Sunteți pe pagina 1din 6

Fiecare cititor al lui Fiodor M.

Dostoievski are de trecut, in special la prima lectura, peste un obstacol al scriiturii de-a dreptul seducator : anume impreunarea simfonica dintre o arhitectura narativa de o precizie infinitezimala si o paleta de personaje, prin contrast, definite prin indefinit, axate pe absenta oricarui ax (Ion Ianosi). Din acest punct de vedere, Idiotul este cel mai misterios roman al scriitorului rus : raporturile dintre personaje sunt mai alambicate si mai dificil de urmarit decat in celelalte, dialogurile au constant o anumita doza de nedesluire, reflectorul narativ acopera o suprafata mai mare de fapte. Insa cauzele majore pentru care cartea are acest aer ceos cred ca ar fi urmatoarele : 1. fixarea a patru puncte de forta majore, mereu dinamice, (Mkin, Nastasia, Aglaia si Rogojin) ale caror actiuni (mereu incerte si imprevizibile) tracteaza o intreaga serie de acte ale altor personaje, fiecare dintre ele individualizat la randul lui. La acestea se adauga Ippolit Terentiev, a carei aparitie exploziva, prin potentarea elementului tragic, face ca firele narative sa fie si mai dificil de urmarit.

2. caracteru l pozitiv al personajului principal si nevoia de a-l invalui in mister pentru a-i da, in fond, viata, face ca Dostoievski sa fie nevoit sa renunte la o parte din omnisciena narativa Mkin fiind descris nu prin fluxul constiintei sale (cum este in mare parte Raskolnikov), ci doar prin reactiile exterioare. 3. tehnica ascunderii atinge apogeul in Idiotul. Pe de-o parte, avem reactiile minimale ale printului Mkin, pe de alta redusa prezenta efectiva in roman a celui mai halucinant dintre personaje Nastasia Filippovna. Se pot sesiza asemenea absente bine dozate si in scrierile precedente ale lui Dostoievski (de la chiriasul din Nopti albe pana la Svidrigailov din Crima si pedeapsa, de la batrana Antonida Vasilievna Taraseviceva din Jucatorul si Foma Fomici din Satul Stepancikovo), dar capacitatea aceasta de a naste un personaj de o asemenea traire si anvergura doar din cateva scene, intr-un roman dens de sase sute de pagini, nu poate fi definita decat printr-un singur epitet : geniala. Personajele sale impresioneaz nu numai prin partea lor de suprafa, creast spectaculoas, ci i iar uneori mai ales prin enorma mas de susinere ascuns, postament colosal invizibil, dar bnuit,

puternic simit. (Valeriu Cristea). Cu alte cuvinte, in Idiotul, Dostoievski face sculptura in clar-obscur. Referitor la Mkin, cititorul se poate plasa la extreme intre o supraevaluare de esenta mistica : Mkin se apropie de noi ca o fiin venit de pe o alt planet (Paul Evdokimov) si o subevaluare de natura clinica printul nu ar fi decat un simplu idiot in sensul cel mai medical cu putinta, intratabil si inadaptabil. Fara a-mi face un scop expres din combaterea acestor doua teorii, mi se pare ca trasatura fundamentala a lui Mkin este aceea, atipica terminologic, de vztor. (adica nici vorba de vreun fel de autism sau, pe de alta parte, de mesianismul din formula printul-Hristos). Argumente in sprijinul acestei ipoteze sunt numeroase. Cel mai semnificativ dintre ele imi pare a fi descrierea pe care acest idiot i-o face Nastasiei Filippovna la inceputul romanului, doar privindu-i portretul : Sunt sigur ca destinul ei nu este dintre cele obisnuite. Chipul ii e vesel, dar a suferit ingrozitor, nu-i asa? Suferinta i-o tradeaza ochii, aceste doua oscioare, aceste doua puncte de sub ochi, de unde incep obrajii. E o fa mndr, teribil de mndr si nu stiu : o fi buna la suflet sau nu? Ah, de-ar fi buna! Totul ar fi salvat! pentru ca peste doua secunde sa-i presimta sfarsitul : Cred ca si maine [Rogojin] s-ar putea casatori [cu ea]; s-ar casatori si, peste o saptamana, zic eu, ar injunghiao. Mentionez in treacat si de replica lui din casa Epancinilor acum obisnuiesc sa studiez chipurile cu atentie, de tainica afirmatie pe