul este ca prin ocurente repetate acestia devin familiari majoritatii vorbitorilor; n felul acesta att forma, ct si sensul lor, vor fi mai bine cunoscute, ceea ce implicit duce la o identificare etimologica sigura. Existenta de mult timp n limba, ca si raspndirea areala ct mai mare, sporesc indicele de functionalitate. n acelasi timp, daca respectivul cuvnt genereaza o familie, toate aceste derivate ale sale vor fi usor de interpretat ca origine. Criteriul semantico-onomasiologic pune accentul pe includerea termenilor n cmpuri semantice, n tipuri de terminologie sau n serii tematice corespunznd domeniilor vietii materiale si spirituale. Daca luam ca exemplu terminologia crestina,aceasta cuprind etrei stratuir fundamentale:

Criterii de identificare Elemente de etimologie a limbii romne 19 termenii mosteniti din limba latina, cuvintele de origine greco-bizantina si cei de provenienta sud-slava, mai ales bulgara. ntre ultimele doua categorii este mai dificil sa se stabileasca o diferenta neta, avndu-se n vedere faptul ca bulgara a devenit un mijlocitor ntre greaca bizantina si limba romna. Termeni precum aghiazma, azima, icoana etc., desi grecesti ca origine, au intrat n romna prin filiera bulgara. Totusi includerea unui anumit termen ntr-un cmp onomasiologic, n cazul n care exista dubii cu privire la originea sa, i confera cercetatorului posibilitatea de a-l localiza. Se stie, de exemplu, ca o mare parte din terminologia referitoare la domeniul militar, la cal si calarie, provine la noi din limba turca. De aceea si termenul nalbar trebuie considerat varianta a lui nalbant veterinar, ngrijitor de cai , chiar daca sufixul i s-a modificat. Criteriul istorico-social. Pentru studiul etimologiei este absolut necesara cunoasterea istoriei poporului a carui limba se analizeaza. n cazul romnei, desfasurarea evenimentelor politice, evolutia vietii economice, a culturii materiale si spirituale sunt n legatura indisolubila cu limba. n functie de influentele istorice si de epocile de dominatie din partea altor state se pot sau nu confirma unele etimologii. De aceea si istoria romnilor trebuie conceputa n context european si chiar universal, nu ca o desfasurare evenimentiala stricta. Perioadele n care Transilvania a fost sub influenta culturii germane si maghiare, Dobrogea n componenta Imperiului Otoman, particularitatile epocii fanariote, cnd se vorbea un jargon turco-grec sau ale perioadei Regulamentului Organic, cnd s-a manifestat influenta rusa, ofera date foarte importante care se coroboreaza cu criteriile lingvistice scrise. Studiul istoriei faciliteaza accesul la documente, iar redactarea acestora ofera mostre de limba si de circulatie a cuvintelor. Foarte interesanta este, de exemplu, studierea monedelor de diferite origini, care au fost folosite de-a lungul timpului pe teritoriul Romniei de azi, unde s-a batut mai trziu o moneda nationala: paraua turceasca, dodecarul grec, craitarul german, guldenul sau galbenul olandez, florinul austriac, talerul etc. Criteriul vechimii. Am subliniat si anterior ca prima atestare a unui cuvnt este foarte importanta. Textul n care respectivul termen este identificat are o anumita vrsta si o arie de raspndire; are, la rndul sau, un anumit izvor si o grafie specifica. Toate acestea, daca nu si alte detalii filologice, trebie avute n vedere cnd se studiaza originea. Daca textul apartine perioadei vechi, trebuie avute n vedere, cu precadere, influentele din vremea respectiva, care nu pot fi de origine franceza sau germana, de exemplu. La nceputul secolului al XVIII-lea, cnd scrie Cantemir care, pe deasupra, este si adeptul unei culturi de tip oriental, e greu de banuit ca terminologia pe care o foloseste n scrierile sale istorice, filozofice sau n Istoria Ieroglifica este de origine franceza, desi multe dictionare, printre car e si Micul Dictionar al Limbii Romne, procedeaza n acest fel. Daca prima atestare a unui cuvnt este mai trzie, atunci el nu poate fi pus n legatura cu formele mai vechi ale mprumuturilor. Criteriul acesta ar trebui nsa aplicat cu masura si circumspectie deoarece prima atestare nu se poate sti niciodata n cazul textelor populare. n textele cu caracter religios nu apar elemente laice; n consecinta si acestea sunt deposedate de prima atestare. Grafia cu litere chirilice, care s-a mentinut la noi pna dupa jumatatea secolului al XIX-lea, a putut induce n eroare cu privire la originea unor cuvinte considerate a avea

Criterii de identificare Elemente 20 de etimologie a limbii romne etimologie slava, desi ele provin din greaca, precum antologhion sau orologhion, identificate chiar la scriitorii moderni (Alecu Russo). Cuvintele recente au si ele dificultati de etimologizare, avndu-se n vedere faptul ca pot proveni, n acelasi timp, din franceza sau germana, din franceza si rusa, ori din franceza si engleza, uneori chiar din mai multe limbi occidentale. n cazul acesta etimologii apeleaza la o conventie: daca termenul este atestat n prima jumatate a secolului al XX-lea, e mai probabil ca el sa provina din franceza, chiar daca la origine este un englezism. Marius Sala da exemplul lui tramvai. Tot prin franceza pare a fi patruns la noi si tenismen, barman. Este nsa greu de generalizat n astfel de situatii, mai ales cnd este vorba despre scriitori, savanti, oameni cu o anumita instructie si cu o anumita cultura, educati la anumite scoli, ceea ce impune, n fond, cunoasterea n detaliu a biografiei autorului, alaturi de opera sa. Stim, de pilda, ca n Transilvania a circulat terminologia stiintifica de origine germana, ca reprezentantii Scolii Ardelene, cu studii la Roma, erau foarte buni cunoscatori al imbii latine, n timp ce n Moldova si Tara Romneasca a secolelor XVIII-XIX educatia se desfasura mai nti n neogreaca si apoi n franceza. Scriitorii nostri au primit si infuzii lexicale n opera lor n functie de scolile sau mediile pe care le-au frecventat: Asachi n Italia, Ion Ghica n Turcia, Alecsandri n Franta, Eminescu n Germania etc. Comparatia cu limbile nrudite este un criteriu care, n cazul nostru, se refera la familia limbilor romanice. Toate acestea au n comun cuvintele de origine latina. Metoda comparativa n cazul limbilor nrudite a fost frecvent folosita si este si astazi eficienta n cazul stratului etimologic consacrat. Trebuie avut n vedere faptul ca limba romna are si cuvinte mostenite n comun cu celelalte limbi romanice din asa-numitul fond panromanic, dar si o serie de mosteniri latinesti care o individualizeaza. n cazul acestor termeni criteriul devine nefunctional. 3.4. Neconcordanta ntre criterii Am evidentiat pna acum situatiile n care criteriile pot fi coroborate pentru a se ajunge la rezultate optime ale cercetarii etimologice. Dar n istoria etimologiei, ca si n practica, se pot nregistra situatii n care rezultatele analizei semantice sunt diferite de cele ale studiului formelor. Cele doua criterii fundamentale intra astfel n contradictie. Rezolvarea concreta a situatiilor de fapt este neconvenabila, dar se practica. n dictionare se precizeaza faptul ca etimologia este necunoscuta, nesigura (incerta) sau probabila. Este des citat exemplul romnescului crestin care semantic corespunde etimonului latinesc christianus si cmpului onomasiologic (terminologia religioasa), dar ca evolutie formala intra n contradictie cu legile fonetice, care ar fi trebuit sa-l duca la o forma nenregistrata *cresin. n cazul lui sfnt, din acelasi cmp semantic, este evident ca el nu poate proveni din latinescul sanctus, din acesta putnd deriva doar forma populara snt, nregistrata n toponimice precum Snnicoara, Snmedru etc.

