Cavalerii Clugri

Ordinele Militare Religioase reprezinta organizatii ale cavalerilor medievali, care au indeplinit functii militare, religioase si caritabile si ale caror membri se supuneau unui triplu legamant de saracie, de castitate si de obedienta. Aceste grupari au aparut incepand cu sec. al XII-lea si s-au dezvoltat in timpul evului mediu avansat. Cele trei mai importante ordine religioase au fost: Cavalerii Saraci ai lui Christos, cunoscuti sub numele de Cavalerii Templului lui Solomon sau Templieri, Cavalerii Sfantului Ioan din Ierusalim sau Ospitalierii si Cavalerii Spitalului Sfantei Marii din Ierusalim, numiti si Cavaleri Teutoni. Aceste trei ordine au fost fondate in Palestina, considerata casa sfanta a lui Christos. Ordinul Cavalerilor Saraci ai lui Christos Ordinul Templierilor, fondat in 1119, de catre nobilul francez Hugh de Payens, ca un ordin calugaresc-militar, a avut, initial, ca misiune sa-i escorteze pe pelerini la Ierusalim si sa pazeasca si sa intretina sursele de apa potabila. Regele Ierusalimului i-a instalat intr-o aripa a palatului regal, pe locul unde fusese Templul lui Solomon (de unde si numele de Templieri). In 1128 papa le-a conferit un statut, iar faimosul calugar cistercian Bernard de Clairvaux a stabilit niste reguli riguroase, modelate dupa ordinul sau. Aceste reguli stabileau obligatiile zilnice ale Templierilor si modul lor de viata simplu, religios. Ei dedicau o parte a zilei rugaciunii, facand juramant de castitate, saracie si obedienta. Le erau interzise posturile prelungite, pentru a-si putea mentine vigoarea fizica. Cavalerii Templieri puteau fi recunoscui la mbrcminte, dup o mantie alb cu o cruce roie, i erau printre cei mai bine echipai, antrenai i disciplinai rzboinici din perioada cruciadelor. Popularitatea lor a crescut in secolul al XII-lea, devenind foarte puternici. Numarul lor maxim a fost in jur de 20 000. La sfarsitul secolului al XII-lea succesele militare din Tara Sfanta le-a adus bogatie si teritorii. Ordinul a primit donatii din partea bisericii si a conducatorilor din Europa, ceea ce le-a permis sa-si construiasca fortarete in Palestina. Forta militara redutabila si-au putut-o mentine cu ajutorul banilor proveniti din terenuri, iar platile intre fortarete le-au facut cu ajutorul sistemului bancar pe care l-au pus la punct. Deoarece ei puteau sa transporte banii in siguranta, regii, nobilii si negustorii apelau la ei. Cavalerii au devenit bancherii regilor si marilor feudali si au ajuns foarte bogati si puternici.

Cnd ara Sfnt a fost pierdut, iar clugrii militari templieri au suferit nfrngeri zdrobitoare, sprijinul pentru existena ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile iniiatice secrete ale lor au creat nencredere, iar regele Filip al IV-lea al Franei, puternic ndatorat ordinului, a nceput s fac presiuni asupra papei Clement al V-lea. Proprietatile lor au fost transferate Ospitalierilor, dar in Franta si in Anglia proprietatile lor au trecut in proprietatea regelui. Ordinul Cavalerilor Saraci ai lui Christos Membrii Ordinului sunt adesea denumiti Ospitalieri. Ei sunt ordinul religios cel mai vechi, fondat in prima cruciada 1095-1098. La origine, Ordinul Ospitalierilor n-a fost un ordin militar, ci un ordin de calugari care se dedicau asistentei calatorilor si pelerinilor, si ingrijirii bolnavilor. La Ierusalim exista o institutie de caritate, han pentru gazduirea pelerinilor si in acelasi timp si spital, fondata de negustorii amalfitani inca din 1070. Ordinul, fondat de nobilul Gerard, se ingrijea de pelerinii bolnavi si i transporta la aceasta institutie, langa Biserica Sfantul Ioan Botezatorul din Ierusalim. In 1113 papa Paschal al II-lea a recunoscut oficial ordinul, ai carui membri trebuiau sa fie nobili. Membrii ordinului purtau o mantie neagra cu o cruce malteza in opt puncte. Organizarea ordinului era asemanatoare cu cea a Templierilor. Cucerirea Ierusalimului a dus la transformarea calugarilor Ospitalieri in cea mai puternica forta militara din Palestina, datorita si bogatiilor imense pe care le detineau din donatii. Succesele in razboaiele pentru apararea Tarii Sfante au dus la imbogatirea ordinului cu mari proprietati in Europa si Palestina. Incepand din 1137, Ordinul Ospitalierilor a luat parte foarte activ la luptele contra musulmanilor, construind si stapanind cetati foarte puternice. In 1530, imparatul Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana, Carol al V-lea le-a dat cavalerilor insula Malta, ca baza militara. Ordinul s-a numit de atunci Ordinul Cavalerilor de la Malta. Formidabila garnizoana a cavalerilor a prevenit expansiunea musulmana si a ramas necucerita pana in 1798, cand a fost cucerita de Napoleon. Pana atunci, cavalerii pierdusera majoritatea posesiunilor europene. Ca ordin catolic ei si-au pierdut toate proprietatile din Anglia si majoritatea posesiunilor din Germania. In 1961 papa Ioan al XXIII-lea a recunoscut ordinul ca o comunitate religioasa a Bisericii Catolice. Astazi ordinul continua sa conduca spitale si sa se ingrijeasca de refugiati si invalizii de razboi.