care o face cand e rugat sa o descrie pe Aglaia Ivanovna Sunteti extraordinar de frumoasa. []Frumusetea este o enigma si de Sa nu credeti ca doar naivitatea m-a facut sa vorbesc atat de sincer despre chipurile dumneavoastra. O, nu, nu-i asta! Poate ca am avut motivele mele. Gavrila Ardalionovici ii spune : Remarcati ceea ce altii nu remarca niciodata, iar intrebat de Lizaveta Prokofievna : Chiar nu crezi ca [acelasi Gavrila] te-a tras mereu pe sfoara? , el ii raspunde fara chef : Stiu prea bine ca uneori ma inseala. Si el stie ca eu stiu. Date fiind aceste aspecte, nu cred ca se poate tine in mod serios cont de teoria infantilista. Da, in privinta raporturilor sociale mereu gaunoase, mereu pervertitoare la Dostoievski, Mkin pare ca nu vede la departare, ca nu poate distinge prin nclceala de interese a societatii care il inconjoara. Dar asa-zisa lui miopie nu este o insuficienta de perceptie, ci un refuz asumat de a nu fi luat partas la relele lumii (cel mai bine intuieste acest lucru Nastasia Filippovna, atunci cand nu il ia drept martor la scena cu banii aruncati in flacari departe de a-l ignora, ii marturiseste tacit respectul pentru conditia lui nealterata). Ideea unui banal incurca-lume redus mintal se dovedeste a fi nefondata si aproape jignitoare pentru dimensiunea existentiala a romanului. In genere, este lipsita de subtilitate orice incadrare definitiva intr-un tipar unic (fie el printul-Hristos sau idiotul infantil), sub motivul ca Mkin se blbie uneori si pare cam naiv. Tcerile lui Mkin nu sunt absene, si de aici toata taina personajului. Sunteti un crestin zelos? ii urla Ippolit Terentiev, iar printul il cerceta cu atentie si nu-i raspunse. (Pe deplin intemeiata paralela d-lui Ianosi cu tacerea lui Iisus din poemul Marelui inchizitor din Fratii Karamazov).

Ceea ce nu-l impiedica, in alte ocazii, sa ia atitudine. De exemplu, cand Aglaia Ivanovna ii spune ca il iubeste pe Ganea, printul stie a o contrazice (mai intai in soapta, apoi ferm, asa cum trebuie marturisit orice adevar). Sunt din nou in acord cu d-l Ianosi cand face vorbire despre nefortarea in sens mistic a caracterizarii lui Mkin, aceasta conferindu-i gratie si autenticitate. Nici un alt personaj dostoievskian, poate cu exceptia Soniei Marmeladova, nu a spus adevaruri cu mai multa finete. Un simplu si luminos exemplu : Datorita copiilor, sufletul ti se vindeca. S-a semnalat, pe buna dreptate, o inrudire a lui Mkin cu Don Quijote. Intr-adevar, nimic mai donquijotesc decat o replica precum aceasta adresata lui Rogojin, dupa ce acesta incercase sa il ucida : Iti zic ca nu-mi amintesc decat de un singur Rogojin, cu care in ziua aceea m-am infratind facand schimb de cruci. Sau : Scuzati-ma, dar trebuie sa ne pricepem sa presimtim! . Ba chiar printul este mai critic decat cavalerul lui Cervantes, care nu pare a se orienta inspre profetizare cu atata pregnanta ca omologul sau rus : Vorbesc ca sa va salvez pe toti, ca nu cumva casta noastra sa dispara pe degeaba, in intuneric, fara sa-si dea seama de nimic, ocrnd pentru toate si pierzand totul. (Oare doar la casta aristocratica sa faca referire Dostoievski?). In schimb, inrudirea cu Don Quijote este aproape deplina in privinta identificarii binelui si frumosului ca singure cai de salvare : Priviti un copil, priviti aurora dumnezeiasca, priviti cum creste iarba, priviti ochii care va cerceteaza si va iubesc E cert ca pe Mkin si pe Don Quijote i-a durut la fel de mult lumea. Apropo de lume, de remarcat repetitivitatea reactiilor colective in cele doua romane. Insa, daca Don Quijote este iubit si respectat de un Sancho prietenos, in ciuda faptului ca pare a nu-i putea intelege pe deplin nebunia, Mkin nu e iubit de nimeni, iar de respectat, este respectat doar de cei de-un abis cu el : Aglaia si Rogojin (in mai mica masura) si mai cu seama Nastasia : pentru mine, primul om din viata mea pe care l-am simtit ca mi-e