Criterii de identificare Elemente de etimologie a limbii romne 21 Sarcini de nvatare: 1. Exemplificati criteriul fonetic de identificare etimologica prin cuvinte de origine latina. 2. Aratati n ce consta importanta criteriului semantic n indetificarea lexicala. 3. Ce rol are grafia, ca modalitate suplimentara de identificare a etimonului? 4. n ce consta criteriul functional? Exemplificati. 5. Aratati n ce consta concordanta si neconcordanta ntre criterii.

Tipuri de etimologii Elemente 22 de etimologie a limbii romne Capitolul 4 Tipuri de etimologii 4.1. Etimologia directa Pentru vorbitorul de limba romna cuvintele mostenite sau mprumutate provin din anumite limbi. n respectivele limbi nsa acestea pot avea o alta provenienta, dintr-o limba mai veche sau nu. Faptul ca toi este un turcism n limba romna este evident. El ar putea fi nsa un turcism mai vechi si sa provina din cumana. Familia, cum am mai aratat, a generat n romna cuvntul femeie. Faptul ca el este format pronind de la famulus servitor , provenit dintr-o alta limba, italica, intereseaza doar din punctul de vedere al studiului foarte aprofundat. La fel cum chiar si termenul de etimologie provine din greaca, unde etimos, la rndul sau, nsemna adevarat, valabil . n consecinta, exista posibilitatea de a identifica direct limba din care romna se mprumuta sau de a merge mai departe, catre etimonul prim ori cel mai ndepartat. O astfel de ntreprindere savanta realizeaza Al. Graur n Dictionar de cuvinte calatoare, aparut n Editura Albatros la Bucuresti n 1978, unde prezinta istoria a peste o mie de cuvinte cu filierele etimologice respective. Despre cuvintele de origine turca stim ca sunt, la rndul lor, de origine araba sau persana, n majoritate; despre cele slavone referitoare la religie ca sunt n mare parte de origine greaca, iar acolo pot proveni din ebraica, asa cum sunt multe nume biblice sau heruvim, amin. Si mai interesanta este situatia cuvintelor de origine exotica pe care romna le mprumuta din franceza, dar ele sunt n mare parte de provenienta sud-americana venite prin intermediul spaniolei, mai ales, precum condor, chinina, piroga sau al cuvintelor pe care colobnistii europeni le-au preluat de la eshcimosi: caiac, hanorac. Opernd n felul acesta, am constata nsa ca limba romna primeste cuvinte din foarte multe limbi ale lumii, dintre care cu majoritatea romna n-a venit niciodata n contact. n acest caz exista o singura solutie: sa nu ne raportam la originea ndepartata a cuvntului, ci la influenta directa a limbii de contact. Aplicarea etimologiei directe simplifica mult problema filiatiei. n baza acestui criteriu nu conteaza totalitatea surselor, etimonul etimonului sau chiar mai mult, ci ultimul mprumut. n acest caz, de exemplu, turcismul cafea nu este un mprumut direct n forma cafa din Banat, acesta fiind un cuvnt de origine srba, iar cafeu demonstreaza prin forma originea greaca. La fel, intereseaza mai putin faptul ca turcescul talaz val mare provine din grecescul thalassa, care nseamna chiar mare diviziune a hidrosferei oceanice . A merge pe urmele etimoanelor ct mai adnc pna la identificarea radacinilor stravechi este, de obicei, un ntreprindere riscanta, deoarece absenta textelor, probabilitatea n refacerea formelor sunt tot attea impedimente, mai ales n ceea ce priveste reconstituirea unor limbi stravechi. Cel mai profitabil ar fi sa nu se discute filiera sau intermediarul de patrunder e a unui termen, ci rezultatul n urma influentei directe. n felul acesta s-ar simplifica mult problematica etimologiei, s-ar evita etimologiile multiple, concluziile pripite sau identificarile gresite ale etimoanelor. Ideea ca termenu l

Tipuri de etimologii Elemente de etimologie a limbii romne 23 rob, intrat n romna din slava veche este, la rndul lui, de origine turcica preosmanlie, nu face dect sa complice situatia de fapt, pentru ca n romna este considerat de fapt slavism, iar n idiomurile vechi turcice nu stim de unde provine. Ca atare, sa identificam etimonul prim al uni termen este aproape imposibil. n etimologia directa este foarte importanta forma exacta a cuvntului rezultat si raportarea acestuia la varianta cea mai plauzibila a limbii de origine, care poate sa nu fie cea literara. Emil Suciu pentru turcisme, respectiv Fr. Kiraly pentru cuvintele de origine maghiara, au identificat numeroase cazuri n care formele dialectale respective stau la baza termenilor romnesti. 4.2. Etimologia indirecta Prin opozitie cu etimologia directa, cea indirecta presupune cercetarea din etimon n etimon pna unde permit mijloacele stiintifice. Aceasta presupune o prelungire a acetului de cercetare, dar si o ncercare de a identifica sursa prima. Pentru limba romna identificarea etimologiei indirecte este mai putin importanta. n mod corect este suficient sa identificam limba de contact, adica ultima dinc are termenul patrunde n romna. Este nsa un domeniu de cercetare seducator, asa cum demonstreaza Al. Graur n dictionarul amintit si o posibilitate de aprofundare a cunostintelor lexicologice si lingvistice, n general. Chiar analiza etimologica directa se poate folosi de rezultatele etimologiei indirecte, atunci cnd cuvinte care pot proveni din mai multe surse pot fi identificate n mod exact ca origine. Un exemplu este cel oferit de studiul n paralel a terminologiei latine, persane si cumane din Codex Comanicus. Un alt exemplu interesant, de data recenta, citeaza Al. Graur: romnescul jachet provine din rusa, iar acolo este de origine franceza, de unde romna l mprumuta si n mod direct cu forma cunoscuta, jacheta. jacket, tot cu origine n franceza, din care l-am Exista si un englezism mprumutat pe geaca. 4.3. Etimologia interna Mostenirea unor cuvinte din latina sau mprumutul din alte limbi au fost nsotite, de cele mai multe ori, si de formarea unor familii ale termenilor respectivi. Asa se face ca, pe lnga termenul primar, mostenit sau mprumutat ca atare, n romna exista o serie de cuvinte derivate, pe carele vom considera nu mosteniri sau mprumuturi, ci creatii romnesti. Astfel, daca l-am mostenit pe alb din latina, albiu, albisor, albitura, albicios, albeata, albi etc. sunt formate prin acumulare de sufixen limba romna. Cu ajutorul mijloacelor de mbogatire a vocabularului, dintre care derivarea este cea mai productiva, romna si-a mbogatit permanent lexicul. n cazul unor astfel de cuvinte nu se poate vorbi despre o etimologie externa, fie ea directa sau indirecta, ci de una interna, n care resursele de generare a unor noi cuvinte sunt exlucsiv ale limbii romne. Situatia nu este usor de transat n fiecare caz n parte, existnd opinii divergente cu privire la unele derivate