Ordinul Cavalerilor Teutoni ai Spitalului Sfantei Maria din Ierusalim

Ordinul a fost fondat in Acra, in Palestina in 1099. In acel an musulmanii au condus un asediu impotriva orasului, iar Ordinului Cavalerilor Teutoni i s-a dat in grija un spital pentru ranitii si bolnavii cruciati. In 1198, Ordinul Teutonic a capatat un caracter precis militar, insumand cavaleri germani (exclusiv de origine nobila), capelani si calugari-servitori (oblati). Teutonii foloseau acelasi reguli monastice ca si Templierii. Ei au fost recunoscuti oficial de papa Inocentiu al III-lea in 1199. Membrii ordinului purtau o tunica alba cu o cruce neagra. Bogatia Teutonilor a crescut intr-un ritm lent, deoarece erau in competitie cu celelalte doua ordine. In anul 1211 au fost colonizati cavalerii teutoni in Tara Barsei, cu scopul de a apara Transilvania de primejdia cumana, a ajuta expansiunea regalitatii si nobilimii maghiare si a catoliciza populatia romaneasca din acele regiuni. Este insa o mare deosebire intre caracterul colonizarii cavalerilor teutoni si intre asezarea unor mase producatoare (maghiari, sasi, secui); acestea au contribuit, prin munca lor pasnica, la dezvoltarea societatii, pe cand teutonii au urmarit scopuri de cucerire teritoriala si politica pentru a-si infiinta domenii independente. In 1211, cavalerii teutoni au fost chemati de regele Andrei al II-lea si asezati in Tara Barsei, care nu era organizata de statul maghiar la acea data. Ca si teritoriile unde s-au asezat secuii si au fost colonizati sasii, tot astfel si Tara Barsei era locuita in acel timp de o numeroasa populatie romaneasca. Drept rasplata a indeplinirii functilor pentru care au fost asezati, cavalerilor teutoni li s-au acordat privilegii economice, politice si bisericesti: scutire de vami si dari, scoaterea de sub jurisdictia voievodului Transilvaniei si dreptul de a-si alege dintre ei judecatorii, de a ridica cetati si orase din lemn, de a incasa dijma bisericeasca de la toti locuitorii acelui tinut, cu exceptia maghiarilor si secuilor care s-au asezat in Tara Barsei si care urmau sa plateasca dijma episcopului Transilvaniei. Pentru a-si realiza scopurile propuse, teutonii au adus cu ei colonisti germani, agricultori in marea lor majoritate, dar unii fiind si mestesugari si negustori. Cavalerii teutoni au calcat insa intelegerea stabilita cu regele Ungariei: au depasit limitele teritoriale acordate la asezarea lor, au construit cetati din piatra, nu numai din lemn, au ademenit pe unii supusi ai regelui, pe care i-au asezat in Tara Barsei. Din aceasta cauza, la care s-a adaugat dorinta feudalilor maghiari ce voiau sa acapareze teritoriile concedate teutonilor, in 1221 izbucneset un conflict intre Ordinul Cavalerilor Teutoni si puterea regala, urmat de o

impacare, in urma insistentelor Papei. Dar impacarea a fost de scurta durata, deoarece cavalerii teutoni nu au respectat nici noua intelegere, urmarind sa isi creeze o stapanire independenta de regatul Ungariei. Un nou conflict a izbucnit in anul 1225, cand regele, intrand cu armata in Tara Barsei, a alungat pe teutoni. In acest teritoriu a ramas populatia bastinasa, aflata acolo la asezarea teutonilor, la care s-au adaugat colonistii germani adusi de acestia. In 1697 numarul membrilor ordinului a scazut dramatic si n-a mai avut forta militara, ordinul devenind pur religios. In 1809 ordinul a fost dizolvat de Napoleon, dar o revitalizare a ordinului s-a produs in Austria in 1834.

Bibliografie

1. Drimba, Ovidiu Istoria Culturii si Civilizatiei, vol. II, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987, 562-564 2. www.wikipedia.com 3. www.descoperimlumeaimpreuna.ro

David Cornelia- Gabriela Clasa a VI-a A