sincer devotat. Iata cum extremele se ating si capata acel gen de atractie dostoievskiana mereu de neacceptat si de neinteles pentru rigorile logicii formale una din pietrele de temelie ale operei sale. De cealalta parte ramane gloata, cei de la mijloc, oameni opaci la miracol, cu simturi incomplete, o galerie vasta de poti submorale si moraliste. Ei gandesc si simt, precum homo sovieticus-ul lui Aleksandr Zinoviev, in bloc: Mkin e ori simpatic, dar prea simplut, ori un pic ridicol, ori pur si simplu idiot, democrat sau sla-vo-fil. Oameni incapabili de nuante si revelatii, care discuta relaxat despre josnicia lor, capturati intrun impostor mecanism de perceptie, care ii face sa vada in sinceritatea lui Mkin sau prostie crasa, sau perfidie diabolica. Inradacinati intr-o paradigma a profitului cu orice pret, nu pot intelege nimic din Nastasia, din Mkin, sau la un nivel inferior, din Aglaia Ivanovna sau Rogojin. Simbolistica portretului Nastasiei le este indiferenta, nu pot pricepe cum se cunostea cu printul inainte de a-l fi vazut, califica orice act care iese din logica lor cimentoasa drept un scandal. In privinta aceasta, intuitia lui Dostoievski este din nou imperiala : ce poate fi mai strigator la cer decat o societate alcatuita din oameni care nu pot vedea adevarul desfasurat in fata lor? Pedeapsa lor nu poate fi decat indiferenta si uitarea. Iata ce epitaf, epilog si necrolog le compune autorul : Lebedev, Keller, Ganea, Ptin si multe alte personaje ale povestirii noastre traiesc ca mai inainte, s-au schimbat putin si aproape ca nu avem ce relata despre ele.

Opozitia radicala a unor personaje ca Mkin, Nastasia Filippovna, sau mai departe in literatura lumii, Don Quijote, Hamlet, Berenger, Margareta si Maestrul ei, sau chiar un Oblomov sau Ostap Bender, nu are ca semnificatie decat necesitatea ca omul viu sa refuze, sub orice epoca, lumea si determinismele ei, de a-si cauta libertatea personala. Aici ajungem intr-un mare punct nevralgic al artei contemporane : refuzul ndrjit al Eroului. Prezentand fara pasiune povestile cu oameni simpli, ca si noi, nerecunoscand si dispretuind in acest sens o ierarhie axiologica (sau, pe alta cale, fetisizand mai cu seama in cinematografie conceptul de erou), arta nu face decat sa consfinteasca o satisfactie maligna a mediocritatii (inteleasa aici ca un simplu apetit trecator pentru senzatii mici, iar nu pentru traire). Probabil ca este pentru prima oara cand in istoria artei cand superioritatea jigneste in mod sistematic. Eroii (sau Antieroii) veritabili inhiba, regii deranjeaza, sfintii insulta Chiar aici, inca ar fi foarte multe idei principale de spus pe (ne)marginea Idiotului, despre raportul intre ateism, habotnicie, batjocura si credinta in perimetru ideatic deschis de povestirea lui Mkin, despre cele trei tipuri de iubire mentionate de Dostoievski in notele sale : pasionala (Rogojin), vanitoasa (Ganea), crestineasca (Printul), insa dimensiunile standard ale unui text de recomandare nu imi permit. Totusi, nu voi incheia fara a sublinia un ultim aspect, deloc marginal, privind umilinta lui Mkin si aparenta lui pasivitate. Asa-zisa neputinta de care il acuza d-l Ion Ianosi, numindu-l profet orb sau d-l Valeriu Cristea cand spune n lumea personajelor literare de pretutindeni i din toate vremurile, Mkin este cel mai slab dintre puternici i cel mai puternic dintre slabi, este, poate, rezultatul partial al unei confuzii dintre umilinta si injosire. Injosirea este o stare sinonima cu abolirea intentionata a discernamantului, cu refuzul de sine. Injosirea este neputinta, deoarece este (auto)amputare. Nu e cazul la Mkin : se poate constata foarte usor ca, in ciuda faptului ca este propulsat de la bun inceput intr-o retea sociala perversa in care domina exclusiv raporturile de forta, el este cel care domina. Nu cu autoritate insa, ci precum scrie chiar Dostoievski in notele sale : Printul il