Tipuri de etimologii Elemente 24 de etimologie a limbii romne care au tot sufix de origine latina, de exemplu, si pe care unii cercetatori le considera mosteniri din latina, nu derivari pe teritoriul limbii romne. Problema etimologiei interne are, dupa cum se observa, o legatura directa cu formarea cuvintelor. De aceea, procedeele de mbogatire a vocabularului, n primul rnd derivarea progresiva sau regresiva si compunerea, trebuie sa fie foarte bine cunoscute, att n ceea ce priveste structura cuvntului, ct si diferitii sai formanti. n unele cazuri pot sa apara dificultati n identificarea corecta a formei interne, care nseamna stabilirea gresita a etimologiei sau imposibilitatea stabilirii acesteia. n exemple precum butoi, format din bute + suf. oi, circulatia redusa a lui bute face mai dificil de nteles originea cuvntului; la fel n cazul lui pitigoi, n care putini identifica verbul a pitiga a ciupi , sau al lui motocel, n care motoc este varianta populara a lui motan. Etimologia interna presupune identificarea sistemului de derivare a cuvintelor, nu numai n limba literara, ci si n dialecte sau graiuri, n variantele mai vechi ale limbii. Avnd n vedere faptul ca radacina lexicala, mai ales n cazul cuvintelor vechi, unde a fost deformata fonetic, nu mai poate fi identificata de multe ori n chip corect. De aceea exista n romna, ca si n alte limbi, un strat al termenilor n care, desi este recunoscuta derivarea, nu pot fi precizate uneori ca forma, alteori ca sens, care sunt etimoanele acestor cuvinte. 4.4. Etimologia multipla (poligeneza) Se refera la situatiile n care un cuvnt poate proveni n romna din mai multe limbi. Exemplul clasic este cel al lui lampa. Daca nu este pronuntat lamba (cnd este cu certitudine de origine greaca), cuvntul poate avea mai multe surse: franceza, germana, rusa sau maghiara. Rezulta ca un cuvnt poate avea mai multe etimoane. Difera, binenteles, momentul influentei, zona, dar cnd prima atestare nu este concludenta sau nu exista, nu avem alta solutie dect sa acordam prioritate criteriului formal. Chiar daca rusa si maghiara sunt limbi strict de contact, iar franceza si germana limbi de cultura, tot nu se poate spune de unde am primit pentru prima data termenul, mai ales ca uzul sau intens presupuna o circulatie orala frecventa a cuvntului. Conceptul de etimologie multipla se aplica si la unele sufixe, cum sunt ez, cu originea n latina sau n franceza, si bil, frantuzesc sau italian. Cele mai multe cazuri de etimologie multipla se ntlnesc la neologisme, avnd n vedere circulatia termenilor si raspndirea foarte larga a cuvintelor n diverse limbi ale lumii. Chiar unele derivate n limba romna, cum s-a aratat si anterior, au fost considerate cnd creatii exclusiv romnesti, cnd mprumuturi. Fr. Kiraly si Th. Hristea disting: - o etimologie multipla interna, n relatie cu termeni care apartin aceleiasi familii lexicale (picta poate sa vina att de la pictor, ct si de la pictura); - o etimologie multipla externa, cazul cel mai frecvent n care un termen poate fi mprumutat din doua si chiar din mai multe limbi; - o etimologie multipla mixta, n care un cuvnt poate sa aiba o dubla provenienta interna si externa;

Tipuri de etimologii Elemente de etimologie a limbii romne 25 4.5. Etimologia colectiva Se fundamenteaza pe ideea gruparii cuvintelor n cmpuri semantice. ncadrate ntr-un astfel de colectiv , cuvintele pot fi analizate si identificate mai usor ca etimologie. S-au facut astfel de studii n ceea ce priveste numele de arbori, de pomi fructiferi, de plante. S-au facut observatii pertinente cu privire la faptul ca mai nti au patruns n romna numele fructelor exotice si apoi cele ale pomilor, mai nti lamie si apoi lami, mai nti portocala si apoi portocal. n acelasi mod, s-au ncercat identificari n cazul numelor de pesti, uneltelor de pescuit etc. 4.6. Etimologia literara Se ntemeiaza pe originalitatea creatorilor de literatura, care inoveaza n sensul unor creatii lexicale, stabilind raporturi noi ntre forma si sens, cu scopul declarat sau nu de obtinere a expresivitatii. Andrei Avram citeaza, de exemplu, cazul cuvntului miraza, creatie a lui D. Bolintineanu, cu sensul de oglinda. Nu este miraz mostenire , ci un alt cuvnt creat prin contaminare din alte doua turcisme. La acelasi Bolintineanu am identificat numele de pasare baibuh bufnita sau cucuvea , creatie lexicala provenita evident din turcescul baykus si buha. 4.7. Etimologia populara Etimologia populara este o etimologizare gresita. Subiectul vorbitor confunda, din cauza unor asemanari formale sau asocieri fanteziste de sens, numele unor realitati, carora le da, n mod eronat, o forma lexicala aberanta, nemotivata. De aceea etimologia populara este numita si falsa etimologie, pentru ca explicatia pe care o da cuvintelor este gresita, nu are la baza o cercetare veritabila si recurge la explicatii spectaculoase, dar fanteziste. n general, etimologia populara nu poate fi atribuita lingvistilor, ci vorbitorilor obisnuiti. Abia apoi este pusa n evidenta si combatuta de catr etimolog. Mai rar se nregistreaza cazuri de exagerare e etimologiilor, fie n sensul de a da un credit nelimitat formatiilor onomatopeice, fie ncercnd sa gaseasca ct mai multe cuvinte de origine geto-daca n romna etc. n general, cuvintele care sunt foarte frecvente n limba nu sunt supuse etimologiilor populare, desi ideea de vechi sau nou, de rar sau frecvent, nu guverneaza acest tip de etimologizare. Theodor Hristea identifica, de exemplu, latinescul sanatoria care a devenit sunatoare prin confuzia cu a suna. Unele etimologii populare au determinat nstrainarea totala de sensul originar al cuvintelor, astfel ca pentru vorbitorul de astazi cuvintele sau expresiile respective par corecte, cu pronuntia si semnificatia date de el. Apa chioara este de fapt apa chiara, provenit din latinescul clarus curat, limpede . Dupa cum se observa, nici forma si nici sensul nu s-au pastrat, pentru ca apa chioara este degradat semantic, nsemnnd diluat , fara valoare . Aici a intervenit un turcism peiorativ, chior, care nu are nicio legatura cu sintagma initiala. Pot fi amintite si alte exemple, ca a da sfoara

