Hanu-Ancutei: Cealalta Ancuta (1928) (povestire de aventuri) 1.

in povestirea sadoveniana, naratorul este adeseori personajul, situat in rolul unui martor sau al unui participant activ la actiunea narata. 2. De aceea, tonul povestirii este nostalgic, evocativ si implicat. 3. Sadoveanu scrie povestiri romantice cu personaje pitoresti si pasionale. Tema Povestirea abordeaza tema iubirii aventuroase. Subiectul Culegerea Hanu-Ancutei, subintitulata roman", cuprinde noua povestiri puse pe seama unora dintre drumetii veniti la hanul Ancutei intr-o toamna aurie. Naratorul insusi se afla printre calatori si se situeaza in postura unui ascultator care repovesteste. El este cel care delimiteaza timpul povestirii de timpul auctorial printro evocare mitica a semnelor care anunta intrarea in poveste si tot el face prezentarea povestitorilor. De pilda, despre unul dintre ei spune: Statea stalp acolo, in acele zile grase si vesele, un razes strain, care mie imi era drag foarte. intre cele noua povestiri se incadreaza si Cealalta Ancuta, o povestire de aventuri povestita de Ienache, unul dintre drumetii de la han. Povestirea debuteaza cu o evocare a vremurilor de demult, pe cand hanul apartinea mamei actualei Ancute. Ienache coropcarul (negustor ambulant) isi aminteste ca un razes pe nume Toderita Catana se indragostise de sora vornicului Bobeica, al carui slujbas era. Boierul hotaraste sa-si trimita sora, pe Varvara, la manastire, iar pe Toderita, sa-1 inchida in turnul Goliei. Razesul, care fusese soldat in oastea nemteasca, scapa de arnauti si se ascunde la Hanul Ancutei. impreuna cu Ancuta pune la cale un plan pentru a o rapi pe Varvara in timp ce era dusa spre manastire. Costea Caruntu, capitanul arnautilor domnesti, este pacalit, naratorul insusi de altfel il induce in eroare, indicandu-i o directie gresita. Toderita o rapeste pe Varvara si amandoi trec in Ardeal, unde li se pierde urma. Comentariul Povestirile din culegerea Hanu-Ancutei se incadreaza in romantism si trateaza teme diverse din perspectiva unui narator implicat, de unde gradul mare de subiectivitate a scrierilor. Autorul se afla in situatia dubla de martor si de povestitor. El este cel care delimiteaza timpul naratiunii de timpul auctorial printr-o evocare mitica a semnelor care anunta intrarea in poveste si tot el face prezentarea povestitorilor. Apoi nareaza ceea ce a auzit de la comisul Ionita in toamna aurie,ca si cum s-ar intampla aievea. La randul sau, comisul reinvie timpul celeilalte Ancute. in general, in povestire sunt evocate intamplari care au fost, la care povestitorul participa afectiv. Timpul povestirii este magic, pentru ca orice reconstituire prin forta cuvantului renoveaza lumea. in povestirea Cealalta Ancuta, timpul apartine unui trecut neprecizat si devine fabulos pentru ca naratorul creeaza o intrare ceremoniala in vremea povestilor: in vremea aceea,iernile erau mai tari, verile mai imbelsugate, boierii mai darnici si era o alta eredinta-n Dumnezeu. Afirmatiile tradeaza de fapt nostalgia povestitorului la gandul ca reconstituie un timp al tineretii, care capata proportii legendare prin existenta unui timp-reper timpulceleilalte Ancute. Cele trei niveluri ale timpului narativ (timpul autorului care evoca toamna aurie, timpul toamneiaurii in care povesteste Ienache si timpul celeilalte Ancute) creeaza impresia unui ritual. La acesta se adauga si repetitiile simbolice care apar de-a lungul povestirii. Spatiul narativ, de asemenea, este investit cu valente simbolice de catre povestitor. Este si el fabulos, pentru ca hanul situat la rascruce de drumuri, este un loc de popas, de petrecere, este ca o cetate si dateaza din timpurile de demult. Fiind un loc