invinge pe Ippolit prin increderea sa., prin blandete il duce la disperare. S-ar zice ca acest gen de atitudine il face pe Mkin incapabil sa schimbe lumea cu mila sa : Ion Ianosi il compara pe Ippolit cu personajul biblic din tinutul Gherghesenilor in care intrasera demonii, pe care Mkin nu a fost in stare, precum Iisus, sa-i scoata si sa-i arunce intr-o turma de porci. In ceea ce ma priveste, nu mi sa parut in vreun moment ca printul ar vrea cu tot dinadinsul sa schimbe lumea din temelii. Vrea binele celor din jur, e milos, isi acorda neincetat prezumtii de vinovatie, dar nu actioneaza niciodata decisiv nu din neputinta, ci dintr-o acceptare tragica a vointei divine, dintr-o constientizare a lui vanitas vanitatum. Desi nu este un om al biciului, al evacuarii din templul firii umane a negustorilor de falsuri, nu trebuie uitat ca Mkin ramane un vztor (de cu totul alta factura decat nebunul Natalicio Barragn al lui Ernesto Sbato), un om care marturiseste adevarul si care face tot ce e mai omenesc si mai supraomenesc cu putinta : sa mangaie pe logodnica care l-a parasit si-l va parasi din nou, sa planga impreuna cu cel care ii este frate de cruce, care a incercat sa-l ucida pe el si, in cele din urma, i-a ucis chiar logodnica. Aceea pe care o mai vazuse, care il mai vazuse, candva, undeva, inainte de a se cunoaste sursa : Bookblog

Romanul Idiotul, al lui F.M. Dostoievski, publicat n 1868, n seria Russky Vestnik, la SanktPetersburg, este, de departe, unul dintre cele mai misterioase romane ale scriitorului rus, avnd ca element de genez dorina de a fi nfiat un om ntru totul sublim. Nimic nu-i mai greu pe lume, mai ales acum Voi aminti c dintre chipurile sublime ale literaturii cretine cel mai apropiat de desvrire este al lui Don Quijote. Dar acesta este sublim numai pentru c, n acelai timp, este i ridicol. Pickwick al lui Dickens (o idee infinit mai slab dect Don Quijote, totui imens) este i el ridicol, tocmai prin asta fiind cuceritor Jean Valjean este i el o tentativ puternic, dar trezete simpatia datorit teribilei sale nefericiri i prin faptul c societatea este nedreapt cu el. Pe cnd la mine nu exist nimic, nimic asemntor (F.M. Dostoievski). Am spus misterios ntruct raporturile dintre personaje sunt mai alambicate dect n celelalte romane, dialogurile posed un caracter insinuant, fiind agate uneori de probleme sociale ale vremii i devenind decisive n stabilirea tipologiei personajelor, a relaiilor dintre ele. Dialogul ajut i la stabilirea unor puncte majore de echilibru, n care protagonistul incontestabil al romanului, prinul Lev Nikolaevici Mkin, solitar ca un pisc, este n acelai timp un personaj conectat de altele, precum colul unui ptrat care se raporteaz la celelalte coluri Semion Parfionovici Rogojin, Nastasia Filippovna, Aglaia Ivanovna Epancin. Tehnica dozrii misterului este stpnit magistral de Dostoievski. Poate cea mai cunoscut sentin dostoievskian din romanul Idiotul este formula unei utopii estetice: Frumuseea va mntui lumea. Este una dintre temele serioase, erudite, sublime, alturi de altele ct se poate de realiste, cum ar fi pedeapsa cu moartea sau situaia economic a Rusiei, care l obsedeaz pe eroul principal. Nu se poate s faci parte din lumea asta, din nalta societate rus, dac pui atta suflet n propriile-i idei. Riti s nu ai aderen la ea, s fii luat drept un idiot. Ceea ce cu prinul Mkin se i ntmpl. (Emil Iordache) Referitor la prinul Mkin, cititorului i este greu s-l plaseze n extreme: Mkin se apropie de noi ca o fiin venit de pe o alt planet (Paul Evdokimov) sau prinul nu este dect un idiot, n sensul medical al termenului. Undeva, la mijloc, se situeaz multiple teorii, cred c cea mai valabil ar fi aceea c prinul este un bun cunosctor al psihologiei umane, un om prin excelen empatic: Sunt sigur c destinul ei nu este dintre cele obinuite. Chipul i e vesel, dar a suferit ngrozitor, nu-i aa? Suferina i-o trdeaz