Tipuri de etimologii Elemente 26 de etimologie a limbii romne (sfoara) n tara n loc de a da sfara n tara , adica a da de veste , respectiv unele neologisme, ca masina a ramas pe geanta , n care se confunda janta, de origine franceza, cu geanta, de origine turca. Au fost identificate trei tipuri de etimologie populara: 1. care modifica forma cuvntului: fierastrau n loc de ferastrau, care a devenit si corect ntre timp (sub influenta lui fier); arcolada n loc de acolada (din cauza formei); renumeratie n loc de remuneratie (pornind de la a numara); filigram n loc de filigran (influentat de gram, unitate de masura); 2. care modifica sensul cuvntului. Clasic a devenit exemlul cuvntului babalc, al carui sens s-a depreciat prin asocierea cu termenul baba. n turca era un termen de respect, nsemnnd venerabil , iar n romna nseamna senil . A capia se referea la o boala a oilor capia; n limba actuala, mai ales n expresii, este folosit cu sensul de a se sminti . Si numeroase neologisme primesc, din cauza formei, sensuri aberante date de unii vorbitori: sumum vrf n loc de suma, vindicativ razbunator n loc de vindecator; 3. care atinge si forma, si sensul cuvntului. Cardasie, provenit din turcescul kardas tovaras, prieten , nsemna tovarasie . El a evoluat catre crdasie, care nseamna clica, gasca , sub influenta lui crd. Multe etimologii populare sunt cauzate de imposibilitatea vorbitorului de a se raporta corect la limba de origine. Sedlong, n loc de sezlong, ignora originea franceza a cuvntului, punnd n loc verbul a sedea. Sau rusescul fufaica a ajuns pufoaica n legatura cu termenul puf. Din exemplele date se poate observa ca unele rezultate ale etimologiei populare sunt mai putin frecvente, iar semnalarile lor sunt pasagere. Altele au intrat n limba literara si au devenit chiar forme recomandate, precum fierastrau. Interesant este cazul cuvntului zamos pepene galben , analizat de Th. Hristea, care observa ca respectivul cuvnt nu provine din zeama + suf. os, ci are la baza un termen zamuz, pe care Marius Sala l considera slav, iar Emil Suciu un turcism cu originea ntr-un cuvnt persan. Sarcini de nvatare: 1. Din ce cauza etimologia directa este prioritara, iar cea indirecta doar un mijloc teoretic de investigatie? 2. Dati exemple de etimologie interna a unor termeni din romna actuala. 3. Cnd se poate vorbi de etimologie multipla? 4. Extrageti din surse diferite (din vorbire sau din studii) exemple de etimologie populara si aratati n ce consta greseala.

Straturile etimologice ale limbii romne Elemente de etimologie a limbii romne 27 Capitolul 5 Straturile etimologice ale limbii romne 5.1. Elementul latin n lucrarea Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice (Bucuresti, 1988), autorii observa faptul ca s-au mostenit din latina aproximativ 2000 de cuvinte primare, dintre care 500 constituie cuvinte panromanice (comune tuturor limbilor romanice de azi). Operndu-se n continuare o selectie a celor mai uzitate cuvinte, au fost selectati 145 de termeni care sunt cuprinsi n vocabularul reprezentativ al tuturor celor 9 limbi romanice. n cazul tuturor acestora se poate vorbi de o modificare sistematica conform legilor fonetice recunoscute ale limbilor respective. Exemple n acest sens pot fi latinescul ferrum, cinque cinci , rota roata , ridere a rde , caballus, aqua, lingua etc. Orice abatere de la transformarile fonetice recunoscute demonstreaza ca respectivul cuvnt nu este de origine latina, cel putin nu mostenit direct. Dintre cuvintele mostenite, numai n limba romna vom aminti adiutorium ajutor , agilis ager , caecia ceata , canticum cntec , felicem ferice , lingula lingura , ovis oaie , placenta placinta . Acestea, ca si unii termeni din categoria cuvintelor religioase, individualizeaza romna n raport cu celelalte limbi romanice. 5.2. Cuvintele din substrat Romna este situata la nordul Peninsulei Balcanice, iar substratul din zona este ilir si trac. Fata de alte zone unde s-au dezvoltat idiomuri romanice, conditiile de mpamntenire a elementului latin au fost diferite. Desi informatii directe despre limba geto-dacilor nu exista, s-au realizat reconstructii posibile ale limbii geto-dacilor pe baza vechilor idiomuri indoeur opene. De asemenea, s-a comparat lexicul limbii romne cu cel al limbii albaneze, descendenta a limbii ilire. Diferiti cercetatori au identificat un numar de cuvinte comune n romna si albaneza, care au n ambele limbi aceeasi forma (sau foarte apropiata) si acelasi sens. Numarul acestor cuvinte ar fi de aproximativ de 80 100. Elementele de probabilitate nsa n acest caz sunt destul de mari, deoarece unele etimologii nu sunt sigure. O prima categorie cuprinde cuvintele pentru care s-a propus numai originea traco-daca: barza, brad, mal, viezure. O a doua categorie e formata din cuvinte care ar putea fi n limba romna mprumuturi din albaneza: buza, galbeaza, curpen, mnz. n acest caz unele filiatii sunt incerte din cauza diferentei destul de mari n ceea ce priveste forma. ncadrarea mai mult sau mai putin stricta a termenilor din cmpul semantic al pastoritului a fost explicata prin mprumuturi ale romnilor care practicau pastoritul. Exista si cuvinte pentru care s-a propus un etimon traco-dac si unul latinesc, cum ar fi codru, care ar putea avea un etimon cu *quodrum < quadrum sau unul albanez, kodr. Alte categorii de termeni din substrat sunt constituite din termeni explicati prin substrat, dar si formatii pe teren romnesc, cum ar fi noian sau