de trecere, se afla in permanenta primenire, populat de oameni care vin din toate sferele sociale, care au diferite varste, care au umblat prin varii locuri. in povestirea Cealalta Ancuta, spatiul naratiunii este acelasi han, intr-un alt timp, cu aproximativ aceiasi oameni. De altfel, hanul este scena pe care se perinda povestitorii, dar si locul in preajma caruia se petrec intamplarile. Este un topos, un loc instituit, prin opera lui Sadoveanu ca spatiu al povestirii romanesti. Naratorul povestirii, spre deosebire de cel al nuvelei ori al romanului, isi fixeaza relatia cu personajele prin detalii memorabile, de identificare a caracterului dominant. Astfel, Ienache, un vanzator ambulant (coropcar), il intalneste pe Toderita Catana chiar la inceputul povestirii, pe cand acesta era dus de arnauti spre inchisoare. Portretul personajului principal anticipa deznodamantul povestirii prin nota lui pozitiva: Cel prins era intru adevar om inalt si voinic - subtire la mijloc, lat in spete. Avea mustati balai si ochii negri si se uita fudul injuru-i. Era imbracat cu mintean si cu ciubote rosii cu tureatca rasfranta, ca un razes cuprins. Era cu capul gol si cu buzele sangerate sub mustati. Amanuntele care indruma cititorul catre un erou pozitiv sunt bine evidentiate: razesul are atitudine demna (e fudul), este imbracat cu haine bune, ca un om instarit (cuprins) si are o infatisare agreabila. Portretul este in acord cu sentimentele naratorului, care, initial infricosat, mai apoi devine complicele lui Toderita. Chiar de la aceasta prima intalnire, el se apropie sentimental de povestea lui Toderita, rugandu-1 pe Costea Caruntu, slujbasul agiei, sa-i spuna ce a facut prizonierul, ce a hotarat boierul in privinta Varvarei si ce se va intampla cu Toderita. intrebarile sunt puse gradat, prin acest mijloc naratorul reconstituind, de fapt, intriga povestirii. Desi legatura este stabilita pe aceste temeiuri, iar personajul este pus intr-o lumina favorabila, naratorul isi ascunde cu o indaratnicie voit neconvingatoare admiratia pe care o are fata de el. Asa, de pilda, desi il ajuta sa scape de urmarire, ii acorda denotative negative, menite sa sublinieze statutul sau de fugar urmarit de oamenii stapanirii. Toderita este rau, misel, nemernic, iar amanuntele povestii lui devinblastamatiile intamplate. Mai mult, Ienache isi declara mahnirea pentru ca Toderita a scapat de pedeapsa. in contrast cu aceasta atitudine narativa, personajul apare in ipostaze aureolate: riscandu-si viata in numele iubirii, deplangand situatia lui Ienache de simpla oaie din turma,purtanduse cu demnitate si confruntandu-se vitejeste cu oamenii agiei. Dezicerea naratorului de personaj tine de retorica populara si constituie unul dintre mijloacele de realizare a motivatiei artistice in povestire. in realitate, implicarea povestitorului este totala. El simuleaza doar dezinteresul fata de povesti. Dupa cum remarca un critic, martorul, strainul sunt povestitori mai credibili decat participantul, fiindca ei sunt, in acelasi timp, inauntru si in afara, implicati si neimplicati . Pe masura ce se deruleaza subiectul, naratorul isi seduce ascultatorii prin metode care sunt si ele specifice povestirii si mai cu seama celei romantice. Adresarea directa cu rol protocolar restabileste legatura cu ascultatorii din han si subliniaza oralitatea naratiunii. Astfel, Ienache isi alege interlocutorul si il flateaza: Asa, cinstite capitane Neculai si comise Ionita, dorind eu pedeapsa celui rau si randuiala in tara, am ajuns, nu in tarzie vreme, aicea, la HanuAncutei celei de atunci. Povestirea condenseaza faptele, iar subiectul este restrans, Sadoveanu fiind de regula preocupat de atmosfera, de stilul povestirii si mai putin de constructia evenimentului narativ, ceea ce si motiveaza faptul ca specia favorita a scriitorului ramane povestirea.