ochii, aceste dou oscioare, aceste dou puncte de sub ochi, de unde ncep obrajii. E o fa mndr, teribil de mndr si nu tiu : o fi bun la suflet sau nu? Ah, de-ar fi bun! Totul ar fi salvat! pentru ca peste dou secunde s-i presimt sfritul : Cred c i mine s-ar putea cstori; s-ar cstori i, peste o sptmn, zic eu, ar njunghia-o. Dostoievski folosete introducerea lui Mkin n societatea de nlt clas rus ca pe o modalitate de contrast ntre aparen i esen: societatea materialist laud valorile prezente la Mkin i mrturisete ea nsi aderena la aceste valori, ns nu-l poate gzdui pe acesta. Rogojin nutrete o iubire profund i real, dar distructiv, fiind precursoare a unei crime, n cele din urm. Nastasia nsi a fost corupt i nglobat de societatea depravat frumuseea i inocena ei l-au condus Toky (poate cel mai respingtor caracter din roman) i l-au determinat s o pstreze drept concubin, aducnd-o ntr-o cvasi-nebunie. n ceea ce privete raporturile sociale, mereu pervertitoare, Mkin nu se focalizeaz pe vrtejul de interese care plutete ca un nor deasupra societii, nutrind un refuz categoric de a lua parte, chiar i pasiv, la mrviile lumii. Dragostea n sine este prezentat n diferite manifestri, stimulat de motive diferite: cretine, pasionale, materiale. n timp ce Ganea

dorete n zadar s se cstoreasc cu Nastasia pentru ca, prin aceasta, s obin o zestre mare, Rogojin nutrete o pasiune profund i ntunecat pentru aceasta. Mkin, cu toate acestea, o iubete din mil, dragostea lui avnd caracter cretin. Aceast dragoste pentru Nastasia nlocuiete chiar i dragostea viril, romantic pe care o are pentru Aglaia, care a dezvoltat o mare apreciere pentru puritatea inimii lui Mkin i a capacitii sale de a iubi o femeie, chiar i cum este Nastasia. ns Mkin nu e iubit de nimeni, iar de respectat, este respectat doar de cei de-un abis cu el :Aglaia, Rogojin i Nastasia. De cealalt parte rmne gloata, oamenii cu simuri incomplete i valori alterate. nsi prinul Mkin mediteaz: Cu voi, omul poate ajunge i mai prost dect sunt eu. Oameni incapabili de reflecii, mediocri, care nu pot vedea adevrul din faa lor, pentru care lumea e n alb sau n negru, Mkin ori e idiot, ori e prea inteligent, cu intenii diabolice, calific orice lucru care iese din logica lor ngrdit drept o ruine, a cror valori se cldesc pe un substrat, strat i adstrat material. De asta, sfritul romanului i las neschimbai, plai, evenimentele precedente trecnd prin viaa lor ca un accelerat. Nimic nu schimb cursul gndirii lor, nimic nu-i mic, arborai n uitare i-n indiferen. O tem care guverneaz romanul lui Dostoievski este libertatea. Scena n care prinul merge acas la Rogojin, personaje create antitetic, contureaz diferena dintre pasiune i iubire, dintre libertate i constrngerea omului de ctre sentiment. Oamenii obinuii nu au nevoie de libertate, ci de pasiuni demente n care s se lepede ct mai grabnic de ei inii, pentru a adora sau a fi adorai. Doar oamenii liberi au posibilitatea de a iubi pentru c actul de iubire n viziunea lui Dostoievski nu impune nimic, presupune adnc recunoatere a mediocritii noastre, a putinei noastre omeneti i acceptarea liberului arbitru, a riscului de a fi nelai, dezamgii, ruinai. Dar pentru el, pentru prin, a o iubi cu patim pe aceast femeie e aproape de neconceput, ar fi vorba despre o cruzime, o lips de omenieComptimirea este cea mai important i poate unica lege a existenei ntregii omeniri. Pasiunea n schimb, este o subjugare a omului, o reducere la voina celuilalt, este o subordonare a spiritului, o constrngere a fiinei, o cdere. Fora romanului dostoievskian st n construcia narativ, n dozarea misterului, n psihologia personajelor i n aciunea de nalt tensiune, plasat pe mai multe planuri. Titlul romanului este, de asemenea, genial, pentru c, n decursul naraiunii, realizezi c, de fapt, prinul este singurul om care i pstreaz umanitatea n mijlocul unei societi care sufer de aceast boal, ereditar idioenia.