Straturile etimologice ale limbii romne Elemente 28 de etimologie a limbii romne abur, respectiv cuvinte susceptibile de a primi mai multe etimologii, dintre care una traco-daca: sarica, fluture, adj. mare, sau discutatul deja mire, despre care am aratat ca ar putea fi latinescul miles, dar a fost interpretat si ca evolutie din vechiul slav milu iubit , sau din substrat. 5.3. Cuvinte de origine slava Romna a venit n contact cu aproape toate limbile slave, nca de la momentul relatiei cu slava veche si mai apoi cu slavona, care, cum se stie, a constituit una dintre limbile de cult si ale culturii din estul Europei. n tara noastra s-a scris n slavona pna la emanciparea limbii romne de la sfrsitul secolului al XV-lea nceputul secolului al XVI-lea. Contactul permanent al idiomurilor slave cu romna a generat nu numai un mare numar de mprumuturi, ci si diverse categorii. Pe de alta parte, popoarele slave au creat o zona de influenta cvasitotala n jurul limbii romne, separnd-o att de latina si de limbile romanice occidentale, ct si de greaca bizantina din sudul Peninsulei Balcanice. De aceea putem concluziona ca mprumuturile vechi dominante sunt n romna cele de origine slava. Clasificarea termnologiei slave se poate face n functie de factorul cronologic n strnsa legatura cu un alt criteriu limba din care provin mprumuturile. Cele mai vechi mprumuturi slave provin din slava veche, n timp ce dintre cele noi, raspndite mai ales pe cale orala, predomina influentele bulgare, srbo-croate, ucrainene si ruse. Pe cale carturareasca se adauga si mprumuturi din medio-bulgara (slavona), respectiv polona. Sunt considerate slavonisme n limba romna unele componente ale terminologiei religioase: pravoslavie, gheena, utrenie, sau din terminologia administrativa: vornic, stolnic, postelnic, pravila, zapis, ori din terminologia culturala: buche, bucoavna, ceaslov, zbornic. Daca unii dintre acesti termeni au patruns n limba romna pe cale carturareasca (culta), ndeosebi prin traducerile din slavona, altele sunt caracteristice vorbirii populare, chiar daca fac parte din cmpul onomasiologic al termenilor religiosi: duh, iad, rai, sfnt. Interesant este si aspectul fonetic al unor slavisme care pastreaza un h final, precum vazduh, n timp ce altele l transforma pe h n f: vataf sau naduf, de exemplu. De origine slava sunt si cuvintele care cuprind grupul consonantic cn la initiala: cneaz, cnezie, cnezat; de asemenea, cuvintele cu sufixele anie, respectiv enie, precum citanie, cazanie, dihanie, vedenie. Criteriul geografic n cazul slavismelor poate identifica influentele diferite ale limbilor slave moderne. De exemplu, din limba ucraineana pot proveni bahna, balmus, gorgan, harbuz. Din polona seim, hatman, pogheaz, sleahta, iar din rusa matroz, dejurstva, vistavoi, smirna, toate referitoare la zona militara. Etimologia cuvintelor de origine slava nu poate rezolva ntotdeauna problema vechimii. n unele cazuri e mai greu de stabilit daca un slavism este vechi sau nou. De asemenea, mai ales n cazul influentelor sudice, nu se poate stabili cu exactitate daca ele sunt de origine bulgara sau srba. De aceea vom putea vorbi despre un strat al slavismelor cu caracter neutru, care nu prezinta niciun caracter specific vreunei limbi slave n parte. Printre aceste cuvinte pot fi identificate baba, lopata, rana etc.

Straturile etimologice ale limbii romne Elemente de etimologie a limbii romne 29 5.4. Cuvinte de origine maghiara Influenta maghiara n limba romna este rezultatul contactului direct si al relatiilor seculare ntre cele doua limbi. Cele mai vechi maghiarisme intrate n romna, precum a fagadui, apartin limbii literare. Altele sunt semnalate mai ales n transilvania si pot fi numite regionalisme, cum este bai din expresia nu-i bai , adica nu-i nimic . O serie de maghiarisme denumesc notiuni foarte importante n romna: oras < varos, vama despre care se presupune ca ar fi putut intra n limba romna si prin filiera slava, belsug, neam, de asemenea foarte frecvente si raspndite pe tot teritoriul dacoromn. Cunoscut, dar cu frecventa mai mare n Ardeal, este gazda care nseamna n maghiara bogat ; la fel si soba cu ntelesul de camera , baie mina raspndit mai ales prin toponime si oiconime, ferastrau, care are tot un etimon maghiar, a devenit, dupa cum s-a aratat, prin etimologie popuara fierastrau. Avnd n vedere contactul direct cu romna, si mai ales cu anumite zone locuite de romni, criteriul raspndirii geografice este foarte pretios n cazul limbii maghiare. O situatie interesanta au cuvintele chip si gnd, pe care traditional ne-am obisnuit sa le consideram maghiarisme, dar originea lor este contestata de unii cercetatori. Unele maghiarisme au fost raspndite prin antroponime, precum Levente, nsemnnd galant , sau Katona, devenit n romna catana , ori Kovacs fierar . O serie de maghiarisme, cum ar fi gorbaci (> grbaci), czisme (> cizma), gyules (> giulus adunare ), csorba (> ciorba) sunt, n mod surprinzator, comune cu o serie de mprumuturi din turca, ceea ce poate reprezenta din perspectiva etimologiei indirecte originea comuna, straveche, a celor doua limbi. 5.5. Cuvinte de origine greaca Exista trei straturi de grecisme n limba romna: 1. cuvintele din greaca veche n-au patruns direct, ci prin intermediul latinei dunarene. De aceea nu sunt considerate veritabile mprumuturi grecesti; 2. stratul grecismelor bizantine cuprinde mai ales terminologie militara, precum cort sau flamura, si religioasa: aghios, analoghion, anathema, pantocrator etc. 3. cele mai multe mprumuturi provin din neogreaca si sunt semnalate mai ales dupa secolul al XVII-lea. S-a observat ca greaca a dat limbii romne mai ales terminologie referitoare la nvatamnt, cultura, arte, tiparituri, stiinte, filozofie, religie et c., circumscrisa, n concluzie, vietii spirituale. Din limba greaca am mprumutat si un sufix foarte productiv si, cu variantele sale, detectabil ntr-o serie impresionanta de verbe mprumutate din greaca sau neologice: aerisi, apelpisi, catadixi, fandosi, sclifosi. Un numar destul de mare de verbe frantuzesti terminate n er vor primi acest acest sufix n cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea; dintre acestea doar o mica parte l vor mai pastra pna astazi, cadorisi, de exemplu. De

Straturile etimologice ale limbii romne Elemente 30 de etimologie a limbii romne asemenea, sufixul adjectival icos este foarte productiv n romna n cuvinte precum: economicos, politicos, tacticos, simandicos. Fiind o limba balcanica, greaca a preluat si termeni din alte limbi pe care le-a transmis, la rndul sau, mai ales turcisme. Pe de alta parte, bulgara a constituit un fltru ntre greaca si romna pentru un numar mare de termeni religiosi sau laici. 5.6. Cuvinte de origine turcica mprumuturile vechi turcice nu sunt foarte numeroase n romna, dar au dovedit o viabilitate iesita din comun. Pot fi enumerate n acest sens cuvinte precum han (tatar), mrzac, tui (steag otoman), orman padure . Separarea mprumuturilor vechi de cele mai recente provenite din turca otomana nu se poate face strict din cauza identitatii formale semnalate de multe ori, dar si a inexistentei sau inconsecventei izvoarelor. Binenteles ca multe turcisme au patruns n romna prin intermediul altor limbi balcanice. Am amintit de greaca, dar si prin bulgara sau srbo-croata. n cazul n care acestea din urma au modificat forma cuvntului, atasndu-i, de exemplu, un sufix specific, cuvntul nu mai poate fi considerat turcesc, ci un mprumut direct din respectivele limbi slave meridionale. Dintre mprumuturile vechi n limba romna, precum baltag, boi nfatisare , casap, catr, se distinge dusman, care era mentionat deja cu aceasta forma n Codex Comanicus. Termenul s-a pastrat pna astazi si face parte din vocabularul fundamental. Din limba turca am primit si un sufix extrem de activ giu ca nume de agent, pe care vorbitorul romn le-a atasat si unor cuvinte care nu au origine turceasca: pomanagiu ori duelgiu. Interesant este si cmpul onomasiologic al numelor de culori, cu termeni precum crmziu, ghiurghiuliu, liliachiu, fistichiu, naramziu, patlaginiu etc. n limbajul marinaresc, observa Marius Sala, exista un grup de cuvinte cu originea n turca, precum prova sau eche, pe care vocabularul n circulatie al marinarilor l-a vehiculat. n cazul multor turcisme originea poate fi multipla, deoarece au forma identica sau foarte apropiata n majoritatea limbilor balcanice. 5.7. mprumuturile moderne 5.7.1. Cuvintele de origine franceza Termenii mprumutati din franceza sunt n majoritate covrsitoare mai recenti dect cei analizati anterior. De aceea ei s-au suprapus unor alte fenomene de limba, cu care un timp au coexistat, asa cum s-a aratat deja despre terminologia de origine greaca. Franceza, prin prestigiul sau cultural, a contribuit n foarte mare masura la modernizarea vocabularului romnesc. Nu trebuie nsa uitat faptul ca ea a intrat n competitie cu un jargon deja format si nu putine au fost cazurile n care verbul francez a primit sufix grecesc: a recomandarisi, publicarisi, specularisi, pretenderisi, chiar si demisionarisi, de exemplu. Totusi franceza i va mprumuta limbii romne o serie de sufixe foarte productive, precum tor, sau ist. Astfel, pe lnga comentator, mprumut din franceza, n romna pot fi consemnate si

Straturile etimologice ale limbii romne Elemente de etimologie a limbii romne 31 achizitor, initiator, programator etc., publicist, dar progresist este considerat o creatie pe teritoriul limbii romne. O serie de verbe au sufixul iza: concretiza, simboliza, sensibiliza etc., iar un numar nsemnat de adjective se formeaza cu sufixul bil: amabil, convenabil, sensibil, veritabil. Dupa modelul acestora, sufixul este mprumutat si cuvintelor care nu au origine franceza: laudabil, de exemplu. Printre primele categorii de termeni frantuzesti care patrund n limba romna n epoca moderna se situeaza termenii militari, precum colonel, locotenent, adjutant, sau cei administrativi: pompier, administratie, asociatie, consul, rezidenta etc. De asemenea, prin intermediul scriitorilor, dar si ca limbaj monden, sunt foarte frecventi termeni precum: soarea, curtezan, suvenir, demoazela, majoritatea disparuti ntre timp din limba. Cuvintele care pot fi interpretate ca frantuzisme, dar pot avea si alte etimologii, sunt destul de numeroase. Nu trebuie uitat faptul ca franceza a contribuit la formarea terminologiilor moderne: stiintifica, medicala, lingvisti ca etc. Dar n secolul al XIX-lea circulatia n paralel a unor sinonime mai vechi, de exemplu din greaca, si a unor mprumuturi mai noi din franceza si italiana era frecventa. Circulau, de exemplu, aproximativ n aceeasi perioada, soghet de origine italiana (soghetto) si sujet, provenit din franceza, elipsis din neogreaca si elips din franceza. n unele cazuri identificarea corecta a etimologiei este aproape imposibil de realizat n lipsa contextului adecvat, dupa cum remarca N. A. Ursu. Eclips s-ar putea sa fie si un mprumut de origine greaca, care-si pierde sufixul is, dar si frantuzismul eclipse. Foarte des citat este limonada, care poate fi frantuzesc, si german, ba chiar si de origine greaca n limba romna, n timp ce limonata provine indubitabil din italianul limonata. n cazul altor neologisme, sufixul agiu dezvoluie originea italiana: naufragiu, sufragiu, n timp ce aj trimite spre etimonul francez: aliaj, viraj, blocaj etc. 5.7.2. Cuvintele de origine germana n primul rnd cuvintele germane au patruns dialectal, provenind din graiurile vorbite n diferite zone ale tarii: limba sasilor , graiurile din Banat, Bucovina si Maramures. Alte germanisme au patruns fie prin intermediul terminologiei tehnice sau stiintifice, mai rar din limba germana contemporana. Nu putem lua n consideratie cuvinte vechi germanice, deoarece nu exista o certitudine a prezentei acestora n romna. Dintre germanismele ardelenesti, cele mai multe pot fi explicate si prin ucraineana sau maghiara. De aceea nu exista certitudinea originii lor germane. Daca influentele lingvistice din secolelele al XVIII-lea si al XIX-lea marcau trecerea dinspre neogreaca si turca spre limbile romanice occidentale franceza si, ntr-o anumita masura, italiana, nu este mai putin adevarat ca elemente de origine germana patrund n scrierile unor memorialisti, precum Dinicu Golescu sau Ion Codru-Dragusanu, si fac parte, n acelasi timp, din lexicul familiar intelectualilor ardeleni. Iata, de exemplu, germanisme la Dinicu Golescu: cartofli, clavir pian , creitari, lemonade, liteu, paradie, spenter haina , stofa, stena, spaler etc. Dintre germanismele din diferitele sectoare de acitivtate devenite comune si indispensabile limbajului nostru pot fi amintite stecher, duza, fasung, oberlicht, chelner, smecher, fraier, smirghel etc.

Straturile etimologice ale limbii romne Elemente 32 de etimologie a limbii romne 5.7.3. Cuvintele de origine engleza Cuvintele de origine engleza reprezinta cel mai nou strat al mprumuturilor, dar si cel mai productiv n romna moderna si contemporana. Primele cuvinte englezesti atestate n romna dateaza din secolul al XIX-lea si sunt mister, miss guvernanta , gentlemen, biftec. Odata cu impunerea englezei n limbajul stiintific, n navigatie, arta militara, inginerie etc., tot ma i multe englezisme vor ajunge si n limba romna. De asemenea, va forma un cmp omonasiologic important si limbajul monden al epocii postvictoriene, cuprinznd termeni referitori la mbracaminte, la moda, la high-life-ul englezesc, la five-o clock, sau la dandy, acei tineri filfizoni mbracati dupa ultima moda. n epoca interbelica englezismele vor ajunge frecvente n limba romna si, n multe cazuri, vor nlocui frantuzismele. Unul dintre factorii de raspndire va fi limbajul sportiv, dominat, mai ales n cazul sporturilor inventate de englezi, de terminologia cu sorginte englezeasca. Straturile de englezisme se vor succeda din ce n ce mai consistente si dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, fiind, printre altele, stimulate de limbajul publicistic, de tehnologia informatica si, nu n ultimul rnd, de limbajul monden. Afluxul de neologisme care-si au originea n limba engleza, unele adaptate, alte nu la caracteristicile limbii romne, creeaza n prezent un fenomen de continua asimilare a acestor neologisme. Sarcini de nvatare 1. Din ce cmpuri semantice fac parte cu precadere cuvintele de origine latina existente numai n limba romna? Cum va explicati acest lucru? 2. Identificati zona unde circula cu precadere mprumuturile de origine maghiara. Dati exemple de maghiarisme n contexte. 3. Din ce cauza s-au pierdut mprumuturile turcice n perioada moderna? 4. Ce este concurenta lingvistica? Cum se manifesta ea? Dati exemple. 5. Care sunt cele mai noi mprumuturi n limba romna? Cum explicati aceasta origine? Exemplificati!

Dic Elemente de etimologie a limbii romne 33 Capitolul 6 Dictionare etimologice ale limbii romne 1. CANDREA, I.-Aurel, ADAMESCU, Gh., Dictionarul enciclopedic ilustrat (CADE), Partea I, Dictionarul limbii romne din trecut si astazi, de I.-Aurel Candrea; Editura Cartea romneasca , Bucuresti, [1926-1931] 2. CANDREA, I.A., DENSUSIANU, Ov., Dictionarul etimologic al limbii romne (CDDE), I, 5 fascicule A putea, Socec, Bucuresti, 1907-1914 3. CIHAC, A., Dictionnaire d tymologie Daco-romane. I lments latins, compars avec les autres langues romanes, Francfort A/M, Ludolphe St.Goar; Berlin, A.Asher; Bucarest, Socec, 1870; II lments slaves, magyars, turcs, grecs-moderne et albanais, Frankfort Ludolphe St.Goar, Berlin, S.Calverg; Bucuresti, Sotschek, 1879 4. CIORANESCU, Alexandru, Dictionarul etimologic al limbii romne (DER), Editie ngrijita si traducere din limba spaniola de Tudora Sandru Mehedinti si Magdalena Popescu Marin, Editura Saeculum I.O. , Bucuresti, 2002 5. *** Dictionarul explicativ al limbii romne (DEX), Editura Academiei, Bucuresi, 1975; Supliment la Dictionarul explicativ al limbii romne (DEX S), Editura Academiei, Bucuresti, 1988; editia a II-a (Academia Romna, Institutul de Lingvistica Iorgu Iordan ), Editura Univers Enciclopedic , Bucuresti, 1996 (DEX2) 6. *** Dictionarul limbii romne (DA), editat de Academia Romna sub conducerea lui Sextil Puscariu, Bucuresti, tomurile I-II (A-C, D-de, J-lojnita), Bucuresti, 1913-1949 (Tomul I, partea I: A-B, Librariile SOCEC, 1907-1913; partea a II-a: C, fasciculele I, II (1914), III, IV, V (1929), VI, VII, VIII, IX (19361940), Tipografia ziarului Universul , 1914-1940; partea a III-a: D-de, 1949; Tomul al II-lea, partea I: F-I, 1916-1934, partea a II-a, fascicula 1: J-lacustr u, 1937, fascicula 2: lada-lepada, 1940, fascicula 3: lepada-lojnita, 1948/9) [fara editura si an] 7. *** Dictionarul limbii romne (DLR). Serie noua. Academia Romna Redactori responsabili: I.Iordan, Al.Graur, I.Coteanu. Tomul VI; fascicula introductiva si fasciculele 1-13 (M-muzur-aga), Editura Academiei, Bucuresti, (1965-1968), CXXXVI+1076, aparut si n volum. Tomul VII. Partea a II-a, Litera O, (1969); Tomul VII Partea I, Litera N (1971); Tomul VIII, fasciculele 1-5, Litera P (1972-1984); Tomul IX, Litera R (1975); Tomul X, fasciculele 15, Litera S (1986-1994); Tomul XI, Partea I, Litera S (1978); Tomul XI. Partile 2 si 3, Litera T (1982-1983); Tomul XII. Partea 1, Litera T (1994), Partea 2, Litera U (2002); Tomul XIII. Partea I, Litera V (V-veni), Partea a 2-a, Litera V (Venial-vizurina), 1997-2002; Tomul XIV: Litera Z, 2000 8. *** Dictionarul limbii romne literare contemporane (DLRLC), vol.I-IV, Editura Academiei, [Bucuresti], 1955-1958; vol.I; A-C (1955); vol.II: D-L (1956); vol.III: M-R (1957); vol.IV: S-Z (1958) 9. *** Dictionarul limbii romne moderne, Editura Academiei, Bucuresti, 1958 (DLRM)

Dic romne Elemente 34 de etimologie a limbii romne 10. GRAUR, Al., Dictionar de cuvinte calatoare, Editura Albatros , Bucuresti, 1978 11. HASDEU, Petriceicu, Etymologicum Magnum Romaniae (HEM). Dictionarul limbei istorice si poporane a romnilor, tomurile I-III, Bucuresti (I: 1885 (1887); II: [1889]; III: 1893 (1895). Stabilimentul grafic Socec si Teclu, Bucuresti, 1886-1893; vol.I reeditat. Editie ngrijita si studiu introductiv de Grigore Brncus, Editura Teora , [Bucuresti, 1998] 12. LAURIAN, A.T. si MASSIM, I.C., Dictionarul limbei romne. Dupa nsarcinarea data de Societatea Academica Romna. Elaborata ca proiect, vol.I-III, Noua tipografie a laboratorilor romni, Bucuresti. Tomul I (A-H): 1871 (1873); Tomul II (I-Z); 1876 (colaboratori Iosef Hodos si G.Baritiu); Tomul III: Glossariu care cuprinde vorbele din limba romna straine prin originea sau forma lor, cum si cele de origine nduioasa, 1871 (1877) 13. MARCU, Florin MANECA, Constant, Noul dictionar de neologisme, Editia a IV-a, Editura Academiei Romne, Bucuresti, 1997 (DE4) 14. MEYER-LBKE, Wilhelm, Romanisches etymologisches Wrterbuch, (REW) ed.a III-a, Heidelberg, [f.e.] 1935 15. *** Micul dictionar academic (Academia Romna, Institutul de Lingvistica Iorgu Iordan Al. Rosetti ), Editura Univers Enciclopedic , Bucuresti, vol.I. LITERELE A C, 2001; vol.II. LITERELE D H, 2002; vol.III. LITERELE I Pr, 2003; vol.IV. LITERELE Pr Z, 2003 (MDA) 16. MIHAILA, G., Dictionar al limbii romne vechi (sfrsitul sec. X nceputul sec. XVI), Editura Enciclopedica Romna, Bucuresti, 1974 17. OPREA, Ioan, PAMFIL, Carmen-Gabriela, RADU, Rodica, ZASTROIU, Victoria, Noul dictionar universal al limbii romne, Editura Litera International , Bucuresti. Chisinau, 2006 18. PAPAHAGI, Tache, Dictionar dialectal aromn, general si etimologic, Editura Academiei, Bucuresti, 1963 19. PASCU, George, Dictionnaire tymologique Macdo-roumain, vol. II, Les lments grecs, tourcs, slaves, albanais, germanique, hongrois, nologiques, crations imdiates, obscurs, Editura Cultura Nationala , Iasi, 1925 20. PUSCARIU, Sextil, Etymologisches Wrterbuch der rumnischen Sprache. I. Lateinisches Element mit Bercksichtigung aller romanischen Sprachen, Heidelberg, 1905, 21. RESMERITA, Alexandru, Dictionarul etimologic, semantic al limbii romne: care arata originile si semnificarile verbelor, a numelor geografice romne si a ultor nume de persoane, Editura Ramuri , Craiova, 1924 22. SCRIBAN, August, Dictionaru limbii romnesti (Etimologii, ntelesuri, exemple, citatiuni, arhaizme, neologizme, provincializme). Editiunea ntia, Institutul de arte grafice Presa buna , Iasi, 1939 23. SAINEANU, Lazar, Dictionar universal al limbii romne (DU). Editie revazuta si adaugita de Alexandru Dobrescu, Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu si Victoria Zastroiu, Editura Litera , Chisinau, 1998

Dic Elemente de etimologie a limbii romne 35 24. TAMS, Lajos, Etymologisch-historisches Wrterbuch der ungarischen Elemente im Rumnischen unter Bercksichtigung der Mundartwrter, Budapesta, 1966 25. TIKTIN, H., Rumnisch-DeutscheS Wrterbuch (TDRG), Bukarest Staatsdrckerei: I: 1903; II: 1911; III: 1924 Sarcini de lucru: 1. Extrageti prin xerografiere o pagina dintr-un dictionar etimologic. Analizati indicatiile lexicografice pentru unul dintre cuvintele din pagina, ncepnd cu momentul si locul atestarii, pna la indicatiile asupra etimologiei. 2. Asezati pe trei coloane cte cinci termeni de origine latina, din substrat si mprumutati, specificnd etimoanele lor si sensurile originare.

Bibliografie selectiva Elemente 36 de etimologie a limbii romne BIBLIOGRAFIE SELECTIVA 1. *** Atlasul lingvistic romn pe regiuni, Muntenia si Dobrogea (Academia Romna, Institutul de Lingvistica Iorgu Iordan Al. Rosetti ), vol. III, 2001; vol. IV, 2004, Editura Academiei Romne, Bucuresti (ALRR Munt., Dobr.) 2. ARVINTE, V., Influenta greaca asupra limbii romne (pe baza ALR). mprumuturi directe din greaca bizantina, n AUI, XII (1966), 1, p.1-27 3. AVRAM, Andrei, Contributii etimologice, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1997 4. BOGREA, Vasile, Pagini istorico-filologice. Cu o prefata de acad.Constantin Daicoviciu. Editie ngrijita, studiu introductiv si indice de Mircea Borcila si Ion Marii, Editura Dacia , Cluj, 1971 5. BRNCUS, Gr., Originea consoanei h din limba romna, n SCL, anul XII, nr. 4, 1961, p. 471-478 6. COTEANU, Ion, Structura si evolutia limbii romne (de la origini pna la 1860), Editura Academiei, Bucuresti, 1981 7. COTEANU, Ion, SALA, Marius, Etimologia si limba romna. Principii probleme, Editura Academiei, Bucuresti, 1987 8. DENSUSIANU, Ovid, Istoria limbii romne, vol. I Originile, vol. II Secolul al XVI-lea. Editie ngrijita de J.Byck, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1961 9. DICULESCU, C., Elemente vechi grecesti n limba romna, n DR, IV (1924-1926), p.359-516 11. DRIMBA, Vladimir, Cercetari etimologice, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 2001 13. GIUGLEA, C., Elemente vechi grecesti n limba romna, n DR X (1943), p.404-462 14. GRAUR, Al., Etimologii romnesti, Editura Academiei R.P.R., Bucuresti, 1963 15. GRAUR, Al., Evolutia limbii romne. Privire sintetica, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1963 16. GRAUR, Al., Alte etimologii romnesti, Editura Academiei, Bucuresti, 1975 19. HRISTEA, Theodor, Probleme de etimologie. Studii, Articole. Note, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968 20. *** Istoria limbii romne, Fonetica, Morfosintaxa, Lexic. Coordonator: Florica Dimitrescu, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978 21. *** Istoria limbii romne literare. Epoca veche (1532-1780). Coordonator Ion Ghetie, Editura Academiei, Bucuresti, 1977 22. IVANESCU, G., Istoria limbii romne, Editura Junimea , Iasi, 1980 30. ROSETTI, Al., CAZACU, B., ONU, Liviu, Istoria limbii romne literare, vol.I. De la origini pna la nceputul secolului al XIX-lea (ILR). Editia a IIa, revizuita si adaugita, Editura Minerva , Bucuresti, 1971

Bibliografie selectiva Elemente de etimologie a limbii romne 37 31. ROSETTI, Al., Istoria limbii romne, I, De la origini pna la nceputul secolului al XVII-lea. Editie definitiva. Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1986 34. SALA, Marius (coord.), Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988 35. SALA, Marius, Introducere n etimologia limbii romne, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 1999 36. SALA, Marius, Aventurile unor cuvinte romnesti, Editia a II-a, vol. I si II, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 2006 37. SECHE, Mircea, Schita de istorie a lexicografiei romne. Vol.I, De la origini pna la 1880, Bucuresti, 1966 38. STEINKE, Klaus, VRACIU, Anton, Introducere n lingvistica balcanica, Editura Universitatii Al.I.Cuza Iasi, 1999 39. SAINEANU, Lazar, Elemente turcesti n limba romna, Tipografia Academiei Romne, Bucuresti, 1885 41. SAINEANU, Lazar, Influenta orientala asupra limbei si culturei romne. I.Introducerea. II.Vocabularul: fasc 1 (Vorbe populare), 2 (Vorbe istorice. mprumuturi literare. Indice general), Bucuresci, Editura Librariei Socecu et. Comp., 1900 42. TAGLIAVINI, Carlo, Originile limbilor neolatine, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977 43. TOHANEANU, G.I., Cuvinte romnesti, Editura Facla , Timisoara, 1986 44. URSU, N.A., Formarea terminologiei stiintifice romnesti, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1962 45. VRABIE, Emil, Etimologii romnesti si straine, Editura Univers enciclopedic , Bucuresti, 2001